VOINA

Introducere
In viaa de toate zilele noi observm cum omul lucreaz, nva, se odihnete, se
ocup cu munca preferat. Noi vedem cum timp ndelungat el tinde spre scopul trasat,
ii ncordeaz forele fizice i cele intelectuale, nfrunt o mulime de piedici, i
reine sentimentul ce l-a cuprins, renun la ceva plcut n numele cauzei ce nu-i
aduce vreo bucurie deosebit, ns care e dictat de necesitate. In toate acestea se
manifest voina omului. Voina este regularea contient de ctre om a aciunilor si
faptelor sale, aciuni i fapte care necesit depirea greutilor interioare i
exterioare. nc I. M. Secenov scria c voina nu este un agent impersonal ce dirijeaz
numai micarea, ci reprezint aspectul activ al contiinei i sentimentului moral. De
demult s-au constituit dou opinii diametral opuse asupra naturii voinei - materialist
i idealist. Idealitii consider voina o for spiritual care nu e legat nici cu
activitatea creierului, nici cu mediul nconjurtor. Ei afirm c voina este, chipurile,
agentul suprem al contiinei noastre, care e chemat s ndeplineasc funcii
diriguitoare. Voina nu se supune nimnui. Ea este liber. Dup prerea lor, omul n
oriice caz poate proceda astfel, cum va gsi de cuviin, fr a ine cont ce ceva. El
este liber n aciunile sale. Cu alte cuvinte, omul face ceea ce dorete; cum dorete,
aa procedeaz. Totul depinde de voina lui liber. Concepia idealist a libertii
voinei e eronat din punct de vedere filozofic i etic. Libertatea voinei, dup cum
neleg acest lucru idealitii, duce la libertatea aciunilor. Dar comportarea
personalitii care nu ia n consideraie interesele membrilor societii este ignorarea,
iar uneori i nclcarea normelor morale i juridice. Unica interpretare just a naturii
voinei e cea materialist, conform creia voina, n paralel cu alte aspecte ale
psihicului, are baz material sub form de procese cerebrale nervoase. E imposibil a
separa voina de materie, de creier. Materialitii susin c omul e legat n cel mai
strns mod de mediul nconjurtor. Fr de condiiile exterioare necesare el nu poate
nici s menin, nici s continuie viaa. Conform opiniei materialiste asupra voinei,
libertatea const nu n visata independen fa de legile naturii, ci n cunoaterea
acestor legi i n posibilitatea bazat pe aceast cunoatere de a impune sistematic
legile naturii s acioneze n vederea atingerii unor anumite scopuri. Libertatea
voinei nu nseamn, prin urmare, altceva dect capacitatea de a lua decizii n
cunotin de cauz. Voina se manifest n regularea activitii cognitive i practice a
omului. Interpretarea materialist a naturii voinei presupune recunoaterea
necondiionat a faptului, c stimulenii aciunilor i faptelor se afl n mediul
material i social nconjurtor, ci nu n nsui omul. Adic, scopurile omului sunt
generate de lumea obiectiv i o presupun, - o gsesc ca dat, ca prezent. Dar omului
i se pare c scopurile lui sunt luate din afara lumii, sunt independente de lume
(libertate vcunoaterea e orientat spre analiza i sinteza, generalizarea i
abstractizarea impresiilor, cunotinelor, cptate din mediul nconjurtor. Fixate de
ctre mem). Regularea olitiv a comportrii omului e determinat de condiiile, n
care el triete i muncete. Prin voin se manifest activismul contient al

personalitii care acioneaz cu orientare spre un anumit scop i n mod planic.

Cunoaterea i voina. Voina nu este o nsuire izolat a psihicului omului. De aceea
ea trebuie examinat in legtur cu alte aspecte ale psihicului i, nainte de toate, cu
cunoaterea. Dup, cum se tie, orie i prelucrate n gndire, aceste cunotine
informeaz destul de temeinic despre ceea ce ne nconjoar. Astfel, voina este plin
de coninut. Coninutul ei e cuprins in reprezentri i noiuni, cu care opereaz
gndirea, imaginaia. Totodat, voina este un mecanism specific de pornire i
inhibiie. Regularea volitiv a comportrii este orientarea contient a eforturilor
intelectuale i fizice la atingerea scopului sau reinerea lor. Totui, intre gndire ca o
cunoatere i voin ca regulare contient a comportrii nu exist o identitate. In
via putem observa oameni, care desfoar o activitate furtunoasa, manifest o
tenacitate de invidiat n nzuina spre atingerea scopului, ns totodat acest scop este
nensemnat, mrunt. Mai mult dect att, efortul enorm e irosit adesea n zadar,
ntruct ceva nu se ia in, consideraie, nu e neles. Cu alte cuvinte, aceti oameni tiu
s-i dirijeze comportarea, iar s evidenieze legturile, raporturile dintre fenomene,
lucruri, oameni - nu pot ntotdeauna. i acele eforturi, pe care ei le depun, adesea sunt
zadarnice. Adeseori putem observa i o alt situaie. Omul capabil ia decizii absolut
juste i necesare. Ele sunt impecabile ca intenie, ns omul nu e in stare s-i adune
puterile, s se mobilizeze, s depun un efort mult sau mai puin ndelungat, s-i
dirijeze comportarea pentru a realiza decizia. In acest caz e efectuat o mare munc a
minii, sunt gsite ci juste de realizare practic a celor schiate. ns deciziile rmn
nerealizate. Pentru ndeplinirea lor nu ajung eforturi volitive, e slab regularea
volitiv a comportrii. Astfel, a sesiza ceva, a nelege nu e echivalent cu a aciona
Voina, dup spusele lui I. M. Secenov,- este aspectul activ al raiunii i sentimentului
moral. Tririle noastre constituie o reflectare specific a lumii exterioare, de aceea
sentimentele sunt pline de coninut. In viata de toate zilele noi ne conducem nu numai
de ceea ce percepem i nelegem, ci i de acele triri, care apar n legtur cu
coninutul dat. Sentimentele ndeplinesc rolul de motiv al aciunilor, al faptelor.
Totodat, tririle pot servi drept mijloc de abinere al comportrii. Ele ca i cum pun
veto pe aciuni, pe fapte. Astfel, sentimentul contiinei l reine pe preadolescent de
la fapta reprobabil. Subliniind rolul activ al sentimentelor, e necesar s nu uitm c
totodat ele trebuie s se afle sub controlul voinei noastre. Adesea apare necesitatea
de a aciona contrar sentimentelor. De exemplu, preadolescentului i este fric s sar
de pe turnul de parautare, ns el i nbu sentimentul de fric, se arunc n jos,
deoarece acolo, pe pmnt, se afl colegii lui de clas. A fi in ochii lor un fricos e cu
mult mai neplcut dect a tri frica de un minut. Omul se lupt cu amarul pierderii, cu
mnia, cu bucuria nestpnit, nbu ura sau gelozia, dac ele mpiedic cauzei.
Toate acestea sunt posibile datorit voinei. Anume aici ea i manifest una din
principalele sale funcii - cea de inhibiie.
Apreciind regularea volitiv, e necesar a ine cont ntotdeauna de orientarea ei, care
poate fi colectivist si individualist. n primul caz drept coninut al voinei apar
imboldurile social semnificative, ceea ce reflect interesele i trebuinele colectivului,
societii; n al doilea rnd - cele individuale, semnificative numai pentru omul dat.

