LUCRĂRI PRACTICE DE PSIHOLOGIE

EXPERIMENTALĂ

LUCRAREA NR. 1

INFLUENŢA STĂRII VREMII ASUPRA DISPOZIŢIEI AFECTIVE

1. Cadrul teoretic

Din ansamblul formelor vieţii emoţionale, dispoziţiile afective se disting ca stări

difuze şi generalizate, mai puţin intense, relativ discrete şi durabile, care comunică o
anumită tonalitate întregii noastre vieţi psihice, (Radu, 1991). Ele alcătuiesc un fond
emoţional, pe care se dezvoltă alte procese de prelucrare a informaţiei.
Spre deosebire de alte procese emoţionale, dispoziţiile afective nu au o orientare
atât de precisă, sunt mai vagi, cauza lor fiind adesea puţin accesibilă introspecţiei. În
urma unei analize atente, însă etiologia dispoziţiilor afective poate fi evidenţiată. Astfel
se pot aminti ca principale surse ale dispoziţiei afective:
- stările fizice sau organice
- evenimentele de viaţă
- natura, peisajul, (factorii ambientali)
- relaţiile interpersonale
- factorii de climă (starea vremii).
Trebuie menţionat, însă, că aceşti factori nu determină independent o anumită
dispoziţie afectivă, ei exercitând o acţiune sumată. Ponderea cauzelor este însă diferită în
anumite perioade ale dezvoltării. Astfel, dacă la copil, dispoziţiile afective sunt
condiţionate predominant organic, odată cu înaintarea în vârstă influenţa factorilor sociali
şi profesionali creşte. Pornind de la aceste premise,o serie de autori realizează distincţia
între dispoziţii afective primare (condiţionate predominant organic), şi dispoziţii afective
secundare condiţionate contextual.
Un fenomen special în cadrul dinamicii dispoziţiilor afective îl constituie procesul
contagiunii afective, ca dezvoltare a acestora la nivel de grup. În condiţiile menţinerii o
perioadă mai îndelungată dispoziţiile afective se pot transforma în trăsături de caracter,
mai precis ele se înscriu în structura afectivă a caracterului.
Lucrarea de faţă îşi propune evidenţierea rolului exercitat de starea vremii În
inducerea dispoziţiilor afective. Dat fiind faptul că omul trăieşte într-un mediu natural,
starea vremii are o pondere apreciabilă în determinarea dispoziţiilor afective chiar dacă
nu întotdeauna conştientizăm acest lucru.
Starea vremii poate fi operaţionalizată printr-o serie de variabile specifice cum
sunt: presiunea atmosferică, temperatura aerului, strălucirea soarelui, umiditatea,
nebulozitatea, şi mai ales prezenţa precipitaţiilor. În cadrul lucrării de faţă se va opera cu
o dihotomizare a stării vremii : vreme (zi) senină, caracterizată prin presiune atmosferică
redusă, cer senin, absenţa precipitaţiilor şi respectiv vreme (zi), mohorâtă, exprimată prin
presiune atmosferică crescută, temperatură scăzută, umiditate ridicată, cer noros,
precipitaţii.

2. Ipoteza cercetării

Starea vremii influenţează dispoziţia afectivă.

3. Design-ul studiului
Cercetarea se încadrează în categoria studiului cvasiexperimental. Variabila
independentă este reprezentată de starea vremii, (zi senină/ zi mohorâtă). Efectul acestei
variabile se poate constata pe baza unui design intrasubiect. Variabila dependentă este
exprimată prin scorurile obţinute în cadrul scalei de evaluare a dispoziţiei afective. Se vor
lua în studiu 5 subiecţi.

4. Materiale necesare.

Pentru evaluarea dispoziţiei afective, s-a utilizat o listă de adjective (Mood Adjective
Check List, Nowlis & Green, 1965). (vezi anexa). Lista conţine pe linii 24 de adjective ce
descriu dispoziţia afectivă, iar pe coloane 4 grade de intensitate:
0 (deloc),1(puţin), 2 (mult), 3 (extrem). Adjectivele sunt grupate în 4 categorii, astfel:
- tonul hedonic, (plăcut-neplăcut): fericit, inspirat, satisfăcut,
mulţumit,încrezător,binedispus.
- tonul energetic,(mobilizator –demobilizator): vioi, entuziast, alert, plin
de energie, odihnit, viguros.
- gradul de tensiune, (încordat-relaxat): tensionat, neliniştit, iritat,
deprimat, nervos, trist.
- tonus general, (implicare-neimplicare): tihnit, pasiv, tentat să lenevesc,
plictisit, dezinteresat, apatic.

