Prof.

istorie Radu Paul - Florin

 TERMINOLOGIE
 RĂZBOI RECE - A fost o confruntare nonmilitară
(care totuși a cauzat cursa înarmării) limitată, care s-
a dezvoltat după al Doilea Război Mondial între
două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme
politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS
și aliații ei, cărora li se mai spunea și „Blocul
oriental sau răsăritean”. Celălalt grup cuprindea
SUA și aliații lor, numiți și „Blocul occidental sau
apusean”. Înfruntarea dintre cele două blocuri a
fost numită „Războiul Rece”, deoarece nu s-a ajuns
la confruntări directe militare dintre supraputeri (care
ar fi constituit un război „cald” sau și „fierbinte”).
 RĂZBOIUL RECE (1947-1991)
 Expresia ,,război rece’’a fost consacrată de către
scriitorul spaniol din secolul al XIV-lea Don Juan
Manuel. Descriind conflictul dintre creștinătate și
islm, el observa că războaiele reci și cele fierbinți se
disting în principal prin modul în care se sfârșesc.
,,Războiul care este extrem de crud și foarte
fierbinte se sfârșeste fie cu moarte ,fie prin pace, în
timp ce un război rece nu aduce nici pace și nici nu
conferă onoare acelora care l-au inițiat.’’
 Termenul de ,,război rece” a fost popularizat de
către ziaristul american Walter Lippmann și a
intrat în limbajul uzual în 1947.
 FORME DE MANIFESTARE
 LA NIVEL MILITAR-POLITIC a fost o confruntare între North
Atlantic Treaty Organization (NATO, Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord) și Pactul de la Varșovia.
 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (abreviat NATO în
engleză și OTAN în franceză) este o alianță politico-militară stabilită
în 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat în Washington la 4
aprilie 1949. Actualmente cuprinde 19 state din Europa și America de
Nord.
 Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod
oficial Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală a fost o
alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul
Răsăritean, care voiau să se apere împotriva amenințării pe care o
percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată în 1949).
Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei
de Vest "remilitarizată" în NATO prin ratificarea de către țările
ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost
inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe
14 mai 1955. Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în
mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991.
 FORME DE MANIFESTARE

 LA NIVEL ECONOMIC a fost o confruntare

între capitalism și socialism, o economie de
piaţă şi o economie centralizată şi dirijistă,
 LA NIVEL IDEOLOGICO-POLITIC, a fost
o confruntare între democrațiile liberale
occidentale (așa-numita „lume liberă”,
„societatea deschisă”) și regimurile comuniste
totalitare (așa-numita „societatea închisă”).
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 CORTINA DE FIER - Este o sintagmă des folosită pentru a desemna
linia de demarcație în Europa între Europa Occidentală și Europa
Răsăriteană, din perioada Războiului Rece. Termenul de "cortină de
fier" fusese folosit încă din 1919, cu sensul de "barieră impenetrabilă",
iar din 1920 a început să fie asociat cu limita vestică a sferei de
influență a Uniunii Sovietice. În timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial, sintagma a fost utilizată, ocazional, de către ministrul român
de externe, Grigore Gafencu . Însă "cortina de fier" nu a intrat în uz
curent decât în urma celebrului discurs al lui Winston Churchill din 5
martie 1946, în care a remarcat:
 "De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică,
o cortină de fier a coborât de-a curmezișul continentului". Alianța
americano-sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se
răcise deja considerabil când Churchill rostea aceste cuvinte, iar în
câțiva ani ea avea să dispară complet, lăsând locul unei intense
dușmănii între cele două superputeri, (Statele Unite și Uniunea
Sovietică), ce avea să definească Războiul Rece.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Blocada Berlinului (24 iunie 1948– 11 mai 1949) a
fost una din primele crize majore internaționale ale
Războiului Rece, marcată de momentul când
Uniunea Sovietică a blocat accesul rutier și feroviar
către Berlinul de Vest.Criza a luat sfârșit atunci când
Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor
americane, britanice și franceze, care erau trimise pe
calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune
cunoscută sub numele de Operațiunea Vittles.
