1. Caracterizarea psihologiei ca stiinta. Scurt istoric.Prezentul si viitorul ei.
Psihologia este o stiinta al carei destin nu a fost deloc simplu si linear, ci mult mai dramatic decit al altor stiinte.Ea a cunoscut perioade de avint si stagnare, de inaltari si de caderi.In legatura cu ea au fost formulate cele mai bizare paradoxuri. Cind psihologia a fost considerate ca facind parte din rindul stiintelor,s-a afirmat despre ea ca ar fi o stiinta ,,hibrid. Psihologia a fost comparata cu viata omului,si asa cum omul are o biografie, si psihologia isi are propria sa biografie. Ebbingaus a spus ca ,,psihologia are un trecut lung,dar o istorie scurta. Psihologia a aparut in sec.19 odata cu infiintarea primului laborator de psihologie experimentala de Wundt in 1879 la Leipzig.Ea a fost considerate ,,fiica m/mare a filosofiei.
2. Notiuni generale despre psihic.
-Psihicul este o expresie a vietii de relatie, o reproducere in subiectiv a realitatii natural-obiective. El reprezinta una dintre formele vietii de relatie,cind organismal reactioneaza prin sensibilitate,inteligenta,reflexibilitate. -Psihicul nu exista si nu functioneaza normal decit in relatia cu exteriorul,cu lumea obiectelor,fiind expresia directa,nemijlocita a vietii de relatie a individului. -Psihicul este de natura subiectiv-informationala.Omul are nevoie de informatii ca de aer, el se ,,hraneste cu informatii, de aceea si psihologul American Miller l-a numit ,,fiinta informavora.
3. Evolutia psihicului in filogeneza.
este foarte greu sa stabilim anumite etape in dezvoltarea filogenetica a psihicului, desi este cunoscuta evolutia speciilor. A.N. Leontiev a incercat sa schiteze o schema a formarii psihicului, distingand 4 mari faze: a) stadiul psihicului senzorial elementar ; b) stadiul psihicului perceptiv ; c) stadiul intelectului; d) stadiul psihicului constient.
1. Stadiul psihicului senzorial In acest stadiu predomina reactiile innascute iar, experienta individuala joaca un rol mult mai mic decat la speciile mai evoluate. Acum predomina tropismele si instinctele. 2. Stadiul psihicului perceptiv Dupa A.N. Leontiev, se afla in acest stadiu speciile care sesizeaza caracteristicile obiectelor in integritatea lor si nu doar aspecte senzoriale izolate. Aceasta se traduce in posibilitatea de a distinge un obiect vizat de conditiile in care se poate ajunge la el. Este o discriminare intre obiect si conditiile ambiante. 3. Stadiul intelectului Stadiul intelectului, al gandirii senzorio-motorii, il gasim numai la maimutele antropoide. El se caracterizeaza prin putinatatea incercarilor de a rezolva o problema si aparitia solutiei dintr-o data, pe neasteptate. 4. Stadiul psihicului constient Stadiul psihicului constient este ultima treapta a evolutiei, specifica omului. in legatura cu deosebirile dintre om si animal exista o controversa. Unii, printre care si H. Pieron, sustin ca diferentele sunt de ordin pur cantitativ. Altii, printre care A.N. Leontiev, subliniaza existenta si a unora calitative.
4. Structura psihicului uman.
Viata psihica a personalitatii se desfasoara la trei niveluri: constient, preconstient si inconstient. Termenii constient si inconstient pot fi folositi ca adjective. Reactie constienta, scop constient, impuls inconstient, reflex neconditionat inconstient (reflexele neconditionate si impulsurile sunt intotdeauna inconstiente). Cand termenii constient si inconstient sunt folositi ca substantive, atunci ei denumesc niveluri la care se desfasoara viata psihica a omului. De exemplu, visul oniric (visul din timpul somnului) se desfasoara numai la nivelul inconstientului. Kurt Lewin spune ca persoana este separata de mediul sau extern printr-o granita permeabila, care este primul strat al psihicului, aflat in contact cu mediul exterior care actioneaza direct asupra organelor de simt. Aici are loc adaptarea rapida la cerintele mediului. Este zona constienta. De la acest strat, spre interior, se afla nivelul care cuprinde toate acumularile individului, cunostintele sale, deprinderile, limbajul etc. Acestea nu sunt constiente in mod permanent, ci numai la nevoie. Al treilea nivel este zona cea mai intima a persoanei: interese profunde, sentimente durabile, prejudecati, aspiratii scumpe. Intre straturi, nu exista separare neta ci exista treceri, schimburi intre un nivel si altul, de la un moment la altul. In ultima forma a psihologiei sale, dupa 1920,S. Freud a propus un model al aparatului psihic care cuprinde in structura sa sinele, supraeul si eul.
Sinele Spre deosebire de eu, sinele nu poate fi controlat de gandire si vointa, este un haos si nu are caracteristica de a fi organizat logic. Continuturile sinelui sunt inconstiente, unele mostenite si innascute, altele dobandite. In limbajul obisnuit, comportamentele care vin din sinele inconstient se explica astfel: "a fost ceva mai puternic decat mine, mi-a venit dintr-o data. De aceea, in fata sinelui, eul este neputincios. "() ceea ce numim eul nostru se comporta pasiv. ()noi fiind traiti de forte necunoscute si incontrolabile". (Freud) Supraeu Este constiinta morala condusa de reguli si idealuri, este autocontrolul aparut prin interiorizarea exigentelor si interdictiilor parentale si sociale in general. El reprezinta legea interna si interdictia de a o incalca, deci are rolul unui judecator si cenzor intern. Supraeul cere renuntare si se formeaza (se imbogateste) prin educatie, religie si moralitate. Eul Eul reprezinta o componenta care intra in structura psihicului uman alaturi de sine si supraeu. Este partea constienta a psihicului, dar este mai cuprinzator decat constiinta actuala, incluzand si preconstientul. Preconstientul cuprinde continuturi care, la un moment dat, pot sa fie in afara campului constiintei, dar care pot patrunde oricand in constiinta intr-o forma nemodificata. El se deosebeste de sinele inconstient ale carui continuturi nu pot aparea decat in vise, sau prin sublimare, in mod deghizat. Se considera ca o pulsiune este sublimata atunci cand ea este deviata spre un scop nou, nesexual si vizeaza obiecte socialmente valoroase. Freud a descris activitati de sublimare ca fiind mai ales cea artistica si investigatia intelectuala.
5. Psihologia constiintei. Constiinta este una dintre cele m/importante ipostaze ale vietii psihice a individului,cind afirmata,cind negata.Pt introspectionisti, toata viata psihica este constienta, in timp ce pt behavioristi constiinta nu are nici o importanta si este eliminate din psihologie. Astfel constiinta poate fi definita ca fiind ,,totul(psihologia fara inconstient) sau nimic(psihologia fara constiinta). Constiinta s-a transformat intr-un termen ignorant de m/bine de 70 de ani.Este meritul lui Piaget de a-I fi redat statutul stiintific de prim rang. Constiinta este ,,locul senzatiilor si al perceptiilor noastre,realitatea subiectiva a acestora, materia prima a vietii noastre psihice. Dupa Pavelcu, cele m/frecvente raspunsuri la intrebarea: ,,Ce inseamna a fi constient?au fost urmatoarele: A fi constient inseamna a gindi,a stabili relatii;a dispune de capacitatea de-a face sinteze;a te putea autosupraveghea;a te adapta la noile solicitari etc. Omul, prin constiinta, are capacitatea de-a anticipa rezultatul actiunilor sale,de a-l stabili mintal inainte de a-l realiza in forma sa concreta. Functiile constiintei: a) Anticipativ-predictiva b) Reglatoare c) Creativ-proiectiva.
6. Problema subconstientului si inconstientului in psihologia contemporana. Termenul a aparut la sfir.sec.19 inceputul sec.20,capatind diferite denumiri.El a fost considerat cind o ,,postconstiinta,cind o ,,preconstiinta. Grand dictionaire de la psychologie defineste subconstientul ca fiind ,,ansamblul starilor psihice de care subiectul nu este constient,dar care influenteaza comportamentul sau.Notiunea de subconstient sub o forma sau alta se pastreaza si este utilizata in psihologie. Cei m/multi autori concept subconstientul ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost cindva constiente,dar care in present se desfasoara in afara controlului constient.El este rezervorul unde se pastreaza amintirile ,deprinderile,ticurile,montajele intelectuale, deci toate actele care au trecut cindva prin filtrul constiintei,s-au realizat cu effort,dar care se afla intr-o stare latent,putind sa redevina oricind active,sa paseasca pragul constiintei. S-a acreditat ideea ca,desi amplasat intre constient si inconstient, subconstientul este orientat m/mult spre constiinta.El presupune un grad de transparenta,putind fi considerat o ,,constiinta implicita. Starile subconstientului se modifica,deoarece cauzele de care depend nu sunt date o data pt totdeauna si pt toti indivizii. Incontientul reprezint nivelul primar al organizrii psihicului, structurat pe baza trebuinelor biologice nnscute i a mecanismelor reflexe de satisfacere a lor. Dei problema incontientului a fost o preocupare a filosofilor germani dinainte lui Kant, dezvoltarea ulterioar a noiunii de incontient se datoreaz lui Sigmund Freud, printele psihanalizei. Ideea c omul este condus de fore incontiente,care scap controlului contiinei, este adus n prim-plan.n aceast zon sunt ascunse conflictele i traumele acumulate n prima parte a vieii (0-5 ani), care influeneaz comportamentul i emoiile i cauzeaz unele tulburri severe cum ar fi isteria.Freud consider c personalitatea este alctuit din trei pri: Sinele (conine imbolduri luntrice, pulsiuni i instincte; se bazeaz pe principiul plcerii i poate reaciona extrem), Eul (funcioneaz pe baza principiului realitii ntr-o manier n care dorinele Sinelui s fie satisfcute n concordan cu realitatea) i Supraeul (se manifest ca un "printe interior", care spune ce ar trebui i nu ar trebui, la baza lui fiind principiul moralitii).
7.Metodele de cercetare in psihologie. Etimologia termenului de metoda trimite la grecescul methodos,care inseamna cale,drum. Metoda este drumul sau calea pe care porneste cercetatorul in demersurile sale.Ea este instrumental folosit in vederea recoltarii datelor si a verificarii lor. Exista o varietate impresionanta a criteriilor dupa care au fost clasificate metodele psihologiei: A) Dupa caracterul lor: subiective si obiective(in afara introspectiei si psihanalizei) B) Dupa specificul relatiilor investigate: cantitative si calitative C) Dupa natura relatiei dintre cercetator si subiect: directe si indirecte D) Dupa scopul lor,se impart in mai multe perechi polare: - Metode de recoltare a informatiilor si metode de prelucrare a acestora - Metode de investigare extensiva si intensiva - Metode de cercetare si metode applicative.
8.Conceptul de activitate umana.
9.Caracterizarea psihologica a comunicarii ca activitate. Comunicarea este una dintre cele m/importante conditii in existent umana. In toate timpurile satisfacerea necesitatilor a fost realizata cu ajutorul comunicarii(verbala,gestuala). Cel putin din aceasta cauza comunicarea devine strins legata de sfera motivationala,reprezentind modalitatea de alegere si planificare in satisfacerea dorintelor,motivelor,necesitatilor.Inca este destul de discutata tema referitoare la faptul daca necesitatea de comunicare este un motiv specific si separat,deosebit de alte motive sociale,si daca da,atunci cind apare?carui tip de motive ii apartine: celor innascute sau celor dobindite? M/multi autori referindu-se la aceasta problema afirma ca necesitatea de comunicare reprezinta o necessitate specifica si individuala,iar in ceea ce priveste intrebarea daca este innascuta sau dobindita ,este impartita in proportii egale de savanti. Astfel Vedunov si Cambel considera ca dorinta de comunicare este innascuta.Rubinstein si Mihailov afirma ca necesitatea de comunicare este o trebuinta care apare si se afirma pe parcursul vietii ca rezultat al contactului copilului cu adultii si societatea ce-l inconjoara. Referitor la aceasta tema,Lisina presupune ca comunicarea apare ca necessitate innascuta dar se manifesta abia la ceva timp dupa ce copilul traieste intr-o anumita societate. Cel care a reusit sa ierarhizeze intr-o structura m/clara necesitatile de comunicare este Marisovoi si el a evidentiat 9 grupe de trebuinte de comunicare: - Cu alta persoana - Pt apartenenta la un grup - In coretraire si compasiune - In explicarea sensului lumii, a vietii inconjuratoare pt noi si pt ceilalti.
10.Conceptul de personalitate in psihologia contemporana. Termenul de ,,personalitate(lat.persona)-masca pe care o purta pe scena actorul in antichitate apoi ajunge sa se refere la totalitatea caracteristicilor stabile ale omului din spatele mastii. De asemenea mai tirziu,termenul este utilizat si pt a desemna cele 3 persoane ale Sfintei Treimi, de unde a aparut si disputa teologica,daca aceste personae erau masti ale unui singur Dumnezeu sau 3 personalitati egale.Cu toate ca la 1 vedere,personalitatea ar fi usor de definit,in realitate nu se poate realiza un consens la definirea personalitatii. Omul obisnuit sau simtul comun foloseste termenul de personalitate in scop evaluativ.Pt el,personalitate este acel individ ale carui calitati positive sunt superioare fata de cele ale indivizilor de nivel mediu. Ex: unii oameni spun: ,,x este plin de personalitate sau ,,x nu are personalitate.Intelegem prin aceasta ca persoana respectiva produce sau nu un effect anume asupra noastra sau asupra altor persoane. Aceasta inseamna ca judecam o persoana din punctul de vedere al eficacitatii sociale sa atractiei solicitatului. Conceptia populara despre personalitate se refera la un manunchi de tresaturi care sunt atragatoare si eficiente din punct de vedere social. Nu putem accepta afirmatia ca o persoana are m/multa sau m/putina personalitate decit alta. Cei lipsiti de farmec sunt la fel de interesanti pt stiinta ca si cei care-l au. Citeva definitii din punct de vedere al efectului extern: - Suma totala a efectelor produse de un individ asupra societatii - Ce cred altii despre tine.
11.Structura personalitatii umane. Majoritatea psihologilor si filosofilor prefer sa defineasca personalitatea ca o entitate obiectiva, adica ca ,,ceva ce exista cu adevarat. Ei admit ca persoana este deschisa lumii inconjuratoare,ca e influentata de aceasa si o influenteaza la rindu-i. O personalitate isi are propria sa istorie,propria sa existent si nu trebuie confundata cu istoria societatii si nici cu perceptiile pe care le au alti oameni despre ea. William Stern- filosof si psiholog,vorbeste despre personalitate ca despre o ,,unitate multiforma,dinamica si tot el adauga ca nimeni nu dobindeste vreodata o unitate perfecta ci doar tinde mereu spre acest scop. Desi se naste cu un creier uman,care inlesneste invatarea ,adica achizitia datelor cuprinse in oferta sociala,copilul nu ajunge sa fie propriu-zis Om,decit daca isi insuseste acele date.Fara insusirea lor,raminind m/curind ,,un candidat la umanitate Personalitatea se defineste si capata contur in contextual relatiilor inter-personale si sociale.Trasaturile de character si temperament: onestitatea,modestia pot fi observate ca fapte sau forme ale relatiilor interpersonale si nu pot fi definite in afara acestora. Delimitari conceptuale: individ-individualitate Persoana-personalitate
12. Autoaprecierea si nivelul de aspiratii.
13.Motivatia- definitie,caracterizare,functii,forme. Termenul ,,motivatie provine din latinescul ,,move sau ,,movere-a misca,a pune in miscare.Deci este orice forta,indifferent de natura ei,care pune in miscare organismul,activitatea pe care o desfasoara. Pt Freud: ,,motivatia consta in stimularea si descarcarea de energie. Pt Ditcher:,,motivatia constituie cauza reala a comportamentului uman. Caracteristicile motivatiei: A) Ii permite individului sa actioneze spontan,pe cont propriu. B) Leaga persoana de lume si o mentine in sfera determinismului extern. C) Actioneaza ca un cimp de forte in care se afla atit subiectul cit si obiectele,persoanele,activitatile. Pt a caracteriza o componenta a motivatiei s-a folosit conceptul de vector care poseda in fizica: marime,directie,sens.Analog vectorilor fizici ,vectorii motivatiei sunt caracterizati prin: intensitate,directie,sens. Directia si sensul unui vector exprima atractia,apropierea sau evitarea,respingerea. Rolul Motivatiei: Motivatia este esentiala in activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii: 1) Este 1 element chronologic al oricarei activitati 2) Semnalizeaza deficituri fiziologice si psihologice 3) Contribuie prin repetarea unor activitati si evitarea altora. Motivatia umana include: trebuinte, motive,interese,dorinte,aspiratii.
14.teoriile personalitatii.Prezentare generala.
15.Teoria lui S.Freud despre personalitate. In centrul teoriei psihanalitice ale lui Freud,se afla ideea ca omul este un sistem energetic. In acest system: A) Energia fie curge liber; B) Fie gaseste cai ocolite; C) Fie se acumuleaza. Cantitatea aceasta de energie este limitata, si daca se consuma pt ceva,ramine m/putina pt altceva.Adica, de ex: energia consumata in scopuri artistice nu m/este accesibila pt scopuri sexuale si invers. Daca unul din canalele de iesire a energiei este blocat,atunci ea gaseste cai colaterale sau erupe,pe calea celei m/mici rezistente. Scopul intregului comportament uman este placerea,adica minimalizarea tensiunii sau descarcarea energiei. Freud a fost influentat de ideile lui Bruck,care considera ca omul este condus de mobiluri ce se supun legii conservarii energiei,anume aceasta idee a fost transferata de Freud asupra comportamentului uman. Astfel a luat nastere noua conceptie asupra omului:,,omul este un system energetic si se supune acelorasi legi,care conduc baloanele de sapun si miscarea planetelor. In afara de conceptia despre om ca system energetic,Freud sustine ca omul este condus de instinct sexuale si agresive.In cadrul aceleasi pozitii,el declara ca instinctual agresivitatii sta la baza tuturor relatiilor emotionale si amoroase dintre oameni,cu o singura exceptie: atitudinea mamei fata de copilul de sex opus. Dupa parerea lui Freud,omul in tendinta lui spre placer se pomeneste in conflict cu societatea si civilizatia. Oamenii actioneaza in conformitate cu principiul placerii,tinzind spre satisfacerea nestinjenita de nimic a tuturor placerilor. Energia care in alte situatii ar fi putut fi eliberata prin atingerea placerii,satisfactiei treb ,,frinatasi orientate pe alte canale pt a corespunde scopurilor si cerintelor societatii. Freud spune ca activitatea stiintifica si activitatea artistica cit si operele artistice de orice gen,este rezultatul exprimarii energiei sexuale si agresive careia nu I s-a permis ,,sa iasa pe o cale directa. Conceptele care explica cel m/bine conceptia lui Freud despre personalitate sunt: a) Determinism psihic b) Structura interna c) Energie mentala d) Conflict psihic e) Symptom,vis,anxietate.
Determinism psihic- presupune afirmarea faptului ca tot ceea ce se intimpla in psihicul uman are o cauza care poate fi descoperita.Adica orice comportament uman,cit de bizar n-ar fi,poate fi explicat.Totul depinde de abilitatea noastra de-a ajunge la cauzele ascunse ale acelui comportament.
Structura interna- este cel de-al 2 concept-cheie al psihanalizei.Conform conceptiei lui Freud ,psihicul este structurat pe 3 nivele: a) Idul-sediul instinctelor innascute b) Egoul(eul) c) Super egoul(supraeul)-este constiinta sociala. Energia mentala- presupune ca psihicul uman,ca mecanism necesita un anumit tip de energie pt a functiona.Acest tip de energie,este numit ,,energie psihica sau ,,libido si principala ei sursa este idul,deoarece viata noastra psihica este preponderant inconstienta.
