Războiul Rece 1

Războiul Rece

Acest articol a fost nominalizat pentru primirea statutului de articol de calitate. Pentru aceasta conținutul și forma articolului
trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde, precizate printr-o serie de criterii.
Dacă subiectul articolului vă este familiar vă invităm să evaluați calitatea expunerii și să vă exprimați obiecțiile și sugestiile
[1]
de îmbunătățire .

Război Rece

În sensul acelor de ceasornic: Secretarul General sovietic, Nikita Hrușciov, și Președintele Statelor Unite ale Americii, John F.
Kennedy, la o întâlnire la nivel înalt din 1961, în Viena; grăniceri est-germani la Zidul Berlinului; prima armă nucleară sovietică,
Joe 1, este testată; soldați americani debarcă în Vietnam, în timpul Războiului din Vietnam; Sputnik 1 este lansat în orbită (pornind,
astfel, cursa spațială).
Perioadă 1947-1991

Loc Războaie indirecte în Vietnam, Afganistan și Coreea. Revolte anti-comuniste în

Cehoslovacia, Ungaria, România, și Polonia. Cursa înarmării la nivel global între
Statele Unite și aliații lor din NATO, și Uniunea Sovietică și Pactul de la
Varșovia.

Rezultat Dizolvarea URSS și colapsul comunismului la sfârșitul deceniului al nouălea și

începutul celui de-al zecelea al secolului trecut; apariția democrațiilor
central-europene și est-europene, care, ulterior, au ales să se integreze în NATO și
Uniunea Europeană.

modifică

Războiul Rece (1947-1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o stare de tensiune
întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a durat până în anul 1989 la căderea
regimurilor comuniste din Europa. Opoziția a apărut între două grupuri de state care aveau ideologii și sisteme
politice diametral opuse. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup căruia i spunea uzual „Blocul oriental sau
răsăritean”. Celălalt grup cuprindea SUA și aliații săi din NATO, și era uzual numit și „Blocul occidental,
apusean sau Blocul capitalist”. La nivel politico-militar a fost o confruntare între North Atlantic Treaty Organization
(NATO, (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord) și Pactul de la Varșovia. La nivel economic a fost o
confruntare între capitalism și comunism. Pe plan ideologico-politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale
occidentale (așa-numita „lume liberă”, „societatea deschisă”) și regimurile comuniste totalitare (așa-numita
„societatea închisă”).
Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la confruntări militare directe
dintre cele două supraputeri (care ar fi constituit un „Război Cald” sau „Război Fierbinte”), cu toate că perioada a
generat o cursă a înarmării. Din punctul de vedere al studiilor strategice există opinia că, nu s-a ajuns și nu se putea
ajunge la un „Război Cald”, la o confruntare militară convențională, datorită faptului că ambele supraputeri, SUA și
URSS s-au dotat cu arme nucleare, ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”, adică de descurajare
și blocare reciprocă. În cazul unui război real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și totodată la o catastrofă
mondială. Din punctul de vedere al serviciilor secrete, a fost o confruntare între serviciile occidentale de
„intelligence” (spionaj) (în primul rând cele americane, CIA, NSA, dar și cele britanice, germane, franceze, italiene,
etc.) și serviciile de poliție politică ale regimurilor totalitare comuniste (în primul rând, KGB, dar și Securitate,
STASI, etc.). S-a mai numit „Război Rece” și datorită faptului că a fost purtat între foștii aliați din războiul împotriva
regimului totalitar nazist, între două forme de regimuri politice care aveau aceleași rădăcini ideologice, adică lupta
democratică pentru emanciparea omului de sub orice formă de dominație.
„Războiul Rece” a dominat politica externă a SUA și a URSS încă din 1947, când s-a folosit pentru prima oară
termenul, și până la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Din punct de vedere al mijloacelor utilizate, Războiul Rece
a fost o luptă în care s-au utilizat presiunea diplomatică, militară, economică, ajutorul selectiv, manevrele
diplomatice, spionajul, înarmare masivă, coaliții militare, rivalitate la evenimentele sportive, competiție tehnologică,
propaganda, asasinatul, operațiunile militare de intensitate mică și iminența unui război pe scară mare. Un moment în
care Războiul Rece putea să devină unul "cald" îl reprezintă anul 1962, când sovieticii au plasat în Cuba, devenită
comunistă, rachete cu raza medie de acțiune. Prin intervenția președintelui american Kennedy s-a ajuns la
normalizarea relațiilor cu sovieticii. În Cuba s-a impus regimul comunist al lui Fidel Castro. Perioada de destindere a
fost marcată de întâlnirea dintre Kennedy și Nichita Hrușciov în 1963, când au stabilit ca în viitor pentru comunicări
urgente și de importanță majoră între Casa Albă și Kremlin să folosească "Telefonul roșu" care de fapt era un telex.
Cele mai tensionate momente ale Războiului Rece au fost Blocada Berlinului (1948–1949), Războiul din Coreea
(1950–1953), Criza rachetelor cubaneze(1961), Criza Berlinului din 1961, Criza Suezului (1962), Războiul din
Vietnam (1959–1975), Războiul de Iom Kippur(1973), Războiul Afgano-Sovietic (1979–1989), Doborârea cursei
KAL 007 (1983) și Exercițiul militar NATO „Able Archer” (1983).
Războiul Rece s-a încheiat odată cu prăbușirea regimurilor comuniste sovietice și regimului URSS, supraputerea
care s-a confruntat cu SUA, iar lumea care a rămas este dominată de o singură supraputere (situație descrisă de
specialiștii în politica internațională drept hegemonie globală a SUA într-o lume care este unipolară, chiar dacă unii
specialiști partizani și în general, antiamericani, o numesc multipolară).

Originile
Există un dezacord între istorici cu privire la
punctul de plecare al Războiului Rece. În
timp ce majoritatea istoricilor plasează
originile sale la perioada imediat următoare
celui de-al Doilea Război Mondial, alții
susțin că acesta a început spre sfârșitul
Primului Război Mondial, deși tensiunile
dintre Imperiul Rus, alte țări europene și
Statele Unite datau încă de la mijlocul
secolului al IX-lea. Ca urmare a Revoluției
bolșevice din 1917 în Rusia (urmată de
retragerea Rusiei din Primul Război
Mondial), Rusia Sovietică s-a găsit izolată
[]
în diplomația internațională.
Trupe aamericane
Liderul bolșevic Vladimir Lenin a declarat că Uniunea Sovietică în , August 1918,
fost „înconjurată în timpul
de state în .
capitaliste ostile”, el
privind diplomația ca o armă pentru a păstra divizați dușmanii sovieticilor, începând cu stabilirea Cominternului
[]
sovietic, care a solicitat frământări revoluționare în străinătate.
Liderul care i-a urmat lui Lenin, Iosif Stalin a văzut Uniunea Sovietică ca o „insulă socialistă", a declarat că
Uniunea Sovietică trebuie să realizeze ca "încercuirea capitalistă actuală" să fie înlocuită cu o "încercuire
[]
socialistă". . Încă
din 1925, Stalin a declarat că vedea politica internațională ca o lume bipolară, în care Uniunea Sovietică ar atrage
țările care gravitează în jurul socialismului, iar țările capitaliste ar atrage statele care tind mai degrabă spre
capitalism, în timp ce lumea se află într-o perioadă de „stabilitate temporară a capitalismului”, care precede eventuala
[3]
sa prăbușire
Diverse evenimente înainte de cel de-al Doilea Război Mondial au demonstrat lipsa de încredere reciprocă și
suspiciunea între puterile occidentale și Uniunea Sovietică, în afară de provocarea filosofică generală bolșevică
[]
făcută capitalismului.
[]
A existat un sprijin occidental anti-bolșevic Mișcarea Albă în Războiul Civil Rus, , finanțarea sovietică din 1926 a
[]
muncitorilor britanici, care făceau grevă, a determinat Marea Britanie să rupă relațiile cu Uniunea Sovietică,
[]
Declarația lui Stalin din 1927 despre coexistența pașnică cu țările capitaliste „rămâneau în trecut”, fiind în
actualitate acuzațiile conspirative în timpul procesului Çakty din 1928 a unei lovituri de stat planificate de britanici și
[] []
francezi, , refuzul american de a recunoaște Uniunea Sovietică până în 1933 și procesele staliniste de la Moscova
[4]
a Marii Epurări, cu acuzațiile de spionaj britanic, german, francez, japonez și nazist .
Când armata germană în iunie 1941, prin Operațiunea Barbarossa a invadat Uniunea Sovietică, Aliații au profitat de
noul front deschis și au decis să ajute Uniunea Sovietică. Marea Britanie a semnat o alianță formală și Statele Unite
ale Americii a încheiat un acord formal. În timpul războiului, Statele Unite ale Americii a livrat atât britanicilor, cât
[5]
și sovieticilor armament prin intermediul Programului de împrumut și închiriere Lend-Lease Cu toate acestea,
Stalin a rămas extrem de suspicios și a crezut că britanicii și americanii au conspirat pentru a se asigura, ca sovieticii
poartă greul luptelor împotriva Germaniei naziste. Conform acestui punct de vedere, aliații occidentali au întârziat în
mod deliberat deschiderea celui de al doilea front anti-german, în scopul de a interveni în ultimul moment și a
impune acordul de pace. Astfel, percepțiile sovietice despre Occident au lăsat o puternică tensiune și ostilitate între
[6]
puterile aliate.

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial (1945–47)

Conferința de la Ialta din timpul războiului cu privire la Europa de după război

Aliații nu puteau să se înțeleagă cu
privire la modul în care ar trebui să
arate harta Europei, și modul în care
[]
granițele vor fi trasate după război.
Fiecare parte a avut idei diferite în ceea
ce privește stabilirea și menținerea
[]
securității după război. Aliații
occidentali au dorit un sistem de
securitate în care guvernele
democratice ale țărilor să rezolve
pașnic diferendele prin intermediul
[7]
organizațiilor internaționale. Având
în vedere experiențele istorice ale
[8]
rușilor privind invaziile frecvente și
imensele pierderi umane și materiale
ale Uniunii Sovietice în cel de-al
Doilea Război Mondial (estimată la 27
milioane de persoane) și distrugerile

"" la : , și , .
 [9]
suferite de Uniunii Sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietica a căutat să mărească
[][10]
securitatea sa prin dominarea afacerilor interne ale țărilor cu care se învecina
Aliații occidentali au fost ei înșiși fundamental divizați în privința viziunii lor despre noua lume postbelică.
Obiectivele lui Roosevelt erau:
• o victoria militară în Europa și Asia,
• realizarea supremației economice globale asupra Imperiului Britanic,
• precum și crearea unei organizații a păcii în lume.
Aceste obiective au fost o viziune mult mai globală, decât viziunea lui Winston Churchill, care a fost în principal
axată pe asigurarea controlului asupra Mediteranei, asigurând supraviețuirea Imperiului Britanic, și independența
[]
țărilor din Europa de Est ca state-tampon între sovietici și Regatul Unit
În viziunea americană, Stalin părea un potențial aliat în realizarea scopurilor lor, în timp ce apropierea britanică de
Stalin, pentru Roosevelt apărea ca cea mai mare amenințare la adresa îndeplinirii scopurilor sale.
Cu sovieticii ocupând deja cea mai mare parte din Europa de Est, Stalin a fost deja în avantaj, iar cei doi lideri
occidentali concurau pentru favorurile lui. Diferențele dintre Roosevelt și Churchill au condus la acorduri separate cu
sovieticii. În octombrie 1944, Churchill a întreprins o călătorie la Moscova. La Moscova, printr-un acord separat cu
Stalin și fără știrea lui Roosevelt a fost de acord să împartă Balcanii în sfere de influență.
La Ialta Roosevelt a semnat un acord separat cu Stalin, în ceea ce privește Asia și a refuzat să-l sprijine pe Churchill
[]
cu privire la problemele din Polonia și reparațiile de război. Negocierile aliate ulterioare privind balanța de după
război a avut loc la Conferința de la Ialta în februarie 1945, deși această conferință, de asemenea, a eșuat în a ajunge
[]
la un consens ferm asupra cadrului pentru o soluționare postbelică în Europa
În aprilie 1945, atât Churchill și noul
Președinte al Statelor Unite, Harry S.
Truman s-au opus, printre altele, deciziei
sovieticilor de instaura Comitetului Național
de Eliberare Polonez (Guvernul de la
Lublin), rivalul controlat de sovietici a
guvernului polonez în exil, ale cărui relații
[11]
cu sovieticii au fost întrerupte După
victoria aliaților din mai 1945, sovieticii au
[]
ocupat efectiv Europa de Est, în timp ce
forțele americane și occidentale aliate
puternice au rămas în Europa de Vest. În
zonele aliate de ocupație din Germania,
Uniunea Sovietică, Statele Unite ale
Americii, Marea Britanie și Franța au
stabilit zone de ocupație și un cadru pentru
[12]
de lucru lejer patru control

Conferința aliaților de la San Francisco din 1945 a creat Organizația Națiunilor Unite (ONU), o organizație
multinațională pentru menținerea păcii în lume, dar capacitatea de aplicare a acesteia de Consiliul de Securitate a fost
[13]
efectiv paralizată de posibilitatea membrilor individuali de a folosi dreptul lor de veto În consecință, ONU a fost,
în esență transformată într-un forum inactiv pentru schimb de retorici polemice, iar sovieticii se foloseau de acesta
după război.
[14]
aproape exclusiv ca de o tribună de propagandă
Războiul Rece 5

Conferința de la Potsdam și înfrângerea Japoniei

La Conferința de la Potsdam, care a început
la sfârșitul lunii iulie, după capitularea
Germaniei, au apărut diferențe serioase
asupra dezvoltării viitoare a Germaniei și a
[]
Europei de Est . În plus, antipatia
crescândă a participanților și limbajul
belicos a servit pentru a confirma
suspiciunile fiecăruia dintre ei despre
intențiile ostile ale celorlalți și îi determina
[15]
să-și consolideze pozițiile lor. La această
conferință Truman l-a informat pe Stalin că
Statele Unite poseda o armă puternică nouă.
[]
Stalin a fost conștient de faptul că
americanii lucrează la bomba atomică și,
având în vedere că sovieticii aveau
programul lor propriu rival, el a reacționat
calm la aceste știri. Liderul sovietic a spus
[]
că a fost mulțumit de știri și-a exprimat speranța că arma ar fi folosită împotriva Japoniei
, și la , 1945.
La o săptămână după încheierea Conferinței de la Potsdam, Statele Unite a bombardat Hiroshima și Nagasaki. La
scurt timp după atacuri, Stalin a protestat oficialilor americani atunci când Truman a oferit o influență reală modestă
[16]
sovieticilor în Japonia ocupată de americani.

Formarea Blocului Estic (răsăritean)

În timpul etapelor de deschidere a celui de-al Doilea Război Mondial,
Uniunea Sovietică a pus bazele Blocului Estic prin anexarea directă a
mai multor țări ca Republici Sovietice Socialiste, care au fost inițial (și
efectiv), cedate de către Germania nazistă, în Pactul Molotov-
Ribbentrop. Acestea au inclus estul Poloniei (încorporată în teritoriile
[]
poloneze anexate de către Uniunea Sovietică), Letonia (care a devenit
[][17] [][17]
RSS Letonă), Estonia (care a devenit RSS Estonă), Lituania
[][17]
(care a devenit RSS Lituaniană), , parte a Finlandei de Est (care a
devenit RSS Carelo-Finică) Moldova, (care a devenit RSS
[][]
Moldovenească) . Teritoriile din Europa de Est eliberate de naziști și
ocupate de către forțele armate ale Uniunii Sovietice au fost adăugate
la Blocul de Est prin transformarea lor în state satelit, cum ar fi
[]
Germania de Est, Republica Populară Polonă, Republica Populară
[18]
Bulgară, Republica Populară Ungară, Republica Socialistă
[19]
Cehoslovacă, Republica Populară Română și Republica Populară
[]
Albania. Regimurile de tip sovietic care au apărut în Blocul de Est nu
numai că reproduceau economiile planificate de tip sovietic, dar au
adoptat și metodele brutale folosite de Iosif Stalin și a poliția secretă
[]
sovietică pentru a suprima orice opoziție reală și potențială

În Asia, în ultima lună a războiului Armata Roșie a invadat Manciuria,

și a mers să ocupe o mare parte a teritoriului coreean situat la nord de
[20]
paralela 38 Ca parte a controlului consolidat al lui Stalin asupra
Blocului Estic, NKVD, condus de Lavrenti Beria, a supravegheat
Schimbările teritoriale postbelice în Europa de Est şi formarea și așa-numita .
crearea polițiilor secrete de tip sovietic în Bloc care trebuiau să
zdrobească rezistența anticomunistă.

Atunci când în Bloc au apărut cele mai mici mișcări pentru

independență, Stalin prin strategia lui a lovit în foștii săi rivali din
perioada antebelică: ei au fost înlăturați de la putere, au fost
[]
condamnați, închiși, și în mai multe cazuri executați
Prim-ministrul britanic Winston Churchill îngrijorat de faptul că, având
în vedere dimensiunea forțelor sovietice enorme dislocate în Europa la
sfârșitul războiului, și datorită percepției că liderul sovietic Iosif Stalin
nu este de încredere, considera că sovieticii amenință Europa de Vest.
[21]
În aprilie-mai 1945, Comitetul de Planificare al Cabinetul de
Război britanic a dezvoltat Operațiunea Inimaginabil, un plan de a
[22]
impune Rusiei voința Statelor Unite și Imperiului Britanic ".

Copia lui Churchill despre .

Războiul Rece 7

Pregătirea pentru "noul război"

În februarie 1946, "Telegrama Lungă" a lui George F. Kennan de la Moscova
a ajutat la articularea unei politici tot mai severe a guvernului SUA împotriva
sovieticilor, care a devenit baza pentru strategia SUA față de Uniunea
[23]
Sovietică pentru durata Războiului Rece. Raportul îi prezenta lui Truman
pe fondul relațiilor din timpul războiului cu Uniunea Sovietică, o perspectiva
asupra acordurilor existente, și cel mai important, detalii privind încălcările
sovietice ale acordurilor cu Statele Unite ale Americii. Acesta a subliniat, de
asemenea, importanța unui public bine informat, deoarece „doar un public
bine informat va sprijini politicile dure pe care activitățile sovietice le fac
[24]
imperative".

În septembrie, partea sovietică a produs Telegrama lui Novikov, trimis de

ambasadorul sovietic în SUA, la cerere, „coautor" fiind Viaceslav Molotov.
Telegrama sovieticilor descria SUA ca fiind în ghearele monopolului capitaliștilor,
care au construit un arsenal militar „ca să pregătească condițiile pentru a câștiga
[25]
supremația mondială într-un nou război."
În data de 6 septembrie, 1946, James F. Byrnes a rostit discursul său în Germania
prin care repudia Planul Morgenthau (o propunere dură de împărțire a Germaniei cu
intenția de a înlătura posibilitatea Germaniei de a mai declanșa un război) și avertiza
URSS că SUA intenționează să-și mențină prezența sa militară în Europa pe o
[26]
perioadă neprecizată. O lună mai târziu Byrnes a recunoscut că „Esența
programului nostru a fost să-i câștigăm pe germani de partea noastră [...] a fost o
[27]
bătălie între noi și ruși pentru mințile germanilor [...]"

