Sunteți pe pagina 1din 8

Crizele Razboiului Rece

- referat -
Notiunea de “razboi rece” apartine omului de afaceri si consilierul lui Roosevelt,
Bernard Baruch.Aceasta a fost folosita pentru prima oara intr-un discurs sustinut in Carolina de Sud
la data de 16 aprilie 1947, in sensul de stare de ostilitate care s-a creat intre SUA si URSS.
La sfarsitul celui de-al doilea Razboi mondial lumea a intrat intr-o noua faza a relatiilor
internationale, marcata de rivalitatea sovieto-americana. Europa a incetat sa fie centrul in jurul
caruia se organizeaza comertul si relatiile internationale, ea devine miza luptei dintre cele doua
puteri: SUA si URSS. Dupa 1945 Stalin doreste sa extinda influienta sovietica in tot estul
Europei.Pentru acesta “cine ocupa un teritoriu, isi impune, deopotriva, propriul sau sistem
social.Fiecare isi impune sistemul pe cat de departe inainteaza armata sa.”1 Pentru pastrarea unui
control total, statele comuniste s-au izolat de restul lumii, si termenul de ,,Cortina de fier” a fost
popularizat de Winston Churchill intr-un discurs, pentru a desemna frontierele acestora. SUA a fost
de acord sa sprijine tarile europene si a venit in ajutorul Europei devastate de razboi, cu un program
de ajutorare (Planul Marshall, 1948-1952) care grabea procesul de refacere postbelica si facea mai
putin posibila exploatarea comunista a celor nemultumiti. Pe data de 5 iunie 1947 generalul
american Marshall, intr-un discurs la Harvard, se arata ingrijorat de situatia economica a
Europei.Acesta preconizeaza un ajutor important pentru Europa, pentru facilitarea crearii unei piete
europene.Acest plan se adresa tuturor tarilor europene, insa este refuzat de URSS pentru toate tarile
pe care le controleaza. Odata cu acest refuz se realizeaza impartirea Europei: in Vest tarile care
beneficiaza de ajutorul american, in Est statele-satelit ale Moscovei. Ca reactie a sovieticilor la
doctrina Truman si la planul Marshall s-a construit Cominformul, o organizatie comunista
conceputa pentru a coordona actiunile partidelor comuniste aflate de ambele parti ale Cortinei de
Fier, la 22 septembrie 1947.In anul 1949, pe 4 aprilie,s-a semnat Alianta Nord-Altantica.Astfel s-a
fondat Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care reunea SUA, Canada si puterile
vest-europene intr-o alianta militara. Conform articolului 5 din Tratat, in caz de agresiune asupra
unei tari membre, toate celelalte state membre intreprind actiunile necesare, inclusiv forta armata,
pentru restabilirea securitatii. Admiterea Germaniei de Vest in NATO,in 1955, a determinat crearea
unei aliante similare in est - Pactul de la Varsovia. Acesta a fost prezentat ca o riposta la adresa
adeziunii germane.Tratatul a fost initiat de Nikita Hrusciov si a fost semnat la Varsovia pe 14 mai
1955.

1
Pascal Boniface-“Relatiile Est-Vest 1945-1991” pp. 9
Crizele Razboiului Rece
Momentele de varf ale Razboiului Rece au fost cele in care confruntarea dintre cele doua
puteri a parut inevitabila: blocada Berlinului (iunie 1948 – mai 1949), Razboiul din Coreea (1950-
1953), Crizal Suezului (1956) si Criza rachetelor din Cuba (octombrie 1962).

