Modulul 41

DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

INTRODUC
DUCERE

1 – DESCRIE FIINȚ IINȚA UMANĂ CA ENTITATE ATE BIO-PSIHO-

SIHO-SOCI
OCIALĂ, CU
VALORI ȘI PRINCI NCIPII DE VIAVIAȚĂ
CURS 1 Promovarea sănătăţii şi prev preveenirea îmboln
olnăvirilor
lor
Totalitate și individualitate
Identificarea personală
CI/BI, stare civilă, foaia de observație, dosar
medical
Îngrijirea holistică: ființă unică cu nevoi specifice
Implicarea pacientului în propria îngrijire
Rolul de avocat al pacientului
Aspecte etice ale îngrijirii (compasiune, competență, conștiință, angajare)

2 Valor
Valori și pri
princip
cipii etic
eticee în nursi
rsing
Valori:
viață, independență, libertate, egalitate, nondiscriminare
Principii:
binefacere vs. malediciență
dreptate (mod de împărțire a adevărului)
autonomie vs. patemalism
veracitate vs. sinceritate
fidelitate vs.
condindențialitate

3 SIST
SISTEME PERSONA SONALE DE VALORI
Devotament față de profesie
Grijă și afecțiune
Încredere, putere, loialitate și libertate
Empatie, reputație
Imagine pozitivă de sine

2
 INTRODUCER
E
DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după
pereche, două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum spunea Gheorghe
Scripcaru. Aplecându-ne spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare
dată, există o singură conştiinţă – a noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi:
zdrobite sau înălțate.
Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă
pusă în folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita
să fim oameni, nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea
sa.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În
exercitarea ei s-au cerut întotdeauna multipleI, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată,
ca având o importanţă majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează
viața unui om, recunoscându-li-se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul
vindecării şi al promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante
cerințe morale.
Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea
celui care-l efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-
adevărat, este suficientă pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie,
cât şi prin profilul său moral.

ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază

ansamblul de cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi
care se manifestă în fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții
când
datoria o cere şi acţionarea în consecință, desemnează acea parte a eticii, care se ocupă cu studiul
datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta
esențială a conștiinței morale a oamenilor.
Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi
acțiuni cerute de
normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la
nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii
interumane, care sunt angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la
început o conduita profesionala cu un bogat continut etic.

Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util
şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă
sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini.
Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea
sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre.
Valoarea stă la temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu
sistemul de valori al semenilor, constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social
sau grupal ce constituie morala acelei societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze
permanent acest cod poartă denumirea de etică.

2
 Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a eticii
în conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:
MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane.
Acompaniază comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există
decât prin jocul buzelor, la fel morala există doar prin manifestările
comportamentale.
ETICA este ştiinţa definirii şi validării1 acestui cod. Dacă muzicologia
este studiul
muzicii, etica este studiul
moralei.
Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite
morale în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este
adesea numit FILOSOFIE MORALA. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni,
unii termeni reprezentând concepte cheie, pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.
MORALA cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale.
Este
o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a
suporta pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie sufletească. Este o
ramură al eticii, diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se
pe a doua. Moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi
naturale, precepte divine sau standarde individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese,
fiind general valabile: oricine are, în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în
mod normal, iar încălcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la baza eticii
(relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se regăseşte, invariabil, în modul nostru de gândire: definim, de
exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea) mult mai uşor prin aspectul contraponderal al viciilor
(lăcomia, înşelăciunea), şi invers. Moralitatea nu este, astfel, o problema de opţiune, ci, mai degrabă, o
VALOAREA raportare bisensuală,
cf. DEX: Privine cu atât(fr.),
din valeur maivalor,
mult cu cât(lat.)
-oris pozitiv
şi sau negativ sunt
desemnează situaţional
o însuşire relaţive.
a unor lucruri, fapte, idei,
fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se prin
suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini mai simplu
ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea etică este dată de
personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul uman acumulat.
Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este ceva spre care
fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca urmare
dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră existenţă
individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate ajuta în
procesul de luare a deciziilor.
ETICA cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al
valorilor şi
condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe scurt,
desemenează totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu de
acţiuni şi fapte civice şi morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de
cuviinţă. Etica implică respectul faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile,
valorile, convingerile şi percepţiile individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă.
Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ,
empatie, receptivitate la problemele celor care au nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de
sine, înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca pacient. Atât etica, cât şi bioetica,
BIOETICA constituie
cf. o partedin
DEX: Provine componentă, de sine
bioéthique (fr.), stătătoare,
bioetica a gîndirii filosofice,
(it.) şi reprezintă este orientată
morala ştiinţei spre
în general şi ao medicinei
cercetare
în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o direcţie ştiinţifică
interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale, de plante, de
vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford definea bioetica drept
disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi biologiei. Putem observa
că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se înţelege prin termenul de
etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica mass-mediei, etica
 economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics)
este inclusă în
etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul
ei este inclusă în bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica
economica şi politica, etica mediului etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90
termenul de bioetică (sau bioetică medicală) reprezenta acelaşi lucru cu etica
COD ETIC cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de
precepte sau de prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care
are destinaţia de a reprezenta şi a transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o
reflectare a valorilor, serveşte la simbolizarea principiilor după care un grup
profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este mai mult decât un document
administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al organizaţiei
sau al unui grup profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant.
PRINCIPII Codul
cf. etic Cuvântul
DEX: cuprinde norme de conduită
principiu provine obligatorii în legătură
din principium (lat.), cu exerciţiul
principio îndatoririlor
(it.), principe
ETICE (fr.) şi se defineşte prin
elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică,
un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a
noţiunilor de bază ale unei discipline, fiind elementul primordial, cauză primară sau
punct de plecare a ceva. Principiile etice şi standardele morale, aplicate în munca
CONDUITA asistentelor medicale conduită
cf. DEX: Cuvântul sunt comune cu principiile
provine morale
din conduite (fr.)aleşi valorilor universale.
desemnifică felul
ETICĂ de a se purta,
comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu
STANDARD cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un ansamblu
E de norme care
ETICE reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub forma
TEORII cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă
ETICE superioară a cunoaşterii
ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de idei, de
ipoteze, de legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind
anumite domenii sau categorii de fenomene. Teorile etice contin reguli şi principii
DEONTOLO cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă prin deon –
GIA ceea ce trebuie făcut şi
logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale
unei profesiuni (mai ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază
normele şi obligaţiile specifice unei activităţi profesionale. Deontologie medicală
reprezintă totalitatea regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile dintre medici
sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim cu etica medicală. Este o teorie despre
LIMITE DE cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din compétence (fr.) şi
COMPETEN reprezintă capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a
ŢE exercita anumite atribuţii, pe temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în
discuţie. Constituie capacitatea de a lua decizii, în limite definite, pentru realizarea
activităţilor specifice postului. Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a îndeplini
sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul depăşirii limitei de
CONFIDEN- competenţă şi declinării
cf. DEX: Provine acesteia, persoana
din confidentiel (fr.) şisepresupune
se declarăunlipsită
moddeprinautoritate
care se(legală)
poate
ŢIALITATE comunica în taină, sinonim cu
secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea informaţiilor
confidenţiale referitor la boală, condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor
furnizate de către pacient este o datorie etică a asistentilor medicali. Informaţiile
obţinute individual nu vor fi deconspirate numai dacă sunt în beneficiul persoanei sau
tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca
 intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical
trebuie sa respecte
valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie
sa evite sa impuna valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste.
Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii permit incalcarea acesteia,
justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un drept nu
este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca alte norme şi
ABUZUL cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii,
desemnând concret o faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit
sub forma unui delict. Astfel putem vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict
săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale. Abuzul de încredere reprezintă o
formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de
AUTONOMI restituire
cf. DEX:a unui obiectdin
Provine încredinţat
autonomie spre (fr.),
păstrare sau spre utilizare.
autonomia (lat.) şi Abuzul de drept
reprezintă este
dreptul
A (unui stat, regiuni,
naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui
stat condus de o putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni,
care are deplină libertate în acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc
autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă), adica lege sigura. În discursurile
RESPECTUL cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi presupune
PENTRU o atitudine sau
PERSOANĂ sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de
ceva. Respectul este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie
cu principiile de autonomie, de beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie.
Respectul faţă de ceilalţi înseamnă amabilitate faţă de cei din jur, bune maniere şi să
spui ceea ce simţi fără să jigneşti. Este o stradă cu două sensuri: ca să fii respectat,
trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă că respectul se câştigă, iar a-l
INFORMARE respecta
cf. DEX: pe cel de lângă
Informarea provinetinedinpresupune să nuinformare
informer (fr.), îi permiţi(lat.)
orice,
şi seoricând, oriunde.
defineşte prin a
ŞI da cuiva informații
CONSILIERE despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare provine din
consulter (fr.), consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o
părere, un sfat sau a lua avizul unei persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea
ce presupune a cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a
se documenta. Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a lua decizii informate
referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe baza unor informaţii bazate
DATORIA pe DEX:
cf. dovezi.Reprezintă
Aceste decizii
obligaţiatrebuie
legală recunoscute
sau morală faţă ca de
parte
una integrantă
sau mai multe a procesului
persoane.
Datoria necesită abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi
bunătatea, drăgălăşenia şi afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se
ADEVĂRUL / cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de vērum sau
VERACITAT davvero (it.), de
EA veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și realitatea
obiectivă, veridicitate. Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în
cadrul îngrijirilor de sănătate. Veracitatea reprezintă obligaţia de a spune adevărul,
SUPERVIZA cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou. Este
REA un mecanism eficient de
formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la creşterea calităţii
serviciilor, dar şi a calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda
persoanele aflate în suferinţă. Este considerată o etapă aproape obligatorie pentru
profesioniştii exigenţi. La nivel individual sau colectiv, este o formă de formare
continuă şi de autocontrol al calităţii, prin concentrare asupra evoluţiei practicii
acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:
 asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este
referitoare la corectă,
eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul
scop este asigurarea aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru
profesionişti2. Supervizorul, este mandatat să supravegheze munca supervizatului,
adică se asigură de faptul că politica instituţiei este implementată, aplicată, ceea ce
presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel, responsabilitatea de a
capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de randament profesional3.
 Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei
echipe profesionale, într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de
auto-realizare a persoanei şi de descoperirea a posibilităţilor de eficentizare
profesională. Principalul scop este de a disipa ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile
şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:
- să înţeleagă clientul mai bine;
- să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;
- să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;
- să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;
- să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară4.
 Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi
culivarea unui spirit de coeziune5. În supervizarea suportivă, principală
CARITATEA cf. preocupare
DEX: Provineeste din
satisfacţia
charitéprofesională şi (lat.)
(fr.), caritas moralăşi aatestă
angajatului. Angajaţii
o atitudine sunt
miloasă,
filantropică, plină de
generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră.
Reprezintă un act de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în
stare de sărăcie îndeosebi.
La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism,
Creştinism, Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin
dragostea faţă de aproapele tău. Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna
unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind prezente încă din antichitate, şi
constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu alimente,
îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate pentru
aceştia fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor
religioase. Filantropia reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a
celor aflaţi în nevoie, însă este puţin mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă,
având în unele cazuri drept scop promovarea/ asigurarea bunăstării indivizilor.
Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea
de la statul spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul
“surghiunit de către burghezie în rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi
asumă şi rolul se jandarm pentru a păstra ordinea ca un bun ce privilegia pătura celor
bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale cărei inconveniente determină trecerea

7
RESPONSA- cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi reprezintă
BILITATEA obligația de a efectua
un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta
consecințele. Cuprinde totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice
impuse practicienilor unei profesii şi este o autoangajare conştientă şi voită într-o
acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să
luăm asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are responsabilităţi
individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea
în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea
autonomiei profesiei cât şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând
astfel la satisfacţia profesională. Există patru responsabilităţi esenţiale ale asistentului
medical:
 promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea
sănătăţii;
 inlăturarea suferinţei.
Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile
pacientului:
 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;
 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa,
culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori
convingeri etice;
 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care
ei şi familia lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul
după ce s-au informat şi au înţeles tot;
 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea
lor;
 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi
tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări
sau experimente, fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
 pacienţii
SIGURANŢA Se referă la faptulau dreptul să fie
că aceştia nueducaţi
trebuie şisăinformaţi de unor
fie supuşi către riscuri
personalul caresauîi
inutile
PACIENŢIL potenţiale aferente
OR îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii Europene. Studii
recente au arătat că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale
survin în aproximativ 10% dintre cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente
neprevăzute în toate unităţile unde se acordă asistenţă medicală, inclusiv îngrijire
primară, secundară, îngrijire acordată în cadrul comunităţii, asistenţă socială şi
privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de afecţiuni cronice sau acute. Siguranţa
pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei politice europene. În
2005, statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate de
siguranţa pacienţilor ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un
grup de lucru la nivelul Grupului la nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă
medicală, prin intermediul căruia Comisia Europeană urmăreşte să faciliteze şi să
JUSTIŢIA cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de
jurisdicţie dintr-un stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al
instanţelor judecătoreşti şi a sistemului de funcţionare a acestor instanţe. Este una
dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în judecarea pricinilor
civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

9
RELAŢII cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi
DUALE / desemnează legătură
MULTIPLE între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile interpersonale sunt
raporturi complexe care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa
cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în cadrul unui grup (familie, colectivul de
muncă, colectivul de elevi, etc.) fiind influenţate de anumiţi factori. Omul poate intra
în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul limbajului.
Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma
reificării acesteia. în practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea
relaţiilor de încredere reprezintă un deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile
interpersonale prin efectele pozitive transpuse printr - o mai bună cunoaştere şi
autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi activităţi prin compararea
SECRETUL cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se defineşte prin
PROFESION ceea ce nu se știe,
AL nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină
Secretul profesional este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa
la cunostinta în cadrul anumitor activităţii printre care se numără, în primul rând
meseriilor din domeniul sănătăţii şi al bunăstării sociale: medicilor, farmaciştilor şi
asistenţilor medicali şi sociali, dar şi avocaşilor, notarilor sau funcţionarilor publici.
Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici un detaliu, ci permit doar o
descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional. Informaţiile,
datele sau documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei,
referitoare la viaţa intimă, sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită
persoană, sunt secrete profesionale. Sper exemplu, următoarele informaţii pot fi
considerate secrete profesionale: tot ce se aduce la cunoştinţă în mod explicit sau tacit
persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau auzite; informaţii referitoare la
INTEGRITA cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi
TE întreg, intact, fiind
sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile
sale, nu este părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct
sau nu). Este un om necorupt, care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind
probitate. Două sensuri etice ale integrităţii. Ca atribut al caracterului, integritatea
este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia unui anumit tip de trăsături
caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor, „acţionează
întotdeauna astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora,
întotdeauna ca scop în sine, şi niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă
umană având o demnitate (un statut moral) ca fiinţă umană; cu alte cuvinte, este un
COMPETEN cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.), competens (lat.) şi se
ŢA traduce prin faptul de
PROFESION a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează. Poate fi o
ALĂ persoană, instituție etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce
servește la protejare. Specialistul trebuie să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot
parcursul carierei sale profesionale şi să nu efectueze decât lucrările pe care el
PROTECŢIA cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte
CLIENTULU o persoană care este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este
I în măsură să judece un anumit lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de
îngrijire să protejeze proprietatea şi interesele pacientului, drepturile sale şi
integritatea fizică a acestuia. Membrii echipei de îngrijire nu vor accepta angajamente
care să contravină acestui principiu sau care să aducă atingere drepturilor şi
libertăţilor individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se angajează:
 atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a
acestor drepturi,
constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;
 să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau
specialişti atunci când interesele sale necesită aceste servicii;
 să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;
 să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea
adecvată, obţinută prin
instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul
CINSTEA cf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul
demnității, dreptății și conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita
omului, derivând dintr-un caracter onest, din probitate, integritate. Este de datoria
fiecărui membru al echipei de îngrijire:
 să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o
persoană interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la
contractanţi sau de la alte părţi al căror echipament sau suport sau ale căror
servicii au fost recomandate pacientului său;
 să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în
măsura în care nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază
propriile interese comerciale, orice alte interese care ar putea concura sau
afecta starea acestuia;
 să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile
ALIANŢĂ Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare, cere multa
de îngrijire;
TERAPEUTI spontaneitate,
CĂ imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti sa te
astepti la ceva, te astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi
oamenii spun multe despre ei, uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri
tainice, povesti adevarate sau nu. Atunci când se angajeaza în procesul terapeutic,
profesionistul urmăreşte să formeze aliante functionale cu fiecare dintre membri
familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi acceptati, iar punctul fiecaruia de
vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi securizant. In
timpul construirii genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica,
favorizind legaturile de suport emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu
CONTRACT Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient,
UL impreună cu
TERAPEUTI angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul
C terapeutic, precum şi orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de
pacient la începutul intervenţiei, pe de o parte, şi angajamentul membrilor echipei de
CONSIMŢĂ Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului
MÂN drepturilor omului,
T deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de îngrijire, pacientul

