Stiluri de Străduinţă spre Semnificaţie

cu şi fără Interes Social: o Tipologie Adleriană

de Richard Royal Kopp

Alfred Adler a descris patru tipuri de indivizi, în funcţie de atitudinea şi comportamentul lor
în faţa problemelor exterioare: tipul conducător (rulling – n. trad.), o persoană ce caută să domine;
tipul obţinător (getter – n. trad.), care „se sprijină pe alţii”; tipul evitant, care încearcă să ocolească
problemele; şi tipul util social, care se luptă să rezolve problemele vieţii într-un mod ce este util şi
altora (Adler, 1956). Scopurile primelor trei tipuri de mai sus – a-i conduce pe alţii, a obţine de la
alţii, şi a evita problemele şi responsabilităţile – sunt necooperante şi nu au interes social (Sentiment
comunitar – n. trad.). În contrast, al patrulea tip urmăreşte un scop de cooperare şi se străduie pentru
a întâlni cu succes sarcinile vieţii. Tipologiile stilului de viaţă ce au urmat (Mosak, 1959, 1968,
1973); Kafir şi Corsino, 1974; Manaster şi Corsini, 1982; shulman şi Mosak, 1967; Dinkmeyer şi
McKay, 1976; Driscoll şi Eckstein, 1982), au descris stiluri adiţionale „neconstructive”, omiţând o
descriere a tipului „constructiv”. Mosak (1979) notează totuşi că orice „tip” se poate angaja atât în
comportamente disctructive, cât şi în comportamente constructive. Mai departe, el consideră că „e de
ajuns numai să căutăm gradul de interes social arătat de fiecare tip (mai exact, în fiecare persoană),
ca un index sau măsură a normalităţii sale” (Wolfe, 1932) sau a „idealităţii” sale (Mosak, 1979, p.
195).
Tipologia descrisă în prezentul articol foloseşte în mod explicit interesul social ca dimensiune
majoră. Alte dimensiuni importante includ străduinţa spre semnificaţie, scopul de semnificaţie pentru
fiecare tip, rolul ales pentru mişcarea spre scop, şi strategia şi tacticile folosite în aceste roluri.
Aceste elemente vor fi discutate în raport cu teoria adleriană, şi vor fi urmate de o descriere a nouă
stiluri de viaţă care vor servi drept exemple pentru străduinţa spre semnificaţie.

Străduinţa cu şi fără Interes Social

În teoria adleriană este un truism faptul că fiecare individ se străduie spre un scop de
semnificaţie şi securitate, definit subiectiv ca scop fictiv (Adler, 1956). Discuţia lui Adler (1958)
despre un om care fură este un bun exemplu. Scopul mişcării de a fura este ca cineva „să se
îmbogăţească şi să se simtă în siguranţă posedând mai mult” (p. 28). Adler arată că omul a ales „o
metodă greşită de a securiza ceea ce-şi doreşte”, spunând că „nu trebuie să criticăm scopul său final;
dar putem fi în stare să arătăm că el a ales o cale eronată în a-l face concret” (p. 29). Obiectivul lui
Adler este de a-l ajuta pe om să găsească sensuri utile social, pentru a se îmbogăţi pe sine. Dorinţa de
a avea mai mult trebuie să devină mai puţin un „trebuie” sau „ar trebui”, şi mai mult un „mi-ar
place” sau un „ar fi frumos dacă”. Observaţi că îmbogăţirea de sine ar rămâne o preferinţă pentru
individ în mişcarea sa cu interes social spre scop. Când această preferinţă este exprimată într-un mod
social interesat, omul aduce o contribuţie socială, în acelaşi timp în care-şi exprimă „stilul” său.
Privite din această perspectivă, pare că cele mai multe descrieri ale unui „stil de viaţă” din literatură
pot fi considerate ca descrieri ale căilor de străduinţă spre un scop de semnificaţie fără interes social
(sentiment comunitar – n. trad.). Rezultă că o tipologie completă a stilurilor de străduinţă ar trebui să
includă şi căi de urmărire a fiecărui scop de semnificaţie care reprezintă celălalt capăt al continuum-
ului – străduinţa spre semnificaţie cu interes social. Ambele abordări por exprima străduinţa spre un
scop final unic de semnificaţie. Vom discuta mai în detaliu aceasta în cele de mai jos.

