Revoluți

a
industria
Fenomenul denumit “Revoluția industrială” a fost și este unul dintre cele
lă
mai controversate noțiuni din literatura de specialitate, fiecare autor încercând să
cerceteze și să reliefeze aspectele considerate semnificative ale acestuia.

în Anglia
Se acceptă ideea potrivit căreia înțelegerea complexității, a locului, a rolului,
dar și a implicațiilor imediate presupune luarea în considerare a proceselor
provocate de expansiunea economică declanșată de marile descoperiri geografice.
Aceste descoperiri au avut loc începând cu secolul al XV-lea și au continuat și
secolul următor, fapt ce a determinat dezvoltarea schimburilor comerciale ale
Europei cu alte continente și a lansat partea de vest a Europei către Revoluția
industrială.
Revoluția industrială reprezintă un ansamblu de fenomene care, începând cu
secolul XVIII au însoțit transformările lumii moderne datorită dezvoltării tehnicii,
producției și comunicațiilor.
Acest fenomen a fost unul complex, cu o dublă natură: tehnică și social-
economică, din care au rezultat performanțe economice, sociale, politice, culturale
etc. Declanșarea și desfășurarea ei nu pot fi limitate la apariția și utilizarea
diferitelor mașini și perfecționarea acestora, ele reprezentând tema de cercetare a
istoriei științelor tehnice, ci reprezintă și modificarea modului de gândire și de
acțiune umană.
Europa, în secolul XVII, pe plan politic, se caracterizează prin întărirea și
centralizarea a unor state monarhice, pe plan economic, cresc aparatele
administrative, armatele sunt numeroase și înzestrate corespunzător, astfel spus,
cheltuieli supradimensionate, care au generat o fiscalitate ridicată, inflaţie şi
creşterea rolului reţelei financiare internaționale.
Pe de altă parte, comerțul maritim este în continuă dezvoltare, ca urmare a
numeroaselor descoperiri geografice. Apar primele societăți anonime pe acțiuni cu
scopul de a colabora cu asociații pentru exploatarea unei zone geografice sau a
unei rute comerciale.
 Politica economică mercantilistă, dominantă în secolul XVII, a contribuit
substanțial la acumularea de capital bănesc, o premisă esențială pentru desfășurarea
Revoluției industriale.
În paralel cu acestea, agricultura se manifesta cu un randament slab,
practicată fiind cu tehnici și tehnologii rudimentare și grevată de numeroasele și
îndelungatele războaie, războaie ce i-au sustras o mare cantitate de forță de muncă.
Revoluţia industrială şi dezvoltarea industriei până la primul război mondial
s-au desfăşurat în mai multe ţări, prezentând elemente comune, dar şi particularităţi
inerente de la o ţară la alta, precum şi de la o etapă la alta.
Analiza modernă a Revoluției industriale provine, în mare parte, din
interesul pentru creșterea economică. Cea mai mare problemă a lumii moderne era
să crească producția într-o măsură mai mare decât creșterea populației. O soluție de
succes a acestei probleme a fost industrializarea Angliei. Revoluția industrială a
făcut posibilă o creștere certă a standarului de viață mediu și este unanim
cunoscută că Anglia constituie prima țară în care demarajul și desfășurarea acesteia
s-au produs fără a exista un model pe care să-l fi avut în vedere sau pe care să-l
imite.
Revoluția industrială a început în Anglia deoarece condițiile sociale și
politice erau favorabile schimbării. Spre exemplu, dreptul asupra proprietății era
consolidat , mai importantă era stabilirea legislativă, Parlamentul având o mai mare
putere decât monarhul și marii aristocrați, creditul era mai sigur, iar oamenii de
afaceri puteau ușor să prospere. Economia de piață era încurajată și de marii
gânditori ai epocii. De exemplu, Adam Smith publică în 1776 „Bogăția Națiunii”,
prin care demonstra că piața are nevoie de o dezvoltare bazată pe libera
concurență, pe lipsa intervenţiei guvernelor şi pe proprietate privată.
De asemenea, rezervele însemnate de fier și cărbune, deținerea materiilor
prime esențiale industrializării, a reprezentat un factor important datorită căruia
Revoluția industrială a început în Anglia.
În 1750, Marea Britanie era deja o putere maritimă și comercială importantă,
însă ramura economică dominantă era încă agricultura, în care persistau tehnicile
învechite, cu o productivitate redusă și cu suprafețe necultivate. Produsele erau în
principal artizanale, comunităţile fabricându-şi bunuri precum mâncarea,
îmbrăcămintea şi mobilierul. Pe de altă parte, activitățile industriale precum
mineritul sau prelucrarea fierului se desfășurau la o scară relativ redusă.
 O premisă importantă a Revoluției industiale o constituie creșterea
populației. Între 1700 și 1780, populația britanică a crescut cu 30%, urmând ca în
1801 să se realizeze primul recensământ în Regatul Unit al Marii Britanii, unde s-a
estimat faptul că, în urmă cu un secol, Anglia avea o populație de 6,5 milioane, iar
la data efectuării recensământului avea 14.681.000 de locuitori, iar în 1821 să
ajungă la 20,8 milioane.
Odată cu această explozie demografică s-a asigurat o forță de muncă cu
pondere deosebită a categoriilor de vârstă tânără. Totodată, a atras după sine
schimbări importante în structura socio-economică, profesională și pe medii, cu o
creștere a fluxurilor migratorii din mediul rural către cel urban, în urma dezvoltării
însemnate a activităților industriale desfășurate, în principal, la oraș.
Randamentul agriculturii se îmbunătățește odată cu aplicarea unor noi
metode și tehnici de a obține o producție semnificativă pe tot parcursul anului.
Printre inovațiile aduse în ramura aceasta se numără inițiativa lui
Coke din Norfolk ce prevedea rotația culturilor astel încât pământul
era cultivat fără a-și epuiza potențialul și reușește prin folosirea
îngrășămintelor să cultive grâu pe terenuri considerate până atunci
sterile. Bekewell ameliorează rasele de vite, capre și oi, intuind
creșterea cererii de carne odată cu sporirea populației. De altfel,
Jethro Tull a promovat folosirea săpăligii și a inventat o
semănătoare, iar Robert Bakewell a pus bazele creșterii științifice a
bovinelor și ovinelor.

