Războiul

Rece
12 martie 1947 – 26 decembrie
1991

Anghelescu Ioana
Dobre Ana
Porojan Izabela
Tănase Alberto
• Războiul Rece (1947–1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și
ideologice, o stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea
Război Mondial și a durat până la revoluțiile din 1989 ;
• În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme
politice foarte diferite;
• Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean”
(sau oriental); celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi, fiind numit, uzual, „Blocul
apusean” (sau occidental);
• La nivel politico-militar, în Europa, cele două blocuri erau reprezentate de către două
alianțe internaționale.; blocul apusean era reprezentat de către Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty Organization), iar cel răsăritean de
către Pactul de la Varșovia;
• La nivel economic, Războiul Rece a fost o confruntare
între capitalism și comunism;
• Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale
occidentale și regimurile comuniste totalitare;
• Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își
spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”, iar statele blocului oriental își
spuneau „lumea anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”.
• Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat între
foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist;
• Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la
confruntări militare directe între cele două superputeri, care ar fi constituit un „Război
Cald”, cu toate că perioada a generat o cursă a înarmării;
• Un moment în care Războiul Rece putea să devină unul „cald” îl reprezintă anul 1962, când
sovieticii au plasat în Cuba, devenită comunistă sub Fidel Castro, rachete cu rază medie de
acțiune; Americanii au răspuns prin instalarea unei blocade maritime, ajungând foarte
aproape de a declanșa o bătălie navală cu sovieticii.
• Un rol important l-au jucat serviciile secrete, confruntându-se, în primul rând, cele
americane (CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate, însă, și serviciile secrete
vest-europene (britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) și est-europene
(Securitatea, STASIT, etc);
• Războiul Rece a lăsat în urma sa o moștenire importantă, adesea menținută în cultura
populară și în mass-media, teme precum spionajul (cum este, spre exemplu, seria filmelor
de succes internațional avându-l ca erou pe James Bond) și amenințarea războiului nuclear
bucurându-se de o mare și constantă popularitate.

• .)0
 Originile
Războiului
Rece

❖ Originile Războiului Rece sunt în general considerate că își au rădăcinile în relațiile dintre Uniunea Sovietică și
aliații Statele Unite, Marea Britanie și Franța în perioada (1945-1947). Aceste evenimente au dus la Războiul Rece,
care a durat aproape jumătate de secol.
❖ Urmările celui de-al doilea război mondial au părăsit Statele Unite și Rusia ca puteri militare dominante în lume,
dar aveau forme diferite de guvernare și economie - prima democrație capitalistă, cea din urmă o dictatură
comunistă. Cele două națiuni erau rivali care s-au temut unul pe celălalt, fiecare opus ideologic. Războiul a lăsat,
de asemenea, Rusia să controleze zonele mari din Europa de Est și aliații condus de Statele Unite în controlul
Occidentului.
❖ În timp ce aliații au restaurat democrația în regiunile lor, Rusia a început să scoată sateliții sovietici din zonele sale
"eliberate"; împărțirea dintre cele două a fost numită Cortina de Fier . În realitate, nu a existat nici o eliberare, ci
doar o nouă cucerire a URSS.
❖Vestul se temea de o
invazie comunistă, fizică și
ideologică, care să le
transforme în state
comuniste cu un lider în
stilul lui Stalin - cea mai
gravă opțiune posibilă - și
pentru mulți a cauzat și o
teamă asupra socialismului
principal.
 De la Al Doilea Război Mondial
până la Războiul Rece