Conflict psihic- conform psihanalizei lui Freud,cele 3 nivele ale psihicului uman se afla intr-un permanent conflict. Viata psihica normal fiind doar o prelungita stare de armistitiu intre fortele celor 3 nivele psihice. Idul nu stie decit sa doreasca,sa vrea..principalul sau inamic fiind super-egoul. Super egoul interzice multe din dorintele inconstientului astfel declansind conflictul. Egoul prins intre cele 2 forte puternice incearca medierea conflictului.Reusita lui se numeste compromise si prin acest compromis,viata psihica se poate desfasura sub aparenta normalitatii. Uneori insa egoul poate rata concilierea dintre cele 2 forte si uneori este strivit in inclestarea lor.Rezultatul este boala psihica.
16.Psihologia analitica a lui C.G.Jung.
Dupa despartirea de Freud,Jung isi intituleaza teoria: ,,Psihologie analitica. Deosebirea principala de teoria lui Freud consta in deconsiderarea naturii libidoului in timp ce Freud il defineste in termini predominant sexuali. Desi nu neaga existenta factorilor sexuali,Jung reduce mult rolul sexualitatii in viata psihica. Cit priveste structura personalitatii,apar si aici diferente.Jung sustine existenta a 3 nivele de organizare: a) Constiinta b) Inconstientul personal c) Inconstientul colectiv Constiinta are rolul de-a fi in contact cu realitatea si de-ai permite persoanei sa se adapteze la mediu. Ca si Freud, Jung considera ca I se acorda prea multa atentie constiintei.
Inconstientul personal- contine toate impulsurile si dorintele,dar si numeroase experiente uitate,numai ca potrivit lui Jung ,el nu reprezinta decit un nivel superficial al inconstientului.
Inconstientul colectiv- este memoria latent a experientelor accumulate de generatiile trecute,memoria unui trecut care include nu numai istoria rasei umane ca specie ci si pe cea a speciilor preumane. In acest inconstient activeaza cele m/puternice forte care contribuie cel m/mult la dezv.psihica. O prima dovada a existentei inconstientului colectiv este comportamentul copilului. Copilul isi are propria viata psihica,desi adultul are ades iluzia ca-I controleaza comportamentul.In realitate,copilul stie intotdeauna ce face,comportamentul sau fiind determinat in mare masura de energiile inconstientului colectiv. El a numit aceste tendinte ce salasluiesc in inconstientul colectiv-arhetipuri,anume ele il determina pe individ sa se comporte intr-o maniera asemanatoare cu cea a stramosilor lui atunci cind s-au confruntat cu situatii asemanatoare.
17.Teoria individuala a lui A.Adler.
A fost 1 discipol care s-a despartit de Freud, intitulindu-si propria teorie: psihologie individuala. Adler a negat si el,ca si majoritatea discipolilor,rolul determinant al fortelor biologice in dezv.personalitatii si in special pe cel al instinctului sexual. Desi ca si Freud,a recunoscut importanta experientelor din primii ani de viata,pt evolutia ulterioara a individului,el a considerat ca FORTELE SOCIALE sunt adevaratii factori determinant in evolutia personalitatii. In viziunea sa,nu instinctele innascute ci sentimental comuniunii cu alti oameni,orientarea spre oameni determina faptele si comportamentele umane. Individul a fost vazut ca personalitate unitara,Adler evitind divizarea personalitatii pe nivele separate precum o facuse Freud si Jung. Principalele notiuni cu care opereaza psihologia individuala a lui Adler sunt: a) Sentimentul de inferioritate si compensarea b) Tendinta spre superioritate c) Stilul de viata d) Eul creativ e) Eul social f) Finalizm fictiv.
Sentimentul inferioritatii si compensarea-Adler a evidentiat faptul ca la fiecare persoana se produce imbolnavirea acelui organ care e m/putin dezv inca de la nastere.Un asemenea defect se poate compensa prin intermediul antrenamentelor si exercitiilor. Istoria sportului abunda de asemenea exemple cind copiii foarte bolnaviciosi inca din copilarie cu diverse insuficiente fizice devin sportive de performanta obtinind chiar medalii olimpice. Adler vb despre complexul de inferioritate care se dezv.din copilarie,in principal din 3 motive: a) Insuficienta dezv.a unui organ b) Hipertutelarea parintilor c) Rejetul din partea parintilor Daca parintii isi alinta prea mult copiii,acesti copii devin insufficient de siguri de sine,incapabili de-a depasi obstacolele vietii.Copiii respinsi se simt nedoriti,la ei dezvoltindu-se un pronuntat sentiment al inferioritatii. Sentimentul de inferioritate este incercat de orice copil datorita faptului ca este dependent total de mediul sau si acesta conduce la activarea impulsului superioritatii.Prin urmare,putem considera ca tendinta spre superioritate apare ca reactive la sentimental de inferioritate.Aceasta tendinta se manifesta prin inflarea unor calitati fizice sau intelectuale. Ea este imprimata in om din momentul nasterii ca posibilitate de a-si organiza propria viata si de-ai da un sens.
Adler considera de asemenea ca este importanta ordinea in care se nasc copiii in familie. Copilul cel mic,mijlociu si mare desi se nasc in aceeasi familie au experiente sociale diferite si din aceasta cauza personalitatea lor se formeaza diferit. Primul nascut,la nasterea celui de-al 2-lea copil se simte ca un rege detronat,se va simti lipsit de securitate si va fi ostil fata de ceilalti. De aceea,Adler considera ca majoritatea nevroticilor,criminalilor si alcoolicilor sunt primii nascuti,in timp ce al 2-lea copil este m/ambitios,m/rebel incercind mereu sa submineze pozitia primului nascut. Primul nascut primeste dragoste fara limite de la parinti,m/ales pina apare al 2-lea copil.Aparitia celui de-al 2-lea il lipseste de pozitia privilegiata.Acest eveniment modifica in mod dramatic pozitia primului nascut. Primul nascut va tot incerca sa redobindeasca pozitia privilegiata,dar nu va reusi oricit se va stradui. In rezultat, primul nascut se autodetermina la izolare si isi elaboreaza prin viata strategia supravietuirii pe cont propriu.Ulterior,copilul m/mare va devein conservator,va avea dorinta pt putere,va avea atitudini de lider,reprezentind prin sine purtatorul si aparatorul valorilor de familie. Copilul singur in familie,nu are frati,surori care ar treb sa concureze,asupra lui se concentreaza atentia si afectiunea intregii familii,fapt care duce la dezv.urmatoarelor trasaturi ale personalitatii: dependenta, egocentrism, probleme in construirea relatiilor cu adultii si cu cei de virsta lui.
Copilul mediu- tempoul dezv.lui este dat de copilul mai mare,fapt care uneori poate duce la intirziere in dezv.sau dimpotriva la o accelerare in dezv.Acesti copii sunt canalizati de concurenta si orgoliosi,sunt orientati pe reusita cu orice pret.
Ultimul copil- de obicei este inconjurat de grija si atentia nu doar a parintilor ci a fratilor si surorilor m/mari,care-si dau tonul relatiilor in familie,ceea ce poate determina la cel m/mic sentimental inferioritatii.
Adler considera ca comportamentul unui om poate fi inteles daca studiem montajele lui de viata.in conformitate cu aceste montaje ,el imparte oamenii in 4 tipuri: a) Tipul care conduce b) Tipul care ia c) Tipul evitant d) Tipul util-social
18.Teoriile neofreudiste ale personalitatii.
19. Psihologia umanista. Sub influenta filosofiei existentialist si fenomenologice s-a nascut psihologia umanista Americana. Prin glasul lui Maslow,psihologii umanisti si-au numit propria orientare teoretica ,,a 3-a forta,incercind s-o delimiteze de paradigma psihanalitica si cea behaviorista. Psihologia umanista considera ca personalitatea treb conceputa ca avind orientare nativa in directia creatiei si a valorilor. In psihologia umanista distingem 2 directii: A) Psihologia bazata pe client B) Psihologia motivationala. Bazele psihologiei bazata pe client le-a pus psihologul American Rogers. A 2-a directie a fost dezv.de psihologul umanist Maslow.Ideea fundamental a lui Rogers si Maslow consta in aceea ca de la natura omul este capabil de autoperfectionare si autorealizare.
20. Teoria constructelor lui Kelly. Mix intre umanism si cognitivism. Teoria lui Kelly este etichetata ca fiind cognitivista,deoarece el a sustinut importanta proceselor cognitive in dezv.personalitatii. Kelly a considerat ca personalitatea umana se afla intr-o permanenta autoconstructie in functie de sensul pe care-l atribuie evenimentelor pe care le traieste,in functie de cum interpreteaza el lumea. Conceptia lui Kelly poate fi inscrisa in rindul teoriilor umaniste datorita accentului pe care-l pune acest psiholog pe libertatea persoanei umane in constructia propriului destin. Lumea pe care noi o gindim poate sa se potriveasca foarte putin cu lumea reala in care traim,dar asta nu inseamna ca lumea gindita este m/putin reala. Kelly sustine cu fermitate ca persoana umana este libera in deciziile sale si abia dupa ce a decis,ajunge sa fie determinate de propriile decizii. In centrul teoriei lui Kelly este asezat conceptual de construct,care reflecta specificul proceselor cognitive ale fiecarui individ. Aparitia unui construct este determinate de multiplele noastre experiente de viata,deoarece noi interpretam continuu ceea ce ni se intimpla utilizind comparatia. Omul este privit de catre Kelly ca o fiinta active care judeca lumea,isi construieste propriile atitudini fata de aceasta,da sens propriei experiente de viata. Concret,Kelly sustine ca atunci cind incercam sa interpretam un eveniment,sa-l intelegem,noi suntem obligati pe de o parte sa-I gasim asemanari cu cel putin un alt eveniment,iar pe de alta parte cele 2 evenimente care se aseamana treb sa contrasteze cu un al 3-lea. Ex: Carmen este nepoliticoasa,presupune o asemanare intre comportamentul nepoliticos si experienta a cel putin al unui alt comportament nepoliticos, iar in al 2-lea rind este presupusa diferentierea clara a comportamentului nepoliticos de opusul sau-comportamentul politicos.
21.Notiuni de senzatii. Termenul de senzatie este utilizat pt a descrie procesele prin care organismul raspunde la stimuli.(Feldman) Senzatia- consta in stimularea receptorilor senzoriali si in transmiterea informatiilor senzoriale la SNC. Senzaia - proces psihic cognitiv elementar prin intermediul cruia se reflect sub forma imaginilor simple i primare nsuirile obiectelor i fenomenelor cnd acestea influeneaz nemijlocit (direct) asupra organelor de sim. Senzaia este prima treapt de cunoatere cu lumea nconjurtoare. Prin intermediul senzaiilor noi primim informaii despre nesfrita bogie de nsuiri ale obiectelor i fenomenelor lumii reale. Ele sunt considerate ca cele mai elementare fenomene psihice din categoria proceselor cognitive.In realitate individul uman nu dispune de capacitatea de a nregistra senzaii separate, dect n primele sptmni de via.
22. Felurile senzatiilor. Deoarece senzaiile apar numai la contactul nemijlocit cu organul de sim, felurile senzaiilor sunt determinate de organele de sim cunoscute de noi: urechea - auzul -senzaii auditive, ochiul - vzul - senzaii vizuale, limba - gustul - senzaii gustative, nasul - miros - senzaii de miros (olfactive), pielea - senzaii cutanate Senzaiile auditive sunt de trei feluri: verbale - sesizarea sunetelor unei limbi; muzicale - sesizarea notelor muzicale, a melodiilor; zgomotele - au att efect pozitiv, ct i negativ Pozitiv: prevestete apariia unui pericol - ssitul arpelui, trosnitul crengilor, picturile ploii etc. Negativ:in cadrul procesului instructiv- educativ impiedica realizarea obiectivelor preconizate,daca predomina in permanenta zgomotul poate sa apara nevroza. Senzaiile vizuale apar n urma aciunii undelor electromagnetice asupra analizatorului vizual - ochiul, elementul periferic al cruia este receptorul, iar cel central este situat n regiunea occipital. Senzaiile vizuale sunt de dou feluri: cromatice - sesizeaz cele apte culori ale curcubeului; acromatice - sesizeaz culorile alb-negru i toate nuanele lor. Senzaiile de culoare nu sunt specifice tuturor fiinelor vii. Senzaiile cutanate sunt provocate de receptorii aflai n piele. Se cunosc trei feluri de senzaii cutanate: termice - ne dau informaie despre temperatura excitantului (cald-rece); tactile - senzaia de atingere, de pipit; de durere - fr senzaii e imposibil activismul psihic al omului. Senzaiile gustative sunt de patru feluri n dependen de nsuirile fundamentale ale limbii: srat, amar, acru i dulce.
23. Caracteristicile principale ale senzatiilor.
Senzaiile au proprieti principale regsibile n toate tipurile de senzaii i proprieti particulare, specifice unor tipuri de senzaii. Proprietile principale, generale sunt calitatea ( n sens psihologic), intensitatea, durata i tonul afectiv.
Calitatea senzaiei Calitatea senzaiei este capacitatea senzaiei de a reflecta natura stimulului. Calitatea senzaiei este dat de compoziia sa i de elementele dominante care o compun. De exemplu mirosul unui parfum este dat de mirosurile generate de substanele ce intr n compoziia parfumului i de modul, proporia combinrii lor. Calitatea senzaiei este important pentru identificarea obiectelor n vederea ghidrii comportamentului. Selectivitatea receptorilor Selectivitatea receptorilor este rezultatul diferenierii receptorilor n raport cu diversele feluri de stimuli. Aceast difereniere s-a produs datorit localizrii diferite a receptorilor, caracteristicilor biofizice i biochimice ale receptorilor precum datorit modului de funcionare a fiecruia. intensitatea senzaiei Exist mai muli factori care determin intensitatea senzaiei cum ar fi caracteristicile stimulului, intensitatea stimulului, durata stimulrii, modul de aplicare a stimulului, particularitile antomofiziologice ale organului de sim i procesului senzorial, condiiile recepiei, excitabilitatea sistemului nervos sau dominana necesitilor biologice.
Durata senzaiei Senzaia dureaz n cele mai multe cazuri att ct acioneaz stimulul asupra receptorului i depinde de intensitatea stimulului senzaia variind sau disprnd ca urmare a adaptrii. De asemenea senzaia poate s persiste dup aciunea stimulului.Persitena imaginii senzoriale se poate manifesta ca imagine consecutiv pozitiv, cnd corespunde imaginii senzoriale originare i ca imagine consecutiv negativ cnd imaginea senzorial este complementar i opus imaginii originare.
Tonul afectiv al senzaiei Tonul afectiv al senzaiei este proprietatea ei de a produce stri afective. Exist o legtur ntre calitatea tririi afective a senzaiei i nevoile organismului. Sunt evitate obiectele ce produc senzaie cu trire negativ i sunt meninute obiectele ce produc senzaii cu o coloratur afectiv plcut deoarece sunt legate de satisfacerea trebuinelor. Depirea unei limite, suprasaturarea rspectiv subsaturarea senzorial d efecte afective negative. Polaritatea triri unei senzaii este general dar senzaiile algice sunt unipolare afectiv avnd n toate cazurile efecte neplcute.
24. Natura psihologica a perceptiei.
Percepia este proprietatea psihicului de a reflecta impresiile obiectelor, implicnd gndirea, memoria, imaginaia, formnd imagini sintetice ale obiectelor receptate, se fundamenteaz pe experiena subiectiv, provoac interese, aptitudini, stri afective. Percepia presupune prezena diferitelor senzaii i decurge mpreun cu senzaiile. Alturi de senzaii i reprezentri, percepiile fac parte din categoria proceselor psihice cognitiv- senzoriale, ceea ce desemneaz faptul c ele sunt modaliti de cunoatere a realitii. percepiile conin un volum mult mai mare de informaii decit senzatiile. Ca i senzaiile, perceptiile sunt imagini primare,ceea ce nseamn ca apar si se mentin atata timp ca exista o actiune directa a unui stimul asupra unor analizatori (perceptiile apar doar in prezenta obiectului) Perceptiile sunt plurimodale, adica le realizarea lor contribuie mai multi analizatori, ceea ce permite un coninut informaional mai bogat, unul dintre acestia fiind ns dominant. Perceptia este selectiv, n sensul ca nu toti stimulii din campul perceptiv sunt prelucrati in aceeasi masura de catre sistemul cognitiv.
25. Felurile si formele perceptiei.
Exist mai multe criterii de clasificare a percepiilor. In dependen de analizator distingem: percepie vizual - contemplarea unui tablou; percepie auditiv ~ audierea unei melodii, unei povestiri; percepie tactil - cunoaterea unui obiect dup pipit, n dependen de obiectul implicat n percepie cunoatem: a. percepie spaiului - n procesul percepiei spaiului distingem percepia mrimii, formei i ndeprtrii obiectelor, poziia unor obiecte fa de alte obiecte, care i livreaz omului repere necesare pentru formarea abilitilor de orientare, evaluare, alegere de comportamente adecvate condiiilor. b. percepia timpului este reflectarea duratei i succesiunii fenomenelor sau evenimentelor. Intervalele temporale sunt determinate de procesele ritmice ce au loc n organismul omului. Percepia duratei timpului depinde de coninutul activitii omului. Timpul, plin de ocupaii interesante, semnificative, trece repede. Dac, ns, evenimentele sunt neinteresante, puin importante, timpul se scurge ncet. Perceperea timpului depinde de un ir de factori: omul folosete trei sisteme de referin: sistemul fizico-cosmic, care ofer cunoaterea reperelor naturale - zi, noapte, poziie a atrilor, anotimpuri etc.; sistemul biologic, ce depinde de succesiunea funciilor organismului, permindu-i individului uman s aprecieze ora mesei, timpul somnului, trezirii etc.; sistemul sociocultural, constituit pe parcursul activitii umane, care ofer repere cronologice - divizarea timpului n secunde, minute, ore, luni, ani etc. percepia micrii este reflectarea direciei i vitezei existenei spaiale a obiectelor. Ea d posibilitate oamenilor s se orienteze n schimbrile relative ale raporturilor i poziiei reciproce ale obiectelor mediului nconjurtor. Cunotinele despre deplasarea obiectelor omul le capt percepnd nemijlocit micarea. La percepia micrii contribuie conceperea schimbrilor n mediul nconjurtor pe baza experienei individuale i cunotinelor de care dispune personalitatea.
26. Esenta psihologica a memoriei. Functiile. Insusirile.
Memoria- procesul psihic prin care se realizeaza intiparirea, pastrarea si reactualizarea sub forma recunoasterii sau reproducerii experientei cognitive,affective, volitive achizitionate anterior.
Calitatile memoriei:
1. Inregistreaza informatia receptata; 2. Stocheaza informatia data in depozitul mnezic; 3. Extrage la cerere informatia din stoc; 4. Sterge,lichideaza din stocul ei informatia ce a devenit inutila sau cu o valoare cognitive compromisa.
Are character activ ,adica nu consta intr-o simpla depozitare a informatiei ca intr-o banca de date ,ci le prelucreaza,le transforma,le reconstruieste.
Luria- ,,memoria inseamna crearea de urme, coloana vertebrala a personalitatii.
Memoria este procesul psihic ce reflecta trecutul. Este de 2 tipuri: A) Activa B) Selectiva C) Inteligibila Organele noastre de simt sunt permanent supuse unui atac enorm de informatii,dar nu toate sunt fixate si stocate in memorie,fiind filtrate destul de riguros. Factorul psihologic de baza care regleaza functionarea acestui filtru este MOTIVATIA.
Memoram mai repede si mai bine ceea ce prezinta o anumita semnificatie pt fiecare dintre noi,ceea ce corespunde cerintelor,dorintelor,atitudinilor,evenimentelor.
Functiile Memoriei:
a) De acumulare a experientei- datorita acestei functii,individul uman poate devein odata cu inaintarea in ani,m/cunoscator, m/competent si m/intelept. Acumularea anilor treb sa aduca acumularea experientei. b) De realizare a coerentei actelor si a evenimentelor vietii- orice act uman este structurat.El contine scop,motive, stari de cunostinte si toate acestea se leaga intre ele formind cascade,succesiune de operatii,stari. c) De asigurare a identitatii personale- omul datoreaza memoriei sale faptul ca-si cunoaste propria istorie si si-o poate povesti. 27. Procesele memoriei: memorarea, pastrarea, reproducerea,uitarea.
