Individualitate, persoana, personalitate - DELIMITARI

CONCEPTUALE

DELIMITARI CONCEPTUALE

In literatura de specialitate se utilizeaza nediferentiat o serie de termeni

care sunt de multe ori folositi unul in locul celuilalt, si anume: individ,
individualitate, persoana, personalitate, personaj.

Conceptul de individ

Individul reprezinta totalitatea insusirilor biologice (ereditare si

dobandite) care asigura adaptarea la mediul natural.

El desemneaza caracterul indivizibil al organismului. De aici rezulta o

serie de caracteristici ale individului:

este un produs in intregime determinat biologic;

este un reprezentant al speciei, indiferent daca aceasta este umana, animala sau
vegetala;

este o notiune aplicabila tuturor organismelor.

Conceptul de individualitate

In decursul existentei individului insusirile biologice se specializeaza, se

ierarhizeaza, se integreaza capatand astfel unele note distinctive originale.

Individualitatea este individul cu organizarea sa specifica, diferentiala,

irepetabila si ireductibila.

Conceptul de persoana

Persoana este corespondentul, in plan social, a individului in plan biologic.

Persoana reprezinta individul uman, ca entitate concreta, intr-un cadru

relational dat, asa cum este perceput de cei din jur.

Prin conceptul de persoana desemnam ansamblul insusirilor psihice care

asigura adaptarea la mediul social-istoric.

Notiunea de persoana este aplicabila doar omului, dar nu in general, ci doar

celui dezvoltat din punct de vedere psihic. Copiilor la nastere si bolnavilor psihici nu
li se pot acorda atributul de persoana.
 2 DELIMITARI CONCEPTUALE Conceptul de personalitate

De-a lungul timpului, ansamblul insusirilor psihice ale persoanei suporta un

proces de structurare in urma caruia se diferentiaza intre ele si se valorizeaza
devenind unice.

Personalitatea este persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea

superioara a persoanei. Trebuie facuta o distinctie intre persoana si persionalitate:

persoana se refera la forma fundamentala a fiintei umane care traieste si isi

realizeaza destinul pe lume.

Personalitatea se refera la particularitatile psihice individuale, la ceea ce-l distinge si

il detaseaza pe un om de altul.

Cineva este personalitate numai comparativ cu altii.

Conceptul de personaj

Are doua acceptiuni:

personajul ca manifestare in afara, in comportament a persoanei si personalitatii

personajul ca "persoana in rol", omul interpretat ca un rol social.

Fiecare om poate juca mai multe roluri, deci el se manifesta prin mai multe
personaje, isi releva fata de altii mai multe fatete ale personalitatii sale.

Tipuri de personaje:

personaje sociale (joaca roluri asteptate sau impuse de societate);

personaje volitive (joaca roluri pe care si le impun singure conform propriilor

aspiratii);

personaje masca (joaca roluri straine personalitatii lor pentru a-si ascunde propria
personalitate).

Datorita faptului ca sub fiecare personaj se afla o personalitate inseamna ca

personajul este vesmantul social al personalitatii, mecanismul ei de aparare.

Personajul este o "fateta", o imagine fragmentara a persoanei, o masca, o

aparenta in spatele careia se ascunde persoana.

Persoana si personajul nu se identifica; in timp ce persoana este o creatie

originala, personajul este rutina, automatism.

Definiti ale personalitatiiDefinitii pozitiviste

 Aceste definitii au aparut ca reactie la definitiile structuraliste. Cei care au
promovat acest tip de definitii au stabilit ca ceea ce cunoastem sunt propriile
noastre operatii pe care le facem cand studiem personalitatea.

Allport da o astfel de definitie: "personalitatea este conceptualizarea cea mai

adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de
stiinta o poate da la un moment dat ".

Acest tip de definitii introduc personalitatea pe calea cercetarii obiective,

riguroase pozitiviste. Dar exista si eroarea ca definesc obiectul de cercetare in
functie de metodele utilizate care pot fi si imperfecte. Trebuie de fapt adaptate
metodele la obiect.

Dincolo de aceste definitii reductioniste s-a incercat definirea personalitatii ca

entitate complexa, eterogena, dupa natura substantial-calitativa a "elementelor"
care o compun.

"Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii

individului la mediu si care determina un mod specific, caracteristic si unic de
comportare in diversitatea situatiilor externe". (Wiggins, 1971).

"Personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare,

teleonomic (mod de explicare stiintifica a comportamentului orientat al sistemelor
organice), determinat biologic si socio-cultural, cu o dinamica specifica,
individualizata" (M. Golu, 1993).