➢Sfârșitul celui de-al Doilea ➢În timp ce aliații occidentali au

Război Mondial a precipitat
imediat Războiul Rece. Printre
învingătorii războiului a existat
un climat de neîncredere. Atât
Statele Unite, cât și Uniunea
Sovietică erau două regimuri
complet diferite. În timp ce
Statele Unite erau o democrație
occidentală cu o economie de
piață liberă, Uniunea Sovietică
era o țară comunistă cu o
economie planificată central;
căutat să stabilească guverne
democratice cu economii de piață
liberă, Uniunea Sovietică a căutat să-
și impună granițele. Prin urmare,
pentru supraviețuirea regimului
sovietic era imperativ ca Europa de
Est să fie controlată de Rusia. Astfel,
a fost instituit ceea ce prim-ministrul
britanic Churchill a numit „cortina
de fier”. Această „cortina de fier”
era o graniță geografică care grupa
Uniunea Sovietică și aliații săi din
Europa de Est sub sistemul
politic comunist.
Sfârșitul celui de-al
Doilea Război
Mondial (1945–1947)
Conferința de la Ialta din timpul
războiului cu privire la Europa
de după război

( în imagine se află „Cei Trei Mari” la Conferința

de la Ialta: Winston Churchill, Franklin D.
Roosevelt și Iosif Stalin, 1945)

o Aliații nu puteau să se înțeleagă cu privire

la modul în care ar trebui să arate harta
Europei, și modul în care granițele vor fi
trasate după război
Conferința de la
Potsdam
▪ A fost o conferință ținută după
încheierea celui de-al Doilea Război
Mondial la Cecilienhof,
în Potsdam, Germania (lângă Berlin),
din 16 iulie până pe 2 august 1945
▪ Au participat reprezentanții Uniunii
Sovietice, Angliei și Statelor Unite
ale Americii, cele mai mari și mai
puternice forțe ale Aliaților care au
învins Puterile Axei în al Doilea
Război Mondial
• Acordul de la Potsdam, care cerea
împărțirea Germaniei și Austriei în
câte patru zone de ocupație, (asupra
cărora se căzuse de acord, în
principiu, la Conferința de la Ialta),
ca și împărțirea similară a celor
două capitale, Berlin,
respectiv Viena.
 Participanți
• Uniunea Sovietică, reprezentată de Iosif
Vissarionovici Stalin. El a sosit la conferință cu
o zi întârziere, motivând că a fost reținut de
anumite "afaceri oficiale", care ar fi solicitat
întreaga sa atenție; de fapt, se pare că a suferit
un preinfarct.
• Regatul Unit, reprezentat de Winston
Churchill și, mai apoi, de Clement Attlee.
Rezultatele alegerilor generale din Anglia au
devenit cunoscute în timpul conferinței. Ca
urmare a înfrângerii suferite de Partidul
Conservator în fața Partidului Laburist, Attlee a
preluat șefia delegației britanice
• Statele Unite ale Americii, reprezentate de nou-
instalatul președinte Harry S. Truman. Stalin a
propus ca Truman să fie președintele
conferinței, ca singurul șef de stat prezent la
întâlnire, propunere acceptată de Churchill.
Capitularea
Japoniei
(august 145)
• Capitularea Japoniei din august
1945 a pus capăt luptelor celui de-al
doilea război mondial. Pe 10
august 1945, după
invadarea Manciuriei de
către Uniunea
Sovietică și bombardamentele
atomice de la Hiroșima și Nagasaki,
liderii japonezi au decis în timpul
unei conferințe imperiale să accepte
în principiu termenii capitulării
necondiționate așa cum fuseseră ei
stabiliți de Aliați prin așa numita
„declarație de la Potsdam”
 Formarea
Blocului Estic
(răsăritean)
✓ În timpul etapelor de deschidere a celui de-al Doilea Război
Mondial, Uniunea Sovietică a pus bazele Blocului Estic, prin
anexarea directă a mai multor țări ca Republici Sovietice
Socialiste, care au fost, inițial (și efectiv), cedate de către
Germania nazistă, prin Pactul Molotov-Ribbentrop. Acestea
au inclus estul Poloniei , Letonia , Estonia, Lituania , parte
a Finlandei de Est , Moldova;
✓ Teritoriile din Europa de Est eliberate de naziști și ocupate
de către forțele armate ale Uniunii Sovietice au fost adăugate
la Blocul de Est, prin transformarea lor în state satelit,
comunizate: Republica Democrată Germană (Germania de
Est), Republica Populară Polonă, Republica Populară
Bulgară, Republica Populară Ungară, Republica Socialistă
Cehoslovacă, Republica Populară Română și Republica
Populară Albania
 Telegrama Lungă
❑În februarie 1946, „Telegrama Lungă” a lui George F. Kennan de la
Moscova a ajutat la articularea unei politici tot mai severe a
guvernului SUA împotriva sovieticilor, care a devenit baza pentru
strategia SUA față de Uniunea Sovietică pe toată durata Războiului
Rece.

