Revoluția Industrială

Revoluția industrială – constituie o schimbare generală față de economia tradițională bazată pe agricultură și
utilizarea exclusivă a muncii manuale. Proces economic complex ( sec. XVIII-XIX ) prin care s-a realizat trecerea de
la munca manuală la cea de fabrică.
De ce Anglia este prima țară în care au debutat revoluțiile ( agrară, industrială, a transporturilor ) ?

- Condițiile oferite de statul englez unde clasa mijlocie a avut acces, după evenimentele revoluționare din sec.
XVII-lea, a conducerea afacerilor publice, statul garantează libera inițiativă, încurajează inovația tehnică
- Primele descoperiri în domeniul mașinismului au fost făcute în Anglia
- Dispunea de enorme rezerve de materie primă internă, dar și din colonii
- Flota engleză era instrumentul de bază care asigura realizarea mărfurilor engleze pe piața mondială + poziția
geografică favorabilă
- Împrejmuirile și modernizarea agriculturii au eliberat un număr enorm de brațe de muncă ieftine

Etapele revoluției industriale:

1. 1760-1850
2. 1850-1929
Punctul de trecere de la o etapă la alta are loc datorită descoperirii unei noi surse de energie: petrolieră și electrică
Premisele revoluției industriale

- Mercantilismul comercial extins, mai ales după Pacea de la Westfalia în Provinciile Unite ( Olanda )
- Revoluția burghezo-democrată din Anglia ( 1640-1688 ) a provocat o puternică evoluție a relațiilor burgheze
pe întreg continetul european
- În sec. XVII-XVIII în majoritatea statelor europene, înclusiv în Țările Române, a fost lichidată șerbia
- Sporește pondera populației urbane în Occident
- Orașele mari aveau Bursa lor
- Legatura de cauzaliate dintre revoluția burgheză și revoluția industrială: Revoluția burgheză a servit drept
cauză pentru declanșarea revoluției industriale, deoarece în cadrul revoluției burgheze a fost lichidat regimul
feudal absolutist, s-au pregătit condiții necesare pentru dezvoltarea social-economică și respectiv se creează
un context favorabil pentru revoluția industrială. De asemenea, odată cu venirea burgheziei la conducere,
care tindeau spre lux și opulență, crește cererea pe piață. Revoluția industrială a servit drept cauză pentru
formarea proletariatului industrial. Societatea engleză s-a împărțit în două clase sociale distincte: burghezia
și proletariatul

Prima etapă

 1733, John Kay – suveica zburătoare

 1764, James Hagreaves – vărtelnița
 1765-1770, mașina hidraulică de tors
 Anii 60, James Watt – mașina cu aburi cu acțiune simplă
 1784, James Watt – mașina cu aburi cu acțiune dublă
 1785, războiul de țesut mecanic
Impactul aplicării mașinilor în domeniul industrial:

- Creșterea rapidă a productivității muncii

- Modificarea organizării muncii în cadrul fabricii
- Dezvoltarea industriei textile
- Înlocuirea energiei musculare cu cea a apei sau a cărbunelui
- Dezvoltarea altor ramuri industriale precum: extractivă; metalurgică

A doua etapă:
  1856, H.Bessemer – procedeul de obținere a oțelului
 1869, E.Drake – prima exploatare petrolieră
 1867, A.Nobel – inventarea dinamitei
 1876, A.G.Bell – inventarea telefonului
 1877, Th.Edinson – inventează fonograful
 1886, P.L.Herault – metoda electrolizei
 1895, G.Marconi – inventează telegraful fără fir
Consecințe tehice:

- A fost înlocuită munca manuală cu munca mecanizată

- S-a creat contextul favorabil revoluției energetice
- Au apărut noi forme de organizare a producerii: fabrica și uzina
- S-a deplasat centrul de activitate economică de la sat la oraș
- S-a mărit productivitatea muncii ceea ce a avut drept rezultat sporirea volumului și calității mărfurilor,
micșorarea prețurilor, schimbul larg de mărfuri
- S-a constituit un sistem nou de producere și desfacere a mărfurilor – economia de piață
- S-au creat condiții pentru dezvoltarea ramurilor industriale, a transportului și a sistemelor de comunicație, a
sistemului financiar
Consecințe științifice:

- Evoluționisul în biologie, Charles Darwin

- Progrese în medicină, descoperirea rolului microbilor în boli și protejarea împotriva lor prin vaccinare, Pasteur
- Studierea fenomenelor electricității și electrommagnetismului
- Descoperiri în domeniul chimiei: sistemul periodic, chimia organică
- Descoperiri în domeniul fizicii: radioactivitatea, inițierea studiilor asupra structurii materiei, teoria cuantică

Consecințe sociale:

- Dezvoltarea învățământului și a culturii

- A crescut nivelul de trai al oamenilor
- S-a schimbat rolul omului în procesul de muncă: din producător direct el devine producător indirect, cel ce
dirijează mașina
- S-au constituit noi pături sociale: burghezia, muncitorii salariați; burghezia devine categoria socială cea mai
importantă și puternică deoarece concentra bogăția societății
- A sporit gradul de urbanizare a societății, care va duce la revoluția demografică
- Apare mișcarea socialistă, ca rezultat al inegalităților create de societatea industrială

Economia Țărilor Române

Caracteristi ci generale ale economiei
 - Factorul stimulativ al evoluției economice a fost interesul habsburgilor și otomanilor pentru arealul românesc
- Poarta avea onopopul asupra comerțului extern românesc, dar totuși a stimulat unele relații comerciale ale
Țării Românești și ale Țării Moldovei cu țările străine
- Pe parcusul sec. XVIII-lea documentele atestă un proces larg de defrișare și extensiune a frontierei agrare
- Una din cauzele dezvoltării slabe a economiei în această perioadă este creșterea semnificativă a obligațiilor
financiare ale țărilor românești față de Poartă, precum și faptul că erau teatru de război: populația suporta
cheltuieli mari pentru întreținerea armatelor străine aflate în conflict ( austriacă, otomană, rusă )
- Regiunile din sudul Moldovei și stânga Nistrului se afla permanent sub invazia tătarilor
- Creșterea economică a fost realizată pe baza agriculturii
- Statul întreprinde un șir de acțiuni de repopulare a așezărilor, prin acordarea de scutiri țăranilor în scopul de a
reduce nr de fugari de pe domeniul feudal
- Domnitorii au inițiat un șir de reforme economice: intervenții menite să reglementeze fiscalitatea ( stabilirea
unei dări fize percepută în 4 rate)
Agricultura: crește volumul producției agrare, se înregistrează extinderi mari ale culturilor de cereale, în 1769 în
Transilvania a fost constituită Societatea de Agricultură, se cultima intens porumbul, tutunul, fructele și legumele.
Un rol important deținea și producția animalieră însă dezvoltarea tuturor aceste ramuri se făcea pentru satisfacerea
cererilor crescânde venite din partea Porții
Meșteșugurile: Se practica morăritul, olăritul, prelucrarea sticlei, confecționau produse din piele, lemn făceau hârtie.
Se remarcă tranziția de la frății la bresle cu tendințe spre atelierul dezvoltat chiar forme incipiente de producție
manufacturieră. Breslele – dispuneau de un statut, care reglementa organizarea muncii, relizarea producției, primirea
noilor membri
O ocupație importantă era exploatarea bogățiilor subsolului. În Transilvania se extrăgeau metale prețioase și minereu
de fier iar în Țara Românească și Țara Moldovei sare silitră și păcură

Factorii ce contribuiau la dezvoltarea Factorii ce frânau economia

economiei
Principatele se integrează tot mai mult în procesul
reformator al Europei
Are loc o învioarare a vieții orășenești, care
suferise din cauza fiscalității excesive
Odată cu dezvoltarea meșteșugurilor se dezvoltă
piața internă și se intensifică relațiile economice
dintre cele două Țări
Principatele aveau un rol important în economia
de tranzit, sporește comerțul extern cu statele
vecine
În principate se valorificau bogățiile subsolului
Boieri – țăranii dependenți
Poartă – Domni
Cerințe excesive ale Porții față de Moldova și
Muntenia, monopolul otoman asupra comerțului
extern
Dările directe și indirecte exagerat de mari pecare
trebuia să le plătească populația – unii se ruinau
iar alții migrau
Războaiele ruso-austro-turce pentru influența în
regiune și jafurile turco-tătare precum și ale
armatelor străine
Schimbarea frecventă a domnitorilor în ȚM și ȚR
– fenomenul de căpătuire
Schimbul preponderent natural, care a adâncit și
mai mult criza economică

Revoluția Engleză
Cauzele revoluției engleze

1. Conflictul dintre monarhie și parlament:

- Tendințele absolutiste, vizibile în timpul dinastiei tudorilor, s-au accentuat odată cu urcarea pe tron a
Stuarților (1603)
 - În anul 1603 după moartea reginei Elisabeta pe tronul Angliei vine nepotul ei Iacob I – rege al Scoției.
Acest eveniment nu reprezintă doar o schimbare de dinastie ci și o schimbare de concepție. În
concepția lui Iacob I puterea vine de la Dumnezeu, iar regele este reprezentatul Domnului pe pământ.
Regele nu este obligat să respectele legile țări deoarece acestea fuseseră elaborate de oameni pentru
oameni
2. Conflictul dintre biserica anglicană și puritani
- La sf. sec. al XVI-lea în Anglia s-a dezvoltat o mișcare îndreptată împotriva bisericii anglicane
cunoscută sub numele de puritanism. Adepții săi urmăreau eliminarea rămășițelor catolice și
introducerea calvinismului. Puritanii erau burghezii și noua nobilime
3. Economice: dezvoltarea economiei capitaliste
4. Sociale: Consolidarea burgheziei și noii nobilimii care pretindeau dreptul de a conduce țara.

Opoziția rege-parlament. Faza parlamentară 1640-1642

- Este principala formă a conflictului politic înainte de revoluție

- În 1688 Parlamentul a adoptat Petiția Dreptului – act care condamnă tendințele absolutiste ale regelui.
Ca urmare Carol I a dizolvat parlamentul
- În 1640 regele a fost nevoit să convoace parlamentul (cel scurt) deoarece populația refuza să plătească
noile impozite
- Reprezentanții burgheziei și a noi nobilimi s-au împotrivit
- După 3 săptămâni regele îi dizolvă de nou, dar neputând să-și asigure veniturile, apelează iarăși la
Parlamentul (cel lung)
- La 10 ianuarie 1942 regele Carol I a părăsit Londra stabilindu-și capitala la York. Astfel era deschisă
calea războiului civil

Faza armată 1642-1649

- Taberele opozante: tabăra parlamentară ( noua nobilime, burghezie, orășenii, țăranii ) și tabăra regală (
cler, vechea nobilime, armată)
- Oliver Cromwell a organizat armata parlamentară. Trupele regale au fost învinse la Marston Moor
(1644) și Naseby (1645)
- Regele Carol I afost prins, judecat și condamnat la moarte și executat (1649). Este primul rege
decapitat de o revoluție
Republica (1649-1653)
- În 1649 a fost proclamată republica: perioadă în care burghezia și-a consolidat pozițiile
- În această perioadă Cromwell a cucerit Irlanda și Scoția
- În plan economic au fost adoptate „Actele de navigație” care au transformat Anglia în principală
putere maritimă a lumii: interzicea navelor străine să desfășoare activități comerciale în coloniile
engleze; toate mărfurile care pătrundeau în Anglia trebuiau să fie pe nave britanice
Protectoratul (1653-1660)
- În 1654 Oliver Cromwell s-a proclamat Lord Protector
- A fost adoptat documentul „Instrumentul de guvernare” potrivit căruia puterea era împărțită între
lordul-protector, Parlament și Consiliul de stat
- În realitate puterea era concentrată în mâinile lui Cromwell
- Protectoratul era o dictatură militară, fapt care a favorizat un puternic curent monarhic. O parte a
societății englezee l-a tolerat pe Crowell pentru unele succese în politica externă
Restaurația (1660-1688) și Revoluția Glorioasă (1689)
- În anul 1660 familia Stuart a revenit la conducerea Angliei. Restaurația cuprinde domniile regilor:
Carol II-lea (1660-1685) și Iacob al II-lea (1685-1688)
- Aceștia au încercat să impună din nou monarhia absolută și să restaureze catolicismul ca religie
- În anul 1688 Wilhem de Orania, regele Olandei și ginerele lui Iacob al II-lea a acceptat oferta
englezilor de a ocupa tronul Angliei. Acest eveniment este cunoscut sub numele de „revoluția
glorioasă” deoarece schimbarea s-a făcut fără vărsare de sânge
- El a promis să respecte Declarația Drepturilor
Declarația Drepturilor și modelul politic britanic
- Declarația Drepturilor prevedea: atribuții restrânse ale monarhiei în favoarea parlamentului,
drepturile și libertățile cetățenilor, regele nu putea suspenda legi
- Anglia a fost prima țară care a avut un regim parlamentar-constituțional. În Anglia nu există o
Constituție ci mai multe legi: Magna Charta Libertatum (1215); Petiția Dreptului (1628); Habeas
Corpus Act (1679), Declarația Drepturilor (1689)
- Modelul britanic avea la bază următoarele principii: separarea puterilor în stat, sistemul bipartid,
garantarea libertăților cetățenești

Revoluția Americană
Revoluţia americană cuprinde o serie de evenimente de natură politică, economică, militară, organizatorică şi
legislativă petrecute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai exact între 1763 şi 1791, care au culminat cu
apariţia unui stat independent şi suveran în America de Nord, Statele Unite ale Americii.

Premisele revoluției:

1. Coloniile nord-americane: Astfel, între 1607 si 1733, Anglia a înfiinţat 13 colonii pe coasta răsăriteană a
Americii de Nord. Prima colonie engleză a fost Virginia, întemeiată în 1607 de o companie înfiinţată prin
ordonanţă regală. Alte 12 colonii au luat naştere în următoarele decenii.

