CONTEXT ISTORIC ȘI CAUZELE RĂZBOIULUI DIN GOLF

Diana DONE

1. Introducere (doar pentru mine)

Invadarea Kuwaitului de către Irak, la data de 2 august 1990, reprezintă un reper simbolic în istoria
relațiilor internaționale, provocând accelerarea intrării într-un nou context geopolitic mondial, și
anume trecerea de la o epoca bipolarismului, specifică Războiului Rece, către una în care se confruntă
2 mari tendințe: unipolarismul – caracterizat de speranța Statelor Unite de a deveni unica superputere
globală, și multipolarismul – reprezentat de ascensiunea crescută a altor puteri.
Criza irakiană poate fi privită drept un adevărat test diplomatic și militar, care a ilustrat noua
situație a marilor actori internaționali în perioada imediat următoare Războiului Rece. Astfel, SUA își
vor dovedi supremația militară absolută și poziția de superputere dispusă și capabilă să încerce o
gestionare a securității globale, dar a înțeles totuși că o astfel de hegemonie este imposibilă integral în
practică, datorită eforturilor financiare și umane supradimensionate. Pe de altă parte, URSS, aflată în
declin economic și în pragul dezagregării unității statale, a încercat, în timpul conflictului, să își
mențină rolul de mare actor în Orientul Mijlociu, însă semnul evident al slăbiciunii sale, care va
caracteriza și Rusia în anii următori, a fost reprezentat de asumarea unei poziții de mediator diplomatic
și acceptarea leadership-ului american în rezolvarea crizei.

2. Context istoric

În ceea ce privește lumea arabo-musulmană, îndeosebi spațiul Orientului Mijlociu, Războiul din
Golf a produs o serie de modificări care au schimbat profund vechiul status-quo, fără a conduce însă la
o atenuare a tensiunilor din regiune. Acţiunea lui Saddam Hussein, incapacitatea structurală a ţărilor
arabe de a rezolva criza şi de a ajunge la un consens în interiorul Ligii Arabe în privinţa atitudinii faţă
de Irak (şi, în general, asupra oricărei probleme comune esenţiale), derivă din însăşi caracteristicile
particulare complexe, istorico-politice şi social-culturale, care caracterizează Orientul Mijlociu. 1
Configurația statală și geopolitică a Orientului Mijlociu contemporan este consecința partajărilor
regiunii, realizate de marile puteri învingătoare ale Primului Război Mondial. Acesta a dus la disoluția
Imperiului Otoman, pe al cărui teritoriu arab se vor forma noi state, „naționale”, expresie însă mai
puțin a voinței arabe cât mai ales a înțelegerilor anglo-franceze, începute odată cu tratatul secret Sykes-
Picot din 1916. 2
Dupa încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, autoritatea Angliei și a Franței în Orientul
Mijlociu se va afla în scadere continuă. Pe acest fundal, regiunea devine prin poziția sa strategică și
mai ales prin resursele de hidrocaburi, un teren al noului joc geopolitic mondial dus de Statele Unite și
Uniunea Sovietică, fiecare încercând să-și creeze propriile state-clienți și să implementeze sisteme
socio-politice specifice. 3
Anii ’50-’60 sunt marcaţi de avântul naţionalismului arab antrenând o mare parte din ţările din
regiune în procese revoluţionare, întinse uneori pe mai multe decenii, care au schimbat radical alianţele
şi evoluţia geopolitică a zonei. Egiptul, după victoria din 1956 în Suez, se pretinde liderul lumii arabe
şi încearcă, fie prin intermediul Ligii Arabe, fie prin efemera uniune cu Siria (Republica Arabă Unită,
1958-1961) să construiască în jurul său o unitate pan-arabă. În replică, cele două monarhii haşemite,
Irakul şi Iordania, formează şi ele o federaţie, în februarie 1958, dar revoluţia irakiană din iulie o

1
Marius Lazăr, Conflictul din Golf (1990-1991) şi noua ordine geopolitică în Orientul Mijlociu, în „GeoPolitica”,
nr. 7-8, 2004, Editura Top Form, Asociația de Geopolitică „Ion Cornea”, pp. 257-258.
2
Ibidem, p. 258.
3
Ibidem, p.259.

