Modulul 41

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ
PROFESIONALĂ
INTRODUCERE

1 – DESCRIE FIINȚA UMANĂ CA ENTITATE BIO-PSIHO-SOCIALĂ, CU VALORI ȘI

PRINCIPII DE VIAȚĂ
CURS 1 Promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor
Totalitate și individualitate
Identificarea personală
CI/BI, stare civilă, foaia de observație, dosar medical
Îngrijirea holistică: ființă unică cu nevoi specifice
Implicarea pacientului în propria îngrijire
Rolul de avocat al pacientului
Aspecte etice ale îngrijirii (compasiune, competență, conștiință, angajare)

2 Valori și principii etice în nursing

Valori:
viață, independență, libertate, egalitate, nondiscriminare
Principii:
binefacere vs. malediciență
dreptate (mod de împărțire a adevărului)
autonomie vs. patemalism
veracitate vs. sinceritate
fidelitate vs. condindențialitate

3 SISTEME PERSONALE DE VALORI

Devotament față de profesie
Grijă și afecțiune
Încredere, putere, loialitate și libertate
Empatie, reputație
Imagine pozitivă de sine

2
 INTRODUCERE
DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ
Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după pereche,
două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne
spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă – a
noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate.
Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă pusă în
folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita să fim oameni,
nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea sa.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În exercitarea ei
s-au cerut întotdeauna multipleI, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată, ca având o importanţă
majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui om, recunoscându-li-se,
în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al promovării sănătăţii
individului, instituie pentru această profesie importante cerințe morale.
Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea celui care-l
efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-adevărat, este suficientă
pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.

ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază ansamblul de

cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi care se manifestă în fapte,
în mod de comportare în cadrul profesiei medicale.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții când
datoria o cere şi acţionarea în consecință, desemnează acea parte a eticii, care se ocupă cu studiul
datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta esențială a
conștiinței morale a oamenilor.
Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi acțiuni cerute de
normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul
exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane, care sunt
angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita profesionala
cu un bogat continut etic.

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util
şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim
prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini.
Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea
sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă la
temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor,
constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei
societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă denumirea de
etică.
 Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a eticii în
conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:
MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane. Acompaniază
comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât prin jocul
buzelor, la fel morala există doar prin manifestările comportamentale.
ETICA este ştiinţa definirii şi validării1 acestui cod. Dacă muzicologia este studiul
muzicii, etica este studiul moralei.
Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite morale în
timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este adesea numit FILOSOFIE
MORALA. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni, unii termeni reprezentând concepte cheie,
pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.
MORALA cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi
spirituale. Este

o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a
suporta pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie sufletească. Este o
ramură al eticii, diciplină afilozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se
pe a doua. Moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi
naturale, precepte divine sau standarde individuale.Două concepte particulare trebuieexact
înţelese,fiind general valabile: oricineare, în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este
egală în mod normal, iar încălcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la
baza eticii (relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se regăseşte, invariabil, în modul nostru de
gândire: definim, de exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea) mult mai uşor prin aspectul
VALOAREA cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a unor lucruri, fapte, idei,
fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se
prin suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini mai
simplu ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea etică este
dată de personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul uman
acumulat. Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este
ceva spre care fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate
avea ca urmare dezvoltareapersonală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria
noastră existenţă individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne
poate ajuta în procesul de luare a deciziilor.
ETICA cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al
valorilor şi

condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolullor în viaţa socială. Mai pe scurt,
desemenează totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu
deacţiuni şi fapte civice şi morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de
cuviinţă. Etica implică respectul faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include
necesităţile, valorile, convingerile şi percepţiile individuale. Etica medicală este mai profundă şi
mai complexă. Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea necesită cunostiinţe profesionale
temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate la problemele celor care au nevoie de ajutor, ataşament,
BIOETICA cf.DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei în general şi a
medicinei în special, care interzice comercializarea corpuluiuman şi traficul de organe. Este o
direcţie ştiinţifică interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de
animale, de plante, de vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford
definea bioetica drept disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi
biologiei. Putem observa că această definiţie sereferă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală,se
înţelege prin termenul de etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul
 economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics) este inclusă în
etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul ei este inclusă în
bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica economica şi politica, etica
mediului etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau bioetică medicală)
reprezenta acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul Oxford. Apoi
dezvoltarea bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.
COD ETIC cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau
de prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a
reprezenta şi a transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor, serveşte la
simbolizarea principiilor după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este
mai mult decât un document administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru
al organizaţiei sau al unui grup profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant.
Codul etic cuprinde norme de conduită obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale
ale personalului care oferă servicii sociale, precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării
serviciilor sociale.
PRINCIPII ETICE cf. DEX: Cuvântul principiu provine din principium (lat.), principio (it.), principe (fr.) şi se defineşte
prin
elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem
politic, juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei
discipline, fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva. Principiile etice şi
standardele morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale
valorilor universale. Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un limbaj care poate fi
folosit pentru a identifica aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a reflecta asupra lor
şi pentru a defini poziţiile etice.
CONDUITA cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul de a se purta,
ETICĂ comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu reglementările
legale în vigoare din domeniul presupus.
STANDARDE cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un ansamblu de norme care
ETICE reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub forma unui document în
care sunt consemnate aceste norme.
TEORII ETICE cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă superioară a
cunoaşterii
ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de
legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii
de fenomene. Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca
fundament pentru judecări normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice: teoria
teologică şi teoria deontologică.
DEONTOLOGIA cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă prin deon – ceea ce trebuie
făcut şi
logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei
profesiuni (mai ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază normele şi
obligaţiile specifice unei activităţi profesionale. Deontologie medicală reprezintă totalitatea regulilor
şi uzanţelor care reglementează relaţiile dintre medici sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim
cu etica medicală. Este o teorie despre datorie, despre originea, caracterul şi normele obligaţiei
morale în general. Deontologia este un compartiment al eticii care se ocupa cu studiul normelor şi
obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale.
LIMITE DE cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din compétence (fr.) şi reprezintă
COMPETENŢE capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita anumite atribuţii, pe
temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie capacitatea de a lua decizii, în
limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului. Responsabilitatea reprezintă
obligaţia de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul depăşirii
limitei de competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de autoritate (legală) sau
fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă.
CONFIDEN- cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se poate comunica în taină,
ŢIALITATE sinonim cu
secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea informaţiilor confidenţiale referitor
la boală, condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate de către pacient este o datorie
etică a asistentilor medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi deconspirate numai dacă sunt
în beneficiul persoanei sau tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care
asigura pacientul ca informatiile sale, precum şi diagnosticul şi tratamentul efectuat reprezinta un
secret medical şi nu pot fi divulgate. Conform acestei teorii, notiunea de autonomie individuala
include şi recunoasterea dreptului pe care il are individul la
 intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical trebuie sa
respecte
valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie sa evite sa
impuna valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile moderne ale teoriei
confidentialitatii permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-
se pe ideea ca nici un drept nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept
incalca alte norme şi poate provoca daune celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent
deosebit pe dezvoltarea şi educarea principalului atribut al comunicarii şi anume ascultarea.
ABUZUL cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii, desemnând concret o
faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma unui delict. Astfel putem
vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale.
Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea
sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuzul de drept
este un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
AUTONOMIA cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă dreptul (unui stat, regiuni,
naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o
putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în
acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă),
adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi, incluzând drepturile individuale,
intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur, fără constrângeri externe.
RESPECTUL cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi presupune o atitudine sau
PENTRU sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de ceva. Respectul
PERSOANĂ este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu principiile de autonomie, de
beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de ceilalţi înseamnă amabilitate
faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti. Este o stradă cu două
sensuri: ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă că respectul se
câştigă, iar a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice, oricând, oriunde.
Limitele sunt foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni desemnează,
de fapt, dreptul persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a decide singur.
INFORMARE ŞI cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi se defineşte prin a da cuiva
CONSILIERE informații
despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare provine din consulter (fr.),
consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o părere, un sfat sau a lua avizul
unei persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a cerceta, a examina un text,
un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a lua
decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe baza unor informaţii
bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a procesului decizional.
Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau materiale audiovizuale, inclusiv
informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce activează în domeniul îngrijirii.
DATORIA cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai multe persoane. Datoria
necesită abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi bunătatea,
drăgălăşenia şi afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la intimitate.
ADEVĂRUL / cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de vērum sau davvero (it.), de
VERACITATEA veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate.
Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de sănătate. Veracitatea
reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între asistentul medical şi
pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
SUPERVIZAREA cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou. Este un mecanism
eficient de
formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la creşterea calităţii serviciilor, dar
şi a calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda persoanele aflate în suferinţă.
Este considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii exigenţi. La nivel individual sau
colectiv, este o formă de formare continuă şi de autocontrol al calităţii, prin concentrare asupra
evoluţiei practicii acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:
∙ Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea unor standarde ridicate de
muncă, coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne instituţional
administrative,
 asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este referitoare la
corectă,
eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul scop este
asigurarea aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru profesionişti 2.
Supervizorul, este mandatat să supravegheze munca supervizatului, adică se asigură de faptul
că politica instituţiei este implementată, aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de
control şi, în paralel, responsabilitatea de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim
de randament profesional3.
∙ Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei echipe
profesionale, într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de auto-realizare a
persoanei şi de descoperirea a posibilităţilor de eficentizare profesională. Principalul scop este
de a disipa ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:
- să înţeleagă clientul mai bine;
- să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;
- să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;
- să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;
- să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară4.
∙ Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi culivarea unui spirit de
coeziune5. În supervizarea suportivă, principală preocupare este satisfacţia profesională şi
morală a angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în ipostaza de a se confrunta cu o varietate de
agenţi stresori corespunzători locului de muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să
depăşească aceste situaţii, îi pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la
implementarea unor servicii mai putin
satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă instanţă, o problemă de burn-
out. Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de supervizare se centrează pe nevoi
instrumentale în timp ce supervizarea suportivă se centreaza pe nevoi expresive.
CARITATEA cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă, filantropică, plină de
generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră. Reprezintă un
act de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie îndeosebi.
La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism, Creştinism,
Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de aproapele tău.
Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind
prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu
alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate pentru
aceştia fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase.
Filantropia reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă
este puţin mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop
promovarea/ asigurarea bunăstării indivizilor.
Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea de la statul
spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul “surghiunit de către burghezie în
rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se jandarm pentru a păstra ordinea ca
un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale cărei inconveniente
determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea faptul că el “îi alină pe răniţi şi
opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa oficializează
caritatea,
fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau orfelinate, statul se substituie
ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi” 8. Treptat, acţiunea caritabilă/
filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi, după cel de-al doilea război
mondial, ale statului providenţă, crsistalizat în statul bunăstării sociale.
RESPONSA- cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi reprezintă obligația de a efectua
BILITATEA un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele. Cuprinde
totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse practicienilor unei profesii şi este
o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune,
înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are
responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară
activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei
cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională.
Există patru responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:
∙ promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea sănătăţii;

∙ inlăturarea suferinţei.
Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile
pacientului:
∙ să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;

∙ îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri
etice;
∙ să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia
lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au
înţeles tot;
∙ să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;

∙ să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;

∙ să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau

experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
∙ pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel
încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt
nevoile de bază.
Legislativ – asistenta medicală are datoria de
a:
∙ promova ce e cel mai bine pentru pacient;

∙ se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;

∙ proteja drepturile pacientului.

Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să
respecte :
∙ standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning;
∙ standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică, educaţie,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
SIGURANŢA Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri inutile sau potenţiale aferente
PACIENŢILOR îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii Europene. Studii recente au arătat
că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale survin în aproximativ 10% dintre
cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în toate unităţile unde se acordă
asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire acordată în cadrul comunităţii,
asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de afecţiuni cronice sau acute.
Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei politice europene. În 2005,
 statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate de siguranţa
pacienţilor ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de lucru la nivelul
Grupului la nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin intermediul căruia
Comisia Europeană urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile lor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru
Siguranţa Pacienţilor), Consiliul Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor,
asistenţilor medicali, farmaciştilor, stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai
acestui grup de lucru.
JUSTIŢIA cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de jurisdicţie
dintr-un stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor judecătoreşti şi a
sistemului de funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale activităţii
statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de
lege.
RELAŢII cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi desemnează
DUALE / legătură
MULTIPLE între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile interpersonale sunt raporturi
complexe care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa cotidiană. Aceste relaţii se
dezvoltă numai în cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul de elevi, etc.) fiind
influenţate de anumiţi factori. Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul
limbajului.
Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma reificării acesteia. în
practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de încredere reprezintă un
deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin efectele pozitive transpuse
printr - o mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi
activităţi prin compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi nu pot fi
intemeiate decât pe o apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune
dezbaterea problemelor în scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de a -
şi expune punctul de vedere. Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa
mereu.
SECRETUL cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se defineşte prin ceea ce nu se știe,
PROFESIONAL nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină Secretul profesional
este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa la cunostinta în cadrul anumitor
activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din domeniul sănătăţii şi al bunăstării
sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar şi avocaşilor, notarilor sau
funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici un detaliu, ci permit
doar o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional. Informaţiile, datele sau
documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei, referitoare la viaţa intimă,
sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt secrete profesionale. Sper
exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale: tot ce se aduce la
cunoştinţă în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau auzite;
informaţii referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui medicament. Secretul
profesional este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul de muncă este
terminat. În consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul sănătăţii,
obligativitatea acestuia se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul pacientului.
INTEGRITATE cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi întreg, intact, fiind
sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile sale, nu este
părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct sau nu). Este un om necorupt,
care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două sensuri etice ale integrităţii.
Ca atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia unui
anumit tip de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor, „acţionează
întotdeauna astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora, întotdeauna ca
scop în sine, şi niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o demnitate (un statut
moral) ca fiinţă umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a caracterului,
integritatea ţine de domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în contextul
unui caracter moral armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este întâmplătoare. A fi
o persoană integră presupune a acorda altora prezumţia de integritate.
COMPETENŢA cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.), competens (lat.) şi se traduce prin faptul
PROFESIONAL de
Ă a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează. Poate fi o persoană,
instituție etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce servește la protejare.
Specialistul trebuie să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei sale profesionale
şi să nu efectueze decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care face parte le
poate realiza cu competenţă profesională;
PROTECŢIA cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte o persoană care
CLIENTULUI este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este în măsură să judece un anumit
lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să protejeze proprietatea şi interesele
pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii echipei de îngrijire nu vor
accepta angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă atingere drepturilor şi
libertăţilor individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se angajează:
∙ să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are aceste obligaţii,
 atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a acestor
drepturi,
constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;
∙ să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti atunci
când interesele sale necesită aceste servicii;
∙ să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;

∙ să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea adecvată,

obţinută prin
instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul calificării şi instruirii
sale;
∙ să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile asumate faţă
de pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în vigoare.
CINSTEA cf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul demnității, dreptății și
conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-un caracter onest,
din probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:
∙ să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o persoană
interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la contractanţi sau de
la alte părţi al căror echipament sau suport sau ale căror servicii au fost recomandate
pacientului său;
∙ să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în măsura în care
nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază propriile interese
comerciale, orice alte interese care ar putea concura sau afecta starea acestuia;
∙ să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile de îngrijire;

