ETICA PROFESIONALĂ

NOTE CURS
 1 ETICA - ȘTIINȚĂ FILOSOFICĂ, CONCEPTE
Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav, caracter).
Pornind de la cuvîntul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectivul
etic pentru a elucida o clasă specifică de calităţi umane, numite de el virtuţi etice.
Aceste virtuţi reprezintă nişte caracteristici ale caracterului şi temperamentului
omului, care mai sunt numite şi calităţi spirituale.
Virtuţile se clașifică în:
-afecte ale corpului (frica)
-afecte ale minţii (memoria)
-afecte ale caracterului (dărnicia, curajul, cumpătarea).
 Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba
greacă în limba latină, Cicero marele filozof al Romei antice, a creat
noţiunea de moralis (morav, obicei, caracter). Cicero scria despre
filozofia morală înţelegînd prin ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care
Aristotel o numea etică.
În istoria filozofiei au fost întreprinse un şir de tentative de a scoate la
iveală distincţiile dintre noţiunile de morală şi moralitate deoarece în
accepţia iniţială termenii etică, morală şi moralitate , erau utilizaţi ca
șinonime.
 Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni şi
tratează morala ca fiind felul în care sunt percepute acţiunile de
către individ, manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea
felul în care se manifestă în realitate faptele omului. În tradiţia
culturală şi lingvistică prin moralitate se subînţeleg principiile
fundamentale de comportare umană, iar prin morală-formele de
comportare obişnuită. Astfel poruncile lui Dumnezeu, ţin de
moralitate, iar poveţile unui părinte, pedagog etc., ţin de morală.
 Pentru oamenii ce nu sunt preocupaţi de filozofie, cuvîntul
etică sugerează un ansamblu de standarde în raport cu care
un grup sau o comunitate umană decide să-şi regleze
comportamentul, pentru a deosebi ce este bine sau
acceptabil în urmărirea scopurilor lor de ceea ce nu este
astfel. Se vorbeşte în acest sens de o etică a afacerilor, de o
etică medicală, de o etică juridică, e.t.c.

Etica reprezintă norme de comportament

acceptate de societate ca juste, corecte,
morale, precizând ce este bun şi ce este rău
în datoriile şi obligaţiunile morale
corespunzătoare unei anumite societăţi.
 Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină
acţiunile omului, comportamentul lui în interacţiunile cu
cei din jur.
În etică se poate de evidenţiat două feluri de probleme:
primul se referă la modul, cum trebuie să se comporte omul
şi al doilea, reprezintă întrebarea teoretică referitor la
apariţia şi esenţa moralei.
 Utilizarea diferitor temeni – „etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu
este întâmplătoare.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe
diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce morala
reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de
origine greacă în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-
moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul moralis,
etimologia termenului morală.
Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3.
 În literatură, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite
în relaţiile sociale, iar cele morale – în evaluarea internă (lăuntrică) a
personalităţii. Dar în ambele cazuri este vorba despre bine şi rău, corect
şi incorect, adevărat şi greşit.
În societatea modernă, etica s-a extins în aproape toate domeniile
„acaparând” şi businessul.
Etica, conform dicţionarului este “ştiinţa care se ocupă cu studiul
principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială”.
Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело»,1996.
xxxDicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti,

1984, p. 308.
 La noi, termenul de „etică’’ are semnificaţii diferite:
1. În primul rând, etica se referă la aşa-numitele moravuri,
custume şi obiceiuri tradiţionale specifice diferitelor culturi.
2. În al doilea rând, prin termenul „etică” se înţelege ansamblul de
valori şi norme care definesc, într-o anumită societate, omul de
caracter şi regulile de comportare justă, demnă şi vrednică de
respect, a căror încălcare este vrednică de dispreţ. Astfel etica
promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul,
sinceritatea, mărinimia, altruismul etc.
 Toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea
unui răspuns la întrebarea „Ce este binele”?
Etica este o ştiinţă atît filozofică cît și ştiinţifică, deoarece în
cadrul ei sunt elucidate două grupe de probleme:
1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa

moralei,
2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după

ce principii şi norme să se conducă în viaţă.

