Student: Caloian (Cretu) Georgiana Liliana

Univesitatea Crestina “Dimitrie Cantemir”

Facultatea Relatii Economice Internationale
Anul I FR

Revolutia industriala in Germania, SUA, Rusia, Japonia

Coordonator: Constantin Georgescu

Germania, ca urmare a lipsei unitatii statale, cunoaste o evidenta ramanere in urma fata de Anglia.
Existenta mai multor state cu populatie germana constituie un handicap al vietii economice germane,
partial atenuat prin „Uniunea vamala, initiata de Prusia in 1819, la care au aderat toate celelalte state
germane, cu exceptia Austriei, pana in 1836. Pana la mijlocul secolului al XIX-lea insa industria statelor
germane pastra multe din caracteristicile economiei medievale, dominata de mestesugari si
manufacturi.

Dupa 1850, urmare a cresterii demografice si reformei agrare, statele germane cunosc o intensificare a
vietii economice, cresteri importante in productia industriala textila si cea agricola, cu scopul, de a
satisface trebuintele interne. Progresele revolutiei industriale in Germania cele mai semnificative au fost
inregistrate in domeniul industriei grele, cu deosebire dupa unificarea statelor germane. In urma
adoptarii unei puternice legislatii protectioniste se dezvolta, dupa 1870, industria grea, care, pana la
sfarsitul secolului, o intrece in realizari pe cea engleza. Metalurgia, constructiile de masini, in special de
material rulant, chimia, electrotehnica s.a. cunosc cresteri si realizari tehnice de nivel mondial. Se cuvine
mentionata si atentia deosebita acordata intemeierii, dezvoltarii si consolidarii invatamantului tehnic
superior si cercetarii stiintifice.

Descoperiri semnificative, care isi pun amprenta asupra nivelului de dezvoltare a economiei germane, ca
motorul Otto, Diesel, electric s.a. confera industriei de prelucrare o arta superioara. De asemenea,
interventia statului german a fost deosebit de puternica in constructia de cai ferate, constituind un
element fundamental al unificarii economice. Caile ferate germane insumeaza 43.000 km in 1890, au o
mare densitate in regiunile puternic industrializate, ca Westphalia, Silezia si Saxonia, si se afla, dupa
1876, in proprietatea statului.

Catre sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, Germania incepe sa-si creeze un
imperiu colonial propriu, prin anexari de teritorii din Africa si Asia. Revolutia industriala din Franta, desi
cu traditii deosebite in industria manufacturiera textila, cunoaste o dezvoltare industriala moderna
relativ tarzie. Unele imprejurari istorice, cum sunt masurile economice sau cu implicatii economice luate
in perioada revolutiei franceze, precum si pierderile imense umane si materiale legate de razboaiele
napoleoniene, au incetinit procesul de modernizare a bonomiei franceze. La acestea se poate adauga,
desigur, si dimensiunea redusa a proprietatii funciare tipic franceze, care nu are forta economica
necesara modernizarii agriculturii si retine un segment prea mare din populatia activa.

In a doua jumatate a secolului al XlX-lea, industria franceza cunoaste realizari remarcabile in domenii de
varf ale epocii, precum cele ale metalurgiei, otelurilor speciale, chimiei, aeronauticii, autovehiculelor,
dar, cu toate acestea, nivelul de dezvoltare a economiei franceze in ansamblu nu poate fi caracterizat ca
fiind acela al unei tari industrializate. Agricultura pastreaza rolul dominant in economie, urbanizarea
este scazuta, iar intreprinderile industriale sunt, in portie de 80%, de mici dimensiuni, ele avand intre 3-5
angajati.
Revolutia industriala in SUA
SUA, in momentul proclamarii independentei, erau predominant agricole si cu o populatie relativ
redusa. De-a lungul secolului al XlX-lea, ele cunosc insemnate framantari, determinate de cristalizarea
statutului politic, intinderea teritoriala si cautarea unui model de dezvoltare economica. Urmare a unei
rate a natalitatii extrem de ridicata, precum si a valurilor de imigrari, populatia SUA cunoaste, intr-un
secol, un salt urias, de la 4 la 100 milioane, si este o populatie predominant tanara, ceea ce imprima un
dinamism deosebit vietii economice. In plus, piata interna a SUA se caracterizeaza printr-o mare
omogenitate, urmare a ceea ce sociologii numesc „creuzetul american”. Cu toate acestea, pana in pragul
secolului al XX-lea, economia SUA sufera de o cronica lipsa de brate de munca, motiv pentru care
productia, atat cea agricola, cat si cea industriala, are caracteristici proprii.

