Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative

Catedra Științe Politice

Lucru individual:
Conducerea politică și articularea intereselor.
Cazul Republica Moldova.

La disciplina de studiu: Interese și Relații Politice

Verificat: Saca V. Dr. hab.

Realizat: Cazacenco Vasile

Grupa 205, Politologie

Chișinău, 2018
 Cuprins

1. Introducere...............................................................................................3

2. Conflictele de interese în Republica Moldova..........................................3

3. Conducerea politică și articularea interesului național în Republica

Moldova....................................................................................................7

4. Articularea interesului prin prisma Partidelor Politice. Cazul Republica

Moldova....................................................................................................9

5. Concluzii..................................................................................................13

6. Bibliografie..............................................................................................14

2
Conducerea politică și articularea intereselor. Cazul Republica Moldova.

Introducere
Păşind pe calea dezvoltării independente, la începutul anilor '90, Republica Moldova
purcede la crearea fundamentului politic şi juridic a unui stat democratic de drept. Perioada de
tranziţie spre democraţie şi, respectiv, a transformărilor sistemice, se caracterizează prin criza
economică, tensiunea şi mobilitatea socială relativ înaltă, prin inflaţia în creştere şi agravarea
problemei locative, prin apariţia oamenilor bogaţi şi a şomerilor, toate acestea conducând la o
sporire evidentă a divergenţelor. Schimbările cantitative şi calitative ce se petrec în societatea
tranziţională pun fireşte întrebarea despre locul şi rolul a diferitor strate în structura socială,
despre legătura lor cu putera. O parte semnificativă a cetăţenilor îşi schimbă forţat rolul şi
statutul său social, apar noi grupuri sociale şi dispar cele vechi, societatea devine mai deschisă
dar, totuşi, nu devine şi meritocratică.
În primul rînd, practica social-politică a ţărilor de tipul Moldovei ne demonstrează, că aici
însăşi scopurile politice, inclusiv cele strategice, nu sunt lipsite de incertitudine în formulare
şi de element nereal în realizare. Termenii de realizare a acestor scopuri deseori nu corespund
posibilităţilor obiective şi subiective ale ţării, nu ţin cont de interesele vitale ale maselor largi
şi de raportul de forţe din societate.
În al doilea rînd, mijloacele de atingere a scopurilor democratizării sunt în mare parte
antipopulare şi antiumane, iar protecţia socială a populaţiei – neefectivă. Aceasta duce la
devalorizarea scopurilor şi în cele din urmă la acutizarea conflictelor sociale.
În această lucrare voi încerca să expun toate motivele prin care conducerea politică de la
Chișinău își articulează interesele, uneori și meschine.

Conflictele de interese în Republica Moldova.

Complexitatea situaţiei social-politice din Moldova constă în faptul, că experienţa politică
anterioară de aici nu permitea acumularea unei culturi a conflictului, acesta din urma nefiind
legitimizat, întrucât în societatea totalitară exista doar un singur centru al puterii - statul; el nu
avea şi nu permitea grupuri cu care să concureze. Dacă în societatea pluralistă conflictul este
de obicei un eveniment obişnuit, atunci în regimurile totalitare el e considerat un fenomen
dăunător, periculos, legat de lupta ambiţiilor de grup. De aceea, acutizarea bruscă a co-
nflictelor odată cu începutul democratizării ia şi putera, şi conştiinţa publică prin surprindere.

