ISTORIA MODERNĂ UNIVERSALĂ

1815 – 1914

TRĂSATURILE GENERALE ALE SECOLULUI AL XIX-LEA

ECONOMIA

La începutul secolului al XIX-lea, Europa se prezintă unificată, economia fiind capitalistă.

Această economie este caracterizată de o tendință de durată mai lungă, ea fiind analizată de
istorici și economiști, stabilind anumite cicluri de creștere și descreștere. Cel care a stabilit aceste
cicluri este Kondratiev :
-ciclurile de creștere, denumite A
-ciclurile de scădere, denumite B
Pe lângă acestea în interiorul acestora există și perioade de criză economică
1815-1850 Ciclul B, este de scadere și stagnare economică. Prețurile stagnează, iar pe baza
lor Kondratiev s-a bazat pentru stabilirea ciclurilor
1850-1870 Ciclul A, de dezvoltare economică în Marea Britanie, Spațiul German. Franța
1873-1895 Ciclul B, perioadă de criză și stagnare. Unele ramuri regresează, însă altele
progresează. În momentele de criză, totul este compromis, prețurile scăzând.
1895-1914 Ciclul A, corespunde unei perioade numite de unii istorici, ca fiind ,,a doua
revoluție industrială”. Se dezvoltă alte ramuri în aceste cicluri , în afară de cele din perioada
anterioară : construcția de automobile, industria chimică, industria electrică, industria
armamentului. Această dezvoltare se mai poate explica și prin apropierea războiului (cursa
înarmărilor).
Sistemul bancar se dezvoltă și se consolidează în continuare. În 1826 în Marea Britanie se
votează legea prin care se pot crea bănci cu capital pe acțiuni. Din acest moment au început să se
acorde pe scară largă creditele de dezvoltare.
În Franța cele mai importante bănci sunt :
-1863 Credite Lyonnaise . Banca a făcut investiții riscante și a fost aproape să dea faliment.
Aceasta a afectat sistemul bancar francez, creditele au început să se acorde foarte greu, când
exista un grad de risc. Franța începe să se dezvolte mai greoi comparativ cu Germania, ale căror
bănci erau implicate mult mai mult în dezvoltarea industrială
-1864 Societe Generale
-1872 Banca Parisului

1
 Sistemul bancar german era diferit. Băncile germane erau foarte implicate în dezvoltarea
industriei. Principalele bănci erau :
-1853 Darmstader Bank
-1864 Societatea de Scont
-1870 Banca Germană
-1872 Banca Dresdei

COMUNICAȚIILE

S-au căutat cele mai ieftine modalități de transport. Cel mai profitabil era cel pe apă. În
Marea Britanie de la jumătatea secolului al XVIII-lea, a debutat era canalelor pentru transport.
Aristocrații britanici sunt cei care au investit masiv în industrie și comerț.
În 1815 la Congresul de la Viena s-a discutat Dreptul de Liberă Navigație pe Rin și
Afluenții săi. După Tratatul de la Adrianopol din 1829, s-a discutat și Libertatea Navigației pe
Dunăre.
Apar companii de transport oceanic :
-Companiile britanice RoyalNave și Cunard (Europa-America)
-Mesageriile de Transport (Franța)
-Hamburg- America (cea mai importantă)
Construcția căilor ferate :
Reprezintă o adevărată revoluție. Reprezintă un mijloc ieftin de transport, motiv pentru care
s-au făcut investiții foarte mari, care a antrenat întreaga industrie, generând o dezvoltare
economică. Totuși sunt unii istorici care nu cred că aceasta a contribuit la dezvoltarea
economică.
În 1830 se construiește prima cale ferată modernă Manchester – Liverpool. Moda căilor
ferate ajunge și în Europa. Până în 1850 se construiseră peste 10 mii de km de cale ferată. Spațiul
german 6 000, Franța 3000. În SUA după 1830 se declanșează o adevărată febră a căilor ferate.
La începutul secolului XX, SUA avea peste 300 mii km cale ferată, iar Europa 280 mii km
( incluzând Transiberianul cu 70 mii km).
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se fac străpungeri ale Alpilor, care reprezintă
adevărate performanțe tehnice. Construirea Canalelor care scurtează distanțele în mod sensibil.
Canalul de Suez - lucrările încep în anul 1859, iar timp de zece ani lucrările au fost
conduse de Lessex. A fost inaugurat în anul 1869.
Canalul Panama. Tot Lessex a fost implicat și în construcția acestui canal. Însă în acest
caz, calculele lui au fost greșite, el fiind implicat și într-un scandal de corupție, societatea care
construia acest canal dând faliment și generând un imens scandal. Americanii au dus construirea
lui mai departe. În 1850 s-a încheiat un tratat între SUA și Marea Britanie referitoare la acest
canal, care atunci nu i se stabilise locul de construcție. Cele două state trebuiau să se pună de

2
acord, prin care una trebuia să cedeze. Marea Britanie a renunțat la acest proiect, lăsându-i pe
americani să-l realizeze. Acest canal a generat nașterea unui stat, Panama în anul 1903, din cauza
Columbiei care nu a ajuns la un acord cu SUA. Panama s-a desprins de Columbia pentru
construirea canalului, care a fost inaugurat în 1914.
Și în Europa au fost construite câteva canale importante :
-1895 Canalul Kiel care face legătura între Marea Baltică și Marea Nordului
-1896 Canalul Corint

DEMOGRAFIA

Secolul al XIX-lea este secolul în care se produce revoluția demografică prin scăderea
mortalității, generând o creștere demografică importantă. La începutul secolului al XIX-lea, se
estima că în Europa erau 80 de milioane de locuitori. În 1913 erau 450 milioane, Rusia fiind
statul cel mai populat.
Acestă creștere a fost datorată ameliorării alimentației populației, progresului medicinii,
igienei personale. Speranța de viață era de 38-40 de ani la începutul secolului al XIX-lea,
ajungându-se în 1913 la 50 de ani. Principala boală care a afectat secolul XIX, a fost holera.

POLITICA VAMALĂ

Veniturile provenite din plata vămilor erau foarte importante pentru toate statele europene.
Se foloseau două tipuri de politici vamale :
-protecționismul
-liberul schimb
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Marea Britanie și statele europene au adoptat
politica protecționistă. Marea Britanie adoptase după 1815 Legile cerealelor pentru protejarea
agriculturii. Tot ea renunță treptat la protecționism în favoarea liberului schimb după 1850.
După modelul britanic și celelalte puteri europene se vor alinia acestei politici. Semnalul
este dat de tratatul din 1860 dintre Marea Britanie și Franța pentru adoptarea politicii liberului
schimb. Această politică se menține până în 1879, când Germania renunță la liberul schimb
pentru a-și proteja agricultura. Toată Europa va prelua această politică protecționistă până în
1914.
Atât liberul schimb, cât și protecționismul pot avea influențe politice. În cazul
protecționismului pot avea loc tensiuni între state, iar în cazul liberului schimb, din contră pot
avea legături strânse între ele. Politica SUA a fost tot timpul protecționistă.

3
 FORMELE DE ORGANIZARE ECONOMICĂ

Formele moderne de organizare, stau la baza succesului economic într-o țară, printr-o
organizare riguroasă a întreprinderilor . Cel care face această schemă de organizare este inginerul
american Tyler. Tylerismul este preluat ,perfecționat și aplicat de către Henry Ford în uzinele
sale de automobile. Tylerismul este diferit de fordism. Ford plătea salarii mari. Tylerismul
desfăcea asamblarea unui produs în operațiuni simple, care erau cronometrate.
În vechea formă de organizare, baza era formată din muncitori de înaltă calificare, capabili
să facă un produs complet. Tylorismul a simplificat acest procedeu. Se intră în producția de serie.

CONCENTRAREA INDUSTRIALĂ duce la apariția unor întreprinderi uriașe, fie la

înțelegeri între întreprideri, cu scopul măririi productivității și a profiturilor. Concentrarea poate
fi de două feluri: verticală și orizontală.
Concentrarea pe verticală- avem de-a face cu tot complexul de producție, de la produsul
brut la produsul finit, sau chiar cel comercializat (inclusiv transportul). Germania este țara în care
s-a perfecționat cel mai mult acest sistem, firma Krupp fiind exemplul cel mai elocvent.
Concentrarea pe orizontală- este mult mai complexă. În 1893 în Germania se înființează
un Cartel al Cărbunelui. El asigura peste 50% din producția de cărbune. Proprietarii de mine
acceptă să ajungă la o înțelegere. În funcție de producție se emiteau un anumit număr de acțiuni
la producători. Cartelul stabilea cât cărbune se scotea, cota, putând să se stabilească și
dividentele plătite la fiecare acțiune în parte. Tot ei stabileau și prețul la cărbune. Cel care
depășea cantitatea de cărbune era amendat, pentru a nu se scădea prețurile. S-a reglat profitul.
Cooperarea transfrontalieră este o formă aflată la început. Primul caz este în 1903,
Cartelul Industriei Electrice. Este o înțelegere între doi producători germani și unul olandez. O
societate numită Societatea Comercială pentru Electricitate (AEG). A doua societate este
Siemens. A treia societate este Philips. Ei s-au înțeles pentru repartizarea piețelor, având ca scop
regularizarea pieței și eliminarea concurenței. Apare legea antitrust, care împiedica monopolul
și favoriza concurența.

COMERȚUL

Încep să apară noi forme de comerț. Ele țin de apariția Burselor de Mărfuri specializate în
fixarea prețurilor la nivel mondial. Apare fenomenul speculei care poate genera acumularea
averilor peste noapte. Apar marile magazine. Nu este vorba de marile magazine din zilele

4
noastre, care oferă chiar toate produsele. Ele țin însă de creșterea populației urbane. Se ține cont
de cererea din ce în ce mai mare de produse.
În 1852, apare la Paris un magazin de produse textile Bon Marche (Ieftin). El se bazează
pe un început de producție de serie, cu o cantitate mare de produse vândute într-o unitate de
timp. Este primul mare magazin care apare în Franța și printre primele apărute în Europa. Apar
Galeriile Lafayette în 1889, cu ocazia centenarului Revoluției Franceze. În Marea Britanie este
Herolds care vinde inițial produse textile, apoi și alimente.
Comerțul internațional. Exportul de capital se generalizează în secolul al XIX-lea, din
țările puternic capitalizate spre țări cu un capital redus. Principala țară capitalizată este Marea
Britanie, Londra fiind centrul ei , lira sterlină fiind principala monedă de referință. Până în 1914
capitalul investit de Marea Britanie este de 95 mld franci; Franța 45 mld franci; Germania 29 mld
franci.
Profiturile sunt aduse înapoi în statele exportatoare de capital, numite intrări invizibile. În
cazul Marii Britanii, tranzacțiile sunt negative, dar balanța este pozitivă.

ASPECTE SOCIALE

Structura de clasă o continuă pe cea din secolul anterior. Avem o populație preponderent
țărănească. Întreaga Europă este rurală. Societatea britanică, arată la recensământul din 1851 , că
populația orășenească a trecut deja pe primul loc, cu peste 50%. Franța va rămâne până în 1914
rurală. Dacă în Europa de Vest formele servile au dispărut, în alte zone ale Europei, ele vor
dispărea ceva mai târziu : Austria în 1848, Spațiul German 1851, Rusia 1861.
Actorii noi în secolul al XIX-lea sunt burghezia , proletariatul, clasele mojlocii. Clasele
mijlocii sunt în principal cei din profesiile liberale : funcționarii statului, profesorii, avocații,
doctorii, mici proprietari de ateliere etc. Clasele mijlocii se definesc printr-un anumit grad de
educație și un anume venit. Pentru Franța sunt considerați ca făcând parte din clasa mijlocie cei
care lasă o moștenire între 25-50 mii franci. Clasele mijlocii sunt în continuă dezvoltare și
expansiune. Trei domenii sunt cele care formează PIB-ul unei țări :
-agricultura
-industria
-serviciile
Treptat în țările dezvoltate capitaliste, veniturile din agricultură se diminuează treptat ca
procent în PIB. Industria este în plină creștere, la fel și serviciile care după 1900 vor domina.

Condiția feminină. Secolul al XIX-lea este secolul în care femeile încearcă să se

emancipeze din punct de vedere juridic, financiar, religios. Codul civil al lui Napoleon din 1804
are multe principii noi, însă are și aspecte negative, cum ar fi inegalitatea între femei și bărbați.
Emanciparea femeii din punct de vedere juridic este lentă. Legalizarea divorțului a
cunoscut o opoziție mare în țările catolice.

5
 -în 1857 se legalizează divorțul în Marea Britanie, în 1874 în Franța și în 1884 în Franța
-posibilitatea păstrării bunurilor care le-au fost încredințate înainte de căsătorie
-accesul la educație, mai ales în învățământul superior
-femeile apar în funcții care nu demult erau considerate ca fiind ale bărbaților, cum ar fi
medicina
- dreptul de vot pentru femei a fost acordat mai întâi în țările mai noi din afara Europei, cum
ar fi Australia și Noua Zeelandă. În Marea Britanie, acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul secolului
al XIX-lea.

Protecția muncii . Pentru copii și femei, începuturile au loc în Marea Britanie în 1802 ,
când apare o primă lege pentru muncile grele și timpul de lucru. În 1886, apare o Convenție
pentru protejarea muncii femeilor.

MAREA BRITANIE LA ÎNCEPUTUL SEC. AL XIX-LEA

-Marea Britanie nu aderă la Sfânta Alianță

-nu este interesată să sprijine politic regimurile liberale de pe continent
-luptă împotriva oricăror hegemonii continentale
-este interesată să asigure securitatea principalelor rute maritime prin ocuparea unor puncte
strategice de pe glob
-în pofida datoriei sale, economia a evoluat într-o direcție pozitivă, având o monedă
puternică, un sistem bancar stabil
-este principala putere a Europei
-Marea Britanie este un stat liberal cu un guvern restrâns. Numărul de ministere este redus
la un minim necesar, pentru că nu există implicare masivă a statului
-regimul politic se bazează pe un Parlament bicameral - Camera Comunelor și Camera
Lorzilor. Camera Comunelor este aleasă până în 1832. Până la această dată sistemul electoral era
destul de restrâns, puține persoane aveau drept de vot.
-nu exista regim parlamentar. Reforma parlamentară va fi un punct important la începutul
sec. XIX
-Marea Britanie este o excepție din punct de vedere al presei. În 1815 apar tot atâtea
publicații cât în întreaga Europă. În 1785 se înființează TIMES cu o mare popularitate, însă nu
era prea liberal. În 1789 MORNING CRONICAL, care tratează politica.

VIAȚA POLITICĂ A MARII BRITANII

6
 În această perioadă la conducerea Marii Britanii domină guvernul format de gruparea
TORY , care va rămâne până în 1830. În această perioadă sunt câteva evenimente importante.
Gruparea TORY (se va înființa ca partid după 1850) și gruparea WHIG, nu erau pe poziții
antagoniste. În politica Marii Britanii predomină politica așa-zis ,,consensuală”. Cele două
grupări preferă continuitatea politică și nu anulează activitatea precedenților. Din această cauză ,
reformele sunt acceptate de ambele grupări.
TORY se bazează pe aristocrație și pe clericii anglicani. În partidul TORY se regăsesc și
liberalii, care erau reprezentanții burgheziei. WHIG se bazează pe nonconformiști și pe catolici.

Începând cu 1815, Marea Britanie trece de la o economie profilată pe război , la o

economie care să funcționeze pe timp de pace. Se trece la demobilizare. Primii ani de după 1815,
sunt dominați de agitații politice. A reapărut radicalismul britanic. Radicalii reprezintă o forță
politică importantă, care a stimulat reformele politice și economice din Marea Britanie. Tot ei
sunt și la originea democratizării țării.
În perioada 1816-1819 au loc mai multe agitații, care au culminat cu un mare miting la
Manchester, autoritățile intervenind în forță. După 1819, aceste agitații intră în declin , aplanate
și de măsurile luate de guvern : restrângerea libertății presei și interzicerea reuniunilor.

GUVERNAREA TORY 1815-1830

-în 1815, s-a adoptat o lege a cerealelor. Ea trebuia să protejeze interesele aristocrației
funciare. Din cauza unor condiții particulare în Marea Britanie, cerealele produse aici erau mai
scumpe decât cele produse pe continent
-această legislație se va perfecționa în 1823, când s-a introdus scara mobilă. Este un raport
între prețurile cerealelor interne și taxa impusă cerealelor aduse din import. Ea trebuie să
protejeze interesele aristocrației, dar și pe cele ale consumatorilor. Dacă pe piața internă prețul
cerealelor creștea, taxele vamale scădeau, pentru a se favoriza importul de cereale și a scădea
prețul produselor autohtone, și invers.
-guvernul TORY, înregistrează și câteva puncte importante. În condițiile unui succes
economic, în 1824 scad taxele la mai multe produse
-s-au dat legi pentru abrogarea interzicerii asociațiilor muncitorești care fuseseră luate în
timpul războaielor napoleoniene (din 1800)
-în 1828, s-a format un guvern condus de ducele de Wellington, care are printre membrii
săi, viitorii membrii ai partidului TORY modernizat. Acest guvern a dat niște legi, care după
1823 a făcut trecerea de la vechiul regim, la noul regim
-1828-1829 s-a eliminat discriminarea religioasă pentru nonconformiști, dându-li-se
posibilitatea acestora să intre în Parlament

7
 -1829 sunt eliminate măsurile discriminatorii la adresa catolicilor. Emanciparea catolicilor
face parte din problema Irlandei

Pe fondul acestor agitații, regele aduce la putere gruparea WHIG, care vine cu un proiect
de reformă. Aceste reforme erau:
-sistemul electoral din Marea Britanie data de multă vreme (sec. XV-XVI). Existau așezări
și localități, care în timp decăzuseră economic și demografic, dar care continuau să trimită un
număr mare de deputați în Parlament
-se viza înlocuirea localităților decăzute, cu altele noi aflate în plină prosperitate, și care nu
aveau deloc deputați în Parlament
-redistribuirea reprezentanților localităților și comitatele, conform cu numărul lor
În anii 1832 -1833, reformele au fost sistematic combătute de gruparea TORY. Ei dețineau
majoritatea în Camera Lorzilor, care a respins această lege. Camera Comunelor dominată de
gruparea Whig a votat în favoarea acestei legi. Regele a trebuit să intervină . (monarhia trecea în
acea perioadă printr-o criză. George III a intervenit în viața politică. După moartea sa în 1820, au
venit ca regi, doi dintre fii săi George IV (1820-1830) și William IV 1830-1837 . Amândoi regii
au fost puțin implicați în viața politică, numeroase scandaluri având loc în jurul monarhiei . Din
1837 vine pe tron regina Victoria, nepoata lui George III, care restabilește imaginea pozitivă a
monarhiei).
Regele William IV acorda dreptul de Lord, nobililor. El amenință că va acorda acest titlu
doar unor noi oameni care să voteze în favoarea legilor propuse. În acest caz, membrii grupării
Tory s-au resemnat și au votat în favoarea adoptării legilor propuse. Corpul electoral trece de la
450 de mii la 750 de mii de persoane cu drept de vot. Însă aceasta s-a făcut trepatat. Marea
Britanie nu agrea reformele radicale venite prea brusc, ci gradual, care erau mai sigure și se
ajungea la același rezultat. Această reformă a consolidat gruparea Whig.

STRUCTURA SOCIALĂ A MARII BRITANII

În secolul al XIX-lea socitatea era puternic ierarhizată.

Aristocrația era în vârful ei. Sunt peste 4000 de aristocrați care domină agricultura și
reprezintă nume importante în agricultură.
Burghezia era bine reprezentată în sistemul bancar și economic. Agricultura britanică va
trece printr-o puternică transformare. La sfârșitul secolului al XVIII-lea , agricultura contribuia
cu circa 45% la venitul național. În 1900, ea mai contribuia doar cu 6%. Agricultura britanică
trebuia să suporte abolirea Legii cerealelor. Barierele vamale dispar, concurența devine acerbă
(SUA, Canada, Australia sunt țări care fac agricultură mult mai ieftin). Nu mai este rentabil să se
facă agricultură în Marea Britanie. S-a optat doar pentru culturi tehnice și pentru satisfacerea

8
nevoilor urbane. Aristocrația pierde mult din puterea ei financiară până la începutul secolului
XX. Nobilimea nu ezită să investească în alte domenii, cum ar fi cel bancar, industrial etc.
Clasele mijlocii sunt în continuă expansiune în Marea Britanie și în Europa. Emergența lor
în Marea Britanie este în concordanță cu demografia care este în creștere. La recensământul din
1851 peste 50% din cele 21 milioane de locuitori trăiesc la oraș. Această expansiune
demografică este în concordanță cu dezvoltarea orașelor industriale la începutul sec. XIX (Marea
Britanie era o țară de emigrație către țările coloniale).

PROBLEMELE RELIGIOASE

Secolul XIX în Europa este și secolul progresului, al industrializării, al pozitivismului,

credință în știință, care înseamnă și o îndepărtare de valorile creștine ale bisericii. Se trece printr-
un proces de secularizare. Clasa muncitoare se îndepărtează tot mai mult de biserică și se
orientează către partidele socialiste.
În Marea Britanie, aceste lucruri se întâmplă mai puțin. Britanicii sunt interesați de
problemele religioase. Religia de stat era anglicanismul, dar mai erau și alte culte religioase. Din
recensământul de la 1851, anglicanii erau majoritari, dar nonconformiștii erau și ei destul de
numeroși.

Evanghelismul s-a făcut și el simțit în câteva domenii :

-misionarismul și crearea unor societăți. Efortul acestor societăți fiind îndreptat atât în
interiorul Marii Britanii, cât și în afară (Imperiul Colonial). Cea mai importantă societate este
Societatea biblică , care trebuia să difuzeze Biblia în diverse colțuri ale lumii, în limba
respectivelor popoare
-Evanghelismul s-a distins și în domeniul educațional, prin crearea unui număr mare de
școli pentru categoriile defavorizate (pentru adulți, de exemplu, așa numitele școli de duminică
de alfabetizare , fiind folosite textele religioase. În acest fel se învăța și religia)
-lupta împotriva sclaviei și împotriva diverselor vicii care afectau marile orașe, care erau
produsul revoluției îndustriale (alcolismul, prostituția, violența domestică etc)
-evanghelismul contează în impunerea unor anumite morale în perioada victoriană, care
sunt: ierarhia, munca, familia (exemplu dat de însăși regina Victoria)
-soțul reginei Victoria, Albert inițiează Expozițiile Universale. Prima expoziție este
inaugurată în 1851 în Marea Britanie

Biserica anglicană. În anii 30, are loc Mișcarea de la Oxford , care încearcă să reînvie
tradițiile inițiale ale anglicanismului, dar căutând formele necorupte ale ei. Se ajunge astfel la o
apropiere dintre biserica anglicană și cea catolică (din care provine). Această mișcare dintre
1833-1841, ia sfârșit în 1841.

