CARACTERISTICILE DEZVOLTARII MARILOR PUTERI ALE LUMII INTRE ANII 1870 SI 1914

Dezvoltarea social-politica, in perioada anilor 1870-1914 in tarile dezvoltate ale lumii se desfasoara revolutia
tehnica-stiintifica, in urma careia evo-lueaza enorm economia, are loc o adevarata revolutie demografica, in aceasta
perioada in tarile dezvoltate s-au consolidat regimurile constitutionale, ceea ce a contribuit la largirea drepturilor
electorale ale cetatenilor, s-au constituit formatiuni social-politice si partide. Principiile parlamentarismului
continua sa se cimenteze in lupta intre partidele si doctrinele politice.
In centrul vietii politice se situeaza problemele sociale, printre acestea fiind si contradictia dintre munca si capital,
stat si societate. Datorita dezvoltarii relatiilor capitaliste, s-a schimbat componenta societatii, in tarile Europei
Apusene se termina procesul de formare a structurii de clasa a societatii moderne. Clasa muncitoare creste numeric
si calitativ.
Contradictiile dintre munca si capital au accelerat procesul de constituire a partidelor si miscarilor socialiste
(Partidul Social-Democrat din Germania, Partidul Socialist Unit din Franta, Partidul Laburist din Marea Britanie
s.a.). in sanul unor partide socialiste se acutizeaza lupta dintre curentele reformist si revolutionar, in 1903, dupa
congresul de la Bruxelles, Partidul Social-Democrat din Rusia se scindeaza in curentul bolsevic (al majoritatii in
frunte cu V.Lenin) si mensevic (al minoritatii). Bolsevicii optau pentru revolutia proletara si dictatura
proletariatului, iar mensevicii considerau ca in Rusia nu exista conditii pentru revolutia proletara si se pronuntau
pentru o colaborare cu miscarea liberala burgheza.
Dinamica economiei. Sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea se caracterizeaza prin schimbari cardinale
in viata economica. Productia industriala, concentrata in tarile Europei Occidentale si S.U.A, a crescut de trei ori.
Catre sfarsitul acestei perioade in lume a fost creat un sistem economic unic si a aparut piata mondiala. Pe parcursul
dezvoltarii accelerate a industriei, transportului si comertului s-a finisat revolutia industriala: in Germania- in anii
70, in Rusia si Austro-Ungaria -in anii '90 (in Anglia, Franta si S.U.A. - mai inainte).
Catre sfarsitul sec. al XIX-lea, tarile se dezvoltau neuniform. Anglia nu se mai mentine pe pozitiile anterioare, cota
ei in productia industriala globala a scazut in ultima treime a sec. al XIX-lea de la 32% la 18%, a Frantei de la 10%
la 7%, in schimb a S.U.A a crescut de la 23 la 31%, a Germaniei- de la 13% la 16%. S-a schimbat si situatia in
comertul international, unde partea S.U.A. a crescut de la 8 la 12%, iar a Angliei si Frantei s-a micsorat respectiv de
la 32% la 19% si de la 10% la 9%. Suma investitiilor de capital engleze peste hotare a crescut in ultima patrime a
sec. al XIX-lea de circa 2 ori, a celor franceze - mai mult de doua ori, germane de 7,5 ori. Cu toate acestea,
volumul investitiilor engleze era ru mult mai mare decat al tuturor celorlalte tari. S.U.A. abia incepeau sa exporte
capital, dar rezervele lor potentiale erau gigantice. Franta si Anglia, unde revolutia industriala s-a petrecut mai
demult, aveau in industrie un utilaj invechit. S.U.A., Germania si Japonia, unde aceasta revolutie s-a produs mai
tarziu, dispuneau de un utilaj mai nou si mai productiv. Pretul de cost al marfurilor in aceste tari era mai redus decat
al celor din Anglia si Franta. S.U.A. avea la dispozitie si bogate resurse naturale. Ritmul inalt de dezvoltare a
economiei Germaniei se datoreaza unificarii ei si resurselor bogate de materii prime, in primul rand, de minereu de
fier.
Specificul dezvoltarii principalelor state ale lumii. Concurenta cres-canda a dus la concentrarea productiei si crearea
unor intreprinderi gigantice, care au monopolizat productia din ramurile principale ale economiei. Initial aceste
intreprinderi incheiau tranzactii temporare privind stabilirea preturilor unice. Ulterior ele se incheiau pe un termen
indelungat. Au aparut uniuni numite cartele, apoy trusturile, care cuprindeau mai multe intreprinderi din aceeasi
ramura. Scopul loiB principal era de a stabili monopolul asupra preturilor si a obtine profituri cat mai mari. in
scopul organizarii productiei se creau concerne - organizatii monopoliste^ care reunesc mai multe intreprinderi din
diferite ramuri ale economiei.
La sfarsitul sec. al XIX-lea mari monopoluri erau Societatea petroliera Standard Oii, infiintata in 1870 de catre
D.Rockefeller, care'in 1882 controla 90% din productia petroliera a S.U.A, turnatoriile de otel, fondate m 1873 de
Andrew Carnegie, care in 1914 produceau 23,6 mln tone de otel. in Germania asociatii monopoliste au fost create in
industria carbunelui, (otelului, chimica, constructoare de masini si militara, asociatiile Thyssen, Krupp,
I.G.Farbendustrie etc.). Asociatii monopoliste s-au constituit, de asemenea, in Anglia, Olanda, Franta, Japonia,
Rusia.
Industriasii, cointeresati in obtinerea creditelor, patrundeau in conducerea bancilor, iar bancherii, tinzand sa
controleze intreprinderile carora le acordau credite - in directiile trusturilor si concernelor. Astfel, are ioc contopirea
capitalului bancar cu cel industrial si crearea capitalismului financiar. Treptat, monopolurile capitaliste, supunandusi capitalurile mici si mijlocii, capata o importanta hotaratoare in viata economica a tarilor dezvoltate, in S.U.A. in
urma fuziunii intreprinderilor de producere a otelului Carnegie cu capitalul bancar al lui Morgan a fost creata o
asociatie care detinea un capital de peste l mlrd de dolari, in fiecare tara se formau grupari din cateva zeci de familii
(in S.U.A. - 60 de familii, in Franta - 200), care stapaneau mari capitaluri, numite si oligarhie financiara.
Exportul capitalului. Cererea crescanda in diverse tipuri de materie prima si necesitatea de noi piete de desfacere a
productiei industriale au accelerat goana pentru acapararea de noi colonii. Tarile, care n-au fost in stare sa-si apere
independenta, au fost transformate in colonii si semicolonii. Cele mai mari imperii coloniale erau Anglia, Rusia si
Franta. Coloniile, administrate direct din metropola, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Semicoloniile,
pastrandu-si formal independenta politica, se aflau intr-o dependenta economica, politica, militara totala de marile
puteri, intr-o astfel de situatie se aflau China, Persia, Turcia, tarile latino-americane s.a. intr-o anumita dependenta
financiara si politica fata de statele dezvoltate se aflau si unele tari europene: Spania, Portugalia s.a.
In exploatarea economica coloniala accentul se punea, in primul rand, pe crearea intreprinderilor de dobandire a
materiei prime prin folosirea fortei de munca ieftine. Pentru aceasta a fost intensificat exportul de capital in colonii.