Blocada Berlinului a fost una dintre cele mai mari
blocade din istorie.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Războiul coreean făce parte din
Războiul Rece și se referă la conflictul
militar dintre Republica Populară
Democrată Coreea și Coreea de Sud (25
iunie 1950 - 27 iulie 1953), care a
antrenat și alte state (SUA,
R.P.Chineză). După o desfășurare
favorabilă a evenimentelor pentru
sudiști, armata chineză intervine pentru
Coreea de Nord, intrând în Coreea de
Sud, la data de 19 octombrie 1950,
înclinând balanța victoriei spre Coreea
de Nord. Se încheie cu un armistițiu
între Coreea de Nord și Coreea de Sud,
acesta restabilind granițele inițiale.
Coreea de Nord s-a retras unilateral din
acest pact la 27 mai 2009.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Criza Canalului de Suez
 În 1956, după retragerea soldaţilor britanici din zona
canalului Suez, colonelul Gamal Abdel Nasser, care
preluase puterea în Egipt în 1952, a naţionalizat
canalul. Ca urmare, intervenţia militară a Angliei şi
Franţei, sprijinite de Israel, a fost dezaprobată de
opinia publică internaţională. Intervenţia URSS şi
SUA pentru a opri imixtiunea militară în Egipt a
demonstrat mai mult scăderea influenţei Angliei şi
Franţei, foste puteri coloniale în Orientul Mijlociu.
La frontierele arabo – israeliene au fost instalate
trupe ONU.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Zidul Berlinului - un simbol al Războiului Rece, a fost
construit, inițial, pe 13 august 1961 și a fost demolat în
săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Parte a Cortinei de Fier,
Zidul Berlinului a fost cea mai cunoscută parte a frontierelor
RDG-ului.
 Concepută de administrația liderului comunist al Germaniei
Răsăritene, Walter Ulbricht, și aprobată de liderul sovietic Nikita
Hrușciov, zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul
Occidental și Republica Democrată Germană timp de aproape 28
de ani. A fost construit în perioada postbelică, (perioadă în care
Germania a fost divizată), în efortul de a stopa consecințele
scurgerii de forță de muncă și pierderilor economice asociate cu
migrația zilnică a unui mare număr de profesioniști și lucrători
calificați între Est și Vest. Existența timp de aproape trei decenii a
Zidului a provocat scăderea semnificativă a emigrației (evadați -
"Republikflucht" în germană): de la 2,5 milioane, în perioada
1949 – 1962, la numai 5.000 - între 1962 și 1989.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Criza rachetelor cubaneze
 A fost o confruntare între Uniunea Sovietică și Statele Unite în legătură cu
proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început la 14 octombrie
1962 și a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Într-un discurs
televizat de o extraordinară gravitate, președintele american, John F.
Kennedy, a anunțat că avioanele americane de spionaj au descoperit baze
sovietice de lansare a rachetelor SS-4 Sandal în Cuba. Aceste rachete,
purtând focoase termonucleare, constituiau un pericol iminent deoarece,
având rază de acțiune medie (2000 km), eraucapabile să lovească un număr
mare de orașe americane foarte importante, precum Washington. Dintr-o
dată, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, amenințând să
discrediteze doctrina nucleară americană a represaliilor masive. Kennedy a
anunțat că va ordona o "carantină" navală a Cubei, pentru a impiedica navele
sovietice să mai transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA
nu va mai tolera existența amplasamentelor de lansare a rachetelor.
 Președintele a ținut să întărească ideea că America nu se va opri din acțiunea
sa militară legată de ceea ce el numea: ,,amenințare clandestină”.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Războiul din Vietnam
 A avut loc între 1959 și 30 aprilie 1975.
