Primul Război Mondial-participanţi,revendicări şi

consecinţe”
La 28 iunie 1914, naţionaliştii sârbi l-au asasinat pe
moştenitorul tronului Austro-Ungariei, F. Ferdinand. Acest
eveniment a marcat apogeul conflictelor dintre cele două
blocuri militar-politice şi a constituit motivul imediat al
declanşării Primului Război Mondial. Pe parcursul anilor
1914-1918 s-au desfăşurat ample operaţiuni militare pe mai
multe fronturi, atât în Vestul, cât şi în Estul Europei. În
conflictul mondial au fost atrase 133 de state. Cele mai mare
rol l-au jucat: Germania, Austro-Ungaria, Italia, Turcia (Tripla
Alianţă) şi Marea Britanie, Rusia, Franţa, România
(Antanta).Cele 133 de state aveau o populaţie totală de 1,5
miliarde de oameni.

Războiul a zdruncinat puternic situaţia social-economică din

ţările beligerante. Cel mai mult s-a simţit în Imperiul Rus, care
a inceput să se destrame în urma revoluţiei din februarie 1917.
Profitând de situaţia din Rusia, Tripla Alianţă reuşeşte să
ocupe o parte din fostul Imperiu Rus, obligându-i pe bolşevici
să încheie Pacea de la Brest-Litovsk, la 22 noiembrie 1917.
Însă, în urma ofensivei franco-anglo-americane din 1918,
Germania şi aliaţii săi capitulează, la 11 noiembrie 1918.

Între 18 ianuarie1919 şi 21 ianuarie 1920, a avut loc

Conferinţa de Pace de la Paris, care a legiferat, prin tratate
guvernamentale, un nou raport de forţe în Europa. În urma
destrămării Imperiului Rus, Austro-Ungariei şi a Germaniei,
pe harta europeană au apărut noi state:Polonia, Ungaria,
Cehoslovacia, Austria, Finlanda. În urma mişcării de eliberare
naţională, provinciile româneşti înstrăinate s-au unit cu ţara
mamă: Basarabia (27 martie 1918), Bucovina (28 noiembrie
1918) şi Transilvania (1 decembrie 1918).
 U.R.S.S în perioada interbelică- stat totalitar comunist

După lovitura de stat bolşevică(noiembrie 1917), în Rusia s-a declanşat un război civil. Cauzele
acestuia au fost:

 Uzurparea puterii de stat de către bolşevici;

 Instaurarea unei dictaturi sângeroase;
 Naţionalizarea proprietăţilor;
 Suspendarea libertăţilor democratice;
 Teroarea faţă de oponenţii politici etc.

Războiul civil(1918-1921) se termină cu victoria bolşevicilor şi instaurarea dictaturii

proletariatului.

La 30 decembrie 1922, aproape toate fostele teritorii ale Rusiei ţariste se aflau sub dominaţia
bolşevică şi se declara crearea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste.

După încheierea războiului civil ţi formarea URSS urmează rezolvarea gravelor problemelor
economice. Foametea, lipsa combustibilului, lipsa transportului, politica de predare forţată a
surplusurilor de produse agricole (”Comunismul de război”) etc., a stârnit nemulţumirea maselor
populare, mai ales a ţăranilor. Pentru a depăşi criza economică, Lenin hotărăşte să introducă o
nouă politică economică (NEP), concepută drept capitalism de stat: impozit fix stabilit preventiv,
este incurajat comerţul, este permisă proprietatea privată la intreprinderile mici. În anumite
ramuri ale economiei sunt prezente companii străine. Prin colectivizarea agriculturii, ţăranii sunt
supuşi unui control total din partea statului comunist. URSS se transformă într-o mare putere
industrială în lume. Însă trebuie de menţionat că aceasta s-a făcut prin neglijenţa totală a
cerinţelor sociale de bază oamenilor: ţărănimea a sărăcit, a scăzut drastic nivelul de trai al
populaţiei etc.

În perioada 1922-1938, Stalin elimină pe toţi oponenţii săi şi preia cu o autoritate fermă
conducerea ţării. În scurt timp, dictatura unui partid s-a transformat în dictatura unui singur om.
Represiile au cuprins toate grupurile sociale: ţăranii, preoţii, intelectualii, funcţionarii, oamenii
de creaţie, armată etc. Prin aceste represii statul obţinea forţe de muncă neplătite.

