În 1941, Japonia era deja de patru ani în război, luptând pe continentul asiatic.

După
invazia Manciuriei din 1931, Japonia începe o invazie pe scară largă a Chinei,
trimițând acolo o armată de circa 1 milioni de soldați, care ocupă principalele centre
urbane chinezești, dar și zone importante din interiorul țării. Cu toate acesta, Chiang
Kai-shek, liderul guvernului chinez, refuza să încheie pace cu invadatorii, astfel că
Japonia a trebuit să depună efoturi materiale și umane foarte mari pentru a putea
susține ocupația din China.

Ca și astăzi, Japonia depindea de importurile de resurse (nu doar petrol) pentru a-și
susține economia. De aceea, scopul invaziei din China era convertirea acestei țări într-
un fel de vasal economic al Japoniei. Era primul pas în crearea unui sistem economic
continental în care urmau să fie integrate Coreea, Indo-China, Malaezia și Indonezia.
Acest sistem, cunoscut drept „Sfera de Co-prosperitate a Marii Asii Orientale”) ar fi
trebuit să fie autonom din punct de vedere economic și trebuia să susțină dezvoltarea
economică a Japoniei prin transferul de materii prime.

Resursele energetice limitate ale Japoniei au fost, pentru această țară, un punct foarte
vulnerabil – un fel de câlcâi al lui Ahile. În ciuda consumului de petrol limitat al
populației civile și a unei armate în mare parte nemecanizate, consumul de petrl al
Japoniei crescuse în mod constant (de la 21 milioane de barili pe an, în 1931, la 32
milioane de barili, în 1941 – în condițiile în care astăzi s-a ajuns la 3 miliarde de
barili). Pentru că sistemul de apărare al țării depindea de asigurarea unor rezerve
importante de petrol care să susțină Marina Imperială, Japonia a acumulat, din
teritoriile ocupate, 54 milioane de barili.

Neavând resurse petrolifere, Japonia depindea de surse externe:90% din nevoie țării
erau asigurate prin importuri. Însă în acea perioadă, vastele resurse de petrol din
Arabia Saudită și Orientul Mijlociu nu erau încă descoperite, iar 85% din importurile
japoneze proveneau dintr-o singură sursă:Statele Unite ale Americii. Iar în 1941,
relațiile dintre Japonia și America se deterioraseră până la un punct critic, iar statul
nipon risca să rămână fără resursa cea mai importantă pe timp de război.

Relațiile dintre Japonia și Statele Unite fuseseră, până recent, foarte bune. Americanii
au fost cei care au adus Japonia în lumea modernă, prin încheierea izolaționismului
nipon. La începutul secolului XX, președintele Theodore Roosevelt intervenise pentru
ca Japonia să obțină o înțelegere convenabilă la sfârșitul Războiului Ruso-Japonez, iar
cele două state au fost aliate în Primul Război Mondial. În ciuda legilor americane
restrictive privind imigrația asiatică, opinia publică japoneză (la nivelul oamenilor
educați) era favorabilă Statelor Unite, atât datorită relațiilor comerciale foarte bune,
cât și admirației față de succesul american în materie de tehnologie și educație.

Relațiile se deteriorează după ce Japonia invadează Manciuria, moment în care Statele

Unite devin principalul opozant al expansiunii japoneze în Asia. Potrivit doctrinei
Stimson, americanii au refuzat să recunoască statul-marionetă Manciukuo și erau
ostili programului „Sfera de Co-Prosperitate”. Însă sentimentele izolaționiste ale
americanilor și constrângerile legislative au împiedicat administrația Roosevelt să
acorde asistență militară statelor asiate amenințate de Japonia. În plus, Roosevelt era
presat de britanici să evite orice fel de confruntare militară în Pacific ce-i putea atrage
pe americani departe de problema Germaniei hitleriste.

Americanilor le era clar că se îndreaptă spre un conflict cu Japonia. Marina americană

a luat problema în serios și mai mulți specialiști l-au avertizat pe președintele
Roosevelt că, până la finalizarea programului de dezvoltare a flotei și a întâririi
bazelor navale din Filipine, Hawaii și Pacificul Central, marina americană ar fi
dezavantajată în cazul unei confruntări cu Japonia.

