Agricultura reprezinta una din componentele economiei romanesti, fara de

care aceasta din urma nu ar cunoaste o dezvoltare fireasca.

Inca din cele mai vechi timpuri, agricultura a fost ocupatia economica de baza
a romanilor.
In secolul al XIX-lea , aceasta evolua de la structura pastoral-agricola in care
predominau pasunile si cresterea animalelor, la cea extensiv cerealiera, in care
predominau culturile de cereale.
Transformarile aduse de Regulamentele Organice(1831-1832) in domeniul
agrar au afectat in timp toate structurile societatii, impunand reactii in lant,
orientate spre modernizare societatii in ansamblul ei.
Nevoia obtinerii unei productii destinate pietei, cresterea valorii pamantului,
extinderea rezervei mosieresti au drept consecinta – in conditiile deosebite ale
celor 2 tari-limitarea loturilor acordate in folosinta taranilor dependenti, inmultirea
obligatiilor in munca, accentuarea tendintelor de acaparare a pamanturilor taranilor
liberi, de comasare a mosiilor.S-a extins munca salariata, au sporit preocuparile
orientate spre modernizarea productiei, s-a generalizat arendasia, agricultura fiind
sursa esentiala de castig a vremii.
O data cu venirea lui Alexandru Ioan Cuza,in 1859, economia tarii va cunoaste
o dezvoltare treptata.In ceea ce priveste agricultura, reforma agrara constituia o
necesitate economica si era impusa, totodata, si de necesitatea de a evita puternice
framantari sociale.Radu Rosetti a evidentiat, ca ” prin legea rurala, Cuza a ferit tara
de catastrofa unei cumplite rascoale taranesti ”.
La 14/26 august 1864, este promulgata legea rurala prin care : “ Claca este
desfiintata pentru de-a pururea si de astazi voi sunteti proprietarii liberi pe locurile
supuse stapanirii voastre”.Legea, care urma sa intre in vigoare la 23 aprilie 1865
elibera pe tarani de sarcinile feudale(claca, dijma, podvezile, zilele de meremet,
slujbasii volnici din Moldova), desfiinta monopolurile feudale inauntrul satelor,
hotarand plata unei despagubiri catre proprietari.Taranii urmau sa achite anual,
timp de 15 ani, drept preţ de rascumparare a clacii si a celorlalte sarcini feudale,
intre 51 lei si 36 parale si 133 lei, in functie de categoria in care se incadrau si
regiune.Suma despagubirilor depasea pretul pamantului din acea vreme.
Comentand mai tarziu starea taranimii dupa reforma, Ion Ghica scria ca ea “era
vrednica de jale” si ca “ totalul darilor unui fost clacas se suie la ceva mai mult de
32% din venitul anual”.
Legea rurala hotara improprietarirea pe loturile legiuite, deci in cantitati diferite
pentru Tara Romaneasca, Moldova , stabilind cuantumul pamantului alocat
taranilor dupa numarul vitelor fiecarui satean, loturile osciland intre 20578 m² si
86735 m². Se prevedea ca pamantul expropiat sa nu depaseasca 2/3 din intinderea
mosiilor si timpul de 30 de ani se interzicea vanzarea loturilor de pamant decat
catre comuna sau vreun alt satean. 
Prin legea rurala au fost improprietariti 406429 romani cu 1 654 964 ha, iar alti
60 651 au primit numai loturi de casa si gradina. 108 063 familii (48 342 insuratei ,
59 721 vaduve fara copii, sateni care n-au fost agricultori)
n-au obtinut decat locul de casa si alte 133 546 familii au primit doar loturi mici
( 2,3 ha), insuficiente pentru a le asigura existenta.Dupa reforma, proprietatea
taraneasca(cea a fostilor clacasi, mosneni, razesi) reprezenta 30% din suprafata
tarii, diferenta de 70 % fiind ocupata de proprietatea mosiereasca sau de stat.
Primii ani dupa reforma fiind secetosi au inrautatit starea de mizerie a
improprietaritilor.Mai ales in judetele moldovene a fost o foamete cumplita, iar pe
alocuri, in Putna, Tecuci bantuia holera.Din aceasta cauza, multi tarani,pentru a
putea raspunde rascumpararii clacii au fost nevoiti sa-si angajeze bratele pe 4, 5
ani la mosieri si arendasi.In fata rapoartelor alarmante ale prefectilor si a
numeroaselor jalbe taranesti, Ministerul de Interne a cerut ca pe timp de un an sa
se perceapa jumatate din rata despagubirilor clacii.
Dupa acesti ani secetosi, fiind pusa in aplicare Legea invoielilor agricole, situatia
taranilor s-a agravat.Legea, menita teoretic, sa legifereze , libertatea tranzactiilor
dintre proprietar si sateni, in realitate inrobea munca noilor impropritariti si
legifera cea mai crunta exploatare mosiereasca.Dupa cum recunostea D.A Sturza,
le era frica mosierilor ca, dupa reforma agrara, taranii,avand loturile lor nu vor voi
sa le mai lucreze pamanturile si atunci
s-a facut legea “care sa asigure proprietarului mare munca satenilor ”.Mosierii si
arendasii erau interesati ca fostii clacasi sa aiba o necontenita lipsa de bani incat sa
fie siliti sa-si vanda forta lor de munca pe anii viitori, pe preturi derizorii.
Puternicele rascoale ce au avut loc in urmatoarea jumatate de veac(1888,1907)
aveau sa dezvolte caracterul incomplet al reformei din 1864.
In acest climat de puternica efervescenta social-politica, liberalii au sustinut
necesitatea infaptuirii unei reforme agrare .
In 1917 s-a modificat articolul din Constitutia din 1866 privitor la “propritatea
sacra si inviolabila”, deoarece trebuia expropriat pamantul de la mosieri pentru a fi
acordat taranilor prin reforma agrara.
Primul razboi mondial (1914-1918) a avut consecinte importante pentru
economia Romaniei. In ceea ce priveste agricultura, razboiul a pus o amprenta
negativa asupra acesteia.In timpul razboiului, 2/3 din teritoriul tarii au fost ocupate
de Puterile Centrale care au organizat o extractie puternica a tuturor produselor
agricole din acest teritoriu.Prin Pacea de la Bucuresti din 1918 s-a horatat ca
surplusurile de petrol si cereale ale tarii sa fie preluate de Germania, care controla ,
