ECONOMIA DE RĂZBOI ŞI ÎNZESTRAREA ARMAZTEI ROMÂNE IN

PERIOADA INTERBELICĂ

„In handerds of battes and wars between

1898 and 1987, states with higher levells of economic
development consistently autfought less develped opponents”1
Michael Beckley

Primul război mondial şi tratatele încheiate la sfârşitul acestuia au generat transformări

radicale în arhitectura Europei, atât din punct de vedere geopolitic, cât şi, la fel de important, din
perspectivă economică şi financiară. Războiul ,prin consecinţele generate, a aşezat continentul
european într-o dependenţă economico-financiară faţă de Statele Unite ale Americii, care
dobândeau astfel o poziţie privilegiată pe plan mondial.
Concomitent, modificările intervenite în Rusia, au privat principalele puteri europene de
o piaţă relativ stabilă şi destul de „generoasă” din punct de vedere al capacităţii de absorbţie a
produselor economiilor occidentale.
Şocul economic resimţit de principalele state europene ca urmare a acestor mutaţii a fost
amplificat de dispariţia celor două mari imperii din centrul şi sud-estul Europei şi apariţia de „noi
state succesoare care s-au transformat în perioada interbelică, din clienţi în concurenţi”2.
În aceste condiţii, conflictul a continuat practic sub forma, cunoscută astăzi, a războiului
economic în care expansionsimul statelor revizioniste, în principal continuatoarele marilor
imperii, manifestat prin-tro politică agresivă de industrializare şi înarmare, noile state i-au opus
un naţionalism, nu doar politic ci şi economic, a cărui principală caracteristică a fost autarhia ce a
avut drept scop susţinerea principiului autodeterminat.
Sintetizând dinamica economiilor în perioada interbelică, Andrei Josan identifică patru
mari caracteristici, fiecare dintre acestea putând fi individualizată la nivelul ţării noastre:

1
Beckey Michael, Economic Development and Military Efectiveness, în The Journal of Strategic Studies, vol.33,
nr.1, 43-79m february, 2010
2
Siegfried, Andre La Crise de l..Europe, Paris, 1935, cf.Josan, Andrei, Evoluţii economice pe plan mondial în
perioada interbelică, www.biblioteca-digitală.ase.ro
 -accentuarea componentei industriale a economiilor, inclusiv în statele precum România,
care până la sfârşitul primei conflagraţii mondiale erau încadrate în categoria celor cu caracter
predominant agrar;
-evoluţia economiilor din estul şi sud-estul Europei a cunoscut restructurări importante,
cu relevanţă în sporirea masei mijloacelor de producţie şi consum. România, asemenea altor state
din regiune, a reacţionat la barierele ridicate în faţa exporturilor de producţie agricolă, accelerând
procesul de industrializare început de altfel înaintea războiului.
Această opţiune a făcut posibil ca dintr-o ţară cu o economie predominant agrară, ţara noastră să
aibă la sfârşitul perioadei interbelice o economie agrar-industrială;
-menţinerea inegalităţilor în dezvoltarea economică a ţărilor europene, ilustrate în primul
rând prin atingerea în ani diferiţi a nivelurilor de dezvoltare antebelice;
-eterogenizarea opţiunilor privind strategiile de dezvoltare, unele ţări, printre care şi
România, optând pentru formula „prin noi înşine” în timp ce altele, cum sunt Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia sau Polinia au optat pentru acceptarea într-o măsură importantă a capitalului străin3.
În acest context european „turbulent”, opţiunea elitei conducătoare din România pentru
consolidarea rapidă a statului naţional unitar a fost aceea a dezvoltării economice, în principal
prin valorificarea bogăţiilor solului şi subsolului. In acest sens, după o perioadă de căutări, în
care cele mai notabile mutaţii au fost cele produse de Reforma agrară din 1921, începând cu anul
1922 se modifică într-un ritm accelerat legislaţia în domeniul economico-financiar, având ca
principale obiective industrializarea ţării, modernizarea sistemului fiscal şi asigurarea unui
echilibru bugetar.
Măsurile de politică economică adoptată în intervalul 1922-1928 au mizat, după cum
arată academicianul Ioan Surdu „pe asigurarea de investiţii, îndeosebi prin acordarea de
împrumuturi către cei care se încumetau să înceapă activităţi industriale pentru producerea de
bunuri care nu se fabricau încă în România. Aici vorbim mai ales de industria constructoare de
maşini. În acest fel a luat fiinţă Uzina Malaxa şi tot astfel s-au pus bazele Industriei Aeronautice
Române şi ale altor noi întreprinderi din perioada interbelică”4.