Bazele fiziologice ale voinei. Mecanismele fiziologice ale activismului volitiv pot fi
prezentate n felul urmtor. In partea parietal a scoarei emisferelor mari e situat
zona motorie. Ea e legat cu toate sectoarele scoarei, inclusiv cu terminaiile
corticale ale tuturor analizatorilor. Aceast legtur ofer posibilitatea ca excitaia,
care a aprut ntr-un anumit sector al scoarei, s ating zona motorie i s provoace
n ea un proces analog. Bunoar, excitaia din terminaia cortical a analizatorului
vizual se transmite n zona motorie i provoac excitarea acesteia. Informaia din
analizator, care a sosit n zona motorie, servete drept un fel de semnal de pornire al
reaciei motorii. Zona motorie se afl sub tirul permanent al informaiei din
terminaiile corticale ale analizatorilor. Cptnd informaia, celulele motorii pot
transmite n orice moment ordinul cu privire la micare. Astfel, legtura zonei motorii
a scoarei cu alte sectoare ale creierului constituie premisa micrilor i aciunilor
contiente ale omului. Totui, aceast legtur nu epuizeaz ntregul mecanism al
comportrii volitive. In asemenea caz e prezentat calea elementar de trecere a
informaiei din analizator n sectorul motor al scoarei creierului i de transformare
posibil a acestei informaii n micare. Omului, ins, i este proprie aptitudinea de a,
acumula informaie i a aciona pe baza ei. Mai mult dect att, el e apt a generaliza
datele, cunotinele cptate dinafar. Aceasta, dup cum se tie, se obine cu ajutorul
celui de-al doilea sistem de semnalizare. Legturile celui de-al doilea sistem se includ
n sistemul general al legturilor scoarei encefalului i complic incomparabil
activitatea lui. Simplificnd ntructva complicatul mozaic cerebral al legturilor
permanente i temporare putem recunoate c legturile celui de-al doilea sistem
constituie ca i cum o verig intermediar dintre terminaiile analizatorilor i zona
motorie a creierului. Pe baza legturilor celui de-al doilea sistem se realizeaz n
ntreaga regulare contient i raional a comportrii omului, are loc alegerea
locului, timpului, caracterului, modalitii, intensitii aciunii la realizarea
informaiei cptate. Excitanii celui deal doilea sistem de semnalizare activizeaz nu
numai partea motorie a comportrii omului, ele sunt un semnal pentru nceperea
multor procese psihice: gndirii, imaginaiei, memoriei, reguleaz atenia, provoac
sentimente. Cu ajutorul vorbirii se actualizeaz i se reguleaz ntreaga activitate
contient a omului. Legturile celui de-al doilea sistem au un rol hotrtor pentru
funcia de inhibiie a voinei, pentru reinerea micrilor, a aciunilor. Astfel legturile
celui de-al doilea sistem schimb direcia micrii informaiei din analizatori n zona
motorie. Aceast informaie merge pe o cale foarte complicat. Avea perfect dreptate
1. P. Pavlov cnd scria c spontanietatea micrilor este un rezultat al muncii sumare
a ntregii scoare a encefalului. Voina, ca aspect regulator al contiinei, are natur
reflex condiionat. Pe baza legturii nervoase temporare se statornicesc i se
consolideaz cele mai variate asociaii i sistemele lor, ceea ce, la rndul su, creeaz
condiii pentru orientarea spre un anumit scop a comportrii. Creierul primete n
permanen date despre aceea cum i ce se nfptuiete n fiecare moment dat. Aceste
date se includ imediat n programa de aciuni deja elaborat. Dac aciunile sunt in
corelaie cu programa trasat din timp, n acest, caz nu se introduc nici un fel de
schimbri n decursul aciunii. Dac, ns, sosesc date ce nu corespund programei
create n scoara cerebra1, atunci se schimb fie activitatea practic, fie programa
prealabil. Astfel, acest mecanism specific de confruntare st la straja corespunderii

dintre program i aciune, care se desfoar pe baza ei. Dup cum demonstreaz
cercetrile, o importan deosebit n nfptuirea regulrii volitive o au lobii frontali
ai scoarei cerebrale. Anume n ei are loc confruntarea rezultatului ce s-a obinut in
fiecare moment dat cu programa ntocmit in prealabil a scopului. Lezarea lobilor
frontali duce la abulie (lips patologic de voin). Natura reflex a reglrii volitive a
comportrii presupune, crearea n scoara cerebral a focarului excitabilitii optime.
Focarul excitabilitii optime este focarul de lucru din scoar. Dac elevul efectueaz
un exerciiu fizic, focarul excitabilitii optime se situeaz, probabil, undeva n zona
motorie a scoarei. Dac, ins, elevul examineaz exponatele unei expoziii, am putea
presupune prezenta unui asemenea focar n zona vizual. Focarul excitabilitii
optime, ns, poate fi provocat nu numai de excitantul care acioneaz in momentul
respectiv. El se formeaz i pe baza influenelor cptate mai nainte. De exemplu,
elevul a citit n ziar o problem de concurs. La nceput aceast problem era, ca s
zicem aa, un excitant de o singur dat. Venind acas, elevul a nceput s mediteze
asupra problemei, a ncercat s-o rezolve. Aceasta deja mrturisete despre crearea
focarului excitabilitii optime. Dac, ins, elevul a continuat s rezolve problema,
totodat a cheltuit pentru aceasta nu o singur zi, putem vorbi despre un focar mult
sau mai puin stabil al excitabilitii optime. Prin urmare, imaginile, gndurile purttorii scopului aciunii - sunt legate cu focarul excitabilitii optime, care este o
parte a mecanismului fiziologic al regulrii volitive. Nu putem s nu subliniem
importana deosebit a formaiei reticulare in cadrul mecanismului general al
regulrii volitive a comportrii. n prezent e unanim recunoscut c informaia
reticular este un fel de filtru, care selecteaz unele impulsuri ce duc la scoar i le
selecteaz pe altele, care nu au o importan vita1. Formaia reticular ca i cum
cerne aceste impulsuri. E unanim recunoscut de asemenea c formaia reticular
constituie un fel de acumulator i panou de comand n ceea ce privete asigurarea
energetici a scoarei. Focarul excitaiei optime care exist n scoar necesit sporirea
continu a asigurrii energetice. Omul poate manifesta o mare energie la efectuarea
unei anumite munci, poate nzui ndelungat spre scop, ntruct formaia reticular
menine n permanen focarul excitabilitii optime, l asigur cu energie. Formaia
reticular, ns, nu trebuie identificat cu activitatea ntregii scoare.
P. K. Anohin a naintat noiunea acceptorul aciunii. Esena ei const n faptul c
procesele nervoase ca i cum depesc evoluia evenimentelor exterioare. Pe baza
experienei din trecut omul anticipeaz, prevede influenele viitoare asupra sistemului
nervos. Pe baza semnalului n creier se restabilete ntregul complex al legturilor
nervoase, ntregul sistem de asociaii, elaborat prin repetarea fcut de mai multe ori.
Tezele, naintate de P. K. Anohin, aprofundeaz i lrgesc reprezentrile noastre
despre mecanismul regulrii volitive a comportrii. La om mecanismul anticiprii
aciunii reale e incomparabil mai bun dect la animale. La om se restabilete sistemul
asociaiilor pe baza excitantului minim i foarte ndeprtat dup coninut (cuvntului,
obiectului, nsuirii lui etc.). Astfel, comportarea dirijat in mod contient este un
rezultat al interaciunii multor procese fiziologice cerebrale extrem de complicate,
precum i al influenei mediului nconjscopului, precum i a obstacolelor, Analiza
Analiza aciunii volitive complicate Voina omului se manifest n aciuni, fapte,

realizate cu un scop trasat din timp. Totui, asemenea aciuni, ca mersul, numratul
oral in limitele tablei nmulirii, comunicarea verbal cu cei apropiai, cu rudele . a.
m. d. nu sunt specific volitive. Aceste aciuni sunt orientate spre un anumit scop, ns
momentul greutilor, prin prezenta a unui fel de ncordri, trite n cursul realizrii
lor. Se obinuiete a distinge aciunile volitive simple i complicate. Cele simple, de
regul, au dou verigi - punerea scopului i realizarea. In ele o verig urmeaz dup
alta imediat, fr de verigi intermediare. In aciunea volitiv complicat sunt
conturate clar trei verigi - contientizarea scopului, planificarea i realizarea. S
examinm aciunea volitiv complicat pentru a clarifica. esena psihologic a voinei
omului.
Contientizarea scopului. Motivele comportrii omului sunt variate. Ele pot fi
trebuine materiale - foamea, setea, necesitatea de aer, de mbrcminte - i spirituale
- comunicarea cu ali oameni, nsuirea cunotinelor. Trebuina ce ia natere se
reflect n contiina omului sub form de atracie vag, nedefinit. Acest lucru e
condiionat de faptul c trebuina e inclus insuficient n sistemul de cunotine ale
omului. Pe msura creterii trebuinei i contientizrii ei atracia se transform n
dorin. A dori ceva nseamn a fi n stare s exprimi (s scrii, s-i spui cuiva sau
siei), ce anume te nelinitete, ce necesitate exist i prin ce poate ea fi satisfcut.
Dorina este coninutul ce exist ideal al trebuinei. Dorina se poate dovedi a fi motiv
pentru aciune. De exemplu, ntr-o zi de var cu ari, aflndu-se la razele
dogoritoare ale soarelui, omului i-i sete: i-i uscat n gur, simte o slbiciune fizic. In
acelai timp n contiin apar anumite imagini, gnduri despre umbr, despre un
izvor cu ap. In cazul de fa omul i d seama de faptul ce l nelinitete, ce
necesitate el ncearc i cum poate fi satisfcut aceast necesitate. A dori nc nu
nseamn a aciona. Dei n dorin e reflectat coninutul trebuinei, ea nu dispune de
eficient, de elementul activ. Omul poate s doreasc multe, ns aceasta nu nseamn
c el acioneaz sau va aciona n toate direciile. Astfel, a dori ceva nseamn, nainte
de toate, a ti ce te determin la aciune. Totui, nu se poate pune semnul egalitii
intre dorin si cunoaterea n general. Nu orice cunoatere se transform n dorin,
ns orice dorin e o cunoatere. nainte ca dorina s se transforme ntr-un motiv
nemijlocit al comportrii, iar apoi n scop ea e apreciat de ctre om. n cursul
aprecierii noi aducem argumente pro i contra. Noi ca i cum privim n urm, ne
gndim nc o dat ce ne determin totui pe noi s schim scopul dat, care sunt
dorinele noastre. Noi cntrim condiiile, care ajut sau mpiedic realizrii scopului,
imaginar o lum nainte anticipm n gnd rezultatul realizrii deciziei. Cu alte
cuvinte, se desfoar o munc ncordat a gndirii privind alegerea i fundamentarea
dorinelor. Bunoar elevul preadolescent afl c amicul su particip la activitatea
cercului fotografilor amatori. La elev apare o dorin analog - de asemenea s se
nvee a fotografia. Aceast dorin el o motiveaz n felul urmtor: Victor se nva
a fotografia, am s m nv i eu. Biatul se gndete: Am s m nv a fotografia,
am s plec la bunica la ar. Acolo am s fotografiez casa, vaca, am s m duc la
pdure, am s fac poze ale psrilor. Dar pe loc l strfulger gndul: N-am aparat
de fotografiat. Fie, l voi ruga pe tticu s-mi cumpere unul. Dar dac nu-mi va
cumpra? Voi colecta i voi preda maculatur. Voi aduna astfel bani i-mi voi