Strategie şi Tactici

Am ales să numesc fiecare tip, folosind roluri bi-polare perechi, care exprimă mişcarea fără
şi, respectiv, cu interes social. De exemplu, „Cel care face pe plac (pleaser, lb. engl.)/Diplomatul”, se
pot mişca spre semnificaţie fie făcând pe plac, fie fiind diplomat. Scopul fictiv final al ambelor roluri
ar putea fi numit „căutarea păcii”. Strategia rolului de „Cel care face pe plac” reflectă o convingere
2 Străduinţa spre semnificaţie

că „Trebuie să le fac pe plac celorlalţi pentru a însemna ceva şi a fi în siguranţă”. Tacticile folosite
pentru a face pe plac sunt să-i urmărească atent pe ceilalţi, să stabilească ce doresc, şi apoi să facă
ceea ce-i mulţumeşte pe aceştia şi să le câştige aprobarea. Dacă alţii nu ar fi mulţumiţi, vor fi
generate sentimente de rănire şi respingere. Această mişcare reflectă sentimente exagerate de
inferioritate – „Dacă nu reuşesc să fac pe plac, nu însemn nimic.” Tacticile comportamentale folosite
în mişcarea spre „pacea cu orice preţ” sunt caracterizate de o atitudine descurajată şi neconstructivă
şi un comportament necooperant.
În contrast, rolul de Diplomat caută să creeze pace în lume prin acţiune constructivă,
reflectând convingerea că „a ajuta la rezolvarea conflictelor din lume îmi dă un sentiment de
siguranţă şi semnificaţie”. Tacticile folosite pot implica negocierea, medierea, arbitrajul, rezolvarea
problemelor, facilitarea, compromisul, şi căutarea înţelegerii şi acordului, toate acestea în serviciul
obţinerii unor nivele mai înalte de pace interioară şi pentru ceilalţi. Spre deosebire de forma de
mişcare a Celui care face pe plac, rolul Diplomatului nu cere pacea ca o condiţie iniţială, pentru a
simţi că însemană ceva şi are valoare. Ca şi alte roluri, strategii şi tactici din tipologiile care reflectă
un nivel ridicat de interes social, rolul Diplomatului reflectă o convingere că „Însemn ceva şi sunt în
siguranţă chiar dacă fac sau nu pe plac celorlalţi. Preferinţa mea este să caut pacea. Sunt satisfăcut
de progresul spre acest scop şi de efortul făcut în serviciul acestui scop. Nu sunt descurajat uşor, am
o atitudine curajoasă, iar tacticile mele sunt destinate să contribuie la soluţii mereu mai îmbunătăţie
pentru conflicte şi neînţelegeri. Deasemenea, voi adopta alte strategii şi tactici atunci când va fi
nevoie, pentru a face faţă nevoilor situaţiei.”
Observaţi că rolul neinteresat social şi cel interesat social reprezintă extremele unui
continuum. În orice punct dat, un individ poate funcţiona oriunde pe acest continuum, şi totuşi să-şi
exprime unitatea de bază a stilului său de străduinţă spre un scop unic de siguranţă şi semnificaţie.

