Evoluția economică a

principalelor state ale lumii în

prima jumătate a sec. XX.
Clasa a XII-a
 Periodizarea evoluției economice a
statelor lumii în prima jumătate a sec. XX
1918- 1924- refacerea economiei;
1925- 1928- consolidarea economiei;
1929- 1933- criza economică;
1934- 1939- dezvoltarea ascendentă a
economiei.
Urmările Primului Război Mondial pentru
statele implicate în conflagrație
Distrugerea numeroaselor unități
economice: uzine, fabrici, căi ferate, poduri
etc.
Angajarea în război a obligat guvernele
statelor beligerante să mobilizeze toate
resursele interne financiare, materiale și
umane pentru a moderniza ramurile
industriale, legate atât de producția de
război, cât și de cea pașnică ( ex. Franța).
 Evoluția economică a SUA în prima
jumătate a sec. XX
Primul Război Mondial
 a impulsionat dezvoltarea economiei americane,
îndeosebi a producției industriale. Exportul
mărfurilor americane a sporit de trei ori, de la 2,9
miliarde de dolari în 1914 la 7,9 miliarde în
1919. Corporațiile americane produceau 3/5 din
fonta și oțelul mondial, extrăgeau 2/3 din petrolul
lumii, produceau 85% din totalul de automobile;
a schimbat statutul financiar al SUA care a
devenit bancherul lumii.
Evoluția economică a SUA în prima jumătete a sec. XX
Președinți ai SUA în perioada interbelică
Numele Perioada mandatului Partidul
Thomas Woodrow Wilson 1913- 1921 Partidul Democrat
Waren G. Harting 1921- 1923 Partidul Republican
Calvin Coolidge 1923- 1929 Partidul Republican
Herbert C. Hoover 1929- 1933 Partidul Republican
Franklin D. Roosevelt 1933- 1945 Partidul Democrat

Președinții republicani considerau că statul

(guvernul federal) are loc de mijlocitor, și nu de participant
activ la ”jocul economic”. H. Hoover considera că ”
adevăratul lberalism este atunci când statul asigură
egalitatea posibilităților”.
I. Evoluția economică a SUA în prima jumătete a sec. XX

