Relațiile agrare din România în secolele XIX și XX au fost profund influențate de structurile

sociale și economice moștenite din perioadele anterioare și au jucat un rol crucial în dezvoltarea
istorică și socio-economică a țării. Transformările agrare au fost esențiale în configurația rurală a
României, o țară cu o puternică pondere a populației angajate în agricultură.
Reformele agrare au început să se materializeze, în special după 1848, când mișcările
revoluționare europene au inspirat și în Principatele Române cereri pentru emanciparea țăranilor
și reforma agrară.

Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, prin care ţăranii clăcaşi erau eliberaţi de obligaţiile faţă de boieri şi erau
împroprietăriţi cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului
român şi, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip
feudal.
Legea rurală a fost sancţionată şi promulgată la 25 august 1864, a intrat în vigoare la 5 mai 1865.
Ea elibera pe ţărani de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile, desfiinţa
monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile erau distribuite în funcţie de numărul de vite
deţinute. Ţăranii urmau totuşi să răscumpere terenurile şi să achite anual o anumită sumă, timp
de 15 ani. Pe de altă parte, legea stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la preţul
pământului de atunci.

Această măsură a fost prima dintre măsurile care vor începe procesul de modernizare în
Principatele Române.
Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată a fost aceea că prin
statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar,
veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.
Reforma agrară de la 1864 a avut şi numeroase neajunsuri, care au culminat cu răscoalele
ţărăneşti de mai târziu. Pământurile acordate au fost insuficiente necesităţilor reale ale familiilor
rurale. Mai mult, ţăranii împroprietăriţi nu au fost susţinuţi pentru a deveni fermieri moderni,
motiv pentru care agricultura a rămas pentru mult timp la un nivel înapoiat.

Reforma din 1921

Primul război mondial si ocupația germana au provocat României imense pagube umane si
materiale. Activitățile economiei erau in stare de ruina si dezorganizare. In agricultura, de
exemplu, stocul de cereale era epuizat la încheierea primului război. Romania nu mai exporta
nici un produs, ci doar a importat cereale si alte produse alimentare necesare hranei populației.
Reforma agrară din 1921 a fost implementată într-un context postbelic, în urma unirii Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu România, creând astfel România Mare. Schimbările teritoriale au
necesitat integrarea diferitelor sisteme agrare și juridice într-o singură structură națională.

Procesul și Provisiunile Reformei

Legea pentru reforma agrară a fost promulgată pe 23 martie 1921. Principalele sale proviziuni
includeau:
- Exproprierea terenurilor mari: Terenurile de peste 50 de hectare (în câmpie) și de peste 10-30
de hectare (în zona de deal și munte) au fost expropriate de la marii proprietari, inclusiv de la
coroană și instituțiile religioase.
- Redistribuirea pământului: Terenurile expropriate au fost redistribuite țăranilor fără pământ sau
cu prea puțin pământ. Fiecare familie de țărani putea primi până la 10 hectare de teren arabil.
- Compensații pentru proprietarii expropriați: Proprietarii de terenuri expropriați au fost
compensați, în mare parte, prin obligațiuni de stat.

Impactul Reformei
Reforma agrară din 1921 a avut un impact semnificativ:
- Aproximativ 1.4 milioane de hectare au fost distribuite către aproximativ 400.000 de familii de
țărani, ceea ce a contribuit la reducerea tensiunilor sociale și a stabilizat societatea rurală.
- Reforma a avut un puternic impact social, transformând țărani fără pământ sau cu puțin pământ
în proprietari, ceea ce a îmbunătățit standardul de viață și a sporit producția agricolă.

Reforma din 1945

În contextul postbelic, România se confrunta cu probleme economice și sociale severe. A fost
nevoie de o reconfigurare a structurilor agrare pentru a asigura stabilitatea internă și pentru a face
față presiunilor externe, în special influența sovietică. De asemenea, era esențial să se răspundă
cerințelor și așteptărilor țăranilor, care formau majoritatea populației. Reforma agrară din 1945
în România a fost una dintre primele măsuri de amploare ale guvernului dominat de comuniști și
a fost concepută în parte ca un mijloc de a câștiga sprijin popular, dar și de a restructura
societatea conform ideologiei socialiste.