Amiralul James O. Richardson a fost înlocuit din funcția de comandant al flotei din
Pacific, după ce a protestat îndelung împotriva trimiterii flotei (ce avea baza la San
Diego) la Pearl Harbor, considerând că acela era un punct prea vulnerabil în cazul
unui atac japonez.

În iulie 1940, noua lege de control a exporturilor i-a dat lui Roosevelt ocazia de a lua
măsuri împotriva Japoniei fără ca apărea drept punitiv. După ce, în septembrie 1940,
japonezii avansează spre nordul Indochinei, Roosevelt, sub protecția acestui act și a
nevoilor apărării naționale, impune un embargo asupra exporturilor de fier și oțel. La
scurtă vreme după aceea, americanii interzic și exportul de carburanți pentru avioane
către oricare alt stat în afara Marii Britanii și a țărilor din emisfera vestică. Cu toate
acestea, exportul de petrol către Japonia a continuat, scăzând în 1940 doar cu 3
milioane de barili față de anul precedent.
Roosevelt, președintele American știa că războiul nu putea fi evitat. Dar opinia publică
americană era împotriva implicării în război. Totuși, SUA, în secret sau mai puțin în secret au
ajutat britanicii cu muniții și avioane încă din 1939.
În august 1941, Roosevelt s-a întâlnit cu Churchill și au lansat CARTA ATLANTICULUI care
stabilea scopurile și principiile creării coaliției antihitleriste. În ianuarie1942 se va constitui
Coaliția NAȚIUNILOR UNITE, la care au aderat 26 de state, inclusive URSS. În fotografia din
dreapta sus îi vedeți pe cei doi, Roosevelt și Churchill la întâlnirea din august 1941, iar jos un
afiș care ne arată prin drapele, națiunile care s-au unit împotriva coaliției hitleriste.
Intrarea propriu-zisă a americanilor în război s-a produs la 8 decembrie 1941 după ce Japonia
a atacat baza navală americană de la Pearl Harbor din insulele Hawaii. Se spunea că a fost un
atac prin surprindere cu avioane camicatze- vânt divin, de la Dumnezeu, și că soldații americani
nu erau pregătiți pentru acest atac, deoarece era zi de sărbătoare, seara era preconizat un concert
la care trebuia să cânte mai mulți artiști cunoscuți, astfel că corăbiile militare erau lângă mal.
Bombordamenetele au creat haos și dezastru. Doar 3 portavioane au supraviețuit pentru că erau
în largul oceanului. După acest atac, SUA au declarant official război Japoniei. Odată cu intrarea
SUA în război, acesta devine unul Mondial. Nr soldaților a crescut de la 2 la 12 milioane.
Economia SUA trece pe picior de război, iar statul investește în industria militară 370 miliarde
de dolari. Japonia va reuși să cucerească Hong-Kong, Filipine, Indonezia, Malaysia, Singapore,
Siam. Ei utilizau și propaganda anticolonială spuneau că: (suntem eliberatorii popoarelor asiatice
de sub jugul rasei albe).
Despre atacul de la Pearl Harbor se spunea inițial că era unul neașteptat. Dar după finisarea
războiului, britanicii au recunoscut că știau că Japonezii planifică să atace baza navală. Au aflat
acest lucru, pentru că au descifrat mesajele codate cu ajutorul mașinii BOMBE, inventată de
Alan Turing. Acesta s-a născut în 1912 și a decedat la 42 de ani. A fost informatician,
matematician, criptanalist, filosof etc. Rolul cheie jucat de Turing în spargerea mesajelor
codificate interceptate le-a permis Aliaților să-i învingă pe naziști în mai multe lupte cruciale,
inclusiv în bătălia Atlanticului. Se estimează că activitate echipei lui Turing a scurtat războiul în
Europa cu 2 pânî la 4 ani. El a fost cel care a spart codul ENIGMEI. Americanii au preferat să
jertfească Pearl Harbour, decât să arăte că au descifrat codul ENIGMEI. Astfel, ei au pierdut o
luptă, dar au câștigat războiul.
Până la începutul anului 1942, nordul Africii era dominat de puterile Axei. Hitler a trimis în
ajutorul lui Musolini 2 devizii de tancuri, reunite în faimosul Africa Korps, în fruntea lui era
Erwin Rommel. În noiembrie 1942 situația se schimbă în favoarea aliaților. Armatele britanice
staționate în Egipt în frunte cu Bernand Montogomery a oprit ofensiva germano-italiană la EL
ALAMEIN, la 100 km de Alexandria. Tot acum trupele americano-britanice, în frunte cu
Eisenhower- viitorul președinte SUA, vor debarca în Maroc și Algeria, eliberându-le. Astfel,
Rommel a fost nevoit să lupte pe 2 fronturi. Așa că în scurt timp, la 13 mai 1943, cu 250 mii de
soldați, el va capitula.