In dezvoltarea economica a SUA deosebim, in principal, doua etape: prima, pana la razboiul de
secesiune, in care economia se dezvolta in relativa dependenta fata de fosta metropola, si a doua, dupa
acesta, cand ea isi gaseste propriul drum si ritm de dezvoltare. In esenta, dezvoltarea economica a SUA
incepe cu agricultura, domeniu in care fertilitatea exceptionala a terenurilor virgine si imensitatea
spatiului geografic sunt factori favorabili pentru cultura cerealelor si cresterea animalelor, desi cucerirea
vestului se dovedeste a fi o realitate extrem de aspra. Productia agricola reprezinta baza de materii
prime pentru productia alimentara, care in faza ei de inceput este concentrata in jurul orasului Chicago.
Concomitent, industria textila cunoaste si ea dezvoltari semnificative, prin valorificarea bumbacului in
zonele nordice. Prima „afacere in stil american” au constituit-o insa caile ferate, constructia lor fiind o
permanenta a vietii economice din SUA, incepand din deceniul al treilea si pana la sfarsitul secolului al
XIX-lea. Trebuintele generate de constructia de cai ferate impun dezvoltarea industriilor extractive,
metalurgice si constructoare de masini, aparitia primelor societati pe actiuni, iar ca urmare a gradului
inalt de monopolizare, a primelor legi antitrust. Este semnificativ faptul ca actiunile societatilor feroviare
au fost primele inregistrate la Bursa din NewYork, iar valorile la care ele erau negociate depaseau cu
mult pe cele ale societatilor industriale.

Descoperirea petrolului, la jumatatea secolului trecut, imprima vietii economice a SUA un ritm si directii
proprii de dezvoltare. Coroborat cu victoria nordului industrial asupra sudului agricol, in urma razboiului
de secesiune, si cu tactica protectionista promovata consecvent in a doua jumatate a secolului al-X-lea,
procesul de industrializare in SUA se desfasoara accelerat si cu rezultate care indreptatesc si consfintesc
pozitia lor de lider in ierarhia mondiala la inceputul secolului al XX-lea. Expansiunea economica
americana se face simtita pe piata mondiala inca inainte de primul razboi mondial, prin activitatile unor
mari societati ca Standard Oil, General Motors, Ford, United States Steel Co, General Electric, Dupont de
Nemours s.a.
Revolutia industriala in Japonia
Japonia, dupa doua secole de inchistare feudala si izolare voluntara de restul lumii, cunoaste, la
jumatatea secolului al XlX-lea, inceputul Erei Meidji, care se constituie
intr-un amplu proces de reforme si transformari ce s-au inscris intr-un accelerat proces de modernizare.
Reformele si transformarile au vizat atat domeniul politic, cat si pe cel social si economic. In domeniul
politic au fost adoptate principiile si formele organizatorice ale democratiei moderne, concomitent cu
restaurarea puterii imperiale, iar in cel social prin desfiintarea relatiilor feudale, au fost create premisele
formarii structurilor capitaliste modeme.

In domeniul economic, se cuvine subliniat rolul deosebit pe care si l-a asumat statul japonez in procesul
de modernizare si industrializare, prin apelul treptat gradual, la initiativa particulara. Masinismul
patrunde initial in industria textila in cea de prelucrare a matasii la inceput si, ulterior, a bumbacului
importat, iar in ultimele decenii ale secolului al XlX-lea, in industria grea – metalurgie, constructii de
masini, constructii navale sprijinite de catre stat prin comenzi ferme pe termen lung, pentru cerintele
armatei imperiale in vederea expansiunii economice si militare. De asemenea, statul s-a implicat
nemijlocit in pregatirea fortei munca, prin sistemul de invatamant de toate gradele: primar, profesional,
liceal si superior. Intr-un termen relativ scurt, de trei decenii, Japonia a parcurs in ritm accelerat drumul
de la statul feudal la un stat modern industrial. La sfarsitul secolului trecut, pe piata Extremului Orient
produsele japoneze concurau la egalitate cu cele engleze, germane si americane.