∙ să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic sau care
aduce atingere imaginii profesionale;
∙ să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode indirecte prin care s-ar
oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);
ALIANŢĂ Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare, cere multa
TERAPEUTICĂ spontaneitate,
imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti sa te astepti la
ceva, te astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi oamenii spun multe
despre ei, uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti adevarate sau
nu. Atunci când se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze
aliante functionale cu fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi
acceptati, iar punctul fiecaruia de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru
neutru şi securizant. In timpul construirii genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta
terapeutica, favorizind legaturile de suport emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu
grupul ca intreg.
Solicitarea de informatii necesare pentru construirea genogramei ofera totodata oportunitatea
membrilor de a revedea obiectiv propria istorie de viata şi trecutul comun, ceea ce le faciliteaza
exprimarea emotionala intr-un mediu necritic şi neacuzator99.
CONTRACTUL Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient, impreună cu
TERAPEUTIC angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul terapeutic, precum
şi orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la începutul intervenţiei, pe
de o parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza servicii de calitate şi de a
respecta demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă parte.
CONSIMŢĂMÂ Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului drepturilor omului,
N deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de îngrijire, pacientul doreşte să fie
T INFORMAT informat şi să decidă.
 ETICA PROFESIONALĂ
Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care exercită o anumită
profesie. În majoritatea ţărilor, avocaţii, notarii, magistraţii, contabilii, auditorii, funcţionarii publici,
evaluatorii, cadrele didactice universitare etc. trebuie să se încadreze în coduri de conduită care sunt
construite de asociaţiile sau corpurile profesionale din care fac parte. Acestea au autoritatea de
interveni disciplinar (chiar până la excludere) în cazurile în care membrii lor au fost implicaţi în litigii etice
sau au dovedit un comportament profesional neetic. Deşi codurile de conduită etică diferă de la o ţară la
alta sau de la o asociaţie profesională tutelară la alta, ele conţin câteva teme comune:
❖ Reglementarea conflictului de interese, care se naşte în situaţia în care un angajat are un
interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra exercitării
imparţiale şi obiective a funcţiilor şi atribuţiilor sale; interesul personal poate cuprinde orice
avantaj pentru el însuşi sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, a prietenilor sau
persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri
sau politice; de asemenea, interesul include orice obligaţie financiară sau civilă la care este
constrâns în exercitarea funcţiilor sale.
❖ Dezavuarea mitei, în ambele forme ale sale:
o Luarea de mită – fapta oricărui angajat care pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o
respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor
îndepliniri;
o Darea de mită – promiterea/oferirea/darea de bani/foloase unui anagjat de o
persoană pentru satisfacerea nelegală a unui interes.
❖ Dezavuarea primirii de foloase necuvenite, aceasta reprezentând primirea de către un
angajat de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intra în atribuţiile sale de
serviciu; primirea de foloase necuvenite se deosebeşte de luarea de mită prin aceea că banii
sau bunurile se dau ulterior îndeplinirii actului şi nu au condiţionat emiterea lui, fiind un spor
nelegal la salariu.
❖ Dezavuarea traficului de influenţă, acţiunea prin care o persoană denumită promitent, care
are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţa asupra unui angajat, pretinde bani sau
alte foloase de la o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o problema prin
convingerea angajatului respectiv să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de
serviciu.
❖ Diminuarea neglijenţei, adică a situaţiei în care un angajat îşi neglijează sarcinile de serviciu,
prejudiciind o persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obţinerea de beneficii
personale.
❖ Combaterea abuzului, respectiv a situaţiei în care un angajat abuzează de funcţia deţinută
împotriva intereselor unei persoane fără ca fapta să să aibă drept mobil obţinerea de
beneficii personale.
❖ Eliminarea incompetenţei, determinată de situaţia în care un angajat ocupă o poziţie pentru
care este subcalificat şi nu îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile şi sarcinile conform
cerinţelor de competenţă şi profesionalism.
 ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA MEDICALĂ
Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina. De la
primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual bazat pe
reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima
vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de
profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu lipsa
resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare.
Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune
abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale. Din
pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar cei care
diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme
lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice
sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.
Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul
modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul
aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din
România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta
profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta medicală de astazi.
Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi solutiile
de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai
degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să permita
dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu de
analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o irevocabila
opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.
Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor la acest
congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în consonanta cu cele ale
grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori
umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe
dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu
prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii intra în conflict (dreptul de a decide
singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua
persoane poate fi diferita, în funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană
poate considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci
când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va
considera că dreptul persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii,
evident că este foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile
etice pe care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi
care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se dezvolte
în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să aibă grija de toţi
membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile în domeniul
dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere economic
posibilităţilor pe care le are.
Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de maximă
importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei care decid în
privinţa utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul
unei persoane la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a
trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de problemă de etică ridică o
serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să răspundă dacă ar deveni parte la un proces
activ de evaluare a

1
normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea activă, permanentă, a
problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi un institut de etică, lipsa
unui suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor profesionale, fac ca aceste probleme
de etică să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va reuşi să modifice nu numai modul de
percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul cunoscut
sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică şi
deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit DECALOG AL
PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol Masci:

1) Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a ajuns în mainile tale,
este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.
2) Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de oameni, saracul se simte bogat.
Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi al suferintei.
3) Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi. Poarta -te demn,
cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau,
ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.
4) Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic,
bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste
supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de
ajutorul şi îngrijirea ta.
5) Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala, să nu pronunti
cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un
muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să
ghiceasca sfarsitul.
6) Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o maladie este ceva sfant, care
nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci
nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci
toţi oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii...
7) Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar îngreuna exercitiul
meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de
ajutorul tau, când au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele
bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.
8) Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului. Menţine -i speranta,
credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e
incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când
îl vezi trist, amarat, disperat.
9) Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic, se descopera noi
mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini numai la ştiinţele şi cunoştinţele ce
le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste
medicale!
10) Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi rapesti încrederea în
medicina, îi distrugi speranta în vindecare...

1
 CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ
Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ
MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale, asistenta medicală trebuie să menţina permanent o
atitudine morala exemplara şi să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată
să indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta.
Consiliul International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au
semnat. Este interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere
social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara
credinţele într-
un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest cod:

1) Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să păstreze

viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.
2) Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de îngrijire
nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională.
3) Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de vedere
practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea la un nivel
foarte inalt.
4) Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.
5) Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă numai
informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă medicală acumulate de
asistente în cursul muncii lor.
6) Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi limitarile functiei;
recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală numai în urgenţă şi
raportează fiecare acţiune unui medic cel mai devreme posibil.
7) Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod conştient,
loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se abate de la etica (de
exemplu la efectuarea unui avort ilegal).
8) Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din echipa de
îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie dezvaluita,
dar numai unei autoritati corespunzatoare.
9) Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele compensaţii
prevăzute în contract.
10) Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în legatură cu
reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie.
11) Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu membrii altor
profesii şi colegii săi.
12) În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se oglindesc cu
mândrie şi în profesia sa.
13) În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă modelele de
purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte.
14) Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă responsabilităţile cu alţi
profesionişti ai sănătăţii, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate
ale oamenilor.

1
 Principiile Etice ale A.M.A.10
Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA
rămâne ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă în
educaţie şi practică medicală, o pledoarie în numele profesiei medicale şi a
pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA include dezvoltarea şi
promovarea de standarde în practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică
agendă de pledoarie în numele pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a furniza
informaţii oportune despre probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.
AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea noastră este să fim acea
voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea
medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire şi dreptul de
a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este întotdeauna atât
de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat în astfel de decizii.
Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui sau nu ar trebui făcut în cazul
respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact motivaţiile (medicale, sociale, legale, personale) de
susţinere a premizei iniţiale, furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt,
argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe contrapremize,
susţinute şi ele de motivaţii şi justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor motivaţii stabilite şi
alegerea celei mai justificate. Când persistă îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialişti,
pacient şi familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale
cazului (consistenţa şi coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea
premizei iniţiale, acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificării
premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de decizia etică luată şi vizează ce
este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale de etică medicală există o diicultate de aplicare
practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori alte
principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în funcţie de caz.
Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a spune
pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind cazul respectiv.
Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa,
participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea exercita
autonomia. Beneficienţa presupune obligaţia de a face bine, de a ridica gradul de sănătate al
comunităţii respective. Nonmaleficienţa este obligaţia de a nu face rău. Singurele acte de agresiune
intenţionată acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale,
încălcarea confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol
pentru o altă persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În probleme
procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai ales când
există resurse de tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi
societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

1
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
IDENTIFICARE PERSONALĂ
Încă din 1948, în cadrul O.M.S.11, se recunoaşte importanţa asistentelor medicale ca element
esenţial în realizarea programelor de sănătate, îngrijirea bolnavilor, prevenirea îmbolnăvirilor,
promovarea şi păstrarea sănătăţii. De fapt acestea constituie şi în ziua de azi cele patru responsabilităţi
esenţiale ale asistentei medicale şi anume:
∙ promovarea sănătăţii,

∙ prevenirea îmbolnăvirilor,

∙ restaurarea sănătăţii,

∙ înlăturarea suferinţei.
Nevoile privind îngrijirile sunt universale. Respectul faţă de viaţă, de demnitatea umană şi faţă de
drepturile omului face parte integrantă din îngrijirile medicale şi nu e influentat de consideratii precum
naţionalitatea, religia, culoarea, vârsta, sexul, opiniile politice sau statutul social. Asistenta medicală
acordă îngrijiri pentru sănătatea individului, familiei şi colectivităţii şi îşi coordonează activitatea
cu cea a altor persoane, ce muncesc în alte discipline din domeniul sănătăţii.
Responsabilitatea primordială a asistentei medicale consta în a acorda îngrijiri persoanelor care au
nevoie de acestea. În exercitarea profesiei sale, asistenta medicală crează o ambianţa în cadrul căreia
valorile, obiceiurile, religia, credinţa individului sunt respectate. Asistenta medicală păstrează secretul
profesional şi analizează întotdeauna îndeaproape informaţiile deţinute despre bolnavi, în ce măsură şi
cui să le comunice, în mod conştient, de bună credinţă. Asistenta medicală îşi asumă o responsabilitate
personală în acordarea îngrijirilor, precum şi pentru a-şi menţine nivelul profesional la zi, printr-un sistem
de reînnoire a cunoştinţelor şi de educaţie permanentă. Ea asigură, în orice situaţie, menţinerea unui
standard de îngrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Acceptă şi delegă responsabilităţi, evaluează cu
spirit critic propria sa competenţă sau a colegilor săi. În activitatea să profesională, asistenta medicală
face întotdeauna dovada unei conduite ce îi onorează profesia. Asistenta medicală împarte cu
concetăţenii săi, responsabilitatea de a lua iniţiativă şi participă la activităţi destinate să răspundă
exigenţelor sociale şi de sănătate ale populaţiei.
În cadrul relaţiei cu colegii săi împarte responsabilitatea de a coopera cu toţi cei cu care lucrează
îndeaproape. Asistenta medicală contribuie în mod activ la dezvoltarea propriilor cunoștințe privind
profesia sa, iar prin intermediul organizaţiei ei profesionale (în cazul nostru O.A.M.R. 12), participă la

11 Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

12 O.A.M.R. reprezintă Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi este o organizaţie profesională,
neguvemamentală, de interes public, apolitică, cu responsabilităţi delegate de Autoritatea de Stat, având ca obiect de activitate controlul şi
supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi respectiva profesiei de asistent medical, ca profesii
liberale de practică publică autorizate. Are autonomie instituţională în domeniul său de competentă, cuprinde toţi asistenţii medicali

1
progresul îngrijirilor medicale, creând şi păstrând condiţiile de muncă echitabile pe plan economic şi
social. Îngrijirea medicală presupune o specializare şi o pregătire tehnică corespunzătoare, persoana
specializată având nevoie de calităţi morale deosebite. Atenţia, consideraţia, talentul, pasiunea, fineţea,
eleganţa, râvna, zelul şi solicitudinea sunt tot atâtea calităţi pe care asistenta trebuie să le manifeste de-
a lungul tratării pacientului său.
Cunoştinţele teoretice de specialitate, împreuna cu tehnicile de vârf folosite, constituie doar o
parte esenţială pentru tehnica tratamentului, însă maniera de efectuare a întregii game de îngrijiri de
către echipa de îngrijire constituie o parte foarte sensibilă pentru bolnav. Aceasta are darul de a diminua
mult din adversitatea de care se simte stăpânit pacientul în postura de internat. Toată echipa de îngrijire
din care face parte şi asistentul medical trebuie să dea dovadă de o manieră deosebită de solicitudine cu
care să înconjoare pacientul, deoarece el, în această postură, este departe şi despărţit de cei dragi, se
simte dezorientat şi, în plus, neliniştit de starea sănătăţii lui. De aceea, rolul asistentului este de a-l primi
ca pe un prieten, ca pe un părinte, cu multă înţelegere, compasiune, dând dovadă de o mare capacitate
empatică, uneori punându-se el însuşi în locul lui, închipuindu-şi care ar fi reacţiile lui dacă ar fi internat
urgent, examinat, investigat sau lăsat singur într-o cameră cu unul sau mai multe paturi, cu feţe
necunoscute în jurul lui. În primul rând trebuie să dea dovadă de un înalt umanism, să se poarte cordial,
să fie accesibil, nu distant, rece, pentru ca bolnavul să se bucure de căldură afectivă, bunăvoinţă,
blândeţe, deoarece moralul pacientului va creşte şi va influenţa pozitiv comunicarea. Asistentul trebuie
să cunoască bine pe fiecare dintre bolnavii care îi sunt încredinţaţi spre îngrijire, la fel ca şi pe cei din
familia sa. Asistentul trebuie să cunoască global individul, precum şi comunitatea în care acesta trăieşte.
Un criteriu etic de care trebuie să ţinem cont în comportamentul faţă de bolnav este DEMNITATEA
PERSOANEI UMANE, promovarea şi respectarea valorilor umane, autonomia, autodeterminarea,
respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizică şi psihică, încrederea, adevărul şi justiţia. Criteriul
etic are ca scop respectarea şi promovarea demnităţii umane şi a tuturor persoanelor implicate, ţinând
cont de binele comun. Binele etic poate reprezenta un compromis între ideal şi ceea ce putem face.
Astfel, contactul cu bolnavul se face încă de la internare, prin examinarea bolnavului, care cuprinde patru
etape:
OBSERVAREA PACIENTULUI
DISCUŢIA CU PACIENTUL
EXAMENUL FIZIC
TRATAMENTUL

Asistentul va trebui să se prezinte pacienţilor, să pună accent asupra persoanei sale, să impună
respect prin ţinută, prestanţă, comportament, fără a aştepta să fie tratat cu un respect de la sine înţeles.
OBSERVAREA PACIENTULUI este un act spontan şi deliberat, care apare în mod automat din
momentul în care acesta vine în contact cu el. Acest lucru nu trebuie să se transforme în ceva jenant şi
ostentativ, ci respectându-i intimitatea. Se vor nota în mod discret aspectele mimicii bolnavului,
atitudinea sa, postura, tonusul muscular, poziţia mâinilor şi a corpului. Aceste elemente sunt adesea
indicii ale dispoziţiei sufleteşti. Timbrul vocii, mobilitatea sunt de asemenea interpretate în acelaşi sens.
Modul cum este abordat medicul, aspectele vestimentare, persoanele din anturaj care însoţesc
pacientul sunt de asemenea factori importanţi. Perceperea felului în care bolnavul vorbeşte, a
comportamentului său în cadrul examinării şi discuţiei este deosebit de semnificativă pentru medic. În
acelaşi sens calităţile psihologice şi formarea psihologică a asistentului sunt foarte importante. Astfel
pacientul își poate exprima spontan problemele de sănătate, dar nu în detaliu, iar anumite preconcepții
ale pacientului privind medicina pot influenţa perceperea patologiei proprii. Şi medicul sau asistentul, din
acest punct de vedere, pot fi afectaţi de preconcepții proprii privind anumite diagnostice şi așteptările
proprii pe care şi le-au făcut un urma experienței anterioare. Leff subliniază rolul interferenţelor
şi deciziilor pe baza a ceea ce se percepe şi atașamentul particular faţă de anumite etichete diagnostice
ale