cumpra un aparat de fotografiat. n acest exemplu se manifest distinct unele

motive, pe care elevul le nainteaz pentru aprarea scopului activitii - s se nvee a
fotografia. Adeseori se ciocnesc motive incompatibile. Ciocnirea imboldurilor opuse,
care nu coincid, ntre care urmeaz a se face alegerea, se numete 1upta motivelor. La
acelai preadolescent, dup vizionarea spectacolului montat de colectivul dramatic
din scoal, apare dorina de a participa la cercul dramatic. Circumstanele se
aranjeaz n aa fel, nct el trebuie s aleag: cercul de fotoamatori sau cel dramatic.
La elev apare o dificultate interioar. ncepe lupta motivelor. El ncearc o ncordare.
Lupta motivelor i ncordarea legat de ea se nsprete n mod deosebit. n cazurile
cnd trebuie s se aleag ntre argumentele raiunii i sentiment, ntre motivele de
ordin personal i motivele, legate de trebuinele i interesele societii. Deosebit de
ncordat decurge lupta motivelor i luarea deciziilor. n cazul situaiilor conflictuale,
care apar la etapele de cotitur ale vieii omului. Astfel, lupta motivelor, pe de o parte,
servete drept indiciu al aptitudinii omului de a stabili legturi, de a nelege, a alege
dorinele, condiionate de motive supreme, i a le transforma n scop. Pe de alt parte,
lupta motivelor demonstreaz aptitudinile omului de a-i aduna puterile, de a depune
eforturi, aptitudinile de a purta rspundere pentru consecinele, legate de realizarea
sau nerealizarea scopului schiat, adic de a manifesta voin. In lupta motivelor se
manifest intr-o mare msur voina omului, ins acesta nu e indiciul lui exclusiv. In
cursul luptei motivelor se contureaz scopul activitii, ceea ce se exprim definitiv n
luarea deciziei.
A lua decizia nseamn a delimita o dorin de altele i astfel a crea chipul ideal al
scopului. Decizia luat se contureaz de obicei ntr-o fraz concis Voi proceda
astfel, E hotrt: procedm astfel, Ne oprim la urmtoarea decizie s. a. m. d.
Dup luarea deciziei, de regul, slbete intensitatea care a nsoit lupta motivelor.
Omul simte o uurare deplin, dac decizia luat corespunde dorinelor, intereselor
lui. Mai mult dect att, n acest caz el triete sentimentul satisfaciei, bucuriei. Dar
uurarea vine i atunci, cnd decizia care se ia nu corespunde intru totul cu dorinele
i nzuinele omului, cnd nu exist o armonie deplin cu coninutul scopului. n
acest caz nsui faptul lurii deciziei reduce ncordarea.
Planificarea. n cadrul complicatei aciuni volitive dup luarea deciziei urmeaz
planificarea cilor de realizare a sarcinii trasate. Ce-i drept, uneori modalitile de
realizare a deciziei se schieaz n linii mari paralel cu conturarea scopului i ca i
cum apar din el. Dar i n aceste mprejurri elaborarea lor detaliat are loc nemijlocit
nainte de activitatea practic. La alegerea mijloacelor, ca i la alegerea a nsui
scopului, sunt posibile greuti, trite sub form de ncordare. Pe de o parte, greutile
apar din cauz c unele ci i mijloace de realizare a scopului par a fi simple, ns nu
corespund normelor morale, pricinuiesc daune altor oameni. Pe de alt parte, unele
ci pot fi grele, pot necesita un mare consum de energie, ns nu contravin normelor
morale, nu apeleaz la cinstea i contiina omului, cu alte cuvinte, ncordarea Cn
ultim instan - la scop. Renunarea la activitatea practic nu e ntotdeauna un
indiciu al lipsei de voin a personalitii. Dac omul nceteaz nzuina spre scop din
cauza nedorinei, incapacitii de a face fa ncordrii aprute sau i oprete
activitatea practic fr vreun motiv destul de serios - acesta e un indiciu al

slbiciunii voinei. Dac, ns, omul are motive serioase pentru a-i opri nzuina spre
scop nu-1 putem caracteriza drept lipsit de voin. Apare ntrebarea: oare motivul
ntotdeauna e legat in mod univoc cu aciunea din exterior? Dup cum arat
cercetrile efectuate de V. S. Selivanova, ntre ele pot fi nu numai corespunderi, ci i
contradicii. Autorul distinge patru tipuri principale de fapte volitive: 1. Motivele
morale pozitive se realizeaz n fapte identice. 2. Motivele negative n plan moral
(imoral) genereaz i fapte imorale. 3. Omul pornete de la motive pozitive, ns din
anumite cauze (nepriceperea de a-i stima pe ali oameni i prerile lor etc.) svrete
aciuni imorale. 4. Motivele negative de dragul scopurilor negative se mascheaz prin
aciuni n aparen pozitive.
Efortul volitiv. Actul volitiv se produce la o ncordare mai mare sau mai mic. Acesta
e aa-numitul efort volitiv. El se caracterizeaz prin cantitatea de energie, consumat
la realizarea aciunii bine orientate sau la abinerea de la ea. De exemplu, un elev nu
are nevoie de o energie mare pentru a purcede la efectuarea temei pe acas la
matematic i a o termina, altul are trebuie s munceasc, s transpire pentru a
putea face fat teme respective. i n primul, i n al doilea caz efortul e necesar, ns
intensitatea lui va fi diferit. Gradul diferit al efortului volitiv poate s se manifeste i
la aceeai personalitate, deoarece ea nu e pregtit i predispus n mod egal pentru
toate ocupaiile. Efortul volitiv strbate toate verigile actului volitiv: contientizarea
scopului, luarea deciziei, alegerea modalitilor i realizarea practic a deciziei. El,
ns, apare n legtur cu greutile. Piedicile, reflectndu-se n contiin, genereaz
starea de ncordare, de care se poate de debarasat fie renunnd la nvingerea
piedicilor, fie la stop, fie pe calea efortului volitiv depindu-le in activitatea practic.
Greutile nu ntotdeauna provoac ncordarea i efortul volitiv adecvate. Uneori
piedica, obiectiv nensemnat, genereaz o mare ncordare i necesit un efort volitiv
considerabil. De exemplu, copilul se sfiiete s plece la cunoscui dup un obiect
necesar. Aciunea ca atare e relativ simpl. Ea e ntru totul accesibil, ns necesit un
efort considerabil pentru a depi bariera psihologic a sentimentului de jen i a
tririi, barier legat de apropiata ntlnire, convorbire, de posibilul refuz. n acest caz
trirea subiectiv a greutilor nu corespunde obstacolelor reale. Dup cum
demonstreaz cercetrile psihologice, intensitatea efortului volitiv, stabilitatea lui
depind de un ir de circumstane. nainte de toate, trebuie s indicm asupra
concepiei despre lume, orientarea politic a personalitii i semnificaia social a
sarcinilor pe care ea le realizeaz. Legtura acestor elemente cu efortul volitiv e
direct. Un factor important este stabilitatea moral a personalitii. Astfel, la omul cu
simul rspunderii putem observa un grad nalt a1ncorrii volitive. i eficiena
maxim a forelor si energiei n nzuina spre scop. Omul lipsit de rspundere n
majoritatea cazurilor nu e apt de ncordare. n continuare trebuie s indicm i la un
aa factor, ca orientarea cu referin la activitate i la rezultatul ei. Orientarea la
,,cumva nu creeaz efortul volitiv. Orientarea la ,,calitatea maxim provoac
ncordare. Efortul volitiv, dup cum s-a subliniat, ia natere i crete pe msura
apariiei i sporirii greutilor, ncordrilor. Totui, uneori omului i este greu s
nceap aciunea. Ele se zbate n chingile ndoielii. n asemenea cazuri e util a folosi
vreun semnal. Astfel, sportivul se include n lupta competitiv numrnd el singur