Pregătirea pentru „noul război”

 Cortina
De
Fier
• „De la Stettin de la Marea Baltică la Trieste la Marea
Adriatică, o cortină de fier s-a lăsat asupra
continentului.Dincolo de ea se află toate capitalele
vechilor state din Europa Centrală şi de Est. Varşovia,
Berlinul, Praga, Viena, Budapesta, Belgradul, Bucureştiul
şi Sofia, toate aceste oraşe celebre şi populaţiile ţărilor
lor se află în ceea ce numesc sfera sovietică”, afirma
Winston Churchill.
• În 1919, termenul de „cortină de fier” este folosit
cu sensul de „barieră impenetrabilă” între lumea
comunistă și celelalte state, de către scriitorul rus
Vasili Rosanov în cartea sa Apocalipsa vremii
noastre: „Scârțâind și gemând, o cortină de fier
coboară asupra istoriei ruse : piesa a luat sfârșit”.
Începuturile Războiului Rece
(1947–1953)
Doctrina
Truman
• Doctrina Truman a fost o politică externă implementată
de președintele Statelor Unite, Harry S. Truman, în
1947. A fost formulată în răspuns la evenimentele de
după război și a devenit una dintre bazele politicii
americane în timpul Războiului Rece.
• Doctrina Truman se concentra pe contenția expansiunii
comunismului în întreaga lume. Truman era preocupat
de influența Uniunii Sovietice în Europa de Est și se
temea că și alte țări ar putea cădea sub dominația
comunistă. Doctrina se baza pe ideea că Statele Unite
ar trebui să sprijine țările care se confruntau cu
amenințări de expansiune comunistă, atât de natură
militară, cât și economică.
• Discursul cheie care a stabilit Doctrina Truman a fost
rostit pe 12 martie 1947 în fața Congresului Statelor
Unite. În acest discurs, Truman a solicitat Congresului
aprobarea unei asistențe economice și militare pentru
Grecia și Turcia, care erau amenințate de comunism.
De asemenea, a subliniat necesitatea ca Statele Unite să
aibă un rol de lider în apărarea valorilor democratice în
întreaga lume.

