1.

”Primul Război Mondial-participanți, revendicări și consecințe” (Eseu structurat la istorie)

La 28 iunie 1914, naționaliștii sârbi l-au asasinat pe moștenitorul tronului Austro-Ungariei, F. Ferdinand. Acest eveniment a
marcat apogeul conflictelor dintre cele două blocuri militar-politice și a constituit motivul imediat al declanșării Primului
Război Mondial. Pe parcursul anilor 1914-1918 s-au desfășurat ample operațiuni militare pe mai multe fronturi, atât în Vestul,
cât și în Estul Europei. În conflictul mondial au fost atrase 133 de state. Cel mai mare rol l-au jucat: Germania, Austro-Ungaria,
Italia, Turcia (Tripla Alianță) și Marea Britanie, Rusia, Franța, România (Antanta). Cele 133 de state aveau o populație totală
de 1,5 miliarde de oameni.
Războiul a zdruncinat puternic situația social-economică din țările beligerante. Cel mai mult s-a simțit în Imperiul Rus,care a
început să se destrame în urma revoluției din februarie 1917. Profitând de situația din Rusia, Tripla Alianță, reușește să ocupe
o parte din fostul Imperiu Rus, obligându-i pe bolșevici să încheie Pacea de la Brest-Litovsk, la 22 noiembrie 1917. Insă în
urma ofensivei franco-anglo-americane din 1918, Germania și aliații săi capitulează la 11 noiembrie 1918.
Între 18 ianuarie 1919 și 21 ianuarie 1920 a avut loc Conferinta de Pace de la Paris, care a legiferat prin tratate
guvernamentale un nou raport de forțe în Europa. În urma destrămării Imperiului Rus, Austro-Ungariei și a Germaniei, pe
harta europeană au aparut noi state: Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Austria, Finlanda. În urma mișcării de eliberare
națională, provinciile românești înstrăinate s-au unit cu țara mamă: Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie
1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).

2. ”Republica Moldova in 20 ani de independenta” (Eseu structurat la istorie)

Între 19-21 august 1991 forțele reacționare de la Moscova au recurs la o lovitură de stat, dorind să întoarcă URSS pe făgașul
sistemului totalitar. După înăbuslșirea puciștilor s-a creat o situație favorabilă pentru republicile unionale de a obține
Independența de Stat. La 27 august 1991, din inițiativa Frontului Popular din Moldova, la Chișinău s-a întrunit Marea Adunare
Națională, care a cerut proclamarea imediată a independenței Republicii Moldova. Voința poporului a fost legiferată de
Parlamentul Republicii Moldova.
Urme vizibile în evoluția statalității RM au lăsat un șir de personalități marcante:
1. Mircea Drug (prim-ministru al RM);
2. Alexandru Moșanu (președintele Parlamentului RM);
3. Ion Hadîrcă (președintele Frontului Popular) etc.
Timp de două decenii, RM a cunoscut realizări democratice profunde de ordin:
 Politic (Constituția din 1994);
 Economice (liberalizarea economiei și reforma agrară);
 Social-culturale (învățământul și cultura);
 Protecția socială;
 Libertatea credințelor.
Paralel, RM s-a confruntat și cu probleme, precum: stagnarea economică, separatismul (războiul de pe Nistru-1992), șomajul,
migrația etc.
Una din direcțiile politicii externe a RM este integrarea europeană a țării. Pași vizibili în direcția respectivă au fost făcuți în
februarie 2005, când a fost semnat ”Planul de acțiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană”. La 21 decembrie 2009, la
Bruxelles, a fost adoptată o declarație comună, care prevede obiective specifice de colaborare RM-UE. Ulterior, a fost semnat
Acordul de asociere și liberalizare a regimului de vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

3. ”Formarea statului unitar-Romania Mare”. (Eseu structurat la istorie)

