REFORMA AGRARA

Cap.1 INTRODUCERE
Reforma agrara din 1864, abolind claca si improprietarind majoritatea taranilor a
constituit un eveniment important in procesul de faurire a Romaniei Moderne. Totodata,
reforma din 1864, modi 949e43j ficand substantial regimul propietatii si al relatiilor agrare, a
influentat dezvoltarea economica si social politica a tarii. Aceasta reforma reprezinta piatra de
hotar in studierea situatiei taranimii.
Legea rurala fiind decretata de domnitorul Alexandru Ioan Cuza impotriva vointi
mosierilor conservatori, era si firesc ca cele mai aspre critici la adresa modului de infaptuire a
reformei sa provina de la reprezentantii sau ideologii acestei clase; si acestea nu s-au lasat
asteptate. Chiar in anul reformei Heliade-Radulescu sustinea ca guvernul, prin legea rurala
ameninta proprietatea si libertatea exprimandu-si dezacordul total fata de aceasta reforma
agrara. O pozitie oarecum apropiata de cea a lui Heliade-Radulescu se observa si la Ion Ghica
care intr-o lucrare despre proprietate combate in mod indirect infaptuirea reformei
considerand ca " improprietarea, care trebuie sa fie un drept s-a impus fostilor clacasi ca o
obligatie".

Cap.2 STADIUL DE DEZVOLTARE A AGRICULTURII DIN

PRINCIPATE IN PERIOADA PREMERGATOARE REFORMEI AGRARE
DIN 1864
In complexul vietii agrare din Tara Romaneasca si Moldova, gospodaria mosiereasca
detinea cea mai mare parte din teritoriu si era totodata principalul producator de marfuri
agricole - pe rezerva sau indirect prin obtinerea si apoi desfacerea unei inseminate parti din
produsele cultivate de tarani pe locurile "legiuite" si "prisoase" - indeosebi in ceea ce privea
graul si plantele industriale. Taranul era producatorul agricol direct pe loturile asa-zise
legiuite, pe prisoase si in buna masura sip e rezerva mosiereasca; la randul lor taranii liberi isi
lucrau in mod direct proprietatile, fie individuale fie devalmasate.
Un rol important continua s ail aiba arendasia deosebit de extinsa in tara romaneasca si
intr-o suficienta masura si in Moldova, in special pe asezamintele mosiilor religioase. Portiuni
uriase din teritoriul cultivabil al Principatelor erau inca in paragina, insa in anii premergatori
reformei agrare se remarca totusi o evidenta crestere a suprafetei cultivabile.
Din cauza tehnicii inapoiate, a lipsei de masini, a neputintei practicarii unei agriculturi
intensive si in conditiile mentinerii relatiilor feudale, limitarea pamatului cultivat de taran in
sensul acapararii si inlcluderii sale in rezerva mosiereasca reprezenta un fenomen
characteristic in anii premergatori reformei din 1864. Analiza repartitiei culturilor inauntrul
suprafetei cultivate, a productiei agricole si a produselor cerealiere exportate in anii
premergatori reformei da o serie de informatii importante pentru cunoasterea stadiului de
dezvoltare a agriculturii din acea vreme.
Puterea de rodire a solului Principatelor era recunoscuta. "Fertilitatea solului este
prodigioasa - scria Le Cler - : cele mai frumoase campii din Franta si Belgia, cele mai
roditoare vai din Piemont si din Lombardia, cele mai bogate teritorii din Algeria, sunt
inferioare terenurilor arabile din Principatele Dunarene . "
Caracterul inapoiat al tehnicii aparea chiar de la inceputul ciclului de productie agricol
annual, de la modalitatea de efectuare a araturilor, chiar si mici operatiuni intermiediare
premergatorea recoltei nu se desfasurau la nivelul cerut, ceea ce facea ca rezultatele muncii
taranilor din Principate sa fie scazute si ca productivitatea sa fie redusa. Aceste deficiente de
natura tehnica nu erau compensate prin folosirea ingrasamintelor, care sa ridice capacitatea de
productie a solului1[1]. Nivelul tehnic al agriculturii din principate in preajma reformei din
1864 era inferior, nu putea sa asigure o cultura intensive si frana pregresul in agricultura.
1