Originea Confl ictului

Coloniile nord-americane nu au cunoscut feudalismul, adică societatea celor trei ordine: cler, nobilime şi restul
populaţiei, colonizarea s-a făcut după transformările social-economice din societatea engleză, adică în veacurile XVII-
XVIII.
Deşi recunosteau autoritatea regelui Angliei, coloniştii aveau propriile instituţii de conducere. O adunare aleasă de
cetăţeni bogaţi vota legile. Puterea executivă aparţinea unui guvernator numit de regele Angliei.
Coloniştii sperau sa aibă aceleaşi drepturi politice ca şi englezii din metropolă. Ei nu au obţinut însă dreptul de a avea
reprezentanţi în Parlamentul de la Londra. Acesta din urmă a impus coloniilor măsuri restrictive care urmăreau să îi
menţină într-o poziţie de subordonare în raport cu metropola
Londra dorea ca şi coloniile să contribuie la plata cheltuielilor cauzate de războiul de şapte ani, în urma căruia a fost
anexată Canada. Guvernul regal a impus mărirea impozitelor în colonii. Dacă la început conflictul metropolă - colonii
avea o dimensiune economică, treptat dimensiunea politică devine dominantă, exprimată de coloniştii care doreau să
aibă instituţii organizate de ei înşişi precum şi proprii reprezentanţi în Parlamentul de la Londra.
Declanșarea conflictului

Începutul rezistenței anti -britanice:

- 1763-1765 s-au creat asociațiile „Fii libertății” și „Fiicele Libertății” care au boicotat mărfurile
engleze
- Englezii au renunțat la taxe cu excepție cele asupra ceaiului
- 1773 – Partida de ceai de la Boston, un grup de locuitori, deghizați în indieni au aruncat ceaiul adus
din Anglia în mare
- Regele și guvernul Angliei i-au declarat insurgenți, au închis portul și au trimis trupe pentru a-i
pedepsi
- 1744 are loc primul congres al coloniilor unde s-a hotărât organizarea rezistenței prin boicotarea
produselor englezești și respingerea autorității parlamentului

Principalele momente ale războiului

- 1775 George Washington a fost numit general, a organizat armata și au încheiat o alianță cu Franța
- 4 iulie 1776 Congresul de la Philadelphia a adoptat „Declarația de Independență”. Legătura cu
Anglia înceta și se forma un nou stat – SUA , 4 iulie a devenit ziua națională
- Cele mai importante victorii americane au fost la Saratoga (1777), Yorktown (1781)
- Armata americană a beneficiat de ajutorul unor voluntari europeni
- În 1778 Franța a declarat război Angliei
- 1783 prin tratatul de la Versailles Anglia recunoaște independența SUA
Unificarea celor 13 colonii a fost dificilă. Lupta politică s-a dat între republicanii, care doreau independenţa fiecăreia
din fostele colonii, şi federaliştii, conduşi de Washington, adepţii unităţii coloniilor. Disputa a fost tranşată în 1787 - în
favoarea federaliştilor - prin adoptarea unei constituţii de inspiraţie iluministă. În 1787 a fost adoptată constituţia
Statelor Unite ale Americii. S-a creat un stat federal, care lăsa destule atribuţii fiecărui stat component al Uniunii.

Revoluția Franceză
Revoluţia franceză (1789-1799), eveniment major al epocii moderne care a dus la răsturnarea Vechiului Regim şi la
instaurarea unei noi ordini politice şi sociale în Franţa
Cauzele Revoluției:
1. Sociale: menținerea vechii organizări medievale pe stări, privilegierea unor categorii (nobilimea, clerul )
2. Politice: monarhia absolutistă și abuzurile regelui Ludovic al XVI-lea
3. Economice: Franța trecea printr-o criză economică cauzată de: dezvoltarea lentă a agriculturii, menținerea
breslelor și a vămilor interne, a sistemului de privilegii și imunități care frânau dezvoltarea meșteșugurilor și a
comerțului;
4. Seceta și alte calamități naturale
5. Ideologice: ideile progresiste ale iluminiștilor
Declanșarea revoluției
Revoluția moderată (1789-1793)
1. Convocarea Adunării Stărilor Generale: În faţa cererilor nobilimii şi a provinciilor, regele Ludovic XVI
convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru mai 1789, lucru ce nu se mai întâmplase din 1614. Perspectiva
acestei Adunării a reaprins conflictul de interese dintre nobilime şi a treia stare (burghezia).
2. Adunarea Stărilor Generale: la 5 mai 1789 se deschidea convocarea. La 17 iunie, în urma eşecului tentativelor
de reconciliere între stări, reprezentanţii celei de-a treia stări s-au declarat ca fiind Adunare Naţională, fără
ordine, ci a poporului.
3. Regele încearcă să aresteze membrii Adunării Naționale, dar poporul parizian s-a opus
4. Căderea Bastiliei: Ziua naţionala a Franţei, 14 iulie, comemorează căderea, in 1789, a închisorii Bastilia. Cu
toate ca în închisoare nu se găseau decât 7 prizonieri, Bastilia a devenit simbolul a tot ceea ce fusese detestabil
în vechiul regim.
5. La 27 iulie, într-un gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria
Parisului. În ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească ţara, începând să pregătească un
război civil şi agitând o coaliţie europeană împotriva Franţei.
6. Abolirea Vechiului Regim: La 4 august, Adunarea Naţională a abolit feudalismul, ştergând privilegiile
nobililor şi clerului, anulând ordinele, precum si drepturile speciale ale oraşelor şi provinciilor. Din noua
societate era exclus priveligiul, forma veche de libertăţi, astfel că egalitatea juridică devenea regula şi cadrul
pentru noua libertate. La 25 iunie 1791 regele Ludovic al XVI-lea este readus la Paris și judecat
Declarația Drepturilor și Prima Constituție
- La data de 26 august 1789 este adoptata Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului care
stabilea principii pe baza carora urma sa se infaptuiasca reconstructia tarii si care insemna primul pas
spre o constitutie. In aceasta declaratie idelurile revolutionare sunt rezumate in : ” Libertate, Egalitate,
Fraternitate”.
-  Legile fundamentale au fost prezentate de catre Adunarea Nationala intr-o constitutie adoptata la data
de 3 septembrie 1791
- Prin constituție puterea era separată în stat, garanta libertatea de gândire și expresie, libertatea
individuală, egalitatea în fața legii, dretptul la proprietate, guvernarea de către popor
Anii Convenției:
1. Covenția Girondină (1792-1793) - La 20 septembrie 1792, o armata franceza a oprit la Valmy înaintarea
prusacă. Recent aleasa Convenția Națională, reunită în ziua victoriei de la Valmy, proclama Republica la 21
septembrie. Conventia decide ca regele sa fie judecat pentru tradare in fata sa si printr-un vot cvasi-unanim,
Ludovic al XVI-lea este gasit vinovat. În cadrul Conventiei, rivalitatea dintre girondini si iacobini este din ce
in ce mai mare
2. Convenția Iacobină (1793-1794) - iacobinii recurg la dictatura puterii executive și teroare pentru combaterea
contrarevoluționarilor. În iunie 1793 Conventia iacobina a adoptat noua Constitutie, care facea oamenii egali
in drepturi, proclama Franta republica unica si indivizibila. Pe 17 iulie Adunarea a adoptat renumitul decret
despre lichidarea definitiva a dreputilor feudale
3. Convenția Thermidoriană (1794-1795) - Pe 27 iulie(9 termidor) 1794 Robespiere era arestat. Seara Adunarea
l-a declarat pe Robespiere si adeptii lui in afara legii, ce insemna – executia fara judecata. Lovitura de stat de
la 9 termidor a intors revolutia in albia burgheziei, din care a iesit in timpul dictaturei iacobine.
Directoratul (1795-1799)
- Era format din 5 membri ( puterea executivă)
- Puterea legislativă era exercitată de Consiliul celor 500 și Consiliul Bătrânilor
- A fost regimul „noilor îmbogățiți” care au continuat să strângă averi prin corupție
- S-a pus capăt terorii
- Înfrangerile militare din vara anului 1799, dificultatile economice si agitatia sociala au determinat
lovitura de stat a generalului Bonaparte, din 9 noiembrie (18 brumar), prin care Directoratul a fost
inlaturat.
- Noua Constitutie instaura Consulatul, organism În care Bonaparte a avut putere dictatoriala. Deviza
republicană devine "Libertate, Egalitate, Fraternitate", iar la 15 decembrie 1799, prim- consulul
 Napoleon Bonaparte, prezentând francezilor noua Constituție, proclamă:„Cetățeni, revoluția s-a așezat
la principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat”

Iluminismul
- Curent ideologic și cultural caracterizat prin profunde schimbări în structura societății determinate de
ascensiunea burgheziei, care se afirma în numele unei noi concepții despre lume, natură și societate
- Iluminismul este un curent de gândire cu multiple consecințe pe plan politic, istoric și artistic, care tinde să
emancipeze omul din poziția rigidă în care îl fixase filosofia tradițională, pentru a-l face obiectul propriei sale
activități prin muncă și prin cultură

Trăsăturile iluminismului

- Are un caracter antifeudal și antidespotic. Toate instituțiile feudale erau supuse unei critici severe: monarhia
absolută bazată pe ideea dreptului divin, biserica, justiția, școala. Gânditorii iluminiști cer anularea
privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului și acordarea de libertăți sociale și politice întregului popor
- Spiritul său raționalist, materialist, laic. În sec. XVIII s-a afirmat rațiunea, fenomenele vieții au cunoscut o
interpretare materialistă, iar problemele culturii și ale științei au început să se separe de cele ale religiei
combatând fanatismul și scepticismul
- Militează pentru emanciparea poporului prin cultură
- Încurajează tratarea problemelor sociale în literatură

Ideile politi ce ale iluminismului

- Ideea de libertate ca de drept fundamental al individului dezbătută chiar și în literatură, aprofundată în

scrierile filosofice, se lansează astfel ideea că privarea de libertate înseamnă un abuz
 - Rousseau spunea „Omul e născut liber, dar pretutindeni e în lanțuri” de aici vor reieși și alte libertăți ( a
cuvântului, a conștiinței, a opiniei )
- Ideea că legea este mai presus de orice și că ea trebuie respectată de toți în mod egal chiar și de rege
- O altă idee, cea a separării puterilor în stat venea în conflict direct cu starea din Franța, unde regele
concentra în mod despotic întreaga putere. Iluminiștii legau separarea puterilor de libertate
- Egalitate prin naștere
- Contractul social, un angajament liber consimțit, încheiat între popor și monarh, care garanta fiecărui individ
drepturile libertățile și egalitatea.

Declarația drepturilor 1789:

Amendamentul 1 – prevede o protecție prin mai multe drepturi: exprimarea ideilor prin vorbire și presă, libertatea
de exprimare

Amendamentul 5 – supremația legii, acuzațiile penale grave trebuie lansate de un mare juriu; oamenii au dreptul
împotriva autocriminării și nu pot fi închiși fără un proces echitabil

Amendamentul 9 – Drepturi naturale „enumerarea unor drepturi specifice în constituție nu înseamnă că oamenii nu
au alte drepturi, care nu au fost precizate”

Epoca Napoleoniană
 19 noiembrie 1799 – se naște o nouă conducere franceză sub forma unui consulat în care Napoleon I era prim-
consul.
 Prioritățile lui Napoleon I erau: reorganizarea și restabilirea noului regim, motiv pentru care în același an,
Napoleon elaborează o nouă constituție
 Constituția afirma drepturile inviolabile de proprietate și libertate individuală, iar pe de altă parte evită orivce
referință explicită despre Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului

Domeniul Finanțelor

- A divizat ministerul de finanțe și directoratul

- A fost reorganizată colectarea de taxe, cea mai importantă rămânând taxa de pământ
- Pune baza sistemului monetar la 7 aprilie 1803, sistemul monetar aveai să-i ofere Franței cea mai sănătoasă
monedă
- A introdus fondul de armotizare, scopul acestuia era să asigure trezoreria în îndeplinirea obligațiilor sale
- Banca Franţei a fost întemeiată în 1800 ca o instanţă privată, acordându-i-se dreptul exclusiv de
emisiunemonetară. În martie 1803 o lege crea francul de 5 grame de argint, faimosul franc germinal care avea
să rămână stabil până în 1914

Domeniul religios

- În anul 1801 el semnează Concordatul care afirmă că religia romano-catolică apostolică este religia majorității
francezilor, dar nu singura așa cum afirmare Edictul de la Nantes ( actul ce a permis toleranța religioasă ) prin
care Napoleon a repus în drepturi pe protestanți ”Cea mai oribilă dintre tiranii este aceea de a obliga 90% din
populația unei țări să adereze la o credință contrară credinței lor”
 - Concordatul intră în vigoare în 1802 și pentru protestanți este un act revoluționar

Codul lui Napoleon

- Influența lui Napoleon este vădită prin codul napoleonian din 1804
- Napoleon a pus bazele legislative ale noului Imperiu Francez, fixate în codul civil din 1804 – marele
document al dreptului, care a influențat întrega legislație modernă europeană
- El a legiferat realizările revoluției: egalitate în fața legii; toleranță religioasă etc.
- Codul Napoleon îşi dezvăluie limitele în reglementările care vizează familia şi legislaţia muncii. Astfel, şeful
familiei, soţul, deţine autoritatea deplină asupra femeii, care datorează „supunerea soţului ei”, şi asupra
copiilor pecare îi poate dezmoşteni sau trimite la închisoare, fără judecată, pe o durată de 6 luni.
- Se introduc „cărţile de muncă”,se interzic grevele şi asociaţiile sindicale, iar patronilor li se dă credit în
conflictele cu muncitorii pe baza unei declaraţii verbale.
- După ce a fost introdus în Franța, codul s-a răspândit în Europa și America Latină, de exemplu codul civil din
Lousiania adoptat în 1825 a fost formulat în strânsă legătură cu codul lui Napoleon
- Codul civil a fost urmat în 1808 de Codul comercial iar în 1810 de Codul penal. Peste tot unde afost introdus
de armatele franceze biruitoare, Codul Napoleon cea mai eficace armă împotriva regimurilor feudale şia dat
un impuls decisiv în adoptarea de legislaţii moderne, burgheze.
Legea din 1801 a instituit liceele în locul şcolilor centrale, considerate prea independente şi prea ambiţioase.Ele vor fi
supuse unei discipline militare, iar studiile se bazau aproape exclusiv pe latină şi matematică. Învăţământulera
structurat pe trei etape: învăţământul primar pe care Napoleon l-a lăsat în seama comunităţilor locale,învăţământul
secundar reprezentat de licee şi de colegiile comunale şi învăţământul superior rezervat facultăţilor şi academiilor.
Acum apare bacalaureatul care permitea accesul în învăţământul superior
În 1804 Napoleon a promulgat Constituţia anului XII care decidea că „Guvernul Republicii franceze va fi „încredinţat
unui împărat”. Astfel, primul consul a devenit Napoleon I „împărat al francezilor”, iar încoronarea s-adesfăşurat în
catedrala Notre-Dame din Paris în prezenţa Papei Pius VII, la 2 decembrie 1804
Pentru prevenirea comploturilor esteaccentuat controlul poliţienesc asupra societăţii: tribunalele speciale sunt conduse
de „magistraţi pentru liniştea publică”, se reintroduce practica trimiterii la închisoare fără judecată sau arestul la
domiciliu, iar ministrul poliţiei beneficiază de puteri extinse
Napoleon a iniţiat un vast program deconstrucţii: cheiuri şi porturi modernizate, drumuri peste Alpi, canale navigabile
pe râurile interioare. În pictură şiarhitectură se impune stilul neoclasic ilustrat de David, pictorul preferat al
împăratului, iar în artele decorative sevorbeşte de stilul Empire. Progresul ştiinţelor a fost urmărit cu interes de
împărat iar savanţii au fost onoraţi şi promovaţi în Institutul Franţei. Matematicienii Monge, Lagrange, Laplace,
Cauchy, fizicienii Arago şi Ampère sauLamark sau Cuvier în domeniul ştiinţelor naturale, au activat în perioada
napoleoniană.