pn la trei, ridic mna, i d sie comanda. Regularea contient i meninerea

efortului volitiv se nfptuiete cu ajutorul vorbirii exterioare i interioare. Omul i
d siei sfaturi, ordine, se stimuleaz, se autoncuviineaz. Asemenea fraze ca ,,,mai
ndrzne, , ,, nu te sfii , ,,nu-ti pierde curajul , ,,nc puin sunt cunoscute de
fiecare. Cci pe ele le pronun omul, adresndu-se siei n cele mai grele minute, n
minutele ncordrii volitive supreme. Astfel, analiza aciunii volitive complicate
demonstreaz c primele dou verigi snt pregtitoare. La formarea programelor
particip multe procese psihice, ns importana hotrtoare o are gndirea. Partea
executiv a aciunii volitive e legat cu priceperile i deprinderile, aptitudinile
organizatorice. Atunci cnd se ntlnesc greuti un rol activ i asum din nou
gndirea. nvingerea greutilor este, nainte de toate, soluionarea problemei - pe ce
cale s se mearg acum. n procesul realizrii se manifest efortul volitiv, necesar n
mod deosebit pentru depirea oboselii sau a piedicilor din exterior. Aciunile volitive
complicate se manifest cel mai des n intervale mari de timp. Totui, nu snt rare
cazurile cnd trebuie s svrim fapte, extrem de limitate de timp. Atunci claritatea
verigilor aciunii volitive se terge. Ele ca i cum snt unite ntr-un tot ntreg.
Contientizarea scopului, luarea deciziei, gsirea modalitilor de atingere a scopului
au loc pe fundalul activitii practice. La prima vedere se pare c ntreaga munc
intelectual are loc paralel cu cea fizic. Dar aceasta nu e aa. n aciunea volitiv
contient imaginea, gndul, fie pentru o clip, preced partea executiv. Organele
motorii realizeaz ceea ce s-a reflectat n contiin i s-a transmis pe cale asociativ
n zona motorie a scoarei encefalului. n continuare micarea (n special cea
obinuit poate avea loc deja fr un control sporit din partea contiinei. n contiin
se formeaz noi legturi, ia natere un nou coninut, care la rndul su se transmite n
organele motorii. i aa pn la realizarea deplin a programei (scopului). Aciunile,
ndeplinite n intervale restrnse de timp, intensific activitatea psihic a omului,
mrete ncordare muscular, sporesc tonusul general al lucrului organismului.
Regularea volitiv n aceste cazuri are rolul hotrtor. Mai sus a fost analizat
aciunea volitiv complicat, care e chibzuit de omul nsui de la bun nceput i pn
la sfrit. Totui, n viaa de toate zilele omul svrete fapte, iniiatorul crora snt
ali oameni. De exemplu, militarii execut ordinele ce includ scopurile i modalitile
de realizare a lor. nvtorul la lecie le d tem elevilor, tot el indic i cile, ordinea
efecturii ei. Muncitorul la uzin se conduce de tehnica securitii, n care se enumer
ce se poate i ce nu se poate face lng agregat sau strung. n toate aceste cazuri se
reglementeaz scopurile, modalitile realizrii lor, sau i una, i alta. La omul ce se
afl ntr-o asemenea situaie actul volitiv deplin independent nu exist. Totui, aceasta
nu nseamn c el se transform ntr-un automat lipsit de voin, ntr-un executor
supus. n colectivul bine organizat iniiativa personalitii, posibilitile ei creatoare
niciodat nu snt nbuite i n limitele sarcinii rmne loc pentru comportarea
volitiv. Executnd ordinul propunerea, recomandarea, omul nu se lipsete de
ncordarea interioar, iar prin urmare i de efortul volitiv. Ostaul, ce merge n atac
asupra dumanului, aviatorul ce intr n lupt cu avionul inamicului, muncitorul ce
ndeplinete sarcina de plan, sau elevul ce nsuete un material didactic complicat,
fiecare dintre ei n felul su manifest voin, dei ndeplinete nsrcinrile cuiva. In
acest caz efortul volitiv se transfer dintr-o etap n alta, se concentreaz n acea parte

a aciunii, unde personalitatea manifest ntr-o msur mai-mare independen. La

executarea ordinului, efectuarea temei apar greuti interioare (nedorin, emoii
negative . a.), care de asemenea se cer a fi supuse regulrii volitive. n afar de
aceasta, omul poart rspundere pentru ndeplinirea sarcinii. El trebuie s prezinte
darea de seam n ceea ce privete calitatea, oportunitatea efecturii lucrului i ali
indicatori. Aceasta de asemenea creeaz ncordare, genereaz efortul volitiv.
nsuirile volitive a personalitii Baza ideologic a nsuirilor volitive ale
personalitii. Din copilrie omul realizeaz aciuni i svrete fapte, care ntr-o
msur sau alta snt regulate de voin. Practica de via consolideaz regularea
aciunilor sub forma de nsuiri volitive ale personalitii. Aceste nsuiri, pe lng
alte particulariti ale personalitii, formeaz stilul comportrii omului. Dar omul
aparte nu e izolat de ali oameni. El e membru al societii, reprezentant al unei
anumite clase, care i are ideologia sa, morala, - obiceiurile i tradiiile sale. n
activitatea practic personalitatea se conduce, de trebuinele, interesele, precum i de
ideile personale, normele, de tradiiile oamenilor, n mijlocul crora el triete.
Ideologia, exprimat n concepia despre lume, morala i tradiiile ce domin n
societate, e o baz larg, pe care apar aciuni i fapte concrete ale omului. Aadar,
ideologia e direcia general a dezvoltrii i educrii nsuirilor volitive ale omului.
Totodat, exist circumstane concrete de via ale fiecrui om: asigurarea material,
anumite relaii reciproce n familie, influenele educative, predispoziiile nnscute.
Contopindu-se cu condiiile generale ntr-un flux unic, aceste condiii concrete
creeaz mediul pentru formarea nsuirilor volitive ale personalitii. S examinm
principalele nsuiri volitive ale personalitii. Perseverena n atingerea scopului.
nsuirea volitiv a personalitii, care se manifest n priceperea de a pune i a atinge
scopuri cu semnificaie social, se numete perseveren n atingerea scopului. Omul
perseverent n alegerea scopului nu-i risipete energia pentru lucruri de nimic, el
nelege necesitile i interesele societii i n corespundere cu ele schieaz scopuri,
care reflect aceste necesiti i interese. Personalitatea perseverent n atingerea
scopului i are de asemenea scopuri personale distincte, clare. Totodat, scopurile
obteti i cele personale se mbin armonios, se contopesc ntr-un tot ntreg. Luptnd
pentru realizarea scopurilor personale, omul perseverent n atingerea scopului lupt
totodat pentru atingerea scopurilor obteti realiznd sarcinile obteti, el
nfptuiete realizarea celor personale. Omul perseverent n atingerea scopului e un
obsedat (n sensul cel mai pozitiv al acestui cuvnt). El tie precis pentru ce lupt,
ncotro merge. Claritatea scopului - iat principalul merit al omului perseverent. La
unii oameni perseverena n atingerea scopului ia o direcie individualizat. Ei la fel
schieaz scopuri clare. Dar, coninutul lor reflect numai trebuinele i interesele
personale. Aciunile, care se manifest pe baza unor astfel de scopuri, nu au deloc sau
au o important social foarte mic. Fermitatea. nsuirea volitiv a personalitii ce
se manifest n alegerea rapid i bine gndit a scopului, determinarea modalitilor
de atingere a lui, se numete fermitate. Omul ferm cumpnete multilateral i profund
scopurile aciunii i modalitile realizrii ei, nelege importana deciziei ce se ia, i
d seama de urmrile posibile. La prima vedere s-ar prea c omul ferm i alege
scopul uor i liber. Aceasta ins nu e aa. Omul ferm de asemenea ncearc o lupt

interioar chinuitoare, complicat, ciocnirea motivelor opuse, triri emoionale.

