ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL.

VII, 2011

STIMA DE SINE – DIMENSIUNEA FUNDAMENTALĂ A PERSONALITĂŢII

Iulia IURCHEVICI,
Catedra de Pedagogie și Psihologie

Self-esteem is one of the most fundamental dimensions of our personality that we are
not always aware. Self-esteem is vital to our psychological balance and affects our
performance in all activities. Pillars of self-esteem are: self-confidence, self-concept, love and
is in a relationship of interdependence. In the formation of self-esteem are four sources of
signification judgments, so four sources of self-esteem: parents, teachers, classmates and
friends. Importance of these sources to enhance their self-esteem varies depending on their
age. Self-esteem is not a psychological trait once and for all; it can signifantly change after
major life events or for individual decision of changing itself.

Personalitatea fiecăruia dintre noi este o construcție unică datorită cobminației dintre
zeatrea genetică a fiecăruia, mediul în care creștem și ne formăm și a educației pe care o
primim. Astfel personalitatea în psihosociologei este o construcție socială constituită prin
învățare și interacțiune cu alte persoane, ceilalți contând în drumul devenirii noastre atât ca
modele, cât și ca repere, ca termeni de referință. Nucleul acestei construcții, cel care ne dă
sentimental identității personale, este eul social sau sinele. Sinele social are trei componente [1]:
 Componenta cognitivă sau conceptul de sine;
 Componenta afectivă sau stima de sine;
 Componenta comportamentală sau prezentarea de sine.
În continuare ne vom referi la componenta afectivă a personaliății adică la stima de sine
care, deși este una dintre dimensiunile cele mai fundamentale ale personalității noastre, este
un fenomen discret, impalpabil, complex, de care nu suntem întotdeauna conștienți.
Conceptul de stimă de sine ocupă un loc important în imaginarul occidental, în special în
Statele Unite, unde cuvântul self-esteem face parte din limbajul curent. Verbul”a estima”
provine din latinescul aestimare - „a evalua” având o semnificație dublă: ”a determina
valoarea” și ”a avea o părere despre”.
P. Iuț definește stima de sine ca ”evaluarea în termini axiologici a caracteristicilor pe
care cred oamenii că le dețin, adică cât de valoroși se cred oamenii și ce prețuire acordă
propriei persoane” [2]. Cu alte cuvine stima de sine este felul în care ne vedem și dacă ne
place ceea ce vedem.
Stima de sine este vitală pentru echilibrul nostru psihologic și ne afectează
performanțele în toate activitățile. Atunci când este pozitivă, ne permite să ne mobilizăm și
să acționăm eficient, să facem față dificultăților existenței, să ne simțim bine în propria pele
și să avem o părere bună despre noi. Dar când este negativă, sporește riscul insucceselor, ne
provoacă numeroase suferințe și neplăceri care vin să ne perturbe viața noastră cotidiană și ne
determină o părere și mai sumbră despre propria persoană.
În viziunea lui F. Lelord și C. André (2003), pilonii stimei se sine sunt: încrederea în
sine, concepția despre sine, iubirea de sine [3].
Iubirea de sine este elementul cel mai important al stimei de sine, susțin autorii, este
constituentul său cel mai profund și cel mai intim. Ea explică faptul că putem rezista la adversități
și ne putem restabili după un eșec. Ea nu ferește de suferință sau îndoială în cazul dificultăților,
dar ne apără de disperare. Iubirea de sine depinde în mare parte de dragostea pe care ne-a
împărtășit-o familia noastră atunci când eram copii și de ”hrana afectivă” care ne-a fost împărțită
cu dărnicie (B. Cyrulnik, 1993, apud, F. Lelord, p.14). Carențele stimei de sine care își au sursele
la acest nivel sunt cel mai dificil de compensat și se regăsesc în tulburările de personalitate.

