LUCRĂRI PRACTICE DE PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

LUCRAREA NR. 1
INFLUENŢA STĂRII VREMII ASUPRA DISPOZIŢIEI AFECTIVE
1. Cadrul teoretic
Din ansamblul formelor vieţii emoţionale, dispoziţiile afective se disting ca stări difuze şi generalizate, mai puţin intense, relativ discrete şi durabile, care
comunică o anumită tonalitate întregii noastre vieţi psihice, (Radu, 1991). Ele alcătuiesc un fond emoţional, pe care se dezvoltă alte procese de prelucrare a
informaţiei.
Spre deosebire de alte procese emoţionale, dispoziţiile afective nu au o orientare atât de precisă, sunt mai vagi, cauza lor fiind adesea puţin accesibilă
introspecţiei. În urma unei analize atente, însă etiologia dispoziţiilor afective poate fi evidenţiată. Astfel se pot aminti ca principale surse ale dispoziţiei
afective:
- stările fizice sau organice
- evenimentele de viaţă
- natura, peisajul, (factorii ambientali)
- relaţiile interpersonale
- factorii de climă (starea vremii).
Trebuie menţionat, însă, că aceşti factori nu determină independent o anumită
dispoziţie afectivă, ei exercitând o acţiune sumată. Ponderea cauzelor este însă diferită în anumite perioade ale dezvoltării. Astfel, dacă la copil, dispoziţiile
afective sunt condiţionate predominant organic, odată cu înaintarea în vârstă influenţa factorilor sociali şi profesionali creşte. Pornind de la aceste
premise,o serie de autori realizează distincţia între dispoziţii afective primare (condiţionate predominant organic), şi dispoziţii afective secundare
condiţionate contextual.
Un fenomen special în cadrul dinamicii dispoziţiilor afective îl constituie procesul
contagiunii afective, ca dezvoltare a acestora la nivel de grup. În condiţiile menţinerii o perioadă mai îndelungată dispoziţiile afective se pot transforma în
trăsături de caracter, mai precis ele se înscriu în structura afectivă a caracterului.
Lucrarea de faţă îşi propune evidenţierea rolului exercitat de starea vremii În
inducerea dispoziţiilor afective. Dat fiind faptul că omul trăieşte într-un mediu natural, starea vremii are o pondere apreciabilă în determinarea
dispoziţiilor afective chiar dacă nu întotdeauna conştientizăm acest lucru.
Starea vremii poate fi operaţionalizată printr-o serie de variabile specifice cum

sunt: presiunea atmosferică, temperatura aerului,

strălucirea soarelui, umiditatea, nebulozitatea, şi
mai ales prezenţa precipitaţiilor. În cadrul lucrării
de faţă se va opera cu o dihotomizare a stării
vremii : vreme (zi) senină, caracterizată prin
presiune atmosferică redusă, cer senin, absenţa
precipitaţiilor şi respectiv vreme (zi), mohorâtă,
exprimată prin presiune atmosferică crescută,
temperatură scăzută, umiditate ridicată, cer
noros, TIHNIT
INSPIRAT