Politi ca expansionistă

Războaiele Napoleoniene reprezintă o serie de războaie globale purtate în timpul domniei lui Napoleon Bonaparte în
Franța (1799 – 1815), care s-au sfârșit odată cu înfrângerea lui Napoleon Bonaparte la bătălia de la Bătălia de la
Waterloo de către britanici.
Aceste războaie au revoluționat armatele europene, precum și tehnicile și sistemele militare și au avut loc la o scară
nemaiîntâlnită până în acel moment, în special datorită aplicării sistemului mobilizării generale.

Coalițiile anti franceze

Prima coaliție 1792-1797

 Coaliția era formată din: Imperiul Austriac, Regatul Sardiniei, Regatul Neapolelui, Prusia, Spania, Anglia
 Campania italiană a lui Napoleon Bonaparte din 1796 și 1797 a scos din război Regatul Sardiniei, (Armistițiul
de la Cherasco, 26 aprilie 1796).
 Războiul s-a terminat în momentul în care Napoleon i-a forțat pe austrieci să accepte tratatul de la Campo
Formio (17 octombrie 1797).
 Regatul Unit a rămas singura forță antifranceză care mai lupta în 1797
A doua coaliție 1798-1801

 Coaliția era formată din: Imperiul Rus, Marea Britanie, Imperiul Austriac, Imperiul Otoman, Portugalia,
Regatul Neapolului, Statele Papale
 Guvernul francez, divizat și corupt în timpul Directoratului, a suferit din cauza proastei finanțări. Republica
aproape că s-a prăbușit, iar, când Bonaparte și-a asumat puterea în 1799, el a găsit numai 60.000 de franci în
vistieria națională.
 Implicarea Rusiei în coaliție a fost o schimbare foarte importantă, forțele ruse au fost conduse de Alexandr
Suvorov
 Bonaparte era implicat în campania din Egispt care avea ca obiectiv amenințarea posesiunilor britanice din
India.
 Republica suferă o serie de înfrângeri în fața inamicilor aduși în conflict de Marea Britanie și banii lor
 Bonaparte reușește să se întoarcă di Egipt în Franța pe 23 august 1799;
 El a preluat controlul guvernului francez pe 9 noiembrie 1799 (lovitura de stat din 18 brumar), răsturnând
Directoratul cu ajutorul ideologului Emmanuel Joseph Sieyès.
 În 1801, Napoleon l-a convins pe țarul Pavel I să opteze pentru neutralitate
 Are loc desfășurarea cu succes a Bătăliei de la Marengo pe 14 iunie 1800 care se încheie cu victoria Franței
datorită implicării generalilor Desaix și Kellermann
 Bătălia decisivă s-a dat pe frontul de pe Rin în cadrul Bătăliei de la Hohenlinden ( 3 decembrie )
 Austriecii sunt învinși și se semnează Tratatul de la Luneville ( februarie 1801 )
 Regatul Unit a rămas un factor important de influență a puterilor continentale, încurajând lupta lor
antifranceză.
 Tratatul de la Amiens ( 25 martie 1802 ) a dus la o pace temporară între Regatul Unit și Franța și a marcat
sfârșitul celei de-a Doua Coaliții.
 Ostilitățile dintre Marea Britanie și Franța au reînceput pe 18 mai 1803 cu declarația de război a Angliei.
Țelurile aliaților s-au schimbat de-a lungul conflictului: nu numai că trebuiau să-l oprească pe Bonaparte, dar
în Franța trebuia restaurată monarhia.
 Senatul francez a proclamat Imperiul Francez pe 18 mai 1804, validat ulterior printr-un plebiscit. Napoleon
s-a autoîncoronat împărat la Notre-Dame pe 2 decembrie.
A treia coaliție 1805

 Napoleon plănuiește o strategie de atragere a flote britanice din Canalul Mânecii prin atacarea Indiei de Vest,
dar planul eșuează întrucât amiralul Villeneuve pierde în Bătălia de la Capul Finesterre pe 22 iulie 1805.
 Napoleon a abandonat planul de invadare a insulelor Britanice și și-a întors atenția către inamicii de pe
continent. Armata franceză a părăsit Boulogne și s-a deplasat către granițele Austriei.
 În aprilie 1805, Regatul Unit și Rusia au semnat un tratat prin care urmăreau îndepărtarea francezilor din
Olanda și Elveția. Austria s-a alăturat alianței după anexarea Genovei și proclamarea de către Napoleon a
Regatului Italiei pe 17 martie 1805.
 Pe 2 decembrie, Napoleon a zdrobit armata austriaco-rusă în bătălia de la Austerlitz. După această bătălie
are loc semnarea tratatului de la Pressburg ( 26 decembrie 1805). Tratatul cerea austriecilor să cedeze Veneția
Regatului Italian dominat de francezi și Tirolul Bavariei.
A șasea coaliție 1812-1814

 Coaliția era formată din: Regatul Unit, Imperiul Rus, Prusia, Suedia, Imperiul Austriac, câteva state germane
 În urma bătăliei de la Vittoria pe 21 iunie 1813, supremația franceză din Spania este spulberată
 Pe 9 martie 1814 a fost semnat Tratatul de la Chaumont, aliații căzând de acord să păstreze coaliția până la
înfrângerea definitivă a lui Napoleon.
 Aceștia au intrat în Paris pe 30 martie 1814 ca urmare a defecțiunii lui Marmont, care a încheiat un acord
separat cu aliații și și-a predat trupele
 Învingătorii l-au exilat pe Napoleon pe insula Elba și au restaurat domnia Casei de Bourbon în persoana
regelui Ludovic al XVIII-lea. A urmat semnarea tratatului de la Paris (30 mai 1814) și deschiderea
Congresului de la Viena care urma să redeseneze harta Europei.
Reîntoarceara lui Napoleon
  Napoleon a părăsit insula Elba și a debarcat la Golfe Juan, lângă Antibes (1 martie 1815). În drumul către
Paris, el a obținut sprijin popular pe unde trecea, iar în capitală l-a detronat pe regele Ludovic.
 Declanșarea luptelor bătăliei de la Waterloo din dimineața zilei de 18 iunie 1815
 La sosirea în Paris la trei zile după Waterloo, Napoleon încă spera într-o rezistență națională concertată, dar
populația și Parlamentul nu mai doreau o asemenea luptă. Politicienii l-au forțat pe Napoleon să abdice a doua
oară pe 22 iunie 1815.
 Pe 15 iulie, Napoleon s-a predat britanicilor la Rochefort. Aliații l-au exilat pe Napoleon în îndepărtata insulă
din Atlanticul de sud, Sfânta Elena, unde a murit pe 5 mai 1821

Efectele Politi ce ale războaielor

 Franța pierde supremația pe continent după două decenii de războiae

 În cele mai multe țări europene, adoptarea ideilor Revoluției franceze (democrație, egalitate în fața legii,
abolirea privilegiilor, etc.) au rămas ca moștenire generațiilor următoare.
 Moștenirea instituțională napoleoniană a rămas vie până în zilele noastre, în multe țări europene sistemul legal
purtând amprenta de neșters a Codului napoleonian.
 Franța devenise după Revoluție un model politic. Ca răspuns la dominația franceză, apare o mișcare nouă cu o
putere în continuă creștere: naționalismul. Acesta va modela cursul istoriei europene postnapoleoniene.
 Ideile Revoluției franceze au impulsionat procesul de afirmare a națiunii române. Construirea de societăți
iacobine a dus la afirmarea Școlii Ardelene și, mai târziu, la declanșarea primei mișcări revoluționare
românești conduse de Tudor Vladimirescu.

Țările Române sub regim fanariot

Actualizarea evenimentelor sec.XVII

 La mijlocul sec. XVII-lea Imperiul Otoman era implicat într-un război îndelungat cu perșii, fapt ce a redus
amestecul Porții în viața politică a Țărilor Românești. Drept rezultat s-a redresat economia, s-au organizat
instituțiile administrative, a fost dusă o politică axată pe interesul de stat
 Se constituie o alianță atiotoană a domnitorului Moldovei Gheoorghe Ștefan, a domnitorului muntean –
Constantin Șerban, și a principelui transilvănean – Gheorghe Racoczy al II-lea. Alianța s-a consolidat în 1658
prin războiul antiotoman al lui Mihnea al III-lea.

Schimbarea contextului istoric

 Campania antiotomană din 1658-1660 în Țara Românească și Transilvania s-a încheiat cu ocuparea Iugojului
Oradei și Caransebeșului, anexate la Pașalâcul din Timișoara
 Îbcepând cu 1763, după Bătălia de la Hotin, urmează domnitorii greci din Constantinopol – Dumitrașco
Cantacuzino și Gheorghe Duca în Țara Moldovei, anticipând regimul fanariot din sec. XVII –lea
 Declinul Imperiului Roman de după 1683 ( războaiele ruso-austro-turce ) a încurajat acțiunile de emancipare a
domnitorilor Constantin Brâncoveanu și Dimittrie Cantemir.
Constantin Brâncoveanu – menținerea relațiilor bune cu Poarta asigurate de pungi cu bani pentru păstrarea statutului
politico-juridic; În 1695 Brâncoveanu a fost recunoscut de prințul Sfântului Imperiu Germano-Roman de răsărit;
relații strânse cu principalele capitale europene prin cabinetul diplomatic de la București

Instaurarea regimului fanariot

Războiul ruso-moldo-turc din 1710-1711

- 20 noiembrie 1710 Poarta declară război Imperiului Rus din cauza influenței sale crscânde în spațiul românesc
- Noiembrie 1710 - iulie 1711, alianța dintre Dimitrie Cantemir și Petru I
- 8-12 iulie 1711 înfrângerea la Stănilești
- 22 iulie 1711, Pacea de la Prut – Imperiul Otoman cedează Rusiei teritorii din regiunea Azovului
- 13 aprilie 1711, Tratatul de la Luțk
 - 27 iulie 1711, Tratatul de la Vadul Hușilor

În urma acestui război, Imperiul Otoman înasprește regimul de suzeranitate și introduce regimul fanariot: 1711 în Țara
Moldovei, 1716 în Țara Românească
Regimul fanariot a fost instaurat în Moldova în 1711, după plecarea lui Dimitrie Cantemir în Rusia şi în 1716 în Ţara
Românească, după Ştefan Cantacuzino, începând cu acelaşi domnitor – Nicolae Mavrocordat. De data aceasta,
reprezentantul pe scaunul domnesc al sultanului este un grec din Fanar, cartier al Constantinopolului. Deoarece turcii
nu învăţau limbi străine, iar grecii cunoşteau destule, aceştia ajung să ocupe şi funcţia de dragoman (un fel de ministru
de externe) şi să ştie totul despre politica imperiului.
Regimul fanariot a durat în ambele ţări până în 1821 şi în evoluţia lui se disting două etape:

 1711/1716-1770 (de consolidare) când tronul va fi ocupat de famiii de origine română (Racoviţă, Ghica,
Callimachi);
 1770-1821 (de înăsprire a dominaţiei otomane), când tronul va fi ocupat de familii greceşti (Caragea,
Mavrogheni, Şuţu, Ipsilanti).
Aspectele negative sunt numeroase şi au dus la agravarea continuă a sarcinilor faţă de Poartă şi implicit, la ştirbirea
autonomiei interne:

- Domnitorul este numit direct de către sultan fără a mai putea să fie ales de Divan
- Divanul are în componență mulți greci care fac concurență boierilor români
- Sumele pentru cumpărarea domniei sunt enorme și agravează situația economică a țărilor – apare fenomenul
de căpătuire
- Sistemul de vânzare a funcțiilor și titlurilor boierești
- Obligațiile în bani cresc enorm: tributul în Moldova era de 260.000 de taleri după 1775, iar în Țara
Românească de 300.000 de taleri
- Cresc, de asemenea, mukarerul, peșcheșurile și se introduce geigeaua
- Crește numărul vitelor și cantitatea de cereale luate de turci la prețuri referențiale, încât cele două țări au
devenit „chelerul Imperiului Otoman”
- Multe războaie cu Rusia și Austria se desfășoară pe teritoriul românesc – devin teatru de război și pe lângă
rechiziții sunt impuse și la cheltuielile făcute cu armatele în conflict
- Armata este desfințată și redusă la o gardă de arnăuți, care îl păzeau pe domn ( acesta putea fi ușor mazilit )
- Pierderile teritoriale, concesiile pe care Imperiul Otoman le făcea în urma războaielor din contul țărilor
românești
- Lipsa dreptului la politica externă

Cu toate acestea cele două ţări nu vor fi transformate în paşalâcuri păstrându-şi instituţiile interne, chiar dacă cu
atribuţii mult mai reduse. Ele au un statut aparte, faţă de provinciile otomane
Aspectele pozitive:

- Numirea în ambele ţări a aceluiaşi domn a dus la pregătirea unirii prin adoptarea aceloraşi măsuri;
- Fiind, în general, oameni culţi, domnii fanarioţi vor sprijini dezvoltarea culturii şi vor încuraja pătrunderea
celei franceze în ţările noastre, franceza fiind limba diplomaţiei europene;
- Unii dintre ei vor promova o serie de reforme prin care vor încerca să modernizeze instituţiile celor două ţări
şi să le apropie de cerinţele Europei;
- Destui dintre fanarioţi dădeau dovadă şi de dragoste faţă de ţările pe care le conduceau, chiar dacă erau
reprezentanţi ai turcilor;
- Fiind solicitaţi la numeroase tratative de pace, ei vor face cunoscute şi problemele celor două ţări, uneori în
contradicţie cu ceea ce susţinea Poarta.
Dintre domnii cei mai importanţi ai acestei perioade merită amintiţi Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alexandru
Ipsilanti, Grigore Ghica al III-lea, Scarlat Callimachi şi Ioan Caragea. Aceşti domni vor încerca să modernizeze
instituţiile celor două ţări, rămase cu mult în urma Europei civilizate, cel mai de seamă reformator fiind Constantin
Mavrocordat, care iniţiază mai multe reforme între 1746-1749.

Reformele lui Constanti n Mavrocordat

  La 7 februarie 1741 C. Mavrocordat emite un hrisov domnesc, care prevedea un vast program de reforme în
domeniile fiscal, agrar, administrativ şi juridic
 Plan Social: desfiinţează şerbia (legarea de glie) – reformă înfăptuită în 1746 în Țara Românească și 1749 în
Țara Moldovei, acordându-le libertate personală ţăranilor şi deci dreptul de a se muta de pe o moşie pe alta.
Întrucât nu au fost împroprietăriţi şi neavând unde să plece, ţăranii vor rămâne pe vechile domenii, unde vor fi
obligaţi să efectueze zile de clacă (muncă pentru proprietarul moşiei). Astfel, ei se vor transforma în ţărani
clăcaşi. În anul 1741 C. Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu şi
mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului.
 Plan administrativ: funcţionarii sunt plătiţi de stat, fără să mai poată să-şi reţină singuri drepturile din
încasările realizate, iar la conducerea judeţelor sunt puşi ispravnici, de asemenea, plătiţi.
 Plan fiscal: a desfiinţat puzderia de dări (văcărit, cisla etc.) pe care le unifică într-o singură dare plătită în patru
sferturi (rate) anuale. Prin Aşezământul din 1734 toţi boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii,
începând cu marele logofăt, erau scutiţi de impozitul pe cap de locuitor.
 Reforma judecătorească: Au fost desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau
dregătorii, aceștia erau plătiți din bugetul statului. Printre aceştia se număra şi cronicarul Ion Neculce
 Reforma Bisericii: Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane
neştiutoare de carte. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de
mitropolie din rândul grecilor fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor
numai din rândurile călugărilor autohtoni.