Memoria isi realizeaza misiunea de reflectare a experientei achizitionate in trecut si utilizarea ei in procesul vietii prin 4 procese:
a) Memorarea b) Pastrarea c) Reproducerea d) Uitarea
M/intii informatia este captata si fixata prin intermediul procesului memorarii. Daca informatia data este calificata ca necesara si utila ea este transmisa spre pastrare. In caz cind ea nu rezista proba la semnificatie si utilitate,ea este lichidata uitarea. Informatiile supuse regimului de pastrare ulterior sunt solicitate in vederea executarii unei sarcini.Activarea si evocarea lor se face prin reactualizare.
Cel m/cunoscut model al memoriei este modelul propus de catre psihologii americani Atkinson si Shiffrin.
Modelul Atkinson- Shiffrin preconizeaza ca memoria este alcatuita din 3 sisteme mnezice: a) M.senzoriala b) MSD c) MLD Traseul unei informatii in sistemul memoriei incepe prin a fi captata si procesata de catre MS,dupa care este transmisa in MSD. Modul In care este ea prezentata in MSD permite utilizarea ei de catre subiect(Generatorul de raspunsuri) intru rezolvarea problemelor ce stau in fata si a le gasi dezlegare(Raspuns). Ca urmare a utilizarii informatiei se consolideaza ,stocindu-se astfel in MLD, de unde ea este extrasa si utilizata ori de cite ori este nevoie.
Memoria senzoriala- acel sistem mnezic care produce reprezentari senzoriale ,le stocheaza si le pastreaza pt un timp extrem de scurt(pina la 2 ani). Felurile MS sunt aceleasi pe care le au si senzatiile: Senzatiile pot fi: - Vizuale - Auditive - Olfactive - Gustative - Tactile
Memoria senzoriala vizuala-a fost numita de Neisser ,parintele psihologiei cognitive- M.iconica Memoria iconica- este MS care produce in baza senzatiilor vizuale,reprezentari vizuale,le stocheaza,le reactualizeaza. Volumul: practic nelimitat Durata: pina la 200 milisecunde. Memoria senzoriala auditiva= M.ecoica Volumul: practic nelimitat Durata: pina la 2 secunde. Insusirile MS: A) Se produce automat B) Este preconstienta si preatentionala C) Este precategoriala.
30. MEMORIA DE SCURTA DURATA/ MEMORIA DE LUCRU. MSD- procesul de retinere a informatiei in vederea prelucrarii ei corespunzatoare pe o durata scurta de timp(pina la 18-20 sec). MSD- totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesae activate in vederea rezolvarii sarcinii curente. Dupa modelul lui Baddelley- inseamna pastrarea fireasca, fara actiuni speciale de sprijin sau consolidare a informatiei.Termenul de pastrare este natural. Informatia se afla in MSD atit cit poate ea sa reziste, prin sine si de la sine. VOLUMUL- MSD este limitat si ar putea fi in jur de 7 unitati de informatie. Psihologul care a sintetizat cercetarile experimentale privind volumul MSD a fost G.Miller. Formula lui Miller: Volumul MSD este egal cu nr.magic 7 plus minus 2 unitati de informative. DURATA: a fost determinate de psihologii Peterson si Peterson. TIPUL DE CODARE A INFORMATIEI IN MSD. Un sistem mnezic se deosebeste de alt sistem mnezic prin codul utilizat. Memoria senzoriala recurge la codarea neurobiologica a stimulului(detectorii de trasaturi). MSD codeaza informatia in sunete. Codul utilizat este cel verbal. MEMORIA DE LUCRU- este definita ca totalitatea cunostintelor si mecanismelor de procesare activate in vederea rezolvarii problemei sau sarcinii curente. Misiunea de baza a memoriei de lucru consta in a asigura subiectul cu informatiile necesare pt a rezolva o problema sau a indeplini o sarcina. Ex: simpla actiune de-a telefona cuiva devine posibil de realizat doar atunci cind subiectului I se ofera informatiile(numele persoanei, nr de tel). DURATA- informatia se retine in memoria de lucru exact atita timp de cit este nevoie. VOLUMUL- formula 7 plus minus 2 e valabila doar cu urmatoatea mentiune: 7 plus minus 2 nu itemi, ci chunck- uri.
31. MEMORIA DE LUNGA DURATA.
MLD este tezaurul personal de cunostinte, experiente, competente. Ea contine informatii pe care subiectul le considera necesare pt timpul ce urmeaza. DURATA- de pastrare variaza de la 20 sec. pina la ani de zile, chiar pina la cea egala cu viata intreaga. VOLUMUL- e cel m/mare in raport cu volumul celorlalte memorii si dimensiunile lui au varietati individuale.
Sunt persoane care au o memorie imensa, fiind recunoscute ca erudite: Da vinci,Eminescu,Iorga. Cunoastem insa si persoane cu un volum modest de experiente depozitate in memoria lor, persoane care nu s- au straduit sa invete sau nu au avut conditii prielnice pt dezv.lor. Odata ce info, e stocata in MLD ea nu ramine neschimbata.Cunostintele din MLD sunt supuse unei prelucrari continue, neintrerupte. Ca urmare a acestor procesari, info. Se curate de ceea ce-I secundar, intimplator.Info. se distileaza si ramin in depozitul mnezic ceea ce este principal si essential.
32.STRUCTURA MLD: Este alcatuita din: a) m.explicita b) m.implicita Memoria explicita- este memoria care contine info pe care le putem relata,povesti. - Contine cunostinte despre fapte sau stari de lucru; - Cunostintele sunt verbalizate; - Este evaluata prin teste de recunoastere si reproducere; - Este m/recenta. Ex: a spune ce film ai privit ieri seara la TV. Memoria implicita- este acea parte a MLD care contine info ce nu le putem relata, nu le putem exprima prin cuvinte,desi ele exista in memorie. - Este memoria deprinderilor motorii. Acestea sunt abilitatile, miscarile automatizate. Specificul acestor cunostinte consta in aceea ca ele nu pot fi declarate, verbalizate. Ex: unui dansator I s-a cerut sa descrie modul in care el a reusit sa execute o figura ft complicate de dans. Dupa citeva incercari de-a exprima prin cuvinte ceea ce el facea cu multa maiestrie in timpul dansului si neizbutind mereu, el a zis: ,,hai m/bine sa va arat! Sunt in memoria noastra multe cunostinte pe care le aplicam usor in practica, dar pe care nu le putem verbaliza,descrie. Ele formeaza memoria implicita. - Contine cunostinte despre reguli si proceduri de comportament; - Cunostintele sunt neverbalizabile sau greu verbalizabile; - Este evaluata prin sarcini de executie; - Este m/tirzie.
33. MEMORIA SEMANTICA VS MEMORIA EPISODICA.
M.SEMANTICA- se refera la cunostintele generale ale unei persoane despre lume. Ea cuprinde o larga varietate de info. Organizate, incluzind fapte, concept si vocabulary: formula apei este H2O sau capitala Moldovei este Chisinau. M. EPISODICA- face posibila achizitionarea si evocarea info despre evenimente si intimplari care au loc intr-un timp si loc anume. Ex: amintirea despre prima zi de scoala este o cunostinta din memoria episodica. MEMORIA SEMANTICA - cunostintele sunt neutre in plan afectiv. - Contine cunostinte generale,fapte, concept,credinte - Cunostintele nu presupun dimensiuni spatiotemporale. MEMORIA EPISODICA contine cunostinte si evenimente din viata personala - Obiectul cunostintelor este localizat in spatiu si situat in timp - Cunostintele sunt insotite de trairi affective pozitive-negative. Memoria episodica este memoria faptelor, evenimentelor care au avut loc intr-un anumit timp si intr-un anumit loc. Este o memorie a amintirilor, care ne permite sa ne povestim viata sau o anumita perioada din ea. Daca MEMORIA SEMANTICA ofera cunostinte despre lume si despre sine, care-I permit subiectului sa se orienteze si sa se descurce in aceasta lume, apoi cea episodica ii permite sa-si istoriseasca propria sa viata si sa-si construiasca identitatea. MEMORIA EPISODICA se refera la evenimentele traite personal de subiect,care-si au locatia intr-un anumit spatiu sit imp si pot sta la originea unei biografii.
34. PROBLEMA IMBUNATATIRII MEMORIEI.
Memoria nu este imposibil de imbunatatit, dar este nevoie de ceva efort si interespentru a face acest lucru. O diferenta intre o memorie medie si una excelenta poateconsta doar in straduinta de a progresa.1. Asocierea unui cuvant cu o imagine Crearea unor asocieri intre ceva ce vrei sa-ti amintesti si o imagine care are legatura cu acelceva te poate ajuta sa nu mai uiti, mai ales atunci cand ai mai multe lucruri de tinut minte. Depreferat ar fi sa iti alegi imagini iesite din comun pentru a-ti ramane mai usor in minte.Cand este utila aceasta metoda: pentru aproape orice ocazie in care ai nevoie sa tii minteceva anume. 2. Fragmentarea Un sir mai lung de cifre poate fi memorat mai usor si cu mai multa acuratete daca estefragmentat. Bucatile mai mici sunt mai usor de tinut minte decat un sir de cifre interminabil.Cand este utila aceasta metoda: atunci cand trebuie sa tii minte un numar de telefon sau un altnumar important - un cont, parola etc 3. Crearea unor personalitati pentru numere Aceasta tehnica era folosita de marele fizician Albert Einstein. El asocia celor zece cifre cate opersonalitate, reusind astfel sa-si aminteasca siruri lungi de cifre (spre exemplu, saptele era unbarbat cu mustata).Cand este utila aceasta metoda: atunci cand vrei sa tii minte numarul de telefon al unei femeisi ai o imaginatie bogata. 4. Corelarea cu informatii similare Uneori, cel mai bun mod de a asimila noi informatii este prin corelarea lor cu informatii similarepe care deja le stii. Aceasta poate parea o tehnica "lenesa", si uneori chiar este, insa,conceptual, este foarte solida datorita felului in care neurotransmitatorii dincreier trimitsemnale hipocampusului (o zona cruciala pentru memorie).Cand este utila aceasta metoda: atunci cand ce trebuie sa tii minte este fie foarte strain tie, fie neinteresant.
5. Devoltarea ideii generale Legat de aproape orice idee sau fapt exista detalii cruciale si detalii minore, iar daca cele dinurma nu exista, le poti crea prin dezvoltarea celor majore. Infrumusetarea si imbogatirea unuiconcept cu detalii minore il pot face imposibil de uitat.Cand este utila aceasta metoda: daca ai nevoie sa tii minte numele unei persoane importantesau faci cunostinta cu mai multe; te poti lega de detalii fizice, cum ar fi ochii. 6. Crearea unor harti mintale Aici este vorba de vizualizarea unui concept, putand fi folosite in principal imagini si culori, dar si cateva cuvinte, pentru a contura ideea ce trebuie memorata. Este un fel de rezumat, doar ca nu in cuvinte, ci folosind imaginatia si creativitatea.Cand este utila aceasta metoda: daca participi la un curs foarte important si iei notite. 7. Ofera lucrurilor o semnificatie personala Uneori, un mod eficient care te ajuta sa iti amintesti lucruri este acela de a le da o semnificatiepersonala. Aceasta strategie face ca acel ceva de tinut minte sa aiba mai mult sens - unaspect foarte important pentrumemoria de lunga durata.Cand este utila aceasta metoda: ca sa nu mai uiti ziua denasterea unei persoane apropiate 8. Construieste palatul memoriei Asa-numitul palat al memoriei reprezinta baza tuturor tehnicilor de imbunatatire a acesteia,folosite astazi. Conceptul vine de la Simonides of Ceos, un poet din Grecia Antica, ce, conformlegendei, in timpul unei petreceri, a iesit din sala, aceasta prabusindu-se la scurt timp, in urmasa. Ulterior insa, el si- a amintit cam unde era situata fiecare persoana, pentru ca rudele sa ocaute printre ruine. Acel palat este un "dispozitiv" mnemonic care foloseste memoria spatiala pentru a grupa sistoca informatii care apar in mod aleatoriu. In ochii mintii poti avea o casa; primul nivel estefoarte cunoscut tie, cu detalii de baza, iar pe masura ce informatiile vin le poti grupa si "aseza"in "camere" diferite; mai tarziu poti vizita aceasta "casa", pentru a-ti aminti anumite lucruri decare ai nevoie.Cand este utila aceasta metoda: daca intalnesti multi oameni in acelasi timp sau daca multeinformatii disparate ajung la tine intr-un timp scurt.
35. Natura psihologica a gindirii ca proces psihic cognitiv. - este un process psihic superior care ocupa o pozitie central in sistemul psihic uman si indeplineste un rol decisiv in cunoastere. Gindirea efectueaza o reflectare mijlocita a realitatii, cautind sa surprinda dincolo de forme continuturile, dincolo de fenomene esentialul, dincolo de concret- generalul. Gindirea- proces psihic cognitiv care reflecta in mod abstract si general esenta lucrurilor si a relatiilor dintre ele, utilizind limba sau alt sistem de semne ca instrument, si are drept produse notiuni, judecati,rationamente. A gindi inseamna; - A accesa o info; - A o reprezenta mental; - A rationa despre ea; - A elabora judecati, solutii si decizii privind info data.
36. Functiile.Procesele si operatiile gindirii.
Functiile: - A intelege lumea si pe sine ca element al acestei lumi; - A surprinde problemele cu care subiectul se confrunta in viata lui scolara,profesionala si cea de toate zilele; - A crea si inventa lucruri noi, originale; - A lua decizii in situatii de alegeri. Operatiile: Sunt definite ca acte automatizate care se produc in plan intern(mintal) si constituie elemente ale proceselor gindirii. Operatiile gindirii sunt: - Analiza - Sinteza - Generalizarea - Particularizarea - Abstractizarea - Concretizarea- abstractizare - Particularizare-generalizare - Analiza si sinteza. Analiza este operatia gandirii care consta in desfacerea (mintala) a unui intreg in partile sale componente. Sa ne amintim unde am mai intalnit acest termen? De exemplu, atunci cand spunem analiza gramaticala, analiza literara, analiza situatiei la invatatura,etc. O analiza gramaticala presupune desfacerea unei propozitii in partile ei componente: subiect, predicat, atribut, complement. Analiza literara a unei opere inseamna a stabili: locul, timpul actiunii, personajele, mijloacele stilistice folosite, s.a.m.d. - Sinteza este operatia gandirii opusa analizei; de aceea ea consta in refacerea intregului din partile anterior separate; aceasta nu se reface neaparat in aceeasi forma intrucat din parti ale unor intreguri diferite se poate realiza un nou intreg. De exemplu, pentru a realiza ca tema la literatura, o lucrare de sinteza cu titlul << Poetii romani simbolisti>>, este necesar ca mai intai sa fie studiat separat (analizat) fiecare poet in parte si apoi reuniti intr-un comentariu de sinteza stabilindu-se legaturile dintre operele lor. - Comparatia este operatia gandirii ce consta in evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre doua sau mai multe obiecte sau fenomene pe baza unui criteriu. - De exemplu, doua persoane pot fi comparate dupa mai multe criterii: inaltime , coloarea ochilor, aptitudini, calitati morale, etc (criteriile sunt asadar, insusiri ale obiectelor si fenomenelor) - Comparand doua fenomene psihice, de pilda perceptiile si reprezentarile, trebue aratat ca se aseamana prin faptul ca ambele sunt procese senzoriale dar se deosebesc prin faptul ca primul este un proces primar, celalalt secundar; produsul perceptiei este o imagine clara, bogata in continut, in timp ce produsul raprazentarii este o imagine schematica, lipsita de fond. - Abstractizarea este operatia gandirii care consta in retinerea unor insusiri si ignorarea altora la un moment dat, in functie de cerintele activitatii noastre. Daca un profesor de sport doreste sa organizeze o echipa de baschet, el isi va planifica ( mintal) sa selecteze elevii cu anumita inaltime dorita si cu aptitudini sportive, ignorand alte insusiri ale elevilor, culoarea ochilor, aptitudinile matematice etc. Daca un profesor de muzica doreste sa realizeze un cor, isi va selecta elevii cu voce si ureche muzicala, indiferent de inaltimea lor. - La o privire mai atenta, intotdeauna ne raportam selectiv la lucruri si oameni. Daca am un prieten voinic si bun cunoscator al limbii engleze, atunci cand vreau sa-mi mut mobila, voi apela la acest prieten pentru forta lui musculara dar daca am de tradus un text din engleza, voi apela la cunostintele lui in acest domeniu fara a ma mai interesa muschii lui! - Concretizarea este operatia gandirii opusa abstractizarii; ea consta in reconsiderarea insusirilor care au fost ignorate anterior. Sa vedem cum se produce aceasta operatie; sa ne oprim asupra notiunii << tara>> care este abstracta intrucat a retinut doar faptul ca este unteritoriu cuprins intre anumite granite, avand o conducere unica dar a ignorat alte trasaturi: coordonatele geografice, relief, clima, etc. Daca la notiune <<tara >> adaugam asemenea trasaturi: este situata in emisfera nordica, in Europa, are clima temperata, este marginita la sud de Dunare iar la est de Prut, etc, ajungem la <<Romania >> care ne apare in minte chiar ca imagine conceta ( reprezentarea hartii Romaniei). - Generalizarea si individualizarea sunt operatii opuse: prima permite realizarea unui plan mintal a claselor de obiecte si fenomene pe baza unor insusiri comuneale acestora iar celalalta realizeaza invers acest drum, coborand de la nivelul clasei la cel al partii sau individului (unitati fundamentale) . - De exemplu: notiunea <<elev>> este rezultatul unei generalizari intrucat ea s-a format pornind de la cunoasterea persoanei A care urmeaza liceul agricol, a persoanei B care frecventeaza scoala primara, a persoanei C care urmeaza liceul militar, D cursul seral al scolii de arte plastice, etc. Aceste persoane avand varste, sex si interese diferite au ceva comun: frecventeaza cursurile unor scoli. Tocmai acest fapt reprezinta continutul notiunii << elev>> care se refera la aceasta clasa de persoane si nu la o singura persoana. - La fel se poate considera si oarecare alta notiune (cladire, pom, prun, sfera, capodopera, vechi, etc) intrucat toate au un grad de generalitate mai mare sau mai mic, dupa cum desemneaza grupuri de obiecte/fenomene mai restranse ori mai cuprinzatoare. - Sa consideram acum notiunea << corp de luminat>> care se refera la o clasa acelor obiecte care sunt folosite pentru a genera lumina: lampadare, becuri, veioze, felinare, lanterne etc toate la un loc. Restrangand treptat sfera acestei notiuni, vom forma clase din ce in ce mai restranse. Pana cand? - Iata gandind, pe rand , notiunile: corp de iluminat / care utilizeaza curent electric / continand unul sau mai multe becuri / situat de obicei in mijlocul plafonului unei incaperi / se afla acum in sufrageria apartamentuli am ajuns la un singur asemenea corp de iluminat binecunoscut de catre toti, cu insusiri precise. Am realizat astfel operatia gndirii numita individualizarea. - Din prezentarea acestor operatii ale gandirii trebue sa se inteleaga ca ele functioneaza impreuna, sprijinandu-se unele pe celelalte. De ex.. pentru a gasi dintre notiunile: camion, bicicleta, autobus, autoturism, pe cea care nu se potriveste cu celelalte trei, analizam insusirile fiecareia, le comparam, retinem ( prin abstractizare) ca prima, a treia si a patra se refera la vehicole autopropulsate si formam (prin generalizare) clasa autovehicolelor astfel , notiunea de bicicleta ramane in afara acestei clase. - Operatiile gandirii se dezvolta si se perfectioneaza treptat, pe masura evolutiei stadiale a intelectului. Dar ele nu se dezvolta neconditionat ci numai prin exersare, asa cum se impune in scoala, prin realizarea diferitelor teme la toate disciplinele de studiu. Scoala, deci, nu are ca scop numai sa ofere o suma de informatii ci mai ales sa dezvolte operativitatea gandirii ( fiind nevoie insa si de informatii pe care gandirea sa le prelucreze) - Toate aceste operatii ale gandirii sunt raspunzatoare de formarea notiunilor.