La câteva săptămâni după lansarea acestei "Telegrame Lungi", fostul prim-ministru

a dezvăluit modul de gândire al sovieticilor (1947)
britanic Winston Churchill a rostit în Fulton, Missouri faimosul său discurs
"Cortina
[28]
de Fier". Discursul făcea apel pentru o alianță anglo-americană împotriva sovieticilor, care erau acuzați de el că
[][29]
au „tras” o „cortină de fier" de la Stettin în Marea Baltică până la Trieste în Marea Adriatică
În 1952, Stalin a propus în mod repetat un plan de unificare a Germaniei de Est cu cea de Vest sub un singur guvern,
care să fie ales în alegeri supravegheate de către Organizația Națiunilor Unite în cazul în noua Germanie urma să stea
departe de alianțele militare occidentale, dar această propunere a fost refuzată de către puterile occidentale. Unele
[30]
surse contestă sinceritatea propunerii.
Începuturile Războiului Rece (1947-1953)

Cominformul și ruptura dintre Tito și Stalin

În septembrie 1947, sovieticii au creat Cominformul, al cărui scop a fost de a
controla strâns evoluția ideologică a mișcării comuniste internaționale și a strânge
controlul politic asupra statelor satelite sovietice, prin coordonarea partidelor
comuniste ale Blocului răsăritean. Evoluția Cominformului a avut un regres jenant
în luna iunie a anului următor, când datorită rupturii dintre Tito și Stalin membrii
Cominformului au fost expulzați din Iugoslavia, Iugoslavia a rămas țară comunistă,
[31]
dar a aderat la Mișcarea de Nealiniere.

Mareşalul Tito

Politica de stăvilire și Doctrina Truman

Prin 1947, consilierii președintelui SUA, Harry S. Truman l-au
îndemnat să ia măsuri imediate pentru a contracara influența Uniunii
Sovietice, amintindu-i de eforturile lui Stalin (în confuzia de după
război și colaps), pentru a submina SUA prin încurajarea rivalități
[32]
dintre țările capitaliste, care ar putea provoca un alt război. În
februarie 1947, guvernul britanic a anunțat că nu-și mai putea permite
să finanțeze regimul militar grec monarhic în războiul civil grec
împotriva insurgenților comuniști. Răspunsul guvernului american de a
[]
anunța acest lucru a fost adoptarea izolare, obiectivul a fost de a opri
răspândirea comunismului. Truman a ținut un discurs care făcea apel
pentru alocarea a 400 milioane dolari pentru a interveni în război și a
prezentat Doctrina Truman, care încadra conflictul ca un concurs între
[]
popoarele libere și regimurile totalitare. Chiar dacă insurgenții au fost
[]
de ajutați de Iugoslavia lui Josip Broz Tito unii politicieni
americani
[33]
acuzau Uniunea Sovietică
Alianțe militare că conspiră împotriva regaliștilor eleni pentru a lărgi influența sovietică.
europene Enunțarea
Doctrinei Truman a marcat începutul unui consens în apărare și politică externă între republicani și democrați axat pe
politica de stăvilire descurajare care a slăbit în timpul și după Războiul din Vietnam, dar în cele din urmă a persistat
[34][35]
ulterior. Partidele moderate și conservatoare din Europa, precum și social-democrații, au dat sprijin practic
[36]
necondiționat alianței occidentale, în timp ce comuniștii europeni și americani, plătiți de către KGB și implicați în
[37]
operațiuni de spionaj ale acestuia, au aderat la linia Moscovei, deși dezacordurile au început să apară după 1956.
Alte critici ale politicii de consens au venit de la activiștii care erau împotriva războiului din Vietnam, Campania
[38]
pentru Dezarmare nucleară și dezarmare nucleară.
Planul Marshall și Lovitura de stat din Cehoslovacia din 1948
La începutul anului 1947, Marea Britanie, Franța și Statele Unite au
încercat fără succes să ajungă la un acord cu Uniunea Sovietică pentru
un plan de acțiune pentru a crea o economie în Germania care să
suficientă pentru autosusținerea acesteia, inclusiv o contabilitate
detaliată a facilităților industriale, a bunurilor și a infrastructurii deja
[]
eliminate de sovietici. În luna iunie 1947, în conformitate cu Doctrina
Truman, statele Unite ale Americii a adoptat Planul Marshall, un
angajament de asistență economică pentru toate țările europene care
[]
doreau să participe, incluzând și Uniunea Sovietică.

Scopul planului a fost de a reconstrui sistemele democratice și

economice ale Europei și de a contracara amenințările percepute la
echilibrul de putere din Europa, cum ar fi preluarea controlului de
[39]
partidele comuniste prin revoluții sau alegeri. De asemenea, planul
a declarat că prosperitatea europeană a fost condiționată de redresare
[40]
economică germană.Harta O
Europei
lună şimai
al Orientului
târziu, Apropiat
Trumandina perioada
semnat Războiului
Actul deRece care au beneficiat de ajutorul economic al . Coloana roşie arată valoare
Securitate Națională (1947), creând un sistem unificat între
Departament de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Agenția
Centrală de Informații (CIA), și Consiliul Național de Securitate.
Aceștia au devenit actorii principali al politicii Statelor Unite în
[]
Războiul Rece Stalin a crezut că integrarea economică cu Vestul ar
permite țărilor Blocului de Est să scape de sub controlul sovietic, și că
[]
SUA încerca să cumpere realinierea pro-SUA a Europei Stalin a
împiedicat, prin urmare, ca națiunile din Blocul de Est să primească
[]
ajutorul Planului Marshall. Alternativa Uniunii Sovietice la planul
Marshall implica comerțul sovietic cu țările din Europa de Est care a
devenit cunoscut sub numele de Planul Molotov (mai târziu
[]
instituționalizat în ianuarie 1949 cu numele de CAER). Stalin a fost,
de asemenea, speriat de o Germania reconstituită; viziunea sa în
privința unei Germanii de după război nu includea posibilitatea de
[41]
reînarmare sau orice amenințare la adresa Uniunii Sovietice. La
începutul anului 1948, ca urmare a rapoartelor de consolidare a "elementelor reacționare", ofițerii de informații
sovietici au executat o lovitură de stat în Cehoslovacia, singurul stat din Blocul Estic în care sovieticii au permis
[][42] Alianţele economice Europene
să se păstreze structurile democratice Brutalitatea publică a loviturii de stat a șocat puterile occidentale mai mult
decât orice alt eveniment până în acel moment, și a măturat în Congresul Statelor Unite și ultimele opoziții față de
[]
Planul Marshall. Politicile gemene: Doctrina Truman și Planul Marshall au dus la miliarde de ajutoare economice și
[]
militar pentru Europa de Vest, Grecia, și Turcia. Cu ajutorul ajutorului SUA, armata greacă a câștigat războiul civil
[43]
Creștinii-Democrați italieni au învins în alegerile din 1948 puternica alianță comunisto - socialistă.

În același timp, a crescut activitatea de culegere de informații și de spionaj de activitate, dezertările din Blocul Estic
[44]
și expulzările diplomatice
Blocada Berlinului și podul aerian
SUA și Marea Britanie și-au unit zona de ocupație la 1 ianuarie 1947,
[]
la care s-a asociat mai târziu și Franța (în aprilie 1949). Ca parte a
reconstrucției economice a Germaniei, la începutul anului 1948, un
număr de reprezentanți ai guvernelor din Europa de Vest și Statele
Unite au anunțat un acord cu privire la fuziunea zonelor vest-germane
[]
într-un sistem federal guvernamental. În plus, în conformitate cu
Planul Marshall, ei au început să re-industrializarea și să reconstruiască
economia germană, inclusiv au introdus o nouă monedă, Marca
germană pentru a înlocui vechea monedă Reichsmark pe care sovieticii
[]
au devalorizat-o. La scurt timp după aceea, Stalin a instituit Blocada
Berlinului între (24 iunie 1948- 12 mai 1949), una dintre primele crize
majore ale Războiului Rece, împiedicând sosirea în Berlinul de Vest a
Avioane de [45]
transport C-47 americane descărcând ajutor american pe aeroportul internațional Tempelhof în Berlin în ti
alimentelor, materiilor prime și materiale Statele Unite ale
Americii, Marea Britanie, Franța, Canada, Australia, Noua-Zeelandă și
[46]
alte câteva țări au început furnizarea masivă a alimentelor și alte provizii în Berlinul de Vest. Sovieticii au
organizat o campanie de relații publice împotriva schimbărilor de politică. Încă o dată comuniștii din Berlinul de Est
[]
au încercat să perturbe alegerile municipale din Berlin (așa cum au făcut în alegerile din 1946), care au avut loc pe
5 decembrie 1948 și a produs o prezență la urne de 86,3% și o victorie covârșitoare pentru partidele non-comuniste
[47]
Rezultatele împărțit în mod efectiv orașul în versiune Est și Vest. 300 000 de berlinezii au demonstrat și au cerut
[48]
ca aprovizionarea prin transportul aerian internațional să continue, , iar pilotul american Gail Halvorsen a creat
[]
"Operațiunea Vittles", prin care aruncau bomboane copiilor germani. În mai 1949 Stalin s-a retras și a ridicat
[][49]
blocada.

Începuturile organizației NATO și Radio Europa Liberă

Marea Britanie, Franța, Statele Unite, Canada și alte opt țări vest-europene au
[]
semnat Tratatul Atlanticului de Nord din aprilie 1949, de instituire a NATO. În
august sovieticii au detonat la Semipalatinsk, RSS Cazahă prima bombă atomică
[]
sovietică. În urma refuzurilor sovietice de a participa la efortul de reconstrucție a
[][]
Germaniei stabilit de țările din Europa de Vest în 1948, SUA, Marea Britanie și
[][50]
Franța în aprilie 1949 au stabilit crearea Germaniei de Vest. Uniunea Sovietică
[]
a proclamat zona sa de ocupație în Germania de Est în octombrie al aceluiași an.
Steagul .
Radio Europa Liberă
Mass-media în Blocul de Est a fost un organ al statului, în totalitate de și subordonat partidului comunist, cu
organizațiile de radio și de televiziune în proprietatea statului, în timp ce mass-media tipărită a fost, de obicei,
[]
deținută de organizații politice, cea mai mare parte de către partidul comunist local. Propaganda sovietică folosea
filozofia marxistă ca să atace capitalismul, pretinzând exploatarea forței de muncă și atitudinea belicioasă a statelor
[51]
imperialiste. Împreună cu emisiunile de British Broadcasting Corporation și Vocea Americii pentru Europa de
[52]
Est, la începutul anului 1949 a început un efort propagandistic mare, care a fost Radio Europa Liberă, dedicată să
[]
aducă la dispariția pașnică a sistemului comunist din Blocul Estic. . Radio Europa Liberă a încercat să atingă aceste
obiective prin radiodifuziune ca un post de surogat de radio de acasă, o alternativă la presa internă controlată și
[]
dominată de partid. Radio Europa Liberă a fost produsul unora dintre cei mai proeminenți arhitecți ai strategiei
Americane de la începutul războiului rece, în special a celor care au crezut că Războiul Rece va fi în cele din urmă o
[]
luptă mai degrabă prin mijloace politice, decât militare, cum ar fi George F. Kennan.
Războiul Rece 11

Factorii politici americani, inclusiv Kennan și John Foster Dulles, au admis că Războiul Rece a fost, în esență, un
[]
război al ideilor. . Statele Unite ale Americii, acționând prin intermediul CIA, a finanțat o listă lungă de proiecte
[53]
pentru a contracara apelul comunist în rândul intelectualilor în Europa și în curs de dezvoltare
La începutul anilor 1950, SUA a lucrat pentru reînarmarea Germaniei de Vest și, în 1955, i-a acordat statutul de
[]
membru deplin al NATO. În luna mai 1953, Beria, aflat atunci într-un post în guvern, a făcut o propunere nereușită
[54]
de a permite reunificarea Germaniei într-o țară neutră pentru a preveni încorporarea Germaniei de Vest în NATO.

Războiul Civil Chinez și SEATO

În 1949, Armata Populară de Eliberare a lui Mao Zedong a învins
trupele Kuomintang (KMT) ale lui Chiang Kai-shek, sprijinit de
Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietica a creat imediat o alianță
[55]
cu noua-formată Republica Populară Chineză Chiang și guvernul
său KMT s-au retras pe insula Taiwan. Confruntat cu revoluția
comunistă în China și sfârșitul monopolului atomic american în 1949,
administrația Truman a reacționat rapid să extindă Politica de stăvilire
[]
a comunismului. Oficialii Statelor Unite au extins politica de stăvilire
a expansiunii comunismului în Asia, Africa și America Latină, în
scopul de a contracara mișcările revoluționare naționaliste, de multe ori
conduse de partidele comuniste finanțate de către URSS, luptând împotriva Mao Zedong şi Iosif Stalin
restaurării în Moscova,coloniale
imperiilor Decembrie 1949.
ale
[]
Europei în Asia de Sud-Est și în altă parte. La începutul anilor 1950 (o perioadă denumită uneori sub numele de
"Pactomania") , SUA a oficializat o serie de alianțe cu Japonia, Australia, Noua-Zeelandă, Tailanda și Filipine (în
special ANZUS în 1951 și SEATO în 1954), garantând astfel Statelor Unite ale Americii un număr de baze militare
[]
pe termen lung .

Războiul din Coreea

Una dintre cele mai semnificative efecte ale politicii de stăvilire a fost izbucnirea Războiului din Coreea. În iunie
[]
1950, Armata Populară Coreeană a lui Kim Ir Sen a invadat Coreea de Sud Iosif Stalin a „planificat, pregătit, și a
[56] [57][58][59]
inițiat” invazia, prin crearea unor planuri detaliate de război, care au fost comunicate nord-coreenilor.
[60] []
Spre surprinderea lui Stalin, Consiliul de Securitate ONU a sprijinit apărarea Coreei de Sud, deși sovieticii
boicotau întâlnirile în semn de protest, pentru că Taiwanul și nu China Comunistă deținea loc permanent în Consiliu
[61]
Personalul din Coreea de Sud a Națiunilor Unite, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Turcia, Canada,
Australia, Franța, Africa de Sud, Filipinele, Olanda, Belgia, Noua Zeelandă și alte țări s-au alăturat pentru a opri
[62]
invazia.
 Printre alte efecte, Războiul din Coreea a galvanizat forțele armate
[63]
occidentale, ca acestea să se organizeze în structura militară NATO.
Opinia publică din țările implicate, cum ar fi Marea Britanie, a fost
împărțită pentru și împotriva războiului. Mulți se temeau de o
escaladare într-un război general cu China comunistă și chiar de un
război nuclear. Puternica opoziție față de război de multe ori a
tensionat relațiile anglo-americane. Din aceste motive oficialii britanici
au căutat o finalizare rapidă a conflictului, în speranța de a uni Coreea
[64]
sub auspiciile Națiunilor Unite și retragerea tuturor forțelor străine.

Chiar dacă chinezii și nord-coreenii erau epuizați de război și s-au

pregătit să-l încheie până la sfârșitul anului 1952, Stalin a insistat ca
aceștia să naval
ce la 15 septembrie 1950 de pe nava amiral USS Mt. McKinley privește bombardamentul continue lupta, iar
al orașului-port . armistițiul a fost aprobat doar în iulie
[]
1953, după moartea lui Stalin. Liderul nord-coreean Kim Ir Sen a
creat o dictatură extrem de centralizat și brutală, acordându-și puteri
[65][66]
nelimitate și creînd un formidabil cult al personalității. În partea de sud a țării, sistemul corupt al lui Syngman
[67]
Rhee sprijinit de americani a creat un sistem totalitar comparabil cu cel din Coreea de Nord. După ce în 1960
Rhee a fost răsturnat de la putere, Coreea de Sud a căzut într-o perioadă de dictatură militară, care a durat până la
recrearea în 1987 a unui sistem pluripartid.

Criza și escaladarea (1953-1962)

Hrușciov, Eisenhower și destalinizarea

În 1953, schimbări în conducerea politică ale ambelor părți au
[68]
schimbat dinamica Războiului Rece Dwight D. Eisenhower a fost
inaugurat președinte din ianuarie. În ultimele 18 luni ale administrației
Truman, bugetul apărării americane a crescut de patru ori, iar
Eisenhower a luat măsuri pentru a reduce cheltuielile militare cu o
treime în timp ce continua să lupte în mod eficient în Războiului Rece.
[]
După moartea lui Iosif Stalin, Nikita Hrușciov a devenit liderul
sovietic în urma arestării și executării lui Lavrenti Beria și împingând
deoparte rivalii Gheorghi Malenkov și Viaceslav Molotov. La 25
februarie 1956, Hrușciov a șocat delegații Congresului al 20-a
[69]
Partidului Comunist Sovietic de denunțând crimele lui Stalin.

Ca parte a unei campanii de destalinizare, el a declarat că singura

modalitate de a reforma și de a renunța la politicile lui Stalin este să se
[]
recunoască erorile făcute în trecut. La 18 noiembrie 1956, în timp ce se adresaForţele
ambasadorilor occidentali
și ale în Europa în . la o
recepție de la Ambasada Poloniei din Moscova, Hrușciov a rostit celebra sa expresie: „Fie că vă place sau nu, istoria
[70]
e de partea noastră. Vă vom îngropa", cu care a șocat pe toată lumea prezentă la recepție. El a mai târziu a
susținut că nu a vorbit despre războiul nuclear, ci mai degrabă despre victoria istorică viitoare a comunismului
[71]
asupra capitalismului. În 1961, Hrușciov a declarat că, chiar dacă URSS era în spatele Occidentului, într-un
deceniu lipsa de locuințe va dispărea, bunuri de larg consum vor fi în abundență iar în două decenii, „construirea unei
[72]
societăți comuniste", în URSS va fi "în principal "finalizată.
Războiul Rece 13

Secretarul de stat al lui Eisenhower, John Foster Dulles, a inițiat o nouă politică, politica
New Look o strategie de izolare, care punea un accent mai mare pe armele nucleare
[]
împotriva dușmanilor SUA. Secretarul de stat al lui Eisenhower, John Foster Dulles, a
inițiat o nouă politică, politica New Look o strategie de izolare, care punea un accent mai
[]
mare pe armele nucleare împotriva dușmanilor SUA. Dulles a enunțat, de asemenea,
doctrina "represaliilor masive", amenințând cu o severă reacție americană la orice
agresiune sovietică. Dotat cu superioritate în privința armelor nucleare, de exemplu, a
permis lui Eisenhower să facă față amenințărilor sovietice în privința intervenției
[]
sovietice în Orientul Mijlociu în timpul Crizei Suezului din 1956.

Secretarul de stat .

