UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

ILUZIILE VIZUALE

2009
 ILUZIILE VIZUALE

Iluzia vizuala sau perceptia deformata este o interpretare posibila pentru

informatiile primite. Uneori, informatiile primite sunt considerate ambigue, alteori
sunt ambigue şi perceptia devine eronata (iluzia) sau nesigura (Tony Malim 1999).
Iluziile vizuale se mai numesc şi iluzii optico-geometrice. Exista 3 categorii
de iluzii (Zlate 2006).
a. cu cercuri, dar care par a fi inegale (Delboeuf, Titchner)
b. cu linii sau segmente de dreapta egale, dar par a fi inegale (Ponzo, Muller –
Lyer, Sander; verticala; Opel - Kundt)
c. cu linii paralele dar care par a nu fi paralele (Wundt, Zollner, Hering)
La acestea se adauga cele constatate de Tony Malim in “Procese cognitive, 1999”
1. iluzii determinate de ambiguitatea figurilor (cubul lui Neker)
2. figurile paradoxale (metoda dr. Taylor despre falsa perspectiva–Arta şi
iluzie)
3. iluzia figura-fond (vasul lui Rubin)
4. iluzia miscarii (pictura “Arta optica” d Bridget Riley – liniile de la
mijlocul figurii sunt astfel dispuse incat creaza impresia unui curent ce
se misca de la un capat la altul)
Explicatia, data de Gregory (1962) pentru iluzia sagetilor a lui Muller – Lyer,
este legata de perceptia adancimii şi de constanta marimii. Experientele anterioare
referitoare la relatiile dintre marime şi distanta incurajeaza observatorul sa perceapa
un segment mai indepartat (mai mic) decat celalalt segment, desi senzorial au
aceeasi lungime. Ca urmare, la nivel cortical opereaza constanta marimii şi se
apreciaza ca un segment e mai mare decat celalalt.
Un efect similar il constituie iluzia lui Ponzo. Se refera la prezentarea in
perspectiva a unei linii de cale ferata. Segmentul AB (traversa) din planul mai
indepartat este perceput ca fiind mai mare decat segmentul CD (traversa) din planul
mai apropiat, aceasta datorita interventiei constantei marimii (Gregory).
Iluzia cercurilor lui Titchner se explica prin efectul contextului asupra
perceptiei.
Contextul cercurilor exterioare, mai mari sau mai mici, ne determina sa
exageram marimea cercului inconjurat de cercurile mici şi sa micsoram cercul
inconjurat de cercurile mari, desi ele sunt egale.
In aceste cazuri informatiile primite prin organele de simt (ochi) sau
existente din experientele anterioare, au fost gresit interpretate.
O buna ilustrare a ambiguitatii şi a erorii perceptive o ofera iluzia figura –
fond.
Prezentarea unei imagimi este insotita de stabilirea partii mai importante şi a
contextului (a fondului). Exemplu: animalele la pascut - imaginea se va organiza
mental ca figura şi fond (campul, peisajul). Cand organizarea figura - fond devine
dificila, atunci apar iluziile, cum este cazul “vasul lui Rubin”. Observatorul vede
alternativ fie un vas, fie doua profile umane asezate fata in fata.