5. Desfăşurarea lucrării

Fiecare subiect va completa câte două liste, indicând pentru cele 24 de adjective,
gradul de intensitate, care îi este caracteristic în momentul completării. Cele două liste se
vor completa în două zile diferite : zi senină, respectiv zi mohorâtă.

6. Prelucrarea datelor.
Pentru fiecare adjectiv se va determina pe eşantionul de 5 subiecţi valoarea modală a
intensităţii. Rezultatele obţinute se vor reprezenta într-o diagramă de comparaţie, pentru
ziua senină respectiv mohorâtă. Datele se vor nota într-un tabel (vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Valorile intensităţii fiecărui descriptor

ZI SENINĂ ZI MOHORÂTĂ
ADJECTIV SUBIECŢI SUBIECŢI
1 2 3 4 5 MOD 1 2 3 4 5 MOD
FERICIT
VIOI
……..
7. Interpretarea rezultatelor

Se va realiza în funcţie de rezultatele obţinute,.

8. Concluzii

Se va decide asupra modificării dispoziţiei afective în funcţie de starea vremii.

BIBLIOGRAFIE.

Nowlis & Green (1965). Mood Adjective Check List. Journal of Personality and
Social Psychology, 12, 345-364.
Radu, I., & col. (1991). Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron,
Cluj-Napoca.
 Anexa 1.1.

Instrucţiuni:
În cele ce urmează, sunteţi solicitat să notaţi pe liniile tabelului, pentru fiecare
adjectiv, un asterisc, semnificând gradul de intensitate care vă caracterizează în momentul
de faţă.
De exemplu: “ Cât de fericit vă simţiţi astăzi?”

DELOC (0) PUŢIN(1) MULT (2) EXTREM(3)

FERICIT
VIOI
TENSIONAT
TIHNIT
INSPIRAT
ENTUZIAST
NELINIŞTIT
PASIV
SATISFĂCUT
ALERT
IRITAT
TENTAT SĂ LENEVESC
MULŢUMIT
PLIN DE ENERGIE
DEPRIMAT
PLICTISIT
ÎNCREZĂTOR
ODIHNIT
NERVOS
DEZINTERESAT
BINEDISPUS
VIGUROS
TRIST
APATIC
 LUCRAREA 2

