REVOLUTIA INDUSTRIALA

IN FRANTA

MURESAN IONELA MARIA

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR – BISTRITA
AN 1
 REVOLUTIA INDUSTRIALA IN FRANTA

 Începuturile industriei

Economia Franţei în secolul al XIX-lea a cunoscut şi ea revoluţia industrială.

Chiar dacă ritmul nu a fost cel din Anglia, producţia industrială a crescut, reţeaua de căi
ferate s-a lărgit şi capitalurile băncilor s-au mărit, fapt ce a ce a determinat ca bancherii
şi industriaşii francezi să facă un intens export de capital în colonii şi în ţările mai puţin
dezvoltate: Rusia, China şi ţările baltice.

Întreprinderile mari s-au unit în monopoluri. Industriaşii, bancherii, marii properietari

agricoli, alcătuind „obligarhia financiară”, au participat la conducerea activităţii statului.
Europa modernă s-a construit în bună măsură pe principiile Revoluţiei Franceze şi pe
instituţiile create de Napoleon. Importanţa modelului francez poate fi interpretată în
două sensuri. Pe de-o parte, el a inspirat modernizarea Europei la nivel social, politic şi
cultural, pe de altă parte a oferit marilor puteri conservatoare un exemplu imediat pentru
consolidarea propriei lor autorităţi economice.

Alternativa unui executiv puternic, soluţia lui Napoleon la criza regimului revoluţionar, a
fost prelucrată chiar de foştii adversari, ca exemplu putem da Austria.

Reorganizarea sistemului legislativ, fiscal şi judiciar, unificarea sistemului monetar,

dirijismul economic reglat de instituţiile puternice (Banca Franţei, Curtea de Conturi) au
dus la unificarea şi centralizarea economică, Codul de Comerţ (1807) reglează pe baze
noi comerţul exterior şi interior.Blocada continentală impusă de Napoleon împotriva
Angliei în 1806 ilustrează o percepţie mai puţin tradiţională a fenomenului economic,
care nu mai era unul continental, ci şi mondial.

Revoluţia industrială a început prin inventarea maşinilor cu aburi, care înlocuiau munca
manuală cu cea prestată de o maşină. Primele maşini cu aburi au fost folosite în
industria textilă, apoi în cea minieră şi în transporturi. Ele au permis creşterea
productivităţii.

Alt element al revoluţiei industriale a fost noua organizare a muncii. Muncitorii nu mai
pot lucra acasă sau în mici ateliere. Producţia se concentrează acum în uzină având un
ritm impus de maşină. Aceasta impune o disciplină foarte strictă a muncii şi o
organizare perfectă. Populaţia angajată în domeniul industrial devine tot mai
numeroasă.

Metalurgia cunoaşte începând cu 1820, o creştere rapidă. Producţia de fontă în furnale

înalte care funţionează cu cocs, asigură 60% din producţie, înlocuind cărbunii de
pământ. Ea produce pentru căile ferate, dar şi pentru maşinile cu vapori. Metalurgia
devine pentru prima dată principala ramură motrice.
 Criza din 1847 marchează o incertitudine a producţiei

Franţa şi Marea Britanie au urmărit drumuri diferite, putem spune paralele până în
secolul al XIX-lea. Ideea că industria franceză şi economia sa ar fi înapoiate prin
comportare cu celelalte state este falsă. Industria franceză este numai diferită. Ea se
aşează pe produse de înaltă calitate şi mai ales pe larg consum, pe creşterea în paralel
a muncii şi a marii industrii.

Producţia bunurilor de larg consum reprezenta între anii 1825-1844, 65% din producţia
industrială a Franţei. Producţia de cosmetice (axată pe săpun), de lumânări şi mai ales
de zahăr sunt caracteristice. Industria textilă este foarte bine reprezentată şi are o
creştere dinamică. Normandia rămâne principala regiune textilă. Filaturile sunt însă
bazate pe energie hidraulică, iar cusutul manual este predominant.

