Fedorenco Ecaterina

GLOSAR DE TERMENI
MODELUL UMANIST

1. Psihoterapia centrata peclient / persoana/ Rogersiana face parte din

Psihoterapiile experientiale - umaniste, aparuta initial sub numele
de psihoterapie non- directiva, promovand ideea unui tratament
psihoterapeutic lipsit de directii, de diagnostice si interpretari.

2. Terapia centrată pe persoană a fost initial numită terapie nondirectivă,

deoarece terapeutul avea mai ales rolul de a încuraja şi a asculta. Ulterior a fost
utilizată sintagma terapie centrata pe persoana/client, datorita responsabilitatii
complete atribuite clientilor pentru proria lor dezvoltare si maturizare.

3. Abordarea non-directivă în consiliere are la bază ideile lui C. Rogers, idei

care au avut o mare influenţă în domeniul consilierii şi psihoterapiei.

4. Intelegerea empatica reprezinta abilitatea de a simti ce simte celalalt, in

felul in care el o simte. Presupune a fi sensibil si atent,moment cu moment, la
sensurile schimbatoare ale trairilor existente in celalalt.

5. Atitudinea pozitiva neconditionata – terapeutul e bine sa ia persoana in

globalitatea sa, asa cum este, fara o sita prin care sa cearna; astea-s bune, astea-s
rele(adica fara conditii sub care sa acorde valorizare). Aceasta acceptare, nu
presupune ideia de a fi de acord cu clientul, ci doar de a permite sentimentelor
clientului de a fi rezentate toate in contextual relatiei.

6. Congruenta – este un fel de a fi al terapeutului in realitate, care inseamna

sa fii constient permanent de felul in care te simti alaturi de client si de rezonanta
pe care o creaza in tine. Aceasta resuune ca si preconditie implicita sa ai acces la
propriile trairi, astfel incit sa stii ce vine de la tine, si ce vine de la client. Sa fii
present cu toate ale tale, dar trasind limita intre ceia ce iti apartine si ceia ce vine
de dincolo, astfel incit sa poti reflecta cu acuratete modul de a fi al clientului.
Cunoscindu-te pe tine, ai mai putine variabile “necunoscute”, esti mai liber de a fi
acolo ca facilitator si te poti folosi in procesul terapeutic ca unealta de schimbare.

7. Teoria lui Rogers este una clinică, bazată pe anii de experienţă de contact
direct cu clienţii. Acest fapt, de exemplu, îl putem considera comun cu Freud.

8. TENDINŢA LA ACTUALIZARE care poate fi definită ca motivaţia

intrinsecă prezentă în orice formă de viaţă de a-şi dezvolta potenţialul până la cel
mai înalt nivel posibil.

9. Când ne este foame, căutăm mâncare – nu orice fel de mâncare ci

mâncare
 care are un gust bun! Mâncarea care are un gust rău este probabil să fie
stricată, putrezită, nesănătoasă. Asta reprezintă gustul bun şi gustul rău: rezultatul
lecţiilor evoluţiei „pe înţelesul tuturor”! Aceasta se numeşte evaluare organismică.

10. Procesul de evaluare organismică exprimă faptul că toate experienţele

umane pot fi evaluate folosind tendinţa de actualizare ca şi cadru de referinţă;
Rogers numeşte process de evaluare organismică acel process subconştient care ne
ghidează spre experienţe productive de dezvoltare, de creştere.

11. Tendinţa de actualizare Rogers subliniază existenţa unui motiv major pe

care l-a numit actualizarea sinelui (self-ului), subliniind că individul manifestă
tendinţe puternice de a actualiza, menţine şi intensifica propriile experienţe.

12. Trebuinţele biologice sunt în opinia lui Rogers subordonate tendinţei de

actualizare a sinelui.

13. Emergenţa sinelui (dezvoltarea din interior) Copilul nu face diferenţa

între el (lumea subiectivă) şi realitatea înconjurătoare (lumea obiectivă).

14. Printre multele lucruri pe care le valorizăm în mod instinctiv este şi

ACCEPTAREA POZITIVĂ, umbrela sub care Rogers adună iubirea, afecţiunea,
atenţia, purtarea de grijă şi altele asemenea.

15. Un alt lucru – specific uman, de această dată - pe care îl valorizăm este
ACCEPTAREA POZITIVĂ DE SINE reprezentată prin: stima de sine, sentimental
propriei valori, o imagine de sine pozitivă.

16. Nevoia de stimă pozitivă Se referă la nevoia de căldură, dragoste,

simpatie, respect şi acceptare din partea persoanelor importante pentru individ. În
procesul de socializare, copilul începe să înveţe ce este permis şi ce nu.