Totui, atunci cnd e necesar el se las de toate ezitrile i se oprete ferm la un scop
sau la un mijloc de realizare a lui, care sunt prielnice ntr-o msur mai mare n
condiiile date. Fermitatea e o nsuire a personalitii care mrturisete despre nivelul
nalt al dezvoltrii voinei. Deosebit de distinct se manifest fermitatea in momentul
schimbrii scopului, precum i la realizarea deciziei iniiate. Nu pentru toi e
caracteristic fermitatea de un nivel nalt. ntlnim oameni, la care e evident c
aceast. calitate lipsete. Ei se gndesc ndelung i chinuitor cum s procedeze, se
ndoiesc de justeea deciziei pe care urmeaz s-o ia, se tem de urmrile deciziei nsi
i de rezultatul realizrii ei. Dedublarea gndurilor, sentimentelor constituie o
particularitate caracteristic a omului nehotrt. Lui nu-i ajung fore pentru a nvinge
gndurile i sentimentele contradictorii, a le orienta ntr-o anumit albie. Toate
acestea duc la faptul c omul pierde timpul, iar apoi, cnd totui se pomenete n faa
necesitii de a face alegerea, se oprete la primul scop ntlnit, care e poate cel mai
ru. Nehotrrea se manifest i n aceea c omul, fr a se prea gndi, fr a
cumpni ia o decizie pripit. n acest caz el se grbete s se debaraseze de starea de
ncordare ce-i este neplcut, stare ce nsoete alegerea scopului. Perseverenta.
nsuirea volitiv a calitii, care se manifesta n aptitudinea de a dirija i controla
comportarea timp ndelungat n corespundere cu scopul schiat, se numete
perseveren. Omul, care poseda aceast nsuire volitiv, ine n contiin
permanent sarcina schiat i i organizeaz comportarea astfel, incit s apropie
realizarea ei. Omul perseverent apreciaz just atmosfera, gsete n ea ceea ce ajut la
atingerea scopului. EI nu numai c folosete mprejurrile ce s-au statornici, ci i el
nsui le formeaz. Omul perseverent poate, temporar, s nceteze micarea spre scop,
ns face aceasta pentru ca ulterior, n condiii mai prielnice, s mearg mai departe.
EI nu se oprete n faa insucceselor, nu cedeaz n faa sentimentului de ndoial ce a
aprut, reprourilor, iar uneori i mpotrivirii din partea altor oameni. El i
mobilizeaz din nou i din nou forele sale psihice i fizice, pentru a ncerca din nou
s realizeze cele schiate. In via noi adesea ntlnim oameni, la care perseverenta ca
i cum nepenete la un nivel jos. Astfel de oameni pot fi detepi i chiar talentai,
ns a-i dirija timp ndelungat comportarea n condiii mult sau mai puin complicate
sau la ntlnirea cu primele greuti ei nu snt n stare. Lor le pare c piedicile ce au
aprut sunt de netrecut, i de aceea nu face s se foreze, s piard n zadar forele.
Aceast nepricepere de a se impune s mearg spre scopul schiat duce la aceea c
decizia luat rmne nendeplinit, in timp ce ea este ntru totul dup puterile omului
i exist toate condiiile obiective pentru realizare. Exist oameni, care la prima
vedere par a fi deosebit de persevereni. Cunotina mai apropiat cu ei, ns,
demonstreaz c ei pur i simplu sunt ncpnai. Omul ncpnat recunoate doar
prerea sa, doar argumentele sale i nzuiete s se cluzeasc de ele n aciuni i
fapte, dei aceste argumente pot fi greite sau n orice caz, nu dintre cele mai bune.
ncpnarea e un neajuns de care trebuie s ne debarasm. Stpnirea de sine.
Stpnire de sine, sau cumpt e numit nsuirea volitiv a personalitii, care se
manifest n aptitudinea de a - i reine manifestrile psihice i fizice, ce mpiedic
atingerea scopului. Omul e nevoit adesea s acioneze n condiii complicate, de
exemplu ntr-o atmosfer ce amenin sntatea sau viaa, onoarea personal i cea

obteasc, demnitatea etc. Condiiile complicate ale vieii provoac o ncordare

psihic i fizic sporit. Omul reinut va alege un asemenea nivel al activismului, care
va corespunde condiiilor si va fi ndreptit de circumstane. Aceasta, la rndul su, i
va asigura succesul n realizarea scopului schiat. Stpnirea de sine e o nsuire a
personalitii, n care e exprimat i consolidat funcia de inhibiie a voinei. Drept
model de stpnire de sine excepional poate servi comportarea eroilor in timpul
rzboiului, a cosmonauilor, aviatorilor. Stpnire de sine manifest nvtorul, care
de acum pentru a cta oar explic elevului nedisciplinat caracterul nedemn al
comportrii lui. Manifest stpnire de sine si elevul, rspunznd la ofensa colegului
de clas printr-o privire dezaprobatoare calm sau printr-o vorb de duh reuit. De
obicei, n viaa de toate zilele coninutul noiunii stpnire de sine ntructva se
restrnge, noi o folosim doar ca referin la aspectul emoional al psihicului, cnd
vrem s subliniem aptitudinea omului de a-i retine emoiile i reaciile verbale i
fizice legate de ele. O asemenea restrngere se explic prin faptul c n domeniul
regulrii tririlor aceast nsuire volitiv se manifest mai pregnant, mai vizibil i de
aceea ca i cum asimileaz restul.
Independenta. nsuirea volitiv a personalitii, care se exprim n priceperea ca din
proprie iniiativ s schieze scopuri, s gseasc ci de realizare a lor i s realizeze
practic deciziile luate, se numete independen. Omul independent, fr de ajutorul
cuiva, dezvluie situaia problematic, pornind de la ea formuleaz scopul. El nu
ateapt sugestii, indicaii de la ali oameni. Mai mult dect att, el i apr activ
punctul su de vedere, interpretarea proprie a problemei, scopului i cilor de
realizare a ei. El e convins de justeea deciziei pe care o ia i lupt energic pentru
realizarea ei. La omul independent e dezvoltat puternic latura critic a contiinei.
Totui, aceasta nu nseamn c un asemenea om respinge orice propuneri, sfaturi,
indicaii. El le ia n consideraie, ns n prealabil cumpnete valoarea lor. nsuirea
voinei, care e opus independenei, va fi sugestibilitatea. Oamenii, care se deosebesc
prin sugestibilitate, nu pot din proprie iniiativ s nceap i s termine o aciune
volitiv mult sau mai puin complicat. Ei dau dovad de activism n cazul, dac
primesc indicaii, dispoziii, sfaturi. Ei se las influenai repede de ali oameni.
Gndurile, faptele altora le par lor juste. Propriile decizii i fapte, ns, ei le pun la
ndoial, nu sunt siguri de justeea i raionalitatea lor. Cu alte cuvinte, fa de
gndurile, faptele altora oamenii sugestibili au o atitudine necritic, n timp ce
gndurilor i faptelor proprii le nainteaz cerine extrem de mari.
Alte nsuiri volitive. Voina omului se caracterizeaz i prin alte nsuiri, cum sunt
ndrzneala, vitejia, brbia, drzenia, disciplina. Ele, ns, constituie ntr-o msur
considerabil o mbinare individual a calitilor volitive examinate mai sus. Dac
nsuirile capt stabilitate, ele reflect nivelul de dezvoltare a voinei personalitii.
La fiecare om sunt reprezentate toate nsuirile volitive ale personalitii, ins ele au
un nivel diferit de dezvoltare. ntlnim oameni care se disting prin fermitate. Ei lupt
eu o perseveren excepional pentru transpunerea n via a deciziilor lor. Se pare c
eforturile i energia lor nu au limit. Ei nceteaz nzuina spre scop numai dup
atingerea lui sau convingndu-se n mod absolut de imposibilitatea realizrii deciziei

luate. La fel de nalt pot fi dezvoltate independena i stpnirea de sine. Oamenii cu

nivel nalt de dezvoltare a unor anumite nsuiri volitive sunt numii pe bun dreptate
oameni eu voin de fier. Dar adeseori se ntlnesc oameni, la care e dezvoltat doar o
anumit nsuire, pe cnd celelalte se dovedesc a fi la un nivel jos.

Definitie
Voina se poate defini ca un proces psihic apartinind sferei superioare a fiintei
umane care consta in actiuni de focalizare a energiei psiho-mentale si nervoase
pentru a depasi obstacolele intilnite si a realiza planurile stabilite anterior.
Schopenhauer este considerat filozoful Vointei. Pentru el vointa nu este numai una
psihologic individuala ci si un principiu metafizic universal, aspatial, necauzat si
atemporal. Adevarata fiinta umana se identifica in vointa care este esentiala in
cadrul dezvoltarii personale, ea reda puterea de a transforma intentia in actiune.
Vointa nu poate fi mentinuta in plina capacitate la nesfirsit fiind de obicei
temporara dar daca exista un interes afectiv pentru actiunea in care vointa este
mobilizata ea poate fi mentinuta un timp mai indelungat la cote maxime.
Dup alt autor, vointa este o forma superioara de reglaj psihic, constand in activarea
si concentrarea energiei psiho-nervoase (generate de afectivitate, motivatie), in
vederea depasirii obstacolelor si atingerii scopurilor constient stabilite.
Vointa reflecta obstacolul care se interpune in calea atingerii scopului propus. Din
punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica nici cu un obiect sau
fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de om in desfasurarea
unei activitati, ci reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si conditiile
obiective ale acelei activitati. De aceea, una si aceeasi piedica obiectiva poate fi un
obstacol mic pentru o persoana si unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroasa,
corecta, adecvata a obstacolului este destul de greu de realizat, aparand frecvent
cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele subevaluarii sau
supraevaluarii sunt diverse: experienta succesului si a esecului, tipul de
personalitate etc.
Functii. Functia specifica a vointei este cea de autoreglaj constient realizat prin
mijloace verbale. Rolul vointei in viata psihica vizeaza implicarea acestui proces in
coordonarea, reglarea tuturor actiunilor constiente ale omului. Vointa confera
constiintei dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale.
Structuri operatorii. Vointa este singurul proces reglator care dispune de structuri
operatorii, datorita faptului ca este un proces psihic dobandit, care se dezvolta in
stransa legatura cu gandirea, limbajul si imaginatia. Structurile operatorii ale
vointei se regasesc in fazele actului voluntar si sunt preluate mai ales din sfera
gandirii: se selecteaza un motiv, se analizeaza, se evalueaza consecintele, se
delibereaza, se adopta decizii etc. Daca gandirea poate fi apreciata drept un proces
cognitiv decizional, vointa poate fi apreciata drept un proces decizional cognitiv.

