Nivelele de constiinta

ale sistemului psihic uman

Ideea organizarii nivelare a psihicului
prinde contur mai clar la Pierre Janet, care intr-o
serie din lucrarile sale ( L`automatisme
psychologique, 1889, L`etat mintal des
histeriques, 1894) desprinde existenta nivelului
constient si inconstient al psihicului. Dupa
parerea lui Janet, campul psihologic al unui
individ este format dintr-o diversitate de
comportamente obiective si stari psihice strans
legate intre ele; astfel, spre exemplu, intr-o stare
de sanatate psihica buna, puterea coordonatoare
a constiintei este atat de mare incat toate aceste
operatii, comportamente si stari psihice sunt
reunite in aceeasi perceptie personala. Cand
sanatatea psihica a individului este afectata, intre
componentele vietii sale psihice are loc o
dezagregare, o destramare si o sustragere a unor
elemente de sub controlul constiintei; astfel
oidee poate domina activitatea individului la un
moment dat devenind fixa, automatismele se
elibereaza si invadeaza constiinta, iar datele din

memoria inconstientului se reactiveaza si

acapareaza conduita.
Janet concepe constiinta ca o sinteza activa a
tuturor elementelor psihice ce sunt grupate intr-o
individualitate, ea strangand intr-un manunchi
bine inchegat toata pluralitatea fenomenelor
psihice. Uneori insa aceasta pluralitate
unificatoare, isi strange campul activitatii, ceea
ce face ca unele elemente ale vietii psihice sa
ramana in afara orbitei ei de actiune, ca un fel de
sisteme emancipate, autonomizate exercitand
influente obscure si confuze ; ele constituind
lumea inconstientului, cu tainele ei necunoscute.
Asadar, constientul si inconstientul sunt,
dupa parerea
lui Janet, doua moduri de
organizare ale vietii psihice, coexistente unul cu
celalalt.
Freud, initiatorul psihanalizei, considera ca
organizarea
vietii
psihice
implica
o
infrastructura psihica aflata in conflict cu
instantele superioare de control. Freud porneste
de la ideea ca viata psihica a individului are la
baza dualitatea pulsiunilor sexuale care tind, pe
de o parte la conservarea spatiului si a

pulsiunilor Eului, iar pe de alta parte, la

conservarea individului.
Aparatul psihic este compus, dupa parerea
lui Freud, dintr-o serie de componente sau
nivlele supraetajate; acestea au fost numite
inainte de 1920 astfel: inconstient, preconstient
si constient. Inconstientul este rezervorul
trairilor si actelor refulate, al instinctelor
sexuale; preconstientul este un fel de filtru
indeplinind functia de cenzura si permitand
accesul selectiv in constiinta a acelor impulsuri
si tendinte acceptabile pentru ea ; contientul este
un strat superficial, de fapt, expresia unor
adancuri in care predominant este inconstientul.
Nivele structural functionale ale psihicului
Constiinta se defineste ca forma superioara
a reflectarii sau, mai precis ca o particularitate
esentiala a formei de reflectare psihica,
caracteristica numai omului.
A. Constientul
In istoria gandirii psihologice gasim opinii
foarte diferite cu privire la raportul dintre psihic
si constiinta. Astfel, psihologia constiintei de
sine ( Bewustseinpsychologie) din Germania,

stratifica in esenta constiinta cu psihicul,

considerand ca psihic este ceea ce este constient.
Constientul este unul dintre cele mai
importante nivele de organizare a vietii psihice a
individului, cand afirmat, cand negat cu
vehementa. Asadar, constientul este privit din
diferite puncte de vedere, astfel pentru
introspectionisti toata viata psihica este
constienta, in timp ce pentru behavioristi
constiinta nu are nici o insemnatate si este
eliminata din psihologie. Asadar, constiinta
poate fi definita ca fiind totul ( psihologia fara
inconstient) sau nimi ( psihologia fara
constiinta). Ea a fost cand redusa la o simpla
functie psihica, cand extinsa pana la pierderea in
generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu
gandirea reflexiva si critica, cu Eul si
personalitatea, cu praxisul si etica vointei.
Unii autori interpreteaza constiinta static, in
termeni de camp comparabila cu campul
vizual ce dispune de zone centrale si zone
periferice. Astfel, pentru Wundt, constiinta este
locul unde se desfasoara procesele psihice ale
individului. Exista un camp de privire al
constiintei ( Blick-feld) si un punct de maxima
4