• Doctrina Truman a fost urmată de implementarea

Planului Marshall, un program de ajutor economic
pentru țările europene devastate de Al Doilea Război
Mondial. De asemenea, a condus la înființarea
Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în
1949, o alianță militară între Statele Unite și mai multe
țări europene.
 Planul
MARSHALL
• Planul Marshall, cunoscut și sub
numele de Programul de Redresare
Europeană, a fost un program de ajutor
economic și reconstrucție implementat
de Statele Unite în perioada 1948-
1952, după Al Doilea Război Mondial.
Planul Marshall a fost numit după
secretarul de stat american George
Marshall, care a propus inițiativa într-
un discurs ținut la Universitatea
Harvard în 1947.
❖Scopul principal al Planului Marshall era de a ajuta la reconstrucția economiilor devastate ale țărilor
europene afectate de război și de a preveni extinderea comunismului în acele regiuni. Statele Unite
au oferit asistență financiară semnificativă pentru a sprijini redresarea economică, furnizând ajutor în
valoare de aproximativ 13 miliarde de dolari (echivalentul a peste 150 de miliarde de dolari în
prezent) către țările europene participante.
❖Planul Marshall a implicat distribuirea ajutorului sub formă de împrumuturi și granturi, precum și
facilitarea comerțului între Statele Unite și Europa. Fondurile acordate au fost folosite pentru
investiții în infrastructură, dezvoltarea industriilor, stimularea agriculturii și stabilizarea monetară.
❖Planul Marshall a avut un impact semnificativ în redresarea economică a Europei de Vest și a
contribuit la consolidarea relațiilor economice și politice între Statele Unite și țările europene
beneficiare. De asemenea, a jucat un rol important în crearea unei Europe stabile și a promovat
cooperarea economică între națiuni.
❖Planul Marshall a avut un impact semnificativ în redresarea economiilor europene și a fost un
instrument crucial în această reușită. Prin generoasa injecție de capital provenită din Statele Unite,
Europa a reușit să-și procure materii prime și bunuri industriale necesare pentru reconstrucție.
❖Efectele Planului Marshall s-au manifestat în mod evident în anii 1950, când economiile europene
au înregistrat o creștere spectaculoasă. În special, țări precum Germania și Franța au cunoscut
performanțe remarcabile în termeni de dezvoltare economică.
 Anul acesta se
împlinesc 76 de ani de
la inițierea Planului
Mrshall, Planul de
Redresare Europeană
(ERP), care avea să
poarte numele
secretarului de stat
american George C.
Marshall
Planul Molotov
▪ Planul Molotov, cunoscut și sub numele de Planul de
Recuperare Economică a Uniunii Sovietice, a fost o
propunere prezentată de ministrul de externe al Uniunii
Sovietice, Vyacheslav Molotov, în 1947, în contextul
implementării Planului Marshall de către Statele Unite.
Planul Molotov a fost o replică sovietică la Planul
Marshall și a avut scopul de a promova redresarea
economică în Uniunea Sovietică și în țările din blocul
comunist.
▪ Cu toate acestea, spre deosebire de Planul Marshall,
care era bazat pe asistență financiară și economică
necondiționată, Planul Molotov implica o coordonare
strânsă între statele socialiste și planificarea economică
centralizată. Propunerea lui Molotov includea crearea
unui consiliu economic internațional al țărilor socialiste
și schimbul de resurse între statele membre.
• Cu toate că Planul Molotov a fost lansat
oficial, nu a avut același impact și succes
ca Planul Marshall. Statele socialiste s-au
confruntat cu numeroase obstacole,
inclusiv lipsa de resurse și planificarea
centralizată ineficientă, care au limitat
realizarea obiectivelor propuse.

• În cele din urmă, Planul Molotov a jucat

un rol limitat în redresarea economică a
Uniunii Sovietice și a țărilor socialiste din
Europa de Est. Mai târziu, aceste țări au
devenit din ce în ce mai dependente de
asistența economică și militară sovietică
pentru a-și menține economiile și
regimurile politice.
 Lovitura de stat
din Cehoslovacia
din 1948
➢Lovitura de stat din Cehoslovacia din 1948, cunoscută și sub numele de "Februarie Victorioasă" sau
"Revoluția din 1948", a fost o schimbare violentă de regim politic care a avut loc în Cehoslovacia și
a dus la instaurarea unui guvern comunist sub influența Uniunii Sovietice.
➢Evenimentele din 1948 au avut loc în contextul Războiului Rece, când tensiunile dintre blocul estic,
condus de Uniunea Sovietică, și blocul vestic, condus de Statele Unite și aliații săi, erau foarte
ridicate. Cehoslovacia, care era considerată una dintre cele mai democratice țări din Europa de Est,
avea un guvern de coaliție format din partide democratice, inclusiv comuniști, socialiști și democrați.
➢La începutul anului 1948, comuniștii au inițiat o campanie de destabilizare politică și de
dezinformare, acuzând guvernul de dreapta că este corupt și sub influența Occidentului. Această
campanie a creat tensiuni și diviziuni politice în țară.
➢La 25 februarie 1948, după demisia ministrului de interne de orientare comunistă și o serie de greve
și demonstrații organizate de comuniști, președintele Cehoslovaciei, Edvard Beneš, a acceptat
demisia guvernului de coaliție și a numit un nou guvern comunist condus de Klement Gottwald.
Această mișcare a fost susținută de Uniunea Sovietică și de comuniștii cehoslovaci.
➢După preluarea puterii, noul regim comunist a instaurat o dictatură totalitară, eliminând opoziția
politică, restricționând libertățile civile și punând în aplicare politici economice și sociale în
conformitate cu modelul sovietic. Cehoslovacia a devenit astfel un stat satelit al Uniunii Sovietice,
sub controlul strict al Partidului Comunist.
➢Lovitura de stat din 1948 a avut un impact semnificativ asupra istoriei Cehoslovaciei și a Europei de
Est. A marcat începutul unei perioade de dominație comunistă în țară, care a durat până în 1989,
când a avut loc Revoluția de Catifea și căderea regimului comunist.
Blocada
Berlinului