Investitiile de capital in strainatate in ultimul sfert al sec. al XIX-lea au crescut de 2,3 ori, ceea ce a contribuit la
industrializarea tarilor dezvoltate, si la dezvoltarea capitalismului in colonii si semicolonii. Exportul de capital din
tarile dezvoltate in colonii se realiza sub forma de investitii, in semicolonii si tarile slab dezvoltate - de
imprumuturi. Astfel Anglia exporta capital preponderent sub forma de investitii, iar Franta - de imprumuturi.
Germania a inceput sa exporte capital, mai ales, dupa 1900, spre exemplu, Deutsche Bank a finantat constructia caii
ferate Istanbul-Bagdad.
Devenind forta dominanta, marile monopoluri au depasit hotarele nationale si au inceput sa imparta piata
internationala, tinzand sa-si consolideze pozitiile, sa controleze pietele de desfacere a marfurilor si izvoarele de
materie prima. Deja in 1914 existau peste 110 cartele internationale. Fiecare sfera de activitate economica a fost
impartita intre cele mai mari monopoluri. Dar si aceasta divizare nu putea fi definitiva.
Una dintre cele mai importante trasaturi ale vietii politice de la inceputul sec. al XX-lea a fost lupta marilor puteri
pentru reimpartirea coloniilor si sferelor de influenta, in spatele acestei politici se aflau interesele monopolurilor.
Aceasta i-a determinat pe unii istorici si politicieni (K.Kautsky, R.Hilferding, G.Habson, V.Lenin) sa formuleze
conceptia despre evolutia capitalismului spre stadiul sau superior, numit 'imperialism', caruia i-au atribuit
urmatoarele trasaturi: 1) concentrarea productiei si capitalului si crearea monopolurilor; 2) contopirea capitalului
industrial cu cel bancar si crearea capitalului financiar si a oligarhiei financiare; 3) exportul de capital capata o
importanta deosebita fata de exportul de marfuri; 4) impartirea lumii in sfere de influenta economica intre cele mai
mari monopoluri; 5) sfarsitul impartirii teritoriale a lumii si inceputul luptei pentru reimpartirea ei.
La inceputul sec. al XX-lea prin 'imperialism' se subintelegea instaurarea dominatiei Marilor Puteri in afara Europei
prin folosirea politicii economice si a fortei. Unii oameni politici (K.Kautsky) considerau imperialism politica
agresiva a tarilor capitaliste, altii (V. Lenin) il legau de activitatea economica a monopolurilor. Lenin afirma ca
imperialismul este ultimul si cel mai inalt stadiu al capitalismului, ajunul revolutiei socialiste, ca in urma revolutiei,
care va cuprinde majoritatea tarilor dezvoltate, in primul rand, pe cele europene, capitalismul va fi inlocuit cu
socialismul. Dar acest pronostic nu s-a adeverit, avand la baza calcule gresite.
In ceea ce priveste intregul proces de dezvoltare social-economica a tarilor dezvoltate, el poate fi caracterizat prin
depasirea capitalismului al liberei concurente si trecerea lui la etapa capitalismului monopolist, etapa care isi avea
specificul sau in diferite tari, determinat atat de dezvoltarea lor inegala, cat si de traditiile istorice ale evolutiei
acestora.