9
 Catolicismul pleacă de la niște baze modeste. El a fost persecutat în secolele precedente.
După 1841 au loc numeroase convertiri la catolicism. În 1850, Papa începe să restabilească
ierarhia catolică în Marea Britanie.
Existența în Marea Britanie a unui peisaj religios diversificat, care duce la o concurență
între biserici, ele trebuind să inoveze permanent pentru a se putea menține. Bisericile și curentele
religioase au inovat metode pentru a atrage toate clasele în rândul lor, mai ales a proletariatului.
Proletariatul pe Continent, era adeptul mai ales al socialismului. În Marea Britanie, ei nu au optat
pentru socialism în număr așa de mare ca în Europa, datorită acestor măsuri ale bisericii.

GUVERNAREA WHIG 1830-1841

Guvernarea Whig a fost condusă de către lordul Grey până la 1841. Aceasta a realizat
câteva reforme :
1.emanciparea sclavilor negrii până la 1833. Ea a fost consecința unei mișcări de la sfârșitul
secolului al XVIII-lea. Ea a reușit să abolească comerțul cu sclavi, apoi însăși a sclaviei, realizată
prin despăgubirea proprietarilor de sclavi. Marea Britanie, a fost în fruntea stopării contrabandei
cu sclavi de la începutul sec. XIX
2.în 1834 a fost adoptată o lege prin care se crea Legea Sărăciei, care era un sistem de
asistență pentru săraci. În Marea Britanie, funcționarea unor legi pentru asistența săracilor,
existau de multă vreme. În jurul parohiilor existau centre pentru ajutorarea săracilor. Însă acum
s-au înființat adevărate case pentru adăpostirea acestor săraci. Ei erau puși să muncească,
primind un ajutor minim. Acest fenomen a dat naștere unor profesioniști în problemele asistenței
sociale. Principiile pe care se baza sistemul erau :
-veniturile nu trebuiau să fie mai mari decât a celor care activau în industrie.
-este abolit vechiul sistem de asistență la domiciliu al săracilor.
-aceste noi clădiri destinate ajutorării săracilor, se numeau Workhouses și erau și o separare
pe sexe, disciplină a muncii.
-acest sistem s-a menținut aproape o sută de ani. Sistemul era mai degrabă inuman.

Opoziția. La conducerea partidului Tory, vine un anume Robert Peel, care încearcă să
modernizeze statul. În 1834 la o adunare, se ține un discurs, prin care se recunoaștea nevoia unei
reforme parlamentare. Se acceptă aceste idei, partidul Tory plasându-se pe poziții constructive.
Se crează premize pentru câștigarea alegerilor.

Proletariatul. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marea Britanie se confruntă cu

problema proletariatului. Condițiile muncitorilor erau printre cele mai dificile. Există multe
analize și descrieri ale situației proletariatului, care s-a născut cu adevărat în prima revoluție
industrială. În 1845 , Engels scrie o lucrare clasică ,,Situația clasei muncitoare până în 1844”.
Este una dintre cele mai precise lucrări din domeniu.
10
 Numeroși alți oameni de cultură semnealează aceste probleme : Charles Dickens, Gaskel
Elisabeth, Marie Barthold. Ei descriu două Anglii : una prosperă, dar redusă numeric, și alta
săracă, majoritară .
Răspunsurile din partea puterii sunt deocamdată reduse.
-factory movement, este o lege socială în favoarea proletariatului, luată în 1802.
-factory acts, au fost niște legi luate în tot cursul secolului XIX.
-în 1842, legea pentru mine, în care se interzicea munca în mine a copiilor sub zece ani și a
femeilor și fetelor.
-în 1832, se crează inspecția muncii , pentru verificarea aplicării legilor sociale
-în 1850 s-a adoptat o lege, numită săptămâna engleză. Sâmbăta la prânz se înceta munca,
la care se adăuga duminica de repaos din legea precedentă
-în anii 30, s-a încercat crearea unui Sindicat Național. Sindicatele trebuiau să se înființeze
la nivel local, apoi la cel național. Însă acest proiect a eșuat.

MIȘCAREA CHARTISTĂ 1837-1848

A fost similară unei mișcări muncitorești. Dar este un lucru incorect, deși la bază au fost
tot muncitorii, ea nu a corespuns intereselor proletariatului.
Marea Britanie a cunoscut la începutul secolului al XIX-lea o serie de agitații politice,
caracterizate de proteste, contestații etc. Acestea aveau următoarele cauze :
-insatisfacția produsă de legile din 1832
-eșuarea Sindicatelor Naționale
-criza din 1832, caracterizată prin șomaj
Toate acestea au dus la apariția acestei mișcări, începute de radicali, și denumită mișcarea
chartistă. Aceasta cunoaște trei etape importante :
1)1837-1839 În 1836 se crează la Londra o Asociație a muncitorilor, care a fost un model
pentru crearea unor organizații similare în provincii. Aceste asociații au pus la punct un
program :
-votul universal pentru toți bărbații ce împliniseră vârsta de 21 de ani
-votul secret (până atunci votul se exercita la vedere)
-alegeri anuale
-indemnizații pentru parlamentari
-egalizarea circumscripțiilor electorale
-desființarea censului pentru candidații de deputat
Votul universal, putea duce la victoria proletariatului care era majoritar. Ei puteau aduce
astfel mai mulți deputați în Parlament.
Votul secret. Nu se va ajunge la acest lucru decât mai târziu

11
 Indemnizații parlamentare. În secolul al XIX-lea, a fi parlamentar, însemna a face un
serviciu națiunii. Nu se primeau bani de la stat. Membrii Parlamentului din secolul XIX, provin
din rândul burgheziei, intelectualității, care vin cu resurse proprii de finanțare. Secolul al XIX-
lea, reprezintă apogeul parlamentarismului în Marea Britanie.
După 1832 corupția politică devine din ce în ce mai redusă. Indemnizația parlamentară,
permitea acelor persoane fără resurse să candideze, mai ales cei proveniți din proletariat.
Egalizarea circumscripțiilor electorale. Decuparea circumscripțiilor electorale pentru
reprezentarea deputaților conform numărului de locuitori din localitatea respectivă.
Alegerile anuale. Nu s-au adoptat nici mai târziu, din cauza problemei ca Marea Britanie
să fie permanent în campanie electorală.

2)1841-1843. A doua fază a chartismului recâștigă în vigoare odată cu depresiunea

economică din 1841. Față de prima fază a chartismului, a doua fază a avut la cererile inițiale alte
puncte importante :
-reducerea impozitelor
-separarea bisericii în stat
-autonomia Irlandei
- anularea legii privitoare la săraci și luarea altor măsuri, mai eficace pentru curmarea
mizeriei
-desființarea monopolului burgheziei și moșierilor asupra mașinilor, pământului,
mijloacelor de comunicație și presei

3)1847-1848. A treia fază a chartismului are loc tot pe fondul unei crize economice din
1847 și a izbucnirii revoluțiilor europene din primăvara anului 1848. Principalul exponent al
mișcării chartiste a fost Feargus O`Connor.

1.prima chartă a fost propusă în Parlamentului în 1839, având 1,25 milioane de semnături-
respinsă
2.a doua chartă a fost propusă Parlamentului în 1842, întrunind 3,31 milioane semnături
-respinsă
3. a treia chartă a fost propusă Parlamentului în 1848, întrunind 5,5 milioane semnături.
Deși ea a fost susținută în Parlament, ea nu a până la urmă aprobată

Mișcarea chartistă are două tactici în funcție de interese :

-una nonviolentă
-una violentă - mitinguri, confruntări cu autoritățile
Mișcarea chartistă pare înfrântă la prima vedere, însă revendicările ei se vor adopta aproape
în totalitate mai târziu.

12
 LIBERUL SCHIMB ȘI ABANDONAREA PROTECȚIONISMULUI

Totul pleacă de la Legea Cerealelor. În anii 30-40, industriașii legați de marile orașe
apărute, militau tot mai mult pentru abandonarea politicii protecționiste în favoarea liberului
schimb. În condițiile în care Marea Britanie era prima putere a lumii, protecționismul nu îi era
favorabil.
Exista un conflict între burghezie și aristocrație, reprezentată de partidele Whig și Tory.
Conflictul debutează în 1838 cu o campanie împotriva legii cerealelor. Campania este finanțată
de industriașii din zonă și este condusă de John Bright, care este un industriaș important și unul
dintre liderii radicalilor, și Gobden Richard. Ei au avut sprijinul economiștilor, în frunte cu
David Ricardo, care erau pentru libertatea muncii și a liberului schimb (Școala liberală sau
Școala de la Manchester). Ei mai erau sprijiniți de intelectuali, de reviste etc. Este o campanie
foarte bine orchestrată în jurul unor teme importante:
1.liberul schimb, care elimina conflictele între țări
2.scăderea costului vieții sociale
Această campanie se desfășoară când la guvernarea Marii Britanii se afla partidul Tory
1841-1846, condus de Robert Peel. El era reprezentantul unui curent mai moderat din Partidul
Tory. El înțelegea că există un conflict foarte aspru de clasă între burghezie și aristocrație. Mai
trebuia să se țină cont de unde ar mai fi putut obține guvernul venituri dacă se eliminau taxele
vamale. Marea Britanie obținea jumătate dintre veniturile sale din taxele vamale. Peel caută alte
soluții pentru a înlocui veniturile din taxele vamale.El scade taxele vamale și introduce
impozitul pe venit, care a trezit o mare rezistență și multe critici (erau taxați cei care aveau
venituri mai mari de 150 de lire cu 3%). În 1846 Parlamentul a abrogat legea cerealelor, iar peste
trei ani a intrat efectiv în vigoare.
S-a aplanat conflictul între burghezie și aristocrație. Mai există taxe mici, oferind un model
celorlalte țări europene.

EPOCA VICTORIANĂ 1837-1901

Perioada secolului al XIX-lea, corespunde în mare măsură domniei reginei Victoria. Epoca
victoriană este împărțită în trei perioade :
-1837-1850 prima perioadă victoriană
-1850-1870 a doua perioadă victoriană, de apogeu a Marii Britanii
-1870-1901 a treia perioadă victoriană

PERIOADA DE APOGEU A MARII BRITANII 1850-1870

13
 Din punct de vedere economic, anii 50-70 sunt ani de creștere economică pentru Marea
Britanie (ciclul A), caracterizate prin scăderea șomajului, creșterea prețurilor, prosperitate în
general. În anii 1857, 1867, au fost ani de ușoară criză economică, dar care au fost depășiți
datorită perioadei generale de creștere economică. Ele se diferențiează de perioadele generale de
stagnare, unde crizele sunt foarte severe.

DEMOGRAFIA
În perioada 1850-1880, populația crește de la 20 la 30 de milioane locuitori, în ciuda
emigrației masive către colonii.

ECONOMIA

În această perioadă producția se dublează. Marea Britanie se afla în perioada cea mai fastă
a secolului al XIX-lea. Marea Britanie se mai numea și „atelierul lumii”, pentru că furniza
echipament industrial peste tot în lume. Succesul economic a fost facilitat și de o serie de măsuri
legislative. Statul s-a amestecat în economie prin adoptarea unor legi stimulatoare :
-1844 legea privind crearea societăților pe acțiuni
-1856 legea privind crearea unor societăți cu răspundere limitată
Marea Britanie este prima țară din lume în privița investițiilor în străinătate, lira sterlină
fiind moneda de paritate față de celelalte valute internaționale. Balanța comercială a Marii
Britanii este în secolul al XIX-lea pasivă (britanicii cumpără mai mult și exportă mai puțin).
Totuși balanța de plăți (intrări-ieșiri) este pozitivă, datorită „intrărilor invizibile” . Intrările
invizibile reprezentau profitul obținut pe baza investițiilor în străinătate. Profitul se repatria.
Intrările invizibile însemnau:
-servicii bancare. Băncile britanice aveau în conturile lor, banii altor țări
-servicii de asigurare, Londra fiind principalul oraș unde se făceau asigurări pe plan
european
-veniturile din transportul maritim. Marea Britanie avea cea mai mare flotă comercială
Succesul economic al Marii Britanii se vede și din organizarea primei Expoziții Universale
din 1851, de la Londra. În 1862, s-a organizat a doua Expoziție Universală . Ele se organizau la
anumite intervale în țările avansate Marea Britanie, Franța etc. Au exista și expoziții specializate
pe anumite domenii industriale :electricității, aeronauticii etc.

POLITICA

14
 Viața politică în anii 50 a fost dominată de fenomenul multipolarității politice, datorită
sistemului bazat pe cele două partide politice Whig și Tory. În anii 50, a mai activat și un mic
partid din Irlanda, iar în Parlament activează o grupare partizană lui Robert Peel, care se apropie
tot mai mult de Partidul Liberal (Whig), cu care va fuziona. Cu această ocazie va intra în Partidul
Liberal și William Gladstone. Se revine la sistemul bipartid la sfârșitul anilor 50.
La guvernare se aflau liberalii (whigii) care au propus un proiect de reformă electorală.
Conservatorii (tory) elaborează la rândul lor un proiect de reformă electorală, însă mai avansat
decât al liberalilor. Principala figură politică preocupată mai mult de politica externă, a fost
lordul Palmerston. La conducerea internă, era lordul Russel.

Guvernarea conservatoare(tory) 1866-1868. În 1866, conservatorii vin la putere și propun

proiectul lor, care devine în anul următor Noua lege electorală . Ea prevedea :
-se mărește dreptul de vot persoanelor și se redistribuie votul în Camera Comunelor
-Corpul Electoral se mărește de la 1 milion de oameni, la 2,5 milioane
-cu acest prilej au primit drept de vot și o parte a clasei muncitoare, cei mai calificați și mai
bine plătiți dintre ei.
Cel care este creierul acestei operațiuni este liderul conservator Benjamin Disraeli. El a
vrut să profite de popularitatea rezultată de pe urma acestei legi electorale și a propus alegeri
anticipate în 1868, sperând să câștige. Au câștigat însă liberalii conduși de Gladstone.

Guvernarea liberală(whig) 1868-1874. Măsurile luate de liberali în perioada de

guvernare, au fost:
-1870 legea educației, care crea un cadru legislativ prin care se dezvolta învățământul
primar, prin mai buna organizare pe plan local a comunităților. Totuși, legea din 1870 este
momentul de plecare pentru o lentă, dar continuă implicare a statului în sistemul educațional,
care până la urmă s-a ajuns la gratuitate, obligativitate, tranșele de vârstă. După 1870,
învățământul primar se dezvoltă și capătă aspectul sistemului modern actual. Autoritățile vor
interveni doar acolo unde resursele locale erau insuficiente. Spre deosebire de învățământul
primar continental, cel din Marea Britanie nu excludea religia
-în 1872 a fost adoptată o lege prin care s-a asigurat secretul votului (ea fusese propusă mai
demult)
-măsuri în favoarea sindicatelor
-s-a adoptat o lege importantă prin care admiterea în seviciul public se făcea doar pe bază
de concurs
În 1874, Gladstone pierde alegerile, partidul Conservator revenind la guvernare

PROLETARIATUL

15
 Marea Britanie a fost primul stat în care populația de la orașe a depășit-o pe cea de la sate
după 1851. Ea era organizată după sistemul ierarhiilor.
Clasa muncitoare s-a dezvoltat, devenind cea mai impotantă clasă socială. Ea începe să se
organizeze în sindicate. Primele sindicate sunt constituite din muncitori calificați.
Sindicatele în acea perioadă nu erau niște organizații care să favorizeze proletariatul în
confruntarea cu patronatul, ci avea rol doar de negociere. Greva era doar o ultimă formă de
rezistență. Dacă se hotăra o grevă, sindicatele trebuiau să plătească acest blocaj.
În 1860 se înființează Bursa Muncii. Ea avea scopul de a concentra informații privind
locurile de muncă dintr-o anumită zonă, precum și oportunitățile. Ea este cadrul în care se
organizează conversiunile profesionale (cursuri gratuite de recalificare).
În 1861 are loc prima întâlnire a liderilor sindicali și se crează o structură care încearcă să
coordoneze mișcarea sindicatelor. Ele se vor întâlni anual în ceea ce se va numi TRADE UNION
CONGRESS.
În anii 70 se încearcă să se creeze sindicate deschise și către muncitorii cu venituri mai
mici. Dar declanșarea Marii Depresiuni (1870-1890), oprește acest proiect.

RELIGIA

În 1851 se înregistrează un Recensământ Religios, într-o duminică de Paști. Se

înregistrează religiozitatea britanicilor. Rezultatele recensământului au șocat. Mai puțin de 50%
din populație s-a dus la Slujbele Pascale. Nu se poate trage concluzia că 50% dintre britanici erau
atei, dar se constată o depărtare de religioase. Se mai constată progresul celorlalte mișcări
religioase în afara religiei oficiale de stat. Există mulți nonanglicani. Cei mai numeroși sunt
metodiștii. Mișcarea Metodistă a fost născută în secolul precedent. Mai erau destui de mulți
catolici.
În 1859, Darwin publică „Originea speciilor animale”. Această lucrare pune sub semnul
întrebării teoria evoluționistă. Lucrarea lui Darwin crează un sentiment de extraordinară morală.
Transpunând teoriile sale, care se refereau la speciile animale și trecându-le la specia umană, se
trage o singură concluzie : supraviețuirea celor puternici.

MAREA DEPRESIUNE 1870-1896

Deși Marea Britanie se afla în această perioadă într-o perioadă de stagnare, au mai avut
loc crize violente în 1873 și 1882, când situația s-a înrăutățit brusc. Anumite ramuri sunt în
regres, în timp ce altele din contră progresează. În ansamblu pe toată această perioadă a fost doar
o creștere lentă.

16
 Prețurile la produse scad. Sistemul productiv se reformează, iar alte ramuri își pierd
întîietatea (industria textilă, industria metalurgică). Alte ramuri progresează, cum ar fi producția
de cărbune (Marea Britanie se afla la concurență cu Germania). În acest interval, Marea Britanie
este depășită economic de SUA (1880-1885).
Agricultura cerealieră tradițională fiind nerentabilă, este în regres și se restructurează,
orientându-se spre cultivarea unor plante tehnice, distribuite la orașe. Tot necesarul de cereale se
va importa.
Există însă și câțiva indicatori care arată o anumită creștere. Salariile reale de exemplu ,
care cresc cu aproximativ 1/3. Avem doi indici de măsurare a salariilor :
-salariile nominale (în valoare propriu-zisă), dar care pot să fie înșelătoare, din cauză că
prețurile pot să crească mai mult decăt salariile
-salariile reale, care se stabilesc prin paritatea cu prețurile
În același timp se acordă o atenție mai mare sărăciei din marile orașe. Procentul populației
aflate sub pragul de sărăcie, crește. În Londra 30% din populație, trăia sub pragul de sărăcie. Din
partea mișcărilor evanghelice apar măsuri de stopare a sărăciei. În 1878 William Booth fondează
o organizație evanghelică. Organizarea era aproape militară. Booth, era un pastor reformat, iar
organizația sa se numea Armata Salvării. Ea se ocupa cu susținerea materială și colectarea de
ajutoare

POLITICA

În această perioadă încep să se modernizeze partidele politice cu structuri permanente.

Partidele WHIG și TORY se activau doar în perioada alegerilor. Candidații erau responsabili cu
finanțarea alegerilor. În anii 60-70, s-a propus înființarea unor structuri ale partidelor care să
activeze permanent.
În 1867, Partidul Tory se reorganizează, înfiind structuri locale. În anul 1870 și Partidul
Whig face la fel . Partidele modernizate, sunt astfel mai eficiente,electoratul mărindu-se, fiind
mai greu de gestionat.

Guvernul Disraeli 1874-1880 (Partidul Tory)

În 1874 au loc alegeri căștigate de Partidul Tory, iar Disraeli devine prim-ministru până în
1880. Disraeli este cunoscut mai ales pentru activitatea sa externă. Marea Britanie încearcă să
găsească alte strategii pentru dominarea comerțului mondial. Există diferite strategii în plan
colonial : Canalul de Suez , achiziționarea insulei Cipru în 1878, controlându-se astfel Marea
Mediterană.
Pe plan intern, guvernul Disraeli realizează următoarele reforme :
- se votează o lege a grevei

17
 -în 1876 se votează o lege a sănătății publice . Sunt acordate facilități administrației locale.
Sănătatea publică centrală a fost înființată pentru prima oară în Franța în timpul Revoluției,
perfecționat apoi de Napoleon în 1804. Trece apoi și în Marea Britanie.
În 1880, Partidul Tory pierde alegerile și vine partidul Whig la guvernare, condus de
Gladstone. Acest guvern este foarte important, dar este vulnerabilizat de chestiunea irlandeză.

Guvernul Gladstone 1880-1886 (Partidul Whig)

În timpul acestui guvern se realizează democratizarea vieții politice :
-în 1883 se dă o lege pentru plafonarea cheltuielilor publice din campaniile electorale. În
acest fel, aceste cheltuieli erau mai bine controlate, corupția fiind mult diminuată
-1884-1885 reformă electorală în doi timpi. În 1884 s-a extins dreptul de vot (electoratul
dublându-se până la 5 milioane), o parte din proletariat căpătând dreptul de vot.
-în 1885 s-au redistribuit locurile pe suprafața Marii Britanii și s-au redesenat
circumscripțiile electorale (un parlamentar la 50 de mii de voturi)
-s-a introdus un singur tur de scrutin uninominal, pe principiul „învingătorul ia totul”.1.O
parte din electorat votează, dar nu se vede reprezentată. 2. Partidul poate avea întîietate doar dacă
are majoriatea într-o anumită arie geografică. 3. Un partid poate să obțină numărul cel mai mare
de voturi, dar să piardă alegerile, pentru că celălalt partid poate avea mai multe mandate.

Ideile socialismului
Ele nu pot ocoli Marea Britanie. Marx chiar trăia acolo. Socialismul progresa pe continent
și existau și în Marea Britanie unele elemente care încercau să aclimatizeze socialismul aici.
O serie de gânditori din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, analizează diferențele
uriașe dintre clasele muncitoare și celelalte clase. John Stuart Mil, care era unul dintre liderii
radicali, militează pentru o egalizare între clase. El este pentru intervenția guvernului în
economie. În 1879 apare o lucrare care a avut o mare influență, scrisă de Henry George numită
„Progres și sărăcie”, care critică mult socialismul, recomandând intervenția statului și chiar
naționalizare.
În 1881 apare o organizație politică, numită Federația Democratică, iar mai târziu
Federația Social Democrată, condusă de Hyndman, care încerca să difuzeze marxismul. El este
principalul reprezentant al statului de tip marxist.
În 1884 se crează o altă organizație, numită Societatea Fabiană, creată de niște
intelectuali. Printre ei sunt nume importante : Sydney și Mary Webb, dramaturgul J.B.Shaw și
H.G.Wells . Această societate va avea un rol important pe plan local unde vor obține rezultate
foarte bune în Consiliul Municipal al Londrei, realizând modernizarea Londrei.

