REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ

Analiză comparativă între Anglia și Franța

Revoluţia industrială este definită ca un ansamblu de fenomene care au însoțit,

începand din secolul al XVIII – lea, transformările lumii moderne, datorită
dezvoltarii capitalismului, tehnicii, producţiei şi comunicaţiilor .

Revoluția industrială reprezintă momentul de răscruce în evoluția economică a

omenirii, un proces complex, cu o dublă natură (tehnică și social-economică), din
care au rezultat performanțe economice, sociale, politice, culturale fără prcedent în
istorie.Anglia este prima țară care a cunoscut procesul de industrializare. Ea va
constitui un model și pentru celelalte țari care vor intra in acest proces. Această
revoluție industrială se desfășoară între anii 1750-1821 și se sistematizează pe 3
coordonate: demografic, agrar și industrial.

Revoluția industrială s-a declanșat la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în primele

decenii ale secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reușit să se mențină ca
prima putere industrială a lumii până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Franța,
revoluția industrială a evoluat lent, începuturile ei datând din jurul anilor 1830.
Cererea scăzută de produse industriale în condițiile unei populații predominant
agrare a făcut că adevărata eră industrială să înceapă abia în 1890.

Înainte de această revoluţie, fabricarea produselor era manuală sau cu maşinării

rudimentare. Industrializarea a marcat o trecere la maşinării puternice cu scopuri
particulare, care au dus la posiblitatea producţiei în masă.

Motorul cu aburi a stat la baza Revoluţiei Industriale, care a influenţat industriile

siderurgice şi textile. Revoluţia a adus cu sine şi sisteme de transport şi comunicare
îmbunătăţite. De asemenea, sistemul financiar a fost schimbat datorită producţiei
crescute.

1
În ceea ce privește economia în Anglia, analiza modernă a revoluţiei industriale
provine în mare parte din interesul pentru creşterea economică. Cea mai mare
problemă economică a lumii moderne era să crească producţia într-o masură mai
mare decât creşterea populaţiei. Industrializarea Angliei a fost o soluţie de succes a
acestei probleme, de aceea a fost într-o măsură mai mare admirată decât criticată.
Revoluţia industrială a făcut posibilă o creştere certă în standardul de viaţă mediu
şi este unanim recunoscut că Anglia constituie prima ţara care a parcurs revoluţia
industrială. Este, în acelaşi timp, singura ţară în care demarajul şi desfăşurarea
acesteia s-au produs fără a exista un model care să fie avut în vedere sau imitat. De
altfel, de la maşina cu aburi până la reţeaua bancară modernă, dezvoltarea Angliei
este originală. Anglia va antrena, pe drumul şi sub influenţa ei, şi alte ţări, pentru
care exemplul său a fost ghidul major al secolului al XIX-lea, fie că l-au imitat mai
mult sau mai puţin conştiincios, fie că s-au dezvoltat pe alte căi, în scop de
autoapărare economică.

Revoluţia industrială a început în Marea Britanie pentru că aici condiţiile sociale şi

politice erau favorabile schimbării. Dreptul asupra proprietăţii era consolidat . Şi
mai importantă era stabilitatea legislativă, Parlamentul având o reală putere, iar
monarhul şi marii aristocraţi, mai puţină autoritate decât oriunde pe continent,
creditul era mai sigur, iar oamenii de afaceri puteau mult mai uşor să prospere
decât cei din Franţa, spre exemplu. Economia de piaţă era încurajată şi de marii
gânditori ai epocii. Adam Smith, publică în1776“ Bogăţia Naţiunii”(“The Wealth
of Nations“), prin care arăta că piaţa trebuie să se dezvolte pe baza liberei
concurenţe).

Economia Franţei în secolul al XIX-lea a cunoscut şi ea revoluţia industrială,

chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua
de căi ferate s-a lărgit şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat
ca bancherii şi industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi
în ţările mai puţin dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice.

Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri. Industriaşii, bancherii, marii

properietari agricoli, alcătuind „obligarhia financiară”, au participat la conducerea
activităţii statului. Europa modernă s-a construit în bună măsură pe principiile
Revoluţiei Franceze şi pe instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului
francez poate fi interpretată în două sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat

2
modernizarea Europei la nivel social, politic şi cultural, pe de altă parte a oferit
marilor puteri conservatoare un exemplu imediat pentru consolidarea propriei lor
autorităţi economice.

Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi judiciar, unificarea sistemului

monetar, dirijismul economic reglat de instituţiile puternice (Banca Franţei, Curtea
de Conturi) au dus la unificarea şi centralizarea economică, Codul de Comerţ
(1807) reglează pe baze noi comerţul exterior şi interior.Blocada continentală
impusă de Napoleon împotriva Angliei în 1806 ilustrează o percepţie mai
puţin tradiţională a fenomenului economic, care nu mai era unul continental, ci şi
mondial.

