Sunteți pe pagina 1din 3

Model de Plan de intervenţie personalizat

(elev CES-hipoacuzie bilaterală)

Numele şi prenumele elevului: H. R. F.


Clasa: a II-a
Echipa de caz: prof. înv. primar, profesor de sprijin, psiholog şcolar

Problemele cu care se confruntă elevul (rezultatele evaluării complexe):


 Din punct de vedere medical – hipoacuzie bilaterală;
 Din puncte de vedere psihopedagogic – retard în evolutia limbajului cauzat de
problema medicală (înţelegerea greoaie a mesajului oral, exprimare greoaie,
pronunţia greşită a unor cuvinte/sunete), dificultăți de concentrare şi menţinere
a atenției, dificultăţi de memorare nevoie de atenţie, de afecţiune, de integrare
în grup, de modele comportamentale şi sprijin permanent,
nervozitate/irascibilitate;
 Din punct de vedere al competențelor școlare – dificultăți de integrare în
mediul școlar; lacune în însuşirea cunoştinţelor şi dobândirea competenţelor
specifice vârstei.

Obiective pe termen lung


O1-Stimularea capacității de recepționare poilisenzorială;
O2-Formarea și consolidarea abilităților de identificare corectă a formelor și
structurilor verbale prin antrenarea analizatorului tactil-vibratoriu, vizual, auditiv,
gustativ și olfactiv;
O3-Utilizarea acțiunilor de compensare polisenzorială și a tehnicii pentru achiziția
și înțelegerea limbajului în scopul facilitării posibilităților de integrare în
colectivitate.

Obiective pe termen scurt


O1- Dezvoltarea capacității de percepție a vibrațiilor emise de diverse surse sonore;
O2- Dezvoltarea capacității de concentrare a atenției vizuale, a spiritului de
observație;
O3- Înțelegerea semnificației mesajului verbal peceput vizual;
O4- Stimularea capacității de a reacționa la zgomote și sunete nonverbale, la vocea
umană, la sunete și structuri verbale, fără și cu protezare;
O5- Formarea abilității de localizare a sursei sonore (direcției sunetului cu și fără
protezare);
O6- Stimularea posibilităților de înțelegere a semnificației mesajului verbal
perceput auditiv, cu și fără protezare;
O7- Educarea şi corectarea limbajului oral;
O8- Facilitarea însuşirii citit- scrisului;
O9- Educarea şi perfecţionarea comunicării;
O10- Îmbogăţirea vocabularului şi dezvoltarea operaţiilor gândirii.

Conținuturi specifice
Corectarea defectelor de voce: reglarea intensităţii vocii (să nu ţipe sau să nu
vorbească în şoaptă), corectarea nazalizării, corectarea plasării accentelor şi reglarea
melodiei frazei.
Învăţarea fonemelor limbii (emiterea izolată a fonemului concomitent cu învăţarea
grafemului corespunzător; rostirea fonemului cu vocale; rostirea fonemului cu
consoane; introducerea fonemului în structuri verbale: cuvinte; diferenţierea fonemelor
asemănătoare: a-o, e-i, u-o, consoane surde- consoane sonore, şuierătoare etc. rostirea
grupurilor consonantice; rostirea diftongilor şi triftongilor, etc. rostirea de cuvinte,
propoziţii.)
Citirea cuvintelor, propozițiilor, textelor.
Scrierea cuvintelor/propozițiilor/textelor prin procedeele: copiere, transcriere,
dictare, autodictare. Semnele de punctuaţie.
Povestirea după imagini succesive.
Activităţi corespunzatoare competențelor specifice clasei a II-a la diferite materii
(nivel mediu).

Metode de realizare:
 Demonstrația, imitația, explicația, exercițiul, jocul de rol
 Metode cu impact ridicat-pozitiv: stimularea afectivă, valorizarea.

Instrumente de evaluare: fişe de lucru, teste curriculare, probe orale, portofoliul.

Revizuirea programului de intervenție:


La sfârșitul semestrului, după evaluarea intermediară, vor fi redefinite obiectivele
și proiectate noi conținuturi.

Recomandări particulare:
-stimularea pozitivă, întărirea motivației și a încrederii în propriile forțe;
-reluarea anumitor activități pentru consolidarea achizițiilor dobândite.

Rolul şi modul de implicare a părinţilor în program:


-familia manifestă atitudine pozitivă față de activitatea școlară, cere informații
despre evoluția copilului și este receptivă la sugestii
-mama are tendința de a-l disculpa pe elev în cazul abaterilor disciplinare
(agresivitate/irascibilitate) folosind ca scuză problema medicală și sensibilitatea
acestuia.

Obiective specifice domeniului comunicare şi limbaj


-să reacţioneze la vocea umană, prin diverse manifestări;
-să semnalizeze anumite nevoi, prin diferite reacţii verbale şi/sau
comportamentale;
-să semnalizeze înţelegerea unui mesaj simplu, prin răspunsuri adecvate (verbale
şi nonverbale);
-să emită, după model, sunete izolate (vocale si consoane);
-să indice recunoaşterea unor animale prin emiterea de onomatopee;
-să pronunţe combinaţii de cuvinte legate (substantiv – adjectiv/verb);
-să reacţioneze la solicitările adultului;
-să execute comenzi simple şi apoi complexe
-să formuleze propoziţii simple (pe baza unor imagini) şi apoi complexe;
-să răspundă la întrebările “cine?”, “cum?”, “unde?” cu suport concret;
-să se prezinte în manieră proprie;
-să reproducă “jocuri de cuvinte” simple etc.

Exemple de activități specifice: exerciţii de dezvoltare a auzului fonematic,


audierea de poveşti, poezii, mesaje, exerciţii de verbalizare, după model, exerciţii de
tipul “întrebare – răspuns”, exerciții de despărţire în silabe, exerciţii de formulare de
propoziţii, formare de cuvinte, memorare de poezii, ghicitori, exerciţii de vocabular,
exerciţii variate de citire etc.

S-ar putea să vă placă și