totodata intreaga economie romaneasca.
Participarea Romaniei la primul razboi mondial intre anii 1916-1918 a urmarit
permanent idealul Marii Uniri, fapt implinit in 1918.Odata cu unirea Basarabiei(27
martie 1918), a Bucovinei (15 noiembrie 1918) si a Transilvaniei( 1 decembrie
1918) cu tara mama-Romania, a sporit pe langa suprafata tarii si suprafata arabila
de la 6,6 milioane ha la 14, 6 milioane ha.
In perioada interbelica, agricultura, ramura economica cea mai importanta, a
ramas in atentia guvernelor.Ea s-a remarcat prin caracterul ei extensiv, dar si
interesul pentru cultura intensiva a diferitelor plante, iar intre 1928-1926, pentru a
asigura aprovizionarea populatiei, exportul de cereale a fost restrans.
Repartitia inegala a proprietatii funciare a generat o importanta problema
agrara.S-au adaugat lipsa de capital si a unor forme de creditare corespunzatoare a
taranimii, lipsa de inventar viu si mecanizarea insuficienta.
In 1921 este realizata o noua reforma agrara, ce a deschis calea catre
emanciparea economica a taranilor prin acordarea catre acestia a unui lot mic de
pamant. Au fost expropriate cu plata un numar de 22 523 de mosii reprezentand 6
123 789 ha pamant arabil, pasuni si fanete.In baza art. 78 din lege, pamantul
expropriat urma sa se vanda in loturi celor indreptatiti, in urmatoarea ordine :
mobilizaţilor în războiul 1916-1919;. mobilizaţilor în campania din 1913;văduvelor
de război pentru copii;agricultorilor mici lipsiţi de pământ; agricultorilor cu
proprietăţi mai mici de 5 ha.;orfanilor de război.Erau indreptatiti sa primeasca
pamant si preotii, invatatorii, functionarii publici avand resedinta in comunele
rurale, absolventii scolilor de agricultura de toate gradele, cu conditia ca toti sa
locuiasca la tara si sa se oblige sa munceasca pamantul.
Improprietarirea s-a facut prin rascumparare, pretul pamantului fiind stabilit pentru
fiecare mosie in parte si pentru fiecare categorie de calitate si categorie de pamant,
in functie de venitul net la hectar, dar nu putea depasi de 40 ori valoarea arendei
din perioada 1917-1922.Pentru despagubirea proprietarilor s-au emis titluri de renta
in valoare de 8, 97 miliarde lei.Suma ratelor de plata ale improprietaritilor s-a
ridicat la 6, 2 miliarde lei, din care pana in anul 1939 s-au achitat doar 3, 2 miliarde
lei.
S-au improprietarit definitiv 1 478 663 gospodarii taranesti cu o suprafata de 3 404
082 ha.S-au constituit, de asemenea, izlazuri comunale( 1.116 milioane ha) si
rezerve de stat(1, 5 milioane ha).In functie de numarul celor indreptatiti si
disponibilul de pamant cultivabil, improprietarirea s-a facut cu suparfete de 6 ha in
Basarabia, 5 ha in Vechiul Regat, 4 ha in Transilvania si 2, 5 ha in Bucovina.
In comparaţie cu reformele agrare de la mijlocul secolului al XIX-lea, cea din anul
1921 a reprezentat o acţiune de vânzare în masă a majorităţii pământului marii
proprietăţi, ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin. Ea a diminuat substanţial
marea proprietate funciară de peste 100 de ha, reducând-o la 15-17% în suprafaţa
arabilă a ţării, şi la 27-28% în suprafaţa agricolă, moşierilor rămânându-le însă
importante masive păduroase. Ţărănimea, mica proprietate şi producţia ei agricolă
au devenit predominante în suprafaţa şi agricultura ţării.1
Situatia agriculturii romanesti incepe sa se redreseze astfel incat intre 1924-1928
productia de cereale a crescut de la 7 milioane la 9 milioane tone.Romania se situa
pe locul intai in Europa la productia globala de porumb si pe locul cinci in ceea ce
priveste graul.
In Romania, criza financiara(1928-1933), datorita unor factori specifici ca
inapoierea economica, existenta unor ramasite feudale in agricultura, dependenta
economica si financiara fata de monopolurile straine, s-a manifestat sub forme
dintre cele mai acute:reducerea drastica a productiei
agricole si scaderea preturilor produselor agricole.In aceste conditii, taranimea a
fost nevoita sa contracteze noi datorii, ceea ce a generat ulterior vanzarea silita a
numeroase loturi de pamant.Acestei probleme presante in viata social-economica
au incercat sa-i raspunda unele masuri legislative, precum incurajarea
invatamantului agricol, exportul de cereale, legile de conversiune a datoriilor
agricole din 1932 si 1933 si respectiv legea asanarii datoriilor agricole tot din
1933.
Pentru sprijinirea agriculturii, prima măsură guvernamentală post-criză a fost
Legea lichidarii datoriilor agricole si urbane, adoptată la 7 aprilie 1934 (modificată
la 20 aprilie 1935, 15 iunie 1937, 12 octombrie 1937 şi 16 decembrie 1938), care
prevedea rambursarea datoriilor intr-un termen maxim admis de 17 ani, în două
rate anuale cu dobândă de 3%.
Legea acorda tuturor debitorilor agricoli o reducere de 50% din totalul datoriilor,
iar datornicii care îşi lichidau creditele în decurs de doi sau
cinci ani beneficiau de reduceri suplimentare, de 70% şi respectiv 60%
din totalul datoriilor.
În 1937 s-a adoptat Legea pentru stimularea şi ajutorarea agriculturii, prin care
se acordau reduceri de 25% la impozite pentru întreprinderile industriale nou create
care urmau să folosească materii prime din agricultură. Prin această măsură se
stabilea aprovizionarea acestora la preţuri minimale şi încheierea contracte tip între
ţărani şi industriaşi. În acelaşi timp, cooperaţia a înregistrat o dezvoltare din ce în
ce mai mare, ca rezultat al pulverizării producţiei agricole în urma aplicării
reformei, produsele agricole fiind greu de canalizat către pieţele de desfacere.
„Cooperaţia agricolă este destinată să elimine din economia naţională
inconvenientele pe care le-a adus cu sine reforma agrară şi să devină factorul