3
 În Republica Moldova conflictul de interese se prezintă în forme destul de originale şi
netipice, deoarece însăşi interesele socio-politice se află deocamdată în proces de alcătuire. În
condiţiile de polarizare radicală a populaţiei, de creştere a pluralismului şi concurenţei
politice, este problematică, aproape imposibilă integrarea intereselor individualizate ale
diferitor pături sociale. Societatea duce lipsa unei axe unificatorii, unei surse organizatorice.
Astăzi e devreme să vorbim despre o structurare clară a diferitor forţe sociale. Spre deosebire
de comunităţile din Occident, care nu au cunoscut experienţa comunistă, la noi de multe ori
grupurile actuale în constituire, care se dau drept reprezentative din punct de vedere social, în
realitate ascund intenţii cu un spectru divers: de la destabilizări sociale, răsturnări la vîrful
piramidei până la violenţă şi intoleranţă cu caracter ideologic, confesional, şovin sau naţiona-
list. La fel, acţiunile care se întreprind de diferite grupuri de cele mai dese ori nu sunt
definitivate, asemânându-se mai mult cu o masă, a cărei acţiuni sunt inconştiente 1.
Reprezentarea reală a forţelor sociale şi a intereselor în sistemul politic apare numai atunci,
cînd se stabilesc temeliile câtuşi de puţin durabile ale existenţei acestor forţe.
Totodată, situaţiile conflictuale declanşate nu numai că duc la schimbarea stării existente,
dar suferă modificări şi rezultatele spre care au râvnit grupurile implicate. Pentru că între timp
schimbările care trebuiau întreprinse au luat o cu totul altă turnură, neprevăzută iniţial, în
multe cazuri inversând interesele grupurilor respective. Situaţii care, dacă la început cereau
deblocarea comunicaţională, pe parcurs sunt deja în postură de generatoare de blocaje: de la
dificultăţi la capitolul soluţionării pînă la divergenţe frecvente dintre grupurile sociale, cu
condiţia că ele sunt cât de cât conturate în viaţa socială şi nu doar mase întregi de oameni cu
interese deseori polare şi dificil de împăcat2.
Subiectul principal al conflictului de interese, puntea ce leagă puterea şi societatea civilă,
este de obicei partidul. Marea majoritate a partidelor moldoveneşti nu sunt constituite pe
interesul şi iniţiativa cetăţenilor. Totodată, unele formaţiuni politice şi liderii acestora provin,
direct sau indirect, din fosta elită comunistă (nomenclaturistă), fapt ce influenţează mult
asupra funcţionalităţii şi orientărilor lor politice 3. Partidele în Moldova sunt mai curând “clie-
ntele”, care exprimă ambiţiile particulare a liderilor săi. De aici şi urmărim multiple coaliţii şi
scindări, lipsa susţinerii în mase, concentrarea în jurul mass-mediilor. Probabil, nu întîmplă-
tor, în spaţiul politic al societăţii noastre se observă nu puţine partide care se autoidentifică ca
centriste. Contradicţii şi disfuncţionalităţi între doctrina acceptată şi strategia propusă, între

1
A se vedea: Pascaru A. Societatea între conciliere şi conflict: cazul Republicii Moldova. - Chişinău, 2000, p.49.
2
Ibidem, p.43.
3
A se vedea: Fruntaşu P., Rusnac Gh. Republica Moldova pe calea democratizării. – Chişinău, 1999, p.64.

4
scopurile declarate şi interesele urmărite, între programul economico-social adoptat şi ali-
anţele politice formate sunt caracteristicile principale pentru centriştii moldoveni4.
E bine ştiut că garantul stabilităţii societăţii şi sistemului politic se impune existenţa
stratului larg instituţionalizat de pături mijlocii, sau a clasei de mijloc. Aceasta serveşte drept
sprijin pentru cursul politic centrist, îndepărtat de “extreme”. Atîta timp cât în Moldova nu
există clasa de mijloc - nu există şi baza socială a centrismului. Totuşi, multe partide includ în
programele lor un amalgam de idei şi teze ce exprimă diverse doctrine politice. Prin aceasta
ele încearcă să promoveze deziderate programatice populiste, având în vedere mentalitatea
alegătorului contemporan care tinde spre ceva nou, neobişnuit, dar se teme să se dezică de tre-
cutul pe care îl înţelege şi în care i-a fost dat să trăiască. Ca rezultat se formează un amestec
contradictoriu de idei liberal-totalitare, paradoxal ca formă şi conţinut.
Nu întâmplător, analiştii actuali au format rezerve faţă de aplicabilitatea examinării
spectrului politic al ţărilor posttotalitare prin axa ”stânga - centru - dreapta”. Luând în
consideraţie schimbările din ultimii ani ale vieţii naţional-politice, devine actuală analiza
spectrului politic prin prisma unor asemenea caracteristici ale subiecţilor politici, cum este
opoziţia dintre reformism şi antireformism, radicalism şi conservatism, autoritarism şi
democratism etc5.
Comun pentru forţele politice moldoveneşti, chiar şi pentru cele considerate de centru,
moderate este tendinţa lor de a domina, a pretinde la priorităţi şi liderism în formarea şi
activitatea blocurilor politice, de a se crede pe sine drept unica forţă reală a dreptei, centrului
sau a stîngii politice 6. Totalitarismul - cu organizarea sa monopartidistă – s-a prăbuşit, însă
consecinţele istoriei totalitare îşi lasă amprenta şi asupra procesului de constituire a pluriparti-
dismului.
Divergenţele între părţile conflictuale capătă în Moldova caracter structural, în sens că
conflictul are tendinţa ireversibilă de schimbare a structurii interioare şi a funcţiilor
participanţilor la conflict, de schimbare a statutului lor. De aici şi se produce o degajare
puternică a energiei de conflict în societate, o creştere permanentă a tensiunii relaţiilor sociale
şi politice. Aceasta a dus la scindarea din cauze politice a organizaţiilor nepolitice, civile:
Uniunii scriitorilor, Uniunii jurnaliştilor sau Confederaţiei Sindicatelor din Moldova.
Comunitatea moldovenească - ca şi multe din comunităţile posttotalitare care au purces la
formarea unui mediu comunitar civilizat – s-a împotmolit în interminabilele jocuri politice de

