Economia Romaniei in perioada 1877-1914

INTRODUCERE

Uneori credem ca timpul istoriei rastoarna trecutul peste noi ,in

timp ce preocuparile de ieri isi intorc fata catre o noua generatie
,pentru ca ele fac parte din evolutia fireasca a unui popor ce se afla in
permanenta tranzitie.
Tocmai de aceea prin intermediul proiectului de fata ne propunem
sa aducem in discutie o problematica ampla, aceea a Romaniei,stat
aflat in continua tranzitie ,prins intre concepte distincte,dar definitorii
pentru a intelege evolutia acesteia spre modernitate:
*agricultura - industrie
*liber schimb – protectionism
*capital roman – capital strain
Avand in vedere aceste aspecte , vom incerca sa deslusim drumul
urmat de Romania pentru dezvoltarea sa social-economica in special
in perioada 1877 – 1914.
Anul 1987 a insemnat pentru Romania o pagina importanta de
istorie,care a determinat ulterior dezvoltarea economica a
acesteia,inscriind-o pe drumul spre modernitate .
A fost oare insa suficienta proclamarea independentei de stat
pentru a atinge un prag inalt al dezvoltarii?
Din pacate nu. Agricultura care traversa o perioada dificila ,
reuseste se se “dezmorteasca “ abia dupa evenimente ca rascoala
taranilor de la 1907,dupa promovarea legilor protectioniste si dupa
patrunderea in tara noastra a curentului industrialist,care ajuta la
dezvoltarea agriculturii,chiar prin promovarea industriei ce oferea
utilajele necesare pentru o productivitate mai mare deci ,implicit , o
crestere economica mai mare.
Cu alte cuvinte prin impletirea cu industria,agricultura a avut si ea
un cuvant de spus in formarea Romaniei moderne.
Insa doar dorinta de dezvoltare a industriei a fost suficienta?
Nu,pentru dezvoltarea industriala concreta a fost nevoie de mai
mult;de metode concrete si mijloace prin care sa fie developata
industria.
Unul din aceste mijloace a fost capitalul strain la care tara noastra
a apelat,pentru a reusi o productivitate mai mare in cadrul industriei.
Un alt factor important in dezvoltarea industriala,deci implicit a
cresterii economice a Romaniei a fost promovarea
protectiomismului,ulterior adoptat de catre tara noastra,prin intermediul
caruia Romania a capatat un avant economic important.
CAP.I. INDUSTRIE SI AGRICULTURA

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in anii de pana la primul razboi

