UNIVERSITATEA „ PETROL-GAZE” DIN PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANTĂ ȘI CU FRECVENȚĂ REDUSĂ
SPECIALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

IMPORTANȚA ECONOMICĂ A ANULUI 1938

PROFESOR COORDONATOR: STUDENT: CRĂCIUN ANA-MARIA

ADRIAN UNGUREANU AN II, GRUPA 50484
CUPRINS

INTRODUCERE

1.Situația economică în perioada interbelică

1.1.Efectele crizei din 1929-1933 asupra României

1.2.Lovitura de stat a lui Carol al II-lea

2. România în anul 1938

2.1.Importanța anului 1938 în evoluția României

2.2.Comerțul în România în perioada 1937-1939

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
Introducere

La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară

în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului
statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică,
bazată pe o agricultură tradițională și cu un nivel redus de productivitate. În ciuda neajunsurilor,
România rămâne cea mai productivă țară din Europa de Est datorită resurselor sale naturale și
a potențialului agricol. Din punct de vedere politic, România interbelică e idealizată deoarece
e văzută ca o epocă a democrației. Însă trebuie să recunoaștem că democrația interbelică a avut
foarte multe lipsuri, și aceste aspect s-au văzut în urma războiului. Din punct de vedere social,
situația era cu totul deplorabilă, iar economia a cunoscut grave probleme. Prin procesele sale
fundamentale și prin rezultatele economico-sociale, în perioada 1937-1939, s-a recuperat o
parte substanțială din decalajul de câteva secole de întârziere a progresului față de nivelul
civilizației economice a Occidentului European. Astfel, cu atât mai importante și valoroase ne
apar astăzi, prin comparație, prefacerile fundamentale și deschiderea spre modelul european a
perioadei de modernizare desfășurate sub domnia regelui Carol I.
 Capitolul 1 Situația economică în perioada interbelică

1.1. Efectele crizei din 1929-1933 asupra României

Marea Criză mondială declanşată în SUA prin prăbuşirea bursei de la New

York, a afectat grav şi România. Principalele efecte au fost scăderea producţiei, creşterea
numărului de şomeri, reducerea salariilor și devalorizarea leului. La începutul anilor 1930,
preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute pentru a-l recolta. Marii
proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru automatizarea procesului
agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Mărfurile agricole, neprotejate de nici o
măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, ceea ce a contribuit la
scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada1928-1929. Sistemul financiar
românesc a început să fie afectat puternic începând cu 1930, când firmele cu capital străin s-
au retras de pe piaţa românească, încercând să-şi limiteze pierderile. Conform estimărilor
neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 s-au retras din România peste 17 miliarde de
lei. Din această cauză, sistemul bancar a intrat în colaps, cele mai răsunătoare falimente
bancare din epocă fiind cele ale Băncii Ţării Româneşti şi ale Băncii Bercovici, ambele din
Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, a creat o adevărată panică printre
deponenţi, oamenii începând să isi retragă banii depuşi.
Efectele crizei din 1929-1933 asupra României:

• Peste 500 de fabrici au dat faliment şi astfel 60.000 de muncitori au intrat în şomaj.
• Preţurile la produsele agricole au scăzut cu 60-70% şi cu acestea au scăzut şi încasările
la buget şi cheltuielile statului.
• Industria a cunoscut o scădere de 50%. Deşi producţia agricolă a crescut cu 30%,
datorită scăderii preţurilor, veniturile au scăzut cu 55% .
• Preţul grâului nu acoperea nici măcar cheltuielile necesare recoltării. Agricultorii
ardeau grânele şi aruncau alte produse pentru că nu aveau cerere sau pentru că era prea
scump să le recolteze sau să le producă.
• Peste 2.5 milioane de agricultori aveau credite la bănci sau la cămătari.
• Reducerea salariilor cu 10% în 1931 urmată în 1932 şi 1933 de alte reduceri salariale.
• Creşterea taxelor pe bunurile de consum şi a impozitului pe salarii.
• Creşterea şomajului la un nivel alarmant.
 • Creşterea deficitului bugetar.
• Exportul de grâu şi petrol a scăzut cu 58%.
• La finalul crizei, în anul 1933, în România erau peste 300.000 de şomeri.

