Indicațiile geografice

Definire
O indicație geografică este un semn, de obicei o denumire, utilizată pentru produsele
care au o anumită origine geografică și care posedă calitățile, caracteristicile sau reputația care
pot fi atribuite în mod esențial acelui loc de origine. De cele mai mute ori, indicațiile
geografice sunt denumiri ale unor locuri care identifică produsele ce provin din aceste locuri și
care au caracteristicile asociate cu acel loc. Această denumire poate fi utilizată în comun de
către toate întreprinderile dintr-o anumită zonă care produc un anumit produs într-un anumit
mod prestabilit. Champagne (vinul spumant specific regiunii Champagne) și Prosciutto di
Parma (șunca de Parma) sunt câteva exemple de indicații geografice renumite la nivel
mondial. Sau Salamul de Sibiu, o indicație geografică românească protejată atât la nivel
național, cât și la nivel european.
Cu toate acestea, sunt și nume non geografice care pot să fie de asemenea protejate ca
indicații geografice dacă au o legătură cu un loc anume. Spre exemplu, brânza FETA nu este
denumită după un loc anume, dar este atât de legată de Grecia încât se identifică ca fiind un
produs specific grecesc.
Cadrul legal pentru reglementarea indicațiilor geografice
Reglementare națională - Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice
Reglementare la nivelul UE:
- Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14
iunie 2017 privind marca Uniunii Europene
- Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21
noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare
- Regulamentul (CE) nr. 110/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 15
ianuarie 2008 privind definirea, desemnarea, prezentarea, etichetarea și protecția indicațiilor
geografice ale băuturilor spirtoase și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 1576/89 al
Consiliului
Protecția indicațiilor geografice
Protecția unei indicații geografice poate fi obținută:

- Via printr-un sistem sui generis – prin care o lege consideră IG ca fiind un drept de
proprietate intelectuală specific, distinct ȘI/SAU
- Via printr-un sistem al mărcilor – aceasta înseamnă un sistem care nu consideră
indicațiile geografice ca fiind drepturi separate, independente de proprietatea
individuală.
La nivelul UE, semne precum Bordeaux, Jijona, Parma sunt protejate atât ca indicații
geografice, dar pot fi înregistrate și ca mărci individuale, colective sau de certificare
Scopul protejării indicațiilor geografice printr-un drept de proprietate intelectuală este
acela de a asigura o concurență loială pentru producători și de a oferi consumatorilor informații
fiabile cu privire la locul și/sau metoda de producție, precum și la calitatea produsului3 .
Protecția indicațiilor geografice este esențială pentru prezervarea produselor tradiționale de
înaltă calitate, precum și a know-how-ului și a locurilor de muncă aferente. Prin urmare,
protejarea indicațiilor geografice sprijină întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și
producătorii. Indicațiile geografice subliniază relația dintre activitatea umană, cultură, terenuri
și resurse și contribuie la protecția activelor necorporale precum reputația și standardele de
calitate.
Protecția indicațiilor geografice este, de asemenea, un stimulent pentru investițiile în
noile tehnologii și în inovare destinate să protejeze calitatea ridicată a produselor, menținând în
același timp competitivitatea. Indicațiile geografice au caracteristici speciale care le
diferențiază de alte drepturi de proprietate intelectuală: în general, acestea nu reprezintă
proprietatea unei singure întreprinderi, astfel cum se întâmplă în cazul mărcilor și a brevetelor.
Indicațiile geografice aparțin unei comunități întregi, cu alte cuvinte tuturor producătorilor ale
căror produse sunt originare din zona geografică definită și îndeplinesc specificațiile stabilite
de o anumită indicație geografică.
La nivel internațional, o serie de tratate administrate de Organizația Mondială a
Proprietății Intelectuale (OMPI) prevăd protecția indicațiilor geografice, în special Convenția
de la Paris din 1883 pentru protecția proprietății industriale , precum și Acordul de la Lisabona
privind protecția și înregistrarea internațională a denumirilor de origine . În plus, articolele 22-
24 din Acordul TRIPS se referă la protecția internațională a indicațiilor geografice în cadrul
OMC (Organizației Mondiale a Comerțului). Aceste acorduri internaționale permit acordarea
de protecție a indicațiilor geografice tuturor tipurilor de produse, atât celor agricole, precum și
celor neagricole. Totuși, acordurile diferă în mod semnificativ în ceea ce privește definiția,
domeniul de aplicare, măsurile de punere în aplicare relevante și alte aspecte ale protecției
indicațiilor geografice.
La nivelul UE, s-a stabilit protecția unitară a indicațiilor geografice pentru vinuri
(1970), produse spirtoase (1989), vinuri aromatizate (1991) și alte produse agricole și
alimentare (1992). Obiectivul principal al acestor sisteme este acela de a promova calitatea,
diversitatea și valoarea în cadrul lanțului alimentar, de a păstra know-how-ul tradițional din
sectorul respectiv și de a stimula diversificarea și ocuparea forței de muncă în zonele rurale.
Prin intermediul acestor sisteme, denumirile protejate pentru produsele vizate beneficiază de
protecție unitară pe întreg teritoriul Uniunii Europene, existând un singur proces de cerere de
înregistrare. La sfârșitul lunii aprilie 2014, la nivelul UE erau înregistrate 336 de denumiri de
produse spirtoase, 1577 de denumiri de vinuri și 1184 de denumiri de produse agricole și
alimentare. Valoarea estimativă a vânzărilor de produse protejate prin indicații geografice din
UE în 2010 s-a ridicat la 54,3 miliarde EUR, din care 11,5 miliarde EUR provin din vânzările
la export (15 % din exporturile industriei alimentare și a băuturilor din UE).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a confirmat faptul că indicațiile geografice
reprezintă un drept de proprietate intelectuală. Sistemul UE de protecție a indicațiilor
geografice este exclusiv și împiedică statele membre să mențină în vigoare, în paralel cu
acesta, sisteme regionale sau naționale separate (astfel cum este cazul mărcilor, de exemplu).
Sistemele naționale există pentru a reglementa prima etapă a procedurii de cerere de
înregistrare a unei indicații geografice în UE și pentru a asigura punerea lor în aplicare
administrativă (și anume, efectuarea de controale oficiale privind respectarea caietului de
sarcini stabilit de către producători, și monitorizarea utilizării unei indicații geografice pe
piață).
 Înregistrarea indicațiilor geografice
Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea
acestora la OSIM, potrivit Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice sau
convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele
care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de înregistrare indicaţiile geografice care au dobândit sau vor
dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza
convenţiilor bilaterale sau multilaterale încheiate de România va fi înscrisă la OSIM în
Registrul indicaţiilor geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Au calitatea de a solicita OSIM înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de
producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele
indicate în cerere.
Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la OSIM, direct sau prin mandatar,
şi este supusă taxei prevăzute de lege.
OSIM înregistrează indicaţiile geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a
acestora după ce autoritatea publică centrală de specialitate sau, după caz, autoritatea
competentă din ţara de origine a solicitantului certifică:
a) indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b) produsele care pot fi comercializate sub această indicaţie;
c) aria geografică de producţie;
d) caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească
produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicaţie.
Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a) nu sunt conforme dispoziţiilor privind caracterul indicaţiei geografice ca
denumire servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau
localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte
caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini
geografice.
b) sunt denumiri generice ale produselor;
c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului
de obţinere şi calităţii produselor;
d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, OSIM decide înregistrarea
indicaţiei geografice în Registrul indicaţiilor geografice şi acordarea dreptului de utilizare a
acesteia solicitantului.
Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine
membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la OSIM.
În termen de două luni de la data deciziei de înregistrare a indicaţiei geografice, aceasta
este înscrisă în Registrul indicaţiilor geografice. Înscrierea unei indicaţii geografice în
Registrul indicaţiilor geografice şi eliberarea către solicitant a certificatului de înregistrare a
indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia sunt supuse taxelor
prevăzute de lege.
Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu
constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea
cerută de lege.
Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la OSIM
şi este nelimitată.
Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10
ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost
dobândit.
Persoanele autorizate să folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au
dreptul să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente
însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice menţiunea indicaţie geografică înregistrată.
Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul niciunei
transmiteri. Pe întreaga durată de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană interesată
poate cere anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei geografice s-a făcut cu
nerespectarea condiţiilor legale de înregistrare.
Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane
neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă menţiuni ca:
gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din
zona la care se referă indicaţia geografică, autoritatea publică centrală de specialitate sau
oricare altă persoană interesată poate solicita instanţelor competente decăderea din drepturi a
persoanelor autorizate de OSIM să folosească indicaţia geografică înregistrată. Sentinţa rămasă
definitivă se comunică OSIM de către persoana interesată. OSIM radiază indicaţia geografică
din Registrul indicaţiilor geografice şi publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială, în termen de două luni de la comunicare.
Rolul indicațiilor geografice

- sunt importante pentru producători – atât pentru piața internă, cât și pentru
export
- sunt importante pentru consumatori – care obțin astfel o garanție a calității, a
modului de fabricație
- identitatea națională poate fi exprimată prin aceste indicații geografice

Există trei mențiuni care atestă tradițiile și calitățile specifice ale produselor alimentare
și agricole, ale vinurilor, băuturilor spirtoase și ale vinurilor aromatizate produse în UE sau în
alte țări. Două dintre acestea, denumirea de origine si indicația geografică au o legătură anume
cu o regiune de unde provine produsul, în timp ce a treia – mențiunea tradițională garantată
scoate în evidență un proces de producție a unui produs tradițional. Datorită acestor mențiuni,
consumatorii pot să recunoască ușor aceste produse ce le asigură o anumită calitate,
autenticitate.
Indicațiile geografice reprezintă nu numai un instrument de comercializare util atât la
nivel național, european, internațional, dar asigură de asemenea o protecție juridică împotriva
oricărei utilizări abuzive, imitații
 Sancționare
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă
de 15 milioane lei punerea în circulație a produselor care poartă indicații geografice care indică
sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul
adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a
produsului.
Orice utilizare a mărcilor sau indicațiilor geografice, contrară practicilor loiale în
activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie
un act de concurență neloială și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă
de 15 milioane lei.
Bibliografie
Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice
https://osim.ro/wp-content/uploads/Evenimente/Delia_Belciu_Prezentare%20conf
%20Sinaia.pdf
https://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2014_2019/documents/com/com_com(2
014)0469_/com_com(2014)0469_ro.pdf
https://centers.ulbsibiu.ro/itchpiulbs/docs/pi/marca.pdf