 După trecerea pe făgaș pașnic, economia americană a

fost cuprinsă, în toate sectoarele ei, de a doua revoluție
industrială, cea a petrolului și electricității. Rezultatele
ei fiind: producția în serie și standardizarea au devenit
deviza economiei americane.
 În perioada 1923- 1929, producția industriei chimice a
sporit cu 45%, cea a construcției de mașini cu 35%.
 Economia americană producea, în cantități mari și de o
calitate înaltă, mașini agricole, mobilă, frigidele, mașini
de spălat, aspiratoare, aparate de radio și alte obiecte de
uz casnic.
 Industria de automobile a invadat piața americană cu
autoturisme vândute pe bază de credit.
 Americanii au construit sute de mii de kilometri de șosele
 II. Evoluția economică a Franței
în prima jumătete a sec. XX
Un rol important în dezvoltarea economică a Franței
interbelice l-au avut:
Alsacia și Lorena, retrocedate de către Germania prin
tratatul de la Versailles(1919) au mărit considerabil
potențialul industrial al tării;
Regiunea carboniferă Saar, exploatată de francezi până
în 1935.
La mijlocul anilor ‘20, ramurile industriale avansate-
construcții de mașini- unelte, de automobile, avioane și
nave, industria chimică, electrotehnică- se aflau în
proces de reutilare tehnică. Se adâncea specializarea
producției. Indicii producției industriale (vezi schema
pag. 6). Avea loc consolidarea marilor întreprinderi
prin sprijinul politicii economice a statului.
Franța dintr-o țară agrar- industrială, s-a
transformat în una industrial- agrară. După
volumul producției industriale, Franța se situa
pe locul patru în lume, fiind devansată de
SUA, URSS, și Germania.
S-a accentuat procesul de concentrare și
centralizare a producției, au apărut trusturi și
concerne uriașe, ex. industria constructoare de
mașini- ” Renault”, ”Citroen” etc.
Societatea franceză trecea printr- un proces de
diferențiere socială: mult țărani se ruinau și
plecau în orașe, lărgind rândurile salariaților,
dar și ale șomerilor.
 III. Evoluția economică a Marii Britanii
în prima jumătate a sec. XX
Ramurile tradiționale (industria metalurgică,
mineritul) decădeau, dar apareau și prosperau
ramuri noi ca cea chimică, contructuctoare de
mașini, industria de avioane, ramuri siderurgice,
ale industriei de război etc. În agricultura
britanică a sporit producția cerealelor și
cartofilor, în schimb, a scăzut producția de carne.
Problema șomajului. După război, numărul celor
încadrați în câmpul muncii a crescut (de la 18,4
mil. în 1911 la 19,4 mil. în 1921), ceea ce nu a
diminuat însă radical numărul total al șomerilor.
În 1926-grevă generală (circa 5 mil. de greviști).
Problema exportului de capital în străinătate:
numai în a doua jumătate a anului 1931, 35
mil. de lire s-au scurs din băncile londoneze.
În anii 1931-1935, economia britanică- o
redresare spectaculoasă, care s-a datorat, în
mare măsură, activității lui Neville
Chamberlain, devenit ministru al Finanțelor:
renunțarea la menținerea valorii în aur a lirei
sterline, abandonarea liberului schimb,
echilibrarea bugetului prin adoptarea unui
regim de austeritate și stabilirea de noi
impozite.
 IV. Evoluția economică a URSS în prima jumătete a sec. XX
În Rusia (din 1922- URSS)- o mare putere economică euro-
asiatică- partidul bolșevic de guvernământ promova o
politică de lichidare a proprietății private și a pieții libere,
urmărind constituirea unei economii dirijate, bazate pe
dictatul politic.
După naționalizarea tututor întreprinderilor, întreaga
activitate a URSS a fost centralizată. Conducerea sovietică
a elaborat planuri riguroase care erau obligatoriu pentru
toate întreprinderile.
În sectorul agrar, bolșevicii au aplicat ”Politica
cumunismului de război”, care presupunea colectarea de la
țărani, în mod obligatoriu, a tuturor rezervelor de grâu, apoi
a ”surplusurilor” de alte produse alimentare.
Conducerea sovietică a fost nevoită să înlocuiască sistemul
de rechiziționare a produselor agricole prin plata unui
impozit în natură stabilit din timp.
 În 1925, conducerea sovietică ia decizia de a
moderniza rapid economia țării, este introdusă
planificarea centralizată a economiei, iar controlul
statului devine atotcuprinzător.
 În domeniul agriculturii, comuniștii promovau o
politică de aservire a țărănimii. Ei aveau nevoie de
investiții în industrie și de mână de lucru- pământul le
furniza pe ambele. Cerealele rechizionate de la
colectivele agricole (colhozuri) erau vândute în
străinătate pentru a obține capital care să fie plasat în
industrie, iar țăranii disponibilizați au fost recruțați ca
forță de muncă în industrie. Consecințele politicii
colectivizării forțate a agriculturii: partea cea mai
harnică a țărănimii a fost distrusă prin deportarea în
Siberia și alte regiuni. Ca urmare a început foametea,
care a secerat mii de oameni.
V. Evoluția economică a Germaniei în prima
jumătate a sec.XX
 Din 1921,Germania a început s-ă plătească reparațiile de
război.
 ”Planul Dawes”- acordarea de credite, împrumuturi, investiții
de capital, în scopul restabilirii potențialului industrial al
Germaniei, precum și eșalonarea plății reparațiilor de către
germani.
 Criza economică mondială- urmări deosebit de grave asupra
economiei germane. Situația din economie a favorizat venirea
naziștilor la putere.
 Inițial, politica economică a naziștilor se afla sub controlul lui
Hjalmar Schacht, președinte al Băncii Reichului (1933-1939)
și ministru al economiei (1934- 1937).
 În 1936, a fost aprobat planul de 4 ani având scop de a pregăti
foțele armate și economia Germaniei în vederea purtării unui
viitor război (de realizarea acestuia era responsabil Hermann
Goring).