EVIDENŢIEREA ILUZIILOR OPTICO-GEOMETRICE

1. Cadrul teoretic

Percepţia, implică procesele de integrare, organizare a input-ului senzorial în

funcţie de expectanţele subiectului, această integrare constituind o bază pentru acţiune.
Cea mai mare parte a informaţiei noastre despre mediu se obţine pe cale vizuală,
aproximativ 55%, din suprafaţa neocortexului fiind implicată în procesarea informaţiei
vizuale.Aceste procesări, conform modelului computaţionat elaborat de către Marr
(1982), se realizează la două niveluri: procesări primare, respectiv procesări secundare.
Procesările primare cu o durată de aproximativ 200 ms, au ca rezultat reprezentarea în
sistemul cognitiv a caracteristicilor fizice ale stimulilor. Prelucrările preatenţionale de la
acest nivel determină segregarea stimulului de fond, detectarea contururilor, a texturii,
mişcării, culorii, etc.
Prelucrările secundare, care reprezintă recunoaşterea obiectelor permit obţinerea
unei imagini tridimensionale a obiectelor din mediu.
Sistemul vizual procedează deci la o reconstrucţie a stimulului prezentat, pe baza
proiecţiei sale retiniene. Procesarea primară are ca input proiecţia retiniană iar ca output
schiţa 21/2 D. Această schiţă intermediară este centrată pe subiect, depinzînd de poziţia
aqcestuia faţă de obiect. Recunoaşterea obiectului implică este procesarea schiţei
intermediare. Astfel, procesările secundare iau ca input schiţa 2 1/2 D, având ca output
recunoaşterea obiectelor (realizarea corespondenţei dintre imaginea perceptivă a
obiectului şi reprezentarea sa în memorie).
Rapiditatea recunoaşterii implică prezenţa unor mecanisme de organizare a
stimulilor complecşi, în unităţi mai simple, (principiile gestaltiste). Dintre acestea se pot
aminti:
-principiul proximităţii (elementele aflate în proximitate spaţială sunt grupate într-o
singură unitate perceptivă).
-principiul similarităţii (elementele similare sunt grupate în aceeaşi unitate perceptivă,
care este contrapusă altora).
-principiul bunei continuări (la intersecţia a două contururi, ele sunt percepute după
continuarea cea mai simplă).
-principiul închiderii (conturul ocluzat al unei figuri este închis după configuraţia sa
vizibilă).
Toate aceste prelucrări ascendente, sunt dublate de procesări descendente
(determinate de baza de cunoştinţe a subiectului,-“set-ul perceptiv”), implicate în
obţinerea imaginii tridimensionale.
Iluziile perceptive, apar în cazul stimulilor, pentru care,după analiza input-ului,
subiectul ajunge la concluzii false (neconforme realităţii). Iluziile nu apar numai în sfera
percepţiei. Se pot aminti astfel, iluziile memoriei, precum şi cele din sfera gândirii. Deşi
iluziile pot să apară în cadrul fiecărei modalităţi senzoriale, cele mai bine studiate, sunt
cele din sfera vizuală. Iluziile optico-geometrice, constituie percepţii eronate ale distanţei,
orientării, formei, adâncimii,etc.
Astfel, ele pot fi clasificate în următoarele categorii:
-obiecte imposibile (figuri care nu pot fi văzute ca reprezentând un singur obiect în
spaţiu)
-figuri care apar deformate (unele părţi ale acestora pot apărea mai lungi ori mai scurte,
sau mai înclinate,curbate)
-figuri reversibile (care apar în funcţie de centrarea pe obiect sau fond)
-figuri, care atunci când sunt privite un anumit timp, produc deformări în cadrul altor
figuri privite ulterior (efecte figurale secundare).
Printre teoriile ce oferă o explicaţie iluziilor, se pot aminti:
-teoria mişcărilor oculare; conform acestei teorii, anumite trăsături ale obiectului
influenţează mişcările oculare, provocând astfel distorsiuni.
-teoria perspectivei; figurile ce provoacă iluzii, pot fi percepute ca obiecte în
perspectivă. În acest sens, adâncimea este sugerată de liniile de perspectivă, această
sugestie determinând o amplificare a trăsăturilor obiectelor mai îndepărtate.
-teoria pregnanţei ,”a bunei figuri”, Atunci când observatorul percepe în cadrul unei
figuri o anumită caracteristică, tendinţa sa este de a vedea această caracteristică ca fiind
exprimată din plin.
-teoria ipotezelor contradictorii; conform acestei teorii percepţia este considerată ca un
proces de testare a unor ipoteze, figurile care generează iluzii conducând la ipoteze
contradictorii.

2. Scopul lucrării

Lucrarea de faţă îşi propune evidenţierea a două iluzii optico-geometrice: iluzia

Muller-Lyer, respectiv Delboeuf.
Iluzia Muller-Lyer,constituie una dintre cele mai cunoscute iluzii vizuale, în care
aprecierea lungimii unei linii este influenţată de forma şi poziţia altor linii ce o
încadrează. Ea apare sub forma unei supraestimări , a segmentului de dreaptă ce are la
capete două aripioare orientate spre exterior (în realitate segmentele a, şi b. sunt egale) ,
(vezi figura 1).

a b

Figura 1. Iluzia Muller-Lyer

Iluzia Delboeuf. (iluzia cercurilor concentrice). În condiţiile în care există două
cercuri de diametre egale, incluse în cercuri de diametre diferite, mărimea cercului
interior va fi percepută diferit în funcţie de diametrul cercului exterior. (figura 2)
 Figura 2. Iluzia Delboeuf.

3. Materiale necesare

Pentru evidenţierea iluziei Muller-Lyer, se utilizează un dispozitiv confecţionat

din carton alb cu dimensiunile de 20X 50 cm. (figura 3). În partea stângă, a cartonului se
desenează cu tuş negru o linie orizontală de 10 cm (având grosimea de 3 mm), cu două
perechi de aripioare la cele două capete, orientate spre interior, cu lungimea de 3 cm, şi
deschiderea de 40 0 , faţă de dreaptă. La capătul din dreapta al acestei figuri se realizează
o fantă în carton cu lăţimea de 3,5 cm. Spre extremitatea dreaptă a cartonului (la cca 20
cm de prima fantă ), se realizează o altă fantă de aceeaşi lăţime. Prin aceste fante se va
introduce o fâşie din carton cu lăţimea adaptată acestora pe care se trasează o linie cu
lungimea de cca. 15 cm, în perfectă continuitate cu prima, terminată în partea dreaptă cu
două aripioare de aceeaşi lungime ca şi cele din stânga (3 cm), şi orientate în afară ,
făcând un unghi de 140 0,cu linia dreaptă. Fâşia fiind mobilă, segmentul de dreaptă poate
fi mărit sau micşorat.
Pe spatele fâşiei se va realiza o gradaţie în milimetri (prin ataşarea de hârtie
milimetrică), procedându-se în modul următor. Se fixează fâşia astfel încât cele două
segmente să fie perfect egale. În această poziţie pe spatele fâşiei se marchează o linie care
va reprezenta punctul 0. Exact în dreptul acestei linii, se trasează o linie similară şi pe
carton. Apoi pe fâşie se fac gradaţiile în milimetri notând cu minus valorile care arată că
segmentul din dreapta este mai scurt decât cel din stânga, şi cu plus, când segmentul este
mai lung.