Revolutia industriala in Rusia

Rusia prezinta un caz aparte de dezvoltare economica. Statul Rus a sprijinit procesul de industrializare in
secolul XIX- XX mai ales dupa infrangerea in razboiul Crimeii si urmarilor congresului de la Berlin din
1878. Mobilizarea resurselor nationale nu mai putea fi intarziata, statul rus constientizand gradul sau de
inapoiere economica este nevoit sa ia o serie de masuri pentru industrializare tarii. Modernizarea Rusiei
a venit de sus in jos. Acest lucru l-a facut si Petru cel Mare in secolul XVI – XVII, cand statul a fost cel care
a aprovizionat piata cu capital si forta de munca in minerit, metalurgie, armament si textile, altfel
dezvoltarea era aproape imposibila intr-o societate cu o economie naturala bazata pe dependenta
personala, in care nu exista nici-o evidenta a taranilor statului sau a orasenilor ce munceau in fabrici.

Munca servila a avut ca rezultat productivitatea scazuta a bunurilor manufacturiere care nu puteau
concura cu bunurile din import din punct de vedere al pretului si a calitatii. Lipsa fortei de numca a
determinat guvernul in 1807 sa introdusa o lege conform careia muncitorii din mine nu-si puteau
schimba locul de munca.

Acest lucru s-a datorat si faptului ca nu exista o piata a fortei de munca care era suplinita de tarani. O
alta anomalie era aceea ca detinatorii asa numitelor fabrici prin lege nu li se dadea voie sa micsoreze
forta de munca, indiferent de starea afacerii, de cele mai multe ori acestia erau nevoiti sa trimita
guvernului petitii, sa li se permita sa elibereze muncitorii si familiile lor. Prin legea de la 1840 care le-a
indeplinit dorintele au fost eliberate familii.

Exportul de grau, cerut tot mai mult pe piata europeana, in special cea engleza, a contribuit la afluxul
capitalului strain in Rusia. Un rol important in cresterea economiei.l-au jucat masurile luate intre
anii1839- 1844 pentru stabilirea cursului rublei si legea din 1840 prin care erau eliberati muncitorii aflati
in posesiunea statului.

Industria lanei si a zaharului folosea in cea mai mare parte munca serbilor .

Antreprenoriatul nobiliar sa dezvoltat mai ales in mijlocul secolului al XVlII-lea , mai ales in domeniul
distilarii si a producerii uniformelor militare pentru care materiile prime erau usor de gasit. Ei au fost
incurajati de catre nevoile crescande datorita pierderilor suferite in urma invaziei Rusiei si a scaderii
pretului graului din 1820. Prin specializarea in diferite produse si lucrand pentru pieti diferite nobilimea
manufacturiera nu concura in adevaratul sens al cuvantului cu initiativa taraneasca. Din contra mosierii
stimulau antreprenoriatul taranesc, cel putin in stadiile initiale, prin oferirea serbilor protectie din partea
autoritatilor fiscale si politienesti precum si garantarea solvabilitatii vis-a-vis de creditori. Acest lucru
poate explica printre altele de ce cea mai mare parte din antreprenoriat era compus din serbi spre
deosebire de taranii statului sau oraseni. Nu este nevoie sa mentionam ca incercarile lor de incurajare a
activitatilor industriale a serbilor si in sprijinirea lor in capatarea experientei, nobilimea isi urmarea
propriile interese, ei pretinzand taxe mai mari din veniturile mai mari pe care le obtineau serbii.in
general cresterea antreprenoriatului rural spre deosebire de cel urban se datora costului scazut a fortei
de munca , si a proceselor : materiile prime erau disponibile fara sa fie transportate ; subzistenta se
datora agriculturii care compensa cererea In scadere pentru produsele manufacturiere , taranii nu
plateau taxe industriale sau comerciale pana afacerea lor nu devenea sigura. Datorita protectiei
mosierilor afacerea putea fi tinuta secreta pentru o durata indelungata de timp, in timpul careia ea se
putea consolida si acumula profituri.

