Etica profesională

CURS

Cursul 1: Introducere
Definiţii:

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei şi poate fi numită ştiinţa realităţii
morale; încearcă elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Etica poate fi
înţeleasă de asemenea ca o filosofie asupra moralei, a binelui şi a răului, a datoriei.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Etică)

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi
condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică
(1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.
Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de
Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998

ÉTIC, -Ă I. adj. referitor la etică; moral. II. s. f. 1. disciplină filozofică, studiul aspectelor
teoretice şi practice ale moralei; teoria filozofică a moralei. 2. ansamblul normelor de
conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi. (< fr.
éthique, lat. ethicus, gr. ethikos)

Sursa: Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Tipuri de etici
Etică normativă

Etica normativă are în vedere prescrierea de norme pentru comportamentul individual al

omului, dar şi pentru organizarea morală a vieţii sociale.

Etică descriptivă

Etică explicativă

Etică aplicată

Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze
filosofic cazuri, situaţii, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste discipline se
numără:

• Etica tehnologiei informaţiei

 • Etica bunăstării animalelor
• Etica în afaceri
• Bioetica
• Etica clonării
• Etica medicală
• Etica mediului
• Etica cercetării ştiinţifice
• Etica în politicile publice
• Etica relaţiilor internaţionale
• Etica mijloacelor de informare

Cum importanţa economiei în diagrama oricărei societăţi este în continuă creştere, este
absolut normal să apară şi accentuarea cercetărilor din domeniul eticii în afaceri. Acestea
se concentrează cu precădere asupra părţilor implicate (stakeholders) în activităţile
economice desfăşurate în interiorul unei pieţe. În categoria "părţilor implicate" sunt
incluse corporaţiile, clienţii acestora, furnizorii şi distribuitorii lor, acţionarii, angajaţii şi
nu în ultimul rând comunitatea. Raportarea corporaţiilor la părţile implicate enumerate se
face şi prin intermediul conceptului de responsabilitate socială a corporaţiilor.

(Bibliografie, cf. wiki: Miroiu, Adrian - editor (1995). Etica aplicată. Bucureşti:
Editura Alternative. ISBN 973-96996-6-9)

În dicţionarele de specialitate, etica este definită ca fiind ramură a

filosocfiei care se ocupă cu studiul moralei şi elaborează studii ţi
teorii despre natura, funcţia şi valoarea judecăţilor morale.

Morala este ansamblul normelor de comportare a oamenilor unii faţă

de alţii, a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia
publică. Devine evident faptul că valorile etice şi morala depind de:

Sistemul social în care funcţionează;

Grupul social în care sunt elaborate;
Epoca la care ne referim.

Etica profesională defineşte ansamblul normelor de comportament

stabilite la locul de muncă între angajaţi, între aceştia şi angajator,
între instituţia dată şi societate.

PROFESIÚNE, profesiuni, s.f. 1. Ocupaţie, îndeletnicire cu caracter permanent, pe

care o exercită cineva în baza unei calificări corespunzătoare; complex de
cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice care definesc pregătirea cuiva;
meserie. 2. (În sintagma) Profesiune de credinţă = declaraţie publică pe care o
face cineva cu privire la principiile sau la convingerile sale. [Pr.: -si-u-. – Var.:
profésie s.f.] – Din fr. profession.
Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de
Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998

PROFESIÚNE/PROFÉSIE s. f. 1. activitate cu caracter permanent desfăşurată de

cineva în baza unei calificări; meserie, îndeletnicire, ocupaţie. 2. ~ de credinţă
= declaraţie publică făcută de cineva asupra principiilor sau convingerilor sale
(morale, politice etc.). (< fr. profession, lat. professio)
Sursa: Marele dicţionar de neologisme, Florin Marcu, Editura Saeculum, 2000

Prin urmare, etica profesională este măsura angajamentului moral pe care apartenenţii la
o activitate recunoscută socială îl iau în raporturile interpersonale şi în cele cu
societatea, în exercitarea activităţii lor. Definirea repertoriului angajamentelor se
face, de regulă, prin cod etic, denumit adesea şi cod deontologic.

Codul deontologic (gr. Deon = datorie) este repertoriul normelor eticii profesionale,
liber asumate (apud Cristian Florin Popescu, Dicţionar explicativ de jurnalism,
relaţii publice şi publicitate, Tritonic, Bucureşti, 2002)

Nu există activitate umană care să nu fie reglementată de un sistem de norme, care permit
învăţarea şi practicarea respectivei activităţi, învestite de societate cu valoare şi
funcţii specifice.

Dacă vorbim despre norme şi valori, ele pot fi vizualizate eficient sub forma unui cerc, în
care sunt clar delimitate zonele dezirabile, respectiv – cele respinse de societate.

Permis
Obligatoriu/nonobligatoriu

Interzis

(Apud R. Poenaru, Deontologie generală Erasmus, Bucureşti, 1992, p. 12)

Cele mai multe dintre norme sunt în categoria dezirabilului, încălcarea lor constituind o
ofensă pentru societate, dar nu neapărat o încălcare a legii. Sancţiunea, atunci când
este precizată, vine din partea breslei, constituită în consilii de onoare care judecă
abaterea şi aplică forma de reprimare în conformitate cu regulile proprii, în funcţie
de magnitudinea abaterii.

Comportamentul etic devine, prin urmare, unul care facilitează adaptarea individului la
normele de grup şi, prin aceasta, la normele sociale acceptate sau promovate de
societate. Adaptarea morală este cea mai frecventă justificare a apariţiei eticii, după
 cum se remarcă în majoritatea tratatelor de specialitate (vezi, în acest sens, o
discutare amplă a problemei în Originile eticii, Mary Midgley, în Peter Singer,
Tratat de etică, Polirom, 2006, p. 29-39).

De ce este importantă cunoaşterea normei? Pentru ca rezultatul judecăţii să fie conform

cu aşteptările grupului şi, mai larg, cu cele ale societăţii în ansamblul său. În timp
ce în majoritatea cazurilor putem opera cu formule simplificate, de tipul acţiune-
răspuns, în situaţiile complexe raţionamentul etic pune probleme de echilibru între
situaţia dată, valorile de grup şi valorile sociale, principiile de acţiune şi loialităţile
profesionistului. Acest tip de raţionament este formulat de dr. Ralph Potter, de la
Harvard Divinity School şi este consacrat de teorie drept „Cutia lui Potter” (vezi
Clifford G. Christians et alii, Etica mass media. Studii de caz, Polirom, 2001, p. 15-
20)

Pentru sistemul euro-atlantic (în care includem acele popoare care îşi întemeiază judecata
morală pe filosofia şi tradiţiile europene, atât religioase cât şi laice), judecăţile
etice/morale pot recurge la unul sau mai multe din următoarele 5 principii
fundamentale (apud Clifford G. Christians et alii, Etica mass media. Studii de caz,
Polirom, 2001, p. 23-30):

Calea de mijloc aristotelică

Imperativul categoric al lui Kant
Principiul utilităţii al lui Mills
Vălul ignoranţei la Rawls
Viziunea iudeo-creştină despre persoane ca scopuri

Atenţie! Indiferent în ce mod se ajunge la realizarea judecăţii etice în profesie, vorbim

despre un element determinant al culturii organizaţionale (fie că ne referim la un
loc de muncă dat, fie la organizaţiile profesionale ce reunesc practicienii dintr-un
domeniu dat).