Alexandru Ipsilanti - domn de două ori în Ţara Românească şi o dată în Moldova, în ultimul sfert al secolului al
XVIII-lea, a luat măsuri în domeniul juridic, fiscal, poştă, învăţământ şi justiţie.
Grigore Ghica al III-lea, domn de două ori pe tronul Moldovei şi o dată în Muntenia, întemeietorul manufacturii de
postav de la Chipereşti (Iaşi), s-a opus cedării nordului Moldovei (Bucovina) către austrieci, pentru care fapt a plătit
cu viaţa.
Scarlat Callimachi, domn al Moldovei şi Ioan Caragea în Ţara Românească sunt primii care dau legi scrise. Chiar
dacă ţin cont şi de obiceiul pământului, ele sunt, totuşi, primele coduri de legi scrise şi, oricum, vor contribui la
limitarea abuzurilor. Cu toată stângăcia redactării lor, ele sunt un pas înainte, deşi apar aşa de târziu (începutul
secolului al XIX-lea).
Tot sub fanarioţi se dezvoltă şi mişcarea naţională pentru emanciparea politică a celor două ţări, unii domni
încurajând acest lucru. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la începutul celui următor, boierii munteni
şi moldoveni prezintă mai multe memorii cu prilejul tratatelor de pace între ruşi, austrieci şi turci.
Astfel, cu prijelul tratativelor de la Şistov (1791) dintre turci şi austrieci, Divanul Ţării Româneşti cere printr-un
memoriu:

 autonomia şi neutralitatea ţării sub garanţia Austriei şi Rusiei

 desfiinţarea obligaţiilor către Turcia cu excepţia tributului;
 fixarea graniţei pe linia Dunării.
În 1802, printr-un memoriu adresat lui Napoleon I, boierii munteni cereau înlăturarea regimului fanariot şi respectarea
autonomiei ţării. De altfel, după declanşarea Revoluţiei franceze, Franţa îşi sporeşte interesul pentru cele două ţări. În
1796 la Bucureşti apare primul consul francez, iar la Iaşi, un viceconsul.

Consecințele regimului fanariot

 Reducerea substanțială a suveranității politicii externe și interne

 Se consolidează premisele politice, economice, sociale, care au contribuit la consolidarea conștiinței naționale
românești moderne, la cristalizarea mișcării revoluționare, care a înlăturat vechiul regim.
 Au crescut considerabile obligațiile financiare ale Moldovei și Țării Românești față de Poartă
 Haraciul – tribut anual
 Peșcheșurile – cadourile oferite înalților demnitari
 Rușfeturile – mita
 Mucareul mare – plata pentru înscăunare la tronul țărilor române
  Mucareul mic – plata anuală pentru confirmare la domnie

Revoluția lui Tudor Vladimirescu

Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele, care au marcat începutul
procesului de renaștere națională a României. Revoluția a avut cauze naționale, economice, sociale și deși a fost
înfrântă a adus în atenția cancelariilor marilor puteri europene situația din Principatele Române și a determinat
Imperiul Otoman să pună capăt regimului fanariot.

Contextul istoric

Revoluția română de la 1821 s-a integrat în mișcările generale sociale și naționale, care au zdruncinat continentul
european de la vest la est și dincolo de Oceanul Atlantic, în America Latină, la granița dintre sec. XVIII-XIX. În toate
aceste mișcări revoluționare se disting o serie de țeluri comune: libertate, independență și unitate națională – stipulate
și promovate în toată lumea prin Revoluția Franceză de la 1789
Mișcarea de eliberare a românilor s-a desfășurat în condițiile în care lupta popoarelor balcanice, subjugate de Poarta
otomană căpăta un nou avânt: serbii relua lupta sub conducerea lui Milaș Obrenovici; grecii din Peninsula Peloponez
și din insulele Mării Egee luptau pentru independență în 1821.

Cauzele revoluției:

- Obligațiile mari ale țărănimii și suspendarea unor imunități

- Grecizarea domniei și a bisericii în cadrul regimului fanariot
- Îngrădirea circulației mărfurilor prin vămile interne
- Corupția generalizată și fără limite, „toate dregătoriile, de la prima până la cea din urmă” erau „cumpărate cu
bani”
- Dezvoltarea forțelor naționale românești cerea imperios scuturarea jugului otoman
- Greutatea fiscalității: moșnenii și pandurii olteni au fost supuși unor dări grele și amenințați cu transformarea
în clăcași
- Îndepărtarea boierilor din dregătorii de elementele greco-levantine

Scopuri

Țelurile revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte:

- Proclamația de la Padeș 23 ianuarie/4 februarie 1821
- Scrisoare către Poartă „Cererile norodului românesc”
- Proclamațiile din 16/28 martie și 20 martie/1 aprilie
Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigureinstituirea unei
ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut mai larg de independență

Forțele implicate:

 Tudor – comandant de paduri, acțiune socială și națională

 Partida națională ( antifanariotă )
  Eteria ( mișcare antiotomană )
Proclamația de la Padeș
- reprezintă un document programatic al mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul
omenesc” din Țara Românească, și care cuprinde o serie de revendicări, printre care erau: împărțirea
pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, dreptate și slobozenie.
Cererile Norodului Românesc - document care trebuia să devină sămânța unei constituții românești. Se proclamă:
- În folosul a toată „obștea”să fie instaurată o viață politică și administrativă românească prin eliminarea
elementului fanariot
- Numirile în toate drăgătoriile mari și mici, civile și militare sau ecleziastice trebuiau să se facă pe viitor numai
prin „alegerea și voința a tot norodul”
- Funcționarii urmau să fie nuiți „fără dare de bani”
- Să fie reglementate dările la patru pe an și să fie plătite la 3 luni
- Să se desființeze taxele pentru a înlesni comerțul precum și vămile interne pentru a se impulsiona economia
- Să se desființeze privilegiile boierești și să se reînființeze armata națională
- Cererile prevedeau și o reformă a justiției prin desființarea „legiuirii lui Caragea” care nu era făcută cu voința
a tot norodul
- Învățământul, care trebuia să cuprindă tot tineretul românesc indiferent de originea socială, trebuia să devină
treptat obligatoriu și gratuit

Programul revoluției:

- În faza inițială se constituie o alianță dintre Tudor Vladimirescu și Eteria condusă de Alexandru Ipsilanti,
Tudor era convins că țarul Alexandru I va susține eteria pe baza politicilor promovate: pan-slavismul și pan-
ortodoxismul
- La 18 ianuarie 1821 a încetat din viață domnitorul Țării Românești Alexandru Șuțu
- La București s-a constituit un Comitet de oblăduire din șase membri, trei dintre ei l-au desemnat pe
Vladiirescu conducător al pandurilor și i-au încredințat misiunea de a ridica poporul românesc la luptă
împotriva fanarioților
- La 23 ianuarie 1821 la Padeș se lansează o proclamație care cuprindea scopul și programul răscoalei
- Tudor trece Oltul și se îndreaptă spre București, cetele de arnăuți trimise de divan trec de partea lui
Vladimirescu care se așează cu tabăra la Cotroceni
- Mulți boieri fug în Transilvania, Donisie Lupu cu noul divan încearcă o concilire cu Tudor. Scopul, camuflat,
al lui Vladimirescu era să devină domn dar numai ca ales al boierilor și uns al bisericii

Raporturile dintre Tudor Vladiirescu și Ipsilanti

- La sf. lunii februarie Ipsilanti trece Prutul și intră în Iași unde a fost bine primit de Mihai Șuțu
- Ipsilanti lansează o proclamație către populația țãrii, anunțând începutul rãzboiului pentru eliberarea naționalã
de sub dominația turceascã a tuturor popoarelor din Europa de Sud-Est
- Alexandru I I, ca fondator al Sfintei Alianțe, nu putea sprijini deschis o răscoală împotriva unui monarh
legitim (a sultanului turc)
- În martie 1821, eteriștii trec Milcovul și se îndreaptă spre București, la 25 februarie ajung la Colentina
- În acest tip, Tudor devenise de 4 zile stăpânul Bucureștiului
- Ca să evite o intervenție militară, Tudor duce tratative cu turcii. La 25 mai armatele otomane au invadat
Țara Româneascã și Moldova, iar peste douã zile Vladimirescu este nevoit sã părăseascã Bucureștiul,
retrãgându-se spre Oltenia, iar Ipsilanti cu armatele sale se retrage spre Târgoviște.
- Ipsilanti ordonă arestarea lui Vladimirescu, după moartea acestuia armata se dezintegrează
- Eteriștii au suferit o înfrângere zdrobitoare în bãtãlia de la Drăgășani. Ipsilanti a fost nevoit sã se refugieze în
Austria, unde cancelarul Metternich ordonă sã fie arestat.
Adunarea Norodului – pentru a avea mijloc de luptă cu boierii dar și pentru a asigura forța militară necesară apărării
țării, Vladimirescu s-a grăbit să asigure formarea unei armate naționale. După ce s-a aflat în strânsă legătură cu boierii
din Partida Națională încă din decembrie 1820 în frunte cu Gh.Ghica și Barbu Văcărescu, pe 15 ianuarie 1821 s-a
încheiat un act de colaborare prin care Tudor era desemnat conducător de panduri.
Organizarea militară – oastea revoluției de la 1821 a fost una de factură țărănească, recrutată din rândul țăranilor
liberi, implicați în negustorie și în activități militare. Zona din nordul Olteniei a jucat rol de nucleu al armatei
Neconcordanța și suspiciunile dintre forțele implicate au dus la înfrângerea revoluției de la 1821

Impact:

- Ocupația turcească 1821-22

- Înlăturarea domniilor fanariote și restablirea domniilor pământene
- Ecou în toate teritoriile românești, exemplu pentru alte state subjugate
- A marcat idealurile ce vor fi promovate și atinse de revoluția pașoptistă

Războiul de 30 de ani
Cauze:

 După sf. sec. XVII-lea Germania se afla într-o perioadă de regres economic și divizare politică. După marile
descoperiri geografice vestitele orașe din zona mării Baltice își pierd independența economică și se ruinează
 Situația țăranilor se înrăutățește din cauza creșterii obligațiilor nobiliare
 Principii protestanți, însușindu-și pământurile bisericii catolice și-au consolidat puterea și tindeau să devină
independenți față de împărat
 Împărații din dinastia de Habsburg urmăreau să transforme Germania într-un stat unitar, centralizat și să
convertească, din nou, la catolicism întreaga populație

Războiul de 30 de ani

 debutează în Germania ca un război civil între nobilimea catolică în frunte cu împăratul și principii
protestanți.
 Prin implicarea altor state devine un război european
 Tabăra împăratului era sprijinită de Spania și biserica catolică
 Principii protestanți erau spijiniți de Danemarca, Suedia, Franța, care căutau să împiedice formarea unui
Imperiu German puternic

Desfășurarea războiului

Faza Cehă ( 1618-1620 )

 Nobilimea cehă refuză să-l recunoască pe împăratul Ferdinand al II-lea rege al Cehiei și îl aleg pe principele
protestant german Frederic al V-lea
 Conflictul a izbucnit la Praga prin aruncarea pe fereastră a doi funcționari imperiali
 Răscoala nobilimii cehe este înfrântă de armata imperială la Muntele Alb ( 1620 )
 Cehia este transformată în provincie a imperiului, limba cehă este înlocuită cu limba germană
Faza daneză ( 1625-1629 )

 Danemarca și Suedia doreau extinderea teritorială în nordul Europei și în zona Mării Baltice
 Anglia, Olanda, Franța sprijină cu bani și diplomație o intervenție militară daneză
 Intervenția daneză a fost rapid înfrântă în 1629
Faza suedeză ( 1631-1635 )

 În timpul domniei regelui Gustav Adolf ( 1611-1632 ) Suedia devine mare putere în zona Mării Baltice
 Armata suedeză intervine în Germania
 1632 – Bătălia de la Lutzen suedezii obțin victoria dar Gustav moare în luptă
Faza franceză ( 1635-1648 )

 Încă de la începutul războiului Franța încheie o alianță cu Olanda și Danemarca împotriva Habsburgilor
 1635 Franța intervine în război; după mai multe lupte armata germană este înfrântă iar regele cere pace

Pacea de la Westf alia

Congres Internațional care a unit pentru prima dată reprezentanții majorității țărilor europene
Prevederi:

- Imperiul Romano-German este înfrânt

- Împăratul este obligat să recunoască libertatea cultului protestanților
- În Germania se menține fărâmițare politică
- Franța primea episcopatele Metz, Verdun și o parte din Alsacia
- Spania pierdea supremația în Europa în favoarea Franței
- Este recunoscută independența Olandei de către Spania (în 1581 îşi proclamează independenţa de sub spanioli,
recunoscută în 1609 printr-un armistiţiu pe 12 ani
- Eşecul reconquistei catolice şi al politicii pan-germane austriece, precum şi al preponderenţei continentale a
Casei de Austria
- Celor trei religii catolică, lutherană şi calvină li se recunoaşte acelaşi statut

Consecințe de lungă durată:

- Pentru spaţiul german protestant, pierderile umane şi materiale vor fi recuperate abia în jurul anilor 1750
- Se adâncește decalajul față de Europa Occidentală
- Procesul de capitalizare şi de formare a burgheziei va fi întârziat.