Industria bumbacului în Alsacia este dimpotrivă, mult mai progresivă. Se utilizează

cusutul mecanic, maşini cu aburi de origine engleză. Constructorii alsacieni le
perfecţionează permanent. Producţia de lână şi mătase pentru articole de îmbrăcăminte
de lux constituie una din sursele principale de export în Marea Britanie, Statele Unite şi
Belgia.

Construcţia de material feroviar capătă o creştere rapidă. În 1860, 40% din producţia
franceză de locomotive este exportată.Între 1850-1860, echipamentele de maşini cu
abur se diversifică, apar centre specializate în construcţia de maşini.

Prin comparaţie, industria carboniferă franceză este mai slab reprezentată. Cele 130
societăţi de extracţie din Masivul Central sunt mai active decât cele din nord. Cărbunele
francez este cu 45% mai scump decât cel englezesc.Unele inovaţii ştiinţifice sunt
remarcabile.În industria alimentară menţionăm descoperirea lui Pasteur (1880)-laptele
condensat- pasteurizat- fapt ce a dus la accelerarea şi mărirea transporturilor în
bidoane ermetice. Tehnica frigului (Charles Tellier -1878) şi tehnica stelirizării (1809 -
Nicolas Appert), intensifică comerţul cu produse alimentare. Se exportă biscuiţii,
ciocolata, băuturi gazoase, ulei de măsline, margarină (unt economic inventat în Franţa
sub cel de-al doilea imperiu).Se dezvolta producţia de hârtie pentru cărţi, reviste,
documentze administrative şi ambalaje. În 1900, consumul de hârtie, pe cap de locuitori
este deja de 2 kg, comparativ cu Austria şi Ungaria, unde este de 700 g.

Din 1880, după descoperirea dinamului de către mecanicul belgian Gramme,

electricitatea joacă un rol important, atât pentrui industrie, cât şi pentru diversificarea
comunicaţiei la distanţă, telegraful electric, telefonul, transmisiunea radio. Parisul avea
în 1893, 27 000 abonaţi telefonici.După 1880, electricitatea este aplicată în căile ferate,
în transportul urban, în metalurgie şi industria chimică. Motorul cu explozie şi
automobilul dau petrolului o importanţă mondială. În 1863, Franţa prin societatea fraţilor
Desmorais importă petrol pentru prima dată şi începe să-l rafineze.
Se dezvoltă în paralel industria chimică, se produc acizi, fosfaţi, coloranţi, cloruri,
explozibili. Societăţile „Kuhlman ā Loos”, „Pechiney”, „Saint Gobain” deţineau 24 de
uzine în care lucrau 20 000 de muncitori.

 Comerţul şi agricultura

Dezvoltarea comerţului în sec. al XIX-lea este rezulztatul unei producţii de masă, care
depăşeşte necesarul diversificării mijloacelor de transport ce stimulau schimbările
existenţei unei monede clar definite, mai ales între marilşe puteri economice.

Bogăţia unei ţări se manifesta prin: produse vizibile – materii prime (cărbune, minereuri,
lemn), produse agricole (grâu, porumb, bumbac şi cauciuc) şi produse finite (maşini,
utilaje, confecţii, cosmetice, zahăr, ulei, alimente); capitaluri financiare; servicii
(transporturi, asigurări, brevete de investiţii, drepturi de autor, hoteluri, alimentaţie
publică).

Franţa renunţa la politica protecţionistă şi stabileşte noi tratate comerciale bilaterale cu

alte state. Marea Mediterană conservă un trafic internaţional, flota maritimă şi riverană
jucând un rol important.Importurile sunt exprimate în milioane (moneda naţională a
ţării). Exporturile sunt exprimate în milioane de franci aur. Franţa importă mai ales
materii prime. Fiind o ţară agricolă dezvoltată se importă mai ales produse tropicale şi
exportă produse agricole finite, vin, grâu, dulciuri, brânzeturi, băuturi. Baza exporturilor
franceze o reprezintă utilajele şi maşinile, produse de lux (îmbrăcăminte şi pielărie).