Relatiile internationale sec 19-20

Situaia politic a Europei la nceputul anilor 70. Rzboiul franco-prusian din 1870-1871, n care Frana a suferit
nfrngere, a deschis o nou pagin n istoria relaiilor internaionale. Pe harta politic a Europei, n locul micilor
sttulee feudale, a aprut puternicul Imperiu German, care, avnd un mare potenial industrial n cretere, chiar din
momentul apariiei s-a manifestat ca un stat cu intenii agresive. Impunndu-i Franei condiii grele de pace,
cercurile diriguitoare ale Germaniei urzeau planuri de a o supune. Condiiile umilitoare ale pcii de la Francfurt au
pregtit n Frana terenul pentru revan. Anexarea de ctre Germania Alsaciei i Lorenei a transformat pacea ntrun simplu armistiiu pn la momentul, cnd Frana, ntrindu-se, va putea cere teritoriile pierdute napoi.
Un alt rezultat al acestui rzboi a fost ncheierea unificrii Italiei, care a devenit rivala Franei n bazinul
mediteranean.
Rzboiul franco-prusian s-a rsfrnt i asupra relaiilor Germaniei cu Austro-Ungaria. Cercurile guvernante ale
acestei ri s-au dezis de ideea revanei i iau cursul spre apropiere de Germania, decizie influenat i de
contradiciile austro-ruse cu privire la Balcani.
Fora economic a Germaniei creste intens, ea extinzndu-i sfera de influen asupra altor ri, ceea ce a dus la
agravarea contradiciilor anglo-germane. Dominnd pieele internaionale, englezii nu puteau admite s fie
strmtori de Germania. Dup rzboiul franco-prusian i crearea Imperiului German, forele n Europa s-au
regrupat i a avut la ncordarea situaiei internaionale, nelegnd c Frana va adera la orice bloc antigerman,
Bismarck i-a pus drept scop izolarea ei pe arena internaional, pentru a o zdrobi definitiv. Ca s-o lipseasc de
aliaii poteniali, el a susinut ideea solidaritii monarhice: n anul 1873 a fost creat Aliana celor trei mprai
(german, rus i austro-ungar). ns, n realitate, aceasta nu era o alian. Rusia a continuat s susin Frana, pentru
c, n caz contrar, putea s se pomeneasc de una singur n faa Germaniei i Austro-Ungariei. Anglia, promovnd
politica « echilibrului european de fore», a fost contra stabilirii hegemoniei unei puteri (Germaniei)
n Europa de Vest. Cnd Germania, n 1875, a ncercat s distrug a doua oar Frana, Anglia i Rusia au intervenit
i Bismarck este nevoit s se retrag.
Problema oriental i rezolvarea ei. O dat cu rscoala popoarelor slave din Balcani (1875), au aprut contradicii
ntre marile puteri (Anglia -Rusia, Austria -Rusia), care aveau interese n aceast regiune. Bismarck a fcut tot
posibilul pentru a atrage Rusia n rzboi contra Turciei.
Succesele coaliiei antiturceti au schimbat situaia pe Peninsula Balcanic: a aprut un nou stat - Bulgaria;
Romnia i Serbia i-au obinut independena, ns n aprarea Turciei s-au ridicat Anglia i Austro-Ungaria,
susinute de Germania.