Politica internațională promovată în perioada dintre Pacea de la Westfalia și Congresul de la Viena ( 1815 ) a fost
marcată de 3 mari probleme:
1. Încercările Franței de a se impune ca principala putere continentală – războaiele napoleoniene ( 1803-
1815 )
2. Reorientarea expansiunii austriece în zona balcanică – războiul ruso-austro-turc (1716-1718), Austria prin
Pacea de la Passarowitz ocupă Oltenia și Banatul
3. Pătrunderea Rusiei în Europa de sud-est și centrală – protectoratul rusesc asupra Basarabiei din 1812
Interesele și politica externă a Franței

- După Pacea de la Westfalia, Franța încerca să se impună ca mare putere

- Obiectivul principal al politicii externe era „asigurarea frontierelor naturale” ale regatului adică consolidarea
influenței asupra zonei Rinului și a Flandrei
- Interesele Franței erau în contradicție cu cele ale Imperiului Habsburgic care stăpânea zona Rinului
- Ludovic al XV-lea începe ocuparea unor teritorii din zona Rinului, drept răspuns la 1688 Austria formează o
coaliție antifranceză – Liga de la Augsburg în care au intrat mai multe state germane, Spania, Olanda, Anglia
- Războiul dintre Liga de la Augsburg și Franța 1688-1697 s-a încheiat cu înfrângerea Franței
- Urmează războiul de succesiune la tronul Spaniei 1701-1713
- Izolate, Franța și Spania pierd în fața statelor germane Olanda, Portugalia, Anglia și Savoia. Filip al V-lea
refuză coroana Franței
- Urmează războiul de 7 ani ( 1756-1763 ) în care s-au confruntat Prusia și Anglia pe o parte, Franța, Austria,
Rusia, Saxonia și Polonia pe cealalltă parte – Franța pierde
- Între 1792-1799 Franța reușește să stăpânească zona Rinului și Flandra
- Urmează războaiele napoleoniene succedate de coaliția antifranceză cu scopul înfrângerii lui Napoleon și
menținerii echilibrului puterilor
Principiile relațiilor internaționale
Rațiune de stat – acțiunile externe ale unei țări trebuiau să fie determinate de exclusiv interesele ei politice și
economice, universalismul creștin a fost înlocuit cu particularismul statal
Echilibrul european – principiul echilibrului puteriilor presupune crearea unui sistem de alianțe prin care se
împiedică expansiunea teritorială excesivă sau preponderența politică a unei mari puteri în dauna statelor vecine
La congresul de la Viena a fost aprobat Regulamentul cu privire la rangul reprezentanților diplomatici (19 martie
1815). El stabilea atribuțiile persoanelor acreditate în străinătate, chestiunile de reprezentare și protocol, instituirea
clasei agenților diplomatici. Cu anumite schimbări, acest regulament este prezent și astăzi
 Relațiile Internaționale
Diplomaţia europeană de la politi ca raţiunii de stat la politi ca echilibrului european

 Aria geografică a multor state nu coincide întotdeauna cu aria de locuire a unui popor. Imperiul Habsburgic,
Rus sau Otoman sunt multinaţionale şi multiculturale ceea ce generează probleme naționale
 Solidaritatea dinastică de natură divină, între monarhii europeni, întărită prin alianţe matrimoniale oferă în
principiu stabilitate în relaţiile internaţionale
 Epoca evidenţiază însă rolul interesului de stat care devansează combinaţiile diplomatice bazate pe pactul de
familie în formarea alianţelor.
 Diplomaţia secretă, însoţeşte politica externă, ca o alternativă a războiului sau a relaţiilor în timp de pace,
făcând parte din misterele guvernării.

Afi rmarea politi cii echilibrului european

 După războiul de 30 de ani, Europa rămâne un spațiu deschis al conflictelor

 Suveranii europeni duc o politică externă tributară tradiţiei pactelor de familie şi a alianţelor matrimoniale,
îmbinată însă cu alianţele determinate de raţiunea de stat.
 Relaţiile internaţionale se bazează şi pe un sistem fragil de alianţe temporare (politice, militare) care pot
stabiliza pacea sau susţine războiul.
 Sistemul de alianţe militare şi războiul au ca raţiune împiedicarea ascensiunii unei puteri hegemone prin
realizarea şi menţinerea unui echilibru politico-militar european

Congresul de la Viena
Congresul de la Viena ( septembrie 1814 – iunie 1815 ) – conferință a statelor europene desfășurată la Viena la
sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a reinstaura odinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii
revoluției franceze prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările
expansiunii franceze

Actorii de prim rang la Viena și interesele lor

 Marea Britanie – promovează o politică externă realistă, empirică, deține supremația navală incontestabilă,
este interesată de afirmarea puterii sale maritime ( (obţinerea de baze şi poziţii strategice suplimentare) şi de
apărarea echilibrului de forţe continental. Va căuta să preîntâmpine hegemonia rusă este intersată de soarta
imperiului colonial spaniol care înseamnă potenţiale pieţe de desfacere, dar și de menținerea integrității
Imperiului Otoman, care bloca expansiunea rusă spre Strâmtori şi accesul în Mediterana Orientală
 Austria - Este interesată de consolidarea poziţiilor de preponderenţă în Peninsula Italică şi în zona danubiană
– germană – în cel din urmă caz pe principiul armonizării şi nu al unificării.
 Prusia - Se opune preponderenţei austriece în spaţiul german, este interesată de accesul la Marea Nordului în
defavoarea Hanovrei, având teritoriile separate prin “Culoarul Wesser-ului” – protejat de Actul Federal, este
în căutarea propriei unităţi geografice.
 Franța - Este interesată de consolidarea regimului intern şi eliminarea cît mai rapidă a ocupaţiei străine.
Urmăreşte reintegrarea în sistemul internaţional în postura de Mare Putere pentru a-şi satisface amorul propriu
naţional şi pentru consolidarea monarhiei restaurate.

Preocupări generale majore:

- Realizarea unui echilibru de forțe între state fără a ține seama de particularitățile linvistice, religioase, tradiții
ale teritoriilor pe care și le împărțeau
- „Restaurația” – readucerea pe tron a dinastiilor, care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții
- „Legitimismul” – teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al
dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora
- Cod de conduită internaţională: subordonarea interesului naţional interesului general în vederea menţinerii
stabilităţii sistemului.
 - Echilibru satisfacţiilor - compensaţiilor (subînţeles): a presupus satisfacerea principalelor revendicări ale
puterilor de acelaşi ordin prin raportarea la statu quo, finalitatea a fost o nouă ordine internațională pe noi
princiii
Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814 și au fost purtate între cancelarul Austriei Klemens von Metternich,
lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței, țarul Alexandru I și baronul prusac von Steine.

Deciziile Congresului

 La 9 iunie 1815 are loc semnarea Actului Final care consfințea toate deciziile luate
 Readucerea Franței la teritoriul din 1789, în plus, avea obligația de a plăti reparații de război, redobândește o
serie din patrimoniul colonial: Martinique și Insula Bourbon, readucerea Dinastiei de Bourbon la conducere
 Regatul Prusiei câștigă la vest Westfalia și Renania, iar la est Pomerania și devine unul dintre membrii
Conferinței Germane, se reduce numărul statelor germane de la 360 la 39
 Austriei i se restituie teritoriile pierdute și I se acordă preșidenția Dietei de la Frankfurt
 Rusia obține 2/3 din Polonia inclusiv Varșovia, mai obține Finlanda și I se recunoaște puterea asupra
Basarabiei
 Regetul Unit primește unele teritorii și i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului
 Suedia primește Norvegia iar Elveției I se recunoaște independența și neutralitatea veșnică
 Peninsula italică a fost divizată în 7 entități, dispar Republicile Venezia, Genova și Lucca
 La Congresul de la Viena nu a fost admisă participarea Imperiului Otoman
 Congresul abordează și problema comerțului cu sclavi, în acest sens în februarie 1815 condamnă comerțul cu
sclavi. Până în 1819, Marea Britanie a reuşit să determine Spania şi Portugalia – prin intermediul unor tratate
bilaterale – să abolească traficului de sclavi
 Un comitet special a dezbătut asupra regimului fluviilor europene, Congresul afirmând principiul liberei
navigaţii pe fluviile internaţionale Rin, Dunărea şi Vistula

Construcția diplomati că a Congresului de la Viena

 Tratatul de la Chaumont din 9 martie 1814 ce perfectează alianţa defensivă anti-napoleoniană (pentru 20 de
ani) între Marea Britanie, Rusia, Prusia şi Austria.
 Primul Tratat de pace cu Franţa – Paris, 30 mai 1814 restaurarea dinastiei de Bourbon, revenirea la
frontierele din 1792, lipsa reparaţiilor de război. Negocierile au vizat problema constituirii unui Mare Regat al
Ţărilor de Jos, precum şi o serie aspecte legate de diferendele coloniale.
 Actul final de la Viena, 9 iunie 1815 – Acordul post-război principal.
 Sfânta Alianță ( tratatul ) din 26 septembrie 1815 stipulat la Paris din iniţiativa Ţarului Alexandru I, a reunit
iniţial Rusia, Austria şi Prusia. Au aderat ulterior, alături de Franţa, majoritatea statelor monarhice cu excepţia
Marii Britanii şi a Statului Pontifical. Principiile creştine enunţate au permis Rusiei să menţină excluderea
Imperiului Otoman din sistemul european.
 Al doilea Tratat de pace cu Franţa – Paris, 20 noiembrie 1815 conţine clauze mult mai severe, deşi
păstrează elementele esenţiale ale primului instrument. Franţa este readusă la frontierele din 1789 şi sunt
introduse elemente de control ale puterii franceze: plata unei indemnizaţii de război.
 Quadrupla Alianţă [Tratatul] – 20 noiembrie 1815: instrumentalizează alianţa dintre Marea Britanie, Rusia,
Austria şi Prusia, dirijată contra Franţei (reînoirea tratatului de la Chaumont). Poate fi considerată embrionul
sistemului concertat – un instrument de securitate bazat pe sistemul directoratului
 Problema Orientală
Problema Orientală a fost un important aspect al relațiilor internaționale în Europa, care s-a declanșat spre sf. sec.
XVII –lea din cauza decăderii Imperiului Otoman și s-a încheiat după Primul război mondial, odată cu destrămarea
Imperiului Otoman

Problema orientală vizează mai multe aspecte:

- Rivalitatea unor mari puteri ca Imperiu Habsburgic și Rusia ce doreau anexări teritoriale din contul Imperiului
Otoman
- Susținerea de către alte mari puteri: Franța și Anglia, a Imperiului Otoman pentru a nu permite distrugerea
lui, respectiv creșterea influenței Rusiei, Austriei
- Încercarea popoarelor subjugate de Imperiul Otoman de a se elibera profitând de slăbiciunea acestuia

Puterea Imperiului Otoman a fost redusă de:

- Conflicte interne, regresul în dezvoltare

- Conspirația grecilor pentru reformarea Imperiului Bizantin
- Creșterea influenței ruse și austriece
- Eșecul de la asediu Vienei din 1883

Țările Române

 Șerban Cantacuzino ( baron al Sfântului Imperiu Romano-German ) și Constantin Brâncoveanu ( prinț al Sf

Imperiu Romano-German ) au întreprins o serie de acțiuni spre consolidarea Țării Românești: întăresc rolul
domniei, au păstrat raporturi bune cu Poarta, s-au orientat în plan extern spre Imperiul Habsburgic și Rusia
 Dimitrie Cantemir ( 1693; 1710-1711 ) a încercat obținerea unei independețe printr-o alianță moldo-rusă

Regimul Habsurgic în Transilvania

 Transilvania este treptat ocupată de austrieci 1686-1691

 Tratatul Halleria 1686
 Tratatul de la Blaj 1687
 Diploma Leopoldină 1691:
 confirmă privilegiul celor 3 națiuni politice ( maghiarii, sașii, secuii ), dreptul celor 4 religii ( catolică,
lutherană, calvină, unitariană )
 se mențin: Dieta, instituțiile juridice și administrative, legislația
 se păstrează: autonomia internă limitată
Războiul Problema războiului Pacea Consecințe
1683-1699 În 1863 Imperiul Otoman asediază Viena însă Karlowitz 1699 Transilvania intră oficial în
ruso-asutro- fără succes. Prin tratatul de la Karlowitz are Imperiul Habsburgic
turc loc ruperea echilibrului politic în Europa S-E și
începe regresul economic al Imperiului
otoman
1710-1711 20 noiembrie 1710 Poarta declară război 13 aprilie – Luțk Se instaurează regimul
ruso-moldo- Rusiei din cauza influenței sale crescânde în 21 iulie – Vadul fanariot: 1711 în Țara
turc țările românești Hușilor Moldovei, 1716 în Țara
8-12 iulie înfrângerea alianței dintre Românească
D.Cantemir și Petru I la Stănilești; Pacea de la
Prut – Imperiul Otoman cedează teritorii
Rusiei din regiunea Azovului
1716-1718 Pe lângă Pacea de la Passarowitz se Passarowitz 1778 – Banatul este
Austro-turc senmnează un tratat comercial prin care 21 iulie 1718 încorporat Ungariei, Oltenia
austriecii pot face comert în IO și naviga pe devine protectorat
Dunăre Habsurgic temporar, Poarta
anexează Peloponesul
1735-1739 Încercările Rusiei de a-și impune influența în 18.09.1739 - Oltenia revenea Țării
Ruso-austro- Marea Neagră, Austria cedează nordul Serbiei Belgrad Românești
turc cu Belgrad și reîntoarce Oltenia
1768-1774 Otomanii cedează teritorii de la Marea Kuciuk-Kainargi Bucovina este dată Austriei
Ruso-turc Neagră și au pierdut Hanatul Crimeii, Rusia 1775; prima împărțire a
interpretează tratatul drept premisiune de a Poloniei 1772
acționa în numele creștinilor
1787-1792 Rusia primește cetatea Oceakov și ținutul Tratatul de la Iași Rusia devine vecina Țării
Ruso-austro- dintre Nistru și Bug 1792 Moldove
turc
1806-1812 Pe 28 mai 1812 Kutuzov a semnat tratatul de Tratatul de la Basarabia intră în
pace prin care IO ceda Basarabia, tratatul București 16 mai componența Imperiului Rus
fiind aprobat de țar pe 11 iunie 1812
1828-1829 Rusia primește acces la gurile Dunării, Adrianopol 29 Autonomia principatelor
Ruso-turc stăpânirea asupra Georgiei, deschiderea septembrie 1829 române, protectoratul
strâmtorilor dardanele și Bosfor rusesc, numirea domnilor pe
viață
 Anul 1812 în istoria Basarabiei
 În urma războiului ruso-turc din 1806–1812, câștigat de Imperiul Țarist, rușii cereau „ambele țări românești”
(Țara Românească și Moldova).
 Doar iminența atacului lui Napoleon a făcut ca pretențiile rusești să se reducă treptat, de la ambele țări
române, la toată Moldova, apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru și Siret, pentru ca până la urmă
pretențiile să se limiteze la ținuturile turcești dintre Nistru și Prut: ținutul Hotin și Bugeacul (Basarabia pe
hărțile europene)
 Tratatul de la București din 16/29 mai 1812, încălca astfel practica internațională și normele de drept
existente la moment, de vreme ce Imperiul otoman ceda ținuturi care nu-i aparțineau și care făceau parte
dintr-un stat vasal, dar autonom, anume Moldova, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele de
atunci
 Autonomia guberniei, garantată în 1816, este desființată în 1828 în urma războiului ruso-turc, încheiat cu
tratatul semnat în Adrianopol, în 14 septembrie 1829
 Raptul Basarabiei de la 16/28 mai 1812 a fost o consecinţă directă a politicii expansioniste promovată
consecvent, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XIX-lea, în Balcani de către cercurile
imperiale ale celor două puteri.
 Ocupând la 1812 un teritoriu ce nu-i aparţinuse şi la care nu avea niciun drept, ţarismul nu l-a inclus imediat
în sistemul economic şi politic al imperiului, dar l-a separat de pieţele tradiţionale europene prin cordonul
sanitaro-vamal de pe Prut şi Dunăre, iar de cele ruse – până în 1831 – prin cel de pe Nistru.
 Politica imperială rusă în Basarabia era generată, în fond, atât de interesele clasei dominante – ale
dvorenimii agricole, cât şi de interesele cercurilor comercial-industriale în dezvoltare din Rusia, ce tindeau
să-şi extindă sferele de dominaţie economic