Strategii fără Interes Social descrise în literatură

În tipologia prezentă, rolurile, strategiile şi tacticile de străduinţă spre semnificaţie fără

interes social, derivă din literatură. Eu am adăugat perechile lor interesate social. Mosak (1971)
discută despre Obţinător, Controlor, Conducător (driver, lb. engl.), persoana care are nevoie să aibă
dreptate (Criticul/Judecătorul) , persoana care se simte obligată să facă pe plac (pleaser, lb. engl.),
persoana care are nevoie să fie „bună”(Moralizatorul), persoana care se opune la orice (Opozantul),
Victima, şi Martirul. Unele dintre acestea au fost elaborate mai departe (vezi Shulman şi Mosak,
1967, pentru o descriere mai elaborată a acestor tipuri). Dinkmeyer şi McKay (1976) discută despre
moralist (Moralizatorul), Victima, Ştie-tot, Judecător şi comandantul-şef (Controlorul). Jones şi
Sicigano (1979) explorează Dobânditorul (getter, lb. engl.) din perspectivă frommiană, accentuând
aspectele pozitive şi negative ale stilului său de viaţă, deşi ei folosesc termenul „dobânditor” pentru
ambele tipuri de aspecte. Manaster şi Corsini (1982) discută despre tipurile Sf. Sebastian
(Victima/Martirul) şi Savoranola (Moralizatorul).
Ar trebui spus că cele nouă tipuri descrise mai jos (vezi tabel 1) reprezintă numai exemple de
stiluri de străduinţă spre semnificaţie cu şi fără interes social. Alte stiluri ar putea fi generate în
cadrul de referinţă al acestei tipologii.
Richard Royal Kopp 3

Tabel 1

Stiluri de Străduinţă spre Semnificaţie

Fără interes social Cu interes social

Tipul: Moralizatorul/Conştiinţa
„To be good“ – A fi bun
Scopul: Moralitatea
4 Străduinţa spre semnificaţie

Rol: Moralizator Rol: Conştiinţa

Strategie: Trebuie să fiu superior din punct de Strategie: Faptul că ajut lumea să fie un loc
vedere moral pentru a mă simţi în siguranţă şi mai moral şi mai drept îmi dă sentimentul că
a insemna ceva. însemn ceva şi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi ţine predici, voi judeca şi Tactică: Voi susţine standarde etice înalte şi
condamna pentru a-mi demonstra justeţea şi fair play-ul pentru a crea o lume mai dreaptă.
superioritatea morală.

Tipul: Victimă-Martir/Susţinătorul
Scopul: Dreptatea

Rol: Victimă-Martir Rol: Susţinător (advocate, lb. engl.)

Strategie: Trebuie să demonstrez cum mă Strategie: Ajutând la repararea nedreptăţilor
nedreptăţeşte lumea şi cât de mult sufăr din şi a opresiunii în lume îmi dă sentimentul că
cauza asta pentru a putea simţi că însemn ceva însemn ceva şi că mă sunt în siguranţă.
şi a mă simţi în siguranţă.

Tactică: Mă voi plânge, voi jeli şi voi arăta Tactică: Voi fi un activist şi un cruciat pentru
dezastrele şi nedreptăţile care mi se întâmplă egalitate şi fair-play, pentru a crea mai multă
pentru a arăta ce victimă sunt şi/sau cum sufăr. dreptate în lume.

Tipul: Opozant /Individualist

„Aginner“
Scopul: Independenţa

Rol: Opozant Rol: Individualist

Strategie: Trebuie să mă opun altora pentru a Strategie: Crearea soluţii unice, din proprie
simţi că însemn ceva şi pentru a mă simţi în iniţiativă şi independente la problemele lumii,
siguranţă. îmi dă sentimentul că însemn ceva şi că sunt în
siguranţă.

Tactică: Mă voi certa, revolta, lupta şi rezista Tactică: Voi fi un non-conformist, original,
în faţa celorlalţi pentru a-mi arăta opoziţia şi creator de idei noi şi mă voi împotrivi gîndirii
puterea. şi acţiunii obişnuite, pentru a contribui la
rezolvarea problemelor.