Normele morale au de regulă în componenţă două
elemente:
1. un element calitativ, care recomandă sau impune ceea ce
e bine să faci sau să fii,
2. un element imperativ, care se concretizează în expreșia
trebuie să faci sau trebuie să fii.
 După unii autori {BÂTLAN 1997} normele morale pot fi clasificate
astfel:
1. Norme etice generale sau universale. - sunt prezente în toate tipurile
de comunităţi umane, au durabilitate în timp şi influenţează întreaga
gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu: cinstea, demnitatea,
sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.
2. Norme etice particulare. - se adresează unor comunităţi umane
determinate, au o anumită variaţie în timp şi influenţează relaţii sau
activităţi umane particulare. Exemplu: normele vieţii de familie şi mai
ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se
fundamentează deontologia profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.
3.Norme etice speciale. - se manifestă în cadrul unor
grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale. O parte din
aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le
poate transforma în fapt în norme imorale. Exemplu:
normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul
manierelor elegante.
 În etică se disting principii:
1. fundamentale
2 particulare.
Distingem trei principii fundamentale:
1) principiul renunţării –repr. renunţarea la ordinea reală şi la cea normativ-
valorică a colectivităţii. Este specifică mai multor tipuri istorice de morală:
moralei budiste, moralei creştine, moralei stoice.
2) principiul individualismului- este un principiu al raţiunii de afirmare

a individului împotriva celorlalţi şi împotriva colectivităţii;

1) principiul colectivismului- este principiul oricărei morale şi moralităţi,

deoarece omul este o fiinţă socială, el trăieşte în colectiv şi în diverse forme

de colectivitate şi de comunitate umană.
 În literatura de specialitate întîlnim următoarele funcţii ale eticii:
1. Funcţia cognitivă -este funcţia principală, în sensul că celelalte
funcţii nu se pot realiza adecvat decît cu condiţia realizării ei. Această
funcţie s-a materializat de-a lungul timpurilor şi se poate realiza pe trepte
succeșive:
-treapta descriptivă - ne oferă un început de sineatizare a datelor vieţii
morale. Ea se realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi
studii ale structurii şi dezvoltării caracterelor. În tipologie sunt descrise
succeșiv tipuri de atitudini morale, vicii şi virtuţi morale, sau calităţi şi
defecte morale.
 -treapta analitico-șintetică- presupune o analiză a conexiunilor
interne şi externe ale diferitor fenomene morale (conştiinţa,
manifestarea, aprecierea, valorile, relaţiile, etc) adică toate
componentele care au o semnificaţie morală specifică.
-treapta explicativă- presupune studierea factorilor cauzali, sau a
celor generatori ai moralei: factori ce explică geneza, structura,
funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală, progresul moral
şi perspectivele acestui progres.
 2. Funcţia normativă - aceasta nu constă în crearea de
norme, deoarece normele morale nu pot fi decretate precum normele
juridice de către legiuitor, ele se cristalizează în viaţa reală a
colectivităţilor. Dacă este vorba de elaborare a unor coduri morale,
această elaborare constă doar într-o explicare şi sineatizare a unor
norme elaborate deja în sfera vieţii şi experienţei morale.
 3. Funcţia persuasivă- este o funcţie de convingere. Funcţia
în cauză se realizează, prin realizarea primelor două funcţii, cea
cognitivă şi cea normativă. Persuasiunea este prezentă în sfera
concretă a vieţii morale, deoarece opinia publică recurge spontan la
toate procedeele indicate, încît discursul etic este o expresie
teoretizantă a opiniei publice, iar autorul discursului un reprezentant
sau un mandatar al ei.
 4. Funcţia educativă- ea a fost dezvăluită încă din antichitate de
către Platon şi Aristotel. Pentru ei cunoaşterea binelui are un efect
nemijlocit educativ ce antrenează direct respectul şi practicarea lui.
După Aristotel moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte,
cunoaşterea binelui şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în
obişnuinţă.
 Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai
bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în
acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca ştiinţă, nu are utilitate deoarece
aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-i
influenţa, în mod real la un comportament real.
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce
este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care sunt motivaţiile
morale în acţiunile pe care le întreprind.
 2. Etica profesională – definiție, conținut