Politica externă a Marii Britanii în perioada interbelică

Marea Britanie este unul dintre principalii arhitecţi al
sistemului Versailles-Washington. Aliat al Franţei în sistemul
de securitate colectivă iniţiat de Liga Naţiunilor. Marea
Britanie este considerată un factor principal în menţinerea
păcii în Europa, dar preocuparea sa principală este imperiul
său colonial. În 1919 se adoptă Tratatul de la Versailles, prin
care Imperiul Britanic este transformat în comunitate.
Dominioanelor li se acordă un şir de drepturi, inclusiv de a
stabili relaţii bilaterale directe cu alte ţări.

După venirea lui Hitler la putere, britanicii devin din ce în ce

mai succetabili de a recunoaşte interesele Germaniei. Marea
Britanie adoptă o politică de neintervenţie în războiul civil
spaniol (1936-1939). O politică externă dublicitară este
promovată şi faţă de Italia fascistă.

La sfârşitul anilor ’30 ai sec. al XX-lea, Marea Britanie

încearcă cu orice preţ să evite o confruntare directă cu
Germania, prin promovarea unei politici conciliatoriste. Prin
aceasta se explică că prim-ministrul ţării, N. Chemberlain,
semnează Tratatul de la Munchen în 1938, considerat că aduce
”pace veşnică” în Europa. În primăvara anului 1939 devine
clar că razboiul nu poate fi evitat. În vara aceluiaşi an, încep
tratativele anglo-franco-sovietice, privind crearea unui front
comun impotriva Germaniei naziste, dar nu se ajunge la un
rezultat comun.

Prin urmare, politica externă interbelică a Marii Britanii a

încercat să limiteze hegemonia franceză pe continentul
european. În acelaşi timp, Germania a fost menajată de
intentiile lui Hitler, dar era deja târziu.

Noul curs al lui F.D.Roosevelt-model funcţional de depăşire

a crizei economice”
În noiembrie 1933, în S.U.A, s-au desfăşurat noi alegeri
prezidenţiale. Fiind în criză profundă, poporul american a ales
un nou preşedinte, pe fostul guvernator al New York-ului:
F.D.Roosevelt. De îndată ce a fost ales, el a anunţat
implimentarea unui program vast de revigorare a economiei
sub denumirea de ”New Deal”. Acest program s-a desfăşurat
în două etape.
 Prima etapă (1933-1935), includea limitarea activităţii bancare
(lipsa unei coordonări între bănci este socotită una din cauzele
Marii Depresiuni din 1929-1933). Dolarul se devalorizează şi
se renunţă la standardul de aur. Este adoptată o lege de
redresare a agriculturii. În industrie se stabileşte salariul minim
pentru muncitori, precum şi se introduce un cod al concurenţei
loiale, care prevede un control asupra volumului producţiei şi
pieţelor de desfacere. Se reduc salariile funcţionarilor de stat.
Se adoptă legea anulării prohibiţiei, adică interzicerea
comercializării băuturilor alcoolice.

A doua etapă (1935-1937), include mai multe măsuri de ordin

social, anume stabilirea ajutoarelor de şomaj, a incapacităţii de
muncă şi a pensiilor de vârstă. A fost micşorat şomajul,
datorită alocării a importante sume de bani pentru realizarea
unor construcţii publice (drumuri, poduri, centrale
hidroelectrice, canale, şcoli etc.)

”New Deal” al președintelui Roosevelt a contribuit esenţial la

scoaterea din criză a economiei S.U.A şi l-a îmbunătăţirea
nivelului de trai al americanilor.

mpactul reformelor social-economice în consolidarea statului

român(1918-1940)

1. Necesitatea reformelor social-economice era dictată de

desăvârşirea unității naționale a Statului Român şi refacerea țării, distrusă de Primul Război
Mondial. Între anii 1918-1925, s-au înfăptuit următoarele reforme:

 Electorală;
 Monetară;
 Financiară;
 Agrară;
 Militară;
 Educațională;
 Administrativă etc.
Constituția din 26 martie 1923 a legiferat toate aceste reforme,
care au dus la reorganizarea şi consolidarea statului național
român. Reformele au schimbat vechile structuri sociale şi au
dat un imbolt dezvoltării sociale şi economice a țării. Industria
României a cunoscut un proces de creştere continuă, față de
perioada de până la 1918, excepție fiind doar anii crizei
economice(1929-1933). Ritmurile de creştere a ponderii
industriale a fost printre cele mai ridicate din Europa. S-au
evidențiat urmatoarele ramuri industriale:

1. Alimentară;
2. Textilă;
3. Extractivă;
4. Metalurgică;
5. Constructoare de maşini etc.
Criza economică din 1929-1933 a întrerupt linia ascendentă a
dezvoltării industriale a României. Numeroase intreprinderi au
fost închise. Cele rămase utilizau doar o parte a capacității de
producție. Valoarea producției industriale a scăzut cu 50%.
Singura ramură ce şi-a sporit producția a fost cea petrolieră.
Criza economică a adus daune considerabile economiei țării.