Blocada Berlinului
Ruptura dintre blocul Sovietic si Occident a fost completa odata cu blocada Berlinului,
din 1948-1949. Aceasta a avut loc ca urmare a divizarii Germaniei ocupate intre SUA, Marea
Britanie, Franta si URSS. Berlinul de Vest era o sursa de tensiuni si dispute. Nemultumirile au fost
atat de mari incat sovieticii au decis sa izoleze capitala. La 31 martie 1948 maresalul Vladimir
Sokolovski, comandantul sef al fortelor sovietice in Germania, a hotarat sa controleze din punct de
vedere militar toate relatiile intre zona occidentala si cea orientala. Raspunsul occidentului a fost un
transport aerian de proportii uriase, care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri si alimente, pana la
ridicarea blocadei de catre sovietici. Sovieticii au pus capat blocadei pe 12 mai 1949, Berlinul de
Vest a fost alipit Germaniei occidentale prin sosea si cale ferata.Berlinul devine emblema luptei
pentru libertate in fata URSS, permite reabilitarea politica si reinegrarea in tabara occidentala.
Epilogul acestei crize este reprezentat de formarea, in 1949, a doua state germane: Republica
Federala Germana (RFG-8 mai) cu capitala la Bonn si Republica Democrata Germana (RDG-7
octombrie) avand capitala in Berlinul de est.