Referitor la agricultură, la jumatatea secolului al XVIII-lea agricultura engleză

nu prezenta deosebiri esenţiale faţă de celelalte ţări din Vestul Europei. Ea se
practica cu tehnici si tehnologii tradiţionale. În acelaşi timp, erau încă foarte
numeroase câmpurile comune, adică acele părţi de teren agricol care erau folosite
în devalmaşie de către membrii comunităţilor rurale, precum şi foarte întinse
suprafeţe necultivate. Incepe procesul de răspândire, în Anglia, a unor noi metode
agrotehnice, experimentate şi aplicate în Olanda şi Franta, de către personalități de
bază, ca Jethro Tull si Lord Townsend, adepţi ai rotaţiei culturilor. Coke din
Norfolk, agricultor ilustru, al cărui domeniu atrăgea vizitatori din întreaga Europa,
( Abandonarea cultivarii ciclice a pământului, care presupunea ca prin rotaţie, în
fiecare an, o treime din terenurile cultivate să fie lăsate neînsamânţate. Acest
sistem a fost înlocuit cu rotaţia culturilor în asa fel încât pământul era cultivat fără
a-şi epuiza potențialul. Se foloseau patru tipuri de plante : grâu, napi turcești, napi
suedezi, trifoi. Cultivarea napilor şi a sfeclei furajere a fost deosebit de importantă,
fiind folosite pentru hrănirea animalelor de crescătorie în timpul iernii. Până atunci
animalele erau sacrificate în octombrie pentru a nu suferi de foame. În consecință,
carnea şi laptele au devenit disponibile tot timpul anului.) reuşeşte, prin folosirea
îngrăşămintelor, să cultive grâu pe terenuri considerate până atunci sterile.
Bekewell ameliorează rasele de vite, capre și oi, intuind creşterea cererii de carne
care se va face simţită o dată cu sporirea populaţiei. Au fost şi alţi “inovatori”
printre care se numară Jethro Tull care a promovat folosirea săpăligii şi a inventat
o semănătoare, renunțând la împrăştierea manuală a seminţelor deasupra
pamântului şi Robert Bakewell care a pus bazele creşterii ştiintifice a bovinelor şi
ovinelor.
3
Eficienţa şi profiturile în agricultură au dus la consolidarea fermelor. Acum se
produc schimbări în structura proprietăţii funciare, un proces de comasare a
terenurilor agricole prin cumpărarea sau evacuarea tăranilor, fenomen cu
importante consecinţe economice şi sociale. Micii fermieri şi ţăranii erau înlocuiţi
de un nou tip de fermieri, iar îngrădirea terenurilor comune şi a celor necultivate a
însemnat un adevarat dezastru pentru ţăranii săraci, a căror supravietuire depindea
deseori de cultivarea sau păşunatul liber. Îngrădirea terenurilor şi mecanizarea au
dus la scăderea cererii de muncă şi, în timp, surplusul de populație a părăsit
pământul pentru a se alătura muncitorilor din fabrici. Viaţa rurală se schimbase
pentru totdeauna.

În curând producerea textilelor, o activitate domestică, de mici proporţii până

atunci (oamenii ţeseau şi torceau în casele lor), a fost concentrată în mari fabrici,
modificând radical modul de viaţă al muncitorilor. Producţia de masă a însemnat
ieftinirea textilelor, cu impact dramatic asupra industriei. Lâna fusese cel mai
important produs de export la Marii Britanii; acum însă bumbacul câştigase teren,
profitând de cererea imensă de îmbrăcăminte uşoară şi răcoroasă necesară în
zonele toride ale Africii şi Asiei. În sudul districtului Lancashire s-au înmulţit
filaturile (fabrici uriaşe unde munceau femeile ţesând fire, unde aerul fiind umed şi
îmbâcsit a cauzat diferite boli şi deformaţii) mohorâte ale oraşelor bumbacului.
Manchaster şi Liverpool deveniseră înstărite datorită comerţului cu bumbac, iar
vânzările în străinătate aduceau venituri imense Angliei – reprezentând la un
moment dat jumătate din exportul ţării. Primele manufacturi textile foloseau
energie hidraulică, gratuită dar nesigură, deoarece o secetă putea duce la încetarea
lucrului. Folosirea motoarelor cu aburi pentru acţionarea utilajelor a fost un pas
decisiv pentru producerea textilelor, dar şi pentru întreaga industrie.

Între anii 1860-1870, Franţa a fost considerată a doua putere comercială a

lumii.

Din 1800 până în 1914, agricultura continuă să obţină un loc important în

economia franceză. Dacă studiem procentajul populaţiei antrenate în agricultură
din totalul populaţiei active (1851-64%, 1861-50%, 1900-43%) vom vedea că
deţine un segment important.