Stiluri de străduinţă spre semnificaţie

Fără interes social Cu interes social

Tipul: Atoateştiutorul /Isteţul (cel cu resure)

„To be superior“
Scopul: Cunoaşterea
Richard Royal Kopp 5

Rol: Ştie-tot Rol: Isteţul (cel cu resurse)

Strategie: Trebuie să arăt că ştiu mai multe Strategie: Ajutând la rezolvarea problemelor
decât oricine altcineva pentru a simţi că lumii şi ale altora prin oferirea de informaţii şi
însemn ceva şi a mă simţi în siguranţă. cunoştinţe îmi dă sentimentul că însemn ceva
şi că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi ţine predici, mă voi certa, voi Tactică: Voi investiga, cerceta, şi întreba
critica, sfătui şi contrezica cu alţii pentru a-mi pentru a obţine informaţia necesară rezolvării
arăta cunoştinţele superioare. problemelor.

Tipul: Conducătorul – Workaholicul („Driver“) /Realizatorul („Achiever“)

Scopul: Realizările, Reuşitele

Rol: Cel care conduce Rol: Realizator

Strategie: Trebuie să fiu Numărul Unu pentru Strategie: Ajutând lumea şi pe ceilalţi prin
a mă simţi în siguranţă şi a simţi că însemn faptul că sunt producrtiv îmi dă sentimentul
ceva. că sunt în siguranţă şi că însemn ceva.

TACTICĂ: Trebuie să fiu un „workaholic“,
competitiv, ambiţios, activ permanent şi
extrem de intens pentru a deveni şi/sau a
rămâne Numărul Unu.
Tactică: Pentru a fi productiv, voi munci din
greu, mă voi strădui pentru realizări, voi căuta
să dau ce e mai bun din mine, acceptând totuşi
greşelile şi nereuşitele fără ca stima mea de
sine să aibe de suferit.

Tipul: Controlorul/Organizatorul
Scopul: Ordinea

Rol: Controlor Rol: Organizatorul

Strategie: Trebuie să fiu în control tot timpul Strategie: Ajutând lumea să fie un loc mai
pentru a mă simţi în siguranţă şi a simţi că organizat îmi dă sentimentul că sunt în
însemn ceva. siguranţă şi că însemn ceva.

Tactică: Voi evita spontaneitatea, voi insista Tactică: Voi fi ordonat, eficient, punctual,
asupra ordinii, curăţeniei şi a previzibilităţii curat şi sistematic pentru a ajuta lumea şi pe
pentru a menţine controlul. ceilalţi să fie mai organizaţi.

Stiluri de străduinţă spre semnificaţie

Fără interes social Cu interes social

Tipul: Dobânditorul (Cel care ia, „Getter“)/Strângătorul (Cel care culege, Harvester“)
Scopul: Obţinerea

Rol: Cel care ia, care obţine

6 Străduinţa spre semnificaţie
Strategie: Trebuie să iau pentru a simţi că Rol: Cel care adună
însemn ceva şi a mă simţi în siguranţă. Strategie: Ajutând oamenii să primească ceea
ce le trebuie şi ce merită îmi dă sentimentul că
însemn ceva şi că sunt în siguranţă.
Tactică: Voi exploata, manipula, intimida,
fermeca, voi fi perfid sau voi face crize pentru Tactică: Voi procura, strânge şi cumpăra
a obţine ceea ce vreau. pentru a-i ajuta pe alţii să-şi obţină partea
cuvenită.

Tipul: Critic – Judecător („To be right“ – a avea dreptate) /Placa de rezonanţă

Scopul: Evaluarea

Rol: Critic-judecător Rol: Placa de rezonanţă

Strategie: Trebuie să am dreptate (sau, cel Strategie: Ajutând la rezolvarea problemelor
puţin, să am mai „multă“ dreptate ca ceilalţi) prin oferirea de feed-back constructiv şi
pentru a simţi că însemn ceva şi şi a mă simţi sugestii îmi dă sentimentul că însemn ceva şi
în siguranţă. că sunt în siguranţă.

Tactică: Voi critica, judeca, le voi arăta altora Tactică: Voi asculta estima, evalua, răspunde
greşelile şi cât de nepotrivit se poartă pentru a- şi sugera pentru a ajuta la rezolvarea
mi arăta judecata superioară. problemelor.