Overlord
Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, aliații s-au întâlnit de mai mukte ori. Pe noi ne
interesează Conferința de la Moscova, care a avut loc între 19-20 octombrie 1943. Aici s-au
hotărât
1. S-a adoptat declarația cu privire la Italia- participanții la conferință au recunoscut că fascismul
și influența lui trebuie distrusă complet, iar poporul italian are dreptul să-și aleagă un guvern pe
principii democratice.
2. S-a discutat problema deschiderii celui de-al doilea front. Sovieticii doreau deschiderea
frontului în Europa încă în 1942, anume în Balcani, mai aproape de ei. Anglo-americanii au avut
o altă părere.
3. Toți au recunoscut necesitatea înființarea unei organizații internaționale, a cărui scop să fie
păstrarea păcii în lume, dar până când s-au hotărât să înființeze o Comisie Europeană,
consulltativă cu sediul la Londra.
Totuși, tema întâlnirii la nivel înal, a celor 3 lider Roosevelt, Churchill și Stalin a avut loc la
Conferința de la Teheran, din noiembrie-decembrie 1943. Ei au discutat:
1. Problemele coordonării eforturilor lor împotriva Germanilor și aliaților ei.
2. Colaborare postbelică
3. Asigurarea unei păci trainice
4. S-a decis deschiderea celui de-al doilea front în luma mai 1944.
Aliații nu aveau nici un dubiu că vor distruge Germania și pe aliații acesteia. Drept argument este
și acest argument, unde se spune...
După cum știți, Churchill și Roosevelt au promis ferm debarcarea în Franța pentru luna mai
1944. Totuși, operațiunea Overlord s-a început cu întârziere, abia la 6 iunie 1944. Operațiunia de
debarcarea în Normadia a fost pregătită în mare secret la o bază militară din M. Britanie timp de
mai multe luni. Ea fost condusă de viitorul președinte al SUA Dwight Eisenhower. A fost cea
mai mare debarcare din istorie. A implicat 8 devizii de elită, adică 4300 de nave de transport
susținute de 500 de nave de război. La momentul debarcării aliaților în Normandia, Hitler
dormea la propiru- ordonând să nu fie deranjat din somn, așa că atunci când se trezise aliații
ocupase poziții trainice pe continent. La 25 august 1944, generalul Charles de Gaulle intra în
Paris, iar în octombrie toată Franța era eliberată.
Debarcarea din Normandia rămâne cea mai mare operațiunie amfibie din istorie, a implicat
participarea aproape a 3 milioane de soldați, care au traversat Canalul Mânecii pentru a ajunge
din Anglia în Normandia. Pentru această operațiune, care mai este numită și ziua Z, au fost
proiectate și perfecționate mașini speciale. Germanii au presupus o posibilă invazie în zona dată,
de aceea, au inundat-o, au minat-o și au împânzit-o cu sârmă ghimpată. Pentru a reuși să treacă
de liniile de apărare germane, aliații au recurs la următoarele strategii:
1. Soldații și tehnica au fost aduse cu planoare pentru că acestea nu făceau zgomote și aruncați în
apă, departe de mal. Deși toți au fost antrenați, mulți din ei s-au înecat.
2. Pentru a nu se afunda în nisipul ud, tancurile au fost dotate cu niște construcții speciale, care
așterneau sub șiniele tancului niște covorașe (principiul schiurilor)
3. Pentru a trece de sârma ghimpată, tancurile foloseau niște buzdugane pe lanțuri, pe care le
roteau pentru a le distruge.
Importanța debarcării în Normandia, adică deschiderea celui de-al doilea front în Europa a avut o
importanță crucială. Hitler a trebuit să lupte simultant pe 2 fronturi. Afost încolțit din vest și din
est, iar în scurt timp va capitula.