Criza Suezului

Această criză face parte din Războiul Rece, având caracteristică faptul că niciuna
dintre cele două mari puteri (URSS și SUA) nu a participat direct în lupte, ci a opus
cele două puteri într-o manieră indirectă. În 1956 lumea a asistat la un război între
Egipt pe de o parte și Franța, Marea Britanie și Israel pe partea cealaltă. Ca urmare a
naționalizării la 26 iulie 1956 a Canalului Suez de președintele Egiptului, Gamal
Abdel Nasser, a determinat Marea Britanie și Franța să intervină militar pentru
redobândirea controlului asupra canalului cu Israelul, care cerea dreptul vaselor
israeliene de a naviga pe canal. Atacul celor trei țări a fost rapid și neanunțat,
Egiptul a fost înfrânt. Cele două mari puteri nu au apreciat faptul că nu au fost
consultați în prealabil. URSS amenința cu folosirea armelor nucleare, motivând că
intervenția este un nou război colonial. În acest caz cele două mari puteri au adoptat
aceeași poziție și au făcut presiuni asupra părților beligerante agresoare, cerând
vehement să se retragă necondiționat. Pe plan politic Egiptul ajuns sub influența politică a sovieticilor care va pregăti
apoi armata Egiptului pentru Războiul de Çase Zile din 5 iunie 1967. Prim-ministrul britanic Anthony Eden a
.
supraapreciat loialitatea SUA față de aliatul său principal. El nu a luat în considerare faptul că SUA nu dorea să fie
văzut că sprijină orice fel de acțiune care să semene cu imperialismul sau colonialismul. În urma eșecului intervenției
militare, la scurt timp Anthony Eden a demisionat din funcția de prim-ministru.
 Pactul de la Varșovia și Revoluția Ungară
În timp ce moartea lui Stalin din 1953 a relaxat ușor tensiunile, situația din Europa a
[]
rămas un armistițiu armat. Sovieticii, care au creat deja o rețea de tratate de
asistență mutuală în Blocul de Est din 1949, în 1955 au stabilit o alianță formală,
[][73]
Pactul de la Varșovia,
Revoluția ungară din 1956
Revoluția ungară din 1956 a avut loc la scurt timp după ce Hrușciov aranjat
[74]
eliminarea liderului stalinist al Ungariei, Mátyás Rákosi. Ca răspuns la revolta
[75]
populației noul regim a dizolvat în mod oficial Poliția secretă ungară, a declarat
intenția sa de a se retrage din Pactul de la Varșovia și a promis să restabilească
[76]
alegerile libere, Armata sovietică a invadat Ungaria. Mii de cetățeni maghiari au
[77]
fost arestați, închiși și deportați în Uniunea Sovietică. , aproximativ 200 000 mii
[]
maghiari au părăsit Ungaria aflată în haos, emigrând în țările din Vest. .
Un simbol al de mai târziu după ruptura dintre Stalin și Tito: emblema .
Liderul Ungariei, Imre Nagy și alții după un proces ținut în secret au fost
[78]
condamnați la moarte și executați. Din 1957, până prin 1961, Hrușciov în mod deschis și repetat a amenințat
Vestul cu anihilarea nucleară. El a afirmat că rachetele rusești erau mult superioare celor ale Statelor Unite, fiind
capabile de a eradica orice oraș american sau european. Cu toate acestea, Hrusciov a respins credința lui Stalin în
[79]
inevitabilitatea războiului, și a declarat scopul său este "coexistența pașnică".
Această formulare a modificat poziția sovietică din epoca lui Stalin, în care lupta
de clasă internațională însemna că cele două tabere opuse erau pe un curs de
coliziune inevitabilă, iar comunismul ar triumfa printr-un război mondial; acum,
[80]
pacea ar permite capitalismului să se prăbușească singur, dar însemna și
[81]
înarmarea sovieticilor , doctrină care s-a menținut până la venirea lui
Gorbaciov a cărei "noua gândire" a prevăzut mai degrabă o coexistență pașnică
[82]
sine-stătătoare fără o luptă de clasă.

Evenimentele din Ungaria au produs o fractură ideologică în cadrul partidelor

comuniste ale lumii, în special în Europa de Vest, cu un declin mare în numărul
membrilor de partid din țările occidentale și comuniste, care s-au simțit
[]
dezamăgiți de reacția sovietică brutală.
Partidele comuniste din Occident nu s-au recuperat niciodată din efectul
Revoluției ungare cu privire numărul de membri, fapt care a fost recunoscut
imediat de unii, cum ar fi politicianul iugoslav Milovan Djilas, care la scurt timp
steag în locul stemei comuniste: a devenit simbolul luptei pentru libertate (Budapesta-)
după revoluție, a fost zdrobit pentru că a spus că „rana pe care Revoluția ungară a
[]
făcut-o comunismului nu se va vindeca complet niciodată". Declarațiile americane erau concentrate pe puterea
[83]
americană în străinătate și succesul capitalismului liberal Cu toate acestea, de la sfârșitul anilor 1960, "bătălia
pentru mințile oamenilor" între cele două sisteme de organizare socială despre care Kennedy a vorbit în 1961 în mare
măsură s-a încheiat, iar de acum tensiunile erau bazate în principal mai degrabă pe obiectivele geopolitice, decât
[84]
ideologice.
Criza din Berlin și Integrarea Europeană
În cursul lunii noiembrie 1958, Hrușciov a făcut o încercare nereușită de a
transforma Berlinul într-un „oraș liber” independent, demilitarizat, oferind Statelor
Unite ale Americii, Marii Britaniei și Franței un ultimatum de șase luni să-și retragă
trupele din sectoarele încă ocupate de ei în Berlinul de Vest, în caz contrar el va
transfera controlul drepturilor de acces al occidentalilor în oraș est-germanilor.
Hrușciov a explicat mai devreme lui Mao Zedong că „Berlinul sunt testiculele
Occidentului. De fiecare dată când vreau să fac Vestul să țipe, apuc și strâng
[85]
Berlinul." NATO a respins ultimatumul oficial la jumătatea lunii decembrie și
Hrușciov s-a retras, în schimbul conferinței de la Geneva privind problema germană.
[86]
O marcă distinctă a anilor 1950 a fost începutul integrării europene -un produs
Extindereași
secundar fundamental al Războiului Rece promovat politic, economic teritorială
militarmaximă
de a ţărilor aflate în sovietică după din 1959 și înainte de

Truman și Eisenhower, dar care mai târziu a fost văzut de administrațiile ulterioare
ca ambivalentă, temându-se că o Europă independentă Europa ar crea o destindere
separată cu Uniunea Sovietică, ceea ce ar folosi la exacerbarea lipsei de unitate a
[87]
Vestului.

Competiția dintre SUA și URSS pentru lumea a treia

Mișcările naționaliste din unele țări și regiuni, în special în Guatemala, Indonezia și
Indochina au fost adesea aliate cu grupuri comuniste, sau percepute în Occident că sunt
[]
aliați cu comuniștii. În acest context, Statele Unite și Uniunea Sovietică concurau din ce
în ce mai mult pentru influență în Lumea a Treia când mișcările de decolonizare au luat
[88]
avânt în anii 1950 și începutul anilor 1960; în plus, sovieticii au văzut pierderea
continuă a terenului de puteri imperiale ceea ce pentru ei prevestea o eventuală victorie a
[89]
ideologiei lor. Ambele părți vindeau armament în Lumea a Treia pentru a câștiga
[90]
influență.

Statele Unite ale Americii s-a folosit de CIA pentru a îndepărta un șir de guverne
[]
neprietenoase din lumea a treia și pentru a le sprijini pe cele aliate. 1961 Timbru sovietic în comemorarea lui ,
prim-ministru al .
Congo
În C r i z a d i n C o n g o care a urmat, colonelul CIA-sprijinit de M o b u t u și-a mobilizat rapid
[]
forțele sale și printr-o lovitură de stat militară a acaparat puterea. În Republica Congo, recent devenită independentă
față de Belgia din iunie 1960, președintele Joseph Kasa-Vubu, protejatul CIA a ordonat demiterea prim-ministrului
ales democratic, Patrice Lumumba și a cabinetului Lumumba în septembrie; Lumumba în loc a cerut demiterea lui
[]
Kasa-Vubu.
Guatemala
[91]
În Guatemala, în 1954 o lovitură de stat sprijinită de CIA a demis președintele de stânga Jacobo Arbenz Guzman.
Guvernul post-Arbenz, o juntă militară, condusă de Carlos Castillo Armas, a returnat proprietățile americane
naționalizate, a institut Comitetul Național de Apărare Împotriva Comunismului, și la cererea Statelor Unite.a
[92]
decretat o Legea penală preventivă împotriva comunismului.
Indonezia
 Guvernul indonezian nealiniat al lui Sukarno a fost confruntat cu o amenințare
majoră privind legitimitatea sa la începutul anului 1956, când câțiva comandanții
regionali au cerut autonomie de la Jakarta. După ce medierile au eșuat, Sukarno a
luat măsuri pentru a elimina comandanții disidenți. În februarie 1958, comandanții
militari disidenți din Sumatra Centrală (colonelul Ahmad Hussein) și din Sulawesi
de Nord (colonelul Ventje Sumual) au declarat Guvernul revoluționar al Republicii
Indonezia - Permesta. Mișcarea viza răsturnarea regimului Sukarno. Lor li s-au
alăturat mulți politicieni civili din Partidul Masyumi, cum ar fi Sjafruddin
Prawiranegara, care s-au opus influenței crescânde a partidului comunist "Partai
Komunis Indonezia". Datorită retoricii lor anticomuniste, rebelii au primit arme,
finanțare și alte ajutoare sub acoperire de la CIA până ce Allen Lawrence Papa, un
pilot american, a fost doborât cu avionul, după un bombardament asupra guvernului
din Ambon în aprilie 1958. Guvernul central a răspuns prin lansarea unor invazii
militare aeriene și maritime împotriva bastioanelor rebele Padang și Manado.
Preşedintele Indonaziei, .
Până
la sfârșitul anului 1958, rebelii au fost învinși militar, și ultimele bande de gherilă rămase s-au predat până în august
[93]
1961.

Iran
În 1953, CIA sub administrația președintelui Eisenhower a pus în aplicare
Operațiunea Ajax, o operațiune sub acoperire care viza răsturnarea prim-ministrului
iranian, Mohammad Mosaddegh. Ales prin vot popular și nealiniatul Mosaddegh a
fost un ghimpe în Orientului Mijlociu pentru Marea Britanie de la naționalizarea în
1951 a societății Anglo-Iranian Oil Company deținută de britanici. Winston
Churchill declara în SUA că Mosaddegh „cotește tot mai mult spre
[94][95][96][97]
comunism." După îndepărtarea lui Mossadegh, șahul pro-occidental,
[98]
Mohammad Reza Pahlavi, și-a asumat controlul statului ca monarh autocrat.
Politicile șahului au inclus interzicerea partidului comunist Partidul Tudeh și în
general a suprimat disidenții politice prin poliția secretă iraniană SAVAK.

Irak

, șahul Iranului
În Irak, în anul 1958 Abd al-Karim Qasim a răsturnat monarhia Hașemită, instituind
[99]
o alianță cu Partidul Comunist Irakian și Uniunea Sovietică. Deși Partidul Ba'ath
[100]
anti-comunist a fost fracțiunea predominantă în cabinetul lui Qasim, SUA a
început să se teamă că revolta ar putea inspira o „reacție în lanț" de-a lungul Orientul
[101]
Mijlociu. În timp ce Egiptul și Siria a încercat să-l asasineze pe Qasim din
[102]
propriile lor motive, CIA, de asemenea, a luat în considerare să-i trimită o
[]
batistă otrăvită (rămâne neclar dacă această decizie a fost implementată sau nu).

După o serie de lovituri de stat, în 1968, cu sprijinul posibil KGB partidul Ba'athist a
[103]
confiscat președinția țării politic instabile, deși lovitura de stat a fost efectuată
[104]
de militarii irakieni. În timp ce SUA a refuzat să stabilească orice relație
[105]
diplomatică cu noul regim, Saddam Hussein în 1969 a declarat unui ambasador
britanic, că Irakul a fost "serios", în încercarea de a construi relațiile bune cu Marea
Britanie și cu America, adăugând că atitudinea pro-sovietică a Irakului "a fost
[106]
forțată".
, prim-ministru al Irakului
Vietnam
Uzați de războiui comunist de gherilă pentru independența Vietnamului și învinși de rebelii comuniștii
Vietminh în la 1954 în Bătălia de la Điện Bien Phu, francezii a acceptat abandonarea negociată a poziției
lor coloniale în Vietnam. La Conferința de la Geneva (1954), au fost semnate acordurile de pace, lăsând Vietnamul
împărțit între o administrație pro-sovietică în Vietnamul de Nord și o administrație pro-occidentală în Vietnamul
de Sud, la paralela
17. Între 1954 și 1961, administrația Eisenhower a Statelor Unite ale Americii a trimis ajutoare economice și
consilieri militari pentru a consolida regimul pro-occidental al Vietnamului de Sud împotriva eforturilor comuniștilor
[]
de a-l destabiliza.
Mișcarea de Nealiniere
Multe națiuni emergente din Asia, Africa și America Latină au respins presiunea de a alege una din părți în
competiția est-vest. În 1955, la Conferința Asia-Africa de la Bandung Conferință în Indonezia, zeci de guverne din
[107]
Lumea a Treia au decis să stea departe de Războiul Rece. Consensul obținut la Bandung a culminat în 1961 cu
[]
creearea cu sediul la Belgrad a Mișcării Țărilor Nealiniate. Între timp, Hrușciov a extins politica Moscovei de a
stabili legături strânse cu India și alte state-cheie neutre. Mișcările de independență din Lumea a Treia a transformat
ordinea de după război într-o lume mai pluralistă a Africii și Orientului Mijlociu decolonizat și a naționalismului în
[]
creștere din Asia și America Latină.

China devine cea de a treia putere nucleară și Ruptura chino-sovietică

Perioada de după 1956 a fost marcată de eșecuri grave pentru Uniunea
Sovietică, mai ales ruperea alianței chino-sovietice, începând cu ruptura
chino-sovietică. Mao l-a apărat pe Stalin atunci când Hrușciov l-a atacat după
moartea lui Stalin din 1956, și l-a tratat pe noul lider sovietic ca un parvenit
[]
superficial, acuzându-l că și-ar fi pierdut avântul revoluționar. China a
detonat prima sa bombă atomică la 16 octombrie 1964 și prima sa bombă cu
hidrogen la 14 iunie 1967. La rândul său, Hrușciov, deranjat de atitudinea lui
Mao față de războiul nuclear, vorbea despre liderul chinez ca despre un
[108]
"nebun cocoțat pe tron". După aceasta, Hrușciov a făcut multe încercări
disperate de a reconstitui alianța chino-sovietică, dar Mao a considerat că este și în timpul vizitei la Pekin din 1958
[]
inutil și a refuzat orice propunere. Animozitățile chinezo-sovietice s-au transformat într-un război de propagandă
[109]
intra-comunist. În continuare, sovieticii au rivalizat amarnic cu China lui Mao pentru conducerea mișcării
[110]
comuniste mondiale dar coeziunea aparentă a blocului comunist a luat sfârșit pentru totdeauna. Pe frontul
armelor nucleare Statele Unite și URSS au urmărit reînarmarea nucleară și au dezvoltat arme nucleare cu rază lungă
[]
de acțiune cu care puteau lovi teritoriul celuilalt.

Cursa spațială
Cursa spațială se poate defini și ca un capitol al conflictului nedeclarat dintre SUA și
URSS. În luna august 1957, sovieticii au lansat cu succes prima rachetă balistică
[111]
intercontinentală (ICBM) din lume iar în luna octombrie, au lansat primul satelit
[112]
artificial al Pământului, Sputnik. , capabil să orbiteze în jurul Pământului. În
noiembrie al aceluiași an rușii au lansat Sputnik II, iar în interior au plasat un câine, pe
nume Laika, care a murit la 7 ore de la ieșirea din atmosferă. Echipa de cercetare a
sovieticilor în domeniul rachetelor era condus de Serghei Koroliov, care era victimă a
epurărilor staliniste din 1938 și s-a aflat timp de 6 ani în detenție. Sputnik I, primul satelit artificial
Războiul Rece 18

Lansarea Sputnik-ului a inaugurat Cursa Spațială. După misiunile Sputnik SUA a

intrat în cursă prin lansarea în 1958 a Explorer I, dar URSS a făcut din nou un salt
uriaș în 1961, când lansează primul om în spațiu, pe cosmonautul Iuri Gagarin cu
Vostok 1, care după călătorie a reușit să aterizeze în siguranță. După primele succese
sovieticii la 24 octombrie 1960 au înregistrat și o catastrofă care a ucis în jur de 100
persoane, care a dat înapoi programul de cercetare spațială sovietică. Evidentul
Timbru românesc cu , prima ființă vie lansată în Spațiu
progres sovietic în acest domeniu, care a fost și o mare pierdere de prestigiu politic,
l-a determinat pe președintele american John F. Kennedy să declare, că înainte de
sfârșitul deceniului SUA va trimite om pe Lună.

Echipa de cercetare a americanilor a fost condusă de Wernher von Braun,

conducător al programului german de creare a rachetelor germane V-1 și V-2 în cel
de-al Doilea Război Mondial, arma de teroare concepută pentru terorizarea
britanicilor. Wernher von Braun, împreună cu sute de ingineri și camioane de
documentație de proiect s-a predat americanilor. Datorită cunoștințelor sale în
domeniul rachetelorWernher von Braun și nici alți cercetători germani responsabili
cu construirea rachetelor nu au fost trași la răspundere în fața justiției, ci au fost
cooptați în cercetare.

Cursa spațială a culminat cu aselenizarea navei spațiale Apollo", cu astronautul Neil

Armstrong, primul om pe Lună.
Cursa spațială a fost descrisă mai târziu de astronautul Frank Borman ca fiind
[113]
„doar o luptă în Războiul Rece”

, primul om care a zburat în Spațiu.

Spionajul
Vezi și: Oleg Gordievsky și Kim Philby

În SUA a reușit aselenizarea cu .

Primele succese sovietice au avut loc încă înainte de izbucnirea războiului Rece, când
sovieticii cu ajutorul lui Klaus Fuchs au reușit să afle secretele bombei atomice britanice.
Panica roșie (1947-1957) și McCarthyismul au distrus multe rețele de spionaj.
KGB-ul nu a reușit să reconstruiască cele mai multe dintre rețelele sale ilegale din SUA
distruse de Panica Roșie și de McCarthyism. Totuși spionajul sovietic a repurtat succes
foarte mare în cazul grupul spionilor britanici „Grupul celor cinci din Cambridge”: Kim
Philby, Donald Maclean, Guy Burgess, Anthony Blunt și John Cairncross. În Războiului
Rece, mai târziu, KGB-ul a avut noroc cu cazurile de contraspionaj în favoarea
sovieticilor cum ar fi cazul lui Robert Hanssen (1979–2001) și ofițerul CIA, Aldrich
Ames (1985-1994). Pe partea cealaltă cele mai celebre „evadări” din blocul comunist au
fost cazul lui gen. Mihai Pacepa, Mircea Răceanu, agentul de securitate Matei Pavel
Haiducu(1978), gen. KGB Oleg Gordievski(1985), Svetlana Allilueva - fiica lui Stalin
(1967) etc.

Emblema .
Emigrarea și dezertarea din Blocul Estic
Emigrările și dezertările din URSS și Blocul estic au fost un punct de controversă în timpul Războiului Rece.
Datorită numărului mare de emigrări din Blocul Estic, URSS și statele sale satelite aflate sub regim comunist s-au
văzut nevoite să pună restricții emigrărilor, emigrarea acceptându-se doar în cazuri excepționale în cazuri de
reîntregire a familiei. În motivația lor, conducerea URSS și guvernele motivau închiderea granițelor pentru a preveni
un exod al creierelor.

Emigrarea din țările Blocului Estic, în anul 1982

Țară Total % din Note

Pop.