• Blocada Berlinului a fost o acțiune

militară și politică inițiată de
Uniunea Sovietică în 1948 ca
răspuns la formarea Republicii
Federale Germania și introducerea
mărcii vest-germane în zonele
ocupate de sovietici în Berlinul de
Vest.
• La 24 iunie 1948, Uniunea Sovietică a întrerupt accesul rutier și feroviar către
Berlinul de Vest, controlat de Statele Unite, Regatul Unit și Franța. Sovieticii
doreau să forțeze retragerea occidentalilor și să preia controlul asupra întregului
Berlin. Blocada a constat în întreruperea alimentării cu provizii (alimente,
combustibil, materiale) către populația din Berlinul de Vest.
• Cu toate acestea, occidentalii au organizat un mare efort de aprovizionare aeriană,
cunoscut sub numele de Podul Aerian de la Berlin, prin care avioanele occidentale
au livrat în mod constant provizii pentru a susține populația din Berlinul de Vest.
Acest pod aerian a fost o operațiune logistică impresionantă și a durat aproape un
an, până la 12 mai 1949, când Uniunea Sovietică a ridicat oficial blocada.
• Blocada Berlinului a fost un moment semnificativ în Războiul Rece, accentuând
diviziunea dintre blocul estic și blocul vestic. A demonstrat hotărârea occidentalilor
de a susține Berlinul de Vest și a adus în prim-plan tensiunile geopolitice dintre
Uniunea Sovietică și puterile occidentale. De asemenea, a dus la consolidarea
divizării Germaniei în Republica Federală Germania și Republica Democrată
Germania, care au existat până la reunificarea Germaniei în 1990.
Înființarea NATO
• NATO (Organizația Tratatului
Atlanticului de Nord) a fost
înființată în timpul Războiului
Rece, în 1949, ca o alianță militară
și politică între țările vest-europene
și Statele Unite, în scopul
contracarării amenințării
reprezentate de Uniunea Sovietică
și blocul său de state satelit.
• Contextul în care s-a format NATO era
marcat de tensiunile dintre Statele Unite și
Uniunea Sovietică, care și-au consolidat
pozițiile ca superputeri în urma celui de-al
Doilea Război Mondial. Europa era împărțită
în două blocuri: unul capitalist și democratic
sub influența occidentală și unul comunist
sub influența Uniunii Sovietice.
• Înființarea NATO a avut ca principal scop
asigurarea securității colective și apărarea
împotriva unei eventuale agresiuni din partea
Uniunii Sovietice și a blocului său est-
european. Membrii fondatori ai NATO au
fost Statele Unite, Canada și zece țări
europene, printre care Regatul Unit, Franța,
Italia și Germania de Vest.
• Principiul fundamental al NATO este
articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord,
conform căruia un atac împotriva unui
membru al NATO este considerat un atac
împotriva tuturor membrilor,
ceea ce implică o obligație de apărare
colectivă. Astfel, NATO a avut un rol crucial în
întărirea securității și solidarității între membrii
săi în perioada Războiului Rece.
• Pe lângă aspectele militare, NATO a
promovat și cooperarea politică, economică
și culturală între membrii săi. În timpul
Războiului Rece, NATO a avut un rol
important în menținerea echilibrului de
putere în Europa și a contribuit la
consolidarea legăturilor transatlantice între
Statele Unite și Europa de Vest.
• După încheierea Războiului Rece și
prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, NATO
și-a adaptat misiunea pentru a răspunde
noilor provocări și amenințări la nivel global.
A extins numărul de membri prin primirea
unor țări din Europa Centrală și de Est și și-a
diversificat operațiunile și parteneriatele în
domeniul securității internaționale.
Înființarea CAER