Mișcarea sindicală

18
 În Anii 80 se constată apariția noului sindicalism. Apariția unor sindicate puternice care
până atunci nu cunoscuseră mișcarea sindicală. Actul de naștere este dat cu ocazia unei greve din
anul 1889 a docherilor, care a ținut un an și s-a soldat până la urmă cu un succes.
În 1888 erau 750 de mii de sindicaliști, iar patru ani mai târziu 1,6 milioane, procesul
continuînd. Noii sindicaliști vin din categoriile mai modeste. Ei lansează noi revendicări : ziua de
muncă de opt ore și garantarea unui salariu minim. În același timp, proletariatul era interesat de
reprezentarea lor în Camera Comunelor. Primii deputați legați de proletariat, pătrund în
Parlament în 1884 din Partea Partidului Liberal. Însă o strucură independentă din acest partid,
face progrese și se desprinde.
În 1888 se crează un Partid Laburist Scoțian. Unul dintre lideri este James Keit Hardie.
Acest partid reprezintă interesele proletariatului. Mai târziu câteva grupări și organizații de
stânga s-au întâlnit în 1893 și au pus bazele Partidului Laburist Independent. Se va ajunge mai
târziu la crearea Partidului Laburist.
În cursul celui de-al doilea guvern Gladstone, s-a dezbătut intens problema Irlandei (care
se dorea independentă). În 1886 o grupare din Partidul Liberal , face o sciziune și sunt în
favoarea Unirii.

Guvernarea Salisbury. (Partidul Tory) 1886-1905

În 1886- 1905 , sunt două decenii de dominație conservatoare, care vor forma guvernul.
Principalul lider a fost Salisbury. După 1902, prim ministru a fost Basfour. Ei au luat câteva
măsuri importante :
-legea din 1888 pentru consiliile locale, care primesc largi atribuții. În anumite zone de pe
plan local, chiar și femeile primesc drept de vot și chiar pot candida
-au fost date legi cu caracter social : legea patronală (în caz de îmbolnăvire a angajaților)

EPOCA EDUARDIANĂ 1901-1910

POLITICA
În 1901 fiul reginei Victoria, Eduard al VII-lea vine la putere după moartea reginei. Marea
Britanie intră în politica de masă. Este acordat dreptul universal de vot și pentru femei. Există o
democratizare pe mai multe planuri :
-apariția unei prese de masă. În 1896 Daily Mail este un cotidian popular, accesibil oricui.
În 1900, atinge tirajul de un milion de exemplare. Presa se diversifică foarte mult, adresându-se
tuturor claselor
-democratizarea pentru accesul la învățământul superior. Se creează numeroase universități
în provincii. Se crează universități în Manchester, Liverpool, Leeds, Bridgeston, adresate claselor
obișnuite
-în 1903, Uniunea Politică și Democratică a Femeilor condusă de Evelin Pankhust.
Această organizație a mai fost denumită Mișcarea Supragetelor și se luptau pentru dreptul de
19
vot legislativ . Această mișcare a organizat demonstrații până la primul război mondial,
degenerând în conflicte destul de violente. Aceste violențe au deservit mai mult organizației.
Problema votului feminin a fost rezolvată imediat după primul război mondial în 1918.

ECONOMIA
Marea Britanie, la fel și restul țărilor avansate europene, cunosc a doua revoluție
industrială în perioada 1893-1914, întreținută de cursa înarmarilor, prin intervenția statului în
economie. Marea Britanie în 1905-1910 este depășită economic de Germania. În 1913
clasamentul arăta astfel : SUA, Germania, Marea Britanie, Franța.
În pofida faptului că este depășită de Germania, Marea Britanie continuă să rămână Centrul
Finaciar al Lumii, cu moneda cea mai stabilă și principalul exportator de capital.
Cu toate acestea, proletariatul este pus în valoare :
-în 1900 se crează o structură care să-i reprezinte pe proletari :Comitetul Reprezentării
Laburiste. Principalii factori de susținere, sunt sindicatele, care au fonduri și au membrii care să
susțină Partidul Laburist.
-în 1903 se încheie un pact electoral între Comitetul Reprezentării Laburiste reprezentat de
Dransey Mc Donald (primul ministru laburist din istoria Maria Britanii), cu Partidul Liberal în
vederea alegerilor. Aceste alegeri vin în 1906 și sunt câștigate de Partidul Liberal, intrând cu
această ocazie și deputați laburiști în Parlament , constituindu-se Partidul Laburist.

MAREA BRITANIE 1900-1914

După 1879, începand cu Germania, mai multe țări din Europa au renunțat la politica
liberului schimb si au trecut la politica protecționista. Protectionismul insemna protejarea
propriei economii : agricultura, industria, de concurenta altor state.
Singurul stat care mai ramane atasat politicii liberului schimb pana la sfarsitul secolului al
XIX-lea era Marea Britanie. Insa au inceput sa se auda din ce in ce mai multe voci in legatura cu
declinul economic. Pericolul concurentei germane era tot mai prezent. Unul dintre liderii
conservatori Chamberlain isi imagineaza un sistem economic in care coloniile sa joace un rol
important. Se avea in vedere asocierea coloniilor in dominioane : Canada, Australia, Noua
Zeelanda. Aceste lucruri nu s-au putut indeplini la momentul acela. Chamberlain chiar infiintase
in 1903 un proiect numit Modificarea Tarifului Vamal, de renuntare la politica liberului
schimb.
Aceasta problema a fost speculată de liberali, care au folosit-o pentru cresterea popularitatii
si slabirea Partidului Conservator. Ei spuneau ca renuntarea la politica liberului schimb ar fi
scumpit costul vietii.

20
 GUVERNAREA LIBERALA 1906

Castigarea alegerilor de catre liberali, au adus noi oameni in prim planul vietii politice, care
au inaugurat noi reforme.
Lloyd George este cel mai important in aceasta guvernare. El va deveni in timpul
razboiului, prim-ministru. Va fi lider al liberalilor pentru mult timp.
John Burns a fost unul dintre liderii rascoalei docherilor
Grey asigura politica externa, care era destul de dificila, cursa inarmarilor fiind in plina
ascensiune
Liberalismul dorea introducerea unor masuri si a unui sistem de protective sociala. Acest
guvern a avut mai multe realizari :
-legea care nu mai responsabiliza sindicatele (daunele in urma grevelor). Dupa o greva,
sindicatul respectiv era dat in judecata, iar in urma legii din 1902 trebuia sa plateasca daunele.
Aceasta lege ar fi dus la polarizarea sindicala
-se extinde la nivelul intregului proletariat, dreptul pentru accidentul de munca.
-se introduce legea de opt ore de munca
-legea prin care se creeaza la nivelul intregii tari, o retea prin care se informa
disponibilitatea locurilor de munca (se aseamana cu vechea Bursa a Muncii, dar care era
privata). Aceasta era de stat.
-in 1918 se introduce un sistem de asigurari in caz de șomaj si boala. Acest sistem de
asigurari se baza pe contributia celor trei actori din viata britanica : statul, patronajul, angajatii
(fiecare cotizeaza cu cate 33% pentru asigurarea fondurilor acestei institutii) . Acest sistem este
ceea ce se va numi statul providenta (walfare state)
Programele sociale, reclama sume importante de bani. Ministrul Lloyd George concepe un
buget care sa acopere toate aceste cheltuieli. Pentru a gasi surse de finantare, el creste impozitele
pentru cei care aveau cele mai mari venituri. Aceste noi impozite au starnit unele conflicte.
In anul 1910, pentru a se afla daca exista o anumita sustinere politica, s-au organizat doua
consultari electorale. Cele doua mari partide obtin acelasi scor, dar diferenta este data de Partidul
Conservator, la care se adauga voturile Partidului Irlandez, cu care liberalii castiga majoritatea.
Aceste consultari electorale, demonstreaza ca exista o sustinere pentru reformele
guvernului. Mai exista un obstacol : Camera Lorzilor. Cei mai multi lorzi aveau simpatii pentru
conservatori. Pentru a se rezolva si aceasta problema, s-a facut o reforma a parlamentului in anul
1911
-Camera Lorzilor nu se mai putea opune unei legi economice, care a fost votata de Camera
Comunelor
- pentru celelalte legi, Camera Lorzilor dispune de veto suspensiv pentru doi ani. Dupa doi
ani, legea intra in vigoare daca nu se hotara in Camera Comunelor sa o retraga

21
 -in 1911 se introduce indemnizatia parlamentara (se infaptuia vechea cerinta chartista)
-tot in 1911, se reducea durata unei legislature de la 7 la 5 ani. Cu putine exceptii, partidele
nu ramaneau la putere sapte ani.

IRLANDA IN SECOLUL AL XIX-LEA

In 1800, in urma negocierilor a fost semnat un act de Uniune intre Marea Britanie si
Irlanda, care a intrat in vigoare in 1801.
In favoarea Irlandei, intervenisera si revolutionarii francezi, care au incercat sa destabilizeze
Marea Britanie prin debarcari militare in Irlanda. Aceste incercari au esuat.
Pentru a creste securitatea Irlandei si a interzice autonomia, s-a optat pentru unirea Irlandei
cu Marea Britanie. S-a desfiintat Parlamentul de la Dublin. Irlanda in secolul al XIX-lea
insemna –lupta nationala a irlandezilor impotriva elementului dominator al britanicilor. Acest
conflict este dublat de un conflict religios, irlandezii fiind catolici, iar englezii protestanti. Este
un conflict cu caracter social. Pamantul arabil a fost in mai multe randuri confiscate (taranimii si
nobilimii care aproape nu mai exista) si atribuit celor care doreau sa se stabileasca in Irlanda,
venind din Anglia, Scotia, Tara Galilor si care erau in marea lor majoritate protestanti.
Exista fenomenul arendarii si subarendarii pamantului catre tarani. Peste jumatate din
familiile irlandeze lucrau pe pamanturi (loturi) care nu le asigurau existența. Populatia creste
pana la opt milioane de locuitori catre mijlocul secolului. Din cauza acestui fenomen al
demografiei, exista un curent migratoriu catre SUA.
In prima jumatate a secolului al XIX-lea , principalul reprezentant al problemei irlandeze
este O’Connell, care este un patriot infocat. El are niste principii :
-in 1829 se infiinteaza o organizatie catolica care dorea sa nu mai se incrimineze catolicii
și a se extinda dreptul de vot. A crescut insa si censul in Irlanda
- o alta campanie a lui O’Connell este indreptata impotriva unei taxe pe care o plateau toti
irlandezii pentru biserica anglicana. El a organizat o campanie care a obtinut reducerea taxei
- ultima campanie din anii’40, abolirea actului de unire din 1800 . El nu urmareau
independența Irlandei, insa doreau sa se revina la autonomia de dinainte de Unire. Se
organizeaza cateva mitinguri, dar autoritatile intervin in 1843, amenintandu-l pe O’Connell sa
stopeze actiunea. Insa elementele reactionare irlandeze au organizat societati clandestine care sa
declanseze insurectia. La 1848, se declanseaza o insurectie, dar care a fost repede innabusita de
catre autoritati.
Irlanda se mai confrunta cu o mare drama la jumatatea secolului al XIX-lea : marea
foamete. Ea se explica prin cresterea demografica, prin faptul ca in anii’44-’45 din cauza unor
fenomene meteorologice nefavorabile, culturile sunt compromise. Revolutia de la 1848 din
Irlanda, precum si cele din tarile Europei, pleaca tot de la o criza economica severa, care
afecteaza toate ramurile economice, si care trece dupa 1851.

22
 Foametea care afecteaza Irlanda dupa 1845 (din cauza culturii scazute a cartofului), se
amplifica cu epdemii de holera (peste 800 de mii de victime in Irlanda). Au fost acuzatii pentru
aceasta problema a foametei in Irlanda , fiind incriminate legea cerealelor, prin care se eliminau
taxele de import. Ca o consecinta a problemelor din Irlanda, s-a accelerat emigratia catre SUA.
La jumatatea secolului al XIX-lea, apare in miscarea nationala irlandeza si o factiune care
era inclinata spre violenta. In 1858 la New York si Irlanda, se creaza gruparea numita Fratia
Republicana Irlandeza, care se finanata din banii imigrantialor. Aceasta Fratie apeleaza la
violenta. In anii `60 au loc cateva acte de violență. Aceste actiuni sunt insa respinse de catre
biserica catolica si populatie. Autoritatile britanice riposteaza si anarhistii sunt anihilati. Insa nu
dispare si ideea de terorism.
Incepand cu 1870, Miscarea Irlandeza intra intr-o noua etapa. Se infiinteaza o
organizatie care militeaza pentru autonomia Irlandei- Home Bule. Ea este structura pe care se va
infiinta un partid important ceva mai tarziu.
Este adoptata o lege prin care se introduce mai multa echitate in problema agrara.
Arendasii puteau sa denunte programul de arendare in orice moment. Denuntarea contractului nu
era urmata de plata unei despagubiri pentru taranii care au facut anumite investitii. Aceasta lege a
corectat aceasta nedreptate. Țăranii puteau sa recupereze o parte din paguba.
Se creaza un Partid Irlandez, care va fi condus de un jurist protestant, numit Charles
Parnell care va reusi sa intre in Parlament dupa 1874, cu un numar important de deputati, el
putand sa arbitreze intre cele doua partide importante pentru obtinerea majoritatii.
Tot in anii `70 Parnell va conduce Liga Pamantului, care se ocupa cu agricultura si care
avea ca scop corectarea legilor britanice asupra agriculturii irlandeze. Ea mai era implicata in
acceptarea concesiilor de catre arendasi.
Boicotul. Arendasul care era cunoscut pentru tratamentul rau aplicat țăranilor, era
boicotat, pentru a nu se mai lua pamant in arenda de la acesta.
Terorismul agrar aplicat arendasilor care aplicau rele tratamente țăranilor
In 1882 are loc cel mai mare atentat din acea perioada : asasinarea ministrului trimis de
la Londra pentru problemele Irlandei. Terorismul dispare pentru o vreme, până la primul razboi
mondial.
O alta tactica a irlandezilor, era blocarea lucrarilor in Camera Comunelor. Existau
deputati irlandezi care se succedau la tribuna pentru a citi o carte, cu scopul de a nu se mai vota
legile. S-a adoptat o lege pentru contracararea acestor boicoturi prin limitarea timpului alocat
unui deputat pentru a vorbi.
In 1885 au avut loc alegeri. Liberalii au obtinut cateva voturi in plus, care cu ajutorul
irlandezilor au format majoritatea. S-a constituit un guvern condus de Gladstone care era castigat
pentru autonomia Irlandei. El a pus in discutie aceasta lege, care va trece cu ajutorul deputatilor
irlandezi, dar va fi blocat in Camera Lorzilor. Parnell va pleca din Partidul Irlandez cu aceasta
ocazie , desprinzandu-se si o factiune din partid.

23
 Ele se vor reuni in 1900 cand se va constitui un Partid Irlandez destul de important si care
va incerca sa deblocheze autonomia irlandeza. Ea nu s-a infaptuit in timpul guvernarii
conservatoare, care avea anumite principii :
-Irlanda nu se putea desprinde de Marea Britanie. Ei sustineau unionismul
-din punct de vedere economic, conservatorii incearca sa rezolve problema agrara. Ei
adopta in acest scop mai multe legi. Cea din 1903, permitea taranilor irlandezi sa obtina in
proprietate pamant. Statul britanic, cumpara de la proprietarii care doreau sa vanda si il dau sub
forma de loturi, taranilor, in conditii avantajoase, cu dobanzi mici si achitarea lor pe termen lung.
Potrivit acestui mecanism, dupa 1903, circa 6 milioane de hectare au trecut la taranii irlandezi.
Pana in preajma primului razboi mondial, problema pamantului in Irlanda se rezolvase
-in 1869 biserica anglicana isi pierduse dreptul de a incasa taxele in Irlanda
-la 1900, cele doua factiuni care s-au desprins dupa moartea lui Parnell, se reconstituie intr-
un partid condus de Redmont
-Irlanda trece printr-un proces cultural. Se are in vedere renasterea limbii irlandeze dupa
1893. Apar societati si partide care incurajeaza aparitia unei culturi si literaturi nationale
-in 1905 apare un partid politic irlandez foarte important : Sinn Fein. Acest partid milita
pentru o separare pasnica de Marea Britanie. Exista insa si partizani ai terorismului politic
-in 1912, Camera Comunelor a adoptat o lege pentru autonomia Irlandei. Camera Lorzilor a
blocat legea . Dar dupa noua lege a Parlamentului, ea a fost doar amanata
Pana la primul razboi mondial au mai existat tensiuni in Irlanda. Legea pentru autonomia
Irlandei a creat reactii in nordul Irlandei, unde exista o colonie de emigranti protestanti, care
militau pentru mentinerea in cadrul Uniunii cu Marea Britanie. Zona nordului, era cea mai
dezvoltata economic, cu centrul in Belfast si Ulster. Ei spuneau ca o desprindere de Marea
Britanie ar fi perturbat economic Marea Britanie.
Insa si unionistii s-au reorganizat, infiintandu-se Partidul Unionist, aparand si fortele
paramilitare. Primii care au infiintat militii, au fost voluntarii din Ulster in 1912. Ca raspuns in
1913 apar militiile irlandeze din Ulster, care erau pregatiti de replica. Insa totul se va amana
pentru ca va izbucni primul razboi mondial. Liderii celor doua grupari, au ajuns la un consens cu
guvernul de la Londra pentru a stopa orice actiuni pana la terminarea razboiului cu Germania.
Unii istorici au ajuns la concluzia ca in aceasta perioada s-a ajuns la crearea a doua curente :
-una care dorea o Republica Irlandeza independenta
-cealalta dorea ca ea sa ramana in cadrul Uniunii cu Marea Britanie, dar cu largi privilegii

FRANȚA DUPĂ 1814

Franta trece prin doua etape :

-epoca restauratiei 1814-1830
-monarhia din iulie 1830-1848

24
 EPOCA RESTAURATIEI (1814-1830)

Restauratia are origini destul de tulburi. Ea este legata de acea perioada de la sfarsitul
primei domnii a lui Napoleon si revenirea lui.
Dupa prima revenire a Bourbonilor in Franta in 1814, rege a devenit Ludovic al XVIII-lea
care a acordat o Carta Constitutionala. Aceasta constitutie nu a fost elaborata in Parlament, ci a
fost un act unilateral al regelui. Ea prevedea:
-puterea executiva apartine regelui care avea dreptul sa faca guvernul
-Parlamentul era format din Camera Senatului si Camera Deputatilor
-modelul politic englez, exercita o puternica influenta asupra Frantei. Totul este organizat
pe un sistem electoral cenzitar.Exista peste 100 de mii de persoane care au dreptul de a vota
-incepe epoca unei monarhii parlamentare si constitutionale. Din prevederile Cartei
Constitutionale, regele numeste guvernul, iar guvernul este responsabil in fata regelui. Pentru a fi
o monarhie parlamentare, guvernul trebuie sa se sprijine pe o majoritate parlamentara si sa ia
seama de actele sale in fata Parlamentului.
-constitutia din 1814, prevedea si garantarea libertatilor deja castigate in timpul Revolutiei
Franceze. Ulterior aceste drepturi au fost restranse prin legi
-religia era considerata de stat, desi concordatul din 1801 ramanea in vigoare. Catolicismul
ramane religia majoritatii francezilor
-acordul in legatura cu bunurile bisericii ramane in vigoare, pamanturile vandute, raman asa,
iar cele nevandute se reintorc la vechii proprietari. Proprietatile nobililor care au emigrat in
perioada Revolutiei care au fost vandute raman asa.
Carta Constitutionala din 1814 preia o serie de principii din perioada Revolutiei si a
Imperiului si se bazeaza pe separarea puterilor in stat, devenind o monarhie constitutionala . Ea
ramane in vigoare pana la revenirea lui Napoleon .
Dupa abdicarea lui Napoleon in 1815, se incheie al doilea tratat de la Paris. Acest tratat este
mult mai sever. Exista cedari teritoriale si despagubiri financiare. Pe perioada platii acestor
despagubiri, trupele aliate au stationat in cateva provincii din Franta. In 1818, dupa plata
reparatiilor de razboi, aliatii se retrag.
Ludovic al XVIII-lea are posibilitatea de a legifera (are o parte din puterea legislativa). El
incearca sa guverneze la centru. El isi da seama ca Franta a trecut printr-o perioada de profunde
transformari, iar Restauratia nu insemna revenirea la Franta de dinainte de Revolutie, ci incearca
sa-i impace pe toti.
Sunt cativa oameni politici care au condus Franta in timpul lui Ludovic al XVIII-lea :
-primul este Ducele de Richelieu. El este un om care incearca sa conduca intr-un stil mai
modern, la fel si oamenii din jurul sau, pana intervine ceva. La 1820, are loc asasinarea
mostenitorului tronului, Ducele de Berry, care era fiul fratelui lui Ludovic al XVIII-

25
lea.Asasinatul are efecte imediate in plan politic. Cursul politicii a fost dus spre dreapta unde
erau ultraregalistii, cei care erau in jurul Ducelui d`Artoix (viitorul Carol al X-lea)
- al doilea este Villele, care a condus Franta pana in 1826

In 1824, moare Ludovic al XVIII-lea si vine fratele sau Carol al X-lea. Acesta dorea
restauratia de dinainte de Revolutie.
-in 1825, Carol al X-lea s-a incoronat rege in stil traditional in catedrala, spunand ca este
monarh de drept divin
-tot in 1825 Parlamentul va adopta cateva legi care tradeaza intentia de revenire la vechea
monarhie. Este o lege care pedepseste actele de vandalism impotriva bisericii catolice
-tot in acelasi an, s-a adoptat o lege numita legea miliardului emigrantilor . Se prevedea
posibilitatea despagubirilor pentru cei care si-au pierdut bunurile. Statul urma sa-i
despagubeasca. Cel mai avantajat a fost Ducele d`Orleans, care va deveni regele Frantei dupa
1830.
La 1827 au loc alegeri care sunt castigate de liberalii de toate nuantele (moderati, radicali
etc). In ultimii ai domniei sale, Carol al X-lea incearca sa schimbe ceva din punct de vedere
politic. Regele intra in conflict cu opozitia. In 1830 un grup de deputati ii trimit o scrisoare prin
care i se cerea regelui sa respecte, ca guvernul sa lucreze cu Parlamentul. Ea atrage atentia ca
regele vrea sa se dispenseze de Parlament. Regele dizolva Parlamentul. Se organizeaza noi
alegeri care sunt castigate tot de liberali. Atunci Carol al X-lea incearca sa dea cateva ordonante :
-dizolvarea Camerei Deputatilor
-schimbarea statutului electoral. Schimbarea censului (mai putine persoane care sa voteze)
-schimbarea datei noilor alegeri
-controlul mai sever al presei
Aceste patru ordonante sunt considerate ca depasind atributiile regelui, peste doua zile
incepand ,,cele trei glorioase”( 27,28,29 iulie) . Armata se retrage, iar Carol al X-lea renunta la
putere, plecand din tara.
In locul sau va fi ales dupa reunirea Camerelor Parlamentului in august 1830, ca rege al
francezilor (si nu al Frantei), ducele d`Orleans, sub numele de Ludovic Filip d`Orleans (1830-
1848).
Carol al X-lea si-a dat seama ca atmosfera era incarcata si situatia lui nu era stabila. El a
incercat o diversiune pentru a-si consolida pozitia : expeditia impotriva Algerului. Algerul era
aproape independent, acolo fiind foarte multi pirati. Un succes impotriva Algerului ar fi putut
consolida puterea sa. Expeditia a fost un succes. Insa acest eveniment nu a mai influentat politica
interna a Frantei. Carol a fost nevoit sa plece.