Aceasta poate explica , printre altele, de ce atat de multe initiative de succes veneau din partea
adeptilor unor secte. Obiceiul de a pastra un secret strict, increderea comuna si ostilitatea in fata
controalelor autoritatilor a facutposibila atingerea de catre afacerea lor a unei dimensiuni considerabile
fara sa fie declarat venitul autoritatilor, sau sa se teama de un eventual denunt. Circa un secol de
persecutii si saracie i-a invatat sa fie economi, o trasatura atipica caracterului rus.

Tara de dimensiuni continentale, cu resurse naturale imense si in mare parte necunoscute in acea
vreme, Rusia cunoaste in a doua jumatate a secolului al XIX-lea o serie de innoiri. Prin reforma agrara
adoptata in 1861, taranimea este eliberata din iobagie si improprietarita, dar acestea nu se transforma
intr-o premisa a unei dezvoltari industriale moderne sustinute, intrucat improprietarirea se face nu
individual, ci la nivelul obstilor satesti, fapt ce mentine forta de munca in agricultura. Realizarea reformei
agrare a facut totusi ca productia agricola sa cresca anual cu 2% acest lucru insa doar datorita maririi
suprafetei agricole.

Exploatarile de fier si de carbune din bazinele Krivoirog si Donet, precum si cele de petrol din jurul Marii
Caspice sunt folosite fie pentru industria metalurgica, legata, in principal, de cerintele armatei imperiale,
fie pentru export, cum este cazul petrolului. Industria textila cunoaste, de asemenea, unele cresteri, prin
dezvoltarea de mari fabrici, la Petersburg, Moscova s.a., care prelucreaza bumbacul din zonele sudice.
Statisticile epocii consemneaza, pentru anul 1900, un numar de doua milioane de muncitori salariati.
Desigur, mult in cifra.,absoluta, dar foarte putin raportat la populatia Rusiei, care era de circa 170
milioane. In industria manufacturiera si minerit lucra 5% din intreaga forta de munca si se realiza 1/5 din
venitul national Caile ferate cunosc si ele o dezvoltare insemnata, in a doua jumatate a secolului al XlX-
lea, lungimea liniilor lor insumand, in pragul primului razboi mondial, peste 60.000 km, in care este
inclusa si Transiberianul in lungime de 8.267 km, inaugurat in 1904. Dezvoltarea retelei cailor ferate este
insuficienta, daca avem in vedere imensitatea spatiului geografic si trebuintele economice de pe acesta.
Mai trebuie adaugat si faptul ca ecartamentul adoptat este mai mare decat cel european, ceea ce face
ca fluenta traficului international sa fie mult ingreunata. Cu toate acestea efectul cailor ferate a fost intr-
adevar revolutionar, ele stimuland piata interna si externa a graului.

In 1914 Rusia inca nu era o tara industrializata. Agricultura era cel mai important sector in care lucra 2/3
din populatie si care realiza 45% din venitul national.

Venitul real pe cap de locuitor in 1913 era jumatate din cel german , 1/3 din cel american si britanic si
aproximativ egal cu cel italian. Cu toate acestea pana in 1914 avea un capital social substantial si un
important sector industrial care se baza in mare parte pe tehnologii si capital strain, pe primul loc
situandu-se cel francez.

Caracteristicile economiei romanesti in prima jumatate a sec.al XIX-lea

Epoca moderna pentru unii istorici debuteaza cu revolutia condusa de Tudor Vladimirescu din 1821 si se
incheie odata cu faurirea Statului National Unitar Roman in decembrie 1918.

Din punct de vedere economic ca epoca moderna incepe odata cu desfintarea monopolului otoman
asupra comertului principatelor.