4 Abordarea psihanalitica a personalitatii

Freud s-a ocupat de isterie - problema clinica in care pacientii au dureri

cumplite, dar care nu pare sa aiba o baza organica. El a constatat ca pacientii sai
isterici pareau sa aiba amintiri si asociatii adanc ingropate si puternic marcate
afectiv. Aducerea acestora la suprafata parea sa-i ajute. El a elaborat o tehnica de
asociere libera si de analiza a "greselilor de exprimare" si a visurilor, care i-a permis
sa cerceteze aceste amintiri ascunse. Treptat, Freud a elaborat metode cunoscuta
sub denumirea de tehnica psihanalitica. Scopul acesteia este
procesul catharctic prin acre toate traumele emotionale ascunse ies la suprafata,
permitand pacientului sa se elibereze de ele si sa gaseasca modalitati constructive
de a le stapani.

Freud a elaborat un model in care mintea umana era vazuta ca un aisberg,

avand cea mai mare parte ascunsa sub suprafata apei:

constient - partea mintii de are suntem constienti;

preconstientul este aea parte a mintii in are stationeaza amintiri si ganduri, care,
temporar, sunt uitate, dar are pot fi aduse in constient daca este neesar;

inconstientul, in care Freud considera ca este ingropat un strat mai profund al

mintii, ale carui componente nu ajung niciodata la constienta. Aici sunt ascunse
conflictele si traumele acumulate in prima parte a vietii.
 Freud considera ca personalitatea umana este compusa din trei parti:

sinele - este prima parte a personalitatii care contine toate imboldurile launtrie,
pulsiunile si instintele. El este in intregime egoist, manifestandu-se numai pe
baza principiului placerii, de satisfacere imediata a oricarei dorinte.

eul - functioneaza pe baza principiului realitatii. Pe masura ce are loc desprinderea

individului de prima perioada a copilariei, incepe sa apara o mladita mai realista
a sinelui. Eul incearca sa satisfaca solicitarile sinelui, dar intr-o maniera care sa
se potriveasca si cu realitatea si care sa nu produca dificultati mai tarziu.

supraeul - este un fel de "parinte interior" indicandu-i individului ce "ar trebui" sa

faca si continand toate ideile, datoriile si responsabilitatile individului, ca parte a
atributiilor sociale. In multe privinte, aceasta parte a personalitatii este la fel de
nerealista ca si sinele, deoarece exigentele sale sunt atat de pretentioase incat
ar fi imposibil de realizat. Si din nou eul, actionand conform principiului realitatii,
trebuie sa mentina echilibrul intre realitate si solicitarile supraeului.

Acest tip de abordare a personalitatii este numit psihodinamic, deoarece

concepe eul ca avand rolul de a mentine un echilibru dinamic intre cele trei
tiupuri de exigente care ii sunt impuse: de la sine, de la supraeu si de la
realitate. Totusi sinele si supraeul se afla in inconstient si este important ca
eul sa le impiedice sa treaca in constient. Prin urmare, eul elaboreaza o serie
de mecanisme de aparare, care ii permit sa se protejezeimpotriva presiunilor
exercitate de sine si de supraeu.

Au existat multe critici la adresa abordarii freudiene a personalitatii. Teoria

freudiana poate fi utilizata pentru a explica aproape orice dupa consumarea
evenimentului, dar este dificil de folosit pentru a prezice ce se poate intampla, iar o
teorie stiintifica este considerata, in general corecta, daca pe baza ei se pot formula
predictii.

5 Abordarea psihometrica a personalitatii

Teoria lui Eysenck asupra personalitatii

Abordarea lui Freud era idiografica, ceea ce inseamna ca psihanalistul avea ca

scop intelegerea modului in care se echilibreaza diferite aspecte ale personalitatii la
fiecare individ. Dar alti psihologi au inceput sa-si concentreze atentia asupra
modului in care oamenii pot fi grupati si comparati intre ei, iar aceasta abordare
este nomotetica. Acesti psihologi au avut o contributie deosebita la elaborarea
testelor psihometrice, care sunt utilizate la masurarea caracteristicilor psihologice
de tipul inteligentei, reactivitatii sau personalitatii.

Eysenck a fost puternic influentat de traditia behaviorista. El a adoptat

varianta esantionarii din diferite aspecte ale comportamentului unei persoane,
punandu-i subiectului intrebari despre felul in care se comporta in mod normal.
Testele sale au fost elaborate sub forma de chestionare si prin analiza rezultatelor
la aceste chestionare cercetatorul a reusit sa elaboreze o teorie a personalitatii.
 Eysenck a utilizat, pentru identificarea aspectelor fundamentale ale
personalitatii, o tehnica numita analiza factoriala. In urma cercetarilor efectuate,
a tras conluzia ca par sa existe doua dimensiuni esentiale ale
personalitatii: extraversiunea si nevroza (neuroticism). Mai tarziu, in 1976 a
adaugat o a treia dimensiune, psihoza (psyhoticism), deoarece simtea ca acest
aspect al personalitatii nu se justifica prin ceilalti doi factori.