1
pacientului. Astfel, un anumit cadru de diagnostic, de care medicul sau asistentul este atașat, poate
influenţa interpretarea a ceea ce se constată din comportarea şi observarea pacientului.
Un alt element esential îl constituie DISCUȚIILE CU PACIENTUL si necesitatea de a aduna
suficiente informatii despre el, mai ales pentru elucidarea aspectelor nevrotice sau functionale,
deoarece în acest domeniu examenul obiectiv al sistemelor si aparatelor nu ne este de mare folos.
Aceste discutii trebuie sa fie deschise, nu prea lungi, la obiect, fara a crea impresia de
interogatoriu. Un lucru foarte important este sa sti sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential, iar
bolnavul trebuie lasat sa vorbeasca, sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de comunicare atât
verbala cât si nonverbala prin gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un cadru de
confidentialitate, încredere si întelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa aibe siguranta ca i
se acorda toata atentia si interesul. Asistenta nu trebui sa aiba prejudecati despre pacient, deoarece va
îngreuna relatia sa cu pacientul, lipsindu-l de ajutor.
Balint subliniaza faptul simplu ca daca te rezumi în a pune întrebari vei obtine doar raspunsuri.
Dar, subliniaza autorul, trebuie în special sa stii sa asculti. Ascultarea este o tehnica foarte dificila, caci
prin maestria medicului, pacientul trebuie facut sa vorbeasca singur si, acest lucru nu este totdeauna
foarte usor. Deseori este important si sa stii sa te opresti,deoarece si o discutie lunga perturba relatia
dintre profit si pierdere. Mai multe reprize de discutie restabilesc însa balanta între profit si pierdere,
dând si posibilitatea pacientului de a-si restabili echilibrul. În privinta discutiei cu bolnavul se pot stabili
anumite reguli. Astfel pacientul trebuie lasat liber sa-si exprime simptomele, sugerarea de simptome
marind gradul de subiectivitate. Conditiile topografice ale dialogului sunt importante. Astfel medicul si
pacientul nu trebuie sa stea fata în fata, lucru fiind jenant si aparând adesea o inhibitie, precum si
fenomenul cunoscut sub denumirea de "fascinatia privirii". Cea mai buna pozitie ar fi ceea ca pacientul sa
se aseze în unghi de 45 de grade, pentru ca fata bolnavului sa poata fi vazuta din profil si la o distanta de
1 metru (distanta la care privirea îsi arata întreaga ei încarcatura expresiva).
Discutia de obicei începe printr-o relatare a pacientului privind simptomele lui (adeseori pote
prezenta si o lista a acestora). Sivadon insista asupra asa numitei anamneze asociative,opusa
interogatoriului sistematic si care este mult mai propice evidentierii elementelor emotionale. Aceasta
tehnica consta în a lasa bolnvul sa se exprime liber si a-i da posibilitatea sa povesteasca în maniera sa,
boala de care sufere. Când bolnavul a terminat de expus si asteapta întrebarile medicului, acesta reia, de
exemplu, un simptom, utilizând pe cât posibil cuvintele pacientului. Aceasta tehnica stimuleaza
asocierea libera a pacientului, comunicând totodata elementele emotionale. Interventiile medicului pot
dirija dupa dorinta mersul discutiei.
Anamneza asociativa este mai productiva în cadrul bolilor psihosomatice, în celelalte situatii
putându-se folosi tehnici mixte. Prima întrevedere este si cea mai importanta. Discutia nu trebuie sa se
transforme într-un interogatoriu,ci sa fie mai ales o ascultare.Discutia poate dura de la câteva minute la o
ora (nu peste).Pacientul trebuie sa dispuna de libertatea de a organiza spontan lumea sa de expresie
rationala,tipul sau de angoasa,mecanismele lui de aparare.Nu trebuie uitata importanta expresiilor
verbale,nivelul evolutiei afective,gradul de adaptare la realitate,supletea si rigiditatea atitudinii,nivelul
mai mult sau mai putin erotizat al dialogului, mimica,debitul verbal,mimica. A doua întâlnire va lua în
consideratie ceea ce nu a fost înca spus, lasând lucrurile dificile si care ar putea bloca discutia la
urma.Problemele mai dificile, cum ar fi cele sexuale, conjugale, trebuiesc abordate natural, pentru a nu
transmite si bolnavului o stare de jena. Uneori se poate începe cu probleme colaterale si apoi treptat sa
se ajunga la aspecte mai sensibile (se discuta la început despre oboseala, insomnie si apoi se
abordeaza,de exemplu problema impotentei). În contextul dialogului cu bolnavii somatici sau psihici se
mai pun si alte probleme. Astfel dialogul cu pacientii trebuie sa fie cât mai confidential si daca este
posibil numai în doi. Numai în cazul existentei evidente a unor trasaturi isterice este mai bine sa asiste si
a treia persoana,pentru a nu da nastere la acuzatii contra medicului, în cazul în care pacientul nu este
multunit de cel care îl examineza. Probleme deosebite se pun la bolnavii psihici, precum si la aceia cu
deficiente sociale, sexuale, familiale atunci când se pune problema notarii sau înregistrarii convorbirilor

1
care oricum nu se pot face fara încuviintarea bolnavului. Totusi necesitatea luarii unor note scrise se
pune frecvent, mai ales acolo unde istoricul bolii este foarte lung si complicat.
EXAMENUL FIZIC trebuie să fie cât mai putin invaziv. Trebuie să i se explice pacientului în ce
constă această procedură şi necesitatea efectuării cu foarte mult tact, la un nivel inteligibil pentru
pacient. Asistenta îl va ajuta să înveţe să-şi acorde din nou îngrijirile zilnice, cu sau fără supraveghere.
Dar pentru un tratament cât mai eficace, pentru o recuperare cât mai rapida, asistenta medicală va
incerca să implice şi familia în procesul terapeutic pentru a crea un suport real pentru bolnav. Brown şi
Liff au aratat ca se produce o decompensare rapida la cei la care familia nu prezinta ostilitate şi este
alaturi de bolnav. Asistenta va respecta valorile esenţiale în ceea ce priveste participarea familiei. Va
discuta întâi privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini foarte precis ce
se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia şi o va învăţa cum să rezolve crizele
bolnavului, cum să ceară ajutorul. Va da relaţii despre boală, fără a o minimaliza sau exagera. În relaţia
dintre pacient şi familie, asistenta nu va informa familia de o problemă a pacientului, decât dacă are
consimţământul acestuia. Relaţia pacient-asistentă-familie este cu atât mai eficientă, cu cât este mai
lungă şi continuă. Aceasta continuitate permite pacientului să se simtă în siguranţă.
În ceea ce priveşte pacientul, îi aducem informaţii despre boală, tratament, evoluţie, analize
semnificative, dar nu toate informaţiile. Ne asigurăm că pacientul înţelege informaţia pe care i-o dăm,
informaţie ce trebuie să fie dublată, după ce s-a terminat, de un consimţământ voluntar. În situatia de
azi, lipsurile financiare, şomajul, stresul, pierderea locului de muncă etc., fac ca tot mai mulţi oameni să
nu se mai poată adapta şi rezista schimbărilor de situaţie şi condiţiilor de viaţă, toate acestea ducând la
dezechilibre majore. Asistetenta medicală ia parte la punerea în practică a planului terapeutic conceput
de medic, dar în acelaşi timp va căuta ca planurile specifice propriei activităţi să fie în deplin acord cu
acestea, asa încât să satisfacă pe deplin nevoile pacientului. În atenţia cadrului medical nu boala în sine
ar ocupa locul principal, ci omul bolnav şi consecinţele care se reflectă asupra stării lui în totalitate,
deoarece formarea unei imagini despre pacient va fi hotărâtoare în conceperea planului de îngrijire.
Tulburările în funcţionare se traduc prin imposibilitatea de a se îngriji pe sine. Prin profesie, asistentul
medical este plasat uneori în situaţia în care trebuie să acţioneze într-un mod în care nu mai există o
graniţă precisă între bine şi rău, atât ca persoană, cât şi ca profesionist. În aceste cazuri păstram secretul
şi-l împărtăşim numai dacă este necesar. Unei asistente medicale nu trebuie să-i lipseasca acel atribut pe
care medicina antichităţii îl asimilează celui mai eficient tratament: zâmbetul.
Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El ia numai o clipă,
dar amintirea lui dăinuie uneori pentru totdeauna.
Un zâmbet aduce fericirea în casă, bunăvoinţă în muncă,
este semnul prieteniei.
Un zâmbet nu poate fi împrumutat, cumpărat sau cerşit, pentru că
el nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii
oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiasca un zâmbet.
Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie
de un zâmbet, decât acela care nu-l mai poate dărui.

Examenul fizic este esenţial pentru stabilrea unui diagnostic. Stabilirea diagnosticului are efect
securizant, atât atât pentru medic cât şi pentru bonav. Atitudinea medicului faţă de boală poate fi serios
modificată graţie examenului fizic. Examenul fizic realizează în primul rând o apropiere de intimitatea
pacientului, fiind vorba de o apropiere corporală,ceea ce pentru anumiţi bolnavi este foarte greu de
acceptat. Totuşi un examen fizic corect şi amănunţit are pentru pacient şi un efect securizant,în timp ce
pentru alţii reprezintă o "intrusiune",un fel de "vid" al intimităţii,acest fenomen fiind legat de conotaţia
sexuală a contactului fizic şi de reflexul de apărare contra agresiunii. Fenomenul de "distanţă critică" se
aplică şi la om şi el ar reprezenta un cerc cu raza de 80 cm. Violând acest spaţiu, arată Landis şi Hunt se
va redeştepta reflexul arhaic de apărare,discret la adulţi,dar foarte variabil la psihopaţii impulsivi şi copiii

1
needucaţi.Medicul în cazul examenului fizic trebuie să ţină cont de asemenea fenomene şi în consecinţă
apropierea corporală faţă de bolnav să fie făcută cu tact,fără grabă şi mai ales să se dea explicaţiile
necesare, ceea ce va face ca anxietatea din cadrul procesului examinării fizice să scadă foarte mult.
Există boli, subliniază Enăchescu,care se manifestă prin simptome subiective şi la care
diagnosticul se sprijină pe sensaţiile şi percepţiile bolnavilor,pe starea lor afectivă.Medicul,subliniază
autorul,îi rămâne să înregistreze şi interpreteze ceea ce spune bolnavul,în unele cazuri dignosticul
nefiind numai sugerat dar chiar stabilit de către bolnav. În alte situaţii însă examenul fizic rămâne baza
absolută a diagnosticului,motiv pentru care acest examen trebuie făcut sistematic,aparat cu
aparat,pacientul realizând prin aceasta o preocupare serioasă şi o acţiune cu caracter securizant.Se vor
evita punerea unor diagnostice pripite,sau de a solicita exmene şi explorări cu mult peste necesar.Se vor
evita,de asemenea,comentariile inutile privind semnificaţia diferitelor examene fizice.Într-adevăr nu
întotdeauna,ceea ce este interesant pentru medic este şi pentru bolnav şi cei doi indivizi nu privesc acest
examen de pe aceiaşi poziţie.Ofertele bolnavului de diagnostic fac ca acesta să se stabilească
treptat,eliminându-se mai întâi supoziţiile. Alteori,subliniază Sivadon,stabilirea diagnosticului este rodul
unei lungi perioade dificile şi dureroase pentru bolnav.Prescrierea investigaţiilor şi analizelor trezeşte la
bolnavi frică,atât faţă de actul în sine cât şi de posibilele rezultate. Dar problema cheie a examenului fizic
şi a analizelor o constituie diagnosticul. Este diagnosticul, se întreabă Bădărău,o etichetă aplicată unui
caz,categorii de cazuri sau este ceva cu totul special? Uneori diagnosticul poate avea caracter vag
(cefalee, icter) şi reprezintă doar o etapă,o treaptă spre diagnosticul definitiv. Diagnosticul presupune
trecerea de la înregistrarea unor simptome sau ansambluri de simptome,la o sinteză care înseamnă
cercetarea acestor date.Noţiunea de diagnostic presupune deci în prealabil existenţa noţiunii de
boală,dar dificultatea este că fiecare caz în parte este o formă particulară,un unicat în cadrul generalului
pe care îl reprezintă entitatea,boala. Oricum stabilirea diagnosticului este rodul unei lungi perioade
dificile şi dureroase pentru bolnav,chiar prescripţia de analize şi investigaţii trezind frica.Cel puţin într-o
treime din cazuri,diagnosticul nu se poate stabili de la început,sau el nu se poate stabili corect.În această
situaţie medicul fie că cere avizul altui specialist,fie pune diagnosticul de nevroză (Delay şi Pichot).
Trimiterea la specialist poate satisface pe bolnav care crede că merge la o competenţă mai mare iar
medicul care trimite se descarcă de sarcina dificilă pe care o avea.Dar la specialist pacientul beneficiază
de o mai mare tehnicitate,în timp ce contactul psihologic este mult mai sărac.În al 2-lea caz medicul se
orientează spre diagnosticul de nevroză,deoarece acesta este un diagnostic din sfera funcţională care nu
implică semne pozitive (adeseori fiind vorba de diagnostic eronat). Diagnosticul,subliniază Balint,trebuie
să cuprindă în el atât simptome fizice cât şi evaluarea simptomelor nevrotice.Medicul trebuie să izoleze,
subliniază Bădărău,din mulţimea de simptome şi particularităţi elementele de generalitate şi să înlăture
detaliile particulare,neesenţiale pentru stabilirea unei entităţi nosologice.Îm lipsa unui asemenea proces
medical,nu se pot formula decât rudimente de diagnostic,de sindroame sau simptome.De altfel,în afara
erorilor aparţinând medicului,însăşi medicina înregistrează situaţii în care boli considerate cândva
entităţi nozologice s-au dovedit a fi simple sindroame şi invers.Aş fi fericit,spunea Botkin,dacă 30% din
diagnosticele puse ar fi juste (deşi azi în condiţiile tehnologiilor moderne erorile sunt mult mai rare).
Erorile de diagnostic recunosc trei categorii de cauze:care ţin de boală, de medic şi de bolnav.
Erorile care ţin de boală se referă la claritatea simptomelor, acurateţea istoricului, forma tipică sau
atipică de boală.În ceea ce îl priveşte pe medic, acest lucru poate ţine de ignoranţa lui,de nepregătirea
profesională, incompetenţă (cu formele ei rafinate cum ar fi adoraţia penru diagnostice rare, fascinaţia
de a mânui anumite aparate), dar şi lipsa de autoîncredere, îngâmfarea, supunerea faţă de diagnosticul
şefului şi pe care francezii îl numesc "mandarinat" medical. În ceea ce îl priveşte pe bolnav
subiectivitatea lui este foarte mare,el are o mare imaginaţie iar uneori este interesat de a induce în
eroare,trecând cu vederea sau agravând intenţionat simptomele, alteori redă simptome despre care a
auzit de la alţii, alteori se supraanalizează, îşi poate crea în jur o atmosferă de panică şi deformare a
istoricului bolii. Bolnavii impresionabili sunt inhibaţi în relaţiile cu medicul, răspund mereu numai
afirmativ, la fel ca bolnavii care

2
au un grad de cultură scăzut. Un diagnostic grav duce la "voluptatea catastrofei", acesta odată pus îl face
pe pacient a nu renunţa la el nici în faţa celor mai convingătoare argumente.
TRATAMENTUL. În definitiv scopul final al medicinii şi întreaga ei necesitate de a exista, se
explică în primul rând prin terapie. Terapia este deci ca vechime egală cu omenirea, deoarece ea s-a
născut odată cu suferinţa .Momentul tratamentului este deci o etapă culminantă în cadrul relaţiei medic-
pacient. În fond,subliniază Sivadon,prescripţia în sine este o "reprezentaţie teatrală", cu o mare valoare
simbolică şi cu o dublă semnificaţie (ceea ce corespunde naturii obiective imediate şi ceea ce evocă sau
reprezintă). Păunescu Podeanu subliniază pe bună dreptate că din istoria terapeuticii se relevă două
principii care stau la baza ei:principiul naturii vindecătoare şi aceia a forţelor spiritului. Astfel, însăşi omul
este astfel alcătuit, încât orice
dereglare a organismului tinde a fi redusă (vindecată), graţie forţelor proprii organismului. Pe de altă
parte, factorul psihic joacă şi el o mare importanţă nu numai în cadrul apariţiei bolii dar şi în cadrul
procesului terapeutic. Terapeutica a oscilat dealungul istoriei,trecând prin diferite etape,în funcţie de
nivelul de cunoştinţe ale epocilor respective şi a unor concepţii generale privind organismul
omenesc.Veacuri întregi,arată Păunescu- Podeanu terapeutica a trecut prin etape ca:empirismul magic,
teurgic, transcedental,fantasmagoric.Totuşi referindu-se la terapeutica modernă, autorul arată că
aceasta a trecut dela scepticismul din trecutul apropiat la extrema cealaltă,entuziasmul frenetic şi
îndrăzneala semeaţă.În acelaşi timp,terapeutica actuală a trecut la neglijarea aproape totală a
mijloacelor naturale.Dar cel mai mare defect este că terapeutica actuală neglijează aproape total latura
psihologică a relaţiei medic-pacient,lipsind astfel terapeutica de una dintre componentele ei cele mai
importante.Se pare,subliniază Păunescu-Podeanu că medicamentul însăşi a putut să mai compenseze
parţial această lacună,medicamentul preluând în mare măsură rolul psihologic şi psihoterapeutic pe care
altădată îl îndeplinea în mod necondiţionat medicul. Dacă altădată bolnavii credeau în puterea
terapeutică a medicului,azi ei cred mai degrabă în "magia medicamentului".Însăşi prescripţia medicală
are în ea o mare influenţă psihoterapeutică,motiv pentru care ea trebuie să fie amănunţită, detailată,
meticuloasă. Astfel de prescripţie presupune mult spaţiu, va cuprinde sfaturi de viaţă şi muncă,inclusiv
micile probleme personale (dar fără a ajunge la formulări tiranice,draconice).
Vorbind în legătură cu medicina,McQueen subliniază existenţa în cadrul ei a următoarelor
concepte şi direcţii terapeutice (deşi unele au doar o valoare istorică):
1. Homeopatia fondată pe lucrările lui Hahnemann (1755-1843) şi care se bazează pe principiul
similia similibus curantur, are la bază mai mult empirism, decât o analiză ştiinţifică. Metoda se
bazează pe principiul diluţiei medicamentului şi pe principiul individualizării. Deşi voga
homeopatiei se leagă de sfârşitul secolului al XIX-lea, totuşi ea a mai rămas încă drept un
principiu. Declinul ei se bazează după Fiahlein Morris (citat de McQueen) pe inaptitudinea de a
evolua odată cu progresul medicinii ştiinţifice, avântul extraordinar al medicinii ştiinţifice şi
diviziunilor dintre homeopaţi.Totuşi arată Păunescu-Podeanu pe plan faptic trebuie admis că
rezultatele practice ale terapiei cu doze infime există.
2. A doua mare metodă de tratament după McQueen este aceia denumită de el " botanistă" şi care
de asemenea a dominat mult timp medicina.Medicii botanişti aveau un concept despre boală
foarte rău format.Thonesson (1769-1843) avea după cum spune McQueen o teorie galenică
fondată pe teoria privind diminuarea căldurii corporale,tratamentul urmând să determine
creşterea acestei călduri şi plurificarea sistemului humoral prin băi calde, lobelină,substanţe
vegetale astringente.Scoala "eclectică", subliniază McQueen, desvoltă mai departe şcoala
botanistă insistând în special asupra legăturii dintre simptom şi poţiunea vegetatlă.Deşi
homeopaţii şi botaniştii dispreţuiesc medicina alopată,totuşi ei au influenţat în mod deosebit
fermacopeea secolului al XX-lea.
3. În cadrul aşa numitelor doctrine active, McQueen menţionează chiropraxia şi aşa numita
"science cretiene". Astfel Palmer descoperă la sfârşitul secolului al XIX-lea că prin manipularea
rahisului se pot obţine efecte curative.Boala ar fi o rezultantă a compresiunii nervilor vertebrali
de unde apoi pornesc impulsuri inadecvate,neregulate care pot determina dilacerarea

2
ţesuturilor.Chiropraxia contemporană a lărgit noţiunea de boală şi sănătate pentru a introduce

2
 ipoteza că o postură corectă a coloanei este esenţială pentru sănătatea organismului întreg, de
unde în termeni moderni boala este legată de perturbarea conductului comunicaţiilor normale a
S.N.C., concept emis de Diuteufass. Chiropracticienii recomandă în tratamentul bolilor o
intervenţie activă asupra structurii care stă la baza disfuncţiei. O altă direcţie terapeutică în SUA
a fost aceea cunoscută sub denumirea de Cristian Sciuence,a cărei promotoare a fost mary Baker
Eddy (1821-1910) şi care este legată de fenomenul mistic,respingând ideia cauzalităţii interne,
tratamentul constând din obţinerea "echilibrului spiritural" pentru a se creia
"supremaţia spiritului asupra corpului".
4. În contrast cu aceste metode,care în mare parte mai au doar o valoare istorică, McQueen
subliniază că medicina allopatică concepe tratamentul ca pe o eliminare sau distrugere a
agentului care este responsabil de boală. Bazat pe aceasta,vechii medici allopaţi au purces la
"eliminarea răului" prin tehnicile de sângerare.În prezent accentul este pus pe utilizarea unei
largi game de substanţe chimice,capabile a influenţa diferitele funcţii ale organismului sau
agenţii cauzatori de boală.