mondial, agricultura a continuat sa fie baza economiei romanesti. Marea
majoritate a populatiei locuia la sate si depindea de agricultura ca sa isi duca
traiul.
In ciuda progreselor inregistrate de industrie si de sistemul bancar, a
consolidarii infrastructurii si a cresterii productiei agricole, nu au avut loc
schimbari semnificative in organizarea agriculturii. Responsabilitatea directa
pentru productie ramanea pe seama taranilor, care detineau majoritatea
uneltelor si animalelor si urmau caile traditionale de cultivare a pamantului.
Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub asteptari. Cu toate ca
taranilor li se daduse dreptul de proprietate asupra pamantului pe care il
lucrasera pentru mosieri si cu toate ca obtinusera liberatatea individuala, nu s-
a dezvoltat o clasa prospera de mici proprietari de pamant, de tarani
independenti. In schimb, un numar mare de tarani au ramas dependenti de
fostii lor mosieri. Dupa reforma, marii proprietari de pamant, impreuna cu
statul, au retinut cam 70% din pamantul arabil al tarii, in tmp ce proprietatea
taraneasca reprezenta restul.
S-a format treptat un nou sistem de dependenta, numit de catre Constantin
Dobrogeanu-Gherea “neiobagie”, care consta in faptul ca cei mai multi tarani
nu aveau destul pamant arabil si erau nevoiti sa revina la fostii stapani pentru
a munci.
In cele doua decenii de dupa reforma agrara, taranii impropietariti au suferit
aproape toti, o diminuare a gospodariilor lor sau le-au pierdut cu totul. Catre
sfarsitul anilor ’80, multi isi pierdusera pamanturile, fiind nevoiti sa vanda o
parte sau intregul teren, impotriva stipulatiilor legii agrare. Toti taranii au
fost supusi efectelor daunatoare ale permanentei fragmentari a gospodariilor,
deoarece in absenta unei legi a progenituii, tatii respectau traditia impartind
chiar gospodariile minuscule intre fii lor. Acestia, la randul lor, le vindeau sau
ipotecau pe mai nimic. Principalii beneficiari erau mosierii si taranii mai
instariti si negustorii de la sate. In aceasta perioada (1864-1888), arendasii s-
au impus ca element important al societatii rurale.
Reforma agrara si permanenta nevoie de pamant a taranilor au creat o situatie
complexa la sate, care va determina evolutia relatiilor agrare in urmatorii
patruzeci de ani. Mosierii continuau sa detina controlul asupra a aproape sase
milioane de hectare de pamant arabil, fanete, pasuni si paduri, dar lor le
lipseau animalele, uneltele si mana de lucru necesare pentru a-si cultiva
pamanturile. Ei aveau astfel toate motivele sa satisfaca nevoia de pamant a
taranilor.
Mosierii cereau insa garantii ca taranii vor presta intregul volum de unca pe
care au promis sa il faca iar guvernul a raspuns printr- lege privitoare la
invoielile agricole in 1866. Aceasta cerea taranilor care au primit pamant sau
pasune sa plateasca o dare in bani, produse sau munca sau o combinatie intre
acestea. In plus, ei trebuiau sa munceasca o anumita suprafata de teren pentru
mosier sau arendas si sa dea acestora si unele plocoane in produse. Aceste
obligatii nu au fost la inceput exagerat de impovaratoare, intrucat mosierii si
arendasii erau extrem de interesati sa beneficieze de munca taranilor si nu isi
permiteau sa indeparteze potentiala mana de lucru prin impunerea unor
conditii aspre. Autoritatile comunate se aflau adesea sub influenta mosierilor,
avand puterea sa ii oblige pe tarani sa se conformeze termenilor contractuali si
sa aplice pedepse severe in cazul in care acestia nu reuseau sa ii duca la
indeplinire. Apelurile taranilor la instantele judecatoresti sau la organele
administratiei centrale erau rareori incununate de succes.
Deteriorarea situatiei economice a taranilor si folosirea fortei impotriva celor
care nu duceau la indeplinire prevederile invoielilor au dus la cresterea
violentelor la tara. Liberalii au trecut pana la urma, in 1882, prin Parlament o
modificare generala a Legii invoielilor agricole. Aceasta reechilibra usor
balanta in favoarea taranilor, interzicand folosirea fortei impotriva lor si
abolind responsabilitatea colectiva pentru neindeplinirea invoielilor. Stabilea,
de asemenea, cu mai multa precizie muncile ce trebuiau indeplinite, cum sa
fie indeplinite si in cat timp, si cerea mosierlui sa stranga dijma in decurs de
zece zile de la recoltare, pentru a nu-I permite sa ceara mai mult, mai tarziu,
sub pretextul ca recolta a fost mai mare decat fusese in realitate.
Mosierii si arendasii, impreuna cu perceptorii si agentii fiscali ai comunei,
judetului sau guvernului incercau sa obtina avantaje economice de pe urma
unei taranimi aproape lipsite de aparare, strangand adesea mai mult decat
stipula legea sau confiscand si vanzand avutul celor ce ramaneau in urma cu
platile.
Suferintele taranimii s-au agravat intr-un moment cand agricultura cunostea o
expansiune fara precedent. Productia agricola a crescut constant in cei 25 de
ani ce au urmat reformei agrare, deoarece suprafata cultivata s-a extins.
Volumul productiei crestea insa mai lent pentru ca tehnica agricola si uneltele
erau de obicei invechite. Majoritatea taranilor foloseau inca plugul primitiv,
nelucrand pamant intr-un mod corespunzator. Uneltele mai moderne erau
folosite in exclusivitate pe marile mosii si uneori in gospodariile taranilor
instariti. Numarul masinilor agricole era insuficient si multor tarani le lipseau
animelele.
Productivitatea pamantului era afectata in mod nefavorabil si din cauza
modului de viata al taranilor. Un studiu privind mai multe sate din Campia
Munteana, efectuat la inceputul secolului, consemneaza conditiile nepotrivite
de locuinta, imbracaminte si alimentatie. 1
Un obstacol serios in calea progresului economic in randul taranilor era
anafalbetismul larg raspandit, care ii tine legati de traditie si le facea greu
1
Constantin Corbu, Taranimea din Romania intre 1864-1888.
accesul la progresele tehnologice si dificila participarea la viata sociala si
politica din afara satului. Intre 1890 si 1913, dupa ce guvernul alocase mai
multi bani educatiei la sate, numarul scolilor si al dascalilor a crescut
substantial. Imbunatatirea invatamantului nu a servit doar nevoilor economice
practice ale taranilor. Ea a avut un rol esential in insuflarea constiintei lor ca
apartineau unei comunitati nationale ce depasea limitele satului, bucurandu-se
de binefacerile cetatenesti si punand umarul in acelasi timp la indeplinirea
obligatiilor civice.
Agricultura a capatat in aceasta perioada din ce in ce mai mult un caracter
comercial, intrucat productia de cereale a devenit tot mai legata de cererile
pietelor internationale. Exportul de cereale a cunoscut o crestere foarte rapida,
intr-un interval de timp scurt, reprezentand spre sfarsitul secolului, aproape
85% din valoarea totala a exporturilor romanesti. Graul era principala
componenta a exportului de cereale, urmat de porumb.
Impovarati de datoriile fata de mosieri si arendasi si mereu in pragul saraciei,
supusi abuzurilor oficialitatilor si ignorati de catre politicieni, taranii din
ultima parte a anilor ‘80 au recurs la violenta pentru a obtine o reparatie a
nedreptatilor la care erau supusi. Disperarea a rabufnit in 1888 prin
numeroase rascoale. Taranii nu au reusit sa isi indeplineasca toate obiectivele
dar rascoala a adus soarta nefericita a taranului in atentia politicienilor liberali
si conservatori. O ampla coalitie a sprijinit proiectul de lege propus de catre
guvernul junimist de a se vinde taranilor pamant in loturi de cate 5, 10 si 25
ha, din domeniile statului. Sprijinitorii lui au obtinut aprobarea Parlamentului
la 6 aprilie 1889. Conservatorii au sustinut ideea ca acest caz va fi “un caz de
exceptie” si nu se va mai folosi. De asemenea, insistau ca taranii trebuie
convinsi ca singura cale de a obtine pamantul era prin munca grea, economii,
planuri de viitor si vanzari si cumparari intre ei sau de la alti proprietari
particulari de terenuri. Au incercat sa consolideze burghezia sateasca prin
scoaterea la vanzare a unor terenuri prea mari pentru ca taranul obisnuit sa si
le poata permite.
Guvernele conservatoare si liberale ulterioare au infiintat la tara o serie de noi
institutii in autorul taranului producator independent, dar s-au ferit sa
modifice structurile economice si sociale existente.
Pentru a imbunatati productivitatea agriulturii, guvernul liberal a infiintat in
1881 Creditul Agricol, acordand credite ieftine taranilor. Capitalul provnea de
la stat si din surse particulare, prin vanzarea de actiuni. Curand avea sa se
vada insa, ca intentia originala a legii nu era respectata. Institutia fusese
preluat treptat de mosieri si arendasi care au pus conditii pe care taranul
obisnuit nu le putea indeplini (de pilda, taranul trebuia sa puna garantie o
parte din recolta si unelte si sa aiba pe langa asta inca doi garanti pentru
imprumut). Taranul era inca prea sarac pentru a indeplini conditiile de primire
a ajutorului.
De foarte mare importanta pentru marirea posibilitatilor de credit in zonele
rurale au fost “bancile populare”. Au aparut spontan si s-au dezvoltat rapid,
deoarece erau conduse de obicei de localnici care cunosteau conditiile
economice locale si pe cei care solicitau imprumuturile.
Bancile populare si-au continuat impresionanta dezvoltare pana la primul
razboi mondial. In 1913 functionau 2900 de astfel de banci, aproape toate
functionand dupa modelul sistemului german Schulze-Delitzsche, urmarind
obtinerea de profituri, platind dividende si reusind sa atraga capital. Prezentau
din pacate, mai mult interes pentru taranul instarit decat majoritatea saraca de
la sate. Grosul capitalului acumulat de aceste banci era controlat de
infloritoarea clasa mijlocie sateasca – taranii prosperi, invatatorii, preotii si
micii negustori.
Liberalii au incercat sa aduca ordinea si prosperitatea la sate prin inca o lege
rurala cuprinzatoare. In 1904 au trecut prin Parlment legea care dadea un
statut obstilor satesti si specifica procedurile de infiintare a acestora.
Principalul scop al acestei legi era de a le permite taranilor sa formeze o
asociatie in vederea inchirierii unei mosii sau a altui pamant, dar, asa cum a
fost cazul Legii cu privire la bancile populare, adoptata cu un an inainte,
liberalii aveau in vedere in primul rand taranul instarit, productiv, si nu pe
vecinii sai mai saraci si mai lipsiti de succes. Miscarea cooperatista care s-a
pus in miscare a continuat sa se dezvolte pana la primul razboi mondial. In
1913 existau 495 de obsti satesti cu aproape 77000 de membri, dar toate la un
loc nu luasera in arenda decat o suprafata modesta de pamant, reprezentand o
sesime din ceea ce era preluat de catre arendasi.2
Ineficienta bancilor populare si a obstilor satesti a iesit la iveala in anul 1907
prin marea rascoala taraneasca. Cauzele rascoalei au fost conditiile grele de
trai ale majoritatii taranilor. 424.000 de tarani detineau prea putin pamant ca
sa isi poata duce traiul iar 300.000 nu aveau deloc teren.3 Majoritatea aveau
datorii la stat, la mosieri sau arendasi si la camatari. Calamitatile naturale
(secetele din 1899 si 1904) i-au impins pe tarani in pragul foametei.
Rascoala s-a dezlantuit pornind de la o disputa miinora, aparuta la 21
februarie 1907 intre taranii din Flamanzi, un sat din judetul Botosani, din
nordul Moldovei, si administratorul unei mosii arendate marelui trust Fischer.
Vestea s-a extins si in satele vecine. La inceput, taranii au demonstrat pasnic,
dar la 13 martie au inceput sa ocupe mosiile, au intrat in targuri, distrugand
casele mosierilor si arendasilor si depozitele negustorilor. La 16 martie au
avut loc primele infruntari intre tarani si armata. In acel moment rascoala
cuprinsese intreg nordul Moldovei. Desi taranii saraci fusesera primii care se
rasculasera, curand li s-au alaturat si vecinii lor mai instariti.
In a doua parte a lunii martie, rascoala s-a intins si in Muntenia si Oltenia,
unde a capatat o mai mare intensitate decat in Moldova. Si aici, violentele
2
Buletinul Statistic al Romaniei.
3
Ibidem
taranilor au reprezentat o reactie la lipsa de pamant si la conditiile aspre
impuse de catre mosieri si arendasi prin tocmelile de arendare.
Incepand cu 1906, prin brosuri si prin ziarul Gazeta taranilor, parveneau in
lumea satelor dezbaterile ample despre chestiunea taraneasca, cerandu-li-se
satenilor sa se uneasca, acest lucru fiind unica modalitate de a-si imbunatati
situatia. Brosura lui Kogalniceanu Catre sateni incepea si se sfarsea cu “Vrem
pamant” si a avut un efect puternic asupra taranilor.
Rascoala a avut o intensitate mai mare in Muntenia si Oltenia decat in
Moldova. Ea a atins intensitatea maxima intre 25 si 28 martie in Oltenia, unde
au avut loc inclestari masive intre tarani si armata si unde pierderile de vieti
omenesti au fost, in consecinta, mari.
Conservatorii, sub primul ministru Cantacuzino, au reactionat lent, dar
liberalii, care i-au inlocuit la putere la sfarsitul lunii martie, au procedat la o
viguroasa campanie de reprimare. Sub comanda generalului Averescu, armata
a mers pana la bombardarea satelor de catre artilerie, pentru a redobandi
controlul acestora. Circa 11.000 de vieti au fost pierdute inainte de a se instala
o relativa pace.
Rascoala a provocat o impresie puternica asupra tuturor partidelor politice.
Politicienii s-au grabit sa avanseze propuneri pentru inlaturarea a ceea ce
considerau o frana in calea dezvoltarii economice si sociale.
Majoritatea conservatorilor erau hotarati sa apere cu orice pret integritatea
proprietatii private, dar si-au dat seama ca era inevitabila o expropiere de
pamant pentru mentinerea pacii sociale la sate. Unii dintre conservatori au
propus expropierea partiala a mosiilor, considerand acest lucru chiar in
avantajul lor. Multi politicieni, atat liberali cat si conservatori, erau de parere
ca modernizarea si progresul agriculturii depindeau de mentinerea marii
proprietati si erau de parere ca mosiile ar fi trebuit sa ramana cel putin la 500
ha (C. Garoflid).4
Noul guvern liberal a fost instalat la 25 martie 1907, in toiul rascoalei. Cu
toate ca s-a ferit sa sustina expropierea proprietatii private, era pregatit sa
aplice o serie de reforme care sa aduca o alinare cel putin unei parti a
taranimii.
Incepand cu sesiunea parlamentara din toamna anului 1907, Partidul Liberal a
trecut prin Parlament o serie impresionanta de masuri menite sa duca la
indeplinire promisiunile continute in manifestul din 25 martie si, dupa cum s-
a exprimat Ionel Bratianu, ministrul de Interne, sa mentina “creditul social” al
partidelor guvernante in masa populatiei.
Cea mai importanta dintre legile reformei privea trei probleme fundamentale:
 Invoielile agricole
 Creditele
 Arendarea