ENTUZIAST

NELINIŞTIT

PASIV

SATISFĂCUT

ALERT

IRITAT

TENTAT SĂ LENEVESC

MULŢUMIT

PLIN DE ENERGIE
 DEPRIMAT

PLICTISIT

ÎNCREZĂTOR

ODIHNIT

NERVOS

DEZINTERESAT

BINEDISPUS

VIGUROS

TRIST

APATIC

LUCRAREA 2
EVIDENŢIEREA ILUZIILOR OPTICO-GEOMETRICE
1. Cadrul teoretic
Percepţia, implică procesele de integrare, organizare a input-ului senzorial în funcţie de expectanţele subiectului, această integrare constituind o bază
pentru acţiune. Cea mai mare parte a informaţiei noastre despre mediu se obţine pe cale vizuală, aproximativ 55%, din suprafaţa neocortexului fiind
implicată în procesarea informaţiei vizuale.Aceste procesări, conform modelului computaţionat elaborat de către Marr (1982), se realizează la două
niveluri: procesări primare, respectiv procesări secundare. Procesările primare cu o durată de aproximativ 200 ms, au ca rezultat reprezentarea în sistemul
cognitiv a caracteristicilor fizice ale stimulilor. Prelucrările preatenţionale de la acest nivel determină segregarea stimulului de fond, detectarea
contururilor, a texturii, mişcării, culorii, etc.
Prelucrările secundare, care reprezintă recunoaşterea obiectelor permit obţinerea unei imagini tridimensionale a obiectelor din mediu.
Sistemul vizual procedează deci la o reconstrucţie a stimulului prezentat, pe baza proiecţiei sale retiniene. Procesarea primară are ca input proiecţia
retiniană iar ca output schiţa 21/2 D. Această schiţă intermediară este centrată pe subiect, depinzînd de poziţia aqcestuia faţă de obiect. Recunoaşterea
obiectului implică este procesarea schiţei intermediare. Astfel, procesările secundare iau ca input schiţa 21/2 D, având ca output recunoaşterea obiectelor
(realizarea corespondenţei dintre imaginea perceptivă a obiectului şi reprezentarea sa în memorie).
Rapiditatea recunoaşterii implică prezenţa unor mecanisme de organizare a stimulilor complecşi, în unităţi mai simple, (principiile gestaltiste). Dintre
acestea se pot aminti:
-principiul proximităţii (elementele aflate în proximitate spaţială sunt grupate într-o singură unitate perceptivă).
-principiul similarităţii (elementele similare sunt grupate în aceeaşi unitate perceptivă, care este contrapusă altora).
-principiul bunei continuări (la intersecţia a două contururi, ele sunt percepute după continuarea cea mai simplă).
-principiul închiderii (conturul ocluzat al unei figuri este închis după configuraţia sa vizibilă).
Toate aceste prelucrări ascendente, sunt dublate de procesări descendente (determinate de baza de cunoştinţe a subiectului,-“set-ul perceptiv”), implicate în
obţinerea imaginii tridimensionale.
Iluziile perceptive, apar în cazul stimulilor, pentru care,după analiza input-ului, subiectul ajunge la concluzii false (neconforme realităţii). Iluziile nu apar
numai în sfera percepţiei. Se pot aminti astfel, iluziile memoriei, precum şi cele din sfera gândirii. Deşi iluziile pot să apară în cadrul fiecărei modalităţi
senzoriale, cele mai bine studiate, sunt cele din sfera vizuală. Iluziile optico-geometrice, constituie percepţii eronate ale distanţei, orientării, formei,
adâncimii,etc.
Astfel, ele pot fi clasificate în următoarele categorii:
-obiecte imposibile (figuri care nu pot fi văzute ca reprezentând un singur obiect în spaţiu)
-figuri care apar deformate (unele părţi ale acestora pot apărea mai lungi ori mai scurte, sau mai înclinate,curbate)
-figuri reversibile (care apar în funcţie de centrarea pe obiect sau fond)
-figuri, care atunci când sunt privite un anumit timp, produc deformări în cadrul altor figuri privite ulterior (efecte figurale secundare).
Printre teoriile ce oferă o explicaţie iluziilor, se pot aminti:
-teoria mişcărilor oculare; conform acestei teorii, anumite trăsături ale obiectului influenţează mişcările oculare, provocând astfel distorsiuni.
-teoria perspectivei; figurile ce provoacă iluzii, pot fi percepute ca obiecte în perspectivă. În acest sens, adâncimea este sugerată de liniile de perspectivă,
această sugestie determinând o amplificare a trăsăturilor obiectelor mai îndepărtate.
-teoria pregnanţei ,”a bunei figuri”, Atunci când observatorul percepe în cadrul unei figuri o anumită caracteristică, tendinţa sa este de a vedea această
caracteristică ca fiind exprimată din plin.
-teoria ipotezelor contradictorii; conform acestei teorii percepţia este considerată ca un proces de testare a unor ipoteze, figurile care generează iluzii
conducând la ipoteze contradictorii.
2. Scopul lucrării
Lucrarea de faţă îşi propune evidenţierea a două iluzii optico-geometrice: iluzia Muller-Lyer, respectiv Delboeuf.
Iluzia Muller-Lyer,constituie una dintre cele mai cunoscute
Astfel, experimentatorul va fixa fâşia dispozitivului la o anumită valoare, după care îi va prezenta subiectului dispozitivul, acesta fiind solicitat să
egalizeze cele două linii. Prezentarea stimulilor se va realiza în două moduri:
-serie ascendentă: în care lungimea segmentului va fi mai mică decât cea etalon (<10 cm), subiectul deplasând fâşia pentru a alungi segmentul
-serie descendentă: în care lungimea segmentului va fi mai mare decât cea etalon (>10 cm), subiectul deplasând fâşia pentru a scurta segmentul
Se vor prezenta subiectului un număr de 15 serii ascendente, respectiv 15 serii descendente, ordinea acestora fiind randomizată.
Experimentatorul va nota de fiecare dată, cu cât se abate lungimea estimată de subiect faţă de valoarea etalon. (se va nota valoarea în milimetri şi semnul
acestei abateri).
Pentru evidenţierea iluziei Delboeuf, cele 7 cartonaşe din seria a-II-a, se aşează pe masă în faţa subiectului, iar experimentatorul prezintă rând pe rând,
cele 11 cartonaşe din seria I. Subiectul va trebui să aleagă dintre cele 7 cartonaşe pe cel având raza egală cu a cercului interior din planşa prezentată de
experimentator.
În total se vor realiza 33 de expuneri, fiecare din cartonaşele seriei I, fiind prezentat de 3 ori.Ordinea de prezentare a acestora va fi randomizată. De
asemenea după fiecare prezentare, ordinea pe masa de lucru a celor 7 cartonaşe din seria II, va fi de asemenea randomizată, astfel încât subiectul să nu
recunoască un cartonaş ales anterior.
Experimentatorul va nota pentru fiecare stimul prezentat valoarea razei cercului selectat de subiect. De exemplu, dacă pentru cartonaşul cu o rază a
cercului exterior de 21 mm, subiectul alege cercul cu raza de 19 mm, experimentatorul îşi va nota în protocol, (21 / 19).
6. Prelucrarea datelor
Iluzia Muller-Lyer.
Rezultatele obţinute se vor nota într-un tabel, în funcţie de tipul seriei.(vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Valorile erorii de estimare (mm), în funcţie de tipul seriei.