Albania Sub 0.0% []

1946–1982; nicio emigrare
1,000

Bulgaria 431,000 5.3% []

1946–1982; 300,000 etnici turci în Turcia

Cehoslovacia 1,973,000 14.0% 1946–1982; 1.570.000 germani expulzați în 1946 și 200.000 de cehi și slovaci au fugit în
[]
timpul invaziei sovietice din 1968

Republica Democrată 3,365,000 19.8% 1948–1982; aproape toți înainte de ridicarea Zidului Berlinului în 1961
Germană

Ungaria 332,000 3.3% []

1946–1982; 200,000 au fugit în timpul Revoluției Ungare din 1956

Polonia 1,877,000 6.0% [][]

1946–1982; 1.300.000 Aussiedler (de origine germană prin Programul Est-German)

România 424,000 2.2% []

1946–1982; mulți dintre emigranți erau Aussiedler (etnici germani)

Uniunea Sovietică 500,000 0.2% 1948–1982; Toți etnicii evrei, germani și armeeni; alte emigrări erau imposibile exceptând
[][]
cazurile de reîntregire a familiei
Revoluția Cubaneză și Invazia din Golful Porcilor
În Cuba, Mișcarea din 26 iulie a preluat puterea în ianuarie 1959, răsturnându-l pe
președintele Fulgencio Batista, administrația Eisenhower refuzând să ajute cu arme
[114]
acest regim nepopular. Tânărul lider revoluționar Cubanez, Fidel Castro, a fost
în contact permanent cu KGB-ul din 1956. Cuba din martie 1960 a început
[115]
negocierea achizițiilor de arme din Europa de Est.
Relațiile diplomatice dintre Cuba și Statele Unite au continuat pentru un timp după
căderea lui Batista, dar președintele Eisenhower a părăsit în mod deliberat capitala,
pentru a evita să se întâlnească cu Castro în timpul călătoriei acestuia în Washington
din aprilie, lăsând vicepreședinte Richard Nixon să participe la întâlnire în locul
lui.
[116]
Oficialii lui Eisenhower nu erau siguri dacă Fidel Castro era un comunist, dar
la Washington în .
erau ostili față de eforturile cubanezilor în dorința reducerii dependenței economice
[]
a Cubei față de SUA. În ianuarie 1961, chiar înainte de a părăsi postul de președinte, Eisenhower a rupt oficial
relațiile cu guvernul cubanez. În aprilie 1961, administrarea nou-aleasă a președintui american John F. Kennedy a
[]
aprobat o invazie eșuată în Golful Porcilor, a cărei eșec a umilit public statele Unite ale Americii. Castro a răspuns
[]
prin adoptarea marxism-leninismului, iar Uniunea Sovietică s-a angajat să-i ofere sprijin.

Criza din Berlin din 1961

Criza Berlinului din 1961 a fost ultimul incident major în Războiul
Rece în ceea ce privește statusul Berlinului și al Germaniei după
cel de-Al Doilea Război Mondial. Până la începutul anilor 1950,
abordare sovietică în privința restricției emigrărilor și dezertărilor
[]
a fost imitat de majoritatea restului blocul estic. Cu toate acestea,
sute de mii de est-germani au emigrat în Germania de Vest,
printr-o „lacună" în sistemul care a existat între Berlinul de Est și
[]
de Vest, unde guvernau cei patru ocupanți al Berlinului.

Emigrarea a dus la o masivă "exod de creiere" din Germania de

Est în Germania de Vest din partea unor profesioniști tineri
educați, astfel încât până în 1961 aproape 20% din populația
[]
Germaniei de Est au migrat în Germania de Vest. În iunie,
Uniunea Sovietică a emis un nou ultimatum cerând retragerea . un simbol major al Războiului Rece
[117]
forțelor aliaților din Berlinul de Vest. Cererea a fost respinsă,
iar pe 13 august, Germania de Est a ridicat un gard de sîrmă
ghimpată, care a fost în cele din urmă extins prin construirea
Zidului Berlinului, și care închidea efectiv libera trecere dintre
[]
Berlinul de Vest și Berlinul de Est.

Tancuri sovietice înfruntând tancuri americane la , în 27 octombrie în timpul Crizei din Berlin din .
 Războiul Rece 21

Criza rachetelor din Cuba

După invazia eșuată din Golful Porcilor, continuând să caute modalități
de a-l elimina pe Castro, Kennedy și administrația sa au încercat în
diverse moduri să faciliteze răsturnarea guvernului cubanez. Speranțele
semnificative s-au născut în privința unui program secret numit
Proiectul cubanez, conceput sub administrația lui Kennedy din 1961. În
februarie 1962, Hrușciov a aflat de planurile americane privind Cuba:
un "proiect cubanez" — aprobat de către CIA și care prevede
răsturnarea guvernului cubanez în octombrie, implicând eventual și
intervenție militară americană — și încă o operațiune de asasinare al
[118]
lui Castro ordonat de Kennedy. Ca răspuns s-au făcut pregătiri
[118]
pentru a instala rachete nucleare sovietice în Cuba. Când a aflat,
arinei Militare Americane zburând deasupra unui vas de transport sovietic în timpul Crizei Rachetelor Cubaneze.
Kennedy, alarmat a luat în considerare diverse posibile reacții și în cele
din urmă la instalarea de rachete nucleare din Cuba a răspuns cu o
blocadă navală dispusă în jurul Cubei și a prezentat un ultimatum
sovieticilor. Hrușciov a dat înapoi de la o confruntare directă, iar
Uniunea Sovietică a retras rachetele, în schimbul unui angajament
[119]
american de a nu invada din nou Cuba.

Criza rachetelor din

Cuba (octombrie-
noiembrie 1962) a
adus lumea mai
aproape de un război
nuclear decât oricând
[120]
înainte. El a
demonstrat în
continuare conceptul
distrugerii reciproce
asigurate, conform
căreia nicio
superputere nu era
fost pregătită să
utilizeze armele lor
nucleare, temându-se
de distrugere totală Harta cu bătaia rachetelor sovietice amplasate în Cuba
la nivel mondial prin
intermediul represalii
[121]
reciproce.
Urmările crizei a
condus la primele
eforturi în cursa
înarmărilor nucleare,
la dezarmarea
nucleară și la
îmbunătățirea
[]
relațiilor, , deși
primul acord de
control al armelor
Războiul Rece 22

n intrat în vigoare abia

[122]
u în 1961.
c
În 1964, colegii de la
l
Kremlin al lui
e
Hrușciov au reușit
a
să-l îndepărtezepe
r
Nikita Hrușciov, dar
e
i-au permis o
pensionare liniștită.
î []
Acuzat de
n
grosolănie și de
incompetență, lui i se
R
impută de asemenea
ă
și ruinarea
z
agriculturii sovietice
b
și aducerea lumii în
o []
pragul unui război nuclear. Hrușciov a devenit o rușine internațională
i
atunci când a autorizat construcția Zidului Berlinului, o umilință
u []
publică pentru marxism-leninism.
l

R
e
c
e
,

T
r
a
t
a
t
u
l

A
n
t
a
r
c
t
i
c
i
i
,

a
Confruntare prin destindere (1962-1979)
În cursul anilor 1960 și 1970, participanții războiului rece au luptat
pentru a se adapta la un nou model, mai complicat al relațiilor
internaționale în care lumea nu mai era împărțită în mod clar în două
[]
blocuri opuse . De la începutul perioadei postbelice, Europa de Vest
si Japonia s-au recuperat rapid privind distrugerile celui de-al doilea
război mondial și susțineau o creștere economică puternică, prin anii
1950 și 1960, PIB-ul pe cap de locuitor, se apropie de cel al Statelor
[][]
Unite, în timp ce economiile țărilor Blocului răsăritean stagnau. Ca
urmare a crizei petrolului din 1973, combinat cu influența tot mai mare
a țărilor din Lumea a Treia, cum ar fi Organizația țărilor Exportatoare
de Petrol (OPEC) și Mișcarea de Nealiniere, țări mai puțin puternice au
avut mai multă posibilitate să-și afirme independența și, adesea, au
[]
rezistat la presiuni din partea ambelor superputeri. Între timp,
Moscova a fost forțat să-și îndrepte atenția spre interior pentru a face
[]
față problemelor economice interne. În această perioadă, liderii
[]
sovietici, cum ar fi Leonid Brejnev și Alexei Kosîghin au introdus în practica politică noțiunea
Efectivele trupelorde destindere.
și al în Europa în .

Retragerea Franței din NATO

Unitatea de NATO a fost încălcată devreme, datorită unei crize din timpul
președenției lui Charles de Gaulle, Franța, din 1958. De Gaulle a protestat privind
influența puternică a Statelor Unite în organizație și referitor la „relația specială”
percepută de el între Statele Unite și Marea Britanie. Într-un memoriu adresat
președintelui Dwight D. Eisenhower și prim-ministrului Harold Macmillan la 17
septembrie 1958, el a pledat pentru crearea unui directorat tripartit, care ar pune
Franța pe picior de egalitate cu Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, și de
asemenea, pentru extinderea acoperirii NATO pentru a include zone geografice de
interes pentru Franța, mai ales Algeria franceză, unde Franța ducea o luptă împotriva
[]
insurgenților și cerea asistența NATO.

Având în vedere răspunsul nesatisfăcător primit, de Gaulle a început dezvoltarea

unei forțe militare nucleare franceze independente de descurajare, iar în 1966 s-a
[123]
retras din structurile militare ale NATO și a expulzat trupele NATO de pe teritoriul francez.
și .
Invazia Cehoslovaciei
În 1968 în Cehoslovacia a avut loc o perioadă de liberalizare politică, numită Primăvara de la Praga , care a
inclus
„Programul de acțiune" de liberalizarea, care prevedeau creșterea libertății presei, libertatea de exprimare și libertatea
de circulație, cu accent pe economie, pe aprovizionarea populației cu bunuri de consum, posibilitatea unui guvern
[124][125] []
multipartit, limitarea puterii poliției secrete și posibilitatea retragerii din Pactul de la Varșovia. Ca răspuns
la Primăvara de la Praga, armata sovietică, împreună cu cei mai mulți dintre aliații din Pactului de la Varșovia, au
[126]
invadat Cehoslovacia. Invazia a fost urmată de un val de emigrare, inclusiv un număr estimat de 70,000 cehi și
slovaci care au fugit inițial peste graniță, în total ajungându-se la un număr de aproximativ 300.000 de emigranți.
[127]
Invazia Cehoslovaciei a declanșat proteste intense în Iugoslavia, România, China, și în partidele comuniste din
[]
vestul Europei.

Doctrina Brejnev
 În septembrie 1968, în timpul unui discurs ținut la Cel de-al Cincilea
Congres al Partidului Muncitoresc Polonez Unit, la o lună după invazia
Cehoslovaciei, Brejnev a prezentat Doctrina Brejnev, în care el a
pretins dreptul de a încălca suveranitatea oricărei țări care încearcă să
înlocuiască marxism-leninismul cu capitalismul. În timpul discursului,
[]
Brejnev a declarat:
„Când foriele care sunt ostile socialismului încearcă să transforme
dezvoltarea unor iări socialiste spre capitalism, aceasta lucru devine nu
numai o problemă a iării în cauză, ci o problemă comună a tuturor iărilor
socialiste.”
nev la Washington în luna iunie 1973; această vizită a fost un moment înalt în destinderea relațiilor dintre SUA și URSS.
Doctrina își are originile sale în eșecurile marxism-leninismului în state
cum ar fi Polonia, Ungaria și Germania de Est, care s-au confruntat
cu
[128]
scăderea standardului de viață în contrast cu prosperitatea Germaniei de Vest și a restului Europei de Vest.

Escaladarea în Lumea a Treia

Republica Dominicană
La sfârșitul lunii aprilie 1965, președintele Lyndon B. Johnson a
trimis aproximativ 22.000 de trupe în Republica Dominicană
pentru o ocupație de un an a republicii într-o invazie cu numele de
cod Operațiunea Power Pack, invocând amenințarea apariției unei
[]
revoluții în stil cubanez în America Latină. Alegerile
prezidențiale din 1966, în timpul ocupației, au fost câștigate de
conservatorul Joaquín Balaguer. Deși Balaguer s-a bucurat de o
bază reală de sprijin ale elitelor, precum și din partea țăranilor,
adversarul său, fostul președinte Juan Bosch din Partidul
[]
Revoluționar Dominican (PRD), nu a avut o campanie activă.
a fost consilierul în probleme de securitate națională sub președinții Nixon și Ford, fiind una din figurile centrale ale Războiului Rece în timp
Activiștii partidului PRD au fost violent hărțuiți de poliție și
[]
forțele armatei Dominicane.

Indonezia
În Indonezia, extremistul anticomunist, generalul Suharto a acaparat controlul statului de la predecesorul său
Sukarno în încercarea de a stabili o "Nouă Ordine". Din 1965 până în 1966, militarii au făcut crime în masă, se
estimează că au fost uciși jumătate de milion de membri și simpatizanți ai Partidului Comunist Indonezian, precum și
[129]
ale altor organizații de stânga.
Vietnam
Insurgenții s-au opus escaladării amplorii intervenției americane în conflictul în curs de desfășurare între guvernul
Vietnamului de Sud și Frontul Național de Eliberare a Vietnamului de Sud (NLF). Johnson a ținut în Vietnamul de
Sud un efectiv de 575 000 militari, pentru a învinge NLF și aliații lor din Vietnamul de Nord în Războiul din
Vietnam, dar politica sa costisitoare a slăbit economia SUA și, în 1975, în cele din urmă a culminat cu ceea ce
majoritatea a lumii văzut ca o înfrângere umilitoare a celei mai mari superputeri din lume de una din cele mai sărace
[]
țări ale lumii. Vietnamul de Nord a primit aprobarea sovieticilor pentru efortul lor de război în 1959, Uniunea
Sovietică în timpul războiului a trimis 15 000 consilieri militari și livrări anuale de armament în valoare de 450
milioane de dolari pentru Vietnamului de Nord, în timp ce China a trimis trupe și un efectiv de 320 000 militari și
[130]
livrări anuale de armament în valoare de 180 milioane dolari.
Chile
În Chile, candidatul Partidului Socialist, Salvador Allende a câștigat alegerile
prezidențiale din 1970, devenind primul președinte marxist ales în mod democratic
[]
într-o țară de pe continentul american.
Generalul Augusto Pinochet a efectuat un violentă lovitură de stat împotriva
guvernului pe 11 septembrie 1973 și și-a consolidat rapid puterea politică ca dictator
militar, acțiuni care au fost salutate de SUA. Reformele economice ale lui Allende
au fost șterse și adversarii de stânga au fost uciși sau internați în lagăre aflate sub
controlul Dirección Nacional de Inteligencia (DINA). În plus, pe continentul sud-
american a avut loc Operațiunea Condor — angajată de către dictatorii din
Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Uruguay și Paraguay pentru a suprima
disidența
Salvador Allende
de stânga — a fost susținută de statele Unite, care (uneori precis) au perceput sprijin sovietic sau cubanez în spatele
[131]
acestor mișcări de opoziție.

Jamaica
Nemulțumind Statele Unite ale Americii, Jamaica a început urmărirea relațiilor mai strânse cu guvernul cubanez, ca
[132]
urmare a alegerilor lui Michael Manley în 1972. Răspunsul Statelor Unite ale Americii a fost susținerea
financiară sub acoperire a adversarilor politici al lui Manley, instigarea la revoltă în armata jamaicană, precum și
[133]
creerea unei armate de mercenari împotriva guvernului Manley. În Jamaica a urmat o perioadă violentă.
Orientul Mijlociu
Mai mult decât atât, Orientul Mijlociu a continuat să fie sursa unor controverse.
Egiptul, care a primit cea mai mare parte a armelor sale și asistență economică din
URSS, a fost un client supărător, cu un URSS reticent care se simțea obligat să ajute
Egiptul atât în Războiul de Çase Zile din 1967 (cu consilieri și tehnicieni) cât și în
[134]
Războiul de Uzură (cu piloți și avioane) împotriva Israelului pro-occidental. În
ciuda începutului unei schimbări a orientării egiptenilor de la linia pro-sovietică spre
[135]
o orientare pro-americană în 1972 (sub noul lider al Egiptului Anwar El Sadat),
se auzeau zvonuri unei intervenții sovietice iminente în numele egiptenilor în timpul
Războiului de Iom Kipur din 1973 a adus o mobilizare masivă americană care
[136]
amenința să distrugă destinderea. Deși Egiptul înainte de Sadat, a fost cel mai
mare beneficiar al ajutorului sovietic în Orientul Mijlociu, sovieticii au fost, de
asemenea, de succes în stabilirea unor relații strânse cu Yemenul de Sud comunist,
[135]
precum și cu guvernele naționaliste ale Algeriei și Irakului. Asistența indirectă
sovietică pentru partea palestiniană a conflictului israelo-palestinian a inclus suport
[137]
pentru Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) al lui Yasser Arafat. Preşedintele Egiptean .

Irak
Din 1973, CIA colaborat cu guvernul iranian pentru a finanța și a înarma rebelii kurzi în cea de-al doilea război
kurdo-irakian pentru a slăbi regimul lui Ahmed Hassan al-Bakr din Irak. Atunci când Iran și Irak au semnat Acordul
[138]
de la Alger (1975) în 1975, SUA a sistat sprijinul.
Somalia și Etiopia
În Africa, ofițeri din armata Somaliei conduși de Mohamed Siad Barre în 1969 au
efectuat o lovitură de stat fără vărsare de sânge, și au creat Republica Democrată a
Somaliei, o țară socialistă. Uniunea Sovietică a promis să sprijine Somalia. Patru ani
mai târziu, împăratul pro-american al Etiopiei Haile Selassie a fost răsturnat printr-o
lovitură de stat în 1974 de Derg, un grup radical de ofițeri de armată etiopiană
condus de pro-sovieticul Mengistu Haile Mariam , care a construit relații cu Cuba și
[]
cu sovieticii. Atunci când luptele dintre somalezi și etiopieni au izbucnit în 1977-
1978 (Războiul Ogaden), Barre a pierdut sprijinul sovietic și s-a aliat cu Statele
[]
Unite. Trupele cubaneze au luat parte la războiul de partea etiopienilor.

Angola
Revoluția Portugheză din 1974 împotriva autoritarului „Estado Novo a redat
Portugaliei sistemul multi-partid și a facilitat independenia coloniilor portugheze
Angola și Timorul de Est. În Africa, unde angolezi au dus un război de independeniă de mai multe
faciiunii împotriva statului portughez încă din anul 1961. Războiul civil de două decenii care a. izbucnit între
comuniștii din Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei (MPLA), susiinută de cubanezi și sovietici, și de
cealaltă parte Frontul Naiional de Eliberare din Angola (FNLA), susiinută de Statele Unite, Republica Populară
Chineză și Zairul lui Mobutu a înlocuit lupta anti-colonială cu războiul dintre aceste faciiuni. Statele Unite ale
Americii, guvernul de apartheid din Africa de Sud, precum și mai multe alte guverne africane au susținut, cea de-a
treia facțiune, Uniunea Națională pentru Independența Totală a Angolei (UNITA). Fără să se deranjeze să
consulte în prealabil pe sovietici,
[]
guvernul cubanez a trimis trupele sale pentru a lupta alături MPLA. Apartheid din Africa de Sud a trimis trupe
pentru a sprijini UNITA, dar MPLA, susținută de personal cubanez și asistență sovietică, a câștigat în cele din urmă.
[]

Timorul de Est
În sud-estul Asiei, colonia Timorul de Est în noiembrie 1975 sub conducerea Frontului Revoluționar pentru
Independent Timorul de Est (Fretilin) de stânga și-a declarat unilateral independența. Sprijinită de Australia și
Statele Unite ale Americii, Indonezia lui Suharto a invadat în decembrie Timorul de Est — care a fost începutul unei
[139]
ocupații, care va dura un sfert de secol .
Cambodgia
În timpul războiului din Vietnam, Vietnamul de Nord au invadat și a ocupat
părți din Cambodgia pentru a le folosi ca baze militare, care au contribuit la
violența din Războiul civil cambodgian între guvernul pro-american al lui
Lon Nol și insurgenții maoiști Khmerii Roșii. Documentele descoperite la
arhivele sovietice arată că invazia nord-vietnameză din Cambodgia din 1970 a
[140]
fost lansată la cererea Khmerilor Roșii, după negocieri cu Nuon Chea.