4
Problema agrara si deslegarea ei, Bucuresti, 1908.
A mai fost pusa in vigoare Legea privind invoielile agricole din 23 decembrie
1907 si Legea privind infiintarea Casei Rurale, din 5 martie 1908. Casa
Rurala reprezenta o banca de credit rurala care le-ar fi dat posibilitatea
taranilor sa ia cu arenda sau sa cumpere mai usor pamant.
Acest corpus de legi a avut un efect redus sau chiar nul asupra majoritatii
taranilor, pe de o parte pentru ca multe dintre prevederile acestora nu au fost
puse in aplicare, iar pe de alta parte pentru ca au fost menite in primul rand sa
ajute taranul instarit.
Liberalii nu au facut nici o incercare serioasa de a schimba orientarea
agriculturii, astfel incat in 1914, productia de cereale reprezenta aprox. 84%
din totalul productiei agricole. Dependenta agriculturii de productia de grane
a fost accentuata de o piata internationala favorabila. In primii 15 ani ai
secolului XX, se exporta anual, in medie, 45% din totalul productiei de grane,
o cantitate care plasa Romania pe locul I printre exportatorii de porumb si pe
locul II printre exportatorii de grane din Europa.
Relatiile agrare au ramas in mare masura asa cum fusesera inainte de 1907.
Un numar mare de tarani, peste 700.000, erau lipsiti de cele 5 ha considerate
minimun necesar pentru intretinerea unei familii de cinci persoane. Erau
sesizabile totusi cateva schimbari in organizarea productiei pe marile
proprietati. Reformele din 1907 au redus numarul de dijmasi care au fost
inlocuiti treptat cu muncitori agricoli. Masinile agricole inlocuiau si ele incet
traditionala munca manuala a taranului.
Despartirea taranului de agricultura si-a continuat cursul constant, chiar daca
nu spectaculos. Multi tarani, care fusesera nevoiti sa paraseasca pamanturile,
si-au gasit de lucru in ocupatii neagricole la tara, precum si in minerit,
silvicultura, in industria petrolului si la caile ferate. Altii s-au orientat catre
cusut si tesut, o noua forma de industrie, organizata de mici intreprinderi din
orasele din apropiere sau de taranii instariti de la sate. Multi tarani s-au mutat
la oras in cautare de lucru, in ateliere mestesugaresti, in transporturi si fabrici.
Ritmul lent al industrializarii si urbanizarii a avut efecte profunde asupra
agriculturii si a nivelului de trai al taranului.
Unele dintre cel emai incurajatoare semne de schimbare fundamentala in
organizarea agriculturii l-a constituit crestera rapida a obstilor de arendare
dupa 1907.5 Intre 1907 si 1914, numarul obstilor a crescut de la 103 la 605,
iar suprafata de pamant arendata de acestea de la 73.000 ha la 475.000 ha. 6
Majoritatea membrilor sai ramaneau insa taranii prosperi, iar taranii saraci au
fost afectati prea putin.
Staruitoarele probleme rurale si incapacitatea economiei agrare de a progresa,
in ciuda legislatiei de dupa 1907, i-au convins pe multi liberali ca era necesara
o noua reforma agrara mai cuprinzatoare. Liberalii au dat insa putina atentie
5
Gheorghe Cristea, Amploarea miscarii cooperative in Romania dupa rascoala din 1907, in Revista de
istorie.
6
Ibidem
taranimii sarace. Ei isi exprimau doar convingerea ca industria in dezvoltare
va absorbi surplusul de populatie de la tara la oras, usurand astfel problemele
de suprapopulatie. Izbucnirea primului razboi mondial a pus capat
preocuparilor pentru aceste probleme.
Desi economia Romaniei s-a bazat in special pe agricultura, industria a jucat
si ea un rol important in devoltarea tarii. Structura industrieii a trecut prin
modificari semnificative, chiar daca neregulate, in aceasta perioada.
Dezintegrarea vechiului sistem al breslelor a avut loc in sfarsit, iar subminarea
industriei mestesugaresti si-a urmat cursul inexorabil, atat la sate cat si la
orase. Cauzele trebuie cautate in dezvoltarea constanta a procesului de
prelucrare pe scara larga si de fabricare in tara, precum si in integrarea
Romaniei intr-o mai mare masura in sistemul economic vest-european,
deschizand larg portile produselor manufacturate si capitalului din exterior.
Prin intermediul legislatiei si al agentiilor regulatoare, statul s-a plasat de
partea industriei moderne in dauna metodelor traditionale de productie. Cu
toate ca, in 1914, industria romaneasca in intregime inregistrase progrese
remarcabile, mai ramaneau inca lacune seioase. Elementele-cheie ale unei
baze industriale moderne, precum metalurgia si constructia de masini erau
inca practic inexistente, iar industria ramanea strans legata de agricultura,
intrucat predomina prelucrarea materiilor prime – alimente, produse lemnoase
si petrol.
In 1850, industria artizanala taraneasca era principalul mijloc prin care taranul
isi putea procura produsele finite de care avea nevoie.
Catre sfarsitul secolului, totusi, aceasta industrie a devenit o sursa secundara
de bunuri de larg consum si, in unele parti, a disparut cu totul.
Cauzele declinului acestei componente traditionale a economiei satesti rezida
in schimbarile fundamentale ce aveau loc in agricultura si in economie in
ansamblu, in a doua jumatate a secolului XIX. Traditia se mai pastra doar in
gospodaria taranului mijlocas. Industria artizanala familiala era modesta,
suficienta doar pentru a satisface nevoile de baza, nepermitand membrilor
familiei sa isi cumpere bunurile de consum de pe piata. Doar taranii instariti si
cei saraci nu mai produceau acasa bunurile de care aveau nevoie. Primii
pentru ca isi permiteau sa le cumpere iar saracii pentru ca nu aveau uneltele
rudimentare necesare practicarii unui mestesug, fiind astfel nevoiti sa
cumpere de la mestesugari specializati.
Acei tarani care isi mai practicau mestesugurile se confruntau cu doua
probleme critice. In primul rand, le era din ce in ce mai greu sa isi procure
materiile prime in cantitati corespunzatoare – lemne, animale si plante textile.
Pe masura ce agricultura romaneasca se concentra din ce in ce mai mult
asupra cultivarii granelor, padurile se imputinau, iar pretul lemnului crestea;
numarul animalelor care furnizau lana, piei si blanuri a descrecut intre 1860 si
1900 sau a crescut prea incet pentru a satisface nevoile masei de tarani, incat
pe la 1900 tesutul practicat de catre femei disparuse aproape complet in unele
locuri. A doua si cea mai mare amenintare la adresa mestesugurilor casnice a
fost concurenta bunurilor manufacturate, in special imbracaminte,
incaltaminte, produse din piei si unelte agricole.
Mestesuguril casnice din mediul rural au contribuit in mod semnificativ la
dezvoltarea industriei moderne, prin crearea unei forte de munca a carei
calificare sa ii permita sa intre direct in fabrica.
Productia artizanala, organizata, din targuri si orase, a suferit un declin
asemanator mestesugarilor taranesti. La mijlocul secolului al XIX-lea,
productia artizanala era cea mai importanta ramura a industriei romanesti.
Meseriile erau organizate pe bresle sau corporatii, asa cum erau ele numite
acum, foarte asemanatoare cu cele de la 1800 si avand acelasi scop si, anume,
de a asigura bunastarea membrilor lor. Ele nu mai exercitau acelasi grad de
control asupra propriilor membrii, cum o facusera altadata. Legislatia bazata
pe mult proclamatul principiu al liberului schimb a slabit treptat in fata
practicilor monopoliste. Pasul final in destructurare a fost facut in 1873, cand
guvernul a desfiintat ultimele corporatii. Actul nu a atras cine stie ce proteste,
pentru ca pur si simplu recunostea o stare de fapt.
In ultimele patru decenii ale secolului, mestesugurile au suferit modificari
drastice pe masura ce mentalitatea capitalista si practicile capitaliste
patrundeau in economie.
Catre sfarsitul secolului, concurenta economica si nepasarea guvernamentala,
la care s-au adaugat criza economica generala (1899-1903), au adus
mestesugarii la disperare.
Perspectivele dezvoltarii unei mari industrii moderne pareau neclare la
mijlocul secolului. Ii lipseau elementele esentiale: investitia corespunzatoare
de capital, mana de lucru calificata si o piata indigena larga pentru bunurile
manufacturate, lipsuri cauzate in parte de subdezvoltarea agriculturii si de
nivelul scazut de trai al grosului populatiei. Remediile pentru aceste deficiente
– institutiile si mentalitatea capitalismului modern – de-abia isi facusera
aparitia.
Schimbari semnificative au avut loc in anii ’70 - ’80, care au incurajat
dezvoltarea marii industrii. Abolirea suzeranitatii otomane a inlaturat ultimele
impedimente politice din calea comertului internatinal si a dat guvernului
roman posibilitatea de a duce o politica comerciala menita sa promoveze
dezvoltarea economica.
Doua alte elemente au fost, de asemenea, esentiale pentru realizarea
transformarii economice: un nou spirit in afaceri bazat pe credit, precum si
investitia corespunzatoare de capital.
Capitalul strain a avut un rol crucial in dezvoltarea industriei grele si a
economiei in general. Capitalul strain reprezenta o prezenta masiva si in
sistemul bancar dupa anul 1880, cand a devenit total functional sistemul
national de institutii de credit. Romania a atras capital strain datorita
profitului relativ ridicat, de obicei intre 4.25% si 5.6 %. Astfel de investitii au
fost esentiale pentru dezvoltarea unei economii moderne.
Prelucrarea produselor agricole reprezenta industria de baza a acelei perioade.
Moraritul in mod special era in continua dezvoltare si a fost una dintre
primele industrii care a suferit transformari tehnologice.
Industria a beneficat enorm de pe urma sprijinului Partidului Liberal,
incepand cu anii ’60.
Incepand cu 1886, liberalii au pus bazele unei politici industriale
fundamentate pe tarifele protectioniste si pe sprijinul direct al statului pentru
intreprinderile mari si mijlocii. Pe termen lung, scopul acestor masuri si al
tuturor celor ce au urmat a fost crearea unei industrii capitaliste moderne,
dupa modelul Europei occidentale, o politica ce insemna mai multa
concurenta pentru formele mestesugaresti si artizanale de industrie.
Multi oameni de afaceri si bancheri au socotit legile cu privire la tarifele
vamale un mijloc prea ocolit de promovare a industriei. Se pronuntau, in
schimb, pentru extinderea ajutorului direct al statului, iar in 1887 au adus o
contributie utila la obtinerea apobarii din partea Parlamentului a unui program
cuprinzator de sustinere a dezvoltarii industriale.
Legea din 1887 a ramas in vigoare timp de un sfert de secol. Sprijinul pe care
il oferea marii industrii a fost extins pana in 1912, pentru a include si
mestesugarii care foloseau cel putin 4 muncitori sau cooperativele
mestesugaresti cu cel putin 20 de membri.
In preajma primului razboi mondial, industriile dominante erau industria
petroliera si cea de cherestea, care impreuna reprezentau 36.2 % din productia
industriala, precum si cea alimentara – 32.3 %. Celelalte industrii reprezentau
ultima treime, printre acestea numarandu-se industria textila (8.3 %) si
metalurgia (7.8 %). Lacunele din structura industriei romanesti sunt evidente.
Absenta unei industrii siderurgice si a capacitatilor constructoare de masini,
precum si caracterul rudimentar al industriei chimice erau indicii ca nivelul
industrializarii se afla mult in urma celui vest-european. In plus, industria
contribuia doar cu 17 % la venitul national.
Dezvoltarea accelerata a industriei romanesti incepand cu anii ’90 a fost
insotita de o concentrare a capitalului si a productiei intr-un numar relativ mic
de intreprinderi. Bancile au contribuit si ele la acest proces.
Cea mai dinamica ramura a industriei romanesti era cea petroliera. Dar
aceasta s-a intamplat abia dupa 1895. In jumatatea de secol anterioara,
explorarea si productia au progresat incet si cu metode si echipament
rudimentare.
Intre 1903 si 1914 au fost infiintate multe dintre principalele trusturi ce aveau
sa domine industria petroliera romaneasca pana la cel de-al doilea razboi
mondial: Steaua Romana, achizitionata de capitalul german in 1903, Romano-
Americana (Standard Oil – 1904) si Astra Romana (Royal Dutch-Shell –
1910). In 1914, industria petroliera romana era marcat internationalizata:
capitalul german controla 35 %, urmat de cel britanic cu 25 %, olandez cu 13
%, francez cu 10 % si american cu 5.5 %. Capitalul romanesc reprezenta doar
5.5 %.7
In ciuda cresterii impresionante inregistrate in rafinarea petrolului, in industria
alimentara si cea a lemnului, care impreuna reprezentau 74 % din valoarea
productiei obtinute de marile intreprinderi in preajma primului razboi
mondial, cateva ramuri de baza ale unei industrii moderne erau aproape
inexistente. Cel mai grav se resimtea eseul inregistrat in dezvoltarea
metalurgiei. O ancheta industriala din 1901-1902 releva existenta doar a unui
numar de 75 de asemenea intreprinderi, unele dintre acestea fiind doar simple
ateliere. Industria constructoare de masini era inexistenta. Astfel, industria
romaneasca in general, ramanea dependeta de importuri in aceste sectoare
vitale. Acelasi lucru se intampla in privinta carbunelui.
Comertul exterior a avut un efect decisiv asupra dezvoltarii industriei si
economiei romanesti in ansamblu. Acesta s-a extins foarte mult in jumatatea
de secol premergatoare primului razboi mondial. Romania a semnat tratate de
comert si navigare cu Austro-Ungaria, Rusia, Franta, Marea Britanie, Italia si
Germania.
Efectele acestor trate asupra dezvoltarii economice romanesti au fost
amestecate. Pe de o parte, comertul a cunoscut o crestere spectaculoasa.
Deschiderea relativa a pietei romanesti pentru importuri in deceniul 1876-
1885 a dat lovituri grele tuturor ramurilor industriale indigene. Marfurile
straine au inlocuit fara greutate produsele interne, in special datorita faptului
ca erau mai ieftine, fabricantii straini reducand costurile prin productia de
serie.
Trasaturile generale ale industriei in perioada analizata sunt urmatoarele:
- primul loc il ocupa industria alimentara
- creste industria chimica, se dezvolta rafinariile de petrol
- alte ramuri ca metalurgia, constructiile de masini, sunt inca timide
- industria este concentrata in centre industriale ca Bucuresti, Valea Prahovei,
Galati si este putina sau aproape ca nu exista in Dobrogea, Oltenia, Moldova.8