Figura 3. Dispozitivul utilizat pentru evidenţierea iluziei Muller-Lyer.

Pentru evidenţierea iluziei Delboeuf, se folosesc două serii de cartonaşe pătrate,

cu latura de 15 cm.
Seria I. Este alcătuită din 11 cartonaşe (pătrate cu latura de 15 cm), pe care se
desenează cu tuş negru, câte două cercuri concentrice. Raza cercului interior este aceeaşi
18 mm. Raza cercului exterior variază de la un cartonaş la altul: 19 mm, 20 mm, 21 mm,
22 mm, 25 mm, 27 mm, 30 mm, 36 mm, 45 mm, 55 mm, şi 65 mm.
Seria a –II-a. Este alcătuită din 7 cartonaşe pe care se desenează cu tuş negru câte
un cerc a cărui rază variază de la un cartonaş la altul : 15 mm, 16 mm, 17 mm, 18 mm,
19 mm, 20 mm, şi 21 mm.

4. Subiecţi.
Pentru evidenţierea iluziilor optico-geometrice este necesară investigarea unui
subiect nefamiliarizat cu problematica acestora (este contraindicat ca subiectul să
cunoască conţinutul acestei lucrări)
5. Desfăşurarea lucrării.

Se lucrează în perechi de tip experimentator-subiect.

Pentru evidenţierea iluziei Muller-Lyer, (deci a unei erori sistematice de evaluare

a lungimii segmentului din dreapta), se va folosi metoda ajustării.
Astfel, experimentatorul va fixa fâşia dispozitivului la o anumită valoare, după
care îi va prezenta subiectului dispozitivul, acesta fiind solicitat să egalizeze cele două
linii. Prezentarea stimulilor se va realiza în două moduri:
-serie ascendentă: în care lungimea segmentului va fi mai mică decât cea etalon (<10
cm), subiectul deplasând fâşia pentru a alungi segmentul
-serie descendentă: în care lungimea segmentului va fi mai mare decât cea etalon (>10
cm), subiectul deplasând fâşia pentru a scurta segmentul
Se vor prezenta subiectului un număr de 15 serii ascendente, respectiv 15 serii
descendente, ordinea acestora fiind randomizată.
Experimentatorul va nota de fiecare dată, cu cât se abate lungimea estimată de
subiect faţă de valoarea etalon. (se va nota valoarea în milimetri şi semnul acestei
abateri).
Pentru evidenţierea iluziei Delboeuf, cele 7 cartonaşe din seria a-II-a, se aşează
pe masă în faţa subiectului, iar experimentatorul prezintă rând pe rând, cele 11 cartonaşe
din seria I. Subiectul va trebui să aleagă dintre cele 7 cartonaşe pe cel având raza egală cu
a cercului interior din planşa prezentată de experimentator.
În total se vor realiza 33 de expuneri, fiecare din cartonaşele seriei I, fiind
prezentat de 3 ori.Ordinea de prezentare a acestora va fi randomizată. De asemenea după
fiecare prezentare, ordinea pe masa de lucru a celor 7 cartonaşe din seria II, va fi de
asemenea randomizată, astfel încât subiectul să nu recunoască un cartonaş ales anterior.
Experimentatorul va nota pentru fiecare stimul prezentat valoarea razei cercului
selectat de subiect. De exemplu, dacă pentru cartonaşul cu o rază a cercului exterior de 21
mm, subiectul alege cercul cu raza de 19 mm, experimentatorul îşi va nota în protocol,
(21 / 19).

6. Prelucrarea datelor

Iluzia Muller-Lyer.
Rezultatele obţinute se vor nota într-un tabel, în funcţie de tipul seriei.(vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Valorile erorii de estimare (mm), în funcţie de tipul seriei.