Vorbind de principalele tendinţe contemporane în privinţa terapeuticii McQueen vorbeşte de

importaţa tratamentului comunitar şi individual, problemele specializării şi ultraspecializării,tendinţele
de a nu se trata bolile în prima fază de evoluţie. Revenind la condiţiile psihologice în care se desfăşoară
tratamentul bolnavilor trebuie să subliniem că prima condiţie a oricărei prescripţii medicale este aceea
ca ea să fie acceptată de către bolnav cu încredere.Pentru aceasta medicul trebuie să fie calm,mişcările
lui să fie lente şi precise,nu trebuie să manifeste nici grabă nici ezitare.Această siguranţă cu care medicul
prescrie un tratament este securizant pentru bolnav.În acelaşi sens trebuie să se orienteze şi medicul
care trebuie să dea bolnavului toate explicaţiile detailat şi în mod clar,iar la nevoie să controleze chiar
dacă a fost înţeles.În situaţia în care componenta psihică este mai importantă,aceste lucruri descrise mai
sus devin deosebit de importante,o intervenţie calmă şi sigură putând duce la efecte terapeutice
spectaculare.Prescripţia trebuie,de asemenea scrisă de mână,fără ambiguităţi.Uneori este important şi
preţul reţetei,felul de prezentare a medicamentului (injecţiile fiind mai agreate). O problemă deosebită
este aceea a ce trebuie sau nu să se comunice bolnavului în legătură cu starea sa,precum şi anturajul
său.Nevoia de a primi explicaţii,suspiciunea că nu este corect informat,poate apare chiar de la începutul
contactului dintre medic şi bolnav. Există în acest domeniu două poziţii principale în privinţa comunicării
către pacient a informaţiilor nefavorabile, fiecare bazându-se pe argumente temeinice.Astfel pacienţii
trebuie să cunoască întregul adevăr chiar când este vorba de cele mai insuportabile situaţii,în timp ce alţi
medici recomandă mai multe menajamente mergând chiar până la ascunderea adevărului pentru a uşura
suferinţa psihică a pacientului. Neadevărul folosit de medic cu înţelepciune,devine un factor
psihoprofilactic şi psihoterapeutic valoros.Neadevărul trebuie folosit cu tact şi supleţe,înţelepciune şi
conştiinţă,milă şi compaiune pentru bolnav.Acest lucru este necesar,deoarece adevărul are în aceste
situaţii un efect psihoşocant în timp ce neadevărul în această situaţie are rolul menţinerii încrederii
bolnavului,precum şi moralul lui în raport cu boala.Formula celor doi M (minciună+morfină) îşi găseşte
încă locul în practica medicală,mai ales în faţa bolilor deosebit de grave (şi în care medicina are tot atâta
putere ca şi cu secole în urmă). Numeroşi autori subliniază că chiar dacă atitudinea medicului este mai
realistă", aceasta nu trebuie să transmită bolnavului cel puţin îndoielile sale, suspiciunile, insistându-se
mai ales asupra factorilor favorabili. Informarea bolnavului mai trebuie să ţină seama şi de
personalitatea acestuia, de modalităţile sale probabile de reacţie.Totuşi,în ceea ce priveşte informarea
familiei toţi autorii sunt de acord că aceasta trebuie făcută cât mai exact.

2
 Internarea și identificarea personală a pacientului

INTERNAREA BOLNAVULUI
Internarea:
~ Reprezintă o etapă de viaţă → eveniment, când se întrerup legăturile permanente cu familia,
prietenii şi locul de muncă:
o Prima internare → când bolnavul se obişnuieşte cu atmosfera şi regulile de spital,
primul contact cu spitalul.
o Internări multiple → când internarea devine neplăcută prin repetarea
evenimentului.
Scop:
~ Realizarea vindecării bolnavului.
Se i nterneaz ă î n s pi tal :
~ Urgenţele.
~ Pacienţi cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de la un ambulatoriu de specialitate.
~ Bolnavii transferaţi de la alte unităţi sanitare.
Serviciul de primire (triaj):

2
~ Este locul în care bolnavul are primul contact cu spitalul.
~ Este important ca personalul medical al serviciului de primire să aibă un
comportament corespunzător care să câştige încrederea pacientului → factor indispensabil
pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav şi personalul de îngrijire.
~ Componentele serviciului de primire:
o Sală de aşteptare.
o Birou de înregistrare.
o Cabinet de consultaţii.
o Birou de înregistrare a bolnavilor.
o Cameră de dezbrăcare.
o Cameră de deparazitare.
o Grup sanitar prevăzut cu duş, baie, WC.
o Cameră de îmbrăcare.
o Magazie de lenjerie curată.
o Cameră de dezinfecţie şi deparazitare a efectelor bolnavului.
o Magazie de efecte ale bolnavilor.
~ Condiţii de examinare:
o Cameră încălzită.
o Asigurarea intimităţii.
o Asigurarea materialelor şi instrumentarului necesar consultului.
o Schimbarea lenjeriei după fiecare pacient.
o Asigurarea accesului individual în camera de consultaţii.
o Prevenirea infecţiilor spitaliceşti prin decontaminare după fiecare pacient cu suspiciune de
boală infectocontagioase.
o Anunţarea poliţiei în cazul pacienţilor neidentificaţi, în cazurile de agresiuni sau accidente
de circulaţie.
~ Înregistrarea datelor:
o Înregistrarea datelor în baza electronică de date a spitalului → date de
identificare, date medicale – pe baza următoarelor documente:
▪ Carte de identitate.

▪ Carnet de sănătate.

▪ Adeverinţă de salariat.

2
 ▪ Talon de pensie.

▪ Bilet de trimitere.

▪ Bilet de internare.

▪ Bilet de externare.

▪ Bilet de transfer.
o Înregistrarea datelor însoţitorului.
o Materiale necesare:
▪ Registru intrări-ieşiri → baza electronică de date.

▪ Bilet de internare (trimitere).

▪ Bilet de externare (transfer).

▪ Foaie de observaţie cu foaie de temperatură.

▪ Registru pentru întocmirea proceselor verbale.

▪ Bonuri pentru primire /eliberare de efecte.

I nterv enţi i de î ngr ij ir e î n ser v ic i ul de pri mi r e:
~ Primirea pacientului:
o Identificarea pacientului după cartea de identitate.
o Verificarea biletului de internare / trimitere.
o Înregistrare datelor personale în registrul de intrări / ieşiri.
o Pregătirea bolnavului pentru examinarea medicală.
o Ajutarea bolnavului în timpul examinării medicale (conform tehnicii).
▪ Dezbrăcarea pacientului.

▪ Îmbăierea pacientului.

▪ Deparazitarea pacientului.
~ Primirea şi depozitarea efectelor bolnavului:
o Se înregistrează pe bon hainele şi efectele preluate de la bolnav.
o Bonul de haine şi efecte rămâne la bolnav pentru eliberarea hainelor şi efectelor
personale în momentul
externării.
o Hainele preluate de la bolnav sunt aşezate pe umeraş şi învelite în manta pentru a
fi
ferite de praf sau murdărie.
o Obiectele de dimensiuni mici sunt aşezate într-un săculeţ anexat.
o Pe o tăbliţă sau pe bon se notează datele de identitate ale bolnavului.
o Hainele şi efectele bolnavului sunt supuse procesului de dezinfecţie şi
deparazitare,
după care sunt depozitate la magazia de efecte.
o Pacientul va fi îmbrăcat cu haine de spital.
~ Repartiţia pe secţie /clinică:
o În urma examinării se face „trierea” pacienţilor şi repartizarea lor pe secţie
/clinică, în funcţie de:
▪ Diagnostic.

▪ Stadiul evolutiv al bolii.

▪ Gravitatea bolii etc.

o De la serviciul de primire, bolnavul este transportat (de preferat pe targă) la
secţie /
clinica de specialitate indicată de
medic.
~ Intervenţii în cazul refuzului internării de către pacienţi:
o Explicarea motivelor refuzului.
o Recomandări terapeutice la domiciliu.
o Trimitere către altă unitate sanitară.
o Asigurarea asistenţei medicale de urgenţă.
 Reg uli de c ompor tament al bol nav il or s pi taliz aţi :
~ Predarea efectelor personale la internare.
~ Primirea lenjeriei de spital.
~ Respectarea programului de zi al secţiei.
~ Sinceritate în relatarea datelor.
~ Respectarea prescripţiilor medicale.
~ Comportament adecvat.
~ Interzicerea fumatului în incinta spitalului.
~ Respectarea şi păstrarea ambientului.
~ Respectarea programului şi condiţiilor de vizită.
~ Convorbiri telefonice cu durată scurtă – pe telefonul secţiei.
Obs er v aţi i :
~ Obiectele de valoare (bijuterii, acte etc.) sunt predate pe bază de proces verbal administraţiei
spitalului.
~ Persoana care însoţeşte bolnavul (în regim de internare) urmează aceiaşi procedură ca şi
bolnavul.

PRIMIREA ŞI REPARTIZAREA BOLNAVILOR ÎN SECŢIE / CLINICĂ

Scop:
~ Diminuarea stresului.
~ Adaptarea la mediul de spital.
~ Asigurarea unei bune colaborări.
Pr im ir e a b o ln avu lu i în se c ţie:
~ Asistenta şefă (sau asistenta de serviciu) primeşte bolnavul în secţie cu calm, înţelegere, profesional şi
cu o atitudine respectuoasă.
~ Se face repartiţia pe salon (se predă bolnavul asistentei de salon) în funcţie de: Diagnostic și Gravitatea
bolii.
~ Se completează o anexă la foaia de alimentaţie (care se trimite la blocul alimentar) → pentru
asigurarea alimentaţiei bolnavului încă din prima zi de internare.
Primirea bolnavului în salon:
~ Asistenta preia bolnavul şi îl introduce în salon.
~ Îi face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi.
~ Îi repartizează patul şi îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră.
~ Asistenta îi prezintă secţia → camera asistentelor, camera de gardă, sala de tratamente, sala de mese,
grupul sanitar.
~ Se prezintă regulamentul de ordine interioară al secţiei.
~ Se pregăteşte bolnavul pentru recoltări şi investigaţii.

EVIDENŢA MIŞCĂRII BOLNAVILOR

Scop:
~ Asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi în secţie se face pe baza foilor de observaţie.
~ Asistenta şefă, zilnic, totalizează pe foaia de mişcare zilnică a bolnavilor internaţi, datele primite de la
asistentele de pe secţie privind:
o Numărul bolnavilor internaţi.
o Numărul paturilor libere.
~ Asistenta şefă înregistrează datele de pe foaia de observaţie în registrul de internări-ieşiri.
~ Se notează pe foaia de observaţie numărul de înregistrare din registrul secţiei.
R e gistr u d e in tr ăr i -ie şir i din secţie are următoarele rubrici:
~ Nr. curent → număr de înregistrare.
~ Numele şi prenumele bolnavului.
~ CNP (cod numeric personal).
~ Numărul foii de observaţie.
~ Data internării.
~ Secţia – clinica, salonul.
~ Diagnosticul la internare.
~ Diagnostic la externare.
~ Numele medicului.
~ Data externării.

FOAIA DE OBSERVAŢIE ŞI DOCUMENTELE BOLNAVULUI

De fin iţie :
~ Foaia de observaţie clinică este un document medico-legal, ştiinţific şi de gestiune pe care se notează:
o Datele personale de identificare → nume, prenume, vârstă, sex, stare civilă, copii, cod
numeric
personal, adresă, carnet de asigurări sociale, medic de familie)
o Numerele de înregistrare din registrul de intrări-ieşiri din spital, respectiv din registrul de
intrări-ieşiri din
secţie.
o Antecedente personale.
o Antecedente familiale.
o Motivele internării.
o Istoricul bolii actuale.
o Diagnosticul de trimitere.
o Diagnosticul de internare.
o Diagnosticul la externare.
~ Foaia de observaţie împreună cu foaia de temperatură şi alte documente medicale constituie
DOSARUL MEDICAL
al bolnavului pentru perioada internării, necesar activităţii medicale unde se sintetizează
datele privind:
o Interogatoriu – anamneză → se obţin date de la bolnav sau de la aparţinători
despre identitate, starea civilă, semnele bolii, antecedente personale, antecedente
familiale, regim de viaţă, vaccinări efectuate, motivele internării, istoricul bolii actuale.
o Examenul clinic → inspecţia, auscultaţia, palparea, percuţia:
▪ Examen obiectiv – examen fizic → se examinează toracele, membrele superioare
şi
inferioare, regiunea tiroidiană a gâtului, abdomenul, cavitatea bucală etc., se
măsoară funcţiile vitale. Examinarea se face de cca. 2-3 ori pe zi în cazul bolilor
acute şi de 2-3 ori pe săptămână în bolile cronice.
▪ Examen subiectiv.
o Examinări paraclinice.
o Evoluţia bolii.
o Tratament.
o Epicriza, Alte date.
Alte documente medicale:
~ Documentele de la internare se anexează la foaia de observaţie.
~ Biletele de internare, de transfer sau biletele de externare sunt anexate la foaia de observaţie sau
păstrate
la bolnav
~ Inventarierea documentelor şi valorilor pacientului se face pe baza unui proces-verbal, iar păstrarea lor
se face la administraţia unităţii medicale.
~ Se mai anexează documente specifice secţiei → fise tehnice, protocoale etc.
Ob ser vaţii :
~ Dosarul medical este un instrument de lucru necesar bunei desfăşurări a activităţii medicale care
se completează zilnic cu date observate sau măsurate.
~ Dosarul medical se păstrează în mapă de plastic, alături de celelalte dosare medicale → n u se lasă la
înd e m â n a b o lna vu lui c a re a r p u te a int e rp re ta g re şit n o tă rile (medicul hotărăşte
ce, cum şi când se informează pacientul despre starea sa de boală).
~ După externarea bolnavilor foile de observaţie se păstrează în arhiva secţie sau în arhiva spitalului →
arhivate în funcţie de data externării.

