DEONTOLOGIE SI ETICĂ PROFESIONALĂ (suport curs)

C1 INTRODUCERE
GIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ
Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după pereche,
două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne
spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă –
a noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate.
Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă pusă
în folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita să fim
oameni, nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea sa.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În exercitarea
ei s-au cerut întotdeauna multiple CALITĂŢI, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată, ca
având o importanţă majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui
om, recunoscându-li-se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al
promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante cerințe morale.
Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea celui
care-l efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-adevărat, este
suficientă pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul
său moral.
ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază ansamblul de
cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi care se manifestă în
fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții când
datoria o cere şi acţionarea în consecință. DEONTOLOGIA desemnează acea parte a eticii, care se
ocupă cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de
componenta esențială a conștiinței morale a oamenilor.
Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi acțiuni
cerute de normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii
la nivelul exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane,
care sunt angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita
profesionala cu un bogat continut etic.
Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între
util şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă
sfârşim prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini.
Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea
sistemului propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă la
temelia apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al
semenilor, constituie premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie
morala acelei societăţi sau acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă
denumirea de etică. Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a
eticii în conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:
MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane.
Acompaniază comportamentele precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât prin jocul
buzelor, la fel morala există doar prin manifestările comportamentale.
ETICA este ştiinţa definirii şi validării1 acestui cod.
Dacă muzicologia este studiul muzicii, etica este studiul moralei.
Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite morale
în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este adesea numit
1
FILOSOFIE MORALA. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni, unii termeni
reprezentând concepte cheie, pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.
MORALA cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor
sufleteşti şi spirituale. Este o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea,
dorinţa, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie
sufletească. Este o ramură al eticii, diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de
obicei, sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un
contract social, legi naturale, precepte divine sau standarde individuale. Două concepte particulare
trebuie exact înţelese, fiind general valabile: oricine are, în orice situatie, obligaţii şi drepturi.
Importanta lor este egală în mod normal, iar încălcarea uneia o exclude pe cealalta. Dihotomia
antinomică de la baza eticii (relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se regăseşte, invariabil, în modul
nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea) mult mai uşor prin aspectul
contraponderal al viciilor (lăcomia, înşelăciunea), şi invers. Moralitatea nu este, astfel, o problema de
opţiune, ci, mai degrabă, o raportare bisensuală, cu atât mai mult cu cât pozitiv sau negativ sunt
situaţional relative.
VALOAREA cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a unor
lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea,
traducându-se prin suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea
defini mai simplu ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea
etică este dată de personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul
uman acumulat. Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este ceva
spre care fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca
urmare dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră
existenţă individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate ajuta
în procesul de luare a deciziilor.
ETICA cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic
al valorilor şi condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe
scurt, desemenează totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu
de acţiuni şi fapte civice şi morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de
cuviinţă. Etica implică respectul faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile,
valorile, convingerile şi percepţiile individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă.
Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ,
empatie, receptivitate la problemele celor care au nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine,
înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca pacient. Atât etica, cât şi bioetica, constituie o
parte componentă, de sine stătătoare, a gîndirii filosofice, este orientată spre o cercetare complexă a
moralei şi a modelelor conceptuale de interpretare a acesteia.
BIOETICA cf. DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei în general
şi a medicine în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o
direcţie ştiinţifică interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale,
de plante, de vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford definea
bioetica drept disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi biologiei.
Putem observa că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se înţelege prin
termenul de etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica mass-mediei,
etica economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics) este inclusă în
etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul ei este inclusă în
bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica economica şi politica, etica mediului
etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau bioetică medicală) reprezenta
acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul Oxford. Apoi dezvoltarea
bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.
2
 Implicit, în termenul validare, viaţa este standardul de valoare:
o morală corectă (validă) este una care vine în întâmpinarea vieţii.
COD ETIC cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de
precepte sau de prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a
reprezenta şi a transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor, serveşte la
simbolizarea principiilor după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este mai
mult decât un document administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al
organizaţiei sau al unui grup profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant. Codul
etic cuprinde norme de conduita obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale ale
personalului care oferă servicii sociale, precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării
serviciilor sociale.
PRINCIPII ETICE cf. DEX: Cuvântul principiu provine din principium (lat.), principio (it.), principe
(fr.) şi se defineşte prin elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie
ştiinţifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a
noţiunilor de bază ale unei discipline, fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a
ceva. Principiile etice şi standardele morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu
principiile morale ale valorilor universale. Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un
limbaj care poate fi folosit pentru a identifica aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a
reflecta asupra lor şi pentru a defini poziţiile etice.
CONDUITA ETICĂ cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul de a
se purta, comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu
reglementările legale în vigoare din domeniul presupus.
STANDARDE ETICE cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un
ansamblu de norme care reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub
forma unui document în care sunt consemnate aceste norme.
TEORII ETICE cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă
superioară a cunoaşterii ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de
idei, de ipoteze, de legi şi concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite
domenii sau categorii de fenomene. Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice
servesc ca fundament pentru judecări normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice:
teoria teologică şi teoria deontologică.
LIMITE DE COMPETENŢE cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din
compétence (fr.) şi reprezintă capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita
anumite atribuţii, pe temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie capacitatea de a
lua decizii, în limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului. Responsabilitatea
reprezintă obligaţia de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul
depăşirii limitei de competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de autoritate (legală)
sau fără pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă.
CONFIDENŢIALITATE cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se
poate comunica în taină, sinonim cu secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea
informaţiilor confidenţiale referitor la boală, condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate
de către pacient este o datorie etică a asistentilor medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi
deconspirate numai dacă sunt în beneficiul persoanei sau tratează direct binele social. Teoria
confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca informatiile sale, precum şi diagnosticul şi
tratamentul efectuat reprezinta un secret medical şi nu pot fi divulgate. Conform acestei teorii, notiunea
de autonomie individuala include şi recunoasterea dreptului pe care il are individul la intimitate şi la
pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical trebuie sa respecte valorile şi
optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie sa evite sa impuna valorile
sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii
3
permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un
drept nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca alte norme şi poate
provoca daune celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent deosebit pe dezvoltarea şi
educarea principalului
ABUZUL cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii, desemnând
concret o faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma unui delict. Astfel
putem vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor
sale. Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală,
înstrăinarea sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuzul de
drept este un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
AUTONOMIA cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă dreptul (unui stat,
regiuni, naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus
de o putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în
acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă),
adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi, incluzând drepturile individuale,
intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur, fără constrângeri externe.
RESPECTUL PENTRU PERSOANĂ cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus
(lat.) şi presupune o atitudine sau sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de
cineva sau de ceva. Respectul este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu
principiile de autonomie, de beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de
ceilalţi înseamnă amabilitate faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti.
Este o stradă cu două sensuri: ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o
clipă că respectul se câştigă, iar a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice,
oricând, oriunde. Limitele sunt foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni
desemnează, de fapt, dreptul persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a decide
singur.
INFORMARE ŞI CONSILIERE cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi
se defineşte prin a da cuiva informații despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința.
Consultare provine din consulter (fr.), consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere
o părere, un sfat sau a lua avizul unei persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a
cerceta, a examina un text, un izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să
aibă posibilitatea de a lua decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe
baza unor informaţii bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a
procesului decizional. Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau materiale
audiovizuale, inclusiv informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce activează în
domeniul îngrijirii.
DATORIA cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai multe persoane.
Datoria necesită abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi bunătatea,
drăgălăşenia şi afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la intimitate.
ADEVĂRUL / VERACITATEA cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul
ad de vērum sau davvero (it.), de veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și
realitatea obiectivă, veridicitate. Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de
sănătate. Veracitatea reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între
asistentul medical şi pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
SUPERVIZAREA cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou.
Este un mecanism eficient de formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la
creşterea calităţii serviciilor, dar şi a calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda
persoanele aflate în suferinţă. Este considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii
exigenţi. La nivel individual sau colectiv, este o formă de formare continuă şi de autocontrol al
4
calităţii, prin concentrare asupra evoluţiei practicii acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre
care trebuie să vorbim:
Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea unor standarde ridicate de muncă,
coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne instituţional administrative,
asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este referitoare la corectă,
eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul scop este asigurarea
aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru profesionişti2. Supervizorul, este mandatat
să supravegheze munca supervizatului, adică se asigură de faptul că politica instituţiei este
implementată, aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel, responsabilitatea
de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de randament profesional3.
Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei echipe profesionale, într-
o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de auto-realizare a persoanei şi de descoperirea a
posibilităţilor de eficentizare profesională. Principalul scop este de a disipa ignoranţa şi a dezvolta
aptitudinile şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:
 să înţeleagă clientul mai bine;
 să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;
 să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;
 să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;
4
 să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară .
Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi culivarea unui spirit de
coeziune5. În supervizarea suportivă, principală preocupare este satisfacţia profesională şi morală a
angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în ipostaza de a se confrunta cu o varietate de agenţi stresori
corespunzători locului de muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să depăşească aceste situaţii, îi
pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la implementarea unor servicii mai putin
satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă instanţă, o problemă de burn-out.
Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de supervizare se centrează pe nevoi instrumentale în
timp ce supervizarea suportivă se centreaza pe nevoi expresive.
CARITATEA cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă,
filantropică, plină de generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră.
Reprezintă un act de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie
îndeosebi. La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism,
Creştinism, Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de
aproapele tău. Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice
religie, ele fiind prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/
dezavantajaţi cu alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate
pentru aceştia fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase.
Filantropia reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă este
puţin mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop promovarea/
asigurarea bunăstării indivizilor. Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante
odată cu trecerea de la statul spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul
“surghiunit de către burghezie în rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se
jandarm pentru a păstra ordinea ca un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate
anarhică ale cărei inconveniente determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea
faptul că el “îi alină pe răniţi şi opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj,
asistenţa oficializează caritatea, fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau
orfelinate, statul se substituie ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi”8.
Treptat, acţiunea caritabilă/ filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi,
după cel de-al doilea război mondial, ale statului providenţă, cristalizat în statul bunăstării sociale.