4
idem
5
Ibidem, p.68.
6
A se vedea: Saca V., Saca V. Etapele şi nivelurile relaţiilor de conflict în Republica Moldova. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză
politică). Partea XI. - Chişinău, 1999, p.202.

5
culise. Prin intermediul lor se sustrage încontinuu atenţia opiniei publice de la soluţionarea
celor mai stringente probleme cu caracter economic şi social. Probleme care, în lipsa unui
suport juridic adecvat şi a unor mecanisme viabile de împlementare, împiedică deblocarea re-
ală a stărilor de turbulenţă ce macină întreaga societate. Dimpotrivă, nu rareori încercările
derutante produc impresia că ar fi special alimentate nu numai de reprezentanţii opoziţiei, ci şi
de o parte din cei ce sunt la putere. Progresia lor depinde doar de stadiul campaniei electorale
şi al redistribuirii puterii7.
Criza sistemică a societăţii moldoveneşti este generată şi de input-urile şi output-urile
negative ale sistemului politic. Imperfecţiunea Legii Supreme, ce ţine de neclarităţi în
determinarea formei de guvernare – republica prezidenţială sau parlamentară - a fost una din
cauzele prim a relaţiilor de conflict între Preşedintele ţării şi Parlament între anii 1994–20008.
Tendinţele actuale ale dezvoltării societăţii moldoveneşti ne spun despre formarea unui
nou complex de contradicţii, cum ar fi contradicţia între interesele particulare şi cele de grup,
între interesele sistemelor autonome autoghidate şi interesul dezvoltării societăţii în întregime.
Mecanismul rezolvării acestor contradicţii va depinde de faptul cât de complet vor fi
prezentate interesele grupurilor în devenire (distincte de interesele tradiţionale) în structurile
puterii centrale şi în deciziile luate, deoarece apare societatea cu o structură principial diferită
de cea de ieri.
Istoria nu cunoaşte exemple când totalitarismul de unul singur, repede şi fără durere să
părăsească scena. Conştiinţa noastră rămâne pătrunsă de element totalitar şi, care nu ne-ar fi
dorinţele, aspiraţiile, schimbările în gîndire se produc şi se vor produce mult mai lent, decât în
politica, economie sau alte sfere ale activităţii. Pornind de aici, obişnuinţa de a trăi în despotie
(manifestarea voinţei puternice a statului), adăugată la un anumit nivel de protecţie socială
(garantată în doză minimă de către stat) distruge în om simţul libertăţii şi naşte o robie
benevolă9.
Mulţi politicieni locali credeau la începutul anilor ’90, că participarea la mitinguri,
demonstraţii, greve şi alte acţiuni politice va fi îndeajuns pentru formarea unei culturi politice
noi - democratice. Însă pentru constituirea acesteia este necesar, precum se ştie, nu numai de
participare politică (în Moldova aceasta a condus la sfârşitul anilor ’80 – începutul anilor ’90

7
A se vedea: Pascaru A. Societatea între conciliere şi conflict: cazul Republicii Moldova. - Chişinău, 2000, p.31-32.
8
A se vedea: Saca V., Saca V. Etapele şi nivelurile relaţiilor de conflict în Republica Moldova. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză
politică). Partea XI. - Chişinău, 1999, p.204.
9
A se vedea: Анискевич А.С. Массы и лидеры в условиях перехода от диктатуры к демократии. // Вестник Моск. Ун-та. - Сер.12.
Политические науки, 1992, №2.