Lichidarea autonomiei
Etape:

1. Autonomie: 1812-1828
2. Componentă a guberniei Novorosia: 1828-1873
3. Gubernie rusească: 1873-1917

Organizarea provizorie a Basarbiei țariste. Prima perioadă

 Structură specială de guvernare a fost stabilită prin Regulamentul administrării provizorii a Basarabiei din
1812, responsabil de guvernare internă era guvernatorul civil
 La 2 august 1813 țarul acordă Basarabiei un regim autonom
 Primul guvernator român: Scarlat Sturdza
 Puterea administratuvă în ținuturi era concentrată în mâinile ispravnicilor, care dețineau toată puterea de stat,
judecata, poliția, strângea impozitele
 Prin ucazurile țarului din 1813 la conducere vine P.Ciceagov căruia îi este ordonată constituirea unui guvern
al ținutului
 La 21 august 1813, uzurpând drepturile canonice ale Mitropoliei Moldovei, oficialităţile de la Sankt-
Petersburg înfiinţează pe teritoriul nou anexat Eparhia Chişinăului şi Hotinului, divizând astfel Principatul
Moldova nu numai din punct de vedere politic, dar şi sub raport religios.
 1813-1817, Basarabia continuă să fie scutită de dări și de serviciul militar
 31 martie 1816 este adoptat tariful vamal
 La 29 aprilie 1818 este adoptat Regulamentului organizării administrative a Basarabiei și aplicată legislația
rusă privind comerțul intern și extern
  Pentru a-şi păstra dominaţia în Basarabia, ţarismul a folosit metodele şi practicile deja cunoscute de
dezlocuire a naţiunii titulare şi de purificare a teritoriului: schimbarea structurii demografice prin
colonizarea pământurilor cu neamuri străine – ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, greci, armeni, evrei,
elveţieni; asimilarea – politica ce urmăreşte contopirea unor comunităţi etnice, diferite prin origine etnică,
limbă, religie
 Politici de deznaţionalizare; deznaţionalizarea – rusificare prin învăţământ, administraţie de stat, politică a
populaţiei dispersate; înstrăinarea valorilor spirituale ale neamului şi pregătirea unei elite cosmopolite, bazate
pe alt sistem de valori decât cel românesc etc
 19 aprilie 1818 se adoptă „Legea organică pentru administrarea Basarabiei” car este o veritabilă
constituție în acest sens este adoptat un cod civil. Din cauza noului cod, dosarele civile și cele penale erau
judecate în baza legilor locale iar dosarele polițienești conform legilor din Rusia
 Prezenţa a două cordoane sanitaro-vamale: unul – la Prut şi Dunăre, iar celălalt – la Nistru, deşi a grăbit
procesul constituirii pieţei interne basarabene, a cauzat prejudicii serioase nu numai dezvoltării comerţului cu
ţările străine, guberniile interne ruse şi dezvoltării economice, în general, dar a influenţat direct şi asupra
procesului de geneză şi evoluţie a burgheziei basarabene.
 Situaţia s-a complicat nu numai din cauza restricţiilor puse la exportul mărfurilor basarabene în Rusia.
Regulamentul din 1825 permitea importul în Basarabia a tuturor mărfurilor ruse, admise pentru export
conform tarifului vamal din 1822, fără niciun obstacol şi fără plata taxei vamale.
 1823 noul guvernator al Basarabiei a devenit Voronțov
 1818 adoptarea unei noi legi „Așezământul de administrare al Basarabiei” prin care a fost lichidată
autonomia
 În conformitate cu noua lege, limba oficilă în Basarabia este limba rusă
 Prin regulamentul din 26 septembrie 1830 este suprimat cordonul vamal de pe Nistru și are loc unificarea
vamală a provinciei cu guberniile ruse

A doua perioadă „inclusă în gubernie”

 A doua perioadă cuprinde anii 1831-1868/1875 şi începe odată cu suspendarea particularităţilor locale în
sistemul administrativ, după lichidarea în 1828 a autonomiei Basarabiei.
 Administrarea Basarabiei era subordonată direct guvernatorului general al Novorosiei şi Basarabiei cu sediul
în Odesa şi era împărţită în Administraţia regională, judeţeană sau ţinutală şi orăşenească
 Peste puţin timp pe teritoriul Basarabiei intrară în vigoare legislaţia comercială rusă, inclusiv: după aplicarea
la 26 septembrie 1830 a Regulamentului ghildelor, suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi unificarea
vamală a regiunii cu Rusia, instituirea administraţiei speciale a oraşului Ismail etc
 În această perioadă Basarabia este inclusă în sistemul pieţei interne ruse, determinându-se locul ei în
comerţul intergubernial ca furnizor de cereale şi de produse animaliere, pomicole şi viticole, de tutun, sare
etc. şi ca piaţă de desfacere a „mărfurilor ruse” – articole ale industriei textile, de prelucrare a metalelor etc.
 Pe linia renaşterii naţionale s-au înregistrat la Chişinău între 1845 şi 1848 mai multe tentative ale unor boieri
români de a publica ziarul „Românul”. Tipografia eparhială din Chişinău a reînceput din 1853 să imprime
broşuri şi cărţi bisericeşti în limba română, fiind închisă în 1883
 Este implementat Regulamentul agrar din 14 iulie 1868 și a legilor agrare din 1868-69 asupra tuturor
categoriilor sociale, care urmau să fie împroprietărite
 La 22 noiembrie 1873, ministrul de interne înaintează în Senat raportul despre lichidarea Consiliului regional
al Basarabiei şi transformarea regiunii în gubernie rusească, propunere susţinută de Consiliul de stat al Rusiei
şi aprobată la 7 decembrie 1873 de împăratul Alexandru al II-lea

Perioada a treia 1873-1917

- Basarabia este lipsită de oricare privilegii și transformată în gubernie rusească, va activa sub acest statut până
în 1917 când în urma mișcării pentru emancipare națională își va obține independența sub numele Republica
Democrată Moldovenească la 24 ianuarie 1918
- Sun aplicate, în continuare, aceleași politici de rusificare și rusianizare
- Basarabia va fi unul dintre importanți furnizatori de produse a Imperiului Țarist
 Colonizarea Basarabiei

 O parte coponentă a politicii sociale promovate de țarism costituie politica de colonizare a Basarabiei cu
populație străină, strămutată

Scopuri – crearea unui suport social al țarismului în ținut, în persoana coloniștilor și diminuarea
elementului autohton. După anexare, procentajul basarabenilor constituia 87%, dar în rezultatul unei
colonizări masive a ținutului ponderea acestora va scădea

 În 1808-1809 auatoritățile țariste transferă populația nohaică din sudul Basarabiei în regiunea Taurida
 Primele colonizări ale sudului Basarabiei cu populație bulgară și găgăuză s-au produs în timpul războiului din
1806-1812, însă cele mai multe colonii au fost înființate în perioada 1820-1822
 29 decembrie 1819 țarul Alexandru I a emis un decret prin care acorda coloniștilor bulgari drepturi și
privilegii deosebite
 În anii 1824-1828 au fost aduși coloniști francezi și elvețieni
 În 1824 la propunerea lui Voronțov au fost strămutați 20.000 de coloniști din guberniile centrale ruse

Impact

 În urma procesului de colonizare a Basarabiei elementul autohton ( băștinașii ) care constituiau 87% în 1812 a
scăzut la 70% în 1917
 Coloniștii așezați în Basarabia au contribuit la valorificarea teritoriului, dezvoltarea economiei și culturii
regiunii, au stabilit relații de colaborare și comerciale cu populația băștinașă
 Prin coloniști are loc pătrunderea unui nou element lingvistic, astfel vor fi preluate cuvinte din limbile
coloniștilor ( franceză, bulgară, găgăuză )

Economia Basarabiei 1812-1817

Caracteristi ci generale

În anii 1812-1917 economia Basarabiei rămâne preponderent agrară fapt care a afectat evoluția economică în acest
teritoriu în timpul anilor 1812-1917. Ramurile de bază erau agricultura, viticultura, pomicultura și creșterea vitelor.
Industria, comerțul și finanțele iau amploare abia la sf. sec. XIX-lea

Agricultura

 Anii 1812-1820 economia Basarabiei trece printr-o perioadă de stagnare și ruinare determinate de consecințele
războiului ruso-turc din 1806-1812 și a instaurării noului regim
 Ocupații agricole: culturile cerealiere, horticultura, citicultura, pomicultura, apicultura
 Din ani 1830 începe o perioadă relativă de dezvoltare
 Se aplică unelte de muncă mai productive: plugul saxon, baroane
 Sistemul de rotație a cerealelor a dus la vlăguirea solului
 Pomicultura și viticultura sunt ramuri în dezvoltare datorită exportului masiv de fructe, legume, vin în Rusia
 Creșterea animalelor ocupă un rol secundar, se dezvoltă extensiv în regiunile de sud

Industria

 Meșteșugurile și manufacturile au rămas la o treaptă joasă de dezvoltare

 Se importa mai multe produse industriale din Imperiul Țaris

Comerțul

 Comerțul trece printr-o profundă criză din cauza ruperii legăturilor comerciale după 1812 cu teritoriul de după
Prut și izolarea din punct de vedere comercial al Basarabiei prin două cordoane vamale putând importa și
exporta doar în Rusia
  Treptat Basarabia a fost inclusă în piața rusească
 În anul 1900 Basarabia avea o balanță monetară activă
 Izolarea Basarabiei de restul țării Moldovei, reducerea posibilității de a face comerț de sine stătător cu statele
europene au impus populația băștinașă să se ocupe mai mult cu meșteșugăritul, manufacturi și dezvoltarea
industriei

Comerțul extern

 Au fost create noi puncte vamale pe Prut: la Sculeni, Ismail, Noua Suliță
 Până în 1917 se achita un impozit în valoare de 3% din valoarea produsului exportat
 În 1817 se introduce legislația vamală rusă
 Negustorimea pe 5 ani a fost privilegiată și eliberată de plata impozitelor cooperative
 Comerțul extern avea caracter agrar ( se exportau produse provenite din agricultură )
 În dezvoltarea comerțului un rol important l-a avut dezvoltarea drumurilor, construcția podurilor pe râuri, a
locurilor de trecere specializate

Politici Sociale
Demografi a

 După anexare nr populației se ridică la 400.000

 La mijlocul secolului XIX populația atingea 950.000 ( explozie demografică )
 Se constată o creștere considerabilă a populației datorită: sporului natural crescut; micșorarea ratei mortalității
( lipsa războaielor, îmbunătățirea condițiilor de trai ), colonizarea Basarabiei cu un număr mare de coloniștii

Țărănimea

 Conform recensământului din 1897, țărănimea constituia 84.8% din populația guberniei
 Țarismul nu a menajat țărănimea creând diverse piedici pentru ca aceștia să nu se mai poată elibera de moșii
 Au fost create legi menite să reglementeze raporturile dintre moșieri și țărani „contractul normal” în care se
interzicea trecerea țăranilor pe pământurile statului
 Reforma agrară aplicată în 1868-1869 nu a soluționat problemele țăranilor aceștia fiind obligați să lucreze la
munci sezoniere
 O categorie de țărani înstăriți s-a format abia după reforma lui Stolîpin
 Autoritățile țariste nu permiteau migrarea țăranilor la orașe
 Țăranii nu aveau accea la învățământ crescând astfel rata de alfabetizare

Nobilimea

 După anexare, autoritățile țariste au recunoscut drepturile și privilegiile nobilimii, nobilimea era forța
sprijinitoare a țarismului și de accea a fost investită cu mai multe privilegii politice, economice, sociale
 Adunarea deputaților nobilimii se convoca o dată la 3 ani. Aceasta putea alege din rândurile nobilimii pe
mareșalul regiunii – acesta fiind a doua persoană după guvernator
 Politica de rusificare a vizat mai mult elitele

Burghezia

 Din populația orașelor/burghezie făceau parte mai mult coloniștii, aceștia constituind elementul alogen
 Limba rusă constituia un element obligatoriu de promovare socială, astfel și această categorie socială a fost
intens rusificată
Printre politicile sociale se remarcă: colonizarea, atragerea nobilimii de partea autorităților țariste, rusificarea,
rusianizarea ( introducerea limbii în toate sferele de activitate publică) – deoarece populația era analfabetă și nu făcea
școală procesul de rusianizare nu a avut un impact atât de mare, vorbeau rusă mai multe bogații și funcționarii.

Reformele Țariste
Reforma Agrară
 În Moldova dezrobirea țăranilor fusese făcută în 1749 de către Constantin Mavrocordat
 După anexare, Imperiul Țarist nu a îndrăznit să lege de pământ țăranii
 La 19 februarie 1861 în Basarabia erau 11681 de iobagi
 Ăn 1858 la cererea lui Alexandru al II-lea se constituie o comisie de eliberare a țăranilor aserviți din Imperiul
Rus
 La 14 iulie 1868 a fost semnat decretul privitor la împroprietărirea țăranilor din Basarabia, după ce
această reformă se aplicase în 1861 în Imperiul Rus
 Terenurile au trecut în proprietatea privată a țăranilor ci nu în proprietate obștească
 În anul 1888 în Basarabia se introduce răscumpărarea obligatorie a pământului
 Coloniștii au devenit proprietari conform Regulilor din 14 iunie 1871. Ei au primit loturi de pământ mai mari
și rată de răscumpărare mai mică
 4 februarie 1875 a fost soluționată problema răzeșilor
 În perioada aplicării reformei autoritățile țariste și moșierii au comis numeroase abuzuri. Între 1868-1872 s-ai
produs numeroase răscoale deoarece nu toți țăranii au primit pământ
 Reforma agrară a permis lichidarea rămășiților feudale și dezvoltarea pe cale burgheză a principalelor ramuri
de activitate economică – agricultura

Reforma Bisericească
 Autoritățile țariste au înțeles că odată cu eliberarea țăranilor era necesară o altă forță care să le oprească
pornirile revoluționare – Biserica
 Prin legea din 22 mai 1867, la numirea preoților nu se mai ținea cont de vechiul principiu conform căruia
erau favorizați candidații cu rude preoți
 Parohiile nu mai erau rezervate pentru copii sau rudele preoților
 Prin legea din 11 iulie 1869 copii clericilor, clopotarii, paznicii bisericilor nu mai făceau parte automat din
dogma bisericească și liberi își puteau alege profesia
 Puterea episcopului crește, el numea parohii ( preoții )
 Are loc o reorganizare a parohiilor. În 1869 cele mici fie au fost desființate fie au intrat în componența celor
mai mari.