Fiecare din acesti factori principali este compus din cativa factori secundari.
Astfel, pentru extravertit factorii secundari sunt: dinamismul, sociabilitatea,
disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitatea, chibzuinta si
responsabilitatea.

Un chestionar conceput sa masoare gradul de extraversiune sau introversiune

ar contine intrebari care sa testeze comportamentul corespunzator fiecarui factor
secundar: "Va place sa fie multa agitatie in jurul dvs.?"; "In general, puteti sa va
transpuneti rapid gandurile in cuvinte?".

Factori secundari pentru nevroza: respectul de sine, bucuria, teama,

obsesivitatea, autonomia, ipohondria si vinovatia. El a testat acesti factori prin
intrebari de tipul: "Deveniti nervos in lifturi si tuneluri?"; "Aveti migrene
puternice?"; "Va simtiti uneori stangaci cand sunteti cu superiorii?". Din
raspunsurile la aceste intrebari, Eysenck obtinea scorul global pentru nevroza.

Factorii secundari care stau la baza "psihozei" numara elemente de tipul

singuratatii, insensibilitatii, indiferentei fata de altii, nonconformismului, opozitiei
fata de practicile sociale si lipsei de constiinta. Aceasta dimensiune a personalitatii
nu este perfect identica cu celelalte doua, deoarece Eysenck a constatat ca
majoritatea oamenilor obtin scoruri mici sub acest aspect.

De asemenea, el considera ca extraversiunea si nevroza sunt total

independente. Ar putea exista introvertiti nevrotici si extravertiti nevrotici sau ar
putea exista introvertiti stabili si extravertiti stabili.

Au existat si critici la adresa abordarii lui Eysenck. Una este legata de

esantionul foarte limitat pe care l-a utilizat (sapte sute de soldati care erau tratati
pentru boli nervoase) si alta a fost aceea ca folosirea chestionarelor presupune ca
rezultatele sunt influentate de dispozitia de moment a celor chestionate. La o
intrebare de tipul "Ati prefera sa stati acasa singur, sau sa mergeti la o petrecere
plictisitoare?" se pot primi mai multe raspunsuri de la aceeasi persoana, in functie
de starea de moment (si posibil, de perioada scursa de la ultima petrecere la care a
participat).

6 Teoria lui Cattell asupra personalitatii

Tipul de teorie elaborata de catre Eysenck este deseori cunosuta sub

denumirea de teoria trasaturilor de personalitate (factorilor de personalitate),
deoarece implica incercarea de a compara oamenii utilizand diversi factori sau
aspecte ale personalitatii si observarea modului in care se imbina acestia.
 Raymond Cattell, in 1965 a elaborat si el o teorie a factorilor de personalitate,
intr-o maniera similara celei a lui Eysenck. El considera ca factorii de personalitate
ar putea fi impartiti in doua tipuri: factori externi si factori interni.

Factorii externi formeaza personalitatea aparenta - acele trasaturi de

personalitate pe care le observa ceilalti. Dar sub acestea exista un set de trasaturi
interioare care formeaza baza personalitatii. Cattell a considerat ca exista 16 factori
interni esentiali pe care ii poseda fiecare om intr-o masura mai mare sau mai mica.

Factorii lui Cattell au fost identificati prin analiza factoriala a trei tipuri diferite
de date, pe care el le-a numit: date-L, date-Q si date-T. "L" vine de la life-record,
ceea ce s-ar traduce prin "consemnari din viata", intre care se numara informatiile
referitoare la notele obtinute la soala, absentele de la lucru s.a. Scorurile Q, de
la questionaires sunt obtinute din chestionare cu intrebari referitoare la obiceiurile
si sentimentele personale si in sfarsit, datele T (de la test) sunt obtinute din
rezultatele subiectilor la teste obiective , de tipul testelor de inteligenta. Cattell a
tras concluzia ca exista saisprezece factori esentiali de personalitate, elaborand un
test de personalitate cunoscut sub denumirea de 16 PF.

Totusi, multi psihologi au criticat ideile lui Cattell pe motiv ca datele pe care le-
a utilizat in formularea teoriei sale si in redactarea testelor de personalitate erau
destul de superficiale si ca factorii de personalitate propusi de el se inscriu in
categorii prea rigide pentru a fi operante.

Orice test trebuie sa indeplineasca in mod satisfacator trei criterii

esentiale: fidelitate, validitate si standardizare.