Procesul de modernizare a fost insa unul lent deoarece marii boieri – factori de decizie politica si
economica – promovau un program prin care Principatele trebuiau sa dezvolte agricultura. Acest lucru
se observa mai ales dupa incheierea Tratatului de la Adrianopol, din 1929 cand interesul marilor puteri
fata de comertul cu Tarile Romane creste si acestea forteaza Imperiul Otoman sa renunte la fostele
raiale turcesti de la Dunare iar mai tarziu sa faca posibila infintarea regimului porto franco la Galati -
1934. Marile schimbari europene sunt observate de cei ce calatoresc in vestul continentului precum si
de tinerii care studiaza la Paris, Berlin sau Viena.
Cu toate ca devenea tot mai presanta problema agrara a fost rezolvata mult mai tarziu, dupa infaptuirea
Unirii Principatelor Acest lucru s-a realizat la 2/14 mai 1864 cand Alexandru Ioan Cuza a promulgat
reforma agrara prin care au fost impropietariti 408.119 tarani cu o suprafata de 1.766.258 ha iar 59.721
au primit numai locuri de case.

Improprietarirea s-a facut prin atribuirea in mod diferentiat a unor loturi de pamant dupa numarul de
vite detinute de tarani, acestia fiind impartiti in trei categorii: fruntasi, mijlocasi si codasi.

Legea din 1864 desfiinta ramasitele feudale din agricultura, recunostea libertatea proprietatii si a
taranilor in schimbul platii unei despagubiri

Un nou pas a fost facut prin definirea proprietatii ca fiind sacra si inviolabila in Constitutia din 1866.

In 1866 este reglementata munca taranilor prin legea pentru tocmeli de lucrari agricole si pentru
executarea lor, care va suferi unele modificari in 1872.

Cresterea animalelor era o activitate importanta, acestea jucand dublu rol : vitele mari erau folosite de
tarani atat pentru munca campului cat si in alimentatie, iar cornutele mici constituiau pe langa o sursa
de alimente si o importanta sursa de materie prima pentru industria casnica.

Despre potentialul acestui important domeniu agricol aflam din statistica din 1860 in care se arata arata
ca in Principate existau un numar de 500.000 de cai, 2.700.000 de bovine, 4.480.000 de oi si 1.100.000
de porcine.

Productia agricola de baza, cea de cereale, a sporit datorita maririi suprafetelor cultivate si cresterea
randamentului la hectar datorita intrarii in circuitul agricol a unor terenuri ce nu au fost niciodata
cultivate, productia totala ajungand la 1.700.000 t.

Cu toate acestea productia medie la hectar era insa scazuta, ea situandu-se la 750 kg. grau si 800 kg.
porumb. Mult timp tarile romane au fost lipsite de un sistem monetar propriu. Pe la noi au circulat o
multime de monezi care ingreunau schimburile de marfuri.

Modernizarea economiei nu se putea face fara existente unui sistem banesc romanesc. Ideea infiintarii
lui a fost mai veche, preocupari in acest domeniu a avut si Al.I. Cuza, dar materializarea lui s-a facut la
putin timp dupa venirea lui Carol I

Prin legea monetara din 1867 se infiinteaza sistemul banesc al leului. Romania adopta bimetalismul. Un
leu avea o valoare de ,3226g aur,( titlu 0,900) sau 5 g.argint ( titlu 0,835) Unilateral Romania va adera la
Uniunea Monetara Latina, un leu romanesc avea o valoare egala cu un franc francez, o lira italiana, un
franc elvetian sau belgian.

Industria in aceasta perioada era slab dezvoltata. Statistica din 1863 a inregistrat 12.867 stabilimente
industriale, marea lor majoritate erau insa ateliere ale micii productii mestesugaresti, si doar 51
apartineau industriei mari (ind. textila, alimentara mori cu abur, fabrici de bere, alcool, conserve,
cherestea, sapun.)

De remarcat este faptul ca in aceasta perioada apare si se dezvolta o noua industrie , industria extractiva
si de prelucrare a petrolului, in Romania realizandu-se prima rafinarie din lume, in 1956, un an inaintea
SUA, numarul lor ajungand la 20 in 1878.