FOAIA DE TEMPERATURĂ
De fin iţie :
~ Foaia de temperatură este un document medico-legal, ştiinţific, componentă anexă a foi de observaţie
clinică, pe care se completează clar şi ordonat, datele culese prin măsurarea funcţiilor vitale şi
vegetative şi datele obţinute prin supravegherea sistematică a pacientului.
Or gan izar e a şi n o tăr ile d in fo aia d e t e m p e r atur ă:
~ În partea superioară se notează datele de identificare ale bolnavului:
o Numele şi prenumele.
o CNP (cod numeric personal).
o Vârsta.
o Numărul salonului / numărul patului.
o Diagnosticul.
o Data internării
~ Partea principală cuprinde un sistem de coordonate în care se notează grafic valorile funcţiilor vitale →
circulaţie, respiraţie, tensiune arterială,
temperatură.
~ Abscisa este împărţită pe zile de boală, iar fiecare zi de boală în două jumătăţi → pentru dimineaţă (D)
şi seară (S).
~ Se notează totodată şi timpul în care evoluează boala.
~ Pe ordonată se notează:
o Valorile de temperatură.
o Valorile de tensiune arterială.
o Frecvenţa pulsului.
o Frecvenţa respiraţiei.
o Cantitatea de urină emisă în 24 ore (notare grafică).
~ Dedesubtul coordonatelor sunt rubrici în care se fac notări privind:
o Greutatea corporală.
o Numărul şi felul scaunelor.
o Numărul şi felul vărsăturilor.
o Diureza (notare cu cifre).
o Regimul dietetic.
~ Alte notări pe foaia de temperatură:
o Intervenţia chirurgicală şi zilele de evoluţie.
o Transfuzia de sânge sau de plasmă.
Ob ser vaţii:
~ Foile de temperatură folosite în pediatrie au introduse sub formă de grafic şi cantităţile de alimente
consumate, notate cu culori convenţionale:
o Roşu → lapte matern.
o Albastru → lapte de vacă.
o Verde → lapte acidulat.
o Brun → făinos.

FOAIA DE TEMPERATURĂ DIN SECŢIA DE ATI

~ În cazul bolnavilor gravi, internaţi în secţii ATI (anestezie terapie intensivă), foaia de temperatură este
înlocuită cu foaia d e te r ap ie i n te n sivă → care cuprinde înregistrarea valorilor funcţiilor vitale
din oră în oră, planul complex de îngrijire, bilanţul hidric – intrări /ieşiri, tratamente, rezultatul
analizelor de laborator etc.
~ Se completează o foaie de terapie intensivă la fiecare 2 de ore.
INTERVENŢII ÎN CAZUL EXTERNĂRII / TRANSFERULUI BOLNAVULUI
Scop:
~ Întocmirea epicrizei → bilanţul perioadei de internare.
~ Completarea documentelor medicale:
o Biletul de externare / biletul de transfer + copie după foaia de observaţie.
o Reţeta medicală → cu tratamentul recomandat.
o Foaia de regim alimentar.
In te r ve n ţii sp e c ific e :
~ Se informează bolnavul asupra deciziei de externare / transfer.
~ Se anunţă familia sau aparţinătorii.
~ Se asigură transportul bolnavului.
~ Se asigură eliberarea efectelor bolnavului pe baza bonului de haine şi efecte.
~ Se preiau hainele de spital.
~ Se educă pacientul privind:
o Conţinutul regimului dietetic.
o Modul de administrare a tratamentului la domiciliu.
o Modul de viaţă şi de readaptare în familie, la locul de muncă.
~ Se administrează medicaţia prescrisă pentru ziua respectivă.
~ Asistenta medicală are obligaţia de a însoţi bolnavul:
o Până la poarta spitalului → în cazul externării.
o Până la secţia în care a fost transferat bolnavul → în caz de transfer.
~ Se notează externarea / transferul în registrele de intrări / ieşiri din secţie şi din serviciul de primire
bolnavi.
Ob ser vaţii:
~ Pacienţii recalcitranţă care refuză tratamentul, refuză investigaţiile de specialitate, nu respectă
prescripţiile, programul secţiei sau regulamentul de ordine interioară pot fi externaţi disciplinar →
numai dacă viaţa lor nu este în pericol!
~ Dacă transportul bolnavului trebuie făcut pe targă, asistenta medicală de salon va însoţi bolnavul până la
locul de transfer unde va recupera intervalul spitalului (pătură, pernă, cearşaf etc.).
~ Transferul se efectuează la decizia medicului sau la cerere → dintr-o secţie în alta sau dintr-o unitate
sanitară în alta.
~ Este obligatorie efectuarea toaletei generale înainte de externare / transfer.

INTERVENŢII ÎN CAZ DE DECES

Scop:
~ Completarea documentelor specifice în caz de deces.
~ Scoaterea bolnavului din evidenţa secţiei.
Documente:
~ Copie după foaia de observaţie şi anexe.
~ Epicriza şi referatul de deces.
~ Proces verbal cu inventarul bolnavului.
~ Bilet de trimitere a cadavrului la prosectură.
In te r ve n ţii sp e c ific e :
~ Intervenţiile asistentei medicale în caz de deces trebuie să ţină seama de apartenenţa spirituală a
bolnavului.
~ După confirmarea decesului se anunţă administraţia spitalului
~ Se anunţă familia sau aparţinătorii bolnavului.
~ Sunt pregătite documentele specifice în caz de deces.
~ Se completează biletul de trimitere a cadavrului la secţia de prosectură.
~ Se întocmeşte procesul verbal, contrasemnat de 2 martori, cu inventarul obiectelor decedatului care se
vor
 preda aparţinătorilor.
~ Bolnavul va fi scos din evidenţele secţiei – registru de intrări / ieşire.
Îngrijiri igienice:
~ Bolnavul decedat rămâne pe patul lui minim 2 ore.
~ Se îndepărtează perfuzia, transfuzia, drenul, pansamentul, sonda urinară, sonda de aspiraţie etc.
~ Se face toaleta tegumentară.
Transportul:
~ Transportul cadavrului se face în linişte, cu grijă faţă de ceilalţi bolnavi şi faţă de familie sau aparţinători.
~ Cadavrul va fi învelit în cearşaf şi introdus într-un sac special.
~ De degetul mare de la picior se va prinde un bilet de identificare pe care sunt notate numele şi
prenumele
decedatului, vârsta, CNP (codul numeric personal), secţia, data decesului, medicul curant.
~ Transportul la secţia de prosectură se face cu o targă-cărucior specială.
~ În spitalele tip bloc este obligatorie respectarea circuitelor funcţionale → transportul se face cu un lift
utilizat numai pentru transportul cadavrelor, materialelor infectate, deşeurilor.
Ob ser vaţii:
~ Asistenta de salon va trebui să liniştească ceilalţi bolnavi.
~ Medicamentele prescrise şi neutilizate vor fi depozitate în aparatul de medicament al secţiei.
~ După transportul cadavrului este obligatorie dezinfecţia şi formolizarea salonului.
~ În cazul inventarierii bijuteriilor, notarea se va face numai prin specificarea culorii metalului, eventual
culoarea pietrelor, fără a menţiona tipul de metal sau piatră!

PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI

De fin iţie :
~ Realizează continuitatea activităţii medicale pe 24 ore.
~ Se face transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul în secţiile cu paturi unde activitatea medicală
se desfăşoară în ture.
Metode de predare:
~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal → notat în condica specială. Pentru
completarea procesului verbal se tine
cont de:
o Foaia de observaţie.
o Indicaţiile
medicului.
o Constatările personale.
~ Verbal în timpul raportului de serviciu → între asistenta care iese din tură şi asistenta care intră în tură.
~ Individual – la patul bolnavului – cazurile deosebite, bolnavi cu perfuzie sau transfuzie, noi internaţi –
ce
necesită indicaţii suplimentare.
Material necesar:
~ Condică specială în care se consemnează consemnările personale şi recomandările medicului.
~ Se semnează de predare şi de preluare a serviciului de la o tură la alta.
Predarea în scris:
~ Se notează data şi ora schimbului.
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu număr de salon, numărul de pat, numărul foii de
observaţie,
diagn
ostic.
~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.
~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.
~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.
~ Semnătura de predare – primire a turei.
Pr e d ar e a ver b ală pentru fiecare bolnav.
~ Sunt prezentate cazurile speciale sau cazurile noi.
 ~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea, pregătirea specială
pentru unele investigaţii, pregătirea pentru operaţie, supravegherea acestor bolnavi.
~ Se prezintă constatările personale.
Predarea la patul bolnavului:
~ Se face între cele două asistente care schimbă tura.
~ Se pot da indicaţii suplimentare.
Ob ser vaţ ii:
~ În cazul în care, în mod accidental, schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte serviciul decât
după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are înlocuitor.
~ Procesul verbal de predare – primire trebuie semnat atât de asistenta care predă, cât şi de către
asistenta
care preia tura.
~ Prin predarea / preluarea serviciului de la o tură la alta se asigură continuitatea îngrijirii bolnavului care
trebuie supravegheat şi îngrijit 24 de ore din 24.

Îngrijirea Holistică
Rolul medicinei holistice (cu multiple ramuri: alopata, homeopata, naturista, acupunctura etc.,
Qi Kung, T`ai Chi, Yoga chikitsa si orice disciplina sapientiala traditionala – în aspectul lor terapeutic,
ramuri care ar trebui folosite de la caz la caz, în functie de context, singure sau împreuna, simultan sau
pe rând) este de a câstiga timp pentru cel bolnav si un nivel de suferinta nu prea mare (dar nici prea mic:
daca o ducem prea bine din punct de vedere al egoismului nostru si nu ne e frica, se pare ca nu mai vrem
sa evoluam – sa mergem mai departe), pentru ca sa se apuce singur de treaba si sa faca ceva cu el însusi
constient si voluntar/deliberat, în sensul celor de mai sus. Un vindecat pasiv de catre doctori care ar
trebui sa fie terapeuti (therapeutos, din limba greaca veche = cel care cunoaste-traieste esenta ascunsa a
lucrurilor si deci îi poate ajuta si pe ceilalti / însotitor al celor aflati în nevoie, “Doctore vindeca-te întâi pe
tine însuti!…”; cum erau vechii calugari traco-daci, tristai polistai) se va reânbolnavi (nu s-a umblat la
cauza bolilor, ci doar la bolile ca simptom).
Criteriile folosite pentru a defini sanatatea mentala – sentimentul identitatii, recunoasterea
spatiului si a timpului, perceptia mediului si asa mai departe – presupun ca perceptiile si viziunile unei
persoane sa se conformeze cadrului mecanicist-cartezian-newtonian. Viziunea carteziana despre lume
nu este numai principalul sistem de referinta, ea este privita ca singura descriere valida a realitatii. Orice
altceva este considerat de psihiatri conventionali ca psihotic. În modul transpersonal, limitarile uzuale ale
perceptiei senzoriale si ale rationamentului logic sunt depasite si perceptiile noastre se deplaseaza de la
obiecte solide catre tipare energetice fluide. Prin analogie cu perspectiva corpusculara complementara
fata de cea ondulatorie din fizica cuantica.
Omul este definit ca un ita te fun cţi on ală co mp l etă , in tegra tă .
Omul este alcătuit practic din tr ei el emente de baz ă:
~ Mintea – partea individului care simte, percepe, gândeşte, doreşte şi mai ales reacţionează.
~ Spiritul – forţă dătătoare de viaţă.
~ Fizicul - întreg corpul unui organism în viaţă sau nu – o fiinţă umană.
Putem spune că există şase componente privind omul holistic care sunt în legătură cu cele trei
elemente de bază şi care includ aspecte privind:
~ Cognitiv - mintea.
~ Fizic - corpul.
~ Spiritual – spiritul.
~ Psihic.
~ Emoţional.
~ Social.
 Cognitiv – învăţare, judecată, percepere – folosirea minţii pentru înţelegerea asociaţiilor dintre
mediile interne şi externe.
Emoţional – simţire, manifestare – legătura dintre cognitiv şi spiritual.
Spiritualul – creare, devenire – relaţii bazate pe dragoste faţă de Dumnezeu, pentru sine i pentru
semeni.
Social – legături cu semenii, interacţiune – legături, relaţii între spiritual şi fizic.
Fizic – supravieţuire, trăire – funcţiile şi starea corpului.
Psihic – gânduri despre sine, modul de a face faţă diverselor probleme – legătura dintre fizic şi
cognitiv.
Dezv oltar ea umană din momentul concepţiei şi până la moarte, în
contextul mediului
individual, social şi cultural, presupune:
~ Creşterea şi dezvoltarea.
~ Modele de familie şi dinamica acestora.
~ Cultura, obiceiurile, tradiţiile şi influenţa lor asupra sănătăţii.
~ Relaţii sociale.
~ Natura, structura şi producerea îmbolnăvirilor şi invalidităţilor.
~ Aprecierea nutriţiei.
~ Aprecierea comunităţii.
~ Procesele patologice şi relaţia cu structura şi funcţiile normale, etiologia şi patologia.
~ Caracteristicile clinice şi evoluţia normală a bolii.
~ Identificarea bolilor comune asociate cu sistemele organismului şi diferitele simţuri (pe întreg
parcursul vieţii).

Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în starea de echilibru a

diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.
Nevoia → necesitatea – este starea care cere un ajutor, o intervenţie, un lucru necesar, dorit,
util.
N ev oi → tr ebui nţe:
~ Trebuinţe fiziologice – hrană, apă, odihnă, repaus, satisfacerea pasiunilor, apetit, stare de
sănătate.
~ Trebuinţe de securitate – siguranţă emoţională, socială, protecţie faţă de pericole, asigurarea
vieţii, siguranţă socială, stabilitate, protecţie generală.
~ Trebuinţe sociale – apartenenţă, adeziune, afectivitate, ataşament.
~ Trebuinţe legate de eul personal – nevoia de conservare, de stimă, de respect, nevoia unei bune
reputaţii, prestigiu, propriul consimţământ.
~ Trebuinţe de realizare – atingerea scopului propus, potenţial creativ.
~ Trebuinţe cognitive – a şti, a înţelege, a învăţa, a descoperi, a explora.
~ Trebuinţe estetice – ordine, simetrie, puritate, onoare, lene, dragoste de frumos.
~ Trebuinţe de concordanţă – între simţire şi cunoaştere, acţiune → cauza schimbării
comportamentului uman.
Homeostazia:
~ Este o stare de echilibru şi de autodepăşire → care se instalează între diverse procese fiziologice
al persoanei.
~ Tipuri de homeostazie:
▪ Homeostazia fiziologică, Homeostazia psihică și Homeostazia socială.
~ Nesatisfacerea unei nevoi afectează altă nevoie → autoreglare.
 Abraham Maslow → psiholog şi umanist american afirmă existenţa a cinci categorii de nevoi umane
ierarhizate în ordinea priorităţilor astfel:
1. Nevoi fiziologice.
2. Nevoi de siguranţă.
3. Nevoi de apartenenţă.
4. Nevoiade recunoaştere socială.
5. Nevoiade realizare –autodepăşire.

~ Conform acestei teorii → se satisfac întâi nevoile de bază (fiziologice şi de securitate), apoi cele
de ordin superior (apartenenţă, stimă, realizare).
~ Evoluţia spre o nevoie superioară se realizează numai prin satisfacerea nevoii inferioare.

~ Nesatisfacerea unei nevoi fizice sau psihice influenţează şi satisfacerea celorlalte nevoi.

~ Satisfacerea unei nevoi antrenează eliberarea energiei care permite satisfacerea tuturor
celorlalte nevoi.
~ Utilizarea energiei pentru satisfacerea unei nevoi duce la nesatisfacerea alteia.

Nevoi fiziologice:
~ Sunt nevoi integrate, legate de funcţii organice, comune individului, dar care depind de context.
~ Fiecare nevoie poate fi definită biologic şi socio-cultural.
~ Respiraţia → asigură schimburile gazoase şi este influenţată de poziţia corpului, activitate,
vârstă, vârstă, mediu înconjurător, emoţii, cultură.
~ A bea şi a mânca → asigură nevoile plastice şi energetice ale organismului. Cantitatea şi
calitatea alimentelor depinde de nivelul social, resurse, mediu familial, cultură, rasă, religie,
naţionalitate, credinţă, preferinţe, obiceiuri alimentare etc.
~ A elimina → urina, transpiraţia, scaunul – asigură eliminarea deşeurilor şi toxinelor din organism,
eliminare influenţată de alimentaţie, hidratare, activitate, vârstă, obiceiuri.
~ A se mişca → nevoia asigură independenţa fizică, este un mijloc de comunicare cu rol în viaţa
socială, exprimă vitalitatea psihică şi este influenţată de constituţia fizică, vârstă, sex, activitate,
mediu, condiţie fizică.
~ A dormi, a se odihni → variază în funcţie de vârstă, stare de sănătate şi este necesară menţinerii
echilibrului organismului. Calitatea somnului depinde de factori psihici – emoţii, stres, tensiune
nervoasă, de activitate, mediu, condiţii de odihnă. Excitante, medicaţie.
~ A se îmbrăca şi a se dezbrăca → este condiţionată de climă, semnificaţia şi importanţa socială a
hainelor, personalitate, religie, modă etc.
~ Nevoia de igienă → este nevoia de a fi curat pentru asigurarea confortului, aspectului plăcut,
pentru a preveni infecţiile şi îmbolnăvirile, pentru a păstra integritatea corpului.
Nevoi de securitate – de sig ur anţă:
~ Cuprinde nevoia de a se proteja, a menţine tegumentele integre, de a trăi în condiţii de
securitate şi protecţie, de a evita un pericol iminent.
~ Anxietatea şi angoasa cor predomina în cazul unui sentiment de insatisfacţie.
N ev oi a de a apar ţi ne c ui v a, nev oi a de afecţi une, a cceptare:
~ Fiecare individ este dominat de nevoia de securitate şi simte nevoia de a fi iubit, acceptat de ceilalţi.
~ Simte nevoia de a fi recunoscut de grupul său.
N ev oi a de c ons i der aţi e şi sti mă:

3
~ Conţine nevoia de a se realiza, a fi independent, recunoscut, util, valoros. Este nevoia stimei de
sine. Insatisfacţiile antrenează o stare de anxietate compensată prin mecanisme psihice care
determină comportamentul general → se manifestă agresivitatea, refuzul, comunicarea, apatia,
moleşeala, absenţa dorinţelor, depresie, furia, suicidul.