Desi tehnica Agricola avea in general un character necorespunzator este totusi de

observat ca in deceniul si jumatate urmator revolutiei din 1848 se remarcau - mai des in anii
imediat premergatori reformei din 1864 - unele evidente progre. In conditiile dezvoltari
agriculturii s-a simtit din ce in ce mai accentuat necesitatea de a sporii mana de lucru utilizata
in agricultura. Necesitatile de sporire a productiei agricole, carora claca nu le facea fata, au
creat in Principate o criza a mainii de lucru, determinataatat de relatiile necorespunzatoare
statului de dezvoltare a productiei agricole cat si de nerentabilitatea si prodcutivitatea scazuta
a muncii clacasului.
Insemnat mai este avantul pe care l-a luat in Principate in perioada premergatoare
reformei agrare din 1864, cresterea viermilor de matase. Dezvoltarea serciculturii a fost
inlesnita prin izbucnirea in Occident a unei boli a gandacilor de matase, care silise tarile
occidentale la massive importuri de gogosi de matase si de seminte de viermi de matase. In
aceste conditii sericicultura luase un avant deosebit.
Concluzie! Agricultura din principate se gasea in preajma reformei din 1864 intr-un
stadiu de dezvoltare care impune o schimbare a regimului agrar existent. Desi franate de
mentinera relatiilor feudale, elementele capitaliste patrunse in sistemul agrar feudal, il
subminau si impuneau inlaturarea lui. Mentinerea regimului clacii nu mai era compatibila cu
necesitatiile dezvoltarii agriculturii in noile conditii create pentru formarea statului national,
cu nivelul general de dezvoltare economica a acestui stat.

Cap. 3 PROBLEMA AGRARA IN DEZBATEREA ADUNARILOR

AD-HOC SI A COMISIEI DE INFORMARE A PUTERILOR GARANTE
Intrunirea Adunarilor ad-hoc a prilejuit in 1857 prima dezbatere publica a problemei
agrare din perioada formarii, organizarii si consolidarii statului national. Adunarile ad-hoc au
reprezentat pentru tarani un fapt deosebit de insemnat, care a contribuit la ascutirea spiritului
lor de lupta.
O data cu taranii a patruns in Adunarile ad-hoc si problema agrara. " Nu taranimea
vorbea de Unire - arata Kogalniceanu in 1861 - insa Unirea insemna in gura sa ceva mai mult
decat singura intrunire a principatelor.
Prima parte a dezbaterilor Adunarilor ad-hoc a dezvaluit apparent o buna intelegere
intre reprezentantii diferitelor clase. Atat la Iasi cat si la Bucuresti, voturile pentru Unire si
pentru programul unionist au fost unanime, exceptie facand doar doua voturi reactionare
exprimate in Adunarea ad-hoc a Moldovei. Atunci insa cand s-a luat in discutie problema
agrara sau chiar probleme tangente acesteia, atat la Bucuresti, cat si la Iasi s-a iscat inauntrul
celor doua adunari o adevarata furtuna. Problema agrara aparauta indirect ca o solicitare a
unei reprezentari juste a taranimii in viitoarea adunare , a continuat sa se faca remarcata in
ultimele doua luni de activitate a Adunarii ad-hoc a Tarii Romanesti si teama luarii ei in
discutie a paralizat pe reprezentatii claselor posedante si a dat deseori un character inversunat
dezbaterilor.
In Adunarea ad-hoc a Moldovei, problema agrara a fost pusa in discutie intr-un mod
direct. Si aici, ca si in Tara Romaneasca, cei ce au pus cei dintai problema au fost
reprezentantii taranimii. Propunerea deputatilor tarani2[2] era o critica ampla, violenta si
energica a relatiilor agrare existente si, totodata, prin aceasta propunere se cerea desfiintarea
clacii, a boierescului ca si impropritarirea taranilor. Efectul produs de propunera deputatilor
tarani a fost deosebit in sanul reprezentantilor claselor exploatatoare din Moldova.
Prin luarea ei in discutie, problema agrara s-a dovedit deosebit de acuta in Moldova.
Kogalniceanu a aratat intr-o scrisoare din toamna anului 1857 ca limitarea discutiilor la
problema Unirii ar fid us la "o revolutie de tarani"3[3], ceea ce impusese acceptarea
2
3