SUA și forțele Vietnamului de Sud au răspuns la aceste acțiuni, cu o

campanie de bombardamente(Operațiunea Menu și incursiuni militare
[141]
terestre, ale căror efecte sunt contestate de către istorici. Se apreciază că
Unele dintre milioanele de victimele ale .
sub conducerea lui Pol Pot, Khmerii Roșii au ucis în jur de 1-3 milioane de
[142][143][144]
cambodgieni, în Câmpurile morții, dintr-o populație de numai 8,4 milioane de persoane. Martin Shaw a
[145]
descris aceste atrocități ca "cel mai pur genocid din era Războiului Rece." Vietnamul în 1979 l-a detronat pe Pol
Pot și l-a instalat în putere pe dezertorul Khmerilor Rosii, Heng Samrin.
Reapropierea Chino-Americană
Ca urmare a rupturii chino-sovietice, tensiunile de-a lungul frontierei
chino-sovietice au atins apogeul în 1969, și Președintele Statelor Unite
ale Americii, Richard Nixon a decis să utilizeze conflictul pentru a
schimba echilibrul de putere din timpul Războiului Rece în favoarea
[146]
Occidentului. Chinezii au căutat îmbunătățirea relațiilor cu
americanii, și în scopul de a obține un avantaj asupra sovieticilor. În
februarie 1972, Nixon a anunțat o apropiere uimitoare față de China lui
[147]
Mao Zedong prin călătoria făcută la Beijing și întâlnirea cu Mao
Zedong și Zhou Enlai. În acest moment, URSS a realizat o
aproximativă egalitate nucleară cu Statele Unite; între timp, Războiul
din Vietnam, a slăbit influența Americii în lumea a treia și s-au răcit
[148]
relațiile SUA cu Europa de Vest. Deși conflictul indirect între
îl întâlnește pe în 1972.
puterile Războiului Rece a continuat prin sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, tensiunile au început să
[]
scadă.

Nixon, Brejnev și destinderea

În urma vizitei sale în China, Nixon s-a întâlnit cu liderii sovietici,
[]
inclusiv cu Brejnev la Moscova. Aceste discuții despre limitarea
armelor strategice au dus la două tratate de control al armelor: SALT I,
primul pact de limitare cuprinzătoare semnat de cele două superputeri,
[149]
și Tratatul privind rachetele anti-balistice, care au interzis
dezvoltarea sistemelor concepute pentru interceptarea rachetelor.
Acestea au avut scopul de a limita dezvoltarea rachetelor anti-balistice
[]
costisitoare și ale rachetelor nucleare. Nixon și Brejnev au proclamat
o nouă eră a "coexistenței pașnice", și au stabilit noua politică a „
destinderii (sau cooperare) între cele două superputeri. Între timp,
Brejnev a încercat să reînvie economia sovietică, care era Laîn și semnează la 18 iunie 1979 de reducere a armelor nucleare.
[]
scădere în parte din cauza cheltuielilor militare mari.
[]
Între 1972 și 1974, cele două părți au convenit, de asemenea, să consolideze legăturile lor economice, inclusiv
acordurile pentru creșterea schimburilor comerciale. Ca urmare a întâlnirilor lor, „destinderea” ar înlocui ostilitatea
[]
Războiului Rece, iar cele două țări vor fi reciproc avantajate.
[]
Între timp, aceste evoluții au coincis cu „Ostpolitik" al cancelarului vest-german Willy Brandt. Au fost încheiate și
alte acorduri pentru a stabiliza situația din Europa, culminând cu Acordurile de la Helsinki, semnate la Conferința
[150]
pentru Securitate și Cooperare în Europa din 1975.
Sfârșitul anilor 70-deteriorarea relațiilor
În anii 1970, KGB-ul, condus de Iuri Andropov, a continuat să persecute personalități
sovietice distinse, ca de exemplu pe Aleksandr Soljenițîn și Andrei Saharov, care au
[151]
criticat în termeni duri conducerea sovietică. Conflictul indirect între superputeri a
continuat prin această perioadă de destindere în lumea a treia, în special în timpul
[152]
crizelor politice din Orientul Mijlociu, Chile, Etiopia, și Angola.

Preşedintele .
Deși președintele Jimmy Carter a încercat să introducă o altă limită în cursa înarmărilor,
[153]
prin tratatul SALT II din 1979, Eforturile sale au fost subminate de alte evenimente
din acel an, inclusiv Revoluția Iraniană și Revoluția din Nicaragua sprijinită de KGB.
[154]
care ambele au demis regimurile pro-americane, regimurile și represalii împotriva
[]
intervenției sovietice în Afganistan în luna decembrie.

Cel de-al doilea Război Rece (1979-1985)

Termenul „cel de-al doilea Război Rece” se referă la perioada de reapariție intensă a
tensiunilor războiului rece și conflictelor la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980.
Tensiunile între marile puteri au crescut foarte mult, odată ce ambele părți au devenit din
[] Ayatollahul .
ce în ce mai militariste. Diggins spunea: „Reagan a luptat din răsputeri în cel de-al
[155]
doilea război rece, prin sprijinirea counterinsurgenților din lumea a treia." Cox spunea: „intensitatea acestei „a
[156]
doua" Război Rece a fost atât de mare cât de scurtă a fost durata lui."

Războiul sovietic în Afganistan

După Revolutia Saur care a adus un regim comunist la putere, în
Afganistan, Statele Unite ale Americii a început să ofere ajutor
financiar pentru gherilele de mujahedini afgani prin Pakistan, deși
administrația Carter a respins cererile de pakistanezilor de a le livra
[157]
oferi arme. Potrivit consilierului oficial al lui Carter, Zbigniew
Brzezinski, un un grup de lucru de la NSC în 1979 a scris mai multe
rapoarte privind deteriorarea situației din Afganistan, dar președintele
Carter le-au ignorat până când intervenția sovietică a distrus iluziile
sale. Brzezinski a declarat însă, că SUA a oferit ajutoare financiare
limitate pentru mujahedini înainte de invazia „formală”, cu intenția de a
[][158]
preveni invadarea sovietică a regiunii. Consilierul apropiatPreşedintele
al lui Reagan face public suportul său prin întâlnirea cu lideri la în .

Cyrus Vance, Marshall Shulman, de asemenea, a afirmat că

[]
Departamentul de Stat a lucrat din greu pentru a-i descuraja pe sovietici de la invazie.

În cursul lunii decembrie 1979, aproximativ 75.000 de trupele sovietice au lansat o incursiune în Afganistan, în
scopul de a sprijini guvernul marxist format de ex-prim-ministrul Nur Muhammad Taraki, asasinat în acea
[159]
septembrie de către unul dintre rivalii săi de partid.
Războiul Rece 29

Carter a răspuns la intervenția sovietică prin retragerea tratatului SALT II din Senatul SUA, impunând embargouri
privind livrările de cereale și tehnologie către URSS, și cerând creșterea semnificativă a cheltuielilor militare, și în
continuare a anunțat că statele Unite vor boicota Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova. El a descris
[160]
incursiune sovietice ca fiind „cea mai gravă amenințare pentru pacea de la cel de-al Doilea Război Mondial".

Reagan și Thatcher
În ianuarie 1977, cu patru ani înainte de a deveni președinte, Ronald
Reagan într-o conversație cu Richard V. Allen a declarat fără
menajamente, că așteptările sale de bază în legătură cu Războiul Rece
sunt: „Ideea mea despre politica americană față de Uniunea Sovietică
este simplă, iar unii ar spune simplist," a spus el. "Această idee este
[161]
următoarea: Noi câștigăm și ei pierd. Ce părere ai de asta?". În
1980, Ronald Reagan l-a învins pe Jimmy Carter, în alegerile
prezidențiale din Statele Unite ale Americii din 1980, promițând să
mărească cheltuielile militare și se confrunte cu sovieticii peste tot în
[162]
lume. Atât Reagan cât și noul premier britanic Margaret Thatcher
au denunțat Uniunea Sovietică și ideologia sa. Reagan a etichetat și la , 1981

Uniunea Sovietică ca fiind "Imperiul Răului" și a prezis că comunismul va ajunge pe "mormanul de gunoi al
[]
istoriei". În ciuda sentimentului anti-american din Iran, ca urmare a Revoluției iraniene din 1979 împotriva Çahului
pro-american, de însoțit de ruperea relațiilor, cu noul guvern al ayatollahului Khomeini asupra crizei ostaticilor din
Iran, administrația Reagan l-a sprijinit pe Khomeini anti-comunist într-un efort de a recruta puterile teocratice în
tabăra americană la începutul anilor 1980. Atunci directorul CIA, William Casey a descris guvernul Khomeini
„șovăitor și [eventual] se deplasează spre un moment al adevărului ... SUA nu are aproape nicio carte de jucat, pe
[163]
când URSS are multe..." O metodă de sprijin american pentru iranieni a constat în vânzările secrete de arme. În
1983, CIA a predat administrației lui Khomeini o listă extinsă de comuniști și de iranieni cu vederi de stânga care
[164]
lucrează în secret în guvernul iranian. Raportul Comisiei Tower a raportat mai târziu că lista a fost folosită
[164]
pentru „a lua măsuri, inclusiv execuții în masă, care să elimine practic infrastructura pro-sovietică din Iran."
Până la începutul anului 1985, poziția anticomunistă a lui Reagan s-a dezvoltat într-o poziție cunoscută sub numele
de noua Doctrină Reagan — care, în plus față de politica de izolare, a formulat un drept suplimentar de a submina
[165]
guvernele comuniste existente. În afară de continuarea politicii lui Carter de a sprijini adversarii islamici ai
Uniunii Sovietice și a guvernului afgan prosovietic, CIA de asemenea a încercat să slăbească Uniunea Sovietică prin
[166]
promovarea Islamului politic în Asia Centrală a Uniunii Sovietice cu majoritate musulmană. În plus, CIA a
încurajat ISI pakistanez anticomunist să instruiască musulmanii din întreaga lume să participe la jihad împotriva
[166]
Uniunii Sovietice.
Susținerea Papei Ioan Paul al II-lea și Sindicatul Solidaritatea, factori determinanți în lupta
anticomunistă a polonezilor
Papa Ioan Paul al II-lea a oferit susținere morală anticomunismului — vizita sa în
Polonia, țara sa natală, în anul 1979 a stimulat o renaștere religioasă și naționalistă
centrată pe sindicatul Solidaritatea care a galvanizat opoziția și poate fi dus la
[167]
tentativa sa de asasinare doi ani mai târziu. În decembrie 1981, din Polonia lui
Wojciech Jaruzelski a reacționat la criză prin impunerea legii marțiale pentru o
[]
perioadă. Ca răspuns Reagan a impus sancțiuni economice pentru Polonia. Mihail
Suslov, ideologul de top Kremlinului, a informat liderii sovietici să nu intervină în
cazul în care Polonia cade sub controlul Solidarității, de teama că ar putea duce la
sancțiuni economice grave, care ar reprezenta o catastrofă pentru economia
[]
sovietică.

, o figură marcantă a Războiului Rece

Probleme economice și militare sovietice și americane

Moscova a construit un sistem militar care consuma resurse financiare
de valoarea a 25 % din produsului național brut a Uniunii Sovietice pe
[]
seama bunurilor de consum și a investițiilor în sectoarele civile.
Cheltuielile sovietice în cadrul cursei înarmărilor și a altor angajamente
din Războiului Rece au cauzat și exacerbat problemele structurale
[168]
profunde ale sistemul sovietic, care au determinat în ultimii ani
Brejnev un deceniu de stagnare economică. Investițiile sovietice în
sectorul de apărare nu au fost determinate de necesități militare, dar în
mare parte de interesele masivei birocrații de partid și de stat
[169]
dependentă de sector pentru propria lor putere și privilegii.
Armata sovietică a devenit cel mai mare din lume în ceea ce privește
numărul și tipurile de arme pe care le poseda, în numărul de trupe,Stocul de arme nucleare sovietice şi americane în perioada –.
[]
precum și în ceea ce privește dimensiunea complexului militar-industrial. Cu toate acestea, avantajele cantitative
deținute de către armata sovietică de multe ori renunța la zone unde blocul estic rămânea dramatic în urma vestului.
[170]

Până la începutul anilor 1980, URSS a construit un arsenal militar și armata sa depășea pe cea a Statelor Unite. La
scurt timp după invazia sovietică a Afganistanului, președintele Carter a început construirea masiv construirea
complexului militar al SUA. Această dezvoltare a fost accelerată de administrația Reagan, care a crescut cheltuielile
[171]
militare de la 5,3 la sută din PIB în 1981 la 6,5 la sută în 1986, cea mai mare putere de apărare acumulată pe
[172]
timp de pace din istoria Statelor Unite.

Tensiunile au continuat să se intensifice la începutul anilor 1980, când Reagan a resuscitat programul de fabricare a
avionului Rockwell B-1 Lancer, program care a fost anulat de către administrația Carter,
 [173]
producerea LGM-118A Peacekeeper, SUA a instalat rachete de croazieră în
Europa, și a anunțat Inițiativa Strategică de Apărare experimentală, numită "Star
Wars", de către mass-media, un program de apărare împotriva rachetelor, care să
[174]
fie capabil să doboare rachetele care se apropiau. Cu fondul unei acumularea
tensiunilor dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, precum și
desfășurarea rachetelor balistice sovietice RT-21M Pioner (SS-20) care erau
direcționate să lovească Europa de Vest, NATO a decis, sub imboldul
administrației Carter să instaleze în Europa, în primul rând Germania de Vest
[175]
rachete MGM-31 Pershing și rachete de croazieră. Aceasta ar fi însemnat
desfășurarea de rachete la o distanță de doar 10 minute de zbor până la lovirea
[176]
Moscovei.

Rachetă Delta 183 luând parte la experimentul "Delta Star" în timp ce plasează pe orbită un senzor făcând p

La complexul militar al lui Reagan, Uniunea Sovietică nu a

[177]
răspuns prin construirea în continuare armatei sale deoarece
cheltuielile enorme militare, împreună cu ineficienta producție
planificată și agricultură colectivizată, au fost deja o povară grea
[178]
pentru economia sovietică. În același timp, Arabia Saudită a
[179]
crescut producția de petrol, chiar dacă alte națiuni non-OPEC
[180]
creșteau producția. Aceste evoluții au contribuit la excedentul
de petrol din anii 1980, care a afectat Uniunea Sovietică, deoarece
petrolul a fost principala sursă de venituri din export a sovieticilor.
[][178] []
Fiind probleme cu economia planificată, , prețul petrolului
a scăzut și cheltuielile militare mari au adus treptat economia
[178]
sovietică la stagnare. La 1 septembrie 1983, Uniunea
Sovietică a doborât Zborul 007 al Liniei Aeriene Coreene, un
Rachetele mobile sovietice (SS-20 Saber)
Boeing 747 cu 269 de persoane la bord, inclusiv cu congresmanul Larry McDonald la bord, atunci când acest avion a
încălcat spațiul aerian sovietic doar trecând pe lângă coasta de vest a insulelor Insula Sahalin aproape de Insula
Moneron-un act pe care Reagan l-a caracterizat ca fiind un "masacru". Acest act a determinat creșterea sprijinului
pentru dezvoltarea complexului militar, supravegheat de către Reagan, care a stat în funcție până la ultimele acorduri
[]
între Reagan și Mihail Gorbaciov.
 Exercițiul militar Able Archer 83 în noiembrie 1983, o simulare realistă a unei
lovituri nucleare a NATO, a fost numit cel mai periculos moment, de la criza
rachetelor cubaneze, deoarece conducerea sovietică l-a urmărit cu îngrijorare,
[181]
considerând că un atac nuclear este iminent. Preocupările SUA cu privire la
[]
intervenția în conflicte externe a persistat de la sfârșitul Războiului din Vietnam.
Administrația Reagan a subliniat utilizarea de tactici cu trupe antiinsurgente rapide,
[]
cu costuri reduse, pentru a interveni în conflictele străine. În 1983, administrația
Reagan a intervenit în Războiul civil Libanez, a invadat Grenada, a bombardat Libia
și i-a susținut pe Contras din America Centrală, paramilitari anticomuniști care
[]
doreau să răstoarne guvernul sandinist pro-sovietic din Nicaragua. În timp ce
intervențiile lui Reagan împotriva Grenadei și Libiei au fost populare în Statele
[]
Unite, sprijinul lui pentru rebelii Contra a rămas controversate.

Între timp, sovieticii au suportat costuri ridicate pentru intervențiile proprii străine.
i o scrisoare în care își exprima teama sa de un război nuclear,
DeșiAndropov a invitat-o
Brejnev pe Smith să
era convins în viziteze
1979 Uniunea Sovietică.
cărăzboiul sovietic
din Afganistan va fi scurt,
gherilele musulmane, ajutate de Statele Unite și în alte țări, a dus la o rezistență
[]
acerbă împotriva invaziei sovietice. Kremlinul a trimis aproape 100.000 de militari
pentru a sprijini regimul său de marionetă în Afganistan, ceea ce făcea pe mulți observatori externi să considere acest
[]
conflict ca fiind copia războiului americii din Vietnam, adică „Vietnamul sovieticilor". Cu toate acestea,
încurcătura Moscovei în Afganistan a fost mult mai dezastruoasă pentru sovietici decât a fost Vietnamul pentru
americani, deoarece conflictul a coincis cu o perioadă de decădere și criză internă în sistemul sovietic. Un înalt
funcționar al Departamentul de Stat al SUA a prezis un astfel de rezultat la începutul anilor 1980, postulând că
invazia a dus pe de o parte dintr-o „criză sovietică internă se pare că în prezent datorită legii termodinamice a
[][182]
entropiei cheltuie mai multă energie pentru menținerea echilibrului său decât pentru îmbunătățirea sa.".

Ultimii ani (1985-1991)

Reformele lui Gorbaciov

[]
În 1985 Secretar General a devenit relativul tânăr Mihail Gorbaciov,
economia sovietică stagna și se confrunta cu o scădere drastică a
[]
veniturilor valutare, ca urmare căderii prețului petrolului în anii 1980.
Aceste aspecte l-au determinat pe Gorbaciov să ia măsuri pentru a
[]
revigora starea economiei sovietice. Un început ineficient a dus la
concluzia că sunt necesare schimbări structurale mai profunde și în
iunie 1987, Gorbaciov a anunțat un program de reformă sau
[]
restructurare economică numită „perestroika. Perestroika a relaxat
sistemul cotelor de producție, a permis proprietatea privată a întreprinderilor și aRetragerea
deschis sovieticilor
calea pentrudin îninvestițiile
.
străine. Aceste măsuri au fost menite să redirecționeze resursele țării din zone militare ale costisitorului Război Rece
[]
în zone mai productive din sectorul civil. În ciuda scepticismului inițial din Occident, noul lider sovietic s-a
dovedit a fi angajat în inversarea deteriorării stării economice a Uniunii Sovietice în loc să continue cursa înarmărilor
[][]
cu Occidentul. Parțial, ca o modalitate de a lupta împotriva opoziției interne din clicile de partid care erau
împotriva reformelor sale, Gorbaciov a introdus în același timp „glasnost" (relaxarea cenzurii), care a dat libertate
[183]
presei și transparență instituțiilor statului. „Glasnost” a fost destinat pentru reducerii corupției de la vârful
[184]
Partidului Comunist și moderarea abuzului de putere în Comitetul Central. Glasnost-ului, de asemenea, a
intensificat contactele între cetățenii sovietici și lumea occidentală, în special cu Statele Unite, contribuind la
[185]
accelerarea procesului de destindere între cele două națiuni.
Dezgheț în relații
Ca răspuns la concesiile politice și militare ale Kremlinului, Reagan a
fost de acord să reînnoiască tratativele pe probleme economice și să
[]
restrângă cursa înarmărilor. Primul acord a avut loc în noiembrie
[]
1985, în Geneva, Elveția. La un moment dat cei doi bărbați, însoțiți
doar de un interpret, au căzut de acord, în principiu, să reducă arsenalul
[186]
nuclear al fiecărei țări cu 50%. Cel de-al doilea Summit de la
Reykjavík a avut loc în Islanda. Discuțiile au mers bine până când
discuția a început despre Inițiativa de Apărare Strategică („Războiul
Stelelor”) propusă de Reagan, care Gorbaciov dorea să fie eliminată.
[187]
Reagan a refuzat. Negocierile au eșuat, dar cel de-al treilea
Summit (întâlnire la nivel înalt) din 1987 aMihail
dus Gorbaciov şi Ronaldprin
la un progres Reagan semnând la Casa Albă Tratatul despre limitarea rachetelor cu rază medie

semnarea Tratatului despre armele nucleare cu rază medie de acțiune

(INF). Tratatul INF a eliminat toate rachetele nucleare, balistice și de croazieră cu rază între 500 și 5500 km și
[]
infrastructura lor. Tensiunile dintre Est și Vest prin mijlocul anilor 1980 s-au diminuat rapid, culminând în final cu
summitul de la Moscova în 1989, când Gorbaciov și George H. W. Bush au semnat tratatul de control al armelor
[188]
START I. În cursul anului următor, a devenit evident sovieticilor că subvențiile de petrol și gaze, cu costul de a
[]
menține nivelul masivelor trupe militare reprezintă o scurgere economică substanțială. În plus, avantajul de
securitate a unei zone tampon a fost recunoscută ca fiind irelevantă și sovieticii au declarat oficial că acestea nu ar
[]
mai interveni în afacerile interne ale statelor aliate din Europa de Est.