Capitularea Germaniei
După debarcarea în Normandia și deschiderea celui de-al doilea front în Europa, era clar că
Germania va pierde acest război. Totuși, la finele anului 1944, Germanii mai aveau potențial
redutabil de luptă- 9 milioane de soldați, 7 mii de avioane, 13 mii de tancuri. În decembrie ei au
reușit o ultimă ofensivă pe frontul de vest, în munții Ardeni. În ianuarie-aprilie 1945, Armata
Roșie a lansat o mare ofensivă dinspre Oder și Niesse. Armata sovietică va joncționa cu cea
americană la 25 aprilie pe râul Elba.
La mijlocul lunii decembrie 1944- trupele sovietice intraseră deja pe teritoriul german. La acel
moment Hitler mai credea încă într-o minune. Aștepta noi armamente, bomba nucleară. Totuși
va înrola copii de 14 ani și bătrîni de peste 60 de ani pentru a-i trimite în luptă. Imagine- ultima
apariție a lui Hitler în public, înainte de a se ascunde în bunkerul său, unde la 30 aprilie 1945 își
va pune capăt zilelor.
La 20 aprilie, Hitler, împlinise 56 de ani. Iar peste 5 zile, la 25 aprilie, sovieticii au încercuit
Berlinul, Jukov- fiind eroul absolut. La asaltul Berlinului au participat 6 armate.
La 30 aprilie 1945, Hitler s-a sinucis, nu înainte însă de a îndeplini ultima dorință a iubiteo sale
Eva Braun- anume aceea de a se căsători cu ea. În testamentul său, Hitler a scris că germanii nu
l-au meritat. La 2 mai rezistența a fost zdrobită, iar la 7 mai 1945, generalul Alfred Jodl a semnat
capitularea necondiționată a Germaniei. Pentru că reprezentantul sovietic nu era prezent, a avut
loc repetarea semnării actului de capitulare, a doua zi seara la 8 mai în fața lui Jukov. Dar după
ora Moscovei, era trecut de 12 noapte, deci era ziua de 9 mai. Fotografie- în care un soldat
sovietic a fost surprins în camera în care Eva Braun și Hitler s-au sinucis. Fotografia 2- semnarea
actului de capitulare a Germaniei.
Ultima întâlnire a celor 3 mari a avut loc la Conferința de la Postdam între 17 iulie și 2 august
1945. Dacă la început în cadrul conferinței s-au întâlnit Stlin, Trumat și Churchill, atunci din 28
iulie, noul ministru al Marii Britanii a devenit Atlee. La POSTAD s-a decis
1. Adoptarea politicii celor 4 D față de Germania (Denazificare, democratizare, demilitarizare,
demonopolizare)
2. A fost stabilit hotarul polono-german pe linia Oder Niesse
3. Împărțirea Germaniei și a Berlinului în 4 zone de ocupației.
4. Se rezolvă problema definitivă problema reparațiilor de război
5. Este creat tribunalul de la Nurenberg

O fotografie- care a devenit un simbol al victoriei asupra nazismului, dar care arată și că primii
au intrat în Berlin au intrat soviecticii.