Războiul a fost purtat între Republica
Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord),
sprijinită de China și Uniunea Sovietică, și
Republica Vietnam (Vietnamul de Sud),
sprijinită de Statele Unite. Conflictul s-a
încheiat cu înfrângerea Vietnamului de
Sud și unificarea țării sub conducere
comunistă. Trupele americane s-au retras
din Vietnam, războiul fiind considerat unul
dintre marile eșecuri ale politicii externe
americane. Ofensiva finală a avut loc în
martie 1975, când Saigonul a căzut în
mâinile comuniștilor, devenind orașul Ho
Și Min.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Războiul de 6 zile – 5 – 10 iunie 1967
 A confirmat că Orientul Mijlociu a fost o zonă tensionată şi o componentă a
Războiului Rece pentru că URSS a sprijinit statele arabe, iar SUA Israelul. Războiul
are la bază conflictul dintre Israel şi statele arabe în contextul în care, la 14 mai 1948,
şi-a proclamat independenţa, însă palestinienii de origine arabă s-au opus ocupării
„Ţării Sfinte” de evrei, care au sosit în număr mare în perioada interbelică. Victoria
Israelului împotriva Egiptului, Siriei şi Iordaniei a atras reacţia Tratatului de la
Varşovia, la care participă şi Iugoslavia. În cadrul tratatului de la Berlin, URSS
propune să se condamne ca agresor Israelul. România este singura ţară a Tratatului
care nu a semnat declaraţia finală a conferinţei şi a criticat statele arabe pentru erorile
comise. Conflictul a permis României să devină mediator în conflict, stabilind
contacte diplomatice între arabi, americani şi israelieni. S-au îmbunătăţit relaţiile cu
SUA şi Occidentul, Ion Gh. Maurer a fost primit de preşedintele SUA, Llyndon
Jhonson; România recunoaşte statul federal german, iar România este vizitată de Ch.
De Gaulle, Nixon, Ford. Conflictul în Orientul Mijlociu a continuat în 1973 când
statele arabe atacă Israelul, operaţiunile militare fiind oprite datorită intervenţiei SUA
şi URSS. Urmare a acestei faze a fost prima criză a petrolului, prin embargoul
exportului de petrol impus de statele arabe Israelului, SUA şi statelor occidentale.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Războiul din Vietnam (1964 – 1975)
 După obţinerea independenţei, Vietnamul era divizat în două
părţi: de Nord – comunist, sprijinit de Rusia şi China; de Sud –
democratic, sprijinit de SUA. SUA intervine pentru Vietnamul de
Sud, dar Nordul rezistă, sprijinit de URSS. Pierderile uriaşe
suferite de SUA au provocat în state mari demonstraţii de protest
ale populaţiei, fapt ce l-a obligat pe Nixon să încheie un acord de
pace în 1973. războiul s-a încheiat în 1975 cu victoria Nordului
care, după retragerea SUA, a cucerit Sudul.
 România a sprijinit Nordul, ceea ce a apropiat-o de China, în
1966 fiind vizitată de premierul chinez, Zhou – Enlai, care a
purtat discuţii cu premierul român, I. Gh. Maurer, privind
apropierea celor două ţări. România a fost un canal de
comunicare între SUA şi China, până la reluarea relaţiilor.
 RĂZBOIUL RECE, CRIZE ȘI CONFLICTE
 Războiul Afgano-Sovietic (1979- 1988)- A durat nouă ani. Forțele
implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afganistan, cu
orientare marxistă, susținut de către forțele sovietice și rebelii islamiști
Mujahedini. Rebelii au fost susținuți de mai multe țări, printre care și
Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan și alte state
musulmane, în contextul Razboiului Rece.Desfășurarea de trupe
militare sovietice a început în 25 decembrie 1979. Ultimele trupe au
fost retrase între 15 mai 1988 și 15 februarie 1989. Datorită costului
mare și a inutilității acestui conflict, războiul din Afganistan a fost,
deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam. Pe data de 25 decembrie
1979, URSS a invadat şi a instalat un nou guvern condus de Babrak
Karmal , un fost prim-ministru al Afganistanului, care a trăit în exil.