5
RESPONSABILITATEA cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi
reprezintă obligația de a efectua un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și
suporta consecințele. Cuprinde totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse
practicienilor unei profesii şi este o autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi de
fiecare atitudine şi acţiune, înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele.
Asistentul medical are responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi
desfăşoară activitatea în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate
profesională, complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât
şi buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Există
patru responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:
 promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea sănătăţii;
 inlăturarea suferinţei.
 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;
 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice;
 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor
să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles
tot;
 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente,
fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel
încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt
nevoile de bază.
 promova ce e cel mai bine pentru pacient;
 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;
 proteja drepturile pacientului.
 standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor,
planning;
 standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică, educaţie, utilizarea
resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
SIGURANŢA PACIENŢILOR Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri
inutile sau potenţiale aferente îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii
Europene. Studii recente au arătat că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale
survin în aproximativ 10% dintre cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în
toate unităţile unde se acordă asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire
acordată în cadrul comunităţii, asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de
afecţiuni cronice sau acute. Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei
politice europene. În 2005, statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate
de siguranţa pacienţilor ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de lucru
la nivelul Grupului la nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin intermediul
căruia Comisia Europeană urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile lor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru Siguranţa
Pacienţilor), Consiliul Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor, asistenţilor
medicali, farmaciştilor, stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai acestui grup
de lucru.

