Statele Europei între anii 1850-1914

Marea Britanie între anii 1850-1914.

Profesor: Orîndaș Lilian,

IPÎ Liceul Teoretic ,,Orizont”, Chișinău
 Unități de competențe
1.3. Elaborarea enunțurilor/textelor, folosind termeni istorici ce
reflectă evoluția omenirii în Epoca Modernă.
2.2. Analiza schimbărilor survenite pe parcursul Istoriei Moderne
cu ajutorul hărților și a reperelor cronologice.
3.1. Caracterizarea rolului personalităților istorice marcante în
baza surselor.
4.3. Utilizarea relațiilor de cauzalitate în elaborarea
comunicărilor orale și scrise.
 Context general
 „Cărăușul lumii” – deținea cea mai mare și puternică flotă
comercială în lume. Către anii 60 deținea circa 25% din
comerțul internațional extern.
 „Bancherul lumii” – lira sterlină era monedă convertibilă (se
putea transforma în aur) și reprezenta valuta principală în
operațiile bancare internaționale iar Bursa din Londra –
barometrul pieții mondiale. Băncile engleze ocupau primul
loc în lume după valoarea capitalului deținut, ele acordau
împrumuturi externe.
 „Atelierul lumii” – mărfurile industriale engleze erau cele
mai calitative și mai ieftine decât cele produse în alte țări, ce
asigura hegemonia Marii Britanii pe piața mondială.
Expoziția Industrială Internațională
(denumită atunci Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor)
„Marea Expoziție”, cum au numit-o englezii a fost o
expoziție internațională care a avut loc la Londra, în Palatul
de Cristal, în perioada 1 mai – 15 octombrie 1851.
La expoziție un număr mare de firme din mai multe
state și-au expus mărfurile, însă atenția vizitatorilor era
atrasă de standurile Angliei, în special machetele podurilor,
porturilor, locomotivelor cu aburi, navelor.
Prima expoziție universală a fost organizată de către
Henry Cole și Prințul Albert, soțul Reginei Victoria.
Aici au fost numeroase figuri notabile ale timpului,
printre care Charles Darwin și au fost cu prezentări
modeste și reprezentanții Țării Românești (cu o serie de
produse agricole și industriale), și ai Moldovei (cu mostre
agricole autohtone, tipărituri și litografii).
Aceasta a fost prima dintr-o serie de expoziții Words
Fair ale culturii și industriei, care aveau să devină o
caracteristică populară a sec. al XIX-leași a semnificat
încheierea revoluției industriale și începutul „epocii de aur”
 Anglia – etalonul civilizației industriale
În anii 50-60 ai sec. al XIX-lea Marea Indicii dezvoltării 1850 1870
economice
Britanie s-a afirmat ca prima putere a
lumii:
Fabrici textile 3930 5062
 Industria înregistra cele mai înalte
ritmuri de creștere, prioritate rămâne
industria textilă; Extracția cărbunelui 58 104
 Agricultura cedează în favoarea (mil. tone)
industriei, perfecționându-se, în acelaș
timp din punct de vedere al tehnicilor Producția de fontă 2250 5960
(mil. tone)
agricole;
 Crește semnificativ volumul comerțului Căi ferate (mile) 7000 14000
exterior, iar politicienii, încurajați de
industriași și bancheri, tindeau spre
lărgirea posesiunilor coloniale sub Comerț extern 14,5 34,7
lozinca „Comerțul urmează steagul”.
 „Atelierul lumii” pleacă în trecut
După indicii de bază, în cadrul concurenței mondiale, Anglia între
anii 90 ai secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului al XX-
lea, continua să fie depășită de concurenții săi, îndeosebi de SUA și
Germania.
 Antreprenorii și bancherii englezi au preferat să investească în
țările, unde materia primă și forța de muncă erau mai ieftine.
 Industria autohtonă nu avea adesea mijloacele necesare pentru
modernizarea echipamentelor învechite. Competitivitatea
mărfurilor a început să scadă.
 Produsele germane cu marca „Made in Germany” au apărut pe
piețele din toate țările și au fost mai ieftine decât cele engleze.
 Societatea engleză
 Între anii 1851-1871, populația Angliei a crescut de la 27 la 31,5
mil. locuitori;
 Urbanizarea masivă, a schimbat conform recensământului din
1851 raportul populației urbane față de cea rurală;
 Numărul orașelor a crescut la 780, iar Londra a continuat să fie cel
mai mare oraș din lume, cu circa 3 milioane de locuitori;
 Prosperitatea economică favorizează creșterea nivelului de viață;
 O parte din muncitori au obținut ziua de muncă de 10 ore și o
creștere a salariului de 15% și capătă dreptul de a se întruni în
Sindicate;
 Dar defavorizați rămân salariații din întreprinderile mici,
muncitorii agricoli, femeile, asupra lor nu s-a răsfrânt legislația
din domeniul muncii.
Epoca victoriană
Marea Britanie continuă să fie o
monarhie parlamentară, din 1837 până în
1901 statul era condus de regina Victoria.