claritate a ei ( Blick-punct); asadar o

reprezentare intrata in punctul de privire al
constiintei este aperceputa, pe cand in punctul de
maxima claritate ea este perceputa. Constiinta
este deci, in conceptia lui Wundt, functia
sintetica prin care senzatiile sunt unite in
reprezentari, ea este deci o sinteza creatoare ce
are loc in zona constiintei clare.
Alti autori aduc insa o viziune dinamica in
definirea constiintei, astfel, inca din 1890,
William James interpreta constiinta ca pe un
fapt fundamental al vietii psihice interioare,
care avanseaza, curge si se succede fara
incetare in noi.Dupa opinia lui, constiinta se
distinge prin 4 caracteristici:
1.Fiecare stare tinde sa se integreze unei
constiinte personale ;
2.In orice constiinta personala starile sunt
intotdeauna in curs de schimbare ;
3.Orice constiinta este sensibil continua ;
4.Constiinta se intereseaza de anumite
elemente si se dezintereseaza de altele, ea
nu inceteaza de a le primi pe unele si de a
le respinge pe altele, deci de a opera
selectii.
5

Exista, de asemenea, si punctie de vedere

constructiviste in definirea constiintei, aceasta
aparand ca o constructie sistematica in continua
miscare; iar cel care a introdus in psihologie un
asemenea punct de vedere ( Vagotski), la care
constiinta, spre deosebire de Wundt sau de
Buhler, elaboreaza ca urmare a relatiilor
interfunctionale ce intervin logic intre procesele
si functiile psihice atat in dezvoltarea lor
ontogenetica cat si in dezvoltarea lor
functionala.
In psihologia contemporana, recunoasterea
rolului pe care il au procesele neconstientizate
nu inseamna negarea si nici macare diminuarea
rolului primordial al constiintei in viata omului.
Dimpotriva,
particularitatile
esentialeale
constiintei pot fi scoase in evidenta mai pregnant
tocmai prin confruntarea cu categoria de procese
neconstientizate.
Constiinta este o expresie a functiilor de
cunoastere superioare, un complex de
semnificatii purtate de semnale si simboluri,
formate in contactul si confruntarea la cel mai
inalt nivel dintre subiectiv si obiectiv, dintre
subiect si obiect.
6

Frecvent se spune ca specificul psihicului

uman este apritia constiintei. Dar exista doua
feluri de constiinta si anume: una implicita
primitiva, nediferentiata, care exista si la
animalele superioare; si una reflexiva
constiinta de sine, de eu, care este specific
umana.
Constiinta implicita
Constiinta implicita este doar o constiinta de
ceva, ea consta intr-o separare confuza a fiintei
umane de alte obiecte sau fiinte. Aceasta
constiinta poate fi gasita si la speciile amimale
avansate, astfel, spre exemplu, cainele, jucanduse nu isi musca propria coada.
Dupa psihiatrul H. Ey, constiinta implicita
este un fel de scena in care se petrec
evenimentele.Ea se constituie ca un mediu prin
care noi accedem la tot ceea ce exista si in care
inchegam realitatea. Constiinta e forma in are e
trait orice element, ea ne plaseaza intr-o lume
reala.
Constiinta implicita este o realitate de ceva:
ne simtim prezenti intr-o realitate distincta de
noi; asadar, spre exemplu, in starile patologice,
bolnavii asista la tot ceea ce vad fara a avea
7