1.2.Lovitura de stat a lui Carol al II-lea

Carol al II-lea (15 octombrie 1893 – 4 aprilie 1953) reprezintă o figură

discutată în trecutul istoriei noastre. Acesta a fost fiul regelui Ferdinand I și al reginei Maria.
Deși părinții săi erau de origine germană, reprezentativ engleză, acesta se simțea român în
adevăratul sens al cuvântului prin însușirea educației, a culturii, dar și prin locul nașterii sale.
Conform prevederilor Constituționale, acesta era moștenitorul în chip legitim al Coroanei.
De-a lungul vieții sale, Carol al II-lea a atras mai multe controverse, era un copil problematic,
indecis și rebel. Viața amoroasă a avut consecințe în plan politic, determinându-l să renunțe de
mai multe ori la tronul țării. Acesta crea instabilitatea politică și lipsă de neîncredere din partea
statului român.
Însă, în ciuda acestor aspecte, acesta s-a concentrat o lungă perioada spre a obține puterea
absolută. Între anii 1930-1937, Carol întreprinde acțiuni pentru distrugerea partidelor politice
în vederea întăririi puterii personale. Manipulând partidele politice, reușește să deterioreze
Partidul Național Țărănesc și să determine Partidul Național Liberal să guverneze într-un mod
docil pentru a-l putea manevră. În ceea ce privește lovitură de stat, această se preupune că ar fi
avut două etape: demersurile făcute înainte de 10 februarie 1938 și dispozițiile luate în urmă
acestei perioade. Se preconizează încă din trecut o pregătire realizată din mai multe etape care
să poată distruge democrația. Cel mai important pion era Justiția întru-cât era un factor de
mascare a acțiunilor întreprinse. Pe lângă această era și presă care a participat la eliminarea
sprijinului mulțimii în democrație. După venirea la putere a lui Octavian Goga(1881-1938), la
18 ianuare 1938 au fost desființate în mod formal corpurile legiuitoare. Noile corpuri
legiuitoare aveau să fie alese pe 4,5 și 6 martie, însă acest lucru încălca grav legea
fundamentală. Carol avea să îl oblige pe Octavian Goga să demisioneze și să-l numească în
fruntea guvernului pe patriarhul Miron Cristea(1868-1939). Că urmare a acestor acțiuni,
membrii politici au decis să accepte nouă situație și să se pună în acord în vederea elaborării
unei noi Constituții. Nouă Constituție avea să legalizeze instituirea regimului autoritar. La 24
februarie a fost organizat un plebsicit prin care cetățenii erau obligați să meargă la vot, iar la
27 februarie, nouă Constituție este promulgată.
 Prin noua lege fundamentală, Carol susținea un regim personal prin care

inițiativa se transferă de la popor la persoana regelui, iar statul român era cel care avea întâietate
acum. Puterea executivă căpăta un rol fundamental în stat. Constituția sublinia în primul rând
obligațiile populației față de stat și nu drepturile acestora. Corporațiile luau locul sindicatelor,
partidele au fost desființate pe 30 martie, iar libertățile politice erau din ce în ce mai limitate,
în special față de tineret în momentul în care eligibilitatea se reducea la 40 ani pentru Senat. La
30 martie 1938 lovitura se stat a atins sfârșitul. Se forma Consiliul de Coroană, care devenea
instituție de stat, acesta avea drept scop dizolvarea forțelor ce apărau democrația și negau
sistemul dictatorial al regelui. Regele deținea titlul de „Cap al statului” și puterea executivă era
transmisă în mâinile sale. Drept mișcare represivă împotriva partidelor politice menționăm
închiderea tuturor cluburilor și sediilor politice, dar și confiscarea bunurilor acestora și intrarea
lor sub administrația Ministerului de Finanțe, și nu în ultimul rând presa de partid a fost abolită.