Noţiunea de etică profesională este utilizată de cele mai multe

ori pentru desemnarea unui cod moral al unor oameni ce aparţin
unei profesii anumite. Spre exemplu „Jurămîntul lui Hippocrate";
„Codul onoarei judecătorului"; „Codul etic al notarului" etc.
 Etica profesională este determinată de particularităţile specifice ale
unor profesii, de interesele corporative, de cultura profesională etc.
Oamenii ce îndeplinesc funcţii profesionale șimilare sau identice îşi
elaborează tradiţii specifice şi se asociază în baza unor principii de
solidaritate profesională în stare să păstreze reputaţia grupului profeșional
dat.
Etica profesională este compusă din diverse norme de conduită şi de
anumite coduri deontologice. Termenul de „normă" are ca șinonime
„model", „standard", „regulă", „lege".
Norma de reglementare se caracterizează prin faptul că:
1) este emisă de cineva, îşi are sursa în voinţa unei autorităţi

normative;
2) se adresează unor agenţi numiţi subiecţii normei; pentru a-

şi face cunoscută voinţa de către subiect, autoritatea

promulgă norme, iar pentru a-şi face efectivă voinţa,
autoritatea adaugă o sancţiune sau o ameninţare cu
pedeapsa.
 Etica în afaceri reprezintă conduita morală a indivizilor
componenţi ai societăţii comerciale în dubla lor relaţie, cu ceilalţi
angajaţi pe de o parte şi cu partenerii de afaceri, clienţii şi
consumatorii pe de altă parte.
 Etica managementului este o formă a eticii aplicate şi reprezintă
un ansamblu de norme cărora trebuie să li se subordoneze acţiunile şi
deciziile cadrelor de conducere din organizaţii, norme care pot să fie
sau nu sancţionate din punct de vedere juridic şi care sunt impuse prin
forţa conştiinţei colective, a opiniei publice.
 Ca principii generale de conduită sau coduri etice, etica este
aplicată în managementul resurselor umane, în managementul
situațiilor de criză, în comunicarea de marketing în toate formele ei:
branding, relaţii publice, publicitate. Etica profesională impune
stabilirea unor reguli interne în fiecare profesiune, care pot lua forma
“bunelor practici”, “codurilor etice” sau “codurilor deontologice”.
 Deci, etica profesională reprezintă, în
primul rînd, nişte coduri morale specifice
ale exponenţilor unei profesii anumite.
3.EVOLUȚIA ETICII AFACERILOR
 La prima
înţeles că vedere,
etica în este uşor
afaceri este de
un
domeniu
problemele care
de urmăreşte
natură să clarifice
morală ce se
ridică în modeconomici
agenţilor curent în activitatea
dintr-o
societate.
precizie În va
ne continuare,
ajuta să un plus de
înţelegem
mai bine
R.T. De ceGeorge
este etica în afaceri.
defineşte etica în
afaceri
implicită drept
în perspectiva
comportament, etică, fie
fie
enunţată
sau a unuiexplicit,
individ aceunei
face companii
afaceri.
De
la nivelul situează
George unei eticadescrieri
simple în afaceria
ceea
agent declară şi face
ce economic, în efectiv un
raport cu
anumite considerente etice.
 Etica în afaceri reprezintă totalitatea normelor de conduită în
afaceri, care permit aprecierea din punct de vedere al criteriilor
morale şi sociale a ceea ce este bine şi ce este rău în relaţiile dintre