Număr Serie ascendentă Serie descendentă

determinări
1
2
……..
15
 Pe baza acestor date (în valoare absolută), se va determina mărimea medie a
erorii, pentru seriile ascendente respectiv descendente,
Se va studia semnificaţia diferenţei dintre cele două medii, folosind testul t pentru
eşantioane independente. Dacă această diferenţă nu este semnificativă statistic, (p<0.05),
se va calcula o mărime medie a erorii, (calcularea mediei celor două medii). Dacă
diferenţa este semnificativă statistic,(p>0.05), cele două medii se vor considera separat.

Iluzia Delboeuf

Rezultatele obţinute vor fi sintetizate într-un tabel, în funcţie de raza cercului

exterior. (vezi tabelul 2).

Tabelul 2. Valoarea razei cercului ales de subiect, în funcţie de raza cercului exterior.

Raza Determinarea I Determinarea a Determinarea a Media M-18

cercului II-a III-a determinărilo
exterior r (M)
19
20
21
22
25
27
30
36
45
55
65

În cadrul tabelului se va nota raza cercului ales de subiect în cadrul celor trei
determinări, media acestor determinări, precum şi eroarea de estimare comisă de subiect
(M-18).
Pe baza, valorilor erorii înregistrate de subiect, se va realiza un grafic în care pe
abscisă se vor nota cele 11 categorii de stimuli din seria I, iar pe ordonată, mărimea erorii
(se va ţine seama şi de semnul acesteia).(Figura 4).

Mărimea
erorii

19 20 21 22 25 27 30 36 45 55 Raza
65 cercului
exterior

Figura 4. Mărimea erorii comise de subiect în funcţie de raza cercului exterior.

 7. Interpretarea rezultatelor.

Interpretarea se va realiza în funcţie de datele obţinute.

Pentru iluzia Muller-Lyer, se va interpreta semnul erorii (în cazul apariţiei iluziei,
semnul erorii va fi negativ), precum şi valoarea acesteia. Se va discuta efectul
expectanţelor subiectului, asupra mărimii erorii, precum şi alţi factori posibili ce o
influenţează.
Pentru iluzia Delboeuf, se va discuta pe baza graficului, semnul erorii în funcţie
de valoarea razei cercului exterior, precum şi valorile maxime/ minime ale erorii.

8. Concluzii

Se va decide asupra modului în care subiectul percepe cele două iluzii.

BIBLIOGRAFIE

Miclea, M.(1994). Psihologie cognitivă. Editura Gloria. Cluj-Napoca.

Radu, I.& col.(1991). Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron,

Cluj-Napoca.

Roşca, Al. (1971). Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie. Editura

Ştiinţifică, Bucureşti.
 LUCRAREA 3

EFECTUL STROOP

1. Cadrul teoretic

Efectul STROOP, (bazat pe interferenţa culoare-sens), a fost evidenţiat pentru

prima oară de către Stroop, (1935), actual, constituind una dintre paradigmele
experimentale cele mai des invocate în studiul selecţiei atenţionale. Acest efect apare
în condiţiile în care subiecţilor li se prezintă stimuli cu două caracteristici (culoare şi
sens), fiind solicitaţi să ia în considerare numai culoarea, neglijând sensul. Se constată
interferenţa dintre culoarea şi sensul cuvântului. Evidenţiarea este posibilă printr-o
sarcină, care solicită subiectul, să denumească culoarea unui cuvând cu sens
contradictoriu (de exemplu, ALBASTRU, scris cu galben).

2. Ipoteza lucrării.

Se formulează ipoteza existenţei unei interferenţe între culoare şi sens.

Astfel, în cazul în care, culoarea şi semnificaţia cuvântului concordă, timpul necesar
denumirii culorii cu care este scris cuvântul va fi redus, datorită unui efect de
facilitare.
În condiţiile în care nu există nici o legătură între culoare şi semnificaţia cuvântului,
timpul necesar denumirii culorii va înregistra valori medii.
În situaţia în care între culoare şi sens apare contradicţie, timpul necesar denumirii
culorii va fi semnificativ mai mare faţă de situaţiile precedente.

3. Materiale necesare

În vederea efectuării acestui experiment, sunt necesare:

1.Trei liste, care conţin câte 24 de stimuli, denumiri de culori ,(roşu , albastru, verde ,
galben), sau grupări de tipul, “ “ . Stimulii respectivi sunt desenaţi, prin una
dintre culorile: roşu , albastru, verde, galben. În cadrul listelor se va manipula relaţia
dintre culoare şi sens în modul următor:
- în prima listă, culoarea şi sensul concordă (de exemplu ALBASTRU, scris cu
albastru )
- în a doua listă, se va elimina sensul ,prin utilizarea unor stimuli neutri “ “,
prezentaţi în una dintre cele patru culori (lista neutră).
- în a treia listă, culoarea şi sensul sunt în contradicţie (de exemplu ALBASTRU, scris
cu galben)

2. Un cronometru ( pentru măsurarea cu exactitate, în secunde, a timpului necesar

denumirii culorilor din cadrul fiecărei liste)
4. Design experimental.