CAP.II. LIBER SCHIMB SI (SAU) PROTECTIONISM?

LIBER SCHIMB ? PROTECTIONISM

7
Gheorghe Buzatu, Romania si trusturile petroliere internationale.
8
Dan Popescu, Istoria economiei nationale.
 Liberul-schimb si protectionismul nu sunt, practic, sisteme
comerciale total antinomice, deoarece niciunde nu se aplica nici schimbul
liber absolut si nici un protectionism integral. Sistemul protectionist nu neaga
principiul liberului- schimb, ci numai afirma ca trebuie sa se practice anumite
restrictii in interes general. Principial, liberatatea ar trebui sa fie norma
generala a relatiilor economice dintre state, iar protectionismul exceptia; este
drept ca “exceptia” poate avea - prin influenta anumitor interese coalizate –
prelungiri, in timp, care sa o transforme in regula,ceea ce, deseori, nu mai
corespunde interesului general.
Protectionismul este un concept de politica economica si un complex
de interventii de stat privind ocrotirea interna a anumitor activitati economice
si mai ales protejarea unor ramuri de activitate economica nationala prin
masuri de politica comerciala si vamala. De la inceput protectionismul trebuie
sa poata raspunde clar la urmatoarele intrebari: ce activitate economica sau
categorii de intreprinderi au nevoie de productie si in ce scop; activitatea
economica sau categoriile de intreprinderi respective sunt de importanta si
interes general sau nu; cat de mare si pe cat timp este necesara protectia;
masurile interne au un caracter intern sau privesc politica vamala a comertului
exterior?
Protectionismul s-a manifestat in diverse forme, structuri si cu obiecte
variate. Uneori, el a inlesnit crearea de monopoluri, de importanta si extinderi
nationale si internationale. Unele tari (Romania, alte tari putin dezvolatate si
printer cele mari Franta) au facut protectionism de aparare, altele (Germania,
Japonia etc) au facut un protectionism de cucerire si expansiune iar S.U.A.,
Anglia etc au urmarit sa se imbogateasca.
Dupa cucerirea independentei de stat, conditiile de dezvoltare a
industriei, a celorlalte domenii ale vietii economice, au devenit favorabile. Ca
stat independent Romania nu mai era obligat sa respecte tratatele, conventiile
economice incheiate de Imperiul Otoman cu statele Apusene, capatand astfel
libertatea de a promova o politica economica in conformitate cu interesele
sale nationale.
Se deschid perspective noi pentru modernizarea structurii economice,
sociale, politice, culturale, pentru organizarea lor pe temelii moderne si
practicarea unei politici economice independente.Fortele conservatoare se
opuneau cu indaratnicie schimbarilor de structura si progresului rapid al tarii.
In contrast cu aceasta pozitie, oamenii politici si ganditori de prestigiu s-au
ridicat cu toata viguarea in favaoarea restructurarii vietii social-economice,
pronuntandu-se pentru dezvoltarea accelerata a tarii, subliniind locul si rolul
industriei autohtone in consolidarea independentei nationale. Printre
pesrsonalitatile proeminente mentionam pe D.P. Martian, M. Kogalniceanu,
G. Baritiu, B.P. Hasdeu, M. Eminescu, A.D. Xenopol, P.S.Aurelian.
 Observand cu atentie schimbarile survenite pe plan mondial si
conditiile create pe plan national, socialistii ajunsesera la concluzia ca
Romania nu se putea inalta pe culmile civilizatiei si progresului social decat
pe calea unei politici ferme de industrializare. Care ereau insa caile si
mijloacele practice de faurire a industriei nationale , idee sustinuta cu
argumente incontestabile de patriotii romani? Democratii burghezi, ganditorii
socialisti, considerau problema dezvoltarii industriale prea importanta pentru
ca ea sa fie lasata pe seama initiativei private. Statul trebuie sa-si asume
raspunderea pentru infaptuirea unui deziderat de insemnatate vitala pentru
destinele tarii. El avea datoria sa creeze cadrul de organizare favorabil, sa
incurajeze si sa protejeze stabilimentele industriale, sa ia masuri de creare a
infrastructurii adecvate.
Calea principala de edificare a industriei o constituia promovarea
consecventa a unei politici protectioniste. Liberul schimb erea considerat ca
impropriu si daunator pentru stadiul de dezvolatare a Romaniei si in general -
cum sustinea A.D.Xenopol – “in totul funest popoarelor incepatoare” (1) .
Potrivit convingerilor lui M. Kogalniceanu, parghia principala pe care statul
trebuia s-o foloseasca in sprijinul industriei erea protectionismul vamal.” Este
o datorie nationala de a avea acest sisitem al protectionismului, deoarece
vedem ca toate statele din Europa il aplica cu multa rigoare” ( 2 ) . Ca si alti
ganditori ai vremii M. Eminescu recomanda si el politica protectionista pentru
dezvoltarea industriala a tarii. Statul nu trebuie sa ramana in postrura de
observator impasibil la spectacolul miscarii economice, ci trebuia sa
actionezee ca un intreprinzator calculat si responsabil in fata natiunii.
“Abecedarul economiei politice zice: Industrie fara protectie nu se poate
infiinta.Protectia fara putere politica a statului nu se poate exercita” ( 3) .