Recunoașterea dreptului popoarelor la autodeterminare (SUA, 1918), prăbușirea Imperiului Rus (februarie 1917) și Austro-
Ungar, precum și victoria Antantei în Primul Război Mondial, au favorizat realizarea unificării, în 1918, a statului național
unitar român. Mari adunări populare au instituit Sfaturi sau Consilii Naționale, care au preluat lupta pentru Unire.
În Basarabia și Bucovina, amenințările bolșevice sau a naționaliștilor ucraineni au determinat noile organisme să ceară
Guvernului Român ajutor militar. În Basarabia a fost proclamată independența față de Rusia pe 24 ianuarie 1918, iar la 27
martie 1918, Sfatul Țării a votat la Chișinău Unirea Basarabiei cu România. În Bucovina are loc Congresul General al Bucovinei
(15/28 noiembrie 1918), unde se adoptă Declarația prin care se hotărăște Unirea cu România.
În Transilvania, Consiliul Național Român Central a luat decizia convocării la Alba-Iulia, în data de 18 noiembrie-1 decembrie
1918, a unei Mari Adunări Naționale. La eveniment au participat 1228 delegați și peste 100 000 de români. Rezoluția votată
decretă nu numai Unirea, ci și o serie de drepturi și libertăți democratice.
În plan internațional, noul statut politico-teritorial al României a fost recunoscut prin Tratate încheiate în cadrul Conferinței
de la Paris (1919-1920).
PIKACHU PSIH
4. ”Bilanțul Celui de-al Doilea Război Mondial- consecințe și impact în istoria contemporană”
Datorită eforturilor comune ale anglo-americanilor și sovieticilor din coaliția antihitleristă, Germania fascistă a capitulat
necondiționat la 9 mai 1945. Patru luni mai târziu, la 2 septembrie 1945, în urma loviturilor primite din partea SUA și URSS, a
capitulat și Japonia militaristă. Colaborarea dintre URSS, SUA și Marea Britanie, începută încă în 1941, a continuat și în anii
1945-1946. Cei 3 lideri: I.Stalin, F.Roosevelt și W.Churchill s-au întâlnit la Conferința de la Ialta (februarie 1945), Postdam
(iulie-august 1945), unde s-a discutat despre refacerea lumii postbelice, soarta Germaniei etc.
Însa între foștii aliați au apărut divergențe, mai ales după 1946, când URSS a început să instaureze forțat în statele Europei de
Est regimuri totalitar comuniste, contrar prevederilor anterioare. Treptat aceste divergențe au dus la divizarea Europei,
răcirea relațiilor între Est și Vest, la politica ”Războiului Rece”. În 1949, statele occidentale au creat blocul militar-politic
NATO, cu scopul de a opri expansiunea comunistă a URSS. La rândul său, URSS și statele comuniste din Estul Europei au creat
Pactul de la Varșovia- bloc militar-politic.
În anii ’50-’60 ai secolului XX, între SUA și URSS s-a început o confruntare politică, însoțită de goana înarmărilor nucleare.
Punctul culminant a fost ”Criza nucleară” din Marea Caraibelor din octombrie 1962. Lumea s-a pomenit în pragul unui război
nuclear. Urgent a fost convocat Consiliul de Securitate al ONU, care a depus eforturi sporite pentru aplanarea conflictului
dintre URSS și SUA.

5. ”Bilanțul Celui de-al Doilea Război Mondial: consecințe și impact în istorie”

În Cel de-al Doilea Război Mondial au participat 1,7 miliarde de oameni. Numărul total al celor mobilizați în armată a
constituit 110 milioane de oameni. Războiul a cauzat moartea a cca. 60 milioane de oameni și distrugeri colosale,
incalculabile. Războiul a șters diferența dintre militari și civili, mai mult de jumătate din victime au fost civili. Cele mai mari
pierderi umane și economice au avut de suferit țările europene. În urma războiului multe orașe au fost practic distruse în
întregime: Berlin, Stalingrad, Coventry, Drezda, Hiroshima și Nagasaki. Milioane de refugiați erau pe drumuri, economia
europeană se prabușise.
Încă pe 12 august 1941, președintele SUA F. Roosevelt și prim-ministrul Marii Britanii W. Churchill au formulat în Carta
Atlanticului unele principii ale Ordinii Internaționale postbelice:
1. Respectarea suveranității statale și integrității teritoriale ale tuturor țărilor;
2. Eliberarea popoarelor asuprite și restabilirea drepturilor suverane;
3. Dreptul fiecărei națiuni să-și aleagă orânduirea socială proprie;
4. Colaborarea economică echitabilă.
Însă după Cel de-al Doilea Război Mondial, în țările din Europa de Est, URSS a schimbat orânduirea socială după modelul
sovietic, impunând regimuri totalitare comuniste, docile politicii Moscovei. Astfel, au fost încălcate prevederile Declarației de
la Ialta, februarie 1945.
În martie 1945, anglo-americanii au recurs la o alianță militar-politică pentru stavilirea comunismului ”răsăritean”. Acest fapt
este considerat începutul ”Războiului Rece ”- cofruntare politică, ideologică și economică între Est și Vest. Momentul cel mai
critic din timpul ”Războiului Rece” a fost cel legat de ”Criza din Marea Caraibelor”(1961). După prăbușirea URSS a luat sfărșit
politica ”Războiului Rece” între Est și Vest.