În anii de după criză se observă o înviorare a economiei.

Creşte producția industrială, iar modernizarea ramurilor a fost
asigurată prin politica guvernamentală cu un pronunțat
caracter protecționist. Drept rezultat, industria românească a
insuşit fabricarea unor produse noi: aparate optice, cabluri
electrice, tuburi de oțel, locomotive, vagoane etc. Către 1938,
 România ocupa primul loc în Europa şi locul şase în lume la
producția de petrol şi locul doi la gaze naturale.

Relațiile sovietico-române în perioada interbelică: etape,

realizări şi probleme”

Relațiile româno-sovietice în perioada interbelică cuprinde mai

multe etape:

 1918-1924- perioada întreruperii relațiilor diplomatice;

 1924-1929- tensionarea relațiilor;
 1934-1939- înrăutățirea relațiilor în condițiile schimbării
situației internaționale.
Negocieri sovietico-române au avut loc în cadrul Conferinței
de la Varşovia (1920), Geneva (1922), Viena (1924), însă ele
au eşuat din cauza că URSS nu recunoştea Unirea Basarabiei
cu România din 27 martie 1918. O perioada de stabilizare a
relațiilor româno-sovietice vine în urma semnării de către
Romania, apoi de URSS a Pactului Kellog-Briand, care
interzicea războiul ca instrument al politicii internaționale (27
august 1928- 09 februarie 1929).

Pe 21 iulie 1936 Maxim Litvina si Nicolae Titulescu, miniștri

de externe sovietic și, respectiv român, au semnat la
Montreaux „Protocolul de asistență materială”, care era
interpretat de partea româna ca un tratat de neagresiune și care
recunoștea existența de facto a graniței din acea vreme dintre
România și URSS

Începând cu a doua jumătate a anilor ’30, în Europa se

accentuează tot mai mult tendințele de revizuire a frontierelor
existente. Începând cu ocuparea zonei renane (martie 1936) de
către armata germană, începe destrămarea sistemelor politice
europene, care a culminat cu semnarea Pactului Ribbrentop-
Molotov și începerea Celui de-al Doilea Război Mondial.
Aceasta a adus după sine ocuparea Basarabiei și Bucovinei de
Nord de către armatele URSS și anularea tuturor acordurilor
bilaterale româno-sovietice.

Pactul Ribbentrop- Molotov si consecințele lui pentru țările

Europei de Est”

În primăvara și vara anului 1939, conducerea sovietică

continua să mimeze constituirea unui sistem de aparare
colectivă. Dovada au fost tratativele tripartite franco-anglo-
sovietice de la Moscova, începute în martie 1939. Paralel,
germanii au dat de ințeles sovieticelor că sunt dispuși să
semneze un tratat bilateral de neagresiune. Din acest moment
politica externă sovietică a luat o întorsatură dramatică .La 23
august 1939, la Moscova a fost semnat Pactul Molotov-
Ribbrentrop, care era ”un angajament din partea ambelor țări
să mențină relații pașnice una cu alta”. Ambele state agresoare
voiau să se asigure că vor avea spatele ”acoperit” în procesul
expansionist de împărțire a Europei.

Protocolul adițional secret al acestui Pact împărțea Europa de

Est în sfere de interese ale celor două țări. URSS era interesată
în ocuparea Finlandei, Poloniei de Est, Letoniei, Estoniei,
Lituaniei de Est și a Basarabiei. Germania manifesta interes
față de teritoriile din Polonia de Vest si Lituania de Vest.

Profitând de desfășurarea războiului în Vest, URSS, la 28

iunie 1940, ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul
Hertlța. Prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Hitler și
Mussolini i-au impus Romaniei cedarea Nord-Estului
Transilvaniei către Ungaria, iar la 7 septembrie 1940 sub
presiunea Germaniei și Italiei, Romania a fost nevoită să
cedeze Bulgariei- Cadrilaterul. Guvernul Sovietic a instaurat în
provinciile românești răpite un regim totalitar comunist.
Bucovina de Nord și 3 județe din Basarabia au fost cedate
Ucrainei, iar din teritoriul rămas a format RSSM- o formațiune
statală marionetă în componența URSS. Dupa 23 august 1944,
în România, care era în sfera de influență sovietică, s-a
instaurat un regim totalitar comunist.