FRANTA IN TIMPUL MONARHIEI DIN IULIE (1830-1848)

26
 Monarhia din iulie se bazeaza pe o Constitutie revizuita :
-monarhia lui Ludovic Filip se bazeaza pe o monarhie constitutionala
-Ludovic Filip este un rege al francezilor, si nu al Frantei
-steagul este tricolor, albastru, alb si rosu (fata de alb gri al bourbonilor)
-scade censul electoral
-catolicismul este religia majoritatii francezilor (se mentine Concordatul din 1801)
Domnia lui Ludovic Filip corespunde industrializarii accentuate a Frantei (o revolutie
industriala).Este adoptata o lege care pune bazele sistemului feroviar francez in 1842. Perioada
lui Ludovic Filip poate fi impartita in trei etape
1.anii de inceput 1830-1835, caracterizata prin agitatii politice
2.a doua perioada de stabilitate economica
3.finalul domniei, care corespunde unei situatii dificile
Situatia din tarile vecine, explica perioada agitata in care se gasea Franta :

BELGIA
In iulie 1830 se declanseaza un ,,val seismic” care pune sub semnul intrebarii stabilitatea
Congresului de la Viena. O luna mai tarziu, izbucneste o revolta la nord de Bruxelles. Potrivit
Congresului de la Viena, aici se puseseră bazele unei dualitati olandezo-belgiene. Belgia era mai
avansata economic fata de Olanda. Belgia fusese prima tara de pe continentul european, unde
incepuse revolutia industriala. In august 1830, se declanseaza o revolutie, care va duce la aparitia
unui nou stat independent : Belgia.
Problema belgiana a corespuns anilor `30-`32, cu conflicte armate intre belgieni, olandezi si
francezi. Aparitia noului stata belgian a fost hotarata de catre marile puteri , intr-o conferinta la
Londra. Tot Marile Puteri au decis cine sa fie conducatorul noului stat. Exista temerea ca noul
rege putea fi unul din fiii lui Ludovic Filip. Insa acesta a renuntat la acest proiect pentru a nu se
ajunge la anumite conflicte. Ca rege al Belgiei a fost ales un monarh din Casa de Saxa -
Leopold I (1830-1865).

POLONIA
In noiembrie 1830 se declanseaza in partea Poloniei care apartinea Rusiei, o revolutie
nationala. In 1815 la Viena, se produce a patra impartire a Poloniei (in fapt o reimpartire). Cea
mai mare parte este data Rusiei, impreuna cu Varsovia. S-a format un regat, care era
constitutional, cu o armata proprie, tarul fiind conducatorul acestuia.
In noiembrie 1830 polonezii s-au revoltat in momentul in care se zvonea ca trupele tariste
vor interveni in Franta pentru a innabusi revolutia. Insa Nicolae I nu a intervenit, el neavand
acordul celorlalte puteri. Revolutionarii polonezi au sperat la interventia Frantei, insa aceasta nu
a dorit sa intervina in exterior. Armata rusa intervine in anul urmator in Polonia, infrangand
armata nationala si anuland cele mai multe dintre privilegii, precum si desfiintarea armatei
nationale.

27
 ITALIA
In 1831 se declanseaza un val de revolte liberale, care puteau sa puna capat domniei
principilor ultraconsevatori si sa se uneasca toti italienii intr-un singur stat. Revoltele nu se
soldeaza insa cu nici un succes. In 1831 intervin armatele austriece si cele franceze.

Revolte au mai avut loc si in spatiul german. Au fost mai multe valuri de refugiati catre
Franta. Ea permitea multor exilati sa-si gaseasca adapost aici.
Mai exista si cauze interne pentru instabilitatea din Franta. La 1830 exista o minoritate
republicana care profita de aceste momente pentru a-si reclama Republica

POZITIA REGALISTILOR SI REPUBLICANILOR IN FRANTA

In 1830, Bourbonii sunt alungati de pe tron, Carol al X-lea plecand in exil. Succesiunea pe
linia bourbonilor revenea lui Chambord. Gruparea care il sustinea , era formata din nobili care se
numeau legitimisti. La 1848, revolutia il alunga pe Ludovic Filip. Gruparea orleanista avea
propriul candidat la tronul Frantei : Conte de Paris. In 1870, in urma infrangerilor catastrofale in
fata germanilor, al treilea imperiu a lui Napoleon al III-lea se prabuseste, acesta plecand in exil in
Anglia unde va muri in 1873. Dupa moartea lui bonapartistii se concentreaza in jurul printului
mostenitor, fiul lui Napoleon al III-lea, care a devenit ofiter in armata engleza, dar care moare in
luptele cu zulusii din Africa în 1879.
In 1832 legitimistii organizeaza o insurectie, dar care esueaza . S-a mai adaugat si o
epidemie de holera care a facut multe victime. Franta a fost confruntata cu primele conflicte cu
caracter social, la Paris si Lyon.
In 1835 are loc o incercare de asasinat, din care regele scapa, dar care face multe victime. S-
au facut o serie de reglementari : s-au inchis cluburi, ziarele care incitau la agitatie au fost
interzise. Dupa aceste masuri, conflictele s-au diminuat considerabil.
Ludovic Filip mosteneste succesele exeditiei franceze impotriva Algerului. Initial a fost o
expeditie de pedepsire. Francezii si-au inceput expeditiile spre Sahara pentru preluarea
controlului teritorial. Algeria este invadata de catre francezi dupa 1830. Dupa cuceririle
francezilor apare riposta triburilor locale conduse de catre Abd-el-Kader, care solidarizeaza
triburile berbere, obtinand ajutorul militar al Marocului. Marocul era un stat independent.
Sultanul ii oferea sprijin lui Abd, trupele marocane intervenind in Algeria, insa sunt infrante in
1844. Sultanul marocan este obligat sa-si ia angajamentul ca nu-l va mai sprijini pe Abd-el-
Kader. In 1847, acesta se preda francezilor.
In anii `30-`40 au fost lupte foarte violente in Algeria. Prin randurile armatei franceze au
trecut multi comandanti importanti. In Algeria, razboiul are alte caracteristici fata de cel din
Europa. Francezii s-au adaptat la acest tip de razboi. Dar in acelasi timp, cei care au luptat in
Algeria , sunt obisnuiti cu tipul de razboi purtat acolo, neavand nimic in comun cu cel purtat in

28
Europa. Generalul francez Bugeaud a condus luptele de la 1848 din Franta, unde se ducea un
razboi urban. El a fost insa infrant. Multi comandanti francezi de al 1848 si-au facut ucenicia in
Algeria.
Domnia lui Ludovic Filip are o contributie la aceste evenimente din Algeria. In Algeria
incepusera sa se stabileasca din ce in ce mai multi francezi, italieni si spanioli. Ei s-au asezat mai
ales pe coasta mediteraneana, care oferea conditii climaterice identice cu cele din patria natala..
Pentru francezi, Algeria era foarte importanta.
Situatia politica si cucerirea Algeriei au contribuit la stabilitatea domniei lui Ludovic Filip.
Insa in anii `44-`45 conjunctura economica se schimba. Incepe o criza economica.
In 1846 au loc alegeri in Franta, castigata de partizanii lui Ludovic Filip. Republicanii ajung
in numar mic in Parlament. Exista o opozitie, insa care dorea o noua lege electorala pentru a da
drept de vot mai multor francezi. Ludovic Filip considera insa ca nu mai trebuie modificat nimic
fata de ceea ce s-a schimbat la 1830. De aceeasi parere era si prim-ministrul Francois Guizot.
Opozitia organizeaza o campanie, numita : Campania banchetelor. O serie de turnee,
camuflate in banchete au loc in 1847 pentru a promova noi reforme. Ea trebuia sa culmineze cu
un banchet final, insa el a fost interzis de Guizot. Au izbunit revolte, innabusite de catre guvern.
In februarie 1848, izbuneste o mare revolta, Ludovic Filip fiind infrant. El a cedat puterea pentru
a nu izbucni un razboi civil sangeros. Republicanii au reusit sa-si impuna solutia : Proclamatia
Republicii ( a doua Republica) in 1848.

A DOUA REPUBLICA A FRANTEI 1848-1852

Aceasta perioada de patru ani se caracterizeaza prin tranzitie și conflicte politice, ducând
până la urmă spre un regim mai stabil. Franta celei de-a doua Republici, din cauza polarizarii
politice, are probleme sociale si politice. Scolile de gandire socialista și comunista, incearca sa
impuna ceva din programele lor. Exista o permanenta rivalitate intre aceste grupari, intre cei
care doresc tinerea Frantei la centru si cei care sunt mai conservatori. Guvernul republican a
facut cateva reforme :
-limitarea zilei de munca
-crearea unor ateliere sociale. Este o propunere venita din partea lui Louis Blanc, pentru
solutionarea crizei economice din `48-`50, prin creerea unor ateliere sociale in care sa fie
angajati someri
-se creaza o comisie care incearca sa arbitreze conflictele de munca dintre patroni si
muncitori
-au fost abolite legile represive din 1835, mai ales asupra presei
-epurarea aparatului de stat, nobilii fiind exclusi
-la 2 martie se introduce votul universal , corpul electoral marindu-se de la 200 de mii la 9
milioane de alegatori (doar barbatii votau)

29
 Pe baza acestor reforme au loc alegeri care dau casigatori pe republicanii moderati. Taranii
voteaza cu legitimistii. Alegerile sunt facute pentru un Parlament Unicameral. Ei vor sa voteze o
noua Constitutie. Pana la adoptarea ei, incep sa se consume episoade de luptă politica. In mai
1848, are loc o tentativa de lovitura de stat condusa de catre Blanqui, care avea un plan prin care
sa preia puterea prin forta, instaurand o dictatura care sa realizeze rapid un program de masuri
socialiste. El a incercat de-a lungul vietii sale sa dea mai multe astfel de lovituri de stat, eșuînd
de fiecare data. Si in aceasta tentativa va esua din nou.
In iunie, atelierele nu mai functionau. Peste 100 de mii de muncitori fusesera angajati, dar
aceste centre erau mai degraba de asistenta sociala. Ele sunt desfiintate. Muncitorii se revolta la
Paris, si avem de-a face cu un adevarat razboi civil. Muncitorii ridica baricade, iar de cealalta
parte garda nationala condusa de un republican moderat, pe nume Cavaignac. Luptele au loc in
24-26 iunie si sunt foarte sangeroase (cateva mii de morti). Dupa infrangerea muncitorilor, au
avut loc mai multe arestari, multi fiind expulzati in Algeria.
Dupa infrangerea insurectiei au fost luate masuri pentru restrangerea presei, cluburilor,
adunarilor. Adunarea Constituanta, realizeaza o Constitutie in noiembrie 1848, bazata pe
separarea puterilor in stat. Este un Parlament Unicameral , puterea executiva este acordata
unui presedinte pe o perioada de patru ani . El putea fi reales peste alti patru ani. Aplicarea
principiului separarilor puterilor in stat a mers prea departe, nefiind legi pentru reglementarea
intre puterea legislativa si cea executiva. Aceasta constitutie in cazul unor conflicte, putea sa dea
nastere unui acord extraconstitutional, ceea ce nu era prea bine.

Pentru alegerile prezidentiale, a candidat printul Ludovic Napoleon Bonaparte (viitorul

Napoleon al III-lea). Nascut in 1808, era nepot de frate a lui Napoleon Bonaparte. A fost implicat
in societatile pentru independenta Italiei (Carboneria). El doreste sa devina sef al statului francez.
El a incercat sa dea mai multe lovituri de stat. Prima are loc in 1836, dar este anihilat. In 1840
are loc a doua incercare, care esueaza si ea, iar Napoleon este condamnat.
Napoleon este influntat de socialism. Pana la 1848, el era preocupat pentru eradicarea
saraciei, cauzate de industriaizare. Insa el beneficiaza de legenda napoleoniana, care se afla la
apogeu. In 1840, ramasitele lui Napoleon sunt aduse la Paris, peste un milion de persoane au
participat la acest eveniment.
In decembrie 1848, Napoleon este ales presedinte al Frantei. Perioada 1849-1851 este
presarata de conflicte intre fortele politice. Este un conflict intre gruparea Partidului Ordinii
(care doreau ca puterea sa fie la centru) si gruparea Democratilor Socialisti (care doreau o
republica socialista). In urma diverselor conflicte si a alegerilor partiale care dau castig de cauza
socialistilor, s-a luat decizia promulgarii unor legi care sa restranga dreptul de vot, pentru a nu
mai da psibilitatea socialistilor sa fie in ascensiune.
Presedintele incearca sa profite de acest conflict si sa-si sporeasca puterile. Acest lucru se
putea face pe cale constitutionala, cu conditia sa aiba sprijinul a 3/4 din Parlament. Insa

30
Napoleon nu are suficenta majoritate. El nu reuseste sa modifice Constitutia. Optiunea putea sa
vina din exterior, printr-o lovitura de stat.
Lovitura de stat are loc in decembrie 1851, insa ea nu pune capat Republicii. Ea doar
schimba Constitutia asa cum vrea Napoleon. Aceasta lovitura data cu ajutorul trupelor fidele,
trebuia sa se desfasoara pasnic. Insa a existat o opozitie in Paris si in Provincii. Unii deputati au
participat si ei. S-au ridicat baricade in oras, au fost victime.
Dupa reusita loviturii rezistenta s-a mai prelungit. Au fost operate numeroase arestari (circa
26 de mii de persoane), majoritatea deportate in Algeria. Multi intelectuali au luat calea exilului.
Cel mai mare adversar al sau este Victor Hugo. Alt adversar al sau este Adolph Thiers, care la un
moment dat acceptase sa colaboreze cu el, insa nu a fost de acord cu lovitura de stat. Un alt
adversar, Victor Schoelcher, care militase pentru desfiintarea sclaviei, pleaca deasemenea in exil.

Constitutia . A fost promulgata in 1852. Au fost aduse cateva modificari fata de vechea
constitutie :
-se trece la divizarea puterii legislative
-Parlamentul are acum trei camere : Corpul Legislativ, Senatul, Consiliul de Stat
-se restabileste votul universal
-presedintele este ales pentru un mandat de zece ani, el avand puteri sporite
Napoleon incearca sa obtina legitimitate direct de la poporul francez, prin consultarea
periodica. In decembrie 1851 se organizeaza un plebiscit (daca sunt de acord cu modificarea
Constitutiei). Rezultatul este pozitiv, alegatorii fiind de acord cu modificarile constitutionale.
Insa aceste consultari sunt usor de manipulat, motiv pentru care dupa 1870, vor fi interzise.
Monarhia. In 1852 avem un regim care se consolidase. S-a votat pe baza votului
universal. Napoleon are un obiectiv, acela de a transforma republica in imperiu. El face un
turneu, prin care spunea ca doreste proclamarea Imperiului, el desemnand pacea.
Proclamarea Imperiului are loc printr-un plebiscit in 1852. Este din nou un raspuns
pozitiv (plebiscitul se facea la vedere. Era greu sa se opuna cineva direct. Opozitia se putea face
prin absenta).
Incoronarea lui Napoleon al III-lea are loc la 2 decembrie 1852. El se va casatori in anul
urmator cu o printesa spaniola, pe nume Eugenie, fiul rezultat in urma mariajului, va muri in
luptele cu zulusii.

AL DOILEA IMPERIU FRANCEZ 1852-1870

Al doilea imperiu a fost tratat de istoriografie franceza nefavorabil. A fost catalogat mai
degraba ca o perioada de tranzitie, aceasta situatie perpetuîndu-se pentru mult timp. Abia de
curand, aproape de zilele noastre, au fost evaluari mai realiste. In general exista un consens ca
cel de-al doilea Imperiu reprezinta o reusita. Incepand cu 1850, conjunctura economica se
schimba. Avem de-a face cu doua decenii de prosperitate in Franta, dar si in Europa.
31
 Cel de-al doilea Imperiu a incurajat crearea unui sistem bancar modern. Se creeaza cele
mai importante banci, intre care Credit Lyonnais (1862). Aceasta banca a facut niste investitii
riscante, ea fiind aproape de faliment. Dupa aceea, ea nu s-a mai angajat in investitii majore. Alte
banci au mai fost : Societe Generale (1864); Banque de Paris si Banque de Pays Bas (ambele vor
fuziona, formând Paribas).

Revolutia feroviara. Revolutia feroviara este realizata de catre cel de-al Doilea Imperiu.
Reteaua feroviara de baza era deja creata. In 1857 s-a adoptat o lege cruciala. Ea a stabilit
directiile in care se va duce reteaua de cai ferate. Principalul investitor in constructia de cai
ferate este Banca Rotschild.
Reteaua comerciala moderna, s-a dezvoltat prin fenomenul marilor magazine. S-au
infiintat Liniile de Navigatie Transoceanice (Le Havre-New York)
Sistematizarea urbana. A fost facuta cu banii statului francez. Parisul trece printr-o
puternica sistematizare, modernizandu-se. In 1860 s-au inglobat o buna parte din comunele
aferente , divizandu-se in 20 de arondismente. Asemenea lucrari au loc si in alte orase din tara.
Pe langa partile pozitive, exista niste acuzatii de speculatii cu terenuri, risipa banului public etc.
Economia. In aceasta perioada sunt cateva ramuri care au prosperat : siderurgia. Principalul
reprezentant este Schneider. El si-a creat propriul oras. Sunt intreprinderi in care lucreaza peste
20 de mii de muncitori. Eugene Schneider l-a sustinut pe Napoleon. El este un mare producator
de armament din Franta si unul dintre cei trei producatori europeni : Krupp, Skoda si Schneider.
Furnizarea de armament inseamna si aliante politice.
Agricultura. Agricultura sufera unele modificari. Multi tarani au emigrat la orasele care se
extind foarte mult. Franta este cea mai mare producatoare de vin din lume. Insa la 1868 apare
filoxera, parazitul care va distruge intreaga viticultura. Franta va fi scoasa pentru trei decenii de
pe piata vinului. Solutia a fost gasita prin aducerea unor butasi de vita-de-vie americana,
rezistenta la aceasta boala.
Politica. Cel de-al Doilea Imperiu se imparte in doua perioade :
1.Imperiul Autoritar 1852-1860 . Nu exista opozitie. Alegerile sunt castigate de putere.
Regimul se simte suficient de puternic pentru a da o lege de amnistie politica. Sunt iertati cei
care au dat lovitura de stat din 1851. Principalul instrument prin care se exprima vointa este
presa. S-a dat o lege prin care se adresau avertismente. La un anumit numar de avertismente,
ziarul se inchidea.
2. Imperiul Liberal 1860-1870. Imperiul s-a liberalizat dupa 1860. Napoleon a fost nevoit sa
mai cedeze si sa mai liberalizeze. Insa acestea au fost doar niste pareri. Alta versiune mai realista
presupunea ca Napoleon avea in proiect aceasta liberalizare. Napoleon spunea ca Franta trebuie
condusa la inceput mai autoritar pentru a se stabiliza. Dupa ce se realiza aceasta stabilitate ,se
putea trece la o liberalizare. Aceasta liberalizare consta in acordarea catre Parlament si mai ales
catre Corpul Legislativ a catorva drepturi : dreptul de adresa, de interpelare etc.

32
 In 1863 au loc alegeri in care autoritatea se manifesta mai putin, opozitia patruzand in
Corpul Legislativ, printre care se afla Adolph Thiers. Acesta tine un discurs in anul 1864 in care
enunta principalele legi pentru liberalizare :
-libertatea individuala
-libertatea votului
-libertatea presei
-libertatea de interpelare
-libertatea de a pune in cauza responsabilitatea ministrilor
-libertatea de adresa
Discursul tronului din 1860, Parlamentul are dreptul de adresa, adica de a critica guvernul
si monarhul. Dupa 1860 sunt acordate Parlamentului mai multe atributii :
-votarea bugetului pe capitole
-se incepe publicarea dezbaterilor parlamentare
-dupa 1866 se da dreptul de interpelare. Deputatii au dreptul de interpelare a diversilor
ministrii asupra diferitelor chestiuni. Ministrul trebuie sa vina in Parlament si sa dea explicatii
-dupa 1868 sunt acordate câteva drepturi ale omului. Se anuleaza legislatia represiva asupra
presei
-in 1864 se da o reglementare care permite organizarea de greve
-se permite organizarea de sindicate

Actul final care desavarseste liberalizarea se consuma intre 1869-1870. In 1869 au loc
alegeri liberale. Nu se mai iau masuri represive. Ele sunt castigate de partizanii celui de-al doilea
Imperiu. In timpul campaniei electorale din 1869, se tine un discurs la un miting de catre unul
dintre liderii opozitiei, pe nume Gambetta ,,ce s-ar intampla daca republicanii ar castiga
alegerile?”El are cateva revendicari :
-desfiintarea armatei permanente
-separarea puterilor in stat
-biserica sa aparțină de stat
-alegerea functionarilor
Alegerile sunt pierdute de catre republicani. Napoleon va pune in fruntea guvernului pe
Eric Ollivier. Odata cu numirea lui Ollivier se trece la monarhia parlamentara. Toate aceste
masuri vor fi supuse unui plebiscit, ultimul din timpul lui Napoleon in 1870, care va fi unul
pozitiv. Prin acest plebiscit este reconfirmat Imperiul.
In iulie 1870 se ajunge la un razboi cu Prusia, Franta fiind infranta. Dupa aceasta infrangere,
Imperiul se prabuseste. Seful statului isi asuma intrega raspundere. Pe 4 septembrie 1870, la
Paris este proclamata Republica. Se instaureaza Republica a III-a . Consecintele proclamarii
Republicii sunt :
- proclamarea uni guvern republican, care doreste continuarea razboiului
-in toamna anului 1870, armata prusaca reuseste sa inconjoare Parisul si sa-l bombardeze

33
 COMUNA DIN PARIS 1870-1871

Comuna din Paris inseamna guvernarea de catre un Consiliu in perioada 28 martie-28 mai
1871. S-a ajuns in aceasta situatie in urma retragerii guvernului francez si a asediului prusac. Se
incheie o pace cu Prusia in ianuarie 1871. Este insa doar un armistitiu . In mai 1871 se semneaza
pacea. Franta cedeaza Alsacia si Lorena. Germania considera Alsacia ca fiind germana. Ea
fusese luata de catre Ludovic al XIV-lea. Existau mai multi filozofi care aveau diverse teorii
pentru a definii națiunea :
1.prima venea din partea lui Fichte. El spunea ca limba este pe primul loc, urmata de cultura
2.conceptia franceza era insa alta. Ea a fost definita de Renan. El spunea ca o natiune se
defineste prin vointa membrilor de a trai impreuna, de a crea un program de viitor. Nu conteaza
in ce limba se vorbeste. Aceste doua conceptii s-au confruntat in diverse perioade
3. a treia vine de la stanga marxista. Limba, cultura, teritoriul comun, viata economica etc.