Legislatia economica adoptata a urmarit extinderea procesului de dezvoltare industriala. In acest sens,
au fost adoptate: Legea patentelor (1863), Legea pentru infiintarea Camerelor de Comert si Industrie
(1864 ( 1880), Legera pentru incurajarea industriei nationale ( 1887), Legea minelor 1895 etc.

Dezvoltarea agriculturii si industriei a impus crearea unui sistem de comunicatii necesar consolidarii
pietei nationale si integrarii in circuitul economic european a Romaniei. S-a urmarit modernizarea
principalelor drumuri care strabateau Moldova si Tara Romaneasca.

In 1867 a fost incheiata o conventie intre Romania si capitalistii englezi John Barcaly si John Harriforth
pentru construirea caii ferate Bucuresti-Giurgiu. Care a fost data in exploatare in 1869. In 1871 sunt
construite tronsoanele de cale ferata Itcani-Roman, Pascani-Iasi si Veresti-Botosani. Pentru construirea
retelei feroviare Roman-Tecuci, Galati-Tecuci-Barlad, Braila-Buzau, Ploiesti-Bucuresti-Pitesti-Craiova-
Varciorana in lungime de 914 km., s-a apelat la consortiul german condus de Strausberg. Acesta a
falimentat, producand mari pierderi statului roman. Reteaua de cai ferate planificata a fost totusi
realizata in 1874. In anii care au urmat au mai fost construite caile ferate Iasi-Ungheni, Ploiesti-Predeal si
Adjud-Tg. Ocna.

In 1878 reteaua de cai ferate din Romania numara 1300 km. In Transilvania existau in aceeasi perioada
peste 500 km. de cale ferata. In 1860 se incheie conventii telegrafice intre Romania si statele limitrofe,
asigurandu-se legaturi constante si rapide intre provinciile romanesti si statele vecine.

Romania incheie, in iulie 1875, (la acea data politica sa inca mai depindea de Imperiul Otoman)
Conventia comerciala cu Austro-Ungaria, folosind pentru prima data principiul clauzei natiunii celei mai
favorizate. Aceasta conventie a avut mai mult o importanta politica pentru ca pentru prima data statul
roman incheia pe picior de egalitate o conventie cu un alt stat, inainte de castigarea independentei.
Aceasta conventie marcheaza inceputul independentei comerciale si a fost valabila zece ani intre 1876-
1886.

Au mai fost incheiate in aceasta perioada conventii comerciale cu Rusia, Franta, Italia, Anglia, Elvetia,
Olanda si Germania.

Legea pentru infiintarea BNR (1880 ) reprezinta cel mai important eveniment care va marca intraga
istorie economica a Ramaniei. BNR inca de la inceput a functionat ca banca particulara, capitalul social al
bancii fiind format din 2/3 participatii particulare si doar 1/3 de stat.
Economia mondiala in ultimile decenii ale sec. al XIX –lea si primele decenii ale
sec. al XX-lea

Conditiile create de noua faza a revolutiei industriale au dus la continua crestere a populatiei,
raspandirea industriei mecanice in Europa de Vest, in SUA si Japonia, dezvoltarea retelei de comunicatii,
a sistemului bancar si a sistemelor de asigurari. Daca Marea Britanie a detinut suprematia mondiala cu
ajutorul inovatiilor ce foloseau forta aburului mai tarziu tocmai acest lucru s-a transformat intr-un
handicap. Dupa cateva decenii alte tari folosind noile tehnologii „au ajuns-o din urma ”si chiar i- au luat-
o inainte.Germania dupa unificarea din 1871, a inceput sa concureze cu Marea Britanie la suprematia
industriala in Europa.Rusia a cunoscut prima revolutie industriala in 1890. Un rol esential l-a avut
cresterea populatiei de la 77 milioane in 1870 la 111 milioane in 1914, dar si imensele resurse ce au
putut fi valorificate prin folosirea unor cai de comunicatie mai bune (caile ferate).