6. ”Noul curs al lui F.D.Roosevelt-model funcţional de depăşire a crizei economice”

În noiembrie 1933, în S.U.A, s-au desfăşurat noi alegeri prezidenţiale. Fiind în criză profundă, poporul american a ales un nou
preşedinte, pe fostul guvernator al New York-ului: F.D.Roosevelt. De îndată ce a fost ales, el a anunţat implimentarea unui
program vast de revigorare a economiei sub denumirea de ”New Deal”. Acest program s-a desfăşurat în două etape.
Prima etapă (1933-1935), includea limitarea activităţii bancare (lipsa unei coordonări între bănci este socotită una din cauzele
Marii Depresiuni din 1929-1933). Dolarul se devalorizează şi se renunţă la standardul de aur. Este adoptată o lege de
redresare a agriculturii. În industrie se stabileşte salariul minim pentru muncitori, precum şi se introduce un cod al
concurenţei loiale, care prevede un control asupra volumului producţiei şi pieţelor de desfacere. Se reduc salariile
funcţionarilor de stat. Se adoptă legea anulării prohibiţiei, adică interzicerea comercializării băuturilor alcoolice.
A doua etapă (1935-1937), include mai multe măsuri de ordin social, anume stabilirea ajutoarelor de şomaj, a incapacităţii de
muncă şi a pensiilor de vârstă. A fost micşorat şomajul, datorită alocării a importante sume de bani pentru realizarea unor
construcţii publice (drumuri, poduri, centrale hidroelectrice, canale, şcoli etc.)
”New Deal” al președintelui Roosevelt a contribuit esenţial la scoaterea din criză a economiei S.U.A şi l-a îmbunătăţirea
nivelului de trai al americanilor.

7. ”România la 1916: între neutralitate și război”

Primul Război Mondial oferea posibilități reale pentru desăvârșirea unificării statului național român. România urma să
decidă cu care dintre cele două grupări militar-politice beligerante urma să semneze acordul de intrare în război. În sânul
clasei politice românești nu exista o unitate de opinii în acest sens. Carol I susținea gruparea germanofilă, însă la Consiliul de
Coroană din 3 august 1914, cu o majoritate de voturi, s-a hotărât ca România să păstreze neutralitatea activă în războiul
început.
În urma morții regelui Carol I, la tron a urmat Ferdinand, care, în orientarea politică externă, era un adept ferm al Antantei. În
perioada neutralității, prim-ministrul I. Brătianu a purtat tratative cu Antanta, care s-au finalizat cu Convenția din 4 august
1916, care prevedea: ”România intră în război de partea Antantei”. Rusia, Franța, Anglia și Italia recunoșteau drepturile
României asupra teritoriilor locuite de românii din Austro-Ungaria. Antanta se angaja să acorde asistență militară armatei
române.
România a intrat în război la 14/27 august 1916. După două luni de ofensivă în Transilvania, în care au eliberat 1/3 din
teritoriu, armata romană este oprită și respinsă de trupele unite austro-germane. Situația s-a înrăutățit și pe Frontul
Dobrogean. După lupte violente, la sfârșitul lunii ianuarie 1917, frontul se stabilește în Moldova de Sud. În bătăliile de la
Mărăști, Mărășești și Oituz (vara anului 1917), Armata Română a reușit să respingă ofensiva austro-germană.
Consecințele participării României în Primul Război Mondial sunt:
1. Ruinarea economică a țării;
2. Pierderea tezaurului național;
3. Unirea provinciilor românești cu țara pe parcursul anului 1918.