Razboiul din Coreea


Acest razboi este considerat cel mai devastator al perioadei. La momentul diviziunii
Coreei, secretarul de stat american, Byrnes a inclinat catre ideea impingerii granitei cat mai spre
nord posibil. SUA a sugerat Paralela 38 ca linie de demarcatie si propunerea a fost acceptata de
Stalin, deoarece chiar daca lasa doua treimi din populatie in sud, plasa sub influenta sovietica zona
nordica care era mult mai industrializata. Ca urmare URSS a instalat la guvernare un Partid
Comunist, care sa serveasca intereselor sovietice, suprimand in acelasi timp si revoltele anti-
comuniste. SUA, considerand Coreea ca fiind de o importanta strategica redusa, a decis sa instaleze
un guvern autohton si sa se retraga cu un minim de efecte negative. A urmat organizarea alegerilor
libere din mai 1948, sub tutela ONU, urmate la scurt timp de adoptarea Constitutiei Republicii
Coreea. In acest timp in nord Rusia a contra-atacat prin institutionalizarea Republicii Democrate
Populare Coreene si si-a retras trupele in luna decembrie; iar SUA au urmat exemplul sovieticilor
retragandu-si deasemenea trupele. Deoarece SUA nu dorea sa asiste la o prabusire a Coreei de
Sud, a furnizat guvernului de la Seul suficient suport economic si militar pentru a putea face fata
provocarilor interne si atacurilor de guerila.Pana in 1950 Coreea de Sud si-a consolidat securitatea
interna. Liderul nord-coreean, Kim II Sung, a fost cel care i-a propus lui Stalin o invazie a Coreei
de Sud motivand ca celulele Partidului Muncitoresc sunt extrem de active in Sud, iar populatia va
declansa o revolta atunci cand Partidul va da semnalul. Astfel la 25 iunie 1950 doua corpuri de
armata nord-coreene au invadat sudul, trecand paralela 38. Decizia Statelor Unite de a se implica in
conflict nu a fost luata in virtutea unor sentimente de simpatie fata de natiunea coreeana sau datorita
importantei sale strategice, ci in dorinta amortizarii tensiunilor generate in sistemului international.
Initial, ajutorul Statelor Unite si al Marii Britanii s-a materializat in suport aerian si naval. Insa in
curand (pana la sfarsitul lunii iunie) s-a conturat nevoia unei implicari concrete, astfel incat
presedintele Truman a autorizat trimiterea de trupe terestre.Astfel, pe 7 octombrie 1950, o rezolutie
britanica, aprobata cu o majoritate covarsitoare de Adunarea Generala, a imputernicit fortele ONU
sa traverseze Paralela 38, sa restabileasca ordinea in Peninsula si sa organizeze alegeri. La sfarsitul
lunii noiembrie MacArthur lanseaza ofensiva finala in dorinta de a atinge malurile Fluviului Yalu,
dar actiunea sa a coincis cu contra-ofensiva chineza.La data de 6 decembrie, fortele comuniste au
ocupat P’yongyang, iar a doua zi frontul a fost impins la doar 32 km deasupra Paralelei 38. La
aproape 3 saptamani de la debutul contra-ofensivei sud-coreene, Coreea de Nord a fost eliberata de
trupele inamice. In Ajunul Anului Nou fortele chineze si nord-coreene au lansat o alta ofensiva
majora, capturand si evacuand Seulul, capitala Sudului. In iulie 1951 Rusia s-a aratat dispusa la
negocieri, insa acestea au fost deosebit de dure intinzandu-se pe o perioada de doi ani. Un prim
progres s-a inregistrat in noiembrie 1951, cand s-a convenit asupra unei linii de armistitiu de-a
lungul frontului (conferind o pozitie usor avansata Coreei de Sud fata de Paralela 38). In octombrie
1952 Comandamentul ONU a facut o oferta finala de pace si o data cu respingerea ei de catre
comunisti s-a retras de la masa negocierilor pentru o perioada nedefinita. Un factor decisiv in
reluarea negocierilor de pace a fost, dupa toate probabilitatile, decesul lui Stalin din 5 martie 1953.
Prezent la Moscova pentru funeralii, Zhou En-lai a sugerat reasezarea la masa tratativelor si
constatandu-se acordul tuturor partilor implicate, negocierile au fost reluate. Din nou acestea au fost
deosebit de dificile, fiind ingreunate si mai mult de rezistenta liderului sud-coreean, Syngman Rhee,
la orice armistitiu ce ar fi lasat Coreea divizata. De asemenea, negocierile au fost impovarate de
intensitatea bombardamentelor americane, precum si de puternica ofensiva finala a armatei chineze.
Armistitiul s-a semnat la Pan Mun Jon pe 27 iulie 1953, la 5 luni dupa moartea lui Stalin. Bilantul
razboiului este infiorator: 900.000 de chinezi, 1, 5 milioane de nord-coreeni si 1, 3 milioane de sud-
coreeni (in mare majoritate civili) au cazut victime conflictului. De asemenea, 34.000 de americani
au murit in lupta si peste 100.000 au fost raniti.
Criza Suezului
Criza Suezului este un episod al Razboiului Rece constand in atacarea Egiptului de
catre Franta si Marea Britanie pentru redobandirea controlului asupra Canalului Suez si Israel.Criza
politico-militara a izbucnit ca urmare directa a hotararii lui Gamal Abdul Naser din 26 iulie 1956 de
a nationaliza Canalul Suez, respectiv respingerea ofertei americano-britanica de a construi barajul
de la Assuan, lucrare care urma sa permita irigarea unui milion de hectare in Egipt si sa rezolve o
parte din problemele de aprovizionare ale tarii. Hotararea luata are repercursiuni negative asupra
Marii Britanii care era principala beneficiara a canalului si pentru Franta. Negocierile nu au dus la
nici un acord si astfel Franta si Marea Britanie se pun de acord cu Israelul, stabilesc in secret un
plan la 22 octombrie 1956.Acest plan presupunea ca Israelul sa atace Egiptul pe 29 octombrie, apoi
Franta si Marea Britanie, sub pretextul securitarii canalului, ar adresa un ultimatum Egiptului si
Israelului, cerand retragerea trupelor lor la 15km de canal.Daca nu, vor ocupa canalul pentru
asigurarea libertatii navigatiei. Aceasta operatiune a fost vazuta ca o operatiune coloniala de lumea
a treia, iar URSS profita de aceasta pentru a incearca sa inconjure tarile NATO prin intermediul
lumii a treia. Americanii au fost nemultumiti de decizia luata de Franta si Marea Britanie fara
consimtamantul lor, astfel le-a refuzat garantarea securitatii fata de URSS, care a dat un ultimatum
cu privire la a se pune capat operatiunii si a declarat ca este gata sa ulitizeze arme moderme
distructive. Razboiul din Suez are doi invingatori URSS si Egiptul.