Intre anii 1890 -1914 reteaua drumurilor de fier europene a crescut de la 140 mii de mile la 213 mii
de mile.S-au facut investitii in noi regiuni pentru produse precum: cauciucul ( India ) , minerale si
chimicale (Chile, Canada, Congo) ,dar si cereale (Canada), fructe (Africa de Sud ), zahar (Cuba si Java),
carne (Australia, Noua Zeelanda si Argentina) .Firme din Londra, Hamburg sau Rotterdam controlau
dezvoltarea unor industrii din Singapore, Shanghai sau Santiago.

Tarile industrializate, foloseau tot mai mult forta de munca ieftina prin exportul de capitalul, de
asemenea exportau produse industriale si importau produse primare in conditii avantajoase. Intre anii
1900-1914 cuantumul produselor manufacturate pe piata mondiala s-a dublat in timp ce cel al
produselor primare a crescut cu doar 2/3. Investitiile europene in afara continentului in aceasta
perioada au fost foarte mari, de circa 350 milioane lire pe an. Europa era puterea centrala, iar in cadrul
Europei trei tari (Marea Britanie, Germania si Franta) realizau in 1913 mai mult de 70% din produsele
manufacturate din Europa.

Intr-o epoca dominata de carbune si otel aceste trei puteri produceau 93% din carbunele Europei, 78%
din otel si 80% din utilaje. Statele Unite ale Americii veneau puternic din urma, ritmul lor de dezvoltare
anuala fiind mult mai mare. Din 1870 pana in 1913 (4,3%) in timp ce ritmul de dezvoltare
in Marea Britanie a fost (2,2%) , Germania (2,9% din 1871) sau Franta (1,6%). S.U.A. au luat-o inaintea
Europei atat in mecanizarea agriculturii, cat si in productia de carbune (42% din productia mondiala),
otel (41%,) dar si in ceea ce priveste produsele manufacturiere. In aceasta perioada Statele Unite au
jucat un rol mult mai mic decat Europa in comertul international., 60% din exporturile mondiale de
articole manufacturiere provenind din cele trei tari europene.

Inainte de izbucnirea primului razboi mondial industria britanica de textile era mai mare decat cea a
Frantei si Germaniei la un loc, competitia din partea Japoniei nereprezentand inca o amenintare. Londra
era centrul financiar mondial. Investitiile financiare ale Marii Britanii se plasau de-a lungul globului si
aprovizionau cu capital pe termen lung prin „new issues market” si cu capital pe termen scurt prin „bill
market.”Lira Sterlina este acceptata peste tot in lume datorita sigurantei serviciilor financiare si
costurilor reduse .

Europa era inca plasata in centrul economiei mondiale, cu toate ca puterea economica a Statelor Unite
incepuse sa se afirme. Cresterea populatiei din Statele Unite era alimentata de emigratia la scara mare
din Europa, aproape cinci milioane de emigranti au ajuns in SUA din Europa intre 1900 si 1910 ,
majoritatea provenind din sudul si estul continentului. Acesti „dezradacinati” furnizau forta de munca
pentru o economie cu o rata mare de crestere a productiei pe cap de locuitor, primeau salarii mai mari
si efectuau mai putine ore de lucru decat in Europa, in conditiile in care SUA puneau accentul mai mult
pe noua industrie si pe bunurile de consum. Totusi, nici economia Statelor Unite, nici dezvoltarea
industriala a Japoniei datorata politicii deosebit de eficiente din era Meidji nu au putut pune in umbra
rolul Europei

Motorul revolutiei industriale care fusese Marea Britanie incetinise ritmul. Ponderea in comertul
international la inceputul sec. al XX-lea al acesteia era de 19% in 1880-1885 scazand la 14% in 1911-
1913. Activitatea sa industriala depindea prea mult „ de traditionalele” materii prime ale secolului XIX-
lea, carbune si fier, in timp ce in „noile industrii”, de exemplu in cea de otel, este intrecuta de Germania
care a avut mult de castigat dupa obtinerea Alsaciei si Lorenei pierdute de Franta in 1871. Exploatarea
minereului din Lorena facea ca productia de otel a Germaniei sa fie de 2 ori mai mare ca cea a Marii
Britanii. Prosperitatea pe termen lung a Marii Britanii depindea mult de cresterea veniturilor aduse de
dobanzile din exterior si de exploatarea rapida de noi teritorii.

