Universitatea Ecologică din București

Facultatea de Management Financiar

Specializarea – Finanțe-Bănci
Anul 1 - Focșani

REFERAT
REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ ÎN FRANȚA

Conf. univ. dr. Oana Chindris Vasioiu

Student Butnaru Liviu

 Revoluția industrială franceză

Secolele XVIII-XIX au fost veacurile revoluției industriale. Accelerarea

descoperirilor științifice, utilizarea unor noi forme de energie au provocat mutații profunde in
întreaga societate. Cea mai importanta a fost nașterea marii industrii moderne.
În numai câteva secole, lumea a cunoscut o transformare radicala. Ritmul lent al
vieții sociale caracteristic perioadelor anterioare, a făcut loc dezvoltării tot mai accelerate.
Chiar daca aceasta a însemnat unele inegalități sau chiar întreruperi și s-a realizat într-o
manieră neuniformă în anumite regiuni ale globului, revoluția industrială a marcat un
remarcabil progres la nivelul întregii societăți. Desprinderea lumii moderne de cea medievala
nu s-a realizat decât treptat, elementele feudaliste coexistând multa vreme cu cele capitaliste.
Revoluția industrială reprezintă momentul de răscruce în evoluția economică a
omenirii, un proces complex, cu o dublă natură (tehnică și social-economică), din care au
rezultat performanțe economice, sociale, politice, culturale fără precedent în istorie. Franța
cunoaște o dezvoltare industriala relativ târzie. În secolul 19, economia franceză este puternic
marcată de revoluția din țară. Au fost luate numeroase măsuri sub impulsul revoluțiilor,
având urmări negative aproape jumatate de secol.

Reforma agrară impusă împroprietărește locuitorii marilor domenii, deteminând

marea proprietate care substituie agricultura de tip fermă (doua treimi). Cealaltă treime se
regăsește sub forma unor proprietăți mici și mijlocii. Se reține în agricultură o prea mare forță
de muncă, iar clasele mici și mijlocii nu au o fortă economică puternică. Agricultura
țărănească este de subzistență, având o ofertă mică și un preț mare.
O altă masură o reprezintă emisiunea de monedă de hârtie. Aceasta scapă de sub
control, producând o inflatie galopantă. Clasa mijlocie este astfel ruinată. Distrugerile
provocate pe perioada revoluției sunt foarte mari. Ca urmare a domniei lui Napoleon
Bonaparte,  economia activă pierde 15%, astfel instalându-se o fortă de muncă deficitară, cu
deosebire în mediul agricol. Productivitățile sunt scăzute, prețurile la produsele alimentare
ridicate. Sărăcia în care trăiesc francezii îi împiedică să își întemeieze o familie, neavând
condițiile necesare, populația astfel scăzând.

2
 Franța rămâne cu o imensa datorie externă și finanțe dezorganizate. Pe acest fundal,
economia evoluează lent, sub nivelul posibilităților economice. Statisticile arată prăbușirea
economică a Franței: 80% din întreprinderile industriale au între 3 și 5 lucrători (cu patron cu
tot).
La jumătatea secolului 19 se semnează un tratat comercial franco-britanic încheiat din
inițiativa englezilor. Acesta presupune respectarea principiului liberului schimb. Cele două
țări își exceptau reciproc mărfurile de la taxe. Efectul este negativ, industria franceză fiind
puternic falimentată de economia engleză. Franța pierde Alsacia și Lorena și e obligată să
plătească datorii Germaniei. Aceste datorii se materializă în 40% din rezervele de aur
franceze. Aproape două decenii, moneda lor este una slabă.
Inaugurarea primei linii internaţionale de transport pe cale ferată are loc la 19
septembrie 1841, pe un traseu de 140 km, între Strasbourg (Franţa) şi Basel (Elveţia). 