6
JUSTIŢIA cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de
jurisdicţie dintr-un stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor
judecătoreşti şi a sistemului de funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale
activităţii statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor
prevăzute de lege.
RELAŢII DUALE / MULTIPLE cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.),
Relation (germ.) şi desemnează legătură între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile
interpersonale sunt raporturi complexe care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa
cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul
de elevi, etc.) fiind influenţate de anumiţi factori. Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin
intermediul limbajului. Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma
reificării acesteia. În practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de încredere
reprezintă un deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin efectele pozitive
transpuse printr-o mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi
activităţi prin compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi nu pot fi
intemeiate decât pe o apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune
dezbaterea problemelor în scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de a-şi
expune punctul de vedere. Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa
mereu.
SECRETUL PROFESIONAL cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se
defineşte prin ceea ce nu se știe, nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus
nimănui; taină Secretul professional este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa
la cunostinta în cadrul anumitor activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din
domeniul sănătăţii şi al bunăstării sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar
şi avocaşilor, notarilor sau funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici
un detaliu, ci permit doar o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional.
Informaţiile, datele sau documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei,
referitoare la viaţa intimă, sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt secrete
profesionale. Sper exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale: tot ce se
aduce la cunoştinţă în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau
auzite; informaţii referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui medicament.
Secretul professional este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul de muncă
este terminat. În consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul sănătăţii,
obligativitatea acestuia se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul pacientului.
INTEGRITATE cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi
întreg, intact, fiind sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile sale,
nu este părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct sau nu). Este un om
necorupt, care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două sensuri etice ale
integrităţii. Ca atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia
unui anumit tip de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor,
„acţionează întotdeauna astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora,
întotdeauna ca scop în sine, şi niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o
demnitate (un statut moral) ca fiinţă umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a
caracterului, integritatea ţine de domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în
contextul unui caracter moral armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este
întâmplătoare. A fi o persoană integră presupune a acorda altora prezumţia de integritate.

7
COMPETENŢA PROFESIONALĂ cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.),
competens (lat.) şi se traduce prin faptul de a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care
protejează. Poate fi o persoană, instituție etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce
servește la protejare. Specialistul trebuie să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei
sale profesionale şi să nu efectueze decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care
face parte le poate realiza cu competenţă profesională;
PROTECŢIA CLIENTULUI cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio
(lat.) şi defineşte o persoană care este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este
în măsură să judece un anumit lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să
protejeze proprietatea şi interesele pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii
echipei de îngrijire nu vor accepta angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă
atingere drepturilor şi libertăţilor individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se
angajează:
 să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are aceste obligaţii,
atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a acestor drepturi,
constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;
 să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti atunci când
interesele sale necesită aceste servicii;
 să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;
 să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea adecvată, obţinută
prin instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul calificării şi
instruirii sale;
 să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile asumate faţă de
pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în vigoare.
CINSTEA cf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul demnității,
dreptății și conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-un caracter
onest, din probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:
 să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o persoană
interesată de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la contractanţi sau de la alte
părţi al căror echipament sau suport sau ale căror servicii au fost recomandate pacientului său;
 să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în măsura în care nu
prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază propriile interese comerciale, orice
alte interese care ar putea concura sau afecta starea acestuia;
 să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile de îngrijire;
 să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic sau care aduce
atingere imaginii profesionale;
 să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode indirecte prin care s-ar
oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);
ALIANŢĂ TERAPEUTICĂ Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare,
cere multa spontaneitate imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti
sa te astepti la ceva, te astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi oamenii
spun multe despre ei, uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti adevarate
sau nu. Atunci când se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze aliante
functionale cu fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi acceptati, iar
punctul fiecaruia de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi securizant. In
timpul construirii genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica, favorizind legaturile
de support emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu grupul ca intreg.Solicitarea de informatii
necesare pentru construirea genogramei ofera totodata oportunitatea membrilor de a revedea obiectiv

8
propria istorie de viata şi trecutul comun, ceea ce le faciliteaza exprimarea emotionala intr-un mediu
necritic şi neacuzator.
CONTRACTUL TERAPEUTIC este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient, impreună
cu angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul terapeutic, precum
şi orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la începutul intervenţiei, pe de o
parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza servicii de calitate şi de a respecta
demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă parte.
CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai
pregnant al respectului drepturilor omului, deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în
echipa de îngrijire, pacientul doreşte să fie informat şi să decidă.

ASPECEtica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina. De la
primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual bazat pe
reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima
vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de
profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu
lipsa resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare.

Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune

abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale. Din
pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar cei care
diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme
lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice
sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.

Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul
modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul
aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din
România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta
profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta medicală de astazi.

Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi solutiile
de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai
degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să permita
dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu
de analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o irevocabila
opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.

Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor la acest
congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în consonanta cu cele
ale grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori
umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe
dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu
prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii intra în conflict (dreptul de a decide
singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua
persoane poate fi diferita, în funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană
poate considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci
când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va
considera că dreptul persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii,
9
evident că este foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile
etice pe care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi
care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se
dezvolte în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să aibă
grija de toţi membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile
în domeniul dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere
economic posibilităţilor pe care le are.

Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de maximă
importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei care decid în
privinţa utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul
unei persoane la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru
a trata alţi pacienţi pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de problemă de etică ridică
o serie de intrebări la care organismele abilitate ar trebui să răspundă dacă ar deveni parte la un proces
activ de evaluare a normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea
activă, permanentă, a problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi
un institut de etică, lipsa unui suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor
profesionale, fac ca aceste probleme de etică să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va
reuşi să modifice nu numai modul de percepere a profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de
profesioniştii din sănătate.

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul
cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică
şi deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit

DECALOG AL PERSONALULUI SANITAR,

formulat de profesorul spaniol B. Masci:

„1. Onorează pe bolnavul tău de orice vârstă ar fi: copil, tânăr, sau bătrân. Când a ajuns în mâinile tale,
este o ființă fără apărare care nu are altă armă de susținere decât apelând la știința și la caritatea ta.

2. Dă acceași stimă și atenție săracului ca și bogatului. În dragostea ta de oameni, săracul se simte

bogat. Respectă nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei și al suferinței.

3. Respectă nobila ta misiune, începând cu însăși persoana ta. Să nu o profanezi. Poartă-te demn,
cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, căci profesiunea ta nu e ca oricare altă. Sacrificiul tău,
ajutorul tău, nu pot fi prețuite ca o meserie obișnuită.,

4. Oboseala ta să fie luminată de credință și de dragoste. Atunci când știința nu mai poate face nimic,
bunătatea ta, purtarea ta, să susțină pe bolnav. Învinge greutățile inerente profesiunii tale, stăpânește
supărarea și nerăbdarea ta; gândește-te că cel suferind este dezarmat, fără putere și are nevoie de
ajutorul și îngrijirea ta.