Formarea R.S.S.Moldovenești- evenimente și consecințe”.

De îndată ce au ocupat Basarabia și Bucovina de Nord,

conducerea sovietică a ordonat reorganizarea teritoriilor
respective. La 2 iulie 1940 a fost luată hotărârea de formare pe
teritoriile anexate a comitetelor de partid în fiecare județ.
Stalin a încredințat rezolvarea tuturor problemelor de stat
liderilor de partid din R.S.S.Ucraineană. În rezultat, populatia
locală, practic a fost înlăturată de la conducere.

La 10 iulie 1940, conducerea sovietică a propus crearea

RSSM, însă rezolvarea problemelor cu privire la frontierele
dintre RSSM și RSSU a fost încredințată tot conducerii
ucrainene, care a propus ca Bucovina de Nord, Ținutul Herța,
județele Akerman, Ismail și Hotin să fie incluse în RSSU.
Astfel, viitoarea RSSM a fost lipsită de ieșirea la Marea
Neagră și Munții Carpați.

La 2 august 1940, sesiunea a șaptea a Sovietului Suprem al

URSS a adoptat hotărârea cu privire la formarea RSS
Moldovenești. În componența ei intrau 6 județe din Basarabia
(Bălți, Tighina, Chișinău, Cahul, Orhei și Soroca). Din
RASSM intrau raioanele: Tiraspol, Slobozia, Râbnița,
Dubăsari, Camenca și Grigoriopol. Capitală era orașul
Chișinău. Teritoriul republicii era de 33,7 mii de km² și avea o
populație de 2,7 milioane de oameni. S-a constituit Guvernul
republican, bazându-se pe organele politice și de represiune
(NKVD). Ministerul de Interne și organele Securității de Stat
au început represiuni împotriva oponenților și a celor
nemultumiți.

Pe parcursul unui an (28.06.1940- 22.06.1941), peste 100000

de tineri basarabeni au fost trimiși la muncă forțată pe
șantierele din adâncul URSS. La 14 iunie 1941 au fost
deportați în Siberia aproximativ 22 648 de persoane.

Bilanțul Celui de-al Doilea Război Mondial- consecințe și

impact în istoria contemporană”

Datorită eforturilor comune ale anglo-americanilor și

sovieticilor din coaliția antihitleristă, Germania fascistă a
capitulat necondiționat la 9 mai 1945. Patru luni mai târziu, la
2 septembrie 1945, în urma loviturilor primite din partea SUA
și URSS, a capitulat și Japonia militaristă. Colaborarea dintre
URSS, SUA și Marea Britanie, începută încă în 1941, a
continuat și în anii 1945-1946. Cei 3 lideri: I.Stalin,
F.Roosevelt și W.Churchill s-au întâlnit la Conferința de la
Ialta (februarie 1945), Postdam (iulie-august 1945), unde s-a
discutat despre refacerea lumii postbelice, soarta Germaniei
etc.

Însa între foștii aliați au apărut divergențe, mai ales după 1946,
când URSS a început să instaureze forțat în statele Europei de
Est regimuri totalitar comuniste, contrar prevederilor
anterioare. Treptat aceste divergențe au dus la divizarea
Europei, răcirea relațiilor între Est și Vest, la politica
”Războiului Rece”. În 1949, statele occidentale au creat blocul
militar-politic NATO, cu scopul de a opri expansiunea
comunistă a URSS. La rândul său, URSS și statele comuniste
 din Estul Europei au creat Pactul de la Varșovia- bloc militar-
politic.

În anii ’50-’60 ai secolului XX, între SUA și URSS s-a început

o confruntare politică, însoțită de goana înarmărilor nucleare.
Punctul culminant a fost ”Criza nucleară” din Marea
Caraibelor din octombrie 1962. Lumea s-a pomenit în pragul
unui război nuclear. Urgent a fost convocat Consiliul de
Securitate al ONU, care a depus eforturi sporite pentru
aplanarea conflictului dintre URSS și SUA.