37. felurile gindirii. Exista mai multe gindiri. Sorin Vieru in cartea sa ,,Riscul gindirii listeaza vreo 30 de gindiri: analitica, sintetica, discursiva, logica. Cea m/potrivita si productiva modalitate de-a face ordine cognitiva este CLASIFICAREA- inseamna repartizarea unei multimi de obiecte in categorii in baza unuia sau a m/multor criterii. Criteriu- este principiul ce sta la baza clasificarii. Unei clasificari ii corespunde un criteriu. Activitatea de gndire e determinat i de felurile de gndire, deoarece n diferite activiti omul apeleaz la anumite feluri ale gndirii, n funcie de coninutul problemei care necesit rezolvarea, n psihologie se evideniaz trei feluri de gndire: practic-actional, intuitiv-plastic si verbal-logic. Gndirea practic-actional - problema de gndire se rezolv nemijlocit n procesul activitii, cnd se acioneaz nemijlocit cu obiectul. De ex., puin probabil ca cineva din voi, apropiindu-se de ua apartamentului, introducnd cheia i vznd c ua nu se deschide, va scoate cheia i va ncepe s judece despre variantele posibile de ptrundere n apartament. De regul se acioneaz altfel: ncercm s scoatem i s bgm cheia, o ntoarcem n diferite pri, mpingem sau tragem ua, adic ncercm s rezolvm problema, acionnd practic. Gndirea practic-actional se aplic ns i la rezolvarea problemelor mult mai complicate. Astfel se construiesc modelele viitoarelor corbii, se creeaz modele de avioane, se construiesc modele de ruri i toate acestea pe machete. Gndirea intuitiv-plastic se caracterizeaz prin aceea c rezolvarea problemei de gndire se bazeaz pe materialul intuitiv. Despre acest fel de gndire putem vorbi n acele cazuri, cnd omul, rezolvnd problema, analizeaz, compar, caut s generalizeze diferite imagini ale obiectelor, fenomenelor, evenimentelor. Importana gndirii intuiiv-plastice const n aceea c ea i permite omului s reflecte mult mai larg i mai divers realitatea obiectiv. Se apeleaz la acest tip de gndire n cazul rezolvrii diferitelor probleme tehnice de construcie, alctuirea schemelor topografice, alctuirea planurilor. Gndirea verbal-logic - problema se rezolv n form verbal. Folosind forma verbal omul opereaz cu cele mai abstracte noiuni, deseori cu astfel de noiuni, care n general nu au o expresie plastic direct (de ex., noiunile economice: pre, cantitate, valoare, venit; noiunile social-istorice: stat, clas, relaii sociale). Datorit acestui fel de gndire omul reuete n plan general s rezolve problemele de gndire - acest tip de gndire avnd avantaje, dar i dezavantaje. De ex., se poate alctui o povestire foarte bun despre o creaie muzical, dar aceasta niciodat nu va asigura o transmitere complet a tot ce constituie imaginea muzical. Este foarte important ca la elev s fie dezvoltat gndirea verbal-logic, deoarece numai n acest caz el va putea nsui noiunile, n special sistemele de noiuni, va nelege legitile tiinei. Dar, totodat, este important s se in minte c cunotinele abstracte n form verbal nu epuizeaz bogia realitii obiective. Criteriul 2: prezenta noului in productia gindirii: - gindirea productiva, g.reproductiva Criteriul 3: Sursa problemei de gindire: gindirea teoretica, g. practica. Criteriul 4: Modul de abordare a problemei de rezolvat- g.convergenta, g.divergenta. Criteriul 5: Care operatie predomina? Analiza? SInteza?-g.analitica,g.sintetica Criteriul 6: sensul gindirii, sensul aprecierii a ceea ce se intimpla in lume si cu noi-g.pozitiva,g.negativa. Criteriul 7: pozitia subiectului fata de produsele gindirii si mersul ei- g.critica, g.necritica.
38. Intelegerea ca process al gindirii. Intelegerea- este procesul gindirii constind din surprinderea esentei si legitatii unor fenomene,pe baza integrarii de info in sistemul celor dobindite anterior. A intelege inseamna a constientiza, a conceptualiza,a integra intr-un sistem de referinta, a desprinde o semnificatie,a determina mesajul unui discurs. Lumea omului ca fiinta rationala este o lume a semnelor: lucruri, fenomene,obiecte, fapte. Fara a le intelege,omul nu se poate orienta in aceasta lume si nu poate sa raspunda adecvat la provocarile ei. Ex: ce inseamna ca semaforul s-a schimbat din galben in rosu? Inseamna ca nu se poate traversa strada. TOATE CARE SE INTIMPLA AU CEVA DE SPUS,DAR NU SPUN PINA NU LE INTELEGI. Faptul intelegerii este trait de subiect ca iluminare,ca dumerire, limpezire a mintii si a spatiului mintal(efectul: Ahaaaa!!!). Echivalentele cuv. ,,intelegere in limbile international: understanding, ponimanie. FAZELE PROCESULUI DE INTELEGERE: Intelegerea este un process ce se produce in citeva faze. Ex: procesul de intelegere a unui text parcurge urmatoarele faze:
FAZA 1: Lecturarea primara a textului pt orientarea de ansamblu in text. Subiectul citeste(rapid si superficial)textul si-si formeaza o idee generala despre continutul textului. FAZA 2: Impartirea textului in fragmente si extragerea semnificatiilor din fiecare fragment. FAZA 3: Subiectul desprinde ideea principal, mesajul textului. FAZA 4: Subiectul sistematizeaza ideile, le aranjeaza in ordinea lor fireasca si logica, formind un plan mintal al textului care e asemanator cu cuprinsul acestei carti. FELURILE INTELEGERII: Criteriul: gradul de profunzime: Profunda Superficiala
Viteza procesului de intelegere: Prompta(rapida,dintr-o data) Lenta(fenomenul ,,girafa)
- Procesul gindirii de depasire prin mijloace cognitive a unui obstacol cognitiv, transformind necunoscutul in cunoscut.
Sinonime: process rezolutiv, act rezolutiv. Problema- inseamna dificultate cognitiva, obstacol care implica o necunoscuta sau m/multe necunoscute si fata de care receptorul de raspunsuri de care dispune subiectul apare insufficient si inadecvat. Raspunsul nu se afla in baza de date a sistemului cognitiv. Problema apare atunci cind subiectul intentioneaza sa-si realizeze un scop sau sa reactioneze la o situatie- stimul , pt care nu are un raspuns stocat in MLD. Socrate: ,,eu stiu ca nu stiu.Iata acest ,,eu stiu ca nu stiu si constituie semnul ca problema a aparut.
a) Situatia problematizata- este situatia in care apare si se dezv. un conflict cognitiv. Conflictul dintre ,,nu stiu si ,,stiu. Situatia problematizata este o situatie deschisa, o ,,lacuna deschisa care genereaza tensiuni psihice si necesitatea de-a o inchide prin gasirea elementului lipsa si plasarea lui in structura. b) Problematizare- e actul prin care se releva o problema si se formuleaza in termini adecvati. Capacitatea de-a ,,vedea problem este una foarte pretuita m/ales in mediul academic si al creatiei stiintifice. c) Rezolvatorul- e subiectul ginditor, cel care abordeaza problema, ii cauta Solutia si o gaseste. d) Solutia problemei e raspunsul cautat. Ea constituie rezultatul procesului de rezolvare si momentul final. Solutia gasita marcheaza sfirsitul procesului de rezolvare a problemei.
40. Strategii de rezolvare a problemelor: strategii algoritmice, strategii euristice.
Cea m/dificila sarcina pe care o are de realizat subiectul ce-a nimerit intr-o situatie problematizata este sa raspunsda la intrebarea: ,,care e calea de-a ajunge la solutie? A rezolva problema inseamna ,,a naviga din Si in Sf. Termenul de ,,strategie este preluat din stiinta si arta militara.A elabora strategia unei lupte sau razboi inseamna a elabora ideea generala cum sa-l invingi pe inamic si sa cistigi lupta.
- Strategii algoritmice- au la baza un algoritm(procedura standartizata care garanteaza obtinerea solutiei corecte printr-un nr.finit de pasi) - Sunt ft pretioase pt faptul ca ele asigura Solutia certa a problemei,dar nu toate problemele se preteaza la algoritmizare. Sunt probleme ce nu admit algoritmizarea.
STRATEGII EURISTICE- strategiile care nu duc neaparat la Solutia ceruta, in schimb limiteaza nr de cautari in spatial problemei. Ea nu garanteaza rezultatul, in schimb usureaza procesul de rezolvare a problemei date prin faptul ca-l face m/transparent, m/usor de orientat in el. Ex: matematicianul Polya propune urmatoarea strategie euristica pt rezolvarea problemei: a) Cauta sa intelegi problema. Fa-ti cit se poate de clar ceea ce se da in problema si ceea ce se cere; b) Alcatuieste-ti un plan de rezolvare a problemei; c) Aplica planul in practica.
41. Mediul si spatiul problemei. Conceptia despre mediul si spatial problemei le apartine laureatilor premiului Nobel: Simon si Newell. Ea se reduce la urmatoarele: a) Mediul problemei inseamna modul in care I se prezinta rezolvatorului problema, de catre professor, manual sau viata, asa cum este ea, in existenta ei obiectiva. b) Spatial problemei este modul in care problema este perceputa si inteleasa de catre rezolvator, asa cum o vede si o intelege el. c) Calitatea spatiului problemei determina calitatea rezolvarii problemei si in ultima instant calitatea solutiei. Consta din: - stare initiala - Stare finala - Stari intermediare - Operatori - Reguli. SPATIUL PROBLEMEI: Operatori reguli Si s1 s2 sf
STAREA INITIALA: e starea de start ce intruneste toate datele initiale ale problemei, e ,,ce este dat in problema si care de obicei este o stare indezirabila. Ex: oamenii aveau nevoie sa comunice cu alti oameni care se aflau departe, se aflau la distanta. Era tel cu fir,dar el te putea ajuta doar in locul in care era plasat. STAREA FINALA: e starea dezirabila, este cerinta problemei, este ,,ceea ce se cere si care ar reprezenta Solutia. Ex: un aparat de tel care l-ai putea lua cu tine si l-ai putea folosi oriunde si oricind. STARILE INTERMEDIARE: sunt starile ce se interpun intre Si si Sf, rezultind din transformarile successive aplicate starilor. Starile sunt de 2 feluri: - stari de lucru -Stari de cunostinte.
42. Luarea deciziei ca process al gindirii.
Omul ca fiinta rationala mereu pare sa se afle la rascruce, mereu e pus sa opteze pt ceva si sa aleaga din m/multe alternative de conduit una pe care s-o adopte spre a o urma. Aceste optiuni se fac cu ajutorul gindirii, adica cu ajutorul unui proces al gindirii care se numeste LUAREA DECIZIEI. LD- este procesul gindirii care consta in a allege o alternativa din m/multe disponibile la momentul dat in baza unui sau a m/multor criterii.
CARACTERISTICILE LD: a) Se declanseaza intr-o situatie de alegere b) In aceasta situatie exista pt subiect m/multe variante de conduit c) Subiectul poate allege doar o varianta din m/multe disponibile d) Alegerea se face analizind datele, consecintele e) Alegerea se face utilizind un criteriu sau m/multe.
43. FAZELE PROCESULUI DE LD. VALOAREA ASTEPTATA SI UTILITATEA ASTEPTATA CA CRITERII DE LD. Procesul LD se desfasoara in urmatoarele faze: a) Identificarea alternativelor relevante(care corespund problemei si merita sa fie luate in consideratie) b) Elaborarea criteriilor in baza carora se va face alegerea c) Stabilirea regulii de cotare a alternativelor d) Culegerea de info in vederea aprecierii cu puncte a fiecarei alternative e) Calcularea rezultatelor si formarea listei alternativelor in ordinea descresterii punctajului acumulat f) Luarea deciziei prin declararea primei alternative din top ca optiune facuta. Ex: un tinar barbat si-a pus drept scop sa cumpere o garsoniera. Iata fazele procesului de LD initiat de tinar: Faza1: a identificat 3 garsoniere scoase in vinzare si care merita atentie, le notam cu a,b,c Faza2: a stabilit urmatoarele criterii de alegere: pretul garsonierei,cit de ecologica este zona,distanta pina la locul de munca. Faza3: a stabilit modalitatea de-a aprecia prin puncte corespondenta alternativelor cu criteriile enuntate.Asta a insemnat 2 lucruri: a) A stabilit o scala simpla de apreciere: 3 bine, 2 mediu, 1 rau b) A considerat toate criteriile ca fiind egale dupa valoare c) A colectat info necesare si si-a intocmit un tabel. Faza4: a intocmit lista in ordinea descrescinda a punctajului Faza5: face optiunea pt garsoniera C, care desi e intr-o zona cu parametric ecologici medii, in schimb e ft aproape de serviciu(poate sa mearga pe jos),este m/ieftina.
VALOAREA ASTEPTATA SI UTILITATEA ASTEPTATA.
Optiunile se fac in baza unuia sau a m/multor criterii. In teoria psihologica a LD gasim 2 criterii: a) Valoarea asteptata(VA) b) Utilitatea asteptata(UA)
VA- inseamna beneficiul pe care decidentul spera sa-l obtina prin optiunea data. Beneficiul se exprima in bani.
UA- este valoarea asa cum este ea perceputa de decident. Este valoarea in existenta ei subiectiva. Analogie: mediul(problema asa cum exista ea obiectiv) si spatiul problemei(problema asa cum este ea perceputa de rezolvitor).
44. psihologia notiunii ca forma elementara a gindirii. Psihogeneza notiunii.
Notiunea- este forma elementara a gindirii care contine totalitatea caracteristicilor esentiale ale obiectului supus reflectiei. Este acea forma a gindirii care exprima esenta obiectului. Notiunea structureaza informatii generale si esentiale despre un obiect, proces sau insusire si le exprima in cuvint. Notiunea este semnificatia pe care o degaja cuvintul ca semn. Notiunile stiintifice se exprima prin cuvinte special, deosebite care se numesc termeni. Ex: constiinta este un termen stiintific ce exprima notiunea stiintifica psihologica constiinta. Cuvintul este m/larg decit notiunea. Notiunea reprezinta aria semantica a cuvintului, sensul, semnificatia.Notiunile intra in relatii de supra- subordonare pe vertical si de coordonare pe orizontala unele cu altele formind sistem. Psihogeneza notiunilor. Problema aparitiei si dezv notiunilor in ontogeneza a fost studiata de catre Vigotski. Vigotski spune: se credea ca notiunea se naste ca Venus din spuma marii.Dintr-o data matura,frumoasain realitate lucrurile stau altfel.Notiunile se nasc, se dezv trecind anumite stadia,ajung la maturitate si in dezv lor mereu isi schimba formele. Tehnica de studiere a psihogenezei notiunilor a fost elaborate si aplicata impreuna cu colaboratorul sau Saharov,de aici denumirea tehnicii: ,,Tehnica Vigotski-Saharov Ea consta in: prezentarea subiectilor a 22 de piese de diferite culori(albastra,galbena..), forme(cilindru,patrat) inaltime, greutate. Piesele aveau un nume inexistent in limba.Aceste nume erau: gatun,bat,dec. Gatun era piesa: cub- inalta-grea=rosie Bat era piesa: cilindru-joasa-grea-albastra Dec era piesa:piraminda-usoara-inalta Experimentatorul lua o piesa si spunea: aceasta piesa se numeste in limba papuasilor bat.Alegeti si puneti de o parte toate piesele bat. Subiectii: copii de la 3-16 ani. Rezultatele: au fost identificate 3 etape si corespunzator 3 forme ale notiunilor in dezv lor. Etapa 1:gramada Etapa2:complex Etapa3:notiunea propriu-zisa Gramada: piesele sunt grupate prin tatonare sau prin legaturi spatio-temporare sau prin subordonare la o semnificatie neesentiala.Este o sumatie de obiecte accidental si slab organizata. Ex: copilului I se spune sa aleaga baturile.Batul treb sa fie: cilindru,jos,greu,albastru.El ia un cilindru.Alaturi sta o oricare alta piesa si el o ia si o pune la baturi,desi ea nu e bat. Complex: la clasificare se tine seama de ceea ce se vede la exterior fara a se patrunde in esenta.Astfel obiectele sunt associate dupa forma,culoare sau inaltime..sunt grupate in lant cu schimbare alternativa a criteriilor.
45. psihologia judecatii si rationamentului. Judecata este a 2 forma a gindirii. - Este acea forma a gindirii construita din notiuni prin care se afirma sau se neaga ceva si care poate fi adevarata sau falsa. Caracteristicile esentiale: - Reflecta o afirmatie sau negatie a ceva - Poate fi adevarata sau falsa - Este construita din notiuni Structura judecatii. Judecata este alcatuita din: a) Subiecul logic b) Predicatul logic Subiectul- indica despre cine sau ce se afirma sau se neaga ceva Predicatul- reprez.insasi afirmatia sau negatia a ceva ce este subiectul judecatii. Ex: gindirea este un proces psihic cognitiv. Subiectul logic:,,gindirea Predicatul logic:,,este un process psihic conitiv Judecatile ca si notiunile nu sunt date de-a gata.ele se nasc intr-un timp anume, se dezv.,ajung mature,dupa care ar putea interveni procesele de regresie si disolutie. Psihologia rationamentului. Rationamentul este a 3 forma a gindirii. - Este forma gindirii prin care se obtin informatii noi din combinarea celor deja existente. - Este compus din judecati care sunt compuse din notioni. prin rationament se patrunde dincolo de realitatea data in senzatii si perceptii si se produc cunostinte noi despre aceste realitati de ,,dincolo. Clasificarea rationamentelor. Actul rationarii se poate misca de la particular la general, fie invers: de la general la particular. Rationamentele se impart in: a) Rationamente inductive- consta in inducerea unei insusiri a obiectelor unei clase la clasa intreaga. Ex: copilul vede un corb.E negru.Al 2-lea tot e negru,al 3-lea e negru.Ca apoi,in sfirsit sat raga concluzia:corbii sunt negri.Miscarea gindirii:de la particular la general. b) Rationamente deductive- ce transfera o insusire a unei clase de obiecte ce face parte din aceasta clasa.este alcatuit din 3 judecati,premisa majora,premisa minima. Ex: toate metalele sunt conducatoare de electricitate.Fierul este metal.Deci fierul este conducator de electricitate. Piaget considera ca rationamentul se instaleaza in sistemul psihic al omului de abia spre pubertate si ca inteligenta cu care se opereaza rationamente inductive si deductive autentice este inteligenta operatiilor formale. W.Stern a studiat evolutia capacitatii de-a rationa la copii si a descoperit la ei o forma de rationament specifica: transductia, care e un fel de limbaj egocentric. Ea consta in faptul ca transferal de la o judecata la alta se face nu in baza necesitatilor logice,ci m/degraba in baza unor coincidente intimplatoare. Ex: Luna nu cade de pe cer pt ca e prea sus. Formele mature de rationament apar la virsta adolescentina, virsta la care apare si se dezv inteligenta operatiilor formale 46. Notiuni despre creativitate.Nivelele si structura creativitatii.