EXPLICATII ALE PRODUCERII ILUZIILOR

1. Strategii de procesare – se refera la influenta unor factori ca invatarea,
experienta anterioara, motivatiile şi expectatiile asupra deciziilor
luate. O explicatie suplimentara este data de Cores şi Girgus consta
 in rezultatul constructiei biologice şi optice ale ochiului (retina nu
este plata ci concava).
In cazul iluzia lui Paggendorf, efectele vizuale se datoreaza in parte
strategiilor de procesare, in parte particularitatilor anatomice sioptice ale ochiului.
Se arata ca privind acesta figura 5 minute iluzia scade cu 39%, acesta pentru
ca strategiile de procesare sunt adaptabile. Liniile oblice intersecteaza cele 2 linii
orizontale, desi prelungirea liniei oblice inferioare pare ca ar intersecta linia
superioara orizontala in alt punct, diferit de cel al liniei oblice superioare. De fapt,
cele 2 linii oblice sunt una in prelungirea alteia.
2. Piaget sustine ca exista 2 tipuri de iluzii: primare, datorate efectelor
de camp şi secundare, provocate indirect de activitati fara de care el
nu ar aparea.
Cele primare se atenueaza odata cu varsta, datorita aparitiei activitatilor
perceptive, iar cele secundare se amplifica. Cele mai multe iluzii apar din punerea
in relatie a marimii şi din efectele de contrast.
Pentru Piaget un rol important in producerea iluziei il are efectul de centrare
(fixarea unui singur element-etalon pentru o perioada de timp, ceea ce duce la
supraestimarea acestuia şi subestimarea celorlalte elemente).
Pentru a evita aparitia iluziei este utila intrarea in functiunea fenomenului
opus şi anume: decentrarea (explorarea succesiva a mai multor elemente ale
obiectului).
Deci decentrarile duc la obiectivitate.
3. Explicatia iluziilor optico-geometrice de către Gheorghe Zapan (1935)
Zapan a formulat teoria relativitatii psihice bazata pe ipoteza neomogenitatii
campului somatic in care au loc procesele psihofizice. Sistemul psihofizic e
constituit din fenomenul psihic şi cel fiziologic (de natura fizica).
 Deformarile sistemelor psihofizice (ca in cazul iluziilor optico-geometrice)
se datoreaza neomogenitatii campului somatic.
In iluzia lui Hering (o stea peste 2 linii paralele) cele 2 linii paralele par a nu
fi paralele din cauza liniilor ce pornesc de la centru.
In cazul nostru, avem figura omogena formata din 2 linii paralele orizontale
şi o figura neomogena formata dintr-o stea care se suprapune peste prima. Din
aceasta cauza, fluxul nervos care transmite “steaua” de la retina la nivel psihofizic
va prezenta neomogenitate in sectiunea transversala: densitatea influxului nervos
variaza de la centru către periferia sectiunii. De aceea are loc deformarea liniilor
paralele in raport cu centrul figurii.
4. Explicatia data de M. Zlate
Acesta considera ca perceptia tinde sa fie o reflectare corespunzatoare,
corecta a obiectelor şi fenomenelor din realitatea imediata. Plecand de la aceasta
ipoteza argumenteaza ca iluzia este un caz particular al perceptiei:
a. argumentul 1 – iluziile perceptive sunt dependente de mai
mulţi factori : varsta, profesia, contextul socio-cultural
b. argumentul 2 – iluziile apar in conditii bine determinate: iluzia
este relatia dintre subiect şi obiect in anumite conditii de
mediu. Deformatia perceptiva apare atunci cand una din cele
3 variabile: subiect, obiect, mediu, este afectata de factori
perturbatori. Exemplu: se prezinta subiectilor 2 stimuli ce
constau in 2 figuri geometrice una curbilinie şi una
poligonala. Se cere sa se noteze pe hartie care dintre ele se
nimeste WALEULA şi care QUIDICATA. Raspunsurile sunt
diferite şi contradictorii. In acest caz iluzia apare ca urmare a
unor factori perturbatori la nivelul subiectului (experienta lui
anterioara, motivatiile, starea de moment).
 In realitate stimulii (figurile) nu au nici o semnificatie.
In lipsa factorilor perturbatori iluzia nu se produce. De exemplu, daca se
inlatura steaua de pe liniile paralele (iluzia lui Hering) iluzia nu va mai apare.
c. argumentul 3 – consta in faptul ca putem corecta iluzia chiar in
timpul producerii acesteia.
Pe baza maririi timpului de expunere iluzia se corijeaza, dovada ca perceptia
este un mecanism adaptativ al individului.
Exemplul 1 - “hamul optic” al lui Stratton (1957) cu ajutorul caruia inversa
dreapta cu stanga şi susul cu josul (a experimentat imaginea retiniana inversa) timp
de 8 zile. La inceput a avut probleme cu perceptia, dar dupa 8 zile au disparut.
Exemplul 2 – ochelarii cu lentile prismatice a lui Kohler (1962) – deformeaza
puternic conturul şi coloritul obiectelor. In aceste conditii viata subiectilor care
poarta astfel de ochelari este foarte dificila. Totusi, dupa cateva saptamani,
persoanele se adapteaza şi incep sa vada realitatea din mediul ambiant asa cum
este. Scotand ochelarii, totul pare deformat, dar in sens invers modificarilor initiale
(suprafata concava de exemplu este vazuta convexa şi invers). Ajutati, subiectii
percep din nou realitatea normal. Repetand de mai multe ori procedeul (se pun şi se
scot ochelarii), persoanele se adaptau imediat realitatii create de lentilele
prismatice.
Experimentul lui Kohler demonstreaza capacitatea enorma de adaptare a
creierului uman şi in acelasi timp nevoia de corectare a ceea ce este, dintr-un motiv
sau altul, deformat.
Zapan sustine şi el mecanismul de corectare a deformarilor psihice. El
sustine ca printr-un proces de omogenizare, ca urmare a invatarii, organismul este
influentat astfel incat sa se ajunga la inlaturarea deformarilor psihice.
Concluzia lui Zapan ca fenomenele nu se datoreaza unor cauze exterioare sau
unor factori subiectivi, ci unor deformari psihice ce se produc in campul somatic.
 In schimb Zlate considera ca deformarile perceptive se datoreaza interventiei
unor factori perturbatori.
Dovada cea mai sigura o reprezinta lipsa iluziilor in absenta factorilor
perturbatori (interni sau externi).

BIBLIOGRAFIE

1. Mielu Zlate – “Psihologia mecanismelor cognitive”, Editura Polirom, 2006

2. Tony Malim - “Procese cognitive”, Editura tehnică, 2006