Tipul: cel care Face pe Plac/Diplomatul

„Pleaser“, „To be liked“ – A fi plăcut
Scopul: Pacea

Rol: Cel care face pe plac voi căuta înţelegere şi acord pentru a rezolva
Strategie: Trebuie să fac pe plac altora pentru conflictele.
a simţi că însemn ceva şi a mă simţi în
siguranţă.

Tactică: Îi voi urmări cu atenţie pe ceilalţi

pentru a-mi da seama ce vor şi apoi voi face
aşa pentru a-i mulţumi şi a le câştiga
aprobarea.

Rol: Diplomat
Strategie:Ajutând la rezolvarea conflictelor în
lume îmi dă sentimentul că însemn ceva şi că
sunt în siguranţă.

Tactică: Voi negocia, media, rezolva

probleme, facilita, voi face compromisuri şi
Discuţie

Este interesant de observat că eforturile unui individ de a depăşi sentimente percepute de

incompletitudine, insecuritate sau inferioritate, pot duce la strategii utile sau inutile social (Adler,
1956, 1958, 1973a). Toate strategiile care merg spre semnificaţie fără interes social sunt
caracterizate de sentimente de inadecvare private, exagerate; aceste strategii caută puterea asupra
altora, şi conţin convingerea că persoana se poate simţi în siguranţă numai dacă îşi atinge scopul. În
contrast, strategiile car descriu mişcarea spre semnificaţie cu interes social sunt caracterizate de
sentimente de inadecvare “normale” (Adler, 1973b), care acţionează ca o legătură între oameni, în
efortul lor de a întâmpina sarcinile vieţii (dreikurs, 1953); ele caută un simţ al eficienţei sau
“puterii” care vine prin depăşirea greutăţilor cu alţii, şi care reflectă o convingere că cineva
înseamnă ceva şi este în siguranţă chiar dacă nu reuşeşte în efortul de a avea succes (de exemplu,
cineva care “are curajul de a fi imperfect”, Dreikurs, 1971). Cu cuvintele lui Adler, “A fi uman
înseamnă a avea sentimente de inferioritate. Ne recunoaştem lipsa de putere în faţa naturii. Vedem
moartea ca pe o consecinţă inevitabilă a existenţei. Dar la persoana sănătoasă mintal aceste
sentiment de inferioritate acţionează ca un motiv pentru productivitate, ca motiv de a încerca
depăşirea obstacolelor, de a ne menţine în viaţă. Numai un sentiment de inferioritate
supradimensionat, care trebuie privit ca rezultatul unui eşec în creştere, duce povara unui caracter
cu prea multă sensibilitate, duce la consideraţii şi reflecţii despre sine egoiste, pune bazele pentru
nevroză cu toate simptomele sale cunoscute ce vor permite vieţii să devină un chin” (Adler, 1928, în
Adler, 1973b, p. 54-55).
Această descriere a stilurilor de străduinţă spre semnificaţie pune unele probleme teoretice.
Ceea prezentăm aici ca roluri (de ex. Diplomat, Cel care face pe plac, etc.), se numeşte tipic în
literatură “stiluri de viaţă”. Din perspectiva acestei tipologii, însăşi stilul de viaţă (ceea ce eu am
numit “stil de străduinţă spre semnificaţie”) şi scopul său, include roluri, strategii şi tactici, atât
constructive, cât şi neconstructive. Caracterizarea rolului (de ex., Diplomat) nu reprezintă stilul de
viaţă în sine. Rolul reprezintă mai degrabă modul în care persoana face scopul fictiv al stilului de
viaţă mai “concret”. Includerea rolurilor constructive (cu interes social) şi neconstructive (fără
interes social) într-un stil de viaţă specific este potrivită cu perspectiva dialectică holistică a lui
Adler, în care contrariile sunt văzute integrat (sau sintetizat) în cadrul unui scop sau model mai
cuprinzător. Această perspectivă subliniază şi ideea că direcţia de străduinţă aleasă de individ
reprezintă un efort de a depăşi sentimente percepute de inadecvare sau nesiguranţă. Astfel, ar fi cel
mai bine ca termeni precum “victimă”, “controlor”, etc., să fie strict limitaţi la descrierea rolurilor,
stategiilor şi tacticilor neconstructive sau nefolositoare. Această formulare subliniază deasemenea şi
aspectul din teoria lui Adler conform căruia străduinţa universală spre semnificaţie are potenţial
înnăscut de a fi exprimată cu interes social; totuşi, dacă nu este cultivată, aceasta poate fi deplasată
spre partea inutilă social. Deci această tipologie este concepută pentru a surprinde explicit
optimismul inerent din psihologia adleriană. Eu sper ca educatorii, consilierii şi terapeuţii adlerieni
să o considere de ajutor în eforturile lor de încurajare şi “reorientare” a celorlalţi (Dreikurs, 1967)
spre dezvoltarea unui interes social (sentiment comunitar) crescut.
 Referinţe bibliografice