Odată instalat Guvernul marionetă, Kremlinul a lansat un război total
înpotriva întregii populaţii a ţării, încălcând o mulţime de convenţii
naţionale, ajungându-se să se folosească arme chimice în 1986.
 CARACTERISTICELE POZIȚIEI UNICE A ROMÂNIEI ÎN
TRATATUL DE LA VARȘOVIA SUNT ÎN SUNT
URMĂTOARELE:
 România a refuzat să facă parte din structurile militare ale Tratatului de la
Varșovia, neparticipând la manevrele militare pe teritoriul ei. Din acest punct
de vedere, poziția României este asemănătoare cu cea a Franței, care în
timpul guvernării generalului Charles de Gaulle, a ieșit din structurile
militare NATO.
 România a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varșovia care nu a
fost de acord cu aprobarea unui Statut al alianței ce ar fi dat o mai mare
putere conducerii sovietice.
 Romînia a fost singurul stat al alianței care nu a găzduit trupe sovietice pe
teritoriul național. Începând cu anul 1958 În acel an, liderul sovietic Nikita
Hrușciov a fost de acord cu retragerea armatei sovietice care staționa pe
teritoriul României încă din 1944.
 România a avut o altă atitudine, comparativ cu ceilalți membri ai Tratatului,
față de intervenția sovietică și a celor cinci state ale alianței pentru înăbușirea
încercării de reformare a sistemului comunist în Cehoslovacia („primăvara de
la Praga”), precum și alte inițiative de politică externă, au condus la o
creșterea a popularității atât în țară, cât și în străinătate. În consecință,
România a fost vizitată de lideri occidentali prestigioși (președintele
american Richard Nixon), iar prestigiul internațional al României și rolul său
în politica internațională au atins apogeul.
 CARACTERISTICELE POZIȚIEI UNICE A ROMÂNIEI ÎN
TRATATUL DE LA VARȘOVIA SUNT ÎN SUNT
URMĂTOARELE:
 Atitudinea României și a lui Nicolae Ceaușescu în legătură cu invadarea
Cehoslovaciei a cauzat apariția pericolului unei invazii sovietice în țara
noastră. În consecință, România a avut o doctrină militară diferită de cea a
Tratatului, e vorba de doctrina „războiului întregului popor”. Deși URSS era
aliata României, în cadrul doctrinei naționale a României, cele mai
importante forțe erau dispuse la granița cu URSS.
 După anul 1969, România și-a creat propria industrie de apărare, și-a
organizat forțele armate după propriile regulamente și a refuzat prezența
inspectorilor sovietici.
 1964 – este respins Planul Valev care preconiza formarea unei regiuni
agricole comine teritoriale din U.R.S.S., Bulgaria şi România.
 Aprilie 1964 - Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. în problema mişcării
comuniste şi muncitoreşti internaţionale – impune linia naţională
 era susţinut dreptul la independenţă în stabilirea liniei politice a P.M.R.
 egalitatea în drepturi
 neamestecul în treburile interne
 neutralitate în conflictul sovieto – chinez.
 Este criticată tendinţa de hegemonie sovietică
 POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL RECE
 Situaţia internaţională
 După al doilea război mondial lumea a fost dominată de S.U.A. şi U.R.S.S. Europa s-
a împărţit în: Vestul-democratic şi Estul-comunist. State aflate în sferă de influenţă
sovietică : R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria.Lumea s-a
divizat în două blocuri militare: N.A.T.O. (1949) şi Tratatul de la Varşovia (1955) iar
relaţiile internaţionale au fost dominate de tensiunile dintre est şi vest, care au luat
forma unui Război Rece.
 Situaţia României; ocupaţia sovietică
 La sfârşitul războiului statul român a devenit un „stat democrat popular„ , „satelit
al Moscovei„ , integrat în „ sistemul socialist”.
