ȚĂRILE ROMÂNE ȘI PROBLEMA ORIENTALĂ

Problema orientală, cunoscută și sub numele de „criza orientală”

reprezintă perioada de criză declanșată în Imperiul Otoman, începând cu
anul 1683 (al doilea asediu al Vienei de către Imperiul Otoman),
caracterizată pe plan intern prin lipsa de reforme, incapacitatea sultanilor de
a reorganiza statul. În relațiile internaționale, criza orientală s-a manifestat
prin războaie desfășurate cu Austria și Rusia, care determină pierderi
teritoriale din partea Imperiului Otoman.
Problema orientală a început în 1683, și a continuat pe parcursul sec.
XVIII-XIX, încheindu-se la începutul sec. XX.
La sfârșitul sec. XVII și pe parcursul sec. XVIII, statutul Țărilor Române a
fost influențat de problema orientală. Astfel, Transilvania intră sub ocupația
Imperiului Habsburgic, statutul juridic este stabilit prin pacea de la Karlowitz
(1699), când Turcia recunoaște apartenența ardealului la Austria.
Țara Românească și Moldova își schimbă regimul politic datorită politicii
antiotomane promovate de ultimii domni pământeni: Șerban Cantacuzino și
Constantin Brâncoveanu în Țara Românească și Dimitrie Cantemir în
Moldova. Astfel, în 1711 în Moldova și în Țara Românească se instaurează
regimul fanariot.
CARACTERISTICILE REGIMULUI FANARIOT:
 Domnitorii erau considerați înalți funcționari ai Imperiului Otoman, integrați
în ierarhia funcționarilor Porții și era echivalentă cu cea a unui pașă cu două
tuiuri. Principala obligație a domnitorului era îndeplinirea obligațiilor fiscale
față de sultani. Astfel, atribuțiile domnitorului erau limitate, politica externă a
principatelor era condusă direct de sultan.
 Fiscalitate excesivă- Principatele Române erau obligate să achite anual
numeroase taxe oficiale și neoficiale față de Imperiul Otoman. Aceste taxe
erau achitate și cu diverse prilejuri de către domnitori: confirmarea domniei,
evenimente deosebite din viața sultanului.
 Domnitorii erau recrutați din rândul funcționarilor Imperiului Otoman
(dragomani) și proveneau din rândul boierilor greci care locuiau în cartierul
Fanar al Istanbulului. Puteau domni alternativ între Moldova și Țara
Românească, durata domniei era de 2-4 ani.

REFORMELE REGIMULUI FANARIOT

Domnitorii Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti și Ioan Caragea
au înfăptuit reforme inspirate din ideile iluministe cu scopul consolidării
puterii politice și modernizării societății românești. Au fost aplicate în viața
socială și în organizarea culturii, educației și justiției.
Constantin Mavrocordat, în plan social, desființează șerbia (legarea de
glie a țăranilor dependenți) și acordă libertate de mișcare țăranilor. Această
reformă a fost aplicată în 1746 în Țara Românească și în 1749 în Moldova.
Prin aceasta reformă țăranii nu au fost împroprietăriți cu pământ, dar a avut
un rol important în îmbunătățirea vieții și a condițiilor de muncă ale clăcașilor.
Sistemul juridic în Principatele Române este organizat de domnitorul
Alexandru Ipsilanti care adoptă documentul numit „Pravilniceasca condică”
și, de domnitorul Ioan Caragea, care adoptă „Legiuirea lui Caragea”.
În timpul regimului fanariot se înființează primele școli cu predare în limba
greacă. De asemenea se formează Academia de la Sfântul Sava.
 RĂZBOAIELE RUSO-AUSTRO-TURCE
Politica expansionistă promovată de Austria și Rusia în zona Balcanilor,
teritoriu stăpânit de Imperiul Otoman, reprezintă principala cauză a
războaielor ruso-austro-turce (1683-1829).
Pretextul războaielor ruso-austro-turce a fost reprezentat de politica
promovată de Rusia și Austria privind protejarea creștinilor din Imperiul
Otoman, din Peninsula Balcanică.
Conflictele militare s-au desfășurat pe teritoriul Principatelor Române
determinând distrugeri materiale, pierderi teritoriale, uneori chiar și
condamnarea la moarte a unor domnitori (în 1776, domnitorul Grigore al III-
lea Ghica este omorât din ordinul sultanului, ca urmare a presiunilor făcute
de Austria, întrucât domnitorul Moldovei protesta față de pierderea
Bucovinei).
În timpul războaielor ruso-austro-turce, Principatele Române pierd teritorii
care sunt acordate de Imperiul Otoman Austriei și Rusiei ca despăgubiri de
război.
Țara Românească pierde Oltenia în anul 1718, acest teritoriu este anexat
de Austria la sfârșitul războiului ruso-austro-turc (1716-1718) încheiat cu
pacea de la Passarowitz. În 1739, Oltenia revine la Țara Românească la
sfârșitul războiului ruso-austro-turc (1736-1739), prin pacea de la Belgrad.
Moldova, în 1775, cedează Austriei prin Convenția de la Constantinopol
Bucovina. Această înțelegere a fost încheiată la sfârșitul războiului ruso-turc
(1768-1774). În 1812, prin pacea de la București cedează Rusiei Basarabia
(teritoriul dintre Prut și Nistru), la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812).