dezbaterilor de natura interna in Adunarea ad-hoc a Moldovei. Este cert ca tot teama de o
puternica rascoala taraneasca a determinat pe deputatii claselor posedante din Moldova sa
accepte discutarea problemei agrare. In ziua cand a inceput in Adunarea ad-hoc dezbaterea
publica a problemei agrare " marea sala . fu inconjurata de mii de proprietari din toate
ungherele Moldovei. Kogalniceanu arata peste cateva decenii ca se vazuse "rastignit" de catre
stapanii de mosii din judetul sau, care se straduisera sa ii inchida "gura de a vorbii" sis a ii
impiedica "mana de a scrie"4[4].Mult timp problema a reusit a fi ocolita insa la 18/30
decembrie 1857 problema agrara a intrat in dezbaterea sedintei plenare a Adunarii ad-hoc.
Taranii cereau inlaturarea constrangerii extraeconomice si in special a bataii, inlaturarea
beilicurilor, havalelelor, birului de cap si in general a ansamblului de relatii feudale care
grevau viata agrara. Deputatii tarani mai pretindeau instituirea unei administratii satesti de
sine statatoare si apoi isi exprimau cerintele privind probleme cele mai arzatoare legate de
viitoarele relatii agrare dintre tarani si stapanii de mosii. Ei cereau "caderea boierscului",
oferindu-se sa rascumpere claca, si, totodata, pretindeau improprietarirea lor cu pamant pana
la 2/3 din cuprinsul mosiilor5[5].
Inainte ca comitetul marilor proprietari sa ia in dezbatere proiectul comisiei pe care
deputatii pontasi o alesesera la 26noiembrie/8decembrie, i-a fost infatisata la 9/21 decembrie
propunera lui C.Rosetti-Tetcanu in problema agrara. In propunerea sa Tetcanu lua apararea
stapanilor de mosii sustinand ca acestia "n-au fost niciodata asa de nedrepti" cum ii descriau
deputatii pontasi. Trecand la propuneri practice, Tetcanu propunea: desfiintarea boierescului,
15prajini in locul satului si "casa in vesnica stapanire" a fiecarui satean, infiintarea comunelor
si transformarea satenilor in "posesori", in sens de arendasi, a locurilor asa-numite legiuite,
urmand ca posesiunea sa fie reinnoita din 12 in 12 ani in ceea ce privea pretul de arendare si
ca ea sa nu poata "contenii" niciodata. Totodata el propunea ca viitoare Adunare legislative sa
elaboreze o lege privind relatiile agrare. La 11/23 decembrie, comitetul deputatilor
reprezentanti ai proprietarilor mari a luat in dezbatere proiectul lui C. Rosetti-Tetcanu, care a
fost combatut atat de deputati inaintati, ca Kogalniceanu, cat si de deputatii reactionary.
Dupa prezentarea propunerii lui Tetcu, comitetul deputatilor reprezentanti ai marilor
proprietari a ascultat in ziua de 3/15 decembrie lectura propunerii comisiei insarcinate de a
studia problema agrara in legatura cu jalba deputatilor pontasi. Proiectul, care va fi acceptat
de majoitatea reprezentatilor marilor proprietari in Adunarea ad-hoc, incepea printr-un
adevarat istoric al relatiilor agrare. Se sustinea in proiect ca " cea mai mare parte din tarani.au
fost vecini" si ca in trecut lucrau "fara masura si marginire" aceasta teza, sprijinindu-se pe un
text al lui Dimitrie Cantemir. Autorii proiectului cautau sa aduca argumente pentru a arata ca
mosiile reprezentau in intregimea lor "un pamant necontestabil al proprietarilor", ei motivand
aceasta asertiune prin faptul ca mosiile puteau fi vandute si cumparate in totalitate de catre
stapanii lor sau supuse ipotecilor, ca si prin faptul ca stapanii de mosii cumparasera - si
aceasta era o semnificativa marturisire! - chiar si in ultima vreme pamanturi de-ale razesilor.
Pe de alta parte, se sustinea ca taranii nu aveau "dreptul de a instraina pamantul"
In ansamblu, acest proiect, semnat de cei mai mari reactionary reprezentanti ai marilor
stapanii pe mosii din Moldova, reflecta inversunarea stapanilor de mosii impotriva
indrituitelor cerinte ale taranimii si incercarea lor de a trage numai ei foloase dintr-o
schimbare a relatiilor agrare in care si ei erau interesati. Prin acest proiect se incerca sa se
obtina dezlipirea taranimii de pamant, transformarea mosiilor in proprietati absolute,
burgheze, in beneficilor stapanilor lor si transformarea taranimii intr-o forta de munca lipsita
de orice baza materiala, la bunul plac al propriarilor agrari6[6].
4
5