1
 anulează. La începutul anilor ’60, naţionalismul arab este împărţit între nasserism şi ba’thism, ultimul,
la rândul său, divizându-se, din 1963, în cele două mari ramuri rivale, irakiană şi siriană. 4
În 1963 partidul Ba’th va ocupa definitiv puterea în Siria, urmând ca în 1968, tot după mai multe
lovituri de stat, ba’thiştii câştigă conducerea Irakului, cu Saddam Hussein ca omul forte al regimului,
devenit din 1979 preşedinte. Între cele două ţări se va duce de acum o lungă luptă pentru hegemonie,
motivată atât de factori istorici, ideologici şi geopolitici cât şi de aversiunea dintre cei doi lideri: Hafez
al-Assad și Saddam Hussein. Siria urmăreşte cu insistenţă, până astăzi, refacerea teritoriului „Siriei
Mari” (Bilād al-Chām) din perioada islamico-otomană (cu actualele Liban, Palestina, Irak, Iordania, o
parte din Turcia), în vreme ce Irakul preia vechiul scenariu haşemit al „semilunii fertile”, Saddam
visând să facă din țara lui o „Prusie” a lumii arabe. 5
Izbucnirea războiului dintre Iran şi Irak este o consecinţă a revoluţiei iraniene: mizând pe
slăbiciunea noului regim, Saddam Hussein urmărea atât ocuparea unor teritorii arabofone petroliere
(Khouzistan), a canalului Shatt el-Arab şi a celor trei mici insule din Golf ocupate de Iran în 1971, cât
şi blocarea extinderii avântului revoluţionar la shī’iţii irakieni şi impunerea sa ca lider al lumii arabe.
Acest război nu a dat câștig de cauză pentru nici una dintre părți, însă a produs alianțe inedite. Irakul
este ajutat financiar şi la nivel de imagine de rivalii săi arabi, monarhiile din Golf, care se tem de
avântul Iranului, dar care trag profit şi din prelungirea războiului care slăbeşte pe ambii lor duşmani
din Golf. 6
Putem concluziona că toate relaţiile dintre ţările Orientului Mijlociu par a fi reglate, încă de la
început, prin dialectica termenilor de putere şi de echilibru: fiecare încearcă să devină un lider regional,
dar orice sporire a puterii unuia provoacă imediat o regrupare a celorlalţi, care se străduiesc să-i
limiteze hegemonia.

3. Cauzele Războiului din Golf

Deși au trecut aproximativ 30 de ani de la Războiul din Golf (1990 - 1991), istoricii, strategii,
experții în securitate, politologii, diplomații și nu numai continuă să emită teorii cu privire la cauzele
Războiului din Golf, confruntare de interese militare, geo-politice, economice, diplomatice, cu
consecințe la nivel planetar.

În primul rând,o cauză centrală se referă la dorința lui Saddam Hussein de a „repara” o situație
istorică, prin anexarea unui stat suveran, Kuwait, ce a aparținut, în istorie, Irakului. 7 Trebuie
menționat că statul Kuweit a fost creat, pe teritoriul irakian, de Imperiul Britanic, după Primul Război
Mondial și căderea Imperiului Otoman. Astfel, la sfârșitul anilor 1930, înainte de a fi descoperit
petrolul in regiune, regele Irakian Ghazi a încercat sa anexeze teritoriul Irakian, care mai apoi și-a
declarat independența in 1961. Intervenția militară britanică a reprezentat singurul motiv pentru care
invazia Kuwait-ului de către Irak a putut fi oprită. 8 În ciuda acestui fapt, disputele teritoriale între Irak
și Kuwait nu au încetat. Astfel, până în primăvara anului 1989, Irakul a mai încercat să anexeze statul
vecin de două ori – în 1973, când Irakul a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp o bază militară
aparținând Kuwaitului9, și mai târziu, când Irakul căuta o alternativa pentru a accesa Golful Persic, râul
Shatt-al-Arab fiind blocat de urmările războiului Irano – Irakian. 10

O altă cauză esențială pentru izbucnirea acestui război, cum am anticipat și mai devreme, a fost
dorința lui Saddam Hussein de a câștiga un palmares politic intern și extern, marcat de impunerea
intereselor Bagdadului, mai presus decât cele ale altor state din regiune, dar, chiar mai presus de cele