5. Să nu umileșți niciodată pe bolnav, care și așa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala aceasta, să nu
pronunți cuvântul deznădejde. Să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecării, chiar de ar fi vorba de
un muribund. Sunt oameni care au nevoie să-i însoțești până la ultima lor clipă, pentru a nu-i lasă să
ghicească sfârșitul.

10
6. Să nu uiți niciodată că secretul ce ți se încredințează în ceea ce privește o maladie este ceva sfânt,
care nu poate fi trădat, destăinuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdoțiu. Tu nu trebuie să faci
nici o deosebire de clasă socială, de credințe religioase. Înaintea ta toți să fie tratați deopotrivă, căci toți
oamenii sunt tratați deopotrivă de legile firii…

7. Să nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povară, o corvoadă. Acest sentiment ar îngreuna exercițiul
meseriei tale. Învață să cunoști bolnavii tăi și să-i înțelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de
ajutorul tău, când au nevoie de somn, de odihnă, de mâncare etc. Defectele, pretențiile, toanele
bolnavilor sunt datorate suferinței. La fel ai fi și tu când ai fi bolnav.

8. Niciodată față de bolnav să nu te arăți neîncrezător în reușita tratamentului. Menține-i speranța,

credința. Fă ca bolnavul să nu se simtă singur, izolat. Dacă a suferi e greu, a suferi singur e
incomparabil mai greu. Poartă-te astfel ca bolnavul să fie sigur că are în ține un sprijin, dă-i curaj când
îl vezi trist, amărât, disperat.

9. Nu ajunge numai bunăvoință, ci se cere și știință în îngrijirea bolnavilor. Zilnic se descoperă noi
mijloace pentru alinarea suferințelor. Nu te mulțumi și nu te mărgini numai la științele și cunoștințele
ce le-ai dobândit în școală! Împrospătează-le mereu! Învață mereu! Citește mereu cărți și reviste
medicale!

10. Nu discuta și nu contrazice niciodată prescripțiile medicale în față bolnavului. Îi răpești încrederea
în medicină, îi distrugi speranța în vindecare.”

Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ

MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale, asistenta medicală trebuie să menţina
permanent o atitudine morala exemplara şi să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate
niciodată să indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din
acesta. Consiliul International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile
lumii l-au semnat. Este interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct
de vedere social sau dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi
pot declara credinţele într-un cod comun de purtare profesională.

CODUL INTERNAŢIONAL AL ETICII MEDICALE

al Asociaţiei Medicale Mondiale (1949)
Derivă din Declaraţia de la Geneva a AMM. Adoptat de a Treia Adunare Generală a Asociaţiei
Medicale Mondiale, Londra, oct. 1949 şi amendat de a 22-a Adunare Generală, Sydney, aug. 1968 şi a
35-a Adunare Generală, Venetia, oct. 1983 şi Pilanesberg, Africa de Sud, oct. 2006
Datoriile medicului în general
 Un medic va practica un raţionament profesional independent şi va menţine la cel mai înalt
nivel comportamentul profesional faţă de bolnavi.
 Va respecta drepturile pacientului sau competent psihic de a accepta sau refuza tratamentul
propus.
 Nu va permite ca judecata sa să fie influenţată de profitul personal sau discriminare.
 Medicul va fi dedicat să ofere servicii medicale competente în deplină independenţă morală şi
profesională, cu compasiune şi respect faţă de demnitatea umană.

11
  Se va comporta onest cu pacienţii şi colegii şi va raporta autorităţilor pe acei medici care
practica profesiunea neetic sau incompetent sau care exercita acţiuni de fraudă sau înşelătorie.
 Nu va primi nici un beneficiu financiar sau alte avantaje numai pentru a face recomandări
pacientului sau a prescrie produse medicale specifice.
 Va respecta drepturile pacienţilor, colegilor şi ale altor profesionişti ce lucrează în domeniul
medical.
 Va recunoaşte rolul pe care îl are în educaţia publicului dar va manifesta reţinere în divulgarea
descoperirilor sau a tehnicilor sau tratamentelor noi pe canale neprofesionale.
 Va certifica numai ceea ce personal a verificat.
 Va face tot ce poate pentru a folosi resursele medicale spre binele pacienţilor şi comunităţii.
 Va căuta ajutor de specialitate dacă sufera de boli fizice sau mentale.
 Va respecta codurile naţionale şi locale ale eticii.

Datoriile medicului faţă de pacient

 Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţa umană.*
 Datorează pacientului său completă loialitate şi totalitatea cunoştinţelor sale medicale.
 Ori de câte ori o examinare sau un tratament se afla deasupra capacităţilor sale, se va consulta
cu un coleg sau va îndrepta pacientul către un alt medic care are abilitatea necesară.
 Va respecta dreptul pacientului la confidenţialitate.
 Este etic să divulge informaţia confidenţială atunci când pacientul consimte la aceasta sau
atunci când există un pericol sau o ameninţare iminentă la adresa pacientului sau a celorlalţi şi
această ameninţare poate fi îndepartata numai prin încălcarea confidenţialităţii.
 Va acorda asistenţă medicală de urgenţă ca datorie umanitară, până când se va convinge că alţii
pot şi vor să o facă în locul său.
 Atunci când serveşte unei a treia părţi, să se asigure că pacientul său are deplină cunoştinţă de
această situaţie.
 Nu va intra în relaţii sexuale sau în alte relaţii abuzive sau de exploatare faţă de pacientul său
actual.

Datoriile medicului faţă de colegi

 Un medic se va comporta faţă de colegii săi tot aşa cum şi-ar dori că aceştia să se comporte faţă
de el.
 Nu va submina relaţia pacient-medic a colegilor în scopul de a atrage pacienţii.
 Când este medical necesar va comunica cu colegii care sunt implicaţi în îngrijirea aceluiaşi
pacient.
 Această comunicare va respecta confidenţialitatea şi va fi limitată la informaţia necesară.

Este de notat că, până la a treia revizie, acest paragraf arăta astfel:
„Medicul va avea permanent în minte obligaţia de a apăra viaţă umană de la concepţie.
Avortul terapeutic poate fi practicat dacă conştiinţa medicului şi legea naţională o permit”.
Aşadar medicii cunosc foarte bine momentul în care începe viaţa. Între timp însă, odată cu liberalizarea
pe baze strict politico-ideologice a avortului, această exprimare a fost eliminată.