[] []
În 1989, forțele sovietice s-au retras din Afganistan și prin 1990 Gorbaciov a consimțit la reunificarea Germaniei,
[189]
singura alternativă la acestea fiind un scenariu de tip Tiananmen. Atunci când a căzut Zidul Berlinului, a început
[190]
să ia formă conceptul lui Gorbaciov de Casă Europeană Comună" .
La 3 decembrie 1989, Gorbaciov și succesorul lui Reagan, George H. W. Bush, la summitul din Malta au declarat
[191]
Războiului Rece încheiat; un an mai târziu, cei doi foști rivali au fost parteneri în Războiul din Golf împotriva
[192]
Irakului.

Căderea regimurilor comuniste în Europa de Est

În martie 1985 Mihail Gorbaciov a fost numit Secretar general al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice. Gorbaciov a promis reforme economice și politice
(perestroika) și transparență (glasnost), adică printre altele și libertatea presei. La 7
decembrie 1988 la tribuna ONU, Mihail Gorbaciov a anunțat reducerea forțelor
armate sovietice care staționau în RDG, Ungaria și Cehoslovacia. Acest discurs a
inaugurat „Revoluția de catifea”, adică tranziția pașnică între anii 1988 - 1990 ale
țărilor din Europa de Est de la regimuri de tip sovietic în regimuri democratice
multipartide, cu manifestări populare, dar fără lupte și fără vărsare de sânge. În 1990
lui Mihail Gorbaciov i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace.

România
.
Dintre regimurile comuniste din est la 2 6 d ec em br i e 1 98 9 u l t i m ul a c ăz ut
regimul din Republica Socialistă România, regimul autocrat al lui Nicolae
Ceaușescu. Majoritatea populației din România era nemulțumită de regimul
comunist. Politica economică și de dezvoltare a lui Ceaușescu (inclusiv proiecte de
construcții grandomane și un regim de austeritate menit să permită României să-și
plătească întreaga datorie externă) era considerată responsabilă pentru penuria
extinsă din țară; în paralel cu creșterea dificultăților economice, poliția secretă,
Securitatea, era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc. Spre
deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele
Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie. În timpul când liderul
sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna
cu megalomania și culturile personalității ale liderilor comuniști est-asiatici precum
nord-coreeanul Kim Ir-sen. La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca
răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés.
Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe
fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri . ale puterii
comuniste. Armata a intervenit, s-a tras asupra civililor demonstranți, dar armata a eșuat în încercarea sa de a
restabili ordinea. Exemplul Timișoarei a fost urmat și de orașe ca Arad, Buziaș, Sibiu etc. ca în 21 decembrie
revoluția să izbucnească și la București cu ocazia discursului televizat al lui Ceaușescu în față a 110 000 persoane,
unde a fost huiduit, totul fiind transmis în direct. Soții Ceaușescu au fugit cu un elicopter decolând de pe acoperișul
Comitetului Central. La 23 decembrie soții Ceaușescu au fost capturați la Târgoviște, apoi la 26 decembrie 1989 au
fost judecați și executați.

Republica Democrată
Germană
Un moment cheie al Războiului Rece a avut loc În vara anului 1989 în Ungaria.
Grănicerii maghiari au tăiat cu clește sârma ghimpată dintre Ungaria și Austria și au
permis germanilor din RDG care erau la Picnicul paneuropean în Ungaria să treacă
liber peste granița verde dintre Ungaria și Austria fără a fi arestați. Vestea s-a
răspândit repede și tot mai mulți germani din RDG veneau, ca prin Ungaria, apoi
Austria să fugă în RFG, cerând azil politic, producându-se astfel o veritabilă criză
est-germană. În septembrie, mai mult de 13.000 de turiști est-germani trecuseră din
Ungaria în Austria. Cu această ocazie Mihail Gorbaciov a anunțat sfârșitul doctrinei
Brejnev, adică de neamestec sovietic în treburile interne ale țărilor din Europa de
Est. El a sugerat, de asemenea, liderilor blocului comunist, că de acum vor fi
responsabili pentru acțiunile lor și nu se vor mai putea baza pe armata sovietică
pentru a rămâne la putere. Liderul est-german Erich Honecker a fost forțat să

.
demisioneze, în 18 octombrie 1989, și a fost înlocuit de Egon Krenz câteva zile mai târziu. Honecker proorocise în
ianuarie același an că Zidul avea să mai stea în picioare "încă 100 de ani", dacă niciuna dintre condițiile care au
generat construcția lui nu avea să se schimbe. A greșit cu aproape 99 de ani. Sub presiunea populației la 9 noiembrie
1989 a căzut și Zidul Berlinului ceea ce a marcat căderea simbolică a blocului estic. Peste un an la 3 octombrie 1990
și cu acordul lui Gorbaciov a avut loc și reunificarea Germaniei.

Ungaria
La 25 ianuarie 1989 sovieticii întocmesc planul de retragere a armatei sovietice de
sud, care staționa în Ungaria. Partidul Socialist al Muncii din Ungaria la 11 februarie
1989 aprobă trecerea treptată la sistemul multipartid. La 16 iunie Imre Nagy, victimă
a represaliilor sovietice în Revoluția ungară din 1956 este înmormântat din nou cu
onoruri. La această înmormântare Viktor Orbán cere retragerea imediată a tuturor
trupelor sovietice care staționau în Ungaria. La 26 iunie ministrul externe ungar
Gyula Horn și omologul său austriac Alois Mock taie simbolic "cortina de
fier"(sârma ghimpată) de pe granița austro-ungară. La 6 iulie moare liderul statului
maghiar în perioada dintre 1956 până la căderea comunismului, János Kádár. La 19
august lângă Sopron din Ungaria are loc Picnicul paneuropean, o demonstrație în
favoarea păcii, în cadrul căruia peste 13.000 de turiști est-germani fug din Ungaria
în Austria cerând apoi azil politic. La 10 septembrie Ungaria își deschide oficial
granițele vestice. La 5 octombrie începe ultimul congres al Partidului Socialist al
Muncii din Ungaria, care se autodizolvă.
, primul politician, care a desființat o parte a .

Polonia
Primul moment important al prăbușirii comunismului în Polonia a avut loc în august
1980 când au avut loc greve la șantierele navale din Gdansk, care au dus la
înființarea unui sindicat liber, Solidaritatea, fondat și condus din prima clipă de Lech
Walesa. La 13 decembrie 1981 sub pretextul că Polonia este la marginea prăbușirii
economice și a vieții civile, generalulWojciech Jaruzelski a declarat Legea marțială,
iar la 8 octombrie 1982 a scos din legalitatea și mișcarea anticomunistă Solidaritatea
și a arestat liderii și activiștii din Solidaritatea, printre care și pe Lech Walesa care a
fost încarcerat pentru o perioadă de 11 luni. În anii următori în Polonia au avut loc
multe greve, producând probleme economice serioase și instabilitate politică. În
iunie 1989 în Polonia au avut loc alegeri legislative parțial libere la care
Solidaritatea a ajuns în fruntea guvernului. În 1990 Lech Walesa a candidat, și a fost
ales în funcția de Președinte al Poloniei.

Cehoslovacia
În anul 1977 are loc Primăvara de la Praga, unde un grup de intelectuali a publicat
liderul Solidarității
un manifest numit "Scrisoarea 77", în care își exprimau dezacordul cu regimul
instituit.
În 1989, căderea comunismului în RDG, Ungaria și Polonia, locuitorii
Cehoslovaciei au început demonstrațiile. La 17 noiembrie, la Praga, poliția a atacat
mii de studenți care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a
provocat începerea demonstrațiilor care pe 20 noiembrie numărau 500 000
demonstranți. A fost creat Forul Civic, condus de dramaturgul Václav Havel, iar în
interiorul Partidului Comunist Cehoslovac se dădeau lupte pentru putere între
conservatorii lui Gustáv Husák și reformiștii lui Ladislav Adamec.

După greva generală din 27 noiembrie 1989 și în lipsa sprijinului aliatului sovietic,
Václav Havel simbolul democraţiei Cehoslovace
Partidul Comunist Cehoslovac a abandonat puterea. Gustáv Husák, până atunci un mare promotor al ortodoxiei
comuniste, a devenit la 10 decembrie Președintele Republicii. Evenimentele s-au precipitat și înainte de sfârșitul
anului 1989, Vaclav Havel a ajuns la șefia Statului iar Alexander Dubček la președinția Parlamentului. În 8-9 iunie
1990 au avut loc primele alegeri democratice, în urma cărora au ieșit învingători Forumul Civic (ceh) și Publicul
Împotriva Violenței (slovac).

Bulgaria
 În Bulgaria liderul comunist al Bulgariei și secretarul Partidului Comunist Bulgar
Todor Jivkov era în funcție din 1954. Contrar situației din România, în Bulgaria
nivelul de trai nu a scăzut semnificativ datorită împrumuturilor masive externe
angajate de Jivkov, de 10 miliarde de dolari. Intensificarea campaniei de
„bulgarizare” a minorității turce din Bulgaria din vara anului 1989 a fost condamnat
în Occident, ca fiind încălcare flagrantă a Drepturilor omului. Negăsind sprijin nici
la Gorbaciov, care îl considera pe Jivkov unul dintre liderii inflexibili ai regimurilor
vechi, alături de Honecker, Husak și Ceaușescu dar nici în sânul Partidului Comunist
Bulgar unde în secret se pregătea debarcarea sa, astfel că la 10 noiembrie 1989
Todor Jivkov este destituit și înlocuit cu ministrul de externe, Petar Mladenov,
schimbă Todor
numele partidului
Jivkov care
în Partidul Socialist Bulgar. Petar Mladenov în fruntea Partidului a încercat să
implementeze o politică de restructurare. Începând cu 18 noiembrie au început o serie de manifestări organizate de
studenți, numărul manifestanților la 10 decembrie în Sofia ridicându-se la peste 100 000 persoane, care cereau
aprofundarea reformelor. Forțat de împrejurări, Partidul Socialist Bulgar a renunțat la rolul său de lider în politică și
s-a adoptat sistemul multipartid și s-au repus în drepturi cei din minoritatea turcă. La alegeri Partidul Socialist Bulgar
a obținut majoritate absolută de voturi (47%)

Albania
Moartea lui Enver Hodja în 1985 a lăsat în urma sa o Albania săracă, izolată cu
multe probleme. În luna decembrie 1990 studenții din Tirana încurajați de
evenimentele din Europa au organizat proteste pentru a obține introducerea
sistemului pluripartid. Datorită nemulțumirii generalizate datorită salariilor mici și a
penuriei generalizate conducerea Albaniei în frunte cu Ramiz Alia a făcut concesii.
S-au liberalizat prețurile pentru o parte din produsele alimentare, s-a reprivatizat
parțial agricultura. În 1991 în Albania s-au organizat alegeri libere la care s-au
prezentat unsprezece partide. Alegerile au fost câștigate de Partidul Comunist
Albanez (64,5%), pe locul secund fiind Partidul Democratic, prea puțin cunoscut la
vremea aceea, și datorită dezvoltării insuficiente a canalelor media (în special TV) în
Albania. Partidul comunist la cel de-al X-lea congres s-a pronunțat în favoarea
Enver Hodja
adoptării economiei de piață, dar acest lucru a fost insuficient echipei lui Ramiz Alia ca să salveze regimul.
Problemele s-au menținut în continuare: foamete, șomaj masiv. Emigrările au crescut exploziv. În decembrie 1991
are loc o criză guvernamentală. Populația nemulțumită jefuiește și incendiază depozite de alimente. Criza are ca
rezultat faptul că la 9 decembrie 1991 un protest popular de peste 20 000 persoane la Tirana cere îndepărtarea
ultimilor comuniști și îndepărtarea statuilor eroilor comunismului: Hodja, Stalin și Lenin. La alegerile legislative din
martie 1992 Sali Berisha, liderul Partidului Democratic este ales în funcția de președinte.

Iugoslavia
 La 4 mai 1980 Tito a murit, vestea morții anunțată prin
canalele media a fost resimțită ca un șoc, Tito fiind o
figură dominantă în Iugoslavia. Iugoslavia de după Tito
în anii 1980 s-a confruntat cu mari datorii externe, dar
relațiile sale foarte bune cu SUA prin anii 1983 și 1984
au ajutat Iugoslavia la rambursarea datoriilor, dar
problemele economice au persistat până la
dezmembrarea Iugoslaviei din anii 1990. La sfârșitul
anilor 1980 guvernul iugoslav a început să se
îndepărteze de comunism și a încercat să adopte
economia de piață sub conducerea prim-ministrului
Ante Markovici, care a fost susținătorul „terapiei de
șoc” în privința privatizarea sectoarelor economiei din
Iugoslavia. Mai târziu el și-a pierdut popularitatea
datorită creșterii șomajului. Munca sa nu a fost dusă la
sfârșit, Iugoslavia dezmembrându-se în anii 1990.
Reprezentare grafică cu .

Dizolvarea Uniunii Sovietice

Atitudinea permisivă a lui Gorbaciov față de Europa de Est nu s-a
extins inițial și în teritoriul sovietic, chiar Bush, care s-a străduit să
mențină relații de prietenie, a condamnat în ianuarie 1991 crimele în
Letonia și Lituania, avertizând în particular că relațiile economice
[193]
vor fi înghețate în cazul în care violențele vor continua.

, sfârșitul oficial al .

URSS a fost fatal slăbită de o lovitură de stat a eșuat și un număr tot mai mare de
republici sovietice, în special de Rusia, care a amenințat că se separă de URSS.
Comunitatea Statelor Independente, creată la 21 decembrie 1991, este privită ca o
entitate succesoare a Uniunii Sovietice, dar, în conformitate cu liderii Rusiei, scopul
acesteia era de a „permite un divorț civilizat” între republicile sovietice și este
[194]
comparabilă cu o confederație slabă. URSS a fost declarată oficial dizolvat la
[195]
25 decembrie 1991.

, politicianul care a împiedicat lovitura de stat.

Consecințe
În urma Războiului Rece, Rusia a
redus dramatic cheltuielile militare.
Procesul de restructurare a economiei
în fosta Uniune Sovietică a lăsat
[196]
milioane de șomeri. Reformele
capitaliste au culminat într-o recesiune
mult mai severă decât în ceea ce SUA
și Germania au avut parte în timpul
[197]
Marii crize economice.

Perioada de după Războiul Rece a

După terminarea Războiului Rece s-a în fostul Pact de la Varșovia.
[]
continuat să influențeze afacerile din lumea întreagă. După dizolvarea Uniunii Sovietice, lumea de după Războiul
[198][199][200]
Rece este în general considerată ca unipolară, cu Statele Unite singura superputere rămasă. Războiul
Rece a definit rolul politic al Statelor Unite în perioada postbelică (după cel de-al Doilea Război Mondial) în lume:
[]
până în 1989 SUA avea alianțe militare cu 50 de țări, și a avut un număr de 526 000 militari în duzini de țări,
[201]
cu 326 000 în Europa (din care două treimi în Germania de Vest) și aproximativ 130,000 în Asia (în special în
[]
Japonia și Coreea de Sud).

Războiul Rece a marcat, de asemenea, vârful pe timp de pace a complexului militar-industrial, în special în Statele
[]
Unite ale Americii, și o finanțare militară pe scară largă a cercetărilor științifice. Aceste complexe, deși originile
lor pot fi găsite încă din secolul al 19-lea, au crescut considerabil în timpul Războiului Rece. Complexele militar-
industriale au un impact mare asupra țărilor lor și ajută la modelarea societății, politicii și relațiilor străine.
[202]

Cheltuielile militare ale SUA în anii Războiului Rece au fost estimate la 8 bilioane de dolari, în timp ce aproape 100
[203]
000 de americani și-au pierdut viața în Războiul din Coreea și Războiul din Vietnam. Deși este dificil de estimat
pierderea de vieți omenești în rândul soldaților sovietici, costul financiar pentru Uniunea Sovietică privind ca parte
[204]
din produsul intern brut a fost mult mai mare decât cea suportată de Statele Unite ale Americii. În plus, datorită
luptei superputerilor, pe lângă pierderile de vieți omenești din rândul militarilor, în lume au mai murit și milioane de
[205]
civili, mai ales în Asia de Sud. Cele mai multe dintre războaie și subvenții pentru conflicte locale s-au încheiat
odată cu Războiul Rece; războaiele interstatale, războaiele etnice, războaiele revoluționare, precum și numărul
refugiaților și ale persoanelor strămutate de crize politice și militare a scăzut brusc în anii de după Războiul Rece.
[206]
Urmele conflictului Războiului Rece, cu toate acestea, nu sunt întotdeauna ușor de șters, deoarece multe dintre
tensiunile economice și sociale care au fost exploatate pentru a alimenta concurența Războiului Rece, în unele părți
[]
ale Lumii a Treia, rămân acute. Defalcarea controlului de stat într-o serie de domenii anterior conduse de guverne
[]
comuniste a produs noi conflicte civile și etnice, în special în fosta Iugoslavia. În Europa de Est, sfârșitul
Războiului Rece a inaugurat o eră de creștere economică și de creștere a numărului democrațiilor liberale, în timp ce
[]
în alte părți ale lumii, cum ar fi Afganistanul, independența a fost însoțită de eșecul statalității.

Războiul imaginar, parte integrantă a Războiului Rece

Termenul a fost lansat de către Mary Kaldor (The Imaginary War. Understanding the East-West Conflict. Basil
Blackwell, Oxford, 1990). Războiul imaginar este o „tehnologie disciplinară” (termenul e preluat de la Michel
Foucault) și presupune un discurs care „exprimă și legitimizează relațiile de putere din societatea modernă”.
Finalitatea „războiului imaginar” e aceea de a “menține coeziunea socială” internă a societăților implicate în conflict,
scopul fiind domestic, nu îndreptat în afară.
Apariția comunismului a extins, pentru prima dată în istorie, bazele controlului social, prin teroare la scară
continentală. Statele Unite au preluat, rafinat și promovat conceptul într-un ambalaj „user friendly”, ducând războiul
imaginar împotriva dușmanului absolut (vezi Murray J. Edelman -Constructing the Political Spectacle, Chicago
University Press, 1988 cap. 4, The Construction and Uses of Political Enemies) la următorul nivel, integrându-l după
episoadele fățișe de genul „the red scare” în cultura autohtonă, pentru a-l putea reactualiza la nevoie. De actualitate
sunt episoadele Saddam Hussein și Osama bin Laden, care au permis justificarea unor expresii ca „axa răului”
(contrastând cu o subînțeleasă axă a binelui), sau reactualizarea într-un cadru de acceptare populară generală a
expresiei naziste „război total”. Războiul imaginar a fost, astfel, un instrument de bază ce a permis, pe plan intern,
acceptarea Războiului Rece pe o perioadă extinsă de timp.