6
la divizarea populaţiei în două tabere opuse - reformatori şi conservatori), ci şi de asimilarea
cunoştinţelor politice atât de importante în procesul de democratizare a vieţii politice10.
Deficitul de cultură politică democratică în condiţiile societăţii postsovietice
moldoveneşti a devenit factorul sine qua non a conflictului valoric, care de la mijlocul anilor
’90 deja domină în viaţa politică. Desigur, acesta nu se manifestă într-o formă pură, ci
interacţionează, se interpătrunde cu conflictul de interese, căpătând unul faţă de altul un
caracter de cauză - efect.

Conducerea politică și articularea interesului național în Republica Moldova.

Către sfîrşitul anilor ’90, odată cu evoluţiile social politice ale tranziţiei postcomuniste, cu
intensificarea relaţiilor externe, are loc o oarecare modificare a viziunilor asupra interesului
naţional. Actualmente conceptul de interes, inclusiv de „interes naţional”, capătă noi
semnificaţii generate de procesele integrative şi dezintegrative ce au loc pe continentul
european.
Astfel, prin interes naţional se subînţelege totalitatea complexă şi neuniformă de însuşiri
obiective şi subiective, legate de factorul necesităţii, utilului, avantajului, scopului
comunităţilor sociale sau al individului care influenţează substanţial comportamentul şi
acţiunile lor social-semnificative11.
O astfel de abordare a problemei a fost inacceptabilă pentru Republica Moldova,
deoarece, pe parcursul a mai multor ani noi nu am cunoscut care au fost interesele veridice ale
politicii externe ale ţării şi cum le realiza diplomaţia moldovenească.
Pe parcursul a mai bine de un deceniu de independenţă, Republica Moldova, situată
geografic în centrul Europei, cu greu şi-a definit interesul naţional, căutîndu-şi un loc mai
avantajos pe arena politicii internaţionale. Acest interes fundamental al tînărului stat în
tranziţie, poate că mai mult decît al oricărui alt stat, s-a aflat într-un proces anevoios de
devenire, în căutarea propriei identităţi.
Perioada actuală de dezvoltare a omenirii, mai mult decât oricare alta de până acum, se
caracterizează prin conştientizarea neuniformă, inconstantă a unor procese şi fenomene
complexe dihotomice, pe cât de importante pe atât de contradictorii şi nu în ultimul rând, de
discrepante ca orientare şi interpretare social-politică, ca compatibilitate teorie – practică
politică. În acest context unul dintre cei mai controversaţi, ca concept şi ca fenomen social-
politic, rămâne a fi interesul naţional, a cărui semnificaţie de esenţă, structurală, funcţională,

10
A se vedea: Fruntaşu P., Rusnac Gh. Republica Moldova pe calea democratizării. - Chişinău, 1999, p.81-82.
11
Saca V. Interese politice şi relaţii politice. Dimensiuni tranzitorii. - Chişinău, USM, 2001, p.75.

7
tipologică etc., îi preocupă astăzi pe mulţi cercetători din Vest şi din Est 12 atât prin abordare
directă, cât şi tangibilă. În cazul Republicii Moldova asimilarea teoretică a fenomenului dat se
află la început de cale, respectiv, la un nivel mai mult decât modest, acesta fiind alimentat
doar de unele generalizări de geopolitică occidentală13 sau în cel mai bun caz, de analiza unor
tendinţe generale de tip moldav.14
Cât priveşte interesul naţional al Republicii Moldova, el are anumite tangenţe cu acela din
1917 al Republicii Independente Moldoveneşti, îndeosebi prin lipsă de claritate, de posibilităţi
de afirmare, interes care în ultima instanţă s-a consumat odată cu alipirea în martie 1918 a
Basarabiei la România. Astăzi acest interes se află într-un proces anevoios de devenire, în
căutarea propriei identităţi, fiind măcinat de consecinţele grave ale raporturilor conflictuale
dintre actorii de diferite orientări social-politice. Una din acestea, reprezentată de forţele de
dreapta, militează prioritar pentru eficientizarea relaţiilor cu ţările Europei Centrale şi de Vest,
şi respectiv, pentru integrarea Republicii Moldova în structurile europene. Invers, forţele de
stânga, inclusiv guvernanţii, concep interesul naţional al ţării prin intensificarea legăturilor cu
CSI, prin aderarea Moldovei la Comunitatea Economică Euro-Asiatică, şi chiar, la
Comunitatea Rusia – Belarusi. Forţele politice moderate, care împărtăşesc valorile centris-
mului (cele mai slabe şi mai instabile în condiţiile Moldovei), se orientează atât spre Vest cât
şi spre Est, pronunţându-se corespunzător pentru relaţii pragmatice cu toate ţările.
Bineînţeles, asemenea evaluări a interesului naţional nu corespund realităţilor politice,
întrucât acestea confirmă necesitatea unui asemenea interes ca atribut firesc pentru orice stat
suveran, independent, inclusiv şi în special acela care pretinde să se afirme ca stat
independent. Din acest considerent pare a fi oportună nu negarea interesului naţional ca atare
ci stabilirea gradului lui de a fi, de a-şi interioriza şi exterioriza sensul, tendinţele de
manifestare, fapt ce ne face să acceptăm a priori noţiunea de „interes naţional” atât ca valoare
teoretică, cât şi practică.
Privit sub unghiul transformaţiei democratice interesul naţional are semnificaţiile sale
specifice, determinate de criteriile în parte şi în ansamblu ale obiectivităţii şi subiectivităţii
politice.