3
 Nevoia de a se realiza – autodepăş i :
~ Se poate realiza satisfacerea nevoii prin suprapunerea personalităţii şi maturităţii, a intelectului,
prin puterea de conştiinţă şi dezvoltare creatoare, capacitate de percepere a realităţii.
Satisfacerea se face la nivel spiritual şi fiziologic.

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale,

cu componente bio-psiho-sociale, culturale şi spirituale. Atingerea de către pacient a independenţei în
satisfacerea nevoii este scopul profesiei de asistent medical.
O nev oi e fundamental ă = o nec es i tate v ital ă , esenţială a fiinţei umane → pentru
asigurarea stării de bine, de apărare fizică şi psihică. Fi ec ar e nev oi e poate î mbrăc a forme v ari
ate func ţi e de : individ, starea de sănătate, maturitate, obiceiuri personale.
La fiecare nevoie studiată se urmăreşte:
~ Definiţia.
~ Manifestările fiziologice (de independenţă).
~ Factorii care influenţează satisfacerea nevoii.
~ Vocabularul folosit medical.
~ Diagnostic de îngrijire.
~ Surse de dificultate.
~ Manifestări patologice (de dependenţă).
~ Intervenţii specifice de supraveghere şi îngrijire.
~ Rolul asistentei medicale în satisfacerea nevoii.

Surse de dificultate – c auza dependenţei:

~ Sunt acei factori care pot influenţa mai mult sau mai puţin nevoile fundamentale.
~ Originea surselor de dificultate:
▪ Fizice → insuficienţă, dezechilibru, suprasolicitare, etape de dezvoltare şi creştere, boală .
▪ Psihice → stare de conştienţă, sentimente, stres, anxietate, inteligenţă, gândire, situaţii de
criză.
▪ Sociale → relaţii sociale, rol, mediu, venit.
▪ Spirituale → interogaţii transcedentale, conflicte de valori, limite în practicarea religiei.
▪ Edu caţio nal e → lipsa cunoştinţelor.

CARACTERELE GENERALE ALE NEVOILE FUNDAMENTALE DUPĂ VIRGINIA HENDERSON

1. A COMUNICA. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic verbal şi
nonverbal.
~ Integritatea organelor de simţ
~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a reactivităţii
generale.
~ Debit verbal, Expresie verbală şi nonverbală.

2. N EVOIA DE A SE MI ŞC A ŞI A AVEA O B UN A P OSTURĂ → necesitatea de a fi în mişcare, de

a se mobiliza, de a păstra anumite poziţii.
~ Observarea poziţiei bolnavului, Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului, Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, A PROTEJA TEG UMEN TELE ŞI MUC OASELE. → necesitatea de a
menţine o ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.
~ Pregătirea patului si accesoriile lui .

3
 ~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei, Escarele de decubit.

4. N EVOIA DE A SE Î MB RĂ CA SI DE ZB RĂCA. → necesitatea de a purta haine adecvate.

~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.
~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.

5. NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O CI RCULAŢ IE ADECVATA. → captarea oxigenului din mediu

extern, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a elimina bioxidul de carbon rezultat din
arderi celulare.
~ Observarea şi notarea respiraţiei
~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.

6. NEVOIA DE A MEN ŢI NE T EMPERAT URA CORPULUI IN LIMITA NORMALA. → necesitatea de a

menţine temperatura corpului la valori normale, constante.
~ Măsurarea şi notarea temperaturii
~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril, Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma uscata
o Utilizarea căldurii uscate si umede o
Aplicarea revulsivilor.

7. NEVOIA DE A BEA SI A MANCA. → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună calitate şi în

cantitate suficientă.
~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.
~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înălţimii corporale a bolnavului.

8. NEVOIA DE A ELIMINA → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare, vătămătoare,

rezultate din metabolism.
~ Căile de eliminare, Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei, Observarea si notarea vărsaturilor
~ Observarea si notarea scaunului, Bilanţul hidric.
9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor interne sau
externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

3
 ~ Securitatea fizică, psihică, socială.
~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare,
deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.

10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI → necesitatea de a se odihni timp suficient, în bune condiţii.
~ Somn - calitate, cantitate.
~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.

11. N EVOIA DE A ACŢ I ON A C ON FORM CRE DI NŢ ELOR SI VALORILOR. → necesitatea individului

de a face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de bine şi de rău, de dreptate, în virtutea
unei ideologii.
~ Credinţe, Religii, Ritualuri.
~ Spiritualitate, Morală, valori, libertate.

12. NEVOIA DE A FI UTIL SI A SE REALIZA → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.

~ Integritate fizică şi psihică.
~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.

13. NEVOIA DE A SE RECREA → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând la activităţi

agreabile, pentru relaxare fizică şi psihică.
~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.

14. N EVOIA DE A Î N VĂŢA → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi deprinderi

pentru modificarea comportamentului sau adoptarea de noi comportamente, în scopul
redobândirii sănătăţii sau menţinerii ei.
~ Capacităţi fizice şi psihice.
~ Motivaţie. Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare. Nivel de educaţie.

3
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
VALORI ȘI PRINCIPII ETICE ÎN NURSING
Valorile reprezinta expresia unor preferinte şi credinte colective, dar şi a unor orientari
fundamentale şi principii generale. Valorile reprezinta un set de credinte şi norme care ne ghideaza
modul de a actiona. Orice organizatie isi determina actiunile şi obiectivele în functie de reprezentarea
aspiratiilor: unde doreste sa ajunga, ceea ce se manifesta prin valori colective ale organizatiei. Valorile
sunt ceea ce definesc organizatia şi determina comportamentul organizational. Psihologia considera
valoarea ca “o modalitate de orientare selectiva legata de preferintele, motivele, nevoile şi atitudinile
individuale” pe cand sociologia “leaga valoarea de norme, obiceiuri, ideologii”. Valori de baza ale tuturor
actelor legislative din domeniul drepturilor omului sunt de o importanta deosebita. Acestea se regasesc
în toate activitatile noastre şi sunt:
∙ demnitatea fiecarei persoane, care este de o valoare inestimabila datorita valorii persoanei
ca individ, nu datorita faptului ca aceasta ar fi valoroasa din punct de vedere economic sau în
orice alt fel.
∙ conceptul de autonomie sau autodeterminare, care se bazeaza pe prezumtia capacitatii de
auto-directionare a actiunilor şi comportamentelor fiecarei persoane. Acest concept cere ca
persoana sa fie plasata în centrul deciziilor care o privesc.
∙ egalitatea inerenta, innascuta a tuturor persoanelor, indiferent de diferentele dintre
acestea.
∙ etica solidaritatii, care ii cere societatii sa sustina libertatea persoanelor, acordandu-le
totodata sprijinul social corespunzator.

I. Valori Preferenţiale. Exprimarea preferinţelor este de fapt exprimarea acelor valori la care
ţinem. Atunci când spunem ca preferăm să jucăm un anumit sport, de exemplu, de fapt nu facem
altceva decât să exprimăm faptul că valorizăm aceea activitate. Atunci când preferăm să ne
relaxăm acasă decât să fim la locul de muncă, de fapt exprimăm faptul că apreciem şi valorizăm
mai mult timpul de odihnă decât cel pe care-l petrecem la muncă. Cele mai multe teorii etice nu
se interesează însă de acest tip de valori atunci când încearcă să elaboreze argumentele pentru
moralitatea sau imiralitatea unei acţiuni. Poate singura excepţie o face teoria hedonistă care
pune în mod explicit acest tip de preferinţe în centrul oricăror consideraţii şi evaluări morale.
Astfel de sisteme teoretice argumentează că acele situaţii sau activităţi care fac fericiţi, sunt de
fapt, singurele care moral, le putem alege.
II. Valori Instrumentale. Atunci când valorizăm ceva instrumental, valorizăm în virtutea faptului că
acele mijloace ne facilitează obţinerea a ceva mult mai important decât modalitatea
instrumentală în sine. Astfel, dacă masina este o valoare de tip instrumental, înseamnă ca o
valorizez numai pentru faptul că îmi permite realizarea diferitelor sarcini cotidiene, cum ar fi
drumul spre job sau transportul unor marfuri conduc spre cele mai bune consecinţe posibile
(cum ar fi de ex. fericirea umană). Astfel, hrănirea celor fără de adăpost este considerată o
acţiune morală fiind valorizată nu doar în sine, cât şi, mai degrabă, pentru că ne călăuzeşte spre
realizarea binelui şi bunăstării altor persoane.
III. Valori Intrinseci. Acele lucruri care au o valoare intrinsecă sunt valorizate doar pentru ceea ce

3
sunt – acestea nu sunt utilizate în nici un fel nu au o finalitate şi nici nu sunt „preferate” mai mult
decît alte opţiuni. Acest tip de valoare este sursa multor dezbateri în filosofia moralei pentru că
nu toţi acceptă faptul că asemenea valori chiar există în fapt. Dacă totuşi nu există

3
 valori intrinseci, cum totuşi de ele pot fi observate şi menţionate? Sunt ele precum culoarea ori
greutatea, nişte caracteristici pe care le putem detecta atât timp cât folosim instrumentul
adecvat? Iar dacă oamenii nu sunt capabili să ajungă la un acord în privinţa valorii unui obiect
sau eveniment, înseamnă acesta valoarea acestuia, oricare ar fi ea, nu poate fi intrinsecă?

Una dintre problemele din etică este că, susţinând existenţa valorilor intrinseci, cum le vom
diferenţia de valorile instrumentale? Pare simplu la prima vedere, însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Să
luăm, de exemplu, sănătatea – care pare a fi o valoare pentru orişicine o valoare, este ea însă o valoare
intrinsecă? Unii vor fi înclinaţi să răspundă „da” însă de fapt oamenii tind să valorizeze sănătatea pentru
că aceasta le permite să fie angajaţi în diferite activităţi pe care aceştia le preferă. Deci, care fac din
sănătate o valoare instrumentală. Dar aceste activităţi preferate sunt valorizate intrinsec? Oamenii
adesea le realizează din diferite motive - sociale, învăţare, testarea abilităţilor, etc. Aşadar, poate că
aceste activităţi au mai degrabă o valoare instrumentală decât intrinsecă - dar care sunt motivele ce ne
conduc spre aceste activităţi? Putem să continuăm acest ciclu argumentativ mult şi bine. Se pare că orice
valorizăm ne conduce în cele din urmă la alte valori, sugerând faptul că în cele din urmă toate valorile
noastre sunt în parte instrumentale. Poate că nu există o valoare finală sau un set de valori finale şi
suntem prinşi în această permanentă buclă de feed-back în care ceea ce valorizăm ne conduce continuu
spre alte lucruri pe care le valorizăm. O altă dezbatere în etică este rolul pe care oamenii îl au în crearea
şi evaluarea valorii. Unii suţin că valoarea este un construct pur uman - ori în ultimă instanţă, constructul
oricărei fiinţe cu funcţii cogniotive suficient de avansate. Toate aceste fiinţe pot să dispară din univers,
deşi caracteritici precum masa nu s-ar schimba, în timp ce altele precum valoarea ar dispărea
deasemenea. Alţii, dimpotrivă, susţin că anumite tipuri de valori (valori intrinseci) există obiectiv şi
independent de orice observator. Astfel, singurul nostru rol este în recunoaşterea valorii intrinseci pe
care o au anumite obiecte. Putem nega cum că aestea ar reprezenta vreo valoare, însă în acest caz fie ne
înşelăm fie persistăm în greşeală. Într-adevăr, unii teoreticieni din etică argumentează că multe dintre
problemele morale pot fi rezolvate dacă am învăţa să recunoaştem mai bine acele lucruri care au valoare
adevărată şi să ne dispensăm de cele artificial create, care ne distrag.
Friedrich Nietzsche consideră cultul virtuţii din filosofia antică greacă drept devitalizare a fiinţei
umane prin dispreţul surselor de putere prin care viaţa ar putea fi afirmată. Morala tradiţională este
constituită din convenţii colective şi raţionamente justificative care motivează anumite stiluri de viaţă,
calităţi şi defecte psihologice, promovând un tip uman mediocru. După filosoful în atenţie, teoriile
morale sunt benefice numai în măsura în care impun fiecărui om o disciplină a voinţei. Oamenii nu sunt
egali şi nu trebuie să fie consideraţi egali. Există superiori şi inferiori, stăpâni şi sclavi. Studiind critic
concepţiile morale ale oamenilor din diferite timpuri şi diferite societăţi, Friedrich Nietzsche propune o
nouă diviziune a moralei: morale de stăpâni şi morale de sclavi. Stăpânii şi sclavii nu reprezintă două
clase sociale, ci reprezintă două forme de manifestare a voinţei de putere. Stăpânul este acela care
manifestă o voinţă de putere activă, care determină şi orientează miscarea şi devenirea.
Pentru morala stăpânilor, bun este orice le con-sfinţeste şi le confirmă stăpânirea: „oricare
morală aristo-cratică creste dintr-o afirmare de sine triumfătoare”. Mediocritatea este depăsită prin
idealul supraomului: omul adevărat, situat dincolo de mediocritatea contemporanilor, omul nobil, cu
voinţă puternică.
Sclavul este acela care exprimă o voinţă de putere reactivă, exprimată prin resentiment, ce
răspunde forţei active, urmând-o. Pentru morala sclavilor, bine este numai ceea ce le îndulceste lor
sclavia. Un sclav bun este supus, sărac, ce îsi in-ventează subterfugii pentru a-si putea suporta neputinţa
şi mizeria; „omul resentimentului nu este nici sincer, nici loial cu el însusi”38. Această morală convine
turmei. Orice fiinţă umană poate fi, alternativ, când stăpân, când sclav, în funcţie de valorile pe care şi le
însuseste : fie îsi asumă valorile care cultivă expansiunea, forţa, fie îsi asumă valorile care-l înfrânează,
anihilându-i potenţialităţile. Astfel, morala de stăpâni va promova valorile aristocratice, a celor cu voinţă
puternică, iar morala de sclavi va promova valori decadente, specifice celor cu voinţă slabă, care gonesc

3
după plăceri. Specificul moralelor de stăpâni este dat, în viziunea lui Friedrich Nietzsche, de unele
caracteristici esenţiale; astfel, aristocratul:
∙ creează valori, „conferă, cel dintâi, prestigiu lucrurilor“;

∙ determină ceea ce este bine şi rău, după principiul „ceea ce este rău pentru mine, este rău în sine“;

∙ respectă în fiinţa sa pe omul puternic, stăpân pe sine, con-stient când trebuie să vorbească şi
când trebuie să tacă;
∙ este sever şi dur cu propria-i persoană; întâlnim aici ceea ce Nietzsche numeste „glorificarea
sinelui“;
∙ este stăpânit de sentimentul belsugului şi vine în ajutorul celor nefericiţi, dar nu din milă, ci
„mânat de imboldul abun-denţei de putere“;
∙ acordă un respect nemărginit tradiţiei şi bătrâneţii şi are un accentuat cult al strămosilor.

Dar ceea ce este esenţial în morala stăpânilor e reprezentat de „severitatea preceptului potrivit
căruia ei au obligaţii doar faţă de cei de o seamă cu ei; faţă de fiinţele de rang inferior şi faţă de străini, ei
pot acţiona după cum cred de cuviinţă sau «după voia inimii», în orice caz, «dincolo de Bine şi de Rău»“.
Această morală este întotdeauna individualizată.
Valorile promovate de moralele de sclavi se carac-terizează prin pesimism şi sunt reacţii la
valorile aristocraţilor. Sclavii, prin care filosoful german înţelege „asupriţii, oprimaţii, robii şi chiar cei
nedecisi şi istoviţi de ei însisi“:
∙ apreciază răbdarea, hărnicia, compătimirea, modestia, amabilitatea, „căci toate acestea sunt
calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei“;
∙ invidiază virtuţile „stăpânilor“ şi le place să creadă că fericirea acestora nu este autentică;

∙ refuză suferinţele vieţii şi promovează mitul egalităţii.

În concepţia lui Friedrich Nietzsche, omul este o fiinţă neîncheiată. Tragicul şi suferinţele nu
trebuie înlăturate, pentru că ele au menirea de a modela interiorul uman şi obligă voinţa la probe cu
adevărat semnificative. Energiile interioare tind spre afirmarea vieţii. Supraomul este un aristrocat al
spiritului. Principiile etice ale personalului care furnizează servicii de îngrijire sunt:
o Respectarea drepturilor şi a demnitatii omului.
o Asigurarea autodeterminarii şi a intimitatii persoanelor beneficiare.
o Asigurarea dreptului de a alege.
o Abordarea individualizata şi centrarea unei persoane.
o Asigura participarea persoanelor beneficiare.
o Cooperarea şi parteneriatul.
o Recunoasterea valorii fiecarei persoane.
o Abordarea comprehensiva, globala, integrata.
o Orientarea pe rezultate.
o Imbunatatirea continua a calitatii.
o Combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare în cadrul institutiilor.
o Confidentialitatea.