Concluzie! Lucararile Adunarilor ad-hoc, ca si cele ale comisiei de informare a

puterilor si ale conferintei puterilor garante de la Paris, nu au dat o solutionare concreta
problemei agrare din Principate, dar dezbaterile pe care ele le-au prilejuit au evidentiat
pozitiile diferite, au pus in discutie diverse solutii si, neindoielnic, au constituit o baza pentru
desfasurarea mai departe a luptei ce s-a dat in vederea infatuirii reformei agrare.

Cap.4 PROIECTUL DE LEGE RURALA AL COMISIEI CENTRALE

(1860-1862)
Prin indoita alegere a lui Alexandru Ioan Cuza poporul roman a realizat Unirea de
fapt, dar aportul taranimii la lupta unionista nu s-a vazut rasplatita prin reforma agrara mult
asteptata. Aceasta a continuat sa ramana in deziderat inca o jumatate de deceniu. Problema
agrara a strabatut intr-adevar ca un fir rosu istoria Principatelor in acesti ani, si ea a fost, cum
se exprima un consul strain "fondul tuturor preocuparilor"7[7].
Primele doua guverne formate in Moldova si in Tara Romaneasca dupa alegerea lui
Alexandru Ioan Cuza au fost rasturnate de masierimea conservatorea, deoarece s-a temut ca
vor incerca o rezolvare a problemei agrarae in defavoarea ei, dar de fapt nici aceste guverne,
nici cele urmatoare, nu au adus in discutie pana in toamna anului 1859 problema in litigiu.
Abia la 16/28 septembrie a fost citit in comisia centrala mesajul domnesc prin care se
recomanda acestui corp legisltaiv rezolvarile problemei relatiilor dintre proprietari si
sateni8[8]. Mesajul domnesc pe care Lexandru Ioan Cuza l-a lansat apoi, in decembrie
18549[9], a cuprins un amplu capitol consacrat chestiunii proprietatii, Cuza vrand sa
sublinieze prin aceasta inca o data necesitatea de a se da o rezolvare acestei probleme.
In primavara anului 1860 conducera in Moldova a fost preluata de un guvenr format
din Mihail Kogalniceanu, care s-a mentinut la putere pana in primele luni ale anului urmator.
In tot cursul guvernarii sale, Kogalniceanu a fost necontenit preocupat de problema agrara si
nu a pierdut niciun pentru a reliefa pozitia sa de sustinere a improprietaririi taranilor. In
discursul de apararea a guvernarii sale Kogalniceanu a aratat ca "oamenii care au ajuns la
putere la 30 aprilie din inceput nu au putut avea in Adunare multi amici politici, din cauza mai
ales a opiniilor lor cunoscute in chestia imbunatatirii soartei taranilor". In timpul guvernarii
sale din 1860-1861 Kogalniceanu nu a putut da o rezolvare in sensul vederilor sala problemei
agrare. Actiunile de imbanatire el le-a realizat prin masuri administrative si prin circulare.
In timp ce guvernul Kogalniceanu se gasea inca la putere in Moldova, Comisia
Centrala de la Focsani a trecut la discutarea proiectului de reforma rurala. Mult asteptatul
proiect a inceput sa fie dezbatut in planul Comisiei Centrale la 23iulie/4august 1860. Lupta
apriga ce s-a desfasurat in sanul Comisiei Centrale a fost aparent castigata de reprezentantii
mosierimii conservatoire, dar in realitate a fost o izbanda fara rezultate practice pentru
invingatori. In ziua de 23iulie/4august 1860, I. Docan in calitate de raportor, a dat citire celor
trei proiecte de lege referitoare la chestiunea rurala.
Care era continutul proiectului de lege rurala votata de Comisia Centrala? Primul
capitol, intitulat " Despre satenii cultivatori ", prevedera abrogarea legiuirilor agrare
anterioare, libertatea de stramutare pentru locuitori si intemeierea viitoarelor relatii intre
proprietari si tarani pe tocmeli, nega taranilor orice drept de stapanire asupra pamantului,
nercunoscandu-le decat un drept embatic asupra locuintelor sadirilor si pometurilor.In
capitalul al doilea proiectul de lege cauta a "compensa" pe taran, autorizandu-se guvernului
6
7
8
9