Capitularea Japoniei
În luna mai 1945, Germania a capitulat, astfel că războiul în Europa a luat sfârșit. Totuși, Japonia
a decis să continue lupta până la captă. Și deși, americanii erau pregătiți să lupte singuri
împotriva niponilor, în februarie 1945 au obținut promisiunea lui Stalin de a li se alătura. Deși
Japonezii liuptau cu îndârjire, americanii aveau superioritate la toate capitolele, aveau avioane
moderne, flote mai bine echipate, materii prime suficiente. Soarta principalelor bătălii se va
decide în confruntările aeronavale- cele mai importante fiind Midway, Filipine etc.
Japonia deși a fost izolată de sursele de materie primă și avea pierderi mari, nu dorea să cedeze,
pentru că încă mai spera la armatele din China și Manciuria, unde mai erau aprozimativ 7 mln de
soldați. Spiritul de sacrificiu al soldaților, dar și al națiunii nipone.
SUA erau conștiente de faptul că o debarcarea în Japonia ar duce la o pierdere de cel puțin 1 mln
de solați americani, așa că președintele Truman a decis să folosească bomba atomică. La 6
august 1945, la ora 9 si 15 dimineața, SUA a lansat prima bombă atomică asupra orașului
Hiroshima, astfel au murit în câteva secunde 80 000 de oameni. La 8 august 1945, URSS a
declarat război Japoniei. Iar a doua zi americanii au lansat a doua bombă atomică asupra orașului
Nagasaki. Se spune că orașul nipon asupra cărui urma să fie aruncată cea de-a doua bombă
atomică era acoperit cu nori, așa că piloții au primit ordin să o arunce asupra oricărui oraș care
nu era acoperit de nori, acesta a fost nagasaki.
Pe 6 august 2022 se împlinesc 77 de ani de când avionul american Enola Gay a lansat
bomba atomică Little Boy asupra orașului japonez Hiroshima, acesta fiind primul atac de
acest fel din lume.
Explozia a ucis imediat aproximativ 80 000 de oameni, iar alte zeci de mii de persoane au
decedat mai târziu din cauza expunerii la radiații.
Trei zile mai târziu, un al doilea B-29 a aruncat o altă bombă atomică americană numită Fat
Man asupra Nagasaki. Bomba a explodat la ora 11.02 peste valea îngustă Urakami, la nord-vest
de centrul orașului Nagasaki. Dintre cei 286 000 de oameni care locuiau în Nagasaki la
momentul exploziei, 74 000 au fost uciși și alți 75 000 au suferit răni grave.
Împăratul Japoniei Hirohito a anunțat capitularea necondiționată a țării sale în cel de Al Doilea
Război Mondial într-un discurs radio din 15 august, invocând puterea devastatoare a „unei
bombe noi și cele mai crude”, informează history.com
Privind înapoi la aceste evenimente ceva timp mai târziu, generalul locotenent Leslie R Groves,
fost director al „Proiectului Manhattan” care a dezvoltat prima bombă A, a
comentat: „Bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki au pus capăt celui de Al
Doilea Război Mondial. Nu poate exista nicio îndoială în acest sens. În timp ce au adus moarte și
distrugere la o scară înfiorătoare, au evitat pierderi și mai mari – americani, englezi și japonezi”,
citează iwm.org.
A fost o viziune care a generat controverse pe moment și mai târziu cu privire la justificarea
utilizării unor astfel de arme asupra țintelor civile practic lipsite de apărare, cu un astfel de cost.
Dar odată ce s-a văzut impactul armei nucleare, tentația de a o crea și amenințarea mereu
prezentă a unei opțiuni nucleare în blocajele puterilor implicate în Războiul Rece a definit
politica globală de după 1945.

La 8 august 1945, URSS în frunte cu Stalin a declarat război Japoniei. 2 zile mai târziu, sovieticii
au invadat Manciuria. Efectul dezastuos a celor 2 bombe atomice, în urma cărăra au murit cca
200 mii de oameni, precum și intrarea URSS în război, l-au determinat pe îmăratul Hiroito să
ceară încetarea rezistenței – la 15 august 1945. Astfel, la 2 septembrie 1945, pe cuirasatul ..... a
fost semnat actul de capitulare necondiționată a Japoniei.