sentimentul prezentei lor si fara sentimentul

necesitatii de a participa la ceea ce vad, in acest
caz constiinta implicita lipsindu-le.
Constiinta implicita este asadar, o constiinta
in actiune, un camp al prezentului si al prezentei
noastre in lume, ea implica separarea noastra de
lume si de ceilalti.
Constiinta reflexiva
Constiinta reflexiva este caracteristica
omului si consta in constiinta clara a unui eu
care actioneaza in mod responsabil. Constiinta
reflexiva presupune deplina constiinta de sine si
o dezvoltare a gandirii abstracte ( asadar ea nu
poate exista la copilul mic, spre exemplu). A fi
constient de ceea ce eu simt sau ceea ce eu vreau
inseamna a-mi verbaliza ideile, proiectele sau
sentimentele si a dispune de ele (H. Ey).
Lumea este perceputa constient in sensul
sesizarii ei ca nefiind in eul interior, ca nefacand
parte din noi (desi imaginea ei se formeaza pe
retina si in occipital). Progresul constiintei
umane de la constiinta implicita la cea explicita (
reflexiva) se realizeaza lent, in copilarie.
Formarea constiintei de sine

Constiinta de sine ( explicita) e precedata de

sentimentul de sine, stare confuza, dinaintea
momentului cand persoana va judeca, va aprecia
modul sau de existenta. La baza evolutiei
constiintei sta formarea treptata a unei scheme
corporale si a unei imagini a propriului corp.
Constiinta de sine incepe cu constiinta
propriului corp, avand la baza senzatiile interen
cum sunt: foamea, setea, durerea, la care se
adauga senzatiile proprioceptive si kinestezice
( cele legate de pozitia corpului si de miscare).
Recunoasterea de sine se realizeaza la varsta
de 2-3 ani, cand copilul se priveste in oglinda si
are la baza senzatiile interne, cele proprioceptive
( de pozitie) si cele musculare, de miscare.
Recunoasterea de sine e conditionata de
cunoasterea in prealabil a unor persoane din jur.
B. Subconstientul

Cei mai multi autori concep subconstientul

ca o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde
actele care au fost candva constiente, dar in
prezent se desfasoara in afara controlului
constient. Subconstientul este rezervorul unde se
conserva amintirile, automatismele, deprinderile,
ticurile, montajele intelectuale sau perceptive, in
9

general toate actele ce au trecut candva prin

filtrul constiintei si s-au realizat cu un anumite
efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de
virtualitate psihica , putand insa sa redevina
oricand active, sa paseasca pragul constiintei.
Subconstientul contine ceea ce nu este in centrul
atentiei, dar care poate avea efecte asupra
constiintei.
Ribot definea subconstientul ca un fel de
constiinta stinsa ; Henri Wallon considera
subcontientul ca o perceptie latenta care are
loc sub simplicitatea aparenta a perceptiilor.
Starile subconstientului erau concepute de
Wallon intr-o maniera dinamica.
In viziunea altor autori ( Janet si Pierce) ,
subconstientul apare ca un fel de constiinta
inferioara care coexista cu cea centrala. S-a pus
in discutie si faptul ca, desi este plasat intre
constient si inconstient, subconstientul este mai
mult orientat spre constiinta, el nu este total
obscur, ci presupune un anumit grad de
transparenta, putand fi considerat ca o
constiinta implicita.
Freud ii diminua insa importanta, spre
deosebire de alti autori, subconstientul fiind in
10

versiunea lui (atat topografic, cat si functional)

total insignifiant, fiind doar un fel de statie de
tranzit,
unde
tendintele
inconstientului
poposesc temporar inainte de a trece in straturile
constientului.
Principalele structuri ale subconstientului
sunt: proximitatea fata de constiinta si
compatibilizarea cu ea. In viziunea lui Mielu
Zlate, subconstientul nu este un simplu rezervor
si pastrator al faptelor de constiinta, ci isi are
propriile lui mecanisme. Subconstientul nu
conserva doar, ci poate prelucra, restructura,
crea; chiar daca la un moment dat constientul
scoate la suprafata amintiri, automatisme,
deprinderi acestea nu vor fi absolut identice cu
cele care au intrat in subconstient.
C. Inconstientul
Inconstientul constituie cel mai controversat
nivel de organizare al vietii psihice in legatura
cu pozitiile de negare sau de afirmare.
Negarea inconstientului s-a facut pe baza
considerarii transparentei totale a obiectului, a
inteligibilitatii si adecvarii absolute a cunoasterii
obiectului sau. In legatura cu negarea
inconstientului, psihiatria germana admitea ca
11