Produs. Finalitatea subiectiv comportamentala a vointei este efortul voluntar.

Efortul voluntar este o mobilizare de resurse fizice, emotionale, intelectuale, prin
intermediul energiei nervoase. Intre obstacol si efortul voluntar exista o anumita
concordanta, care rezulta din experienta confruntarii cu obstacole sau situatii
asemanatoare. Aceasta experienta se poate castiga in mod nemijlocit, dar si intr-o
maniera mijlocita, prin invatare, educatie, imitatie. Resursele de efort voluntar nu
sunt nelimitate, ci depind de energia nervoasa. De aceea, oamenii invata sa utilizeze
efortul voluntar intr-o maniera eficienta, economica .

Bazele fiziologice ale voinei.

Bazele fiziologice ale vointei.
Mecanismele fiziologice ale activismului volitiv pot fi prezentate n felul urmator.
In partea parietala a scoartei emisferelor mari e situata zona motorie. Ea e legata cu
toate sectoarele scoartei, inclusiv cu terminatiile corticale ale tuturor analizatorilor.
Aceasta legatura ofera posibilitatea ca excitatia, care a aparut ntr-un anumit sector
al scoartei, sa atinga zona motorie si sa provoace n ea un proces analog. Bunaoara,
excitatia din terminatia corticala a analizatorului vizual se transmite n zona
motorie si provoaca excitarea acesteia. Informatia din analizator, care a sosit n
zona motorie, serveste drept un fel de semnal de pornire al reactiei motorii. Zona
motorie se afla sub "tirul" permanent al informatiei din terminatiile corticale ale
analizatorilor. Capatnd informatia, celulele motorii pot transmite n orice moment
ordinul cu privire la miscare.
Astfel, legatura zonei motorii a scoartei cu alte sectoare ale creierului constituie
premisa miscarilor si actiunilor constiente ale omului. Totusi, aceasta legatura nu
epuizeaza ntregul mecanism al comportarii volitive. In asemenea caz e prezentata
calea elementara de trecere a informatiei din analizator n sectorul motor al scoartei
creierului si de transformare posibila a acestei informatii n miscare. Omului, insa,
i este proprie aptitudinea de a, acumula informatie si a actiona pe baza ei. Mai mult
dect att, el e apt a generaliza datele, cunostintele capatate dinafara. Aceasta, dupa
cum se stie, se obtine cu ajutorul celui de-al doilea sistem de semnalizare.
Legaturile celui de-al doilea sistem se includ n sistemul general al legaturilor
scoartei encefalului si complica incomparabil activitatea lui. Simplificnd
ntructva complicatul mozaic cerebral al legaturilor permanente si temporare
putem recunoaste ca legaturile celui de-al doilea sistem constituie ca si cum o
veriga intermediara dintre terminatiile analizatorilor si zona motorie a creierului.
Pe baza legaturilor celui de-al doilea sistem se realizeaza n ntreaga regulare
constienta si rationala a comportarii omului, are loc alegerea locului, timpului,
caracterului, modalitatii, intensitatii actiunii la realizarea informatiei capatate.

Excitantii celui deal doilea sistem de semnalizare activizeaza nu numai partea

motorie a comportarii omului, ele sunt un semnal pentru nceperea multor procese
psihice: gndirii, imaginatiei, memoriei, reguleaza atentia, provoaca sentimente. Cu
ajutorul vorbirii se actualizeaza si se reguleaza ntreaga activitate constienta a
omului. Legaturile celui de-al doilea sistem au un rol hotartor pentru functia de
inhibitie a vointei, pentru retinerea miscarilor, a actiunilor.
Astfel legaturile celui de-al doilea sistem schimba directia miscarii informatiei din
analizatori n zona motorie. Aceasta informatie merge pe o cale foarte complicata.
Avea perfecta dreptate 1. P. Pavlov cnd scria ca spontanietatea miscarilor este un
rezultat al muncii sumare a ntregii scoarte a encefalului.
Vointa, ca aspect regulator al constiintei, are natura reflex conditionata. Pe baza
legaturii nervoase temporare se statornicesc si se consolideaza cele mai variate
asociatii si sistemele lor, ceea ce, la rndul sau, creeaza conditii pentru orientarea
spre un anumit scop a comportarii.
Creierul primeste n permanenta date despre aceea cum si ce se nfaptuieste n
fiecare moment dat. Aceste date se includ imediat n programa de actiuni deja
elaborata. Daca actiunile sunt in corelatie cu programa trasata din timp, n acest,
caz nu se introduc nici un fel de schimbari n decursul actiunii. Daca, nsa, sosesc
date ce nu corespund programei create n scoarta cerebra1a, atunci se schimba fie
activitatea practica, fie programa prealabila. Astfel, acest mecanism specific de
confruntare "sta la straja" corespunderii dintre programa si actiune, care se
desfasoara pe baza ei.
Dupa cum demonstreaza cercetarile, o importanta deosebita n nfaptuirea regularii
volitive o au lobii frontali ai scoartei cerebrale. Anume n ei are loc confruntarea
rezultatului ce s-a obtinut in fiecare moment dat cu programa ntocmita in prealabil
a scopului. Lezarea lobilor frontali duce la abulie (lipsa patologica de vointa).
Natura reflexa a reglarii volitive a comportarii presupune, crearea n scoarta
cerebrala a focarului excitabilitatii optime. Focarul excitabilitatii optime este
focarul de lucru din scoarta. Daca elevul efectueaza un exercitiu fizic, focarul
excitabilitatii optime se situeaza, probabil, undeva n zona motorie a scoartei. Daca,
insa, elevul examineaza exponatele unei expozitii, am putea presupune prezenta
unui asemenea focar n zona vizuala.
Focarul excitabilitatii optime, nsa, poate fi provocat nu numai de excitantul care
actioneaza in momentul respectiv. El se formeaza si pe baza influentelor capatate
mai nainte. De exemplu, elevul a citit n ziar o problema de concurs. La nceput
aceasta problema era, ca sa zicem asa, un excitant de o singura data. Venind acasa,
elevul a nceput sa mediteze asupra problemei, a ncercat s-o rezolve. Aceasta deja
marturiseste despre crearea focarului excitabilitatii optime. Daca, insa, elevul a

continuat sa rezolve problema, totodata a cheltuit pentru aceasta nu o singura zi,

putem vorbi despre un focar mult sau mai putin stabil al excitabilitatii optime.
Prin urmare, imaginile, gndurile - purtatorii scopului actiunii - sunt legate cu
focarul excitabilitatii optime, care este o parte a mecanismului fiziologic al regularii
volitive.
Nu putem sa nu subliniem importanta deosebita a formatiei reticulare in cadrul
mecanismului general al regularii volitive a comportarii. n prezent e unanim
recunoscut ca informatia reticulara este un fel de filtru, care selecteaza unele
impulsuri ce duc la scoarta si le selecteaza pe altele, care nu au o importanta vita1a.
Formatia reticulara ca si cum cerne aceste impulsuri. E unanim recunoscut de
asemenea ca formatia reticulara constituie un fel de acumulator si panou de
comanda n ceea ce priveste asigurarea energetici a scoartei.
Focarul excitatiei optime care exista n scoarta necesita sporirea continua a
asigurarii energetice. Omul poate manifesta o mare energie la efectuarea unei
anumite munci, poate nazui ndelungat spre scop, ntruct formatia reticulara
mentine n permanenta focarul excitabilitatii optime, l asigura cu energie. Formatia
reticulara, nsa, nu trebuie identificata cu activitatea ntregii scoarte.
P. K. Anohin a naintat notiunea acceptorul actiunii. Esenta ei consta n faptul ca
procesele nervoase ca si cum depasesc evolutia evenimentelor exterioare. Pe baza
experientei din trecut omul anticipeaza, prevede influentele viitoare asupra
sistemului nervos. Pe baza semnalului n creier se restabileste ntregul complex al
legaturilor nervoase, ntregul sistem de asociatii, elaborat prin repetarea facuta de
mai multe ori.
Tezele, naintate de P. K. Anohin, aprofundeaza si largesc reprezentarile noastre
despre mecanismul regularii volitive a comportarii. La om mecanismul anticiparii
actiunii reale e incomparabil mai bun dect la animale. La om se restabileste
sistemul asociatiilor pe baza excitantului minim si foarte ndepartat dupa continut
(cuvntului, obiectului, nsusirii lui etc.).
Astfel, comportarea dirijata in mod constient este un rezultat al interactiunii multor
procese fiziologice cerebrale extrem de complicate, precum si al influentei
mediului nconjurator.Structura si fazele actelor voluntare. n capitolul despre
activitatea umana s-a aratat ca aceasta are o structura foarte complexa n care se pot
identifica variate actiuni. Printre acestea, actiunile voluntare au cea mai mare
importanta in conducerea si reglarea ei pna la finalizare. Actiunile voluntare pot fi
mai simple si de structura si de durata, mai ales cnd obstacolele sunt minime, de
exemplu atunci cnd o explicatie o cauti n dictionar. Ele pot fi complexe si de
lunga durata cnd apar multe piedici si cnd omul nu are experienta depasirii lor, ca
n cazul pregatirii unui concurs de admitere.