vanzarea de pamant sau darea pamantului in embatic de pe mosiile statului si asezamintelor

bisericesti si publice - nu si ale mosierilor - dar nu peste 190 de prajini in Moldova si nu peste
6 pogoane in Tara Romaneasca. Cel de-al treilea capitol stabilea conditiile de formare a
comunelo rurale, locuitorii urmand sa plateasca o chirie pentru locul communal. Acelasi
capitol mai stabilea dreptul proprietarilor de a pastra "pe seama sa" cladirile si ingradirile pe
care le avea in cuprinsul "teritoriul communal". Proiectul Comisiei Centrale era pe de parte de
a satisface nu numai masele populare direct interesate dar si burghezia.
Spre sfarsitul anului 1861, atunci cand Unirea pe plan politic si administrativ aparea ca
iminenta si chestiunea era considerate rezolvata, problema agrara a reintrat in dezbaterea
publica intr-un mod mai accentuat. La inceputul anului 1862, o data cu formarea guvernului
conservator Barbu Catargiu si cu reprimarea brutala a miscarii taranesti conduse de Mircea
Malaeru, perspectivele pentru rezolvarea problemei agrare intr-un sens conrespunzator
progresului s-au redus simtitor. Un timp conservatorii nu au adus in dezbaterea Adunarii
spinoasa problema. Ei urmareau, pe de o parte, sa isi consolideze puterea, iar pe de alta cautau
sa elaboreze o serie de masuri menite a usura impunera proiectului de lege rurala intocmit de
Comisia Centrala. La sfarsitul primaverii 1862, guvenrul Barbu Catargiu s-a hotarat sa aduca
in dezbaterea Adunarii, unde beneficia de majoritate, proiectul de lege rurala. Cand la
25mai/6iunie 1862 Adunarea a inceput discutarea legii rurale i s-a prezentat proiectul
Comisiei Centrale, proiectul amendat de sectiile I si a III ale Adunarii elective a Moldovei si
mai multe amendamente prezentate de deputati ai aceleasi adunari. In proiectul Adunarii
elective de la Iasi acceptat si de sectia a-III a Adunarii de la Bucuresti se remarca urmatoarele
modificari fata de proiectul Comisiei Centrale: art.1 privind apbrogarea legislatiei agrare
anterioare este trecut la sfarsitul proiectului, capitolul II privind vanzarea sau inchiriera
embalicara a pamantului mosiilor clerului sau a mosiilor asezamintelor publice este eliminate
din proiect; in capitolul consacrat constituirii comunelor se observa cateva neinsemnate
schimbari 10[10], iar capitolul si articolul ultim din proiectul Comisiei Centrale referitor la
instituirea creditului funciar este inlaturat11[11].
Pornind de la proiectele se amendamentele prezentate mai sus. Deputatii Adunarii
Principatelor Unite au pornit la sfarsitul primaverii anului 1862 la discutarea problemei agrare
in vederea adoptarii unei legi rurale menite sa asigure o noua reglementare a relatiilor dintre
tarani si stapanii de mosii. In jurul legii rurale s-a dat o apriga lupta parlamentara intre tabra
lui Barbu Catargiu si Kogalniceanu. Acesta din urma a arata in discursul sau ca rezolvarea
problemei rurale era in concptul sau insasi baza de dezvoltare ulterioara a statului modern.
Aratand ca era vorba neindoielnic de o "reforma grea si spinoasa", Kogalniceanu a subliniat
inca o data semnificatia momentului istoric pe care il traia, moment de lupta intre "trecut si
viitor".
La 11/23 iunie 1862, sfidand intregul popor, tocmai in ziua aniversari revolutiei de la
1848, reactiunea conservatoire a trecut prin Adunare proiectul final, asupra caruia membrii ei
cazusera deacord si impotriva caruia au votat deputati situati pe pozitii inainte. In linii mari
proiectul votat de majoritatea Adunarii reflecta continutul proiectelor conservatoire anterioare,
carora li se adaugasera unele amendamente si indeoseni amplul amendament al lui Grigore
Sturza care se substituise in buna masura proiectului conservator al Comisiei Centrale. Prin
aceasta lege se acordau pentru pamantul comunal intre 1 si 3pogoane de fiecare familie, in
functie de situarea geografica a mosiei.
Concluzie! Aparent problema agrara aparea "solutionata" in fapt vor trebui sa mai
treca doi ani pentru ca sa sepoata ajunge la o solutie acceptabila pentru taranime. Situanduse pe pozitiile cercurilor inainte, Alexandru Ioan Cuza a refuzat sa sanctioneze sis a
10
11