(1) “Texte din literature economica in Romania”, vol I , p 387

(2) “Monitorul Oficial”. Dezbaterile Adunarii deputatilor, nr 91/1886 p 1496
(3) “M. Eminescu, Opera politica”, vol II ,Bucuresti, 1941 p 153

Sustinerea ideiilor liber-schimbiste la noi in tara- afirma Xenopol “

este un adevarat act de tradare nationala. Raul capital al siitemului
liberului schimb este ca, desi realizeaza o piata mai ieftina pentru
cumparatea obiectelor, ucide piata mult mai necesara pentru vanzarea
muncii. Liberul schimb impiedica dezvoltarea industriei in tarile cele mai
inapoiate care nu pot concura cu cele mai inaintate” ( 4 ) .
Aplicarea politicii protectioniste erea considerata ca o garantie a
progresului industrial al tarii. Liberul schimb aparea tot mai evident ca o
politica incompatibila cu dezvoltarea si proliferarea intreprinderilor
industriale romanesti.
Fiind aproape in exclusivitate expoartatoare de materii prime si
importatoare de produse manufacturate, de munca simpla contra munca
complexa, Romania a fost victima unor schimburi ilegale, care, prin forta
lucrurilor , atrageau dupa sine transferal unei parti din venturile tarii catre
tarile dezvoltate, din punct de vedere economic.Exemple in acest sens sunt
numeroase. D.P.Martian consemna cu durere ca “materia primitiva pe care
am vandut-o altor tari la un pret ieftin o importam sub forma de produse
fabricate la un pret de 10-20 de ori mai mare “ ( 5) . Mori cu aburi din Croatia,
stabilimentul comercial de faina din Flume macinau granele cele mai alese
din Banat. Si nu e de domeniul fanteziei afirmatia ca uneori Romania
exporata grau si importa faina, exporta titei si importa benzina. Cerealele,
vitele, petrolul neprelucrat ocupau ponderea principala in exportul
tarii.Produsele brute se intorceau apoi sub forma de produse finite la preturi
exorbitante.
Dupa o perioada de pasivitate, Guvernul se staduieste sa sprijine cu
legi potrivite, protectioniste, industria nationala.
Industria a beneficiat enorm de pe urma sprijinului Partidului Liberal,
incepanad cu anii 1860, caci liberarlii priveau cu simpatie ideiile
protectioniste , dar au fost impiedicati sa le aplice de catre tratatele existente,
mai ales Conventia comerciala cu Austro-Ungaria.Tipul lor de protectionism
s-a conturat insa treptat.La inceput, acestia ereau lipsiti de o strategie
economica cuprinzatoare si ,astfel, legislatia viza doar anumite ramuri
industriale, fiind menita in primul rand sa stimuleze folosirea materialelor
prime indigene(de plida legea din 1881 pentru promovarea industriei hartiei
prin asigurarea unor achizitii regulate de catre stat).In acelasi timp insa,
liberalii nu au inteles imediat importanta industiei grele. Mare parte a
legislatiei adoptate de catre acestia inainte de 1887 pentru stimularea
industriei se concentra asupra dezvoltarii mestesugurilor.Pana si
cuprinzatoarea lege prezentata

(4)A.D. Xenopol, Studii economice , Craiova , 1882 p. 182

(5) D.P. Martian ; Opere economice 1961 p 373
Parlamentului in 1882 de catre Petre Aurelian se baza pe premise ca
dezvoltarea unei industrii moderne trebuia sa inceapa cu incurajarea
mestesugurilor si cu imbunatatirea invatamantului tehnic si pofesional. Nu
facea nici un fel de referire la sprijinirea productiei industriale pe marile
intreprinderi. Un deceniu mai tarziu in 1895, punctele de vedere ale lui
Aurelian nu se schimbasera in mod substantial. In timp ce argumenta ca
tarifele protectioniste ereau esentiale pentru crearea industriei si, ca atare, a
unei economii infloritoare, el insista ca atentia trebuie acordata in primul rand
industriilor casnice si mestesugaresti, ca o premisa necesara infiintarii unui
sistem de fabrica.El a recunoscut valoarea marii industrii, dar pentru o vreme
i-a rezervat doar un statut “accesoriu”.
Trebuie, mai adăuga P. S. Aurelian, “să se studieze toate industriile
existente în ţară, să se clasifice după natura şi importanţa lor, specificându-
se zona ce îmbrăţişează fiecare fel de fabricaţiune; să se cerceteze cari
industrii trebuie preferite, potrivit cu trebuinţele şi mijloacele noastre”. ( 6 )
In preajama primului Razboi Mondial, industriile dominante erau
industria petrolierea si cea de cherestea care impreuna reprezentau 36,2% din
productia industriala, precum si cea alimentara- 32,3%. Celelalte industrii
reprezentau ultima treime, printer acestea numarandu-se industria
textile(8,3%) si metalurgia (7,8%). Lacunele din structura industriei romanesti
sunt evidente.Absenta unei industrii siderurgice si a capacitatilor
constructoare de masini, precum si caracterul rudimentar al industriei chimice
ereu indici ca nivelul industrializarii se afla mult in urma celui Vest-
European.
Incepand ca 1886 liberalii au pus bazele unei politici industriale
fundamentate pe tarifele protectioniste si pe sprijinul direct al statului pentru
intreprinderile mari si mijlocii. Pe termen lung scopul acestor masuri si al
tuturor celor care au urmat au fost crearea unei industrii capitaliste moderne,
dupa modelul Europei occidentale, o politica ce insemna mai multa
concurenta pentru formele mestesugaresti si artizanale .Primul act important
al noii politici industriale a fost Legea generala a tarifelor din 1886, care a
fost adoptata dupa expirarea Conventiei comerciale cu Austro-Ungaria.
Taxele de import ereau aplicate unui numar de circa 600 de articole si
reprezentau cam 10 -15% din valoarea lor. In comparatie cu practicile altor
tari, aceste tarife ofereau doar un grad modest de protectie.Ele ereau menite sa
apere de concurenta straina, in primul rand , acele industrii ce fiintau deja,
mai ales industria alimentara si alte ramuri ale industriei usoare,

(6) Aurelian P. S. Opere economice, Bucureşti, Editura Academiei, 1967

producatoare de bunuri de larg consum. Astfel aceste tarife au reprezentat

faza initiala de protectionism, indrepatat catre folosirea materiilor prime
provenite din agricultura si silvicultura romaneasca. Dar actul respectiv privea
si in perspectiva si oferea un sprijin modest altor tipuri de industrii, care-
autorii acestuia ereau siguri- aveau sa fie infiintate pana la urma.Legea asupra
tarifelor a fost substantial revizuita in 1904 si in 1906, pentru a tine seama de
progresul industrial al tarii si de presiunea crescanda a bunurilor
manufacturate straine. Noile taxe vamale se inscriau intre 10-25% din
valoarea marfurilor, fiind ridicate la acele articole care concurau produsele
indigene si scazute la utilaje si la articole necesare dezvoltarii acestei
industrii.
“Intr-o tara care n-are export industrial, taranul munceste pentru
toti. Dantela de Bruxelles, condeiul cu care scriem, chibritul cu care ne
aprindem tigara, toate ne vin in schimbulu graului nostrum si acest grau il
produce numai taranul” ( 7 ) , afirma Eminescu.
Multi oameni de afaceri au socotit legile cu privire la tarifele vamale un
mijloc prea oclolit de promovare a industriei. Se pronuntau, in schimb, pentru
extinderea ajutorului direct al statului, iar in 1887 au adus o contributie utila
la obtinerea aprobarii din partea Parlamentului a unui program cuprinzator de
sustinere a dezvoltarii industriale. Noua lege de incurajare a industriei
prevedea scutiri de taxe si tarife vamale pentru toate utilajele si materiile
importate pentru o perioada 15 ani, o reducere a costurilor transportului pe
calea ferata si acordarea cu titlu gratuit de catre stat a unor terenuri de
constructie pe timp de 90 de ani tuturor cetatenilor romani sau straini care vor
infiinta intreprinderile industriale cu un capital de cel putin 50.000 lei sau care
foloseau minimum 25 de muncitori. Avantajele ereau: scutire de orice
impozite directe, intrarea libera pentru masini si accesorii pentru materii
prime necesare fabricatiei, reduceri la tarifele de transport, dreptul de a obtine
in deplina posesiune , pe 90 de ani, teren din proprietatile statului, drept de
proprietate la furniturile institutiilor publice. Industriile care vor sa
beneficieze de aceasta lege vor trebui sa aiba masini perfectionate si
specialisti. Aceasta lege a impulsionat dezvoltarea masinismului in Romania,
creandu-se numeroase fabrici. Legea a avut numai 10 articole. In 1903 se
afirma ca, pe baza legii din 1887, s-au acordat, in perioada 1887-1903
avantaje la 297 fabrici:valoarea avantajelor s-a urcat la suma aproximativa
anuala de 12 milioane lei .