1
Victor Axenciuc, Evolutia economica a Romaniei.Cercetari statistico-istorice.1859-1947, vol
II , Agricultura, Bucuresti, Editura Academiei, 1996, pag 99, 107
hotărâtor de progres în dezvoltarea şi perfectionarea agriculturii, întocmai ca şi în
Danemarca sau alte ţări de mică producţie"2
„Cooperaţia este cel mai nimerit instrument pentru desăvârşirea reformei agrare,
prin înlăturarea exploatatorului în haină nouă. De la exploatarea directă a muncii,
care era îndeletnicirea proprietăţii de latifundii, mica proprietate, dacă nu-şi
organizează prin ea însăsi desfacerea, creiază conditiile de exploatare a
produsului".3
Cooperaţia reprezenta un mijloc excelent pentru o dezvoltare favorabilă a
producţiei şi distribuţiei produselor agricole, pentru diseminarea celor mai bune
metode tehnice de producţie şi, în fine, pentru răspândirea cunoştinţelor de
specialitate în mediul rural. Prin cooperaţie, se putea realiza aprovizionarea în
comun a micilor agricultori cu instrumentele necesare producţiei, cum ar fi: maşini,
unelte, seminţe etc. Intervine chiar „însuşi procesul de producţie, pentru a realiza o
ameliorare, o raţionalizare şi pe cât împrejurările permit, o mecanizare a acestei
producţii".
Pentru finantarea agriculturii, în aprilie 1937 a fost creata o instituţie de credit:
Institutul Naţional de Credit Agricol cu un capital de un miliard (din care Banca
Naţională a României cu 42% şi statul cu 50%)ce era abilitata să emită obligaţiuni
şi să acorde credite cu dobânda redusa pentru intreprinderi. Referitor la
evoluţia suprafeţei totale arabile, acesta a crescut, în anii 1936-1939 fiind folosite
circa 600.000 ha. mai mult decât media anilor 1931-1935. Procentul de creştere a
terenului cultivat a fost mai ridicat la cultura plantelor industriale (floarea soarelui,
rapiţă, cânepă, in, sfeclă de zahăr, tutun, bumbac etc.), la plante alimentare (fasole,
mazăre, linte, cartofi, ceapă, varză, pepeni etc.) şi mai redus la cereale sau la
fâneţuri cultivate. Cu toate acestea, cerealele au continuat să ocupe primul loc în
suprafaţa cultivată (peste 82%), plantele alimentare deţinând doar 3,6–3,8%, iar
cele industriale între 2,8–3,6% din suprafaţa totala cultivată.
Criza agrară a dus şi la pierderea pământurilor de către numeroşi ţărani, atât din
rândul celor împroprietăriţi, cât şi din rândul celor neîmproprietăriţi prin reforma
agrară de după război. Astfel, în anul 1938, tărănimea îşi pierduse pământurile în
proporţie de 30% până la 40% în regiunile de şes şi între 20% şi 35% în regiunile
de deal.