 La 10 februarie 1947 România semna, tratatul de pace de la Paris care: anula dictatul
de la Viena, dar consfinţea pierderea Basarabiei şi nordului Bucovinei, nu se
recunoştea statutul de co-beligerantă şi obliga ţara la plata unor mari despăgubiri
către U.R.S.S., trupele sovietice rămâneau pe teritoriul nostru, pe motiv că trebuia
asigurată legătura cu cele aflate în Austria
 Până prin anii 1958-1960 politica externă românească s-a caracterizat prin docilitate
totală faţă de Moscova: în 1947 planul Marshall a fost respins de România în 1949
România a semnat actul de integrare economică în C.A.E.R. în această perioadă ţara
noastră nu a avut o politică externă proprie, aceasta fiind stabilită de U.R.S.S. Astfel,
România a condamnat revoluţia din 1956 din Ungaria care încercase reformarea
sistemului comunist iar relaţiile cu Iugoslavia au fost încordate, întrucât Moscova
condamnase politica lui Tito de a se opune dominaţiei sovietice.

 POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN RĂZBOIUL RECE
 Politica externă în timpul lui Gh. Ghiorghiu – Dej
– a cunoscut două etape:
 1947 – 1962 – o politică externă caracterizată prin
supunere totală faţă de Moscova;
 1962 – 1965 – o politică externă proprie, care să
permită ieşirea ţării de sub influenţa Moscovei.
 Etapa 1947 – 1962 – este etapa în care s-a susţinut
necondiţionat poziţia URSS în arena internaţională,
liderii comunişti români confirmând statutul de
credincioşi ai Kremlinului, astfel:
Politica externă în timpul lui Gh. Ghiorghiu – Dej
 La 9 iulie 1947 – România denunţă Planul Marshall, la 5 noiembrie 1947
Gh. Tătărescu este înlocuit din funcţia de ministru de externe cu Ana
Pauker.
 Februarie 1948 – România a semnat cu URSS un Tratat de prietenie,
colaborare şi asistenţă mutuală, valabil pe 20 de ani, urmat de înţelegeri
asemănătoare cu Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia şi Ungaria.
 Iunie 1948 – în urma excluderii Iugoslaviei din Comintern, ca urmare a
conflictului Stalin – Tito, România, la cererea Moscovei, denunţă Tratatul
cu Iugoslavia, Dej angajându-se într-o campanie care critica atitudinea lui
Tito, liderul Iugoslaviei.
 8 ianuarie 1949 – România devine membră fondatoare CAER, în cadrul
căruia, la 20 iunie 1954, inaugura podul de la Giurgiu – Ruse.
 1953 – moartea lui Stalin nu a condus la modificarea imediată şi de
substanţă a politicii interne şi externe.
 În 1954 – Dej a ordonat să-l închidă pe viaţă pe Vasile Luca şi Lucreţiu
Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte.
 14 mai 1955 – România devine membră fondatoare a Tratatului de la
Politica externă în timpul lui Gh. Ghiorghiu – Dej
 14 decembrie 1955 – România devine membră a ONU, în 1959 i s-a
încredinţat vicepreşedinţia celei de-a 24-a sesiune a Adunării Generale a
ONU.
 În 1956, Hrusciov, la Congresul al XX-lea al PCUS, demască cultul
personalităţii lui Stalin şi a unor crime staliniste – ca urmare, în iunie 1956,
în Polonia sunt mişcări anticomuniste şi în octombrie 1956, în Ungaria, se
desfăşoară o revoluţie anticomunistă înăbuşită de Armata Roşie, fapt ce
demonstra că Moscova nu accepta desprinderea din sfera sa de influenţă.
Dej a manifestat opoziţie faţă de tendinţele de desovietizare ale Ungariei şi
Poloniei, a criticat pe Imre Nagy, liderul anticomunist de la Budapesta, şi a
susţinut intervenţia Armatei Roşii în Ungaria.