Număr determinări Serie ascendentă Serie descendentă

……..

15

Pe baza acestor date (în valoare absolută), se va determina mărimea medie a erorii, pentru seriile ascendente respectiv descendente,
Se va studia semnificaţia diferenţei dintre cele două medii, folosind testul t pentru eşantioane independente. Dacă această diferenţă este semnificativă
statistic, (p<0.05), se va calcula o mărime medie a erorii, (calcularea mediei celor două medii). Dacă diferenţa nu este semnificativă statistic,(p>0.05), cele
două medii se vor considera separat.
Iluzia Delboeuf
Rezultatele obţinute vor fi sintetizate într-un tabel, în funcţie de raza cercului exterior. (vezi tabelul 2).
Tabelul 2. Valoarea razei cercului ales de subiect, în funcţie de raza cercului exterior.
Raza cercului Determinarea I Determinarea a II-a Determinarea a III-a Media determinărilor M-18
exterior (M)

19

20

21

22

25

27

30

36

45

55
 65

În cadrul tabelului se va nota raza cercului ales de subiect în cadrul celor trei determinări, media acestor determinări, precum şi eroarea de estimare comisă
de subiect (M-18).
Pe baza, valorilor erorii înregistrate de subiect, se va realiza un grafic în care pe abscisă se vor nota cele 11 categorii de stimuli din seria I, iar pe ordonată,
mărimea erorii (se va ţine seama şi de semnul acesteia).(Figura 4).

