Poezia: “Umbra lui Mircea.

La Cozia” de Grigore Alexandrescu

Tema poeziei: glorificarea trecutului istoric și critica generațiilor prezente

Mesajul: poeziei este dragostea față de patrie, de trecutul istoric (ca o parte a romantismului) îmbinat cu raționalismul
exprimat de lumea prezentă (ca o parte a clasicismului).
Semnificația titlului: titlul este alcătuit din 2 părți, separate prin puct. Prima parte “Umbra lui Mircea” aduce un elogiu
personalității marcante în istoria poporului roman- Mircea cel Bătrân, în timpul domnii căruia suprafața poporului roman
era cea mai mare. Acesta este un simbol al curajului și vitejiei datorită încercării de a constitui blocul unității
românești. A apărat statalitatea și religia țării. Cea de-a doua parte a titlului “La Cozia” reprezintă însăși mânăstirea
la care a fost înmormântat Mircea cel Bătrân.
Consider că prin umbra lui Mircea se schițează portretele tuturor domnilorilor cau au luptat cu vitejie pentru
poporul roman împotriva otomanilor (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu), întrucât poezia a fost scrisă în anul 1844 în
așteptarea evenimentelor de cotitură pentru revoluționarii români din 1848.
Limbajul poeziei: marchează evoluția limbii române pănă la Revoluția din anul 1948. Limbajul expresiv, tehnicile
artistice, vocabularul reflectă romantismul pașoptist. Cuvintele arhaice : “repetează”, “priimește” conferă textului o
muzicalitate nostalgică. Deasemenea, marchează limbajul specific în acea perioadă istorică.
Valoarea expresivă a punctelor de suspensie: sugerează implicarea afectivă a autorului, gândurile acestuia, stare
de reflecție, meditație.
Pauzele, punctele de suspensie acceantuează groaza, misterul.
Caracterul elegiac(tristețe, durere, suferință, câtec de doliu, bocet, melancolie), satiric (critică lumea contemporană,
criticarea războiul, bici groaznic vine în contradicție cu poporul creștin, nu se acceptă victim, ironie dură la dresa
războiului), meditative(idei, reflecție asupra timpului trecut, moemnte ce pot fi valorificate, ridicate în slăvi)
legătura cu scrisoare lui Eminescu ( a 3)
Operă de tranziție între classism și romantism. Preromantică – motive preromantice – turnuri, ruine( antiteză, trecut
I strofă
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.
Imagini:
Vizuale: “ale turnurilor umbe…stau culcate”, “zidul vechi al mânăstirii”, au rolul de a
crea o imagine vizuală a spațiului în care se dăsfășoară acțiunea. Astfel, avem un râu, a carui
valuri izbesc zidul mănăstirii.
Imagine vizuală poate fi considerată și “umbrele turnurilor se întind, se prelungesc”,care
ar sugera o mișcare a valurilor, o expansiune, o deplasare.
Auditive: “valurile… îl izbesc”, această imagine sonoră presupune sunetul valurilor la
atingerea zidului.
Figurile de stil: epitetele “valuri mândre”, “generații spumegate” valorifică o trimitere la
generații, care la fel ca și valurile se mișcă rapid, unele pleacă și altele vin.
“valuri mândre” epitet moral prin intermediul căruia eul liric transmite senzații, reflecții.
Turnul este un element de delimitare ]ntre 2 lumi (axa lumii, verticalitatea) leag[ p\m\ntul cu
apa. Au legătură cu cerul- absolut, infinitate. Aspectul mitic (terestru-legătură universului)
real/imaginar.
Hiperbola: “Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc”- exagerarea prin mărirea
dimensiunilor umbrelor;-, dimensiune fantastică;
Personificarea: “în cadență îl izbesc” generează idea unei mișcări uniforme și într-un ritm
constant al valurilor.
Inversiunile: “ale turnurilor umbre”, “ș-ale valurilor mândre” au rolul de a scoate în
evidență o idee, o trăsătură.
Personificarea: “ ale turnurilor umbre stau culcate” marchează atmosfera nocturnă, când
luminează luna, apar umbrele obiectelor.
Motivul umbrei simbolizează imaginea lucrurilor trecătoare, schimbătoare.
Motivul zidului vechi- mister, loc tainic.