4
Migrarea spre oraşe va începe accelerat, din a doua jumătate a secolului al XIX-
lea, odată cu industrializarea. Aşa-zisa revoluţie agrară a secolului al XIX-lea în
Franţa, este slab reprezentată. Se încearcă o alternare ştiinţifică a culturilor, pentru
a nu sărăci solurile, folosirea unor îngrăşăminte chimice
şi utilaje.Totuşi agricultura rămâne tributară vechilor tehnici, dependentă de
capriciile vremii, de calitatea solului. Mutaţii importante apar în acest domeniu,
abia în secolul XX, odată cu dzvoltarea industriei constructoare de maşini, a
chimiei, a ingineriei genetice.

Dezvoltarea comerţului în sec. al XIX-lea este rezultatul unei producţii de masă,

care depăşeşte necesarul diversificării mijloacelor de transport ce stimulau
schimbările existenţei unei monede clar definite, mai ales între marile puteri
economice.

Bogăţia unei ţări se manifesta prin: produse vizibile – materii prime (cărbune,
minereuri, lemn), produse agricole (grâu, porumb, bumbac şi cauciuc) şi produse
finite (maşini, utilaje, confecţii, cosmetice, zahăr, ulei, alimente); capitaluri
financiare; servicii (transporturi, asigurări, brevete de investiţii, drepturi de autor,
hoteluri, alimentaţie publică).

Franţa renunţa la politica protecţionistă şi stabileşte noi tratate comerciale

bilaterale cu alte state. Marea Mediterană conservă un trafic internaţional, flota
maritimă şi riverană jucând un rol important. Exporturile sunt exprimate în
milioane de franci aur. Franţa importă mai ales materii prime. Fiind o ţară agricolă
dezvoltată se importă mai ales produse tropicale şi exportă produse agricole finite,
vin, grâu, dulciuri, brânzeturi, băuturi. Baza exporturilor franceze o reprezintă
utilajele şi maşinile, produse de lux (îmbrăcăminte şi pielărie).

De asemenea, referitor la mijloacele de transport, în Franța, în primii 50 de ani

ai sec. al XX-lea, călătoriile terestre şi pe mare devin de zece ori mai rapide,astfel
încât regiuni izolate cu economii domestice, continente greu accesibile, devin
cunoscute şi integrate în circuitul economic. Trenul şi vaporul cu aburi au uimit
populaţia secolului şi au deschis calea spre toate celelalte revoluţii economice. Axe
feroviare Paris-Bruxelles, Anvers-Cologne, Frankfurt-Berlin, etc. sunt rute interne
şi internaţionale. Societăţile de căi ferate angajează cât mai mult personal, se
extind şi devin o ramură importantă în economia statelor. Spre deosebire, de

5
dezvoltarea oarecum uniformă a trnsportului ferat în ţările europene, transportul
maritim şi fluvial cunoaşte o manieră de creştere diferită.

În 1876, după invenţia lui Charles Tellier, apar primele vapoare frigorifice care pot
traversa oceanul. Apar oraşe porturi importante, în care se dezvoltă şantiere navale:
Anvers, Marseille, Geneva. În transportul intern se construies în Franţa canale
pentru navigaţie: Canalul Ronului şi Rinului, Canalul Soarei, Canalul Senei,
Canalul Berry, care leagă oraşele şi facilitează schimburile comerciale, transportul
materiilor prime şi a produselor finite, a petrolului şi a cerealelor.

Adoptarea timbrului poştal, a distribuţiei la domiciliu, a telegrafului electric, a

telefoniei, fac ca transmisiunile să fie mai rapide şi mai clare. Franţa îşi stabileşte
propriul sistem de comunicaţii telegrafice încă din 1851, astfel încât în 1873,
reţeaua avea 80 000 km.

În Anglia, infrastructura a fost transformată aproape în totalitate. Înainte de

Revoluţie şi de inventarea motorului cu aburi, dificultatea cu care erau transportate
materialele era însemnată. Metodele principale de transport erau căruţele şi bărcile
care mergeau de-a lungul râurilor. La începtulul secolului XIX, americanul Robert
Fulton (1765 - 1815) a construit prima barcă eficientă cu motor cu aburi, iar la
mijlocul acestui secol existau deja nave care străbăteau Atlanticul.

De asemenea, locomotiva cu motor cu aburi a revoluţionat transportul terestru,

putând transporta cantităţi foarte mari de materiale şi produse. La începutul
secolului al XIX-lea, inginerul britanic Richard Trevithick (1771 - 1833) a
construit prima locomotivă de acest fel.

În 1830, ruta feroviară Liverpool - Manchester a devenit prima care a fost destinată
pasagerilor. Deja de la mijlocul secolului XIX, Marea Britanie avea deja mai mult
de 6.000 de mile (~9.700 km) de cale ferată.

De asemenea, la începutul secolului XIX, inginerul scoţian John McAdam (1765 -

1834) a elaborat o nouă metodă pentru construcţia de şosele, ceea ce a rezultat în
drumuri mai durabile și de calitate.

6
7