Creativitatea- este formatiunea psihologica care fiind declansata,realizeaza produse noi,originale,de obicei socialmente utile si recunoscute de experti ca fiind valori culturale autentice. Termenul de creativitate a fost inventat si introdus in circuitul stiintific de catre Allport. Cuv latin care a servit drept baza pt a forma acest termen inseamna ,,a naste. - Este capacitatea de-a produce idei noi si originale, descoperiri ,inventii, acceptate de comunitatea de experti ca fiind adevarate valori stiintifice, estetice,sociale,artistice sau tehnice. Nivelele creativitatii dupa Taylor. Taylor a elabort o teorie care indica 5 nivele ale creativitatii. 1) Nivelul creativitatii expressive- este propriu tuturor copiilor si se manifesta in desen,cintec,nascociri de povesti.copiii creeaza deoarece vor sa se exprime grijile,obsesiile ,fricile ,bucuriile. 2) Nivelul creativitatii productive- este cea m/simpla creativitate la adult. Ea consta in executarea unor lucrari abil,iscusit,desi originalitate e putina.(o casa frumos construita, o haina cusuta deosebit) 3) Nivelul creativitatii inventive- consta in capacitatea de-a realiza conexiuni noi intre elementele deja cunoscute.Esenta acestei creativitati este exprimata prin verbul ,,a inventa Ex: metro din tren,autobus cu 2 sectii cuplate etc. 4) Nivelul creativitatii innovative-produce lucrari noi si originale.In psihologia traditionala ii corespunde notiunea de talent Ex: poezie, cintec. Cu acest dar este inzestrat un nr restrins de persoane. 5) Nivelul creativitatii emergente- produce ceva care revolutioneaza domeniul. Ex; teoria relativitatii a lui Einstein, ,,Luceafarul lui Eminescu. Din perspectiva nivelurilor si a nr.de persoane care se afla la fiecare nivel creativitatea poate fi reprezentata printr-o piramida asemanatoare cu cea a lui Maslow. Emergenta Inovativa Inventiva Productiva Expresiva Structura creativitatii dupa T.Amabile Sunt m/multe conceptii despre structura creativitatii si elementele ce o constituie. a) Abilitati special- sunt acele abilitati care asigura executarea la un nivel superior de calitate a unei activitati ce tine de un anumit domeniu.Abilitatile ce tin de muzica sunt abilitati musicale(auzul musical,voce). Abilitatile matematice(gindire abstracta,capacitate de-a opera cu formule) b) Gindire divergenta- este un termen introdus de Guilford si este corelativ celui de gindire covergenta. Se caracterizeaza prin: gindirea divergenta este flexibila(usurinta de a-si schimba strategiile, metodele,tehnicile in functie de schimbarea situatiei,a datelor problemei.) Opus: rigiditate c) Motivatia intrinseca
47. persoana creativa.Fazele actului creativ.
Exista persoane creative dar si m/putin creative.Ele se disting de cele ordinare prin urmatoarele calitati: a) Sunt persoane performante b) Simt nevoia de ordine cognitive(mereu structureaza,simplifica,aranjeaza logic info,haosul le irita) c) Sunt mereu imboldite de curiozitate d) Sunt imperative,dominatoare,agresive e) Sunt independente si autonome f) Sunt m/putin inhibate g) Le place munca,sunt perseverente h) Sunt larg informate i) Au incredere in sine si puterile lor j) Sunt puternic implicate in dezv si realizarea de sine,sunt autoactualizatoare.
Wallas a propus o teorie conform careia procesul creativ se desfasoara in 4 faze.Ele sunt: 1) Prepararea 2) Incubarea 3) Iluminarea 4) Verificarea Prepararea- subiectul descopera problema creativa. Face o analiza primara a ei.Emite ipoteze,le verifica.Esec.Iar m/incearca.Din nou esecuri,frustrari,dezamagire.Subiectul abandoneaza problema,dar problema nu-l lasa,ea continua sa existe in sistemul cognitiv,dar in forma refulata. Incubarea- rezolvarea problemei continua in inconstient.Continutul acestei faze:gindirea primara(sintetica, imaginativa) alterneaza cu cea secundara(logica,verbala). Drept rezultat ipotezele ,,fara sansese sterg si astfel se curata spatiul,iar cele bune dar care au fost neglijate la preparare se scot in evidenta. Iluminarea- aparitia brusca a solutiei.stare de alerta, inspiratie. Verificarea- rezultatul obtinut se verifica daca constituie o solutie buna sau falsa,prin metode logico- matematice sau experiment.
48.problema stimularii creativitatii.Tehnicile de stimulare a creativitatii.
Omul nu intotdeauna este creativ,desi poseda creativitate. Ea e prezenta in structura personalitatii lui,dar este in stare latenta,dezactivata. Pt ca omul sa fie creativ este nevoie ca el sa beneficieze de 2 conditii psihologice: - Sa se simta in securitate - Sa fie liber Asigurarea acestor conditii se face prin metoda BRAINSTORMING.Autorul: Alex Osborn,SUA. Brainstorming- brain(creier) si storming(furtuna) Presupune urmatoarele reguli de comportare in grup: 1) Nu critica-amina observatiile si aprecierile pt m/apoi 2) Inventeaza idei cit m/originale,cit m/nastrusnice,cit m/absurd. Cu cit ideea este m/absurd,cu atit m/bine. 3) Preia ideea colegului si dezvolt-o m/departe 4) Nascoceste si formuleaza idei,propuneri,ipoteze cit m/multe posibil. Semnificatia regulii: a) Instaleaza securitatea,inlatura temerea de-a fi luat peste picior,atacat ca persoana b) Incurajeaza originalitatea,inlatura temerea de-a fi ridicol c) Montaj la utilizarea maxima a ceea de ce dispui si de-a perfection,dezvolta d) Se goleste creierul de info cotidiene,de rasp deja stiute se utilizeaza in grup de 7 plus minus 2 persoane,sau individual. METODA DELPHI Autor: Helmer, SUA Metoda consta in expedierea de chestionare la unii experti neintruniti(prin posta).Dupa primirea raspunsurilor consultarea se repeat trimitindu-se si rasp.nenominalizate ale celorlalti. Consultarea se repeat pina la aparitia unor raspunsuri-solutii cu frecventa relativ inalta si stabile.Raspunsurile cu frecventa mica sunt eliminate. Astfel se selecteaza un set de solutii din primele din top si cu ele se lucreaza in vederea utilizarii si aplicarii lor in practica.
49. esenta psihologica a inteligentei umane.
50. fenomenele de supradotare si subdotare intelectuala.
n jurul nostru observam n fiecare zi oameni diferiti. Aceste diferente nu se refera doar la naltime, forma fizica, conturul fetei, culoarea pielii, ci, mai ales la felul de manifestare al fiecaruia, la ritmul activitatii, la calitatea muncii sale. De asemenea, aceste diferente sunt constatate si la nivel intelectual, nivel de care depind n cea mai mare masura reusita sau nereusita unei activitati. Cercetatorii nu s-au pus de acord n privinta stabilirii coeficientului intelectual (QI) al unui copil supradotat. Aceasta valoare oscileaza de la un studiu la altul, nsa lucrul cu care sunt de acord toti autorii este faptul ca acesti oameni supradotati se situeaza la un nivel intelectual peste medie. Ei au capacitati intelectuale peste medie, dar au si nevoi speciale. n ultima vreme, aceasta este ideea care domina universul conceptual al supradotarii. Despre exceptionalitate sau supradotare putem vorbi nca de timpuriu. nca din copilarie, un copil poate fi identificat si consemnat ca supradotat, n urma unor testari temeinice. "Excelenta intelectuala poate fi evaluata global, la scara ontogenezei, prin analiza "succesului global"repurtat de un individ. Succesul global este un construct psihopedagogic si sociologic care exprima att evolutia n context educational a disponibilitatilor aptitudinale, creative, motivationale si afctive, ct si gradul lor de recunastere n sistemele de valori ale individului si ale societatii." (Carmen Cretu. Curriculum diferentiat si personalizat. Iasi: Polirom, 1998, p. 16- 17) 2.2. Dotare aptitudinala nalta. Caracteristici. n literatura de specialitate exista tot mai multe preocupari orientate spre identificarea, inventarierea si clasificarea caracteristicilor psihocomportamentale ale indivizilor dotati si talentati. Prezentam n continuare o sinteza a caracteristicilor specifice copiilor supradotati, viznd domeniile: a. Cognitiv: Majoritatea autorilor remarca drept definitorii urmatoarele trasaturi: inteligenta superioara mediei; capacitate nalta de concentrare; memorie superior dotata; dezvoltare precoce a vocabularului; precizia si expresivitatea comunicarii; originalitatea gndirii; aptitudini n utilizarea sistemelor de simboluri; intuitie; spirit de observatie; gndire probabilistica; spirit investigativ; claritate si precizie n formularea ideilor. b. Afectiv - motivational emotivitate; senzitivitate generala marita; simtul umorului; nivel nalt de energie, vitalitate; trairi emotionale intense; activism; atasament si angajare personale puternice; sensibilitate artistica; motivatie intrinseca pentru nvatare; urmarirea unor idealuri; anxietate; sentimente de izolare; interese academice multiple; nivel nalt de aspiratii; c. Personalitatea perseverenta; spirit de initiativa; calitati carismatice; optimism; sentimentul de a fi diferit de colegii de vrsta; tendinta de dominare n relatiile cu colegii; voluntarism; dorinta de dezbatere.
51. Caracterizarea psihologica a imaginatiei si a fanteziei.Functiile.
,,imaginatia este m/importanta decit cunostintele- Einstein
Imaginatia- este procesul psihic conitiv,complex si mediat, de elaborare a unor imagini si idei noi pe baza combinarii intr-o maniera originala a datelor experientei anterioare de natura figurativa. - Este aptitudinea de-a reprezenta in mod viu obiectele descrise verbal.(Wundt)
Caracteristicile imaginatiei: A) Este complex B) Este mediat, mijlocit C) Opereaza reprezentari D) Le combina, recombine, obtinindu-se noi imagini E) Produce sau reproduce constructii imagistice, tablouri, scenarii.
Consideram imaginatia drept notiune gen,iar fantezia notiune specie.
Fantezie- este acel process imaginativ, produsele caruia se disting printr-o detasare prea mare de realitate si grad redus de realizabilitate(basme,mituri). Pt fantezie se afirma ca nu ar exista imposibilul. Functiile: a) Transforma descrierile verbale in tablouri vii,scene(pastel, descrierea unei lupte) b) ,,prepara viitorul(Claparede) adica il proiecteaza in forma de scopuri si planuri c) Sprijina jocul,il face posibil prin transfer de functii si insusiri de la un obiect la altul (baietelul calare pe o nuia se vede calare pe un cal alb,frumos) d) Sprijina identificarea cu Altul spre a-l intelege m/bine, empatia (imagineaza-ti ca tu esti in locul lui)
52. formele, felurile, procedeele imaginatiei. Imaginatia se imparte in: - reproductiva - Productiva Imaginatia reproductiva- este acea forma a imaginatiei care, pe baza descrierilor verbale si a asocierii cu imagini deja cunoscute,construieste mental imaginea unui obiect,fenomen,situatie existent in realitate dar niciodata perceputa direct anterior de acea persoana. Ex: citesti un text despre jungle si-ti imaginezi jungle in toate elementele ei,desi niciodata n-ai fost in jungla. Cu ajutorul acestei forme de imaginative lecturile literare, stiintifice capata viata. Liublinskaia,psiholog rus,afirma: elevii care n-au atractie pt literature au un nivel slab de dezv. a imaginatiei reproductive.Ei nu ,,vadtablourile descries in carte, eroii prezenti,scenele ei nu pot transforma continutul lecturii in film pe care sa-l proiecteze pe ecranul constiintei lor si sa-l vizioneze asa precum se vizioneaza un film la TV,computer sa cinema,de aceea si lor nu le este interesanta lectura. IMAGINATIA PRODUCTIVA-este forma cea m/inalta si complexa a imaginatiei care elaboreaza in plan mental un produs nou,inexistent in present dar posibil si in viitor. Ex: nascocirea de catre elev a unei istorii, basm,poveste,mit, imaginea unui aparat nou pe care il elaboreaza un constructor. Imaginatia productiva este o component a creativitatii. IMAGINATIA ACTIVA- este imaginatia ce rasp unor nevoi de adaptare sau de transformare a mediului in care subiectul traieste si activeaza(elaborarea de scopuri,proiecte), aceasta imaginatie permite subiectului sa fie un element activ al vietii si sa actioneze in conditii de buna cunoastere a situatiei. IMAGINATIA PASIVA- e imaginatia prin care subiectul fuge de realitate,isi formeaza o alta lume mult m/comoda si m/atractiva decit cea reala.e cazul reveriilor,al viselor diurne,al visarii cu ochii deschisi. IMAGINATIA VOLUNTARA- presupune declansarea intentionata a procesului imaginativ,subiectul si-a pus in gind sa realizeze anumite imagini sau sa si le proiecteze si depune effort intru efectuarea acestor actiuni(elaborarea unui plan sau program) IMAGINATIA INVOLUNTARA- refuza participarea constiintei subiectului la proiectarea actului imaginativ si la realizarea lui.Actul imaginativ se declanseaza de la sine si deruleaza dupa o proprie logica. Visul nocturne poate servi drept ex de imaginative involuntara.Nimeni nu-si planifica inainte de culcare sa vada vise si cu atit m/mult nu le determina continutul.Visul se intimpla de la sine.Apare,se deruleaza iar persoana este m/degraba martor decit agent activ. PROCEDEELE IMAGINATIEI Tipizarea- generalizarea caracteristicilor unui grup de persoane si apoi intruchiparea acestora intr-un personaj reprezentativ. Ex:Ion a lui L.Rebreanu ca taran tipic. Schematizarea- inseamna extragerea a ceva ce este essential,reprezentativ si exprimarea lui printr-o imagine care nu treb sa respecte neaparat structura sau forma reala a obiectului. Ex: caricature Amplificarea- inseamna marirea exagerata a unui obiect,trasaturi sau imagini. Ex: Flaminzila, Satilahiperbola.
53. Analiza psihologica a limbajului ca process psihic. Limbajul- procesul psihic de utilizare a limbii in vederea realizarii functiei de comunicare,cunoastere sau reglare. Rubinstein: ,,limbajul este limba in actiune Limbajul reprezint funcia utilizat cel mai frecvent de ctre oameni n activitateade comunicare, activitate prin intermediul creia ei schimb n mod continuu informaiicu privire la mediul extern.Limbajul este o form special de comunicare ntre oameni. Comunicnd prinlimbaj, oamenii i transmit unul altuia ideile, se influeneaz reciproc. Comunicarea prinlimbaj se realizeaz cu ajutorul limbii. Limba este un mijloc de comunicare ntre oameni.Limbajul este un fenomen deosebit de complex care a preocupat de mult vreme peoamenii de tiin din cele mai variate domenii. Fiind prin natura sa un proces prinexcelen psihologic, limbajul este n primul rnd obiectul de cercetare al psihologiei.Constituind una din manifestrile eseniale ale viaii psihice ale omului, limbajuleste totodat una din trsturile sale caracteristice, distinctive, n raport cu celelaltevieuitoare. Omul este singura fiin vorbitoare. Fr limbaj nu poate fi conceput niciexistena omului ca fiin social, nici existena societii nsi.n procesul comunicrii, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare, dintrecare sunt neverbale (aciuni concrete cu obiectele, gesturile i mimica), iar altele verbale(sonore, grafice). Mijloacele verbale (i n primul rnd cele sonore) au dobndit un rolfundamental n comunicarea interuman. Ansamblul mijloacelor verbale de comunicareconstituie fenomenul limb care este prezent numai n societatea uman.Limbajul este o form specific de activitate uman prin care se realizeazcomunicarea dintre oameni. Nu orice proces de comunicare ntre oameni poate ficonsiderat limbaj n sensul propriu al cuvntului. n accepia sa strict, termenul delimbaj se refer la comunicarea verbal.n terminologia tiinific, acest termen desemneaz capacitatea cu care estenzestrat orice fiin uman normal, constituit de a nva i de a folosi unul sau maimulte sisteme de semne verbale pentru a comunica cu semenii si, de a-i reprezentalumea. n concepia lui Jacques Piaget (1946) fiina uman este nzestrat cu puternicecapaciti funcionale ce fac posibil emergena unei funcii simbolice generale, din carelimbajul nu ar fi dect un aspect.Limbajul este o activitate uman de comunicare prin intermediul limbii. Dar naturalimbajului, respectiv a limbii, nu poate fi elucidat fr s se precizeze care esteconinutul comunicrii verbale. Dei limbajul se afl n relaii strnse cu toate procesele insuirile psihice ale omului, inclusiv cu cele mai simple (senzaiile i percepiile), totuicercetrile psihologice au stabilit de mult vreme c principalul coninut al comunicriiverbale l formeaz gndirea.
54. notiuni de activitate verbala. Tipurile activitatii verbale. Limbajul- in functia lui de comunicare se numeste activitate verbala. Autorul teoriei despre activitatea verbala este psiholingvistul rus A.A.Leontiev. Activiatatea verbal constituie obiectul de cercetare al psiholingvisticii. Sunt 4 tipuri de activitate verbala: - vorbirea - Audirea - Scrierea - Citirea TIPURILE ACTIVITATII VERBALE: A) Activitati verbale productive- vorbirea,scrierea B) Activ.verbale reproductive- audierea, citirea
2) dupa criteriul codului cu care opereaza activ.verbala: a) activit.verbale orale: vorbirea, audirea b) activit.verbale scrise:scrierea, citirea.
55. FELURILE LIMBAJULUI
Astfel, un prim criteriu de clasificare invoc modul de implicare a limbii, n baza cruia limbajul poate fi verbal (realizat cu ajutorul cuvintelor), nonverbal (nu utilizeaz cuvinte) i paraverbal (nsoete vorbirea i capt sens i semnificaie doar mpreun cu aceasta). n funcie de gradul de accesibilitate pentru cei din jur, limbajul verbal se clasific la rndul lui n limbaj extern (accesibil celorlali) i limbaj intern (accesibil doar propriei persoane). La rndul su, limbajul extern se subdivide n limbaj oral i limbaj scris, n funcie de natura suportului utilizat: cuvinte rostite n cazul limbajului oral, respectiv cuvinte scrise n cazul limbajului scris. Dup numrul de interlocutori, limbajul oral include mai multe forme concrete: solilocviul, monologul, dialogul i colocviul. limbajul intern Limbajul intern se desfaoar n sfera launtric, mintal a individului i reprezint o vorbire cu sine i pentru sine. Sub aspect fonetic este asonor, inaccesibil altor persoane, dar, cu toate acestea, el implic o serie de micro- micri la nivelul aparatului fono-articulator. Acest lucru face ca, chiar dac cei din jur nu au acces la coninuturile procesate, prezena vorbirii n gnd s poat fi uneori identificat. Spre deosebire de limbajul extern, care se desfoar n mai multe faze succesive i consum timp, limbajul intern reduce succesivitatea la o relativ simultaneitate, ceea ce i confer o viteza de lucru foarte mare (economicitate). Adeseori eludeaz elementele mai puin importante dintr-un mesaj (cum sunt cuvintele de legtur), fiind centrat pe nelesuri, pe imagini i idei. Limbajul intern uzeaz de prescurtri i condensri de sensuri, substituind cuvintele cu imagini i fixndu-se cu predilecie asupra aciunuilor i calitilor, nsuire numit predicativitate. Limba verbal nonverba paraverb extern intern oral scris solilocvi monolo dialog colocviu Sub aspect evolutiv, limbajul intern se constituie pe baza celui extern, dar, odat, dezvoltat i maturizat, ajunge s coordoneze celelalte forme ale limbajului. Functiile sale principale sunt functia cognitiva i funcia reglatorie. El reflect cel mai fidel structura actului gndirii (operaiile gndirii se realizeaz n limbaj intern). 56. LIMBAJUL SI GINDIREA.
Adesea n ncercrile de a defini fiina uman se afirm c este unica fiin dotat cu gndire i limbaj ("homo cogitarius", "homo loguens"). Cele dou fenomene psihice puse n discuie (dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri strvechi, emblema omului, fiindui specifice i deosebindu-i astfel, radical, de celelalte vieuitoare. Dintre toate aceste elemente (fenomene psihice), gndirea i limbajul se afl ntr-o strns legatur, ele evolund prin intercondiionare pe tot parcursul ontogenezei.
Gndirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operaiilor mintale (analiza, sinteza, comparaia, abstractizarea, generalizarea), reflect nsuirile eseniale i relaiile dintre obiectele i fenomenele lumii, sub forma noiunilor, propoziiilor (judecilor i raionamentelor). Noiunea, fiind elementul de baz al gndirii, rezult c limbajul se evideniaz chiar din definiia acestui complex fenomen psihic, ntruct noiunea este tocmai semnificaia cuvntului ca element constitutiv al limbajului i inelesurile sunt de natur ideal i nu pot exista independent de un purttor material (cuvntul rostit, scris, citit), apare ca evident legtura dintre gndire i limbaj. Limbajul este activitatea individual de comunicare prin intermediul limbii, ori comunicarea (transmitera de informaii) presupune vehicularea unor semnificaii ntre un "emitor" i un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza dect prin utilizarea unor "coduri" care s permit, materializarea acestor "mesaje", codurile putnd fi semnele (cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular (specific surdo-muilor), sau alfabetul Morse, etc. O alt component esenial a unui sistem de comunicare este conexiunea invers ce are rolul de a regla emisia mesajelor n funcie de efectele produse. Limbajul fiind "limba n aciune" sau limba preluat (interiorizat) i utilizat de fiecare subiect uman (care o gsete la natere gata constituit), nseamn c limbajul preia i latura semantic a limbii. Latura semantic a limbajului nu se suprapune ns integral pe cea a limbii ntruct, pe de o parte, individul nu-i poate nsui toate semnificaiile tuturor cuvintelor existente n lexicul unei limbi, iar pe de alt parte, fiecare individ adaug semnificaiei principale ale unui cuvnt alte sensuri secundare, strns legate de experiena sa personal. De exemplu, cuvntul "matematic" semnific "tiina exact a numerelor i a relaiilor dintre ele", dar la aceast semnificaie valabil pentru oricine se asociaz triri subiective (predominant afectiv-motivaionale) diferite n cazul unui elev premiant la olimpiada de matematic fa de un elev corijent. Acestea sunt tocmai sensurile personale ale cuvntului respectiv, rezultate din experienele specifice, unice, ale fiecrui elev n legtur cu aceast disciplin de studiu. Este necesar a aminti de asemenea, c gndirea, ca proces logic, realizeaz legturile dintre diferite noiuni, ntruct acestea nu pot exista separat ci n sisteme de noiuni de form piramidal. De aceea gndirea lucreaz cu construcii mai complexe, cum sunt judecile i raionamentele; acestea trebuie s se materializeze n construcii lingvistice mai complexe dect cuvntul, cum sunt propoziiile i frazele. Aa cum n cadrul limbajului, utilizarea vocabularului unei limbi nu se poate face n absena unor reguli gramaticale, tot aa, n cadrul gndirii, utilizarea notiunilor nu se poate face n afara legilor logice care vizeaz corectitudinea gndirii, adecvarea ei la realitate. De aceea se vorbete despre simetria i solidaritatea normelor gramaticale i a celor logice. Dac avem n vedere evoluia ontogenetic a individului uman, este uor de observat c gndirea i limbajul sunt ntr-o strns unitate; copilul mic ce are un limbaj slab dezvoltat are o capacitate redus de gndire (deci i de nelegere i soluionare de probleme); maturizarea psihic a individului presupune un nivel crescnd al celor dou fenomene psihice ntruct aceast maturizare se realizeaz prin nvare, iar nvarea este activitatea complex ce solicit n mod special participarea gndirii i a limbajului (cu toate formele sale: monologat, dialogat i colocvial, scris i intern). Acesta nseamn c nvarea este n esen dobndirea capacitilor operatorii n plan mental. Legtura dintre gndire i limbaj se evideniaz ns i n situaiile n care diferite perturbrii ce se pot produce n cadrul unuia, influenteaz negativ i pe celelalte; altfel spus, afectarea accidental a mecanismului complex al gndiri (ntlnite n boli psihice) se manifest i prin dificulti ale comunicrii. Aadar, gndirea se formeaz i se dezvolt prin intermediul limbajului n absena cruia rmne la un stadiu primitiv (a se vedea cazurile de copii slbatici sau copiii surzi din natere). Operaiile gndirii sunt transformri mentale ale obiectelor i fenomenelor care nu pot fi prelucrate dect prin intermediul limbajului: analiza (desfacerea ntregului n prile componente) ca i sinteza (refacerea intregului) necesit urtilizarea limbajului; comparaia (relevarea asemnrilor i a deosebirilor dintre obiectele gndirii pe baza unui criteriu), de asemenea, abstractizarea, reinerea unor nsuiri prin renunare la altele) i generalizarea (formarea claselor pe obiecte i fenomene) presupune intervenia limbajului ca suport sau instrument pentru vehicularea semnificaiilor corspunztoare. Inelegerea, ca funcie a gndirii ce const n stabilirea de legturi ntre noile informaii i cele vechi, n-ar fi posibil fr sprijinul limbajului. Rezolvarea de probleme (ca proces de mobilizare a resurselor psiho-nervoase pentru depirea obstacolului cognitiv), este regimul n care functioneaz, de regul, gndirea; nelegerea este imposibil n absena verbalizrii care este prezent pe tot parcursul su n punerea problemei (reformularea datelor), emiterea ipotezelor, ntocmirea planului mental, rezolvarea propriu-zis i eventual verificarea. La rndul su limbajul, ca mijloc al tuturor fenomenelor psihice, deci i al gndirii, ar fi un simplu ambalaj, o form fr coninut, dac nu ar dispune i ncrctura semantic. Disocierea dinte gndire i limbaj se manifest pregnant n nvaarea, mai bine zis "memorarea", mecanic ce se oprete la nivel formal, pur verbal, fr a ptrunde prin nelegere n esena lucrurilor i fenomenelor. De aceea funciile (rolurile) esentiale ale limbajului sunt inseparabile: funcia de comunicare se realizeaz n unitate cu cea cognitiv i ambele sunt dependente de cea reglatorie; funcia persuasiv (de convingere ar fi imposibil n absena raionamentelor; funcia dialectic a limbajului este implicat chiar n soluionarea conflictelor problematice. La nivelul personalitii, limbajul, n toate formele sale, este un indicator cert al capacitii intelectuale; bogia vocabularului, corectitudinea gramatical, cursivitatea logic a flexivitii i fluenei gndirii. n acela timp, dovada inelegerii, deci a funcionaliti gndirii) nu se poate face dect prin intermediul verbalizrii, exteriorizrii prin limbaj a ideilor. n concluzie, unitatea n interaciune (reciproc) a gndirii i limbajului poate fi considerat un punct de pornire cu rol central n inelegerea interdependenei tuturor fenomenelor n cadrul complexului sistem psihic uman i a integrrii acestuia n mediul socio-cultural care l condiioneaz.
57. bilingvismul.
- Individul care utilizeaz n mod curent i la fel de bine dou limbi (DEX 1996: 98). - Bilingvismul se refer la cunoaterea a dou limbi la nivelul de limb matern Uriel Wienreich, n cartea sa Language in Contact, care poate fi considerat, fr ndoial, prima capodoper a bilingvismului, d urmtoarea definiie. Practica folosirii alternative a dou limbi este numit bilingvism, iar persoanele implicate, bilingvi
in ultimii 20 de ani , un nr mare de studii au investigat consecintele bilingvismului pe plan scolar,cognitiv si lingvistic. Aceste studii sugereaza ca B.reprezinta un obiectiv fezabil pt elevii proveniti din grupuri lingvistice minoritare si ca abilitatile scrise in l.vorbita acasa faciliteza dezv. deprinderilor academic in alte limbi. Rezultatele unui recent studio Italian exemplifica tipurile de avantaje pe care le poate conferi procesarea de info bilingve asupra dezv copilului. Copiii care au experiente bilingve timpurii obtin rezultate semnificativ m/bune la diverse teste metalingvistice.autorii au sugerat ca invatarea uneia sau a 2 limbi pe durata gradinitei ii ajuta pe copii sa-si concentreze atentia asupra fenomenelor lingvistice si promoveaza o orientare analitica inspre limbaj. Un studio efectuat in continuarea celui dintii asupra acelorasi copii aflati de aceasta data in clasa 1 a aratat ca profesorii considerau ca copiii care avusesera o experienta prescolara bilingva(50 la nr) au deprinderi m/bine dezv in functii cognitive relevante pt citit in comparative cu cei(30 la nr) a caror experienta prescolara fusese monolingva. Desi in majoritatrea cazurilor acesti copii nu sunt dezavantajati fata de copiii care vb o singura limba, exista si cazuri in care copilul nu se va descurca bine in nici una dintre cele 2 limbi,fapt care se poate rasfringe asupra performantelor sale intelectuale in scoli cu predare in oricare dintre cele 2 limbi cunoscute de catre copil.
58. CARACTERISTICILE LIMBAJULUI. PARTICULARITATILE INDIVIDUALE ALE LIMBAJULUI.
Limbajul ca process se transforma in obiect sau text. Caracteristicile limbajului ca process se reflecta in caracteristicile enuntului ca produs al limbajului. Analiza enunturilor degaja urmatoarele caracteristici: Deoarece insusirile au caracter bipolar ,,pozitiv-negativmasura in care ele se manifesta poate fi redata de o scala cu 2 extreme ,,ft pozitiv si ,,ft negativ cu un centru neutru ,,zero,,,nici pozitiv, ,,nici negativ si gradatii intermediare/ CARACTERISTICILE: a) Correct- inseamna corespunzator regulilor de producer a enunturilor: semantice,gramatice,stilistice. b) Incorrect: inseamna incalcarea acestor reguli. Incalcarea regulilor se manifesta in erori sau greseli.Natura greselilor este determinate de natura regulilor: incalcarea unei reguli semantice duce la greseli semantice. c) Coerent- inseamna inchegat,toate partile enuntului sunt legate organic intre ele, ideile decurg una din alta,formeaza un lant. d) Incoerent- inseamna rupturile dintre ideile enuntului.Enuntul e gaurit.Trecerea de la o idee la alta se face brusc, creindu-se sincope(stari de suspensie). e) Expresiv- este acel text care e saturat in cuvinte si expresii: ,,frumoase,epitete,comparatii,metafore.In varianta sa orala sunt implicate si mijloacele paralingvistice: intonatia,mimica,gesturile,privirea. f) Inexpresiv- este sarac in podoabe verbale, este un enunt scris la modul afectiv neutru.SUbiectul nu se implica afectiv in limbaj. g) Bogat- limbajul care dispune si pune in u multe si variate mijloace verbale si lingvistice,cuvinte,structure gramaticale,figuri de stil,expresii. h) Sarac- limbaj deficitar,redus.Nu ajung cuvinte,nu ajung constructii gramaticale pt a te face inteles si pt a convinge. i) Contextual- Vigotski vb despre limbaj contextual in cazul cind mesajul este exprimat exclusiv prin mijloace verbale.un astfel de enunt il intelegem din el insusi. j) Situativ- exprima un mesaj utilizind si cuvinte si situatiile concrete in care se produce limbajul. k) Variat- se caract. Prin sinonimie lexicala sau gramaticala.subiectul detine pt unul si acelasi continut m/multe modalitati de exprimare. l) Monoton- inseamna utilizarea abuziva a unor si acelorasi cuvinte sau expresii. m) Integral- este enuntul in care sunt prezente toate partile din care el este alcatuit.el are inceput,cuprins si sfirsit. n) Partial-este enuntul carui ii lipseste ceva din structura semantica a textului. PARTICULARITATILE INDIVIDUALE ALE LIMBAJULUI.
Oamenii ca utilizatori ai limbajului se deosebesc unii de altii.Cineva vb repede si acest lucru il caracterizeaza,altcineva vb lent,incet. Persoana poate fi: a) Volubila sau taciturna- e persoana care de obicei vb mult.Generoasa in mesaje verbale.Forma extrema ,,gura sparta. Persoana taciturna- persoana tacuta, ,,zgircita la vb.Forma extrema: posac, inchis. b) Elocventa sau neelocventa- e persoana care vb frumos,convingator si patimas. Cucereste ascultatorul,il intriga,il misca, il aprinde,il pune in actiune. A fi elocvent inseamna a fi un bun orator.Persoana neelocventa vb stilcit,apatic, neconvingator. c) Clara sau confuza- e persoana care se exprima limpede,deslusit,lamurit,usor de inteles. Mesajele,gindurile sunt transparente. Persoana confuza se exprima ambiguu,nebulos, incurcat. Mesajele sunt percepute cu greu prin effort suplimentar. d) Rapida sau lenta- e persoana care se caract. Printr-un debit verbal sporit. E cea care vb repede,grabeste vb. Persoana lenta in vb e cea care are un debit verbal lent, incet,vb domol,potolit. e) Directa sau criptica- e persoana care numeste lucrurile pe numele lor,adica utilizeaza cuvinte in sensurile lor proprii,in cele de dictionar. Persoanele criptice in exprimare prefer stilul allegoric,parabolic. f) Concise sau prolixa- e persoana care prin cuvinte putine exprima sensuri multe. E persoana care realizeaza economii verbale prin sporirea concentrarii si densitatii sensurilor,mesajelor. Persoana prolixa se exprima prin prea mule cuvinte,fara risipa de cuvinte, cuvinte multe,sens putin.
59.PROBLEMA ATENTIEI IN PSIHOLOGIE. Este foarte greu de dat o definiie exact a ceea ce numim noi atenie. n literatura de specialitate gsim numeroase definiii ale ateniei din care reiese c a fi atent nseamn ntr-un fel a te nchide fa de lumea exterioar, spre a te focaliza asupra a ceea ce te intereseaz. Def: Atenia este un act de selectare psihic activ prin care se realizeaz semnificaia, importana i ierarhizarea unor evenimente, obiecte i fenomene care ne influeneaz existena (acordm atenie lucrurilor care ne intereseaz i o meninem prin scopul urmrit). Mihai Golu adopt o perspectiv similar: atenia este un proces psihofiziologic de orientare, concentrare i potenare selectiv a funciilor i activitilor psihice i psihocomportamentale modale specifice n raport cu obiectul i finalitatea lor proprii, asigurndu-le atingerea unui nivel optim de eficien adaptativ (2000, p. 437). in fiecare moment asupra noastra actioneaza foarte multi stimuli externi si interni (vedem ceea ce este in jurul nostru, auzim zgomotele de afara, simtim pozitia si miscarile corpului nostru etc.). Numai putini dintre acestia sunt receptionati cu claritate, intelesi si interpretati, altfel spus doar o parte dintre stimuli atrag atentia si sunt constientizati. Atentia poate fi comparata cu lumina unei lanterne care lumineaza cateva obiecte dintr-o incapere intunecoasa. Obiectele luminate sunt vazute bine, in timp ce celelalte obiecte raman in intuneric. Apoi indreptam lanterna spre alte obiecte pe care le vom vedea bine, iar obiectele vazute anterior intra in zona intunecata. !! Atentia este functia psihica prin care se realizeaza orientarea si concentrareaactivitatii psihice asupra unui numar limitat de stimuli. Atentia are un rol important in majoritatea activitatilor umane. Ea are doua functii principale: - de a selecta din multitudinea stimulilor pe cei care au o valoare adaptativa mai mare si care trebuie sa fie prelucrati; - de a controla modul in care se desfasoara actiunea care are loc in prezent. Daca reusim sa ne concentram, actiunea se desfasoara cu o mai mare precizie, rapiditate, eficienta. Atentia se manifesta numai in stare de veghe. Atat starea de veghe cat si capacitatea de concentrare a atentiei depind de functionarea substantei reticulate din trunchiul cerebral.
60. MODELELE ATENTIEI.
Modele explicative ale atentiei Datorita naturii si structurii sale eterogene, precum si datorita implicarii ei in reglarea desfasurarii proceselor psihice specifice si a activitatilor integrate, atentia a fost abordata si explicata teoretic pe baza unor modele diferite - neurofiziologice, neurochimice, psihologice (motivationale si cognitive), psihofiziologice. a) Modele neurofiziologice ale atentiei. Pun accentul n explicarea atentiei pe mecanismele fiziologice si neurologice. Se diferentiaza ntre ele prin elementul fiziologic sau neurologic luat n seama. o serie de cercetatori ncepnd cu I.P. Pavlov, au considerat ca atentia (mai ales cea involuntara) ar fi cel mai bine expilcat prin intermediul reflexului de orientare, al reflexului 'ce este'?, descoperit de Pavlov n 1910. Diferitele componente ale reflexului de orientare (somatomotrice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice) intervin, diferentiat, n fazele atentie. n fazele initiale, o importanta deosebita o au componentele motrice, care apoi se diminueaza, fiind inhibate. Componentele somatomotrice nu sunt specifice, deoarece unele modificari exterioare ale atentiei (privirea ncordata, diminuarea miscrilor etc.) pot fi reproduse de cele mai multe ori fara a avea loc o concentrare reala a atentiei. Cele mai stabile si caracteristice pentru atentie sunt componentele electroencefalografice. Daca frecventa undelor bioelectrice din starea de veghe si repaus senzorial este de 8-13 cicli pe secund, starea de atentie se traduce printr-un ritm cu o frecventa crescut, de 14-18 cicli pe secunda. In momentul aplicrii unui sunet monoton, care declanseaza atentia involuntara, apar si modificarile electroencefalografice corespunzatoare. Daca actiunea excitantului se prelungeste si persoana nu mai este atenta, atunci dispar si undele electrice specifice atentiei. Reflexul de orientare nu numai ca semnalizeaza organismului prezenta si actiunea unui excitant, ci ajuta si la precizarea naturii lui. Dat fiind faptul ca reflexul de orientare este neconditional, realizat cu precadere la etajele inferioare ale creierului si mai ales datorit faptului c el produce o reactie difuza, neconcentrata n sfera analizatorului excitat, cu timpul s- a trecut la analiza mecanismelor fiziologice corticale ale atentiei. Savantul rus A.A. Uhtomski (1923) a introdus asa numitulprincipiu al dominantei -ca o zona corticala caracterizata printr-o excitabilitate crescuta comparativ cu restul zonelor care au o excitabilitate mai scazuta. Dominanta se creeaza, creste, se ntareste pe baza excitatiilor care se gasesc n alte zone ale scoartei n momentul aparitiei ei, pe seama acestora. Ea cumuleaza energia diferitilor centri si, n acelasi timp, inhib reactiile pe care acestia le-ar putea provoca n mod normal. Dominanta nu se formeaza nsa numai pe baza sumarii excitatiilor de pe scoarta cerebrala, ci pe baza influentelor primite de la formatiunea reticulata, care ndeplineste cel mai important rol n explicarea atentiei. Rolul ei este dublu: pe de o parte, primeste toate mesajele venite de la toti receptorii, inclusiv de la creier; pe de alta parte, emite mesaje facilitatoare sau inhibitoare. Ea face selectia mesajelor, adica ndeplineste functia esentiala a atentiei. Golu afirma ca ideea dominantei este in sine corecta si ea a fost confirmata de cercetarile experimentale moderne, bazate pe inregistrari EEG si RMI (imagerie reomagnetica). Obiectia care se aduce insa modelului explicativ al atentiei, bazat pe aceasta idee, este ca in el se absolutizeaza rolul scoartei cerebrale si se neglijeaza aproape complet rolul formatiunilor subiacente. Modele psihofiziologice ale atentiei. Acestea ncearc sa dea o explicatie mai complexa asupra atentiei, lund n considerare att mecanismele fiziologice, ct si pe cele psihologice. Teoria filtrului, care este o teorie fiziologica, a fost completata cu informatii furnizate de psihologia cognitiva. Datorita filtrarii informatiilor, individul capata informatii despre noi stimuli care actioneaza simultan asupra lui Modelele psihologice ale atentiei. Se inspira din psihologia cognitivista. Omul - considerat - sistem de tratare a informatiilor; putem studia: etapele tratarii informatiilor, functiile psihice puse n actiune succesiv, relatiile dintre dispozitivele sistemului. Atentia este una dintre functiile psihice ce intervine n tratarea informatiilor, care la rndul ei presupune o desfasurare procesuala si o structurare relational. Unul dintre cele mai relevante modele cognitive ale atentiei este regasit n teoria operatorilor constructivi, formulata de J. Pascual-Leone (1982), potrivit careia tratarea informatiei se deruleaza, secvential, n cadrul fiecarei secvente atentia avnd att functii generale, ct si functii speciale Modelele psihologice pun accent pe latura psihica a atentiei, pe structurarea si functionarea ei in concordanta cu procesele reflectorii specifice, cu motivele si scopurile activitatii subiectului. Ele leaga atentia de schemele de organizare si functionare a constiintei. Modelele motivationale isi au originea in teoria psihanalitica a inconstientului si in teoria behaviorista a ntariri. Esenta lor consta in aceea ca atentia este considerata ca expresie a conditiilor si proceselor motivationale din interiorul organismului, ea selectnd si delimitnd, ceea ce are semnificatiei de ceea ce este indiferent. Intre nivelul si orientarea atentiei, pe de-o parte, si nivelul activarii motivationale, pe de alta, se stabileste un raport direct proportional. In cazul cnd, in prim plan nu se afla o trebuinta, rolul ntaririi interne, va fi luat de invatarea externa (obligatie), care va actiona prin intermediul reglajului voluntar. "Caderea" motivatiei, care se produce in starile de depresie profunda, se acompaniaza cu "absenta psihica, cu blocarea atentiei fata de evenimentele din lumea externa si fata de actiune". Dimpotriva, diversificarea starilor de motivatie, duce la vivacitatea atentiei. Chiar in cazul in care este vorba de procesele cognitive, atentia care se implica in realizarea lor, este tot de factorii motivationali (curiozitatea).