promulge legea reactionara votata de majoritatea reactionara a Adunarii12[12]. Astfel,

problema a continuat sa ramana deschisa pana la 1864, cand in sfarsit i s-a dat o solutie.

Cap.5 LEGEA RURALA DIN 1864

In toamna anului 1863, conflictul dintre Alexandru Ioan Cuza si Adunare a luat o noua
intorsatura, cand domnitorul a incercat printr-o noua formula politica sa ajunga la o impacare
cu opozitia. Guvernul Kretulescu si-a dat demisia si la 11/23 octombrie noul cabinet
ministerial a fost format de liberal-democratul Mihail Kogalniceanu. Acesta tratase cu
domnitorul in mai multe randuri, in cursul anului 1863, formarea noului govern si in acelasi
timp fusese unul dintre putinii reprezentanti ai stangii parlamentare care nu sprijinise actiunea
ostila a guvernului initiate de monstruoasa coalitie. Pozitia noului govern a fost declarata prin
mesajul domnesc de deschidere a Adunarii din 3/15 noiembrie 1863. Mesajul aprecia ca a
Adunarii ii revenea sarcina de a rezolva problemele bugetare, dar ca abia apoi incepea
adevarata ei misiune, aceea de a savarsii opera de reorganizare a tarii. Mesajul nu se limita
numai la aceste legiuri, ci preconiza inca o serie de legi in diferitele sectoare de stat
(invatamant, justitie, biserica etc), de asemenea se dadea intreaga atentie problemelor de
natura economica (concesiilor de cai ferate, imprumuturilor, institutiilor de credit). Prin
mesajul domnesc infatisat Adunarii, Kogalniceanu a intentionat sa arate inca o data in mod
limpede inteniile sale privind reorganizarea tarii si grabnica votare a legilor fundamentale.
In primele luni ale anului 1864 Adunarea a lucrat int-un ritm neobisnuit fata de ceilalti
ani. La 8/20 ianuarie au fost votatea legea pensiilor si legea de organizare a Curtii de conturi,
la 21ianuarie/2februarie a fost adoptata legea pentru organizarea Consiliul de Stat, la 21
februarie/4martie a fost votata legea pentru inmormantari si la o zi dupa legea contabilitatii.
Importanta a fost luarea in discutie la 24februarie/7martie a legii comunale, dar "Buciumul" a
protest aducerea in dezbatere a acestei legi inaintea celei rurale.
Activitatea pozitiva a Adunarii a luat sfarsit spre mijlocul lunii martie (stil vechi) si
acest lucru s-a legat in mod evident de legea rurala. Un raport consular semnala ingrozitoarea
panica pe care o starnise la iesi proiectul de lege rurala13[13] adoptat de Kogalniceanu.
Semnificativa pentru a marca lipsa lor de patriotism a fost incercarea fostilor boieri de a
obtine sprijinul lui Tillos, consulul general al Frantei, impotriva proiectului pe care il apreciau
ca amenintandu-le interesele14[14].
Dar care era cuprinsul proiectului de lege rurala supus de Kogalniceanu Adunarii si
tarii intregi? Cel dintai capitol purta numele "Improprietarirea taranilor clacasi" , propunanduse desfiintarea "o data pentru totdeauna in toata intinderea Romaniei", a clacii, dijmei,
podvezilor, zilelor de mermet, carelor de lemni si altor insarcinari similare raspunse de tarani
"fie in natura, fie prin indatoriri banesti, ce tineau locul clacii, unele sau altele stabilite prin
legi, hrisoave, contracte sau invoieli perpetue ori timporale". Acelasi articol hotara ca
proprietariii de mosii sa primeasca " o potrivita despagubire raspunsa si garantata de stat". Cel
de-al doilea articol al primului capitol cuprindea principiul improprietaririi, se arata ca taranii
clacasi de pe mosiile statului urmau sa ramana "liberi si pe deplini proprietari" pe vatra
satelor- prin urmare pe casele si ingraditurile lor. Cel de-al treilea articol stabilea constituirea
teritoriului comunal cuprinzand pietele, strazile, locurile de biserici, cimitirele., scolile,
patulele de rezerva etc., trecute in proprietatea comunelor "fara despagubire". Articolul
urmator mentinea dreptul proprietarilor asupra unor cladiri diin cuprinsul satelor, asupra
iazurilor si morilor, dar interzicea totodata acestora oprirea vitelor satenilor de a se adapa din
iazuri, satenii fiind insa obligate sa ajute la intretinerea iazurilor. Cel de-al cincilea articol
12
13
14