Începuturile.Industria

Chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua de
căi ferate s-a lărgit  şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat ca bancherii şi
industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi în ţările mai puţin
dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice. Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri.
Industriaşii, bancherii, marii proprietari agricoli, alcătuind „oligarhia financiară”, au
participat la conducerea activităţii statului. Europa modernă s-a construit în bună măsură pe
principiile Revoluţiei Franceze şi pe instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului
francez poate fi interpretată în două sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat modernizarea Europei
la nivel social, politic şi cultural, pe de altă parte a oferit marilor puteri conservatoare un
exemplu imediat pentru consolidarea propriei lor autorităţi economice. Alternativa unui
executiv puternic, soluţia lui Napoleon la criza regimului revoluţionar, a fost prelucrată chiar
de foştii adversari, ca exemplu putem da Austria. Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi
judiciar, unificarea sistemului monetar, dirijismul economic reglat de instituţiile puternice
(Banca Franţei, Curtea de Conturi) au dus la unificarea şi centralizarea economică, Codul de
Comerţ (1807) reglează pe baze noi comerţul exterior şi interior. Blocada continentală
impusă de Napoleon împotriva Angliei în 1806 ilustrează o percepţie mai puţin tradiţională a
fenomenului economic, care nu mai era unul continental, ci şi mondial.

3
 Revoluţia industrială a început prin inventarea maşinilor cu aburi, care înlocuiau
munca manuală cu cea prestată de o maşină. Primele maşini cu aburi au fost folosite în
industria textilă, apoi în cea minieră şi în transporturi. Ele au permis creşterea productivităţii.
Alt element al revoluţiei industriale a fost noua organizare a muncii. Muncitorii nu
mai pot lucra acasă sau în mici ateliere. Producţia se concentrează acum în uzină având un
ritm impus de maşină. Aceasta impune o disciplină foarte strictă a muncii şi o organizare
perfectă. Populaţia angajată în domeniul industrial devine tot mai numeroasă. Metalurgia
cunoaşte începând cu 1820, o creştere rapidă. Producţia de fontă în furnale înalte care
funcţionează cu cocs, asigură 60% din producţie, înlocuind cărbunii de pământ. Ea produce
pentru căile ferate, dar şi pentru maşinile cu vapori. Metalurgia devine pentru prima dată
principala ramură motrică.
Criza din 1847 marchează o incertitudine a producţiei. Franţa şi Marea Britanie au
urmărit drumuri diferite, putem spune paralele până în secolul al XIX-lea. Ideea că industria
franceză şi economia sa ar fi înapoiate prin comparare cu celelalte state este falsă. Industria
franceză este doar diferită. Ea se aşează pe produse de înaltă calitate şi mai ales pe larg
consum, pe creşterea în paralel a muncii şi a marii industrii.
Producţia bunurilor de larg consum reprezenta între anii 1825-1844, 65% din
producţia industrială a Franţei. Producţia de cosmetice (axată pe săpun), de lumânări şi mai
ales de zahăr sunt caracteristice. Industria textilă este foarte bine reprezentată şi are o creştere
dinamică. Normandia rămâne principala regiune textilă. Filaturile sunt însă bazate pe energie
hidraulică, iar cusutul manual este predominant.
Industria bumbacului în Alsacia este dimpotrivă, mult mai progresivă. Se utilizează
cusutul mecanic, maşini cu aburi de origine engleză. Constructorii alsacieni le perfecţionează
permanent. Producţia de lână şi mătase pentru articole de îmbrăcăminte de lux constituie una
din sursele principale de export în Marea Britanie, Statele Unite şi Belgia.
Construcţia de material feroviar capătă o creştere rapidă. În 1860, 40% din producţia
franceză de locomotive este exportată. Între 1850-1860, echipamentele de maşini cu abur se
diversifică, apar centre specializate în construcţia de maşini.
Prin comparaţie, industria carboniferă franceză este mai slab reprezentată. Cele 130
societăţi de extracţie din Masivul Central sunt mai active decât cele din nord. Cărbunele
francez este cu 45% mai scump decât cel englezesc. Unele inovaţii ştiinţifice sunt
remarcabile. În industria alimentară menţionăm descoperirea lui Pasteur (1880) - laptele
condensat - pasteurizat - fapt ce a dus la accelerarea şi mărirea transporturilor în bidoane
ermetice. Tehnica frigului (Charles Tellier - 1878) şi tehnica sterilizării (1809 - Nicolas
Appert), intensifică comerţul cu produse alimentare. Se exportă biscuiţii, ciocolata, băuturi
gazoase, ulei de măsline, margarină (unt economic inventat în Franţa sub cel de-al doilea
imperiu). Se dezvoltă producţia de hârtie pentru cărţi, reviste, documente administrative şi
ambalaje. În 1900, consumul de hârtie, pe cap de locuitori este deja de 2 kg, comparativ cu
Austria şi Ungaria, unde este de 700 g.
Din 1880, după descoperirea dinamului (mașină electrică generatoare de curent
continuu) de către mecanicul belgian Gramme, electricitatea joacă un rol important, atât
pentru industrie, cât şi pentru diversificarea comunicaţiei la distanţă, telegraful electric,
telefonul, transmisiunea radio. Parisul avea în 1893, 27 000 abonaţi telefonici. După 1880,
electricitatea este aplicată în căile ferate, în transportul urban, în metalurgie şi industria
chimică. Motorul cu explozie şi automobilul dau petrolului o importanţă mondială. În 1863,
Franţa prin societatea fraţilor Desmorais importă petrol pentru prima dată şi începe să-l
rafineze.
Se dezvoltă în paralel industria chimică, se produc acizi, fosfaţi, coloranţi, cloruri,
explozibili. Societăţile „Kuhlman ā Loos”, „Pechiney”, „Saint Gobain” deţineau 24 de uzine
în care lucrau 20 000 de muncitori.