Războiul imaginar în cinematografia contemporană

Cinematografia a tratat cu succes, dincolo de filmele-mărturie împotriva comunismului sau nazismului, subiectul
fricii de dușmanul invizibil, al războiului imaginar, în excelente ecranizări ale romanelor Nineteen eighty four
(1984), Fahrenheit 451, sau și în filmul Brazil. Nu sunt de condamnat nici reproducerile ieftine mai recente, cum ar fi
The Island, Equilibrium, Aeon Flux sau Ultraviolet, Watchmen, întrucât chiar și acestea tratează direct tema
manipulării sociale printr-un dușman invizibil, chiar dacă o fac fără prea mult tact sau talent.
În aceste sensuri, războiul imaginar din timpul Războiului Rece este o temă și pârghie socială de actualitate,
manifestată nu doar în istoria contemporană, ci și în producțiile cinematografice, mai mult sau mai puțin explicite.

Vezi și
Articole despre România
• Republica Socialistă România
• România comunistă
• Plan cincinal
• Revoluția Română din 1989
• Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
• Nicolae Ceaușescu
• Procesul și execuția soților Ceaușescu
• Gheorghe Gheorghiu-Dej
• Partidul Comunist Român
• Despre cultul personalității și consecințele sale
• Cultul personalității
• Asociația Foștilor Deținuți Politici din România
• Securitatea

Articole despre URSS

• Imperiul Sovietic
• Proiectul sovietic de dezvoltare a bombei atomice
• Conflictul de frontieră chino-sovietic (1969)
• Mihail Gorbaciov
• Perestroika
• Glasnost
• Trofim Lîsenko
• Holodomor
• Gulag
• Lagăr de muncă
• Katorga
• Çarașka
• Desculacizare

Articole diverse
• Expansiunea economică după cel de-Al Doilea Război mondial
• Imperialismul american
• Marele joc
• Teoria dominoului
• McCarthism
• Criza Suezului
• Războiul din Vietnam
• Cronologia Războiului Rece
• Al Treilea Război Mondial
• Listă cu întâlnirile sovietice la nivel înalt
• Iarnă nucleară
• Revoluțiile de la 1989
• Zidul Berlinului
• Revoluția de catifea
• Avro Canada VZ-9AV
• Cartea neagră a comunismului
• Protestele din Piața Tiananmen

Note de subsol în limba engleză

[1] http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Wikipedia:Propuneri_pentru_articole_de_calitate/R%C4%83zboiul_Rece&redirect=no
[2] http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=R%C4%83zboiul_Rece&action=edit&section=0
[3] .
[5] George C. Herring Jr., Aid to Russia, 1941–1946: Strategy, Diplomacy, the Origins of the Cold War (Columbia University Press, 1973).
[9] " Leaders mourn Soviet wartime dead (http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/4530565.stm)", BBC News, May 9, 2005. Retrieved on July
2, 2008.
[15] Alan Wood, p. 62
[17] Senn, Alfred Erich, Lithuania 1940 : revolution from above, Amsterdam, New York, Rodopi, 2007 ISBN 978-90-420-2225-6
[18] van Dijk, Ruud, Encyclopedia of the Cold War, Volume 1, p. 200. Taylor & Francis, 2008. ISBN 0-415-97515-8
[21] Fenton, Ben. " The secret strategy to launch attack on Red Army (http://web.archive.org/web/20080528222149/http://www.telegraph.
co.uk/htmlContent.jhtml?html=/archive/1998/10/01/nwar101.html)", telegraph.co.uk, October 1, 1998. Retrieved July 23, 2008.
[24] Clifford-Elsey Report (http://www.trumanlibrary.org/4-1.pdf), Accessed February 18, 2008.
[30] Van Dijk, Rudd. The 1952 Stalin Note Debate: Myth or Missed Opportunity for German Reunification? (http://www.wilsoncenter.org/
sites/default/files/ACFB54.pdf) Woodrow Wilson International Center for Scholars. Cold War International History Project, Working Paper
14, May 1996.
[47] Turner, Henry Ashby, The Two Germanies Since 1945: East and West, Yale University Press, 1987, ISBN 0-300-03865-8, page 29
[48] Fritsch-Bournazel, Renata, Confronting the German Question: Germans on the East-West Divide, Berg Publishers, 1990, ISBN
0-85496-684-6, page 143
[51] James Wood, p. 111
[56] David Dallin, Soviet Foreign Policy After Stalin (J. B. Lippincott, 1961), p60.
[57] Douglas J. Macdonald, “Communist Bloc Expansion in the Early Cold War,” International Security, Winter 1995-6, p180.
[58] John Lewis Gaddis, We Know Now: Rethinking Cold War History (Oxford University Press, 1997), p71.
[59] Sergei N. Goncharov, John W. Lewis and Xue Litai, Uncertain Partners: Stalin, Mao and the Korean War (Stanford University
Press, 1993), p213
[60] William Stueck, The Korean War: An International History (Princeton University Press, 1995), p69.
[62] Fehrenbach, T. R., This Kind of War: The Classic Korean War History, Brasseys, 2001, ISBN 1-57488-334-8, page 305
[65] Oberdorfer, Don, The Two Koreas: A Contemporary History, Basic Books, 2001, ISBN 0-465-05162-6, page 10-11
[66] No, Kum-Sok and J. Roger Osterholm, A MiG-15 to Freedom: Memoir of the Wartime North Korean Defector who First Delivered
the Secret Fighter Jet to the Americans in 1953, McFarland, 1996, ISBN 0-7864-0210-5
[68] Karabell, p. 916
[70] " We Will Bury You! (http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,867329,00.html)", Time magazine, November 26, 1956.
Retrieved June 26, 2008.
[73] Feldbrugge, p. 818
[75] Video: Revolt in Hungary (http://files.osa.ceu.hu/holdings/selection/rip/4/av/1956-44.html) Narrator: Walter Cronkite, producer:
CBS (1956) – Fonds 306, Audiovisual Materials Relating to the 1956 Hungarian Revolution, OSA Archivum, Budapest, Hungary ID number:
HU OSA 306-0-1:40
[76] UN General Assembly Special Committee on the Problem of Hungary (1957)
[78] "On This Day June 16, 1989: Hungary reburies fallen hero Imre Nagy" (http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/june/16/)
British Broadcasting Corporation (BBC) reports on Nagy reburial with full honors. Retrieved October 13, 2006.
[82] Breslauer, p. 72
[83] Joshel, p. 128
[84] Rycroft, p. 7
[86] Glees, pp. 126–27
[87] Cameron, p. 156
[89] Edelheit, p. 382
[91] Stone, The Atlantic and Its Enemies (2010) pp 199, 256
[94] Mark J. Gasiorowski and Malcolm Byrne Mohammad Mosaddegh and the 1953 Coup in Iran, Syracuse University Press, May 2004. ISBN
0-8156-3018-2, p. 125.
[95] Statement of policy proposed by the National Security Council
[101] Lesch, David W. The Middle East and the United States Third Edition: A Historical and Political Reassessment. Boulder: Westview Press,
2003. page 173.
[103] Mauro, Ryan, "Interview with Ali Ibrahim al-Tikriti," (http://globalpolitician.com/21610-iraq-syria-wmd) Global Politician, 14 February
2006. The former Ba'athist general claims: "The Soviet Union openly supported and backed the Ba'athist revolution in Iraq at the time and I
am sure you can find news articles about it in European press agencies and others at the time. I was there helping with the revolution and
worked on two occasions with Soviet KGB officials to help train us, much like the United States did with the Taliban during the Soviet
campaign in Afghanistan."
[105] Tomkins, Adam (1998). The Constitution After Scott: Government Unwrapped. Oxford UP. p. 205. ISBN 0-19-826290-6.
[106] Telegram from British Embassy Baghdad to Foreign and Commonwealth Office (http://www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/
NSAEBB107/iraq02.pdf), "Saddam Hussein," December 20, 1969, Public Record Office, London, FCO 17/871.
[109] Lüthi, pp. 273–276
[111] Lackey, p. 49
[115] Christopher Andrew and Vasili Mitrokhin, The KGB and the World: The Mitrokhin Archive II (Penguin, 2006), pp34-6.
[118] Zubok, Vladislav M. (1994). "Unwrapping the Enigma: What Was Behind the Soviet Challenge in the 1960s?". In Diane B. Kunz (Ed.),
The Diplomacy of the Crucial Decade: American Foreign Relations During the 1960s (http://books.google.com/ books?
id=SiVTA31wrzEC). New York: Columbia University Press. p. 158-159. ISBN 978-0-231-08177-1.
[122] National Research Council Committee on Antarctic Policy and Science, p. 33
[123] Crawley p.431
[124] Ello (ed.), Paul (April 1968). Control Committee of the Communist Party of Czechoslovakia, "Action Plan of the Communist Party of
Czechoslovakia (Prague, April 1968)" in Dubcek’s Blueprint for Freedom: His original documents leading to the invasion of
Czechoslovakia.
William Kimber & Co. 1968, pp 32, 54
[129] Farid, Hilmar (2007). "Mass Killings and Capitalist Expansion, 1965–1966". In Kuan-Hsing Chen & Chua Beng Huat (Ed.),
[The Inter-Asia Cultural Studies Reader]. London: Routledge. pp. 207–222. ISBN 0-415-43134-4.
[130] Qiang Zhai, China and the Vietnam Wars, 1950-1975 (University of North Carolina Press, 2000), p135; Gen. Oleg Sarin and Col. Lev
Dvoretsky, Alien Wars: The Soviet Union’s Aggressions Against the World, 1919 to 1989 (Presidio Press, 1996), pp93-4.
[131] McSherry, p. 13
[132] Mars, Perry & Alma H. Young (2004). Caribbean Labor and Politics: Legacies of Cheddi Jagan and Michael Manley (http://books.
google.com/books?id=F4lJBFU-k1wC). Detroit: Wayne State University Press. p. xvi. ISBN 978-0-8143-3211-5.
[133] Mars, Perry & Alma H. Young (2004). Caribbean Labor and Politics: Legacies of Cheddi Jagan and [[Link title (http://books.google.
com/books?id=F4lJBFU-k1wC)]Michael Manley]. Detroit: Wayne State University Press. p. xviii. ISBN 978-0-8143-3211-5.
[134] Stone, p. 230
[135] Grenville, J.A.S. & Bernard Wasserstein (1987). Treaties of the Twentieth Century: A History and Guide with Texts (http://books.google.
com/books?id=RYyyAAAAIAAJ), Volume 2. London and New York: Methuen. ISBN 978-0-416-38080-4.
[136] Kumaraswamy, p. 127
[137] Friedman, p. 330
[138] Hitchens, Christopher, "The Ugly Truth About Gerald Ford" (http://www.slate.com/id/2156400), Slate, December 29, 2006.
[140] Dmitry Mosyakov, "The Khmer Rouge and the Vietnamese Communists: A History of Their Relations as Told in the Soviet Archives," in
Susan E. Cook, ed., Genocide in Cambodia and Rwanda (Yale Genocide Studies Program Monograph Series No. 1, 2004), p54ff. Can be
accessed at: www.yale.edu/gsp/publications/Mosyakov.doc "In April–May 1970, many North Vietnamese forces entered Cambodia in
response to the call for help addressed to Vietnam not by Pol Pot, but by his deputy Nuon Chea. Nguyen Co Thach recalls: “Nuon Chea has
 asked for help and we have liberated five provinces of Cambodia in ten days.”"
[141] Chandler, David 2000, Brother Number One: A Political Biography of Pol Pot, Revised Edition, Chiang Mai, Thailand: Silkworm
Books, pp. 96-7.
[142] Heuveline, Patrick (2001). "The Demographic Analysis of Mortality in Cambodia." In Forced Migration and Mortality, eds. Holly E. Reed
and Charles B. Keely. Washington, D.C.: National Academy Press. Heuveline suggests that a range of 1.17-3.42 million people were killed.
[143] Marek Sliwinski, Le Génocide Khmer Rouge: Une Analyse Démographique (L'Harmattan, 1995).
[144] Banister, Judith, and Paige Johnson (1993). "After the Nightmare: The Population of Cambodia." In Genocide and Democracy in
Cambodia: The Khmer Rouge, the United Nations and the International Community, ed. Ben Kiernan. New Haven, Conn.: Yale University
Southeast Asia Studies.
[145] Theory of the Global State: Globality as Unfinished Revolution by Martin Shaw, Cambridge University Press, 2000, pp 141, ISBN
978-0-521-59730-2
[146] Dallek, Robert (2007), p. 144.
[148] Buchanan, pp. 168–169
[154] Christopher Andrew and Vasili Mitrokhin, The KGB and the World: The Mitrokhin Archive II (Penguin, 2006), pp41, 120-1.
[158] See also this (http://www.gwu.edu/~nsarchiv/coldwar/interviews/episode-17/brzezinski1.html) CNN interview with Brzezinski, in
which he expresses regret for the perceived "underreaction" of the Carter administration to Soviet and Cuban interventions in Latin America
and Africa: "I told the President, about six months before the Soviets entered Afghanistan, that in my judgment I thought they would be going
into Afghanistan. And I decided then, and I recommended to the President, that we shouldn't be passive....I would have preferred us to draw
the line sooner, and perhaps some of the things that subsequently happened wouldn't have happened".
[163] Gerges, Fawaz A. (1999). America and Political Islam: Clash of Cultures or Clash of Interests? (http://books.google.com/
books?id=w-l6M4pOnUkC). Cambridge: Cambridge University Press. p. 72. ISBN 978-0-521-63957-6.
[164] Beinin, Joel & Joe Stork (1997). "On the Modernity, Historical Specificity, and International Context of Political Islam". In Joel Beinin &
Joe Stork (Eds.), Political Islam: Essays from the Middle East Report (http://books.google.com/books?id=6H7tYLVwVFkC). Berkeley:
University of California Press. p. 11. ISBN 978-0-520-20448-5.
[165] Graebner Norman A., Richard Dean Burns & Joseph M. Siracusa (2008). Reagan, Bush, Gorbachev: Revisiting the End of the Cold War
(http://books.google.com/books?id=r71u_AgE7iYC). Westport, Connecticut: Greenwood Press. p. 76. ISBN 978-0-313-35241-6.
[166] Singh, Bilveer (1995). "Jemaah Islamiyah". In Wilson John & Swati Parashar (Eds.) Terrorism in Southeast Asia: Implications for
South Asia (http://books.google.com/books?id=cAE-bxSXayMC). Singapore and Delhi: ORF-Pearson-Longman. p. 130. ISBN
978-81-297-0998-1.
[167] Henze, p. 171
[174] Lakoff, p. 263
[176] Garthoff, p. 88
[178] Gaidar 2007 pp. 190–205
[180] " Official Energy Statistics of the US Government (http://www.eia.doe.gov/emeu/international/contents.html)", EIA — International
Energy Data and Analysis. Retrieved on July 4, 2008.
[186] newsid_2549000/2549897.stm 1985: "Superpowers aim for 'safer world'" (http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/
november/21/), BBC News, November 21, 1985. Retrieved on July 4, 2008.
[191] december/3/newsid_4119000/4119950.stm Malta summit ends Cold War (http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/), BBC
News, December 3, 1989. Retrieved June 11, 2008.
[192] Goodby, p. 26
[193] Goldgeier, p. 27
[194] Soviet Leaders Recall ‘Inevitable’ Breakup Of Soviet Union (http://rferl.org/featuresarticle/2006/12/
14b6b499-9eb2-4dee-b96c-784ec918969a.html), Radio Free Europe/Radio Liberty, December 8, 2006. Retrieved May 20, 2008.
[196] Åslund, p. 49
[197] Nolan, pp. 17–18
[198] Country profile: United States of America (http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/country_profiles/1217752.stm). BBC News.
Retrieved March 11, 2007
[199] Nye, p. 157
[206] Monty G. Marshall and Ted Gurr, Peace and Conflict 2005 (http://www.systemicpeace.org/PC2005.pdf) (PDF), Center for Systemic
Peace (2006). Retrieved June 14, 2008.
Referințe și bibliografie
• ro John Lewis Gaddis. Războiul Rece, București, Editura RAO Internațional Publishing Company, 2006,
Traducere: Diana Pușcașu Țuțuianu.
• en Lewkowicz, Nicolas. The German Question and the Origins of the Cold War, IPOC, Milan, 2008.
• en Davis, Simon, and Joseph Smith. The A to Z of the Cold War (Scarecrow, 2005), encyclopedia focused on
military aspects
• en Friedman, Norman (2007). The Fifty-Year War: Conflict and Strategy in the Cold War. Naval Institute Press.
ISBN 1-59114-287-3
• en Gaddis, John Lewis (1990). Russia, the Soviet Union and the United States. An Interpretative History.
McGraw-Hill. ISBN 0-07-557258-3.
• en John Lewis Gaddis (1997). We Now Know: Rethinking Cold War History. Oxford University Press.
ISBN 0-19-878070-2
• en Gaddis, John Lewis (2005). The Cold War: A New History. Penguin Press. ISBN 1-59420-062-9.
• en Garthoff, Raymond (1994). Détente and Confrontation: American-Soviet Relations from Nixon to Reagan.
Brookings Institution Press. ISBN 0-8157-3041-1.
• en Haslam, Jonathan. Russia's Cold War: From the October Revolution to the Fall of the Wall (Yale University
Press; 2011) 512 pages
• en Hoffman, David E. The Dead Hand: The Untold Story of the Cold War Arms Race and Its Dangerous Legacy
(2010)
• en Hopkins, Michael F. "Continuing Debate and New Approaches in Cold War History," Historical Journal, Dec
2007, Vol. 50 Issue 4, pp 913–934, historiography
• en Johnston, Gordon. "Revisiting the cultural Cold War," Social History, Aug 2010, Vol. 35 Issue 3, pp 290–307
• Lüthi, Lorenz M (2008). The Sino-Soviet split: Cold War in the communist world. Princeton University Press.
ISBN 0-691-13590-8
• en LaFeber, Walter (2002). America, Russia, and the Cold War, 1945–2002. McGraw-Hill. ISBN 0-07-284903-7.
• en Leffler, Melvyn (1992). A Preponderance of Power: National Security, the Truman Administration, and
the Cold War. Stanford University Press. ISBN 0-8047-2218-8.
• en Leffler Melvyn P. și Odd Arne Westad, eds. The Cambridge History of the Cold War (3 vol, 2010) 2000pp;
new essays by leading scholars
• en Lewkowicz, Nicolas (2010). The German Question and the International Order, 1943–48. Palgrave
Macmillan. ISBN 978-0-230-24812-0.
• en Geir Lundestad (2005). East, West, North, South: Major Developments in International Politics since 1945.
Oxford University Press. ISBN 1-4129-0748-9
• en McMahon, Robert (2003). The Cold War: A Very Short Introduction. Oxford University Press. ISBN
0-19-280178-3
• en Lüthi, Lorenz M (2008). The Sino-Soviet split: Cold War in the communist world. Princeton University Press.
ISBN 0-691-13590-8
• en Malkasian, Carter (2001). The Korean War: Essential Histories. Osprey Publishing. ISBN 1-84176-282-2.
• Mastny, Vojtech. The Cold War and Soviet insecurity: the Stalin years (1996) online edition (http://quod.lib.
umich.edu/cgi/t/text/text-idx?c=acls;cc=acls;view=toc;idno=heb00281.0001.001)
• en Fedorov, Alexander (2011). Russian Image on the Western Screen: Trends, Stereotypes, Myths, Illusions.
Lambert Academic Publishing,. ISBN 978-3-8433-9330-0
• en Miller, Roger Gene (2000). To Save a City: The Berlin Airlift, 1948–1949. Texas A&M University Press.
ISBN 0-89096-967-1.
• en Njolstad, Olav (2004). The Last Decade of the Cold War. Routledge. ISBN 0-7146-8371-X.
• en Nolan, Peter (1995). China's Rise, Russia's Fall. St. Martin's Press. ISBN 0-312-12714-6
• en Pearson, Raymond (1998). The Rise and Fall of the Soviet Empire. Macmillan. ISBN 0-312-17407-1.
• en Plokhy, S.M. (2010). Yalta: The Price of Peace. Penguin?. ISBN 0-670-02141-5.
• en Porter, Bruce; Karsh, Efraim (1984). The USSR in Third World Conflicts: Soviet Arms and Diplomacy in
Local Wars. Cambridge University Press. ISBN 0-521-31064-4
• en Puddington, Arch (2003). Broadcasting Freedom: The Cold War Triumph of Radio Free Europe and
Radio Liberty. University Press of Kentucky. ISBN 0-8131-9045-2.
• en Roberts, Geoffrey (2006). Stalin's Wars: From World War to Cold War, 1939–1953. Yale University Press.
ISBN 0-300-11204-1.
• en Stone, Norman (2010). The Atlantic and Its Enemies: A History of the Cold War. Basic Books Press. ISBN
0-465-02043-7
• en Taubman, William (2004). Khrushchev: The Man and His Era. W. W. Norton & Company.
ISBN 0-393-32484-2.; Pulitzer Prize
• en Tompson, William J (1997). Khrushchev: A Political Life. Palgrave Macmillan. ISBN 0-312-16360-6.
• en Tucker Spencer, ed. Encyclopedia of the Cold War: A Political, Social, and Military History (5 vol. 2008),
world coverage
• en Walker Martin. The Cold War: A History (1995), British perspective
• en Wettig, Gerhard (2008). Stalin and the Cold War in Europe. Rowman & Littlefield. ISBN 0-7425-5542-9.
• en Zubok, Vladislav; Pleshakov, Constantine (1996). Inside the Kremlin's Cold War: From Stalin to Khrushchev.
Harvard University Press. ISBN 0-674-45531-2.
• en Zubok Vladislav M. A Failed Empire: The Soviet Union in the Cold War from Stalin to Gorbachev (2008)