7 Criteriile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un test

Fidelitatea

Fidelitatea se refera la acuratetea cu care chestionarul masoara o anumita

calitate. Un test psihometric nu are nici o relevanta daca rezultatele sale sunt
afectate de procese temporare sau trecatoare.

Exista trei modalitati prin care psihologii estimeaza fiabilitatea (fidelitatea)

unui test psihometric. Cea mai simpla dintre acestea este metoda test-retest. In
cadrul acesteia se efectueaza testul asupra unui grup de persoane, iar mai tarziu se
repeta acelasi test. Daca testul este fiabil rezultatele ar trebui sa fie foarte
asemanatoare de fiecare data.

O alta tehnica este de a elabora doua versiuni distincte ale aceluiasi test si de
a observa daca se obtine acelasi rezultat cand testati aceleasi persoane, in situatii
diferite. Aceasta este cunoscuta sub denumirea de metoda formelor alternative.

A treia tehnica utilizata pentru testarea fidelitatii este metoda injumatatirii.

In cadrul acesteia un test este impartit in doua: itemii cu sot si itemii fara sot.
Prima testare se face cu o jumatate din intrebari (itemi cu sot), iar urmatoarea -
asupra acelorasi subiecti - cu cealalta jumatate (itemii fara sot). Daca testul este
fiabil, cele doua jumatati ar trebui sa furnizeze rezultate similare.
Fidelitatea este exprimata sub forma unui coeficient de corelatie. Acesta are
o valoare intre -1 si +1, care exprima cat de bine se potrivesc rezultatele
obtinute in urma aplicarii celor doua teste sau a celor doua jumatati de test.
Ca regula generala, testele de capacitate trebuie sa aiba o corelatie de +0,8,
sau mai mare pentru a fi considerate fiabile, iar testele de personalitate
+0,6, sau mai mult. Daca valoarea este ceva mai mica decat aceasta,
rezultatele testului nu sunt demne de incredere.

Statistica alfa-Cronbach este un instrument de masurare a fidelitatii, utilizat

frecvent, calculata pe baza unui singur set de itemi. Ea este , intr-adevar, corelarea
testului cu el insusi. In general, valoarea coeficientului creste atat in functie de
cresterea corelarii dintre itemi, cat si in functie de cresterea numarului de itemi ai
testului.

8 Criteriile esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca un test

Validitatea

Validitatea presupune ca testul masoara cu adevarat ceea ce intentioneaza

cercetatorul sa masoare. Masura in care un test estimeaza, intr-adevar, ceea ce se
intentioneaza reprezinta gradul sau de validitate. Exista patru tipuri de validitate:

validitatea superficiala;

validitatea criteriului;

validitatea constructiei;

validitatea ecologica.

Validitatea superficiala este cea mai simpla, aceasta aratand numai daca
un anumit test pare sa masoare ceea ce se doreste.

Validitatea criteriului. In acest caz validitatea testului este masurata prin

compararea rezultatelor sale pe baza unui alt criteriu (cum ar fi compararea
rezultatului unui test de inteligenta cu reusita scolara obisnuita).

Exista doua tipuri de validitate a criteriului: validitate

concurenta si validitate predictiva. Validitatea concurenta este verificata atunci
cand testul este comparat cu o alta masura aflata la indemana - cum ar fi
efectuarea unui test de inteligenta si compararea sa cu rezultatele la un examen pe
care studentul l-a dat deja. Validitatea predictiva este verificata atunci cand
rezultatele testului sunt comparate cu ceva care trebuie sa se intample in viitor,
dupa ce persoana a fost testata - cum ar fi testarea cuiva pentru selectia pe postul
de manager si, mai tarziu observarea raporturilor dintre performantele sale
concrete intr-o activitate de conducere si rezultatele testului. Stabilirea validitatii
predictive este importanta in prima faza a elaborarii chestionarului si in aplicatii.

Validitatea constructiei arata daca un test psihometric este elaborat in

spiritul teoriei pe care se doreste sa o verifice. Esenta validitatii constructiei este
faptul ca intre trasatura si criteriile externe exista corelatii prevazute pe baza unei
teorii stiintifice adecvate, nu pe baza bunului simt sau a unei analize superficiale a
caracteristicilor trasaturii. De exemplu, am putea folosi o teorie psihobiologica a
personalitatii pentru a prevedea modul in care o anumita trasatura se va corela cu
ritmul cardiac.

Validitatea constructiei reiese din intreaga plasa de informatii empirice si

analiza teoretica tesuta in jurul unei trasaturi, numita uneori retea
nomologica. Problemele cu care se confrunta validitatea constructiei sunt
cele ale stabilirii adevarului stiintific. Validitatea constructiei este intotdeauna
relativ provizorie si poate fi slabita sau intarita de cercetarile noi.