8. ”Dezvoltarea social-economică și politică a Republicii Moldova (1991-2012)”

Între 19-21 august 1991, forțele reacționare de la Moscova au recurs la o lovitură de stat, dorind să întoarcă URSS pe făgașul
sistemului totalitar. După înăbușirea puciștilor, s-a creat o situație favorabilă pentru republicile unionale de a obține
independența de stat. Republica Moldova și-a proclamat independența de stat la 27 august 1991. Primul președinte al țării a
fost ales Mircea Snegur.
Începând cu 1989, în Republica Moldova s-au înfăptuit un șir de reforme politice și social-economice. În urma lor, au apărut
formațiuni social- politice și partide de alternativă, a fost suspendată activitatea partidelor politice în structurile de stat,
liberalizarea economiei,vprivatizarea proprietății de stat, introducerea monedei naționale- leul, protecția socială a celora cu
venituri mici etc.
Statornicia sistemului pluripartidist și-a găsit expresia în Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iunie 1991.
Democrația, potrivit Constituției, este incompatibilă cu dictatura și totalitarismul (Art.5). Cetățenii se pot asocia liber în
partide și alte organizații social-politice, ele fiind egale în fața legii. Contituția garantează că ”în RM puterea legislativă,
executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin” (Art.6).
Una din direcțiile politicii externe a RM este cea spre integrarea europeană a țării. Pași vizibili în direcția respectivă au fost
făcuți în februarie 2005, când a fost semnat ”Planul de acțiuni Moldova-Uniunea Europeană”. La 21 decembrie 2009, la
Bruxelles, a fost adoptată o declarație comună, care prevede obiective specifice de colaborare RM -UE. Ulterior a fost semnat
Acordul de Asociere și Liberalizare a regimului de vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

9. ”Anul 1989 în istoria Europei”

Incapacitatea sistemului comunist de a moderniza economia, lipsa democrației, birocratizarea excesivă, au creat crize sociale
și politice de proporții. În scurt timp, au condus la dezintegrarea sistemului totalitar comunist în URSS și țările din întreg
lagărul socialist.
Țările din Europa de Est au fost cuprinse de revoluții anticomuniste, care au fost victorioase. În august 1981,în Polonia, s-a
format un guvern susținut de sindicatul ”Solidaritatea”. În urma alegerilor libere din aprilie 1990, în Ungaria puterea a fost
preluată de forțele democratice. În urma ”Revoluției de Catifea”, președinte al țării a devenit Vasclav Havel- liderul forțelor
democratice.
În urma evenimentelor dramatice din decembrie din România, regimul comunist a fost răsturnat. Puterea a trecut în mâinile
Frontului Salvării Naționale (lider: Ion Iliescu). În România s-au creat condiții favorabile pentru reinstaurarea democra ției, a
sistemului politic pluralist, a economiei de piață și pentru reintegrarea țării în Europa.
Trecerea de la totalitarism la democrație în fostele țări comuniste a fost un proces complicat. Se insista pentru separarea
puterilor în stat, înlocuirea economiilor centralizate cu cele de piață, trecerea proprietății de stat în mâinile particularilor,
necesitatea reîmproprietățirii țăranilor, înfăptuirea reformelor etc. Noile realități au fot fixate în Constituțiile existente sau
recent adoptate. În urma acestor măsuri, statele Est-Europene au reușit să înlăture deficiențele din economie și societate,
încadrându-se în rândul statelor europene dezvoltate.

10. ” Formarea R.S.S.Moldovenești- evenimente și consecințe”.