• CAER (Consiliul pentru Asistență

Economică Reciprocă) a fost înființat în
timpul Războiului Rece, în 1949, ca o
organizație economică regională a statelor
socialiste din Europa de Est. Scopul
principal al CAER era promovarea
cooperării economice și a schimburilor
comerciale între statele membre și
consolidarea interdependenței lor
economice.
• În contextul rivalității dintre blocul estic, condus de Uniunea Sovietică, și blocul vestic, condus de
Statele Unite și aliații săi, CAER a fost creată ca o contrapondere la Organizația pentru Cooperare
Economică (OEEC), care mai târziu a devenit Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică (OCDE), dominată de statele vestice.
• Principalele obiective ale CAER erau planificarea economică centralizată, cooperarea în domeniul
industrial și agricol, coordonarea politicilor monetare și comerciale, precum și facilitarea
schimburilor comerciale între statele membre. CAER a promovat, de asemenea, transferul de
tehnologie între statele socialiste și dezvoltarea infrastructurii regionale.
• Cu toate acestea, CAER a fost marcată de o serie de provocări și probleme. Planificarea centralizată
și politica economică rigidă au dus la ineficiență și stagnare economică în multe țări membre. În
plus, dezvoltarea asimetrică între statele membre și interesele divergente au slăbit eficacitatea
organizației.
• După prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului estic în anii 1990, CAER și-a pierdut relevanța și a
fost dizolvată în 1991. Statele membre și-au îndreptat atenția către integrarea în economia globală și
adoptarea unor politici economice de piață. Astăzi, succesoarele CAER, precum Comunitatea
Statelor Independente (CSI) și Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), promovează cooperarea
economică între fostele state socialiste din regiune, dar cu un cadru mai flexibil și adaptat la
realitățile actuale.
 Războiul din
✓
Coreea
Războiul din Coreea (1950-1953) a fost unul
dintre conflictele majore din timpul
Războiului Rece. A izbucnit ca rezultat al
tensiunilor dintre blocul estic, condus de
Uniunea Sovietică și China, și blocul vestic,
condus de Statele Unite și aliații săi.
✓ Contextul războiului a fost divizarea Coreei
după încheierea celui de-Al Doilea Război
Mondial. Peninsula Coreeană a fost
împărțită în două zone de ocupație: una
nordică, controlată de Uniunea Sovietică, și
una sudică, controlată de Statele Unite.
Tensiunile dintre cele două zone au crescut,
iar în iunie 1950, Coreea de Nord, sprijinită
de Uniunea Sovietică și China, a invadat
Coreea de Sud, declanșând războiul.
Pactul de la
Varșovia
➢Pactul de la Varșovia a fost un
tratat militar și politic semnat în
1955 între Uniunea Sovietică și
țările din blocul estic, ca o
reacție la aderarea Republicii
Federale Germania (Germania de
Vest) la NATO în același an.
Scopul principal al pactului era
să consolideze alianța militară și
politica între statele socialiste din
Europa de Est.
• Membrii fondatori ai Pactului de la Varșovia au fost Uniunea Sovietică, Albania, Bulgaria,
Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România. Aceste state s-au angajat să
coopereze în domeniul militar, să acorde asistență reciprocă în caz de agresiune și să
coordoneze politica lor externă.
• Pactul de la Varșovia a contribuit la întărirea influenței Uniunii Sovietice în Europa de Est
și a consolidat controlul său asupra statelor satelite. De asemenea, a avut ca scop
contracararea prezenței militare și politice a NATO în Europa de Vest.
• În timpul Războiului Rece, Pactul de la Varșovia a fost un factor important în echilibrul de
putere dintre blocul estic și blocul vestic condus de Statele Unite. Acesta a servit ca o
alianță defensivă împotriva amenințărilor percepute din partea NATO și a contracarat
strategiile de descurajare și apărare ale occidentalilor.
• Cu prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului estic în anii 1990, Pactul de la Varșovia și-a
pierdut relevanța și a fost dizolvat oficial în 1991. Statele membre și-au recâștigat
independența și și-au îndreptat atenția către integrarea în structurile euro-atlantice, cum ar
fi NATO și Uniunea Europeană.
Criza Berlinului
1961
o Criza Berlinului din 1961 a
fost o perioadă de
intensificare a tensiunilor
dintre blocul estic și blocul
vestic în timpul Războiului
Rece. A fost declanșată de
decizia guvernului est-german
de a construi Zidul Berlinului,
care a separat fizic orașul
Berlin în două părți, una de
Est și una de Vest.
o Contextul crizei a fost divizarea Berlinului după
încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Orașul,
situat în mijlocul Germaniei de Est, a devenit o enclavă a
vestului democratic, controlată de Statele Unite, Regatul
Unit și Franța. Tensiunile dintre est și vest au crescut în
anii următori, odată cu un număr tot mai mare de
cetățeni est-germani care migrau în Vest prin Berlinul de
Vest.

