Europa interbelică-între totalitarism si democratie

Perioada interbelică desemnează intervalul de 21 de ani între cele două războaie mondiale

(1918-1939).
A fost o perioadă zbuciumată în care, în ciuda păcii aparente, conflictele erau în stare latentă.
În această perioadă i-au contur cele trei ideologii politice ce aveau să modifice complet
lumea: fascismul, nazismul și comunismul. Aceste trei ideologii câștigă tot mai mult teren pe
fondul unei apatii generale din partea democrațiilor europene.
În perioada interbelică, statele democrate aveau drept caracteristici:
-separarea puterilor in stat
-drepturi și libertăți cetățenești
-pluripartidism
-drept de vot
Unul din statele democratice din acea perioadă a fost Franța. Aceasta avea formă de
guvernământ republicană şi stăpânea al doilea mare imperiu colonial din lume. În viaţa politică,
s-au manifestat atât perioade de instabilitate, cât şi de crize. Partidele de stânga au format coaliţii
(Frontul Popular, în 1936), impunând măsuri de protecţie socială a muncitorilor. Franța a suferit
puternic în timpul Primului Război Mondial în ceea ce privește viețile pierdute, veteranii cu
dizabilități și ruinele zonelor agricole și industriale ocupate de Germania, precum și
împrumuturile grele din Statele Unite, Marea Britanie și poporul francez. Cu toate acestea,
reconstrucția postbelică a fost rapidă și lunga istorie a războiului politic de-a lungul liniilor
religioase s-a încheiat în cele din urmă. Preocupările majore erau forțarea Germaniei să plătească
daunele de război prin reparații și garantarea faptului că Germania, cu populația sa mult mai
mare, nu va fi niciodată o amenințare militară în viitor. Eforturile de a stabili alianțe militare au
funcționat prost. Relațiile au rămas foarte tensionate cu Germania până în 1924, când s-au
stabilizat datorită marilor împrumuturi bancare americane. Cu toate acestea, după 1929 economia
germană a fost foarte grav afectată de Marea Depresiune, iar scena politică a coborât în haos și
violență. Naziștii sub Hitler au preluat controlul la începutul anului 1933 și s-au rearmat agresiv.
Parisul era împărțit între pacifism și rearmare, așa că a susținut eforturile Londrei de a-l potoli pe
Hitler. Politica internă franceză a devenit foarte haotică după anul 1932, orientarea politică
oscilând intre dreapta și stânga fără a avea in vedere un obiectiv clar. Economia a cedat în cele
din urmă Marii Depresiuni până în 1932 și nu și-a revenit. În stânga, Frontul Popular a adunat
radicali (un grup centrist), socialiști și comuniști. Coaliția a rămas la putere 13 luni între 1936 și
1937. După greve masive ale sindicatelor, a adoptat o serie de reforme menite să ajute clasele
muncitoare. Reformele au fost în mare parte eșecuri și Frontul Popular descurajat s-a prăbușit pe
probleme de politică externă. Războiul a venit atunci când Germania lui Hitler a ajuns uimitor la
o distensie cu Uniunea Sovietică a lui Stalin în august 1939, iar ambele țări au invadat Polonia în
septembrie 1939. Franța și Marea Britanie s-au angajat să apere Polonia și astfel au declarat
război Germaniei.
Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparține, în totalitate, unei persoane sau unui
grup de persoane. Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură,
regimurile totalitare elimină distanța dintre stat și societate, în sensul că puterea întrupată de stat,
prin partidul unic, pătrunde până și în viața particulară a fiecărui cetățean. Un astfel de regim a
fost fascismul.
Fascismul a apărut în Italia după incheierea Primului Război Mondia deoarece Italia a
înrgesitrat pierderi foarte mari pe perioada conflictului, care au înrăutățit nivelul de trai al
oamenilor. De asemenea, Italia se considera neîndreptățită deoarece nu i-au fost acceptate în
totalitate tratatele de pace, ceea ce a atras critica naționaliștilor. Astfel, datorită acestor factori,
fascismul a devenit foarte popular. Benito Mussolini (conducătorul partidului) a luat puterea cu
forța, devenind premierul Italiei.
Fascismul se asemăna cu nazismul întrucât ambele:
- sunt regimuri totalitare
- au utilizat teroarea pentru a ajunge si a se mentine la putere
Cu toate că se aseamană, acestea au si cateva deosebiri :
-fasciștii nu omorau evrei
-nazistii credeau in dominatia mondiala
Perioada interbelica din Italia se mai numește și perioada Italiei fasciste. Partidul Național
Fascist a luat naștere în 1921. Adepții mișcării fasciste italiene agreau ca semn distinctiv purtarea
de cămăși negre. În octombrie 1922, Mussolini și alți proeminenți fasciști italieni au declarat pe
față intenția de a ajunge prin forță la putere. Între 27 - 29 octombrie ei au organizat așa zisul
"Marș al Romei", când peste 14.000 de "cămăși negre", fasciști și adepți, au asaltat prin marș
Roma, și au forțat căderea prim ministrului Facta, obligând pe regele Victor Emmanuel II să
retragă sprijinul acordat acestuia.
Astfel, perioada interbelică în Europa era o perioadă foarte tensionată. Apariția ideologiilor
totalitariste a creat un dezechilibru foarte mare, care a grăbit începerea celui de Al Doilea Război
Mondial.