12
 Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA rămâne ancorată în
angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă în educaţie şi practică medicală, o pledoarie
în numele profesiei medicale şi a pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA include
dezvoltarea şi promovarea de standarde în practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică agendă
de pledoarie în numele pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a furniza informaţii oportune despre
probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.

AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea noastră este să fim
aceasi voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind
îngrijirea medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire
şi dreptul de a li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este
întotdeauna atât de facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat în
astfel de decizii. Premiza iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui sau nu ar trebui
făcut în cazul respectiv. Trebuie cunoscute şi definite exact motivaţiile (medicale, sociale, legale,
personale) de susţinere a premizei iniţiale, furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un
cuvânt, argumentul etic al premizei. Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe
contrapremize, susţinute şi ele de motivaţii şi justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor
motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când persistă îndoiala, se poate apela la ajutor
exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete etice, alte forme de consiliere) pentru a clarifica
aspectele generale ale cazului (consistenţa şi coerenţa argumentului) şi pentru a stabili alternativa de
urmat (acceptarea premizei iniţiale, acceptarea contrapremizei sau formularea unei noi premize ca
rezultat al modificării premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea medicului e dictată de decizia
etică luată şi vizează ce este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor generale de etică medicală există
o diicultate de aplicare practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca intervenţia medicului să nu facă
rău. De multe ori alte principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor revine strict medicului, în
funcţie de caz.

Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a spune
pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind cazul respectiv.
Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa,
participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea exercita
autonomia. Beneficienţa presupune obligaţia de a face bine, de a ridica gradul de sănătate al
comunităţii respective. Nonmaleficienţa este obligaţia de a nu face rău. Singurele acte de agresiune
intenţionată acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii
chirurgicale, încălcarea confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie
în pericol pentru o altă persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În
probleme procedurale (ex. primul venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai
ales când există resurse de tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între
pacient şi societate (discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

13
SISTEME PERSONALE DE VALORI

Codul de etica medicală, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da sentimentul reusitei

incontestabile în cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie spre sursele de realizare
profesionala şi sociala, în conditiile medicinei moderne, ultraspecializate şi tehnicizate, deontologia
devine un fel de numitor comun al celor ce lucreaza în sistemul de sănătate. Cum libertatea de alegere
în slujirea bolnavului şi a societatii nu poate fi matematic prospectata a oferi constinta valorii şi limita
actelor proprii, a ajunge la gasirea celor mai uman-utile solutii în situatii dramatice de multe ori, la
trăirea etica a trăirii profesionale cu fiecare caz, trebuie să constituie tot ceea ce îşi propune, ca ideal
orice morala medicală. Modelul succint prezentat în continuare este un model simplu şi accesibil de
meditatie asupra problemelor etice ce apar în îngrijirea sănătăţii. Dezvoltata în SUA, se adapteaza
perfect oricarui sistem de sănătate şi se bazeaza pe patru principii:
 respectarea autonomiei personale;
 binefacerea;
 evitarea daunarii;
 impartialitatea.
Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza în sistemul de
îngrijire a sănătăţii să ia decizii în legatura cu problemele morale ce apar în munca lor.

DEFINIŢIA ASISTENTULUI MEDICAL

~ Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.
Asistentul medical este cadrul tehnic specializat în munca sanitară.
Cea mai simplă definiţie – Asistentul este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează individul,
persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.
Asistentul medical generalist – este autorizat să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care
sunt impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.
Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de personal
sanitar mediu.
A fi ASISTENT înseamnă:
1. Să nu fii niciodată plictisit.
2. Să fii deseori frustrat.
3. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
4. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
5. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
6. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
7. Să vezi viaţa începând şi sfârşind.
8. Să plângi mult.
9. Să râzi mult.
10.Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

Definiţia - Florence Nightingale (1820-1910): ~ Nursa are rolul de a aduce pacientul în cea mai
bună condiţie pentru ca natura să acţioneze asupra lui.

Definiţia CIN – Consiliul Internaţional al Nurselor Nursa este o persoană care a parcurs un
program de formare complet aprobat de CIN, a trecut cu succes examenele stabilite de CIN,
îndeplineşte standardele stabilite de CIN şi este autorizată să practice această profesie conform
pregătirii şi experienţei sale.

