Revoluţia industrială in Anglia

Fenomenul denumit revoluţie industrială a constituit şi constituie unul dintre cele mai
controversate noţiuni din literature de specialitate , fiecare autor încercând să-l cerceteze
dintr-un unghi de vedere diferit , să reliefeze sau să nuanţeze aspectele pe care le consider a fi
mai semnificative.
Revoluţia industrială a început la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în primele decenii
ale secolului al XIX-lea mai întâi în Anglia, care a reuşit să se menţină ca prima putere
industrială a lumii până la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Revoluţia industrială are în economia engleză o fază de început (între anii 1760-
1790), una de apogeu (1790-1830) şi una finală (1830-1850), la sfârşitul căreia
industrializarea face ca Anglia să fie nu numai regina mărilor ci şi atelierul lumii.
Anglia a fost prima ţară care a cunoscut experienţa revoluţiei industriale deoarece a
început modernizarea economică încă din secolul al XVI-lea când practica împrejmuirilor a
declanşat revoluţia agrară, nobilii devenind mari crescători de oi a căror lână o comercializau
în Finlanda.
Revolutia Glorioasa din 1688 a transformat monarhia absolută în monahie
constituţională, transferând puterea Parlamentului, care prin legislaţia adoptată în secolul
următor, a creat baza juridică ce a permis schimbările din epoca Revoluţiei industriale.
Primele măsuri au fost luate în agricultură fiind despagubiti micii proprietari.
Producţia agricolă se măreşte ca urmare a cererilor tot mai mari ale pieţei legată de
intensificarea urbanizării. Din aceleaşi motive se dezvoltă şi creşterea animalelor, îndeosebi a
cornutelor mari, prin folosirea unor metode zootehnice avansate.
Revolutia comerciala este afectată de politica absolutistă a lui Carol I si va avea
repercursiuni mai ales în domeniul financiar-fiscal, ea va sprijini înlăturarea regelui şi, prin
aceasta, a sistemului de privilegii feudale ce îngrădeau comerţul.
Revolutia comerciala a dus la dezvoltarea pieţei de capital mai ales după înfiinţarea
în 1694 a Băncii Angliei. Sprijinind guvernul prin acordarea de împrumuturi pe termen lung,
reprezentând un element de legătură între lumea financiară şi cea politică Banca Angliei a
devenit, alături de Bursa din Londra, emblema economiei britanice..
Transformările economice au generat o revoluţie demografică, care a dus la o
spectaculoasă creştere a populaţiei urbane după 1650. Urbanizarea accelerată a epocii
industriale, concretizată prin creşterea spectaculoasă a numărului muncitorilor, va schimba
profund structura oraşului în Europa Occidentală. Mari proiecte de construcţii edilitare şi de
sistematizare, preocupări pentru dezvoltarea căilor şi mijloacelor de transport generează
lucrări de amploare şi mari investiţii în mediul urban
In ramura textilă are loc un proces de înnoire tehnologică ce stă la baza Revoluţiei
industriale. Prima invenţie ce a mărit randamentul în producţie a fost suveica zburătoare
inventată 1733, care putea fi manevrată de un lucrător în loc de doi. Inventarea războiului de
ţesut mecanic în 1785 şi crearea de către acesta a primei fabrici în anul următor încheie suita
invenţiilor în ramura textilă, marcând trecerea ei la producţia de fabrică.
În primele stadii ale industrializării pasul cel mai important în folosirea energiei l-a
reprezentat înlocuirea lemnului cu cărbunele şi utilizarea maşinilor cu aburi în minerit,
manufacturi şi transporturi. Aceasta a condus la dezvoltarea metalurgiei, reducerea costurilor
de producţie şi a permis utilizarea metalelor în diferite domenii.
Cărbunele devine principalul combustibil în locul lemnului , descoperirea obtinerii
fontei din oţel fac din Anglia patria furnalelor şi oţelăriilor odată pătrunderea Revoluţiei
industriale în sectorul transporturilor.
Modernizarea transporturilor a inceput prin construirea de canale (canalul
Suez),modernizarea drumurilor, folosindu-se celebrul macadam, prin construirea podurilor cu
structuri metalice şi apariţia în 1807 a primei nave ce utiliza forţa aburului si mai apoi
inventarea locomotivei în 1829. Astfel motorul cu abur inventat de Watt patrunde in ramura
transporturilor terestre.
O data cu toate aceste fenomene a devenit necesară desfacerea unei părţi a producţiei
industriale pe pieţele externe. Anglia de exemplu importă mari cantităţi de minereu de fier de
calitate superioară din Suedia şi Belgia, dar şi bumbac din India şi S.U.A.
În aceste condiţii, comerţul devine o necesitate permanentă. Mărfurile comercializate
până la sfârşitul secolului al XVIII-lea erau mirodenii, ceai, cafea, zahăr, tutun pentru ca în
prima parte a secolului al XIX-lea să crească ponderea materiilor prime şi produselor textile,
îndeosebi bumbacul, dar şi cererea de cereale, iar în a doua jumătate să se dezvolte şi
comerţul cu utilaje şi maşini produse de industria grea.
In consecinta superioritatea industrială a Marii Britanii, câştigată în primul sfert al
secolului XIX-lea, s-a bazat pe avansul tehnologic în două industrii principale: industria
bumbacului şi metalurgia.