17. Întărind comportamentele dezirabile, părinţii îl vor face pe copil să

perceapă ce e bine şi ce e rău, ceea ce creează aşa numitele condiţii de valorizare –
descriu circumstanţele în care copiii vor fi recompensaţi. De aici derivă stima de
sine, pozitivă sau negativă.

18. Societatea ne face să o luăm razna şi prin condiţiile de valorizare. Pe

măsură ce creştem, părinţii, profesorii, amicii, mass-media şi alţii ne dau ceea ce
ne trebuie atunci când dovedim că „merităm” mai curând decât pentru că avem
nevoie! Primim ceva de băut după ce terminăm orele, ceva dulce când terminăm
legumele şi, cel mai important, primim dragoste şi afecţiune dacă şi numai dacă ne
purtăm „cum trebuie”!

19. Primirea de apreciere pozitivă numai în funcţie de „anumite condiţii” a

fost denumită de Rogers acceptare pozitivă condiţionată. Odată cu înainterea în
vârstă, această „condiţionare” ne conduce spre acceptarea pozitivă de sine
condiţionată.

20. Incongruenţa personală Evenimentele care apar în viaţa noastră pot să

fie simbolizate, ignorate, negate sau distorsionate. Dacă un eveniment este
simbolizat, este acceptat în conştient şi intră în relaţie cu sinele – selful.

21. Rogers defineşte selful real ca fiind acele aspecte ale existenţei care se
bazează pe tendinţa la actualizare, se ghidează după evaluarea organismică, au
nevoie şi primesc acceptare pozitivă şi auto-acceptare pozitivă. Este acel „tu” care,
dacă totul decurge bine, vei deveni.

22. Când ne aflăm într-o situaţie în care apare o incongruenţă între imaginea
despre sine şi ceea ce ne dovedim a fi în confruntarea cu acea situaţie concretă
(adică o incongrunţă între self-ul ideal şi cel real), ne aflăm într-o situaţie
ameninţătoare.

23. Anxietatea este răspunsul la iminenţa unei situaţii ameninţătoare.

Anxietatea este un semnal care anunţă că se întrevăd probleme şi că situaţia
respective trebuie evitată!

24. Negarea include în viziunea lui Rogers şi ceea ce Freud numea

reprimare: dacă menţii o amintire sau un impuls în afara câmpului conştiinţei --
refuzi să o / îl percepi -- poţi reuşi să eviţi situaţia ameninţătoare (încă o dată:
pentru moment).

25. DISTORSIUNEA PERCEPTIVĂ Constă în re-interpretarea unei situaţii

în aşa fel încât să pară mai puţin ameninţătoare. Este foarte asemănătoare
„raţionalizării” definite de Freud.

26. Rogers are o explicaţie parţială şi pentru psihoză: psihoza apare atunci
când defensele unei persoane devin copleşitoare şi conştiinţa de sine se
„fărâmiţează” în fragmente mici, neconectate între ele. Comportamentul îşi pierde
coerenţa.

27. Existenţa trăită în prezent. Aceasta înseamnă a trăi aici-şi-acum. Rogers,

ca adept al rămânerii în contact cu realitatea, insistă să nu trăim nici în trecut, nici
în viitor – primul este deja trăit iar cel de-al doilea nu este încă nimic! Prezentul
este singura realitate pe care o avem.

28. Încrederea în organism. Ar trebui să ne îngăduim nouă înşine să fim

călăuziţi de procesul de evaluare organismică. Ar trebui să avem încredere în noi
înşine, să facem ceea ce simţim că este bine, ceea ce ne vine în mod natural să
facem.
 29. Libertatea de a experienţia. Rogers considera că este irelevant dacă
oamenii au avut sau nu în mod real libertatea de a alege. Noi simţim într-o foarte
mare măsură că o avem.

30. Creativitatea. Dacă te simţi liber şi responsabil, te vei comporta în

consecinţă şi vei participa la ceea ce se întâmplă în lume. O persoană deplin
funcţională, în cursul propriei actualizări, se va simţi obligată de propria natură să
contribuie la actualizarea altora, chiar a vieţii însăşi.

31. Psihologia umanistă propune înlocuirea ideii de „boală mentală" cu cea

de„problemă umană". Prin aceasta se elimină obsesia psihologiei clasice
pentrudereglările psihologice şi care de fapt paralizează atitudinea activă,
constructivă, apacientului faţă de el însuşi.

32. Definind boala mentală ca o patologie a vieţii umane înansamblul ei, iar
nu ca o dereglare de origine strict bio- fiziologică, individuală,psihologia umanistă
pune bazele unor noi modele terapeutice.