Congresul de la Berlin (1878) a demonstrat netemeinicia Alianei celor trei mprai i a ndeprtat Rusia de
Germania i Austro-Ungaria. n schimb, folosindu-se de contradiciile austro-ruse, Bismarck a atras definitiv
Austro-Ungaria de partea sa.
Crearea blocurilor militaro-politice n Europa. Cancelarul de fler», cum era numit Bismarck, privea la
Austria ca la un stat, care i va deschide calea spre Orientul Apropiat, Pentru constituirea unei aliane Bismarck
pleac la Viena, unde, n 1879, a semnat un tratat secret austro-german ndreptat contra Rusiei. Bismarck dorea ca
tratatul s aib o orientare antifrancez, dar austriecii n-au acceptat aceasta.
Datorit eforturilor lui Bismarck, a fost creat Tripla Alian, n 1882, acceptnd preteniile Italiei fa de Tunis i,
totodat, instignd Frana s-i ocupe, el a atras Italia n tabra sa. Noua coaliie era ndreptat mpotriva Franei i
Rusiei.
S-a produs o apropiere ntre Frana i Rusia, ntre aceste dou ri, n principiu, nu existau contradicii, securitatea
lor fiind ameninat de acelai inamic - Germania, mbuntirea relaiilor franco-ruse se datoreaz i nspririi
raporturilor ntre Anglia i Rusia, Anglia i Frana din cauza coloniilor.
Intre Germania i Rusia s-a nceput un rzboi economic. Deoarece Germania a refuzat s acorde Rusiei credite,
aceasta s-a adresat dup ajutor Franei. Î n anii 1891-1893 Rusia i Frana au ncheiat o alian militaropolitic.
Anglia deocamdat nu aderase la nici un bloc. Germania tot mai mult strmtar Anglia pe pieele internaionale i
i construia o puternic flot militar, ndeosebi s-au acutizat contradiciile anglo-germane n Orientul Apropiat i
n Africa de Sud. Toate acestea au dus la schimbarea cursului politicii externe a Angliei.
Termenul de Securitate colectiva
Termenul de securitate colectiv se poate devini ca o ntelegere n care toate statele coopereaza direct, n colectiv,
pentru a-i garanta securitatea i independena cu participarea oricrui alt stat.Cu alte cuvinte, n momentul n care
unul dintre statele care face parte din aceasta ntelegere ncalc drepturile la libertate ale altor popoare, toate
celelalte state membre vor fi nevoite s i uneasc forele i sa reinstaureze pacea penaliznd statul agresor.
Acest model se bazeaz pe participare i obligativitate. Un stat agresor urmeaz s ntlneasc o opoziie unit a
ntregii comuniti mondiale. Conceptul de securitate colectiv este ntemeiat pe acordul tuturor sau al
majoritii statelor de a aciona mpotriva oricrei naiuni care n mod nelegitim ncalc pacea.
Ideea de baz a securitii colective este presupunerea ca nici un stat nu va dori s schimbe puterea i ordinea
comunitii mondiale, i dac totui asa ceva va avea loc restul statelor vor aciona mpreun mpotriva statului
agresor pentru a restabili echilibrul mondial.
Dup cum se menioneaz n Enciclopedia de drept internaional Ideea general a conceptului securitii colective
este de a instituionaliza folosirea legala a forei i de a reduce recurgerea la apararea ca instrument, ntr-o oarecare
msur nematur, de asigurare a normelor de drept internaional.1 Cu alte cuvinte, statele aveau dreptul legal de a
primi ajutorul aliailor n aciunile de defensiv pe care le desfoar inclusiv mpotriva statelor din exteriorul
nelegerii care ar putea produce un dezechilibru politic mondial.
Acest sistem ia natere odat cu nfiinarea Ligii Naiunilor, i mai apoi, dup destrmarea LN, n perioada de pn
i n timpul celui de-al doilea razboi mondial de ctre Organizaia Naiunilor Unite.
Aplicarea forei n scop de autoaparare de ctre un stat, care este victima atacului armat, este legal numai ad
interim, adic atta timp pna cnd mecanismul securitii colective pentru protecia statului victim nu va fi adus
n aciune.
Ca form legal de cooperare a statelor, sistemul securitii colective se deosebete de orice aliana tradiional.
Aliana este modalitatea unui stat de a obtine beneficii n caz de conflict n urma unei nelegerei cu un alt stat sau
mai multe state care intervin la un nivel prestabilit pentru a menine interesul comun al acestora. Modelul alianei
presupune decizia de a schimba sau a menine echilibrul puterii la nivel local, regional sau global. n general o
alian format are de partea cealalt o alt alian care are scopuri opuse. Aadar modelul alianei prezint o
construcie de bloc contra bloc. De obicei aliana este format prin tratate de alian, care conin acordul statelor
membre de a susine militar n cazul unui atac mpotriva unui stat membru al alianei.
De aici reiese faptul c definirea securitii colective ca un acord de alian este incorect. Astfel de grupuri ca
NATO, fostul Pact de la Varovia, Pactul de la Rio nu pot sa fie atribuite la categoria de aranjament al
securitii colective regionale. Organizaiile numite sunt exemple de aliane i nu modele ale securitaii
colective. n practica statelor deosebirile teoretice ntre sistemele securitii colective i aliane au devenit
interesante. Vechiul concept al securitii de la cine i pentru ce devine marginalizat de formula securitii pentru
toi

Liga Natiunilor
Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25 ianuarie 1919.
Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata prin Prima parte a Tratatului
de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost semnata de 44 de state (dintre care 31 de state
care au luat parte la Primul Razboi Mondial de partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si
poromova Liga, Statele Unite ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor
datorita opozitiei Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o
securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si imbunatatirea prosperitatii
mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani.
Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii
pune in practica sanctiunile economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire
a Ligii s-a tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul de la
Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noie 919f54j mbrie 1920, cartierul general s-a mutat
la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15 noiembrie 1920 cu participarea a 41 de
reprezentanti ai statelor membre.
Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul (constituit la Geneva
si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga detinea si numeroase Agentii si
Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul unanim al Consiliului si prin votul majoritatii
membrilor Adunarii.
1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda Consiliului si a
Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina, functionand ca un serviciu civil pentru
Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 - 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 1940 - Sean Lester (Irlanda) 1940 - 1946
2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie.
3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala si se intalnea de 5
ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in 107 sedinte publice intre anii 1920 si
1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii
membrii nepermanenti au fost Belgia, Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al
cincilea membru permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care a
votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA inapoi la o politica
izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de numeroase ori. Numarul membrilor
nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a
alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si
Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11.
4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie si alte agentii si
comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre acestea se numara si: - Comisia pentru
Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru
Sanatate: specializat pe boli precum lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a
Muncii: a convins mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru
eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si pentru a obliga
proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de munca produse pe vasele sale. Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format pentru a supraveghea sistemul de control statistic
intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si
derivatele sale.Consiliul a stabilit si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru
comertul legal international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie,
restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul Primului Razboi
Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din aceasta tara si pentru a preveni
bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara
cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. Comitetul pentru Studierea Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in
lume. Din pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939.

n perioada 1924-1929, s-au derulat o serie de programe pentru reconstrucia economico-financiar a Austriei,
Ungariei, Bulgariei, etc. i au fost rezolvate aproximativ 18-20.000 de conflicte i litigii privind delimitarea
frontierelor, interpretarea tratatelor, diferendelor comerciale i economice.