Reforma Administrativă
 Nobilimea din Basarabia a cerut în rânduri repetate introducerea zemstvelor
 Nobilimea dorea ca această instituție să se ocupe de problemele economice
 15 octombrie 1868 a fost emis decretul cu privire la introducerea zemstvelor în Basarabia însă numai
după realizarea reformei agrare
 Ulterior, prin legea din 1890 zemstvele au fost considerate organe de stat până în 1906 când ele redevin
instituții autoadministrative

Reforma Judiciară
 23 aprilie 1869 Consiliul de stat a adoptat decizia de reformare a sistemului judecătoresc din Basarabia, au
fost desființate vechile instituții
 Reforma introducea aceleași instanțe pentru toate grupurile sociale, stabilea posibilitatea procedurii judiciare,
instituind avocatura și curtea de jurați
 Restrângea sfera de acțiune a „legilor locale” din Basarabia care reflectau normele dreptului feudal
 A fost înființată judecătoria de gradul doi ( supusă Palatei de la Odesa )
 Procesele și documentele judiciare urmau să fie emise doar în limba rusă

Unirea din 1859

 1848-1855 activitatea oamenilor politici și a intelectualilor în exteriorul spațiului Românesc ( Franța
Germania, Anglia )
  1855-1856, Conferința de la Paris
 1856-1859 activitatea pentru săvârșirea unirii din interiorul țării
 1869-1918, mișcări de emancipare națională, recunoașterea unirii din 18859

Conferința de la Balta-Liman

19 aprilie 1849 are loc semnarea convenției ruso-turce de la Balta-Liman care consfințește pe plan diplomatic
internațional înăbușirea revoluției de la 1848 din Țările Române. Tot în cadrul acestei convenții se stipulează condiția
de expulzare a revoluționarilor români în afara hotarelor țării.

Factorii care au infl uența Unirea principatelor de la 1859:

1. 1771 Rusia ocupă o parte din Polonia în urma căruia are loc Congresul de pace de la Focșani 24 martie
1772 unde delegații celor două Țări Românești cer Unirea Principatelor și garantarea independenței de către
Austria, Rusia, Prusia.
2. Numirea în 1829 a lui P.Kiseleff guvernator al ambelor țări până în 1934 și elaborarea Regulamentelor
organice ( o primă constituție identică pentru ambele principate ) a fost de asemenea un pas spre unire
3. Un pas spre unire a fost elaborarea la 1842 a unui proiect de unificare „al măsurilor și greutăților”
4. 1 ianuarie 1848 – desființarea vamei de la Focșani, respectiv are loc o unire vamală între cele două țări
5. Mișcarea revoluționară de la 1848-1849 prin programul redactat în 1848 care era împotriva regulamentelor
organice și protectoratului rus stabilit prin Pacea de la Adrianopol 1829. Programul includea și dorința de
unire a celor două principate – Moldova și Țara Românească

Contextul internațional

 Războiul din Crimeea și tratatul de pace de la Paris: 1853-1856 are loc războiul ruso-turc, în contextul
căruia la invadarea Moldovei și Valahiei de către ruși marile puteri au fost profund deranjate de
expansionismul excesiv al Rusiei în Balcani, astfel se activează rivalitățile anglo-ruse și austro-ruse. După ce
a ignorat ultimatumul anglo-francez de retragere a trupelor din Țările Românești, Marea Britanie și Franța
intervin în război de partea Imperiului Otoman și în acest fel Rusia pierde războiul
 Deznodământul războiului a creat un context european prielnic realizării unirii
 Pacea s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Paris 1856, care cuprindea următoarele prevederi pentru
spațiul românesc:
- Retrocedarea Moldovei cele 3 județe din sudul Basarabei, protectoratul rus este înlăturat
- Se menține suzeranitatea otomană , dar se impune garanția colectivă a Marilor Puteri
- Constituirea Adunărilor Ad-hoc, care să organizeze plebiscitul
- Întoarcerea revoluționarilor expulzați din țară prin Conferința de la Balta-Liman

Adunările Adhoc

 Comitete centrale electoral, care la bază aveau programe cu caracter unionist

 În Moldova, N.Vogoride, la cererea Imperiului Otoman a falsificat rezultatul plebiscitului , însă Marile puteri
află de acest lucru și plebiscitul se va organiza din nou
 În Țara Românească alegerile au decurs în septembrie 1857 cu succesul unioniștilor, populația pleda unirii
 Ședințele adunărilor ad-hoc în Moldova și-au început lucrările la 27 septembrie 1857
 7 octombrie 1867, M.Kogâlniceanu a prezentat proiectul de rezoluție cu doleanțele naționale

Convenția de la Paris 1858

 Rezoluțiile celor 2 adunări Ad-hoc, anexate la raportul Comisiei Europene, au fost înaintate Conferinței
Marilor Puteri întrunită la Paris în mai 1858
 7 august 1858 a fost semnată o convenție care formula statutul internațional și principiile de organizare
internă a principatelor
 Unirea urma să se realizeze prin formarea la Focșani a Comisiei Centrale chemată să elaboreze un proiect de
lege

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

  Adunarea Electivă a înaintat din partea conservatorilor pe Mihail Sturdza și fiul acestuia Grigorie
 În ultima instanță, partea națională îl propune pe Al.I.Cuza – Cuza se bucura de o popularitate mare după ce a
demis din funcția de pârcălab în semn de protest la alegerile falsificate din Moldova
 La 5 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei
 În Țara Românească erau de asemenea mai multe candidaturi, însă Vasile Boierescu propune domnitorul
Moldovei la alegere, sub presiunea maselor, adunarea electivă a fost nevoită să-l aleagă pe Cuza domn al Țării
Românești la 24 ianuarie 1859
 Era necesar ca domnia lui Cuza să fie recunoscută de puterile garante
 Martie 1859 are loc Conferința de la Paris
 26 august 1859 – dubla alegere a lui Cuza este recunoscută internațional

Reformele lui Al.Cuza

Reforma unifi cării politi co-administrati ve

 Într-o primă etapă a demarat procesul de recunoaștere internațională a unirii, în susținerea acestui scop,
Cuza a înființat cancelaria Ministerului Treburilor externe
 În a doua etapă, Cuza a început unificarea aparatului administrativ.
 Primul pas a fost făcut în martie 1859 când Imperiul Otoman l-a recunoscut pe Constantin Negruzzi drept
unicul reprezentant al principatelor
 Astfel se creează posibilitatea de unire sub un singur comandant al armatei prin crearea unui stat major
 După tratative dificile, în 1861 Imperiul Otoman a recunoscut unirea dar numai în timpul conducerii lui
Al.I.Cuza
 A fost format un singur guver sub preșidenția lui Barbu Catargu cu sediul la București
 11 decembrie 1861 – Cuza proclamă unirea statului român

Secularizarea averilor mănăsti rești

 Această lege avea scopul de a lua averile și proprietățile mănăstirești pentru a mări „avuția statului”
 La 25 decembrie 1863 Cuza-Vodă, prin președintele guvernului – M.Kogâlniceanu, prezintă camerei un
proiect de lege conform căruia urmau să fie secularizate averile mănăstirești
 Impact: în patrimoniul statului a intrat o avere uriașă de 25% din teritoriul țării; secularizarea a creat
contextul favorabil desfășurării reformei agrare

Lovitura de stat din 1864

 În aprilie 1864 M.Kogâlniceanu a înaintat adunării proiectul de lege rurală, dar care a fost respins. Domnul
Cuza, neaceptân demisia lui Kogâlniceanu a dizolvat adunarea, astfel a avut loc lovitura de stat din 2 mai
1864

Reforma agrară

 Un plebiscit a adoptat noua constituție, prin care domnitorul avea putere mai mare
 23 iunie 1864, Imperiul Otoman a ratificat rezultatele plebiscitului
 Pe baza proiectului de lege rurală a lui M.Kogâlniceanu, la 14 august 1864 a fost decretată legea rurală
 Se proclama:
- Desființarea dijmei și a altor obligații bănești față de proprietari
- Țăranii erau împroprietăriți în funcție de numărul de vite- se constituie 3 tipuri de gospodării
- Țăranii erau eliberați de obligațiunile regulamentare

Monarhia Constituțională
Conjunctura internă de la 1866

 La 11 februarie 1866 are loc lovitura de stat prin care a fost înlăturat un regim poli- tic care se dovedise a fi
incapabil în a rezolva problema raporturilor dintre reforme şi cadrul liberal şi naţional apărut în urma unirii
din 1859.
  Cuza devenise promotorul unui regim politic bazat pe propria putere personală şi pe o constituţie care
înlocuise puterea naţiunii cu a sa şi a sprijinitorilor săi.
 Coaliţia îndreptată împotriva domnitorului i-a cuprins pe toţi cei ne- mulţumiţi de politica sa, de la liberalii
radicali din jurul lui Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti, până la liberalii moderaţi, precum Ion Ghica şi Ion
Bălăceanu sau cei de orientare conservatoare
 Unirea fusese recunoscută doar pe durata domniei lui Al. I. Cuza, iar marile puteri, în special Turcia şi
Austria, nu întârzie să ceară reveni- rea Principatelor la situaţia existentă înaintea unirii din 1859
 Oamenii politici români erau conştienţi de complicaţiile create şi pentru a le atenua Corpurile Legiuitoare
întrunite chiar în seara zilei de 11 februarie l-au proclamat în unanimitate ca domn al României pe prinţul
Filip de Flandra, fratele mai tânăr al regelui Belgiei, Leopold al II-lea.
 Dacă desemnarea unui principe străin dintr-o casă domnitoare în Europa respecta hotărârile Adunărilor ad-hoc
din 1857, desemnarea principelui belgian s-a dovedit a fi mai puţin inspirată. Împăratul Napoleon al III-lea
care nu fusese consultat în prealabil a respins varianta românilor deoarece alesul era nepot al fostului rege
detronat în urma revoluţiei de la 1848, Ludovic Filip. În aceste condiţii chiar Filip de Flandra a refuzat să mai
vi- nă în România
 La Paris sunt trimişi pentru a găsi o soluţie Ion Bălăceanu şi Ion C. Brătianu care, în urma consultării împă-
ratului, l-au propus ca viitor principe domnitor pe Carol de Hohezollern- Sigmaringen.
 Călătoria a fost destul de lungă şi tensionată, fiind obligat să folo- sească un paşaport elveţian, pe o rută
ocolitoare pentru a deruta spionajul austriac deoarece izbucnise un război austro-prusac iar Carol era ofițer
prusac
 La 10/22 mai 1866, Carol I a intrat în România
 Trebuia să fie formată o nouă Constituție, în conformitate cu noua formă de stat – monarhie constituțională

Consti tuția de la 1866

 Constituţia a fost construită pe baza celor trei principii clasice ale ideologiei liberale: separarea puterilor,
guvernarea reprezentativă şi suve- ranitatea naţiunii, singura care deţine puterea supremă.
 În art1 unde se stabilea titulatura oficială a statului nu era menționată dependență față de Imperiul Otoman
 Se accepta un domn străin dintr-o dinastie domnitoare în Europa ai cărui moştenitori aveau dreptul de a ocupa
tronul pe linie masculină începând cu primul născut.
 Articolele 2 şi 3 prevedeau inviolabilitatea teritoriului statului care nu putea fi modificat sau rectificat decât
în virtutea unei legi iar din punct de vedere administrativ principalele unităţi erau judeţele, plăşile şi comunele
 Puterea executivă era împărţită între domn şi miniştrii care formau guvernul.
 Principalele atribuţii ale guvernului erau de a elabora proiectele de legi care erau trimise spre discuţie în
Parlament şi de a gestiona treburile curente.
 Puterea legislativă era deţinută de domn şi de Adunarea compu- să din două compartimente: Camera
deputaţilor şi Senatul.
 Societatea românească nu era pregătită la 1866 pentru aşa ceva. Modificările din 1884, care au vizat în special
reducerea de la patru la trei a colegiilor electorale, încercau să pregătească terenul pentru re forma radicală,
realizată însă după primul război mondial.
 Privitor la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Erau înscrise dreptul la liberă asociere, al persoanei şi
inviolabilitatea domiciliului, proprietatea privată era declarată sacră şi garantată de lege, libertatea cuvântului
şi a presei etc
 La 1866 baza României moderne a fost pusă pe principii liberale în urma elaborării Constituţiei care a
introdus sistemul monarhiei constituţionale. Constituţia a impus la noi un model care se afirmă tot mai mult în
întreaga Europă.

Unificarea Germaniei
Statele germane în perioada 1815-1848

 Germania rămâne divizată în această perioadă în 39 de state reunite în Confederația Germană sub preșidenția
Austriei fapt stipulat prin Dieta de la Frankfurt
 Statele erau marcate de rivalitatea dintre Austria și Prusia
 Ideologia pentru unificarea Germaniei aparținea liberalismului
  Procesul de unificare a statelor germane, neagreat de Austria și Prusia din cauza caracterului liberal al
mișcării, primește o bază puternică după înființarea Uniunii Vamale în 1834

Premise

- Contextul internațional favorabil, profitând de mișcarea de unificare a Italiei pentru a forma alianțe
- Neutralitatea Angliei, Rusiei
- Dimplomația și implicațiile politice ale lui Otto von Bismarck „prin fier și sânge”
- Războiul din Crimeea: Conferința de pace din 1855-56 oferă oportunitatea expunerii dorinței Germaniei
- Prusia care va deține rolul de nucleu al mișcării de unificare – stat puternic dezvoltat

Etapele Unirii

Războiul Ducatelor 1863-1864

 Războiul dintre Austria și Prusia contra Danemarcii în anul 1863 pentru ducatele Schleswing, război dezvoltat
în 1864
 Conform acordului din 1852, aceste două ducate făceau part din Confederația Germaniei
 Prusia și Austria înving
 Schleswing intră la Prusia, iar Holstein la Austria
Războiul austro-prusac 1864-1866

 Război pentru supremația în Confederația Germaniei

 Bismark dorește înlăturarea Austriei, în acest scop se aliază cu regele Piemonetului Victor Emanuel al II-lea
 Austria pierde la Sadova în 1866
 Austria iese din Confederația Germană iar Italia anexează Veneția
 Se formează Confederația Germaniei de Nord ăn jurul Prusiei, la sud de Main rămâneau 4 state germane
„protejate” de Franța
Războiul Franco-Prusac 1870-1871

 Războiul se începe în iulie 1870

 Prusia atacă Franța din motiv că Napoleon al III-lea ar fi fost împotriva încoronării unui prinț geran în Spania
 Franța capitulează la Sedan
 10 mai 1871 semnarea Tratatului de la Frankfurt prin care Franța îțși asumă achitarea rearațiilor de război
 18 ianuarie 1871 este proclamat al doilea Imperiu German la Versailles

Consecințele unifi cării:

- Se formează al doilea Imperiu German în ianuarie 1871

- Se amplifică rivalitățile franco-germane culminând în Primul război Mondial
- Germania primește 5 milidarde franci de aur drept reparații de război care îi vor stimula economia
- Germania cunoaște o înflorire economică și o industralizare rapidă devenind mare putere europeană
- Germania își va revindeca dreptul la colonii în cadrul Conferinței de la Berlin 1884-1885