II strofă
Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.
Imagini:
Vizuale: “dintr-o peșteră”, “dintr-o râpă”, “noaptea”, “de pe muche”, “de pe stâncă” (zone
ale enigmaticului, aflate în depărtare)
(au rolul de a amplifica cadrul nocturn, specific romantismului, creează o amtosferă de mister,
necunoscut)
Auditive: “o suflare” sugerează viață, existență, induce treptat la reînvierea fantomei, ce va
apărea în strofa următoare. ( suflare- prezența)
Chipurile negre- umbre
Sulfare – anticipare, apariția primară a fantomei sau a lui Mircea ce Bătrân.
Figurile de stil: personificarea: “chipuri negre se cobor” valorifică apariția unor elemente
fantastice, ce nu aparțin lumii reale- fantomele, creând astfel cadrul misterios.
Personificarea: “mușchiul zidului printre iarbă se strecoară”. Se creează senzația că
fantasticul surprinde și natura.
Enumerația: „dintr-o peşteră”, „din râpă”, „de pe muchie”, „de pe stâncă”,
„printre iarbă” accentuează cadrul misterios, ce induce către ceasul nălucirii, adică o
oarecare năzărire, halucinație.
Comparația: “O suflare, care trece ca prin vine un fior ” ar sugera emoția de frică de
necunoscut, groază, spaimă.
Mușchiul zidului- mișcare dinamică,
Suflare
Motivul zidului (ruinele)- construcții glorioase destinate dăinuirii eterne, care au fost distruce
odată cu trecerea timpului

III strofă
Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește,
O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…
Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește…
Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.
Imagini:
Vizuale: “un mormânt se dezvelește”, “fantomă-ncoronată”, “râul înapoi se trage”
Auditive: “munții vârful își clătesc”- reprezintă o mutație naturală;
Figurile de stil: metafora: “ceasul nălucirii”- atmosfera de taină a momentului, lirismul
subiectiv.
Fantoma încoronată- etapa a doua, apariția lui Mircea (coroana- rege, rang, proviniență,
înțelepciune, putere, respectful poporului, autoritate
Ceasul nălucirii – ora 12 noapte când vin fantomele, puterile supranaturale
Personificarea: “o fantomă-ncoronată…. Vine către țărmuri”-ieșirea din neant (inexistență,
vid) a unei oștiri fără număr
Coroana- măreția, putere, în fruntea cu el, meritul coronae, valoare, slăvire) – odă închinată
lui Mircea invocarea numelui.
A fi rege- putere de la Dunezeu, putere devină (8 a ) rege- unicitate, alesul (legătură pământ
cer0, genialitate
Impresia creată de mișcarea apei, de înserare, precum și zidul vechi al mânăstirii creează un
moment ideal pentru apariția fantomei. Aceasta poate fi observată prin reacția hiperbolizată a
naturii personificate: “Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc”
Motivul fantomei: care este o creatură ireală,create adesea de fantezia scriitorilor pentru a
invoca anumite personalități marcante
Motivul apei- origine a vieții, mijloc de purificare, centru de regenescență.

IV strofă
Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă…
Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…
Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă,
Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.
Prin „fantomă” sunt redate oștirile, iar cu puterile magice, acestea sunt reînviate la porunca
voivodului.
Strofa a IV este o revenire la cadrul romantic.
Imagini:
Vizuale: “marea fantomă face semn”, “din stâncă-n stâncă”, “oștiri, taberi fără număr”(un
nr mare)
Auditive: “dă o poruncă”, “ascultați”(modul immperativ), “glasul ei se-ntinde, crește”,
“Transilvania l-aude”
Figurile de stil: invocația,, adresarea retorică: “ascultați!”- exprimă o adresare către
personajele abstracte, adică oștire, ceea ce evocă domnia lui Mircea cel Bătrân, care dă
poruncă oștirilor de a reînvia și de a lupta pentru poporul roman.
Personificarea: Prin figura de stil “oștiri înviez” se creează senzația apariției domnitorului
ce își cheamă armatele să le de-a o poruncă.
Expresia: “Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă” intensifică personalitatea
puternică și influentă a lui Mircea.
Expresia: “Transilvania l-aude, ungurii se înarmez”poate fi interpretată ca un semn,
imagine din trecutul istoric. (hiperbolă- mărește
Din stânvă-n stâncă- ecoul glasului, distanță mare
Se-ntinde, crește- enumerare –amplifică ideea- intensitatea ecoului
Marea fantomă face semn (la prezent)- persoană vagă, importanța pentru poporul român,
indeplinirea misiunii(vine spiritul) a nu-și găsă liniștea
Motivul Valoarea expresivă a punctelor de suspensie: “Iese… vine către
țărmuri… stă… în preajma ei privește…Râul înapoi se trage… munții vârful își
clătesc.”- marchează gradația ascendentă a discursului liric