24 iulie 1923 a fost semnata Conventia de la Lausanne privind regimul stramtorilor Marii Negre Bosfor si
Dardanele; in conventie se stipula demilitarizarea acestora, libera navigatie pentru toate navele comerciale, etc; a
fost creata o Comisie Internationala a Stramtorilor din care facea parte si Romania.

n pofida acestui curs favorabil, n scurt timp ns, vor aprea contradicii n mod deosebit ntre Anglia i Frana.
Anglia, spre exemplu, a dus o politic opus Franei n domeniul dezarmrii i a angajat tratative cu Germanania,
impunnd Franei anumite sacrificii.

27 august 1928 a fost semnat la Paris Pactul Briand-Kellog a fost primul tratat international care a interzis
recurgerea la razboi pentru rezolvarea diferendelor dintre state; Romania a aderat la acest Pact, iar la 9 februarie
1929 a semnat Protocolul de la Moscova prin care URSS, Polonia, Romania, Estonia si Letonia se angajau sa
aplice, in politica lor externa, Pactul Briand-Kellog.

Atacarea Manciuriei, provincie chinez, de ctre armata japonez, a scos n eviden neputina Societii Naiunilor
n problemele de securitate. Astfel, dei protestul Chinei a fost luat n calcul i analizat n cadrul Societii
Naiunilor, s-a constatat c, de fapt, nu exist nici o posibilitate concret de a sanciona statul agresor, majoritatea
rilor fiind n relaii comerciale avansate cu Japonia, nu acceptau nici mcar anumite restricii economice.
De asemenea, cnd Italia a atacat Etiopia, dei Anglia s-a pronunat ferm pentru meninerea securitii colective i a
propus aplicarea de sanciuni severe agresorului, practic nu s-a putut face nimic, Mussolini continundu-i campania
militar.
Declaraia solemn a reprezentanilor la cel mai nalt nivel ai Angliei, Franei i Italiei de la Stressa din aprilie 1935
i hotrrea acestora de a menine sistemul de tratate creat dup primul rzboi mondial s-au dovedit a fi doar simple
vorbe, deoarece Germania era hotrt s schimbe ierarhiile din Europa.
Profitnd de neputina Societii Naiunilor de a aciona mpotriva Italiei, Hitler ordon la 7 martie 1936 ocuparea
zonei demilitarizate renane dei potrivit Tratatului de la Versailles i a nelegerii de la Locarno trupele germane nu
aveau dreptul s intre n Renania sau mai aproape de 50 km de aceast zon. Convocat, Consiliul Ligii Naiunilor
dei a constatat nclcarea tratatelor de ctre Germania, a hotrt invitarea lui Hitler pentru a negocia o nou
formul pentru securitatea european. Rspunsul insolent al lui Hitler c nu avea nici un fel de pretenii teritoriale n
Europa, era n vdit contradicie cu aciunile politice i militare ale celui de-al treilea Reich .
Lipsa unui sistem economic viabil a determinat o serie de contradicii i n acest domeniu, care coroborate cu cele
din zona politic a slbit i n final a prbuit securitatea colectiv. Criza economic din 29-33 a generat prbuirea
sistemului monetar internaional corespunztor acelei perioade i a cooperrii economice internaionale.
Sistemul economic internaional era definit printr-o politic naional ce proteja productorii autohtoni i
subordonarea economiei scopurilor politicii externe.

Romania a aderat la Pactul de neagresiune si conciliatiune de la Rio de Janeiro din 10 octombrie 1933;