1
1
 ETICA
PROFESIONALĂ

Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care exercită o
anumită profesie. În majoritatea ţărilor, avocaţii, notarii, magistraţii, contabilii, auditorii,
funcţionarii publici, evaluatorii, cadrele didactice universitare etc. trebuie să se încadreze în
coduri de conduită care sunt construite de asociaţiile sau corpurile profesionale din care fac
parte. Acestea au autoritatea de interveni disciplinar (chiar până la excludere) în cazurile în
care membrii lor au fost implicaţi în litigii etice sau au dovedit un comportament profesional
neetic. Deşi codurile de conduită etică diferă de la o ţară la alta sau de la o asociaţie profesională
tutelară la alta, ele conţin câteva teme comune:
 Reglementarea conflictului de interese, care se naşte în situaţia în care un angajat are
un
interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra
exercitării imparţiale şi obiective a funcţiilor şi atribuţiilor sale; interesul personal
poate cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau în favoarea familiei sale, a
părinţilor, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau
organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice; de asemenea, interesul
include orice obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns în exercitarea
funcţiilor sale.
 Dezavuarea mitei, în ambele forme ale sale:
o Luarea de mită – fapta oricărui angajat care pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu
o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a
face un act contrar acestor îndepliniri;
o Darea de mită – promiterea/oferirea/darea de bani/foloase unui anagjat de
o
persoană pentru satisfacerea nelegală a unui interes.
 Dezavuarea primirii de foloase necuvenite, aceasta reprezentând primirea de
către un angajat de bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intra în
atribuţiile sale de serviciu; primirea de foloase necuvenite se deosebeşte de luarea de
mită prin aceea că banii sau bunurile se dau ulterior îndeplinirii actului şi nu au
condiţionat emiterea lui, fiind un spor nelegal la salariu.
 Dezavuarea traficului de influenţă, acţiunea prin care o persoană denumită
promitent, care are influenţa sau lasă să se creadă că are influenţa asupra unui angajat,
pretinde bani sau alte foloase de la o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o
problema prin convingerea angajatului respectiv să facă ori să nu facă un act care intră
în atribuţiile sale de serviciu.
 Diminuarea neglijenţei, adică a situaţiei în care un angajat îşi neglijează sarcinile de
serviciu, prejudiciind o persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obţinerea
de beneficii personale.
 Combaterea abuzului, respectiv a situaţiei în care un angajat abuzează de funcţia
deţinută împotriva intereselor unei persoane fără ca fapta să să aibă drept mobil
obţinerea de beneficii personale.
 Eliminarea incompetenţei, determinată de situaţia în care un angajat ocupă o poziţie
pentru care este subcalificat şi nu îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile şi sarcinile
conform cerinţelor de competenţă şi profesionalism.
1
3
 ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA
MEDICALĂ
Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina.
De la
primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual
bazat pe reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a
devenit în ultima vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin
o problema tratata de profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot
mai mult în ultimul timp cu lipsa resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica
par secundare.
Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune
abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale.
Din pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar
cei care diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere
aceste probleme lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea
cunoştinţelor teoretice sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.
Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea
omul modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în
viaţa cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi
asistentele medicale din România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în
etica medicală, care pot ajuta profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se
ridica în asistenta medicală de astazi.
Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi
solutiile
de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci
mai degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să
permita dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel
mai dinamic spatiu de analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se
afle nu într-o irevocabila opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.
Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor
la acest congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în
consonanta cu cele ale grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor
trebuie să razbata acele valori umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea
autonomiei fizice şi psihice a individului, pe dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele
pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când
doua principii intra în conflict (dreptul de a decide singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul
de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua persoane poate fi diferita, în funcţie de ce
considera acele persoane ca este mai important. O persoană poate considera că e mai important
să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci când o transfuzie de sânge
este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va considera că dreptul
persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii, evident că este
foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile etice pe
care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi
care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se
dezvolte în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să
aibă grija de toţi membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească
priorităţile în domeniul dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct
de vedere economic posibilităţilor pe care le are.

12
 Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de
maximă importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei
care decid în privinţa utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie
uneori să negăm dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul),
care e foarte costisitor, pentru a trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse.
O astfel de problemă de etică ridică o serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să
răspundă dacă ar deveni parte la un proces activ de evaluare a

13
normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea activă,
permanentă, a problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi un
institut de etică, lipsa unui suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor
profesionale, fac ca aceste probleme de etică să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată
va reuşi să modifice nu numai modul de percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor
faţă de profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI
SANITAR Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne
documentul cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a
concretiza normele de etică şi deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document
de morală medicală numit DECALOG AL
PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol Masci:

1) Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a
ajuns în mainile tale, este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere
decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.
2) Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de oameni, saracul se
simte bogat.
Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi al suferintei.
3) Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi.
Poarta -te demn, cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu
e ca oricare alta. Sacrificiul tau, ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.
4) Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai
poate face nimic, bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge greutatile
inerente profesiunii tale, stapaneste supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel
suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de ajutorul şi îngrijirea ta.
5) Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi
boala, să nu pronunti cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia
vindecarii, chiar de ar fi vorba de un muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i
insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să ghiceasca sfarsitul.
6) Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o maladie
este ceva sfant, care nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este
un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci nici o deosebire de clasa sociala, de credinte
religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci toţi oamenii sunt tratati
deopotriva de legile firii...
7) Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar
îngreuna exercitiul meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul
lor de a cere ceva, când au nevoie de ajutorul tau, când au nevoie de somn, de
odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele bolnavilor sunt datorate
suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.
8) Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului.
Menţine -i speranta, credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat.
Daca a suferi e greu, a suferi singur e incomparabil mai greu. Poarta-te astfel,
ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când îl vezi trist, amarat,
disperat.
9) Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic,
14
 se descopera noi mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te
margini numai la ştiinţele şi cunoştinţele ce le-ai dobandit în şcoala !
Improspateaza-le mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste medicale!
10) Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi rapesti
încrederea în
medicina, îi distrugi speranta în vindecare...

15
 CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ
MEDICALĂ Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD
INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale,
asistenta medicală trebuie să menţina permanent o atitudine morala exemplara şi să respecte
imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să indeplineasca un act medical
motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta. Consiliul International al
Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au semnat. Este
interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere
social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot
declara credinţele într-
un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest
cod:

1) Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să

păstreze viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.
2) Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de
îngrijire nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională.
3) Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de
vedere practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea
la un nivel foarte inalt.
4) Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.
5) Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă
numai informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă
medicală acumulate de asistente în cursul muncii lor.
6) Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi
limitarile functiei; recomandă sau dă un tratament fără reţetă
medicală numai în urgenţă şi raportează fiecare acţiune unui medic cel
mai devreme posibil.
7) Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod
conştient, loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se
abate de la etica (de exemplu la efectuarea unui avort ilegal).
8) Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din echipa
de
îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie
dezvaluita,
dar numai unei autoritati corespunzatoare.
9) Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele
compensaţii prevăzute în contract.
10) Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în legatură cu
reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie.
11) Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu
membrii altor profesii şi colegii săi.
12) În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se
oglindesc cu mândrie şi în profesia sa.
13) În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă
modelele de purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte.
14) Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă

16
responsabilităţile cu alţi profesionişti ai sănătăţii, în promovarea
eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate ale oamenilor.

17
 10
Principiile Etice ale A.M.A.
Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA
rămâne ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică,
excelenţă în educaţie şi practică medicală, o pledoarie în numele profesiei
medicale şi a pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA
include dezvoltarea şi promovarea de standarde în practica medicală,
cercetare şi educaţie; o puternică agendă de pledoarie în numele pacienţilor
şi medicilor; şi angajamentul de a furniza informaţii oportune despre
probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.
AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea noastră este să
fim acea
voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind
îngrijirea medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de
îngrijire şi dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia
etică nu este întotdeauna atât de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model
general de urmat în astfel de decizii. Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar
trebui sau nu ar trebui făcut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact motivaţiile
(medicale, sociale, legale, personale) de susţinere a premizei iniţiale, furnizând totodată şi
justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiză
trebuie definite una sau mai multe contrapremize, susţinute şi ele de motivaţii şi justificări.
Evaluarea constă în cântărirea diverselor motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când
persistă îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete
etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenţa şi
coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei iniţiale,
acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca rezultat al modificării premizei
iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de decizia etică luată şi vizează ce este
sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale de etică medicală există o diicultate de aplicare
practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori
alte principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în funcţie de caz.
Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a
spune pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind
cazul respectiv. Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la
informaţii privind situaţia sa, participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor
deficienţi pentru a-şi putea exercita autonomia. Beneficienţa presupune obligaţia de a face
bine, de a ridica gradul de sănătate al comunităţii respective. Nonmaleficienţa este obligaţia
de a nu face rău. Singurele acte de agresiune intenţionată acceptate în medicină sunt cele menite
să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale, încălcarea confidenţialităţii la cererea
autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o altă persoană). Justiţia
este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În probleme procedurale (ex. primul
venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai ales când există resurse de
tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi societate
(discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

18
19
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
IDENTIFICARE PERSONALĂ
Încă din 1948, în cadrul O.M.S.11, se recunoaşte importanţa asistentelor medicale ca
element
esenţial în realizarea programelor de sănătate, îngrijirea bolnavilor, prevenirea îmbolnăvirilor,
promovarea şi păstrarea sănătăţii. De fapt acestea constituie şi în ziua de azi cele patru
responsabilităţi esenţiale ale asistentei medicale şi anume:
 promovarea sănătăţii,
 prevenirea îmbolnăvirilor,
 restaurarea sănătăţii,
 înlăturarea suferinţei.
Nevoile privind îngrijirile sunt universale. Respectul faţă de viaţă, de demnitatea umană
şi faţă de drepturile omului face parte integrantă din îngrijirile medicale şi nu e influentat
de consideratii precum naţionalitatea, religia, culoarea, vârsta, sexul, opiniile politice sau
statutul social. Asistenta medicală acordă îngrijiri pentru sănătatea individului, familiei şi
colectivităţii şi îşi coordonează activitatea cu cea a altor persoane, ce muncesc în
alte discipline din domeniul sănătăţii. Responsabilitatea primordială a asistentei medicale
consta în a acorda îngrijiri persoanelor care au nevoie de acestea. În exercitarea profesiei sale,
asistenta medicală crează o ambianţa în cadrul căreia valorile, obiceiurile, religia, credinţa
individului sunt respectate. Asistenta medicală păstrează secretul profesional şi analizează
întotdeauna îndeaproape informaţiile deţinute despre bolnavi, în ce măsură şi cui să le comunice,
în mod conştient, de bună credinţă. Asistenta medicală îşi asumă o responsabilitate personală în
acordarea îngrijirilor, precum şi pentru a-şi menţine nivelul profesional la zi, printr-un
sistem de reînnoire a cunoştinţelor şi de educaţie permanentă. Ea asigură, în orice situaţie,
menţinerea unui standard de îngrijire la nivelul cel mai ridicat posibil. Acceptă şi delegă
responsabilităţi, evaluează cu spirit critic propria sa competenţă sau a colegilor săi. În activitatea
să profesională, asistenta medicală face întotdeauna dovada unei conduite ce îi onorează profesia.
Asistenta medicală împarte cu concetăţenii săi, responsabilitatea de a lua iniţiativă şi
participă la activităţi destinate să răspundă exigenţelor sociale şi de sănătate ale populaţiei.
În cadrul relaţiei cu colegii săi împarte responsabilitatea de a coopera cu toţi cei cu care
lucrează îndeaproape. Asistenta medicală contribuie în mod activ la dezvoltarea propriilor
cunoștințe privind profesia sa, iar prin intermediul organizaţiei ei profesionale (în cazul
nostru O.A.M.R.12), participă la
11 Organizaţia
Mondială a Sănătăţii.
12 O.A.M.R. reprezintă Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti Moaşelor şi Asistenţilor
Medicali din România şi este o organizaţie profesională,
neguvemamentală, de interes public, apolitică, cu responsabilităţi delegate de Autoritatea de Stat,
având ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical
generalist, a profesiei de moaşă şi respectiva profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de
practică publică autorizate. Are autonomie instituţională în domeniul său de competentă,
cuprinde toţi asistenţii medicali

20
progresul îngrijirilor medicale, creând şi păstrând condiţiile de muncă echitabile pe plan
economic şi social. Îngrijirea medicală presupune o specializare şi o pregătire tehnică
corespunzătoare, persoana specializată având nevoie de calităţi morale deosebite. Atenţia,
consideraţia, talentul, pasiunea, fineţea, eleganţa, râvna, zelul şi solicitudinea sunt tot atâtea
calităţi pe care asistenta trebuie să le manifeste de- a lungul tratării pacientului său.
Cunoştinţele teoretice de specialitate, împreuna cu tehnicile de vârf folosite, constituie
doar o parte esenţială pentru tehnica tratamentului, însă maniera de efectuare a întregii game de
îngrijiri de către echipa de îngrijire constituie o parte foarte sensibilă pentru bolnav. Aceasta are
darul de a diminua mult din adversitatea de care se simte stăpânit pacientul în postura de
internat. Toată echipa de îngrijire din care face parte şi asistentul medical trebuie să dea dovadă
de o manieră deosebită de solicitudine cu care să înconjoare pacientul, deoarece el, în această
postură, este departe şi despărţit de cei dragi, se simte dezorientat şi, în plus, neliniştit de starea
sănătăţii lui. De aceea, rolul asistentului este de a-l primi ca pe un prieten, ca pe un părinte, cu
multă înţelegere, compasiune, dând dovadă de o mare capacitate empatică, uneori punându-se el
însuşi în locul lui, închipuindu-şi care ar fi reacţiile lui dacă ar fi internat urgent, examinat,
investigat sau lăsat singur într-o cameră cu unul sau mai multe paturi, cu feţe necunoscute în jurul
lui. În primul rând trebuie să dea dovadă de un înalt umanism, să se poarte cordial, să fie
accesibil, nu distant, rece, pentru ca bolnavul să se bucure de căldură afectivă, bunăvoinţă,
blândeţe, deoarece moralul pacientului va creşte şi va influenţa pozitiv comunicarea. Asistentul
trebuie să cunoască bine pe fiecare dintre bolnavii care îi sunt încredinţaţi spre îngrijire, la fel ca
şi pe cei din familia sa. Asistentul trebuie să cunoască global individul, precum şi comunitatea în
care acesta trăieşte. Un criteriu etic de care trebuie să ţinem cont în comportamentul faţă de
bolnav este DEMNITATEA PERSOANEI UMANE, promovarea şi respectarea valorilor
umane, autonomia, autodeterminarea, respectarea deciziilor, intimitatea, integritatea fizică
şi psihică, încrederea, adevărul şi justiţia. Criteriul etic are ca scop respectarea şi promovarea
demnităţii umane şi a tuturor persoanelor implicate, ţinând cont de binele comun. Binele etic
poate reprezenta un compromis între ideal şi ceea ce putem face. Astfel, contactul cu bolnavul se
face încă de la internare, prin examinarea bolnavului, care cuprinde patru etape:
OBSERVAREA
PACIENTULUI
DISCUŢIA CU
PACIENTUL
EXAMENUL FIZIC
TRATAMENTUL

Asistentul va trebui să se prezinte pacienţilor, să pună accent asupra persoanei sale, să

impună respect prin ţinută, prestanţă, comportament, fără a aştepta să fie tratat cu un respect de la
sine înţeles.
OBSERVAREA PACIENTULUI este un act spontan şi deliberat, care apare în mod
automat din
momentul în care acesta vine în contact cu el. Acest lucru nu trebuie să se transforme în ceva
jenant şi ostentativ, ci respectându-i intimitatea. Se vor nota în mod discret aspectele mimicii
bolnavului, atitudinea sa, postura, tonusul muscular, poziţia mâinilor şi a corpului. Aceste
elemente sunt adesea indicii ale dispoziţiei sufleteşti. Timbrul vocii, mobilitatea sunt de
asemenea interpretate în acelaşi sens.
Modul cum este abordat medicul, aspectele vestimentare, persoanele din anturaj care
însoţesc pacientul sunt de asemenea factori importanţi. Perceperea felului în care bolnavul
vorbeşte, a comportamentului său în cadrul examinării şi discuţiei este deosebit de semnificativă
pentru medic. În acelaşi sens calităţile psihologice şi formarea psihologică a asistentului sunt

21
foarte importante. Astfel pacientul își poate exprima spontan problemele de sănătate, dar nu în
detaliu, iar anumite preconcepții ale pacientului privind medicina pot influenţa perceperea
patologiei proprii. Şi medicul sau asistentul, din acest punct de vedere, pot fi afectaţi de
preconcepții proprii privind anumite diagnostice şi așteptările proprii pe care şi le-au făcut un
urma experienței anterioare. Leff subliniază rolul interferenţelor şi deciziilor pe baza a ceea
ce se percepe şi atașamentul particular faţă de anumite etichete diagnostice ale