Franta este obligata sa cedeze doua provincii. Se va ajunge la un antagonism, cauzat de

dorinta Frantei de a recupera cele doua provincii. Locuitorii celor doua provincii au putut sa
obteze, daca vor sa plece in Franta sau sa ramana in provincii. Frantei i s-a mai cerut si plata unei
despagubiri de razboi. Trupele prusace au stationat in cateva provincii pana in 1873 cand s-a
platit toata datoria.
Comuna din Paris a insemnat o perioada agitata, orasele fiind dezorganizate. Bismark a
cerut sa se organizeze alegeri in Franta, pentru a exista un guvern legitim cu care sa coopereze.
Alegerile au loc in februarie 1871 si au fost casigate de conservatori. Votul conservator vine in
contrast cu preferintele electorale ale orasenilor care voteaza cu stanga. Seful guvernului este
Adolph Thiers (el nu era propriu-zis un presedinte al Frantei). Guvernul era dominmat de
stanga. Garda Nationala reprezenta masele populare inarmate. Ele incearca sa preia putera la
Paris.
Adversarul la Paris era aceasta Garda Nationala, care incearca sa puna mana pe putere. La
18 martie 1871, in urma unei incercari de dezarmare si de capturare a unor tunuri ale
insurgentilor, Thiers isi da seama ca nu se mai putea impune, si pleaca la Versailles impreuna cu
guvernul. El nu mai dispunea de armata, ale carei soldati fusesera luati prizonieri de catre armata
prusaca. Garda Nationala preia puterea si are ca organ central un Comitet. Ei inceaca sa
organizeze alegeri. Ele au loc peste o saptamana. Cei care sunt alesi constituie impreuna
Comuna din Paris. Se creaza mai multe comisii : militara, aprovizionare, justitiara,
invatamant, politica externa. Exista si o comisie executiva, care dorea sa coordoneze totul.
Opozitia era formata din adeptii marxismului, cei care faceau parte din Internationala I. Ea
se formase in 1864 la Londra, de catre Marx si se dorea o reprezentare a proletariatului european.

34
Marx a urmarit sa difuzeze peste tot programul sau. Existau sectii in toate capitalele importante
ale Europei.
Anarhistii erau reprezentati de Proudhomme. Anarhismul era o miscare importanta. In
cadrul Internationalei, era o rivalitate intre Marx si Bakumin (din Rusia). Bakumin era cel mai
mare rival al lui Marx, dar care a fost pana la urma inlaturat de catre acesta. In septembrie 1871,
acesti anarhisti au elaborat un manifest catre francezi pentru a se organiza o Federatie a
Comunelor Libere.
Blanchistii . Blanchi era un revolutionar care isi baza activitatea prin lovituri de stat.
Neoiacobinii . Se numeau asa in amintitea iacobinilor din timpul Revolutiei 1793-1794.
Moderatii pleaca din Paris.

Comuna incearca sa puna in practica niste idei :

-separarea bisericii de stat
-invatamantul gratuit si obligatoriu
-se interzicea bisericii sa se mai amestece in treburile publice
Comuna din Paris reprezinta ultima revolutie populara. Thiers ia legatura cu Bismark.
Guvernul legitim alcatuieste o armata, dar care nu era prea bine organizata. Ea ia cu asalt Parisul
si incep luptele de strada. Ele vor dura o saptamana. Comunarzii sunt infranti. Se petrec
evenimente grave in aceasta perioada. Cei care sunt prinsi cu arma in mana sunt executati pe loc
de armata. Comunarzii au ostatici care sunt executati, printre care si episcopul Parisului. Insa
armata reuseste sa obtina victoria la 28 mai 1871. Represiunea insa a mai continuat (17-20 de mii
de persoane). Multi au fost arestati si deportati in Noua Caledonie.
Franta trece printr-un an teribil, cu infrangeri militare pe plan extern si razboi civil pe plan
intern.

REPUBLICA A III-A FRANCEZA DUPĂ 1870

Republica a III-a se confrunta cu o problema. Exista posibilitatea reinstaurarii monarhiei.

Legitimistii si orleanistii sunt majoritari in Parlament, care puteau oricand sa voteze reinstaurarea
monarhiei. Insa ei nu erau uniti. Pretendentul la tronul Frantei este Henric al V-lea (nepotul lui
Carol al X-lea). Cele doua tabere monarhiste au incheiat un acord. Ei urmau sa-l sustina pe
Henric al V-lea, iar dupa moartea lui pe reprezentantul gruparii orleaniste Conte de Paris (Filip al
VII-lea). Henric al V-lea a conditionat revenirea lui, de reinstaurarea bourbonilor si revenirea la
steagul monarhist.
In 1873, pretendentul vine in Franta si incearca sa determine Parlamentul sa voteze in
favoarea sa. Presedinte in acel moment era Mac Mahon, care era un general. In 1873 cel care a
intervenit si a barat monarhia, a fost Mac Mahon, fortandu-l pe pretendent sa plece. S-a ratat cea
mai mare ocazie de revenire a monarhiei.
35
 Tot in 1873, au mai avut loc niste evenimente. Pentru a se putea reveni la monarhie, s-a
votat septenatul, durata de sapte ani a presedintelui. Parlamentul Unicameral voteaza in 1875,
Constitutia Republicii a III-a, care insemna :
-se baza pe separarea puterilor in stat
-presedintele este ales de catre Parlament pe o perioada de sapte ani
-presedintele numeste guvernul, pe șeful executivului, conduce armata, are dreptul sa
dizolve Camera Deputatilor si Camera Senatului
-unii senatori erau alesi pe viata (75 din 300). Aceasta categorie se va desființa mai tarziu
-pentru Camera Deputatilor se organizau alegeri universale.
Constitutia aceasta punea bazele unei Republici Constitutionale.
In 1876 se organizeaza alegeri care sunt câștigate de catre republicanii moderați. Dispar
consevatorii ca majoritate.
In 1877 exista un motiv de natura religioasa, care genereaza un conflict intre președintele
Mac Mahon și Parlament. Mac Mahon dizolva Camera Deputatilor. Se vor organiza noi alegeri.
Republicanii castiga din nou și vor forma guvernul. In anul urmator au loc alegeri locale,
câștigate tot de catre republicani. In 1879 se pune problema republicanizarii armatei. Mac Mahon
demisioneaza. In locul sau Parlamentul alege un republican, pe nume Jules Grevy. In linii mari,
procesul de republicanizare s-a incheiat.
A treia Republica a avut o atitudine extrem de ostilă față de biserica. Aceasta ostilitate se
explica astfel :
1.pentru republicani, procesele nu se încheie acum. Procesul de republicanizare trebuia să
ajungă și în rândul maselor. Biserica acționa la nivelul maselor
2.biserica prin reprezentanții săi, erau adepții monarhiei
Henric al V-lea moare, iar noul pretendent vine din partea orleaniștilor. Din 1879-1880
conflictul cu biserica apare, când printr-o lege a învâțământului se încearca un control al statului
asupra educației. Jules Ferry, era considerat un părinte al Republicii a III-a. El este prim-ministru
și ministru al Instrucțiunii Publice în același timp. Această politică vizează înlăturarea ordinelor
și congregațiilor călugărești care acționau în școli susținându-le cu bani și profesori, dând o
educație religioasă copiilor.
Prin legea din 1880 sunt înlăturați reprezentanții bisericii din învățământul de stat. Școala
primară devine gratuită din 1881și obligatorie din 1882. Tot atunci se interzice educația
religioasă în școlile de stat. Toate aceste legi au funcționat în timpul lui Ferry.
În 1886 s-a dat o nouă lege. Pentru școlile de băieți, într-un timp de șapte ani trebuiau
înlocuiți toți învățătorii bisericii, cu cei laici. Așadar în anii `80, învățământul primar devine laic
(gratuitate, obligativitate, laicitate). În locul orelor de religie, s-au introdus ore de educație civică.
Învățământul religios putea fi făcut la biserică.
Paralel cu republicanizarea învățământului primar care formau viitorii cetățeni
republicani,se i-au măsuri în ceea ce privește caracterul republican în Franța pentru garantarea
drepturilor civice:

36
 -marseilleza devine imnul național
-triolorul este steagul oficial
-ziua națională s-a stabilit pe 14 iulie
-dezvoltarea monumentalității republicane
Legile referitoare la libertățile publice :
-în 1880 se dă o lege pentru libertatea presei
-libertatea de reuniune
-în 1884 apare libertatea sindicală. Se pot constitui sindicate fără să se creeze obstacole
-bursele muncii
-în 1895 sindicatele crează Confederația Generală a Muncii. Această centrală sindicală a
muncii era mai mult îndreptată spre stânga, până la un moment dat când în sindicalismul
european apare tendința independenței față de mișcarea socialistă și de organizațiile care
încercau să preia puterea prin revoluție
-în 1884 se dă o lege a divorțului
-repausul duminical nu mai este obligatoriu

CRIZELE POLITICE ALE REPUBLICII A III-A

Ele sunt în număr de patru :

1.Mișcarea boulangeristă
Își are numele de la George Boulanger care devine ministru al apărării în 1887. În calitatea
sa de ministru va face o serie de reforme care îl vor face popular.
În 1887 izbucnește o criză între Franța și Germania- o alertă de frontieră. Un comisar de
frontieră este arestat de către germani. S-a iscat un conflict de presă, iar Boulanger face niște
declarații belicoase. Franța nu dorea un război cu Germania pentru că era inferioară din punct de
vedere militar. În 1887 Boulanger este eliminat din armată. În jurul său se vor regăsi toți cei
nemulțumiți de Republică.
Din punct de vedere politic, Republica este instabilă. Nu erau partide politice serioase, ci
doar alianțe politice fragile, care se schimbau de mai multe ori. Primul ministru se schimba
frecvent.
Mișcarea din jurul lui Boulanger pleda pentru o putere executivă mai mare. În jurul său se
regăsesc oameni care erau împotriva Parlamentului. Trebuia revizuită Constituția. Boulanger se
lansează în politică, participând la alegeri.
În 1889 Boulanger este ales la Paris. Partizanii săi îl îndeamnă să dea o lovitură de stat.
Republicanii care îl consideră periculos pentru Republică, iau măsuri împotriva lui. Boulanger

37
fuge în Belgia. El va fi condamnat în absență. Mișcarea lui se destramă, la alegerile următoare, ei
nu mai obțin rezultate. Idele lui au fost preluate de alte grupări politice.

2.Afacerea Panama
Afacerea Panama, spre diferență de afacerea boulangeristă are ceva în plus :
antisemitismul. În Franța se face simțită spre sfârșitul secolului al XIX-lea, antisemitismul.
Comunitatea evreiască a fost bine integrată în societatea franceză. El apare virulent, iar cel care
se află în fruntea acestei mișcări este E. Drumont, care publică o carte intitulată „La France juif”
, în care spune că mulți francezi erau împotriva evreilor. El crează o Ligă antisemită, iar în 1892
un ziar antisemit în care publică Afacerea Panama.
Se crează la 1869 o Companie pentru construirea canalului Panama. Însă apar niște
probleme și Compania este aproape de faliment. Drumont a spus că aceste probleme au fost
ținute ascunse, iar reprezentanții companiei au fost acuzați, ei fiind de origine evreiască. O parte
dintre deputați au fost cumpărați. S-a mușamalizat toată această afacere. Prin acest scandal, s-a
ajuns la anumite consecințe – lansarea antisemitismului în spațiul public.

3.Afacerea Dreyfuss
Debutează în 1894 în contextul apariției unui val de antisemitism. Acesta nu era un
curent puternic. Afacerea debutează în 1884 printr-un proces de spionaj. Alfred Dreyfuss este
original din Alsacia, este acuzat și condamnat pentru spionaj, deportat în Guyana.
Scandalul a început din cauza felului cum s-a organizat procesul și condamnarea lui
Dreyfuss. Procesul se reia pe alte baze, iar Dreyfuss, fiind evreu, a fost acuzat că din cauza lui a
început o perioadă nesigură. Această afacere politică a avut ecou în întreaga societate franceză.
S-au format două tabere :
- dreifusiștilor care dorea rejudecarea procesului
- antidreifusiștii , care erau antisemiți, naționaliști și care doreau ca Franța să aibă o putere
executivă mai mare
În paralel cu aceste procese, apare acuzația asupra unui alt ofițer Esterhazi Alsin, care este
judecat, dar va fi găsit nevinovat, el refugiindu-se în Anglia.
La rejudecare Dreyfuss a fost judecat de un tribunal civil. Verdictul este tot vinovat, însă
are dreptul la grațiere, care îi va fi acordată. Mai târziu va fi reabilitat, fiind reprimit în rândurile
armatei.
Consecințele politice sunt mult mai importante. Este o afacere cu scandal, care consacră
intervenția intelectualității în viața politică, începând cu articolul publicat de Emil Zola în anul
1898. Tot în același an, apar două organizații care se plasează, una alături de Dreyfuss, iar
cealalată împotrivă (era perioada când apăreau diverse organizații, numite ligi care erau grupate
în jurul unor personaje, idei, care puteau să participe chiar la viața politică)
Liga drepturilor omului , își organizează filialele în toate țările

38
 Comitetul acțiunii franceze . Charles Maurace era conducătorul acțiunii franceze. Este o
organizație monarhistă, el spunând că această formă este cea mai potrivită pentru Franța. Este o
organizație antisemită, naționalistă, monarhistă.
Cele două ligi au direcții diferite. În Liga drepturilor omului, acționau mulți oameni care
erau în francmasonerie. Cei din Acțiunea franceză, aveau oameni în Parlament.
În 1889, forțele de stînga câștigă alegerile. Ei își propun să apere Republica. Însă afacerea
Dreyfuss nu a pus în pericol Republica.

4.Afacerea fișelor
Ministrul de război duce o politică de republicanizare a armatei, considerând că ofițerii
erau mai degrabă monarhiști. S-au alcătuit niște fișe pentru a cataloga fiecare ofițer. S-a aflat de
aceste fișe, miniștrii fiind forțați să-și dea demisia.

FORMAREA PARTIDELOR POLITICE ÎN FRANȚA

Formarea partidelor politice în Franța, se leagă de maturitatea la care a ajuns societatea

franceză. În 1901 s-a adoptat o lege pentru înființarea partidelor politice.
Primul partid care se înființează este Partidul Radical . Înființarea acestui partid se leagă
de un proces început în anul 1899 și se termină în anul 1901. Este cel mai important partid al
Republicii a III-a și este de stânga. Ideologia sa se baza pe solidarism. Această ideologie a fost
fondată în secolul al XIX-lea de Leon Bourgeois. Ea se opune luptei de clasă și este pentru
introducerea treptată a reformelor, emanciparea femeii, reforme economice care presupun
anumite naționalizări. Ei se adresează mai ales micii burghezii.
Partidul Socialist Francez s-a format foarte greu. După înfrângerea Comunei, socialiștii
au fost persecutați până au fost date legile de amnistie. În 1879 apare o grupare socialistă, care s-
a descompus mai târziu în mai multe grupări socialiste. Jean Jaurece este unul dintre
conducătorii care militează pentru unificare. În 1894 editează ziarul L`Humanite. La începutul
lui 1900, se crează Partidul Socialist din Franța și Partidul Socialist. Ele s-au unit în 1905,
numindu-se Secțiunea Franceză a Internaționalei Muncitorești.
Federația Republicană se înființează în anul 1903, fiind de dreapta.

Afacerea Dreyfuss a implicat și biserica. Biserica fusese una dintre țintele Republicii a III-
a , prin înființarea formei de învățământ laic. Politica anticlericală se mai atenuase. Papa Leon s-
a opus înființării Partidului Catolic.
Ordinul asolution s-a creat în anul 1897. S-a fîcut cunoscut prin felul în care a mobilizat
masele în folosul bisericii. În anul 1900 ordinul a fost interzis.
După 1900 politica anticlericală însemna :
1. diminuarea rolului ordinelor în viața socială, a învățământului

39
 2. congregațiile trebuiau să facă cereri de autorizație. În anul 1902 are loc o consultare
electorală. Socialiștii câștigă. În 1903 toate cererile de până atunci, au fost refuzate. Începe marea
emigrație a călugărilor și călugărițelor din Franța.
3. problema separației. Separarea bisericii de stat. În 1903 s-a înființat o comisie
parlamentară, care se ocupa cu această chestiune. Briand conducătorul ei, a elaborat o lege a
separării bisericii de stat :
- concordatul este denunțat
- statul nu mai oferă sprijin financiar bisericii
- libertatea de conștiință
- libertatea religioasă
În urma acestor legi, problema religiei devine individuală.
4. se înființează societățile culturale. În 1906 Papa Pius al X-lea a criticat această lege,
inclusiv înființarea societăților culturale. Alte bunuri ale bisericii au fost luate de stat. În 1904 în
urma unui incident, relațiile dintre Franța și Papa s-au întrerupt.

În cadrul Republicii a III-a existau două tabere :

-una voia ca Republica să se implanteze puternic în Franța
-cea de-a doua era mai eterogenă. Era alcătuită din monarhiști și republicanii cei mai
radicali, care doreau o putere executivă mai mare. Ei erau anticlericali, considerând biserica
antirepublicană

Politica franceză până la primul război mondial a fost una de înarmare, iar prin legea din
1913, serviciul militar obligatoriu se prelungea până la trei ani. Prim ministru în acea perioadă
era Georges Clemanceau. În timpul mandatului său au loc niște incidente sociale. Sindicatele au
hotărât ca în caz de izbucnire a războiului să declanșeze o grevă generală, revoluționară, care va
aduce sindicatele la putere.
Reforma sistemului electoral francez. Sistemul electoral era bazat pe scrutin de listă în
două tururi. Se dorea ideea de sistem electoral bazat pe reprezentarea proporțională într-un singur
tur. Acest sistem nu s-a aplicat. Sistemul inițial era gândit pentru a se elimina partidele mai mici.

GERMANIA ÎNTRE 1815-1848

Congresul de la Viena din iunie 1815 a format o Confederație Germană, care era
dominată de Austria, care era un imperiu, Prusia, Bavaria, Saxonia,Wurtemberg și Hanovra,
restul statelor erau de dimensiuni mai mici. Această Confederație avea o Dietă , care era condusă
de către Austria.

40
 Prusia era cel mai important stat în afara Austriei. Teritoriul ei se dublează. După 1807
s-au făcut mai multe reforme :
- desființarea iobăgiei. Țăranii au fost eliberați fără a primi însă și pământ, care trebuia
răscumpărat. Exista o țărănime liberă în sud și vest, care avea pământ. În Prusia situația țăranilor
era mai grea. Obligațiile țărănimii sunt șterse după anul 1848
- reforma municipală. A fost acordată o anumită autonomie comunelor. În 1823-1824 a
fost permisă adoptarea Dietelor. Adoptarea unor Constituții, a unor parlamente în mai multe state
- ideologic, Germania era dominată de către conservatori. În 1830-1832, sunt agitații care
silesc pe unii principi să renunțe la politica majoritar conservatoare.
- crearea uni sistem economic comun (Zolferein) pentru o protecție vamală. List
Frederich, pune bazele printr-o lucrare în care propunea o uniune vamală pentru protecție
împotriva concurenței străine. În 1836 se înființează o Uniune Vamală sub conducerea Prusiei.
Această Uniune nu era și politică. Din acest spațiu economic nu făcea parte și Austria, care era
exclusă.
În perioada de dinaintea revoluției de la 1848, în spațiul german, încep să se afirme niște
curente politice. Există o criză socială, care începe cu cea economică din `44-`45, prelungită
până în `50. Ea s-a manifestat prin revolte și insurecții. În 1844, are loc o revoltă a muncitorilor
din Silezia, care era o zonă puternic industrializată. Au fost revolte și în mediul urban.