Bilanțul Celui de-al Doilea Război Mondial: consecințe și

impact în istorie”

În Cel de-al Doilea Război Mondial au participat 1,7 miliarde

de oameni. Numărul total al celor mobilizați în armată a
constituit 110 milioane de oameni. Războiul a cauzat moartea
a cca. 60 milioane de oameni și distrugeri colosale,
incalculabile. Războiul a șters diferența dintre militari și civili,
mai mult de jumătate din victime au fost civili. Cele mai mari
pierderi umane și economice au avut de suferit țările europene.
În urma războiului multe orașe au fost practic distruse în
întregime: Berlin, Stalingrad, Coventry, Drezda, Hiroshima și
Nagasaki. Milioane de refugiați erau pe drumuri, economia
europeană se prabușise.

Încă pe 12 august 1941, președintele SUA F. Roosevelt și

prim-ministrul Marii Britanii W. Churchill au formulat în
Carta Atlanticului unele principii ale Ordinii Internaționale
postbelice:

1. Respectarea suveranității statale și integrității teritoriale

ale tuturor țărilor;
2. Eliberarea popoarelor asuprite și restabilirea drepturilor
suverane;
3. Dreptul fiecărei națiuni să-și aleagă orânduirea socială
proprie;
4. Colaborarea economică echitabilă.
Însă după Cel de-al Doilea Război Mondial, în țările din
Europa de Est, URSS a schimbat orânduirea socială după
modelul sovietic, impunând regimuri totalitare comuniste,
docile politicii Moscovei. Astfel, au fost încălcate prevederile
Declarației de la Ialta, februarie 1945.

În martie 1945, anglo-americanii au recurs la o alianță militar-

politică pentru stavilirea comunismului ”răsăritean”. Acest
fapt este considerat începutul ”Războiului Rece ”- cofruntare
politică, ideologică și economică între Est și Vest. Momentul
cel mai critic din timpul ”Războiului Rece” a fost cel legat de
”Criza din Marea Caraibelor”(1961). După prăbușirea URSS a
luat sfărșit politica ”Războiului Rece” între Est și Vest.

Anul 1989 în istoria Europei”

Incapacitatea sistemului comunist de a moderniza economia,

lipsa democrației, birocratizarea excesivă, au creat crize
sociale și politice de proporții. În scurt timp, au condus la
dezintegrarea sistemului totalitar comunist în URSS și țările
din întreg lagărul socialist.

Țările din Europa de Est au fost cuprinse de revoluții

anticomuniste, care au fost victorioase. În august 1981,în
Polonia, s-a format un guvern susținut de sindicatul
”Solidaritatea”. În urma alegerilor libere din aprilie 1990, în
Ungaria puterea a fost preluată de forțele democratice. În urma
”Revoluției de Catifea”, președinte al țării a devenit Vasclav
Havel- liderul forțelor democratice.

În urma evenimentelor dramatice din decembrie din România,

regimul comunist a fost răsturnat. Puterea a trecut în mâinile
Frontului Salvării Naționale (lider: Ion Iliescu). În România s-
au creat condiții favorabile pentru reinstaurarea democra ției, a
sistemului politic pluralist, a economiei de piață și pentru
reintegrarea țării în Europa.

Trecerea de la totalitarism la democrație în fostele țări

comuniste a fost un proces complicat. Se insista pentru
separarea puterilor în stat, înlocuirea economiilor centralizate
cu cele de piață, trecerea proprietății de stat în mâinile
particularilor, necesitatea reîmproprietățirii țăranilor,
înfăptuirea reformelor etc. Noile realități au fot fixate în
Constituțiile existente sau recent adoptate. În urma acestor
măsuri, statele Est-Europene au reușit să înlăture deficiențele
din economie și societate, încadrându-se în rândul statelor
europene dezvoltate.

Dezvoltarea social-economică și politică a Republicii

Moldova (1991-2012)”

Între 19-21 august 1991, forțele reacționare de la Moscova au

recurs la o lovitură de stat, dorind să întoarcă URSS pe făgașul
sistemului totalitar. După înăbușirea puciștilor, s-a creat o
situație favorabilă pentru republicile unionale de a obține
independența de stat. Republica Moldova și-a proclamat
independența de stat la 27 august 1991. Primul președinte al
țării a fost ales Mircea Snegur.

Începând cu 1989, în Republica Moldova s-au înfăptuit un șir

de reforme politice și social-economice. În urma lor, au apărut
formațiuni social- politice și partide de alternativă, a fost
suspendată activitatea partidelor politice în structurile de stat,
liberalizarea economiei,vprivatizarea proprietății de stat,
introducerea monedei naționale- leul, protecția socială a celora
cu venituri mici etc.