22
pacientului. Astfel, un anumit cadru de diagnostic, de care medicul sau asistentul este
atașat, poate influenţa interpretarea a ceea ce se constată din comportarea şi observarea
pacientului.
Un alt element esential îl constituie DISCUȚIILE CU PACIENTUL si necesitatea de a
aduna suficiente informatii despre el, mai ales pentru elucidarea aspectelor nevrotice sau
functionale, deoarece în acest domeniu examenul obiectiv al sistemelor si aparatelor nu ne este
de mare folos.
Aceste discutii trebuie sa fie deschise, nu prea lungi, la obiect, fara a crea impresia de
interogatoriu. Un lucru foarte important este sa sti sa asculti. Dialogul trebuie sa fie confidential,
iar bolnavul trebuie lasat sa vorbeasca, sa-si povesteasca boala. Trebuie sa gasim calea de
comunicare atât verbala cât si nonverbala prin gesturi, mimica, cu bolnavul. Trebuie sa creem un
cadru de confidentialitate, încredere si întelegere asupra problemelor sale. Pacientul trebuie sa
aibe siguranta ca i se acorda toata atentia si interesul. Asistenta nu trebui sa aiba prejudecati
despre pacient, deoarece va îngreuna relatia sa cu pacientul, lipsindu-l de ajutor.
Balint subliniaza faptul simplu ca daca te rezumi în a pune întrebari vei obtine doar
raspunsuri. Dar, subliniaza autorul, trebuie în special sa stii sa asculti. Ascultarea este o tehnica
foarte dificila, caci prin maestria medicului, pacientul trebuie facut sa vorbeasca singur si, acest
lucru nu este totdeauna foarte usor. Deseori este important si sa stii sa te opresti,deoarece si o
discutie lunga perturba relatia dintre profit si pierdere. Mai multe reprize de discutie restabilesc
însa balanta între profit si pierdere, dând si posibilitatea pacientului de a-si restabili echilibrul. În
privinta discutiei cu bolnavul se pot stabili anumite reguli. Astfel pacientul trebuie lasat liber sa-
si exprime simptomele, sugerarea de simptome marind gradul de subiectivitate. Conditiile
topografice ale dialogului sunt importante. Astfel medicul si pacientul nu trebuie sa stea fata în
fata, lucru fiind jenant si aparând adesea o inhibitie, precum si fenomenul cunoscut sub
denumirea de "fascinatia privirii". Cea mai buna pozitie ar fi ceea ca pacientul sa se aseze în
unghi de 45 de grade, pentru ca fata bolnavului sa poata fi vazuta din profil si la o distanta de 1
metru (distanta la care privirea îsi arata întreaga ei încarcatura expresiva).
Discutia de obicei începe printr-o relatare a pacientului privind simptomele lui (adeseori
pote prezenta si o lista a acestora). Sivadon insista asupra asa numitei anamneze asociative,opusa
interogatoriului sistematic si care este mult mai propice evidentierii elementelor emotionale.
Aceasta tehnica consta în a lasa bolnvul sa se exprime liber si a-i da posibilitatea sa povesteasca
în maniera sa, boala de care sufere. Când bolnavul a terminat de expus si asteapta întrebarile
medicului, acesta reia, de exemplu, un simptom, utilizând pe cât posibil cuvintele
pacientului. Aceasta tehnica stimuleaza asocierea libera a pacientului, comunicând totodata
elementele emotionale. Interventiile medicului pot dirija dupa dorinta mersul discutiei.
Anamneza asociativa este mai productiva în cadrul bolilor psihosomatice, în celelalte
situatii putându-se folosi tehnici mixte. Prima întrevedere este si cea mai importanta. Discutia nu
trebuie sa se transforme într-un interogatoriu,ci sa fie mai ales o ascultare.Discutia poate dura de
la câteva minute la o ora (nu peste).Pacientul trebuie sa dispuna de libertatea de a organiza
spontan lumea sa de expresie rationala,tipul sau de angoasa,mecanismele lui de aparare.Nu
trebuie uitata importanta expresiilor verbale,nivelul evolutiei afective,gradul de adaptare la
realitate,supletea si rigiditatea atitudinii,nivelul mai mult sau mai putin erotizat al dialogului,
mimica,debitul verbal,mimica. A doua întâlnire va lua în consideratie ceea ce nu a fost înca
spus, lasând lucrurile dificile si care ar putea bloca discutia la urma.Problemele mai dificile,
cum ar fi cele sexuale, conjugale, trebuiesc abordate natural, pentru a nu transmite si bolnavului
o stare de jena. Uneori se poate începe cu probleme colaterale si apoi treptat sa se ajunga la
aspecte mai sensibile (se discuta la început despre oboseala, insomnie si apoi se abordeaza,de
exemplu problema impotentei). În contextul dialogului cu bolnavii somatici sau psihici se mai

23
pun si alte probleme. Astfel dialogul cu pacientii trebuie sa fie cât mai confidential si daca
este posibil numai în doi. Numai în cazul existentei evidente a unor trasaturi isterice este mai
bine sa asiste si a treia persoana,pentru a nu da nastere la acuzatii contra medicului, în cazul în
care pacientul nu este multunit de cel care îl examineza. Probleme deosebite se pun la bolnavii
psihici, precum si la aceia cu deficiente sociale, sexuale, familiale atunci când se pune problema
notarii sau înregistrarii convorbirilor

24
care oricum nu se pot face fara încuviintarea bolnavului. Totusi necesitatea luarii unor note
scrise se pune frecvent, mai ales acolo unde istoricul bolii este foarte lung si complicat.
EXAMENUL FIZIC trebuie să fie cât mai putin invaziv. Trebuie să i se explice
pacientului în ce constă această procedură şi necesitatea efectuării cu foarte mult tact, la un nivel
inteligibil pentru pacient. Asistenta îl va ajuta să înveţe să-şi acorde din nou îngrijirile zilnice,
cu sau fără supraveghere. Dar pentru un tratament cât mai eficace, pentru o recuperare cât mai
rapida, asistenta medicală va incerca să implice şi familia în procesul terapeutic pentru a crea un
suport real pentru bolnav. Brown şi Liff au aratat ca se produce o decompensare rapida la cei la
care familia nu prezinta ostilitate şi este alaturi de bolnav. Asistenta va respecta valorile
esenţiale în ceea ce priveste participarea familiei. Va
discuta întâi privat cu familia, va respecta secretul familiei referitor la pacient, va defini foarte
precis ce se va comunica familiei. Va discuta cu onestitate cu familia şi o va învăţa cum să
rezolve crizele bolnavului, cum să ceară ajutorul. Va da relaţii despre boală, fără a o minimaliza
sau exagera. În relaţia dintre pacient şi familie, asistenta nu va informa familia de o problemă a
pacientului, decât dacă are consimţământul acestuia. Relaţia pacient-asistentă-familie este cu atât
mai eficientă, cu cât este mai lungă şi continuă. Aceasta continuitate permite pacientului să se
simtă în siguranţă.
În ceea ce priveşte pacientul, îi aducem informaţii despre boală, tratament, evoluţie,
analize semnificative, dar nu toate informaţiile. Ne asigurăm că pacientul înţelege informaţia pe
care i-o dăm, informaţie ce trebuie să fie dublată, după ce s-a terminat, de un consimţământ
voluntar. În situatia de azi, lipsurile financiare, şomajul, stresul, pierderea locului de muncă etc.,
fac ca tot mai mulţi oameni să nu se mai poată adapta şi rezista schimbărilor de situaţie şi
condiţiilor de viaţă, toate acestea ducând la dezechilibre majore. Asistetenta medicală ia parte la
punerea în practică a planului terapeutic conceput de medic, dar în acelaşi timp va căuta ca
planurile specifice propriei activităţi să fie în deplin acord cu acestea, asa încât să satisfacă pe
deplin nevoile pacientului. În atenţia cadrului medical nu boala în sine ar ocupa locul principal,
ci omul bolnav şi consecinţele care se reflectă asupra stării lui în totalitate, deoarece formarea
unei imagini despre pacient va fi hotărâtoare în conceperea planului de îngrijire. Tulburările în
funcţionare se traduc prin imposibilitatea de a se îngriji pe sine. Prin profesie, asistentul medical
este plasat uneori în situaţia în care trebuie să acţioneze într-un mod în care nu mai există o
graniţă precisă între bine şi rău, atât ca persoană, cât şi ca profesionist. În aceste cazuri păstram
secretul
şi-l împărtăşim numai dacă este necesar. Unei asistente medicale nu trebuie să-i lipseasca acel
atribut pe
care medicina antichităţii îl asimilează celui mai eficient tratament:
zâmbetul.
Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El ia numai
o clipă, dar amintirea lui dăinuie uneori pentru
totdeauna.
Un zâmbet aduce fericirea în casă, bunăvoinţă în
muncă,
este semnul
prieteniei.
Un zâmbet nu poate fi împrumutat, cumpărat sau cerşit,
pentru că el nu are valoare pentru nimeni până când nu este
dăruit. Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiasca un
zâmbet.
Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare
nevoie

25
 de un zâmbet, decât acela care nu-l mai poate
dărui.

Examenul fizic este esenţial pentru stabilrea unui diagnostic. Stabilirea diagnosticului are
efect securizant, atât atât pentru medic cât şi pentru bonav. Atitudinea medicului faţă de boală
poate fi serios modificată graţie examenului fizic. Examenul fizic realizează în primul rând o
apropiere de intimitatea pacientului, fiind vorba de o apropiere corporală,ceea ce pentru anumiţi
bolnavi este foarte greu de acceptat. Totuşi un examen fizic corect şi amănunţit are pentru
pacient şi un efect securizant,în timp ce pentru alţii reprezintă o "intrusiune",un fel de "vid" al
intimităţii,acest fenomen fiind legat de conotaţia sexuală a contactului fizic şi de reflexul de
apărare contra agresiunii. Fenomenul de "distanţă critică" se aplică şi la om şi el ar reprezenta un
cerc cu raza de 80 cm. Violând acest spaţiu, arată Landis şi Hunt se va redeştepta reflexul arhaic
de apărare,discret la adulţi,dar foarte variabil la psihopaţii impulsivi şi copiii

26
needucaţi.Medicul în cazul examenului fizic trebuie să ţină cont de asemenea fenomene şi în
consecinţă apropierea corporală faţă de bolnav să fie făcută cu tact,fără grabă şi mai ales să se
dea explicaţiile necesare, ceea ce va face ca anxietatea din cadrul procesului examinării fizice să
scadă foarte mult.
Există boli, subliniază Enăchescu,care se manifestă prin simptome subiective şi la care
diagnosticul se sprijină pe sensaţiile şi percepţiile bolnavilor,pe starea lor
afectivă.Medicul,subliniază autorul,îi rămâne să înregistreze şi interpreteze ceea ce spune
bolnavul,în unele cazuri dignosticul nefiind numai sugerat dar chiar stabilit de către bolnav. În
alte situaţii însă examenul fizic rămâne baza absolută a diagnosticului,motiv pentru care acest
examen trebuie făcut sistematic,aparat cu aparat,pacientul realizând prin aceasta o preocupare
serioasă şi o acţiune cu caracter securizant.Se vor evita punerea unor diagnostice pripite,sau de a
solicita exmene şi explorări cu mult peste necesar.Se vor evita,de asemenea,comentariile inutile
privind semnificaţia diferitelor examene fizice.Într-adevăr nu întotdeauna,ceea ce este
interesant pentru medic este şi pentru bolnav şi cei doi indivizi nu privesc acest examen de
pe aceiaşi poziţie.Ofertele bolnavului de diagnostic fac ca acesta să se stabilească
treptat,eliminându-se mai întâi supoziţiile. Alteori,subliniază Sivadon,stabilirea diagnosticului
este rodul unei lungi perioade dificile şi dureroase pentru bolnav.Prescrierea investigaţiilor şi
analizelor trezeşte la bolnavi frică,atât faţă de actul în sine cât şi de posibilele rezultate. Dar
problema cheie a examenului fizic şi a analizelor o constituie diagnosticul. Este diagnosticul, se
întreabă Bădărău,o etichetă aplicată unui caz,categorii de cazuri sau este ceva cu totul special?
Uneori diagnosticul poate avea caracter vag (cefalee, icter) şi reprezintă doar o etapă,o treaptă
spre diagnosticul definitiv. Diagnosticul presupune trecerea de la înregistrarea unor simptome
sau ansambluri de simptome,la o sinteză care înseamnă cercetarea acestor date.Noţiunea de
diagnostic presupune deci în prealabil existenţa noţiunii de boală,dar dificultatea este că
fiecare caz în parte este o formă particulară,un unicat în cadrul generalului pe care îl reprezintă
entitatea,boala. Oricum stabilirea diagnosticului este rodul unei lungi perioade dificile şi
dureroase pentru bolnav,chiar prescripţia de analize şi investigaţii trezind frica.Cel puţin într-o
treime din cazuri,diagnosticul nu se poate stabili de la început,sau el nu se poate stabili corect.În
această situaţie medicul fie că cere avizul altui specialist,fie pune diagnosticul de nevroză (Delay
şi Pichot). Trimiterea la specialist poate satisface pe bolnav care crede că merge la o competenţă
mai mare iar medicul care trimite se descarcă de sarcina dificilă pe care o avea.Dar la specialist
pacientul beneficiază de o mai mare tehnicitate,în timp ce contactul psihologic este mult mai
sărac.În al 2-lea caz medicul se orientează spre diagnosticul de nevroză,deoarece acesta este un
diagnostic din sfera funcţională care nu implică semne pozitive (adeseori fiind vorba de
diagnostic eronat). Diagnosticul,subliniază Balint,trebuie să cuprindă în el atât simptome fizice
cât şi evaluarea simptomelor nevrotice.Medicul trebuie să izoleze, subliniază Bădărău,din
mulţimea de simptome şi particularităţi elementele de generalitate şi să înlăture detaliile
particulare,neesenţiale pentru stabilirea unei entităţi nosologice.Îm lipsa unui asemenea proces
medical,nu se pot formula decât rudimente de diagnostic,de sindroame sau simptome.De altfel,în
afara erorilor aparţinând medicului,însăşi medicina înregistrează situaţii în care boli
considerate cândva entităţi nozologice s-au dovedit a fi simple sindroame şi invers.Aş fi
fericit,spunea Botkin,dacă 30% din diagnosticele puse ar fi juste (deşi azi în condiţiile
tehnologiilor moderne erorile sunt mult mai rare).
Erorile de diagnostic recunosc trei categorii de cauze:care ţin de boală, de medic şi de
bolnav. Erorile care ţin de boală se referă la claritatea simptomelor, acurateţea istoricului, forma
tipică sau atipică de boală.În ceea ce îl priveşte pe medic, acest lucru poate ţine de ignoranţa
lui,de nepregătirea profesională, incompetenţă (cu formele ei rafinate cum ar fi adoraţia penru
diagnostice rare, fascinaţia de a mânui anumite aparate), dar şi lipsa de autoîncredere,

27
îngâmfarea, supunerea faţă de diagnosticul şefului şi pe care francezii îl numesc "mandarinat"
medical. În ceea ce îl priveşte pe bolnav subiectivitatea lui este foarte mare,el are o mare
imaginaţie iar uneori este interesat de a induce în eroare,trecând cu vederea sau agravând
intenţionat simptomele, alteori redă simptome despre care a auzit de la alţii, alteori se
supraanalizează, îşi poate crea în jur o atmosferă de panică şi deformare a istoricului bolii.
Bolnavii impresionabili sunt inhibaţi în relaţiile cu medicul, răspund mereu numai afirmativ, la
fel ca bolnavii care

28
au un grad de cultură scăzut. Un diagnostic grav duce la "voluptatea catastrofei", acesta odată
pus îl face pe pacient a nu renunţa la el nici în faţa celor mai convingătoare argumente.
TRATAMENTUL. În definitiv scopul final al medicinii şi întreaga ei necesitate de a
exista, se explică în primul rând prin terapie. Terapia este deci ca vechime egală cu omenirea,
deoarece ea s-a născut odată cu suferinţa .Momentul tratamentului este deci o etapă culminantă în
cadrul relaţiei medic-pacient. În fond,subliniază Sivadon,prescripţia în sine este o "reprezentaţie
teatrală", cu o mare valoare simbolică şi cu o dublă semnificaţie (ceea ce corespunde naturii
obiective imediate şi ceea ce evocă sau reprezintă). Păunescu Podeanu subliniază pe bună dreptate
că din istoria terapeuticii se relevă două principii care stau la baza ei:principiul naturii
vindecătoare şi aceia a forţelor spiritului. Astfel, însăşi omul este astfel alcătuit, încât orice
dereglare a organismului tinde a fi redusă (vindecată), graţie forţelor proprii organismului. Pe de
altă parte, factorul psihic joacă şi el o mare importanţă nu numai în cadrul apariţiei bolii dar şi în
cadrul procesului terapeutic. Terapeutica a oscilat dealungul istoriei,trecând prin diferite etape,în
funcţie de nivelul de cunoştinţe ale epocilor respective şi a unor concepţii generale privind
organismul omenesc.Veacuri întregi,arată Păunescu- Podeanu terapeutica a trecut prin etape
ca:empirismul magic, teurgic, transcedental,fantasmagoric.Totuşi referindu-se la terapeutica
modernă, autorul arată că aceasta a trecut dela scepticismul din trecutul apropiat la extrema
cealaltă,entuziasmul frenetic şi îndrăzneala semeaţă.În acelaşi timp,terapeutica actuală a trecut la
neglijarea aproape totală a mijloacelor naturale.Dar cel mai mare defect este că terapeutica
actuală neglijează aproape total latura psihologică a relaţiei medic-pacient,lipsind astfel
terapeutica de una dintre componentele ei cele mai importante.Se pare,subliniază Păunescu-
Podeanu că medicamentul însăşi a putut să mai compenseze parţial această lacună,medicamentul
preluând în mare măsură rolul psihologic şi psihoterapeutic pe care altădată îl îndeplinea în mod
necondiţionat medicul. Dacă altădată bolnavii credeau în puterea terapeutică a medicului,azi ei
cred mai degrabă în "magia medicamentului".Însăşi prescripţia medicală are în ea o mare
influenţă psihoterapeutică,motiv pentru care ea trebuie să fie amănunţită, detailată, meticuloasă.
Astfel de prescripţie presupune mult spaţiu, va cuprinde sfaturi de viaţă şi muncă,inclusiv micile
probleme personale (dar fără a ajunge la formulări tiranice,draconice).
Vorbind în legătură cu medicina,McQueen subliniază existenţa în cadrul ei a
următoarelor concepte şi direcţii terapeutice (deşi unele au doar o valoare istorică):
1. Homeopatia fondată pe lucrările lui Hahnemann (1755-1843) şi care se bazează pe
principiul
similia similibus curantur, are la bază mai mult empirism, decât o analiză ştiinţifică.
Metoda se bazează pe principiul diluţiei medicamentului şi pe principiul individualizării.
Deşi voga homeopatiei se leagă de sfârşitul secolului al XIX-lea, totuşi ea a mai
rămas încă drept un principiu. Declinul ei se bazează după Fiahlein Morris (citat de
McQueen) pe inaptitudinea de a evolua odată cu progresul medicinii ştiinţifice, avântul
extraordinar al medicinii ştiinţifice şi diviziunilor dintre homeopaţi.Totuşi arată
Păunescu-Podeanu pe plan faptic trebuie admis că rezultatele practice ale terapiei cu doze
infime există.
2. A doua mare metodă de tratament după McQueen este aceia denumită de el "botanistă"
şi care de asemenea a dominat mult timp medicina.Medicii botanişti aveau un concept
despre boală foarte rău format.Thonesson (1769-1843) avea după cum spune McQueen o
teorie galenică fondată pe teoria privind diminuarea căldurii corporale,tratamentul
urmând să determine creşterea acestei călduri şi plurificarea sistemului humoral prin băi
calde, lobelină,substanţe vegetale astringente.Scoala "eclectică", subliniază McQueen,
desvoltă mai departe şcoala botanistă insistând în special asupra legăturii dintre simptom
şi poţiunea vegetatlă.Deşi homeopaţii şi botaniştii dispreţuiesc medicina alopată,totuşi ei
au influenţat în mod deosebit fermacopeea secolului al XX-lea.