In relatiile economice internationale, dinainte de 1914, Marea Britanie era cel mai mare creditor al lumii,
plasamentul capitalului in afara a lipsit-o intr-o oarecare masura de banii necesari investitiilor din
propria economie. Totusi nu trebuie uitet faptul ca rezervele de aur ale Bancii Angliei au asigurat
stabilitatea mondiala dinainte de 1914.

Marea Britanie a fost principala sustinatoare a comertului liber, cu toate ca pana in 1900, 45% din
exporturile sale au ajuns in tarile protectioniste , printre care se numara si Germania, tara pentru
care protectionismul devenise politica de stat.

Pe masura ce tehnologia de productie americana s-a extins catre noi industrii,a creat conditiile pentru
ceea ce multi numesc “a doua revolutie industriala”. Prima revolutie industriala se dezvoltase in
contextul noilor inventii in industria metalurgica si textila si al noilor moduri de organizare a muncii si
activitatii economice. In a doua parte a secolului al XIX-lea, un al doilea val de dezvoltari tehnice si
organizatorice au dus societatea si industria pe un alt nivel. in timp ce Marea Britanie constituise
leaganul primei revolutii, a doua s-a manifestat cu precadere in Statele Unite ale Americii. La inceputul
secolului creste puterea industriala a Statelor Unite dar si a Germaniei si Frantei in conditiile dezvoltarii
unor noi tehnologii bazate pe otel si electricitate
Prima jumatate a secolului al-XX- lea este marcata de o serie de schimbari in structura economiei
mondiale precum si in ierarhia internationale a marilor puteri .

Concluzii
Se pot distinge la finalul sec. al XIX-lea, sapte-opt mari puteri economice, care, oricat de puternice sunt,
nu pot functiona independent.In ciuda rivalitatilor istorice, politice, economice, ele trebuie sa aiba relatii
cu celelalte state, cat si intre ele.

Franta joaca un rol aparte in cadrul natiunilor europene. Dezvoltarea sa industriala mai lenta decat a
Marii Britanii, face ca la sfarsitul sec. al XIX-lea, sa fie o tara preponderent agricola, semiindustrializata.

Originea cresterii economice moderne franceze isi are germenii in sec. al XVIII-lea, odata cu dezvoltarea
unei mici industrii bazata pe structuri traditionale, pe manufacturi si artizanaturi urbane si rurale.O
crestere economica decisiva apare abia in a doua jumatatea a sec. al XIX-lea, cand datorita progresului,
sunt dinamice toate schimbarile in industrie, agricultura, comert, finante.

Daca in sec. al XVIII-lea, Franta este socotita cea mai importanta putere economica europeana, ea pierde
teren in secolul urmator, jucand insa un rol important alaturi de Marea Britanie, Germania, Tarile de Jos,
Italia, Rusia si Portugalia.

Capitalismul triumfa , deschizand un drum nou in comert, industrie, agricultura, finante, dand nastere
unor transformari rapide si profunde, numit fenomenul „take off” de catre Rostow.

Acesta sustine existenta urmatoarelor perioade economice:

1796-1844 – accelerare

1845-1854 – incetinire (criza economica europeana)

1855-1884 – accelerare

1885 -1894 – reincetinire

1895 – 1913 – accelerare

Revolutia industriala cunoaste astfel trei perioade de accelerare si doua de stagnare si incetinre in
dezvoltare.
Modelul francez este conservator cu structurile vechi, neuniform repartizat, semiindustrializat, cu
cadere demografica prin scaderea natalitatii, atat urban, cat si rural, cu o speranta de viata scazuta (48
ani la barbati si 52 ani la femei in 1900) si cu o concentrare rurala 56 % fata de 44% urban a populatiei.

Comparatia cu alte tari a tuturor acesti indicatori, ofera o imagine sensibil defavorabila. Pozitia
primordiala de la sfarsitul sec. trecut este schimbata. Ea este depasita de Marea Britanie in domeniul
financiar, de SUA ca nivel de trai, de Germania si Japonia in domeniu tehnic.