iulie 1936 Romania a participat la Conferinta cu privire la Stramtorile Marii Negre desfasurata la
Montreux; la Conferinta internationala desfasurata la Montreux in 1936, care a stabilit un nou regim stramtorilor
Marii Negre, Romania a sprijinit ideea acordarii de drepturi speciale statelor riverane, sustinand U.R.S.R., Franta si
Turcia, fiind impotriva Marii Britanii sau Japoniei. Conventia a afirmat principiul libertatii de trecere si de navigatie
maritima prin stramtori (art. 1), prevazand libertatea deplina de navigatie pentru navele comerciale, in timp de pace
si de razboi, cand Turcia nu era beligeranta. In timp de razboi, Turcia participand la conflagratie, navele comerciale
ale neutrilor puteau trece prin stramtori cu conditia sa nu ajute pe inamic;
la 14 noiembrie 1936, printr-o nota remisa guvernelor din Londra, Paris, Roma, Bruxelles, Haga, Praga,
Varsovia, Copenhaga, Stockholm, Kaunas, Viena, Bucuresti, Belgrad si Budapesta, Germania a denuntat regimul
fluviilor internationale; in nota era specificat faptul ca Libertatea de navigatie pe toate caile fluviale si egalitatea de
tratament pe aceste cai a tuturor statelor care intretin raporturi pasnice au fost, timp de peste un veac inainte de
marele razboi, temelia unei colaborari rodnice intre statele riverane ale fluviilor navigabile. Tratatul de la Versailles,
impotriva principiului fundamental al egalitatii drepturilor, a creat in acest domeniu, in mod unilateral si in
defavoarea Germaniei, un sistem artificial si cu totul contrar nevoilor practice ale navigatiunei. Acest sistem
urmarea sa impuna Germaniei o supraveghere internationala, permanenta a cailor sale fluviale, incredintand, intr-o
masura mai mica sau mai mare, drepturile suverane germane unor Comisiuni internationale la care participau unele
state riverane. Guvernul german nu mai poate sa-si ia raspunderea de a ingadui si de acum inainte starea de lucruri
aratata mai sus. El se vede deci, silit sa declare ca nu se mai recunoaste legat prin dispozitiile cuprinse in Tratatul de
la Versailles care se refera la caile fluviale ce se gasesc pe teritoriul german si nici prin actele internationale
intemeiate pe acte prevazute din tratat.

Lovitura de graie dat securitii colective a fost ocuparea de ctre Germania a regiunii sudete din Cehoslovacia.
Marile democraii occidentale au semnat acordul de la Mnchen din 1938, cu sperana c este ultimul act care
valideaz statutul Germaniei i se evita astfel un conflict major n Europa.
Strategia Marii Britanii i Franei, fa de aciunile Germaniei, a fost o serie de concesii i compromisuri, care nu au
fcut altceva dect s amne declanarea rzboiului.
Nu s-a reuit de ctre cei care au promovat idealismul, ca mod de abordarea a relaiilor internaionale, s se sesizeze
faptul c sursele principale ale aciunii statului i comportamentului su se regsesc n sfera consideraiilor
referitoare la putere i la interes naional i mai puin n cea a eticii i a universalismului.
POLITICA EXTERNA A ROMANIEI (1918-1938)
politica externa a Romaniei in perioada interbelica a urmarit consolidarea statului national unitar prin
conservarea clauzelor teritoriale si politice stabilite in anii 1919-1923; pornind de la acest fapt, Romania a creat un
sistem de aliante politico-diplomatice si militare;
Frederic C. Nanu sustine ca sistemul de aliante politico-diplomatice al Romaniei interbelice s-a manifestat pe
trei planuri:

Declinul securitii colective.

Preedintele american Woodrow Wilson, nc nainte de sfritul rzboiului, contestnd conceptul echilibrului de
fore, propunea o nou ordine mondial care s fie caracterizat prin democraie, securitate colectiv i
autodeterminare iar toate aspiraiile naionale, clar definite, trebuie s fie satisfcute, evitndu-se crearea de noi
elemente de discordie i antagonisme i perpetuarea celor vechi . Instrumentul stabilit s realizeze i s menin
securitatea colectiv era Societatea Naiunilor, care a funcionat pe baza Pactului adoptat de Conferina de Pace, la
19 aprilie 1919. Acesta coninea 26 de articole i o anex cu lista statelor fondatoare i a rilor invitate, iar referitor
la scopul Societii Naiunilor se preciza c acesta este dezvoltarea cooperrii ntre naiuni, garantarea pcii i
siguranei, precum i eliminarea rzboiului . La articolul 10 se stipula c statele membre au datoria s respecte i s
pstreze integritatea i independena politic existent mpotriva oricror agresiuni externe. Punctele de vedere
divergente ale principalilor actori care au constituit Societatea Naiunilor au determinat apariia unor
disfuncionaliti n ndeplinirea atribuiilor ce-i reveneau. S.U.A. nu au ratificat actul fondator i au ncheiat pace
separat cu rile nvinse. Faptul c dou mari puteri, Germania i Rusia, nu fceau parte din organizaie, puneau
sub semnul ntrebrii valabilitatea i durabilitatea acesteia.

3 iulie 1933 la Londra a fost semnata Conventia de definire a agresiunii si a teritoriului (prin teritoriu se
intelegea teritoriul asupra caruia un stat isi exercita autoritatea), la elaborarea careia a contribuit si Nicolae
Titulescu;

1.

general, universal prin sustinerea unei formule de securitate colective

regional (aliante cu vecinii)
continental

Planul general al politicii externe romanesti in perioada interbelica:

1919 a fost creata Societatea Natiunilor, Romania facand parte ca membru fondator; rolul Societatii era de a
actiona pentru evitarea unei noi conflagratii mondiale si apararea pacii; in Pactul Societatii Natiunilor erau
mentionate si alte obiective, precum: respectarea si mentinerea integritatii teritoriale, independenta politica; in anul
1930 Nicolae Titulescu a fost ales presedinte al Societatii Natiunilor; in anul 1931 a fost reales cu unanimitate de
voturi.
23 iulie 1923 la Paris a fost semnat Statutul definitiv al Dunarii in care se prevedea mentinerea libertatii de
navigatiei pe acest fluviu, navigatie deschisa tuturor pavilioanelor in conditii de perfecta egalitate; s-a mentinut
Comisia Europeana a Dunarii si a fost creata Comisia Internationala a Dunarii.