Se va utiliza un design de tip intrasubiect, variabila independentă fiind reprezentată

de tipul listei ( cu trei modalităţi: concordanţă culoare-sens, lista neutră, respectiv
contradicţie culoare –sens). Variabila dependentă este timpul necesar denumirii culorilor
din cadrul fiecărei liste.
Se va utiliza un grup de 10 subiecţi.

5. Desfăşurarea lucrării

Se va lucra în perechi de tip experimentator-subiect.

După reglarea cronometrului, experimentatorul va oferi subiectului una dintre cele
trei liste. Subiectul va fi solicitat să denumească cu voce tare, şi cât mai rapid, culorile în
care sunt scrise cuvintele din listă (de exemplu, în cazul cuvântului ROŞU, scris cu
culoarea verde, subiectul va pronunţa “verde”). Când experimentatorul va spune START,
(pornind cronometrul), subiectul va începe să denumească culorile din listă. După ce
subiectul va termina de prezentat denumirea culorilor din listă, experimentatorul va opri
cronometrul, şi va nota timpul obţinut de subiect, respectiv erorile înregistrate de acesta.
Procedura se repetă în mod identic de nouă ori, fiecare listă fiind prezentată de cîte
trei ori. Între prezentatea a două liste succesive, se va face o pauză de 2 minute. Ordinea
de prezentare a listelor va fi randomizată, ţinând cont însă ca în cadrul a două prezentări
succesive să nu apară liste identice.

6. Prelucrarea datelor.

Pe baza valorilor timpilor de răspuns, se vor determina 3 mediane, corespunzătoare

fiecărei liste. Acestea se vor înregistra într-un tabel, pentru cei 10 subiecţi (tabelul 1).

Tabel. 1. Medianele timpilor necesari denumirii culorii în cadrul celor trei liste, pentru un
eşantion de 10 subiecţi.

SUBIECŢI CONCORDANŢĂ LISTĂ NEUTRĂ CONTRADICŢIE

CULOARE-SENS CULOARE-SENS
1.
2.
…….
10.

Se va studia semnificaţia diferenţei dintre timpii obţinuţi, folosindu-se testul t pentru

eşantioane perechi.(comparaţiile se vor realiza două câte două).

7. Interpretarea rezultatelor

Se vor discuta rezultatele obţinute şi modul de verificare a ipotezei formulate.

8. Concluzii.

Se va prezenta în mod concis, modul în care s-a evidenţiat efectul STROOP în cadrul
studiului.

BIBLIOGRAFIE

Stroop, J. R. (1935). Studies of interference in serial verbal reactions. Journal of

Experimental Psychology, 18, 643-661.

Sugg, M., & Mc Donald, J. (1994). Time Course of Inhibition in Color-Response

and Word-Response versions of the STROOP Task. Journal of Experimental Psychology :
Human Perception and Performance, 3, 647-675.


Anexa 3.1.

Stimulii se vor desena în culorile menţionate în paranteză

Concordanţă culoare-sens Listă neutră Contradicţie culoare-sens

ALBASTRU (albastru) (albastru) ROSU (albastru)

ROSU (rosu) (rosu) VERDE (rosu)

VERDE (verde) (verde) GALBEN (verde)

GALBEN (galben) (galben) ROSU (galben)

ROSU (rosu) (rosu) VERDE (rosu)

VERDE (verde) (verde) ALBASTRU (verde)

ALBASTRU (albastru) (albastru) GALBEN (albastru)

GALBEN (galben) (galben) VERDE (galben)

VERDE (verde) (verde) ROSU (verde)

ROSU (rosu) (rosu) GALBEN (rosu)

GALBEN (galben) (galben) ALBASTRU (galben)

ALBASTRU (albastru) (albastru) ROSU (albastru)

ROSU (rosu) (rosu) GALBEN (rosu)

GALBEN (galben) (galben) VERDE (galben)

VERDE (verde) (verde) ALBASTRU (verde)

ALBASTRU (albastru) (albastru) GALBEN (albastru)

GALBEN (galben) (galben) ROSU (galben)

ROSU (rosu) (rosu) ALBASTRU (rosu)