De îndată ce au ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, conducerea sovietică a ordonat reorganizarea teritoriilor respective.
La 2 iulie 1940 a fost luată hotărârea de formare pe teritoriile anexate a comitetelor de partid în fiecare județ. Stalin a
încredințat rezolvarea tuturor problemelor de stat liderilor de partid din R.S.S.Ucraineană. În rezultat, populatia locală,
practic a fost înlăturată de la conducere.
La 10 iulie 1940, conducerea sovietică a propus crearea RSSM, însă rezolvarea problemelor cu privire la frontierele dintre
RSSM și RSSU a fost încredințată tot conducerii ucrainene, care a propus ca Bucovina de Nord, Ținutul Herța, județele
Akerman, Ismail și Hotin să fie incluse în RSSU. Astfel, viitoarea RSSM a fost lipsită de ieșirea la Marea Neagră și Munții
Carpați.
La 2 august 1940, sesiunea a șaptea a Sovietului Suprem al URSS a adoptat hotărârea cu privire la formarea RSS
Moldovenești. În componența ei intrau 6 județe din Basarabia (Bălți, Tighina, Chișinău, Cahul, Orhei și Soroca). Din RASSM
intrau raioanele: Tiraspol, Slobozia, Râbnița, Dubăsari, Camenca și Grigoriopol. Capitală era orașul Chișinău. Teritoriul
republicii era de 33,7 mii de km² și avea o populație de 2,7 milioane de oameni. S-a constituit Guvernul republican, bazându-
se pe organele politice și de represiune (NKVD). Ministerul de Interne și organele Securității de Stat au început represiuni
împotriva oponenților și a celor nemultumiți.
Pe parcursul unui an (28.06.1940- 22.06.1941), peste 100000 de tineri basarabeni au fost trimiși la muncă forțată pe
șantierele din adâncul URSS. La 14 iunie 1941 au fost deportați în Siberia aproximativ 22 648 de persoane.

11. ”Pactul Ribbentrop- Molotov si consecințele lui pentru țările Europei de Est”
În primăvara și vara anului 1939, conducerea sovietică continua să mimeze constituirea unui sistem de aparare colectivă.
Dovada au fost tratativele tripartite franco-anglo-sovietice de la Moscova, începute în martie 1939. Paralel, germanii au dat
de ințeles sovieticelor că sunt dispuși să semneze un tratat bilateral de neagresiune. Din acest moment politica externă
sovietică a luat o întorsatură dramatică .La 23 august 1939, la Moscova a fost semnat Pactul Molotov- Ribbrentrop, care era
”un angajament din partea ambelor țări să mențină relații pașnice una cu alta”. Ambele state agresoare voiau să se asigure că
vor avea spatele ”acoperit” în procesul expansionist de împărțire a Europei.
Protocolul adițional secret al acestui Pact împărțea Europa de Est în sfere de interese ale celor două țări. URSS era interesată
în ocuparea Finlandei, Poloniei de Est, Letoniei, Estoniei, Lituaniei de Est și a Basarabiei. Germania manifesta interes față de
teritoriile din Polonia de Vest si Lituania de Vest.
Profitând de desfășurarea războiului în Vest, URSS, la 28 iunie 1940, ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Hertlța.
Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Hitler și Mussolini i-au impus Romaniei cedarea Nord-Estului Transilvaniei către
Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 sub presiunea Germaniei și Italiei, Romania a fost nevoită să cedeze Bulgariei- Cadrilaterul.
Guvernul Sovietic a instaurat în provinciile românești răpite un regim totalitar comunist. Bucovina de Nord și 3 județe din
Basarabia au fost cedate Ucrainei, iar din teritoriul rămas a format RSSM- o formațiune statală marionetă în componența
URSS. Dupa 23 august 1944, în România, care era în sfera de influență sovietică, s-a instaurat un regim totalitar comunist.

12. ”Relațiile sovietico-române în perioada interbelică: etape, realizări şi probleme”