Figura 4. Mărimea erorii comise de subiect în funcţie de raza cercului exterior.

7. Interpretarea rezultatelor.
Mărimea
19 20 21 22 25 27 30 36 Raza
45
Interpretarea se va realiza în funcţie de datele obţinute.
erorii
55 65 cerc
ului
Pentru iluzia Muller-Lyer, se va interpreta semnul erorii (în cazul apariţiei iluziei, semnul erorii va fi negativ), precum şi valoarea acesteia. Se va discuta
efectul expectanţelor subiectului, asupra mărimii erorii, precum şi alţi factori posibili ce o influenţează. exter
ior
Pentru iluzia Delboeuf, se va discuta pe baza graficului, semnul erorii în funcţie de valoarea razei cercului exterior, precum şi valorile maxime/ minime ale
erorii.
8. Concluzii
Se va decide asupra modului în care subiectul percepe cele două iluzii.
BIBLIOGRAFIE

Miclea, M.(1994). Psihologie cognitivă. Editura Gloria. Cluj-Napoca.

Radu, I.& col.(1991). Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca.
Roşca, Al. (1971). Metodologie şi tehnici experimentale în psihologie. Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
LUCRAREA 3
EFECTUL STROOP
1. Cadrul teoretic
Efectul STROOP, (bazat pe interferenţa culoare-sens), a fost evidenţiat pentru prima oară de către Stroop, (1935), actual, constituind una dintre
paradigmele experimentale cele mai des invocate în studiul selecţiei atenţionale. Acest efect apare în condiţiile în care subiecţilor li se prezintă stimuli cu
două caracteristici (culoare şi sens), fiind solicitaţi să ia în considerare numai culoarea, neglijând sensul. Se constată interferenţa dintre culoarea şi sensul
cuvântului. Evidenţiarea este posibilă printr-o sarcină, care solicită subiectul, să denumească culoarea unui cuvând cu sens contradictoriu (de exemplu,
ALBASTRU, scris cu galben).
2. Ipoteza lucrării.
Se formulează ipoteza existenţei unei interferenţe între culoare şi sens.
Astfel, în cazul în care, culoarea şi semnificaţia cuvântului concordă, timpul necesar denumirii culorii cu care este scris cuvântul va fi redus, datorită unui
efect de facilitare.
În condiţiile în care nu există nici o legătură între culoare şi semnificaţia cuvântului, timpul necesar denumirii culorii va înregistra valori medii.
În situaţia în care între culoare şi sens apare contradicţie, timpul necesar denumirii culorii va fi semnificativ mai mare faţă de situaţiile precedente.
3. Materiale necesare
În vederea efectuării acestui experiment, sunt necesare:
1.Trei liste, care conţin câte 24 de stimuli, denumiri de culori ,(roşu , albastru, verde , galben), sau grupări de tipul, “ “ . Stimulii respectivi
sunt desenaţi, prin una dintre culorile: roşu , albastru, verde, galben. În cadrul listelor se va manipula relaţia dintre culoare şi sens în modul următor:
- în prima listă, culoarea şi sensul concordă (de exemplu ALBASTRU, scris cu
albastru )
- în a doua listă, se va elimina sensul ,prin utilizarea unor stimuli neutri “ “,
prezentaţi în una dintre cele patru culori (lista neutră).
- în a treia listă, culoarea şi sensul sunt în contradicţie (de exemplu ALBASTRU, scris cu galben)
2. Un cronometru ( pentru măsurarea cu exactitate, în secunde, a timpului necesar denumirii culorilor din cadrul fiecărei liste)
4. Design experimental.
Se va utiliza un design de tip intrasubiect, variabila independentă fiind reprezentată de tipul listei ( cu trei modalităţi: concordanţă culoare-sens, lista
neutră, respectiv contradicţie culoare –sens). Variabila dependentă este timpul necesar denumirii culorilor din cadrul fiecărei liste.
Se va utiliza un grup de 10 subiecţi.
5. Desfăşurarea lucrării
Se va lucra în perechi de tip experimentator-subiect.
După reglarea cronometrului, experimentatorul va oferi subiectului una dintre cele trei liste. Subiectul va fi solicitat să denumească cu voce tare, şi cât mai
rapid, culorile în care sunt scrise cuvintele din listă (de exemplu, în cazul cuvântului ROŞU, scris cu culoarea verde, subiectul va pronunţa “verde”). Când
experimentatorul va spune START, (pornind cronometrul), subiectul va începe să denumească culorile din listă. După ce subiectul va termina de prezentat
denumirea culorilor din listă, experimentatorul va opri cronometrul, şi va nota timpul obţinut de subiect, respectiv erorile înregistrate de acesta.
Procedura se repetă în mod identic de nouă ori, fiecare listă fiind prezentată de cîte trei ori. Între prezentatea a două liste succesive, se va face o pauză de 2
minute. Ordinea de prezentare a listelor va fi randomizată, ţinând cont însă ca în cadrul a două prezentări succesive să nu apară liste identice.
6. Prelucrarea datelor.
Pe baza valorilor timpilor de răspuns, se vor determina 3 mediane, corespunzătoare fiecărei liste. Acestea se vor înregistra într-un tabel, pentru cei 10
subiecţi (tabelul 1).
Tabel. 1. Medianele timpilor necesari denumirii culorii în cadrul celor trei liste, pentru un eşantion de 10 subiecţi.
SUBIECŢI CONCORDANŢĂ CULOARE-SENS LISTĂ NEUTRĂ CONTRADICŢIE CULOARE-SENS