29
3. În cadrul aşa numitelor doctrine active, McQueen menţionează chiropraxia şi aşa
numita "science cretiene". Astfel Palmer descoperă la sfârşitul secolului al XIX-lea că
prin manipularea rahisului se pot obţine efecte curative.Boala ar fi o rezultantă a
compresiunii nervilor vertebrali de unde apoi pornesc impulsuri inadecvate,neregulate
care pot determina dilacerarea ţesuturilor.Chiropraxia contemporană a lărgit noţiunea de
boală şi sănătate pentru a introduce

30
 ipoteza că o postură corectă a coloanei este esenţială pentru sănătatea organismului
întreg, de unde în termeni moderni boala este legată de perturbarea conductului
comunicaţiilor normale a S.N.C., concept emis de Diuteufass. Chiropracticienii
recomandă în tratamentul bolilor o intervenţie activă asupra structurii care stă la baza
disfuncţiei. O altă direcţie terapeutică în SUA a fost aceea cunoscută sub denumirea de
Cristian Sciuence,a cărei promotoare a fost mary Baker Eddy (1821-1910) şi care este
legată de fenomenul mistic,respingând ideia cauzalităţii interne, tratamentul constând
din obţinerea "echilibrului spiritural" pentru a se creia "supremaţia spiritului
asupra corpului".
4. În contrast cu aceste metode,care în mare parte mai au doar o valoare istorică, McQueen
subliniază că medicina allopatică concepe tratamentul ca pe o eliminare sau distrugere a
agentului care este responsabil de boală. Bazat pe aceasta,vechii medici allopaţi au purces
la "eliminarea răului" prin tehnicile de sângerare.În prezent accentul este pus pe
utilizarea unei largi game de substanţe chimice,capabile a influenţa diferitele funcţii
ale organismului sau agenţii cauzatori de boală.

Vorbind de principalele tendinţe contemporane în privinţa terapeuticii McQueen vorbeşte

de importaţa tratamentului comunitar şi individual, problemele specializării şi
ultraspecializării,tendinţele de a nu se trata bolile în prima fază de evoluţie. Revenind la
condiţiile psihologice în care se desfăşoară tratamentul bolnavilor trebuie să subliniem că prima
condiţie a oricărei prescripţii medicale este aceea ca ea să fie acceptată de către bolnav cu
încredere.Pentru aceasta medicul trebuie să fie calm,mişcările lui să fie lente şi precise,nu
trebuie să manifeste nici grabă nici ezitare.Această siguranţă cu care medicul prescrie un
tratament este securizant pentru bolnav.În acelaşi sens trebuie să se orienteze şi medicul care
trebuie să dea bolnavului toate explicaţiile detailat şi în mod clar,iar la nevoie să controleze chiar
dacă a fost înţeles.În situaţia în care componenta psihică este mai importantă,aceste lucruri
descrise mai sus devin deosebit de importante,o intervenţie calmă şi sigură putând duce la efecte
terapeutice spectaculare.Prescripţia trebuie,de asemenea scrisă de mână,fără ambiguităţi.Uneori
este important şi preţul reţetei,felul de prezentare a medicamentului (injecţiile fiind mai agreate).
O problemă deosebită este aceea a ce trebuie sau nu să se comunice bolnavului în legătură cu
starea sa,precum şi anturajul său.Nevoia de a primi explicaţii,suspiciunea că nu este corect
informat,poate apare chiar de la începutul contactului dintre medic şi bolnav. Există în acest
domeniu două poziţii principale în privinţa comunicării către pacient a informaţiilor
nefavorabile, fiecare bazându-se pe argumente temeinice.Astfel pacienţii trebuie să cunoască
întregul adevăr chiar când este vorba de cele mai insuportabile situaţii,în timp ce alţi medici
recomandă mai multe menajamente mergând chiar până la ascunderea adevărului pentru a uşura
suferinţa psihică a pacientului. Neadevărul folosit de medic cu înţelepciune,devine un factor
psihoprofilactic şi psihoterapeutic valoros.Neadevărul trebuie folosit cu tact şi
supleţe,înţelepciune şi conştiinţă,milă şi compaiune pentru bolnav.Acest lucru este
necesar,deoarece adevărul are în aceste situaţii un efect psihoşocant în timp ce neadevărul în
această situaţie are rolul menţinerii încrederii bolnavului,precum şi moralul lui în raport cu
boala.Formula celor doi M (minciună+morfină) îşi găseşte încă locul în practica medicală,mai
ales în faţa bolilor deosebit de grave (şi în care medicina are tot atâta putere ca şi cu secole în
urmă). Numeroşi autori subliniază că chiar dacă atitudinea medicului este mai realistă", aceasta
nu trebuie să transmită bolnavului cel puţin îndoielile sale, suspiciunile, insistându-se mai ales
asupra factorilor favorabili. Informarea bolnavului mai trebuie să ţină seama şi de
personalitatea acestuia, de modalităţile sale probabile de reacţie.Totuşi,în ceea ce priveşte
informarea familiei toţi autorii sunt de acord că aceasta trebuie făcută cât mai exact.

31
 Internarea și identificarea personală a pacientului

INTERNAREA BOLNAVULUI
Internarea:
~ Reprezintă o etapă de viaţă → eveniment, când se întrerup legăturile permanente cu
familia, prietenii şi locul de muncă:
o Prima internare → când bolnavul se obişnuieşte cu atmosfera şi regulile de
spital,
primul contact cu spitalul.
Scop:
~ Realizarea vindecării bolnavului.
Se i nterneaz ă î n s pi tal :
~ Urgenţele.
~ Pacienţi cu bilet de trimitere de la medicul de familie, de la un ambulatoriu de specialitate.
~ Bolnavii transferaţi de la alte unităţi sanitare.
Serviciul de primire (triaj):
~ Este locul în care bolnavul are primul contact cu spitalul.
~ Este important ca personalul medical al serviciului de primire să aibă un
comportament corespunzător care să câştige încrederea pacientului → factor
indispensabil pentru asigurarea unei colaborări sincere între bolnav şi personalul de
îngrijire.
~ Componentele serviciului de primire:
o Sală de aşteptare.
o Birou de înregistrare.
o Cabinet de consultaţii.
o Birou de înregistrare a bolnavilor.
o Cameră de dezbrăcare.
o Cameră de deparazitare.
o Grup sanitar prevăzut cu duş, baie, WC.
o Cameră de îmbrăcare.
o Magazie de lenjerie curată.
o Cameră de dezinfecţie şi deparazitare a efectelor bolnavului.
o Magazie de efecte ale bolnavilor.
~ Condiţii de examinare:
o Cameră încălzită.
o Asigurarea intimităţii.
o Asigurarea materialelor şi instrumentarului necesar consultului.
o Schimbarea lenjeriei după fiecare pacient.
o Asigurarea accesului individual în camera de consultaţii.
o Prevenirea infecţiilor spitaliceşti prin decontaminare după fiecare pacient cu
suspiciune de
boală infectocontagioase.
o Anunţarea poliţiei în cazul pacienţilor neidentificaţi, în cazurile de agresiuni sau
accidente de circulaţie.
~ Înregistrarea datelor:
o Înregistrarea datelor în baza electronică de date a spitalului → date de
identificare, date medicale – pe baza următoarelor documente:
 Carte de identitate.

32
  Talon de pensie.
 Bilet de trimitere.
 Bilet de internare.
 Bilet de externare.
 Bilet de transfer.
o Înregistrarea datelor însoţitorului.
o Materiale necesare:
 Registru intrări-ieşiri → baza electronică de date.
 Bilet de internare (trimitere).
 Bilet de externare (transfer).
 Foaie de observaţie cu foaie de temperatură.
 Registru pentru întocmirea proceselor verbale.
 Bonuri pentru primire /eliberare de efecte.
I nterv enţi i de î ngr ij ir e î n ser v ic i ul de pri mi r e:
~ Primirea pacientului:
o Identificarea pacientului după cartea de identitate.
o Verificarea biletului de internare / trimitere.
o Înregistrare datelor personale în registrul de intrări / ieşiri.
o Pregătirea bolnavului pentru examinarea medicală.
o Ajutarea bolnavului în timpul examinării medicale (conform tehnicii).
 Dezbrăcarea pacientului.
 Îmbăierea pacientului.
 Deparazitarea pacientului.
~ Primirea şi depozitarea efectelor bolnavului:
o Se înregistrează pe bon hainele şi efectele preluate de la bolnav.
o Bonul de haine şi efecte rămâne la bolnav pentru eliberarea hainelor şi
efectelor
personale în momentul
externării.
o Hainele preluate de la bolnav sunt aşezate pe umeraş şi învelite în manta pentru
a fi
ferite de praf sau murdărie.
o Obiectele de dimensiuni mici sunt aşezate într-un săculeţ anexat.
o Pe o tăbliţă sau pe bon se notează datele de identitate ale bolnavului.
o Hainele şi efectele bolnavului sunt supuse procesului de dezinfecţie şi
deparazitare,
după care sunt depozitate la magazia de efecte.
o Pacientul va fi îmbrăcat cu haine de spital.
~ Repartiţia pe secţie /clinică:
o În urma examinării se face „trierea” pacienţilor şi repartizarea lor pe secţie
/clinică, în funcţie de:
 Diagnostic.
 Stadiul evolutiv al bolii.
 Gravitatea bolii etc.
o De la serviciul de primire, bolnavul este transportat (de preferat pe targă) la
secţie /
clinica de specialitate indicată de
medic.

24
 Reg uli de c ompor tament al bol nav il or s pi taliz aţi :
~ Predarea efectelor personale la internare.
~ Primirea lenjeriei de spital.
~ Respectarea programului de zi al secţiei.
~ Sinceritate în relatarea datelor.
~ Respectarea prescripţiilor medicale.
~ Comportament adecvat.
~ Interzicerea fumatului în incinta spitalului.
~ Respectarea şi păstrarea ambientului.
~ Respectarea programului şi condiţiilor de vizită.
~ Convorbiri telefonice cu durată scurtă – pe telefonul secţiei.
Obs er v aţi i :
~ Obiectele de valoare (bijuterii, acte etc.) sunt predate pe bază de proces verbal
administraţiei spitalului.

PRIMIREA ŞI REPARTIZAREA BOLNAVILOR ÎN SECŢIE / CLINICĂ

Scop:
~ Diminuarea stresului.
~ Adaptarea la mediul de spital.
~ Asigurarea unei bune colaborări.
Pr im ir e a b o ln avu lu i în se c ţie:
~ Asistenta şefă (sau asistenta de serviciu) primeşte bolnavul în secţie cu calm, înţelegere,
profesional şi cu o atitudine respectuoasă.
~ Se face repartiţia pe salon (se predă bolnavul asistentei de salon) în funcţie de: Diagnostic
și Gravitatea bolii.
~ Se completează o anexă la foaia de alimentaţie (care se trimite la blocul alimentar) →
Primirea bolnavului în salon:
~ Asistenta preia bolnavul şi îl introduce în salon.
~ Îi face cunoştinţă cu ceilalţi pacienţi.
~ Îi repartizează patul şi îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră.
~ Asistenta îi prezintă secţia → camera asistentelor, camera de gardă, sala de tratamente,
sala de mese,
grupul sanitar.
~ Se prezintă regulamentul de ordine interioară al secţiei.

EVIDENŢA MIŞCĂRII BOLNAVILOR

Scop:
~ Asigurarea evidenţei bolnavilor internaţi în secţie se face pe baza foilor de observaţie.
~ Asistenta şefă, zilnic, totalizează pe foaia de mişcare zilnică a bolnavilor internaţi,
datele primite de la asistentele de pe secţie privind:
o Numărul bolnavilor internaţi.
o Numărul paturilor libere.
~ Asistenta şefă înregistrează datele de pe foaia de observaţie în registrul de internări-ieşiri.
~ Se notează pe foaia de observaţie numărul de înregistrare din registrul secţiei.
R e gistr u d e in tr ăr i -ie şir i din secţie are următoarele rubrici:
~ Nr. curent → număr de înregistrare.
~ Numele şi prenumele bolnavului.
~ CNP (cod numeric personal).

25
~ Numărul foii de observaţie.
~ Data internării.
~ Secţia – clinica, salonul.
~ Diagnosticul la internare.
~ Diagnostic la externare.
~ Numele medicului.
~ Data externării.

FOAIA DE OBSERVAŢIE ŞI DOCUMENTELE BOLNAVULUI

De fin iţie :
~ Foaia de observaţie clinică este un document medico-legal, ştiinţific şi de gestiune pe care
se notează:
o Datele personale de identificare → nume, prenume, vârstă, sex, stare civilă,
copii, cod numeric
personal, adresă, carnet de asigurări sociale, medic de familie)
o Numerele de înregistrare din registrul de intrări-ieşiri din spital, respectiv
din registrul de
intrări-ieşiri din
secţie.
o Antecedente personale.
o Antecedente familiale.
o Motivele internării.
o Istoricul bolii actuale.
o Diagnosticul de trimitere.
o Diagnosticul de internare.
o Diagnosticul la externare.
~ Foaia de observaţie împreună cu foaia de temperatură şi alte documente medicale
constituie DOSARUL MEDICAL
al bolnavului pentru perioada internării, necesar activităţii medicale unde se
sintetizează datele privind:
o Interogatoriu – anamneză → se obţin date de la bolnav sau de la
aparţinători despre identitate, starea civilă, semnele bolii, antecedente
personale, antecedente familiale, regim de viaţă, vaccinări efectuate, motivele
internării, istoricul bolii actuale.
o Examenul clinic → inspecţia, auscultaţia, palparea, percuţia:
 Examen obiectiv – examen fizic → se examinează toracele, membrele
Alte documente medicale:
~ Documentele de la internare se anexează la foaia de observaţie.
~ Biletele de internare, de transfer sau biletele de externare sunt anexate la foaia de
observaţie sau păstrate
la bolnav
~ Inventarierea documentelor şi valorilor pacientului se face pe baza unui proces-verbal, iar
păstrarea lor se face la administraţia unităţii medicale.
Ob ser vaţii :
~ Dosarul medical este un instrument de lucru necesar bunei desfăşurări a activităţii
medicale care se completează zilnic cu date observate sau măsurate.
~ Dosarul medical se păstrează în mapă de plastic, alături de celelalte dosare medicale →
n u se lasă la
înd e m â n a b o lna vu lui c a re a r p u te a int e rp re ta g re şit n o tă rile

26
~ După externarea bolnavilor foile de observaţie se păstrează în arhiva secţie sau în arhiva
spitalului →
arhivate în funcţie de data externării.