Analizând comportamentul etic se pot număra anumite standarde:

4
o Intelegerea fiecarui beneficiar individual şi sistemul beneficiarului, cat şi elementele care
afecteaza comportamnetul şi serviciul cerut.
o Sustinerea şi avansarea valorilor, cunostintelor şi metodologiei profesiei, abtinerea de la
orice comportare care ar putea afecta în exercitarea acesteia.
o Recunoasterea limitelor personale şi profesionale.
o Utilizarea tuturor cunostintelor şi abilitatilor relevante.

4
 o Contributia cu experienta profesionala la dezvoltarea strategiilor şi programelor care
imbunatatesc calitatea vietii în societate.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor sociale.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor de baza şi natura problemelor sociale individuale, de
grup, de comunitate, nationale şi internationale.
o Clarifica daca declaratiile publice şi actiunile pe care le desfasoara sunt facute ca persoana
individuala sau ca reprezentant al unei institutii, asociatii, organizatii profesionale sau unui
alt grup.
o Accepta responsabilitatea de a identifica beneficiarii dar şi în cadrul limitelor stabilite de
solicitarile etice ale altora.
o Mentine dreptul beneficiarului şi de utilizare responsabila a informatiilor.

Recunoasterea şi respectarea scopurilor, responsabilitatilor şi punctelor de vedere diferite ale

beneficiarilor. în cadrul ambiantei sociale a beneficiarului, deservirea profesionala va avea ca scop sa
ajute ca beneficiarii sa intreprinda actiuni personale cu responsabilitate, precum sa-i ajute pe toti cu
aceeasi bunavointa. în cazul în care deservirea profesionala nu poate fi asigurata în asemenea conditii,
beneficiarii vor fi informati ca atare şi în asemenea mod incat ei sa aiba libertatea de a actiona.
Ajutarea beneficiarului individual, grupul, comunitatea sau societatea sa ajunga la realizarea
spirituala şi sa atinga potentialul maxim cu conditia respectarii drepturilor celorlalti. Serviciul se va baza
pe ajutarea beneficiarului în intelegerea şi utilizarea relatiilor profesionale, în promovarea dorintelor şi
intereselor legitime ale beneficiarilor.
Conlucrarea şi cooperarea cu agentii, organizatii şi institutii ale caror strategii, proceduri şi
operatiunui sunt orientate catre o deservire corespunzatoare şi catre incurajarea practicii profesionale
conforme cu principiile etice.
Indeplinirea cu responsabilitate a scopurilor şi functiilor institutiei, contribuind astfel la
dezvoltarea unor strategii, proceduri şi practici sanatoase pentru a putea realiza cele mai bune
standarde şi cea mai buna practica.
Mentinerea responsabilitatii catre beneficiar, initiind modificarile care sunt de dorit ale
strategiilor, procedurilor şi practicii prin canalele corespunzatoare ale instituiei. Daca nu se obtin
remedierile necesare dupa epuizarea acelor canale, initierea de apeluri catre autoritati mai inalte sau
catre interesele comunitare mai extinse.
Asigurarea justificarii profesionale fata de beneficiar şi comunitate în ceea ce priveste eficienta şi
eficacitatea revazand periodic procesul de asigurare a deservirii.
Informaţiile confidentiale pot fi dezvaluite fara acordul beneficiarilor în urmatoarele situatii:
- atunci cand dispozitiile legale o prevad în mod expres;
- cand este pusa în pericol viata persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
- pentru protectia vietii, integritatii fizice sau a sanatatii persoanei, în cazul în care aceasta se
afla în incapacitate fizica, psihica, senzoriala ori juridica de a-si da consimtamantul.

4
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
SISTEME PERSONALE DE VALORI
Codul de etica medicală, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da sentimentul reusitei
incontestabile în cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie spre sursele de realizare
profesionala şi sociala, în conditiile medicinei moderne, ultraspecializate şi tehnicizate, deontologia
devine un fel de numitor comun al celor ce lucreaza în sistemul de sănătate. Cum libertatea de alegere în
slujirea bolnavului şi a societatii nu poate fi matematic prospectata a oferi constinta valorii şi limita
actelor proprii, a ajunge la gasirea celor mai uman-utile solutii în situatii dramatice de multe ori, la trăirea
etica a trăirii profesionale cu fiecare caz, trebuie să constituie tot ceea ce îşi propune, ca ideal orice
morala medicală. Modelul succint prezentat în continuare este un model simplu şi accesibil de meditatie
asupra problemelor etice ce apar în îngrijirea sănătăţii. Dezvoltata în SUA, se adapteaza perfect oricarui
sistem de sănătate şi se bazeaza pe patru principii:
~ respectarea autonomiei personale; binefacerea;
~ evitarea daunarii; impartialitatea.
Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza în sistemul de
îngrijire a sănătăţii să ia decizii în legatura cu problemele morale ce apar în munca lor.
DEFINIŢIA ASISTENTULUIMEDICAL
~ Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.
~ Asistentul medical este cadrul tehnicspecializat în munca sanitară.
~ Cea mai simplă definiţie – Asistentul este persoana care hrăneşte încurajează şi
protejează individul, persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.
~ Asistentul medical generalist – este autorizat să îndeplinească acele funcţii şi proceduri
care sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi caresunt în concordanţă cu calificarea
sa.
~ Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele
de
personal sanitar mediu.
A fi ASISTENT înseamnă:
1. Să nu fii niciodată plictisit.
2. Să fii deseori frustrat.
3. Să fiiînconjurat de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să airesponsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă cândintri înviaţaoamenilor.
7. Să fii binecuvântat de unii sau blestemat de alţii.
8. Să vezi oamenii în starealor cea mai proastă şi înstarea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să veziviaţa începând şisfârşind.
11. Să aivictorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângimult.
13. Să râzi mult.

4
 Defi ni ţi a - Florence Nightingale (1820-1910):
~ Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună condiţie pentru ca natura să acţioneze
asupra lui.
Defi ni ţi a CI N – C ons i li ul I nter naţi onal al N ur s el or
~ Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare complet aprobat de CIN, a
trecut cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi este
autorizată să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.

PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL

~ Curriculum pentru îngrijirea medicală asigură un echilibru între pregătirea teoretică şi
practica clinică care să permită transferul cunoştinţelor teoretice în practica de îngrijire.
~ Pr eg ătir ea pentru îngrijirea bolnavilor este fundamentată pe cercetare, pe
concepte
fundamentale, modele de îngrijire şi teorii.
~ Desfăşurarea procesului de educaţie în îngrijirea medicală se va face atât în sal a d e d emon
stra ţi e ,
cât şi în diferite servicii clinice.
Pr og r amul de preg ăti r e asig ur ă :
~ Înţelegerea stării de sănătate, indiferent de vârstă, religie, naţionalitate, în orice situaţie.

~ Înţelegerea prestaţiilor aplicate în vederea păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.

~ Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.

~ Asistentul medical generalist necesită:

o Pregătire pluridisciplinară → socială, tehnică, practică.
o Însuşirea competenţelor de bază.
o Cunoştinţe de psihologie.
o Atitudine potrivită faţă de familie şi faţă de pacient.
o Empatie.
Pr og r amul de preg ăti r e i ncl ude:
~ Îngrijirea bolnavului – fizic, psihic, mental, îngrijirea pacientului cu deficienţe → indiferent de
vârstă, sex, apartenenţă socială, religie, în orice loc şi în orice situaţie.
~ Programul de formare al asistentului medical are la bază conceptul procesului de îngrijire –
aşa cum a fost definit de OMS, pentru cadre medicale care lucrează în comunităţi, în
unităţi profilactice sau în unităţi curative.
~ Pregătirea asistentului medical impune:
o Înţelegerea reală a stării de sănătate.
o Înţelegerea în acest context a economicităţii acordării prestaţiilor în vederea
păstrări
sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
o Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
At ri buţi il e asi s tentul ui m edi c al :
~ Profilul de bază al asistentului medical este reprezentat de asistentul care lucrează cu adultul.
~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea
bolnavilor gravi,
intervenţii în situaţii de urgenţă (în limita competenţelor
profesionale).
~ Aceleaşi sarcini profesionale le are şi asistentul care lucrează cu copilul.
~ Atribuţiile asistentului sunt medicale, sanitaro-epidemice, organizatorice, educative.
Asistentul medical este preg ăti t şi autorizat:
~ Să facă educaţie pentru sănătate.
~ Să participe plenar – ca membru activ al echipei de îngrijire din sistemul de sănătate.
~ Să supravegheze şi să formeze noi cadre.
~ Să fie implicat în cercetare.
~ Să răspundă nevoilor pacientului, familiei, comunităţii.
~ Să lucreze responsabil şi autonom.
~ Să aibă încredere în capacităţile proprii intelectuale şi clinice.
~ Să facă faţă nevoilor tot mai complexe ale societăţii.
~ Să dea dovadă de creativitate.
~ Să deţină informaţii cu caracter medical şi tehnic.
~ Să desfăşoare activităţi independente, autonome (îngrijiri) şi activităţi dependente, delegate
(tratamente).

RESPONSABILITATEA ASISTENTULUI MEDICAL

As is tenţii medi c al i au r es pons abi l i tatea de a pr opag a dreptur il e pac i entul ui :
~ Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie.
~ Îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,
naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice.
~ Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor
să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul în deplină cunoştinţă de cauză.
~ Să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor.
~ Să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului.
~ Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente,
fără să recurgă la acţiuni punitive împotriva lor.
~ Pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel
încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt
nevoile de bază.
Respons abi l itatea l eg al ă a as i s tentul m edic al :
~ Promovează ce este cel mai bine pentru pacient.
~ Asigură şi rezolvă toate nevoile pacientului.
~ Protejează drepturile pacientului.
Standarde de îngrijire:
~ Standardului de îngrijire profesională → evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning.
~ Standardului de practică profesională → îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
Respons abi l ităţi es enţi al e:
~ Promovarea sănătăţii.
~ Prevenirea îmbolnăvirilor.
~ Restaurarea sănătăţii.
~ Înlăturarea suferinţei.
Obs er v aţi i

4
~ Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura metode
şi programe indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi; stau la baza standardelor
pentru un comportament etic.
~ În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire
(medic, asistent medical, infirmieră etc.).
~ Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de
recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici şi de către societate.
~ Trebuie militat pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în
acest context transformarea rolului tradiţional al asistentului medical de asistare a medicului
într-un profesionist respectat şi considerat un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a
sănătăţii, cu sarcini, limite de autonomie şi responsabilităţi bine precizate

4
 Responsabilitatea asistentului medic al → dup ă CI N:

Răspunde de propria
activitate.
Acordă îngrijiri individului, familiei, grupurilor,
comunităţilor.
Practică responsabil îngrijiri
autonome.
Supraveghează îngrijirile auxiliare.
Răspunde de activitatea cadrelor auxiliare.
Supraveghează pregătirea profesională a
elevilor. Este vital pentru echipa de îngrijire.
Răspunde de aplicarea
îngrijirilor
Este un profesionist care acceptă responsabilitatea faţă de
activitatea medicală. Îşi evaluează propriile nevoi de înnoire şi
perfecţionare profesională în management, educaţie, cercetare,
îngrijire medicală.
At ri buţi il e din c ar e dec ur g r es pons abi l ităţil e:
~ Atribuţii profesionale.
~ Atribuţii educative.
~ Atribuţii economice.
~ Atribuţii de cercetare.
~ Atribuţii cu caracter etic-deontologic.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistent Asistent
medical medical Bolnav
Bolnav

A U T O N O M I E S U P L I N I R E = D E P E N D E N ŢĂ

~ Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau
recâştige sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi
efectuat singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
~ Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige
independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
~ În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută
medicul, pentru alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să fie
perceput diferit.
~ Rolul asistentului medical în societate (OMS) → să asiste indivizii, familiile, grupurile,
să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ
prin schimbări ale stării de sănătate prin acordarea îngrijirilor de sănătate şi de boală, de la
concepţie şi până la moarte.

Rolul propriu al asistentului medical:

~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
~ Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură
tehnică, relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice,
culturale sau spirituale ce privesc individul.
Rolul delegat al asistentului medical:
~
Vizeazăabilitateaasistentuluideaîndeplinisarciniişideaaplicaîngrijirimedicalesubprescripţiemedicală
.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea
vieţii până la sosirea medicului.
Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ I nj ecţi i şi p erfu zi i cu produse de origine animală – ce necesită control de
compatibilitate obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
~ An estez i e g en era lă , rean ima re şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.

ROLUL ROLUL
PROPRI DELEGAT
U al asistentului
al medical
asistentului
medical
▪ Îngrijiri curente igienice. ▪ Îngrijirea şi tratarea
▪ Educaţie pentru o igienă corectă. medicamentoasă a
▪ Acordarea de îngrijiri aseptice. cavităţii bucale.

▪ Depistarea paraziţilor prin control.

▪ Participarea la deparazitarea externă.
▪ Asigurarea poziţiei în funcţie de patologie
sau
handicap.
▪ Prevenirea şi îngrijirea escarelor.
▪ Prevenirea trombozelor.
▪ Supravegherea stării generale, măsurarea ▪ Măsurarea presiunii venoase centrale.
funcţiilor vitale – temperatură, puls,
tensiune arterială, respiraţie, diureză,
reflexe pupilare, reflexe de apărare
cutanată, starea de conştienţă.
▪ Tehnici fizice de corecţie a hipotermie sau
hipertermiei.
▪ Asigurarea şi supravegherea somnului şi
odihnei.
▪ Organizarea activităţilor socio-terapeutice
şi
ocupaţionale.
▪ Participarea în cadrul echipei de îngrijire,
la tehnici cu scop psihoterapeutic,
individual sau în grup.
▪ Spălarea sinusurilor prin catetere introduse
▪ Supraveghere şi educaţie pentru
de medic.
asigurarea eliminărilor.
▪ Spălătură vaginală terapeutică.
▪ Îngrijiri specifice şi educaţie în caz de
▪ Remontarea unei diafragme.
stomă, dren,
▪ Spălarea cavităţii rectale, extragerea
dializă renală sau peritoneală.
fecaloamelor.
▪ Întreţinerea unei plastii anale, prevenirea
stenozei.
▪ Spălături, instilaţii intrauretrale pe sondă
vezicală introdusă de medic.
▪ Spălătură gastrică, sondaj sau tubaj gastric,
duodenal, aspiraţie gastro-intestinală,
alimentaţie gastrică.
▪ Branşarea uni dialize peritonealesaurenale.
▪ Supravegherea şi îngrijirea unei evacuări de
colecţii.
▪ Recoltări de sânge venos şi capilar.
▪ Recoltări de la nivelul tegumentelor,
fanerelor, mucoaselor direct accesibile.

▪ Recoltări biologice pentru depistarea

imediată din urină (glicozurie, corpi
cetonici, pigmenţi biliari, pH, proteinurie,
hematurie, densitate urinară), din sânge
(glicemie, VSH, TS, TC, grup sanguin şi Rh).
▪ ▪ Supravegherea cateterelor profunde.
▪ Băi medicinale.
▪ Aplicarea de ventuze, cataplasme.
▪ Injecţii, scarificări, perfuzii.
▪ Administrarea medicamentelor prescrise
respectând doza şi supravegherea efectele.
▪

Montareaunuicateterpercutanpentruperfuzie.
▪ Supravegherea sau oprirea unei puncţii.
▪ Vaccinări.
▪ Test la tuberculină.
▪ Sângerări şi transfuzii.
▪ Aplicarea pulberilor medicamentoase.
 ▪ Instilarea oculară.
▪ Depistarea complicaţiilor imobilizării în ▪ Ablaţia materialului de sutură sau de dren,
aparat ablaţia meşelor vaginale.
gipsat. ▪ Schimbarea pansamentului şi efectuarea
 bandajelor.
▪ Pregătirea preoperatorie cutanată.
▪ Intradermoreacţia la anestezic şi
citirea
rezultatului.
▪ Supravegherea şi îngrijirea nou născuţilor. ▪ Instalarea în incubator a nou
născutului.
▪ Supravegherea igienei şi alimentaţiei copilului şi
adultului.
▪ Asigurarea unor căi respiratorii libere prin ▪ Efectuarea şi înregistrarea de
tuse provocată, expectoraţie dirijată, electrocardiograme, electroencefalograme,
respiraţie forţată, educarea respiraţiei, probe fizice senzibilizante, probe de efort
administrarea de oxigen pe sondă, mască, ▪ Aspirarea secreţiilor, schimbarea canulei de
cort. traheostomie (prima schimbare o face
▪ Verificare, supraveghere şi asigurarea medicul), administrarea aerosolilor.
funcţionalităţii aparatului de ventilaţie
mecanică.
▪ Îngrijiri specifice şi educaţie în afecţiuni ▪ Aplicarea unui garou pneumatic
metabolice. hemostatic.
▪ Respiraţie artificială, masaj cardiac extern
–
aplicarea formulei de reanimare HELP-ME.
▪ Elaborarea şi aplicarea practică a planului
de
îngrijire.