Deși regatul nu avea Constituție, regina se
bucura de mai puține drepturi decât regii
altor monarhii europene. În această
perioadă, în țară s-a impus cultul reginei,
care întruchipa măreția englezilor.
Epoca victoriană a fost perioada în
care, economic și politic, Marea Britanie
s-a afirmat ca prima mare putere a lumii.
În 1876 regina Victoria a fost declarată
împărăteasă a Indiilor, iar Marea Britanie
- Imperiu.
Sistemul bipartid
În anii 60, vechile partide tory și
vigh au început să se numească,
conservator și respectiv liberal. În
Camera Comunelor fiecare din
aceste partide, consecutiv, forma
majoritatea sau opoziția.
Politicienii marcanți în epoca
modernă au devenit liderul
conservatorilor Benjamin Disraeli
și liderul liberalilor William
Gladston.
 Epoca reformelor
La 15 august 1867 din inițiativa conservatorilor
(reprezentau interesele marilor industriași și
bancheri), a fost adoptată Legea cu privire la sistemul
elevtoral. Nu a fost introdus votul universal dar se
mărește numărul alegătorilor de la 1,35 milioane la
2,25 milioane de oameni.
Legea Reformei Parlamentare din 1867 (extras)
„Începând cu anul 1867, fiecare bărbat matur
poate să se înregistreze alegător și să voteze ... Dacă:
- A atins maturitatea (21 ani) și nu a fost judecat;
- Locuiește în acel district de cel puțin un an și este
proprietar sau chiriaș al unui spațiu de locuit;
Benjamin Disraeli - Plătește impozitul pentru cei săraci...”
 Epoca reformelor
În anii 70 ai secolului al XIX-lea, aflându-se la
putere liberalii, numită „Marea guvernare a lui
Gladston”, 1868-1874, au realizat o serie de
reforme:
 Au fost legalizate trade-unionale și admise
grevele;
 Au anulat zeciuiala pentru biserica anglicană;
 S-au înființat școli de stat cu învățământul
primar obligatoriu și fără plată;
 A fost înființat ministerul Administrativ, pentru
a supraveghea activitatea organelor locale și s-a
William Gladstone introdus examenul pentru posturile de
funcționari de stat;
 Reforma militară, care prevedea instruirea
ofițerilor și lichidarea sistemului de cumpărare a
gradelor militare;
 Epoca reformelor / liberalismul englez
Steagul roșu, a fost inițial
steagul oficial și simbolul
Partidului Laburist
În 1911, o nouă reformă parlamentară limita
prerogativele Camerei Lorzilor în ceea ce privește
votarea legilor și rezolvarea problemelor financiare.
Liberalizarea vieții politice, contradicțiile sociale,
șomajul au cauzat tensiuni sociale, care s-au
manifestat printr-o puternică mișcare grevistă, prin
formarea în 1906, a Partidului Laburist (muncitoresc)
în frunte cu D.P. MacDonald.
Acest Partid reformist, care reprezenta interesele
muncitorilor obține locuri în Camera Comunilor și
reușește să se implice în realizarea următoarelor
reforme sociale:
 Introducerea din 1908 a zilei de muncă de 8 ore
pentru mineri;
 Pensionarea muncitorilor la vârsta de 70 de ani,
iar mai târziu și legea asigurării în caz de boală.
 Politica externă și colonială
Politica externă a Angliei era strâns legată de dezvoltarea
furtunoasă a capitalismului și avea scopul de a confirma supremația
sa, de a lărgi piețele de desfacere și a mări sursele de materie primă.
În politica continentală, era părtașă a „echilibrului european” și nu
adera la nici o alianță, promovând politica „splenditei izolări”.
La sfârșitul secolului al XIX-lea începutul secolului al XX-lea,
Marea Britanie colonizează tot mai multe teritorii, confirmând
afirmația că este „imperiul unde niciodată nu apune soarele”.
Totodată, a fost nevoită să renunțe la principiul „Anglia nu are aliați
permanenți, ci are interese permanente”.
 Politica externă și colonială
Direcții ale politicii externe:
 Au susținut unificarea Italiei, nu au împiedicat unificarea germanilor și au coloborat
cu Imperiul liberal francez a lui Napoleon al III-lea;
 Anglia a înăbușit mișcarea de eliberare din Irlanda și a susținut unele regimuri
reacționare inclusiv și Habsburgii;
 În „Problema Orientală” a susținut Imperiul Otoman, care oprima popoarele
balcanice;
 A purta războaie de contropire împotriva Chinei, Iranului, Japoniei, cărora le-au fost
impuse tratate inegale;
 A fost supusă India, viitoarea „perlă a coroanei britanice”, prin cucerirea Birmei și
reprimarea celei mai mari răscoale anticoloniale a timpului (1857-1859).
Direcția spre „Coloniile albe” – Canada, Australia și Noua Zelandă
 Londra a stimulat colonizarea acestor teritorii cu peste 4 mln. de emigranți (1846-
1870);
 Canada în 1867 primește statutul de dominion;
 Australia și Noua Zelandă primesc drepturi mai largi, de autoadministrare.