FOAIA DE TEMPERATURĂ
De fin iţie :
~ Foaia de temperatură este un document medico-legal, ştiinţific, componentă anexă a foi
de observaţie clinică, pe care se completează clar şi ordonat, datele culese prin măsurarea
funcţiilor vitale şi vegetative şi datele obţinute prin supravegherea sistematică a
Or gan izar e a şi n o tăr ile d in fo aia d e t e m p e r atur ă:
~ În partea superioară se notează datele de identificare ale bolnavului:
o Numele şi prenumele.
o CNP (cod numeric personal).
o Vârsta.
o Numărul salonului / numărul patului.
o Diagnosticul.
o Data internării
~ Partea principală cuprinde un sistem de coordonate în care se notează grafic valorile
funcţiilor vitale →
circulaţie, respiraţie, tensiune arterială,
temperatură.
~ Abscisa este împărţită pe zile de boală, iar fiecare zi de boală în două jumătăţi → pentru
dimineaţă (D) şi seară (S).
~ Se notează totodată şi timpul în care evoluează boala.
~ Pe ordonată se notează:
o Valorile de temperatură.
o Valorile de tensiune arterială.
o Frecvenţa pulsului.
o Frecvenţa respiraţiei.
o Cantitatea de urină emisă în 24 ore (notare grafică).
~ Dedesubtul coordonatelor sunt rubrici în care se fac notări privind:
o Greutatea corporală.
o Numărul şi felul scaunelor.
o Numărul şi felul vărsăturilor.
o Diureza (notare cu cifre).
o Regimul dietetic.
~ Alte notări pe foaia de temperatură:
Ob ser vaţii:
~ Foile de temperatură folosite în pediatrie au introduse sub formă de grafic şi
cantităţile de alimente
consumate, notate cu culori convenţionale:
o Roşu → lapte matern.
o Albastru → lapte de vacă.
o Verde → lapte acidulat.
FOAIA DE TEMPERATURĂ DIN SECŢIA DE ATI
~ În cazul bolnavilor gravi, internaţi în secţii ATI (anestezie terapie intensivă), foaia de
temperatură este înlocuită cu foaia d e te r ap ie i n te n sivă → care cuprinde
înregistrarea valorilor funcţiilor vitale din oră în oră, planul complex de îngrijire, bilanţul
hidric – intrări /ieşiri, tratamente, rezultatul analizelor de laborator etc.

27
28
INTERVENŢII ÎN CAZUL EXTERNĂRII / TRANSFERULUI BOLNAVULUI
Scop:
~ Întocmirea epicrizei → bilanţul perioadei de internare.
~ Completarea documentelor medicale:
o Biletul de externare / biletul de transfer + copie după foaia de observaţie.
o Reţeta medicală → cu tratamentul recomandat.
o Foaia de regim alimentar.
In te r ve n ţii sp e c ific e :
~ Se informează bolnavul asupra deciziei de externare / transfer.
~ Se anunţă familia sau aparţinătorii.
~ Se asigură transportul bolnavului.
~ Se asigură eliberarea efectelor bolnavului pe baza bonului de haine şi efecte.
~ Se preiau hainele de spital.
~ Se educă pacientul privind:
o Conţinutul regimului dietetic.
o Modul de administrare a tratamentului la domiciliu.
o Modul de viaţă şi de readaptare în familie, la locul de muncă.
~ Se administrează medicaţia prescrisă pentru ziua respectivă.
~ Asistenta medicală are obligaţia de a însoţi bolnavul:
o Până la poarta spitalului → în cazul externării.
o Până la secţia în care a fost transferat bolnavul → în caz de transfer.
~ Se notează externarea / transferul în registrele de intrări / ieşiri din secţie şi din serviciul de
Ob ser vaţii:
~ Pacienţii recalcitranţă care refuză tratamentul, refuză investigaţiile de specialitate, nu
respectă prescripţiile, programul secţiei sau regulamentul de ordine interioară pot fi
externaţi disciplinar → numai dacă viaţa lor nu este în pericol!
~ Dacă transportul bolnavului trebuie făcut pe targă, asistenta medicală de salon va însoţi
bolnavul până la
locul de transfer unde va recupera intervalul spitalului (pătură, pernă, cearşaf etc.).
~ Transferul se efectuează la decizia medicului sau la cerere → dintr-o secţie în alta sau
dintr-o unitate
INTERVENŢII ÎN CAZ DE DECES
Scop:
~ Completarea documentelor specifice în caz de deces.
~ Scoaterea bolnavului din evidenţa secţiei.
Documente:
~ Copie după foaia de observaţie şi anexe.
~ Epicriza şi referatul de deces.
~ Proces verbal cu inventarul bolnavului.
~ Bilet de trimitere a cadavrului la prosectură.
In te r ve n ţii sp e c ific e :
~ Intervenţiile asistentei medicale în caz de deces trebuie să ţină seama de apartenenţa
spirituală a bolnavului.
~ După confirmarea decesului se anunţă administraţia spitalului
~ Se anunţă familia sau aparţinătorii bolnavului.
~ Sunt pregătite documentele specifice în caz de deces.
~ Se completează biletul de trimitere a cadavrului la secţia de prosectură.

29
 preda aparţinătorilor.
~ Bolnavul va fi scos din evidenţele secţiei – registru de intrări / ieşire.
Îngrijiri igienice:
~ Bolnavul decedat rămâne pe patul lui minim 2 ore.
~ Se îndepărtează perfuzia, transfuzia, drenul, pansamentul, sonda urinară, sonda de aspiraţie
etc.
Transportul:
~ Transportul cadavrului se face în linişte, cu grijă faţă de ceilalţi bolnavi şi faţă de familie
sau aparţinători.
~ Cadavrul va fi învelit în cearşaf şi introdus într-un sac special.
~ De degetul mare de la picior se va prinde un bilet de identificare pe care sunt notate
numele şi prenumele
decedatului, vârsta, CNP (codul numeric personal), secţia, data decesului, medicul curant.
~ Transportul la secţia de prosectură se face cu o targă-cărucior specială.
Ob ser vaţii:
~ Asistenta de salon va trebui să liniştească ceilalţi bolnavi.
~ Medicamentele prescrise şi neutilizate vor fi depozitate în aparatul de medicament al
secţiei.
~ După transportul cadavrului este obligatorie dezinfecţia şi formolizarea salonului.
~ În cazul inventarierii bijuteriilor, notarea se va face numai prin specificarea culorii
PREDAREA ŞI PRELUAREA SERVICIULUI
De fin iţie :
~ Realizează continuitatea activităţii medicale pe 24 ore.
~ Se face transmiterea informaţiilor de la un schimb la altul în secţiile cu paturi unde
activitatea medicală se desfăşoară în ture.
Metode de predare:
~ În scris – la sfârşitul activităţii personalului, pe bază de proces verbal → notat în condica
specială. Pentru
completarea procesului verbal se tine
cont de:
o Foaia de observaţie.
o Indicaţiile
medicului.
o Constatările personale.
Material necesar:
~ Condică specială în care se consemnează consemnările personale şi recomandările
medicului.
~ ed
Pr Searsemnează
ea în scrisde
: predare şi de preluare a serviciului de la o tură la alta.
~ Se notează data şi ora schimbului.
~ Se notează numele şi prenumele bolnavului cu număr de salon, numărul de pat, numărul
foii de observaţie,
diagnosti
c.
~ Se notează manifestările şi reacţiile deosebite din timpul turei.
~ Se notează recomandările suplimentare făcute de medic.
~ Se notează examinările pentru care trebuie făcută pregătire.
~ Se notează indicaţiile de recoltare şi investigare.
~ Semnătura de predare – primire a turei.

30
 ~ Sunt scoase în evidenţă sarcinile ce revin asistentei privind îngrijirea, investigarea,
pregătirea specială pentru unele investigaţii, pregătirea pentru operaţie, supravegherea
acestor bolnavi.
~ Se prezintă constatările personale.
Predarea la patul bolnavului:
~ Se face între cele două asistente care schimbă tura.
~ObSe
serpot
vaţdaiiindicaţii
: suplimentare.
~ În cazul în care, în mod accidental, schimbul de tură nu a venit, asistenta nu părăseşte
serviciul decât după ce a anunţat medicul şi asistenta şefă de tură şi numai dacă are
înlocuitor.
~ Procesul verbal de predare – primire trebuie semnat atât de asistenta care predă, cât şi
de către asistenta
care preia tura.
Îngrijirea Holistică
Rolul medicinei holistice (cu multiple ramuri: alopata, homeopata, naturista, acupunctura etc.,
Qi Kung, T`ai Chi, Yoga chikitsa si orice disciplina sapientiala traditionala – în aspectul lor
terapeutic, ramuri care ar trebui folosite de la caz la caz, în functie de context, singure sau
împreuna, simultan sau pe rând) este de a câstiga timp pentru cel bolnav si un nivel de suferinta
nu prea mare (dar nici prea mic: daca o ducem prea bine din punct de vedere al egoismului
nostru si nu ne e frica, se pare ca nu mai vrem sa evoluam – sa mergem mai departe), pentru ca
sa se apuce singur de treaba si sa faca ceva cu el însusi constient si voluntar/deliberat, în sensul
celor de mai sus. Un vindecat pasiv de catre doctori care ar trebui sa fie terapeuti (therapeutos,
din limba greaca veche = cel care cunoaste-traieste esenta ascunsa a lucrurilor si deci îi
poate ajuta si pe ceilalti / însotitor al celor aflati în nevoie, “Doctore vindeca-te întâi pe tine
însuti!…”; cum erau vechii calugari traco-daci, tristai polistai) se va reânbolnavi (nu s-a umblat
la cauza bolilor, ci doar la bolile ca simptom).
Criteriile folosite pentru a defini sanatatea mentala – sentimentul identitatii, recunoasterea
spatiului si a timpului, perceptia mediului si asa mai departe – presupun ca perceptiile si
viziunile unei persoane sa se conformeze cadrului mecanicist-cartezian-newtonian. Viziunea
carteziana despre lume nu este numai principalul sistem de referinta, ea este privita ca singura
descriere valida a realitatii. Orice altceva este considerat de psihiatri conventionali ca psihotic.
În modul transpersonal, limitarile uzuale ale perceptiei senzoriale si ale rationamentului logic
sunt depasite si perceptiile noastre se deplaseaza de la obiecte solide catre tipare energetice
fluide. Prin analogie cu perspectiva corpusculara complementara fata de cea ondulatorie din
fizica cuantica.
Omul este definit ca un ita te fun cţi on ală co mp l etă , in tegra tă .
Omul este alcătuit practic din tr ei el emente de baz ă:
~ Mintea – partea individului care simte, percepe, gândeşte, doreşte şi mai ales reacţionează.
~ Spiritul – forţă dătătoare de viaţă.
~ Fizicul - întreg corpul unui organism în viaţă sau nu – o fiinţă umană.
Putem spune că există şase componente privind omul holistic care sunt în legătură cu cele
trei
elemente de bază şi care includ aspecte
privind:
~ Cognitiv - mintea.
~ Fizic - corpul.
~ Spiritual – spiritul.
~ Psihic.
~ Emoţional.
~ Social. 31
 Cognitiv – învăţare, judecată, percepere – folosirea minţii pentru înţelegerea asociaţiilor
dintre mediile interne şi externe.
Emoţional – simţire, manifestare – legătura dintre cognitiv şi spiritual.
Spiritualul – creare, devenire – relaţii bazate pe dragoste faţă de Dumnezeu, pentru sine i
pentru
semeni.
Social – legături cu semenii, interacţiune – legături, relaţii între spiritual şi fizic.
Fizic – supravieţuire, trăire – funcţiile şi starea corpului.
Psihic – gânduri despre sine, modul de a face faţă diverselor probleme – legătura dintre
fizic şi
cognitiv.

Dezv oltar ea din momentul concepţiei şi până la moarte, în contextul

umană mediului
individual, social şi cultural,
presupune:
~ Creşterea şi dezvoltarea.
~ Modele de familie şi dinamica acestora.
~ Cultura, obiceiurile, tradiţiile şi influenţa lor asupra sănătăţii.
~ Relaţii sociale.
~ Natura, structura şi producerea îmbolnăvirilor şi invalidităţilor.
~ Aprecierea nutriţiei.
~ Aprecierea comunităţii.
~ Procesele patologice şi relaţia cu structura şi funcţiile normale, etiologia şi patologia.
~ Caracteristicile clinice şi evoluţia normală a bolii.
~ Identificarea bolilor comune asociate cu sistemele organismului şi diferitele simţuri
(pe întreg
parcursul vieţii).

Satisfacerea în ansamblu a nevoilor unei persoane permite conservarea în starea de

echilibru a diverselor sale procese fiziologice şi psihologice.
Nevoia → necesitatea – este starea care cere un ajutor, o intervenţie, un lucru necesar,
dorit, util.
N ev oi → tr ebui nţe:
~ Trebuinţe fiziologice – hrană, apă, odihnă, repaus, satisfacerea pasiunilor, apetit,
stare de sănătate.
~ Trebuinţe de securitate – siguranţă emoţională, socială, protecţie faţă de pericole,
asigurarea
vieţii, siguranţă socială, stabilitate, protecţie generală.
~ Trebuinţe sociale – apartenenţă, adeziune, afectivitate, ataşament.
~ Trebuinţe legate de eul personal – nevoia de conservare, de stimă, de respect, nevoia
unei bune reputaţii, prestigiu, propriul consimţământ.
~ Trebuinţe de realizare – atingerea scopului propus, potenţial creativ.
~ Trebuinţe cognitive – a şti, a înţelege, a învăţa, a descoperi, a explora.
~ Trebuinţe estetice – ordine, simetrie, puritate, onoare, lene, dragoste de frumos.
~ Trebuinţe de concordanţă – între simţire şi cunoaştere, acţiune → cauza
schimbării
comportamentului uman.
Homeostazia:
~ Este o stare de echilibru şi de autodepăşire 32 → care se instalează între diverse procese
fiziologice
 al persoanei.
~ Tipuri de homeostazie:
▪ Homeostazia fiziologică, Homeostazia psihică și Homeostazia socială.
~ Nesatisfacerea unei nevoi afectează altă nevoie → autoreglare.

33
 Abraham Maslow → psiholog şi umanist american afirmă existenţa a cinci categorii de nevoi
umane
ierarhizate în ordinea priorităţilor astfel:
1. Nevoi fiziologice.
2. Nevoi de siguranţă.
3. Nevoi de apartenenţă.
4. Nevoia de recunoaştere socială.
5. Nevoia de realizare – autodepăşire.
 Conform acestei teorii → se satisfac întâi nevoile de bază (fiziologice şi de securitate),
apoi cele de ordin superior (apartenenţă, stimă, realizare).
 Evoluţia spre o nevoie superioară se realizează numai prin satisfacerea nevoii inferioare.
 Nesatisfacerea unei nevoi fizice sau psihice influenţează şi satisfacerea celorlalte nevoi.
 Satisfacerea unei nevoi antrenează eliberarea energiei care permite satisfacerea
tuturor
celorlalte nevoi.
 Utilizarea energiei pentru satisfacerea unei nevoi duce la nesatisfacerea alteia.

Nevoi fiziologice:
~ Sunt nevoi integrate, legate de funcţii organice, comune individului, dar care depind de
context.
~ Fiecare nevoie poate fi definită biologic şi socio-cultural.
~ Respiraţia → asigură schimburile gazoase şi este influenţată de poziţia corpului,
activitate, vârstă, vârstă, mediu înconjurător, emoţii, cultură.
~ A bea şi a mânca → asigură nevoile plastice şi energetice ale organismului.
Cantitatea şi calitatea alimentelor depinde de nivelul social, resurse, mediu familial,
cultură, rasă, religie, naţionalitate, credinţă, preferinţe, obiceiuri alimentare etc.
~ A elimina → urina, transpiraţia, scaunul – asigură eliminarea deşeurilor şi toxinelor din
organism, eliminare influenţată de alimentaţie, hidratare, activitate, vârstă, obiceiuri.
~ A se mişca → nevoia asigură independenţa fizică, este un mijloc de comunicare cu rol în
viaţa socială, exprimă vitalitatea psihică şi este influenţată de constituţia fizică, vârstă, sex,
activitate, mediu, condiţie fizică.
~ A dormi, a se odihni → variază în funcţie de vârstă, stare de sănătate şi este necesară
menţinerii echilibrului organismului. Calitatea somnului depinde de factori psihici –
emoţii, stres, tensiune nervoasă, de activitate, mediu, condiţii de odihnă. Excitante,
medicaţie.
~ A se îmbrăca şi a se dezbrăca → este condiţionată de climă, semnificaţia şi importanţa
socială a
hainelor, personalitate, religie, modă etc.
~ Nevoia de igienă → este nevoia de a fi curat pentru asigurarea confortului, aspectului
plăcut, pentru a preveni infecţiile şi îmbolnăvirile, pentru a păstra integritatea corpului.
Nevoi de securitate – de sig ur anţă:
~ Cuprinde nevoia de a se proteja, a menţine tegumentele integre, de a trăi în
condiţii de securitate şi protecţie, de a evita un pericol iminent.
~ Anxietatea şi angoasa cor predomina în cazul unui sentiment de insatisfacţie.
N ev oi a de a apar ţi ne c ui v a, nev oi a de afecţi une, a cceptare:
~ Fiecare individ este dominat de nevoia de securitate şi simte nevoia de a fi iubit, acceptat de
ceilalţi.

32
~ Simte nevoia de a fi recunoscut de grupul său.
N ev oi a de c ons i der aţi e şi sti mă:
~ Conţine nevoia de a se realiza, a fi independent, recunoscut, util, valoros. Este nevoia
stimei de sine. Insatisfacţiile antrenează o stare de anxietate compensată prin mecanisme
psihice care determină comportamentul general → se manifestă agresivitatea, refuzul,
comunicarea, apatia, moleşeala, absenţa dorinţelor, depresie, furia, suicidul.

33
 Nevoia de a se realiza – autodepăş i :
~ Se poate realiza satisfacerea nevoii prin suprapunerea personalităţii şi maturităţii, a
intelectului, prin puterea de conştiinţă şi dezvoltare creatoare, capacitate de percepere a
realităţii. Satisfacerea se face la nivel spiritual şi fiziologic.