4
  Comerţul și agricultura

Dezvoltarea comerţului în sec. al XIX-lea este rezultatul unei producţii de masă, care
depăşeşte necesarul diversificării mijloacelor de transport ce stimulau schimbările existenţei
unei monede clar definite, mai ales între marile puteri economice.
Bogăţia unei ţări se manifesta prin: produse vizibile – materii prime (cărbune,
minereuri, lemn), produse agricole (grâu, porumb, bumbac şi cauciuc) şi produse finite
(maşini, utilaje, confecţii, cosmetice, zahăr, ulei, alimente); capitaluri financiare; servicii
(transporturi, asigurări, brevete de investiţii, drepturi de autor, hoteluri, alimentaţie publică).
Franţa renunţa la politica protecţionistă şi stabileşte noi tratate comerciale bilaterale
cu alte state. Marea Mediterană conservă un trafic internaţional, flota maritimă şi riverană
jucând un rol important. Importurile sunt exprimate  în milioane (moneda naţională a ţării).
Exporturile sunt exprimate în milioane de franci aur. Franţa importă mai ales materii prime.
Fiind o ţară agricolă dezvoltată se importă mai ales produse tropicale şi exportă produse
agricole finite, vin, grâu, dulciuri, brânzeturi, băuturi. Baza exporturilor franceze o reprezintă
utilajele şi maşinile, produse de lux (îmbrăcăminte şi pielărie).
Între anii 1860-1870, Franţa a fost considerată a doua putere comercială a lumii. Din
1800 până în 1914, agricultura continuă să obţină un loc important în economia franceză.
Dacă studiem procentajul populaţiei antrenate în agricultură din totalul populaţiei active
(1851-64%, 1861-50%, 1900-43%) vom vedea că deţine un segment important.
Migrarea spre oraşe va începe accelerat, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
odată cu industrializarea.  Aşa-zisa revoluţie agrară a secolului al XIX-lea în Franţa, este slab
reprezentată. Se încearcă o alternare ştiinţifică a culturilor, pentru a nu sărăci solurile,
folosirea unor îngrăşăminte chimice şi utilaje. Totuşi agricultura rămâne tributară vechilor
tehnici, dependentă de capriciile vremii, de calitatea solului. Mutaţii importante apar în acest
domeniu, abia în secolul XX, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, a
chimiei, a ingineriei genetice.

Mijloacele de transport

În primii 50 de ani ai sec. al XX-lea, călătoriile terestre şi pe mare devin de zece ori
mai rapide, astfel încât regiuni izolate cu economii domestice, continente greu accesibil,
devin cunoscute şi integrate în circuitul economic. Trenul şi vaporul cu aburi au uimit
populaţia secolului şi au deschis calea spre toate celelalte revoluţii economice. Axe feroviare
Paris-Bruxelles, Anvers - Cologne, Frankfurt-Berlin, etc. sunt rute interne şi internaţionale.