V strofă
Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,
Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute,
Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?
VI strofă
Este el, cum îl arată sabia lui și armura,
Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn,
Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura,
Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?
Imagini:
Vizuale: “Oltul”, “omul care te-angrozit”, “puternici legioane” (armate/ceata, unitatede bază
a armatei române)
Figurile de stil: invocația,, adresarea retorică: “Oltule”- exprimă o adresare către natură.
Aici puutem să observăm și dialogul cu natura, un element al romantismului.
Râul Olt- pe malul drept fiind situate mănăstirea Cozia.
Interogația retorică: Prin figura de stil “Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit” se
subliniază lirismul subiectiv (interacțiunea dintre eul liric și citiror ( îngrozirea naturii de către
om, legător om-natură)
Expresiile: “virtuți mari” , “fapte cumplite” – epitete ce dau relief imaginilor poetice și
intensifică ideea luptelor pe care le-au purtat românii pentru integritatea statului, pentru natura
patriei.
Expresia: “Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute” poate fi interpretată ca un semn, al
luptelor, al faptelor curajoase demonstrare de armetele române pe câmpul de luptă.
Rațiune, eliberare poporului, luptă pentru independență- iluminismul
Imagini:
Vizuale: “Tibrul”, “Roma”, “natura”, “sabia lui și cu armura”
Figurile de stil: metafora “al Tibrului stăpân” exprimă personalitatea lui Traian, Tibru fiind
un râu situate pe teritoriul Italiei
Interogația retorică: “…Uriaș e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn- exprimă o comparare a
figurii lui Mircea cel Bătrân cu alte personalități istorice cum ar fi Decebal și Traian
Expresiile: “cavaler de ai credinței” sugerează un protector, un voievod de credință.
Expresia: “uriș e al Dacie” sugerează o personalitate istorică care luptă împotriva statului
romând, atentând la teritoriul lui.
Mircea cel Bătrân- apărătorul libertății, realizase fapte importante de necrezut de către noile
generații. Poetul îl vede ca pe un uriaș, a cărui armură n-ar mai purta-o urmașii bicisnici.

VIII strofă
I Expresiile: “priimește-nchinăciune”, „de la fii Românii care tu o ai cinstit” valorifică
Sărutare, umbră veche! priimește-nchinăciune
De la fiii României care tu o ai cinstit:
Noi venim mirare noastră la mormîntu-ți a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.
Strofele IX și X
Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință:
Pînă l-adînci bătrînețe pe români îmbărbătași;
Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință,
Ș-al tău nume moștenire libertății să îl lași.
Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat:
Întreprinderea-ți fu dreaptă, a fost nobilă și mare,
De aceea al tău nume va fi scump și nepătat.
Imagini:
Vizuale: “umbră veche”, “la mormântu-ți”, “fii României”
Figurile de stil: epitetul “umbra veche”- conturează figura lui Mircea cel Bătrân
respectul poporului față de această personalitate istorică pentru luptele duse și vitejia
demonstrată pentru apărarea libertății românilor.
Invocația: “Sărutare, umbră veche!”- un element romantic îmbinat cu recunoștință față de
figura domnitorului.
Expresia: “Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit” generează ideea că numele
domnitourlui nu a fost uitat, ci a fost glorificat.
Imagini:
Vizuale: “adânci bătrânețe”, “fapte-ți sunt de mirare“, „râvna-ți fu neobosită”.
Figurile de stil: epitetul “Rîvna-ți fu neobosită”- se exprimă considerație față sârguința,
pornirea neobosită a lui Mircea cel Bătrân în lupta pentru libertatea şi independenţa ţării.
Expresia: „Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare” vine să susțină cele spuse mai
sus, sugerează admirația, respectul.
Exprimarea este arhaică realizată atât prin substantive: „mirarea” (admiraţia), „pricină” (scop).
Epitete: “faptele-ți sunt de mirare”, nume scump,” nepătat“.
Îmi răspunde dealul- pustietate, umanizare prin răspunderea ființelor. Motiv romantice- valuri. Natura își revunoște
stăpânul. Dunărea se înștiințează- a da îndemn apei.