Odată cu intrarea în vigoare a noii constituții, regele a fost preocupat de

întărirea puterii personale, de dizolvarea mișcării legionare și de slăbirea autorității în stat.
Întreaga mișcare anarhică a izbucnit într-un mod tumultos. Prin constituție se sublinia că
„monarhia avea un rol activ și autoritar”, iar regele reprezenta simbolul statului. Acesta
devenea șeful statului și al armatei. Consider că acțiunea lui Carol al II-lea a însemnat trecerea
de la democrație, la un stat totalitar, cu o Constituție autoritară prin care se sublinia întâietatea
suveranului. Această mișcare, treptată, a marcat creșterea prestigiului persoanei regale și
crearea unui sistem oligarhic.
În concluzie, regimul autoritar înfăptuit de Carol al II-lea a însemnat lupta împotriva vechilor
partide și a mișcărilor extremiste, o nouă organizare a statului dominată de persoana regelui și
limitarea libertăților cetățenești. Dictatura autoritară a fost posibilă în urma creșterii
neîncrederii populației în democrație și a instabilitații politice determinate de situația de după
război. Lovitura de stat din 1938 a fost susținută cu numeroase manevre menite să dizolve
sistemul democratic. Corupția de amploare și abuzurile făcute Constituției au favorizat aceste
manevre pe parcursul domniei lui Carol al II-lea.
 Capitolul 2 România în anul 1938

2.1. Importanța anului 1938 în evoluția României

Începând cu anul 1938, economia României a intrat în ultima etapă a

dezvolatrii sale. În această etapă, care a durat până la sfârșitul anului 1939, dezvoltarea
economiei a atins punctul ei culminant. Aceste progrese s-au oglindit mai ales în creșterea
investițiilor și a producției industrial globale al cărei indice general se ridicase în 1938 până la
155% în comparative cu anul 1927. În cursul acestui avant industrial a devenit tot mai accentuat
procesul concentarii și centralizării capitalului. El se dezvoltă cu rapiditate, mai ales în sectorul
industrial. Treptat, marile puteri au căpătat poziții solide în economia României, ajungând chiar
să domine unele ramuri întregi de producție. Prin alăturarea capitalului industrial cu cel bancar,
s-a ajuns la creșterea puterii oligarhiei financiare în frunte cu Regele Carol al ÎI-lea. Căutând
să își apere propriile interese economice și politice, grupurile oligarhiei financiare au
determinat guvernele din această perioada să ia măsuri prin care statul să intervină în economia
țării. Intervenția statului în viață economică a luat formă acordării de avantaje industriei mari,
prin efectuarea de Comenzi, achiziționarea de mărfuri destinate în special armatei și exportului,
că și prin lansarea unor împrumuturi în favoarea marilor societăți industrial și bancare. Politică
guvernamentală s-a caracterizat prin asigurarea independenţei economice a României,
modernizarea structurilor economiei naţionale, prin creşterea intervenţiei statului în viaţa
economică, fapt reflectat şi în sporirea ponderii ministerelor economice în structura
guvernamentală. De altfel dirijarea vieții economice românești ca și orientarea întregii politici
economice a statului au fost încredințate “Consiliului Superior Economic” care fusese înființat
în 1938 și care prin intreaga sa activitate a adus servicii deosebite marilor capitaliști. Avântul
activității industriale și bancare n-a exercitat o influență favorabilă asupra agriculturii care a
rămas mai departe ramură de producție cu ea mai puțin dezvoltată a economiei românești.