ALBASTRU (albastru) (albastru) VERDE (albastru)

VERDE (verde) (verde) ALBASTRU (verde)

ALBASTRU (albastru) (albastru) ROSU (albastru)

ROSU (rosu) (rosu) GALBEN (rosu)

GALBEN (galben) (galben) VERDE (galben)

VERDE (verde) (verde) ROSU (verde)

LUCRAREA NR. 4
 INFLUENŢA NIVELULUI DE PROCESARE RESPECTIV A
INTENŢIONALITĂŢII ASUPRA ÎNVĂŢĂRII

1. Cadrul teoretic

Teoriile asupra memoriei aduc în discuţie două aspecte importante : structura

diferitelor sisteme mnezice respectiv modul în care se realizează procesările în cadrul
acestor sisteme. Structurile se referă la organizarea şi reprezentarea cunoştinţelor în
memorie, în vreme ce procesele vizează modificările înregistrate de informaţie în cadrul
diferitelor stadii de prelucrare. Astfel, primul stadiu ce se declanşează în condiţiile
prezentării stimulului de memorat este numit encodare.. Ca urmare a encodării informaţia
va fi stocată în cadrul sistemelor mnezice, ceea ce constituie a doua etapă. Redarea
conţinuturilor stocate, numită reactualizare constituie a treia fază în cadrul dinamicii
prelucrării informaţiei în memorie.
Eficienţa memorării este influenţată de tipurile de procesări ce au loc în cadrul
fazei de encodare. Pentru evidenţierea acestor procesări o metodă frecvent utilizată constă
în prezentarea aceleiaşi liste de cuvinte la diferite grupe de subiecţi, fiecare grup fiind
solicitat să realizeze un anumit tip de prelucrare a stimulilor. Aceste prelucrări pot avea
complexităţi diferite, de la numărarea literelor din cadrul cuvintelor până la generarea
unui adjectiv corespunzător pentru fiecare item.
În cazul în care subiecţilor li se precizează faptul că în cadrul experimentului se
urmăreşte studiul memoriei, aceştia vor avea tendinţa de a realizeza o prelucrare mai
laborioasă a stimulului. Prin urmare, pentru a preveni un astfel de efect, se va evita orice
referire la scopul exact al sarcinii (situaţie numită învăţare neintenţionată/incidentală).
Consecutiv fazei de encodare , subiecţii vor fi solicitaţi să reactualizeze cât mai mulţi
itemi reţinuţi. În condiţiile în care subiecţilor din diferitele grupuri li se prezintă exact
aceleaşi cuvinte, diferenţele obţinute vor reflecta influenţa gradului de procesare al
stimulilor.
Pornind de la studiul diferitelor procesări ce au loc în faza de encodare a
informaţiei, Craik & Lockhart (1972), propun un cadru general de abordare a proceselor
mnezice. Astfel, ei consideră că procesele perceptive respectiv atenţionale implicate în
faza de encodare, vor determina modul în care informaţia va fi stocată în memoria de
lungă durată. Ei iau în discuţie existenţa unor niveluri de procesare de la analiza fizică a
stimulului (de exemplu: detecţia literelor în cadrul unui cuvânt), până la analiză
semantică. Noţiunea de adâncime a procesării, esenţială pentru această teorie este
explicată de Craik (1973), prin “semnificaţia generată în urma analizei unui stimul ”.
Teoria elaborată de către Craik & Lockhart (1972), subliniază faptul că procesarea unui
stimul este cu atât mai adâncă cu cât se trece de la caracteristicile fizice spre cele
semantice sau conceptuale, un nivel mai adânc al procesării determinând o memorare
mult mai eficientă . Manipularea experimentală a nivelului de procesare a unui stimul se
poate realiza prin tipul de sarcini la care subiecţii sunt solicitaţi să răspundă.
Astfel, în condiţiile în care subiecţilor li se prezintă anumite cuvinte ei vor
prelucra aceşti stimuli la nivel fizic în cazul în care vor trebui să decidă dacă în cadrul
cuvintelor sunt prezente anumite litere, o prelucrare fonologică pentru situaţia în care se
decide asupra unei rime a cuvântului respectiv o prelucrare semantică pentru situaţia în
care se solicită o evaluare a semnificaţiei cuvântului.
Autorii modelului au propus existenţa numai a trei niveluri ale procesării:
perceptiv, verbal respectiv semantic, dar studiile ulterioare au demonstrat că numărul
nivelurilor de procesare este mult mai mare.
O consecinţă importantă a operaţionalizării conceptului de nivel al procesării se referă la
relaţia dintre nivelul de adâncime al prelucrării şi intenţionalitatea memorării fiind
posibil ca aceleaşi informaţii să fie memorate în mod intenţionat, în cazul în care ne
propunem efectiv acest lucru sau întâmplător (cazul învăţării incidentale).