12
A se vedea: Бжезинский З. Великая шахматная доска. Господство Америки и его геостратегические
императивы. - Москва, 1999; Межуев Б.В. Понятие „национальный интерес” в российской общественно-
политической мысли // ПОЛИС, 1997, № 1; Молчанов М.А. Дискуссионые аспекты проблемы „национальный
интерес” // ПОЛИС, 2000, №1; Krejci O. Czechoslovak National Interests. / Columbia University Press, 1999-2000.
13
A se vedea: Gorceac S., Dumitraş T., Rusandu I. Conceptul „interes naţional” în geopolitică // Economica (supliment). /
ASEM. - Chişinău, 1997.
14
A se vedea: Stan V., Juc V., Andrieş V., Spinei T. Interesul naţional al Republicii Moldova // Moldoscopie (Probleme de
analiză politică). Partea XIII. / USM. -Chişinău, 2000; Saca V. Interese politice şi relaţii politice: dimensiuni
tranzitorii. / USM. - Chişinău, 2001.

8
 În primul rând, caracterul limitat, nedezvoltat, instabil al ţesutului social- transformaţional
condiţionează doar un cvasiinteres naţional, care evident nu se înscrie în definiţia celui clasic.
Dacă pornim de la interesul naţional în sens propriu, ca necesitate conştientizată a naţiunii de
a spori resursele naţionale, de a reacţiona şi a se opune pericolelor securităţii naţionale, fără a
afecta prin aceasta valorile dominante ale societăţii, observăm o insuficienţă a substanţei la
capitolul definirii lui de formă şi conţinut, acestea având în majoritatea statelor ex-Sovietice
un caracter restrâns. Totuşi, practica interesului naţional în devenire, fie şi restrânsă, nu este
acoperită îndeajuns de exigenţele teoriei politice, de metodologii speciale prin care să se
testeze la justa valoare un astfel de interes.
În al doilea rând, în societăţile postcomuniste, în special ex-Sovietice, lipsesc bazele
economice, sociale, politice, culturale favorabile pentru edificarea interesului naţional. Cele
existente nu pot contribui decât la înteţirea contradicţiilor obiectiv-subiective dintre
elementele constituente ale interesului. Cu atât mai mult că raporturile dintre bazele instabile
care se construiesc devin suprapolitizate, supuse necondiţionat factorului politic.
În al treilea rând, în condiţiile de criză socială îndelungată, transformările
cvasidemocratice nu pot asigura necesarul de integritate al interesului naţional. Acesta se
compune pregnant din elemente incompatibile – autoritar-democratice – ce funcţionează în
baza determinismului, inclusiv reducţionist, a dominării tipului de tranziţie impus, şi
respectiv, a insuficienţei elementului de pact, interacţionist. Ceea ce este pact în cazul
Moldovei are un caracter nefiresc, unilateral, este mai degrabă pact impus de guvernanţi celor
care îl susţin.

Articularea interesului prin prisma Partidelor Politice. Cazul Republica Moldova.