1.

2.

…….

10.
Se va studia semnificaţia diferenţei dintre timpii obţinuţi, folosindu-se testul t pentru eşantioane perechi.(comparaţiile se vor realiza două câte două).
7. Interpretarea rezultatelor
Se vor discuta rezultatele obţinute şi modul de verificare a ipotezei formulate.
8. Concluzii.
Se va prezenta în mod concis, modul în care s-a evidenţiat efectul STROOP în cadrul studiului.
BIBLIOGRAFIE
Stroop, J. R. (1935). Studies of interference in serial verbal reactions. Journal of Experimental Psychology, 18, 643-661.
Sugg, M., & Mc Donald, J. (1994). Time Course of Inhibition in Color-Response and Word-Response versions of the STROOP Task. Journal of
Experimental Psychology : Human Perception and Performance, 3, 647-675.

Anexa 3.1.
Stimulii se vor desena în culorile menţionate în paranteză
Concordanţă culoare-sens Listă neutră Co
Lista conflict
ROŞU

VERDE

GALBEN
 ROŞU

VERDE

ALBASTRU

GALBEN

VERDE

ROŞU

GALBEN

ALBASTRU

ROŞU

GALBEN

VERDE

ALBASTRU

GALBEN

ROŞU

ALBASTRU

VERDE

ALBASTRU

ROŞU

GALBEN

VERDE

ROŞU
Lista neutra

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛
⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛

⬛⬛⬛⬛
LUCRAREA NR. 4
INFLUENŢA NIVELULUI DE PROCESARE RESPECTIV A INTENŢIONALITĂŢII ASUPRA ÎNVĂŢĂRII
1. Cadrul teoretic
Teoriile asupra memoriei aduc în discuţie două aspecte importante : structura diferitelor sisteme mnezice respectiv modul în care se realizează procesările
în cadrul acestor sisteme. Structurile se referă la organizarea şi reprezentarea cunoştinţelor în memorie, în vreme ce procesele vizează modificările
înregistrate de informaţie în cadrul diferitelor stadii de prelucrare. Astfel, primul stadiu ce se declanşează în condiţiile prezentării stimulului de memorat
este numit encodare.. Ca urmare a encodării informaţia va fi stocată în cadrul sistemelor mnezice, ceea ce constituie a doua etapă. Redarea conţinuturilor
stocate, numită reactualizare constituie a treia fază în cadrul dinamicii prelucrării informaţiei în memorie.
Eficienţa memorării este influenţată de tipurile de procesări ce au loc în cadrul fazei de encodare. Pentru evidenţierea acestor procesări o metodă frecvent
utilizată constă în prezentarea aceleiaşi liste de cuvinte la diferite grupe de subiecţi, fiecare grup fiind solicitat să realizeze un anumit tip de prelucrare a
stimulilor. Aceste prelucrări pot avea complexităţi diferite, de la numărarea literelor din cadrul cuvintelor până la generarea unui adjectiv corespunzător
pentru fiecare item.
În cazul în care subiecţilor li se precizează faptul că în cadrul experimentului se urmăreşte studiul memoriei, aceştia vor avea tendinţa de a realizeza o
prelucrare mai laborioasă a stimulului. Prin urmare, pentru a preveni un astfel de efect, se va evita orice referire la scopul exact al sarcinii (situaţie numită
învăţare neintenţionată/incidentală). Consecutiv fazei de encodare , subiecţii vor fi solicitaţi să reactualizeze cât mai mulţi itemi reţinuţi. În condiţiile în
care subiecţilor din diferitele grupuri li se prezintă exact aceleaşi cuvinte, diferenţele obţinute vor reflecta influenţa gradului de procesare al stimulilor.
Pornind de la studiul diferitelor procesări ce au loc în faza de encodare a informaţiei, Craik & Lockhart (1972), propun un cadru general de abordare a
proceselor mnezice. Astfel, ei consideră că procesele perceptive respectiv atenţionale implicate în faza de encodare, vor determina modul în care
informaţia va fi stocată în memoria de lungă durată. Ei iau în discuţie existenţa unor niveluri de procesare de la analiza fizică a stimulului (de exemplu:
detecţia literelor în cadrul unui cuvânt), până la analiză semantică. Noţiunea de adâncime a procesării, esenţială pentru această teorie este explicată de
Craik (1973), prin “semnificaţia generată în urma analizei unui stimul ”.
Teoria elaborată de către Craik & Lockhart (1972), subliniază faptul că procesarea unui stimul este cu atât mai adâncă cu cât se trece de la caracteristicile
fizice spre cele semantice sau conceptuale, un nivel mai adânc al procesării determinând o memorare mult mai eficientă . Manipularea experimentală a
nivelului de procesare a unui stimul se poate realiza prin tipul de sarcini la care subiecţii sunt solicitaţi să răspundă.
Astfel, în condiţiile în care subiecţilor li se prezintă anumite cuvinte ei vor prelucra aceşti stimuli la nivel fizic în cazul în care vor trebui să decidă dacă în
cadrul cuvintelor sunt prezente anumite litere, o prelucrare fonologică pentru situaţia în care se decide asupra unei rime a cuvântului respectiv o prelucrare
semantică pentru situaţia în care se solicită o evaluare a semnificaţiei cuvântului.
Autorii modelului au propus existenţa numai a trei niveluri ale procesării: perceptiv, verbal respectiv semantic, dar studiile ulterioare au demonstrat că
numărul nivelurilor de procesare este mult mai mare.
O consecinţă importantă a operaţionalizării conceptului de nivel al procesării se referă la relaţia dintre nivelul de adâncime al prelucrării şi intenţionalitatea
memorării fiind posibil ca aceleaşi informaţii să fie memorate în mod intenţionat, în cazul în care ne propunem efectiv acest lucru sau întâmplător (cazul
învăţării incidentale).
2. Ipoteză
Performanţa în cadrul învăţării intenţionate este superioară celei neintenţionate doar în măsura în care antrenează o prelucrare mai laborioasă a stimulului.
3. Design experimental:
Se va utiliza un design experimental factorial de tip 2 X 2 cele două variabile independenta luate în studiu fiind: nivelul de procesare ( cu
două modalităţi: semantic respectiv fizic), şi intenţionalitatea învăţării ( învăţare neintenţionată respectiv intenţionată). Se vor lua în studiu 4 eşantioane
cuprinzând un număr egal de subiecţi, conform tabelului 1.
Variabila dependentă este procentul cuvintelor reactualizate corect, obţinut prin raportul dintre numărul cuvintelor reactualizate corect şi numărul total al
cuvintelor prezentate inmulţit cu o sută.
Tabel 1
Design-ul experimental al studiului