14
 PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL
~ Curriculum pentru îngrijirea medicală asigură un echilibru între pregătirea teoretică şi
practica clinică care să permită transferul cunoştinţelor teoretice în practica de îngrijire.
Pregătirea pentru îngrijirea bolnavilor este fundamentată pe cercetare, pe concepte
fundamentale, modele de îngrijire şi teorii. Desfăşurarea procesului de educaţie în îngrijirea medicală
se va face atât în sala de demonstraţie, cât şi în diferite servicii clinice.
Programul de pregătire asigură:
 Înţelegerea stării de sănătate, indiferent de vârstă, religie, naţionalitate, în orice situaţie.
 Înţelegerea prestaţiilor aplicate în vederea păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
 Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
Asistentul medical generalist necesită:
Pregătire pluridisciplinară → socială, tehnică, practică.
Însuşirea competenţelor de bază.
Cunoştinţe de psihologie.
Atitudine potrivită faţă de familie şi faţă de pacient.
Empatie.
Programul de pregătire include:
Îngrijirea bolnavului – fizic, psihic, mental, îngrijirea pacientului cu deficienţe → indiferent de
vârstă, sex, apartenenţă socială, religie, în orice loc şi în orice situaţie.
Programul de formare al asistentului medical are la bază conceptul procesului de îngrijire – aşa
cum a fost definit de OMS, pentru cadre medicale care lucrează în comunităţi,
în unităţi profilactice sau în unităţi curative.
Pregătirea asistentului medical impune:
Înţelegerea reală a stării de sănătate.
Înţelegerea în acest context a economicităţii acordării prestaţiilor în vederea păstrări sănătăţii şi
prevenirii îmbolnăvirilor.
Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
Profilul de bază al asistentului medical este reprezentat de asistentul care lucrează cu adultul.
Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea bolnavilor
gravi, intervenţii în situaţii de urgenţă (în limita competenţelor profesionale).
Aceleaşi sarcini profesionale le are şi asistentul care lucrează cu copilul.
Atribuţiile asistentului sunt medicale, sanitaro-epidemice, organizatorice, educative.
Să facă educaţie pentru sănătate.
Să participe plenar – ca membru activ al echipei de îngrijire din sistemul de sănătate.
Să supravegheze şi să formeze noi cadre.
Să fie implicat în cercetare.
Să răspundă nevoilor pacientului, familiei, comunităţii.
Să lucreze responsabil şi autonom.
Să aibă încredere în capacităţile proprii intelectuale şi clinice.
Să facă faţă nevoilor tot mai complexe ale societăţii.
Să dea dovadă de creativitate.
Să deţină informaţii cu caracter medical şi tehnic.
Să desfăşoare activităţi independente, autonome (îngrijiri) şi activităţi dependente, delegate
(tratamente).
RESPONSABILITATEA ASISTENTULUI MEDICAL
Asistenţii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:
Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie.
Îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea, resursele
financiare ori convingeri etice.
15
Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i
înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul în deplină cunoştinţă de cauză.
Să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor.
Să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului.
Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără să
recurgă la acţiuni punitive împotriva lor.
Pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie
capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.
Responsabilitatea legală a asistentul medical:
Promovează ce este cel mai bine pentru pacient.
Asigură şi rezolvă toate nevoile pacientului.
Protejează drepturile pacientului.
Standarde de îngrijire:
Standardului de îngrijire profesională → evaluare, diagnostic, identificarea efectelor,
rezultatelor, planning.
Standardului de practică profesională → îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică,
utilizarea resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
Responsabilităţi esenţiale:
Promovarea sănătăţii.
Prevenirea îmbolnăvirilor.
Restaurarea sănătăţii.
Înlăturarea suferinţei.
Observaţii
Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura metode şi
programe indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi; stau la baza standardelor pentru un
comportament etic.
În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire (medic,
asistent medical, infirmieră etc.).
Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici şi de către societate.
Trebuie militat pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în acest context
transformarea rolului tradiţional al asistentului medical de asistare a medicului într-un profesionist
respectat şi considerat un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu sarcini, limite de
autonomie şi responsabilităţi bine precizate
Responsabilitatea asistentului medical → după CIN:
Răspunde de propria activitate.
Acordă îngrijiri individului, familiei, grupurilor, comunităţilor.
Practică responsabil îngrijiri autonome.
Supraveghează îngrijirile auxiliare.
Răspunde de activitatea cadrelor auxiliare.
Supraveghează pregătirea profesională a elevilor.
Este vital pentru echipa de îngrijire.
Răspunde de aplicarea îngrijirilor
Este un profesionist care acceptă responsabilitatea faţă de activitatea medicală.
Îşi evaluează propriile nevoi de înnoire şi perfecţionare profesională în management, educaţie,
cercetare, îngrijire medicală.
Atribuţiile din care decurg responsabilităţile:
Atribuţii profesionale.
Atribuţii educative.
16
Atribuţii economice.
Atribuţii de cercetare.
Atribuţii cu caracter etic-deontologic.
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL
~ Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige sănătatea,
să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat singur dacă ar fi
avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige
independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută medicul, pentru
alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să fie perceput diferit.
Rolul asistentului medical în societate (OMS) → să asiste indivizii, familiile, grupurile, să optimizeze
şi să integreze funcţiile fizice, psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării
de sănătate prin acordarea îngrijirilor de sănătate şi de boală, de la concepţie şi până la moarte.
Rolul propriu al asistentului medical:
Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.
Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
Stabilirea procesului de îngrijire.
Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică, relaţională
şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau spirituale ce
privesc individul.
Rolul delegat al asistentului medical:
Vizează abilitatea asistentului de a îndeplini sarcinii şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie
medicală.
Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
Aplicarea prescripţiilor medicale.
În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea vieţii
până la sosirea medicului.
EXERCITAREA ROLULUI PROFESIONAL
 Evaluarea nevoilor.
Clasificarea nevoilor pe priorităţi.
Evaluarea rezultatelor obţinute.
Documentarea pentru îmbunătăţirea îngrijirii.
Definirea standardelor etice.
Implicarea pacientului (familiei) în procesul de îngrijire.
Identificarea domeniilor de cercetare sau studii speciale.
Dezvoltarea aptitudinilor.
Educarea personalului de îngrijire.
Educarea pentru sănătate a populaţiei.
Evaluarea nevoilor personale (reciclare, educaţie continuă).
Administrarea serviciilor de îngrijire.
Dezvoltarea şi evaluarea serviciilor de sănătate.
Delegarea activităţilor de îngrijire şi a sarcinilor personalului auxiliar.
Supravegherea şi controlul mediului ambiant.

17
 Codul de Etică al Asistenţilor Medicali
Este alcătuit de către Grupul Naţional de Etică din cadrul Asociaţiei de Nursing din România şi
reprezintă primul Cod de Etică din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar şi primul Cod din
România. Codul reprezintă dovada acceptării responsabilităţii profesionale de către asistenţii medicali,
dar şi a încrederii investite de societate în această profesie. Codul de Etică este alcătuit din patru
capitole:
Asistentul medical şi persoana îngrijită.
Primul capitol descrie fiinţa umană şi îngrijirile, statuează mediul terapeutic securizat în cadrul căruia
se acordă îngrijiri, specifică relaţia funcţională de colaborare realizată de asistentul medical cu
pacientul, familia şi aparţinătorii acestuia şi modul în care se respectă fiinţa umană, drepturile şi
libertăţile sale.
Asistentul medical şi profesia.
Al doilea capitol defineşte îngrijirea medicală ca pe o ştiinţă şi ca pe o artă, defineşte asistentul
medical, specificându-se modalităţile de asigurare a calităţii serviciilor de îngrijire şi participarea la
progresul profesiunii. În final se menţionează obligaţia asistentului medical de a nu aduce daune
profesiei sau comunităţii profesionale.
Asistentul medical şi societatea.
Al treilea capitol specifică funcţiile îndeplinite de asistentul medical, colaborarea acestuia cu alţi
profesionişti, organisme sau autorităţi, cât şi obligaţia morală de a-şi exprima opiniile în faţa
autorităţilor, întotdeauna în sprijinul persoanelor îngrijite.
Asistentul medical şi colegii.
Al patrulea capitol prezintă munca în echipă în cadrul căreia asistentul medical îşi asumă răspunderi şi
responsabilităţi, comportamentul etic al asistentului medical în relaţia cu pacientul sau colegii.