2
Gh. Ionescu-Şişeşti, Sporirea productivităţii proprietăţii rurale, în Revista Argus, 6 Martie 1924,
No. 3303, anul XV, p. 41

3
I.I.Tatos, Comertul de cereale in sistemul cooperatist, Bucuresti, 1929, p.6
În plus, numărul ţăranilor fără pământ a crescut de la circa 700.000 în 1930, la
aproximativ un milion în 1938. Concomitent cu procesul de fărâmiţare a micii
proprietăţi, a avut loc o sporire a ponderii ţărănimii înstărite cu suprafeţe între 10-
50 ha., care, deşi reprezenta doar 6% din numărul proprietăţilor, deţinea circa o
cincime din totalul suprafeţelor cultivabile.

În ansamblu, în perioada 1934-1938 agricultura nu a cunoscut o evoluţie

ascendentă semnificativă, rămânând slab dezvoltată sub raportul dotării cu
mijloace agricole moderne. Aceasta în pofida faptului că peste 2/3 din populaţia
totală a României continua să trăiască la sate, menţinând caracterul preponderent
agricol al economiei naţionale.
Isbucnirea celui de-al doilea razboi mondial in 1939 a avut un impact negativ
asupra intregii economii romanesti, mai ales asupra agriculturii. Odata cu
pierderilor teritoriale din vara anului 1940, scade suprafata agricola a tarii, sunt
diminuate productiile agricole.
In perioada 1941-1944 va creste rolul statului in economie.In ceea ce priveste
agricultura, sunt infiintate obsti agricole, asociatii ce erau obligate prin lege sa se
supuna unei anumite planificari agricole realizata de organele specializate ale
statului. Totodata, sunt luate masuri pentru finantarea sectorului agricol, in aceasta
perioada investitiile crescand de la 483 milioane lei la 1404 milioane lei.
Ministerul Agriculturii va introduce regimul de munca fortata in baza caruia taranii
erau pusi sunt comanda ofiterilor rezervisti nemobilizati in razboi.
În primii ani de după 1945, agricultura fost marcată de o nouă reformă agrară.
Prin Legea adoptată la 22 martie 1945 au fost expropriaţi marii proprietari (cei care
deţineau peste 50 ha), criminalii de război, cei care deţineau mai mult de 10 ha şi
nu le cultivaseră în ultimii 7 ani consecutivi, colaboraţioniştii etc.4 În urma acestei
reforme a fost expropriată o suprafaţă de aproximativ 1,46 mil ha, din care 1,1 mil
ha (74,9%) a fost atribuită ţăranilor, iar diferenţa de 368 mii ha a fost constituită ca
rezervă a statului. Au fost împroprietăriţi cca. 918 mii ţărani care nu deţineau deloc
pământ sau aveau foarte puţin, creându-se astfel aproximativ 400.000 de noi
gospodării, iar alte 500.000 şi-au sporit suprafaţa deţinută anterior.Potrivit legii,
cele 368 mii ha expropriate au devenit proprietate de stat, iar ulterior au fost
utilizate pentru înfiinţarea staţiunilor de maşini şi tractoare (SMT) şi a
gospodăriilor agricole de stat (GAS). Se urmărea în realitate pregătirea psihologică
a ţăranilor şi obişnuirea acestora cu ideea muncii în comun, urmând a se realiza
ulterior marea cooperativizare.