hotara desfiintarea monopolurilor "de bauturi, macelarii, brutarii si alte asemenea", in vetrele
satelor sip e locurile trecute in proprietatea taranilor. Articolele 6 si 7 precizau ca stapanii de
mosii nu erau obligate sa dea satenilor " decat numai locurile acordate de legi pentru un taran
cu patru boi si o vaca" si stabileau ca la mosiile stramte ei nu erau obligate "a le da mai mult
de 2/3 din intinderea locurilor cultivabile" Satenii care nu erau clacasi deveneau potrivit
articolului 9, proprietari numai pe locul de casa si ingraditura din preajma ei, platind o
despagubire de 2galbeni pentru cei 400 de stanjeni patrati ce li se dadeau. Articolul 11 acorda
taranilor dreptul de a inchiria, ipoteca si vinde locurile ce li se atribuisera prin lege, ca si acela
de a le lasa mostenire, insa nu in primii 20 de ani dupa promulgarea legii.
Cel de-al doilea capitol al proiectului de lege prevedea plata unor despagubiri pentru
desfiintarea sarcinilor de natura feudala in functie de numarul vitelor stapanite de fiecare
satean.
Cel de-al treilea capitol stabilea in detaliu modalitatile practice de despagubire a
stapanilor de mosii. Articolul 34 al capitolului al III-lea stabilea veniturile "afectate la
despagubirea proprietarilor de mosii".Contributia funciara trebuia sa fie scazuta din in 5 ani
printr-o lege speciala votata de Adunare, " in proportiune cu lichidarea treptata a
obligatiunilor rurale"
Capitolul al patrulea fixa in detaliu modalitatile de vanzare a pamanturilor catre taranii
asezati pe mosiile statului sau pe cele ale particularilor. Proiectul stabilea ca vanzarea sa fie
efectuata indeosebi catre insuratei (spornici) si ca ea sa fie efectuata catre acei tarani care "nu
ar avea pamant dupa legea de fata" Articolul 39 hotara ca unei singure familii sa nu i se poata
vinde mai mult de 12 pogoane.
Proiectul era insotit de Dispozitii generale si de Dispoziiuni tranzitorii. De asemenea
prin aceleasi dispozitii se mai prevedea ca obligatiunile rurale ale asezamaintelor publice sa
fie trase la sorti numai dupa lichidarea celor ale propriatarilor particulari. In sfarsit, in
incheierea proiectului se fixa ca termen de aplicare a legiuirii data de 1/13 aprilie 1866.
Proiectul de lege rurala cauta sa resolve problema agrara din Principate de pe pozitiile
liberal-democratului Mihail Kogalniceanu.
In ziua de 2/14mai s-a deschis Adunarea inregistrandu-se 53 de deputati absenti.
Deputatilor li s-a prezentat un mesaj domnesc, caruia ii era alaturat proiectul de lege
electorala si o cerere de credit pentru govern pana la 15/27 august. Insusi creditul acordat