Revoluţia industrială în Franţa

Revoluția industrială din Franța a avut propriile caracteristici și specificități. A început mai
târziu decât în Anglia și a fost prelungită. Potrivit unor savanți, printre care și francezii,
marea revoluție democratică din 1789-1794 a avut un impact negativ asupra evoluției
economice a ţării.

Începuturile.Industria

Economia Franţei în secolul al XIX-lea a cunoscut şi ea revoluţia industrială.

Chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua de căi
ferate s-a lărgit şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat ca bancherii şi
industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi în ţările mai puţin
dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice.
Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri. Industriaşii, bancherii, marii properietari
agricoli, alcătuind „obligarhia financiară”, au participat la conducerea activităţii statului.
Europa modernă s-a construit în bună măsură pe principiile Revoluţiei Franceze şi pe
instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului francez poate fi interpretată în două
sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat modernizarea Europei la nivel social, politic şi cultural, pe
de altă parte a oferit marilor puteri conservatoare un exemplu imediat pentru consolidarea
propriei lor autorităţi economice.

Alternativa unui executiv puternic, soluţia lui Napoleon la criza regimului revoluţionar, a
fost prelucrată chiar de foştii adversari, ca exemplu putem da Austria.

Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi judiciar, unificarea sistemului monetar,

dirijismul economic reglat de instituţiile puternice (Banca Franţei, Curtea de Conturi) au dus
la unificarea şi centralizarea economică, Codul de Comerţ (1807) reglează pe baze noi
comerţul exterior şi interior.Blocada continentală impusă de Napoleon împotriva Angliei în
1806 ilustrează o percepţie mai puţin tradiţională a fenomenului economic, care nu mai era
unul continental, ci şi mondial.

Revoluţia industrială a început prin inventarea maşinilor cu aburi, care înlocuiau munca
manuală cu cea prestată de o maşină. Primele maşini cu aburi au fost folosite în industria
textilă, apoi în cea minieră şi în transporturi. Ele au permis creşterea productivităţii.

Alt element al revoluţiei industriale a fost noua organizare a muncii. Muncitorii nu mai
pot lucra acasă sau în mici ateliere. Producţia se concentrează acum în uzină având un ritm
impus de maşină. Aceasta impune o disciplină foarte strictă a muncii şi o organizare perfectă.
Populaţia angajată în domeniul industrial devine tot mai numeroasă.

Metalurgia cunoaşte începând cu 1820, o creştere rapidă. Producţia de fontă în furnale înalte
care funţionează cu cocs, asigură 60% din producţie, înlocuind cărbunii de pământ. Ea
produce pentru căile ferate, dar şi pentru maşinile cu vapori. Metalurgia devine pentru prima
dată principala ramură motrice.

Criza din 1847 marchează o incertitudine a producţiei.

Franţa şi Marea Britanie au urmărit drumuri diferite, putem spune paralele până în secolul
al XIX-lea. Ideea că industria franceză şi economia sa ar fi înapoiate prin comportare cu
celelalte state este falsă. Industria franceză este numai diferită. Ea se aşează pe produse de
înaltă calitate şi mai ales pe larg consum, pe creşterea în paralel a muncii şi a marii industrii.
Producţia bunurilor de larg consum reprezenta între anii 1825-1844, 65% din producţia
industrială a Franţei. Producţia de cosmetice (axată pe săpun), de lumânări şi mai ales de
zahăr sunt caracteristice. Industria textilă este foarte bine reprezentată şi are o creştere
dinamică. Normandia rămâne principala regiune textilă. Filaturile sunt însă bazate pe energie
hidraulică, iar cusutul manual este predominant.

Industria bumbacului în Alsacia este dimpotrivă, mult mai progresivă. Se utilizează cusutul
mecanic, maşini cu aburi de origine engleză. Constructorii alsacieni le perfecţionează
permanent. Producţia de lână şi mătase pentru articole de îmbrăcăminte de lux constituie una
din sursele principale de export în Marea Britanie, Statele Unite şi Belgia.