Eficiența și profiturile provenite din agricultură au dus la consolidarea

fermelor. În schimb, se produc schimbări în structura proprietății funciare, un
proces ce implică cumpărarea sau evacuarea tăranilor, fapt ce duce la consecințe
sociale și economice. Îngrădirea terenurilor comune și a celor necultivate a
însemnat un dezastru pentru țăranii săraci a căror supraviețuire depindea de
cultivarea sau pășunatul liber. Cererea de muncă a scăzut odată cu îngrădirea
terenurilor și cu mecanizarea, drept urmare țăranii expropriați au migrat la oraș și
s-au angajat ca muncitori în industrie.
În paralel cu acestea, începe să se manifeste fenomenul de “împrejmuire” a
pământurilor de către marii propietari. Actul de împrejmuire se acorda de către
Parlament, iar cel care aspira la un asemenea document trebuia să facă dovada că
dispune de sumele necesare pentru valorificarea agricolă a întregii suprafeţe
împrejmuite. Pe de altă parte, sistemul bancar britanic era suficient de dezvoltat
pentru a răspunde nevoii de credit a agricultorilor care dispuneau de acte de
împrejmuire.
Efectele acestui proces au fost rapid resimțite atât pe plan economic,
permițând formarea de mari ferme, precum și producția mult mai mare, cât și
social, prin grăbirea stratificării sociale și polarizării proprietății funciare.
În a doua jumătate a secolului XVIII, în Marea Britanie au fost aplicate,
pentru prima oară, cunoștințele tehnice și științifice la scară largă în agricultură și
în unele industrii. Saltul demografic în Anglia petrecut în decurs de un secol rupe
echilibrul preexistent între cerințele de pe piața internă în extindere și posibilitățile
de producție ale manufacturilor textile engleze, care aveau tradiții însemnate de
mai bine de două secole. Această ruptură declanșează, pe principiul reacției în lanț,
un șir de perfecționări și descoperiri tehnice.
Înainte de existența fabricilor, îmbrăcămintea era realizată manual, iar
comercianții ofereau materia primă și echipamentul de bază, urmând să ia mai apoi
produsul finit. De asemenea, cererea pieței era mult mai mare decât producția
efectivă ce se putea realiza. În secolul XVIII, o serie de inovații a condus la
creșterea productivității. Printre acestea se află mașina de cusut (maşina de cusut
cu pedală) inventată de James Hargreaves care era capabilă să producă mai multe
cusături în același timp. În 1733, mecanicul John Kay a inventat șuveica
zburătoare, ce a făcut procesul de țesare mai rapid, mașina de tors inventată de
James Hargreaves, mașina de filat a lui Richard Arkwright în 1765, urmată în 1785
de o nouă mașină de filat a lui Samuel Crompton. Războiul de țesut electric
inventat de Edmund Cartwright (1785) a dezvoltat procesul de țesere.
Industria textilă a tras după sine dezvoltarea altor ramuri industiale, precum
cele producătoare de utilaje și mașini sau dezvoltarea industriei chimice pentru
spălarea și vopsirea materialelor textile.
În 1721, englezul Thomas Newcomen a creat primul motor cu aburi, care era
folosit în principal pentru a pompa apa din interiorul minelor. Perfecționarea
mașinii cu abur, în 1784, de către James Watt, multiplica în proporții considerabile
industria textilă și rupe dependența anterioară a acesteia față de cursurile apelor.
Curând, producția textilelor a fost concentrată pe mari fabrici. Producția de
masă a însemnat ieftinirea textilelor, cu impact dramatic asupra industriei. Lâna
fusese cel mai important produs de export la Marii Britanii, ca mai apoi bumbacul
să câştige teren, profitând de cererea imensă de îmbrăcăminte uşoară şi răcoroasă
necesară zonelor Africii și Asiei. Manchaster şi Liverpool deveniseră înstărite
datorită comerţului cu bumbac, iar vânzările în străinătate aduceau venituri imense
Angliei, reprezentând la un moment dat jumătate din exportul ţării.