 A trata – to cure → a aplica tratamente la indicaţia medicului acţiuni dependente – rol delegat.

 A îngriji – to care → a executa activităţi de îngrijire independente, în limitele impuse de boală.

~ Etica se ocupă cu studiul normelor de conduită profesională raportate la individ, familie, societate.

Principalele norme etice şi de conduită sunt:

Secretul profesional → presupune înţelegerea suferinţei bolnavului, menajarea psihicului pacientului /
familiei. Nu poate fi divulgat decât în anumite situaţii – la cererea organelor juridice. O indiscreţie,
aparent fără importanţă, poate avea urmări grave putând duce până la pierderea prestigiului. Dar, în
anumite situaţii, secretul profesional poate fi dăunător când pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanei
sau a societăţii. Anumite boli transmisibile nu impun păstrarea secretului profesional.
Respectul faţă de persoana îngrijită.
Manifestarea responsabilităţii profesionale.
Asumarea consecinţelor şi erorilor profesionale.
Acumulări progresive în competenţă.
Respectul faţă de pacient, familie, comunitate:
Fiecare pacient este respectat ca fiinţă umană indiferent de vârstă, sex, rasă, apartenenţă religioasă,
statut socio-economic.Este respectată viaţa, integritatea fizică, psihică şi morală.
Trebuie respectată securitatea fiecărei persoane → nimeni nu poate fi supus torturii psihice sau fizice,
tratamentelor crude sau degradării umane.
Respectarea intimităţii bolnavului. Se asigură condiţii minime pentru izolarea bolnavului de
privirile neparticipanţilor la actul medical (prin perdea, paravan etc.).
Valorile morale, culturale, convingerile religioase, filozofice ale pacientului trebuie
respectate (obiceiuri alimentare, obiceiuri la adormire etc.)
18
Pacienţii au dreptul să ceară şi să primească informaţii cu privire la serviciile medicale disponibile,
profilul acestora şi modul de a fi utilizate, identitatea şi statutul profesional al furnizorului de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcţiile asistentului derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate.
Sunt funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de
statutul pacientului sau de resursele disponibile.
Principalele funcţii ale asistentului medical sunt:
Funcţiile de natură independentă:
Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.
Culege date despre starea de sănătate a pacientului.
Satisface nevoile de bază – igienă, alimentaţie, mişcare, eliminare, odihnă, protecţie, nevoi speciale.
Previne sau îngrijeşte escarele.
Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:
Aplică metode de tratament.
Aplică metode de investigare.
Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
Aplică metode de readaptare specifice.
Alimentaţie pe cale artificială.
Îngrijirea plăgilor şi a drenurilor.
Funcţii de natură interdependentă:
Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar, social,
educativ.
Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.
Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
Intervenţii în urgenţă.
Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
Acţiuni de cercetare şi învăţământ.
Alte funcţii specifice asistentului medical:
Funcţie profesională (rolul asistentei): o Funcţie tehnică.
Funcţie de umanizare a tehnicii. o Funcţie de psiholog.
Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii. o Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.
Funcţie de îngrijire şi recuperare.
Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
Să acorde îngrijiri directe.
Să educe pacienţii.
Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.
Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:
 Pacienţilor.
 Personalului din subordine.
 Studenţilor.
19
  Elevilor.
Funcţie economică
Gestionarea serviciului.
Organizarea timpului.
Precizarea priorităţilor.
Aprovizionarea materială.
Funcţie de cercetare
Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.
1 – Funcţie de prevenire / pătrare a sănătăţii
2 – Funcţie de promovare / păstrare a sănătăţii
3 – Funcţie de susţinere / suplinire a independenţei (autonomia pacientului)
4 – Funcţie de recuperare a sănătăţii
5 – Funcţie curativă (de tratament)
Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:
Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
Cunoştinţe de economie.
Cunoştinţe de informatică.
Cunoştinţe de psihologie.
Cunoştinţe de pedagogie etc.

1. RESPECTUL PENTRU AUTONOMIE

Autonomia - literar autoconducere şi probabil, mai bine definita ca autoconducere deliberata
este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta în planul gandirii, vointei, intuitiei şi
actiunii şi se concretizeaza în urma deliberarii în activităţi şi decizii proprii. Obligatia morala de a
respecta autonomia celorlati este descrisa – în termeni kantieni – ca tratarea celorlati ca limite în ei
insisi şi niciodată ca medii absolute. In domeniul ocrotirii sănătăţii respectul autonomiei presupune o
serie de obligaţii pe care membrii echipei de îngrijire le au fata de persoana ingrijita.

OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI - impune informarea, consultarea şi cererea

acordului pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau interventii.

CONFIDENȚIALITATEA MEDICALĂ - constituie, pe lângă aspectul legal, o obligatie

morala. Personalul medical promite explicit şi implicit pacientilor şi clientilor ca va pastra secretul
informaţiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a respecta autonomia
individuala. fără asemenea promisiuni de confidenţialitate e mult mai putin probabil ca pacientii să ne
impartaseasca cele mai intime şi sensibile informaţii de care avem nevoie pentru o cât mai buna
îngrijire. De aceea, prin confidenţialitate nu facem doar să ne respectam pacientii ci, în plus, ne sporim
sansele de a-i putea ajuta.

ABSENȚA MINCIUNII - cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali- echipa de îngrijire pe
de o parte şi pacientii pe de alta parte- îşi organizeaza viata, relaţia, bazandu-se pe ipoteza ca oamenii
nu il vor minti. Autonomia lor este incalcata daca sunt inselati. Respectul pentru autonomia pacientilor
ne cere, de aceea, să nu-i inselam de pilda asupra afectiunii diagnosticate cu exceptia situatiei în care ei
insisi, în mod clar se doresc inselati.

PUNCTUALITATEA - o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei intalniri, odată
acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie onorata.