Necesitățile economice interne și conjuctura internațional au dus la o

creștere considerabilă a exportului de cereal, petrol și alte produse ale economiei românești,
deși prețurile acestor produse pe piață mondială erau în continuă scădere. Constituţia de la 27
februarie 1938 a instaurat principiile statului corporatist prin introducerea profesiei, ca
principiu de selecţie şi de alegere al noului parlament, tot cu caracter corporatist. Deşi a fost
copiată din legea italiană a corporaţiilor, legea înfiinţării breslelor s-a vrut a fi adaptată la
realităţile româneşti. Caracterul de noutate pe care a vrut să-l introducă instituţia breslei se
fundamenta pe ideea corporatistă, a etatismului. Avansul tehnologic, dimensiunea și
capacitatea financiară superioară le-au conferit investitorilor străini poziții de control într-o
serie de sectoare economice, această dependență căpătând nu numai forme economice, ci și
extraeconomice, în special din partea capitalului german după anul 1939, ca urmare a efectelor
Acordului economic dintre Germania și România. Analiza ratei profitului declarat de capitalul
străin pe ramuri ale industriei, potrivit datelor evidențiate de C. Bogdan și A. Platon, relevă ca
în anul 1938, o profitabilitate superioară mediei pe ansamblul industriei (12,6%), în industria
lemnului și hârtiei (15,6%), în industria electrică și electrotehnică (16,7%), textile și confecții
(15,3%), metalurgie (14,5%), industria pielăriei și încălțămintei (16,1%). Cu o rată a profitului
care a crescut în permanență în perioada referință, ajungând la 12,2% în anul 1938, apropiată
de media realizată de capitalul străin din societățile anonime pe ansamblul ramurii în acel an,
industria petrolieră a contribuit în proporție de 30–50% la profitul total obținut la nivelul
industriei, în cei cinci ani ai perioadei analizate. Cea mai ridicată rată a profitului declarat de
capitalul străin din aceste societăți, în întreaga perioadă 1934–1938, s-a înregistrat în industria
materialelor de construcție (peste 22% în anul 1938), această ramură fiind importantă și ca
valoare absolută, contribuind cu aproape 10% la profitul societăților anonime cu capital străin
obținut pe total industrie. România dispunea de o industrie petrolieră la nivel mondial, În ceea
ce priveşte extracţia, prelucrarea, transportul, in rafinăriile din ţară se prelucra 95% din ţiţeiul
extras. România producea negru de fum, cauciuc sintetic, precum şi opt tipuri de locomotive,
vagoane de toate categoriile (călători, mărfuri, cisterne), autobuze, motoare electrice, aparate
de radio, cazane cu aburi de variate tipuri, elice şi piese speciale pentru construcţii navale,
instalaţii petroliere la nivelul tehnicii mondiale. Dintre realizările de vârf ale perioadei de după
Marea Unire se remarcă avioanele româneşti, construite la IAR-Braşov, cu performanţe
similare celor produse de statele foarte dezvoltate din punct de vedere economic. Astfel,
avionul IAR 80, cu un plafon de II 500 m şi o viteză de 530 km pe oră era pe locul 3 în Europa,
iar IAR-81 se afla, din punct de vedere al vitezei de zbor dezvoltate, pe locul 4 din lume.
Potrivit aprecierilor făcute de economişti, În 1938 producţia autohtonă satisfăcea 80% din
necesităţile de produse industriale ale României.
 2.2.Comerțul în România în perioada 1937-1939

Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă și cea

a gazelor naturale. Principalele resurse de petrol se găseau la poalele Carpaților lângă Ploiești,
la intrarea dinspre Pasul Predeal. Producția de păcură era controlată în mod rigid de către
guvernul român, deși anumite companii străine aveau interese mari față de aceasta. Producția
totală de păcură era de 6,240,000 tone în anul 1939. Exporturile totale de produse petrolifere
erau de 9,313,000,000 lei (55,878,000 $), un leu având valoarea de $.006. Sarea și tutunul
erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea în cea mai mare parte din Câmpia Dunării, era
de proastă calitate, însă era sursa principală de venit a localnicilor. În comparație cu tutunul
balcanic, tutunul românesc avea o frunză slabă și era netratat. Industria extracției și prelucrării
cărbunelui era limitată la zona din jurul Aninei din Banat, însă cărbunele extras era de foarte
bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune anual. Cărbunele extras de
la Sacu, Doman și Ocna de Fier era livrat unor oțelării importante. Se spunea în acea vreme că
în regiunea Hunedoara, la sudul localității Deva ar exista resurse nedescoperite. Lignitul era
extras în mari cantități din regiunea Hunedoara și din regiunea dintre Vârciorova și Bacău, însă
cele mai importante zăcăminte se aflau în Muntenia și Moldova. Producția totală de lignit în
1937 era de 2,183,508 tone. Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela și din Moldova
și Muntenia, însă cantitatea totală nu depășea 201,000 tone. Gazele naturale erau exploatate pe
scară largă în regiunile Sărmășel, Zau de Câmpie, Șaroș pe Târnave, Bazna și Copșa
Mică din Transilvania. Era exploatată o suprafață de 114 km pătrați; în general 140,000,000
metri cubi de gaz metan puteau fi extrași de pe un kilometru pătrat. Industria oțelului se afla în
Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o producție anuală de 129,060
tone în 1937. Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială și după
pescăriile de pe Volga, pescăriile din josul Dunării, de
lângă Giurgiu și Oltenița, Călărași, Cernavodă și Hârșova și cele de lângă Ostrov, erau cele
mai extinse și mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era neînsemnat, însă producția anuală
a Deltei Dunării era de aproximativ 9,000,000 kilograme. România era una dintre cele mai
bogate țări din sud-estul Europei în ceea ce privește grânele. Muntenia și Basarabia produceau
de două ori mai mult decât cantitatea produsă în Transilvania. Producția totală era doar puțin
mai scăzută decât cea a Germaniei și reprezenta o cincime din cea a Canadei. Grâul era de
calitate foarte bună și era recoltat în mare măsură mecanizat, iar fermele românești erau bine
dotate. Exportul de grâu a scăzut în mod considerabil din 1914, deși în 1911 reprezenta 70%
din valoarea totală a exporturilor. De atunci locul a fost luat de exportul de gaze naturale.
Principalii clienți pentru exporturile de grâu erau țări ca Belgia, Olanda, Germania și Marea
Britanie. Industria de prelucrare a lemnului exporta în 1938 produse în valoare de 2,465,000
lei.
Concluzii:

În încheiere subliniem că în evoluția și modernizarea fundamentală a României realizările

menționate se datorează în măsură importantă inițiativelor și acțiunilor statului, regelui Carol
I, guvernelor, persoanelor care au întreprins acțiuni de sporire a intereselor naționale.
Rezultatul istoric a fost o sporire substantială a patrimoniului economic național, a prestigiului
tării în Europa și în lume, o epocă de progres, de înnoiri fără precedent în cei 150 de la formarea
statului român. Aceste date arată limpede că, deşi era în urmă unor state dezvoltate ale lumii,
România se găsea într-o situaţie avantajoasă comparativ cu statele vecine, de care o lega un
destin istoric comun. Înfrângând numeroase obstacole – între care distrugerile din timpul
primului război mondial, ravagiile crizei economice din 1929-1933, presiunea monopolurilor
străine poporul român a muncit cu dăruire pentru dezvoltarea economică a patriei sale,
asigurând o bază materială trainică pentru statul naţional unitar făurit în 1918.
Bbliografie:

1. https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/efectele-crunte-crizei-economice-1929-romania-300000-
someri-scaderea-industriei-50-1_584c044a5ab6550cb84bd118/index.html
2. Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2001)
3. Moisuc, Viorica, Răuș, Nicolae, Regele Carol al II-lea al României. Însemnări zilnice. 1937-
1951, Vol. 1, București, Editura Scripta, 1995
4. Stoenescu, Alex Mihai, Istoria loviturilor de stat în România: 1821-1999, Vol. III, București,
Editura RAO, 2010
5. Iovanelli, Marcela Felicia - Industria Românească, 1934-1938, Bucureşti, 1975
6. Mureşan, Maria, Dumitru, Mureşan - Istoria Economiei, Editura Economică, Bucureşti, 1998
7. https://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Rom%C3%A2niei#Comer%C8%9Bul_%C3%AEn_
Rom%C3%A2nia_%C3%AEn_perioada_1937-1939