4
Marius Lazăr, op.cit, , p. 259.
5
Ibidem, p. 260.
6
Ibidem, pp. 260-261.
7
Alan Munro, Arab Storm: Politics and Diplomacy Behind the Gulf War, Londra, Editura I.B.Tauris & Co, 2006, p. 15.
8
Walid Khalidi, The Gulf Crisis: Origins and Consequences, în „Journal of Palestine Studies”, Vol. 20, nr. 2, 1991, p. 9.
9
Alan Munro, op. cit., pp. 14-15
10
Walid Khalidi, op.cit., pp. 9-10.
2
 americane și occidentale, ce dețineau vaste concesiuni și contracte de miliarde de dolari în Kuwait.
Astfel, trebuie menționat faptul ca liderul Irakian autoritar, își dorea o mai mare influență, dacă nu
chiar controlul asupra Orientului Mijlociu, acesta sperând sa fie liderul care aduce bună-stare și
măreție în aceasta regiune.11 Împlinirea acestui vis i-ar fi permis lui Saddam o mai mare autoritate in
fața Iranului revoluționar, dar și rezolvarea tuturor disputelor teritoriale într-un mod avantajos pentru
Irak. 12

La această cauză, trebuie menționată și situația politică din Iran, căci natura autoritară și violentă
a lui Saddam a dus la apariția mai multor mișcări împotriva liderului. Astfel, acesta ajunge să se simtă
constant in pericol, existând numeroase conspirații la adresa lui venind din interior, dar și din
comunitatea internațională (au existat câteva încercări de asasinare a lui Saddam). Pentru a menține
controlul, Saddam a făcut importante schimbări în guvern și a acordat contracte publice mai multor
persoane și companii influente, pentru a se asigura că acestea își vor menține loialitatea față de el. 13
De asemenea, experții considera ca Irakul a început războiul cu Kuwait pentru a distrage atenția
populației de la problemele interne și pentru a asigura astfel supraviețuirea regimului. Kuweitul era
astfel o țară bogată, nepopulară in regiune, și căreia îi lipsea o apărare adecvată. 14

La izbucnirea acestui război au contribuit și cauze de natură economica. În urma războiului dintre
Iran și Irak, regimul lui Saddam a fost nevoit să cheltuiască peste $100 de miliarde de dolari, 90% din
sumă fiind împrumutată de la alte țări, inclusiv Kuwait și Arabia Saudită. De asemenea, infrastructura
Irakiana a fost afectată de flagelul războiului, existând pagube de peste $200 miliarde de dolari. Din
acest motiv, Irakul se confrunta cu mari probleme de natură financiară. Personalitatea autoritara a
liderului Irakian, împreuna cu disperarea financiară cu care se confrunta țara, au dus la dorința Irakului
de a i se oferi concesii la plata datoriilor din partea Kuwaitului, acest lucru fiind in mod clar,
imposibil.15

O altă cauză de natură economică, a fost dorința lui Saddam de a transforma Irakul în
„controlorul” internațional al prețului petrolului, având în vedere că, în situația dată, această țară ar fi
stăpânit mai mult de 20% din rezervele mondiale de petrol. Încă după încheierea războiului cu Iranul,
Irakul ceruse ţărilor din OPEC o creştere a preţului petrolului pentru a facilita o redresare post-conflict
a ţării sale, dar acesta, dimpotrivă, scade după încetarea ostilităţilor, ţările petroliere arabe şi Iranul
nefiind interesate de o micşorare a producţiei. În iulie 1990, Saddam Hussein acuză emiratul că a
extras ilicit petrol irakian din câmpul petrolifer Rumaila, aflat în zona „neutră” şi cere daune de 2,4
miliarde de dolari. Kuweitul refuză, atât să-i ofere suma cerută, cât şi să anuleze datoriile Irakului faţă
de emirat (10 miliarde de dolari), dar se teme de o intervenţie militară irakiană şi cere o mediere arabă
şi internaţională. Însă toate încercările de rezolvare a diferendului care au urmat, făcute de Liga Arabă,
de Hussein al Iordaniei şi Hosni Moubarak, ba chiar de Yasser Arafat, nu au avut rezultate pozitive:
Saddam nu a putut fi convins să renunţe la cerinţele sale şi nici şeicul Jaber al-Ahmed al- Sabbah nu s–
a dovedit mai flexibil. 16 Astfel, acapararea petrolului din Kuwait, cât și capturarea facilităților de
transport petroliere ale emiratului, mult mai dezvoltate decât ale Irakului îi ofereau lui Saddam
Hussein posibilitatea dobândirii a statutului de lider al petrolului din Estul Orientului Mijlociu, lucru
care ar fi dus la rezolvarea tuturor problemelor de natură financiară cu care se confrunta acest stat, dar
și la creșterea încrederii populației în aptitudinile de lider ale lui Saddam.

