Răspunsuri colocviu etică

1. 1. Etica (în Antichitate) reprezintă o latură semnificativă a filosofiei. Etimologic termenul provine
din grecescul ēthos care însemna datină, tradiţii, obicei. Toate făceau trimitere directă la
comportamentul individual şi de grup, la distincţia dintre bine şi rău. La început, filosofii au încercat
să analizeze comportamentul omului virtuos. Socrate şi Platon au fost precursorii unor studii morale
bazate pe cunoaşterea adevărului şi a frumosului idealizat. Odată cu Aristotel a fost folosit pentru
prima dată termenul de etică prin care caracteriza un fel de caracterizare prepsihologică
comportamentală prin care dorea să analizeze ansamblul obiceiurilor omeneşti.

1.2. Etica (azi) se reduce la analiza şi aprobarea de către comunitate a unor coduri de conduită
dezirabile, şi, mai ales, a codurilor de conduită indezirabile. Etica experimentează constant o axiologie
comportamentală spre care trebuie să tindă întreaga comunitate. Valorile sunt generatoare de sens
comportamental istoric, pot fi remodelate însă nu în principiile de bază care vizează, de pildă,
respectarea drepturilor omului. Oricărui om.

1.3. În Dicţionarul de filosofie (Didier Julia) morala a fost definită ca “ştiinţa binelui şi a regulilor
acţiunii umane” şi ca “ştiinţă a scopurilor vieţii, a principiilor de acţiune”26 .

1.4. Moralitatea (azi) arată pur şi simplu modificările de comportament aduse de normele etice
asumate şi acceptate de o comunitate prin intermediul mediului educogen, al elementelor formative
culturale şi civilizatorice. Modificările există într-o formă sau alta. Prin urmare, moralitatea conţine
totalitatea convingerilor personale despre ceea ce este bine sau rău, dezirabil sau indezirabil, permis
ori interzis, pozitiv sau negativ. Moralitatea are un caracter aplicativ şi individual spre deosebire de
etică ce este generală. Diferenţa ţine de distributivitatea termenilor. Etica este o bibliotecă, pe când
moralitatea înseamnă lectura efectivă a cărţilor, măcar a unora din cadrul acesteia de către omul real.

1.5. Deontologie: 1 Parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei activități
profesionale. 2 Totalitate a regulilor și uzanțelor care reglementează relațiile dintre medici sau dintre
aceștia și pacienți. 3 Teorie despre originea, caracterul și normele obligației morale în general.

1.6. integritate

2.1. Reguli: Alegerea intenţională a subiectului din cadrul temei de cercetare.

Schematizarea iniţială a subiectului
Definirea explicită a subiectului.

2.2 Titlul unui referat ştiinţific este necesar să cuprindă, în mod obligatoriu, trei puncte: i. subiectul
cercetării. ii. limitele cronologice ale cercetării. iii. spaţiul la care se raportează cercetarea.

Pentru dezvoltarea unui conţinut se pot utiliza: Surse directe ale conţinutului: livreşti - prin
utilizarea bibliografiilor, a bibliotecilor, a băncilor de date. anchete - prin utilizarea interviului, a
sondajelor de opinie sau a chestionarelor. personale - prin utilizarea interogaţiilor interioare,
înţelegerea punctelor de vedere etc. Planificare. De ce este necesar un plan al textului conţinutului?
Deoarece prin acesta se exprimă posibilitatea de a prezenta şi de a transmite ideile expunerii într-un
mod cât mai eficient lectorului. Ca tipologie, planurile se pot clasifica în funcţie de subiectul tratat şi
de obiectivul discursului în: Descriptive - planul cronologic, planul comparativ, planul analizei
punctelor de vedere, planul descriptiv etc. Argumentative - planul dialectic (teza ca prezentare şi
confirmare a unei opinii, antiteza ca dezvoltare a unei teze contrare şi ca respingere a primei teze şi
sinteza ca poziţie diferită de teză şi antiteză dar care le pune, prin răspunsul dat, în relaţie).
Demonstrative, de rezolvare de probleme - modelul ştiinţific, modelul diagnosticului medical etc.
(acest plan presupune: formularea problemei, analiza situaţiei, căutarea soluţiilor, decizia finală).
Analiza textului – în redactarea textului trebuie să se ţină seama de câteva elemente importante:
utilizarea optimă a aliniatelor, utilizarea pertinentă a citatelor, identificarea tabelelor sau ale figurilor,
identificarea rezumatelor.