61.FORMELE ATENTIEI. INSUSIRILE ATENTIEI.
FORMELE ATENTIEI Formele atentiei. Atentia se manifesta in trei modalitati principale; atentia involuntara, atentia voluntara si atentia postvoluntara. Atentia involuntara este forma elementara si primara de orientare-sustinere a activitatii. Ea se declanseaza spontan, neintentionat si fara vreun efort special din partea subiectului, realizandu-se pe baza reflexului de orientare. Printre proprietatile stimulilor cu forta declansatoare cea mai mare pot fi mentionate urmatoarele; noutatea, eterogenitatea, asimetria, contrastul, neregularitatea, miscarea, intensitatea (mare). Durata mentinerii atentiei involuntare asupra unui stimul, daca acesta ramane neschimbat, este relativ redusa, cateva minute, variind si in functie de particularitatile psihoindividuale. Perpetuarea actiunii aceluiasi stimul duce treptat la slabirea atentiei pentru el, ca urmare a fenomenului de obisnuire (habituare). Atentia involuntara este dominanta la varsta prescolara. Atentia voluntara este forma superioara si specific umana de realizare a controlului constient asupra evenimentelor din mediul extern si asupra propriilor actiuni. Ea consta in orientarea selectiva si in focalizarea deliberata a constiintei asupra unui obiect, a unei sarcini sau activitati si in mentinerea acestei focalizari cat timp este necesar pentru finalizare sau pentru atingerea scopului propus. Nu este posibila conectarea acestei forme de atentie fara existenta si formularea prealabila a unui scop si fara a ne mobiliza printr-o autocomanda: "trebuie sa fiu atent!". Ea se dezvolta treptat in ontogeneza, pe masura elaborarii si consolidarii mecanismelor autoreglarii voluntare, respectiv, a vointei. Spre deosebire de cea involuntara, atentia voluntara se realizeaza cu efort si consum energetic, ceea ce face ca solicitarea in timp indelungat sa duca la epuizare nervoasa. Dar mentinerea ei indelungata este necesara atat in activitatea de invatare, cat si in cea de munca. Aceasta impune evaluarea atat in orientarea cat si in selectia scolara si profesionala. In cadrul sindromului ADHD atentia voluntara este deficitara, pastrarea ei pe durate mai mari devenind imposibila. Exista la polul opus si fixatia care consta in mentinerea indelungata si nemotivata a focusului atentiei asupra unui eveniment, amintiri sau idei. Atentia postvoluntara. Pe masura consolidarii si automatizarii schemelor operatorii ale proceselor cognitive si activitatii, efortul voluntar initial - necesar concentrarii si pastrarii atentiei - se reduce, devenind insesizabil. Cu toate acestea, calitatea atentiei se mentine la nivel optim. Vorbim in acest caz de atentie postvoluntara. Pe langa consolidare-automatizare, trecerea de la atentia voluntara la cea postvoluntara este conditionata si de motivatie: activitatile intrinsec motivate se sprijina cel mai mult pe atentia postvoluntara.
62. CARACTERIZAREA PSIHOLOGICA A VOINTEI. Pentru organizarea i desfurarea cu succes a unei activiti este adesea necesar un efort voluntar. Voina reprezint procesul psihic complex de autoreglaj superior realizat prin mijloace verbale i constnd n aciuni de mobilizare i concentrare a energiei psihonervoase n direcia depirii obstacolelor i atingerii scopurilor contient stabilite. Pentru unii filosofi, voina este o "for universal primordial", un "principiu spiritual", o "for iniial" care pune n micare att latura material a vieii, ct i latura spiritual. Fichte o definea ca fiind "un liber arbitru", situat n afara oricrui determinism. Hartman i Schopenhauer o considerau ca fiind dirijat de un principiu divin, de o activitate universal care acioneaz permanent, subordonnd toate forele omului i orientndu-se spre anumite scopuri fr vreo legtur cu raiunea. Cei mai muli gnditori au cutat explicaia proceselor voliionale n afara lor, n alte fenomene psihice mai mult sau mai puin apropiate de voin dar care, totui, nu au un caracter voluntar. S-a ajuns, astfel, la formularea unor teorii pe care Vigotski le numea, nc din 1923, teorii eteronome. Filosofii sensualiti considerau c voina este rezultatul tendinelor aflate n conflict, victoria uneia dintre ele. Pentru Condillac, de exemplu, voina era o form de dorin determinat. Raionalitii credeau, dimpotriv, c numai tendinele judecate, acceptate, deci filtrate raional, dispun de capacitatea de a determina o serie de acte. Numai actele gndite erau considerate ca fiind voluntare, i nu rezultatul forelor care ne determin s le ndeplinim. Pentru unii filosofi era suficient s cunoti binele ca s-l i practici. De aici i faimoasa formul: "voina este un mod de a gndi", "puterea de a afirma i de a nega", "voina i inteligena sunt unul i acelai lucru. La Bergson, vointa avea un caracter originar, ea fiind independenta. In ceea ce i priveste pe psihologi, acestia au pornit de la ideea ca viata psihica, comportamentul sunt determinate de un set complex de forte de nenteles. Aceasta presupunere, chiar daca ia forma determinismului psihic, ca si n psihanaliza, sau a determinismului ambiental, ca n behaviorism, a fost ntotdeauna opusa vointei libere. Oamenii nu sunt liberi sa se determine ei nsisi, ci sunt determinati de forte din afara controlului lor, indiferent de natura materiala sau psihica a acestor forte.
63. CALITATILE VOLITIVE ALE PERSONALITATII. Din copilarie omul realizeaza actiuni si savirseste fapte care intr=o masura sau alta sunt regulate de vointa.Practica de viata consolideaza regularea actiunilor sub forma de insusiri volitive ale personalitatii.Aceste insusiri pe linga alte particularitati ale personalitatii formeaza stilul comportarii omului. Omul aparte nu e izolat de alti oameni.El e membru al societatii,apartinind unei anumite clase care isi are ideologia sa,morala,obiceiurile si traditiile sale. In activitatea practica personalitatea se conduce de trebuinte,interese si de ideile personale,normele si de traditiile oamenilor in mijlocul carora el traieste. PRINCIPALELE INSUSIRI VOLITIVE ALE PERSONALITATII SUNT: A) PERSEVERENTA- insusire volitiva a personalitatii care se manifesta in priceperea de- a pune si a atinge scopuri cu semnificatie sociala. Omul perseverant in alegerea scopului nu-si risipeste energia pt lucruri de nimic,el intelege necesitatile si interesele societatii si in corespundere cu ele,schiteaza scopuri, care reflecta aceste necesitati si interese. Personalitatea perseverenta in atingerea scopului isi are de asemenea scopuri personale,distincte,clare. B) FERMITATEA- insusire volitiva ce se manifesta in alegerea rapida si bine gindita a scopuliui, determinarea modalitatilor de atingere a lui.Omul ferm cumpaneste multilateral si profund scopurile actiunii si modalitatile realizarii ei,intelege importanta deciziei ce se ia, isi da seama de urmarile posibile. La 1 vedere s-ar parea ca omul ferm isi allege scopul usor si liber, insa nu este asa. Omul ferm incearca o lupta interioara,chinuitoare,complicate,ciocnirea motivelor opuse,trairi emotionale. C) STAPINIREA DE SINE- insusirea volitiva care se manifesta in aptitudinea de a-si retine manifestarile psihice si fizice ce impiedica atingerea scopului.Omul adesea e nevoit sa actioneze in conditii complicate,de ex: intr-o atmosfera ce ameninta sanatatea si viata,onoarea personala. Conditiile complicate ale vietii provoaca o incordare psihica si fizica sporita. Omul retinut va allege un asemenea nivel al activismului care va corespunde conditiilor si va fi indreptatit de circumstante. D) INDEPENDENTA-se exprima in priceperea ca din proprie initiative sa schiteze scopuri,sa gaseasca cai de realizare a lor si sa realizeze practic deciziile luate.Omul independent fara de ajutorul cuiva dezvaluie situatia problematica,pornind de la ea,formuleaza scopul.El nu asteapta sugestii, indicatii de la alti oameni.El isi apara activ punctul sau de vedere,interpretarea proprie a problemei,scopului si cailor de realizare a lui. La omul independent e dezv.puternic latura critica a constiintei. E) SUGESTIABILITATEA- insusirea vointei opusa independentei.Oamenii care se deosebesc prin sugestiabilitate nu pot din proprie initiativa sa inceapa si sa termine o actiune volitiva mult sau m/putin complicate.Ei dau dovada de activism in cazul daca primesc indicatii,dispozitii. Ei se lasa influentati repede de alti oameni.Gindurile,faptele altora le par lor juste.Propriile decizii si fapte insa ei nu le pun la indoiala,nu sunt siguri de justetea si rationalitatea lor.
Vointa omului se caracterizeaza si prin alte insusiri : indrazneala,vitejia,barbatia,disciplina.
64. NOTIUNI DESPRE APTITUDINI Termenul aptitudine provine din limba latin, din cuvntul aptus care nsemna ,,bun pentru,, ,,capabil de ,,. Termenul are ca sinonime ,,capacitate,, i ,,abilitate,,. Aptitudinea este un complex de nsuiri psihice i fizice strict individuale, relativ stabile ale persoanei, care condiioneaz realizarea cu randament a unei anumite activiti. Criteriile dup care distingem o aptitudine este efortul cu care persoana realizeaz o anumit activitate i viteza realizrii activitii. Deosebim nivelele de realizare a aptitudinii. Aptitudinile sunt nsuirile poteniale ce pot valorificate n condiii favorabile. Dac aptitudinile sunt dezvoltate, perfecionate, aplicate n situaii reale ele devin efective fiind denumite capaciti ale persoanei. Notiunea de ,,aptitudine arata Kovaliov si Measiscev rezida in existent rezistentelor dintre oameni in ceea ce priveste cantitatea si calitatea productivitatii muncii lor. Pt 1 data a abordat problema aptitudinilor fr.Galton. Problema A.este si astazi ft controversata,denota inca multe neclaritati unele incepind chiar cu terminologia,termenii folositi cu acelasi sens,dar care nu desemneaza aceeasi realitate fiind: aptitudine,abilitate,capacitate. Dupa A.Rosca aptitudinile sunt: ,,complexul insusirilor psihice care-I permit omului sa efectueze cu success anumite forme de activitate. Se considera ca aptitudinea este expresia corespondentei dintre cerintele unei activitati si insusirile neuropsihice ale omului; corespondenta care asigura individului o inalta productivitate cantitativ-calitativa cu o deosebita usurinta a activitatii respective,m/bine decit un om obisnuit. Ursula schiopu remarca ca orice functie psihica peste medie poate fi considerate aptitudine. M.Golu si A.Dicu- a poseda aptitudini inseamna a rezolva la indici de performanta optima,de regula,deasupra mediei generale a populatiei,o categorie sau alta de sarcini. Aptitudinile apar ca instrumente,ca insusiri relativ stabile ale personalitatii ce se manifesta ca fenomene de randament cantitativ si calitativ crescute. Scoala psihologica de la Bruxelles considera ca aptitudinile au 3 caracteristici esentiale: A) Superioritatea brusca a performantei B) Precocitatea acestei superioritati C) Continuitatea progresului Aptitudinea reprezinta asadar un ansamblu de insusiri psihice,exprimind mecanismul functional al personalitatii,ea este subsistemuul executiv,productiv si efficient al personalitatii.
65. APTITUDINILE SI PERSONALITATEA H. Pieron definete personalitatea ca fiind "organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice i morfologice ale individului". Aceasta organizare dinamica se manifesta prin conduita omului in societate. Ea se formeaza in procesul de interacaiune dintre individ i lumea obiectiva. Trasaturile de baza ale personalitatii sunt: Aptitudinile, Temperamentul, Caracterul. Aptitudinile: Succesele ce se obain in cadrul unor domenii ale activitaaii umane presupun existenaa unor insuiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitaaile individuale ale oamenilor care se constituie ca o condiaie a realizarii unor activitaai la un nivel superior. Astfel, orice insuire considerata din punct de vedere al rezultatelor obainute, este o aptitudine. Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolta in cursul unei activitaai in funcaie de mediu i de educaaie. Dezvoltarea economica fiind un proces de creare de noi cerinae, sta la baza unui proces de creare de noi aptitudini. In aceste condiaii ne intereseaza posibilitatea de a prevedea reuita profesionala plecand de la constatarea existenaei anumitor aptitudini. Reuita profesionala nu este determinata de o aptitudine izolata, generala sau speciala, ci de un grup de aptitudini, dar i de cunotinae, deprinderi, interese, atitudini i motivaaie. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este talentul. Talentul se definete ca ansamblul dispoziaiilor funcaionale, ereditare i a sistemelor operaaionale dobandite ce mijlocesc performanae deosebite i realizari originale in activitate (P. Popescu - Neveanu , 1978). Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica o constituie geniul. Tipuri de aptitudini: a. generale: memoria spiritul de observaaie atenaia inteligenaa
b. speciale: aptitudini tehnice aptitudini psihomotorii aptitudini senzoriale aptitudini speciale aptitudini de conducere si de organizare
66. TEMPERAMENTUL CA LATURA DINAMICO-ENERGETICA A PERSONALITATII Temperamentul este un ansamblu de elemente biologice care, impreuna cu factorii psihologici, constituie personalitatea; este latura energetica si dinamica a personalitatii ; este preponderant innascut. Indicatorii psiho-comportamentali ai temperamentului sunt :1. i mpr esi onabi l i tatea 2. i mpul si vi t at ea 3.ri tmul r eac i i l or i t r i r i l or psi hi ce 4.tempoul modificrilor neuropsihice temperamentale 5. expr esi vi tatea p s i h i c . A cunoaste intocmai trasaturile unui om este un demers foarte complex. In sprijinul intelegerii,acestora se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei, apoi se observa gradul de activism,rapiditatea cu care actioneaza la stimularile externe, implicarea in sarcini care prezinta un efort sustinut,modul cum se reactioneaza fata de semenii sai.
I n a i n t a r e a i n c u n o a s t e r e s e b a z e a z a p e o b s e r v a t i a c a p e r s o n a l i t a t e a u ma n a S e structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute cat si dobandite. Atunci cand ne referim lacele preponderent ereditare vorbim despre temperament, iar cand ne referim la cele construite sociocultural,despre caracter. Intre cele doua notiuni se fac adesea confuzii, mai ales ca in ansamblul personalitatii acestease regasesc in interdependenta.
Natura psihic a temperamentului este afectivo-reactiv, temperamentul fiind fundamental emoional al personalitii. G. ALLPORT arata ca temperamentul vizeaza fenomene caracteristice unuiindivid, reactivitatea la stimuli emotionali, forta si rapiditatea raspunsurilor. De asemenea, el implica dispozitia sa afectiva persistenta. Afectivitatea este un parametru important in conturarea temperamentului,descriindu-l prin identificarea tonusului afectiv, a stabilitatii si profunzimii trairilorLocul temperamentului ncadrul personalitii: n structura de ansamblu a personalitii, temperamental nu are o semnificaie axiologic (nu exist temperamente bune sau rele), ci ne arat doar cum se exteriorizeaz i se manifest o persoan ntr-o situaie concret (sub aspectul indicatorilor psihocomportamentali). El influeneaz personalitatea, nuaneaz modul de manifestare a celorlalte laturi ale personalitii , dar nu determin coninutul vieii psihice, nu genereaz prin sine nsui nici coninuturi psihice nici performane, ci reprezint modul de a fi, stilul comportamental .
67.TIPOLOGII ALE TEMPERAMENTULUI.
Exista tot atatea tipuri de temperament cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este unfapt singular, in masura in care fiecare om este unic. Din necesitati de cunoastere s-au facut adesea comparatiisi diferentieri intre diversele aspecte temperamentale ale oamenilor, chiar clasificari, ceea ce a condus lavariate tipologii..
Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitatii, HIPPOCRATE si GALENUS . Ei au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru umori (sange, limfa, bila neagra si bila galbena) determina temperamentul. Pe aceasta baza ei stabilesc patru tipuri de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric. 1. Colericul este energic, nelinistit, impetuos, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegalin manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Are tendintat de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze. 2Sangvinicul este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatii. Fire activa,schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar s ent i ment el e s unt s uper f i ci al e s i i ns t abi l e. Tr ece cu us ur i nt a pes t e es ecur i s au decept i i s ent i ment al e s i stabileste usor contacte cu alte persoane. 3. Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in ttot ceea ce face, pare a dispune de orabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fireinchisa, putin comunicativa, prefera activitatile individuale. 4. Melancolicul este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine,melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa. SHELDON , dup gradul de dezvoltare a celor trei foie embrionare endoderm, mezoderm i ectoderm, stabilete trei biotipuri genernd trei temperamente 1.endomorf - visceroton 2.mezomorf somatoton 3. ectomor f - cer ebr oton.
Tipologia lui JUNG si EYSENCK Psihiatrul elvetian CARL JUNG a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca,i n af ar a unor di f er ent e i ndi vi dual e, i nt r e oameni exi s t a s i deos ebi r i t i pi ce. Uni i oameni s unt or i ent at i predominantspre lumea externa si intra in categoria extravertitilor in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor . 1. Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se intelegsau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei. 2. I ntrovertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reveriesi greu adaptabili. Intermediar: intre cele doua categorii este ambivertul, care imprumuta caracteristici si de laextrovertit si de la introvertit. Psihologul englez HANS EYSENCK reia aceasta distinctie a luiJUNG , amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism . Aceasta exprima stabilittatea sauinstabilitateta emotionala a subiectului. EYSENCK a r e p r e z e n t a t c e l e d o u a d i me n s i u n i p e d o u a a x e perpendiculare, obtinand tipuri, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice. 1. extr aver ti t stabi l , 2. extr aver ti t i nstabi l 3. i ntr over ti t stabi l 4. i ntr over ti t i nstabi l
TIPOLOGII PSIHOSOCIOLOGICE:I . SPRANGER, ALLPORT I VERNON :1.tipul theoretic 2. t i pu l ec o n o mi c 3. t i pu l es t h et i c 4 . t i p u l s o c i a l 5. t i pu l po l i t i c 6. t i pu l r el i gi o s
K . H O R N E Y : 1.ti pul compl ezent (dependent) 2. t i pu l a gr es i v 3. t i pu l d e t a a t
E. FROMM : 1. t i pul r ecept i v 2. t i pul expl oat at or 3. t i pul acumul at i v 4. t i pul pr oduct i v
Temperamentul estecea mai generala si constanta caracteristica a personalitati umane .Legatura existenta intre tipul de sistem nervos si temperament explica determinarea ereditara a trasaturilor temperamentale. In consecinta, nu se poate vorbi despre o modificare radicala a temparamentului pe parcursulvietii. Exista totusi o evolutie a temperamentului, coditionata de varsta si de interactiunea cu mediul fizic sisocio-cultural. Cunoasterea temperamentului este deosebit de importanta pentru a putea atenua influentanegativa a unor trasaturi asupra conduitei umane. De asemenea, ajuta la ameliorarea relatiilor interpersonale si in orientarea profesionala. In multe domenii, selectia profesionala se bazeaza nu numai pecriterii aptitudinale, ci si pe criterii ce au in vedere dimensiunea temperamentala a individului. A cunoaste propriile posibilitati si limite inseamna a alege in cunostinta de cauza o profesiune cu sanse sporite de a avea succes.
68.NOTIUNI DE EXTRAVERSIUNE- INTROVERSIUNE.CARACTERIZAREA COMPARATIVA A PERSOANELOR EXTRAVERTITE SI A CELOR INTROVERTITE.