 La 24 mai 1958 – Kremlinul (Hrusciov) a anunţat decizia de retragere a
trupelor Armatei Roşii din România, retragerea a fost încheiată, practic, în
august 1958. aceasta a însemnat, pe plan extern, un prim pas de desprindere
relativă de Moscova, în limitele acceptate de aceasta, în această direcţie, în
1958, sunt reluate schimburile comerciale cu Occidentul – între 1958 –
1960 s-au încheiat acorduri comerciale.
 În 1961 legaţiile diplomatice ale Angliei şi Franţei la Bucureşti au fost
ridicate la nivel de ambasadă.
Politica externă în timpul lui Gh. Ghiorghiu – Dej
Etapa 1962 – 1965- este etapa distanţării de linia Moscovei, eveniment
favorizat de politica independentă promovată de Iugoslavia şi de
izbucnirea, în 1962, a conflictului dintre URSS şi China şi a „crizei
rachetelor din Cuba”, din 1962. toate acestea i-au permis lui Dej să se
distanţeze de Moscova şi să-şi atribuie un rol de mediator între URSS şi
China: În 1963, Dej vizitează Iugoslavia, încheind acordul pentru
construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier. România a votat pentru
prima dată la ONU, altfel decât URSS. 1963 – 1964 – se adânceşte
opoziţia României în CAER în faţa încercării Moscovei de a-i da
organizaţiei o altă destinaţie decât aceea pentru care a fost înfiinţată. În
1964 – respinge planul Valev. Sunt eliberaţi deţinuţii politici.
Desprinderea „oficială„ de Moscova este însă anunţată prin Declaraţia
PMR din aprilie 1964, considerată un adevărat manifest de ieşire a ţării
de sub influenţa Moscovei. Programul de industrializare rapidă a
României a fost susţinut în cadrul CAER, prin delegatul permanent,
Alexandru Bârlădeanu. Declaraţia a pus în discuţie; Egalitatea în drepturi
între partidele marxist – leniniste; Neamestecul în trebuinţele interne ale
altor partide; Dreptul fiecărui partid de a-şi rezolva singur problemele
interne şi externe, fără amestec din afară; Dej a murit la 19 martie 1965.
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
 În 1965, după moartea lui Dej, Ceauşescu devine secretar general al
partidului comunist. Naţional – comunismul lui Ceauşescu a cunoscut
două etape:
 1965 – 1971 (1974) – etapa continuării distanţării de Moscova şi a
unei prezenţe active pe plan extern;
 1971 – (1974) – 1989 – etapa deteriorării poziţiei României pe
arena mondială.
 Etapa 1965 – 1971 (1974) – etapa relativei liberalizări şi a
distanţării de Moscova.
 Construcţia comunismului românesc pe „căi naţionale” a fost
confirmată de: Vizita, în septembrie 1965, a lui Ceauşescu la Moscova,
care a nemulţumit liderii Kremlinului prin accentele programului de
guvernare afirmat de liderul de la Bucureşti; Discursurile lui
Ceauşescu cu caracter antisovietic;
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
 1967 – România este primul stat comunist care a stabilit relaţii
diplomatice cu RFG; a menţinut relaţii diplomatice cu Israelul după
Războiul de 6 zile; ca o recunoaştere a politicii internaţionale promovate de
România, ministrul de externe, Corneliu Mănescu, a fost ales preşedinte al
Adunării Generale a ONU;
 mai 1968 – vizita în România a preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle;
 21 august 1968 – discursul lui Ceauşescu, care condamnă intervenţia
militară a Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia – i-a consolidat poziţia
lui Ceauşescu pe plan extern; acesta atinge „apogeul popularităţii sale”, lucru
care nu putea scăpa Washingtonului, de a folosi România ca un ghimpe în
coasta Moscovei – cu scopul lărgirii breşei în blocul comunist – în acest
context:
 în august 1969 – are loc la Bucureşti, vizita preşedintelui american,
Richard Nixon;
 în 1971 – România aderă la GATTE (Acord General pentru Tarife
şi Comerţ);
 1971 – Ceauşescu vizitează Coreea de Nord şi China;
 1972 – aderă la FMI şi Banca Mondială;
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
1973 - România obţine din partea Pieţei Comune un regim
comercial preferenţial, prin semnarea unor acorduri de
cooperare economică;
1974 – vizita lui N. Ceauşescu la Paris şi întâlnirea cu
preşedintele Franţei, Georges Pompidau;
 1975 – 30 iulie – 1 august – România participă la ultima
reuniune de la Helsinki a Conferinţei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa – au fost prezenţi şefii de stat sau de
guvern din 35 de ţări. Actul final, semnat la 1 august 1975 de
toate statele, conţinea angajamentul fiecărei ţări semnatare de a
respecta: egalitatea suverană; nerecurgerea la forţă sau la
ameninţarea cu forţa; inviolabilitatea frontierelor; reglementarea
paşnică a diferendelor; neamestecul în treburile
interne;respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului; egalitatea în drepturi a popoarelor; cooperarea între state.