indica limpede deputatilor intentia puterii executive de a dizolva Adunarea. In ziua dizolvarii
Adunarii, domnitorul a adresat o proclamatie catre poporul roman, in care a explicat
necesitatea in care se gasise de a da impreuna cu guvernul lovitura de stat.
Printr-un decret domnesc consiliul de stat a fost invitat ca "in inataiele sale sedinte" sa
elaboreze proiectul de lege rurala.Kogalniceanu a fpst cel care a adresat o circulara tuturor
prefectilor la care a anexat proclamatia domnitorului si textul noii legi rurale.Desi indelunga
asteptare a taranimii se vedea in sfarsit implinita si legea rurala atat de mult fagaduita
devenise acum o realitate, solutionarea ce fusese data era o solutionare burgheza a problemei
agrare, prin care totodata se tinuse seama de interesele mosieresti. Mosierimea isi vedea
aparata cea mai mare intindere a mosiilor, iar prin articolul introdus la propunerea lui I. Istrat
la proiectul de lege rurala - propunere care reflecat pozitia conservatorilor - ii era chiar
deschisa calea de a recupera in parte pamanturile ce le pierdea prin improprietarirea taranilor.
Desi nu a desfiintat proprietatea mosiereasca, si prin prevederile ei restrictive si mai
ales prin aplicarea ei aceasta reforma "pe cale prusaca" a avut un character marginit, care
reflecta insasi limietele de clasa ale alcatuitorilor ei, legea rurala din 1864 a deschis drum
larg relatiilor capitaliste si a constituit o veriga importanta in procesul de consolidare a noii
oranduiri. Servitutile feudale au fost abolite, productia de marfuri s-a extins largindu-se piata
interna, deposedea multor fosti clacasi a creat conditii favorabile proceul formarii clasei
muncitorilor salariati-proletari si in temeiul numarului mai mare de brate liberale, al sporirii

acumularii banesti prin "despagubiri" si al largirii pietei, industria capitalista a obtinut conditii
de dezvoltare prielnice.
Mentinerea mosierimii ca o clasa a facut ca dezvoltarea capitalismului in agricultura
sa se defasoare greoi si dureros pentru tarani, nu pe cale revolutionara ci pe cea prusaca, de
impletire a formelor capitaliste de dezvoltare cu ramasitele puternice ale formelor feudale.
Dar, totodata, este sigur ca se asista, incepand din 1864, la o evidenta dominare in agricultura
a formelor de productie capitaliste.
Concluzie! In ciuda insuficinetei ei, legea rurala din 1864 constituie unul din cele
mai de seama evenimente - cu hotaratoare consecinte - care a avut loc in Romania in secolul
XIX; ea a avut o deosebita insemnatate in procesul de constituire a statului romana modern