10
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL. VII, 2011

Concepția despre sine este al doilea stâlp al stimei de sine și se referă la părerea pe care
o avem despre noi, fondată sau nu, despre calitățile și defectele noastre. Nu este vorba aici
despre autocunoaștere, importantă nu este realitatea lucrurilor, ci convingerea pe care o avem
de a fi deținători ai calităților sau defectelor, ai potențialităților și limitelor. Concepția despre
sine pozitivă este o forță interioară care ne permite să ne bucurăm de șansa noastră în ciuda
adversităților. Dacă, din contra, avem o concepție de sine foarte limitată sau stăpânită de frică
sau emoții, ne va face să pierdem mult timp până să ne găsim ”calea” noastră. Ca și iubirea de
sine, concepția de sine pe care o avem o datorăm mediului nostrum familial și în special
proiectelor pe care părinții nostril le fac pentru noi. În unele cazuri, copilul este împovărat
inconștient de părinții săi să împlinească ceea ce ei înșiși nu au putut sau nu au știut să
realizeze în viața lor. Este ceea ce B. Cyrulnik (1989) numește ”copilul însărcinat cu o
misiune”. O mamă suferind de lipsa banilor își va incita fiicele să nu iasă decât cu băieți din
familii înstărite. Un tată care și-a ratat studiile își va forța fiul să se înscrie la o școală
renumită. Aceste proiecte pot fi legitime cu condiția ca presiunea asupra copilului să nu fie
prea mare și să se țină cont de dorințele și capacitățile sale. În lipsa lor se poate provoca o
profundă vulnerabilitate a stimei de sine la copil. În alte cazuri, o concepție de sine limitată îl
va conduce pe copil la o dependență de celălalt: poate stabili relații satisfăcătoare cu ceilalți,
dar se limitează la rolul de succesor, nu calcă decât pe drumuri deja explorate de alții. Îi este
greu să construiască și să ducă la bun sfârșit proiectele sale personale [4].
Încrederea în sine este al treilea pilon al stimei de sine și se aplică în special la actele
noastre. Încrederea în sine este deseori confundată cu stima de sine. A fi încrezător, înseamnă
a considera că ești capabil să acționezi într-o manieră adecvată în situațiile importante. Contar
iubirii de sine și concepției de sine, încrederea în sine nu este prea dificil de identificat.
Încrederea în sine are un rol primordial pentru individ, susțin F.Lelord și C. André, deoarece
stima de sine are nevoie de fapte pentru a se menține sau a se dezvolta: micile succese
cotidiene sunt necesare pentru echilibrul nostru psihologic, așa cum hrana și oxigenul sunt
necesare pentru echilibrul nostrul corporal. Încrederea în sine provine din modul de educație
care ne-a fost dat în familie sau la școală. Ea se transmite prin exemplu și conversație. Nu
servește la nimic să-l încurajezi pe copil să-și accepte eșecurile, dacă tu însuți nu procedezi
astfel. Copiii judecă convingerile adulților după fapte și mai puțin după sfaturi.
Cele trei componente ele stimei de sine se află în relații de interdependență: iubirea de
sine (a te respecta indiferent de ce ți se întâmplă, a asculta de nevoile și aspirațiile tale)
facilitează o concepție despre sine pozitivă (a crede în capacitățile tale, a te proiecta în viitor)
care, la rândul său, influențează favorabil încredera în sine (a acționa fără teama excesivă de
eșec și de judecata altuia).
Unii cercetători consideră că stima de sine este cumulul a mai multor stime de sine,
specific diferitor domenii, ce pot funcționa în mod relative independent unele de altele (de ex.
putem avea o bună stimă de sine în domeniul profesional și una mai puțin bună în legătură cu
viața personală. În funcție de circumstanțe și interlocutori, sentimentul valorii personale poate
varia considerabil. La majoritatea persoanelor un succes sau un eșec dintr-un domeniu va
determina efecte în alte domenii. O suferință din dragoste va determina la subiectul respins
sau abandonat sentimentul pierderii valorii personale globale. Invers, o reușită într-un anumit
domeniu va da cel mai adesea un imbold stimei de sine.
Corelând nivelul și stabilitatea stimei de sine, autorii citați mai sus, determină patru
tipuri de stimă de sine [5]:
Înaltă și stabilă – circumstanțele „externe” și evenimentele „normale” de viață au o
influență minoră asupra stimei de sine a subiectului. Acesta nu consacră prea mult timp și
energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale; face dovadă de convingere în
exprimarea punctului său de vedere; când este contrtazis își ascultă interlocutorul fără a fi

11
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL. VII, 2011

tensionat și va încerca să-l convingă nu să-l destabilizeze.

Înaltă și instabilă – stima de sine a subiectului, chiar dacă este înaltă, poate suferi șocuri
majore dacă se află într-un context competitiv sau destabilizator; eșecul și critica le percepe ca
pe un pericol și încearcă să-si afișeze în exces calitățile sau succesele; tinde să monopolizeze
timpul într-o discuție; se irită repede când este contazis și va încerca să-l facă „șah-mat” pe
interlocutorul său printr-o critică sau printr-o glumă agresivă.
Scăzută și instabilă – persoanele cu o astfel de stimă de sine sunt foarte sensibile și
reactive la evenimentele exterioare negative sau pozitive; fac eforturi pentru a oferi, lor și
celorlalți, o imagine de sine mai bună; nu vorbesc prea mult, se prezintă cu modestie; când își
spun părerile o fac cu prudență, urmărind reacțiile celor din jur; contaziși se destabilizează
repede și au tendința de a nu se opune cu fermitate interlocutorului; dacă este acceptat se
poate destine și se prezintă mai bine.
Scăzută și stabilă - circumstanțele „externe”, chiar și cele favorabile, au o influență
minoră în mobilizarea stimei de sine; subiectul depune puțin efort pentru promovarea imaginii
și stimei sale de sine, al cărui nivel scăzut îl acceptă și-l suportă; această persoană riscă să
treacă nebăgat în seamă; trebuie să fie solicitat pentru a vorbi, și în acest caz, preferă să se
afilieze părerilor emise înaintea lui; dacă i se cere să fie mai explicit suferă și poate emite
păreri destul de negative.
În formarea stimei de sime există patru surse de judecăți semnificarive, deci patru
surse ale stimei de sine: părinții, profesorii, colegii de clasă/școală, prietenii apropiați. Când
funcționează împreună aceste patru surse permit plenititudinea și soliditatea stimei de sine.
Dacă una sau alta este deficitară, celelalte o pot suplini: copilul suportă mai bine o
neînțelegere cu profesoara, dacă se știe apreciat de părinții și prietenii săi.
Cele patru surse de evaluare constiue patru surse de presiune din partea a patru roluri
sociale pe care copilul trebuie să le joace bine dacă vrea să-și mențină și întărească stima sa
de sine. Importanța pe care o au aceste surse de întărire a stimei de sine variază în funcție de
vârstă. La copiii foarte mici, părerea cu cea mai mare greutate este cea a părinților. Între trei și
șase ani – cei mai importanți sunt prietenii (mai ales în ce privește aspectul fizic, aptitudinile
sportive și popularitatea), deși părerile părinților contează în continuare, dar mai mult în
domeniile conformismului comportamental și al reușitei școlare. În adolescență scade
popularitatea părinților ca principali furnizori ai stimei de sine în favoarea persoanelor
exterioare cercului familial, totuși aprobarea lor contează și începe să scadă cu adevărat doar
când tinerii părăsesc famillia, iar uneori nici atunci.