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
 2 – 3 august 1975 – România a fost vizitată de preşedintele SUA, Gerald
Ford, eveniment urmat de primirea, în acelaşi an, a clauzei naţiunii celei mai
favorizate din partea SUA – pierdută în 1988.
 Etapa 1971 (1974) – 1989 – din 1975 până în 1980, Bucureştiul a
continuat să se manifeste activ şi efectiv pe arena internaţională, ca
un centru al diplomaţiei mondiale, astfel:
 În 1978 şi-a adus contribuţia la încheierea acordului de pace dintre
Israel şi Egipt, de la Camp – David, SUA;
 În 1979 şi-a adus contribuţia la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre
China şi SUA;
 1980 – a încheiat noi acorduri de colaborare cu Piaţa Comună;
 după 1980 se constată o restrângere a relaţiilor diplomatice de interes
major;
 anii 1985 – 1989 au cunoscut schimbări majore în sistemul comunist,
generate de criza fără precedent a sistemului şi de venirea, în 1985, la
putere în URSS, a lui Mihail Gorbaciov, care a lansat politica de
reformare a sistemului – este o etapă de destindere şi reconciliere în
relaţiile dintre SUA şi URSS. Ceauşescu a refuzat să aplice reformele
iniţiate de Gorbaciov.
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
 Mai 1987 – Gorbaciov a vizitat România şi, în discursul
transmis în direct de televiziune, la 26 mai 1987, a prezentat noile
concepţii ale politicii sale, de deschidere şi reformă, criticând în
direct starea de lucruri din România;
 În ţară criticile la adresa regimului s-au înmulţit –
„Scrisoarea celor şase” – 1989;
 20 – 24 noiembrie 1989 – la Congresul al IV-lea al PCR,
Ceauşescu a fost reales secretar general al partidului;
 4 decembrie 1989 – la întâlnirea de la Moscova, Gorbaciov
informa liderii statelor comuniste despre întâlnirea de la Malta, cu
George Bush şi a specificat că nu va interveni în orice schimbare
survenită în Europa de Est. În timp ce Ceauşescu continua să
creadă în „idealul comunist”. În noiembrie – decembrie
„principiul dominoului” s-a declanşat, regimurile comuniste din
Europa prăbuşindu-se, simbolul constituindu-l căderea zidului
Berlinului, la 9 noiembrie 1989.
 Politica externă a lui Nicolae Ceauşescu
 Prăbuşirea sistemului comunist în Europa, a cărei
cauză, pe plan extern, a fost reconcilierea promovată
de liderii SUA şi URSS, a marcat:
 în 1990 - reunificarea Germaniei;
 în 1991 – dizolvarea Tratatului de la Varşovia şi
CAER;
 1991 – dezmembrarea URSS şi sfârşitul
Războiului Rece.