(7) M. Eminescu; Influenta austriaca p.71

În perioada 1878-1912, evolutia exportului si importului, în expresie

cantitativa si valorica, se prezinta astfel:
Export Import
Anii Mii tone Mii lei Mii lei Mii lei
1878 - 217042 - 306582
1882 1810 244730 408 268852
1892 1959 285384 653 380747
 1902 3318 374819 462 283345
1912 4327 642104 1214 637906
Sursa: Enciclopedia României, Vol. IV (Economia Nationala), p. 464-465

Kogalniceanu sublinia ca “ scopul tarifului vamal nu consta

numai in a crea venituri fiscale , ci mai ales in a asigura dezvoltarea
comertului si industriei nationale”, deoarece vamile, dupa parerea sa ar fi un
“regulator “ al acestei dezvoltari.
Legea permitea de asemenea o investitie nelimitata de capital strain in
noile industrii, o recunoastere de catre liberali, in ciuda retoricii lor despre
initiativa autohtona, ca nu posedau resurse financiare suficiente pentru a-si
duce la indeplinire ambitioasele lor planuri economice.
“Un sistem vamal protectionit – afirma K. Marx – nu este decat un
mijloc de a crea marea industrie a unei tari, adica de a o face sa depinda de
piata mondiala; iar din clipa cand depinzi de piata mondiala mai mult sau
mai putin de liberal schimb…Sistemul liber schimbist duce la destramarea
vechilor nationalitati si impinge la extreme antagonismul dintre burghezie si
proletariat. (8)
Legea din 1887 a ramas in vigoare timp de un sfert de secol. Sprijinul
pe care il ofera marii industrii a fost extins pana in 1912, pentru a include si
mestesugarii care foloseau cel putin 4 muncitori sau cooperativele
mestesugaresti cu cel putin 20 de membri. Noua lege prevedea, de asemena,
ca marfurile furnizate statului de toate aceste intreprinderi puteau avea preturi
de pana la 5% mai mari decat produsele similare disponibile in alte parti.
Ambele legi contribuiau in mod substantial la progresul marii industrii pe scra
larga. Totusi ideea protectionismului educativ este aici mai evidenta.
Din mijloacele de incurajare la export a productiei nationale fac parte
si primele de export, platite de stat exportatorilor, care nu trebuie confundate
cu taxele de export pe care exportatorii le platesc statului. Prin plata primeleor
de export se trece asupra contribuabililor o parte din valoarea

(8) K.Marx ;Discurs asupra liber- schimbismului 1848 p. 460

marfurilor pe care le expediaza in strainatate producatorul protejat

Cei ce foloseau materia prima autohtona beneficiau de avantaje timp
de 30 de ani iar cei ce foloseau materie prima de import doar pe o perioada de
21 de ani. Avantajele acordate de aceasta lege constau in:
a) vanzarea de catre stat a unei suprafete de pana la 5 ha pentru constructia
fabricilor;
b) folosirea gratuita in perimetrul celor 5 ha a caderilor de apa si a morilor;
c) scutiri de taxe pentru importul de masini, accesorii, materie prima
 Intreprinderile erau obligate, pentru a beneficia de aceste avantaje, ca
din totalul personalului 75% sa fie cetateni romani.
Anii
1880- 1900-1904 1912-1914 1912-1914
Sectoare 1884 / 1860-
1864
Agricultura, silvicultura,
stocul de hrana 3681,9 6585,0 1052209 569%
Cladirile, locuintele si
bunurile de consum 388,6 1471,9 2386,8 1014%
durabile

Transportul si comunicatiile 525,2 1417,0 2543,4 12347%

Industria 68,9 415,2 1171,2 1923%

Sursa: Axenciuc, V., Avutia nationala a României. Cercetari istorice comparate. 1860-1939, Bucuresti,

În 1904- este adoptat un nou tarif vamal , iar în 1905 este promulgată
“legea generală a vămilor” prin care se stabilesc suprataxe sau chiar
prohibirea mărfurilor importate din ţările ce luau măsuri similare împotriva
mărfurilor româneşti exportate. Taxele fixate prin tariful vamal din 1904
pentru importul de produse raman in functie de importanta lor pentru
economia nationala, daca ele puteau sau nu fi produse in tara. Masinile,
instalatiile pentru dotarea fabricilor precum si diverse materii prime sau
semifabricate li se aplicau taxe vamale scazute sau chiar deloc.
In acelasi timp importul de produse finite care se puteau produce in tara se
aplicau taxe vamale foarte ridicate.

Legea brevetelor de invenţie adoptată în 1906 stimula, într-o anumită

măsură, introducerea progresului tehnic prin punerea în aplicare a invenţiilor,
stipulând în art.13 că: “proprietarii de brevete care probează că au fondat un
stabiliment în scop exclusiv de a executa obiectul brevetat, se pot bucura de
avantajele legii pentru încurajarea industriei naţionale” ( 9 ) .

(9) Legea asupra brevetelor de invenţiune sancţionată prin decretul regal nr.102 din 13 ianuarie 1906 şi
publicată în Monitorul Oficial nr. 229/17 ianuarie 1906

In felul acesta se asigurau condiţii preferenţiale numai pentru titularii unui

brevet de invenţie, care dispuneau de capital pentru fondarea unei unităţi de
producţie.
Tot in 1906 este data o lege pentru incurajarea industriei textile prin
care fabricantii de produse textile ereau scutiti de taxe vamale la importul de
in si canepa cu conditia ca acest import sa scada anual cu 10% , astfel incat in
ala zecelea an de la aparitia legii intregul consum de fire de in si canpa sa fie
satisfacut din productia indigena.De pilada in 1882, textilele reprezentau
33% din volumul total al importurilor, iar in 1902 ajunsesera sa constitue48%.
Dezvoltarea industriei capitaliste, a pietei interne si a comertului
exterior a creat necesitatea extinderii si a intensificarii transporturilor. Aceasta
problema a interesat in primul rand burghezia intrucat ea era o conditie a
evolutiei economice. Aparitia cailor ferate in Europa, mijloc sigur, rapid si
ieftin de transport a produs o schimbare radicala in sistemul transporturilor.
Un moment important in evolutia transportului feroviar l-a
constituit rascumpararea in 1880 a retelei feroviare de la concesionarii straini
de catre statul roman. In 1888 s-a creat Directia Generala a C.F.R.; fapt ce a
impulsionat mult evolutia transporturilor feroviare. Sub conducerea statului s-
a trecut la constructia, intretinerea si exploatarea retelei feroviare, la crearea
personalului necesar. In vederea dezvoltarii transporturilor s-a creat
invatamantul tehnic superior prin scoala nationala de poduri si sosele.
Investitiile în constructia de cai ferate au dus la dezvoltarea industriilor
constructoare de masini, a industriilor de constructii si materialelor de
constructii,precum si la crearea unor noi locuri de munca.
S-au dezvoltat si transporturile maritime fluviale. In 1890 s-a infiintat
Navigatia Fluviala Romana iar in 1909 s-a inaugurat portul Constanta.
Protectionismul romanesc, realizat in cadrul economiei liberale,
printr-un baraj moderat si o autonomie vamala relativa a contribuit la intarirea
independentei economice a tarii, independenta pe care adeptii de mai inainte
ai liberului schimb o urmareau, indeosebi pentru semnificatia ei politica.Dar,
politica vamala si comerciala a tarii noastre erea uneori, influentata de
interese economice straine care nu ocoleau nici calea presiunilor politice sau
de altfel pentru a determina Romania sa le fie un client important si un
furnizor avantajos.
BIBLIOGRAFIE
Victor Jinga –Principii si orientari ale comertului exterior al Romaniei 1859-
1916, editura DACIA

CAP.III. CAPITAL PROPRIU SI (SAU) STRAIN?

1. SLABICIUNEA ACUMULARII INTERNE.CAPITALUL STRAIN SI

ROLUL ACESTUIA.