Părinți Profesori

Stima de sine
a copilului

Prieteni Colegi de clasă

Fig. 1. Surse de presiune asupra stimei de sine

Sursa: F.Lelord și C. André. Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu
ceilalți, Editura Trei, București, 2003.

12
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL. VII, 2011

Srima de sine nu este o trăsătură psihică dată pentru totdeauna. Anumite circimstanțe de
viață pot constitui noi începuturi pentru stima de sine. O întâlnire amicală, înserția într-un
grup, accesul la o profesie, accesul la un statut social – pot ajuta la construcția sau la
consolidarea unei stime de sine pînă atunci ezitantă.
Stima de sine este un fenomen care se auto-întreține. Astfel, un subiect cu înaltă stimă de
sine va acționa mai mult, aducând mai multe succese care îl vor valoriza. Dacă cunoaște eșecuri,
stima de sine îl va împedica să se prăbușească și nu-l va face să se răzgândească, încercându-și
norocul mai târziu. În schimb, un subiect cu scăzută stimă de sine va ezita îndelung înainte de a se
lansa într-o acțiune. Succesele pe care le va strange vor fi mai puțin numeroase. Pentru că se va
îndoi mereu că le-a meritata cu adevărat și pentru că se va întreba dacă este capabil să le
înnoiască, aceste succese îi vor spori prea puțin stima de sine. În caz de insucces, subiectul se va
descuraja, nu Stima de sine înaltă va persevere și nu-și va încerca iar norocul.

Stima de sine înaltă

Stima de sine
se menține

Stima de sine crește

Relativism Acțiuni frecvente

Ne bucurăm

Reușită

Eșec

Fig. 2. Cercurile înaltei stime de sine

Stima de sine scăzută

Stima de sine
se diminuează

Stima de sine neschimbată

Ne devalorizăm Acțiuni frecvente

Ne îndoim

Reușită

Eșec

Fig. 3. Cercurile scăzutei stime de sine

13
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII DE STAT „B. P. HASDEU” DIN CAHUL, VOL. VII, 2011

Tendința naturală a stimei de sine este de a rămâne la nivelul său inițial, în ciuda
micilor oscilații legate de viața cotidiană. Dar ea se poate modifica semnificativ în urma unor
evenimente de viață majore (așa cum am menționat mai sus) sau în cazul deciziei persoanei
de a se schimba. În ultimul caz par mai importanți patru factori (J. Simsons et al., 1994):
identificarea cauzelor unei scăzute prețuiri (stime) de sine și definirea domeniilor importante
de competență; suportul psiho-afectiv și aprobarea socială; asimilarea motivației de realizare,
afirmare; tehnicile psihologice de a face față dificultăților și stresului [6]. Acești factori se
află în raporturi de intercondiționare și toți trebuie antrenați în eforturile de îmbunătățire a
simei de sine, de sigur, cu ponderi diferite de la situație la situație și de la individ la individ.
La scară statistică, într-o abordare macro și mezosocială – atunci când e vorba de politici și
programe – primii doi factori sunt decisive și operanți

Referinţe:
1. Marica, S., Introducere în psihologia socială, Editura Fundației România de
Mâine, Bucuresti, 2008.
2. Iluț, P., Sinele si cunoasterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Iasi, Polirom,
2001.
3. Lelord, F., André, C., Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu
ceilalți, Editura Trei, București, 2003.
4. Chelcea, S., Iluț, P., Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică,
Bucuresti, 2003.
5. Lelord, F., André, C., Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu
ceilalți, Editura Trei, București, 2003.
6. Iluț, P., Sinele si cunoasterea lui. Teme actuale de psihosociologie, Iasi, Polirom,
2001.

Recenzent: lector superior Luchian T.

Data prezentării: 13 octormbrie 2011

14