Sistemul bipolar
Sistemul bipolar-n care dou state principale si mpart distribu!ia puterii n sectoarele militare, economice,
culturale si politice att la nivel international, ct si regional. Relatiile dintre dou mari puteri sau poli constituie
modelul dominant care influenteaza toate celelalte state si comportamentele lor.
Fiecare pol caut sa -si asigure supravie!uirea si autonomia fata de presupusa amenintare din partea celeilalte puteri.
n acest sistem se dezvolt foarte mult si sferele de influenta ale fiecarui pol. De exemplu, n perioada razboiului
rece, cele mai multe tari occidentale si democrate au cazut sub influenta SUA, iar cele mai multe state comuniste au
cazut sub influenta Uniunii Sovietice. Dintre cele mai vechi exemple ale sistemului bipolar pot fi amintite: India si
China n antichitate, Spania si Portugalia n secolele XIV-XV, Spania si Anglia n timpul monarhilor Elisabeta I si
Filip al II-lea, Regatul Unit si Franta n timpul razboaielor napoleoniene, SUA si URSS n timpul razboiului rece.
Trecerea de la un sistem multilateral, al echilibrului de forte, la unul bipolar este o echilibrare ntre cei doi giganti,
fie prin eforturile lor interne, fie prin mentinerea aliantelor si cooperarilor cu puterile mai mici. Sistemul bipolar
creeaza competitie si confruntare, deoarece principalul obiectiv al celor doi jucatori majori este sa cstige cursa
cu competitorul lor. n securitatea unui asemenea sistem apar crize de diverse naturi. Exemplul clasic de securitate
bipolar este reprezentat de perioada Razboiului Rece, n care Statele Unite ale Americii si Uniunea Republicilor
Sovietice Socialiste, cu aliantele lor specifice, Tratatul Nord-Atlantic si Tratatul de la Varsovia, au dominat
securitatea n Europa si n lume prin confruntari, competitie n cursa narmarilor, precum si n alte domenii si prin
diverse crize, precum criza Berlinului sau criza rachetelor din Cuba. Sistemul bipolar, de obicei, evolueaza spre o
structura unipolara sau hegemonica , deoarece, n final, competitia este cstigata de catre unul din competitori, asa
cum a fost n cazul Statelor Unite, care a cstigat competitia cu URSS si cu structurile aliate acesteia.
Lumea bipolar se baza pe paritatea economic i strategico-militar existent ntre SUA i URSS, pe simetria
comparabil a potenialului fiecreia dintre cele dou tabere. n acelai timp, niciuna dintre rile care fceau parte
dintr-o tabr sau alta nu dispunea de o for ct de ct comparabil cu potenialul Moscovei sau al Washingtonului.
Prin urmare, la nivel global existau doi hegemoni care erau nconjurai de constelaia rilor aliate, ce se aflau sub
aspect strategic n condiia de semivasal. ntr-un astfel de model, suveranitatea naional a rilor, recunoscut la
nivel formal, i pierdea sensul. Fiecare ar depindea de politica global a acelui hegemon n a crui sfer de
influen se afla. Adic nu era independent, iar conflictele regionale (ce se desfurau, de regul, n zona Lumii a