4
T. Postolache(coordonator) Economia Romaniei.Secolul XX, Editura Academiei Romane,
Bucuresti, 1991, p184
 Influenţa pe care acest fenomen l-a avut asupra populatiei a fost extraordinară. Şi
în momentul de faţă foarte multe persoane, atât din mediul urban, cât şi din cel
rural confundă formele clasice de cooperare şi asociere existente în agricultura
occidentală cu forma de cooperare aplicată de către comunişti. Rezultatul modului
în care a fost impusă cooperarea l-a reprezentat compromiterea şi denaturarea
sensului acestui termen.
Datorită secetei din perioada 1945-1947, o bună parte din terenurile agricole
primite în urma aplicării reformei au fost vândute la preţuri derizorii. Urmare a
acestor evenimente, s-a adoptat o lege specială de anulare a tuturor vânzărilor de
pământ care au avut loc în acest interval, iar terenurile au fost restituite foştilor
deţinători. În ianuarie 1947 s-au redistribuit aproximativ 1,4 milioane ha unui
număr de 800.000 de exploataţii cu dimensiuni inferioare a 5 ha. Astfel, circa 2
milioane de exploataţii aveau sub 1 ha(36,4% din numărul total al exploataţiilor).
In anul 1948, guvernul a expropriat domeniile Coroanei şi celelalte proprietăţi care
fuseseră exceptate prin legea din 1945. Un an mai târziu, în 1949, este demarată
„transformarea socialistă” a agriculturii, prin care se urmărea în fapt colectivizarea
acesteia.
In concluzie, analizand perioada 1859-1947, agriculturii ii revine un rol
determinant in dezvoltarea economico-sociala a Romaniei precomuniste.Desi ,
initial, se afla in urma cu cateva secole fata de tarile occidentale, agricultura
romana a reusit, traversand momente de cumpana, sa fie un element vital al
economiei romane, asigurand trainicia acesteia de-a lungul timpului.
BIBLIOGRAFIE

1.Academia Romana, Istoria Romanilor, vol.VI-VII, Editura Enciclopedica,

Bucuresti, 1997-2003
2.Adaniloaie, N., Berindei, D., Reforma agrara din 1864,Editura Republicii
Socialiste Romania, Bucuresti,1967
3. Axenciuc, Victor -Evolutia economica a Romaniei.Cercetari statistico-
istorice.1859-1947, vol II , Agricultura, Bucuresti, Editura Academiei, 1996
4.Ilincioiu Ion- Taranii, Pamantul si mosierii 1864-1888, Editura Politica
5.Irimiea, Mihai- Istoria economiei nationale , Editura Universitatii din
Ploiesti,2005
6. Postolache, T.(coordonator)- Economia Romaniei.Secolul XX, Editura Academiei
Romane, Bucuresti, 1991
7.I.I.Tatos, Comertul de cereale in sistemul cooperatist, Bucuresti, 1929
8.Istoria Romanilor , manual clasa a XII-a , Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1993
 REFERAT LA DISCIPLINA
ISTORIE ECONOMICA
Tema: Politica economica a statului roman in domeniul
agriculturii(1859-1947)

Studenta:Manolache Adriana-Adelina
Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti
Facultatea de Stiinte Economice
Specializarea:Finante Banci grupa 5534