1

Search Get Premium

Try Academia Premium

for Students
140833616-Comentariu-Umbra-Lui-Mircea-La-Cozia
Șfagău Bogdan

 Top 1%
Become a Premium
 10725 Views
Member ▸
 2 Pages 1 File ▾

Share Paper
More Actions

 Download PDF Download Full PDF Package

Save Time on Research

Original PDF Related
Speed up your research with Advanced
Search of over 47M papers

Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia

Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu a apărut în primul

număr al revistei Dacia literară, tema ei fiind evocarea trecutul istoric în spiritul ideilor
paşoptiste.
Learn Fast Titlul poeziei este alcătuit din două părţi separate prin punct. Prima parte a titlului
indică obiectul evocării(personalitatea istorică a domnitorului Mircea cel Bătrân), iar cea de-a
doua – spaţiul în care are loc aceasta(la mănăstirea unde se află mormântul marelui domn, dar
Understand papers faster
şi unde Poezia estewith
a fost compusă short
poezia
alcătuită din
La Cozia”).
- „şaisprezece strofe cu versuri ample ce pot fi grupate în trei
secvenţe: primele 12 strofe compun prima secvenţă formată din cadrul romantic căruia i se
summaries and 10 key
asociază takeaways
o atmosferă misteroasă ce permite evocarea trecutului (figura istorică a lui Mircea
cel Bătrân); a doua secvenţă (următoarele două strofe) este o meditaţie asupra războiului, iar
ultima secvenţă (strofele XV şi XVI) reprezintă revenirea la solemnitatea iniţială.
Opera este construită prin amalgamarea speciilor, ceea ce îi conferă un spirit
romantic. Astfel, primele şapte strofe compun un pastel romantic, imaginea iniţială
HOME MENTIONS ANALYTICS
declanşând TOOLS
incursiunea în trecut. În această primă secvenţă predomină imaginile vizuale şi
dinamice: umbrele turnurilor stau aplecate peste undele şi valurile Oltului care lovesc ritmic
„Zidul vechi al mănăstirei”, singurul element auditiv al înserării. Sugestia înfiorării nopţii
este creată de asonanţa vocalei „u” urmată de consoane nazale şi surde: „Ale turnurilor
umbre peste unde stau culcate”. De asemenea, forma reflexivă a verbelor la prezent „se
întind” şi „se prelungesc” sugerează mişcarea şi expansiunea, iar imaginile dinamice care
dezvăluie o natură sălbatică sunt reprezentate de structurile „ valuri mândre”, „generaţii
spumegate”, „în cadenţă îl izbesc”.
În strofa a doua se remarcă prezenţa unor imagini simbolice ale trecutului, elementul
fantastic tipic romantic fiind învierea umbrelor: „De pe muchie, de pe stâncă, chipuri negre
se cobor”. Cadrul fantastic impresionează chiar şi natura: „Muşchiul zidului se mişcă...
pântre iarbă se strecoară/ O suflare, care trece ca prin vine un fior” . Primul vers din strofa a
doua realizează amplificarea cadrului nocturn, specific romantismului, prin atmosfera
misterioasă care induce emoţie şi înfiorare. Enumerarea complementelor circumstanţiale de
loc „dintr-o peşteră”, „din râpă”, „de pe muchie”, „de pe stâncă”, „printre iarbă” şi a
verbelor de mişcare conjugate la prezentul etern care vizează înscrierea fenomenului într-un
tipar mitic („iese”, „împresoară”, „se cobor”, „se mişcă”, „trece” ) generează „ceasul
nălucirei”, momentul apariţiei fantomei. Propoziţiile principale, eliptice, precum şi

punctele de suspensie prezintă, în mod gradat, apropierea nălucii şi sugerează atmosfera de

solemnitate.
În stil romantic, eul liric se adresează direct Oltului personificat, recurgând la
vocativ şi la o interogaţie retorică: „Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute/ [...] Cine
oar' poate să fie omul care te -a-ngrozit? ”. Întrebările retorice din strofa a şasea îi oferă eului
poetic prilejul de a compara figura lui Mircea cel Bătrân cu alte personalităţi istorice,
precum Traian sau Decebal.
Ultima strofă a primei secvenţe lirice confirmă identitatea marelui voievod român,
iar elementele naturii - dealul, Oltul, valurile, Dunărea şi marea – personificate, îl recunosc şi

1
 îi repetă numele cu admiraţie: „Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează” ,
identificându-se astfel pe lângă motivul umbrei şi cel al comuniunii omului cu natura .
Tot în prima secvenţă, apar elemente de odă şi de imn (strofele VIII-XII) prin care se
evocă trecutul. Eul poetic se adresează direct voievodului cu sintagma cu iz arhaic „sărutare,
umbră veche!”(primul substantiv este un arhaism semantic folosit cu sensul de „a saluta”).
În următoarele strofe se omagiază râvna neobosită a lui Mircea cel Bătrân în lupta pentru
libertatea şi independenţa ţării, un exemplu în acest sens fiind epitetul triplu
„Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare”. Savoarea arhaică a exprimării e
realizată atât prin substantive, cât şi prin verbe: „mirarea” (admiraţia), „pricină” (scop),
„norod” (popor) şi în finalul ultimului vers al secvenţei „au stat” este folosit cu sensul de au
existat. Totodată, se evocă şi un alt moment istoric: faptul că soţia lui Mihai Viteazul este şi
ea înmormântată la Mănăstirea Cozia. Alăturarea simbolică a celor două nume ilustre pentru
istoria noastră naţională, Mircea şi Mhai, accentuează ideea continuităţii luptei pentru
libertate şi independenţă a poporului român, sub conducerea unor domnitori patr ioţi.
Următoarea secvenţă este o meditaţie (specifică romantismului) asupra scurgerii
timpului. Trecutul este măreţ ( „vremi de fapte strălucite”), dar şi plin de tristeţe şi
amărăciune din pricina multelor războiului comparat cu un „bici groaznec, care moartea îl
iubeşte” sau „a cerului urgie”. Atitudinea antirăzboinică a dus la întâia apariţie a unui trecut
care nu e elogiat. Prezentul este, astfel, superior dator ită progresului şi civilizaţiei care au
înfrăţit naţiile „prin ştiinţe şi prin arte”, asigurând pace şi linişte omenirii.
Prin cea de-a treia secvenţă (ultimele două strofe) poezia se încheie simetric, apare
din nou cadrul solemn al naturii în care mantia nopţii se întinde peste dealurile din preajmă,
norii se adună la apus, peste apele Oltului domneşte întunericul de nepătruns şi umbra evocată
reintră în mormânt. Reluarea motivului iniţial, spargerea „cadenţată” a valurilor Oltului de
zidurile mândre ale lăcaşului bisericesc realizează finalul în care trecutul şi prezentul
(pregătind viitorul) devin dimensiunile aceluiaşi timp universal.
La nivel prozodic, muzicalitatea poemului este oferită de ritmul iambic, rima
încrucişată şi măsura inegală a versurilor.
Privită în ansamblu, poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu
dezvăluie un lirism pur şi sincer care-i oferă originalitate şi valoare desăvârşită.

About Press Blog People Papers Topics Academia.edu Publishing Job Board We're Hiring!
Help Center

Terms Privacy Copyright Academia ©2023