Relațiile româno-sovietice în perioada interbelică cuprinde mai multe etape:
 1918-1924- perioada întreruperii relațiilor diplomatice;
 1924-1929- tensionarea relațiilor;
 1934-1939- înrăutățirea relațiilor în condițiile schimbării situației internaționale.
Negocieri sovietico-române au avut loc în cadrul Conferinței de la Varşovia (1920), Geneva (1922), Viena (1924), însă ele au
eşuat din cauza că URSS nu recunoştea Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918. O perioada de stabilizare a relațiilor
româno-sovietice vine în urma semnării de către Romania, apoi de URSS a Pactului Kellog-Briand, care interzicea războiul ca
instrument al politicii internaționale (27 august 1928- 09 februarie 1929).
Pe 21 iulie 1936 Maxim Litvina si Nicolae Titulescu, miniștri de externe sovietic și, respectiv român, au semnat la Montreaux
„Protocolul de asistență materială”, care era interpretat de partea româna ca un tratat de neagresiune și care recunoștea
existența de facto a graniței din acea vreme dintre România și URSS
Începând cu a doua jumătate a anilor ’30, în Europa se accentuează tot mai mult tendințele de revizuire a frontierelor
existente. Începând cu ocuparea zonei renane (martie 1936) de către armata germană, începe destrămarea sistemelor
politice europene, care a culminat cu semnarea Pactului Ribbrentop- Molotov și începerea Celui de-al Doilea Război Mondial.
Aceasta a adus după sine ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către armatele URSS și anularea tuturor acordurilor
bilaterale româno-sovietice.

13. ”Impactul reformelor social-economice în consolidarea statului român(1918-1940)

1. Necesitatea reformelor social-economice era dictată de desăvârşirea unității naționale a Statului Român şi refacerea
țării, distrusă de Primul Război Mondial. Între anii 1918-1925, s-au înfăptuit următoarele reforme:
 Electorală;
 Monetară;
 Financiară;
 Agrară;
 Militară;
 Educațională;
 Administrativă etc.
Constituția din 26 martie 1923 a legiferat toate aceste reforme, care au dus la reorganizarea şi consolidarea statului național
român. Reformele au schimbat vechile structuri sociale şi au dat un imbolt dezvoltării sociale şi economice a țării. Industria
României a cunoscut un proces de creştere continuă, față de perioada de până la 1918, excepție fiind doar anii crizei
economice(1929-1933). Ritmurile de creştere a ponderii industriale a fost printre cele mai ridicate din Europa. S-au evidențiat
urmatoarele ramuri industriale:
1. Alimentară;
2. Textilă;
3. Extractivă;
4. Metalurgică;
5. Constructoare de maşini etc.
Criza economică din 1929-1933 a întrerupt linia ascendentă a dezvoltării industriale a României. Numeroase intreprinderi au
fost închise. Cele rămase utilizau doar o parte a capacității de producție. Valoarea producției industriale a scăzut cu 50%.
Singura ramură ce şi-a sporit producția a fost cea petrolieră. Criza economică a adus daune considerabile economiei țării.
În anii de după criză se observă o înviorare a economiei. Creşte producția industrială, iar modernizarea ramurilor a fost
asigurată prin politica guvernamentală cu un pronunțat caracter protecționist. Drept rezultat, industria românească a insuşit
fabricarea unor produse noi: aparate optice, cabluri electrice, tuburi de oțel, locomotive, vagoane etc. Către 1938, România
ocupa primul loc în Europa şi locul şase în lume la producția de petrol şi locul doi la gaze naturale.

14. ”U.R.S.S în perioada interbelică- stat totalitar comunist”

După lovitura de stat bolşevică(noiembrie 1917), în Rusia s-a declanşat un război civil. Cauzele acestuia au fost:
 Uzurparea puterii de stat de către bolşevici;
 Instaurarea unei dictaturi sângeroase;
 Naţionalizarea proprietăţilor;
 Suspendarea libertăţilor democratice;
 Teroarea faţă de oponenţii politici etc.
Războiul civil(1918-1921) se termină cu victoria bolşevicilor şi instaurarea dictaturii proletariatului.
La 30 decembrie 1922, aproape toate fostele teritorii ale Rusiei ţariste se aflau sub dominaţia bolşevică şi se declara crearea
Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.
După încheierea războiului civil ţi formarea URSS urmează rezolvarea gravelor problemelor economice. Foametea, lipsa
combustibilului, lipsa transportului, politica de predare forţată a surplusurilor de produse agricole (”Comunismul de război”)
etc., a stârnit nemulţumirea maselor populare, mai ales a ţăranilor. Pentru a depăşi criza economică, Lenin hotărăşte să
introducă o nouă politică economică (NEP), concepută drept capitalism de stat: impozit fix stabilit preventiv, este incurajat
comerţul, este permisă proprietatea privată la intreprinderile mici. În anumite ramuri ale economiei sunt prezente companii
străine. Prin colectivizarea agriculturii, ţăranii sunt supuşi unui control total din partea statului comunist. URSS se transformă
într-o mare putere industrială în lume. Însă trebuie de menţionat că aceasta s-a făcut prin neglijenţa totală a cerinţelor
sociale de bază oamenilor: ţărănimea a sărăcit, a scăzut drastic nivelul de trai al populaţiei etc.
În perioada 1922-1938, Stalin elimină pe toţi oponenţii săi şi preia cu o autoritate fermă conducerea ţării. În scurt timp,
dictatura unui partid s-a transformat în dictatura unui singur om. Represiile au cuprins toate grupurile sociale: ţăranii, preoţii,
intelectualii, funcţionarii, oamenii de creaţie, armată etc. Prin aceste represii statul obţinea forţe de muncă neplătite.