treia) se transformau rapid n confruntarea dintre cele dou supraputeri, care tindeau s redistribuie balana
influenei planetare pe teritoriile disputate.
n lumea bipolar exista i fora a treia, Micarea de Nealiniere. n aceast categorie se ncadrau rile Lumii a treia
care refuzau s fac o alegere univoc n favoarea capitalismului sau a socialismului, prefernd s manevreze ntre
interesele globale antagoniste ale SUA i URSS. Pn la un punct, o astfel de politic reuea, dar nsi posibilitatea
nealinierii presupunea existena celor dou poluri, care se echilibrau reciproc ntr-o msur sau alta. Totodat,
rile nealiniate nu erau sub nicio form n stare s creeze un al treilea pol, cednd la principalii parametri n
faa supraputerilor, fiind rzleite i neavnd o platform social-economic unificatoare. ntreaga lume se mprea
n Occidentul capitalist (Lumea ntia, the West), Rsritul socialist (Lumea a doua, the East) i toi ceilali
(Lumea a treia, the Rest). De altfel, toi ceilali reprezentau periferia mondial unde se ciocneau periodic
interesele supraputerilor.
Sistemul bipolar de distribuire a puterii din timpul Rzboiuilui Rece a dus la apariia i meninerea unei ordini
internaionale bine conturate, ce era recunoscut i acceptat de majoritatea statelor. Elementul definitoriu al
meninerii securitii era puterea militar, ns dup terminarea rzboiului, dezmembrarea URSS-ului i apariia
unor puteri emergente, sistemul internaional a nceput s traverseze o perioad de tranziie, n care conceptul de
securitate nu mai putea fi definit ca viznd n mod exclusiv capabilitile militare deinute de o putere statal. Era
necesar o adaptare. Motivul este unul evident, natura ameninrilor existente la adresa securitii s-a schimbat,
astfel c statele nu mai pot reaciona prin aceleai mijloace tradiionale folosite n trecut.
*Sfarsitul sistemului bipolar. In timpul anilor 70 si inceputul anilor 80 relatiile dintre est si vest au continuat sa se
raceasca si sa se incalzeasca, dar in ansamblu s-au imbunatatit. Din 1985 ele au inceputa sa se schimbe mult mai
repede. URSS a intrat in atentia puterilor. Michail S. Gorbaciov a devenit presedintele URSS in 1985 si a functionat
drept catalizator in privinta schimbarilor aparute. El a incercat sa reformeze sistemul politic opresiv al URSS prin
permiterea exprimarii unor oponenti si prin masuri democratice. Gorbaciov a cautat sa restructureze greoiul sistem
economic si birocratic sovietic.
Gorbaciov nu era nici democrat, nici capitalist in sensul european de vest al cuvintelor, scopul sau principal era sa
reintinereasca URSS-ul. Gorbaciov a cauta sa aiba relatii mai bune cu vestul pe langa proclamata sa preferinta
pentru armonie, existand doua motive. In primul rand, o relaxare a tensiunilor i-ar fi permis acestuia sa reduca
partea alocata de catre bugetul URSS cheltuielilor militare si sa le redirectioneze in scopuri interne in vederea
dezvoltarii tehnologice a URSS-ului. In al doilea rand, stabilirea de relatii pasnice cu vestul ar fi permis acestor state
sa investeasca in anumite aspecte economice incluzand tehnologii sofisticate, conditii mai favorabile de schimburi,
si accentuarea unor investitii private in URSS.
Spre a-si indeplini telurile Gorbaciov a lansat o pace ofensiva ce consta intr-o combinatie intre o diplomatie publica
abila si activitate intensa. El a retras fortele sovietice din Afganistan, a cooperat cu SUA spre a detensiona situatia
din sudul Africii, America centrala si oriunde in alta parte; a anuntat faptul ca URSS-ul intentioneaza sa permita
Europei de est sa-si urmeze propriile politici sociale interne. Aceste schimbari in politica URSS cuplate cu sistemul
economic si politic sovietic slabit au oferit Europei de est ocazia de a se dezlipi din orbita moscovita. Cele mai
dramatice evenimente au avut loc in ceea ce atunci se numea Germania de Est. Atunci la mijlocul anului 1989, 500.
000 de locuitori ai Germaniei de Est au demonstrat impotriva guvernului lor comunist in fata ultimului simbol al
razboiului rece, Zidul Berlinului. In cateva saptamani guvernul Germaniei de Est a incetat sa functioneze, grabind
astfel unificarea Germaniei. In octombrie 1990 Germania de Est practic s-a autodizolvat si s-a format in parti
componente ale landurilor germane, apartinand astfel unei singure Germanii. Dominatia sovietica asupra altor tari
din Europa de Est a disparut cu repeziciune, guvernele comuniste din zona au fost dizolvate sau fortate sa renunte la
puterea politica. Cateva tari au cerut retragerea trupelor sovietice si in februarie 1991 membrii Pactului de la
Varsovia au dizolvat alianta.
* Bipolaritatea reprezinta impartirea puterii intre doua tabere, exact asa cum s-a intamplat pe timpul Razboiului
Rece. Bipolaritatea impreuna cu arsenalul atomic au adus cea mai lunga perioada de pace din toate timpurile in
Europa. Razboiele se duceau prin pri proxi si cine putea sa prospere a prosperat.
*Sistemul internaional bipolar flexibil se distinge prin urmtoarele caracteristici: prezena a dou blocuri, fiecare
fiind condus de un actor-lider; diferenierea rolurilor n interior, eterogenitatea sistemului fiind amplificat mai ales
de apariia rilor din lumea a treia i crearea organizaiilor internaionale guvernamentale; prezena armamentului
nuclear. Regulile de funcionare al blocurilor snt urmtoarele: predomin tendina de extindere a propriilor
posibiliti n comparaie cu posibilitile celuilalt bloc; este mai bine s poarte rzboi cu orice pre dect s permit
blocului advers s ocupe poziie dominant; devine evident tendina de a supune scopurilor sale scopurile actorilor
universali supranaionali, iar obiectivele blocului opus s fie subordonate scopurilor actorilor universali; este
omniprezent nzuina de extindere a blocului, dar manifestnd toleran fa de rile nealiniate n cazul n care
intolerana ar conduce direct sau indirect spre ndreptarea lor ctre cellalt bloc.
*M.Haas a conchis c monopolaritatea se distinge prin gradul cel mai nalt de stabilitate, bipolaritatea se asociaz
mai ales cu rzboaie ndelungate, dat fiind c unii actori ncearc s modifice repartizarea resurselor, iar n cadrul
multipolaritii exist un numr mare de conflicte, dar care de cele mai multe ori nu provoac schimbri cardinale n
sistem. n acest sens de idei, multipolaritatea este mai stabil dect bipolaritatea, n sensul c stabilitatea este
conceput ca pstrare a numrului centrelor de for, iar instabilitatea este determinat de numrul rzboaielor ce
se desfoar n cadrul sistemului internaional.