Structura curentelor politice :

-conservatorismul. Prusia era cel mai importat bastion al conservatorismului
-liberalismul. Apare în vest în zona Renania, Westfalia
-catolicii. Reprezintă și ei o forță politică pentru apărarea propriilor interese. Catolicii
sunt de două feluri : liberali și conservatori
-radicalii. Din rândul lor se va naște o organizație politică , apropiată de socialiști. La
1837, la Paris se naște Liga drepților (cu adepți în Germania). Această ligă, grupa mulți
socialiști printre care și Karl Marx. Sub influența acestora, în 1847 se schimbă în Liga
Comuniștilor

REVOLUȚIA DE LA 1848

Cunoaște trei etape :

1.prima etapă este din primăvară până în toamna lui 1848
2.a doua etapă începe în septembrie 1848. Insurgenții încearcă să preia puterea acolo
unde se putea. Radicalizare și represiune
3.a treia etapă se consumă din primăvara lui 1849 până în vara aceluiși an

41
 Începutul revoluției este în martie 1848 la Berlin. Sunt câteva lupte de stradă pe
baricade, după care regele consimte să accepte o parte din revendicări. În același timp însă,
revoluția de la 1848 a demonstrat că forțele politice au aspirații diferite, în funcție de interese :
1.țărănimea. Este interesată de desființarea răscumpărărilor
2.artizanii și meșteșugarii. Este o categorie importantă în spațiul german, care se simte
amenințată de sistemul de fabrică. Ei au și o anumită poziție, dorind să se mențină sistemul de
breaslă, respingând capitalismul
3.catolicii se reorganizează. Se înființează și se reunesc reprezentanții diferitelor
organizații catolice, dar laice : Katoligen Tag, Conferința Catolicilor. Ei se adună în fiecare an.
4.radicalii au constituit mai multe cercuri, care aveau 500 de mii de membrii. Ei erau
grupați în radicali de stânga, de dreapta și centru

Cel mai important aspect al Rvoluției de la 1848 este Parlamentul de la Frankfurt. Scopul
lui este de a discuta și propune crearea unui stat german dotat cu o constituție. Parlamentul a
funcționat 13 luni. În acest caz a existat o dispută între două tabere :
-o grupare este pentru o Germanie Mare , care cuprindea și Austria
-a doua grupare este pentru o Germanie Mică, cu Prusia în centrul ei
În octombrie 1848 s-a votat pentru o Germanie Mare. Însă după o lună s-a votat pentru o
Germanie Mică, fără Austria. Germania Mare ar fi cuprins un mare număr de catolici (Austria
fiind majoritar catolică). S-a problema unei constituții. În martie 1849 s-a votat pentru o
constituție parlamentară. S-a propus mai târziu coroana Imperiului, regelui Prusiei Wilhelm al
IV-lea. Însă el respinge această propunere, din cauza complicațiilor care ar fi putut apărea.
Proiectul a eșuat. Însă Prusia nu putea să evite procesul de unificare a Germaniei. Ea acceptă o
Uniune Restrânsă, care nu va rezista din cauza Austriei. Revoluția este înfrântă în iulie 1849.
La 1850, Austria reușește să impună Prusiei cu ajutor rusesc, abandonarea proiectului
Uniunii Restrânse și revenirea la Confederația Germană. Austria obține un tratat vamal cu
Uniunea Vamală.

GERMANIA DUPĂ 1848

După 1848, politica germană este dominată de către conservatori care nu au anulat tot ceea
ce se obținuse în timpul revoluției. Prusia a rămas cu un Parlament și o Constituție destul de
liberală, iar țărănimea a obținut ștergerea datoriilor. Parlamentul de la Frankfurt a desființat
procesul de constituire a unei Germanii unite.
În anul 1862 se constituie o Adunare pentru unirea statelor germane, bazată pe sprijinul
unor ducate mai mari, conduse de Prusia. La conducerea guvernului Prusiei, vine din 1862
Bismark. Se elaborează bugetul militar, care crește simțitor,armata mărindu-se continuu.
Procesul de unire s-a consolidat după războaiele cu Danemarca, Austria și Franța. După

42
înfrângerea Austriei din 1866, se constituie o Confederație de Nord, condusă de către regele
Prusiei, existînd funcția de cancelar și elaborându-se o constituție. Toate acestea vor fi extinse
după 1871, când se va constitui cel de-al doilea Reich.
Se constituie un stat federal, Bunderstadt compus din 25 de entități politice conduse de
Prusia, Bavaria, Saxonia Wunterberg. Există trei orașe libere, din Vechea Hansă. La acestea se
adaugă provinciile câștigate după 1871, Alsacia și Lorena (Reichstadt). În 1874, Alsacia și
Lorena au primit dreptul de a forma un Parlament local. În 1879 a fost terminată ocupația
militară a provinciilor. Ea a fost emancipată politic în anul 1911, când a fost elaborată o
constituție și dreptul de a trimite câțiva reprezentanți în Bunderstag.
Puterea executivă. Existau mai multe departamente conduse de către Bismark, ele
ocupându-se cu consolidarea unificării .
Puterea legislativă. Era reprezentată de Reichtag (Camera Inferioară), aleși pe baza
votului universal (388 de reprezentanți) și Bunderstag (Camera Superioară) cu 58 de
reprezentanți
Acest stat federal are câteva elemente de unitate :
-Banca Germaniei
-moneda-marca
-1874 unificarea sistemului metric
- Constituția
Germania nu este un stat cu regim parlamentar. Reichstagul nu poate să înlăture guvernul
printr-un vot de neîncredere. Ei răspundeau doar în fața împăratului. Cancelarul trebuie să creeze
o majoritate parlamentară. Cancelarul poate să dizolve Reichstagul și să organizeze alegeri.
Din cauza acestui lucru, s-a considerat că în Germania există o dictatură, în primul
război mondial mondial fiind mai curând o luptă între dictaturi și democrație.
Pe parcursul anilor, se creează departamente pentru Justiție, interne, finanțe, care vor fi
ministere ale Reich-ului. Există ministere care stabilesc politica externă.
Sistemul de partide și principalele doctrine politice nu au reușit să ducă la crearea unor
partide politice stabile. Principalul partid și curent politic este cel al catolicilor(centru). Acest
partid drenează votul germanilor catolici dar, este un partid cu propriul său program politic care
militează pentru libertatea de cult al bisericii catolice, dar și pentru reforme cu caracter social .
Acesta obține rezultate însemnate, dar nu toți catolicii votează cu acest partid. Un alt
curent important sunt conservatorii,însă ei sunt divizați, nereușind să creeze o singură puternică.
Totuși în 1876 se creează un partid care nu îi înglobează pe toți, însă au asigurat un sprijin pentru
Bismark.
Nici liberalii nu reușesc să-și facă un partid. Totuși în 1871 se creează Partidul
Progresului, care este primul partid de model major, și din această cauză s-a creat un anumit
spațiu de manevră pentru Bismark. Acesta din urmă este ministru al Prusiei din 1861, apoi va fi
cancelar din 1878, el încercând să creeze o coaliție guvernamentală care să-i sprijine politica.

43
 Bismark nu a fost regimentat politic. El avea simpatii politice conservatoare, iar când au
existat probleme,când nu se întrunea majoritatea, dizolva guvernul. În anii 70, Germania fost
zguduită de un proces, o politică anticlericală declanșată de Bismark, cunscută sub numele de
Kultur-Kampf.
În Germania, catolicii reprezintă 30%. În 1869 Papa Pius al IX-lea, convoacă pentru a-și
mări autoritatea asupra bisericii catolice, un conciliu la Roma. Un conciliu care s-a desfășurat
între 1869-1870 (conciliul Vatican I). Este un conciliu care nu s-a putut termina, pentru că
armatele italiene ocupă Roma, iar în iulie 1870 este adoptată dogma infaibilității de credință,
fiind vorba de dreptul recunoscut de toată lumea catolică, cum că acesta să decidă în probleme de
credință. Aceast revoluție distanțează biserica catolică de ce-a ortodoxă. Plecând de la 1870,
autoritatea Papei a crescut foarte mult asupra catolicilor. A existat această reprezentare, pentru
că, de-acum încolo catolicii vor fi constrânși să de-a ascultare papei, mai mult decât autoritățiile
statului în care trăiesc. Este adevărat că această reprezentare se datorează faptului ca Pius al IX-
lea s-a dovedit prin măsurile sale, un Papă conservator care a intrat în conflict cu mediul liberal
european, mai ales că s-a scos în 1870 un Catalog al erorilor. Acest catalog marchează un viraj
al bisericii catolice.
În 1871 apare un articol nesemnat a lui Bismark, prin care reproșa liderilor partidului
catolic, că sunt mai mult catolici și mai puțin germani. Acest curent constă într-o serie de măsuri
care au fost aprobate de Parlament. El vizează un atac asupra bisericilor, mai ales cea catolică.
De asemenea, controlul bisericilor asupra școlilor primare este abrogat. În 1872 este interzis
Ordinul Iezuit din Germania , fiind luate măsuri și împotriva altor ordine. În mai, 1873 au fost
adoptate legi care sunt considerate ca fiind simbolul acestui Kultur-Kamph. Între aceste legi, este
obligația preoților să susțină un exament la o Universitate de Stat ceea ce era o dificultate foarte
mare, deoarece erau mari diferențe între instituțiile teologice și conținutul învățământului dintr-o
universitate de stat. S-a instituit căsătoria civilă, existând chiar posibilitatea ca preoții să fie
aleși de adunarea credincioșilor dintr-o anumită comunitate, chiar dacă printre ei nu era catolici.
Prevederile care se refereau la libertatea religioasă sunt abrogate în 1875. Mulți episcopi sunt
închiși,arestați și băgați în închisoare.
Minoritatea catolicilor a reușit să reziste cu succes, iar Partidul Centrului a reușit în 1874
să obține bune rezultate, iar dincolo de acest aspect, mai sunt și alte Kultur Kamph. În 1878
moare Pius al IX-lea și este ales Leon al XIII-lea care este dispus la negociere. Leon al XIII-lea
reușește să restabilească relațiile între Germania și Sfântul Scaun, în 1887 abrogându-se legile
Kultur-Kamph. Un alt factor, este reprezentat de ascensiunea socialismului. Faptul că socialiștii
erau principalii inamici ai lui Bismark, l-au determinat pe acesta să se sprijinine pe Partidul
Centrului împotriva lor.

ECONOMIA GERMANĂ

44
 Germania are o situație economică deosebită de celelalte țări europene. Revoluția
industriază debutează în anii 30, fiind o revoluție târzie , în comparație cu Belgia, SUA și Anglia.
Cele mai importante zone din această perspectivă, sunt Rennania, Saxonia, Silezia și
Brandemburg. Există în nordul Germaniei o rețea destul de bine dezvoltată, în frunte cu orașele
hanseatice. Hamburg este marea reușită a secolului al XX-lea.
Marele avantaj al acestora, este sistemul educativ. Educația primară este bună, în general
este alfabetizată, în secolul al XVIII-lea existau reglementări pentru crearea unui sistem
obligatoriu. În sistemul educativ, învățământ mediu este destul de dezvoltat profesional și tehnic,
germanii dispunând de multe cadre pentru industrializare.
În universitățile germane, precum Universitatea de la Berlin înființată în 1809-1810 de
Humboldt, există departamente care asigură din acest punct de vedere o superioritate a
germanilor. În 1871 se încheie pacea cu Franța, ea fiind obligată să plătească o mare despăgubire
de război. Această sumă va fi folosită pentru crearea unui număr mare de întreprinderi, care vor
ajuta Germania să treacă prin marea depresiune economică izbucnită în 1873. În cazul Germaniei
ea nu a fost atât de virulentă, cum a fost în cazul Franței, Italiei sau SUA. În acestă perioadă,
economia a continuat să se dezvolte. Încă un element care se adaugă ca factor explicativ, este că
Germania abandonează politica vamală a liberului schimb. Bismark a fost supus unei presiuni
pentru trecerea la liberul schimb. În 1879 Germania este prima putere care abandonează liberul
schimb și trece la protecționism. Aceast lucru va servi pentru a se ajunge la protecționsim de
celelalte puteri.
Un alt factor, mai este concentrarea industrială. Nucleul este creat în 1811, adevăratul
creator al întreprinderii fiind Alfred Kroup, care este prezent pe piața de armament , cu fabrici,
mijloace de transport proprii, nave etc.
Germania la începutul secolului al XX-lea depășește industrial Marea Britanie.
Germania este o performeră a celei de-a două revoluții industriale, ea este pe primul loc în ceea
ce înseamnă noua revoluție indutrială : a automobilului, a chimiei, a aeronauticii. Din industria
chimică derivă și alte subindustrii. Pe plan ondial, Germania este cea care domină industria
chimică, singura întreprindere care poate să rivalizeze cu ea,este Du Pont de Nemours care mai
târziu va pune bazele cele-i mai importante întreprinderi. Premiul Nobel instituit din 1901, este
acordat de mai multe ori ,cercetătorilor germani. . Ei reușesc să lanseze în 1899 aspirina, ceea
ce a reprezentat un pas important pentru tratarea bolanivlor. Industria farmaceutică este dominată
de Germania, prin firmele Merek și Schiering. De asemenea, Germania își impune punctul de
vedere în industria tehnică și electrotehnică, existând două întreprinderi, una creată de Bernerd
Siemens, fiind important cu producerea de curent electric, Germania fiind principala
producătoare de curent electric. A doua este AEG-societatea generală universală de electricitate.

45
Ea este creată în anii 80 de Emil Rathenan. Se consideră că Germania avea în domeniul
agriculturii, cel mai mari randament din lume pe agricultură.

SOCIALISMUL

Partidul Social Democrat are următoarea istorie. În anii 60 apar principalele organizații
muncitorești germane. În fruntea ei se găsea F.Lassale. În 1869 se creează Partidul Social
Democrat al Muncitorilor Germani, în fruntea căruia se aflau doi militanți importanți: A. Bebel
și Liehknecht. Acest partid este marxist și care aderă la Internaționala II. Sunt rivlitatăți în
partidele socialiste iar din 1870 se realizează unificarea celor două partide muncitorești.
Apare un program limitat iar acest partid nu a fost mult timp în situația de a activa legal .
În 1878 Bismark reușește să convingă guvernul să scoată în afara legii acest partid, unii lideri
fiind arestați. Cu toate acestea, în 1890 Bismark este constrâns să-și de-a demisia.Sunt mai multe
lucruri care au contribuit la această decizie, multe din ele fiind contradicții. Wilhem II-lea era
amatorul politicii sociale și, în același an, este legalizat partidul social democrat. În 1891 la
Erfurt se organizează un congres, care adoptă un program denumit criza revizionistă. Sunt doi
idelogi foarte importanți la nivel european care au participat la elaborarea acestui program, pe
numele lor Kautsky și Eduard Bernstein. Acest program are două componente. Prima parte
elaborată de Bernstein care propune o serie de reforme între care:
- acordarea dreptului de vot pentru femei
- gratuitea asistenței medicale,
- separarea bisericii de stat,
- ziua de muncă de 8 ore.
Kutsky a elaborat partea a doua, care este un program clasic revoluționar, toate ideile de
bază ale marxismului regăsindu-se în partea a doua.
Criza reformistă este cauzate de mai mulți factori. Câțiva intelectuali, inclusiv Berstein, își
dau seamă că nu se mai confirmă prezicerile marxismului, la finalul sec. XX. El a publicat o
vastă lucrare denumită Supozițiile socialismului și sarcinile social-democrațiilor, care apare în
1899.
Criza reformistă înseamnă punerea în cauză a ideilor fundamentele ale marxismului. În
preajma Primului Război Mondial are aproape 1 milion de membri. Reușește să pună la punct o
contra cultură. Social democrații conduc Berlinul în preajma primului război mondial.
În primii ani ai secolului al XX-lea apar evoluții discrete spre apariția Parlamentului. De
exemplu, acordarea a dreptului de interpelare. De asemenea, cancelarii care au urmat după
Bismark au încercat să guverneze cu acordul partidelor și a unei coaliții parlamentare.
Încurajarea spre un regim parlamentar,după 1900 înEuropa este câștigată de ideile
democrației. Cancelar era la începutul secolului al XX-lea Bulov. În 1908 are loc un incident

46
diplomatic internațional,care este relaltat în presa internațională. Este vorba despre o discuție
dintre Kaiser și un britanic, care ofensa britanicii. S-a încercat o aplanare, însă Bulov nu l-a
sprijinit pe Wilhem a II-lea, mai tărziu fiind nevoit să demisioneze. După 1908-1909 împăratul
intră într-o mică eclipsă, fiind o situație favorabilă pentru ca Germania să se apropie de un regim
democratic.

ITALIA ÎNTRE 1848-1880

Comform Congresului de la Viena, harta Italiei se prezenta astfel :

-nordul Italiei care era cel mai avansat, cu Lombardia, Mertropola Italiei care aparținea
Austriei
-regatul Piemontului, cu capitala la Torino. Acest stat a condus unificarea Italiei
-spre sud erau câteva state mici, Parma, Modena, Toscana, aflate în subordinea Austriei
-statele papale. Papa este șeful statului și al bisericii catolice
-Regatul celor Două Sicilii în sud

REVOLUȚIA DE LA 1848
Regatul Piemontului va juca un rol important în procesul de unificare a Italiei. În martie
1848, va începe adevărata revoluție, atât în Lombardia (subordonată Austriei), cât și în Piemont
și celelalte state italiene.
Revoluția italiană de la 1848, a avut în vedere atât un caracter politic, cât și unul
/8național : lupta împotriva Austriei. După ce se stabilizează situația politică în Piemont, Carol
Robert își asumă unitatea Italiei, printr-un război cu Austria. Acest război, Carol Robert a crezut
că-l poate duce singur. Situația era favorabilă din cauza dificultățile interne ale Austriei
(revoluțiile din Cehia, Ungaria etc.). În vara anului 1848, armata lui Carol Robert, este înfrântă în
bătălia de la Cristozza, fiind obligată să încheie un armistițiu. Este elogiată cu această ocazie
figura unui general austriac, pe nume Radeski, care îi înfrânge pe italieni.
În ceea ce privește Statele Pontificale, situația devine tensionată, pentru că în această
parte a Italiei acționează Giuseppe Mazzini.
În vara anului 1848, existau trei planuri pentru realizarea unirii :
-unificarea în jurul Piemontului
-crearea unei confederații, în frunte cu Papa
-crearea prin revoluție a unei Italii, cu ajutorul unor revoluționari. Mazzini înființase o
mișcare revoluționară numită Noua Italie.
La Roma revoluția se radicalizează, Papa fiind obligat să fugă în vara lui 1848 în Regatul
Neapolelui. În februarie 1849, la Roma s-a proclamat Republica Romană. Cu acestă ocazie avem

47
de-a face cu o intervenție a Franței împotriva Republicii Romane și pentru Papa. Situația a
degenerat, corpul expediționar francez intervine împotriva Republicii Romane. Papa se va
înapoia abia în anul 1850.
În 1849, revoluțiile politice din Europa par să ofere o ocazie pentru redeschiderea
conflictului Piemontului cu Austriei. Încercarea militară a Piemontului a eșuat din nou, Carol
Albert plecând, în locul lui venind Victor Emanuel.

PERIOADA RISORGIMENTO

În perioada Risorgimento se evidențiează două personalități :

-primul ministru piemontez Cavour
-revoluționarul Mazzini, care ridica masele populare la luptă. El încearcă să declanșeze
câteva insurecții, dar care vor eșua în anii `50.
În 1848, Papa Pius IX, în calitatea sa de papă, are o serie de inițiative care îl transformă
în ochii lumii, într-un om politic. El a dezavuat războiul declanșat de Carol Albert împotriva
Austriei, din motiv religios, considerându-l fratricid. Papa are de luat în considerare faptul că
Austria era de câteva secole, bastionul catolicismului în această parte a Europei.
Piemontul singur nu poate să elimine Austria din Peninsula Italia. Ea avea nevoie de un
aliat puternic, cu care să poată realiza această Unire. Franța era singura putere care putea să ajute
Piemontul în aspirațiile sale. În 1859 se închie o alianță între Franța și Piemont, care se putea
activa dacă Austria era statul agresor. Cavour a făcut în așa fel încât Austria să fie țara agresoare
și să înceapă războiul. Victoria a revenit alianței franco-piemonteze. Aceasta a însemnat intrarea
în partea cea mai importantă din Risorgimento.
Victoria a fost sărbătorită de patrioții italieni. Dinastiile regale din statele italiene, au fost
nevoite să facă o serie de schimbări pentru a se adapta noii situații. În 1860 se realizează niște
consultări elctorale în principalele state italiene din centrul Italiei. S-a votat unirea în jurul
Piemontului.
Situația din Regatul Neapolelui s-a schimbat rapid, în urma unei expediții militare
organizate de Garibaldi, cu o armată de revoluționari. Ei au debarcat în Sicilia, terenul fiind
pregătit în prealabil de unul din colaboratorii săi, pe nume Francesco Crispi. Expediția este
încununată de succes, armata napolitană fiind înfrântă. Ultimul rege al Neapolelui, Francisc II, se
refugiază într-o fortăreață din Neapole, Gaeta.
În 1861, bilanțul era următorul :
-Italia este unificată, cu excepția Veneției, controlată de austrieci
-la 17 martie 1861 este proclamat oficial Regatul Italiei, iar Victor Emanuel II, devine
rege. Capitala este la Torino
S-a hotărât organizarea statului italian. Au existat mai multe variante :

48
 -un stat cu caracter unitar, modelul fiind Franța
-un stat federal care să aibă drept model SUA
În ianuarie 1861, Cavour și-a dat seama că există următoarea situație. Pe de o parte să se
creeze un stat unitar, regimul fiind autoritar, iar pe de altă parte un regim mai permisiv. El a cerut
colaboratorilor săi să elaboreze o lege adminstrativă care să permită anumite autonomii, cu
regimuri independente . Acest lucru nu s-a întâmplat, propunerea respingându-se. Piemontul este
un stat liberal cu o monarhie constituțională, care organizează alegeri locale.
Existau mulți partizani ai vechilor monarhii. Au fost și destul de multe nemulțumiri.
Exista un sistem fiscal aspru și o politică anticlericală. Acest succes al partizanilor vechilor
monarhii, i-a îngrijorat pe politicienii de al Torino, forțându-i să respingă ideile lui Cavour. S-a
ajuns la o Italie unitară. Această rezistență a fost și armată, mai ales în perioada 1861-1866 în
sudul Italiei, față de politica anticlericală. Răspunsul guvernului a fost numit „lupta împotriva
briganzilor” . Acestea erau grupări care acționau mai ales în mediul rural, care nu ezitau să se
lupte cu trupele armatei. Din această cauză și tratamentele aplicate acestor briganzi au fost foarte
severe, ei fiind executați pe loc.
Constituția de la 1848 a Piemontului, devine mai târziu și a Italiei :
Puterea executivă este a regelui, care are următoarele atribuții:
-numește pe primul ministru, care la rândul său numea guvernul, cu următoarea excepție:
miniștrii care se ocupau cu marina și armata, erau numiți direct de către rege
-semnează tratatele de pace și de comerț
-poate dizolva Parlamentul
-poate emite legi
Puterea legislativă este atribuită Parlamentului, care era alcătuită din Senat și Camera
Deputaților
-în Camera Senatului, senatorii erau numiți direct de către rege
-alegerile se desfășoară doar pentru Camera deputaților, pe sistemul cenzitar. Până la
reforma electorală din 1882, doar 2% dintre oameni votau, iar după această dată 7%
În contextul conflictului între Papă și Italia, acesta a interzis catolicilor să se implice în
viața politică (non-expedit). Papa îl excomunică pe Victor Emanuel II și pe principalii oameni
politici italieni.
Statul s-a organizat pe modelul centralist. Italia se va împărți pe 59 de provincii în fruntea
lor fiind un prefect. Clasa politică este formată din ceea ce s-a numit gruparea liberală. Ei erau
de diverse nuanțe, la care se adaugă și câțiva conservatori și socialiști. Această mișcare liberală
s-a împărțit la început în două orientări :
-dreapta liberală
-stânga liberală