EXERCITAREA ROLULUI PROFESIONAL

~ Evaluarea nevoilor.

~ Clasificarea nevoilor pe priorităţi.

~ Evaluarea rezultatelor obţinute.

~ Documentarea pentru îmbunătăţirea îngrijirii.

~ Definirea standardelor etice.

~ Implicarea pacientului (familiei) în procesul de îngrijire.

~ Identificarea domeniilor de cercetare sau studii speciale.

~ Dezvoltarea aptitudinilor.

~ Educarea personalului de îngrijire.

~ Educarea pentru sănătate a populaţiei.

~ Evaluarea nevoilor personale (reciclare, educaţie continuă).

~ Administrarea serviciilor de îngrijire.

~ Dezvoltarea şi evaluarea serviciilor de sănătate.

~ Delegarea activităţilor de îngrijire şi a sarcinilor personalului auxiliar.

~ Supravegherea şi controlul mediului ambiant.

Criterii de exercitare a rolului profesional:
~ Legea de exercitare a profesiei de asistent medical → Legea 307 din 28 iunie 2004.

~ Asistentul foloseşte în practică un bagaj de c uno ş ti nţe de s pec i ali tate, s por i t c
ons tant şi
continuu.
~ Func ţi oneaz ă autonom în contextul acordării îngrijirilor medicale.

~ At r ag e oameni c u c al ităţi intelec tual e ş i pers onal e , care situează profesia mai
presus de câştigul
material personal.
~ Org aniz eaz ă ac ti vi tatea asigurând libertatea de acţiune şi siguranţa economică.
~ Valoarea socială de bază a activităţii prestate este în funcţie de pregătirea profesională.

~ Se asigură c anti tatea şi ti mpul de educaţie necesare obţinerii specializării.

~ Moti v aţi a pentru muncă subliniază idealul de a servi publicul.

~ Libertatea unui grup de a-şi regla şi controla propriul său comportament de lucru (autonomia).

~ Si mţ ul de ang aj ar e pe care membrii îl au faţă de muncă, ca fiind pentru o viaţă sau cel puţin ca
fiind o ocupaţie de lungă durată şi nu doar o treaptă spre o altă profesie.
~ Existenţa în cadrul colectivului a unui cod al eticii.

C odul de E tic ă al As i stenţi lor Medi c ali

~ Este alcătuit de către Grupul Naţional de Etică din cadrul Asociaţiei de Nursing din România şi
reprezintă primul Cod de Etică din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar şi primul Cod din
România.
~ Codul reprezintă dovada acceptării responsabilităţii profesionale de către asistenţii medicali, dar şi a
încrederii investite de societate în această profesie.
~ C odul de E tic ă este alcătuit din patru capitole:
o Asi sten tul medi cal şi p ersoa na î ng rij i tă.
▪ Primul capitol descrie fiinţa umană şi îngrijirile, statuează mediul terapeutic
securizat în cadrul căruia se acordă îngrijiri, specifică relaţia funcţională de
colaborare realizată de asistentul medical cu pacientul, familia şi aparţinătorii
acestuia şi modul în care se respectă fiinţa umană, drepturile şi libertăţile sale.
o Asi sten tul medi cal şi p ro fesia .
▪ Al doilea capitol defineşte îngrijirea medicală ca pe o ştiinţă şi ca pe o artă,
defineşte asistentul medical, specificându-se modalităţile de asigurare a calităţii
serviciilor de îngrijire şi participarea la progresul profesiunii. În final se
menţionează obligaţia asistentului medical de a nu aduce daune profesiei sau
comunităţii profesionale.
o Asi sten tul medi cal şi soci eta tea.
▪ Al treilea capitol specifică funcţiile îndeplinite de asistentul medical,
colaborarea acestuia cu alţi profesionişti, organisme sau autorităţi, cât şi
obligaţia morală de a-şi exprima opiniile în faţa autorităţilor, întotdeauna în
sprijinul persoanelor îngrijite.
o Asi sten tul medi cal şi co l eg ii .
▪ Al patrulea capitol prezintă munca în echipă în cadrul căreia asistentul medical
îşi asumă răspunderi şi responsabilităţi, comportamentul etic al asistentului
medical în relaţia cu pacientul sau colegii.
~ A trata – to cure → a aplica tratamente la indicaţia medicului acţiuni dependente – rol delegat.

~ A îngriji – to care → a executa activităţi de îngrijire independente, în limitele impuse de boală.

~ Etica se ocupă cu studiul normelor de conduită profesională raportate la individ, familie, societate.
~ Principalele norme etice şi de conduită sunt:
o Secretul profesional → presupune înţelegerea suferinţei bolnavului, menajarea
psihicului pacientului / familiei. Nu poate fi divulgat decât în anumite situaţii – la

4
 cererea organelor juridice. O indiscreţie, aparent fără importanţă, poate avea urmări
grave putând duce până la pierderea prestigiului. Dar, în anumite situaţii, secretul
profesional poate fi dăunător când pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanei sau a
societăţii. Anumite boli transmisibile nu impun păstrarea secretului profesional.
o Respectul faţă de persoana îngrijită.
o Manifestarea responsabilităţii profesionale.
o Asumarea consecinţelor şi erorilor profesionale.

4
 o Acumulări progresive în competenţă.
Respec tul faţă de pac i ent, fami li e, c omuni tate:
~ Fiecare pacient este respectat ca fiinţă umană indiferent de vârstă, sex, rasă,
apartenenţă religioasă, statut socio-economic.
~ Este respectată viaţa, integritatea fizică, psihică şi morală.
~ Trebuie respectată securitatea fiecărei persoane → nimeni nu poate fi supus torturii psihice
sau
fizice, tratamentelor crude sau degradării umane.
~ Respectarea intimităţii bolnavului. Se asigură condiţii minime pentru izolarea bolnavului de
privirile neparticipanţilor la actul medical (prin perdea, paravan etc.).
~ Valorile morale, culturale, convingerile religioase, filozofice ale pacientului trebuie
respectate
(obiceiuri alimentare, obiceiuri la adormire etc.)
~ Pacienţii au dreptul să ceară şi să primească informaţii cu privire la serviciile medicale
disponibile,
profilul acestora şi modul de a fi utilizate, identitatea şi statutul profesional al furnizorului de
sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcţiil e asistentul ui derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate.
~ Sunt funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent
de
statutul pacientului sau de resursele disponibile.
Principalel e funcţii ale asistentului medical s unt :
~ Funcţii de natură independentă (autonome).

~ Funcţii de natură dependentă (delegate).

~ Funcţii de natură interdependentă.

Funcţiil e de natură independentă:
~ Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
~ Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.

~ Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.

~ Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.

~ Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.

~ Culege date despre starea de sănătate a pacientului.

~ Satisface nevoile de bază – igienă, alimentaţie, mişcare, eliminare, odihnă, protecţie, nevoi
speciale.
~ Previne sau îngrijeşte escarele.
Funcţii de natură dependentă d e recomand ă ri l e medi culu i :

4
~ Aplică metode de tratament.

~ Aplică metode de investigare.

~ Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.

~ Aplică metode de readaptare specifice.

~ Alimentaţie pe cale artificială.

~ Îngrijirea plăgilor şi a drenurilor.

Funcţii de natur ă interdependentă:
~ Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar,
social, educativ.
~ Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.

4
~ Acţiuni de educaţie pentru sănătate.

~ Intervenţii în urgenţă.

~ Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.

~ Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.

~ Acţiuni de cercetare şi învăţământ.

Al te func ţii s pec i fi c e as is tentul ui m edic al :
~ Funcţie profesională (rolul asistentei):
o Funcţie tehnică.
o Funcţie de umanizare a tehnicii.
o Funcţie de psiholog.
o Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.
o Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.
o Funcţie de îngrijire şi recuperare.
o Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
▪ Să acorde îngrijiri directe.

▪ Să educe pacienţii.

▪ Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.

▪ Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.

▪ Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.

~ Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:

o Pacienţilor.
o Personalului din subordine.
o Studenţilor.
o Elevilor.
~ Funcţie economică
o Gestionarea serviciului.
o Organizarea timpului.
o Precizarea priorităţilor.
o Aprovizionarea materială.
~ Funcţie de cercetare
o Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.
1 – Funcţie de prevenire / pătrare a sănătăţii
2 – Funcţie de promovare / păstrare a sănătăţii
3 – Funcţie de susţinere / suplinire a independenţei (autonomia pacientului)
4 – Funcţie de recuperare a sănătăţii
5 – Funcţie curativă (de tratament)
Pentr u exer ci tar ea func ţi ilor , as is tenta m edi c al ă tr ebu i e s ă util iz ez e:
~ Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.

~ Cunoştinţe de economie.

~ Cunoştinţe de informatică.

~ Cunoştinţe de psihologie.

~ Cunoştinţe de pedagogie etc.

 1. RESPECTUL PENTRU AUTONOMIE
Autonomia - literar autoconducere şi probabil, mai bine definita ca autoconducere deliberata
este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta în planul gandirii, vointei, intuitiei şi
actiunii şi se concretizeaza în urma deliberarii în activităţi şi decizii proprii. Obligatia morala de a
respecta autonomia celorlati este descrisa – în termeni kantieni – ca tratarea celorlati ca limite în ei insisi
şi niciodată ca medii absolute. In domeniul ocrotirii sănătăţii respectul autonomiei presupune o serie de
obligaţii pe care membrii echipei de îngrijire le au fata de persoana ingrijita.
A. OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI - impune informarea, consultarea şi cererea acordului
pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau interventii.
B. CONFIDENȚIALITATEA MEDICALĂ - constituie, pe lângă aspectul legal, o obligatie morala.
Personalul medical promite explicit şi implicit pacientilor şi clientilor ca va pastra secretul
informaţiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a respecta
autonomia individuala. fără asemenea promisiuni de confidenţialitate e mult mai putin
probabil ca pacientii să ne impartaseasca cele mai intime şi sensibile informaţii de care avem
nevoie pentru o cât mai buna îngrijire. De aceea, prin confidenţialitate nu facem doar să ne
respectam pacientii ci, în plus, ne sporim sansele de a-i putea ajuta.
C. ABSENȚA MINCIUNII - cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali- echipa de îngrijire
pe de o parte şi pacientii pe de alta parte- îşi organizeaza viata, relaţia, bazandu-se pe
ipoteza ca oamenii nu il vor minti. Autonomia lor este incalcata daca sunt inselati. Respectul
pentru autonomia pacientilor ne cere, de aceea, să nu-i inselam de pilda asupra afectiunii
diagnosticate cu exceptia situatiei în care ei insisi, în mod clar se doresc inselati.
D. PUNCTUALITATEA - o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei intalniri,
odată acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie onorata.
E. BUNA COMUNICARE cu pacientii cere, în primul rand, o buna ascultare (nu numai cu
urechile) şi în acelaşi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este necesara pentru a
putea furniza informaţii adecvate asupra oricarei interventii propuse şi pentru a sesiza daca
pacientul doreşte aceasta interventie sau nu; pentru a realiza când pacientii nu doresc aceste
informaţii (prognostic sumbru) şi de asemenea daca doresc sau nu să se implice în alegerea
unei scheme de tratament precise.
Ne intrebam însă daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a
autonomiei. Daca nu, care sunt criteriile de alegere? Dificultati în a raspunde acestor intrebari apar în
contexte pediatrice, în îngrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de deficiente
mintale. O parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de exemplu: nou-nascutii
nu sunt agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7 ani adesea pot delibera într-
un anumit grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de gandire logica şi cate deliberare, precum
şi ce alte atribute se cer cuiva pentru a fi un agent autonom adecvat? Atributele necesare unui agent
autonom sunt o baza de cunoastere extensiva şi clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei şi
experientei pe baza cărora este posibila deliberarea, abilitatea de a înţelege şi de a reflecta asupra
noastră în trecut cât şi în viitor; capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii ca parte
componenta a autocontrolului şi suficienta vointa pentru a se autoconduce. In fata acestor probleme cu
nuanta filozofica, personalul medical trebuie să ia în considerare unicitatea şi valoarea inestimabila a
vieţii fiecarui om. în virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie considerat ca
un subiect care obliga la acordarea unui respect deplin.

2. Binefacerea şi evitarea daunarii

Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil să le facem rău; personalul medical
care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe altii şi principiul binefacerii şi al evitarii
daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel, obligatia morala traditionala a lui Hipocrat
este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi minime, aceasta insemnand binefacerea şi
evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale personalului medical.
∙ Inalta pregatire profesionala - optinuta printr-o educaţie continua şi valorificarea
experientei practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care afirmam ca suntem
capabili sa-l dam.
∙ Folosirea rezultatelor cercetarii medicale şi progresului tehnic - fără a se ajunge la ceea ce
sunt numite "boli ale progresului medical" (explorari şi investigatii traumatizante şi
nejustificante, conduita terapeutica exagerata şi inutila, etc).
∙ Estimarea cât mai corecta a beneficiilor şi riscurilor - postulatul lui Hamburger ofera drept
criteriu de evaluare şi de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge ca riscul acceptat
este totdeauna inferior riscului evoluţiei spontane a bolii, în dorinta de a adera la riscul
minor, pentru a-l indeparta pe cel major şi de a face ca riscul actiunii să fie mai mic decât
riscul bolii.
∙ Evaluarea beneficiilor şi complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei terapeutice
propuse - implicarea activa a pacientilor în alegerea uneia dintre schemele de tratament.
∙ Asumarea responsabilităţii - pentru asistenta acordata fiecarui caz în vederea obtinerii de
beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar să se recurga la o gradare a
responsabilităţii după următoarele situatii:
∙ situatii de necesitate care determina acceptarea riscului medical în fata riscului vital al bolii;

∙ situatia în care riscul este previzibil şi care impune acceptarea riscului minor pentru a
indeparta riscul major al bolii;
∙ situatia în care riscurile sunt greu de evaluat, dar constituie ultimele sanse terapeutice;

∙ situatia riscurilor imprevizibile.

Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de îngrijire cu faptele sale,
implica capacitatea de evaluare şi de alegere a ceea ce este util bolnavului şi societatii, obligandu-l la
plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.

3. Impartialitatea
Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea şi poate fi descrisa ca obligatia morala de a
actiona pe baza judecarii şi analizarii corecte a unor date competitive. În ceea ce priveste etica de
sănătate, obligaţiile de dreptate se impart în 3 categorii:
a. Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) înţelegand prin aceasta:
~ necesitatea ca asistenta medicală să vina în intampinarea celor ce au nevoie de ea, iar când
acest lucru este imposibil, repartizarea resurselor să se faca proportional cu intensitatea
nevoii de asistenta medicală;
~ importanta de a trata în mod egal pe cei egali (ceea ce economistii sanitari numesc echitate
orizontala) şi a trata în mod egal pe cei inegali, proportional cu inegalitatile importante din
punct de vedere etic;
~ problema de etica deosebita o constituie distribuirea putinelor resurse ce prelungesc viaţa şi
asigura sănătatea în situatii limita, determinand de multe ori alegeri tragice intre oameni şi
valori.
b. Respectarea drepturilor omului
~ să nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la integritatea psihico-fizica şi
morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar şi nu în ultimul rand dreptul de a
muri demn.
c. Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral - inseamna ca deciziile pe care le
luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei şi legile tarii căreia îi apartinem. Nu
 putem lua decizii în numele unei morale şi a unei convingeri personale daca acestea contravin
legalitatii:
~ chiar daca individual consideram aceasta legalitate imorala (ex. chiar daca dezaprob
inselarea pacientului daca acesta sufera de o boala incurabila infectioasa sunt obligat să o
comunic autoritatilor în drept);
~ chiar daca dezaprob modul de viaţa al unui pacient (marii alcoolici cu leziuni hepatice) pe
motiv ca boala a aparut sau s-a agravat din vina lor nu e rolul nostru sa-l pedepsim şi nu
constituie o baza justa sau morala pentru orientarea resurselor.

Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul MORAL de a
o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face şi de aceea trebuie să fiu pregatit pentru a face fata
consecintelor nesupunerii în fata legii (situatii ce apar în unele societati nedemocratice).

4. Scopul
Aceste principii şi-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui scop
comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie straduinta umană
perena, bunul suprem al omului, dar şi o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate, iar
personalul medical trebuie să fie educat în spiritul raspunderii pentru ea. Ca membrii ai acestei armate
trebuie să facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure "sa ne ajute ca să ne
ridicam la inaltimea acestei profesiuni şi arte minunate, să fim demni de destinul nostru. Si, deoarece nici
nu se poate altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiinţa noastră, să ascultam vocea ei şi anume să
tinem în mainile noastre raspunderea unei vieţi prodigioase, a acestei scantei sublime care, o clipa,
straluceste în noapte şi dispare pentru totdeauna. să coboram în noi insine şi să urmam fără regrete şi
fără slabiciune aceasta voce interioara, aceasta voce în acelaşi timp puternica şi tacuta, care urca din
strafundurile noastre şi comanda datoria noastră".