Unificarea Italiei
Unificarea Italiei – a fost procesul prin care diferitele state, care existau în peninsula italiană au ajuns să formeze o
singură țară. A avut loc în sec. XIX context marcat de apariția romantismului și a naționalismului. Aceste curente
ideologice au apărat conceptul de state națiune

Factorii care au contribuit la unifi carea Italiei:

1. Ideologice: romantismul a fost unul dintre factori care a dus la unirea Italiei. Scriitori precum Leopoldi și
Manzoni au apărat în lucrările lor existența unei Italii unite. Odată cu acest mediu cultural, ideea de
risorgimento a devenit din ce în ce mai populară în scopul apărării unei identități culturale și naționale
 2. Societăți secrete: printre cele mai importante – Carbonarii, Oleandrii și Neo-Guelfii. Carboneria formată în
epoca napoleoniană avea drept obiectiv combaterea absolutismului din peninsulă, carbonarii și-au setat drept
obiectiv unirea Italiei
3. Economice: sprijinul economic oferit de către industriași și comercianți; ei doreau crearea unei piețe
unificate, cu o țară unită de căile de comunicații eficiente, care ar contribui la furnizarea unui mijloc de
producție industrială
4. Piemontul: prezența acestei regiuni dezvoltate, care nu era influențată de Ausria și de unde au demarat
acțiunile care aveau ca scop unirea
5. Factorul religios: comunitatea catolicilor pe care îi unea aceeași credință
6. Războiul Crimeii: în 1855-56 armatele piemontului au participat în războiul Crimeii dintre Rusia și Imperiul
Otoman, astfel Cavour a putut participa la Conferința de la Paris unde și-au prezentat problema Italiei și
dorința de unire
Etapele Unificării:
Etapa Mazzini 1815-1848

 1815 – Proclamația de la Rimini prin care Gioachino Murat se aliază mișcării de independență a Italiei și
Congresul de la Viena unde demarează procesul de unire
 Între 1920-21 și 1831 în Italia izbucnesc mișcări revoluționare în cadrul acestora se remarcă Giussepe
Mazzini, Napoleon Luis Bonaparte. Se ajunge la proclamarea unui regat la Italiei, la adoptarea unei constituții
și a steagului tricolor. Toate acestea însă se anulează odată cu intervenția trupelor austriece
 1848 – noi mișcări revoluționare, se ajunge la formarea unui parlament bicameral cu puteri limitate și la
crearea unei gărzi naționale
 Războiul împotriva Austriei 1848: primul război de independență. Revolta din Milano împotriva forțelor
austriece l-a împins pe Charles Albert din Piemont să vină în ajutorul lor. Lombardia și Veneția s-au unit și ele
Piemontului, declarând independență față de Austria. Trupele italiene sunt înfrânte iar regele Piemontului
abdică în favoarea fiului său Victor Emanuel al II-lea
 Tot în același timp, în statele papale a izbucnit o revoltă împotriva lui papa Pius la IX-lea, care a fost nevoi să
fugă. S-a înființat o republică în frunte cu Mazzini însă în 1850 trupele franceze au luat cu asalt Roma și au
restaurat papalitatea
Etapa Cavour 1852-1861

 Politica lui Cavour nu este de unificare ci de extindere a Regatului Piemontului

 1853-56, are loc războiul Crimeii, trupele Piemontului participă contra Rusiei, dar la conferința de pace nu
primesc nimic
 1858 – contele Cavour îl convinge pe împăratul Franței Napoleon al III-lea să sprijine cauza de unificare a
Italiei împotriva Austriei în cadrul unei întâlniri secrete la Plombiers, iar în schimbul ajutorului acesta îi
promite Nisa și Savoia
 27 aprilie 1859 Austria atacă Piemontul . Trupele Piemontului beneficiază de un sprijin real și efectiv din
partea francezilor și de o neutralitate din partea Rusie, Marii Britanii.
 În luptele de la Mangeta și Solferino trupele austriece au fost învinse și au pierdut Lombardia dar nu și
Venezia fiindcă Franța avea o alianță secretă cu Austria
 În anul 1859 apar revolte în unele state italiene, acestea își detronează conducătorii și cer alipirea la Piemont,
ca urmare în 1860 Piemontul alipește Parma, Romagna, Toscana, Emilia, Regatul celor două Sicilii
 Între timp. Garibaldi cu un grup de 1088 de revoluționari, așa numiții „Cămășile Roșii” debarcă în Sicilia pe
11 mai 1860, se proclamă dictator în numele lui Victor Emanuel al II-lea, sicilienii nu rispostează fiind sătui
de despotismul bourbon
 La 20 august 1860 trece strâmtoarea Messina, încearcă să cucerească Regatul Napoli, Garibaldi intră în
posesia Regatului Napoli în ciuda ordinelor de retragere din partea lui Cavour și rege
Perioada 1861-1870

 Războiul austro-prusac din 1866, oferă oportunitatea regatului Italiei să anexeze Veneția. Victoria prusacă de
la Sadova permite acest fapt
 Unificarea nu era completă fără Roma
  Aici intervine un obstacol: papa Pius al IX-lea sprijinit fiind de Napoleon al III-lea refuză categoric
integrarfea Romei
 Garibaldi în 1860-62 atacă împreună cu „Cei o mie” Roma
 În 1867 Garibaldi eșuează
 Contextul se schimbă când francezii intră în război cu Prusia
 Guvernul Italiei preia pe 20 noiembrie 1870 Roma
 Anul 1871 Roma devine noua capitală
 Papa Pius se refugiază în Vatican, acesta excomunică tot guvernul italian, popii trăiesc închiși în Vatican până
în sec XX când prin Tratatul de la Lateran recunosc Italia

Nucleul Revoluției

- Nucleul procesului de unificare a fost Piemontul, deoarece:

1. Era dezvoltat, nu se afla sub influență austriacă
2. Aici are loc semnarea tratatelor comerciale
3. Toate acțiunile militare demarează de aici
4. Puterea politică era concentrată în funcționarii Piemontului

Cauzele reușitei unifi cării

- Folosirea de către italieni a contradicțiilor și războaielor dintre state. De ex: războiul franco-prusac 1870-71
pentru a ocupa Veneția
- Lupta forțelor democratice, mișcarea de tip „de jos în sus„ – de la populați spre conducere
- Slăbiciunea nobilimii conservatoare

Consecințe:

- Unificarea statelor italiene în regatul Italiei în 1871 cu capitala la Roma

- Unele regiune precum: Trentino, Dalmația, Ragusa rămân însă sub influență austriacă
- După unificare Italia cunoaște o profundă dezvoltare economică, deși a fost implementată ilegal, accentuând
diferențe nord-sud

Războiul Civil American

Războiul civil american, nuit și războiul de secesiune, a fost un conflict politic și militar de 4 ani 1861-1863 dintre
Uniunea sau Statele de Nord și Statele de Sud sau statele democrate ale Americii, care au părăsit Uniunea din 1861.
Problemele SUA în sec. XIX-lea:
- Problema teritoriilor din vest
- Problema sclaviei
- Conflictul nord-sud
- Contrastul economic: nordul industrializat, sudul agrar
- Lipsa drepturilor pentru negri și a libertăților incluse în Constituție
- Problema modernizării lente

Problema Sclaviei
 Începând cu anul 1619 când pentru prima dată Corsarul Leul Alb a adus 20 de africani înrobiți pe care ia adus
în colonia britanică Virginia, a început feonomenul de utilizare a muncii gratuite a sclavilor africani
  În sec. XVII-XVIII-lea africanii înrobiți au lucrat preponderent la plantații pe Coasta de sud, respectiv sclavia
se răspândește mai mult în Sud
 După revoluția americană, unde coloniștii au luptat cu băștinașii ajutați de sclavi, aceștia cer abolirea sclaviei
 Noua constituție SUA a recunoscut în mod tacit instituția sclaviei
 În 1808 Congresul SUA a scos în afara legii comerțul cu sclavi
 Între 1774-1804 practic toate statele din nord au abolit sclavia, în sud sclavii alcătuiau 1/3 din populație
 Marii proprietari încercau să facă sclavii cât mai dependenți pentru a nu pierde forța de muncă gratuită
 Au avut loc răzvrătiri: 1800 în Richmond, 1800 Charleston

Mișcarea aboliționistă

 Din ani 1830-1860 mișcarea de abolire a sclaviei în America a evoluat

 Un rol important l-a avut revista The Eliberator și Societatea Americană contra sclavajului
 Din 1780 exista calea ferată subterană din sud spre nord pentru a transporta sclavii spre a fi eliberați

Compromisul Missouri

 În 1820 este încheiat compromisul Missouri, care va delimita pe paralela 36° zona statelor de nord libere și
statele de sud sclavagiste
Răscoala lui John Brown – acțiune desfășurată de John Brown și de alți 22 de bărbați în Virginia drept revoltă
împotriva sclavagismului. Alegerea lui Abraham Lincoln în 1860 va schimba situația

 27 septembrie 1862 Lincoln a emis o proclamație preliminară de emancipare, iar la 1 ianuarie 1863 a
oficializat eliberarea sclavilor
 Proclamația de Emancipare a lipsite statele confederate de forța de muncă ieftină
 Sclavia este abolită definitiv în 1865 prin Amendamentul XIII după Războiul civil
 Sclavii eliberați primesc drept la cetățenie prin Amendamentul XIV și dreptul de a vota prin Amendamentul
XV al Constituției
 Acest lucru a dus la apariția organizațiilor teroriste precum Ku Klux Klan în 1877
 Rezistența la rasism și discriminare a dus la mișcarea pentru drepturi civile în 1960

Problema pământurilor vesti ce

 După ce și-a obținut independența în 1810 Mexic, pentru teritoriile acestuia au început să pretindă și alte state
inclusiv SUA
 1846-1848 are loc un război americo-mexican, care se termină cu Tratatul de la Gualupa Hidalgo prin care:
SUA câștigă 1.3 mln km2 de la Mexic
 La începutul anilor 60, SUA dispunea de pământuri la vest nevalorificate
 Coloniștii aspirau la pământurile vestice
 Problema nu putea fi soluționată din cauza opoziției în Congresul SUA, opoziție reprezentată de interesele
plantatorilor din sud, care doreau aceste pământuri pentru plantații
 În războiul nord-sud coloniștii luptă de partea uniunii ( nordului )
 La 20 mai 1862 prin legea Homestead Act începe repartizarea gratuită a pământurilor și formarea
gospodăriilor de fermieri
 Grad de soluționare: soluționarea definitivă în favoarea nordului, se constituie agricultura americană de
fermă și are loc Revoluția Agrară.

Problema dezintegrării SUA

 Are loc divizarea statului din cauza separatismului politic a statelor din sud
 Apărută în ajunul războiului, problema s-a accentuat până la despărțirea în două grupe de state: cele din sud cu
capitala la Richmond și cele din nord cu capitala la Washington DC
 După încheierea războiului civil problema s-a soluționat definitiv prin Congrese locale, alegeri
Războiul Civil

 1860 președinte devine Abraham Lincoln, republican

 1861 – 11 state din SUA formează Confederația statelor din Sud
  Nordul reprezenta 23 de state puternice economic și industrializate
 Nordul va recurge la blocadă maritimă
 Bătăliile de la Gettysburg și Vicksburg ( iulie1863 ) câștigate de nordiști au deonstrat că începuse o perioadă
radicală în desfășurarea războiului
 Lincoln și părtații lui nu mai aveau altă cale decât distrugerea sudului
 1864 renumitul marș de la Atlanta și căderea orașului Savannah
 În aprilie 1865 este ocupată capitala sudului Richmond
 Pacea este semnată la 9 aprilie între generalii Grant și Lee la Appomattox
 5 zile mai târziu Linoln este asasinat

Reconstrucția sudului
 Reconstrucția – perioadă agitată 1865-1877 de după Războiul civil, a fost efortul de a reintegra statele din sud
și 4 mln de oameni proaspăt eliberați
 Sub administrația președintelui Andrew Janshon în 1865 și 1866 noile legislaturi ale statelor sudice au adoptat
„Codurile Negre” – restrictive pentru a controla munca și comportamentul foștilor sclavi
 Primele măsuri luate pentru reconstrucția sudului:
- Guvernele din sud aboleau sclavia, plăteau reparații de război
- Jurau loialitate față de uniune
 Din cauza „Codurilor Negre” nordiștii au refuzat să ofere locuri în Congres și Senat celor din sud
 1866 se aprobă biroul liberților și legile civile
 Are loc împărțirea temporară a sudului în 5 districte militare
 Până în 1870 toate statele au fost primite în uniune
 Alte măsuri:
- Sisteme școlare publice finanțate de statele din sud
- Legislație fiscală mai echitabilă
- Legi împotriva discriminării rasiale
- Programe ambițioase de dezvoltare economică

Consecințele războiului

Sociale: mari valuri de imigranți care se stabilesc pe pământurile vestice; apariția grupării teroriste Ku Klux Klan
Politic: modificarea constituție prin introducerea Amendamentelor 13.14,15; reintegrarea completă a statelor din sud,
constituirea congreselor locale
Economice: valorificarea economică a teritoriilor din vest, industrializarea sudului

Războiul de independență
Războiul de independență este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la
Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul
Otoman, alături de Serbia și Muntenegru.

Contextul Politi c

 În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare
economică, socială și politică.
 Viața politică internațională din perioada de dinaintea izbucnirii războiului a cunoscut o readucere în primul
plan a discuțiilor privind așa-numita „Chestiune Orientală”. Puterile europene au fost obligate să se
concentreze din nou asupra Imperiului Otoman și a situației națiunilor care încercau să-și câștige
independența.
 În iulie 1875 a izbucnit răscoala din Herțegovina. În august același an s-au ridicat la luptă bosniecii. În aprilie
1876 s-au răsculat bulgarii, iar în iunie Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului
Otoman. Marile puteri aveau interese diferite în regiune.
 La începutul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și
ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat.
  În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost
decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de
fortificare a mai multor puncte strategice.

Declanșarea războiului

 Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu
reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul
național în drumul lor spre Dunăre.
 Cele două guverne au semnat la București la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenția prin care românii acordau
„liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității
teritoriale a României.
 Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și
cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform
planurilor de război.

Proclamarea independenței

 În cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României
declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele
două state.
 10 mai 1877 – Declarația de Independență a României
 Primul act oficial al României independente a fost crearea Ordinului Steaua României, lege adoptată de Senat
în ședința acestuia din seara zilei de 9/21 mai
 România, aliată cu Rusia se antrenează în câteva acțiuni militare importante; asediul Plevnei și bătălia de la
Rahova; asediul Vidinului (1878)

Urmări:

- Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878.
- La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să
cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb,
Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad
- Marile puteri (Marea Britanie, Franța, Imperiul German) nu au fost satisfăcute de acest tratat (de la San
Stefano), prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, la Congresul de la Berlin cerând
o revizuire ce va fi obținută prin Tratatul de la Berlin (1878)