49
 În prima parte a condus dreapta liberală, condusă de către Cavour, cu oameni din
Piemont, care erau elitiști, onești. Guvernul a fost formant din persoane competente. Ei aveau ca
scop desăvârșirea unității italiene. Mai rămâneau în afară Veneția și Roma. Ea a fost luată în
urma războiului germano-austriac din 1866, la care a participat și Italia. Deși italienii au fost
înfrânți, prusacii au câștigat bătălia principală.
O problemă ceva mai complicată o reprezintă Roma. Franța a fost cea care s-a erijat în
protectoarea papalității. În 1867, Garibaldi, aparent fără nici o legătură cu guvernul italian, în
fruntea unei armate de revoluționari, încearcă să ocupe Roma. Trupele franceze care asigurau
protecția Romei, l-au oprit pe acesta. Însă cu ocazia războiului franco-prusian, trupele franceze s-
au retras, armata italiană intrând în Roma.
În mai 1871, Parlamentul Italiei a votat legea garanțiilor, prin care Papa era protejat de
statul italian. Se asiguara astfel o sumă de bani anuală pentru funcționarea curiei romane și se
prevedea libertatea religioasă. Cu toate aceste măsuri, relațiile dintre papalitate și statul italian,
au continuat să fie tensionate în continuare.
O altă chestiune importantă, era a cea a restabilirii echilibrului bugetar. Cu ocazia
Resorgimentului, deficitul bugetar se agravase. Începând cu guvernul Lanza, care devine prim-
ministru în 1869, a început reechilibrarea bugetului, acțiune care a durat șapte ani. Nu prea
existau soluții pentru echilibrarea bugetului. Se opta pentru creșterea impozitelor sau îndatorarea
pe mai departe. S-a ales soluția măririi taxelor. Până în 1876 s-a reușit reechilibrarea bugetului.
În 1876, va veni la guvernare stânga liberală, condusă de către Agostino Depretis. În
1877 el a expus în cadrul unui discurs în public, programul acestei guvernări:
-a exprimat fidelitate față de dinastie
-s-a angajat să descentralizeze statul
-micșorarea impozitelor
-continuarea politicii anticlericale, printr-o reformă a învățământului primar
Depretis devine prim-ministru în 1876

PROCESUL CONSTRUCȚIEI NAȚIONALE ÎN ITALIA

Există diferențe mari între diverse părți ale Italiei. Era nevoie de fixarea unui Panteon al
Risorgimentului. Au fost propuse patru personalități : Victor Emanuel II, Cavour, Mazzini și
Garibaldi. A fost greu să se decidă cine va fi cel ales, niciunul nefiind până la urmă acceptat.
Mazzini a fost cel mai contestat. Cavour a fost și el contestat. Au mai rămas Victor Emanuel II și
Garibaldi, care aveau cel mai mare număr de susținători. Cel mai stimat era Victor Emanuel II.,
care moare în 1878, fiind depus în Panteonul de la Roma. Garibaldi se numără printre
simpatizanți. Identitatea națională mai era legată și de locul de amplasare. Il Vittoriano, a fost
un proiect care a prins consistență imediat la moartea lui Victor Emanuel. Din 1885 a început

50
construcția acestui monument în centrul Romei, inaugurat în 1911 cu ocazia a 50 de ani de la
proclamarea Regatului.
S-a pus problema ridicării unui monument a lui Napoleon III. I s-a reproșat însă lui Napoleon,
faptul că în 1859, după victoria împotriva austriecilor a semnat pacea cu Franz Iosef.
Muzeul Risorgimento. S-au inaugurat mai multe muzee de acest fel în orașele din Italia.
Cel mai mare dintre ele s-a creat la Roma, lângă Il Vittoriano.
Limba. În Italia existau mai multe dialecte. Un rol important l-a avut savantul
Tommaseo, care începând cu 1861, a publicat un dicționar al limbii italiene pentru stabilirea
lexicului.

ITALIA DUPĂ 1880

GUVERNAREA DEPRETIS 1876-1887

La putere vine stânga liberală condusă de către Agostino Depretis. Care va conduce Italia
timp de peste un deceniu. În timpul guvernării sale au avut loc mai multe reforme importante :
Reforma electorală.În 1882 se realizează o reformă electorală, circa două milioane de
persoane beneficiind de dreptul de vot.
Învățământul. S-a adoptat o lege a învățământului primar.Era un lucru necesar pentru că
societatea italiană se confrunta cu o rată mare a analfabetismului (75%). Școala primară de stat
care se înființează în baza acestei legi, nu are religie. Însă aplicarea acestei legi a fost lentă,
pentru că nu există resurse financiare suficiente.
Depretis nu a dorit să declanșeze o represiune împotriva bisericii, precum au făcut-o
francezii și germanii. Această ostilitate se poate explica prin faptul că Italia din timpul liberalilor,
un rol important îl juca francmasoneria. Catolicii însă, s-au reorganizat. Apar mai multe
organizații catolice. În 1875, apare Opera Congresi. Toate organizațiile catolice sunt puse sub
ascultarea bisericii. Guvernul ia măsuri împotriva lor.
Economic. Anii 80 sunt considerați primul deceniu de creștere economică. Italia după
1870, începe să aibă ambiții de mare putere : economie, armată, colonii, putere financiară. Deși
nu reușește să îndeplinească toate condițiile, Italia încearcă să realizeze cât mai multe, prin
comenzi de stat.
Relațiile foarte proaste pe care Italia începe să le aibă cu Franța, unul dintre cei mai
importanți parteneri economici, au mai multe cauze. În 1888 se adoptă un tarif vamal
protecționist cu Franța, impus la cererea industriașilor italieni. Între cele două țări, au apărut
tensiuni. S-a renunțat până la urmă la acest tarif vamal.

51
 Începe marea emigrație a italienilor, care durează până la primul război mondial.
Creșterea economică nu a absorbit creșterea demografică. Italienii au emigrat atât în Europa
(Franța, Elveția, Belgia, Suedia, Olanda), cât și în țări extraeuropene.

GUVERNAREA CRISPI 1887-1896

În 1887 Depretis moare, și va fi succedat de Francesco Crispi, care va fi prim ministru

până la 1896. El devine adept al monarhiei, fiind susținut de regele Umberto I (1878-1900).
Crispi are o activitate destul de susținută, ducând o politică anticlericală. Depretis adusese Italia
în alianță cu Germania și Austria (Tripla Alianță). Crispi a mers mult pe alianța cu Germania, și
în momentul când aceste alianțe au fost strânse, guvernul și-a mărit cheltuielile bugetare. Crispi
își prezintă demisia în 1891. Timp de doi ani au fost tensiuni în Italia. Falimentul băncii Olandei
a avut implicații politice.
Unul dintre cei care girează funcția de prim ministru, pentru a a salva imaginea politică,
este Giovanni Giolitti. Capitalul german va pătrunde masiv în Italia, înființându-se o Bancă a
Italiei care controlează finanțele. În aceste condiții, este posibilă o ușoară restabilire a Italiei.
Crispi revine la putere în 1893, până la 1896. Italia reușește să acapareze Somalia.
Italienii ar fi dorit și Abisinia (Etiopia), care era una dintre puținele state independente din Africa
(Abisinia, Liberia, Maroc). În 1889, italienii încheiaseră un tratat cu Etiopia, recunoscând în
anumite limite independența acestui stat. Însă etiopienii au fost acuzați de către italieni că nu au
respectat anumite înțelegeri. În urma războiului, italienii sunt înfrânți. Această înfrângere a fost
cauzată de incompetența ofițerilor italieni, care au condus dezastruos ofensiva, cât și a
etiopienilor care erau bine înarmați. Crispi demisionează în urma acestui eșec.

DEZVOLTAREA SOCIALISMULUI ÎN ITALIA

În Sicilia, începând cu 1889, apar asociații socialiste, care se adresează proletariatului. În

sudul Italiei, progresul agriculturii era redus, existând marii latifundiari. În 1883 se crează un
partid socialist alcătuit din fascii. Venirea la guvernare a lui Crispi, a însemnat persecutarea
mișcării fasciilor. La început a apărut ca o mișcare a anarhiștilor, ca discipoli ai lui Bakunin,
care se vor transforma în Partidul Socialist de la începutul anilor 1890. Existau mai multe partide
socialiste, conduse de oameni importanți, cum ar fi Filipo Curati. Diverse organizații socialiste se
vor reuni în 1892 într-un partid – Partidul Socialist Italian. Are simpatizanți și în rândul

52
intelectualității, cum ar fi Emondo de Amicis. Acest partid este influent în râdurile proletariatului
din nordul industrializat al Italiei – Torino, Milano.

CATOLICII 1870-1900

Catolicii au o situație particulară în Italia, pentru că Papa interzisese catolicilor să

participe la viața politică. Opera Congresului înființată în 1875, era pentru sociabilitatea
catolicilor, condusă de către Papă, dar și de cardinali sau preoți. La început se ocupau doar de
cultură și educația religioasă a tinerilor. Treptat se va ajunge și la politică, mai ales pentru
protejarea intereselor proprii. Reprezentantul acestui curent ceva mai politic din cadrul acestei
Opere, era Toniolo. Orientarea lui era poziționată între liberali și socialiști. Crearea unui partid
politic al catolicilor era întâmpinată destul de ostil de către Papa Leon al XIII-lea.

PERIOADA ANILOR DIFICILI 1896 – 1901

-gestionarea intervenției în Abisinia se termină tratatul de la Adis Abeba, în care se

recunoștea Abisinia
-în mai 1898, au loc lupte insurecționale, armata confruntându-se cu proletarii
-oamenii politici din această perioadă au reușit să facă cu greu față acestor evenimente
-au avut loc mai multe atentate, soldate cu multe victime printre conducătorii politici,
săvârșite de către anarhiști. În 1900 este asasinat regele Umberto I.
Acești ani dificili, care se prezentau cu un bilanț negativ, aveau totuși și câteva părți
pozitive. Perioada de depresiune se sfârșește și începe o perioadă de creștere economică A,
denumită a doua perioadă de industrializare, care ține de la 1894 până la 1914. În cazul italian a
fost numit miracolul italian. Italia cunoaște o creștere industrială extrem de puternică.

ITALIA ÎNTRE 1900 – 1914

Italia are un handicap, lipsa de materii prime energetice. Pentru a se găsi soluții la
problema energetică, Italia a profitat de rețeaua densă de râuri din nordul țării, pentru a începe
construcția de centrale energetice, ajungând până în 1914, printre primele țări energetice din
Europa.
Principala ramură economică, este industria textilă, însă se dezvoltă și industria
alimentară, a băuturilor alcoolice (vinul). Italia devine o mare producătoare de vinuri, profitând
de lipsa Franței, a cărei viță -de -vie era afectată de filoxeră.

53
 A apărut un război vamal cu Franța, care era principalul furnizor de capital și tehnologie.
Acest conflict a fost păgubos pentru Italia.
Construcțiile mecanice sunt bine reprezentate în Italia, prin firmele Alsado și Preda
(constructoare de locomotive). În 1905 se ia inițiativa de a se naționaliza căile ferate.
Principalele ramuri caracteristice revoluției industriale sunt altele :
-construcția de automobile. La 1899 se constituie un grup care crează sub conducerea
lui Giovanni Agnelli, FIAT. În 1906 se înființează LANCIA, iar în 1910 ALFA ROMEO.
-chimică.Italia nu este printre principalele puteri producătoare europene, însă are o
industrie chimică destul de puternică

POLITICA ITALIEI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA

Acest început de secol, este dominat de Giovanni Giolitti, om politic, care după 1903
devine pim-ministru. El formează guvernul și în anii următori.
Socialiștii. Partidul Socialist Italian are o problemă : existența unor grupări rivale care
slăbesc partidul. Aceste grupări erau de două tipuri: reformistă și conservatoare. Una dintre
mizele celor două grupări era controlul presei partidului, în 1896 înființându-se ziarul Avanti.
Gruparea reformistă este pusă în minoritate, fiind forțată să se retragă din partid. Ei formează un
nou partid, fără însă să obțină rezultate notabile.
Mișcarea sindicală stă sub influența Partidului Socialist. În 1906 se înființează
Confederația Generală a Muncii, care mai târziu va lua o denumire mai națională –
Confederația Generală Italiană a Muncii. O parte a sindicaliștilor vor forma o mișcare pentru
preluarea puterii politice de către sindicate. Pentru a contracara influența sindicatelor care
reprezentau proletarii, patronii înființează și ei la rândul lor Confederația Industrială a Italiei.

Catolicii între 1900-1914 . În 1903 moare Papa Leon XIII și este urmat de Pius X, care
este mai coservator și un mare adversar al modernismului. El s-a confruntat cu „criza
modernistă”, care însemna adaptarea bisericii la noile realități ale secolului al XX-lea. Aceste
evoluții duc până la punerea sub semnul întrebării a dogmelor bisericii . Papa condamnă criza
modernistă, cerând să fie înlăturați toți suținătorii modernismului din cadrul bisericii. Opera
Congresului se desființează, iar în 1905 se înființează Acțiunea Catolică, care reprezenta mai
bine interesele bisericii.

Guvernarea lui Giovanni Giolitti. Perioada lui Giolitti este prosperă. El a luat măsuri
pentru eradicarea analfabetismului, care era de peste 40% în 1914. În 1910 s-a introdus votul
universal masculin. Există o serie de legi cu caracter social, bazate pe asigurări sociale. Partidul

54
Socialist Italian devine important. Acest lucru îl îngijorează pe Papă, care încearcă să devină mai
permisiv, permițând participarea catolicilor la viața politică.
În 1903 sunt primele alegeri pe baza votului universal. Se încheie un pact electoral între
liberali și catolici. Se crează un grup de deputați catolici. Însă se află de acest pact și Giolitti se
retrage.

Problema Italiei de Sud. În 1905 Francesco Nitti scrie o carte intitulată „Bogăția
Italiei”, în care demonstrează, nu numai faptul că Italia are două zone de dezvoltare, dar și faptul
că deși economia italiană a crescut, decalajul dintre aceste două zone a crescut. S-au alocat
fonduri pentru dezvoltarea sudului, însă ele au fost insuficiente.

Transformarea naționalismului într-o formă politică. Italia se transformase ca stat în

1870. Mai existau zone locuite de italieni, care nu făceau parte din Statul Italian. Mai era și
ambiția Italiei de a deveni o mare putere, însă ea nu era luată în serios de către marile puteri
europene. Naționalismul italian este legat de principala figură a mișcării naționale italiene,
Enrico Corradini.
El milita pentru alipirea zonelor care nu făceau parte încă din zona Italiei – Trieste, Tirol
etc. Ei vizau în special teritoriile din Austro -Ungaria, Tirol și Dalmația. Au mai fost Tisa și
Savoya câștigate de Franța, însă ele s-au discutat mult mai târziu, în perioada interbelică de
fasciști.
Din punct de vedere politic, naționalismul italian este destul de heteroclit. Se crease mitul
statului proletar Italia, în confruntarea cu statele bogate plutocrate. Naționalismul italian începe
să facă anumite reforme interne, excluzând liberalii, democrații etc. Naționaliștii au contribuit la
intrarea Italiei în Primul Război Mondial, împotriva Alianței din care făcea parte. În cadrul
Partidului Socialist Italian, o parte milita pentru neutralitate, iar cealaltă pentru război, având
adept pe Mussolini.

AUSTRIA 1815-1848

Austria este una dintre puterile învingătoare la 1815. Din 1804, Austria este un Imperiu,
iar din 1815 se crează Confederația Germană, condusă de către Austria. Teritoriile care făceau
parte din monarhia habsburgică, erau Austria, Ungaria, Galiția, Bucovina, Țările Cehe,
Transilvania, Voivodina, Croația, Dalmația, Slovacia, Lombardia, Veneția și nordul Italiei.
1)Din punct de vedere al coeziunii imperiului, sunt câteva elemente definitorii :
-dinastia și cultul împăratului. Francisc II, Ferdinand, Franz Iosef. Exista „mitul bunului
împărat”

55
 -armata este un cadru în care cooperarea dintre naționalități poate ajunge la un nivel
foarte înalt
-birocrația imperială care este în expansiune, unde sunt bine primiți reprezentanți ai
naționalităților. Birocrația este onestă, competentă

2)Din punct de vedere al conducerii efective. Consiliul de Stat și cancelariile care erau
profilate pentru anumite teritorii – cancelaria Ungariei, Croației etc.
3)Dietele locale care contribuiau la răspândirea monarhiei în teritorii. La începutul
secolului XIX, Austria nu era un stat absolutist

PERIOADA METTERNICH 1815-1848

Meternich este în concurență cu un ministru de finanțe Kolovrath. Pe planul Confederției

Germane, el a avut în vedere combaterea liberalismului. În 1832 și 1834 el a impus Confederației
Germane obligația ca statele componente să nu lăse puterea legislativă să controleze puterea
executivă. El a impus măsuri de cenzură împotriva scrierilor sedițioase.
Epoca Metternich înseamnă o asociere între politică și biserică pentru un control mai
accentuat al societății. După 1815 se apelează la biserică, ținută până atunci în subordonare,
pentru a putea controla cât mai bine populația. Colaboarea cu poliția și rolul ei în menținerea
ordinii în Imperiu.

STATUL MULTINAȚIONAL AL MONARHIILOR

HABSBURGILOR

Este un proces care începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este fenomenul renașterii
mișcărilor naționale. Ungaria este cel mai important stat după Austria, Leopold I, recunoscând
privilegiile națiunii maghiare.
Ungaria este un stat nobiliar prin excelență, compus din comiatate. Există o Dietă,
dominată de nobilime. Dieta nu se mai convocase un timp, însă din 1820, ea început din nou să
se țină. În viața politică a Ungariei începe un curent liberal moderat, condus de către Istvan
Szechengi. El are o serie de inițiative în plan economic, cultural și politic. El este pentru acele
reforme care nu trebuie să afecteze structura de bază a Imperiului. Se naște Academia Maghiară,
care este pentru renașterea limbii și culturii maghiare în cadrul Imperiului și implicit și a
celorlalte națiuni.
Țările cehe. Ele sunt cele mai avansate economic din Imperiu. Sunt câteva instituții care
au stat la baza redeșteptării naționale :

56
 -în 1818 la Praga se constituie Muzeul Național , care este o instituție de cercetare pentru
cultura cehă și a promovării oamenilor de cultură din aceste țări. Toate limbile din imperiu se
raportau la limba germană (ex.dicționarele)
-pentru cultivarea istoriei, principalul reprezentant este Frantisek Palacky. El scrie o
istorie a Cehiei, primul volum fiind publicat în limba germană
-în 1831 se crează o instituție numită „Matica ceska”, care cultiva limba națională și să
educe populația în spiritul național. Există la toate popoarele slave această instituție.
Polonezii. Erau prezenți în Galiția. Ei constituiau clasa proprietarilor. Orașul Cracovia
fusese după 1815 liber, însă în 1846 intră în componența Habsburgilor.
Croații . Croația trece printr-un fenomen de naționalizare. Ei vor beneficia de o anumită
situație istorică. Au beneficiat încă din perioada medievală de o autonomie în cadrul Regatului
Ungariei. În perioada napoleoniană a apărut curentul numit ilirism (concentarea populațiilor
slave sub conducerea habsburgilor).
Slovacii. Puțina intelectualitate slovacă era scindată: una era pentru o dezvoltare a
Slovaciei diferită de celelalte naționalități, în Slovacia existând mulți unguri/ cealaltă era pentru
o apropiere de Țările Cehe

ECONOMIA AUSTRIEI

Începutul revoluției industriale începe în Imperiul Habsburgic în anii 20, dar cu adevărat
în anii 30 ai secolului al XIX-lea. În spațiul german principalul actor economic este Uniunea
Vamală (Zolferein). Metternich nu a făcut numic pentru acceptarea Austriei în spațiul economic
german, neconsiderând necesar acest lucru. Performanțele economice austriece erau superioare
celor din Zolferein. Principalele zone economice sunt următoarele : Țările Cehe, Austria
Inferioară cu Viena și Stiria cu Graz.
Principalele ramuri care au cunoscut introducerea mașinilor cu aburi, au fost :
-industria textilă. Orașul Brno, capătă renumele de „Manchesterul Europei Centrale”
-industria extractivă , cărbunele și minereul de fier din Silezia
-industria alimentară. În 1830 se naște la Viena o companie de navigație pe Dunăre,
inițial engeză apoi austriacă
-căile ferate . La 1825 se începe prima rută de cale ferată. Până la mijlocul secolului al
XIX-lea, se construiseră 1600 de km
Criza economică de la mijlocul secolului al XIX-lea, se manifestă și în Imperiul
Habsburgic.

REVOLUȚIA DE LA 1848 DIN IMPERIUL HABSBURGIC

57
 Austria. Revoluția debutează la 13 martie 1848, la Viena când o demonstrație se
transformă într-o revoltă care determină guvernul să părăsească orașul. Demonstranții cereau
plecarea acestui guvern condus de Metternich. Se formează un nou guvern , iar Curtea Imperială
promite câteva schimbări, printre care și o Constituție. Revoluția se limitează doar la Viena. Între
timp revoluționarii și-au creat instituții proprii, precum și o gardă națională. Printre revoluționari
se aflau și mulți studenți.

Ungaria. Evenimentele încep la 15 martie 1848, când un grup de radicali maghiari, în

frunte cu poetul Petofi, vor prezenta Curții de la Viena un set de revendicări, care vor transforma
Ungaria într-un stat liberal:
- Constituție
-Parlament Modern
-egalitate în fața legilor
-abolirea obligațiilor țăranilor în fața moșierilor
-crearea unei bănci naționale
-unirea Ungariei cu Transilvania.
Și în cazul maghiar, Curtea acceptă majoritatea condițiilor. Se formează un guvern
propriu, care cuprinde și pe unul dintre cei mai importanți revoluționari : Deak și Kossuth.

Teritoriile italiene. Revoluția se declanșează tot în martie 1848 la Milano. Ele sunt
legate de acțiunea Piemontului, care declanșează un război împotriva Austriei. În aceste
războaie, armata austriacă a ieșit victorioasă.