In conditiile in care, timp indelungat, tara fusese impartita intre imperiile

inconjuratoare iar razboaiele dintre acestea, nu o data, se dusesera pe teritoriul
romanesc, una dintre trasaturile economiei romanesti era aceea ca procesul
acumularii primitive a sumelor de capital se efectuase mai mult in favoarea
burgheziilor din alte tari.La randul lor, ramasitele feudale franau si ele
acumularea interna.
Pe plan intern, crearea B.N.R. si trecerea la emisiune sistemetica de bilete de
banca a marcat si inceputul nasterii unui centru national al creditului.Cu
ajutorul Bancii Nationale si cu capital privat, numai pana la 1900 au fost
create 24 de banci, iar pana in 1914 alte 210 banci.Se nascuse, astfel, un
sistem de credit capitalist.Dar in el, capitalul strain avea o pondere
importanta.E de remarcat, totusi, ca creditul bancar era inca relativ slab, caci
camataria nu a fost decat in parte inlaturata.O ancheta a Ministerului
Agriculturii, Comertului, Industriei si Domeniilor intreprinsa in 1900 arata ca
in comunele de pe malul Dunarii, de la Turnu-Severin la Galati, dobanda de
120% era considerate ,,prieteneasca”.
In randul romanilor, s-a dezvoltat un curent de infiintare a unor asociatii de
credit si banci care sa faca fata nevoilor lor de credit.La dezvoltarea acestui
curent un rol important a avut G. Baritiu, iar in fruntea luptei practice se va
afla Visarion Roman (1883-1887).Printre cele mai importante banci romanesti
erau: ,, Banca unita pentru industrie si ipoteca”, intemeiata in 1862 la
Sighisoara, ,, Societatea de pastrare si de imprumut” din Rasinari (1868),
,,Banca Albina” din Sibiu (1872), ,,Banca Furnica” din Fagaras (1883),
,,Ardeleana, institute de credit si economie” la Orastie (1885), ,,Banca
Timisana” (1885), ,,Banca Victoria” la Arad (1887).Ca urmare, pana la
sfarsitul secolului al XIX-lea, burghezia romana din interiorul arcului carpatic
isi crease o anumita retea de credit proprie.Totusi, la inceputul secolului al
XX-lea, ea ocupa un loc modest in creditul transilvan general.Cu toate
acestea, sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea vor
inregistra si o anumita colaborare intre capitalurile bancare de pe ambele
versante ale Carpatilor.
Formarea unei retele bancare, desi inca insuficienta pentru necesitatatile
economiei romanesti, a avut un rol important in dezvoltarea acesteia.Prin
creditele acordate ele au grabit miscarea economica si au contribuit la
usurarea afluxului de capital dintr-o ramura intr-alta.Nu-i mai putin adevarat,
insa, ca ele au complicat contradictiile capitalismului, atat economice, cat si
sociale.
Insuficienta capitalurilor interne a reprezentat, chiar de la inceputurile
capitalismului, un teren favorizant pentru patrunderea capitalului strain in
economia tarii.Un al doilea factor favorizant l-a constituit lunga dominatie
straina asupra diferitelor parti din tara.Un al treilea factor a constat in
preocuparea multor oameni politici de a obtine, prin avantaje economice,
bunavointa fata de romani din partea puterilor occidentale.
Penetratia si actiunea capitalului monopolist strain este legata de dezvoltarea
industriala, de crearea bazei tehnico-materiale moderne a economiei
nationale, de directiile evolutiei industrializarii capitaliste, de
proportionalitatea in structura economiei, iar uneori de orientarea politicii
interne;monopolurile straine sunt implicate direct in procesul reproductiei
sociale, in repartitia venitului national, in marimea fondului de acumulare si
in utilizarea plusprodusului, precum si in intensitatea prosesului de exploatare
a producatorilor si a economiei nationale, in implicarea si ascutirea
antagonismelor economice si sociale din Romania.
Desi perioada preindependentei cunoaste o actiune intensa de prospectari ale
capitalistilor straini asupra economiei, cat si participari la exploatarea unor
intreprinderi, totusi ea nu s-a soldat cu mari investitii si cu rezultate
economice importante.
Ceea ce deosebeste perioada de dupa independenta este afluxul masiv de
capital strain, prioritar plasat in domenii ale productiei si mijloacelor de
transport si, deosebit de important, majoritatea cu caracter monopolist,
financiar.Indiferent de aria si domeniul de exploatare, de marimea capitalului
strain, esentiala deosebire dintre plasamentele straine in cele doua perioade
rezida in consecintele produse de acestea.
Pentru atitudinea fata de capitalul strain la mijlocul secolului al XIX-lea este
caracteristic faptul ca Nicolae Sutu considera ca la noi industria n-ar fi putut fi
intemeiata-in contextul liberului schimb-decat cu ajutorul capitalului
strain.Pana unde puteau merge lucrurile in atitudinea fata de capitalul strain
arata foarte elocvent un ,,Memoriu asupra Romanilor”(1853) adresat lui
Napoleon al III-lea.,,Francia a devenit idealele noastre si noi ne-am dat cu
totul ei”, se scria in memoriu, iar pentru viitor se preciza:,,…armata Statului
Roman ar fi armata Franciei in Oriinte, porturile sale de la Marea Neagra si de
pe Dunare ar fi intrepositele comerciului francese si, din causa abundentei
lemnelor noastre de constructiune, aceste porturi ar fi totdeodata magasinurile
se constructiune(chantiers) ale marinei francese;produsele brute ale acestor
avute tari ar alimenta cu avantagiu fabriciele Franciei, care or gasi in schimb
un mare debit in aceleasi tari.In fine Francia va avea toate avantagiele unei
colonii fara a avea cheltuielile ce aceasta ocazioneaza…”.
Intr-o asemenea ambianta, Dionisie Pop Martian nu putea sa se abtina si arata
net in 1860 ca:,,A tracta pentru bunurile independentei politice si a neglege
bunurile materiale, este a necunoasce temelia pe care trebuie sa se sprijine nu
numai independenta natiunala, dar chiaru si simpla esistentia fisica a unui
popor”.
Pleiada patriotilor, a economistilor inscrie nume ca D.P.Martian,
P.S.Aurelian, E.Winterhalter, M.Kogalniceanu, A.D.Xenopol etc., care se
pronunta pentru cai si mijloace de dezvoltare industriala, de realizare a
independentei politice si economice a tarii.In privinta capitalului strain, cu
diferite deosebiri de nuante, ei respingeau total sau partial penetratia
societatilor straine.Indiferent in ce masura era aceasta pozitie realista, marele
merit al lor consta in aceea ca au sesizat, au demonstrate si au avertizat cu
energie si convingere asupra pericolului pe care il reprezenta penetratia libera
a societatilor straine, concesionarea unor sectoare sau ramuri acestora.Al
doilea mare merit al economistilor patrioti amintiti consta in faptul ca, prin
studiile si analizele intreprinse au dezvaluit posibilitatile latente economice,
financiare interne, capacitatile multiple interne ale tarii, ale poporului roman
de a rezolva prin mijloace proprii obiectivele dezvoltarii unei economii
moderne.
Atat conservatorii, cat si liberalii care se succedau la guvern, desi cu destule
deosebiri intre ei, se pronuntau pentru capitalul strain.Totusi, intre ei a
intervenit o divergenta cu totul majora atunci cand a venit momentul crearii
bancii nationale de emisiune.Este vorba de faptul ca, in timp ce conservatorii
considerau necesar apelul la capitalul strain, liberalii declarau ca banca
trebuia intemeiata cu capital romanesc si anume capital de stat si capital
particular, evident acesta din urma apartinandu-le, in fond, lor.Lupta a fost
castigata de liberali.In felul acesta, B.N.R. a devenit un pilon de prim ordin al
liberalilor in viata economica.Este, de asemenea, de mentionat ca pornind tot
de la probleme bancare si de credit, cu un alt prilej, P.S. Aurelian va atrage
atentia asupra experientei amare la care dusese colaborarea cu calitalul strain
in procesul patrunderii acestuia in tara.Inca in 1879, Eminescu, la randul sau,
supusese unei critici virulente politica concesionarii catre capitalul strain a
constructiilor de cai ferate si aratase rezultatele financiare dezastroase pentru
Romania ale acesteia.
Spre deosebire de Martian si Aurelian, care au adoptat o pozitie hotarata
impotriva penetratiei capitalului strain, A.D.Xenopol, pledand pentru o
dezvoltare de la inceput a marii industrii mecanizate, care se putea infiinta cu
mijloace financiare, tehnice si specialisti straini, a avut o pozitie relative
diferita fata de penetratia straina.
Dar cele doua partide politice, fiecare potrivit propriilor interese, vor cauta sa
se acomodeze in politica fata de capitalul strain.,,Romania trebuie sa deschida
larg, foarte larg portile sale intrarii capitalurilor straine si trebuie sa dam
strainatatii dovezi ca nu suntem inconjurati de ziduri chinizesti”, scria in 1901
conservatorul Take Ionescu.Iar mai departe:,,Toate legile care mai opun
oarecare piedici intrarii libere a capitalurilor straine trebuie modificate in asa
fel ca sa se inlature toate acele piedici si atat conservatorii, cat si liberalii
trebuie sa lucreze cu aceleasi vederi in aceasta privinta”.In ce-l privea ziarul
liberal ,,L’independence Roumaine” scria in 1904:,,Orice intreprinzator strain,
de orice nationalitate ar fi el, care va veni la noi sa fructifice capitalul sau in
industria petrolului…poate fi sigur ca se va bucura de legile noastre
protectoare si organele oficiale se vor grabi sa-i usureze activitatea”.
Curand, insa, va fi prezentata o nuanta importanta.In anul 1905, Vintila
Bratianu(1867-1930) va intervene in discutie publicand un articol intitulat
,,Prin noi insine”, in care, fara a se declara contra capitalului strain, preciza
totusi ca in economie primatul trebuie sa-l aiba interesele nationale si
capitalul romanesc.Nu mult dupa aceea, insa, in 1913, pornind de la
insuficienta acumulare de capitaluri romanesti, Em. Socor va considera ca
dezvoltarea insustriei se putea asigura prin utilizarea capitalurilor straine.El
recunostea ca ,,plusvaloarea ce o va incasa capitalil strain va fi produsul
muncii nationale, si ca o parte din ea va iesi din economia romaneasca, spre a
spori economia tarilor de origina ale capitalului”, dar considera mult mai
dezavantajos faptul ca ,,platim, sub forma de pret al produselor capitalului
strain pe cari le importam, nu numai plusvaloarea cuvenita capitalului, ci
intreaga valoare a marfurilor, adeca si salariile muncitorilor straini, cari
produc acele marfuri in tarile respective”.Si, continua el, ,,Cu tot acest
sacrificiu enorm al economiei noastre nationale noi nu putem indestula decat
in parte necesitatile claselor subtiri de la orase, si mai ales a claselor
avute.Clasele largi, numeroase ale populatiei rurale nut rag niciun folos din
marele nostru sacrificiu national”.
Capitalul strain a patruns in economia romaneasca prin datoria publica
externa (contractata la inceput mai ales in Anglia si Franta, iar dupa venirea
lui Carol I cu deosebire in Germania), constructia de cai ferate, crearea de
intreprinderi comerciale, bancare si chiar industriale-intrucat legile din 1887
si 1912 incurajau pe capitalistii care infiintau industrii, indiferent de cetatenia
lor.De asemenea, capitalul strain patrundea prin credite acordate bancilor,
intreprinderilor comerciale etc.Ca urmare, in 1915, dupa unele calcule de
atunci, 86.4% din capitalurile care participau la industrie erau
straine.Provenienta era, in ordinea descrescanda, germana, olandeza, engleza,
austro-ungara, belgiana, franceza, Americana, italiana etc.In domeniul bancar,
capitalul strain in principalele 8 mari banci comerciale se ridica la circa 60%
si apartinea capitalistilor din Germania, Franta, Austria, Ungaria si Belgia.
Asadar, capitalul strain detinea deja pozitii-cheie din cele mai importante in
economia romaneasca.Asa cum sublinia un economist al timpului, in 1915,
ceea ce atragea aici acest capital era ,,un maximum de rentabilitate”.La randul
ei, datoria publica externa ajunsese atat de mare incat anuitatea necesita
40.95% din veniturile bugetare in 1900/1901 si 37.09% in 1904/1905.
Consecinta imediata a acestei stari de lucru a fost aceea ca, in primii 16 ani ai
secolului al XX-lea, ca si mai inainte, balanta de plati externe a Romaniei era
sistematic deficitara, iar ingerintele puterilor creditoare in treburile tarii erau
si ele insemnate.
Daca trecem la Transilvania, aici capitalul austriac si cel ungar detineau
preponderenta in industrie si banci, dupa ele venind capitalurile altor
puteri.Fata de monopolurile straine, burghezia transilvaneana era in situatie de
inferioritate.Dar si in randurile acesteia existau mari inegalitati, caracterizate,
inainte de toate, prin faptul ca, in conditiile discriminarilor nationale care
existau, burghezia romana era cea mai slaba si impinsa la periferia activitatii
industriale si bancare.De aici si preocuparile unui G.Baritiu sau Visarion
Roman pentru banci, credit si dezvoltarea comertului si industriei la
romani.Este de remarcat insa ca povara marilor datorii interne si externe
contractate de imperiul bicefal lovea sistematic in Transilvania, prin sistemul
de impozite scotandu-se de aici valori din care numai o mica parte se
intorceau pentru nevoile acestei regiuni.Alaturi da capitalul starin, fiscalitatea
va fi, deci, o modalitate suplimentata de exploatare a populatiei transilvanene.