Pentru efectuarea operațiunilor de albire, degresare, uscare și colorare a

țesuturilor se antrenează dezvoltarea industriei metalurgice și textile. Astfel,
asistăm la o serie de descoperiri și perfecționări însemnate, precum: procedeul
fabricării cocsului în 1709 de către Abraham Darby, în 1750, Benjamin Huntsman
prelucrează fonta în fier forjabil, în 1784 perfecționează procesul de pudlare prin
care se obține oțel etc.
Dezvoltarea industriei metalurgice a fost favorizată de importantele resurse
de cărbune și de minereuri de fier de care dispunea Anglia. În 1700, industria
fierului se luptă pentru supraviețuire. Metalul trebuia încălzit până devenea lichid,
astfel încât minereul se scurgea lăsând în urmă impuritățile, însă procesul de topire
necesita cărbune, iar pădurile Marii Britanii fuseseră în mare măsură distruse, fiind
necesare importuri costisitoare.
Problema a fost soluționată în 1709 de Abraham Darby, care a descoperit că
cocsul dădea rezultate excelente. Astfel, producția de fier a făcut numeroase
progrese tehnologice. Spre exemplu, Watt şi Boulton au folosit prima oară, în
1775, motoare cu aburi pentru a da curentul puternic necesar pentru a atinge
temperaturi mari. Fabricile de metal au dus la dezvoltarea unor oraşe ca
Birmingham şi Sheffield, iar Marea Britanie realiza în 1850 jumătate din producţia
anuală de fier din lume.
 Efectul dezvoltării metalurgice, dar și a vieții economice, a constituit
dezvoltarea transporturilor, care s-au dezvoltat în mod deosebit pe canale. Înainte
de Revoluție, metodele principale de transport erau căruțele și bărcile care mergeau
pe râuri. La începtulul secolului XIX, americanul Robert Fulton a construit prima
barcă eficientă cu motor cu aburi, iar la mijlocul acestui secol existau deja nave
care străbăteau Atlanticul. În 1833 vasul canadian Royal William a făcut prima
călătorie transatlantică cu ajutorul unui motor cu aburi. În al doilea deceniu al
secolului XIX, Anglia dispunea de o rețea de canale care asigura transporturi
ieftine și rapide. Construirea lor a început cu canalul Bridgewater, în 1763, contruit
de James Brindley pentru a lega minele Ducelui de Bridgewater de Manchester.