Adler, A. The Individual Psychology of Alfred Adler. (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Basic
Books, 1956.
Adler, A. What life should mean to you. London: George Allen & Unwin, 1962. (Originally published, 1962.)
Adler, A (1973a). Superiority and Social Interest. (H. L. Ansbacher & R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Viking Press.
Adler, A. (1973b). Besuch bei Dr. Alfred Adler (Visit with Dr. Alfred Adler). Interview with Artur Ernst. Neues
WienerTagblatt (Vienna), July 1, 1928, p. 5-6. Quoted in Adler, A. Superiority and Social Interest. (H. L. Ansbacher
& R. R. Ansbacher, Eds.). New York: Viking Press.
Dinkmeyer, D. and McKay, G. (1976). Systematic training for effective parenting. Circle Pines, Minn.: American
Guidance Service.
Dreikurs, R. Fundamentals of Adlerian Psychology. Chicago: Alfred Adler Inst., 1950.
Dreikurs, R. (1967) Psychodynamics, psychotherapy and counseling. Chicago: Alfred Adler Institute.
Dreikurs, R. (1967). Social equality: The challenge of today. Chicago, Ill.: Henry Regnery Co.
Driscoll, R. and Eckstein, D. (1982). Life-style questionnaire. In Pfeiffer, J.W. and Goldstein, L. (Eds.), The 1982
annual for facilitators, trainers and consultants, San Diego, Calif.: University Associates.
Jones, M. and Sicignano, J. (1979). Toward a more specific and flexible understanding of the getter: A Frommian
approach. Journal of Individual Psychology, 35, 187- 191.
Kafir, N., Corsini, R. 81974). Dispositional sets: A contribution to typology.. Journal of Individual Psycholog, 30, 163-
178.
Manaster, G., Corsini, R. 81982). Individual Psychology. Itasca, Ill: F.E.Peacock.
Mosak, H. H., “The Getting Type: A Parsimonious Social Interpretation of the Oral Character.” J. Indiv. Psychol., 15
(1959), pp. 67-70.
Mosak, H. H., “The Interrelatedness of the Neuroses Through Central Themes”, J. Indiv. Psychol., 24 (1968), pp. 67-70.
Mosak, H. (1971). Lifestyle. In A. G. Nikely (Ed.), Techniques for behaviour change. Springfiel, Il: Charles C. Thomas.
Mosak, H. (1973). The controller: A social interpretation of the anal character. In H. Mosak (ed.), Alfred Adler: His
influence on psychology today. Park Ridge, N.J.: Noyes Press.
Mosak, H. (1979). Mosak’s Tipology: An update. Journal of Individual Psychology, 35, 192-195.
Mosak, H., Shulman, B. (1967). Various purposes of symptoms. Journal of Individual Psychology, 23, 79-87.
Wolfe, W. 81932). How to be happy though human. London: Routledge and Keagan Paul.