2. Ipoteză

Performanţa în cadrul învăţării intenţionate este superioară celei neintenţionate

doar în măsura în care antrenează o prelucrare mai laborioasă a stimulului.

3. Design experimental:

Se va utiliza un design experimental factorial de tip 2 X 2 cele două variabile

independenta luate în studiu fiind: nivelul de procesare ( cu două modalităţi: semantic
respectiv fizic), şi intenţionalitatea învăţării ( învăţare neintenţionată respectiv
intenţionată). Se vor lua în studiu 4 eşantioane cuprinzând un număr egal de subiecţi,
conform tabelului 1.
Variabila dependentă este procentul cuvintelor reactualizate corect, obţinut prin raportul
dintre numărul cuvintelor reactualizate corect şi numărul total al cuvintelor prezentate
inmulţit cu o sută.

Tabel 1
Design-ul experimental al studiului

NIVEL DE PROCESARE
INTENŢIONALITATE Semantic Fizic
Învăţare intenţionată Eşantion I Eşantion II
Învăţare neintenţionată Eşantion III Eşantion IV

4. Materiale necesare:

Se va utiliza aceeaşi listă de cuvinte, conţinând 30 de itemi, pentru toţi subiecţii (vezi
anexa 1). Sunt necesare de asemenea foi de răspuns.

5. Procedură
 Subiecţilor li se oferă pe bileţele cuvintele din cadrul listei cu o rată de prezentare
de 3 sec per cuvânt . Prima variabilă manipulată este gradul de elaborare al
procesării.Astfel, subiecţilor din eşantioanele II, respectiv IV, li se cere să menţioneze de
fiecare dată, pe o foaie de răspuns numărul de vocale ce apar în cadrul cuvintelor
prezentate (prelucrare fizică). Subiecţii din eşantioanele I respectiv III, vor fi solicitaţi să
menţioneza pe o scală cu 5 trepte de tipul următor:

1 2 3 4 5
Foarte Extrem
neplăcut de plăcut

conotaţia cuvintelor prezentate.(scala este oferită subiecţilor în cadrul foii de răspuns)

Cea de-a doua variabilă modificată experimental este intenţionalitatea învăţării:
învăţare intenţionată/accidentală. Subiecţilor din eşantioanele I respectiv II, li se
precizează scopul real al experimentului (măsurarea performanţelor mnezice), în vreme
ce subiecţilor din eşantioanele III/IV li se va spune că scopul experimentului este acela de
a lua decizii lexicale sau de a evalua caracterul plăcut/neplăcut al unor cuvinte.
După 2 minute de la encodare , subiecţilor li se cere să redea cât mai multe dintre
cuvintele prezentate.

6. Prelucrarea rezultatelor:

Se va utiliza ANOVA bifactorială, sau testul t, studiindu-se efectul celor două variabile
cât şi al interacţiunii lor.

7.Interpretarea rezultatelor:

Se vor discuta diferenţele obţinute între grupuri, studiindu-se: efectul nivelului de

adâncime a procesării, efectul intenţionalităţii cât şi influenţa exercitată de interacţiunea
acestor factori.

8. Concluzii:

Se precizează gradul în care ipoteza propusă a fost verificată prin rezultatele obţinute.

BIBLIOGRAFIE:

Eysenck, M.; Keane, M.T. (1995). Cognitive Psychology: A Student’s Handbook

(3-rd edition). Psychology Press.

Miclea, M. (1994). Psihologie cognitivă. Editura Gloria. Cluj- Napoca.

Anexa 4.1.
Lista cuvintelor utilizate în cadrul experimentului.

1. CASĂ
2. AUGUST
3. CUŢIT
4. PENAR
5. FOTOLIU
6. ZAHĂR
7. LAMPĂ
8. CAFENEA
9. PĂIANJEN
10. SONERIE
11. PRIETEN
12. TABLĂ
13. FURNAL
14. PĂSTOR
15. ZĂPADĂ
16. PĂPUŞĂ
17. DALTĂ
18. ACOPERIŞ
19. VACANŢĂ
20. VÂNĂTOR
21. ARBORE
22. CUIER
23. CULOARE
24. PORTOCALĂ
25. POIANĂ
26. TABLĂ
27. MUNTE
28. SOARE
29. ŞCOALĂ
30. VAPOR