2. DATE STATISTICE PRIVIND CAPITALURILE IMPRUMUTATE

DE ROMANIA IN PERIOADA 1866-1914.

Intre 1882 si 1888 s-au contractat in Germania 13 imprumuturi garantate cu

renta de 5%, in suma totala de 436 000 000 lei.Urmeaza apoi noi si noi
imprumuturi, care ridica considerabil obligatiile financiare ale statului si le
prelungeste scadenta pana in 1931.
Datoriile externe greveaza bugetul statului cu sume mari, anuitatea platita
crescand de zeci de ori.In acest sens tabelul care urmeaza este edificator:

Tabelul nr. 1

Anii bugetari Anuitatea datoriei Ponderea anuitatii Plata anuitatii

publice in veniturile (in mii lei pe
(in mil. lei) bugetare locuitor)
(in %)
1865 8157 14.90% 2.00
1882 44 682 36.25% 9.55
1900/1901 85 892 41.00% 14.20
1914/1915 116 369 20.48% 14.97

Intocmit dupa Gh.M.Dobrovici. ,,Istoricul dezvoltarii economice si

financiare a Romaniei si imprumuturile contractate.1823-1933”.

Observam o crestere treptata, absoluta a datoriei statului, a cheltuielilor

bugetare afectate platii datoriei publice, cat si a sarcinii ce revenea asupra
maselor muncitoare.
Cresterea insemnata a bugetului de stat la inceput de secol XX face ca sarcina
cheltuielilor pentru plata anuitatii datoriei publice sa se reduca relativ la
jumatate, insa sarcina de plata pe locuitor sa ajunga la nivelul cel mai ridicat
din toata perioada ultimei jumatati de secol.
In comparative cu alte tari, in 1914 sarcina datoriei publice a Romaniei nu era
usoara daca avem in vedere mai ales capacitatea productiva slaba a tarii.

Tabelul nr.2

Tara Datoria pe Venitul Anuitatea pe Ponderea

locuitor national pe locuitor anuitatii in
(in lei) locuitor (in lei) venitul
(in lei) national pe
locuitor
Franta 857 990 32 3.23
Germania 393 922 15 1.63
Austro- 386 374 12 3.21
Ungaria
Romania 242 319 15 4.70
Bulgaria 210 430 - -
Serbia 188 380 23 6.05
Rusia 139 309 6 1.94
Vezi Gh.M.Dobrovici, op.cit., p.232.

In 1914, in exploatarea petrolului romanesc existau 96 de societati

straine.Rolul hotarator ins ail aveau trei grupuri:german, anglo-olandez si
american, care detineau impreuna 43.5% din capitalul investit, 73% din
productie si 71% din capacitatea de rafinare:

Tabelul nr.3

(in %)
Ponderea Ponderea Capacitatea de
capitalului productiei rafinare
1. Grupul german 27 30 8
2. ,,Astra romana” 11.5 25 40
3. ,,Romano- 5 18 23
Americana”
Todor Savin. ,,Capitalul strain in Romania”, Bucuresti, 1947, p.42.

In ceea ce priveste structura pe ramura a capitalului strain aceasta se poate

constata deocamdata numai pe baza datelor furnizate de D.St.Emilian.

Tabelul nr.4

Ramura Capital strain Ponderea capitalului

(in milioane lei) strain in totalul
capitalului ramurii
(in %)
1.Metalurgie 9.0 74.0
2.Lemn forestier 45.0 69.6
3.Petrol 379.4 94.0
4.Hartie, celuloza 6.5 46.0
5.Ciment, ceramica 2.6 27.0
6.Alimentara 8.9 31.0
7.Zahar 34.5 94.0
8.Textila 4.3 21.9
9.Chimica 2.3 72.3
10.Gaz, electricitate, apa 21.9 95.5
11.Transporturi 5.0 27.0
TOTAL 520/2 81.7

O deosebita importanta prezinta analiza structurii dupa tara de origine a

capitalului strain din industria romaneasca.Principalele grupari de capital
strain sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul nr.5

1. Capital german si austro-ungar 36.6%

2. Capital englez si olandez 38.3%
3. Capital francez si Belgian 18.6%
4. Capital american 4.8%
5. Capital italian 1.4%

,,Progresul economic in Romania 1877-1977”, coordinator Ioan V. Totu

Bancile cu capital strain detineau un loc preponderant in cadrul grupului

marilor banci.Astfel, cele 5 mari banci cu capital strain (Bank of Roumania,
Banca generala romana, Banca de credit roman, Banca comerciala romana si
Banca ,,Marmorosch Blank si Co.”) aveau, in comparative cu cele 4 banci
mari cu capital romanesc, urmatoarea situatie:

Tabel nr.6

Volumul fondurilor Ponderea

(in lei) (in %)
-Mijloacele de 824 500 000 100
exploatare ale celor 9
mari banci
a) bancile cu capital 324 800 000 39.40
romanesc
b) bancile cu capital 499 700 000 60.60
strain
,,Progresul economic in Romania 1877-1977”, coordinator Ioan V. Totu

In ajunul primului razboi mondial, volumul capitalului strain participant la

exploatarea bogatiilor Romaniei, a poporului roman poate fi evaluat cu
aproximatie astfel:

Tabelul nr.7

-imprumuturi de stat 1.652 miliarde lei

-investitii industriale 1.045 miliarde lei
-capitaluri bancare de exploatare 500 000 000 lei
-capitaluri de expoatare in societati de 147 000 000 lei
asigurari

,,Progresul economic in Romania 1877-1977”, coordinator Ioan V. Totu

La inceputul oranduirii capitaliste, capitalul strain, atat pe calea

imprumuturilor, cat mai ales pe calea investitiilor directe, a dus la accelerarea
dezvoltarii capitalului industrial din unele ramuri, la constructia de cai de
comunicatie, la extinderea sistemului bancar etc.
Acestea au costa insa extreme de mult poporul roman.exportul masiv de
plusvaloare diminua considerabil fondul de acumulare al economiei nationale,
perpetuand in continuare lipsa de capitaluri si cererea de capitaluri straine.O
alta consecinta a exploatarii tarii de catre capitalul strain a fost valorifivarea
slaba a resurselor naturale ale tarii-petroliere si forestiere-, orientarea acestora
catre o prelucrare primara pentru a le exporta sub forma de combustibil,
materii prime.
Practicand o politica discriminatorie fata de cadrele romanesti, capitalul strain
a franat formarea tehnicienilor, inginerilor si personalului de administratie din
randul populatiei romanesti.
La cele de mai sus trebuie adaugate si consecintele economice si social-
politice in relatiile externe.Dominatia si exploatarea capitalului international a
contribuit la mentinerea Romaniei in cadrul diviziunii internationale a muncii,
ca o sfera de exploatare si influenta a marilor puteri imperiliste, ca o tara
agrara.
BIBLIOGRAFIE: N.N. CONSTANTINESCU ,, Istoria gandirii economice
romanesti”
,,Progresul economic in Romania 1877-1977”,
coordinator:IOAN V.TOTU

CAP.IV. CONCLUZII

Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea traversa o perioada de

tanzitie, agricultura care la inceput intampina greutati, este reanimata
si prin intermediul industriei,a carei dezvoltari este sprijinina de adeptii
curentului industrialist.
 Un alt pilon important al dezvoltarii Romaniei in drumul sau spre
modernitate este reprezentat de protectionism.Acesta s-a dovedit a fi
un excelent punct de plecare in developarea industriei tarii noastre.
Insa pentru cresterea economica a Romaniei a trebuit sa se
apeleze si la capilalul strain,deoarece capitalul roman era insuficient
dezvoltat pentru a sustine cheltuielile pe care le necesita dezvoltarea
industriala,implicit economica a tarii noaste .
Cu alte cuvinte dezvoltarea economica a Romaniei a depins de
foarte multi factori. Evenimentele petrecute in perioada 1877-1914 au
intervenit decisive in formarea Romaniei moderne pe care o
cunoastem astazi.
Atat razboiul de independenta,cat si rascoala taranilor de la
1907,patrunderea curentului industrialist in tara noastra,legile
protectioniste,dar si premisele primului razboi mondial,au fost pasi
importanti in dezvoltarea economico – sociala a Romaniei.

BIBLIOGRAFIE:

N.N.CONSTANTINESCU: ,, ISTORIA GANDIRII ECONOMICE

ROMANESTI”
KEITH HITCHINS:,, ROMANIA: 1866-1947”
DAN POPESCU: ,, ISTORIA ECONOMIEI NATIONALE”
IOAN V.TOTU: ,, PROGRESUL ECONOMIC IN ROMANIA 1877-1977”