Folosind metoda factorial i plecnd de la datele din psihopatologie, H.J. Eysenck a elaborat un model bidimensional al personalitii, pe scara factorului introversiune-extraversiune (E) i a celui de instabilitate emoional sau neuroticism (N), model ce a fost completat mai trziu cu o a treia dimensiune psihotismul (P). Acelai autor descria extraversiunea ca pe o atitudine caracterizat prin micarea pozitiv a subiectului interesat de obiect sau o atitudine ndreptat spre lumea obiectiv din punct de vedere al evalurii i al inteniei (Eysenck, 1950). De asemenea, tipul introvert este descris ca fiind orientat spre propriul comportament i mai puin spre obiectele i faptele din mediu. Paul Popescu-Neveanu definea extraversiunea astfel: o organizare a personalitii, orientare precumpnitor spre lume, ataare de obiecte i oameni, deschidere pentru o ct mai activ comunicare cu cei din jur, de unde i facila adaptare la mediu, iar introversiunea ca fiind o orientare tipic a contiinei ctre propriul Eu, predominare a tendinei de a examina propriile desfurri sufleteti, de a se nchide n sine, neglijnd lumea extern (Popescu-Neveanu, 1978). Extraverii se remarc prin comunicabilitate, sociabilitate, optimism, stabilesc uor prietenii i au multe cunotine; sunt cooperani, activi, dinamici, cu iniiativ, au ncredere n ei nii i n ceilali i au succes pe plan social; sunt spontani, impulsivi, pot fi nestatornici, superficiali, teatrali sau dimpotriv, conformiti, fr opinie proprie sau certrei i agresivi. La polul opus se afl introverii, care sunt tcui i retrai, evit s vorbeasc despre propria persoan n public; i aleg prietenii cu grij, n mod selectiv, sunt ordonai, cu o constan a preocuprilor, profunzimea sentimentelor, stpnire de sine, autocontrolul emoiilor, reactivitate mai puin adaptat la schimbrile externe; pot fi nesociabili, timizi, ezitani, nclinai spre reverie sau inactivitate. n general, majoritatea persoanelor se afl ntr-o poziie intermediar ntre aceste dou extreme, iar evalurile vizeaz gradul de introversiune sau extraversiune al persoanei respective. n esen, introvertul este caracterizat de accentuarea vieii psihice interioare, iar extravertul printr-o accentuare a manifestrii exterioare a vieii psihice (Crciunescu, 1980). Ideea tipologiei extraversie-introversie aparine lui C.G. Jung care considera c legturile contientului cu lumea exterioar sunt determinate de atitudinile extraversiei i introversiei. La fiecare individ sunt prezente ambele atitudini, dar una din ele devine dominant, iar cea nedominant devine parte a incontientului personal care influeneaz comportamentul (Jung, 1994).
69.NOTIUNI DESPRE CARACTER SI TRASATURI DE CARACTER. MECANISMELE NEUROFIZIOLOGICE ALE CARACTERULUI.
iniial. n greaca veche, termenul caracter" se asocia cu un semn (de exemplu,un b) care se folosea pentru a separa dou terenuri (mejdin). Ulterior, semnificaialui s-a extins, fiind utilizat pentru a exprima ceea ce distinge un lucru de altul, un organism de altul. Astfel, el va nsemna pecete, marc. n biologie, termenul este folosit n sens de nsuire sau trstur difereniatoare sau asemntoare (comun),ereditar sau dobndit, care permite descrierea i clasificarea indivizilor. Culoarea pielii, culoarea ochilor, talia, conformaia fizic etc. sunt caractere.
Caracterul reprezinta nucleul personalitatii, intrucat exprima partea sa profund individuala, dar si valoarea morala personala, el rezultand din integrarea experientei de viata a omului in anumite modalitati de orientare si conduita statornica. In sensul larg al cuvantului, prin caracter se intelege ansamblul trasaturilor esentiale si calitativ specifice, care se exprima in relatiile interpersonale si in activitatea omului in mod stabil si permanent. Intr-un sens ceva mai restrans, caracterul poate fi definit ca o totalitate de trasaturi esentiale si stabile derivate din orientarea si vointa omului. TRSTR, trsturi, s. f. 1. Linie caracteristic a feei unei persoane. Aspect esenial al caracterului sau al personalitii cuiva.
Din punct de vedere psihologic, orice individ ct de ct normal, nscut i crescut ntr-un mediu social. n comunicare i interaciune cu ali semeni, cu membrii familiei, cucolegii de coal, cu dasclii, cu cercul de prieteni etc. - i structureaz pe baza unor complexe transformri n plan cognitiv, afectiv, motivaional, un anumit mod de raportarei reacie la situaiile sociale, adic un anumit profil caracterial. Este cu totul altceva, acum,dac acest profil va fi etichetat ca bun" sauru", ca pozitiv" sau negativ".
70.STRUCTURA CARACTERULUI.
Structura caracterului ni se dezvaluie in formele atitudinilor si in sistemul trasaturilor caracteriale. Trasaturile caracteriale pot fi grupate in doua categorii: trasaturi care exprima orientarea persoanei (fata de societate si ceilalti oameni, fata de munca si fata de propria persoana) si trasaturi care deriva din vointa. 3.1. Trasaturi care exprima orientarea persoanei In structura caracterului apare in primul rand orientarea care detine un rol conducator si reglator al conduitei omului. Prin orientare se intelege atitudinea selectiva fata de realitate, capabila sa exercite o influenta determinanta asupra activitatii omului. Ca expresie de continut a caracterului, orientarea este de natura ideologica si psihologica totodata, iar intre cele doua planuri ideologic si psihologic exista o stransa corelatie. In plan ideologic, orientarea se exprima prin conceptia omului despre lume si viata. In plan psihologic, atitudinile fata de realitatea sociala, respectiv continutul orientarii omului, se exprima prin atitudinea fata de ceilalti oameni si atitudinea fata de activitate (invatatura, munca), atitudini care se afla in stranse interrelatii cu atitudinea fata de propria persoana. (1) Atitudinea fata de alti oameni exprima gradul de pretuire, stima, dragoste fata de om in general. Pe baza ei se dezvolta relatii de simpatie, de intrajutorare reciproca, de competitie etc. Dintre trasaturile pozitive de caracter care exprima aceasta atitudine amintim: sociabilitatea, sinceritatea, corectitudinea, cinstea, tactul, delicatetea, altruismul, bunatatea, ajutorarea dezinteresata, spiritul responsabilitatii civice etc. Din lista trasaturilor negative mentionam: individualismul, indiferenta, inchiderea in sine, nesinceritatea, susceptibilitatea, ipocrizia, linguseala, tendinta de a insela increderea celor din jur, spiritul mercantil etc. Pentru a descrie modul cum un elev participa la viata colectivului, ne putem gandi, de exemplu, la o scara de apreciere. Redam, dupa I. Radu, o astfel de scara de apreciere curenta, care ofera mijloace de expresie sub forma unor descrieri condensate: - mai mult retras, izolat, nu se intereseaza de problemele colectivului; - se sustrage de la munci sociale, lucreaza numai din obligatie; - face strictul necesar, dar fara vreo initiativa; - se integreaza in colectiv, este bun executant, dar fara opinie proprie; - autoritar, bun organizator si animator al colectivului. Pe baza observatiei zilnice, dirigintele clasei alege una din alternativele oferite drept apreciere globala a atitudinii elevului fata de colectiv. In interpretarea acestei atitudini este necesar ca dirigintele sa discearna ce tine de firea elevului (extravertita sau introvertita) in relatiile sale cu colectivul si ce tine de caracterul sau.
(2) Atitudinea fata de munca Trasaturile pozitive de caracter care se manifesta in atitudinea fata de munca sunt: sarguinta, harnicia, constiinciozitatea, punctualitatea, entuziasmul, spiritul de initiativa, exigenta fata de sine si fata de altii, grija fata de calitatea muncii, spiritul de intrajutorare etc. Dintre trasaturile negative amintim: lenea, neglijenta, apatia, rutina, dezorganizarea, nereceptivitatea fata de nou etc. In formarea atitudinii fata de munca si a trasaturilor pozitive de caracter exprimate in activitatea de invatare sau de munca sunt hotaratoare actiunile formative ale familiei si colectivelor in care individul isi desfasoara activitatea. (3) Atitudinea fata de propria persoana Procesul formarii atitudinii fata de propria persoana trebuie privit in stransa relatie cu procesul formarii imaginii de sine. Omul ajunge la autocunoastere si la cristalizarea atitudinilor fata de propria persoana raportandu-se la ceilalti oameni, comparandu-se necontenit cu altii. Imaginea de sine si atitudinea fata de propria persoana sunt influentate de dinamica succeselor si insucceselor proprii si de atitudinile celorlalti fata de individ, dar la randul lor acestea influenteaza atitudinea fata de alti oameni. Trasaturile pozitive de caracter care se exprima prin atitudinea omului fata de sine insusi se formeaza pe baza unor relatii interpersonale adecvate, tonice. Modestia, sentimentul demnitatii personale, spiritul autocritic, curajul, optimismul, stapanirea de sine etc. sunt cateva dintre aceste trasaturi pozitive de caracter. Reversul negativ al acestor trasaturi il constituie: ingamfarea, aroganta, autoaprecierea neocritica, timiditatea si sentimentul inferioritatii personale, pesimismul etc. Aceste trasaturi negative de caracter sunt efectul educatiei gresite, de cele mai multe ori in familie. Prezenta lor creeaza dificultati in adaptarea si integrarea sociala a persoanei, duce la incordarea relatiilor interpersonale, astfel incat apare clar necesitatea prevenirii instalarii lor, sau inlaturarea acestora in timp. Trasaturile pozitive se formeaza sub influenta factorilor educationali, in procesul desfasurarii unor activitati, a savarsirii unor fapte de conduita care solicita trasaturile pozitive de caracter. 3.2. Trasaturile de caracter derivate din vointa omului In afara de trasaturile de caracter rezultate din orientarea persoanei, in structura caracterului intra si diferite trasaturi de natura volitiva, care se manifesta prin atitudinea activa a omului fata de obstacolele care se ivesc in calea realizarii scopurilor propuse. Intrucat in structura caracterului vointa joaca un rol foarte important, unele dintre trasaturile vointei pot fi considerate si ca trasaturi de caracter. Vointa imprima caracterului asemenea trasaturi cum ar fi: energia, fermitatea si gradul de organizare. Ca trasatura de caracter, energia se exprima in hotararea, spiritul de initiativa si curajul cu care omul actioneaza pentru realizarea scopurilor fixare. Fermitatea caracterului exprima taria vointei si perseverenta cu care lupta omul pentru realizarea scopurilor, fara a ceda in fata dificultatilor si fara a se abate de la activitatea inceputa. O alta trasatura volitiva de caracter o reprezinta gradul de organizare, exprimat prin stapanirea de sine, spiritul de disciplina si increderea in sine. Energia, fermitatea si gradul de organizare a caracterului manifestate la cote inalte stau la baza unui tip de caracter ferm, iar insuficienta dezvoltare a acestor trasaturi volitive duc la constituirea unui tip de caracter slab, labil. Atitudinile si trasaturile pozitive de caracter se formeaza de multe ori in lupta cu cele negative.
71.TIPURILE DE ACCENTUARE A TRASATURILOR DE CARACTER.
Tipul sangvinic Trsturi pozitive: optimism, sociabilitate, curaj, veselie, bun dispoziie, reactivitate accentuat, caracter deschis, impresionabilitate, sensibilitate, adaptabilitate, amabilitate, rapiditatea reaciilor, capacitatea de a se angaja uor n activitate, bogia expresiei, capacitatea de a se deschide, activism, energie etc. Trsturi negative: atitudinii uuratice, lips de probleme, mulumire de sine, slbiciunea i instabilitatea sentimentelor, platitudinea tririlor, fluctuaia i inegalitatea tririlor, influenabilitate, uor de deviat de la o hotrre, nestatornicie, expresivitate exagerat, superficialitate, lips de concentrare, lips de aprofundare, neponderat, vorbre, guraliv etc.
Tipul melancolic Trsturi pozitive: seriozitate, simul datoriei i al responsabilitii, procese afective intense i durabile, profunzimea sentimentelor, sensibilitate, interiorizare, dependen, supunere, autenticitate, srguin, perseveren, contiinciozitate etc. Trsturi negative: nencredere, pesimism, nclinaia de a fi nesociabil, predispoziie pentru anxietate, nclinare de a fi retras, nesiguran, tristee, sentimentul inferioritii, adaptabilitate i mobilitate mai redus, reactivitate mai slab.
Tipul coleric Trsturi pozitive: reactivitate accentuat, procese afective intense, bogia i intensitatea reaciilor, plcerea de a depune rezisten, de a nfrunta greuti, trsturi volitive accentuate, nclinaie de a fi pasionat. Trsturi negative: excitabilitate, iritabilitate, agresivitate, nemulumire, furie, ndrjire, inegalitatea tririlor, nclinaia de a fi prtinitor, nerbdtor, tendina de dominare, ncpnare, tendina de a se opune
Tipul flegmatic Trsturi pozitive: echilibrare, tendina de a fi mulumit, calm, prietenos, snge rece, bun dispoziie, toleran, rbdare, a fi de ncredere, perseveren, trsturi volitive accentuate, ataament, nclinaie de a fi cugetat Trsturi negative: reactivitate redus, procese afective mai slabe i mai srccioase, adaptabilitate mai sczut la situaii variabile, nclinaie de a fi calculat (uneori peste msur), fr pasiuni, monotonie, tendin de stereotipizare, pedanterie, comoditate etc.
Pavlov a corelat cele patru tipuri generale de sistem nervos cu cele patru tipuri temperamentale clasice, considernd c tipul puternic echilibrat mobil ar corela cu sangvinicul, cel puternic echilibrat inert cu flegmaticul, cel puternic neechilibrat cu colericul, iar cel slab cu melancolicul.
72. CARACTERIZAREA GENERALA A PROCESELOR SI STARILOR AFECTIVE.
Afectivitatea- este tensiunea intregului organism cu efecte de atractie sau respingere,cautare sau evitare. - Rezonanta lumii in subiect si vibratia subiectului in lumea sa. - Este o component fundamentala a psihicului uman,la fel de prezenta in comportamentul si activitatea noastra cotidiana ca si cognitia.
Procese affective- procesele psihice care reflecta relatiile dintre subiect si obiect sub forma de trairi.
Polaritatea proceselor affective consta in tendinta acestora de-a gravita fie in jurul polului pozitiv, fie in jurul celui negativ, si aparate ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii differentiate a trebuintelor,aspiratiilor. De obicei,procesele affective sunt cuplate 2 cite 2 in perechi cu elemente contrare: bucurie- tristete, simpatie-antipatie, entuziasm-deprimare. Polaritatea se exprima in caracterul placut si neplacut al starilor affective.Intensitatea proceselor affective indica forta,taria,profunzimea de care dispune la momentul dat trairea afectiva. Durata proceselor affective consta in intinderea,persistenta in timp a acestora,indifferent daca persoana sau obiectul care le-au provocat sunt sau nu prezente.
Mobilitatea proceselor affective exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleasi trairi emotionale de la o faza la alta,fie trecerea de la o stare afectiva la alta.
73.FORMELE STARILOR AFECTIVE.
Procesele affective sunt deopotriva ,,traire si comunicareadica ansamblul de stari interne si actiune continua de manifestari externe,fapt ce duce la citeva criteria complexe de clasificare a lor: a) Dupa proprietatile de care dispun: intensitate, durata,timp,mobilitate,expresivitate b) Dupa gradul de constientizare: in direct raport cu constiinta ori complet in afara controlului. c) Dupa nivelul calitativ al formelor motivationale ce genereaza trebuintele,nevoile,idealurile. Procesele affective se regasesc sub 3 forme de manifestare: 1. Primare 2. Complexe 3. Superioare 1. Procesele affective primare- caracter elementar,spontan,lipsit de organizare cognitive.Sub aceasta categorie gasim urmatoarele forme: a) Tonul afectiv al proceselor cognitive-reactii emotionale la diferiti stimuli(ginduri,amintiri,culori) ce pot fi placute sau neplacute. b) Trairile affective de provinienta organica- rezultatul bunei sau proastei functionari organice,interne,m/ales in cazul bolilor. c) Afectele ca stari affective simple,primitive si impulsive-puternice si ft intense,violente de scurta durata ,cu aparitie brusca si desfasurare impetuoasa(groaza,frica,spaima) 2. Procesele affective complexe- grad mare de constientizare si intelectualizare. Emotiile curente- forme affective de scurta durata,active,intense cu orientare catre un obiect sau persoana,pot fi tumultuoase sau calme,variate si diferentiale prin comparatie cu afectele,manifestindu-se nuantat si rafinat dupa conveniente socioculturale(bucurie,dezamagire,speranta,placere) Emotiile superioare-sunt legate de activitati desfasurate si presupun evaluari,acordari de semnificatii valorice.daca coincid cu situatiile de viata,atunci se sedimenteaza si formeaza stari emotionale concordante,daca insa apar conflicte intre asteptari si starile de fapt,se poate produce ,,socul emotional. Dispozitiile affective-stari difuze cu intensitate variabila si durabilitate relativa,individul nu-si da seama intotdeauna de cauza dispozitiei.Repetarea dispozitiilor affective duce la formarea de caractere(firile inchise taciturne,anxioase sau cele vesele,deschise).
Procesele affective superioare- definite de o mare restructurare valorica situate la nivel de personalitate.
74. PSIHOLOGIA EMOTIILOR.
Conceptul de afectivitate,in psih generala,a fost multa vreme greu de definit. Tetsus-acum 2 secole-preciza ca psihicul uman se compune din intellect,vointa si sentimente.Datorita cercetarilor psihologice contemporane,afectivitatea a dobindit statut de aspect fundamental al personalitatii de componenta bazala,infrastructurala a psihicului, deoarece prin afectivitate oamenii se diferentiaza de roboti,calculatoare. In acceptiunea lui Anohin afectivitatea are o functie extrem de importanta,ea permite o reglare prompta si eficace a comportamentului,indeplinind rolul de acceptor al situatiei. P.P.Neveanu a sustinut ideea ca afectivitatea este o vibratie,concomitant organica, psihica si comportamentala,ea fiind tensiunea intregului organism cu efecte de atragere si respingere,cautare sau evitare. Prin notiunea de afectivitate se desemneaza ansamblul de reactii emotionale spontane,prin elemente marcate prin constiinta si pasiuni generate de anumite atitudini, necesitati,trebuinte,interese pe care omul le traieste intrind in contact cu ambianta naturala si sociala. Emotiile- sunt reactii la evenimentele semnificative pt persoane,incluzind reactiile fiziologice, comportamentale,cognitive si experientele subiective de placere sau neplacere. - Pot fi definite drept stari psihologice compuse din ginduri si trairi subiective,modificari fiziologice, comportamente,expresii si predispozitii de-a actiona. Combinatia precise al acestor elemente difera de la o emotie la alta,o emotie putind fi insotita sau nu de comportamente vizibile.Acest complex de stari si comportamente este declansat de un eveniment fie trait nemijlocit,fie doar reamintit. (Manstead).
75. SENTIMENTELE SI PASIUNILE.
Procesele affective superioare=definite de o mare restructurare valorica situata la nivel de personalitate. Sentimentele-trairi affective de lunga durata, intense,relativ stabile si specific umane.Avind un grad mare de stabilitate si generalitate,iau forma atitudinilor pozitive ce se pastreaza ft mult timp,uneori toata viata. Din stabilitatea lor se poate deduce conduit individului.Sentimentele se nasc din emotii,insa nu trebuie reduse la acestea,caci ele sunt emotii repetate, oscilante. Sentimentele include elemente de ordin intellectual,motivational,voluntary si caracterizeaza omul ca personalitate (ex: gelozie,ura,dragoste,admiratie,indoiala). Sentimentele pot fi clasificate in functie de procesul formarii in 2 faze: a) cristalizare B)maturizare c) decristalizare sentimentele dupa emotii se pot clasifica in: a) Sentimente intelectuale b) Sentimente estetice c) Sentimente morale Mai pot fi adaugate si sentimentele psihosociale(vanitate, incredere,simpatie), sentimentul propriei persoane(de inferioritate,superioare). Pasiunile- sentimente cu orientare,intensitate,grad de stabilitate si generalizare ft mare,antrenind intreaga personalitate. Pot fi pasiuni nobile,cu orientare pozitiva,sociala spre adevar sau pot fi pasiuni negative,patimi si vicii ce consuma si irosesc individual punind stapinire pe personalitate,dominind-o,deviind comportamentul.