Între anii 1860-1870, Franţa a fost considerată a doua putere comercială a lumii.

Din 1800 până în 1914, agricultura continuă să obţină un loc important în economia
franceză. Dacă studiem procentajul populaţiei antrenate în agricultură din totalul
populaţiei active (1851-64%, 1861-50%, 1900-43%) vom vedea că deţine un segment
important.

Migrarea spre oraşe va începe accelerat, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
odată cu industrializarea. Aşa-zisa revoluţie agrară a secolului al XIX-lea în Franţa,
este slab reprezentată. Se încearcă o alternare ştiinţifică a culturilor, pentru a nu sărăci
solurile, folosirea unor îngrăşăminte chimice şi utilaje.Totuşi agricultura rămâne tributară
vechilor tehnici, dependentă de capriciile vremii, de calitatea polului. Mutaţii importante
apar în acest domeniu, abia în secolul XX, odată cu dzvoltarea industriei constructoare
de maşini, a chimiei, a ingineriei genetice.
 Mijloacele de transport
În primii 50 de ani ai sec. al XX-lea, călătoriile terestre şi pe mare devin de zece ori mai
rapide,astfel încât regiuni izolate cu economii domestice, continente greu accesibil,
devin cunoscute şi integrate în circuitul economic. Trenul şi vaporul cu aburi au uimit
populaţia secolului şi au deschis calea spre toate celelalte revoluţii economice. Axe
feroviare Paris-Bruxelles, Anvers-Cologne, Frankfurt-Berlin, etc. sunt rute interne şi
internaţionale.

Între 1850-1914, reţeaua de căi ferate are o dinamică accelerată

1850 1917

Germania 6000 km 630000 km

Belgia 800 km 8800 km

Franţa 3500 km 39500 km

Italia 120 km 18000 km

Societăţile de căi ferate angajează cât mai mult personal, se extind şi devin o ramură
importantă în economia statelor. Spre deosebire, de dezvoltarea oarecum uniformă a
trnsportului ferat în ţările europene, transportul maritim şi fluvial cunoaşte o manieră de
creştere diferită.

Astfel, se constată supremaţia Angliei şi a Germaniei, Franţa ocupă locul al V-lea.

Prima societate maritimă capitalistă importantă este fondată în 185- „Mesageriile

maritime”, specializată în servicii maritime poştale în Marea Mediterană. Compania
„General Transtlantic” fondată în 1855, deservea cele două linii importante: Le Havre-
New York, Saint-Nazaire-Panama:

În 1876, după invenţia lui Charles Tellier, apar primele vapoare frigorifice care pot
traversa oceanul. Apar oraşe porturi importante, în care se dezvoltă şantiere navale:
Anvers, Marseille, Geneva. În transportul intern se construies în Franţa canale pentru
navigaţie: Canalul Ronului şi Rinului, Canalul Soarei, Canalul Senei, Canalul Berry, care
leagă oraşele şi facilitează schimburile comerciale, transportul materiilor prime şi a
produselor finite, a petrolului şi a cerealelor.

Survolarea continentelor şi a oceanelor cu balonul devine după încercarea fraţilor

Rénard, un mijloc credibil. Dirijabilul, planorul şi mai apoi avionul lui Clément Ader
(1896), deschid pt aviaţie un nou orizont, care va deveni spectaculos în sec. XX.

Adoptarea timbrului poştal, a distribuţiei la domiciliu, a telegrafului electric, a telefoniei,

fac ca transmisiunile să fie mai rapide şi mai clare. Franţa îşi stabileşte propriul sistem
de comunicaţii telegrafice încă din 1851, astfel încât în 1873, reţeaua avea 80 000 km.

BIBLIOGRAFIE:

https://infoblog27.wordpress.com/2016/05/23/revolutia-industriala-in-franta/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_industrial%C4%83

https://ro.scribd.com/document/228419830/c-Revolutia-Industriala-in-Franta