între 1947-1991, se manifestă o rivalitate deschisă între S.U.A şi U.R.S.S. şi
aliaţii lor, cunoscută sub numele de Războiul Rece. Se vor opune pe plan mondial două mari blocuri politice, cel comunist, dominat de U.R.S.S. şi cel democratic, dominat de S.U.A. După 1962, U.R.S.S. se declară în favoarea coexistenţei paşnice, ce a presupus destinderea raporturilor dintre S.U.A. şi U.R.S.S. Forme de manifestare ale Războiului Rece: o economice: se manifestă două mari politici economice: economia centralizată, de stat (comunistă); economia de piaţă, liberă, capitalistă; fiecare sistem politic îşi creează propriile instituţii reprezentative: 1949, C.A.E.R. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc) pentru blocul comunist, înfiinţat ca reacţie la Planul Marshall din 1947; 1957, C.E.E (Comunitatea Economică Europeană, a statelor democratice). o politico-militare: confruntare politica-ideologică între sistemul comunist şi cel al democraţiei liberale; confruntare între blocurile militare: N.A.T.O. (creat în 1949 de statele democratice); Pactul de la Varşovia (creat în 1955 de U.R.S.S. pentru blocul comunist); conflicte şi crize militare: 1950 – războiul din Coreea (Coreea de Nord, comunistă, atacă Coreea de Sud); războiul din Vietnam (1959-1975, generat de scindarea Vietnam ului în Vietnamul de Nord şi cel de Sud); criza cubaneză din 1962; din 1967 - conflictele israeliano-arabe (S.U.A susţine Israelul, iar U.R.S.S. statele arabe); agresiunea sovietică în Afganistan din 1979. Evoluţia politicii externe a României în perioada Războiului Rece are trei etape: o perioada subordonării totale faţă de Uniunea Sovietică ; o perioada distanţării de Uniunea Sovietică; o izolarea diplomatică a României.
A. Perioada subordonării totale față de URSS
După 1944 s-a instaurat în România regimul comunist. Tratatul de pace de la Paris, din 1947 accentuează dependenţa economică a României faţă de U.R.S.S. prin plata unei imense datorii de război către U.R.S.S. Din 1948, România, prin stalinismul promovat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, se va subordona total fată de U.R.S.S. În conflictul ideologic legat de modelul comunist care trebuia urmat, dintre liderul comunist al Iugoslaviei, Iosif Tito, şi Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a aflat de partea lui Stalin. În 1948, România semnează Tratatul de prietenie şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S., ceea ce permite amestecul U.R.S.S. în problemele de securitate a statului român. România face parte, din 1949, din C.A.E.R. În 1955, România este membru fondator al Pactului de la Varşovia. Decesul lui Stalin, în 1953, nu a determinat o schimbare majoră a României faţă de U.R.S.S. Astfel, în 1956, în contextul revoluţiei anticomuniste din Ungaria, Dej a acordat sprijinit trupele sovietice pentru înăbuşirea revoltei. Liderul revoluţiei anticomuniste maghiare, Imre Nagy, a fost reţinut şi judecat la Bucureşti. Această atitudine de supunere faţă de Moscova va duce la retragerea, în 1958 a trupelor sovietice din România. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a subordonat România faţă de interesele Moscovei, României fiindu-i grav încălcată independenţa,
B. Perioada distanțării de URSS
După moartea lui Stalin, în 1953, şi retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, regimul politic de la Bucureşti iniţiază o politică de detaşare faţă de U.R.S.S. Gheorghe Gheorghiu-Dej începe şi Nicolae Ceauşescu.continuă distanţarea de Moscova. Sunt reluarea legăturilor diplomatice şi culturale cu Occidentul. Sunt impuse valorile naţionale prin promovarea național-comunismului. După 1960, comerţul românesc extern se reorientează spre Europa Occidentală. În 1961, legaţiile Marii Britanii şi ale Franţei sunt ridicate la rangul de ambasade. În 1963, Gheorghe Gheorghiu Dej face o vizită în Iugoslavia şi încheie un acord pentru construirea complexului hidroenergetic de la Porţile de Fier. Nicolae Ceauşescu continuă şi accentuează distanţarea României faţă de U.R.S.S. În 1967, în contexul războiului de 6 zile arabo-israeliean, România refuză să adopte poziţia Tratatului de la Varşovia potrivit căreia Israel este declarat stat agresor. În 1967, România este singurul stat din blocul comunist care recunoaşte Republica Federală Germană. În 1968, în contextul revoluţiei anticomuniste din Cehoslovacia (”primăvara de la Praga”) România refuză participarea la reprimarea revoluţiei alături de trupele Pactului de la Varşovia. În urma acestei acţiuni, prestigiul României şi al lui Nicolae Ceauşescu pe plan internaţional a crescut. În aceste condiţii, o serie de importanţi oameni politici vor face vizite la Bucureşti (Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei, Richard Nixon, preşedinte S.U.A.). Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială încep tratative cu România pentru aderare la aceste organisme monetare internaționale. În 1971, Nicolae Ceauşescu face o vizită în China comunistă şi a fost impresionat de manifestaţiile grandioase care se făceau în cinstea liderului chinez, ceea ce va duce la impunerea " revolutiei culturale". În 1975, în cadrul Conferintei de la Helsinki (pentru securitate şi cooperare în Europa), România contribuie la impunerea unor principii de relaţii internaţionale. S.U.A va acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate (până în 1988), În 1980, România încheie un acord comercial cu Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.). În contexul agresiunii sovietice din Afganistan, din 1979, poziţia României va fi, de condamnare şi criticare a acestui act al U.R.S.S.
C. Izolarea diplomatică a României
Anii '80 marchează introducerea unor măsuri severe de austeritate pentru populaţie, cu scopul achitării datoriei externe a României. Nicolae Ceauşescu dorea încetarea colaborării cu organismele internaţionale. Politica iniţiată de Ceauşescu după anii '80 a reprezentat şi începutul izolării diplomatice a României. În 1985, liderul U.R.S.S., Mihail Gorbaciov, propune statelor din blocul comunist o reformare a sistemului, prin punerea în aplicare a două reforme: glasnost (deschidere, transparenţă în relaţiile internaţionale) şi perestroika (restructurarea sistemului economic comunist). In 1987, Mihail Gorbaciov face o vizită în România şi are o întrevedere cu Nicolae Ceauşescu pe tema politicilor reformatoare. Nicolae Ceauşescu însă refuză aplicarea acestor reforme în cadrul sistemului comunist din România. Regimul Ceauşescu a închis accesul populaţiei şi al informaţiilor spre şi dinspre Occident. Această politică de izolare internaţională şi austeritate culminează cu începerea revoluţiei din 1989.