INTENŢIONALITATE NIVEL DE PROCESARE

Semantic Fizic

Învăţare intenţionată Eşantion I Eşantion II

Învăţare neintenţionată Eşantion III Eşantion IV

4. Materiale necesare:
Se va utiliza aceeaşi listă de cuvinte, conţinând 30 de itemi, pentru toţi subiecţii (vezi anexa 1). Sunt necesare de asemenea foi de răspuns.
5. Procedură
Subiecţilor li se oferă pe bileţele cuvintele din cadrul listei cu o rată de prezentare de 3 sec per cuvânt . Prima variabilă manipulată este gradul de elaborare
al procesării.Astfel, subiecţilor din eşantioanele II, respectiv IV, li se cere să menţioneze de fiecare dată, pe o foaie de răspuns numărul de vocale ce apar
în cadrul cuvintelor prezentate (prelucrare fizică). Subiecţii din eşantioanele I respectiv III, vor fi solicitaţi să menţioneza pe o scală cu 5 trepte de tipul
următor:

conotaţia cuvintelor prezentate.(scala este oferită subiecţilor în cadrul foii de răspuns)

Cea de-a doua variabilă modificată experimental este intenţionalitatea învăţării: învăţare intenţionată/accidentală. Subiecţilor din eşantioanele I respectiv
1 2 3 4 5
II, li se precizează scopul real al experimentului (măsurarea performanţelor mnezice), în vreme ce subiecţilor din eşantioanele III/IV li se va spune că

Foarte
scopul experimentului este acela de a lua decizii lexicale sau de a evalua caracterul plăcut/neplăcut al unor cuvinte. Extrem
neplăcu
După 2 minute de la encodare , subiecţilor li se cere să redea cât mai multe dintre cuvintele prezentate. de plăcut
6. Prelucrarea rezultatelor:
t
Se va utiliza ANOVA bifactorială, sau testul t, studiindu-se efectul celor două variabile cât şi al interacţiunii lor.
7.Interpretarea rezultatelor:
Se vor discuta diferenţele obţinute între grupuri, studiindu-se: efectul nivelului de adâncime a procesării, efectul intenţionalităţii cât şi influenţa exercitată
de interacţiunea acestor factori.
8. Concluzii:
Se precizează gradul în care ipoteza propusă a fost verificată prin rezultatele obţinute.
BIBLIOGRAFIE:
Eysenck, M.; Keane, M.T. (1995). Cognitive Psychology: A Student’s Handbook
(3-rd edition). Psychology Press.
Miclea, M. (1994). Psihologie cognitivă. Editura Gloria. Cluj- Napoca.
Anexa 4.1.
Lista cuvintelor utilizate în cadrul experimentului.
1. CASĂ
2. AUGUST
3. CUŢIT
4. PENAR
5. FOTOLIU
6. ZAHĂR
7. LAMPĂ
8. CAFENEA
9. PĂIANJEN
10. SONERIE
11. PRIETEN
12. TABLĂ
13. FURNAL
14. PĂSTOR
15. ZĂPADĂ
16. PĂPUŞĂ
17. DALTĂ
18. ACOPERIŞ
19. VACANŢĂ
20. VÂNĂTOR
21. ARBORE
22. CUIER
23. CULOARE
24. PORTOCALĂ
25. POIANĂ
26. TABLĂ
27. MUNTE
28. SOARE
29. ŞCOALĂ
30. VAPOR