Statornicia sistemului pluripartidist și-a găsit expresia în

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iunie 1991.
Democrația, potrivit Constituției, este incompatibilă cu
dictatura și totalitarismul (Art.5). Cetățenii se pot asocia liber
în partide și alte organizații social-politice, ele fiind egale în
fața legii. Contituția garantează că ”în RM puterea legislativă,
executivă și judecătorească sunt separate și colaborează în
exercitarea prerogativelor ce le revin” (Art.6).

Una din direcțiile politicii externe a RM este cea spre

integrarea europeană a țării. Pași vizibili în direcția respectivă
au fost făcuți în februarie 2005, când a fost semnat ”Planul de
acțiuni Moldova-Uniunea Europeană”. La 21 decembrie 2009,
la Bruxelles, a fost adoptată o declarație comună, care prevede
obiective specifice de colaborare RM -UE. Ulterior a fost
semnat Acordul de Asociere și Liberalizare a regimului de
vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană

România la 1916: între neutralitate și război”

Primul Război Mondial oferea posibilități reale pentru

desăvârșirea unificării statului național român. România urma
să decidă cu care dintre cele două grupări militar-politice
beligerante urma să semneze acordul de intrare în război. În
sânul clasei politice românești nu exista o unitate de opinii în
acest sens. Carol I susținea gruparea germanofilă, însă la
Consiliul de Coroană din 3 august 1914, cu o majoritate de
 voturi, s-a hotărât ca România să păstreze neutralitatea activă
în războiul început.

În urma morții regelui Carol I, la tron a urmat Ferdinand, care,

în orientarea politică externă, era un adept ferm al Antantei. În
perioada neutralității, prim-ministrul I. Brătianu a purtat
tratative cu Antanta, care s-au finalizat cu Convenția din 4
august 1916, care prevedea: ”România intră în război de partea
Antantei”. Rusia, Franța, Anglia și Italia recunoșteau
drepturile României asupra teritoriilor locuite de românii din
Austro-Ungaria. Antanta se angaja să acorde asistență militară
armatei române.

România a intrat în război la 14/27 august 1916. După două

luni de ofensivă în Transilvania, în care au eliberat 1/3 din
teritoriu, armata romană este oprită și respinsă de trupele unite
austro-germane. Situația s-a înrăutățit și pe Frontul
Dobrogean. După lupte violente, la sfârșitul lunii ianuarie
1917, frontul se stabilește în Moldova de Sud. În bătăliile de la
Mărăști, Mărășești și Oituz (vara anului 1917), Armata
Română a reușit să respingă ofensiva austro-germană.

Consecințele participării României în Primul Război Mondial

sunt:

1. Ruinarea economică a țării;

2. Pierderea tezaurului național;
3. Unirea provinciilor românești cu țara pe parcursul anului
1918.
4. Rolul ONU în menţinerea păcii în lumea
contemporană”
5. Organizaţia Naţiunilor Unite este cea mai importantă
organizaţie internaţională. A fost fondată în 1945, după
 Cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, numără 193
de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea
mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea
internaţionala şi respectarea dreptului internaţional.
Sediul central al organizaţiei este situat în New York.
Conform Cartei ONU, responsabilitatea menţinerii păcii
şi securităţii în lume îi revine Consiliului de Securitate,
care trebuie să adopte decizii, privind reglementarea
paşnică a litigiilor şi, dacă este necesar, să ia măsuri de
constrângere prin forţe militare internaţionale.
6. În perioada postbelică, ONU a fost implicat în
soluţionarea diferitor conflicte locale. În anii 1947-1948,
ONU a contribuit la crearea Statului Israel, în Orientul
Apropiat, ulterior a contribuit la aplanarea conflictelor
israelo-arab din această regiune în anii: 1949, 1956, 1973.
În anii 1991-1992, ONU a contribuit la curmarea
conflictelor izbucnite din fosta Iugoslavia. ONU a
intervenit promt şi în alte conflicte regionale: Kashmir,
Cipru, Yemen, Republica Dominicană.
7. ONU a jucat un rol important şi în reglementarea
relaţiilor internaţionale dintre diferite state, cum au fost:
”Criza Nucleară” din Marea Caraibelor, agresiunea
sovietică împotriva Afganistanului, războiul civil din El
Salvador, agresiunea Irakului contra Kuwaitului,
conflictul din Somalia etc.