Cadrul conceptual al Virginiei Henderson se bazează pe definirea celor 14 nevoi

fundamentale, cu componente bio-psiho-sociale, culturale şi spirituale. Atingerea de către
pacient a independenţei în satisfacerea nevoii este scopul profesiei de asistent medical.
O nev oi e fundamental ă = o nec es i tate v ital ă , esenţială a fiinţei umane →
pentru asigurarea stării de bine, de apărare fizică şi psihică. Fi ec ar e nev oi e poate î
mbrăc a forme v ari ate func ţi e de : individ, starea de sănătate, maturitate, obiceiuri
personale.
La fiecare nevoie studiată se urmăreşte:
~ Definiţia.
~ Manifestările fiziologice (de independenţă).
~ Factorii care influenţează satisfacerea nevoii.
~ Vocabularul folosit medical.
~ Diagnostic de îngrijire.
~ Surse de dificultate.
~ Manifestări patologice (de dependenţă).
~ Intervenţii specifice de supraveghere şi îngrijire.
~ Rolul asistentei medicale în satisfacerea nevoii.

Surse de dificultate – c auza dependenţei:

~ Sunt acei factori care pot influenţa mai mult sau mai puţin nevoile fundamentale.
~ Originea surselor de dificultate:
▪ Fizice → insuficienţă, dezechilibru, suprasolicitare, etape de dezvoltare şi creştere,
boală .
▪ Psihice → stare de conştienţă, sentimente, stres, anxietate, inteligenţă, gândire,
situaţii de
criză.
▪ Sociale → relaţii sociale, rol, mediu, venit.
▪ Spirituale → interogaţii transcedentale, conflicte de valori, limite în practicarea
religiei.
▪ Edu caţio nal e → lipsa cunoştinţelor.

CARACTERELE GENERALE ALE NEVOILE FUNDAMENTALE DUPĂ VIRGINIA

HENDERSON
1. A COMUNICA. → necesitatea de a schimba informaţii cu semenii printr-un proces dinamic
verbal şi
nonverbal.
~ Integritatea organelor de simţ
~ Integritatea aparatului locomotor.
~ Supravegherea bolnavului, observarea faciesului, a stării psihice, a somnului şi a
reactivităţii
generale.
~ Debit verbal, Expresie verbală şi nonverbală.

2. N EVOIA DE A SE MI ŞC A ŞI A AVEA O B UN A P OSTURĂ →

34
 necesitatea de a fi în mişcare, de a se mobiliza, de a păstra anumite poziţii.
~ Observarea poziţiei bolnavului, Schimbarea poziţiei bolnavului
~ Mobilizarea bolnavului, Efectuarea transportului bolnavului in spital
3. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, A PROTEJA TEG UMEN TELE ŞI MUC
OASELE. → necesitatea de a
menţine o ţinută decentă, piele curată, sănătoasă.
~ Pregătirea patului si accesoriile lui .

35
 ~ Schimbarea lenjeriei de pat bolnavului imobilizat .
~ Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a bolnavului.
~ Condiţii de păstrare a igienei, Escarele de decubit.

4. N EVOIA DE A SE Î MB RĂ CA SI DE ZB RĂCA. → necesitatea de a purta haine

adecvate.
~ Dezbrăcarea si îmbrăcarea bolnavului in pat.
~ Semnificaţia hainelor, asortare, alegere, calitate.
~ Capacitate de a se îmbrăca.

5. NEVOIA DE A RESPIRA SI A AVEA O CI RCULAŢ IE ADECVATA. →

captarea oxigenului din mediu extern, necesar proceselor de oxidare din organism, şi de a
elimina bioxidul de carbon rezultat din arderi celulare.
~ Observarea şi notarea respiraţiei
~ Administrarea oxigenului – oxigenoterapie
~ Măsurarea si notarea pulsului
~ Măsurarea si notarea T.A.

6. NEVOIA DE A MEN ŢI NE T EMPERAT URA CORPULUI IN LIMITA

NORMALA. → necesitatea de a
menţine temperatura corpului la valori normale, constante.
~ Măsurarea şi notarea temperaturii
~ Hipertermia – arsura.
~ Hipotermia – degerătura.
~ Valori patologice de temperatură.
~ Sindromul febril, Frisonul.
~ Aplicarea agenţilor fizici:
o Utilizarea frigului sub forma
uscata o Utilizarea căldurii uscate
si umede o Aplicarea revulsivilor.

7. NEVOIA DE A BEA SI A MANCA. → necesitatea de a ingera şi absorbi alimente de bună

calitate şi în
cantitate suficientă.
~ Observarea apetitului si modului in care bolnavul respecta prescripţiile medicale.
~ Calcularea raţiei alimentare
~ Întocmirea foii de alimentaţie zilnica
~ Asigurarea alimentaţiei dietetice a bolnavilor.
~ Alimentarea activa si pasiva a bolnavilor
~ Alimentaţia artificiala
~ Prelucrarea alimentelor – noţiuni de gastrotehnică.
~ Măsurarea masei si a înălţimii corporale a bolnavului.

8. NEVOIA DE A ELIMINA → necesitatea de a elimina substanţele nefolositoare,

vătămătoare,
rezultate din metabolism.
~ Căile de eliminare, Observarea, măsurarea si notarea diurezei
~ Observarea si notarea expectoraţiei, Observarea si notarea vărsaturilor

36
 ~ Observarea si notarea scaunului, Bilanţul hidric.
9. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE. → necesitatea de a fi protejat contra agresiunilor
interne sau externe, pentru menţinerea integrităţii sale fizice şi psihice.

37
 ~ Securitatea fizică, psihică, socială.
~ Predispoziţii la accidente.
~ Tratarea plăgilor
~ Metode de fixare a pansamentului
~ Bandajarea pe diferite regiuni.
~ Mediu securizat – asepsie, antiseptie, sterilitate, dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare,
deparazitare.
~ Circuite funcţionale.
~ Durerea.

10. NEVOIA DE A DORMI SI A SE ODIHNI → necesitatea de a se odihni timp suficient, în

bune condiţii.
~ Somn - calitate, cantitate.
~ Perioade se repaus.
~ Perioade de relaxare.
~ Modalităţi de odihnă şi relaxare.

11. N EVOIA DE A ACŢ I ON A C ON FORM CRE DI NŢ ELOR SI VALORILOR.

→ necesitatea individului de a face sau exprima gesturi, acte, conform formaţiei sale, de
bine şi de rău, de dreptate, în virtutea unei ideologii.
~ Credinţe, Religii, Ritualuri.
~ Spiritualitate, Morală, valori, libertate.

12. NEVOIA DE A FI UTIL SI A SE REALIZA → necesitatea de a înfăptui activităţi utile.

~ Integritate fizică şi psihică.
~ Manifestări de bucurie şi fericire.
~ Autocritică.
~ Luarea deciziilor.
~ Stimă de sine.
~ Comportament social.
~ Ambiţie, motivaţie, asumarea rolului social.
~ Folosirea timpului liber.

13. NEVOIA DE A SE RECREA → Necesitatea de a se destinde, de a se distra, recurgând

la activităţi
agreabile, pentru relaxare fizică şi psihică.
~ Destindere.
~ Satisfacţie.
~ Plăcere.
~ Amuzament.

14. N EVOIA DE A Î N VĂŢA → necesitatea de a acumula cunoştinţe, atitudini şi

deprinderi pentru modificarea comportamentului sau adoptarea de noi
comportamente, în scopul redobândirii sănătăţii sau menţinerii ei.
~ Capacităţi fizice şi psihice.
~ Motivaţie. Emoţii. Mediu.
~ Dorinţă de învăţare. Nivel de educaţie.

38
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
VALORI ȘI PRINCIPII ETICE ÎN NURSING

Valorile reprezinta expresia unor preferinte şi credinte colective, dar şi a unor orientari
fundamentale şi principii generale. Valorile reprezinta un set de credinte şi norme care ne
ghideaza modul de a actiona. Orice organizatie isi determina actiunile şi obiectivele în functie de
reprezentarea aspiratiilor: unde doreste sa ajunga, ceea ce se manifesta prin valori colective ale
organizatiei. Valorile sunt ceea ce definesc organizatia şi determina comportamentul
organizational. Psihologia considera valoarea ca “o modalitate de orientare selectiva legata de
preferintele, motivele, nevoile şi atitudinile individuale” pe cand sociologia “leaga valoarea de
norme, obiceiuri, ideologii”. Valori de baza ale tuturor actelor legislative din domeniul
drepturilor omului sunt de o importanta deosebita. Acestea se regasesc în toate activitatile
noastre şi sunt:
 demnitatea fiecarei persoane, care este de o valoare inestimabila datorita valorii
persoanei ca individ, nu datorita faptului ca aceasta ar fi valoroasa din punct de
vedere economic sau în orice alt fel.
 conceptul de autonomie sau autodeterminare, care se bazeaza pe prezumtia
capacitatii de auto-directionare a actiunilor şi comportamentelor fiecarei persoane.
Acest concept cere ca persoana sa fie plasata în centrul deciziilor care o privesc.
 egalitatea inerenta, innascuta a tuturor persoanelor, indiferent de diferentele
dintre acestea.
 etica solidaritatii, care ii cere societatii sa sustina libertatea persoanelor,
acordandu-le totodata sprijinul social corespunzator.

I. Valori Preferenţiale. Exprimarea preferinţelor este de fapt exprimarea acelor valori

la care ţinem. Atunci când spunem ca preferăm să jucăm un anumit sport, de
exemplu, de fapt nu facem altceva decât să exprimăm faptul că valorizăm aceea
activitate. Atunci când preferăm să ne relaxăm acasă decât să fim la locul de muncă, de
fapt exprimăm faptul că apreciem şi valorizăm mai mult timpul de odihnă decât cel pe
care-l petrecem la muncă. Cele mai multe teorii etice nu se interesează însă de acest tip
de valori atunci când încearcă să elaboreze argumentele pentru moralitatea sau
imiralitatea unei acţiuni. Poate singura excepţie o face teoria hedonistă care pune în
mod explicit acest tip de preferinţe în centrul oricăror consideraţii şi evaluări morale.
Astfel de sisteme teoretice argumentează că acele situaţii sau activităţi care fac fericiţi,
sunt de fapt, singurele care moral, le putem alege.
II. Valori Instrumentale. Atunci când valorizăm ceva instrumental, valorizăm în virtutea
faptului că acele mijloace ne facilitează obţinerea a ceva mult mai important decât
modalitatea instrumentală în sine. Astfel, dacă masina este o valoare de tip instrumental,
înseamnă ca o valorizez numai pentru faptul că îmi permite realizarea diferitelor sarcini
cotidiene, cum ar fi drumul spre job sau transportul unor marfuri conduc spre cele mai
bune consecinţe posibile (cum ar fi de ex. fericirea umană). Astfel, hrănirea celor fără de
adăpost este considerată o acţiune morală fiind valorizată nu doar în sine, cât şi, mai
degrabă, pentru că ne călăuzeşte spre realizarea binelui şi bunăstării altor persoane.
III. Valori Intrinseci. Acele lucruri care au o valoare intrinsecă sunt valorizate doar pentru
ceea ce sunt – acestea nu sunt utilizate în nici un fel nu au o finalitate şi nici nu sunt
„preferate” mai mult decît alte opţiuni. Acest tip de valoare este sursa multor

39
dezbateri în filosofia moralei pentru că nu toţi acceptă faptul că asemenea valori chiar
există în fapt. Dacă totuşi nu există

40
 valori intrinseci, cum totuşi de ele pot fi observate şi menţionate? Sunt ele precum
culoarea ori greutatea, nişte caracteristici pe care le putem detecta atât timp cât folosim
instrumentul adecvat? Iar dacă oamenii nu sunt capabili să ajungă la un acord în
privinţa valorii unui obiect sau eveniment, înseamnă acesta valoarea acestuia, oricare ar
fi ea, nu poate fi intrinsecă?

Una dintre problemele din etică este că, susţinând existenţa valorilor intrinseci, cum le
vom diferenţia de valorile instrumentale? Pare simplu la prima vedere, însă lucrurile nu stau
tocmai aşa. Să luăm, de exemplu, sănătatea – care pare a fi o valoare pentru orişicine o valoare,
este ea însă o valoare intrinsecă? Unii vor fi înclinaţi să răspundă „da” însă de fapt oamenii tind
să valorizeze sănătatea pentru că aceasta le permite să fie angajaţi în diferite activităţi pe care
aceştia le preferă. Deci, care fac din sănătate o valoare instrumentală. Dar aceste activităţi
preferate sunt valorizate intrinsec? Oamenii adesea le realizează din diferite motive - sociale,
învăţare, testarea abilităţilor, etc. Aşadar, poate că aceste activităţi au mai degrabă o valoare
instrumentală decât intrinsecă - dar care sunt motivele ce ne conduc spre aceste activităţi?
Putem să continuăm acest ciclu argumentativ mult şi bine. Se pare că orice valorizăm ne
conduce în cele din urmă la alte valori, sugerând faptul că în cele din urmă toate valorile noastre
sunt în parte instrumentale. Poate că nu există o valoare finală sau un set de valori finale şi
suntem prinşi în această permanentă buclă de feed-back în care ceea ce valorizăm ne conduce
continuu spre alte lucruri pe care le valorizăm. O altă dezbatere în etică este rolul pe care
oamenii îl au în crearea şi evaluarea valorii. Unii suţin că valoarea este un construct pur uman -
ori în ultimă instanţă, constructul oricărei fiinţe cu funcţii cogniotive suficient de avansate.
Toate aceste fiinţe pot să dispară din univers, deşi caracteritici precum masa nu s-ar
schimba, în timp ce altele precum valoarea ar dispărea deasemenea. Alţii, dimpotrivă,
susţin că anumite tipuri de valori (valori intrinseci) există obiectiv şi independent de orice
observator. Astfel, singurul nostru rol este în recunoaşterea valorii intrinseci pe care o au
anumite obiecte. Putem nega cum că aestea ar reprezenta vreo valoare, însă în acest caz fie ne
înşelăm fie persistăm în greşeală. Într-adevăr, unii teoreticieni din etică argumentează că multe
dintre problemele morale pot fi rezolvate dacă am învăţa să recunoaştem mai bine acele lucruri
care au valoare adevărată şi să ne dispensăm de cele artificial create, care ne distrag.
Friedrich Nietzsche consideră cultul virtuţii din filosofia antică greacă drept devitalizare a
fiinţei umane prin dispreţul surselor de putere prin care viaţa ar putea fi afirmată. Morala
tradiţională este constituită din convenţii colective şi raţionamente justificative care motivează
anumite stiluri de viaţă, calităţi şi defecte psihologice, promovând un tip uman mediocru.
După filosoful în atenţie, teoriile morale sunt benefice numai în măsura în care impun fiecărui
om o disciplină a voinţei. Oamenii nu sunt egali şi nu trebuie să fie consideraţi egali. Există
superiori şi inferiori, stăpâni şi sclavi. Studiind critic concepţiile morale ale oamenilor din
diferite timpuri şi diferite societăţi, Friedrich Nietzsche propune o nouă diviziune a moralei:
morale de stăpâni şi morale de sclavi. Stăpânii şi sclavii nu reprezintă două clase sociale, ci
reprezintă două forme de manifestare a voinţei de putere. Stăpânul este acela care manifestă o
voinţă de putere activă, care determină şi orientează miscarea şi devenirea.
Pentru morala stăpânilor, bun este orice le con-sfinţeste şi le confirmă stăpânirea:
„oricare morală aristo-cratică creste dintr-o afirmare de sine triumfătoare”. Mediocritatea este
depăsită prin idealul supraomului: omul adevărat, situat dincolo de mediocritatea
contemporanilor, omul nobil, cu voinţă puternică.
Sclavul este acela care exprimă o voinţă de putere reactivă, exprimată prin
resentiment, ce
răspunde forţei active, urmând-o. Pentru morala sclavilor, bine este numai ceea ce le îndulceste
lor sclavia. Un sclav bun este supus, sărac, ce îsi in-ventează subterfugii pentru a-si putea suporta

41
neputinţa şi mizeria; „omul resentimentului nu este nici sincer, nici loial cu el însusi”38. Această
morală convine turmei. Orice fiinţă umană poate fi, alternativ, când stăpân, când sclav, în funcţie
de valorile pe care şi le însuseste : fie îsi asumă valorile care cultivă expansiunea, forţa, fie îsi
asumă valorile care-l înfrânează, anihilându-i potenţialităţile. Astfel, morala de stăpâni va
promova valorile aristocratice, a celor cu voinţă puternică, iar morala de sclavi va promova
valori decadente, specifice celor cu voinţă slabă, care gonesc

42
după plăceri. Specificul moralelor de stăpâni este dat, în viziunea lui Friedrich Nietzsche,
de unele caracteristici esenţiale; astfel, aristocratul:
 creează valori, „conferă, cel dintâi, prestigiu lucrurilor“;
 determină ceea ce este bine şi rău, după principiul „ceea ce este rău pentru mine, este rău în
sine“;
 respectă în fiinţa sa pe omul puternic, stăpân pe sine, con-stient când trebuie să
vorbească şi când trebuie să tacă;
 este sever şi dur cu propria-i persoană; întâlnim aici ceea ce Nietzsche numeste
„glorificarea sinelui“;
 este stăpânit de sentimentul belsugului şi vine în ajutorul celor nefericiţi, dar nu din
milă, ci
„mânat de imboldul abun-denţei de putere“;
 acordă un respect nemărginit tradiţiei şi bătrâneţii şi are un accentuat cult al strămosilor.