n actiunile voluntare, complexe sau de durata pot fi cu usurinta desprinse anumite

momente sau faze n care reglajul voluntar se confrunta cu un anumit specific si n
mod diferit.
Prima faza a actiunilor voluntare consta n actualizarea unor motive care genereaza
anumite scopuri si orientarea preliminara spre ele. n primul moment al acestei
faze, reglajul voluntar este abia la nceput si se manifesta doar ca orientare facuta
pe baza legaturii dintre motiv si scop. nsa numai att nu-i suficient pentru o
actiune voluntara. Daca de parcurge doar acest moment se ramne numai la o
dorinta. Trebuie sa apara apoi si intentia de a realiza acel scop, care este, de obicei,
formulata verbal, prin mecanismele limbajului interior si care este sustinuta de
cercetarea modalitatilor concrete de desfasurare a actiunilor. Un al treilea moment,
dupa formularea intentiei, se construieste planul mintal al rezolvarii actiunii. n
actiunile simple, acest al treilea moment poate fi urmat de executia efectiva.
A doua faza a actiunilor voluntare este lupta motivelor, generata de aparitia mai
multor motive si aferente lor, mai multe scopuri. Unele pot fi atragatoare pentru ca
realizarea lor aduce satisfactii imediate, dar de fapt nu sunt prea valoroase pentru
persoana. Altele sunt mai putin tentante, prin rezultatele lor imediate, dar sunt
importante pentru viitor. n aceste conditii, reglajul voluntar se manifesta, cu
precadere, ca deliberare n vederea alegerii. Deliberarea implica efort suplimentar
de cunoastere a conditiilor de mplinire a motivelor, de analiza constienta a
urmarilor lor, de evaluare a acestora.
A treia faza este luarea hotarrii, care reprezinta urmarea unei decizii. Aceasta
nseamna alegerea unui motiv si scop si inhibarea, amnarea celorlalte, pe aceasta
baza putndu-se asigura concentrarea energiei psihonervoase n vederea realizarii
scopului. Momentul deciziei poate fi uneori, dramatic pentru ca omul nu
prelucreaza doar informatia, ci el traieste efectiv situatiile implicate in satisfacerea
unora si nesatisfacerea altora. Pe de alta parte, el se simte raspunzator fata de sine,
de rezultatele unei activitati cu sens personal si fata de altii pentru cele de interes
general. n aceste conditii, lupta motivelor este si mai dramatica si poate fi mult
prelungita n timp. Prin urmare, ea necesita un efort voluntar sustinut cu att mai
mult cu ct in actul deciziei sunt implicate si trasaturi de personalitate,cum ar fi:
nivelul de aspiratii, particularitatile temperamentale, dorinta de a avea succes si
teama de esec, sistem propriu de valori.
Persoanele cu o vointa puternica reusesc sa decida n cunostinta de cauza n
favoarea actiunilor care au o semnificatie majora personala sau sociala, chiar daca
realizarea ar necesita un mai mare efort si privarea de satisfactii imediate.
Slabiciunea vointei se poate manifesta n oscilatie ndelungata intre diferitele
motive si in incapacitatea de a lua o hotarre ferma.
Dupa ce omul a facut alegerea, care satisface cel mai bine criteriile dar si dorintele
si aspiratiile sale, el hotaraste realizarea scopului si satisfacerea acelui motiv. Planul

mintal se mbogateste, se definitiveaza si devine reperul intern al desfasurarii

respectivei activitati. Prin reglajul voluntar se va realiza o permanenta confruntare
intre ceea ce se obtine si ce s-a proiectat.
A patra faza este executarea hotarrii luate. Ea nseamna realizarea efectiva a
planului si atingerea reala a scopului. Acum omul foloseste o serie de mijloace
materiale si mintale, cum sunt cunostintele, deprinderile, priceperile. Desfasurarea
secventiala a actiunii este controlata prin confruntarea permanenta cu planul mintal
si cu conditiile practice de desfasurare, realizndu-se si modificari ale planului,
daca mprejurarile o cer. Pentru activitatile simple, executia urmeaza imediat
hotarrii. Pentru cele complexe, poate aparea un moment de pregatire intre hotarre
si executie. Este vorba att de pregatirea unor mijloace materiale, ct si de
pregatirea omului in sensul nsusirii de cunostinte, formarii de noi deprinderi,
dezvoltarea de capacitati.
Este posibil ca executia sa nu-si gaseasca nici o conditie de ndeplinire. n aceste
mprejurari este necesara amnarea ei sau nlocuirea cu ceva ce corespunde
momentului si aceasta nseamna sa se declanseze o noua actiune voluntara cu toate
momentele consemnate mai sus.
Actiunile complexe si deosebit de semnificative implica o a cincea faza: verificarea
rezultatului obtinut si formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea
viitoare. Este cazul de exemplu, al activitatilor de rezolvare a problemelor de la
oricare disciplina scolara, ca rezultatul obtinut trebuie verificat si mai ales
generalizat pentru a servi in noi situatii.
s-a pus ntrebarea in care din fazele actului voluntar se depune cel mai mare efort
de vointa. Nu exista un raspuns general la aceasta ntrebare. Un efort mare poate fi
depus in orice faza. Depinde de noutatea activitatii, de experienta persoanei, de
conditii, de circumstante. De asemenea, ntinderea in timp a fazelor poate fi foarte
diferita. Uneori importanta este luarea hotarrii si care uneori cere mai mult timp,
asa cum este in activitatea de conducere. alteori, mai in activitatea productiva, faza
executiva este cea mai importanta, ea necesitnd cel mai mare efort si cel mai mult
timp.
Din fazele de mai sus pot fi sintetizate numai doua: una de preparare, cuprinzndule pe primele trei si alta de executie, care ncheie si confirma puterea reglajului
voluntar.Calitatile vointei. Vointa se formeaza prin executarea, in cursul vietii, a
nenumaratelor actiuni voluntare, cerute de mprejurari dar si prin exercitii speciale.
Treptat, se dobndesc anumite calitati de vointa care caracterizeaza capacitatea de
efort voluntar a unei persoane. Cele mai importante sunt: puterea de vointa,
independenta, perseverenta, promptitudinea luarii hotarrii.
Puterea vointei se exprima in intensitatea efortului prin care subiectul,
confruntndu-se cu obstacolele importante, si urmareste scopurile. In acest caz,

omul este constient de inevitabilitatea greutatilor, dar si de caracterul lor

surmontabil si aceasta motiveaza ncordarea voluntara de care are nevoie ca sa le
depaseasca. Un rol important in manifestarea puterii vointei l are valoarea scopului
urmarit. In ciuda dificultatilor omul se simte satisfacut cu fiecare noua apreciere de
scop.
Opusul acestei calitati este slabiciunea vointei care nseamna imposibilitatea de a
realiza efortul voluntar cerut, chiar daca cel in cauza este constient de importanta
acestui fapt pentru sine si pentru cei din jur. El poate ncepe dar nu reuseste sa-l
finalizeze. Din acest punct de vedere poate fi un neadaptat in scoala si in viata.
Perseverenta presupune realizarea efortului voluntar o perioada ndelungata de
timp, chiar si in conditiile in care, aparent, nu ar fi posibila continuarea activitatii.
Perseverenta este sustinuta att de valoarea scopului ct si de ncrederea in fortele
proprii. La aceasta se adaoga si luciditatea in aprecierea mprejurarilor, in
descoperirea tuturor conditiilor favorabile desfasurarii acelei actiuni. Un exemplu
deosebit de perseverenta este ntlnit la Victoria Lipan, din romanul Baltagul al lui
M. Sadoveanu.
Opusul perseverentei este ncapatnarea, care este o nsusire negativa a vointei,
manifestndu-se ca urmare a unui scop cnd este clar ca mprejurarile nu ofera nici
o sansa de reusita, analiza logica relevnd caracterul imposibil. ncapatnarea poate
fi explicata prin inertia si lipsa de flexibilitate in gndire si actiune sau prin judecata
(ex.: "nu este bine sa ma ntorc din drum"). Dar este si efectul unei carente
educationale, cnd din lipsa de competenta pedagogica si din comoditate, parintii
satisfac cele mai absurde pretentii ale copiilor si de aceea acestia tin sa li se
satisfaca pretentiile si in alte mprejurari.
Independenta vointei se exprima in tendinta constanta de a lua hotarri pe baza
chibzuintei proprii, de a cunoaste ct mai profund conditiile activitatii, a
consecintelor si responsabilitatilor personale pentru ele. Ea se conjuga cu adaptarea
unei atitudini critice fasa de ideile si actiunile proprii si a celor propuse de altii.
Independenta vointei nu se identifica cu lipsa de receptivitate fata de opiniile celor
din jur. nsusirea negativa, opusa acestei calitati este sugestibilitatea, adica
adoptarea necritica a influentelor exterioare cu anihilarea propriei pozitii si
diminuarea implicarii si a responsabilitatii personale.
Promptitudinea deciziei consta n rapiditatea cu care omul delibereaza ntr-o
situatie complexa si urgenta si adopta hotarrea cea mai potrivita. Exista profesii in
care evenimentele se succed cu mare viteza si in aceste conditii trebuie luate
decizii. O asemenea calitate a vointei se sprijina pe rapiditatea si profunzimea
gndirii, pe ncrederea in sine si curaj, pe experienta personala n confruntarea cu
astfel de situatii. Un pilot pe un supersonic trebuie sa judece si sa decida n fractiuni
de secunda in anumite mprejurari. Opusul acestei calitati este nehotarrea sau
tergiversarea, care se manifesta ca oscilatii ndelungate si nejustificate ntre mai

multe motive, scopuri, cai, mijloace.