Surse primare
• en Christopher Andrew; Vasili Mitrokhin (2000). The Sword and the Shield: The Mitrokhin Archive and
the Secret History of the KGB. Basic Books. ISBN 0-585-41828-4
• en Dobrynin, Anatoly (2001). In Confidence: Moscow's Ambassador to Six Cold War Presidents. University of
Washington Press. ISBN 0-295-98081-8.
• en Jussi Hanhimaki și Odd Arne Westad, eds. The Cold War: A History in Documents and Eyewitness Accounts
(Oxford University Press, 2003). ISBN 0-19-927280-8.
• en Sakwa, Richard (1999). The rise and fall of the Soviet Union, 1917–1991. Routledge. ISBN 0-415-12290-2.
• en Cardona, Luis (2007). Cold War KFA. Routledge.
• en "Presidency in the Nuclear Age" (http://www.jfklibrary.org/Events-and-Awards/Forums.aspx?f=2009),
conference and forum at the John F. Kennedy Presidential Library and Museum, Boston, October 12, 2009. Four
panels: "The Race to Build the Bomb and the Decision to Use It", "Cuban Missile Crisis and the First Nuclear
Test Ban Treaty", "The Cold War and the Nuclear Arms Race", and "Nuclear Weapons, Terrorism, and the
Presidency". ( transcript of "The Cold War and the Nuclear Arms Race" (http://www.jfklibrary.org/
Events-and-Awards/~/media/assets/Education and Public Programs/Forum Transcripts/Cold War and Nuclear
Arms Race.pdf))

Legături externe
• en Cortina de fier - Winston Churchill (http://www.youtube.com/watch?v=pyeyUhjAsKM&feature=youtu.be)
You tube
• ro Războiul rece al imperialismului american contra imperialismului stalinist (http://www.adevarul.ro/
actualitate/Razboiul-imperialismului-american-contra-stalinist_0_525547681.html), 28 iulie 2011, Elena Ioana
Secu, Adevărul - Historia (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/
adevarul-razboiul-rece-imperialismul-stalinist-contra-imperialismului-a)
• ro 1983 – Anul în care am „ratat” Apocalipsa (http://www.descopera.ro/cultura/
8424305-1983-anul-in-care-am-ratat-apocalipsa), 4 iulie 2011, Nicu Pârlog,
Descoperă
Războiul Rece 45

• ro Cine a castigat, de fapt, Razboiul Rece? (http://www.descopera.ro/cultura/

3939016-cine-a-castigat-de-fapt-razboiul-rece), 19 februarie 2009, Alexandru Safta, Descoperă
• ro Sabia atomică a lui Damocles (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8267/8/), 24 noiembrie 2010,
Revista Magazin
• ro Cand razboiul rece a devenit fierbinte (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7443/8/), 25 noiembrie
2009, Revista Magazin
• ro Sfarsitul lumii n-a mai avut loc (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5605/8/), 29 august 2007,
Gabriel Tudor, Revista Magazin\
• ro Pentru Ceaușescu nu existau "Războiul Rece" și "Zidul Berlinului" (http://www.jurnalul.ro/
jurnalul-national/pentru-ceausescu-nu-existau-razboiul-rece-si-zidul-berlinului-522984.htm), 6 octombrie 2009,
Dr. Petre Opriș, Jurnalul Naiional
• ro Fața ascunsă a luptei pentru dezarmare (http://www.adevarul.ro/life/dupa_20_de_ani/
ascunsa-luptei-dezarmare_0_20398923.html), 13 mai 2009, Adrian Horincar, Adevărul
Sursele și contribuitorii articolelor 46

Sursele și contribuitorii articolelor

Războiul Rece Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7850964 Contribuitori: 2A02:2F0B:B00F:FFFF:0:0:BC1A:F644, Addik 200, AdiJapan, Adinho, Alex Khan93, AlternoBreak,
Andrei Stroe, Arado, Ark25, BAICAN XXX, BICasian, Bmradux, Carismagic, Cornel Grad, Danpavel, Danutz, Firilacroco, Gikü, GÜT, Impy4ever, Kerouac, Laurap, Luciandrei, Mocu,
Mycomp, NeaNita, Ommiy-Pangaeus, Orioane, Parvus7, Pocor, Radufan, Rsocol, Rzuwig, Stuparu.monica, Tavi206, Tico, Urzică, Vali, Varlaam, Vlad, Wars, 51 {{PLURAL:$1|modificare
anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}

Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor

Image:Cscr-candidate.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cscr-candidate.svg Liceniă: GNU Lesser General Public License Contribuitori: Rastrojo (D•ES)
Fișier:ColdWar.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:ColdWar.jpg Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: Arado
Image:Gtk-dialog-info.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gtk-dialog-info.svg Liceniă: GNU Lesser General Public License Contribuitori: David Vignoni
File:American troops in Vladivostok 1918 HD-SN-99-02013.JPEG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:American_troops_in_Vladivostok_1918_HD-SN-99-02013.JPEG
Liceniă: Public Domain Contribuitori: Adam Zábranský, AnRo0002, Avron, BrokenSphere, Demidow, Dhatfield, Foreverprovence, KTo288, M2545, Mattes, 2 {{PLURAL:$1|modificare
anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Yalta summit 1945 with Churchill, Roosevelt, Stalin.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Yalta_summit_1945_with_Churchill,_Roosevelt,_Stalin.jpg Liceniă:
Public Domain Contribuitori: Adam Zábranský, Butko, EurekaLott, Favonian, Florival fr, Gaaarg, Geni, George McFinnigan, Greenshed, Herbythyme, Jarekt, Jean-Frédéric, Jkelly, Mariluna,
MarkSweep, Morio, Movieevery, Schaengel89, Shizhao, Spider death, Starscream, Surya Prakash.S.A., Thuresson, UKPhoenix79, Yann, 23 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări
anonime|de modificări anonime}}
File:Map-Germany-1945.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Map-Germany-1945.svg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5 Contribuitori: en:User:52
Pickup Original uploader was 52 Pickup at en.wikipedia
File:Potsdam conference 1945-6.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Potsdam_conference_1945-6.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Docu, Makthorpe,
Mariluna, Martin H., Ogre, WTCA, WikedKentaur, 5 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:EasternBloc BorderChange38-48.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:EasternBloc_BorderChange38-48.svg Liceniă: GNU Free Documentation License
Contribuitori: Mosedschurte
File:Percentages Agreement.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Percentages_Agreement.png Liceniă: Public Domain Contribuitori: Winston Churchill
File:Iron Curtain map.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Iron_Curtain_map.svg Liceniă: Creative Commons Attribution-Share Alike Contribuitori: Sémhur
Fișier:George F. Kennan 1947.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:George_F._Kennan_1947.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: Harris & Ewing
Fișier:Josip Broz Tito official portrait.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Josip_Broz_Tito_official_portrait.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: PRODUCER
Fișier:Cold war europe military alliances map en.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cold_war_europe_military_alliances_map_en.png Liceniă: GNU Free
Documentation License Contribuitori: User:San Jose
File:Marshall Plan.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Marshall_Plan.png Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: User:SimonP
File:Cold war europe economic alliances map en.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cold_war_europe_economic_alliances_map_en.png Liceniă: GNU Free
Documentation License Contribuitori: User:San Jose
File:C-47s at Tempelhof Airport Berlin 1948.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:C-47s_at_Tempelhof_Airport_Berlin_1948.jpg Liceniă: Public Domain
Contribuitori: U.S. Air Force
Fișier:Flag of NATO.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Flag_of_NATO.svg Liceniă: necunoscută Contribuitori: Andrei Stroe, Ionutzmovie, Remigiu
File:Mao, Bulganin, Stalin, Ulbricht Tsedenbal.jpeg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mao,_Bulganin,_Stalin,_Ulbricht_Tsedenbal.jpeg Liceniă: Public Domain
Contribuitori: Groupsixty, Henrig, Infrogmation, Joonundi, Trust Is All You Need
File:IncheonLandingMcArthur.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:IncheonLandingMcArthur.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Nutter (Army)
File:1959 NATO and WP troop strengths in Europe.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:1959_NATO_and_WP_troop_strengths_in_Europe.svg Liceniă: Creative
Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: Iron_Curtain_map.svg: Sémhur EuropaNATOWP1959.png: wikifreund, Germany Original uploader was Wikifreund at de.wikipedia
derivative work: Sémhur (talk)
Fișier:JohnFosterDulles.jpeg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:JohnFosterDulles.jpeg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Clindberg, Complex01, JuTa, Madmedea,
Qblik, Russavia, Shyam, Svencb, ~Pyb
Fișier:Nasser.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Nasser.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Original uploader was Ahmed Mohamed at en.wikipedia
Fișier:Logo The Warsaw Pact.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Logo_The_Warsaw_Pact.jpg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori:
User:Dmitry Tretiakov
Fişier:Hole in flag - Budapest 1956.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Hole_in_flag_-_Budapest_1956.jpg Liceniă: Attribution Contribuitori: The American
Hungarian Federation
Fişier:Soviet empire 1960.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Soviet_empire_1960.png Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: User:MaGioZal
File:USSR stamp P.Lumumba 1961 2k.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:USSR_stamp_P.Lumumba_1961_2k.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Processed
by Andrei Sdobnikov
Fișier:Presiden Sukarno.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Presiden_Sukarno.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: Arsonal, Dre.comandante, Entheta, Gunkarta,
Materialscientist, Zscout370
Fișier:Shah of iran.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Shah_of_iran.png Liceniă: Public Domain Contribuitori: Ghazarians
Fișier:Karim01 small.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Karim01_small.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: credits for
Fișier:Mao Tsé-toung, portrait en buste, assis, faisant face à Nikita Khrouchtchev, pendant la visite du chef russe 1958 à Pékin.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Fișier:Mao_Tsé-toung,_portrait_en_buste,_assis,_faisant_face_à_Nikita_Khrouchtchev,_pendant_la_visite_du_chef_russe_1958_à_Pékin.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: New
York World-Telegram & Sun Collection
Fișier:Sputnik asm.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Sputnik_asm.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: User:Jappalang
Fișier:Posta Romana - 1959 - Laika 120 B.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Posta_Romana_-_1959_-_Laika_120_B.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori:
Codrinb, Michael Romanov, Neozoon, Pequod76, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
Fișier:Convert ru kosmos077.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Convert_ru_kosmos077.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: USSR government
Fișier:Buzz salutes the U.S. Flag.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Buzz_salutes_the_U.S._Flag.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Neil A. Armstrong
Fișier:Emblema KGB.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Emblema_KGB.svg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: jgaray
Fișier:Fidel Castro - MATS Terminal Washington 1959.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Fidel_Castro_-_MATS_Terminal_Washington_1959.jpg Liceniă: Public
Domain Contribuitori: Davepape, Editor at Large, Elemaki, Jatkins, Juliancolton, Nard the Bard, Ratatosk, Reality006, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări
anonime}}
Fișier:Berlinermauer.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Berlinermauer.jpg Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: Noir
Fişier:Checkpoint Charlie 1961-10-27.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Checkpoint_Charlie_1961-10-27.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: National
Archives
File:P-2H Neptune over Soviet ship Oct 1962.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:P-2H_Neptune_over_Soviet_ship_Oct_1962.jpg Liceniă: Public Domain
Contribuitori: USN
Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 47

Fișier:Cuban crisis map missile range.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cuban_crisis_map_missile_range.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: CIA
File:1973 NATO and WP troop strengths in Europe.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:1973_NATO_and_WP_troop_strengths_in_Europe.svg Liceniă: Creative
Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: Iron_Curtain_map.svg: Sémhur EuropaNATOWP1973.png: wikifreund, Germany derivative work: Sémhur (talk)
Fișier:Churchill De Gaulle HU 60057.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Churchill_De_Gaulle_HU_60057.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: British
Government
File:Leonid Brezhnev and Richard Nixon talks in 1973.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Leonid_Brezhnev_and_Richard_Nixon_talks_in_1973.png Liceniă: Public
Domain Contribuitori: Knudsen, Robert L.
File:Henry Kissinger.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Henry_Kissinger.png Liceniă: Public Domain Contribuitori: White House Photographic Office
Fișier:Salvador Allende 2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Salvador_Allende_2.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: S.Allende_7_dias_ilustrados.JPG: Revista
Argentina "Siete días ilustrados" derivative work: Rec79 (talk)
Fișier:Anwar Sadat cropped.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Anwar_Sadat_cropped.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: BomBom, J 1982, STB-1,
Silesianus, Sir James
Fișier:Siabar 003.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Siabar_003.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: U.S. Library of Congress
Fișier:Choeungek2.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Choeungek2.JPG Liceniă: Public Domain Contribuitori: Antonu, Devilslord, Gryffindor, Juan Pablo Arancibia
Medina, Sundgauvien38, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Nixon Mao 1972-02-29.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Nixon_Mao_1972-02-29.png Liceniă: Public Domain Contribuitori: White House Photo Office (1969
– 1974)
Fişier:Carter Brezhnev sign SALT II.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Carter_Brezhnev_sign_SALT_II.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Photo Credit:
Bill Fitz-Patrick
Fișier:Jimmy Carter.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jimmy_Carter.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Official White House photographer
Fișier: ‫ﺧﻤﯿﻨﯽﺭﻭﺡ ﻪّﻠﻟﺍ‬.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier: ‫ﻪّﻠﻟﺍ ﺭﻭﺡ_ﺧﻤﯿﻨﯽ‬.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: ‫ﻧﺎﻣﻌﻠﻮﻡ‬
File:Reagan sitting with people from the Afghanistan-Pakistan region in February 1983.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Fișier:Reagan_sitting_with_people_from_the_Afghanistan-Pakistan_region_in_February_1983.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: White House Photo Office
File:Reagan-Thatcher cabinet talks.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Reagan-Thatcher_cabinet_talks.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: White House
Photographic Office
Fișier:JohannesPaul2-portrait.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:JohannesPaul2-portrait.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Retouch of
Image:JohannesPaulII.jpg by User:Ejdzej, attribution not required
File:US and USSR nuclear stockpiles-fr.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:US_and_USSR_nuclear_stockpiles-fr.svg Liceniă: Public Domain Contribuitori:
historicair
File:SDIO Delta Star.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:SDIO_Delta_Star.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: SDIO / Air Force Service Depicted: Other
Service Command Shown: D0206
Fișier:SS20 irbm.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:SS20_irbm.jpg Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: Original uploader was ChrisO at
en.wikipedia
File:USSR stamp S.Smith 1985 5k.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:USSR_stamp_S.Smith_1985_5k.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: Processed by Andrei
Sdobnikov
File:Evstafiev-afghan-apc-passes-russian.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Evstafiev-afghan-apc-passes-russian.jpg Liceniă: Creative Commons
Attribution-Sharealike 2.5 Contribuitori: Mikhail Evstafiev
File:Reagan and Gorbachev signing.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Reagan_and_Gorbachev_signing.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori: White House
Photographic Office
Fișier:Mikhail Gorbachev 1987 b.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Mikhail_Gorbachev_1987_b.jpg Liceniă: Public Domain Contribuitori:
Mikhail_Gorbachev_1987.jpg: White House Photo Office derivative work: Burn t (talk)
Fișier:Nicolae Ceausescu.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Nicolae_Ceausescu.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: not credited
Fișier:Bundesarchiv Bild 183-R0518-182, Erich Honecker.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bundesarchiv_Bild_183-R0518-182,_Erich_Honecker.jpg Liceniă:
Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Germany Contribuitori: A1B2C3D4, AnRo0002, Mbdortmund
Fișier:Gyula Horn (2007).jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gyula_Horn_(2007).jpg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5 Contribuitori: ‫( א‬Aleph)
Fișier:Lech walesa prezydent RP.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Lech_walesa_prezydent_RP.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: Official photo
Fișier:Václav Havel cut out.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Václav_Havel_cut_out.jpg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori:
User:Silforwiki
Fișier:Bundesarchiv Bild 183-B0115-0010-066, Berlin, VI. SED-Parteitag, Warnke, Shiwkow - Zhivkov.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Fișier:Bundesarchiv_Bild_183-B0115-0010-066,_Berlin,_VI._SED-Parteitag,_Warnke,_Shiwkow_-_Zhivkov.jpg Liceniă: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Germany
Contribuitori: A1B2C3D4
Fișier:Enver Hoxha in 1983.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Enver_Hoxha_in_1983.jpg Liceniă: necunoscută Contribuitori: Mrdie
Fișier:Breakup of Yugoslavia-TRY2.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Breakup_of_Yugoslavia-TRY2.gif Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori:
Original by Hoshie; derivative by DIREKTOR
File:CIS-Map 2.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:CIS-Map_2.png Liceniă: Public Domain Contribuitori: Zazeki
Fișier:Boris Yeltsin-2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Boris_Yeltsin-2.jpg Liceniă: Creative Commons Attribution 3.0 Unported Contribuitori: Presidential Press
and Information Office
File:Map of NATO chronological.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Map_of_NATO_chronological.gif Liceniă: GNU Free Documentation License Contribuitori: Arz

Licență
Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported
//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/