Dar ceea ce este esenţial în morala stăpânilor e reprezentat de „severitatea preceptului

potrivit căruia ei au obligaţii doar faţă de cei de o seamă cu ei; faţă de fiinţele de rang inferior
şi faţă de străini, ei pot acţiona după cum cred de cuviinţă sau «după voia inimii», în orice
caz, «dincolo de Bine şi de Rău»“. Această morală este întotdeauna individualizată.
Valorile promovate de moralele de sclavi se carac-terizează prin pesimism şi sunt
reacţii la valorile aristocraţilor. Sclavii, prin care filosoful german înţelege „asupriţii, oprimaţii,
robii şi chiar cei nedecisi şi istoviţi de ei însisi“:
 apreciază răbdarea, hărnicia, compătimirea, modestia, amabilitatea, „căci toate acestea
sunt calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei“;
 invidiază virtuţile „stăpânilor“ şi le place să creadă că fericirea acestora nu este autentică;
 refuză suferinţele vieţii şi promovează mitul egalităţii.

În concepţia lui Friedrich Nietzsche, omul este o fiinţă neîncheiată. Tragicul şi suferinţele
nu trebuie înlăturate, pentru că ele au menirea de a modela interiorul uman şi obligă voinţa la
probe cu adevărat semnificative. Energiile interioare tind spre afirmarea vieţii. Supraomul este un
aristrocat al spiritului. Principiile etice ale personalului care furnizează servicii de îngrijire
sunt:
o Respectarea drepturilor şi a demnitatii omului.
o Asigurarea autodeterminarii şi a intimitatii persoanelor beneficiare.
o Asigurarea dreptului de a alege.
o Abordarea individualizata şi centrarea unei persoane.
o Asigura participarea persoanelor beneficiare.
o Cooperarea şi parteneriatul.
o Recunoasterea valorii fiecarei persoane.
o Abordarea comprehensiva, globala, integrata.
o Orientarea pe rezultate.
o Imbunatatirea continua a calitatii.
o Combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare în cadrul institutiilor.
o Confidentialitatea.

Analizând comportamentul etic se pot număra anumite standarde:

o Intelegerea fiecarui beneficiar individual şi sistemul beneficiarului, cat şi
elementele care afecteaza comportamnetul şi serviciul cerut.
o Sustinerea şi avansarea valorilor, cunostintelor şi metodologiei profesiei, abtinerea de

43
la
orice comportare care ar putea afecta în exercitarea
acesteia.
o Recunoasterea limitelor personale şi profesionale.
o Utilizarea tuturor cunostintelor şi abilitatilor relevante.

44
 o Contributia cu experienta profesionala la dezvoltarea strategiilor şi programelor
care
imbunatatesc calitatea vietii în societate.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor sociale.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor de baza şi natura problemelor sociale individuale,
de
grup, de comunitate, nationale şi internationale.
o Clarifica daca declaratiile publice şi actiunile pe care le desfasoara sunt facute ca
persoana individuala sau ca reprezentant al unei institutii, asociatii, organizatii
profesionale sau unui alt grup.
o Accepta responsabilitatea de a identifica beneficiarii dar şi în cadrul limitelor
stabilite de
solicitarile etice ale altora.
o Mentine dreptul beneficiarului şi de utilizare responsabila a informatiilor.

Recunoasterea şi respectarea scopurilor, responsabilitatilor şi punctelor de vedere diferite

ale beneficiarilor. în cadrul ambiantei sociale a beneficiarului, deservirea profesionala va avea ca
scop sa ajute ca beneficiarii sa intreprinda actiuni personale cu responsabilitate, precum sa-i ajute
pe toti cu aceeasi bunavointa. în cazul în care deservirea profesionala nu poate fi asigurata în
asemenea conditii, beneficiarii vor fi informati ca atare şi în asemenea mod incat ei sa aiba
libertatea de a actiona.
Ajutarea beneficiarului individual, grupul, comunitatea sau societatea sa ajunga la
realizarea spirituala şi sa atinga potentialul maxim cu conditia respectarii drepturilor celorlalti.
Serviciul se va baza pe ajutarea beneficiarului în intelegerea şi utilizarea relatiilor profesionale,
în promovarea dorintelor şi intereselor legitime ale beneficiarilor.
Conlucrarea şi cooperarea cu agentii, organizatii şi institutii ale caror strategii, proceduri
şi operatiunui sunt orientate catre o deservire corespunzatoare şi catre incurajarea practicii
profesionale conforme cu principiile etice.
Indeplinirea cu responsabilitate a scopurilor şi functiilor institutiei, contribuind astfel la
dezvoltarea unor strategii, proceduri şi practici sanatoase pentru a putea realiza cele mai
bune standarde şi cea mai buna practica.
Mentinerea responsabilitatii catre beneficiar, initiind modificarile care sunt de
dorit ale
strategiilor, procedurilor şi practicii prin canalele corespunzatoare ale instituiei. Daca nu se obtin
remedierile necesare dupa epuizarea acelor canale, initierea de apeluri catre autoritati mai inalte
sau catre interesele comunitare mai extinse.
Asigurarea justificarii profesionale fata de beneficiar şi comunitate în ceea ce priveste
eficienta şi eficacitatea revazand periodic procesul de asigurare a deservirii.
Informaţiile confidentiale pot fi dezvaluite fara acordul beneficiarilor în urmatoarele
situatii:
- atunci cand dispozitiile legale o prevad în mod expres;
- cand este pusa în pericol viata persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
- pentru protectia vietii, integritatii fizice sau a sanatatii persoanei, în cazul în care
aceasta se afla în incapacitate fizica, psihica, senzoriala ori juridica de a-si da
consimtamantul.

45
 TOTALITATE ŞI INDIVIDUALITATE
SISTEME PERSONALE DE VALORI

Codul de etica medicală, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da

sentimentul reusitei incontestabile în cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie
spre sursele de realizare profesionala şi sociala, în conditiile medicinei moderne, ultraspecializate
şi tehnicizate, deontologia devine un fel de numitor comun al celor ce lucreaza în sistemul de
sănătate. Cum libertatea de alegere în slujirea bolnavului şi a societatii nu poate fi matematic
prospectata a oferi constinta valorii şi limita actelor proprii, a ajunge la gasirea celor mai uman-
utile solutii în situatii dramatice de multe ori, la trăirea etica a trăirii profesionale cu fiecare caz,
trebuie să constituie tot ceea ce îşi propune, ca ideal orice morala medicală. Modelul succint
prezentat în continuare este un model simplu şi accesibil de meditatie asupra problemelor etice ce
apar în îngrijirea sănătăţii. Dezvoltata în SUA, se adapteaza perfect oricarui sistem de sănătate şi
se bazeaza pe patru principii:
~ respectarea autonomiei personale; binefacerea;
~ evitarea daunarii; impartialitatea.
Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza în sistemul
de
îngrijire a sănătăţii să ia decizii în legatura cu problemele morale ce apar în munca lor.
DEFINIŢIA ASISTENTULUI MEDICAL
~ Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.
~ Asistentul medical este cadrul tehnic specializat în munca sanitară.
~ Cea mai simplă definiţie – Asistentul este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează
individul, persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.
~ Asistentul medical generalist – este autorizat să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care sunt
impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.
~ Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de
personal sanitar mediu.
A fi ASISTENT înseamnă:
1. Să nu fii niciodată plictisit.
2. Să fii deseori frustrat.
3. Să fii înconjurat de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Să fii binecuvântat de unii sau blestemat de alţii.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viaţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

46
 Defi ni ţi a - Florence Nightingale (1820-1910):
~ Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai bună condiţie pentru ca natura să acţioneze
asupra
Defi nilui.
ţi a CI N – C ons i li ul I nter naţi onal al N ur s el or
 Nursa este o persoană care a parcurs un program de formare complet aprobat de CIN, a
trecut cu succes examenele stabilite de CIN, îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi
este autorizată să practice această profesie conform pregătirii şi experienţei sale.

PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL

~ Curriculum pentru îngrijirea medicală asigură un echilibru între pregătirea teoretică şi
practica clinică care să permită transferul cunoştinţelor teoretice în practica de îngrijire.
~ Pr eg ătir ea pentru îngrijirea bolnavilor este fundamentată pe cercetare, pe
concepte
fundamentale, modele de îngrijire şi teorii.
~ Desfăşurarea procesului de educaţie în îngrijirea medicală se va face atât în sal a d e d
Pr og r amul de preg ăti r e asig ur ă :
 Înţelegerea stării de sănătate, indiferent de vârstă, religie, naţionalitate, în orice situaţie.
 Înţelegerea prestaţiilor aplicate în vederea păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
 Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
 Asistentul medical generalist necesită:
o Pregătire pluridisciplinară → socială, tehnică, practică.
o Însuşirea competenţelor de bază.
o Cunoştinţe de psihologie.
o Atitudine potrivită faţă de familie şi faţă de pacient.
o Empatie.
Pr og r amul de preg ăti r e i ncl ude:
 Îngrijirea bolnavului – fizic, psihic, mental, îngrijirea pacientului cu deficienţe →
indiferent de vârstă, sex, apartenenţă socială, religie, în orice loc şi în orice situaţie.
 Programul de formare al asistentului medical are la bază conceptul procesului de
îngrijire – aşa cum a fost definit de OMS, pentru cadre medicale care lucrează în
comunităţi, în unităţi profilactice sau în unităţi curative.
 Pregătirea asistentului medical impune:
o Înţelegerea reală a stării de sănătate.
o Înţelegerea în acest context a economicităţii acordării prestaţiilor în vederea
păstrări
sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
At ri buţi il e asi s tentulrolului
o Înţelegerea ui m îngrijirilor
edi c al : primare de sănătate.
~ Profilul de bază al asistentului medical este reprezentat de asistentul care lucrează cu adultul.
~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea
bolnavilor gravi,
intervenţii în situaţii de urgenţă (în limita competenţelor
profesionale).
~ istentul
As Aceleaşimedic
sarcini
al profesionale
este preg ăti le
t are şi asistentul
şi autor izat: care lucrează cu copilul.
~ Să facă educaţie pentru sănătate.
~ Să participe plenar – ca membru activ al echipei de îngrijire din sistemul de sănătate.
~ Să supravegheze şi să formeze noi cadre.
~ Să fie implicat în cercetare.

41
~ Să răspundă nevoilor pacientului, familiei, comunităţii.
~ Să lucreze responsabil şi autonom.
~ Să aibă încredere în capacităţile proprii intelectuale şi clinice.
~ Să facă faţă nevoilor tot mai complexe ale societăţii.
~ Să dea dovadă de creativitate.
~ Să deţină informaţii cu caracter medical şi tehnic.
~ Să desfăşoare activităţi independente, autonome (îngrijiri) şi activităţi dependente,
delegate
(tratamente).

RESPONSABILITATEA ASISTENTULUI MEDICAL

As is tenţii medi c al i au r es pons abi l i tatea de a pr opag a dreptur il e pac i entul
ui :
~ Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie.
~ Îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea,
naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice.
~ Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia
lor să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul în deplină cunoştinţă de cauză.
~ Să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor.
~ Să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului.
~ Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau
experimente, fără să recurgă la acţiuni punitive împotriva lor.
Respons abi l itatea l eg al ă a as i s tentul m edic al :
~ Promovează ce este cel mai bine pentru pacient.
~ Asigură şi rezolvă toate nevoile pacientului.
~ Protejează drepturile pacientului.
Standarde de îngrijire:
~ Standardului de îngrijire profesională → evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning.
~ Standardului de practică profesională → îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
Respons abi l ităţi es enţi al e:
~ Promovarea sănătăţii.
~ Prevenirea îmbolnăvirilor.
~ Restaurarea sănătăţii.
~ Înlăturarea suferinţei.
Obs er v aţi i
~ Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura metode
şi programe indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi; stau la baza standardelor
pentru un comportament etic.
~ În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de
îngrijire
(medic, asistent medical, infirmieră etc.).
~ Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de
recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici şi de către societate.
~ Trebuie militat pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în
42
Responsabilitatea asistentului medic al → dup ă CI N:

Răspunde de propria
activitate.
Acordă îngrijiri individului, familiei, grupurilor,
comunităţilor.
Practică responsabil îngrijiri
autonome.
Supraveghează îngrijirile auxiliare.
Răspunde de activitatea cadrelor auxiliare.
Supraveghează pregătirea profesională a
elevilor. Este vital pentru echipa de îngrijire.
Răspunde de aplicarea
îngrijirilor
At ri buţi il e din c ar e dec ur g r es pons abi l ităţil e:
~ Atribuţii profesionale.
~ Atribuţii educative.
~ Atribuţii economice.
~ Atribuţii de cercetare.
~ Atribuţii cu caracter etic-deontologic.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistent
Asistent Bolnav
medical medical
Bolnav

A U T O N O M I E SUPLINIRE = DEPENDE
N ŢĂ
~ Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau
recâştige sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care
le-ar fi efectuat singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
~ Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi
recâştige independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
~ În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută
medicul, pentru alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să
fie perceput diferit.
~ Rolul asistentului medical în societate (OMS) → să asiste indivizii, familiile,
grupurile, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice, mentale şi sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate prin acordarea îngrijirilor de sănătate şi
de boală, de la concepţie şi până la moarte.

Rolul propriu al asistentului medical:

~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.

43
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
~ Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură
tehnică, relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale,
economice, culturale sau spirituale ce privesc individul.
Rolul delegat al asistentului medical:
~
Vizeazăabilitateaasistentuluideaîndeplinisarciniişideaaplicaîngrijirimedicalesubprescripţiemedica
lă.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop
menţinerea vieţii până la sosirea medicului.
Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ I nj ecţi i şi p erfu zi i cu produse de origine animală – ce necesită control de
compatibilitate obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
ROLUL ROLUL
PROPRIU DELEGAT
al asistentului al asistentului
▪ Îngrijiri curente igienice. ▪ Îngrijirea şi tratarea
▪ Educaţie pentru o igienă corectă. medicamentoasă a
▪ Acordarea de îngrijiri aseptice.
▪ Depistarea paraziţilor prin control.
▪ Participarea la deparazitarea externă.
▪ Asigurarea poziţiei în funcţie de patologie
sau
handicap.
▪ Prevenirea şi îngrijirea escarelor.
▪ Prevenirea trombozelor.

44
▪ Supravegherea stării generale, măsurarea
funcţiilor vitale – temperatură, puls,
tensiune arterială, respiraţie, diureză,
reflexe pupilare, reflexe de apărare
cutanată, starea de conştienţă.
▪ Tehnici fizice de corecţie a hipotermie
sau
hipertermiei.
▪ Asigurarea şi supravegherea somnului
şi
odihnei.
▪ Organizarea activităţilor socio-
terapeutice şi
ocupaţionale.
▪ Participarea în cadrul echipei de îngrijire,
la tehnici cu scop psihoterapeutic,
individual sau în grup.
▪ Supraveghere şi educaţie pentru
asigurarea eliminărilor.
▪ Îngrijiri specifice şi educaţie în caz de
stomă, dren,
dializă renală sau peritoneală.
▪ Recoltări biologice pentru depistarea
imediată din urină (glicozurie, corpi
cetonici, pigmenţi biliari, pH, proteinurie,
hematurie, densitate urinară), din sânge
(glicemie, VSH, TS, TC, grup sanguin şi
Rh).
▪
▪ Supravegherea cateterelor profunde.
45
▪ Măsurarea presiunii venoase
centrale.
▪ Spălarea sinusurilor prin catetere
introduse
de medic.
▪ Spălătură vaginală terapeutică.
▪ Remontarea unei diafragme.
▪ Spălarea cavităţii rectale, extragerea
fecaloamelor.
▪ Întreţinerea unei plastii anale,
prevenirea stenozei.
▪ Spălături, instilaţii intrauretrale pe
sondă vezicală introdusă de medic.
▪ Spălătură gastrică, sondaj sau tubaj
gastric, duodenal, aspiraţie gastro-
intestinală, alimentaţie gastrică.
▪ Branşarea uni dialize
peritonealesaurenale.
▪ Supravegherea şi îngrijirea unei
evacuări de colecţii.
▪ Recoltări de sânge venos şi capilar.
▪ Recoltări de la nivelul tegumentelor,
fanerelor, mucoaselor direct accesibile.
▪ Băi medicinale.
▪ Aplicarea de ventuze, cataplasme.
▪ Injecţii, scarificări, perfuzii.
▪ Administrarea medicamentelor
prescrise
respectând doza şi supravegherea
efectele.
▪
Montareaunuicateterpercutanpentruperfuzie.