angajaţi, dintre indivizi şi firmă, dintre organizaţii şi parteneri de
afaceri, dintre organizaţie şi societate, în scopul stabilirii unor
raporturi folositoare între oameni.
Deci, Etica afacerilor, studiază principiile şi
regulile care trebuie să guverneze procesele
manageriale, conduita corectă în afaceri.
 Alţi autori numesc etica afacerilor o etică economică şi o
definesc ca o formă particulară a eticii aplicate, un ansamblu de
reguli şi norme morale care vizează conduita comercianţilor în
activitatea economică, atât la nivel individual, cât şi la nivel
colectiv.
Noţiunea de etică a afacerilor mai este definită ca fiind acel
echilibru care ar trebui găsit între performanţele economice şi cele
sociale ale societăţii comerciale.
 Etica în afaceri poate fi abordată din perspectivă:
1. macroeconomică
2. microeconomică.
Din perspectivă macroeconomică, etica afectează întregul sine
economic; comportamentul imoral poate distorșiona piaţa, ducând la o
alocare ineficientă a resurselor.
Din perspectivă microeconomică, etica este, în general, asociată cu
încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga
încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii, angajaţilor.
3.Principiile și funcțiile de bază ale eticii în afaceri
 1. Principiul egalităţii în faţa normelor;- Morala nu este făcută
pentru eroi şi sfinţi, nici pentru genii, ci pentru oamenii obişnuiţi.
Aceasta nu înseamnă că eroii, sfinţii şi geniile nu trebuie să se supună
normelor morale, ci subliniază doar faptul că morala este regula, nu
excepţia. Când vorbim despre egalitatea între oameni, nu ne referim la
egalitatea lor intelectuală, biologică, estetică, ci la egalitatea lor în faţa
principiilor şi normelor morale, la egalitatea în faţa legii, tot aşa cum,
din punct de vedere religios ne referim la faptul că, în faţa lui
Dumnezeu, toţi suntem egali.
 2. Principiul clarităţii şi clarificării (conceptelor, poziţiilor).
- Într-o societate deschisă, oamenii pot să-şi enunţe clar poziţia
faţă de o problemă morală şi să acţioneze în consecinţă. De
exemplu, dacă o persoană este neinteresată să acţioneze pentru
binele public, moral ar fi să nu se implice în politică sau în
administraţie publică.
 Promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea
managerilor cât şi a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu
impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizaţii și se
constituie din:
a) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de clienţii
firmei
Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de
folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile
pentru consumator, etc.
 b) Comunicarea onestă şi tratamentul corect, faţă de
angajaţi
Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă, deşi sunt fiinţe umane, cu
scopuri în sine. Cele mai dezumanizante tratamente se aplică mai
ales în zonele în care există o piaţă a forţei de muncă caracterizată
de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă).
Mathis R., Panaite Nica,Operă citată, p.273.
 : Exemple de principii practice ale eticii în afaceri:

1. Respectarea confidenţialităţii informaţiilor:

de către salariat faţă de întreprindere
de către furnizor faţă de clienţi
de către negociator faţă de exterior etc.
2.Sensibilitate faţă de conflictele de interese:
detectarea lor şi, dacă este posibil, evitarea lor
transparenţă
apelarea la arbitri neutri pentru rezolvarea lor
3. Respect faţă de regulile de drept:
chiar dacă este vorba de legi considerate
necorespunzătoare, de către oamenii de
afaceri din afară
pot fi exceptate unele situaţii extreme
4. Constiinţă profesională;
profesionalism:
exercitarea profesiunii cu conştiinţă
şi prudenţă
cultivarea competenţei profesionale
limitarea deciziilor şi acţiunilor la
competenţa profesională
5. Loialitate şi bună credinţă:
a nu înşela
a-şi ţine cuvântul;
a fi echitabil
6.Simţul responsabilităţii:
a avea în vedere consecinţele practice ale
deciziilor
asumarea propriei responsabilităţi
7. Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi:
libertate în comportament, de opinie
evitarea discriminărilor de orice fel
8. Respectarea fiinţei umane:
a nu aduce prejudicii intenţionate celorlalţi
a respecta personalitatea umană, cu
necesităţile şi exprimările sale
 Exemple de principii universale:
 Onestitate – exprim adevărul în cuvintele şi în comportamentul
meu, sunt sincer; nu doar exprim adevărul, dar sunt şi corect.
 Grijă – nevoile şi sentimentele altora sunt importante pentru mine,
iar acţiunile mele reflectă acest lucru.
 Respect – ştiu că fiecare persoană este valoroasă şi că trebuie tratată
ca atare.
 Corectitudine – cred în egalitate şi justiţie şi acţionez pentru a mă
asigura că toţi oamenii sunt trataţi cu demnitate.
 Responsabilitate – ştiu ce nu ar trebui să fac, ce am de făcut şi ce ar
trebui să fac; îmi onorez angajamentele.
 Solicitudine – încerc să îi ajut pe ceilalţi şi îmi pasă de nevoile lor.
 Excelenţă – fac tot ce pot, cât mai bine; acţionez pe măsura
potenţialului meu deplin.
 Curaj – fac ceea ce trebuie, chiar dacă este greu sau incomod.
 Integritate – îmi exprim convingerile şi valorile.
 Leadership – sunt dispus să ies în faţă şi să mă constitui ca un bun
exemplu.
Crezul companiei Johnson &
Johnson
 Considerăm că suntem responsabili în primul rând faţă de doctori,
asistente, pacienţi, mame şi faţă de toţi cei care ne folosesc
produsele şi serviciile.
 Pentru a le satisface nevoile, tot ceea ce facem trebuie să fie de
înaltă calitate.
 Trebuie permanent să ne străduim să reducem costurile pentru a
păstra nişte preţuri rezonabile.
.
 Comenzile clienţilor trebuie satisfăcute prompt şi corect.
 Furnizorii şi distribuitorii noştri trebuie să aibă ocazia de a
obţine un profit bun.
 Suntem responsabili faţă de salariaţii noştri, bărbaţii şi
femeile care lucrează cu noi în întreaga lume.
 Toţi oamenii trebuie trataţi ca nişte fiinţe unice.
 Trebuie să le respectăm demnitatea şi să le recunoaştem
meritele.
 Salariaţii trebuie să aibă un sentiment de siguranţă în munca pe
care o fac.
 Compensaţia trebuie să fie corectă şi adecvată, iar condiţiile de
la locul de muncă să fie caracterizate prin curăţenie, ordine şi
siguranţă
 Compensaţia trebuie să fie corectă şi adecvată, iar condiţiile de la
locul de muncă să fie caracterizate prin curăţenie, ordine şi
siguranţă.
 Salariaţii trebuie să fie liberi să vină cu sugestii şi cu plângeri.
 Trebuie să existe şanse egale de angajare, perfecţionare şi
promovare a celor calificaţi.
 Trebuie să asigurăm un management competent, al cărui acţiuni
să fie juste şi etice.
 Suntem responsabili faţă de comunităţile în care trăim şi
muncim, precum şi faţă de comunitatea globală.
 Trebuie să fim cetăţeni buni – să sprijinim munca bună şi
acţiunile de caritate, şi să plătim impozite corecte.
 Trebuie să încurajăm progresele civice, precum şi
existenţa unor condiţii de sănătate şi de educaţie mai
bune.
 Trebuie să păstrăm în bune condiţii proprietatea pe care
avem privilegiul să o folosim, să protejăm mediul şi
resursele naturale.
 Responsabilitatea noastră finală se manifestă faţă de acţionari.
 Firma trebuie să obţină un profit solid.
 Trebuie să experimentăm noi idei.
Trebuie să întreprindem activităţi de cercetare, să dezvoltăm
programe inovatoare şi să plătim pentru greşeli
 Trebuie să achiziţionăm noi echipamente, să înfiinţăm noi
facilităţi şi să lansăm noi produse.
 Trebuie să ne creăm rezerve pentru timpurile mai puţin
prielnice.
 Dacă vom opera conform acestor principii, acţionarii vor
trebuie să obţină un câştig bun.