Pe parcursul ultimului deceniu al sec. al XX-lea în statele postcomuniste se conturează din
plin procesul de constituire a unei elite partinice şi, respectiv, a unor interese politice
neobişnuite, extrem de contradictorii. Deocamdată ea nu poate fi considerată elită democratică
ca atare nici după conţinut, nici după orientări, nici după relaţii fie intra – sau extra-partinice.
În acest sens, există o mare distanţă între statutul oficial al elitei partinice şi locul şi rolul ei
real în sistemul social, fapt ce conduce în ultima instanţă la autonegaţia misiunii sale.
Discordanţa dintre oficial si real rezultă din deficitul de factori sau de indici concreţi care ar
exterioriza statutul prin ocupaţie, prin relaţie, prin nivel de cultură politică etc., adică poziţia
oficială nu-şi are deocamdată plămădită o ţesătură socială, spiritual-culturală, adecvată a
actorului elitar, şi de aici nu influenţează real şansele lui de devenire şi promovare.
Capacităţile elitei partinice moldoveneşti – după gradul de profesionalism, după competenţă,

9
responsabilitate şi voinţă politică, după gradul de însuşire a valorilor democratice nu
corespund noilor imperative ale tranziţiei, rămînînd a fi dominate de un amestec de elemente
dispocrate: democratice, autoritare, totalitare.
Interesele şi relaţiile majorităţii actorilor partinici din societăţile postcomuniste, deşi sunt
oficializate, ca şi cele din ţările dezvoltate, prin aparenţele partinice, prin funcţionalitatea
organismelor statale, se supun normelor neoficiale de clan. Elitele de partid de aici se împart
în diferite clanuri (camuflate faţă de opinia publică), alcătuite din patroni, clienţi, rude,
persoane fidele, prieteni, consăteni etc., între care se stabilesc relaţii clientelare15. Acestea sunt
nemijlocite, neformale, relativ libere de orice limite, impunîndu-se ca relaţii prioritare care pot
trece uşor în contacte personale dintre conducători (patroni) şi membrii grupului (clienţi).
În Moldova aceste relaţii se desfăşoară mai mult în forma nănăşismului, cumătrismului, fie
la nivel de grup, de partid, sau de stat, constituind în mod concentrat configuraţia de clan
moldovenesc16. Relaţiile în cauză sunt permanente, cotidiene, dar se intensifică, de obicei, în
condiţiile luptei politice, desfăşurării campaniilor electorale, cînd patronii, în scopul venirii la
putere sau menţinerii ei, mobilizează la maximum sprijinul clienţilor.
În Republica Moldova, pe parcursul celor 27 ani de tranziţie democratică, selectarea elitei
se făcea mai mult în baza interesului de rudenie, de fidelitate, de slugărnicie, de corupere, prin
cumpărarea posturilor administrative şi elective, decît în baza criteriului intelectual sau
profesional. Goana după posturi era şi rămîne dictată nu atît de factorul moral, de prestigiu, cît
de atributele vechi moştenite de la regimul comunist ce ţin de interese mercantile, de avantaje
unilaterale, privilegii, de distanţarea de societate, de tendinţa de răzbunare pe cineva etc.
În calea democratizarii relatiilor interpartiinice a apărut o problemă serioasă: problema
însuşirii democraţiei, dar fără a modifica mentalitatea. Unii politicieni, lideri de partid s-au
adaptat destul de repede la această situaţie şi au găsit o paradigmă de comportare originală; ei
apelau la mentalitate în acele cazuri, cînd democraţia nu răspundea intereselor sale personale
şi se alăturau în rîndurile democraţilor, cînd era necesar de-a se retrage de la prescripţiile
mentalităţii.
Această situaţie a favorizat apariţia politicienilor mutanţi, a partidelor mutante şi-n sfîrşit,
aceasta a creat germenii formării unui regim politic mutant. Paradoxul „mutanţilor”
moldoveni constă în aceea că ei au împărtăşit un timp îndelungat o concepţie despre lume,
pentru ca în perioada de cotitură să se declare adepţii unor idei şi convingeri diametral opuse.