Calitatile vointei, integrate in structuri mai complexe, devin trasaturi voluntare de
caracter.Alte nsusiri volitive. Vointa omului se caracterizeaza si prin alte nsusiri,
cum sunt ndrazneala, vitejia, barbatia, drzenia, disciplina. Ele, nsa, constituie
ntr-o masura considerabila o mbinare individuala a calitatilor volitive examinate
mai sus.
Daca nsusirile capata stabilitate, ele reflecta nivelul de dezvoltare a vointei
personalitatii. La fiecare om sunt reprezentate toate nsusirile volitive ale
personalitatii, insa ele au un nivel diferit de dezvoltare. ntlnim oameni care se
disting prin fermitate. Ei lupta eu o perseverenta exceptionala pentru transpunerea
n viata a deciziilor lor. Se pare ca eforturile si energia lor nu au limita. Ei nceteaza
nazuinta spre scop numai dupa atingerea lui sau convingndu-se n mod absolut de
imposibilitatea realizarii deciziei luate. La fel de nalt pot fi dezvoltate
independenta si stapnirea de sine.
Oamenii cu nivel nalt de dezvoltare a unor anumite nsusiri volitive sunt numiti pe
buna dreptate oameni eu vointa de fier. Dar adeseori se ntlnesc oameni, la care e
dezvoltata doar o anumita nsusire, pe cnd celelalte se dovedesc a fi la un nivel
scazut.Bibliograbie:
1.Mihai Golu - Bazele psihologiei generale
2.Tinca Cretu - Psihologie generala
3. Net
Transmiterea si receptia informatiei din analizator in zona motorie a scoartei
cerebrale poate constitui drept un semnal de pornire a actului volitiv. Dar omul
poate si acumula informatiile, sintetizindu-le si generand o actiune volitiva in
functie de concluzia dobandita. Lobii frontali ai scoarei cerebrale au o importan
imensa n nfptuirea actului volitiv, lezarea lor duce la abulie care este lipsa
patologic de voin.
in mod continuu dea lungul vietii prin succesiunea actiunilor voluntare cerute de
contextul vietii de zi cu zi si ca rezultat al exercitiilor autoimpuse. Astfel se
dobandesc anumite calitati care descriu capacitatea volitiva a acestei persoane. Cele
mai importante sunt: puterea volitiva, perseverenta, independenta si prom

Calitile voinei
Vointa se formeaza ptitudinea in luarea deciziei.

Puterea voinei
Aceasta se masoara dupa intensitatea cu care persoana in momentul in care
intalneste un obstacol persevereaza in depasirea acestuia. Valoarea telului pe care il
urmareste are un rol important: cu cat acesta este mai important cu atat vointa
primeste o motivatie mai puternica in a se energiza si a depasi obstacolul din cale.
Un handicap in realizarea telului prefixat poate fi aspectul negativ al slabiciunii
vointei care se manifesta prin imposibilitatea de a realiza depasirea obstacolelor din
cale in ciuda faptului ca suntem constienti de valoarea atingerii acestui scop pentru
viata noastra.
Un mod de a antrena vointa este aplicarea efortului voluntar pe perioade mai
lungi de timp chiar cand situatia este nefavorabila continuarii actiunii. Increderea in
fortele proprii si in valoarea telului sunt factori care sustin si hranesc perseverenta.
Unul dintre aspectele negative ale vointei este incapatanarea cand persoana
persista in atingerea scopului dorit chiar cand nu exista sanse reale de reusita,
aceasta se datoreaza rigiditatii mentale si lipsei de adaptabilitate la o noua situatie.
Un aspect pozitiv este independenta vointei care se exprima printr-o autonomie
proprie in luarea unei decizii, de a-si asuma plina responsabilitate in acesta si de nu
se lasa influentat fara discernamant de ideile si sugestiile altora ci a fi de asemenea
receptiv fata de ele in cazul in care au o valoare pentru situatia respectiva.
Opusul acestei calitati este sugestibilitatea manifestata prin diminuarea propriei
pozitii, printr-o adoptare oarba a influentelor externe si descarcarea propriei
responsabilitati asupra altora.
In cazul atingerii unui inalt grad de antrenare a vointei se manifesta
promptitudinea deciziei care consta in viteza cu care persoana pusa intr-o situatie
critica trebuie sa adopte decizia justa pentru rezolvarea cu succes a problemei.
Opusul acestei calitati a vointei este tergiversarea cand decizia este amanata mereu
fara motive justificate sau nehotararea in alegerea unei cai specifice atunci cand
exista mai multe posibilitati.
fortele proprii. De asemenea un lung sir de esecuri diminueaza increderea in sine si
deci forta vointei va avea de suferit. Se creeaza astfel o iluzie a neputintei insotita
de descurajare care va slabi tonusul actului volitiv uneori iremediabil. Cand
increderea in propria valoare si in fortele proprii este absoluta putem regasi o forta
Cand toate aceste calitati si insusiri ale vointei devin permanente ele reflecta nivelul
de dezvoltare a vointei personalitatii, desi fiecare dintre noi poseda aceste insusiri
volitive totusi ele au un nivel diferit de dezvoltare in functie de evolutia individuala
si de bogatia experientelor de viata pana in acel moment. Aparent barbatii prin
calitatile specific masculine ca: darzenia, barbatia, vitejia, au un avantaj in
cultivarea insusirilor vointei totusi nu este o regula, multe femei de-a lungul istoriei

au demonstrat o vointa de fier si in ciuda imenselor obstacole si greutati au reusit

ceea ce nimeni nu reusise pana atunci.
Ceea ce ar putea influenta vointa intr-o mare masura este motivatia. Aceasta
determina in mare parte succesul care la randul lui face sa creasca increderea
in sine, in asemanatoare cu credinta care trece dincolo de ratiune, acea credinta de
care spunem: chiar daca ar fi mica doar cat un bob de mustar ar fi capabila sa mute
muntii din loc.
Vointa reprezinta principalul instrument folosit in multe terapii sau metode ce
vizeaza modificarea sau optimizarea personalitatii de exemplu in Programarea
Neuro-Lingvistic unde dupa constientizarea acelor programe sau aspecte din
personalitatea noastra care ne limiteaza libertatea si capacitatea de a atinge telul
dorit, cu ajutorul vointei energizam intentia de a produce o schimbare care sa puna
in valoare resursele ascunse ale personalitatii noastre.
important pe care practicantul il foloseste in atingerea dimensiunii spirituale sau
transpersonale. Numai cu ajutorul vointei putem realiza integrarea diferitelor
noastre instante psihice fragmentate sau a subpersonalitatilor intr-un centru
unificator urmand deci un parcurs de psihosinteza personala si astfel deschizand
In scoala de psihosinteza creata de Roberto Assagioli vointa este de asemenea un
instrument accesul la dimensiuni foarte elevate ale psihicului urmand un parcurs de
psihosinteza transpersonala. Psihologia existentiala afirma de asemenea ca aceasta
caracteristica intima a eului este autotranscendenta adica un act volitiv de a trece
dincolo de sine insusi printr-un proces de autorealizare iar eul sau sinele personal
fiind doar un reflex al Sinelui transcendent, al unui centru de constiinta
transpersonala in care toate lucrurile isi regasesc principiul constitutiv si originea
lor iar Sinele transcendent astfel formand liantul unificator al aparentei
multiplicitati.
Vointa de putere reprezinta un alt concept important in special in
gandirea lui Nietzsche care este inspirat din centralitatea vointei din filozofia lui
Schopenhauer inteleasa ca vointa de viata care se afirma in toate fiintele vii.
Aceasta vointa de putere se manifesta in primul rand prin dorinta de a se transcende
in mod continuu si a-si reinnoi mereu propriile valori. Pentru realizarea idealului de
supraom Nietzsche subliniaza importanta de a avea o vointa constructiva care sa
puna mereu in discutie idealurile si planurile prestabilite si de a le putea depasi
reusind de asemenea sa rupa barierele nihilismului prin recuperarea vointei de
putere. Folosind aceste aspecte ale vointei se realizeaza un proces de creatie si
regenerare continua a valorilor.
In final putem concluziona: vointa este instrumentul si totodata aspectul
fundamental al fiintei umane fiind absolut necesara pentru realizarea sinelui si
depasirea propriilor limite in evolutia personala regasind astfel bucuria si fericirea
interioara.