din moment ce un fenomen inconstient nu poate

nici sa fi trecut, nici sa treaca prin constiinta,
inseamna ca el nu exista.
Afirmarea inconstientului se sprijina pe
conceptia lui Freud, care desi nu a introdus
notiunea respectiva in psihologie, a elaborat o
conceptie structurata cu privire la continutul si
rolul lui in viata psihica a individului, furnizand
chiar si o metoda de sondare si asanare a
acestuia.
Consecintele acestor atitudini fata de
inconstient sunt diferite, astfel: negarea
inconstientului echivaleaza cu uniformizarea,
omogenizarea vietii psihice, cu considerarea ei
simplista, ea nedispunand de structuri si
organizari calitativ diferite; in timp ce afirmarea
inconstientului
presupune
dimpotriva,
intelegerea faptului ca viata psihica reprezinta o
structura compusa si complexa, o unitate in
multiplicitate.
Pentru Adler, psihismul inconstient este
determinat de vointa de putere si sentimentul de
inferioritate,
acestea
fiind
mecanismele
compensatorii fie ale unor deficiente fizice, fie
ale inferioritatii reale sau presupuse ale Eului.
12

Unii autori, printre care si Freud, au definit

inconstientul intr-o mniera restrictiva si
exclusivista, considerandu-l doar ca rezervorul
tendintelor infranate, inabusite, refulate si
frustrate. Inconstientul este cel care explica
lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate,
visele. In
definitiile
mai
vechi ale
inconstientului, accentuarea unui element se
asocia cu ignorarea altuia.
Alti autori definesc inconstientul intr-o
maniera negativa, insistand mai mult asupra
rolului lui in ansamblul vietii psihice. In
viziunea acestora, inconstientul apare ca haos,
involburare de pulsiuni oarbe care nu cunosc
nici o organizare, fiind irational, cu efecte
dezorganizatoare si inhibitive asupra vietii
psihice.
Definitia conform careia inconstientul este
renasterea unor stari sufletesti primitive si
antisociale, provocate de oboseala nervoasa si
aducand ca urmare o dezactualizare a constiintei,
apasa pe elementul ancestral, pe cel antisocial si
pe cel cvasi-patologic cauzat de oboseala zilnica.
Psihologia contemporana defineste
inconstientul ca fiind o formatiune psihica ce
13

cuprinde
tendintele
ascunse,
conflictele
emotionale generate de resorturile intime ale
personalitatii. Inconstientul nu trebuie conceput
ca un receptacul de amintiri, ca un refulat
oarecare ci ca o structura asimilatoare, o schema
dinamica, deschisa lumii, organizand elementele
primite, modelandu-le, integrandu-le in psihic si
dand un sens fiintelor si lucrurilor.
Desi structurile inconstientului sunt mai
simple decat cele ale constiintei, el indeplineste
urmatoarele roluri:
- de energizare si dinamizare a intregii
vieti psihice a individului ;
- de facilitare a procesului creator,
contribuind la realizarea unor combinari
si recombinari spontane ;
- de asigurare a unitatii Eului, prin faptul
ca este principalul depozitar al
programelor
informationale
si
a
tensiunilor motivationale pe baza carora,
prin organizare specifica, se emancipeaza
constiinta.
Inconstientul face parte integranta din fiinta
umana, nelasand-o neinfluentata in nici una din

14

ipostazele sale existentiale normale sau

patologice.
Daca in 1901 Bergon vorbea despre
explorarea inconstientului ca una din sarcinile
viitorului, daca in 1941 Pavelcu considera
inconstientul ca un domeniu obscur si haotic,
astazi el a penetrat preocuparile oamenilor de
stiinta suscitand abordari aprofundate si
sugerand noi piste de investigare.

BIBLIOGRAFIE :
1. ROSCA ALEXANDRU, PSIHOLOGIE
GENERALA, ED. DIDACTICA SI
PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1976
2. ANDREI COSMOVICI, PSIHOLOGIE
GENERALA, ED. POLIROM, IASI, 1996
15

3. MIELU ZLATE, INTRODUCERE IN

PSIHOLOGIE, ED. SANSA,
BUCURESTI, 1994.

16