Criza rachetelor din Cuba


Criza din Cuba marcheaza un moment crucial in desfasurarea relatiilor internationale,
fiind apreciata drept cea mai grava dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.Aceasta a adus omenirea
in pragul unui razboi nuclear. In secolul al XVI-lea populatiile originale amerindiene (Taino,
Siboney si Guanajatabey) au cazut sub dominatia Spaniei, iar in mai putin de 200 de ani, populatia
indigena a fost practic exterminata total. Lupta coloniei pentru independenta a inceput in 1868 si a
continuat de-a lungul secolului al XIX-lea pana la Razboiul spaniolo-american din 1898. Statele
Unite au ocupat insula pana cand i s-a recunoscut independenta in 1902, limitata totusi de
Amendamentul Platt (revocat in 1934), SUA continuand sa aiba o influenta majora in politica
cubaneza. Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz si armata lor de
rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherila care se opuneau dictatorului Cubei,
Fulgencio Batista. 'Miscarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste miscari si a cucerit
puterea, formand in 1959 Guvernul, dupa victoria impotriva fortelor militare loiale lui Batista. In
momentul in care Batista a fost inlaturat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea
cetatenilor straini si a companiilor straine (in special nord-americane). Noul guvern revolutionar a
adoptat reforma agrara si a confiscat cea mai mare parte a proprietatilor agricole ale companiilor
straine. In scurta vreme, relatiile cu SUA s-au deteriorat. Castro s-a declarat comunist, explicand ca
incearca sa construiasca socialismul In Cuba. Astfel au fost stabilite relatii deplomatice cu Uniunea
Sovietica. Guvernul a fost condus de Partidul Comunist Cubanez, iar in 1976 s-a adoptat Constitutia
dupa modelul sovietic. In urmatoarele decenii Cuba a primit ajutor de la URSS ; in schimbul
zaharului cubanez, sovieticii livrand petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumata
de Cuba, iar restul era vandut pe piata mondiala pentru un profit de cateva miliarde de dolari. In
schimbul acestui ajutor sovietice, Cuba sprijinea miscarile comuniste din toata America Latina
(printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola,
Mozambic si Etiopia). La inceputul anului 1962 relatiile dintre cubanezi si sovietici s-au
deteriorat.Ajutorul acordat de sovietici nu mai compensa decat intr-o foarte mica masura. Castro a
cerut Uniunii Sovietice includerea in Pactul de Varsovia, insa cererea i-a fost refuzata sub pretextul
necesitatii continuitatii geografice a pactului si aratandu-i caracterul regional. Presedintele american
John F. Kennedy a anuntat intr-un discurs televizat, ca avioanele americane de spionaj au descoperit
baze rusesti de lansare a rachetelor SS-4 Sandal in Cuba, in Cristóbal, San Candelaria, Guanajay,
Sagua la Grande si Remedios. Aceste rachete, purtand focoase termonucleare, constituiau un pericol
iminent deoarece, avand raza de actiune medie (2000 km), erau capabile sa loveasca un numar mare
de orase americane foarte importante, precum Washington. Kennedy a anuntat ca va ordona o
"carantina" navala a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice sa mai transporte pe insula
armament, si a explicat faptul ca SUA nu va mai tolera existenta amplasamentelor de lansare a
rachetelor. Pe 14 octombrie 1962, personalul tehnic al spionajului american care analiza datele
avionului-spion U-2 a descoperit ca sovieticii construiau baze de lansat proiectile de raza mijlocie in
Cuba. In ziua urmatoare, presedintele Kennedy a convocat o intrunire de urgenta cu consilierii sai
experimentati din domeniile militar, politic si diplomatic pentru a discuta aceste gesturi