15. ”Politica externă a Marii Britanii în perioada interbelică”

Marea Britanie este unul dintre principalii arhitecţi al sistemului Versailles-Washington. Aliat al Franţei în sistemul de
securitate colectivă iniţiat de Liga Naţiunilor. Marea Britanie este considerată un factor principal în menţinerea păcii în
Europa, dar preocuparea sa principală este imperiul său colonial. În 1919 se adoptă Tratatul de la Versailles, prin care
Imperiul Britanic este transformat în comunitate. Dominioanelor li se acordă un şir de drepturi, inclusiv de a stabili relaţii
bilaterale directe cu alte ţări.
După venirea lui Hitler la putere, britanicii devin din ce în ce mai succetabili de a recunoaşte interesele Germaniei. Marea
Britanie adoptă o politică de neintervenţie în războiul civil spaniol (1936-1939). O politică externă dublicitară este promovată
şi faţă de Italia fascistă.
La sfârşitul anilor ’30 ai sec. al XX-lea, Marea Britanie încearcă cu orice preţ să evite o confruntare directă cu Germania, prin
promovarea unei politici conciliatoriste. Prin aceasta se explică că prim-ministrul ţării, N. Chemberlain, semnează Tratatul de
la Munchen în 1938, considerat că aduce ”pace veşnică” în Europa. În primăvara anului 1939 devine clar că razboiul nu poate
fi evitat. În vara aceluiaşi an, încep tratativele anglo-franco-sovietice, privind crearea unui front comun impotriva Germaniei
naziste, dar nu se ajunge la un rezultat comun.
Prin urmare, politica externă interbelică a Marii Britanii a încercat să limiteze hegemonia franceză pe continentul european.
În acelaşi timp, Germania a fost menajată de intentiile lui Hitler, dar era deja târziu.

16. Rolul ONU în menţinerea păcii în lumea contemporană”

Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă organizaţie internaţională. A fost fondată în 1945, după Cel de-al Doilea
Război Mondial. În prezent, numără 193 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea
drepturilor omului, cooperarea internaţionala şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat
în New York. Conform Cartei ONU, responsabilitatea menţinerii păcii şi securităţii în lume îi revine Consiliului de Securitate,
care trebuie să adopte decizii, privind reglementarea paşnică a litigiilor şi, dacă este necesar, să ia măsuri de constrângere
prin forţe militare internaţionale.
În perioada postbelică, ONU a fost implicat în soluţionarea diferitor conflicte locale. În anii 1947-1948, ONU a contribuit la
crearea Statului Israel, în Orientul Apropiat, ulterior a contribuit la aplanarea conflictelor israelo-arab din această regiune în
anii: 1949, 1956, 1973. În anii 1991-1992, ONU a contribuit la curmarea conflictelor izbucnite din fosta Iugoslavia. ONU a
intervenit promt şi în alte conflicte regionale: Kashmir, Cipru, Yemen, Republica Dominicană.
ONU a jucat un rol important şi în reglementarea relaţiilor internaţionale dintre diferite state, cum au fost: ”Criza Nucleară”
din Marea Caraibelor, agresiunea sovietică împotriva Afganistanului, războiul civil din El Salvador, agresiunea Irakului contra
Kuwaitului, conflictul din Somalia etc.