o La 13 august 1961, guvernul est-german, sub influența

Uniunii Sovietice, a început construcția Zidului
Berlinului, cu scopul declarat de a "proteja" est-germanii
de "imperialismul occidental". Zidul Berlinului a
înconjurat și izolat complet Berlinul de Vest, închizând
punctele de trecere și separând familiile și comunitățile.

o Această acțiune a provocat proteste și condamnări la

nivel internațional, dar Statele Unite și aliații lor au
evitat să acționeze militar pentru a nu escalada
conflictul. Zidul Berlinului a devenit un simbol al
divizării Războiului Rece și al separării între est și vest.

o Criza Berlinului din 1961 a adâncit diviziunea dintre

blocul estic și blocul vestic și a contribuit la consolidarea
frontierei de fier dintre cele două blocuri. Cu toate
acestea, în următorii ani, situația s-a stabilizat într-o
anumită măsură, iar Zidul Berlinului a rămas în picioare
până în 1989, când a fost dărâmat în urma mișcărilor
populare și schimbărilor politice care au dus la
reunificarea Germaniei.
•
 Criza rachetelor
Cubaneze
▪ Criza rachetelor cubaneze din 1962 a fost
un conflict major în timpul Războiului
Rece între Statele Unite ale Americii și
Uniunea Sovietică. În acea perioadă, SUA
a descoperit că Uniunea Sovietică instala
rachete nucleare pe teritoriul Cubei, la
doar 90 de mile de coasta americană.
Acest lucru a creat o amenințare directă
asupra securității naționale a SUA și a
declanșat o criză internațională.
• Președintele american de atunci, John F.
Kennedy, a anunțat public existența
acestor rachete și a impus un embargo
asupra Cubei. În timpul crizei, au avut loc
negocieri intense între SUA și URSS, iar
tensiunile au crescut până la punctul în
care izbucnirea unui război nuclear părea
iminentă.

• În cele din urmă, în urma negocierilor și

presiunii internaționale, Uniunea
Sovietică a acceptat să îndepărteze
rachetele din Cuba, iar SUA a promis să
nu invadeze insula și să îndepărteze
rachetele sale din Turcia. Această criză a
fost considerată unul dintre cele mai
periculoase momente ale Războiului Rece
și s-a încheiat fără a degenera într-un
conflict militar direct între cele două
puteri nucleare.
 • Războiul Rece s-a atenuat odată cu
prăbușirea regimurilor comuniste din
Europa Centrală și de Est, precum și
Sfârșitul din Mongolia, Cambodgia și Yemenul
de Sud, urmată, doi ani mai târziu, în
Războiului decembrie 1991, și de destrămarea
Rece Uniunii Sovietice. Dar sfârșitului
războiului s-a simțit în 1989 când a
avut loc căderea Zidului Berlinului și
colapsul Blocului Răsăritean.