amenintatoare. Acest grup a devenit cunoscut sub numele de ExCom, prescurtarea de la Comitetul
Executiv. Dupa respingerea propunerii unui atac aerian pentru a extermina bazele proiectilelor,
ExCom s-a decis pentru o carantina navala si s-a cerut ca respectivele baze sa fie dezmembrate si
proiectilele sa fie indepartate. In noaptea zilei de 22 octombrie, Kennedy a anuntat decizia sa pe
postul national de televiziune. In timpul urmatoarelor 6 zile, criza a crescut pana la punctul in care
era gata sa izbucneasca un razboi nuclear intre cele doua super-puteri. Pe 23 octombrie a inceput
carantina Cubei, dar Kennedy a decis sa dea mai mult timp de gandire conducatorului sovietic
Nikita Hrusciov in ceea ce privea actiunile SUA, impingand linia limitrofa a carantinei inapoi cu
500 de mile. Pana pe 24 octombrie, vasele sovietice pe ruta spre Cuba, capabile de a transporta
incarcaturi militare, si-au incetinit sau modificat cursul, sau chiar s-au intors atunci cand s-au
apropiat de linia de carantina (blocada navala). La cererea a peste 40 de tari necombatante,
Secretarul-General al SUA, generalul U. Thant a trimis apeluri private lui Kennedy si omologului
sau rus Nikita Hrusciov, insistand ca guvernele lor sa se abtina de la orice actiune care ar putea
agrava situatia si care ar putea aduce riscul unui razboi. La ordinul sefilor Statului-Major, fortele
militare americane au intrat in DEFCON 2, gradul cel mai inalt de alerta atins vreodata in epoca
postbelica, deoarece comandantii militari se pregateau pentru un razboi pe toate planurile cu
Uniunea Sovietica. Pe 26 octombrie, Kennedy a aflat ca lucrarile la bazele de proiectile din Cuba
continua fara intreruperi, iar ExCom dezbatea autorizarea unei invazii americane in Cuba. In
aceeasi zi, sovieticii au transmis o propunere de a incheia criza: bazele de proiectile vor fi
demontate in schimbul promisiunii Statelor Unite de a nu invada Cuba. Pe 27 octombrie, totusi,
Hrusciov s-a contrazis, cerand in public demontarea bazelor americane de rachete din Turcia, presat
fiind de comandantii militari sovietici. In timp ce Kennedy si sfatuitorii sai din timpul crizei
dezbateau aceasta intorsatura periculoasa a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborat in
Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Kennedy a interzis o replica
militara, exceptand cazul in care mai multe avioane de supraveghere ar fi tintite deasupra Cubei.
Pentru a detensiona criza, Kennedy si sfatuitorii sai au fost de acord sa dezarmeze in secret bazele
de rachete din Turcia, dar doar la o data ulterioara, pentru a preintampina protestele Turciei, un
membru-cheie al NATO. Pe 28 octombrie, Hrusciov a anuntat intentia guvernului sau de a demonta
si indeparta toate armele ofensive sovietice din Cuba. Criza proiectilelor cubaneze s-a incheiat. In
noiembrie, Kennedy a retras blocada navala, si pana la sfarsitul anului toate rachetele ofensive au
fost luate din Cuba. Curand dupa acestea, SUA si-a retras proiectilele din Turcia.
Bibliografie

Andrei Miroiu- “Manual de Relatii Internationale”, Ed. Polirom, Bucuresti, 2006

Pascal Boniface- “Relatiile Est-Vest 1945-1991”, Ed. Institutul European , Colectia

Memo, 1999

Wilfried Loth- “Impartirea Lumii.Istoria Razboiului Rece 1941-1955”, Bucuresti , 1997

Claude Delmas- “Crizele din Cuba (1961-1962)” , Ed. Corint ,

Hans Morgenthau- “Politica intre natiuni.Lupta pentru putere si lupta pentru pace”, Ed.

Polirom , Bucuresti , 2007

John J. Mearsheimer- “Falsa promisiune a institutiilor internationale”

Kenneth Waltz- “Teoria politicii internationale”

Discursul lui Churchill din 5 martie 1946 in Fulton, SUA

Discursul presedintelui american Truman in fata Congresului SUA din 12 martie 1947

Tratatul Nord-Atlantic Washington DC, 4 aprilie 1949

S-ar putea să vă placă și