20
BUNA COMUNICARE cu pacientii cere, în primul rand, o buna ascultare (nu numai cu urechile) şi în
acelaşi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este necesara pentru a putea furniza informaţii
adecvate asupra oricarei interventii propuse şi pentru a sesiza daca pacientul doreşte aceasta interventie
sau nu; pentru a realiza când pacientii nu doresc aceste informaţii (prognostic sumbru) şi de asemenea
daca doresc sau nu să se implice în alegerea unei scheme de tratament precise.

Ne intrebam însă daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a autonomiei.
Daca nu, care sunt criteriile de alegere? Dificultati în a raspunde acestor intrebari apar în contexte
pediatrice, în îngrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de deficiente mintale. O
parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de exemplu: nou-nascutii nu sunt
agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7 ani adesea pot delibera într-un anumit
grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de gandire logica şi cate deliberare, precum şi ce alte
atribute se cer cuiva pentru a fi un agent autonom adecvat? Atributele necesare unui agent autonom
sunt o baza de cunoastere extensiva şi clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei şi experientei pe
baza cărora este posibila deliberarea, abilitatea de a înţelege şi de a reflecta asupra noastră în trecut cât
şi în viitor; capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii ca parte componenta a
autocontrolului şi suficienta vointa pentru a se autoconduce. In fata acestor probleme cu nuanta
filozofica, personalul medical trebuie să ia în considerare unicitatea şi valoarea inestimabila a vieţii
fiecarui om. în virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie considerat ca un
subiect care obliga la acordarea unui respect deplin.

Binefacerea şi evitarea daunarii Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil
să le facem rău; personalul medical care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe
altii şi principiul binefacerii şi al evitarii daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel,
obligatia morala traditionala a lui Hipocrat este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi
minime, aceasta insemnand binefacerea şi evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale
personalului medical.
Inalta pregatire profesionala - optinuta printr-o educaţie continua şi valorificarea experientei
practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care afirmam ca suntem capabili sa-l dam.
Folosirea rezultatelor cercetarii medicale şi progresului tehnic - fără a se ajunge la ceea ce sunt
numite "boli ale progresului medical" (explorari şi investigatii traumatizante şi nejustificante, conduita
terapeutica exagerata şi inutila, etc).
Estimarea cât mai corecta a beneficiilor şi riscurilor - postulatul lui Hamburger ofera
drept criteriu de evaluare şi de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge ca riscul acceptat este
totdeauna inferior riscului evoluţiei spontane a bolii, în dorinta de a adera la riscul minor, pentru a-l
indeparta pe cel major şi de a face ca riscul actiunii să fie mai mic decât riscul bolii.
Evaluarea beneficiilor şi complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei terapeutice propuse -
implicarea activa a pacientilor în alegerea uneia dintre schemele de tratament.
Asumarea responsabilităţii - pentru asistenta acordata fiecarui caz în vederea obtinerii
de beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar să se recurga la o gradare a responsabilităţii după
următoarele situatii:
 situatii de necesitate care determina acceptarea riscului medical în fata riscului vital al bolii;
 situatia în care riscul este previzibil şi care impune acceptarea riscului minor pentru a indeparta
riscul major al bolii;
 situatia în care riscurile sunt greu de evaluat, dar constituie ultimele sanse terapeutice;
 situatia riscurilor imprevizibile.

21
 Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de îngrijire cu faptele sale,
implica capacitatea de evaluare şi de alegere a ceea ce este util bolnavului şi societatii, obligandu-l la
plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.

Impartialitatea
Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea şi poate fi descrisa ca obligatia morala de a actiona
pe baza judecarii şi analizarii corecte a unor date competitive. În ceea ce priveste etica de sănătate,
obligaţiile de dreptate se impart în 3 categorii:
 Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) înţelegand prin aceasta:
necesitatea ca asistenta medicală să vina în intampinarea celor ce au nevoie de ea, iar când acest
lucru este imposibil, repartizarea resurselor să se faca proportional cu intensitatea nevoii de
asistenta medicală;
 importanta de a trata în mod egal pe cei egali (ceea ce economistii sanitari numesc echitate
orizontala) şi a trata în mod egal pe cei inegali, proportional cu inegalitatile importante din
punct de vedere etic;
 problema de etica deosebita o constituie distribuirea putinelor resurse ce prelungesc viaţa şi
asigura sănătatea în situatii limita, determinand de multe ori alegeri tragice intre oameni şi
valori.

Respectarea drepturilor omului să nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la

integritatea psihico-fizica şi morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar şi nu în ultimul
rand dreptul de a muri demn. Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral - inseamna ca
deciziile pe care le luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei şi legile tarii căreia îi
apartinem. Nu putem lua decizii în numele unei morale şi a unei convingeri personale daca acestea
contravin legalitatii:
 chiar daca individual consideram aceasta legalitate imorala (ex. chiar daca dezaprob inselarea
pacientului daca acesta sufera de o boala incurabila infectioasa sunt obligat să o comunic
autoritatilor în drept);
 chiar daca dezaprob modul de viaţa al unui pacient (marii alcoolici cu leziuni hepatice) pe
motiv ca boala a aparut sau s-a agravat din vina lor nu e rolul nostru sa-l pedepsim şi nu
constituie o baza justa sau morala pentru orientarea resurselor.
Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul MORAL de
a o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face şi de aceea trebuie să fiu pregatit pentru a face fata
consecintelor nesupunerii în fata legii (situatii ce apar în unele societati nedemocratice).
Scopul Aceste principii şi-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui
scop comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie straduinta umană
perena, bunul suprem al omului, dar şi o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate, iar
personalul medical trebuie să fie educat în spiritul raspunderii pentru ea. Ca membrii ai acestei armate
trebuie să facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure "sa ne ajute ca să
ne ridicam la inaltimea acestei profesiuni şi arte minunate, să fim demni de destinul nostru. Si,
deoarece nici nu se poate altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiinţa noastră, să ascultam vocea
ei şi anume să tinem în mainile noastre raspunderea unei vieţi prodigioase, a acestei scantei sublime
care, o clipa, straluceste în noapte şi dispare pentru totdeauna. să coboram în noi insine şi să urmam
fără regrete şi fără slabiciune aceasta voce interioara, aceasta voce în acelaşi timp puternica şi tacuta,
care urca din strafundurile noastre şi comanda datoria noastră".

22