15
A se vedea: Saca V. Interese politice şi relaţii politice: dimensiuni tranzitorii.- Chişinău, 2001, p.235.
16
Ibidem, p.235-236

10
Mulţi din ei, nu pur şi simplu au renunţat la concepţia în care au crezut şi au propagat-o, ci au
supus-o unei critici aspre despărţindu-se demonstrativ de biletul de partid etc.
Mutaţia de acest gen vorbeşte nu de-o schimbare a conştiinţei şi comportamentului, şi
respectiv, a interesului, ci de-o degenerare a tuturor principiilor umane. În această sinteză a
pseudodemocraţiei şi pseudomentalităţii se ascunde cheia de concepere a mutaţiilor din
societăţile postsovietice. Acele instituţii care-şi trăiesc existenţa artificial nu pot fi decît
purtători de interese şi relaţii artificiale.
În majoritatea statelor cu regimuri mutante politicienii şi respectiv, partidele politice, vin la
putere nu cu interesele şi ideile transformării pozitive a societăţii, dar cu dorinţa de-a asigura
o viaţă destoinică sine şi clanului său. Astăzi, scopul lor e specularea cu democraţia şi
mentalitatea, deoarece asta le asigură respectabilitatea imaginii lor, şi le aduc dividendele atît
de dorite.
Anume pe fundamentul acestor mutaţii ale regimului au apărut partidele mutante, numite
în literatura de specialitate „pseudopartide”, „cuazipartide”, „erzaţpartide” – partide pentru
satisfacerea intereselor personale, care nu reprezintă pe nimeni, în afară de liderul său
ambiţios şi a grupului său de susţinători, al cărui scop unic este împingerea liderului în
Parlament. În majoritatea statelor ex-sovietice tendinţele nedemocratice au dus la aceea că
partidele de tip vojdist au devenit o realitate. Interesele şi relaţiile intra- şi extrapartinice devin
influenţate de fenomenul personalizării partidelor. În acest caz viaţa de partid se centrează şi
se coagulează nu în jurul interesului social colectiv de partid, ci în jurul interesului personal al
liderului de partid.
Astăzi, practica partidismului moldovenesc nu ne permite să considerăm interesele
fundamentale de grup, drept criteriu real de apariţie şi funcţionare a partidelor. Deocamdată
aceste interese sînt estompate de incertitudinea raportului partid-grup social, în sens că nu sint
formulate şi exprimate în conformitate cu nevoile noilor segmente sociale în devenire.
Asocierea partinică în condiţiile cînd grupurile sociale nu sunt suficient de bine conturate
(material, comportamental, relaţional) are un caracter nenatural, se produce în afara logicii
partidiste, fără o bază socială reală.
O astfel de asociere este în felul său inversă: începe cu conducătorul şi conducerea de
partid, apoi cu căutarea bazei sociale, a alegătorilor, proces însoţit nu o dată de destrămări,
dizolvări, falimente de partid, disocieri, însoţite de părăsirea rîndurilor acestuia de către unii
membri, pentru a crea un nou partid sau a trece în altul. Cauzele disocierilor de interese şi de
partid sunt diferite: în unele cazuri se impune necesitatea clarificării doctrinare, în alte cazuri

11
devin dominante noi orientări tactice, în cele de al treilea devin preponderente interesele
politicianiste, orgoliile mărunte.
De obicei, disocierile politice de partid nu produc mari deosebiri doctrinare. Aceasta o
dovedesc programele politice ale partidelor de diferite orientări. Chemate a fi în fapt ideologii
coerente, reprezentative pentru anumite interese, grupuri sociale, majoritatea programelor
politice nu conferă invidualitate partidelor existente, deoarece multe din ele sunt
asemănătoare, nu numai după scopurile strategice, ci şi tactice. Pornind de aici rămîn evidente
scopurile adevărate ale disocierii politice – regruparea poziţiilor de putere, obţinerea unor
avantaje unilaterale în exercitarea puterii etc.”17
În cazul Moldovei, asocierile şi disocierile de interese sunt dictate de conjuncturi interne
sau externe. Cît priveşte asocierile, de regulă o cointeresare sporită de-a se asocia în coaliţii
manifestă partidele mici, slab influenţate, care n-au şanse de-a trece pragul electoral stabilit
prin lege, dar care tind să supravieţuiască politic. În acest sens partidele politice mici, slab
influiente din Republica Moldova sunt mai degrabă grupuri de interese (accentul fiind pus pe
autoritatea liderului de partid) şi nu partide autentice, care ar promova opţiuni sociale.
Coaliţiile şi alianţele politice de tip postcomunist, inclusiv moldoveneşti după gradul
maturizării conştiinţei, a instaurării mentalităţii democratice, sunt formaţiuni pe cît de
importante, pe atît de contradictorii. Ele deseori nu manifestă iscusinţă şi voinţă politică de-a
păstra şi dezvolta punctele de tangenţă, valorile general-nationale, de-a îmbina interesele
opuse sau a le depăşi pe cele înguste în favoarea interesului fundamental al ţării. În acest
context relaţiile politice intracoaliţioniste din Moldova post-sovietică au ceva comun cu re-
alităţile politice de partid din spaţiul românesc de acum optzeci de ani, evaluate de N.Iorga
drept o politică de interese înguste, egoiste – interesul priorităţii de partid, interesul
popularităţii, interesul banilor – ce contravin interesului suprem al ţării, ruinîndu-l şi
necinstindu-l. „În lupta pentru glorie, pentru cîştig, – menţionează savantul, - steguleţele de
partid se pun în locul marelui steag al tarii”18.
Coaliţiile actuale moldoveneşti, ca şi cele istorice, sunt un instrument al falsificării vieţii
politice cuprinse de confruntări interne pentru dominaţie şi liderism, pentru obţinerea
dividendelor politice, ele repede se destramă, confirmînd tendinţa creşterii multipolarului
distructiv cu anumite malformaţii la nivel de eşichier politic în ansamblu şi la nivel de
orientare politică în parte.