3
Josan, Andrei, Evoluţii economice pe plan mondial în perioada interbelică, www.biblioteca-digitală.ase.ro

4
Scurtu Ioan, Reforme monetare în România interbelică, interviu realizat de Monica Chiorpec pentru Radio
România Internaţional, 23.02.2015
 Cu toate acestea, economia de război a României şi implicit înzestrarea Armatei după
Marea Unire şi până la finalul crizei economice din 1929-1933 au fost ca şi inexistente.
„S-au pierdut foarte mulţi ani fără a întreprinde măsuri serioase pe linia asimilării de
tehnic. În perioada 1920-1929 am rămas cu ce am avut în război; înzestrarea armatei a stagnat;
nu s-a impus un raport strict din bugetul alocat armatei, între cheltuielile de întreţinere a
efectivelor şi cele de dotare; s-au creat organisme importante, cum au fost Ministerul Înzestrării,
dar n au fost încadrate şi asigurare corespunzător; s-a legiferat în 1932 înfiinţarea Corpului tehnic
al armatei, dar prima promoţie a absolvit în ajunul intrării României în război etc. La rândul ei
nici industria nu a putut asimila în termene foarte scurte, produsele de tehnică militară aşa cum
nici firmele străine, cu experienţă în domeniu, nu o puteau face”5
De altfel, economia de război a României reflectă cu fidelitate insuficienta dezvoltare a
industriei române caracterizată de :
-dezechilibre structurale determinate de dezvoltarea cu precădere a câtorva ramuri
industrale (extractivă, alimentară, textilă);
-deşi industria mecanizată românească acoperea 80% din consumul intern, ponderea în
cererea potenţială, rămânea scăzută din cauza predominantei autoconsumului în gospodăria
ţărănească;
-gradul scăzut de competitivitate a produselor româneşti pe pieţele externe: la export
predominau materiile prime industriale şi unele produse semifabricate, produsele finitate fiind
slab reprezentate;
-protejată şi încurajată pin politica industrială internă şi comercială externă industria
românească a beneficiat şi de acţiunea favorizantă a diferitelor organizaţii monopoliste pe piaţa
internă, consecinţa fiind creşterea preţurilor produselor industriale şi diminuarea capacităţii de
absorbţie a pieţei interne;
-industria constructoare de maşini rămâne o ramură slab reprezentată, aflată încă la
începutul dezvoltării sale, prin volumul şi calitatea produselor furnizate celorlalte ramuri ale
economiei naţionale; Economia românească era în continuare dependentă de aprovizinarea cu
bunuri de investiţii de pe piaţa externă.6

5
Urdăreanu , Tiberiu, Factorul tehnic în războaiele României moderne: 1877-1878; 1916-1918 şi 1941-1945,
Editura Militară, Bucureşti, 1994, p.324-325
6
Gheorghiţă, Eugen, Istoria economiei, Editura Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2016, p.71
 După cum se poate cu uşurinţă observa din tabelul următor, bugetul statului a fost în
această perioadă puternic grevat de serviciul datoriei publice, care abia după 1932 s-a mai
diminuat ca urmare a reeşalonării anuităţilor şi plăţilor efectuate.

Structura cheltuielilor bugetare în perioada interbelică7

Anii Administraţie, Învăţământ,

Ordine publică, Cultură, Datorie publică Economie
Armată Sănătate
1924 41,6 27,5 22,9 8,0
1929 40,9 35,2 19,0 4,9
1932 45,2 30,7 22,9 1,2
1939 58,0 31,7 8,2 2,2

Precaritatea situaţiei în care se găsea Armata României la sfârşitul anului 1932 a fost
relevată în cadrul unei conferinţe ce a avut loc la Consiliul de Miniştri în septembrie 1922 în care
se afirmă „ […] Samsonovici (general de divizie Nicolae Samsonovici, ministrul de război în
perioada 12 august 1932 – 13 noiembrie 1933 – n.a.) expune situaţia armatei. Nu mai are hrană.
Furnizorii fiind neplătiţi, nu mai vor să dea nimic. Situaţia e extrem de gravă […]. Iau cuvântul şi
spun că situaţia jandarmeiei e asemănătoare cu a armatei. Apărarea naţională e primejduită. Se
impune să avem o politică hotărâtă. Dacă nu avem acest curaj, e mai bine să plecăm”8
Urmare a acestei evalori obiective a stării armatei, la conferinţa ministerială din 23
decembrie 1938, Guvernul a aprobat pentru intervalul februarie-iulie 1939, în vederea fabricării
sau achizionării de material militar, suma de 25 miliarde de lei “o sumă egală celei cheltuite în
acest scop în decurs de aproape 8 ani (1930-februarie 1938)”.9
Anul 1938 constituie finalul, am putea spune, construirii unei economii de piaţă unitare,
bazată pe proprietatea private şi totodată, momentul de la care putem afirma despre economia
României că s-a transformat dintr-o economie agrară într-una agrar-industrială. Ponderea
agriculturii în produsul nou creat s-a redus considerabil de la aprox.70% în 1862 la 38% în 1938,