Construcţia de material feroviar capătă o creştere rapidă. În 1860, 40% din producţia franceză
de locomotive este exportată.Între 1850-1860, echipamentele de maşini cu abur se diversifică,
apar centre specializate în construcţia de maşini.

Prin comparaţie, industria carboniferă franceză este mai slab reprezentată. Cele 130
societăţi de extracţie din Masivul Central sunt mai active decât cele din nord. Cărbunele
francez este cu 45% mai scump decât cel englezesc.Unele inovaţii ştiinţifice sunt
remarcabile.În industria alimentară menţionăm descoperirea lui Pasteur (1880)-laptele
condensat- pasteurizat- fapt ce a dus la accelerarea şi mărirea transporturilor în bidoane
ermetice. Tehnica frigului (Charles Tellier -1878) şi tehnica stelirizării (1809 -Nicolas
Appert), intensifică comerţul cu produse alimentare. Se exportă biscuiţii, ciocolata, băuturi
gazoase, ulei de măsline, margarină (unt economic inventat în Franţa sub cel de-al doilea
imperiu).Se dezvolta producţia de hârtie pentru cărţi, reviste, documentze administrative şi
ambalaje. În 1900, consumul de hârtie, pe cap de locuitori este deja de 2 kg, comparativ cu
Austria şi Ungaria, unde este de 700 g.

Din 1880, după descoperirea dinamului de către mecanicul belgian Gramme, electricitatea
joacă un rol important, atât pentrui industrie, cât şi pentru diversificarea comunicaţiei la
distanţă, telegraful electric, telefonul, transmisiunea radio. Parisul avea în 1893, 27 000
abonaţi telefonici.După 1880, electricitatea este aplicată în căile ferate, în transportul urban,
în metalurgie şi industria chimică. Motorul cu explozie şi automobilul dau petrolului o
importanţă mondială. În 1863, Franţa prin societatea fraţilor Desmorais importă petrol pentru
prima dată şi începe să-l rafineze.
Se dezvoltă în paralel industria chimică, se produc acizi, fosfaţi, coloranţi, cloruri, explozibili.
Societăţile „Kuhlman ā Loos”, „Pechiney”, „Saint Gobain” deţineau 24 de uzine în care
lucrau 20 000 de muncitori.

Comerţul şi agricultura

Dezvoltarea comerţului în sec. al XIX-lea este rezulztatul unei producţii de masă, care
depăşeşte necesarul diversificării mijloacelor de transport ce stimulau schimbările existenţei
unei monede clar definite, mai ales între marilşe puteri economice.

Bogăţia unei ţări se manifesta prin: produse vizibile – materii prime (cărbune, minereuri,
lemn), produse agricole (grâu, porumb, bumbac şi cauciuc) şi produse finite (maşini, utilaje,
confecţii, cosmetice, zahăr, ulei, alimente); capitaluri financiare; servicii (transporturi,
asigurări, brevete de investiţii, drepturi de autor, hoteluri, alimentaţie publică).

Franţa renunţa la politica protecţionistă şi stabileşte noi tratate comerciale bilaterale cu

alte state. Marea Mediterană conservă un trafic internaţional, flota maritimă şi riverană
jucând un rol important.Importurile sunt exprimate în milioane (moneda naţională a ţării).
Exporturile sunt exprimate în milioane de franci aur. Franţa importă mai ales materii prime.
Fiind o ţară agricolă dezvoltată se importă mai ales produse tropicale şi exportă produse
agricole finite, vin, grâu, dulciuri, brânzeturi, băuturi. Baza exporturilor franceze o reprezintă
utilajele şi maşinile, produse de lux (îmbrăcăminte şi pielărie).

Între anii 1860-1870, Franţa a fost considerată a doua putere comercială a lumii.

Din 1800 până în 1914, agricultura continuă să obţină un loc important în economia franceză.
Dacă studiem procentajul populaţiei antrenate în agricultură din totalul populaţiei active
(1851-64%, 1861-50%, 1900-43%) vom vedea că deţine un segment important.

Migrarea spre oraşe va începe accelerat, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată
cu industrializarea. Aşa-zisa revoluţie agrară a secolului al XIX-lea în Franţa, este slab
reprezentată. Se încearcă o alternare ştiinţifică a culturilor, pentru a nu sărăci solurile,
folosirea unor îngrăşăminte chimice şi utilaje.Totuşi agricultura rămâne tributară vechilor
tehnici, dependentă de capriciile vremii, de calitatea polului. Mutaţii importante apar în acest
domeniu, abia în secolul XX, odată cu dzvoltarea industriei constructoare de maşini, a
chimiei, a ingineriei genetice.