Concluziile referatului. Este ultima etapă, poate cea mai importantă, a comunicării în care se permite
ca auditoriul să pună întrebări în legătură cu punctele neclare ale discursului şi care se finalizează cu
CONCLUZIONAREA a ceea ce a fost expus până în acel moment şi, de aceea, este important să
ţineţi seama de faptul că: nu se începe un alt referat (gândind că argumentarea a fost suficientă şi că se
poate folosi încheierea ca să se anunţe proiectele viitoare). nu se termină nehotărât (dacă nu sunteţi
voi înşivă convinşi de ceea ce aţi prezentat cum ar putea fi convinşi ceilalţi?). nu se divaghează
(aceasta ar putea duce la neînţelegere şi la bulversarea auditoriului sau lectorului). nu se folosesc
repetiţii (ale ideilor) exagerate.

2.3. stil de citare: APA.

3.1. Constituie plagiat: ( 1) compilaţia de fragmente din mai multe surse/autori, fără referinţe clare la
textele sursă; (2) intrepătrunderea dintre fragmentele de texte furate şi munca proprie; (3) preluarea
unui text fără referinţe clare, cu modificarea unor expresii din text, şi/sau inversarea unor
paragrafe/propoziţii/capitole; ( 4) omiterea marcajelor clare de citare în text, şi mentionarea lucrării
sursă (carte, articol, alt referat, resursa web etc.) in bibliografia finală; (5) prezentarea aceleiaşi lucrari
la mai multe manifestări - acest tip de plagiat poarta numele de autoplagiat; tema poate să fie repetată,
conţinutul nu.

3.2. Comisia de etică se organizează și funcționează la nivelul UAV, în baza Legii nr.l/2011
completată și modificată la zi, a prezentei Carte Universitare-respectiv a Codului de etica și
deontologie profesională universitară, a regulamentului propriu de funcționare a Comisiei de etica și a
tuturor normelor legale aplicabile in speță.

Art. 76. Structura și componenta comisiei de etica universitară este propusă de Consiliul de
administrație, avizată de Senatul universitar și aprobata de rector. Membrii comisiei sunt persoane cu
prestigiu profesional și autoritate morală. Nu pot fi membri ai comisiei de etica universitară
persoanele care ocupă vreuna dintre funcțiile: rector, prorector, decan, prodecan, director
administrativ, director de departament sau de unitate de cercetare-dezvoltare, proiectare,
microproducție.

Art. 77. Comisia de etică universitară are următoarele atribuții: 1. analizează și soluționează abaterile
de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de eticii și
deontologiei universitare; 2. realizează un raport anual referitor la situalia respectării eticii
universitare și a eticii activităților de cercetare, care se prezintă rectorului, Senatului universitar și
constituie un document public; 3. contribuie la elaborarea Codului de etică și deontologie universitară,
care se propune Senatului universitar pentru adoptare și includere în Carta universității; 4. atribuțiile
stabilite de Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările ulterioare; 5. alte atribuții prevăzute de
legislația în vigoare. Art. 78. Hotărârile Comisiei de etică a universității sunt avizate de consilierul
juridic al universității. Răspunderea juridică pentru hotărârile și activitatea Comisiei de etică a
universității revine universității.
Art. 79. (1) Orice persoană, din universitate sau din afara universității, poate sesiza Comisiei de etica
a universității abateri săvârșite de membri ai comunității universitare. (2) Comisia de etica
universității păstrează confidențialitatea și identitatea autorului sesizării.

Art. 80. În urma unei sesizări, Comisia de etică universitara demarează procedurile stabilite de Codul
de etică și deontologie universitară, respectiv de Legea nr. 206/2004, cu modificările și completările
ulterioare. Comisia răspunde autorului sesizării in termen de 30 de zile de la primirea sesizării și ii
comunica acestuia rezultatul procedurilor, după încheierea acestora.