5
Între 1850-1914, reţeaua de căi ferate are o dinamică accelerată

  1850 1917

Germania 6000 km 630000 km

Belgia 800 km 8800 km

Franţa 3500 km 39500 km

Italia 120 km 18000 km

 

Societăţile de căi  ferate angajează cât mai mult personal, se extind şi devin o ramură
importantă în economia statelor. Spre deosebire, de dezvoltarea oarecum uniformă a
transportului feroviar în ţările europene, transportul maritim şi fluvial cunoaşte o manieră de
creştere diferită. Astfel, se constată supremaţia Angliei şi a Germaniei, Franţa ocupă locul al
V-lea.
Prima societate maritimă capitalistă importantă este fondată în 1854 „Mesageriile
maritime”, specializată în servicii maritime poştale în Marea Mediterană. Compania „General
Transatlantic” fondată în 1855, deservea cele două linii importante: Le Havre-New York,
Saint-Nazaire - Panama:
În 1876, după invenţia lui Charles Tellier, apar primele vapoare frigorifice care pot
traversa oceanul. Apar oraşe porturi importante, în care se dezvoltă şantiere navale: Anvers,
Marseille, Geneva. În transportul intern se construiesc în Franţa canale pentru navigaţie:
Canalul Rhônului şi Rinului, Canalul Loarei, Canalul Senei, Canalul Berry, care leagă oraşele
şi facilitează schimburile comerciale, transportul materiilor prime şi a produselor finite, a
petrolului şi a cerealelor.
Survolarea continentelor şi a oceanelor cu balonul devine, după încercarea fraţilor
Rénard, un mijloc credibil. Dirijabilul, planorul şi mai apoi avionul lui Clément Ader (1896),
deschid pentru aviaţie un nou orizont, care va deveni spectaculos în sec. XX.
Adoptarea timbrului poştal, a distribuţiei la domiciliu, a telegrafului electric, a
telefoniei, fac ca transmisiunile să fie mai rapide şi mai clare. Franţa îşi stabileşte propriul
sistem de comunicaţii telegrafice încă din 1851, astfel încât în 1873, reţeaua avea 80 000 km.
Revoluția franceză de la 1789 a dat un nou imbold dezvoltării științelor în general
și a matematicii în special. Prin înființarea unor școlii celebre, descoperirile în matematică
capată noi dimensiuni. Între figurile marcante ale școlii franceze de matematică, din această
perioadă, se distinge Joseph Louis Lagrange, pe care Napoleon îl numea "cea mai înaltă
piramidă a științelor matematice".
Fizicianul francez Jean Bernard Léon Foucault efectuează la Paris experimente cu
pendulul, oferind dovada rotirii zilnice a Pământului în jurul propriei axe. În 1851 prezintă
public aceste încercări. Dovada de necontestat a revoluției Pîmântului naște un mare interes,
"pendulul lui Foucault" fiind reprodus pe tot mapamondul. Experimente similare sunt
derulate în 1852, de exemplu de Caspar Garthe în domul din Köln și de Friedrich Schwerd în
domul din Speyer.
6
 Louis Braille, profesorul pentru persoanele cu deficiențe de vedere și inventatorul
sistemului de scriere și de citire pentru nevăzători, se stinge la 43 de ani. El înșusi pierzându-
și vederea în al treilea an al vieții, a început la mijlocul anilor 1820 să elaboreze un sistem de
semne ce se va consacra ulterior drept procedeul internațional de scriere pentru nevăzători.
Henri Giffard, francezul pioneer al aviației, decolează de la Paris într-un dirijabil de o
singură persoană construit de el însuși și parcurge 27 de kilometri, survolând Versailles și
aterizând la Trappes. Construcția lui Giffard este considerate primul vehicul aerian cu echipaj
la bord, functional și motorizat.

Inginerul francez E. Merian introduce ceva inedit în tehnica construcțiilor rutiere:

acoperă șoseaua de la Travers la Pontarlier cu un strat de asfalt. Călătoria devine astfel mult
mai rapidă și mai confortabilă.
Franța declară colonizarea Senegalului, pe coasta Africii de Vest. Comercianții
francezi stabiliți pe malurile fluviului Senegal, pe coasta vest-africană, au solicitat continuu
guvernului francez să-i protejeze în fața pretinselor atacuri ale triburilor maure. Întrucât
dominația franceză este asigurată în Algeria nord-africană, devenită colonie în 1830, Franța
planuiește extinderea imperiului său colonial către sud și est. Senegalul ar trebui să livreze
aur, fildeș, minereuri, bumbac, ceară, bovine, coloranți și mari cantități de fructe uleioase.
Cauciucul și arahidele sunt cele mai importante produse importate.
În 1859, în apropierea orașului francez Aix-en-Provence se construiește primul
stăvilar modern. Acesta asigură necesarul de apă potabilă.
În 1860 sunt inventate două noi tipuri de motoare: francezul Étienne Lenoir prezintă
un motor cu gaz cu dublă acțiune – un motor cu combustie internă – iar fizicianul Italian
Antonio Pacinotti construiește la Florența primul motor de curent continuu. Odată cu evoluția
motorului lui Lenoir începe istorica producției în serie a motoarelor funcționale cu combustie
internă.

7
 Fiziologul și inventatorul francez Étienne Jules Marey realizează cardiograful care
examinează activitate inimii. Instrumentul manual contribuie în esență la investigarea
funcțiilor inimii, fiind și un aparat clinic de diagnoză.
Chimistul francez Marcelin Pierre Eugène Berthelot reușește sinteza așa numitelor
hidrocarburi aromatice. Profesorul parizian se numără printer cei mai importanți chimisti ai
secolului XIX și este recunoscut drept fondatorul chimiei organice sintetice.
În anul 1865, la Universitatea Sorbona din Paris, chimistul Louis Pasteur prezintă
descoperirea sa conform cărei numeroase boli sunt cauzate de microorganism unicelulare
(microbe, bacterii). Această descoperire pune bazele bacteriologiei ca nouă ramură de
cercetare, una condiționată de elucidare și de lupta cu bolile infecțioase.

La Expoziția Universală de la Paris în 1867, constructorul de mașini franceze Pierre

Michaux prezentase ˶Célérifère˶, o bicicletă cu cadru metallic, pedale, lanț și anvelope de
cauciuc. Cu șase ani mai înainte, el construise deja primul velociped. În timpul reparării unei
Draisine (vehicul uşor, asemănător cu un vagonet, acţionat cu mâna, cu pedale sau cu un
motor, care serveşte la transporturi uşoare pe o linie ferată), Ernest a descoperit brațul pedalei
și a montat pedale la o bicicletă.
Auguste și Louis Lumière sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și a
primului aparat de proiecție cinematografică. De fapt, primul aparat era folosit atât la filmare,
cât și la proiecție prin adaptarea unei surse de lumină. Pentru atragerea unui număr mai mare
de spectatori, se ajunge la concluzia că aceștia ar veni în sala de cinema dacă filmele ar fi în
culori. Alternativa este de a colora imagine cu imagine filmele făcute până atunci, lucru
posibil relativ ușor dat fiind lungimea lor mică. Realizează acest lucru cu muncitorii uzinei
lor. Rezultatul sunt niște filme colorate, diferit de cea ce se va numi peste ani film color.
La 17 decembrie 1903, pun la punct un sistem de film color, numit „Autochrome”, sistem pe
care l-au aplicat și fotografiei.

8
 Frații Lumière pun la punct, în anul 1933, proiecția filmului în relief.
Totuși, frații au declarat la început că „cinematograful este o invenție fără viitor” și au
refuzat să-i vândă invenția lui Georges Méliès, însă viitorul a fost altul. Cinematograful s-a
dezvoltat devenind atât o nouă artă, cât și o nouă industrie.
În acest zbucium al căutărilor în dezvoltarea tehnicii cinematografice, îi vom mai găsi
pe cei doi contribuind la dezvoltarea sistemului de transport sacadat al filmului în aparatul de
proiecție, prin îmbunătățirea complexului de malta.
Toată viața lor cei doi au perfecționat și îmbunătățit descoperirea lor, cinematograful.

În scurt timp, industrializarea s-a extins în Europa, în principal în Franţa, Germania şi

Belgia şi peste ocean, în Statele Unite. Aceasta din urmă a devenit cea mai mare putere
industrială la începutul secolului al XX-lea.

9
Bibliografie

- Cronica ilustrată a omenirii – Revoluția industrială și spiritul național 1849-1871

- www.wikipedia.ro
- www.historia.ro
- http://dianaciupitu.blogspot.com/2013/01/revolutia-industriala-franceza.html

10