REFORMA AGRARĂ

În procesul dezvoltării societății românești, agricultura a constituit întotdeauna o ramură

de bază a producției materiale. Ea a avut ca obiect: cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a
pomiculturii, a horticulturii, a viticulturii, creșterea păsărilor și a animalelor, în vederea obținerii
unor produse agro-alimentare și a materiilor prime pentru înființarea și dezvoltarea industriei de
prelucrare a acestora.

În agricultură, principalul mijloc de producție a fost și a rămas pământul, rezultatele

economice depinzând de modul de repartizare, de gospodărirea și utilizarea eficientă a acestuia.

Acapararea unor imense terenuri arabile, păduri, fânețe, de către baroni, conți și moșieri,
luate cu forța de la țărani, sub oblăduirea statului, au generat multe răscoale țărănești cu grave
consecințe, distrugeri materiale și pierderi de vieți omenești.

Printre reformele importante din agricultura românească a fost și cea din 1921.

Agricultura era principala ramură economică. Suprafața arabilă a crescut de la 6,6

milioane de hectare , în 1913, la 13 milioane de hectare. Însă agricultura se afla într-o situație
dificilă datorată slabei dotări tehnice și lipsei vitelor de muncă. La acestea se mai adaugă
împărțirea nedreaptă a pământului și relațiile tensionate dintre marii proprietari și țărănime. În
1921, țăranii dețineau 46,7% din terenul arabil al țării, iar marii proprietari 42,5%.

Problema agrară a constituit principala problemă a societății românești, în anii imediat

postbelici. Rezolvarea acestei probleme era o necesitate ce nu mai putea fi amânată.

Reforma agrară s-a legiferat treptat: în 1917 Parlamentul a înscris dreptul de expropriere
în Constituție, apoi Legea s-a aplicat progresiv, pe regiuni. În Basarabia a fost adoptată în 1920,
iar în Vechiul Regat, Transilvania și Bucovina, în 1921.

În baza Legii Reformei Agrare se declarau expropriate suprafețe cultivabile mai mari de
100 de hectare, „cu excepția viilor, pădurilor, plantațiilor de pomi roditori, lacurilor, bălților și a
pământului irigat”. Au fost expropriate peste 6 milioane de hectare, din care aproape 4 milioane
de hectare de teren arabil, adică 66% din suprafața stăpânită de marii proprietari. Au primit
pământ aproximativ 2 milioane de familii țărănești.
 Reforma Agrară a avut urmări benefice pentru țărănime contribuind la dezvoltarea
generală a țării, la consolidarea Marii Uniri a Statului Unitar Român, la modernizarea
agriculturii, producând schimbări profunde și în viața social-politică românească.

„A fost cea mai mare din Istoria Modernă a României și una din cele mai ample din
Europa”.