7
Axenciuc, Victor, Introducere în istoria economică a României, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti,
1997, 2000, p.363
8
Călinescu, Armand, Însemnări politice, 1916-1939, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p.109
9
Slăvescu, Victor, Note zilnice, în Magazin istoric nr.10/1988
în timp ce producţia industrială, împreumă cu transporturile şi construcţiile, a crescut de la 10%
la 42%. 10
Declanşarea în 1939 a celui de al doilea Război Mondial avea să modifice substantial
profilul economiei României. aceasta transformându-se realmente îmntr-o economie de război în
care consumul militar a devenit dominant în raport cu consumul specific perioadei anterioare.
După cum arătam şi în capitolul “Apărare şi ordine publică” din lucrarea “Economia
României – un secol de transformări – 1918-2018”, bazele finanţării Planului de înzestrare al
Armatei române au fost puse prin Înaltul Decret Regal nr.3013 din 9 noiembrie 1939 care
prevedea înfiinţarea Fondului Apărării Naţionale, sumele prevăzute urmând să fie asigurate din
resurse extrabugetare sau credite înscrise în bugetele anuale ale Ministerului Apărării
Naţionale.11

IZVOARELE BUGETULUI FONDULUI APĂRĂRII NAŢIONALE DUPĂ PREVEDERI

Creşterea exponenţială a alocaţiilor bugetare destinate Armatei a stimulat reconversia

unor importante capacităţi de producţie din ţară, industria dobândind din ce în ce mai mult
caracteristicele specific unei economii de război.
Concomitent cu creşterea bugetului Armatei, statul roman a stimulat în această perioadă
întreprinderile autohtone cu credite şi avansuri bugetare pentru adaptarea la producţia militară a
liniilor tehnologice avute la dispoziţie.
Pentru tehnica de luptă complex imposibil de asimilat într-o perioadă scurtă de către
industria naţională, guvernele care s-au scuccedat în perioada interbelică au apelat la importuri
îndeosebi din Cehoslovacia (tancuri, autocamionae şi tractoare) şi Franţa (tancuri).
O evoluţie deosebită a înregistrat în această perioadă industria aeronautică autohtonă care
a fost capabilă de a dezvolta şi introduce în producţie mai multe tipuri de aeronave militare (de

10
Axenciuc, Victor, Introducere în istoria economică a României, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti,
1997, 2000, p.398
11
Diamescu, Andrei-Marius, Apărare şi ordine publică în „Economia României – un secol de transformări 1918-
2018” coordonator academician Aurel Albu, editura Academiei Române, Bucureşti, 2018
antrenament, vânătoare, bombardament), dintre care unele au fost appreciate printer cele mai
bune avioane de luptă de la începutul celui de-al doilea război mondial12.
Cu toate acestea, în ajunul războiului ministrul Înzestrării Armatei, economistul Victor

Slăvescu, consemna în a doua jumătoate a anului 1939 că “desi […] suma totală a Planului de

înzestrare pe 10 ani se ridică la 28,9 miliarde lei, totuşi nu se putea vorbi de o reală înzestrare a

întregii armate, mai ales că între timp se puseseră noi probleme de armament şi noi probleme de

organizare a unei armate moderne […]. Toate aceste necesităţi suplimentare care nu figurau în

planul Marelui Stat Major, reprezentau alte 21.720.501.488 lei, aşa încât, de fapt, necesităţile

reale ale armatei, grupate pe urgenţe şi având în vedere toate sectoarele, se ridicau la

70.376.000.000 lei” 13.

Urmare a situaţiei detaliate pe care Victor Slăvescu a prezentat-o în cadrul “Dării de

seamă asupra înzestrării Armatei cu fazele prin care a trecut şi starea în care se găseşte la data de

15 august 1939”, la 1 aprilie 1940 a fost promulgate Legea pentru aşezarea unei contribuţii

naţionale excepţionale pentru apărarea ţării. cu aplicabilitate de 1 an de zile, contribuţie care se

constituia din :

-impunerea beneficiilor excepţionale;

-o taxă de 2% asupra sumelor rezultate din vânzările de orice formă;

-majorarea cotei adiţionale a Fondului Apărării Naţionale la impozitele directe;

-sporirea cu 1% a impozitului exceptional pe cifra de afaceri.

12
Potrivit Gojdu Ion, Iacobescu Gheorghe, Ionescu Ovidiu, Construcţii aeronautice româneşti 1905-1970, Editura
Militară, Bucureşti, 1971, p.206-207, aeronava IAR-80 a fost considerată „al patrulea avion de vânătoare din lume,
performanţele lui fiind depăşite doar de avioane de vânătoare construite în Germania, Marea Britanie şi SUA”
13
*** Înzestrarea Armatei Române în perioada interbelică : documente, vol.III, 1936-1940, Editura Istros, Brăila,
2014, p.161
 Astfel, cheltuielile pentru dotarea Armatei s-au mărit exponential, ajungând în anul 1940

la 15.472.000.000 lei, reprezentând 37,5% din bugetul statului, faţă de 24,9% în exerciţiul

financiar 1933/1934.14

14
Otu, Petru, Îmbrăţişarea anacondei : Politica militară a României în perioada 1 septembrie 1939-22 iunie 1941,
Editura Militară, Bucureşti, 2006, p.111-112