11
Hal Brands, David Palkki, „Conspiring Bastards”: Saddam Hussein’s Strategic View of the United States., în „Diplomatic
History” Vol. 36, nr. 3, 2012, p. 628.
12
Andrew Parasiliti, The Causes and Timing of Iraq’s Wars: A Power Cycle Assessment, în „International Politcal Science
Review”, Vol. 24, nr. 1, 2003, p. 154.
13
Charles Tripp, A History of Iraq, Londra, Editura Cambridge University Press, 2005, p. 25.
14
Greg Cashman, Leonard Robinson, An Introduction to the Causes of War: Patterns of Interstate Conflict from World War I to
Iraq, Editura Rowman & Littlefield Publishers, 2007, p. 4.
15
Walid Khalid, op. cit., pp. 10-11.
16
Marius Lazăr, op.cit., p. 262.
3
 Un aspect important ce merită menționat este faptul că intenția lui Saddam Hussein de a o ocupa
emiratul vecin a fost încurajată la început, şi de atitudinea ambiguă a unor oficiali SUA, ţară care, mai
apoi, va sta în fruntea vastei coaliţii ce va ataca pe fostul său aliat din anii ’80. Această lipsă de
consistenţă a poziţiei Washingtonului în săptămânile premergătoare invaziei a fost explicată în diverse
moduri:
1) În primul rând ne putem raporta la obişnuita funcţionare greoaie a executivului american şi
multiplele centre de decizie (Preşedinte, Departament de Stat, Pentagon, servicii secrete, Senat) în
probleme de politică externă;
2) În al doilea rând, atragem atenția asupra existenţei unor relaţii comerciale puternice între SUA şi
Irak: Statele Unite cumpărau de aici o treime din petrolul importat în vreme ce Bagdadul era primul
cumpărător de orez şi al optulea de grâu american. În pofida declaraţiilor anti-americane şi anti-
israeliene din întreaga primă parte a lui 1990, oficialii de la Washington continuă să acorde credit
puterii de la Bagdad, văzând, se pare, în ameninţările la adresa Kuwaitului şi masarea de trupe la
graniţa cu acesta doar un mod de a exercita presiuni asupra emiratului în scopuri economice;
3) În ultimul rând, există şi un scenariu al „complotului”, potrivit căruia SUA a adoptat voit o poziţie
ambiguă faţă de intenţiile lui Saddam, astfel încat invadarea emiratului să ofere pretextul mult aşteptat
al unei desfăşurări de forţe americane într-o regiune care, după dispariţia sistemului bipolar, devine
zona cea mai sensibilă şi importantă geopolitic pentru viitorii ani. Criza kuwaitiană devine astfel
primul test de după războiul rece prin care Statele Unite îşi pot pune în aplicare strategiile politice şi
militare ale unei „noi ordini mondiale”, în care ele să gestioneze un nou sistem de securitate, cu intenţii
globale, bazat de instalarea valorilor politico-economice occidentale.17

Concluzie (doar pentru mine)

Așadar, după cum se poate vedea, cauzele care au condus la Războiul din Golf au fost multiple și
animate de interese foarte diverse.
Cu toate acestea, se remarcă, în mod deosebit, interesele de natură geo-politică și cele economice,
legate de controlul celei mai mari rezerve de petrol planetare.
Se apreciază, astfel, că acest război a fost și punctul de lansare a celei mai mari goane după resurse și
materii prime, de după cel de-al Doilea Război Mondial, așa cum a reprezentat și punctul de cotitură
către o lume multi-polară, în noi state își joacă șansa , inițial la supremația regională și mai apoi la cea
globală.

17
Marius Lazăr, op.cit, pp. 262-263.
4
 (la context)

(la context – Saddam Hussein)

(la context, razboi iran irak)

5
 la cauze (pretentii istorice)

Cauze (petrol)

Cauze (petrol)