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX reprezintă o

perioadă de căutări pentru perfecționarea unei noi forme de transport, a celei de
cale ferată. Apariția transporturilor ferioviare este strâns legată de transportarea
cărbunilor din mine către suprafață, tracțiunea utilizată fiind, de regulă, cea
animală.
De asemenea, locomotiva cu motor cu aburi a revoluţionat transportul
terestru, putând transporta cantităţi foarte mari de materiale şi produse. La
începutul secolului al XIX-lea, inginerul britanic Richard Trevithick a construit
prima locomotivă de acest fel.
O etapă a evoluției căilor ferate începe în 1825 când se inaugurează linia
Stockton – Darlington, în nord-estul Angliei, ce avea ca scop exploatarea
zăcămintelor de cărbune din zonă, dar și transportul călătorilor. Trenul inaugurat al
liniei, remorcat de locomotiva „Locomotion No. 1”, parcurge traseul cu 19 km/h.
Pe traseu se folosea o tracțiune mixtă, cu cai și locomotive, având, în cele din
urmă, un randament scăzut în exploatare.
 În 1829 compania feroviară Liverpool-Manchester Railway organizează un
concurs de locomotive, cu scopul de a decide sistemul de tracțiune ce urma să fie
adoptat. Premiul este luat de locomotiva „The Rocket” care parcurge, în mai multe
etape, 112 km, cu o viteză medie de 25 km/h. Rezultatul este constituit la
inaugurarea din 15 septembrie 1830, pe traseul Liverpool-Manchester, a primei
linii de cale ferată comercială modernă, un traseu de 51 de km, care a necesitat și
numeroase alte lucrari, între care 63 de poduri și un viaduct de 18 m înalțime.

locomotiva „The Rocket”

În 1850 existau nu mai puțin de 10.000 km de linii de cale ferată, în a căror

folosință se afla transportul de mărfuri și de călători, la viteze de neimaginat.
Societățile din domeniul căilor ferate au devenit cele mai profitabile, având
câștiguri farte mari la bursele de valori.
De asemenea, la începutul secolului XIX, inginerul John McAdam a elaborat
o nouă metodă pentru construcția de șosele, ceea ce a facilitat drumuri mai durabile
și de calitate.
Pe de altă parte, Revoluția industrială a avut impact și asupra comunicațiilor,
astfel încât inveția telegrafului a stat la baza dezvoltării liniilor de comunicații.
William Cooke și Charles Wheatstone au creat, în 1837, prima linie electrică de
telegraf comercială. Din 1840, drumurile feroviare ofereau și linii de comunicații
Cooke-Wheatstone, iar în 1866 a fost stabilită o linie de telegraf peste Atlantic.
 Revoluţia Industrială a dus, de asemenea, şi la emergenţa unui sistem bancar
mai sofisticat datorită dezvoltării industriilor. O piaţă de schimb valutară a fost
stabilită la Londra la sfârşitul secolului al XVIII-lea, iar la New York a fost creată
20 de ani mai târziu.
Urmările Revoluției industriale cuprind creșterea nivelului de trai pentru
clasa de miloc a societății, localitățile au devenit supraaglomerate, cu sisteme de
canalizare suprasolicitate și cu locuințe aglomerate. Munca manuală a deveniti tot
mai mult înlocuită de cea mecanică, fapt ce a dus la un șomaj ridicat.
La începutul secolului XIX, Revoluția industrială provocase schimbări
majore și transformase Marea Britanie într-o mare putere a lumii. Acest statut a
fost celebrat în 1851 prin Marea Expoziție organizată în Hyde Park, într-o
construcție de metal și sticlă numită “Palatul de cristal”, ce reprezenta un adevărat
simbol al acestei națiuni.

Palatul de cristal

În scurt timp, industrializarea s-a extins în Europa, Franța, Germania, Belgia

și Statele Unite, iar Anglia a devenit cea mai mare putere industrială la începutul
secolului XX.
Bibliografie
 https://infoblog27.wordpress.com/2016/05/23/revolutia-industriala-in-
anglia/
 https://www.descopera.ro/istorie/16142400-revolutia-care-a-schimbat-
lumea-din-temelii-de-ce-revolutia-industriala-a-inceput-in-marea-
britanie
 https://www.referatele.com/referate/istorie/online1/ANGLIA-SI-
REVOLUTIA-INDUSTRIALA-IN-MAREA-BRITANIE--Palatul-de-
cristal-din-Hyde-Park-referatele-com.php
 Curs “Istoria Economiei”