Procesul și Provisiunile Reformei

Promulgată prin decretul regal pe 23 martie 1945, reforma agrară din 1945 prevedea
exproprierea fără compensație a terenurilor de peste 50 de hectare (în câmpie) și 25 de hectare
(în zona de deal și munte) deținute de persoane fizice, precum și terenurile de peste 10 hectare
deținute de instituții și organizații. Aceste limite erau destul de scăzute în comparație cu
reformele anterioare, reflectând dorința guvernului de a fragmenta marile proprietăți.
Scopul declarat al acestei reforme era:
• mărirea suprafeţelor gospodăriilor ţărăneşti existente care au mai puţin de 5 ha pământ;
• înfiinţarea în apropierea oraşelor şi localităţilor industriale a unor grădini de zarzavaturi
pentru aprovizionarea muncitorilor, funcţionarilor şi meseriaşilor; rezervarea de terenuri pentru
şcolile agricole şi fermele experimentale în vederea ridicării nivelului culturilor agricole
producţiei de seminţe şi dezvoltării industriei agricole, terenuri care vor fi sub administrarea
statului;
• crearea de noi gospodării ţărăneşti individuale pentru muncitorii agricoli de pământ;

Impactul și Repercusiunile Reformei

- Reforma a avut un impact profund asupra structurii sociale în România, crescând numărul
micilor proprietari și diminuând influența economică a elitelor tradiționale.
- Deși a crescut numărul proprietarilor de terenuri, fragmentarea excesivă a acestora și lipsa
investițiilor au dus adesea la o scădere a eficienței agricole.
- Reforma a fost folosită de Partidul Comunist pentru a consolida puterea, atrăgând sprijinul
țăranilor și eliminând adversarii politici sub pretextul redistribuirii terenurilor.

Reforma din 1991

După decembrie 1989, una dintre principalele cerințe ale populației a fost restituirea
pământurilor confiscate de stat în perioada comunistă. Mulți țărani doreau să își recâștige
terenurile pe care le-au pierdut, când colectivizarea a devenit politica oficială a statului.
Guvernul postcomunist s-a confruntat cu presiunea de a adresa aceste cereri în timp ce încerca să
stabilizeze economia și să gestioneze tranziția către un sistem de piață. Reforma agrară din 1991
din România a avut loc în contextul schimbărilor politice și sociale majore care au urmat după
căderea regimului comunist în 1989. Această reformă a fost un răspuns la nevoia de a restabili
drepturile de proprietate și de a restructura agricultura după decenii de colectivizare forțată sub
regimul comunist.

Procesul și Provisiunile Reformei

Reforma agrară din 1991 a fost formalizată prin Legea nr. 18, care prevedea principii și
modalități pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole. Principalele
prevederi ale legii includeau:
- Restituirea terenurilor: Țăranii puteau să solicite restituirea terenurilor pe care le dețineau
înainte de colectivizare, dar existau limitări în ceea ce privește suprafața maximă restituită.
- Compensare: În cazurile în care terenurile originale nu mai puteau fi restituite, foștii proprietari
puteau primi compensații în formă de alte terenuri sau echivalentul în bani.
- Cooperativele Agricole de Producție (CAP) au fost desființate, iar terenurile lor au fost de
asemenea redistribuite între foștii membri sau proprietarii de drept.

Impactul și Repercusiunile Reformei

Reforma a avut un impact major asupra structurii sociale și economice în zonele rurale,
restabilind drepturile de proprietate și contribuind la dezmembrarea fostelor structuri colectiviste.
Cu toate acestea, procesul de restituire a fost adesea haotic și ineficient, ducând la fragmentarea
excesivă a terenurilor și dificultăți în dezvoltarea unei agriculturi competitive și moderne.
- Restituirea terenurilor a fost complicată de birocrație și corupție, cu numeroase cazuri de
întârzieri și decizii injuste. Aceasta a condus la multe litigii și nemulțumiri în rândul populației.