17
A se vedea: Saca V. Partidul ca instituţie în contextul interesului şi relaţiei politice de tip tranziţional. // Pluripartidism în
Moldova: esenţa şi specificul formării. – Chişinău: “CAPTES”, 2000, p.123.
18
Iorga N. Pagini alese. Vol. 2. - Bucureşti, 1965, p.363.

12
 Deci, instituţia partidistă a societăţii în tranziţie îşi are specificul său de formă şi conţinut,
determinat preponderent de starea contradictorie, divergentă a intereselor şi relaţiilor politice,
de contradictoriul actorilor politici, ceea ce nu-i permite Moldovei să păşească calea spre
adevărata democraţie.
Concluzii.
Generalizînd realitățile interesului politic gen moldovenesc și, respectiv, însușirile lui
obiective și subiective, observăm anumite deosebiri a acestuia de interesul sui-generis,
deosebiri ce presupun abateri de sens, structurale, tipologice, stadiale, funcționale. Totodată,
privit la particular acest interes este unul în transformare, cu tendințe de acumulare treptată a
substanței valorice, de la simplu la compus, de la imaginar la real, dar care deocamdată nu
dispune de premize suficiente (îndeosebi, de baze economice, sociale, culturale mature)
pentru a-și supune într-un mod mai relevant elementele cei lipsesc spre integritate. Astfel de
situație bazică a interesului politic, cînd reformele economice, dar și cele sociale propriu-zise
sau aflat în tărăgănare două decenii, a determinat în mare parte evoluția lui anevoioasă,
bifurcă, chiar confuză, prin imaturitate componențială, reculări stadiale ți, respectiv, limitări
de conținut.

13
Bibliografie

1. INTERESUL NAŢIONAL ÎN CONDIŢIILE TRANSFORMAŢIEI DEMOCRATICE:

SEMNIFICAŢII ŞI PARADOXURI. Victor SACA – MOLDOSCOPIE (PROBLEME
DE ANALIZĂ POLITICĂ), PARTEA XIX CHIŞINĂU – 2002

2. INTERESUL NAIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA ÎNTRE UNIUNEA

EUROPEANĂ ŞI COMUNITATEA STATELOR INDEPENDENTE. Svetlana
CEBOTARI – MOLDOSCOPIE (PROBLEME DE ANALIZĂ POLITICĂ), PARTEA
XXIX, NR. 2, CHIŞINĂU – 2005

3. INTERESUL POLITIC – VECTOR DETERMINANT AL ACTIVITĂŢII DE

PARTID ŞI AL RELAŢIILOR INTERPARTINICE. Victor SACA - MOLDOSCOPIE
(PROBLEME DE ANALIZĂ POLITICĂ), PARTEA XXV, NR. 1, CHIŞINĂU – 2004

4. SPECIFICUL CONFLICTELOR VALORICE ŞI CONFLICTELOR DE INTERESE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA. Victor SACA - MOLDOSCOPIE (PROBLEME DE
ANALIZĂ POLITICĂ), PARTEA XXXIV, NR. 3, CHIȘINĂU - 2006

14