Țările Cehe. La Praga se înființează un guvern revoluționar, care avea următorul

program:
-desființarea șerbiei
-egalitatea dintre cehi și germani pentru folosirea limbii cehe
-un stat al cehilor

Desfășurarea Revoluției. În cazul Vienei, se elaborează o Constituție în aprilie 1848,

inspirată după acea a belgienilor care era un model pentru acea perioadă. Ea este valabilă doar
pentru Austria. În mare parte, ea acordă o serie drepturi naționale, Dietele naționale își puteau
exercita atribuțiile, se înființa un Parlament cu două camere. Exista un conflicte în jurul
monarhiei constituționale, care avea dreptul de veto suspensiv, sau monarhie parlamentală, care
avea veto absolut.
Constituția a trezit nemulțumiri, apărând noi revolte. Revolta vieneză este legată și de
chestiunea germană. S-a discutat această problema în cursul unei întâlniri liberale a statelor

58
germane, înființarea unui Cabinet, care să discute modul cum să se realizeze unitatea germanilor.
În cursul acestor pregătiri, din mai 1848 a Parlamentului German nou creat, apar disensiuni între
slavi (cehi) și elementul german. Frantisek Palacky, respinge invitația organizatorilor alegerilor
parlamentare, spunând că nu are de ce să vină, pentru că acolo sunt doar germani. Apare
conflictul între germani și cehi. Prin poziția lui Palacky se naște un nou curent printre slavii din
Imperiul Habsburgic, care se numește panslavism. Dincolo de propria identitate a slavilor, mai
era vorba și de poziția geopolitică.
Habsburgii, nu au dus o politică națională agresivă. Însă slavii simțeau că există o
tendință de asimilare a lor de către germani.
Revoluția de la Praga . Curtea de la Viena a admis o serie de concesii, cum ar fi
egalitaea între cehi și germani. A existat o petiție din partea slavilor, pentru convocarea unui
Congres al Slavilor la Praga. Acest Congres s-a desfășurat în condiții tensionate, trupele
austriece făcând presiuni asupra asupra membrilor Congresului. Prințul Vindschgratz va
interveni, înnăbușind revoluția de la Praga.
Revoluția din Ungaria. În Ungaria, era problema naționălităților, sârbii, croații, slovacii,
românii etc. Dacă elitele politice ale acestor naționalități sunt de acord cu aceste revendicări
liberale, ei sunt neliniștiți în privința libertății lor naționale. Se crează Adunări în fiecare dintre
aceste țări pentru revendicările lor naționale.
Croații au în fruntea lor pe banul Iosif Jellacic, care are două alternative : fie se
comportă ca un supus loial împăratului, punând armata croată în serviciul lor, fie să ajungă la un
compromis cu maghiarii pentru o anumită autonomie. Acesta alege prima variantă, care a permis
prezervarea monarhiei habsburgice, croații având o armată puternică.
În aceste condiții, evenimentele din Ungaria se radicalizează. Kossuth ia o serie de
măsuri, care vor adânci conflictul cu habsburgii. Acesta se angajează într-o politică cu
habsburgii, care ar fi dus la desprinderea de Austria. În septembrie 1848, Kossuth crează un
guvern de uniune națională. Armata maghiară va obține o victorie împotriva armatei croate, care
se retrage spre Viena, unde lucrurile intră și aici într-o fază radicală. Faza finală se consumă când
trupele maghiare trimise să sprijine pe revoluționarii din Viena sunt înfrânte de austrieci și croați,
fiind nevoite să se retragă. Trupele croato-austrice, i-au cu asalt baricadele revoluționarilor din
Viena, reușind să-i înfrângă și să înnăbușe revoluția.
Austria devenise cu ocazia evenimentelor de la 1848, o monarhie constituțională, cu un
Parlament, care a luat o decizie importantă la 7 septembrie 1848, de abolire a șerbiei cu condiția
răscumpărării țăranilor.
În noiembrie 1848 devine prim ministru , prințul Schwartzenberg, făcând un nou guvern
pentru refacerea Imperiului. La 2 decembrie 1848, împăratul Ferdinand, depășit de situație,
abdică, în locul său venind Franz Iosef. Acesta are doar 18 ani, însă el a fost pregătit să preia

59
puterea, în condițiile în care fostul împărat nu a fost capabil să conducă un astfel de Imperiu
Multinațional.
În primăvara anului 1849, se promulgă o nouă Constituție și este dizolvat Parlamentul.
Această constituție nu s-a aplicat decât parțial și se va desființa în 1851. Ea prevedea o monarhie
cu puteri legislative, cu un Parlament bicameral, împăratul având dreptul de veto absolut și se
recunoștea egalitatea între națiuni.
Austriecii declanșează ofensiva împotriva maghiarilor, ocupând Buda și Pesta, oprindu-se
la venirea iernii. Maghiarii trec la contraofensivă, iar la 15 ianuarie 1849, Ungaria își proclamă
independența. Pentru a rezolva problema maghiară, austriecii apelează la ruși, care îi ajută să-i
înfrângă decisiv pe maghiari. La 13 august 1849 resturile armatei maghiare vor capitula la Stiria
în fața austriecilor. Între timp Kossuth se refugiase în Imperiul Otoman.

AUSTRIA ÎNTRE 1848-1860

În realitatea revoluția nu a fost înfrântă, ideile sale se vor realiza ceva mai târziu. Va
urma o epocă de reacțiune, consevatorii sunt la putere, care vor aplica o politică mai dură. Timp
de câțiva ani, provinciile austriece vor fi sub ocupație militară, până în 1854, după care va urma
o administrație civilă.
Problema germană. Parlamentul de la Frankfurt a elaborat o constituție, iar în
primăvara lui 1849, va oferi coroana imperială lui Frederic Wilhelm al IV-lea, regele Prusiei.
Această constituție se baza pe separarea puterilor în stat și dreptul de veto suspensiv. Acesta însă
a refuzat. El nu voia să ajungă împărat cu ocazia revoluțiilor, și nu voia implicarea Rusiei. Prusia
a încercat o uniune a statelor germane,numită Federația Restrânsă, sub conducerea ei, punând în
discuție Confederația Germană. Austria a refuzat această propunere, și a obligat Prusia să
renunțe la Federația Restrânsă și să revină la Confederația Germană. Sub raportul forțelor
armate, Austria era în acea perioadă superioară, fiind aliată și cu Rusia. Însă Austria nu a mers
spre război, ratând astfel șansa de a opri hegemonia Prusiei, atunci când se putea.
Anii 50, s-au numit în Austria, deceniul neoabsolutismului, care se identifica cu
doctrina lui Bach, care a optat pentru deviza autoritar-conservatoare.
Neoabsolutismul 1851-1859, a început de la Constituția din 1851, până la războiul cu
Piemontul din 1859, când austriecii au fost înfrânți de coalița franco-piemonteză. Atunci s-a
decis schimbarea politicii neoabsolutismului și cooptarea la conducere a bisericii catolice pentru
controlul învățământului și a presei.
În 1855 se semnează un Concordat între Sfântul Scaun și Austria. El a fost destul de
criticat. În 1870 se va abroga acest Concordat. Pe lângă concursul bisericii, au mai fost și alți
factori care au contribuit la întărirea statului :

60
 -armata a fost îndreptată pentru menținerea ordinii interne. Ea a fost luată cu riscuri,
pentru că misiunea ei era de a apăra statul. Când a fost vorba de conflicte externe, ea nu a mai
fost la fel de eficientă.
-în 1849 se înființează jandarmeria
-germanizarea. Limba germană ca limbă de circulație în imperiu
-birocrația. În Imperiul Habsburgic, birocrația nu s-a bucurat de o imagine prea bună.
Totuși ea a fost destul de eficientă, dând posibilitatea cetățenilor din cadrul diferitelor
naționalităților să se afirme pe scara socială, la fel ca și în cadrul armatei
-economia. Există un paradox în cadrul Imperiului. Deși la conducere este un guvern
autoritar, cu un Parlament desființat și cu Dietele marginalizate, avem un liberalism economic.
Anii 50-60, au fost de creștere economică. În anul 1873, a izbucnit Marea Depresiune, printr-o
scădere la Bursa de la Viena. Se crează banca Creditanstalt. Ea aparținea celor mai bogate
familii din Imperiul Habsburgic și de o ramură a familiei Rotschild.
Sfârșitul regimului absolutist este legat de izbucnirea războiului din 1859 împotriva
francezilor și piemontezilor. Franz Iosef a declarat că va schimba cursul politicii Imperiului
Habsburgic după 1860.

AUSTRIA DUPĂ 1860

Începe Imperiul Liberal, optându-se pentru mai multă descentralizare. Această politică a
provocat reacția cercurilor conservatoare. Printr-o patentă din 1861, s-a revenit la o politică mai
conservatoare. S-a pus la punct un Consiliu al Imperiului (un Parlament), cu două Camere –
Superioară, cu membrii aleși de către împărat și Inferioară. Acest sistem a fost boicotat, mai
ales de către maghiari, care nu au vrut să facă parte din acest Reichsrath. Din cauza acestor
probleme, cercurile imperiale au început să negocieze cu acele părți mai puternice ale imperiului
(maghiarii). Aceste convorbiri au început în 1865. Odată cu înfrângerea din 1866 în fața Prusiei,
lucrurile se accelerează. Austria este scoasă din jocul pentru unificarea Germaniei. Ea se va
concentra pe teritoriile care îi aparțin.

AUSTRO-UNGARIA 1867-1914

61
 Este un stat nou care apare pe harta Europei. În 1867 se negociază ultimele detalii, care se
vor transforma într-o lege adoptată de Parlamentul de la Pesta, care va culmina cu încoronarea
monarhului ca rege la Pesta și Împărat la Viena.
Se crează două state care posedă separat: guvern, parlament, legislație, constituție
Sunt și elemente comune :
-dinastia,
-ministerele comune care erau în număr de trei (externele, finațele, apărarea)
-există o uniune vamală care se negiciază la fiecare zece ani
-Consiliu de Coroană care discută problemele regale
-delegațiile permanente care se întrunesc simultan : 60 de deputați austrieci și 60 de
deputați maghiari. Cheltuielile erau suportate în proporție de 70% de austrieci și 30% maghiari
Cele două constituții sunt liberale. Sunt prevăzute drepturi și libertăți. Evreii sunt complet
emancipați. Cele două state au evoluat destul ce diferit. Ele au fost cunoscute sub denumirea de
Cisleithania (Austria) și Transleithania (Ungaria).

CISLEITHANIA (Austria) 1867-1914

Este un stat constituțional, cu un Parlament bicameral – Camera Inferioară alcătuită din

membrii aleși de către dietele locale. După 1873 se trece la alegeri. Sistemul electoral este
conceput pe colegii, puțini oameni având drept de vot. În partea austriacă evoluția este spre votul
universal. În 1896 se votează pe cinci colegii, iar din 1907 pe votul universal. Cisleithania se
compunea din: Austria, Țările Cehe, Galiția cu centrele la Lvov și Cracovia, Bucovina, Slovenia.
În convorbirile austro-maghiare, a exista și problema Țărilor Cehe. Acolo există un
Partid al Vechilor Cehi, conduși de către Frantisek Palacky, apoi de către Rieger. Vechii Cehi,
au ambiția de a se asocia la pactul austro-ungar. Dieta Boemiei a insistat pe lângă împărat, dar în
1871, împăratul și-a schimbat opinia. Cauza a fost opoziția maghiarilor și reacția Germaniei, care
l-au determinat pe Franz Iosef să renunțe la trialism.
Din 1880 în Cislaithania s-au organizat la fiecare zece ani ,recensăminte, până în 1910.
Au existat recensăminte privind limba vorbită și religia. Cei care vorbeau limba germană erau
în proporție de 35%, ceha 22%, poloneza 17%, ruteana 12%. Din punct de vedere religios,
catolicii erau dominanți, la care se mai adaugă protestanți, ortodocși și mozaici cu 4,5%.

ECONOMIA
Economic Cisleithania (Austria) este mult mai dezvoltată decât Trasleithania (Ungaria).
Aici se regăsesc zonele industriale cele mai dezvoltate din monarhia habsburgică : Silezia, Stiria,
Boemia, Austria etc. Ei dispuneau și de materii prime din abundență : cărbune, minereu de fier.
Cele mai dezvoltate ramuri industriale erau :

62
 -industria textilă
-industria alimentară (a zahărului, a berii)
-industria mineritului. Extracția cărbunelui ajunge la 34 milioane tone
-industria oțelului, cu fabrica Skoda de armament
-industria automobilului(Porche)
Viena este un centru important. Principalele bănci își aveau sediul aici. Al doilea centru
important era la Praga. În Cisleithania capitalul german era din abundență.

VIAȚA POLITICĂ
S-a evoluat diferit față de Tranleithania. Reichsrathul organiza alegeri din 1873. Sistemul
electoral este cenzitar și organizat pe patru colegii. În primul colegiu votau marii proprietari. Din
1896 s-a creat al cincilea colegiu, unde votau cei care nu se încadrau în celelalte patru colegii.
Au fost destule dispute, în sensul că cei care votau în primul colegiu, puteau alege mai mulți
deputați decât celelate colegii luate la un loc. Evoluția a mers către votul universal, fiind întrodus
la începutul anului 1907, toți bărbații care aveau cel puțin 24 de ani putând să voteze. La
alegerile din 1911, s-a votat pe baza votului universal.
Principalele curente politice erau :
-liberalismul , era foarte puternic în zonele locuite de germani
-conservatorismul avea foarte mulți adepți din aristocrația transnațională
-curentul agrarian al micilor proprietari
-socialismul
-creștin-socialismul , inspirat de Enciclica promulgată de către Papa Leon al XIII-lea –
Rerum Novarum din 1891, care stabilea modul în care ar fi trebuit biserica să se implice
treburile sociale și economice, pentru a corecta abuzurile introduse de capitalism. Acest act nu
este un îndemn pentru implicarea catolicilor în politică. El a stat la baza grupărilor catolice
apărute în acea perioadă. Curentul creștin-social a dus la formarea Partidului Social Creștin în
1894, având un lider important pe nume Carl Luder. Partidul va avea un succes important. A
fost numit un partid populist, care promitea reforme cu caracter social. Carl Luder a fost și
primar al Vienei. El mai este și un partid naționalist și antisemit, dar care nu are în acea perioadă
o bază populară antisemită. Antisemitismul a fost folosit de unele partide pentru a câștiga
anumite beneficii. Acest partid va activa și după dispariția Austro-Ungariei. Anitsemitismul va
rămâne o componentă importantă în doctrina acestui partid. Este un poartid care dorea o
conducere mai autoritară a statului.

PANGERMANISMUL

63
 Pangermanismul apare în Cisleithania și a fost promovat de către Schonerener. Programul
său prevedea unirea Austriei cu Germania. În acea perioadă apăruse o ligă care avea aceleași
idei. În Germania după 1900, apare un curent înrudit cu pangermanismul – curentul
mitteleuropa, care dorea o uniune a germanilor în mijlocul Europei.

SOCIALISMUL
Socialismul austriac, va da naștere după 1889 la Partidul Social Democrat. Influența
germană a fost foarte puternică. Cel care a înființat partidul este Victor Adler. Spre deosebire de
social democrația germană care este un model, cea austriacă este într-o situație particulară din
cauza multinaționalismului din acest imperiu. Acest partid a trebuit să găsească soluția pentru
multinaționalism. Una dintre soluții a fost votul universal, pentru a scădea tensiunea socială.
Partidul Social Democrat este un opartid cu teoreticeni, printre care se găseau Carl Renner și
Otto Bauer. Altă propunere a fost o federalizare a Imperiului, având identitatea națională ca
formulă de bază. Carl Renner lansează o teorie a naționalităților, care însă a stârnit multe
controverse, pentru că era nevoie de un teritoriu pentru a apărea o națiune. Social- democrația s-
a scindat în mai multe grupări sociale. Un loc important îl au cehii în cadrul acestui partid, care
au vrut să-și creeze un partid separat. Nu a fost posibil din cauza opoziției Internaționalei a II-a.

ETNOPOLITICA
Cehii. Exista un partid al Vechilor Cehi, condus de către Frantisek Palacky. Din acest
partid, s-au format mai multe formațiuni politice în Cehia, printre care și Tinerii Cehi. Ei erau
adepții trialismului, cu Cehia alături de Autria și Ungaria, însă nu au avut succes. Unii dintre
membrii, se vor depărta de Partidul Tinerii Cehi. Ei nu mai erau interesați de colaborarea cu
germanii, tinzând către apropierea de slovacă. Tinerii Cehi cunosc o serie de sciziuni și de
frământări interne.
Polonezii nu sunt prea numeroși și nu au prea multe partide politice. Partidul Social
Democrat milita pentru drepturile polonezilor, iar mai târziu pentru indepndența polonezilor. Va
apărea și un Partid Țărănesc. La alegerile din 1911, au fost înscrise 75 de partide.

VIAȚA POLITICĂ ÎN CILSLEITHANIA

La putere, s-au succedat mai înâi liberalii în perioada 1867-1879, apoi conservatorii între
1879-1893. Au urmat apoi guvernări cu durata de viață mai scurtă. S-au luat măsuri de reformă
în învățământ, iar din 1870 Concordatul a fost abrogat.
Guvernarea conservatoare a fost caracterizată de nevoia de compromis și de
negociere.ei au încercat să-i readucă pe cehi la conducere. Universitatea de la Praga a fost
divizată între o Uniune Germană și una cehă.

64
 TRANSLEITHANIA (Ungaria) 1867-1914

Spre deosebire de denumirea Cisleithania care era des folosită, Transleithania era mult
mai puțin folosită. Transleithania era mai întinsă teritorial având 395 000 km 2, cu 22 milioane
locuitori, însă cu o populație urbană mai redusă, Budapesta având 1 milion de lociutori.

STRUCTURA NAȚIONALĂ
Pe baza recensământului din 1910, statisticile arătau astfel:
-după limba utilizată: maghiara 48%, româna 14%, germana 10%, slovaca 9%, sârbo-
croata 9%
-după religie: catolici peste 40%, reformați 19%, ortodocși 10%, iudaici 4%
Comunitatea evreiască este bine reprezentată, atât la Viena, cât și la Budapesta, unde
reprezentau peste 25% din populație. Fondatorul mișcării sioniste, Theodor Herze s-a născut la
Budapesta. Mai târziu se va muta la Viena, unde reușește să se integreze foarte bine în societate.
Herze nu are conștiința originii sale. El își cunoaște apartenența în timpul afacerii Dreyfuss din
Franța, unde antisemitismul era mult mai intens decât în altă parte. În 1896 publică o lucrare,
numită „Statul evreu”, care este de fapt un program pentru creerea unui stat propriu. În anul
1897 organizează primul Congres al Mișcării Sioniste, în Palestina.

ECONOMIA
Parte ungară este mult mai puțin dezvoltată economic. Agricultura este bine reprezentată,
însă industria se regăsea doar la Budapesta. Agricultura este dominată de marea proprietate, care
reprezenta 1% , având în stăpânire peste 50% din terenuri. La polul opus, exista un proletariat
agricol numeros, care nu posedă pământ. Au existat mai multe greve, numite ale seceriștilor.
Agricultura furniza produse pentru partea vestică a Imperiului. Ea era concurată de producătorii
extraeuropeni : SUA, Argentina, Canada etc. Dezvoltarea s-a făcut pe baza cererii interne (piața
avea 52 milioane de locuitori).

VIAȚA POLITICĂ
Organizarea statului se baza pe Constituția de la 1868. Exista un Parlament bicameral, cu
Camera Deputaților și Camera Magnaților (care erau reprezentanții nobilimii, marilor
proprietari și prelaților). Alegerile pentru Camera Deputaților se făceau pe baza votului cenzitar.
În Ungaria nu se punea problema votului universal. Participarea la vot era scăzută, puține
persoane având dreptul să voteze.
Politica este o afacere a elitelor din Transleithania. Clasa politică maghiară încearcă să
reducă numărul deputaților proveniți din rândul naționalităților.

65
 Partidele. În 1875 se crează un Partid Liberal, condus de principalii artizani ai
dualismului: Francisk Deak și Andrasy Gyula. Ulterior șeful Partidului Liberal va deveni Tisza,
care manifestă mult mai mult naționalism, în timpul său elaborându-se legi, care diminuau din
drepturile naționalităților. La începutul secolului XX se transformă în Partidul Muncii.
Partidul Independenței este condus din exil de către Layosh Kossuth. El dorește
independența Ungariei și refuză să recunoască dualitatea. El spunea că atât cât Ungaria nu este
independentă, el nu se va întoarce. Fiul său însă, se întoarce în Austro-Ungaria și recunoaște
dualismul, jurând fidelitate împăratului Franz Iosef.
Partidul Social Democrat din Ungaria nu era prea important, având doar doi deputați din
450 în Parlament.

CROAȚIA
Ungaria se compunea din mai multe elemente: Ungaria, Transilvania, Fiume, Croația,
Slovacia. Cel mai important element este Croația, după Ungaria. În 1868 se încheie Micul
Dualism, un compromis între guvernul ungar și croați, pentru recunoașterea unor drepturi:
- parlament
-guvern local
-posibilitatea de a învăța în limba croată
-înființarea unei Universități la Zagreb
În Croația a existat o viață politică mai consistentă. Existau mai mulți adepți ai unei Mari
Croații, care în Evul Mediu, teritoriul ei era mult mai mare față de perioada de acum. Unii croați
s-au revoltat împotriva dualismului.
Una dintre personalitățile croaților este Josef Strossmayer, care era episcop. El susține
un curent al iugoslavismului, pentru înființarea unui stat sârbo-croat. El a susținut acest lucru și
urmărea să pună bazele unei colaborări între sârbi și croați. În 1905 s-a elaborat o ideologie de
colaborare a sârbilor, croaților și slovenilor din Austro-Ungaria. Acest curent ia sfârșit în 1908,
când este anexată Bosnia și Herțegovina, sârbii devenind dușmanii Austro –Ungariei.
În Croația apare Partidul Țărănesc în 1904, care va fi în perioada următoare cel mai
puternic partid croat.

SLOVACIA
Asimilarea slovacilor de către unguri a progresat mai mult decât în cazul croaților.
Slovaci erau mai vulnerabili, ei neavând prea mulți intelectuali, care erau scindați între
susținătorii colaborării cu cehii, iar alții cu maghiarii. Abia la începutul secolului al XX-lea apar
forțe noi în politică pentru naționalitatea slovacă. În 1905 apare Partidul Popular din Slovacia,
creat de către un preot pe nume Andrei Hlinka. Partidul său se opune colaborării cu ungurii și

66
cehii. El se bazează pe catolici, cler, fiind naționalist și antisemit. Maximul numărului pe care l-
au atins deputații slovaci în Parlamentul Ungar a fost de 3 din 450.

CARACTERISTICILE POLITICII DIN TRANSLEITHANIA

La începutul dualismului, Parlamentul ungar a elaborat mai multe legi importante:
-în 1868 legea naționalităților, care poartă amprenta părinților fondatori ai dualismului
-limba oficială era maghiara
-naționalitățile au dreptul să-și folosească limba în școli și biserici
-s-au pus bazele învățământului primar gratuit
La conducerea Ungariei vin însă alte persoane, diferite de fondatorii dualismului, care
nu au mai pledat pentru naționalități. Albert Appony va fi un exponent al naționalismului ungar.
Politica guvernelor de la Budapesta a fost eronată după 1875, ne mai îndeplinind principiile
fondatorilor dualității.

67