▪ Depistarea complicaţiilor
imobilizării în aparat
gipsat.
▪ Supravegherea sau oprirea unei
puncţii.
▪ Vaccinări.
▪ Test la tuberculină.
▪ Sângerări şi transfuzii.
▪ Aplicarea pulberilor
medicamentoase.
▪ Instilarea oculară.
▪ Ablaţia materialului de sutură sau de
dren, ablaţia meşelor vaginale.
▪ Schimbarea pansamentului şi
efectuarea

46
 bandajelor.
▪ Pregătirea preoperatorie
cutanată.
▪ Intradermoreacţia la anestezic
şi citirea
rezultatului.
▪ Supravegherea şi îngrijirea nou născuţilor. ▪ Instalarea în incubator
a nou născutului.
▪ Supravegherea igienei şi alimentaţiei copilului şi
adultului.
▪ Asigurarea unor căi respiratorii libere prin ▪ Efectuarea şi înregistrarea de
tuse provocată, expectoraţie dirijată, electrocardiograme,
respiraţie forţată, educarea respiraţiei, electroencefalograme, probe fizice
administrarea de oxigen pe sondă, mască, senzibilizante, probe de efort
cort. ▪ Aspirarea secreţiilor, schimbarea
▪ Verificare, supraveghere şi asigurarea canulei de traheostomie (prima
funcţionalităţii aparatului de ventilaţie schimbare o face medicul),
mecanică. administrarea aerosolilor.
▪ Îngrijiri specifice şi educaţie în afecţiuni
metabolice. ▪ Aplicarea unui garou
▪ Respiraţie artificială, masaj cardiac pneumatic hemostatic.
extern –
aplicarea formulei de reanimare HELP-
ME.
▪ Elaborarea şi aplicarea practică a
planului de
îngrijire.

EXERCITAREA ROLULUI PROFESIONAL

 Evaluarea nevoilor.
 Clasificarea nevoilor pe priorităţi.
 Evaluarea rezultatelor obţinute.
 Documentarea pentru îmbunătăţirea îngrijirii.
 Definirea standardelor etice.
 Implicarea pacientului (familiei) în procesul de îngrijire.
 Identificarea domeniilor de cercetare sau studii speciale.
 Dezvoltarea aptitudinilor.
 Educarea personalului de îngrijire.
 Educarea pentru sănătate a populaţiei.
 Evaluarea nevoilor personale (reciclare, educaţie continuă).
 Administrarea serviciilor de îngrijire.
 Dezvoltarea şi evaluarea serviciilor de sănătate.
 Delegarea activităţilor de îngrijire şi a sarcinilor personalului auxiliar.
 Supravegherea şi controlul mediului ambiant.

Criterii de exercitare a rolului profesional:

 Legea de exercitare a profesiei de asistent medical → Legea 307 din 28 iunie 2004.
 Asistentul foloseşte în practică un bagaj de c uno ş ti nţe de s pec i ali tate, s
por i t c ons tant şi
continuu.
 Func ţi oneaz ă autonom în contextul acordării îngrijirilor medicale.
 At r ag e oameni c u c al ităţi intelec tual e ş i pers onal e , care situează profesia
mai presus de câştigul
 Valoarea socială de bază a activităţii prestate este în funcţie de pregătirea profesională.
 Se asigură c anti tatea şi ti mpul de educaţie necesare obţinerii specializării.
 Moti v aţi a pentru muncă subliniază idealul de a servi publicul.
 Libertatea unui grup de a-şi regla şi controla propriul său comportament de lucru
(autonomia).
 Si mţ ul de ang aj ar e pe care membrii îl au faţă de muncă, ca fiind pentru o viaţă sau
cel puţin ca
fiind o ocupaţie de lungă durată şi nu doar o treaptă spre o altă
profesie.
 Existenţa în cadrul colectivului a unui cod al eticii.

C odul de E tic ă al As i stenţi lor Medi c ali

~ Este alcătuit de către Grupul Naţional de Etică din cadrul Asociaţiei de Nursing din
România şi reprezintă primul Cod de Etică din regiunea Europei Centrale şi de Est,
dar şi primul Cod din România.
~ Codul reprezintă dovada acceptării responsabilităţii profesionale de către asistenţii medicali,
dar şi a
încrederii investite de societate în această
profesie.
~ C odul de E tic ă este alcătuit din patru capitole:
o Asi sten tul medi cal şi p ersoa na î ng rij i tă.
 Primul capitol descrie fiinţa umană şi îngrijirile, statuează mediul
terapeutic
securizat în cadrul căruia se acordă îngrijiri, specifică relaţia
funcţională de colaborare realizată de asistentul medical cu pacientul,
familia şi aparţinătorii acestuia şi modul în care se respectă fiinţa umană,
drepturile şi libertăţile sale.
o Asi sten tul medi cal şi p ro fesia .
 Al doilea capitol defineşte îngrijirea medicală ca pe o ştiinţă şi ca pe o
artă,
defineşte asistentul medical, specificându-se modalităţile de asigurare a
calităţii serviciilor de îngrijire şi participarea la progresul profesiunii. În
final se menţionează obligaţia asistentului medical de a nu aduce daune
profesiei sau comunităţii profesionale.
o Asi sten tul medi cal şi soci eta tea.
 Al treilea capitol specifică funcţiile îndeplinite de asistentul
medical,
colaborarea acestuia cu alţi profesionişti, organisme sau autorităţi, cât şi
obligaţia morală de a-şi exprima opiniile în faţa autorităţilor, întotdeauna
în sprijinul persoanelor îngrijite.
o Asi sten tul medi cal şi co l eg ii .
 Al patrulea capitol prezintă munca în echipă în cadrul căreia asistentul
medical
îşi asumă răspunderi şi responsabilităţi, comportamentul etic al
asistentului
medical în relaţia cu pacientul sau
colegii.
 A trata – to cure → a aplica tratamente la indicaţia medicului acţiuni dependente – rol
delegat.

47
 A îngriji – to care → a executa activităţi de îngrijire independente, în limitele impuse de
boală.
~ Etica se ocupă cu studiul normelor de conduită profesională raportate la individ, familie,
societate.
~ Principalele norme etice şi de conduită sunt:
o Secretul profesional → presupune înţelegerea suferinţei bolnavului, menajarea
psihicului pacientului / familiei. Nu poate fi divulgat decât în anumite situaţii –
la cererea organelor juridice. O indiscreţie, aparent fără importanţă, poate avea
urmări grave putând duce până la pierderea prestigiului. Dar, în anumite situaţii,
secretul profesional poate fi dăunător când pune în pericol viaţa şi sănătatea
persoanei sau a societăţii. Anumite boli transmisibile nu impun păstrarea
secretului profesional.
o Respectul faţă de persoana îngrijită.
o Manifestarea responsabilităţii profesionale.
o Asumarea consecinţelor şi erorilor profesionale.

48
 o Acumulări progresive în competenţă.
Respec tul faţă de pac i ent, fami li e, c omuni tate:
~ Fiecare pacient este respectat ca fiinţă umană indiferent de vârstă, sex, rasă,
apartenenţă religioasă, statut socio-economic.
~ Este respectată viaţa, integritatea fizică, psihică şi morală.
~ Trebuie respectată securitatea fiecărei persoane → nimeni nu poate fi supus torturii
psihice sau
fizice, tratamentelor crude sau degradării umane.
~ Respectarea intimităţii bolnavului. Se asigură condiţii minime pentru izolarea bolnavului
de privirile neparticipanţilor la actul medical (prin perdea, paravan etc.).
~ Valorile morale, culturale, convingerile religioase, filozofice ale pacientului trebuie
respectate
(obiceiuri alimentare, obiceiuri la adormire etc.)
FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE
Funcţiil e asistentul ui derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate.
~ Sunt funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor,
indiferent de
statutul pacientului sau de resursele disponibile.
Principalel e funcţii ale asistentului medical s unt :
 Funcţii de natură independentă (autonome).
 Funcţii de natură dependentă (delegate).
 Funcţii de natură interdependentă.

Funcţiil e de natură independentă:

 Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă,
boală, deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
 Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
 Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
 Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
 Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.
 Culege date despre starea de sănătate a pacientului.
 Satisface nevoile de bază – igienă, alimentaţie, mişcare, eliminare, odihnă, protecţie, nevoi
speciale.
 Previne sau îngrijeşte escarele.
Funcţii de natură dependentă d e recomand ă ri l e medi culu i :
 Aplică metode de tratament.
 Aplică metode de investigare.
 Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
 Aplică metode de readaptare specifice.
 Alimentaţie pe cale artificială.
 Îngrijirea plăgilor şi a drenurilor.

Funcţii de natur ă interdependentă:

 Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar,
social, educativ.

47
 Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
 Intervenţii în urgenţă.
 Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
 Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
 Acţiuni de cercetare şi învăţământ.
Al te func ţii s pec i fi c e as is tentul ui m edic al :
 Funcţie profesională (rolul asistentei):
o Funcţie tehnică.
o Funcţie de umanizare a tehnicii.
o Funcţie de psiholog.
o Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.
o Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.
o Funcţie de îngrijire şi recuperare.
o Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
 Să acorde îngrijiri directe.
 Să educe pacienţii.
 Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
 Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
 Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.
 Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:
o Pacienţilor.
o Personalului din subordine.
o Studenţilor.
o Elevilor.
 Funcţie economică
o Gestionarea serviciului.
o Organizarea timpului.
o Precizarea priorităţilor.
o Aprovizionarea materială.
 Funcţie de cercetare
o Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.
1 – Funcţie de prevenire / pătrare a sănătăţii
2 – Funcţie de promovare / păstrare a sănătăţii
3 – Funcţie de susţinere / suplinire a independenţei (autonomia pacientului)
4 – Funcţie de recuperare a sănătăţii
5 – Funcţie curativă (de tratament)
Pentr u exer ci tar ea func ţi ilor , as is tenta m edi c al ă tr ebu i e s ă util iz ez e:
 Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
 Cunoştinţe de economie.
 Cunoştinţe de informatică.
 Cunoştinţe de psihologie.
 Cunoştinţe de pedagogie etc.

49
 1. RESPECTUL PENTRU AUTONOMIE
Autonomia - literar autoconducere şi probabil, mai bine definita ca autoconducere
deliberata
este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta în planul gandirii, vointei,
intuitiei şi actiunii şi se concretizeaza în urma deliberarii în activităţi şi decizii proprii.
Obligatia morala de a respecta autonomia celorlati este descrisa – în termeni kantieni – ca
tratarea celorlati ca limite în ei insisi şi niciodată ca medii absolute. In domeniul ocrotirii
sănătăţii respectul autonomiei presupune o serie de obligaţii pe care membrii echipei de îngrijire
le au fata de persoana ingrijita.
A. OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI - impune informarea, consultarea şi
cererea acordului
pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau
interventii.
B. CONFIDENȚIALITATEA MEDICALĂ - constituie, pe lângă aspectul legal, o
obligatie morala.
Personalul medical promite explicit şi implicit pacientilor şi clientilor ca va pastra
secretul informaţiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a
respecta autonomia individuala. fără asemenea promisiuni de confidenţialitate e mult
mai putin probabil ca pacientii să ne impartaseasca cele mai intime şi sensibile
informaţii de care avem nevoie pentru o cât mai buna îngrijire. De aceea, prin
confidenţialitate nu facem doar să ne respectam pacientii ci, în plus, ne sporim sansele
de a-i putea ajuta.
C. ABSENȚA MINCIUNII - cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali-
echipa de îngrijire pe de o parte şi pacientii pe de alta parte- îşi organizeaza
viata, relaţia, bazandu-se pe ipoteza ca oamenii nu il vor minti. Autonomia lor este
incalcata daca sunt inselati. Respectul pentru autonomia pacientilor ne cere, de aceea,
să nu-i inselam de pilda asupra afectiunii diagnosticate cu exceptia situatiei în care ei
insisi, în mod clar se doresc inselati.
D. PUNCTUALITATEA - o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei
intalniri,
odată acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie
onorata.
E. BUNA COMUNICARE cu pacientii cere, în primul rand, o buna ascultare
(nu numai cu urechile) şi în acelaşi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este
necesara pentru a putea furniza informaţii adecvate asupra oricarei interventii propuse
şi pentru a sesiza daca pacientul doreşte aceasta interventie sau nu; pentru a
realiza când pacientii nu doresc aceste informaţii (prognostic sumbru) şi de
asemenea daca doresc sau nu să se implice în alegerea unei scheme de tratament
precise.
Ne intrebam însă daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a
autonomiei. Daca nu, care sunt criteriile de alegere? Dificultati în a raspunde acestor intrebari
apar în contexte pediatrice, în îngrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de
deficiente mintale. O parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de
exemplu: nou-nascutii nu sunt agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7
ani adesea pot delibera într- un anumit grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de
gandire logica şi cate deliberare, precum şi ce alte atribute se cer cuiva pentru a fi un agent
autonom adecvat? Atributele necesare unui agent autonom sunt o baza de cunoastere extensiva
şi clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei şi experientei pe baza cărora este posibila
deliberarea, abilitatea de a înţelege şi de a reflecta asupra noastră în trecut cât şi în viitor;
capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii
50 ca parte componenta a autocontrolului
şi suficienta vointa pentru a se autoconduce. In fata acestor probleme cu nuanta filozofica,
personalul medical trebuie să ia în considerare unicitatea şi valoarea inestimabila a
vieţii fiecarui om. în virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie
considerat ca
un subiect care obliga la acordarea unui respect
deplin.

2. Binefacerea şi evitarea daunarii

Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil să le facem rău; personalul
medical
care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe altii şi principiul binefacerii şi
al evitarii
daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel, obligatia morala traditionala a lui
Hipocrat

51
este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi minime, aceasta insemnand binefacerea şi
evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale personalului medical.
 Inalta pregatire profesionala - optinuta printr-o educaţie continua şi
valorificarea experientei practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care
afirmam ca suntem capabili sa-l dam.
 Folosirea rezultatelor cercetarii medicale şi progresului tehnic - fără a se ajunge
la ceea ce sunt numite "boli ale progresului medical" (explorari şi investigatii
traumatizante şi nejustificante, conduita terapeutica exagerata şi inutila, etc).
 Estimarea cât mai corecta a beneficiilor şi riscurilor - postulatul lui Hamburger
ofera drept criteriu de evaluare şi de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge
ca riscul acceptat este totdeauna inferior riscului evoluţiei spontane a bolii, în dorinta
de a adera la riscul minor, pentru a-l indeparta pe cel major şi de a face ca riscul
actiunii să fie mai mic decât riscul bolii.
 Evaluarea beneficiilor şi complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei
terapeutice
propuse - implicarea activa a pacientilor în alegerea uneia dintre schemele de
tratament.
 Asumarea responsabilităţii - pentru asistenta acordata fiecarui caz în vederea
obtinerii de beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar să se recurga la o
gradare a responsabilităţii după următoarele situatii:
 situatii de necesitate care determina acceptarea riscului medical în fata riscului vital
al bolii;
 situatia în care riscul este previzibil şi care impune acceptarea riscului minor
pentru a
indeparta riscul major al bolii;
 situatia în care riscurile sunt greu de evaluat, dar constituie ultimele sanse
terapeutice;
 situatia riscurilor imprevizibile.
Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de îngrijire cu
faptele sale,
implica capacitatea de evaluare şi de alegere a ceea ce este util bolnavului şi societatii,
obligandu-l la plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.

3. Impartialitatea
Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea şi poate fi descrisa ca obligatia
morala de a
actiona pe baza judecarii şi analizarii corecte a unor date competitive. În ceea ce priveste
etica de
sănătate, obligaţiile de dreptate se impart în 3 categorii:
a. Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) înţelegand prin
aceasta:
~ necesitatea ca asistenta medicală să vina în intampinarea celor ce au nevoie de ea, iar
când acest lucru este imposibil, repartizarea resurselor să se faca proportional cu
intensitatea nevoii de asistenta medicală;
~ importanta de a trata în mod egal pe cei egali (ceea ce economistii sanitari numesc
echitate orizontala) şi a trata în mod egal pe cei inegali, proportional cu inegalitatile
importante din punct de vedere etic;
~ problema de etica deosebita o constituie distribuirea putinelor resurse ce prelungesc
viaţa şi asigura sănătatea în situatii limita, determinand de multe ori alegeri tragice
intre oameni şi valori. 52
b. Respectarea drepturilor omului
 ~ să nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la integritatea psihico-
fizica şi morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar şi nu în ultimul
rand dreptul de a muri demn.
c. Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral - inseamna ca deciziile pe
care le
luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei şi legile tarii căreia îi
apartinem. Nu

53
 putem lua decizii în numele unei morale şi a unei convingeri personale daca acestea
contravin
legalitatii:
~ chiar daca individual consideram aceasta legalitate imorala (ex. chiar daca
dezaprob inselarea pacientului daca acesta sufera de o boala incurabila infectioasa
sunt obligat să o comunic autoritatilor în drept);
~ chiar daca dezaprob modul de viaţa al unui pacient (marii alcoolici cu leziuni
hepatice) pe motiv ca boala a aparut sau s-a agravat din vina lor nu e rolul nostru
sa-l pedepsim şi nu constituie o baza justa sau morala pentru orientarea resurselor.

Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul
MORAL de a o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face şi de aceea trebuie să fiu pregatit
pentru a face fata consecintelor nesupunerii în fata legii (situatii ce apar în unele societati
nedemocratice).

4. Scopul
Aceste principii şi-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui
scop
comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie straduinta umană
perena, bunul suprem al omului, dar şi o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate,
iar personalul medical trebuie să fie educat în spiritul raspunderii pentru ea. Ca membrii ai
acestei armate trebuie să facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure
"sa ne ajute ca să ne ridicam la inaltimea acestei profesiuni şi arte minunate, să fim demni de
destinul nostru. Si, deoarece nici nu se poate altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiinţa
noastră, să ascultam vocea ei şi anume să tinem în mainile noastre raspunderea unei vieţi
prodigioase, a acestei scantei sublime care, o clipa, straluceste în noapte şi dispare pentru
totdeauna. să coboram în noi insine şi să urmam fără regrete şi fără slabiciune aceasta voce
interioara, aceasta voce în acelaşi timp puternica şi tacuta, care urca din strafundurile noastre
şi comanda datoria noastră".

52